Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica pomenirii pildei vameşului şi a fariseului

Sunt Domnul, fiilor care-Mi primiţi cuvântul. Sunt Făcătorul omului, fiilor. Amin, amin, amin. în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, aduc la voi cuvânt de zidire, cuvânt pentru facerea omului, şi aduc la voi pe cei care se aşează la făcut, pe cei ce vin de mult la izvor şi care şi-au aşezat viaţa lângă a voastră, lângă Mine, fiilor, dar trebuie lucraţi, trebuie făcuţi, căci aşa v-am zis: «Cel ce vine să fie cu poporul acesta al venirii Mele şi nu stă la făcut, acela nu este al acestui popor, că nu are formă, că nu are haină, iar haina este cămaşa curăţeniei». Amin. Acestei cămăşi nu-i trebuie multe pete ca să se numească pătată. Chiar una dacă are, ea este pătată, iar sfinţenia din om se şubrezeşte şi îi scade omului puterea pentru cele din cer. Iată, omul trebuie să stea la făcut, ca să ştie apoi ce fel de zidire este şi ce are de lucrat ca să fie al Meu.

începem lucrul cel ziditor peste cei ce-i chem prin voi ca să le dăm formă cerească între oameni. Tot omul să ia învăţătură din cuvântul Meu cel de facere a omului nou pentru poporul Meu cel nou, care Mă va întâmpina la venirea Mea. Cu mare fericire de duh lucrez la facerea omului când am om peste care să lucrez. De când Mi-am început această lucrare de facere a omului prin Verginica, n-am putut să lucrez ca acum, că venea creştinul să fie cu Mine, dar nu punea peste el de la Mine. Cu cât îl rugam, cu cât îl strigam, el se răcea mai mult, până ce Mă ura şi pe Mine şi pe scula Mea prin care lucram pentru om, şi apoi pleca într-ale lui şi Mă părăsea.

Omul se alege pe sine în loc să Mă aleagă pe Mine. Se întoarce omul într-ale inimii lui şi se face de piatră pentru cele care sunt spre scăparea sufletului lui. Omul care nu-şi înnoieşte firea atunci când vine după Mine, el rămâne cu firea lui cea veche, şi cu ea se întoarce mereu la ea şi nu înaintează şi stă stană de piatră, care nu se mişcă înainte, aşa cum a stat Sarra lui Lot, care n-a vrut să ia învăţătura Mea şi chemarea Mea.

Iată, omul se alege pe sine în loc să Mă aleagă pe Mine. Când Pilat a întrebat pe cine să elibereze, între Mine şi Baraba, între Mine şi om, omul şi-a ales omul, omul l-a ales pe Baraba, şi pe Mine M-a dat de la el. Toţi şi-au ales omul, toţi l-au ales pe Baraba, oaia cea rătăcită, şi iată, pentru o oaie pier cele nouăzeci şi nouă de oi, căci Dumnezeu le lasă şi pe acelea. Eu venisem să aduc înapoi oaia cea pierdută ca să dau turmei întregirea trupului, ca să nu piardă cea pierdută pe cele nouăzeci şi nouă. Dacă între apostolii Mei a fost unul care şi-a făcut mintea duh rău, acela a lucrat lucru rău şi a risipit toată turma Mea dând-o spre ispită. De aceea spun pentru tot omul care vine să se unească în trupul poporului Meu cel nou: dacă vine, să stea la făcut şi să nu caute să se facă singur, căci am zis: «Cel ce se lucrează pe sine ca să fie apoi cu Mine, acela nu este bun pentru acest popor, căci Eu sunt Cel ce fac omul». Amin.

Cel ce vine, să nu Mă ispitească pentru partea sa însăşi, să nu aibă gând ascuns, plan ascuns, iubire ascunsă, voie ascunsă, să nu caute cuvânt de la Mine spre folosul planului lui, că acela e cuvântul lui, nu al Meu. Cel ce a făcut aşa după ce a venit, a rămas jos de tot, că Eu nu M-am lăsat ispitit, şi fiecare s-a ispitit prin însăşi pofta sa, prin însăşi voia sa.

