Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului mucenic şi tămăduitor Pantelimon



Vin pe pământ cuvânt, şi plin de umilinţă Mă aplec înaintea Tatălui ca să fac voia Lui şi să cobor la om din slavă şi să grăiesc, căci Tatăl Mă are cuvântul Său, şi aceasta este ceea ce Eu trebuie să lucrez. Eu sunt Hristosul Tatălui Savaot, iar Tatăl Mă trimite aşa cum are El de lucrat, şi aşa împlinesc Eu lucrarea Tatălui, şi am cetele de sfinţi şi de îngeri în coborârea Mea şi în lucrarea Mea.

Cu duh de sărbătoare de sfinţi tămăduitori Mă aşez în ziua aceasta în cartea Mea cea de azi şi-Mi mângâi suferinţa când grăiesc, căci sunt numai o suferinţă, ca şi Tatăl Meu, şi mângâiere pentru Noi nu găsim de la om. Ne mângâie sfinţii tămăduitori cu durerea din ei, ca şi a Noastră, fiindcă adevărata taină care-i uneşte pe cei uniţi este durerea cea pentru cer, şi tot aşa şi pe pământ, unirea cea binefăcătoare este durerea cea pentru Dumnezeu între cei ce au de la Dumnezeu harul cel mare al lucrărilor cereşti pe pământ, căci pe pământ este omul, şi omul nu face nimic bun, decât durere lui Dumnezeu şi apoi nevindecarea ei. O, se iubeşte pe sine omul şi nu-l doare durerea pe care Mi-o face aşa de şapte mii de ani, începând din rai, de unde Eu l-am aşezat pe om ca să Mă mângâi cu el şi ca să fie el fericit sub mângâierea Mea, dar cât de mult, o, cât de mult se semeţeşte omul după ce Eu îl dăruiesc pe el cu cele de la Mine ca să le poarte şi ca să-Mi aducă rod, şi câtă durere se suie apoi la Mine pentru neumilinţa lui, pentru pierderea frumuseţii pe care i-o dau Eu ca s-o poarte, umilinţa inimii, asemănarea lui cu Mine, căci Eu sunt plin de umilinţă înaintea oricărei făpturi în cer şi pe pământ, că altfel Eu n-aş putea fi Dumnezeu precum sunt, din plămada umilinţei de duh fiind zidit de Tatăl mai înainte de vecii, care au fost şi sunt lucrarea lui Dumnezeu.

O, copii din porţi, v-am aşezat înaintea Mea ca să vă am coborâre a Mea în carte şi să cuvintez în ea cuvântul Tatălui, căci Tatăl este în Mine când grăiesc. Sunteţi tristuţi şi plini de umilinţă pentru durerile care sunt. În ele vă liniştiţi inimioarele şi ele vă sunt adăpost de furtuni şi duh de veghe pentru Dumnezeu. O, nimeni nu vă pricepe pe voi, ci numai Eu! Omul simte ca omul, şi tot aşa şi socoteşte. Inimioarele voastre însă nu mai simt din ele sau din om, ci simt din Mine, şi tot aşa îşi au şi lucrarea, şi de aceea nu vă pricep pe voi cei ce simt ca omul şi nu ca Dumnezeu pe pământ cu inima, şi de aceea am spus Eu vouă că nu e minte în care să nu aveţi voi vină, dar Eu sunt Cel ce lucrez inimioarele voastre şi Eu sunt Cel ce pun în ele ce trebuie să facă ele şi să aibă ele în simţire şi în lucrare atunci când aţi mai putea lucra, şi voi să nu aşteptaţi să vă înţeleagă om pe pământ, căci omul are nevoie de mângâiere, nu de Dumnezeu, şi nu este meritos omul prin ceea ce îşi face şi vrea, şi nu este drept cu Dumnezeu dacă el nu simte ca Dumnezeu şi nu ca omul. Omul are nevoie de mângâiere, dar mângâierea cea de la Mine a lucrat în toată vremea altfel pe pământ peste om, şi nu ca aceea pe care omul o caută. Nu-i place omului ceea ce-Mi place Mie. Durerea este cea care îl face Dumnezeu pe om. Omul însă caută mângâiere, şi mângâierea şi-o ia de la păcat, iar păcatul vine de la iubirea de sine, care este păcat, şi îşi ia omul mângâierea de la plăcerile pe care şi le face: mâncare şi băutură, sau însurat şi măritat ca pe vremea potopului, şi prin aceste păcate cârteşte omul înaintea lui Dumnezeu, căci e nemulţumit omul şi îşi caută mângâiere şi îşi caută bucurie. O, să-şi caute, dacă plată bună nu vrea să-şi zidească la Dumnezeu, şi iată, Eu sunt plin de umilinţă înaintea omului, fiindcă el stă mare înaintea Mea prin voia sa.

