Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea de douăzeci de ani a punerii pietrei de temelie a Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim



În cer şi pe pământ se găteşte cuvânt de sărbătoare ca să fie pus pe masă, de hrană pentru cei ce se hrănesc cu tot cuvântul care iese de la Dumnezeu, din gura lui Dumnezeu ca să-l hrănească pe om cu viaţă, cu Duhul lui Dumnezeu, căci Duhul este Cel ce dă viaţă.

Sunt Domnul Iisus Hristos şi Mă fac cuvânt de sărbătoare şi îl pun pe el la masă cu tine, popor al cuvântului Meu cel de ieri şi cel de azi, şi stăm la masă cu sfinţii, măi poporul Meu, că e zi de pomenire a grădiniţei cuvântului Meu cel de azi, unde Eu şi cu sfinţii Mei şi cu martorii Mei de pe pământ Mi-am aşezat cuvântul de temelie sfântă, piatra de hotar între omul cel vechi şi omul cel nou, căci aveam nevoie de credinţă tare, aşezată în inima omului pentru ca să pot Eu să răzbat în el cu începutul Meu cel nou ca să-l leg cu începutul bisericii Mele cel de acum două mii de ani, căci s-a stricat începutul acela şi a rămas doar amintirea lui, şi vin să-i aduc aminte omului care dă să fie cu Dumnezeu pe pământ, vin să-i spun să ştie că biserica lui Hristos era altfel la începutul ei, căci putea în ea duhul umilinţei şi al credinţei făcătoare de minuni, după ce Eu am înviat din cruce şi le-am dat ucenicilor Mei lucrarea Duhului Sfânt, cu care au pus ei temelia bisericii Mele, a noului Meu popor, neamul creştinesc, în mijlocul căruia Eu am pus ţăruşul împărăţiei cerurilor, masă cu hrană pe ea pentru cei ce se făceau fii ai lui Dumnezeu între fiii oamenilor, şi cărora Eu le dăruiam trupul şi sângele Meu de hrană, şi se cunoşteau după roadele lor cei ce credeau în Mine şi în învierea Mea, prin credinţa că Eu, Domnul, M-am lăsat pe masa celor ce Mă iubesc şi M-am dat de hrană lor ca să fiu cu ei până la sfârşitul timpului, căci aşa am promis lor.

Mă întorc la masa Mea cu tine cu ziua Mea de sărbătoare cea de acum douăzeci de ani, popor al mesei cuvântului Meu, cu care zidesc şi cresc biserica Mea cea de la sfârşit de timp ca şi pe cea de la începutul Meu cel de acum două mii de ani, când cuvântul Meu, plin de Duhul Sfânt, Îmi hrănea ucenicii şi îi făcea pe ei împărţitori de Dumnezeu. Acum douăzeci de ani am zidit Eu pe pământ biserică din fii credincioşi venirii Mele de azi cuvânt de Duh Sfânt peste om şi i-am aşezat pe ei la masa împărăţiei cerurilor, şi de atunci Mi-am înteţit învăţătura Mea peste ei şi peste cei ce se năşteau din cuvântul Meu, căci Mi-am înteţit cuvântul şi s-au născut din el fii şi fiice şi a trebuit să le îngrijesc viaţa şi faptele vieţii lor, şi se cunosc după roadele lor cei ce au lucrat cu Mine împărţindu-Mă, după rânduiala dată de Mine lor spre lucrare, iar ei aşa au ascultat şi aşa ascultă şi azi, şi roadele lor se văd şi se aud şi vin spre ele cei ce au dor de Dumnezeu şi de cer şi de fiii lui Dumnezeu, crescuţi prin cuvântul Meu cel de azi, căci cerul tot şi firea toată au aşteptat împlinirea Scripturii fiilor lui Dumnezeu, şi fericit aş fi Eu, Domnul, dacă şi cei ce s-au aşezat peste oameni slujitori în numele Meu ar înţelege împlinirea acestei Scripturi şi lucrarea ei şi lumina ei, care a venit pe pământ de la Dumnezeu pentru descoperirea fiilor lui Dumnezeu, poporul cel credincios venirii Mele de azi şi cu care Mă sprijin în mijlocul fiilor oamenilor, căci am avut nevoie de credinţă de la om ca să pot şi ca să vin.