Când Eu îl lucrez pe creştin, el nu trebuie să se închidă, nu trebuie să-l doară, ci trebuie să-i placă şi să aştepte aceasta cu bucurie şi să lucreze cu Mine la facerea lui şi să nu-Mi dea peste mână când îl lucrez. O, e mare înţelepciune să nu-Mi dea omul peste mână când Eu îl lucrez ca să fie, când Eu bat ca să-Mi deschidă şi să intru la el ca să-i spun cum este el şi ca să-l aşez să fie. Cel ce vine la făcut, să aibă de la Mine înţelepciune, să poarte mare grijă de paza vieţii lui, adică să nu alunge pe îngeraşul cel păzitor de lângă el şi din el; să aibă grijă să nu plângă îngeraşul, că e păcat, fiilor, să plângă îngeraşul, să fie alungat îngeraşul. Cel ce-Mi este Mie fiu, acela are mereu în el şi cu el pe înger, şi aşa îmi este mereu fiu. îngerul fără de casă plânge. Păcat, fiilor, să plângă îngeraşul. Fiţi atenţi în toată clipa pentru îngerul păzitor, ca să aveţi mereu viaţă vie, fiilor.

O, copii care veniţi la făcut şi la crescut! Copilul cel făcut nu se mai mâhneşte, nu se mai întristează, nu se mai închistează, nu mai stă singur, nu mai stă în sine, nu mai stă nepăsător pentru pacea lui şi a fratelui lui, ci toate acestea le lucrează pentru pocăinţă, pentru duhul pocăinţei care trebuie să-l însoţească pe creştin ca să nu cadă. Pocăinţa nu este întristare cum s-ar crede că este, căci întristarea cea din pocăinţă e dulce, e stare dulce şi duioasă şi caldă şi frumoasă şi plăcută în jur şi vindecătoare ţie şi în părţi, căci cu duhul pocăinţei din tine faci omul să se aplece şi să se aşeze în duhul vieţii, în duhul pocăinţei, iar nepăsarea de suflet, adică lipsa duhului pocăinţei, îl face pe creştin să greşească, şi îl face şi pe cel din jur să greşească sau să-l facă părtaş la roadele nepăsării lui. Numai viaţa duhovnicească îmbogăţeşte pe om şi pe Dumnezeu, căci ea îi dă omului sfinţenia şi paza ei, şi omul se dă Mie cu cele din zi şi cu cele din noapte ale lucrării lui duhovniceşti. Acela îndulceşte cerul în el, căci cerul se îndulceşte în cel duhovnicesc şi se face lumină peste pământ din om. Lucrarea duhovnicească este cea mai dulce trăire a omului, cea mai mângâioasă viaţă, căci mintea omului este cu cele sfinte, cu cele mari şi dulci pentru suflet, iar sufletul poate, căci el este viaţa cea din trup. Amin.

Lecţia vieţii veşnice este Duhul Sfânt stând în mintea omului care s-a dat Mie. Când Duhul Sfânt stă din lucru în mintea omului, când El îşi vede locul din om ameninţat, atunci îngerul omului plânge, căci mintea omului se face duh rău, care-L goneşte pe Dumnezeu din om. Mintea omului îl cade pe om ori prin desfrânare, ori prin semeţia care poartă în ea părerea de sine a omului. Iată, Duhul Sfânt învăţătorul învaţă pe cei ce se aşează la făcut şi la crescut, iar viaţa cea veşnică are învăţătura ei. Mereu, mereu trebuie lucrată viaţa, căci ea este raiul în care stă omul, şi Eu i-am zis omului să lucreze şi să păzească raiul. Amin. Cel ce stă în rai nu mai stă în lume, şi iese şi îşi lucrează raiul, şi îl păzeşte apoi. Iar Eu am zis: «Fericit este cel ce ştie să vină la Mine, şi Eu să-l iau şi să-l fac apoi fiu al poporului nou, şi să vi-l fac vouă cunoscut ca pe unul care ştie să vină la Mine».

O, fiilor copii, mulţi au venit la Mine cu totul, numai de la un cuvânt al vieţii veşnice sau al judecăţii veşnice. Aşa au venit Zaheu şi Maria Egipteanca şi atâţia ca ei care s-au lăsat prinşi în năvodul Meu. Iar alţii, atât de mulţi, aud mereu prin biserici Evanghelia Mea şi a apostolilor Mei care au avut de la Mine, şi nu vin nici ei, nici mai-marii lor, preoţii, care stau în zadar în faţa oamenilor, că iată, oamenii nu vin la Mine, nu ştiu să vină la Mine, nu ştiu ce înseamnă să fie omul cu Dumnezeu şi să lucreze pentru Dumnezeu. O, nu ştiu oamenii să se facă copii, nu ştiu să se facă sfinţi. Cel ce nu se face copil, aceluia nu-i place sfinţenia, nu-i place smerenia, nu-i place adevărul vieţii. Cel ce Mă ascultă, acela este copil, şi este copilul Meu apoi, căci cei sfinţi sunt fiii cerului. Iar cel ce nu Mă ascultă îşi face mintea duh rău, ori pentru semeţie de sine, ori pentru desfrânare.