O, omule, aştepţi de la Dumnezeu tămăduire în toate durerile tale pe care nu ţi le poţi tu curma prin mângâierile pe care ţi le faci! Iată, numai prin dureri poţi fi cu inima spre Mine! Vezi tu ce te poate lega de Dumnezeu? Şi dacă vezi, iubeşte mai mult decât orice altceva legătura ta cu Dumnezeu, pe care El ţi-o trimite pentru că te iubeşte, şi nu fugi de ceea ce te leagă cu Dumnezeu!

Iată în ce inimi pot Eu să locuiesc cu locaşurile Mele, dar taina lui Dumnezeu cu omul nu este pricepută de om, căci omul învaţă de pe pământ, şi e sărac pământul de cer, şi numai în cer este învăţătură pentru om, dar omul nu vrea să ia.

Grăiesc cu umilinţă şi cu durere multă cuvântul Meu din ziua aceasta de pomenire a sfântului Meu, mucenicul şi tămăduitorul Pantelimon, cel care a iubit cu inimioara lui pe Dumnezeu şi făpturile de pe pământ, iar Eu i-am dat lui darul cel sfânt al purtătorilor de durere, al purtătorilor de Dumnezeu, căci Domnul este tot o durere din pricina depărtării de Dumnezeu a omului, şapte mii de ani de depărtare între om şi Dumnezeu, durere lungă şi grea, şi îi trebuie duioşie omului pentru ca să poată fi el purtător de Dumnezeu.

O, poporul Meu, omul nu trebuie să caute vindecare de durere, ci trebuie să caute vindecarea depărtării lui de Dumnezeu, pe care nu şi-o poate căpăta prin vindecarea durerilor. O, câţi sunt, oare, ca să priceapă taina aceasta? Iată cât de mare Îmi este durerea, şi tot aşa şi umilinţa, de vreme ce altceva nu am în cer şi pe pământ mai mult decât durerea, care aduce umilinţă!

Dau să-Mi mângâi durerea cea din mijlocul tău, poporul Meu, şi pe care cu greu o port. Cei ce-Mi poartă durerea sunt asemenea Mie şi merg prin greu, ca şi Dumnezeu. Cei ce nu-Mi poartă durerea dau să scape de ea şi caută mângâierea, şi aşa s-au dus cei ce s-au dus de lângă Mine după ce au dat să Mă aibă şi să Mă păstreze, dar dacă ei n-au învăţat lângă Mine sarcina Mea, n-au ştiut ce caută când M-au căutat ca să Mă aibă, şi M-au părăsit pentru că au fost nemulţumiţi şi s-au dus şi au făcut rău lui Dumnezeu prin dusul lor şi au făcut pată pe obrazul Meu, şi o vor vedea pe ea când nu se vor aştepta s-o vadă.

