Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Ilie

Eu, Domnul Iisus Hristos, Mă numesc Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrez în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. Numele Meu este Cuvântul lui Dumnezeu, iar poporul Meu cel hrănit trebuie să poarte numele Meu, numele Celui ce îl hrăneşte pe el. Fericit popor este acela care stă sub această pecete cerească, sub acest acoperământ veşnic, aşa cum a stat Noe sub cortul cuvântului lui Dumnezeu la sfârşitul cel de la început.

Israele, popor al cuvântului Meu, Eu fac popas deasupra ta şi stau o clipă peste tine cu cuvântul Meu. Dar mai întâi, pace ţie, măi poporul Meu! că Eu nu pot peste tine fără pacea Mea în tine, şi tu nu poţi înţelege nimic de la Mine fără pacea ta întru Mine. Iată, de aceea nu poate creştinul cum trebuie să poată cu Dumnezeu, de aceea, că nu are pace între el şi Dumnezeu, adică nu are împăcare şi nu are îndrăzneală întru Dumnezeu dacă nu este împăcat cu Dumnezeu, iar Eu pe cel străin îl ţin afară; pe cel străin de Mine, nu pe un altfel de străin.

Eu binecuvintez sfatul cel de azi pentru poporul Meu de azi, că vreau să mai îmbucăturesc pe cel flămând de Mine, pe cel dornic de cuvântul lui Dumnezeu. Eu aduc cuvântul hranei Mele, pentru că cel dornic îl mănâncă şi creşte şi se cunoaşte credinţa lui şi lumina lui între ceilalţi care sunt de un nume cu Mine. Ferice ţie, măi Israele care ai credinţă în lucrarea cuvântului Meu aşa cum a avut Noe, robul Meu, care a rămas prin credinţa lui în cuvântul Meu de profeţie. Aşa şi tu trebuie să rămâi, dar poporul Meu ia în glumă lucrarea cuvântului Meu, şi de aceea n-are putere până la punte, că merge până la punte, şi când să treacă la scăpare, când să pună piciorul pe punte, când să sară în barca Mea de scăpare, nu mai are timp să sară. Că iată, nici pe Noe nu l-a ascultat nimeni ca să se lase de lume şi să vină cu Noe, că Israelul Meu, cât a avut pe copiii lui mici, a stat să-Mi audă cuvântul Meu de scăpare şi de înviere şi de salvare, dar dacă i-au crescut copiii, nu mai ştie, că are de lucru pentru copii, şi apoi se duce cu ei în lume, se duc de lângă Mine. O, ce trădare! că au mâncat până acum din sânul Meu, şi acum se duc la chemarea lumii. Ce părăsire dureroasă! Că acum aceştia nu mai au timp şi haină de masa Mea, şi s-au apucat să lucreze la case sparte şi la duhul lumii, care seamănă vânt şi care spulberă sămânţa Mea din creştin.

Iată, tată, acum să Mă credeţi ce v-am spus Eu când v-am spus că greu e de omul care se căsătoreşte, că dacă stă cum-necum cu Mine în vremea cea mică a copiilor lui, el e luat de lângă Mine în vremea mărimii copiilor lui, mărime fără Mine, ca şi copiii lui Iov, care în fiecare zi se distrau şi se adunau unii la alţii şi uitau de Dumnezeu tot mai mult, dar Iov se culca seara cu rugăciunea în gură şi se scula în zori cu rugăciunea în inimă şi aducea jertfă de ispăşire pentru el şi pentru copiii lui, pentru iertarea păcatelor, tată. Iov era preotul casei lui şi aducea zilnic jertfă pentru iertarea păcatelor casei lui, dar păcatele care nu se curmă ca să nu se mai săvârşească după rugăciunea de ispăşire a păcatelor, păcatele necurmate nu se iartă, tată. Omul care se roagă lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor lui, nu i se iartă păcatele dacă nu le curmă după ce se roagă de iertare. Iată, copiii dreptului Iov n-au căpătat iertarea păcatelor, pentru că ei stăruiau în ele zilnic, că se mutau unul la altul copiii lui Iov, şi zilnic petreceau şi trăiau în mâncări şi în plăceri, până ce a venit pieirea cea neaşteptată de ei. Dar care părinte mai face ca Iov, ca să rămână cu Mine şi să nu se ducă cu copiii spre lumea care-i cheamă pe copii? A stat Iov, apoi, ca o jertfă vie în faţa lui Dumnezeu atâta vreme, şi Dumnezeu l-a numit drept pe omul acesta. Mare preot a fost Iov, care a ajuns mai apoi el însuşi jertfă vie înaintea lui Dumnezeu, iar pentru dreptatea lui, Domnul l-a luat ca pe un drept al Său, împodobind cartea drepţilor cu numele lui Iov. Dar părinţii din poporul Meu se dau de partea copiilor care pleacă spre patimă şi spre viaţă trupească atunci când se măresc, şi Eu trebuie să-l nasc din nou pe Israel, că tu, măi Israele, n-ai stat cu Mine până la punte ca să treci puntea de la capătul ei până la Mine, tată.