Voi, cei care veniţi la Mine pentru venirea Mea, pentru cuvântul vieţii care pregăteşte pe om pentru venirea Mea, daţi Duhului Sfânt locaşul minţii voastre dacă aţi scăpat din închisoarea lumii. Lumea îi dă omului ranguri şi averi şi ţarini şi familie şi rude şi însurat şi măritat, dar cei ce vin după Mine se fac îngeri, se fac copii purtaţi de îngeri şi se fac purtători de îngeri şi lumină pe pământ şi sare şi apă şi hrană şi veşmânt celor goi de viaţă, dar care dau să vină după viaţă. O mulţime de trupuri sunt pline de avuţii şi de ranguri care-l pierd pe om, dar sunt goi de viaţă aceia. Aceia aleg omul şi nu pe Mine, iar Eu stau în răstignire prin ei, căci aşa Mi-au făcut şi cei care M-au dat pe Mine la moarte cerând eliberarea omului, cerându-l pentru ei pe Baraba.

Cuvântul cel de azi este zidire, fiilor. Se poate omul zidi din el, numai să se lase zidit. Eu aşa ştiu să-l zidesc pe om. Eu aşa îl învăţ să fie: să-şi facă mintea Duh Sfânt şi să se facă apoi copil şi să ia de la Mine lucru sfânt pentru sfinţi şi să lucreze venirea Mea, că iată, la acela Eu vin şi cinez cu el şi Mă arăt lui şi îmi fac casă la el, după cum Eu am rostit făgăduinţa pentru cei ce ştiu să vină după Mine. Pe toţi cei pe care Eu vi-i fac cunoscuţi daţi-le înfăţişare sfântă înaintea Mea şi adăugaţi-le mereu de la Mine, ca să-i am fii ai poporului Meu cel nou. Eu pe câţi îi cunosc vi-i fac vouă cunoscuţi, şi aceia sunt cei ce se fac vouă cunoscuţi, ca să-i cunosc Eu apoi, şi să-i învăţ de la Mine pe cei ce iau din viaţa Mea.

Eu iar le spun celor pe care vi-i dau ca să-i am ai Mei: când Eu îl lucrez pe creştin, el să nu se întristeze, el să nu se teamă, el să nu se închidă şi să nu-l doară, ci să-i placă şi să aştepte şi să se bucure şi să lucreze cu Mine la facerea lui, şi să nu-Mi dea peste mână când îl lucrez, căci cei ce sunt copii se pleacă, fiindcă ei nu păcătuiesc. Cine nu se pleacă, acela păcătuieşte în el, şi de aceea nu se pleacă, pentru că păcatul aceasta face din om: neplecare face, ascundere face. Cel ce vine la Mine nu mai are cu ce să se ascundă, căci cămaşa curată este cinstea lui, şi el stă deschis şi stă frumos şi stă în haina nunţii. Haina nunţii îl face pe om să fie copilul Meu. Haina nunţii este fără de pată, iar cel ce o poartă este umilit şi este blând, şi este. Cel ce vine, cel ce ştie să vină, acela nu mai pleacă, adică nu mai păcătuieşte şi stă în haina nunţii, în haina cea albă a vieţii.

Haina albă este bună, dar puţini o iau pe ei, că ea arată orice pată dacă are pată, şi îl vădeşte pe cel pătat, căci cămaşa pătată nu-i trebuie multe pete ca să nu mai fie curată, ci e de ajuns o pată ca să nu mai fie curată. De aceea fericesc Eu pe cel ce ştie să vină când vine la Mine, că acela ştie să nu mai plece, să nu mai păcătuiască. Amin.

Eu iubesc mult de tot pe omul deştept, pe cel ce nu păcătuieşte, îl iubesc cu multă iubire, iar de cel păcătos, care nu ştie venirea la Mine, Mă scârbesc, şi stau răstignit de el şi de faptele lui, şi stau ca în mormânt în cel ce Mă ia fără să Mă aibă.