Au căzut unii prin alţii cei ce au fost nemulţumiţi, şi nu s-au tămăduit unii pe alţii când au dat să se ajute pentru nemulţumirile lor. Am voit să-i tămăduiesc de iubirea de sine, de părerea de sine, de compătimirea de sine, de nemulţumirea de sine, dar nu Mi-au dat să pot, chiar dacă Eu eram tămăduitorul de bolile acestea prin ceea ce Eu sunt, tămăduitor de păcat pentru om. O, au căzut aceştia unii prin alţii dacă pe Mine nu M-au primit să-i vindec, iar ei îşi căutau vindecare unul de la altul, şi când se întâlneau se plângeau, se căinau, se mângâiau, iar Mie Mi-au dat durerea. O, cum să nu Mă doară, cum să nu Mi se audă acest oftat din cer şi până pe pământ? Dau să încerc spre ei un duh de pocăinţă, căci cei ce pleacă de lângă Mine după ce au venit spre lucrările Mele şi au stat, lasă apoi ruşine pe obrazul Meu dumnezeiesc, şi li se va plăti cu ruşine mare şi fiecare va primi ceea ce şi-a strâns, ceea ce a făcut lui Dumnezeu bine sau rău, dar n-au milă pentru Dumnezeu cei ce-Mi fac Mie durere şi feţei Mele pată. O, ruşine mare este după ce-L mărturiseşti pe Dumnezeu să-L negi apoi tot tu! O, unde s-au dus aceştia? La mai bine? O, nu! Iată, dacă nu fac după dorinţa lui, nu mai stă omul cu Mine. Mă apăr împotriva lor şi Mă trag din calea lor dacă s-au îndoit de Mine, căci au lucrat în ascuns şi rău, şi nu Mă vor mai afla până ce Eu nu Mă voi arăta lor aşa cum ei nu se aşteaptă acum, şi voi fi adevărat prin acest cuvânt, aşa cum sunt adevărat mereu prin ceea ce grăiesc şi împlinesc. Amin.

Le aduc lor aminte de ucenicul Meu cel necredincios iubirii Mele, faţă de toţi ceilalţi ucenici acum două mii de ani, căci acela a fost nemulţumit de Mine, dar vina era la el, pentru că el nu avea inima curată faţă de Mine şi de ceilalţi ucenici, până când din răutate şi din neumilinţă a ajuns să Mă vorbească de rău, să Mă vadă rău şi vinovat, să-Mi ducă vrăjmaşilor Mei vorba despre Mine, până ce aceia l-au făcut să Mă dea lor, iar aceia, odată dat lor de către ucenicul Meu, au făcut ce-au voit ei cu Mine, iar ucenicul Meu zadarnic s-a mai căit apoi după ce a văzut cum au ieşit toate cele asupra Mea din partea răstignitorilor Mei.

O, ferească-i Dumnezeu pe toţi cei care au gustat din masa Mea de azi a cuvântului Meu să facă ei nemulţumire şi pretenţie şi să-i ducă acestea pe ei apoi la vrăjmăşie asupra Mea şi a mersului Meu cel de azi peste pământ! Unuia ca acela nu-i mai trebuie alte păcate care să-l apese, şi iată câtă veghe, câtă răbdare, câtă iubire şi câtă credinţă plină de statornicie îi trebuie apoi celui ce bate ca să-i deschid Eu lui venirii Mele de azi, ca nu cumva să ajungă el apoi trădător şi vrăjmaş lucrării dumnezeieşti, cu care Tatăl M-a trimis să fac lumină mare peste pământ acum, când s-a stins cu totul veghea pentru venirea Stăpânului cerului şi al pământului.

O, au căzut unii prin alţii! Se plângeau pe ei înşişi unii altora, şi numai de bârfă găseau, numai defăimare era pe limba lor de la unul la altul în chip duşmănos şi ascuns, şi aşa şi-au făcut unii altora cădere, prin duh de judecată şi de lipsă de iubire de Dumnezeu, căci nu se poartă ca ei cel ce zice şi crede că are iubire de Dumnezeu.