Ţi-au crescut copiii, Israele, şi M-ai părăsit şi te-ai dus să le vezi viitorul şi să ajuţi viitorului lor, că n-ai vrut, tată, să Mă asculţi, că Eu te-am învăţat să te rogi din timp la Mine ca să vin, ca să nu mai apuce copiii tăi să crească mari, că ţi-am profeţit că-i fură lumea, tată. Şi iată, profeţia Mea n-ai crezut-o ca să te fi rugat cu lacrimi la Mine, Izbăvitorul tău. Să te fi rugat să vin, că veneam, tată, veneam pentru tine şi Mă lăsam descoperit şi lucram prin rugăciunea ta şi te izbăveam pe tine şi pe toată casa ta, dar tu nu te-ai rugat. Şi acum, când vin să te opresc să nu pleci după copii, sunt dat afară din ograda ta, şi M-ai lepădat şi nu mai ai cuvântul Meu, şi tu nici măcar nu ştii să te pocăieşti, măi tată, că te-am hrănit ca un tată. Că tu, în loc să te pocăieşti când te tragi la stânga sau când te dau Eu la stânga pentru pocăinţă, tu te apuci şi te răzvrăteşti şi Mă urăşti şi Mă vorbeşti de rău şi Mă faci mincinos, şi Eu am să-ţi arăt că pe Mine te răzvrăteşti, nu pe cei ce stau în lucru pentru numele Meu. Eu mereu am avut judecători peste Israel ca să judece pricinile şi căile lui Israel. Şi acum tot aşa, dar cui nu-i place această rânduială dumnezeiască, acela nu este născut din Dumnezeu.

Poporul fără de prooroc, adică fără de cuvântul Meu în mijlocul lui, poporul acela este fără Dumnezeu, şi nu este în siguranţă un astfel de popor, de vreme ce Eu nu am loc cu cârma în mijlocul lui, că scris este în Scripturi: «Vai de cetatea peste care nu este prooroc!», şi iar este scris: «Vai de cetatea peste care se aşează mulţi conducători, că aceea se va prăbuşi». O, tu, măi Israele, nu eşti luat sub cortul Meu ca să conduci tot tu peste tine, ca să conducă fiecare cârma acestei corăbii care are în faţă Cuvântul lui Dumnezeu. Eşti luat ca să-ţi fiu Eu cârmaci, că pe Mine furtuna Mă ascultă, ca să nu-ţi facă ţie şi Mie rău, ţie şi Mie când sunt Eu cu tine. Dar când nu sunt Eu cu tine, pe tine se poate supăra furtuna, de vreme ce nu te ascultă. Ea pe Mine Mă ascultă, pentru că Eu îl ascult pe Tatăl Meu, Făcătorul. Dar tu, tată, nu Mă asculţi pe Mine, Cel trimis în întâmpinarea ta de Tatăl, măi Israele călător, că eşti călător spre Tatăl, dar nu ştii drumul fără Mine. Eu sunt calea, Eu sunt drumul, şi drumul Meu e îngust rău, şi tu trebuieşti sprijinit pe tot drumul, că pe drum dai de scorpii şi de lupi şi de primejdii ascunse în cale, şi tu nu eşti tare la încercare ca să zbori pe deasupra, să dai pinteni îngerului care te poartă, dacă-l laşi să te poarte. Dar tu nu Mă asculţi pe Mine, de vreme ce faci ca tine şi nu cum îţi spun Eu. Când eşti tu cu mâna pe cârma ta, tu poţi cădea oricând, tată, că de câte ori ai căzut, nu te-ai învăţat minte ca să Mă laşi pe Mine să te port, şi iar îţi spun: rău este fără prooroc, adică fără de cuvântul Meu înaintea ta.