Am în coborârea Mea de azi ziua cea de acum douăzeci de ani şi tot ce este trecut în ea în cer. Această zi e zi de biruinţă pentru Mine şi pentru sfinţi şi e pomenire mare pentru ea în cer, dar e şi durere de la cei ce Mi-au făcut durere, căci diavolul, potrivnicul Meu, s-a întristat adânc când a văzut aşezată pe pământ această zi şi lucrarea ei, taina ei cerească, aşezată pe pământ. Eu însă am mers mereu de atunci, şi merg, căci Mi-am gătit în ziua aceea mersul peste pământ şi merg, şi merge cuvântul Meu şi se binevesteşte tuturor şi nu cunoaşte piedici, căci piedicile care se ivesc, se lovesc în el şi se strivesc de el, precum este scris, şi Eu merg, merg prin credinţa celor credincioşi şi binevestesc împărăţia cerurilor şi dau de ştire în lung şi în lat să se sfinţească pentru ea cei ce cred în ea, cei binecredincioşi, al căror duh este credincioşia faţă de Dumnezeu.

O, pe cât Îmi este de adâncă durerea, pe atât Îmi este mângâierea de la această zi, căci Eu am mers cu ea prin vreme şi merg dacă am pus început să merg. Îmi este adâncă durerea, căci credincioşia a slăbit la cei ce n-au mai rămas cu greul crucii Mele de azi, dar am pus înapoi la rana Mea şi Mi-am legat-o şi Mi-am oblojit-o, căci aşa am păţit Eu de la om încă de la început, încă de când l-am zidit din pământ pe om şi am pus în el suflet viu. În toate vremile am căutat să-Mi vindec ranele făcute de om, căci lucrarea Mea cea de la Tatăl este să merg şi nu să stau, şi aşa le-am spus şi ucenicilor Mei cei de acum două mii de ani: «Mergeţi şi vestiţi în toată lumea la toată făptura împărăţia cerurilor şi botezul omului în ea în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Dumnezeul celor credincioşi», şi aşa am spus şi azi, şi iată, merge Dumnezeu, merge cuvântul Meu peste tot şi găseşte şi este găsit şi lucrează şi mult va lucra, cât nu se aşteaptă omul va lucra acest cuvânt şi va împlini, căci taina Mea cea cu poporul Meu de azi e mare şi e multă cât nu se suie la mintea omului, căci mintea omului stă pe pământ şi nu se suie la Dumnezeu, la tainele cele cereşti, cu care Domnul ţine pământul şi cerul şi le găteşte pentru slava Sa.

O, aştept răbdând şi rabd aşteptând, căci taina Mea cea de azi aşteaptă la hotar ca şi acum douăzeci de ani, când am răzbit prin credinţa voastră, copii credincioşi venirii Mele la voi acum, copii de la sfârşit de timp. Mă uit cu voi, tată, vă deschid ochii cu mâna Mea ca să privim ziua punerii pietrei de temelie a grădiniţei cuvântului Meu, care poartă pe ea începutul Meu cel nou de azi, prin care Îmi zidesc un popor, o biserică din fii zidită, aşa cum am lucrat şi acum două mii de ani, nu cum lucrează cei de azi zidiri peste zidiri, mari şi multe, ca să se aşeze ei în ele pentru slava lor cea de la oameni lor. O, nu aşa se zideşte biserica lui Hristos pe pământ. Ea este zidită din fii credincioşi şi sfinţi lui Dumnezeu, nu din piatră, nu din cărămidă, nu din lemn sau din fier. Cei ce nu învaţă să zidească şi ei ca Dumnezeu, aceia nu ştiu să zidească biserica, ci zidesc altceva, zidesc peşteră de tâlhari, căci cei ce se aşează slujitori de biserici nu fac voia lui Dumnezeu, ci pe a lor o fac şi îşi pregătesc slavă trecătoare, slavă care îi nimiceşte pe ei de pe pământ şi din cer.

