Eu sunt Cel ce sunt şi Cel ce Mă fac cuvânt din cer pe pământ, aşa cum şi la începutul cerului şi al pământului am cuvântat prin puterea Tatălui Savaot în Mine cuvântul Lui şi al Meu, Care este Duhul Tatălui şi al Fiului, Duhul Sfânt, Duhul lui Dumnezeu. Eu sunt Cel ce în ziua aceasta Mă fac cuvânt peste poporul cuvântului Meu cel de azi, şi din mijlocul căruia Eu Mă împart cuvânt peste pământ, mai întâi peste neamul român, şi din el peste pământ peste cei ce Mă găsesc şi peste cei găsiţi de Mine, credincioşi şi necredincioşi, după cum le este viaţa, meritul sau nemeritul lor, unora spre ridicarea lor, iar altora spre osânda lor. Dar cel mai mult masa Mea de cuvânt acum, la sfârşit de timp, este hrană şi mângâiere pentru sfinţi şi pentru îngeri, care aşteaptă în cer să grăiesc Eu pe pământ ca să fie cerul cu pământul la masă împreună, că aşteptată cu dor este această întâlnire de către facerea Mea cea de la început, cerul şi pământul, care prin cuvântul Meu rostit s-au aşezat fiecare la locul lor, aşa cum stau ele de atunci şi până azi, grăindu-şi apoi unul altuia pe limba lor cea făcută de Dumnezeu la facerea lor.
Grăiesc din cer pe limba omului prin limba neamului român, pe a cărui vatră Mi-am ales să grăiesc la sfârşit, când toate, toate se îndreaptă spre începutul lor cel dintâi, spre dragostea dintâi a lui Dumnezeu pentru cele făcute de El la cuvântul Lui. O, grăiesc ţie, neam român, să nu te necăjeşti că eşti necăjit din pricina lipsei de bani sau de agoniseală pentru trai bun pe pământ, ci să te necăjeşti că n-ai pe Domnul de bucurie şi de mângâiere a ta. O, cât te-am strigat, cât te-am strigat prin cuvântul Meu cel de azi ca să Mă auzi şi să faci tu ascultare de cuvântul Meu, care vine pe nori la tine, ţara Mea de azi! Eu ţi-am vestit cu dor şi cu durere şi cu bucurie şi cu mângâiere că eşti ţara Mea cea de azi, aşa cum Tatăl te-a dat Mie la naşterea Mea pe pământ acum două mii de ani, o, şi ce puţin dai tu să auzi ceea ce Dumnezeu grăieşte peste tine prin râul Lui de cuvânt acum peste pământ! Te-am învăţat cu milă, tată, să nu te laşi pe mâini străine cu viaţa ta, cu casa ta, cu ograda ta, cu durerea ta, cu avuţia ta cea de la Mine sau cu lipsurile tale din pricina depărtării tale de Dumnezeu, o, şi nu dai să asculţi, tată! Glasul Meu, care grăieşte peste tine, vine la tine din cer de la Dumnezeu, ca să fie Dumnezeu cu tine pe pământ şi să te înveţe din cer întru toate, dar tu nu te-ai deprins să Mă asculţi şi să-Mi urmezi povaţa. O, e primejdios aceasta. Te vede duhul rău, care s-a născut din om la început prin neascultarea lui de Dumnezeu, Făcătorul lui, şi este duh rău neascultarea de Dumnezeu a omului. Chemarea ta spre ascultare este veghea Mea de peste tine, şi mereu am venit cu ea la tine, ţara Mea de azi. O, ţie îţi trebuie cămăşuţă, tată, că e ruptă cămăşuţa ta şi e nespălată şi e neîngrijită de Dumnezeu, şi se rupe de tot dacă tu nu asculţi, şi te vei trezi goală de tot, ca şi omul aşezat de Mine în rai, şi care pentru că n-a ascultat, s-a trezit gol şi s-a ascuns, dând să-şi ascundă goliciunea sa, şi aceasta vine de la neascultare, tată. Te povăţuiesc să înţelegi certarea Mea cea miloasă de peste tine şi să înveţi la greu duhul frăţiei şi al nejudecăţii lângă el, căci tot ce vine peste tine nu vine spre durerea ta, ci spre trezirea ta, fiindcă inima ta e prinsă de nepăsare de Dumnezeu, tată. O, aş voi să nu mai faci păcat. Eu grăiesc ţie prin toate câte vin spre tine ca să auzi tu şi să urăşti păcatul, tată. O, fereşte-te de desfrânare, că ea îţi cere bani ca să cheltui pentru ea! Alungă de pe pământul tău păcatul, căci Eu, Domnul, sunt pe vatra ta cuvânt peste pământ şi dau să curăţ de păcat vatra ta! Dă de la tine păcatele cele de dinainte de potop, când oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau şi petreceau fără Dumnezeu pe pământ şi îşi pregăteau moartea, că nimeni, nimeni nu mai veghează ca să nu vină ea.