O, fiilor cu care-Mi port venirea, cine umblă cu ascunzişuri faţă de voi în mijlocul poporului Meu de azi, aşa vor păţi toţi, dacă nu se vor pocăi ca să se curăţească de acest păcat, iar Eu i-am îndemnat mereu, dar ei n-au înţeles că mai dinainte le-am spus, şi n-au luat aminte, şi nimeni nu i-a mai ajutat apoi să se trezească din acest noroi, căci n-au primit. O, cei aşezaţi de Dumnezeu înaintea Sa pentru lucrările Sale, aceia sunt cel mai mult vorbiţi de rău de către cei ce nu vor să primească şi să înveţe de la ei, şi se petrece ca şi la şcoală, când cei care nu învaţă bine fac râs pe seama învăţătorului şi fac faţă la lecţii de ochii celorlalţi. Ei, tată, v-au tot vorbit de rău pe voi şi v-au împrăştiat de la unul la altul, şi apoi peste hotar ca păcătoşi, ca nevrednici din cale-afară, dar cât sunteţi voi de îndureraţi şi de strâmtoraţi şi de sus şi de jos şi de neajutoraţi pentru Mine, acestea nu dădeau să vorbească nici unul, căci altfel şi-au dat limba lor să grăiască. O, nu-l poţi trage spre tine, nu-l poţi slăbi spre tine pe cel care vrei să-l tragi de partea ta, decât căinându-te lui ca să-i storci duioşia spre tine şi ca să-l desparţi apoi pe el de mulţi fraţi, şi unii altora şi-au făcut acest rău cei ce s-au despărţit de Mine şi de voi apoi, unii pe alţii s-au slăbit, căci n-au voit ei să lucreze pentru Mine. O, unii asupra altora au lucrat aceştia căderea lor din har. S-au dus cu vorba unii pe alţii, şi aşa le-a trecut timpul, în loc să se fi făcut ei iubiţii Mei, nu unii altora iubiţi pentru slăbiciunile inimii lor. Ei au fugit demult de voi, demult, tată, mai înainte să nu mai stea ei lângă voi, căci s-au adunat într-un duh şi şi-au găsit aşa de lucru şi de răzvrătire în ascuns, şi apoi s-au tras în lături, după ce mereu, mereu spuneau că aşa vor face. Din duhul invidiei de frate şi-au făcut rost de îndoială faţă de lucrarea Mea cea de azi, şi au făcut păcatul defăimării de frate, şi unii altora îşi serveau acest păcat şi pe furiş lucrau şi defăimau, iar prin duhul căinării se slăbeau unii pe alţii la mila cea dăunătoare de suflet şi de cale cu lumină pentru ei, şi i-a mâncat pe dinăuntru reaua lor lucrare, şi nicidecum nu i-a zidit pe ei întru Mine, ci, din contra, i-a ridicat împotriva voastră pe ascuns şi apoi pe faţă mereu, mereu, de parcă pentru asta i-am primit Eu pe ei când au bătut să intre în staulul poporului Meu, şi vor da aceştia răspuns unii pentru alţii înaintea Mea, precum este scris.

O, fiţi cuminţi, tată! Lăsaţi aşa, fiilor! Nimic să nu vă despartă pe voi de dragostea Mea! Eu merit să Mă slujiţi, tată, nu merit să Mă părăsească cei pe care-i am din vecii, şi nici cei pe care i-am îmbrăţişat când au venit lângă voi, iar Eu i-am iubit aşa cum au fost ei, până ce ei s-au semeţit şi s-au întors împotriva Mea, pe furiş făcând aceasta, şi acum se scutură că n-au făcut ei aşa ceva. Acum ei Mă caută pe alte căi să fiu cu ei, şi nu iau cuvântul Meu de peste voi pentru oamenii de pe pământ, care vor să Mă primească aşa cum vin Eu pentru ei.