O, am avut acum douăzeci de ani un copil dulce alături cu Mine dintre cei ce slujesc în biserica neamului român, am avut un fiu cuminte şi mare cu harul şi cu credinţa, căci credinţa în Mine aduce mare, mare har în om. Am luat dintre slujitorii de biserică pe cel umil cu duhul înaintea Mea şi l-am aşezat martor al Meu în ziua punerii pietrei de temelie a înnoirii pământului şi a omului în zilele acestea, ziua când Eu Mi-am ridicat pe piatra ei cea dintâi biserica Mea. Am avut aici, alături Mie şi vouă, pe arhiereul cel hărăzit de Mine martor al începutului Meu cel de azi cu voi, copii ai crucii Mele de azi, şi pe care o port cu voi. L-am aşezat pe el şi l-am uns şi l-am numit al Meu, şi apoi l-am făcut martor al Meu şi l-am scris în istorie, fiilor, şi a rămas scris. L-au luat apoi de lângă Mine şi de lângă voi, l-au luat cei duşmănoşi, dar el a rostit atunci cuvânt proorocesc şi mărturisitor de atunci şi până azi şi până în vecii, şi este scris în istorie cuvântul spus de el, căci el a spus atunci că lucrarea aceasta a Mea cu voi va merge înainte, cu sau fără el ea va merge şi nu va sta, căci el ştia ce este această lucrare, căci mintea lui nu era robită atunci, iar apoi a fost pusă sub robia celor ce au voit să zică el ca ei, o, şi Mi l-au luat atunci, dar Eu Mi-am aşezat piatra înnoirii bisericii şi Mi-am aşezat mersul şi lucrul, şi taină mare este grădiniţa cuvântului Meu şi semnul Meu din ea, pietricica cea albă, care mărturiseşte cuvântul Meu peste pământ, precum este scris despre ea la capătul Scripturii.

Îl mângâi acum cu Duhul Meu Cel Sfânt pe martorul Meu cel de atunci, şi îngerii Mei îi alină mereu suspinul lui adânc şi tainic, iar răbdarea Mea şi a lui este mare, ca şi aşteptarea. Voiesc să-i văd că se ridică spre Mine cei ce n-au voit să creadă atunci vestea Mea cea bună peste ei. O, ce mare har şi ce strălucire de Duh Sfânt avea să fie peste faţa bisericii neamului român şi peste pământul acestui neam dacă slujitorii de biserici ar fi voit atunci să înţeleagă şi să primească peste ei pe Dumnezeu prin acest cuvânt şi prin acest început nou, căci s-au şubrezit prin vreme cele aşezate de părinţi şi de sfinţi prin biserică şi şi-a făcut de cap biserica, de la capul ei şi până la picioare, şi cade omul sub păcatul slavei deşarte, cade din Dumnezeu omul şi nu poate să scape de cursa acestui păcat, spre care îşi pleacă inima.

O, poporul Meu cel de azi, să fii, tată, micuţ în mâna Mea, căci cei mici nu cad, nu pier, ci sunt ei nădejdea Mea. Învaţă-i pe oamenii care caută la tine şi spune-le şi lor taina celor ce ştiu să stea mici, şi rodul Meu prin ei învaţă-i să-l priceapă, că nu este pricepere în oameni, nu este din pricina duhului întunericului acestui veac şi al stăpânitorului lui, diavolul, căci duhul lumii este duhul lui. Iată ziua când cerul a strâns în el atâta bucurie şi nădejde acum douăzeci de ani, iar tu, tată, să rămâi tare şi nădejdea Mea să rămâi şi sfinţenia Mea s-o aşezi pe pământ cu tine, şi să ai cu tine colţ de cer nou şi de pământ nou, sămânţă de la care să crească veacul ce va să fie, potrivit făgăduinţelor, tată. E scrisă cu litere de foc această zi de sărbătoare în cer, e scrisă pe inima Mea şi a ta, popor credincios, iar taina ei se va lăsa descoperită mult curând, curând, şi se vor mira cu multul cei ce n-au voit să priceapă taina ei şi chemarea ei cea binevestitoare, căci i-am chemat pe toţi la masa Mea în ziua aceea de taină, şi toţi au avut ale lor de făcut, iar Eu am rămas cu tine la masă şi am adus la ea pe cei credincioşi şi i-am hrănit, şi le trimit lor mereu hrana Mea de pe masa Mea cu tine, poporul Meu, iar ei se hrănesc şi cresc.