O, ţara Mea de azi, vin la tine cuvânt şi te rog, tată, să nu mai bei decât de la Mine, căci duhul rău a făcut băutură multă, străină de Dumnezeu, iar ea se numeşte păcat, şi apoi boală grea, şi te rog să alungi de pe vatra ta tutunul, ca să nu-l mai foloseşti ca păcat, că iată ce a făcut din el omul fărădelegii, şi te-a îndemnat, tată, ca să cazi şi în acest păcat şi ca să nu mai semeni tu cu Dumnezeu, Care este fără de păcat! O, fereşte-te de desfrânare, de orice fel de desfrânare, că pentru ea îţi trebuie bani şi putere rea şi păcătoasă, şi depărtare de Dumnezeu cere ea de la om!
Stau şi plâng cu Tatăl şi cu sfinţii, că numai păcat văd pe pământ, gata, gata să-l scufunde în adânc, şi aştept să sfârşească omul cu păcatul, şi dau să-l ajut dacă nu poate singur, că de la copil şi până la bătrân nu mai poate sta nimeni fără de păcat peste viaţa lui, şi simţurile omului cad mereu în păcat. O, de ar simţi omul dor de Dumnezeu în el, ar lua acest măreţ har şi l-ar trezi pe om din beţia păcatului şi ar veni el spre iubirea cea de sus, căci am scris pentru împărăţia Mea peste pământ neam sfânt să am, popor agonisit de Dumnezeu, preoţie împărătească, nu omenească aşa cum se vrea ea a fi acum peste tot pe pământ, peste tot fără Dumnezeu, şi numai cu haina şi cu numele se mai vrea ea peste pământ, şi iată de unde vine rătăcirea spre păcat peste om!
O, neam român, Eu voi birui omul şi voi fi biruitor! O, nu te teme de suferinţa ta cea de la lipsuri, ci teme-te de suferinţa cea care vine peste tine de la păcat, tată! Adună-te lângă cuvântul Meu şi vezi ce vrea el de la tine şi ascultă-l pe el, căci gura Mea grăieşte peste tine spre mântuirea ta şi nu spre răul tău! Primeşte de la Dumnezeu certarea cea pentru tine, şi nu ca de la om s-o primeşti, căci Eu nu vreau, tată, să cazi tu sub stăpânire la neamuri străine, care n-au alegerea ta, dar care ştiu de ea încă de la începutul tău cu Mine când Tatăl te-a dat Mie la naşterea Mea ca să fii a Mea la întoarcerea Mea spre sfârşit de timp, căci atunci când M-am înălţat la cer după patima Mea, cu care am plătit viaţa omului care vrea să aibă viaţă, îngerii au spus că iarăşi va să vin, şi acum împlinesc aşa, căci a venit vremea, şi toate arată că a venit, aşa cum este scris.