Iată, măi fiilor, că fac ce fac şi iar dau cu cuvântul spre durerea Mea de la voi. Eu n-aş mai voi să vorbim aşa, dar când, oare, Mă veţi vindeca de durerea neascultării de la voi? că spinii de la lume nu-Mi sunt aşa de veninoşi ca spinii pe care Mi-i înfigeţi voi în fruntea Mea miloasă. Poate că nu ştiţi cum se mai poate spini pe fruntea Mea şi coroană de spini ca atunci. Eu vă spun vouă cum: Mi-i bate satana de câte ori vine, că mereu vine în faţa Mea şi vă învinuieşte pe voi de neascultare şi îmi aduce păcate şi urâciune de la voi, cei ce sunteţi numiţi poporul Meu de azi. Fac horă în jurul Meu slujitorii satanei, că vin buluc, cu verzi şi cu uscate de la voi, cu cele proaspete şi cu cele vechi, că de câte ori vine satana cu cele verzi, adică cu cele proaspete, vine şi cu cele uscate, cu cele vechi pe care le-aţi făcut sau pe care nu le-aţi scos la vedere ca să fie osândite şi desfiinţate din cartea lui satana, că am pe câte unii din voi aşa de îndărătnici, aşa de stăruitori în rău şi în prostie, aşa de neascultători, că Mă înspăimânt când văd ce face satana pe lângă ei. Satana e lucru rău, care este semănat de creştin, e duh de neascultare, care este întreţinut de creştin, e duh de împrăştiere a Duhului Meu Cel Sfânt din om. O, tată, rău este de voi fără Duhul Sfânt în voi. Dacă voi aţi avea pe Duhul Sfânt în voi, aţi vedea şi voi cu El în urma voastră, aţi vedea răul care v-a ţinut robi şi străini de Mine, aţi vedea rodul nepăsării voastre.

Voi, măi fiilor, nu cunoaşteţi toţi poarta cea strâmtă, că poarta cea strâmtă este legea Mea şi statul în ea aşa cum am stat Eu, şi apoi apostolii Mei, şi toţi cei care şi-au frânt voia lor pentru ca să Mă aibă pe Mine; iar poarta cea largă este legea lumii, măi fiilor. Şi iată, Eu plâng sub spinii lui satana, care-Mi arată cu degetul purtarea creştinului Meu şi portul şi năravul creştinului Meu.

Eu de patruzeci de ani ţi-am spus, măi fiule, să te îmbraci şi să te încalţi frumos, dar frumos înseamnă cum îi place lui Dumnezeu, nu cum îi place lumii, înseamnă să n-ai gusturi la îmbrăcat şi la încălţat, că după gustul acesta vin multe, vine şi pofta trupului dacă te tot uiţi la trup să-l vezi cum e, să vezi cum îţi stă şi cum te aranjează, şi te pierzi apoi, căci pofta zămisleşte păcatul, măi fiilor. Aşa s-au dus copiii acestui popor şi, încet, încet, M-au uitat pe Mine, şi s-au uitat la ei şi la trupul lor şi s-au dus în lume, măi fiilor.

Am coborât iar, ca să las cuvânt peste Israel, să-l mai învăţ iar, căci cuvântul Meu este stâlpul de foc şi norul cel luminos, care l-a condus în fiecare zi pe Israel. Cuvântul Meu de azi este călăuza de azi a lui Israel, precum odinioară îl călăuzeam pe Israel. Măi fiilor, când l-am scos pe poporul Israel din lume, adică din Egipt, am lucrat mare minune cu el şi l-am scos cu mână tare, vărsând urgie peste faraon şi peste stăpânirea lui, dar Israel nu M-a ascultat cum trebuie, şi l-am pedepsit să rătăcească patruzeci de ani prin pustie. Dar am avut grijă de el, că Israel n-a avut casă şi nici rost ca în Egipt. Israel n-a tors, n-a ţesut, n-a arat, n-a semănat, şi a avut darul Meu. Dar acela era darul Meu şi nu meritul lui Israel, şi nici aşa n-a voit să fie el poporul Meu.