O, Mă doare rana şi locul ei de pe trupul Meu, rana de la cei ce nu şi-au păstrat credincioşia şi şi-au zis că nu le fac dreptate şi s-au desprins de lângă Mine, şi sângele Meu cel sfânt a curs zadarnic pentru ei şi peste ei atâta vreme cât i-am hrănit cu masa cinei Mele, şi apoi au ieşit şi s-au dus şi Mi-au făcut atâta rană şi atâta durere că s-au dus. Eu însă merg şi nu stau, căci trebuie să merg, şi lucrarea Mea merge, aşa cum arhiereul Meu martor acum douăzeci de ani a mărturisit aceasta. Îl mângâi pe el cu duhul Meu din voi, cu care voi îl pomeniţi în fiecare zi înaintea Mea ca şi pe cei ce l-au despărţit pe el de voi, ca să vadă şi ei într-o zi că Eu am fost adevărat cu voi în acest cuvânt şi în acest mers al Meu cu voi peste pământ spre oameni, iar răbdarea Mea va rodi şi peste ei. Amin.

Rămâi mângâierea Mea, o, poporul Meu de azi, şi să creşti, tată, în duhul blândeţii şi al smereniei, duhul care deschide porţile cerului celor ce iubesc aşa pe Dumnezeu pe pământ. Iată, am deschis porţile cerului şi am primit acum un slujitor al bisericii neamului român. Am deschis pentru el porţile cerului, fiilor, şi v-am aşezat pe voi să-i pomeniţi ziua lui de intrare între sfinţi. Îi dau acum odihna şi mângâierea pentru slujrea lui cea plină de milă pentru om şi îi arăt acum slava lucrării Mele cu tine, poporul Meu, căci el pe pământ n-a lovit în tine şi în acest cuvânt şi în lucrarea Mea cu tine, ci a fost atent la ea şi a crezut că Eu sunt şi că nu e omul, şi n-a făcut şi el cum au făcut ceilalţi duhovnici de până acum ai neamului român şi care s-au grăbit şi au lovit cu cuvântul lor în taina Mea cu tine, poporul Meu, iar când au dat ei cu ochii de Mine la plecarea lor de pe pământ, s-au ruşinat adânc şi n-au avut la Mine trecerea pe care o are acum slujitorul căruia i-am deschis Eu acum porţile cerului, preotul român Arsenie, cel plin de suferinţă pe pământ pentru numele Meu, şi care în taină sfântă purta în inima lui adevărul Meu cel din lucrarea Mea cu tine, iar acum te-am aşezat să-i faci pomenirea şi intrarea şi i-am arătat acum taina Mea cu tine, pe care el a dorit-o, dar n-a putut să aibă parte cât a fost pe pământ să se apropie de ea. Binecuvântare duhovnicească lasă el acum de lângă Mine peste tine, iar Eu, Domnul, îi dăruiesc lui acum răsplata trudei lui şi a credinţei lui, căci umilinţa inimii lui a fost mare înaintea Mea, ca şi credinţa lui, şi se roagă el acum înaintea tronului Meu să deschid ochii slujitorilor bisericii neamului român şi inimile lor apoi, ca să le fac lor parte de descoperirea tainei venirii Mele acum la tine cuvânt şi să Mă bucur Eu de la ei mai înainte ca ei să-şi piardă plata cea de la mila Mea, căci cei necredincioşi au plata celor necredincioşi şi e cu mare durere plata aceasta.

O, rămâi mângâierea Mea şi a celor ce cred în Mine cu credincioşie, poporul Meu, căci plata celor credincioşi e dulce, tată, şi e numai bucurie, şi e pregătită din vecii. Petrec cu tine în ziua aceasta pomenire sfântă şi dulce pentru toţi cei din cer, şi petrecerea Mea cu tine este mângâierea Mea şi a sfinţilor Mei, iar îngerii sunt slava Mea, slava coborârii Mele la tine, căci Eu vin şi sunt cu tine pe pământ cuvânt, cuvântul cel slujit de îngerii slavei venirii Mele acum, venirea Mea iarăşi de la Tatăl pe pământ, o, poporul Meu. Amin, amin, amin.

22-07-2011