Eu te îndemn spre linişte, neam român, şi spre răbdare, tată. Învaţă-te cu sărăcia şi cu puţinul din toate, aşa cum Îi place lui Dumnezeu să trăieşti, căci viaţa cea plină de plăceri te smulge de sub ocrotirea Mea şi te dă slugă la alt stăpân, stăpânitorul întunericului acestui veac, care are ca hrană duhul lumii. Eu, Domnul, te dau spre certare dacă nu dai să asculţi povaţa Mea cea de viaţă, şi te voi spăla frumos, căci ţie îţi trebuie cămăşuţă nouă, şi trebuie să te speli pentru ea. Eu, Domnul, îţi întăresc răbdarea şi te învăţ să înţelegi că toate câte vin peste tine sunt spre facerea ta cea de la Mine şi sunt spre curăţirea şi spre învierea ta apoi, şi bine îţi va fi ţie dacă vei asculta, dacă vei deschide Domnului când El bate să-I deschizi, o, ţara Mea cea de azi! Cine are urechi de auzit, să audă cu ele ceea ce Duhul grăieşte peste tine, o, neam român, iar celui ce aude, Eu îi voi da lui! Amin.
Am grăit în ziua aceasta neamului român, o, popor al cuvântului Meu, şi grăiesc acum ţie cuvântul sărbătorii de azi a trâmbiţei Mele, ziua naşterii ei pe pământ între zilele anului, ziua de douăzeci şi şapte a lunii mai, scrisă în cer între zilele sfinţilor mari, că mare este trâmbiţa Mea Verginica între sfinţii cei mari, fiindcă ea a purtat de la cer la pământ cuvântul Meu cel de azi, cuvântul venirii lui Hristos iarăşi de la Tatăl la om. N-a ştiut poporul acestui cuvânt să preţuiască această trâmbiţă, şi a fost el nepriceput ca şi poporul lui Moise, când tot poporul s-a împotrivit, în afară de doi ucenici, care s-au păstrat credincioşi, iar ceilalţi s-au răzvrătit toţi, toţi, şi aşa au murit cei ce au ieşit din Egipt spre Canaan prin lucrarea Mea de peste Moise pentru ei, şi iată, necredinţa şi îndoiala nu aduc decât moarte, răzvrătire şi moarte apoi.
O, e tare, tare nestatornic omul în credinţă, iar acest rău vine de la iubirea de sine, de la grija de sine a omului, căci omul nu iubeşte jertfa cea plăcută lui Dumnezeu, duhul cel umilit, inima cea smerită, şi cade omul când nu se aşteaptă dacă nu dă el iubirea toată pentru Dumnezeu, numai pentru El, ca apoi Eu să Mă îngrijesc de el şi de statul lui cu Dumnezeu până la sfârşit. Le-am spus ucenicilor Mei acum două mii de ani când s-a apropiat de ei încercarea credinţei lor, şi le-am spus: «În noaptea aceasta toţi vă veţi sminti întru Mine». O, de ce, oare, a trebuit să le spun Eu lor aşa? Am spus atunci aşa, ca să fie judecaţi toţi cei care aşteaptă ca pe pământ împărăţia Mea cu ei.
O, poporul Meu, dacă trebuie să te fereşti de ceva mai mult care te-ar pierde din Dumnezeu, fereşte-te, tată, de duhul semeţiei, de duhul iubirii de sine, care te poate clătina la orice adiere de vânt, care te poate împrăştia de lângă Dumnezeu. O, feriţi-vă, fiilor, unul pe altul de acest duh rău şi ajutaţi-vă împotriva lui, căci omul este tare, tare semeţ, şi e semeţ şi cu trupul şi cu mintea şi cu rangul şi cu firea şi cu arătarea, şi se semeţesc oamenii unul împotriva celuilalt, unul de la altul, ba chiar şi împotriva lui Dumnezeu şi a îngerilor Lui, care îl văd semeţ pe om prin ceea ce este el, şi se poate bine citi semeţia omului de către cei ce au de la Mine ştire s-o vadă pe ea în om şi să-l ajute cumva, sau să tacă în faţa celui ce nu-şi poate înţelege semeţia ca să şi-o lase spre vindecare apoi.