O, ce frumos a ştiut Zaheu să vină la Mine! S-a suit în pom să Mă vadă, şi M-a văzut cu adevărat. Şi pentru că a ştiut să vadă, a zis apoi: «Doamne, dau jumătate din ce am, la săraci, şi dacă am năpăstuit pe cineva, întorc împătrit». O, el numai a năpăstuit, că a fost vameş, şi din asta şi-a făcut averea din care a dat jumătate la sfinţi, şi jumătate nevoilor Evangheliei, lucru împătrit lucrat. I-a fost de ajuns lui Zaheu să Mă vadă dacă a voit să vadă bine, dar omul care nu vrea să vină la Mine, oricât M-ar vedea, oricât M-ar auzi, nu vine, căci se are pe sine, şi nu vine.

Astăzi este aşezată peste biserică învăţătura Evangheliei despre pilda vameşului şi a fariseului. Amândoi au dat să vină la Mine, dar cel semeţ a rămas în semeţia lui, iar cel umilit pentru păcatele lui a plecat mai îndreptat, mai luminat decât fariseul cel întunecat de semeţia din el, căci scris este: «înţelepciunea îl îngâmfă pe omul semeţ din fire şi îl cade de la faţa Mea». Dar cei ce vin acum la Mine când Eu vin, aceia să vină ca şi copiii, căci numai copiii sunt ai Mei. Să se facă mai întâi copil cel ce voieşte să fie, şi numai apoi să vină. învăţătura Mea de azi aceasta îl învaţă pe om, să se facă întâi copil, să se facă fiu şi să stea în lucrarea de fiu, ca să se vadă lucrarea lui de fiu al Meu, şi ea să înţelepţească în jur pe tot omul, căci iată, învăţătorii cei ce s-au pus peste lume în numele Meu nu sunt copii, nu s-au făcut fii ai Mei şi nu are putere de viaţă peste om învăţătura cea prin ei.

Dar voi, fiilor copii, voi şi cei ce vin ca să fie copii ca şi voi, cei ce-Mi primiţi cuvântul facerii Mele peste om, fiţi locaşul Meu cel sfânt în care Eu intru şi ies pentru ca să dau viaţă lumii. Luaţi-i pe cei pe care Eu vi-i fac cunoscuţi şi cunoaşteţi-i, ca să-i cunosc apoi şi Eu, şi să-i iau şi să-i fac după Mine, ca să-i am apoi, şi să le dau din cina Mea cu voi. Lucrarea Mea cu voi sunteţi voi. Nimeni să nu vă ia după înfăţişare, căci voi sunteţi slabi şi mici, ci să vă ia după Duhul Meu din voi cu Care Eu lucrez la facerea omului nou, ca să am o mână de popor viu la arătarea Mea cea din ziua venirii Mele cu cerul pe pământ pentru voi şi pentru cei ce vor fi numiţi sfinţi, pentru cei ce vor fi sfinţi şi poporul Meu cel nou, care va fi şi va sta întru întâmpinarea Mea. Amin.

Cina Mea cu voi este nouă, căci Eu sunt cu voi şi vă hrănesc cu trupul, dar şi cu cuvântul Meu cel curat pentru cei curaţi. Eu şi cu apostolii Mei stăm şi cinăm din cină nouă şi curată, din Paşti nou în împărăţie nouă şi neamestecată, vin nou, făcut de Mine, nuntă cerească şi vin nou, căci în lume e lume, nu e Dumnezeu, şi Eu nu stau la masă cu cei întinaţi, ci stau cu copiii, stau cu fiii, şi Eu i-am deosebit pe ei pentru Paştele Meu cel nou cu voi şi cu cei din cer.

Lucraţi cu Mine pe omul cel nou. Lucraţi, copii lucrători, om nou, ca să rup din Mine şi să Mă dau, ca să aibă omul viaţă veşnică precum Eu am, iar viaţa Mea este trupul Meu cu care Mă dau celor curaţi spre viaţa lor şi spre venirea Mea la ei cu cină nouă, cu vin nou, căci iar şi iar rostesc şi zic: fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au minte de la Duhul Sfânt, ca să ştie să vină la Mine copii, şi în chip curat să vină, şi Eu să-i am pe ei sfinţi ai Mei, sfinţi ai venirii Mele cu sfinţii, căci iată, venirea Mea vine şi tot vine, şi ea nu va mai pleca de la voi. Amin, amin, amin.

04-02-2001