Măi fiilor, de ce credeţi voi că am zis Eu vouă prin Evanghelia Mea să vă uitaţi la crinii câmpului, care nu torc şi nu ţes, şi să vă uitaţi la păsările cerului, care nu ară şi nu seamănă şi nu strâng în hambare, şi care au veşmânt frumos şi hrană de la Dumnezeu? Pentru că Eu pusesem această trăire de dar peste Israel în pustie. Israel, măi fiilor, când a fost scos din lume, a crezut în Mine şi în Moise, şi l-am vindecat de toate bolile într-o clipă, şi nu era în seminţia lui bolnav. Toţi au plecat din lume cu sănătate, adică din Egipt, şi apoi, în cei patruzeci de ani de rătăcire pentru cârtire, Eu am coborât peste el darul Meu, şi nu s-a rupt hăinuţa lor pe care o aveau pe ei când au plecat din lume, şi nu s-a rupt încălţămintea lor, nu s-a rupt timp de patruzeci de ani, şi nu au arat şi nici nu au semănat timp de patruzeci de ani, şi au avut darul Meu ceresc ca hrană, dar ei s-au răzvrătit şi au cârtit şi au vrut hrană de pe pământ, aşa cum erau învăţaţi în lume, măi copii. Şi i-au învinuit pe cei puşi peste ei, pe Moise şi pe Aaron, şi au jertfit la idoli, ca în lume, dar Eu darul Meu nu l-am retras până la malul Iordanului, până aproape de Ierihon, căci fiii lui Israel n-au tors, n-au ţesut, n-au arat, n-au semănat şi n-au strâns în hambare, n-au avut case, şi au mers din loc în loc, purtând pe umeri chivotul Domnului, şi a rămas de mărturie darul cu care l-am însoţit Eu pe Israel cel cârtitor, că de atunci s-a făcut vinovat Israel faţă de Mine, şi aşa a rămas până ce l-am lepădat, până ce ne-am lepădat unul pe altul. Ce am putut face Eu pentru el şi n-am făcut? Dar pentru tine, Israele, ce am putut să fac şi n-am făcut, ca să fii până la capătul cerului cu Mine, şi apoi să ies cu luntrea Mea înaintea ta? Te-am scos din robia lui faraon, adică din robia lumii, tată, ca să mergi după Mine şi după cuvântul Meu, şi să rămânem împreună până la capătul slavei. Fii atent, că numai pe tine te-am scos din lume, Israele; n-am scos şi pe altcineva, că numai cu tine am fost prin cuvânt acum, la sfârşitul veacurilor lumii. Aşa şi atunci, măi fiilor, n-am scos din robie decât numai pe Israel; pe ceilalţi din lume nu i-am scos.

Vin mereu şi azi şi te învăţ să iei seama ca lumina din tine să nu fie întuneric, să iei seama să nu fii mormânt în care nu se vede, de care nu se ştie, şi să fii treaz pe cale şi să nu fii tot ca lumea din care Eu te-am scos. Iată, măi fiule, lumea Mă înjură, şi tu Mă binecuvintezi; lumea îl cheamă pe diavolul, şi tu îl blestemi pe diavolul, şi de aceea vin şi îţi spun din nou să fii atent şi să nu cauţi să placi oamenilor, că tu ştii că scris este în Scripturi: «Dumnezeu a risipit oasele celor ce plac oamenilor». Lasă-te învăţat de la Dumnezeu, iar tu, învăţătorule al Meu, caută să-l poţi pătrunde pe cel pe care-l înveţi. Vreau să-i strâng pe cei ce învaţă pe Israel, ca să-i învăţ cum să înveţe bine şi cum să se cunoască rodul înţelepciunii.

Măi fiilor, pacea din casele voastre este începutul Meu în casele voastre. Cuvintele din casele voastre să fie ca ale Mele, şi legea din casele voastre să fie legea Mea, nu legea lumii, măi fiilor. Cine-şi face voia sa, acela este din lume, iar cine face voia Mea, acela este din Tatăl Meu. Dacă tu ai voia ta şi nu a Mea, tu nu vei avea niciodată pace, chiar dacă posteşti şi te rogi cât ai vrea tu. Eu fără de pace nu stau cu tine, nu stau în casa ta, căci ascultarea e pusă mai presus decât postul şi decât rugăciunea. Ascultarea e frângerea voii tale, e lucrarea smereniei tale întru Dumnezeu. Altfel, tu eşti un om bolnav de duhul mândriei şi mereu te vei plânge că e greu, căci rugăciunea ta e curată şi ascultată numai atunci când tu nu trăieşti în voile tale.