O, poporul Meu, le-am spus celor ce-ţi dau de la Mine cuvântul Meu, că mic şi umilit să fii, înseamnă să crezi cum spune altul pentru tine sau despre tine cum eşti, şi nu cum spui tu sau ştii sau vezi, şi atunci eşti ceea ce vrea Dumnezeu, Care vine spre tine cum ştie El. Le spun celor necrescuţi, celor încă semeţi prin mintea şi prin duhul lor, le spun despre cei ce Îmi stau porţi între Mine şi poporul Meu ca să vin cuvânt la popor, şi le spun despre ei la toţi care vin spre lucrarea Mea ca să fie cu ea, că Eu, Domnul, nu greşesc prin ei, dar ei greşesc prin voi, o, fiilor necrescuţi, iar voi sunteţi greşiţi, şi iată câtă depărtare între Mine şi voi! Iar între Mine şi voi îi am pe ei, fiilor, ca să puteţi voi fi aproape sau departe de Mine cu cele din voi sau de la voi. O, Eu, Domnul, îi zdrobesc pe ei pentru voi ca să vă ajut pe voi prin ei, dar voi faceţi altfel cu ei. Voi îi zdrobiţi pentru ca să-Mi faceţi Mie rău între Mine şi voi, şi iată câtă depărtare între Mine şi voi, între faptele Mele şi faptele voastre, tată! O, ce trist sunt Eu, o, ce trişti sunt ei, şi cât de puţin sunteţi voi trişti! O, cât de mult ţineţi voi la voi şi cât de puţin la Mine şi la ei, faţă de câte fac ei pentru Mine şi pentru voi! Eu ştiu să-i preţuiesc, dar voi nu ştiţi, fiilor, căci cine se iubeşte pe sine, nu ajunge să ştie iubirea şi puterea ei, căci iubirea Eu sunt, şi voi nu Mă aveţi, pentru că vă aveţi pe voi iubire în voi. Grăiesc cu cei neîmpliniţi în iubire şi care-Mi aduc încă suspin şi cărora le spun iar: o, nu umblaţi singuri şi nevegheaţi pentru mers, pentru gând, pentru grai, pentru faptă, fiilor! Cel de un gând cu tine nu te poate veghea, fiule încă nevegheat, ci te poate ajuta să cazi prin cele dintre tine şi el, care sunt sau care nu sunt, iar tu trebuie să crezi ce-ţi spun, că Mă doare de la tine dacă nu crezi şi dacă nu asculţi. M-a durut mereu în mijlocul poporului Meu de la cei cu puţină credincioşie şi puţină iubire şi care nu s-au purtat frumos, şi multă durere a fost şi în trâmbiţa Mea, mereu, mereu de la cei semeţi prin neascultare, prin neiubire cu folos pentru Dumnezeu, iar azi aduc suspinul trâmbiţei Mele în carte, spre nădejdea că acesta va îndrepta pe cel îndărătnic şi va înviora pe cel îndurerat de la cei ce nu dau să fie frumoşi şi mici în mâna celor ce dau să-i poarte de mânuţă pe cei ce vin să se facă fii ai lui Dumnezeu şi nu dau ei apoi să se lase spre această facere.
O, Verginico, e ziua ta de naştere între zilele anului şi te-ai născut în vreme cu durere pe pământ, tată, şi aşa ţi-a fost mereu vremea ta pe pământ, şi din durerea cea mereu în tine s-a născut în tine împărăţia lui Dumnezeu, tată, împărăţie care plânge în om pe pământ după fii frumoşi pentru ea. Hai, îţi dau intrare în carte, cartea Noastră cu poporul, şi din care ieşim şi spre oameni, tată! Hai! Duhul Sfânt este calea Noastră din cer pe pământ, minunea care se suie cu greu la mintea omului, căci omul este semeţ înaintea lui Dumnezeu şi stă căzut prin semeţia lui. Eu, Domnul, blagoslovesc cuvântul tău peste poporul Nostru, peste cei ascultători şi dulci prin ascultare, şi peste cei atât de puţini dulci prin neascultarea lor de a se face dulci pentru Noi, pentru bucuria Noastră şi de la ei, spre care Noi mereu, mereu aşteptăm, aşteptăm şi iar aşteptăm, tată. Amin.