Iată, primim lovituri din părţi din pricina celor ce au fugit şi au dat de râs lumii şi celor necredincioşi, şi păcatul acesta stă peste ei. Eu nu-i pot ajuta prin voi cu nici un chip, fiindcă voi sunteţi înaintea lor prea urâţi, prea neiubiţi, prea judecaţi ca vinovaţi, şi ei îşi ascund păcatele lor sub aşternutul lor şi au grijă să vă vorbească pe voi de rău, chiar dacă acum au sfârşit de lovit. O, numai cei ce se ştiu vinovaţi încearcă dezvinovăţiri, aşa cum au lucrat aceştia ca să-şi arate faţa curată, dar ei au fugit de voi, fiindcă nu şi-au putut purta faţă în faţă cu voi vina lor asupra voastră, şi aşa s-au descoperit. O, n-au avut inima curată faţă de voi, şi nici dragostea, iar Eu şi cu voi ştim starea lor, şi Eu stau în faţa rugăciunilor voastre şi vă aud când Îmi spuneţi duioşi: Fie, Doamne, mila Ta spre noi şi spre ei!

O, numai dacă ar fi doi dumnezei adevăraţi, numai atunci ar fi să fiţi îndreptăţiţi pentru alegerea voastră de a părăsi voi calea Mea şi cărarea cuvântului Meu de azi, dar cum drumul este unul pentru lucrarea Mea, tot aşa şi Dumnezeu, Unul este, şi este adevărul, pe care voi nu-l puteţi împărţi în două pentru dreptatea pe care vreţi s-o aveţi, chiar dacă aţi ridica şi mai duşmăneşte mâna asupra lucrării Mele şi a celor cu care o port Eu între cer şi pământ, aceasta vă spun Eu celor ce atât de adânc M-aţi îndurerat prin viclenia cu care aţi lovit în urmă şi apoi v-aţi dat deoparte de lângă poporul Meu. Eu, Domnul, vă îndemn să lăsaţi fruntea în jos şi să vă vedeţi căderea din braţul Meu cel părintesc şi lipsa voastră de înţelepciune de sus. Aţi luat-o pe căi lăturalnice, tată, şi v-aţi lipit cu lumea şi aţi dispreţuit pe poporul cuvântului Meu, şi aceasta aţi păţit din pricina îngâmfării şi a vicleniei cu care v-aţi învăţat, fiilor, iar din pricina neascultării voastre Îmi huleşte acum pe ici, pe colo, omul din lume lucrarea cuvântului Meu, văzându-vă pe voi departe de ceea ce aţi fost lângă Mine. Dar iată, Eu Mă apăr, căci trebuie să fac aceasta în apărarea Mea, şi le spun celor ce dau să hulească şi să lovească, le spun că Eu, Domnul, am fost dispreţuit de ucenicul Meu şi dat spre batjocură din pricina nemulţumirii lui cea asupra Mea, căci el a aşteptat slavă mare prin lucrarea Mea cu ucenici lângă ea şi nu M-a ajutat ca Ioan, ca Iacov şi ca cei ce au suferit ca şi Mine dispreţ şi durere de la oameni pe pământ.

Este însă pocăinţă pentru orice păcat, numai să se lase omul deşteptat din somnul depărtării lui de Dumnezeu, căci Eu rămân Cuvântul Tatălui peste pământ şi lucrez pe mai departe lucrarea Sa. Amin.

Eu, Domnul, nu mai primesc rugăciunea celor ce M-au părăsit pe Mine şi pe poporul Meu şi Mi-au făcut rost de batjocură din partea celor necredincioşi, şi nu mai primesc jertfă de la ei, căci ei Mi-au clătinat aşezarea Mea, ci doar pocăinţa poate că le-aş mai primi-o dacă ar fi ea aşa cum iubesc Eu să stea ea în om după ce omul Mă frânge sub lovituri. Am spus celor din porţi că e mai mare păcatul cârtirii decât păcatul călcării zilei de post sau al oricărui păcat, sau decât păcatul pentru nelucrul dat de Mine să-l împlinească omul cel credincios, căci este scris în Scripturi despre pedeapsa poporului Israel pentru cârtire, şi să înveţe din Scripturi să se vindece de cârtire cel ce păcătuieşte prin acest păcat, care aduce moarte grea şi mare durere lui Dumnezeu.