Creştinul acestei lucrări care nu lucrează totul din ascultare, acela dispreţuieşte stăpâniile şi domniile cereşti, şi pe Mine, Care ascult pe Tatăl şi sunt pildă de ascultare peste voi. Măi fiilor, când vedeţi că nu aveţi pace şi linişte, când vedeţi că nu vă merge cu pace viaţa, duceţi-vă, tată, cu mintea la inimă şi cercetaţi-vă ce aţi păcătuit, că pacea numai din pricina păcatului se pierde din suflet, fuge din suflet şi iese pribegind şi suspinând. Nimic nu poate mulţumi un suflet mândru. Acela găseşte numai noduri şi caz de îndreptăţire. Creştinul care se plânge de ale sale şi de cele din jur, acela este mândru, este atacat de plata mândriei, şi ar voi să scape de cele atârnate de el. Iată, aşa este plata neascultării, şi măcar du-o, creştine, du-o pentru ispăşire dacă n-ai vrut să asculţi nici de Domnul, nici de păstor, nici de aproapele tău, care te-a sfătuit frăţeşte, şi ai ascultat numai de voinţa ta. Şi acum du-ţi desaga în care ai strâns greşeală cu greşeală.

Nu mai citi, Israele, ziare şi cărţi lumeşti, că-ţi pustiesc sufletul, şi îl duc la întristare, că sufletul gol de Dumnezeu n-are pace, n-are răcoare. De ce să ştii tu ce zice lumea, ce păţeşte lumea? De ce să te uiţi peste hotare? că peste hotar este al altuia, nu este al tău. Al tău este Dumnezeul cerului, iar ce este peste hotar este dumnezeul lumii. O, şi ziare şi cărţi lumeşti şi veşti trupeşti şi iscodire ca în lume, şi Eu în acelaşi loc? Dar Eu în lume nu stau şi nu Mă duc, şi nu stau în inima ta aşa, şi te las pustiu de Mine. De ce te uiţi în lume, tată? Nu te mai uita în ea, că lumea e oceanul în care se îneacă omul, şi iată, cine din creştinii Mei au încercat să intre în acest ocean, s-au înecat în el, s-au dus la fund şi nu mai sunt cu Mine, şi Eu după ei în lume nu Mă bag şi nici nu Mă rog Tatălui pentru ei. Eu sunt Cel Care am zis: «Tată, Eu nu Mă rog pentru lume, ci pentru cei pe care Tu Mi i-ai dat din lume, că nici ei nu erau din lume, precum nici Eu nu sunt». Lumea e oceanul plin de aspide şi de şerpi veninoşi şi de mlaştini, şi tot la fel este şi duhul lumii care este în creştin şi care-l scoate pe creştin de la Dumnezeu, că tu, creştine, şi dacă nu te duci în lume, dar dacă ai în tine duhul lumii, duh de lume şi de trup şi de fire, lumea din tine stă împotriva ta înaintea Mea.

Păcatul dintre om şi om este dezvăluit de unul din cei doi, şi se poate salva cel ce a păcătuit împotriva omului dacă omul cel cu care a păcătuit se smereşte. Dar când omul păcătuieşte faţă de Dumnezeu, cum poţi să-l mai ajuţi pe unul ca acela? Acela se pierde, adăugând la cele ascunse altele mai noi şi mai ascunse. Cum să se mai aducă jertfă de rugăciune pentru păcatul cel ascuns, pentru păcatul făcut împotriva lui Dumnezeu? Cine să se roage pentru cele ascunse ca să fie cerere de îndreptare? Să ştiţi, măi fiilor, că mult poate rugăciunea dreptului întru lucrarea sa, dar păcatul descoperit de Dumnezeu la creştin, îl aţâţă pe creştin în loc să-l smerească, în loc să-l aducă la pocăinţă. Şi de ce aşa? Pentru că omul ascuns în el este diavol, măi copii.

Aveţi grijă, tată, de cuvintele pe care vi le dau Eu azi, ca să nu vină proorocul Ilie şi să vă lovească pe voi pentru necurăţii ascunse, că după Mine vine Ilie, măi fiilor. Aveţi grijă să nu dosiţi ceva, nici bani, nici avere, nici patimi, nici duh lumesc în voi să nu dosiţi. Staţi descoperiţi, nu vă pitiţi de Dumnezeu cum a făcut Cain, care a dat să ascundă fapta mâinilor sale. Să veniţi cu totul la Mine, fără să dosiţi ceva, fără ascunderi. Haina ta, poporul Meu, şi măi fiule, să nu aibă două feţe, adică una pentru Mine, şi una pentru tine, că dacă faci aşa, tu singur te păcăleşti. Să nu fii ca ţolul murdar pe care-l întorci când ştii că vine un oaspete la tine, că mirosul de dedesubt te va da de gol. Tu nu vei străluci dinăuntru, căci strălucirea ta dinăuntru va lucra dinăuntrul tău, nu din afară când ea este. Eu, şi pe dinăuntru şi pe dinafară Mă voi desfăşura cu tine peste mulţimi, dar dacă Mă ţii numai pe afară, tu eşti cu două feţe, haină cu două feţe, tată. Haina ta să fie la fel pe amândouă părţile, ca să nu rămâi păcălit când toate se vor răvăşi la vedere.