– Cărarea mea spre popor am dat să Ţi-o las Ţie toată, o, Doamne Cuvinte, căci eu trăiesc în Tine ca toţi sfinţii Tăi, şi cu noi vii când vii, şi nu vii singur întru venirea Ta. Tu eşti Cel ce poţi, iar noi dăm Ţie să poţi ceea ce omul nu poate, şi aducem Ţie rugăciunile celor ce fac din noi mijlocitori spre Tine cu cele de la ei primite spre cerere înaintea Ta şi spre împlinire apoi, dacă Tu voieşti. Dar acum eu grăiesc poporului nostru în ziua mea de serbare, şi din Tine grăiesc peste el:
O, popor al lui Dumnezeu-Cuvântul, Care te-a născut din cuvântul Lui ca să fii! O, fiilor, căutaţi mai întâi împărăţia cerurilor în voi şi între voi mereu şi tot mereu, ca ea să vă adauge vouă pe cele de trebuinţă vouă şi Domnului cu voi! Această durere v-a rugat mereu Domnul s-o alinaţi în El de la cei ce nu iubesc împărăţia Lui în ei, şi să luaţi din ea să purtaţi, şi la fel să purtaţi, ca să fiţi fraţi, fiilor, în toate fraţi, în toate, căci altfel voi nu sunteţi drepţi unii cu alţii şi nu sunteţi fraţi întru toate. Adevăraţii fraţi între ei sunt cei ce se fac fraţi în durere, împărţind din ea unii altora, căci cei ce se fac fraţi în bucurii, nu rămân fraţi aceia, fiindcă bucuria e ca părerea şi se duce de la ei şi se despart fraţii apoi, căci bucuria îi desparte pe ei şi cad ei sub greşalele ei, iar durerea este o legătură tainică şi care uneşte sub ea pe cei ce iubesc ca Dumnezeu pe pământ şi pentru Dumnezeu iubire între ei, căci Dumnezeu este îndurerat în cer şi pe pământ, fiilor. Vă îndemn spre această frăţie plină de viaţă din cer între voi, fiilor, căci altfel de frăţie vă desparte, măi fiilor, şi voi vedeţi aceasta din cele ce se întâmplă spre despărţirea dintre fraţi.
O, iată ce vă spun eu acum despre cei ce stau între noi şi voi îmbrăcaţi în durere ca şi cei din cer, cu mare grijă pentru ea ca să nu vă slăbească pe voi prin durerea din ei, durerea Domnului, fiilor! Aţi văzut şi voi la câte o înmormântare pe cei prea zdrobiţi sub durere pentru cel dus dintre ei, căci tot ei sunt cei ce se zbat întru toate şi se îngrijesc pentru mersul a toate atunci şi apoi pe mai departe pentru cei rămaşi, chiar dacă inima lor zace şi se frânge în ei, lăcrimând din adânc. Aceia îşi ascund mult durerea şi lacrima durută în ei, căci ei au grijă de cei neputincioşi şi mici, care n-ar putea duce multa lor durere, şi aşa sunt cei dintre noi şi voi, îndureraţi adânc pentru fiecare fiu care se lasă spre moarte, spre despărţire de fraţi. O, şi când aud ei săgeţi de la aceia, cum dau apoi să se dezvinovăţească în fel şi chip pentru clătinarea lor, pentru nestatul lor în biserica Domnului, aruncând înapoi vina lor în fel şi chip pe cei rămaşi, o, pentru această nelegiuire şi răutate a inimilor care s-au lăsat spre slăbiciuni, doare această însăgetare înapoi de la cei ce s-au dus dintre fraţi. O, trebuie mare veghe pentru nejudecată asupra lor faţă de ceea ce fac ei, că mare judecată