O, fiilor care aţi găsit cu cale să fiţi nemulţumiţi şi să loviţi apoi pentru nemulţumirea voastră faţă de cei ce-Mi stau înainte pentru ca să Mă fac cuvânt peste pământ acum, la sfârşit de timp! Să ştiţi, tată, de la Mine, Domnul, că toate câte voi aţi aruncat în ei pe ascuns şi pe faţă, au lovit în Mine cu puterea răutăţii din voi, şi pe care voi n-aţi simţit că o aveţi şi nu v-aţi dat seama de ea şi ce ar fi să iasă din ea, dar toate au lovit în Mine, căci Eu, Domnul, aşa am fost în toate vremile, i-am ocrotit şi îi ocrotesc pe cei ce-Mi slujesc, şi iată, stau scut în faţa loviturilor de peste ei, fiindcă ei Îmi trebuiesc lucrului Meu cel de azi, cu care-Mi slujesc ei pentru venirea Mea cu judecata făpturii. Iată, M-aţi umplut pe Mine de răni proaspete, şi le veţi vedea, că vi le voi arăta, şi vi le-am şi arătat pe faţa lucrării Mele, pe care voi aţi pus pată. Aţi gândit că puteţi arunca cu cuvintele voastre aspre spre cei de sub crucea venirii Mele ca să-i slăbiţi şi ca să vă facă voia şi să-i supuneţi temerii. Eu însă numaidecât am coborât în ei întărire mare pentru durerile de la voi şi M-am umplut de umilinţă şi Eu şi ei ca să putem răbda şi purta. Sunt numai o suferinţă şi Eu şi ei şi ne mângâiem cu durerile care sunt, dar lucrăm Tatălui ceea ce vine de la El să lucrăm. Mă uit la voi cum vă scuturaţi de vină şi cum nu se lipeşte de voi trezirea şi pocăinţa cea vindecătoare de întuneric, şi Mă uit cum vine pe pământ adevărul cuvântului Meu, pe care-l rostesc de cincizeci de ani pe pământ în mijlocul poporului care M-a auzit. Păcatul nemulţumirii, păcatul răzvrătirii şi al cârtirii, păcatul defăimării şi al învinuirii, păcatul judecăţii de frate, când voi nu aveaţi de făcut aceasta, o, aceste păcate le-a făcut Israel în pustie asupra glasului Meu din mijlocul lui, care era prin Moise. O, zadarnic daţi să staţi acum liniştiţi, după ce Mi-aţi făcut atâta rană, tată. Vă minţiţi pe voi înşivă căutând aşa, atâta vreme cât aţi stârnit răutate mare asupra lucrării cuvântului Meu, căci n-are vină cel ce împrăştie acum peste lucrarea Mea defăimarea cea din fiecare zi, ci au cei ce l-au împins pe el la necredinţă, tată. Mă zbat cu toţi cei din cer să găsesc cumva prilej blând să vă trezesc spre păreri de rău, spre tămăduire să vă chem, iar sfinţii Mei cei tămăduitori au aceeaşi suferinţă şi am cu cine să-Mi duc suferinţa dacă voi n-aţi iubit să suferiţi pentru numele Meu şi nu pentru al vostru.

Eu, Domnul, caut să Mă păstrez încă blând, fiindcă mintea celor ce Mi-au adus încercare de la mijloc peste mersul cuvântului Meu, e ameţită, e bolnavă, şi poate, poate va da să caute spre tămăduire, spre lumină să caute. Amin.

— O, şi eu, Doamne, şi eu, tămăduitorul Pantelimon, port din plin durerea Ta, ca şi pe pământ de la cei răzvrătiţi asupra Ta atunci. O, şi eu sunt tot o durere de la toată răzvrătirea şi neascultarea şi neiubirea şi nejertfirea cea pentru Tine şi pentru numele Tău cel mare din partea celor ce i-ai iubit şi i-ai primit sub scutul Tău ocrotitor. O, e tare, tare greu cu omul şi nu-l doare pe el durerea pe care Ţi-o face mereu pentru iubirea de sine, de parcă el e mai mare ca Tine şi mai de folos ca Tine între pământ şi cer.

O, câte lacrimi pe faţa Ta şi a sfinţilor Tăi, care plâng cu Tine, ca şi Tatăl, Doamne! Omul se ocroteşte pe sine şi se teme că lucrează prea mult, că se odihneşte prea puţin şi că prea mult face pentru Tine şi nu i se dă drepturi, de parcă Tu eşti mai mic decât el, mai neînsemnat decât el. O, cine nu Te iubeşte prin suferinţă şi prin jerfă şi prin bucuria de a le purta el pe acestea pentru numele Tău cu totul, acela nu înţelege ce înseamnă Dumnezeu şi iubirea cea pentru Dumnezeu.

O, să ne umilim, Doamne blând, şi prin dureri să ne păstrăm în duhul mângâierii! Nu este ruşine între om şi Tine, între om şi binefăcătorul lui cel de la Tine, nu este. Nu înţelege cel ce vine spre Tine care este taina Ta care-l ţine unit cu Tine pe el. Omul este el, şi nu vrea să se schimbe pe el cu Tine, şi de aceea este el neputincios pentru el şi pentru Tine. N-ai cu cine să Te mângâi, decât cu suferinţa cea de la om. Omul are nevoie de mângâiere, şi mângâierea şi-o ia de la păcat, de la plăceri, de la iubire de sine, dar el iubeşte moartea când face aşa. Tu însă eşti Dumnezeu şi Om plin de suferinţă, plin de durere, că altfel nu poţi fi Dumnezeu, şi iată, nu vrea omul să fie ca Dumnezeu şi numai ca Dumnezeu, ca să fie cu El apoi pe veci de veci nedespărţit la Tatăl. Îşi face omul rost mereu de despărţire de Tine, şi Tu plângi faţă în faţă cu el când el face aceasta, şi el nu Te vede că plângi.

O, fii ai cuvântului lui Dumnezeu din zilele acestea, nu e bine să-L depărtaţi pe Domnul de lângă voi cu mintea şi cu vederea, şi pe voi de El pentru cele ce faceţi şi sunteţi şi grăiţi, ca şi cum El nu este în toată vremea de faţă. O, nu-L daţi deoparte! Chiar dacă nu-L vedeţi, El este de-a pururi, faţă în faţă cu tot ceea ce sunteţi şi faceţi voi, şi scriu îngerii ca să fie scris. O, faceţi-vă rost de tămăduire! Ştergeţi la Domnul pe cele ce vă învinuiesc la El, ca să nu mai rămână ele! Staţi tot timpul faţă în faţă cu Domnul în tot ceea ce faceţi şi voiţi şi grăiţi, ca să fiţi cu frică şi să nu vă pierdeţi din Dumnezeu, căci ochiul Lui este pururea deschis, şi este ochiul lui Dumnezeu. La fel şi urechea Lui, fiilor. O, aduceţi Domnului inimile şi lăsaţi-I-le Lui, nu le ţineţi vouă, căci omul nu-şi poate lucra salvarea, ci mai degrabă slăbirea şi primejdia vieţii. Staţi deschişi şi staţi plăcuţi Domnului şi la toţi cei din jur fraţi ai voştri şi staţi mulţumiţi întru toate, umiliţi prin toate, ca să nu cădeţi în păcatul nemulţumirii, care să vă scoată apoi de la Dumnezeu. O, staţi curaţi cu inima şi cu mintea, şi mână cu mână să daţi ca să semănaţi între voi, căci deosebirile dintre voi când sunt şi tot rămân, vă despart sufleteşte, şi apoi trupeşte vă despart. O, iubiţi să fiţi şi nu să vă pierdeţi, iar pentru aceasta vă trebuie călăuză în toate şi în toată vremea, dacă ştiţi s-o păstraţi şi s-o aveţi prin duhul credincioşiei din voi şi dintre voi. Fiţi sfinţi cu iubirea şi cu umilinţa, şi veţi fi sănătoşi întru toate darurile sfinte şi slujitori cu ele apoi Domnului! Această tămăduire vă aduc eu în ziua mea de serbare dacă ştiţi să voiţi şi să luaţi şi să purtaţi şi să împărţiţi apoi, spre mângâierea cea de la voi a Domnului nostru, Cel atât de îndurerat, atât de dispreţuit de om.