îşi strâng aceştia, dar noi să nu-i judecăm pentru răul care-l aruncă în urma lor, ci să fim cuminţi, ca să nu fie judecată de la judecată, fiilor. Tot ceea ce se pune pe masă spre cunoaşterea a toate câte vin spre încercare, să le desluşim cu grijă pe toate, spre pază de cele rele dinspre ei, spre înţelepţirea celor rămaşi, spre pildă de luare aminte pentru statura cea frumoasă şi întreagă a fiilor iubitori de Dumnezeu, dar nu spre duh de judecată, căci duhul de judecată, de dezvinovăţire şi de aruncare a vinei spre alţii dinspre cei răzvrătiţi, acest duh vine de la răutate, iar răutatea se răzbună, fiilor, ca şi prostia, care stăpâneşte mintea celor răutăcioşi, din pricina semeţiei din ei, căci numai semeţia îl face nemulţumit pe om, şi apoi judecător pentru pricina lui.
Feriţi-vă de semeţie, o, fiilor, căci semeţia îl face nemulţumit pe om faţă de cei din jurul lui şi îl scoate apoi dintre fraţi, şi rar de tot să vezi pe unul care cade prin el însuşi şi să nu dea vina pe cine poate s-o dea, şi nu numai şi numai pe sine pentru orbirea lui. Eu vă binecuvintez din Domnul pentru duhul iubirii de fraţi şi al nejudecăţii şi pentru dor sfânt în voi pentru împărăţia Domnului în voi şi între voi zi şi noapte, zi şi noapte, fiilor şi fiicelor din Ierusalim! Vorbirile deşarte dintre voi pedepsiţi-le la nefiinţă mereu, mereu, fiilor, şi fiţi fiii vorbirilor cereşti, măi fiilor, căci scris este: «Cel ce grăieşte, cuvintele lui să fie ca ale lui Dumnezeu». Amin.
Şi acum, Doamne, pune Tu pecetea Ta peste lucrul nostru de azi peste popor, căci Tu eşti Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul a toate, iar noi, sfinţii Tăi, suntem lucrătorii Tăi. Amin.
– Pun, Verginico, pecetea Mea peste grăirea Noastră de azi în ziua ta de serbare în mijlocul poporului Nostru şi între cei din cer, care stau şi ascultă şi privesc lucrarea facerii omului, facerea unui popor mereu, mereu lucrat din cer, ca să am Eu pe pământ unealta Mea şi să nu mai umblăm cu împrumutatul pentru ograda Noastră, tată, căci cele de împrumut sunt ale oamenilor. Pun binecuvântarea Mea peste lucrarea cuvântului tău cel din Mine grăit, ca să aibă el trăire şi faptă în fiii cei ascultători, iar cei neascultători încă, sunt chemaţi spre duhul şi spre fapta ascultării. Eu, Domnul Iisus Hristos, le spun lor aceasta, şi pecetluiesc cu numele Meu cuvântul Meu. Amin.
Pace ţie, poporul Meu! Citeşte mult, mult cuvântul Meu, până ce el se face om, făcându-te pe tine din partea Mea, şi ia-l pe buze între frate şi frate, tată, şi toţi să asculte de Mine şi să împlinească aşa şi să zidească aşa prin cuvântul Meu, ca să piardă puterea lupul cel pierzător de fii ai lui Dumnezeu şi să ia putere Duhul Sfânt, Făcătorul Cel de la Dumnezeu între cer şi pământ, Duhul lui Dumnezeu peste cei ce iubesc pe Dumnezeu în cuvânt şi în faptă, Duhul Sfânt Mângâietorul şi Mijlocitorul, o, fiilor. Amin, amin, amin.
09-06-2010