M-am aşezat pe masa lor cu doctorie, Doamne. Să fie sfinţi precum Tu eşti, sfinţi cu iubirea şi cu umilinţa, şi aşa Te vor putea avea şi purta, şi aşa vor putea ceea ce Tu aştepţi să poată ei. Amin.

— Eu, Domnul, am avut martori în ziua aceasta pe sfinţii mucenici tămăduitori, şi au mâncat ei la masa Mea cu tine, poporul Meu. Hrana Mea şi a lor este durerea cea de la om şi multa Mea zbatere ca să-l aduc pe om la chipul şi asemănarea cu Mine, căci am venit pe pământ acum două mii de ani ca să Mă vadă omul şi să-Mi vadă lucrarea şi slava ei şi s-o ştie apoi din unul în altul, iar acum iarăşi cuvintez şi trezesc oamenii să ia aminte la Dumnezeu şi să împlinească ei voia Sa pentru salvarea lor din păcat şi din moartea pe care o aduce el peste om, atât cât omul nu vrea să priceapă cu mintea lui de om.

Eu, Domnul, îţi fac mereu trezirea, poporul Meu, îţi fac, tată, mereu rost de duhul veghii şi al jertfei tale cea pentru venirea Mea, căci vin zilele Domnului şi nu e omul pregătit pentru ele ca să le poată trece şi ca să rămână omul. Fii, tată, ochi şi urechi la glasul Meu cel din mijlocul tău, la povaţa Mea cea de sus şi cea de jos, ca să nu te prindă fără veste fiorul nopţii dacă n-ai iubi lucrarea zilei, lucrarea salvării şi a veghii cea pentru ea, tată! O, e zi de tămăduire. Ia pe tine cămaşă tămăduitoare, ia ascultarea cea fără de cârtire, tată, căci Eu nu te duc la rău dacă Mă asculţi şi nu-ţi cer ceea ce ştiu că nu poţi, iar dacă nu-Mi dai, ai vină, fiule, şi Îmi faci rană, şi Îmi faci lacrimă. Toate neputinţele sufleteşti şi trupeşti vin de la neiubire, de la lipsa de Dumnezeu vin. Mai mult acum Eu nu-ţi grăiesc, căci sunt îndurerat mult, şi dau să te ocrotesc de durerea cea de la ranele Mele, care dor în adâncul Meu.

Am grăit şi azi multa Mea durere, deşertându-Mă cu ea în carte ca să fie scrisă şi să mărturisească ea. Am grăit şi alte dăţi, dar omul caută numai mângâiere, şi vai lui, că nu ştie ce pierde când caută ceea ce rămâne de el. Eu sunt Cel ce sunt şi Cel ce rămân şi sunt cu cei ce rămân lângă Mine, purtându-Mi sarcina Mea ca nişte dumnezei micuţi ai Mei sub mâna Mea cea tare pentru ei, mâna Domnului cu cei micuţi ai Săi, care-L iubesc pe El fără de murmur, fără de cârtire, fără despărţire sub greu. Amin.

Sfârşesc cuvântul Meu cel din ziua aceasta, prin care sfinţii tămăduitori s-au hrănit la masa Mea de azi. Eu, Domnul Iisus Hristos, pecetluiesc cu numele Meu tot cuvântul cel ieşit din gura Mea, căci lucrarea Tatălui este el, şi Eu vin pe pământ să împlinesc lucrarea Sa, lucrarea Tatălui Savaot, Tatăl Meu. Amin, amin, amin.

09-08-2010