Cuvântul Meu să fie înrămat şi să te închini lui, poporul Meu, căci Eu sunt Cuvântul. Şi cum adică să te închini lui? Adică să nu ieşi în afară de cuvântul Meu, de Mine şi de legea Mea cea cerească. Să ştii, măi fiule, că mulţi fii din lume care au luat cuvântul Meu prin vestirea ta, mulţi l-au pus în ramă şi se conduc după el şi nu mai ies din el dacă l-au auzit de la Mine. Şi tu, măi fiule, nu mai pune mâna pe topor ca să-ţi tai propteaua de sub picior. Nu mai da cu toporul în Dumnezeu, că Eu sunt propteaua de sub piciorul tău, şi tu ţii cuvântul Meu sub călcâiul tău. Pune-l în ramă, tată, şi ia-te după el, că el este propteaua ta. Sub piciorul tău stau, numai să Mă recunoşti că-ţi sunt proptea şi sprijin şi scăpare deasupra prăpastiei morţii. Vorbesc cu tine din tot sufletul cerului şi sunt flămând după tine şi voiesc să te uiţi la crinii câmpului şi la păsările cerului şi să nu pui nimic înaintea acestei Scripturi, împotriva acestei profeţii cereşti.

Am venit să te aşez în grădina raiului, măi Israele. Vrei, tată? în grădina raiului sunt Eu, Domnul, şi cu sfinţii, şi cu proorocii, şi cu cei asemenea Mie, şi stau la masă în adunare de sfinţi. Şi ce se mănâncă în grădina raiului? Ce trebuie să mănânci tu dacă vrei să trăieşti în această grădină? Dar să nu mănânci numai cu gura, măi Israele, că în grădina raiului se mănâncă cu inima, cu mintea, cu simţurile tale, cu cugetul tău, cu dragostea ta, nu cu gura, tată. Mâncarea din grădina raiului e legea Mea, e legea lui Dumnezeu, şi pe ea s-o mănânci ca să poţi sta în grădina raiului. Legea ascultării, aceasta este legea lui Dumnezeu. Mănâncă, tată, legea lui Dumnezeu mai mult decât pâinea mâinilor tale. Mănâncă Scriptura, măi Israele, dar să nu mănânci din ea ce au mâncat cei neascultători de Dumnezeu, şi să mănânci ca poporul Israel din pustie în vremea ascultării lui, că lor le-am dat grădina raiului, şi ei au ieşit apoi afară din ea, din legea Mea, şi au luat legea lor, adică voia lor, şi au lepădat-o pe a Mea, până la sfârşitul lui Israel, şi Eu am scris lege împotriva legii lor, pentru că Eu am văzut înainte ceea ce avea să facă Israel, şi s-au scris peste Israel legi împotriva păcatului, spre pedepsirea păcatului, spre ispăşirea păcatului. Dacă Israel ar fi mâncat ce i-am dat Eu în pustie, n-ar mai fi ajuns să mănânce iar trupuri, şi ar fi mâncat hrana cerească, mana care venea în fiecare zori de zi peste Israel.

Măi Israele, vine iar vremea aceea, vine iar peste Israel, căci ceea ce a fost, iarăşi este, iarăşi va fi; vine iar pâine din cer peste Israel, dar dacă nu vei fi, măi creştine, la numărătoarea celor ascultători, tu nu vei avea pâinea aceea. Vine vremea să nu se mai strice haina de pe tine dacă te voi găsi îmbrăcat aşa cum te-am învăţat Eu, dacă te voi găsi ascultând. Dar dacă nu vei avea vrednicia aceasta, vei pierde darul acesta, Israele. Această vreme vine iar, vine numaidecât, că e scris că vine, şi dacă nu te găseşte în ea şi în grădina ei, pe unde crezi că mai poţi intra în această sfinţenie? că Eu, ca unul ameţit de vin am strigat atâta vreme la tine şi am spus: «Intră, tată, sub cortul acesta, adică sub ascultare, adică sub sfinţenie de inimă şi de fire, adică în grădina raiului, măi poporul Meu!».

Bucuria ta să fie zdrobirea inimii după Dumnezeu, Israele, şi dacă inima ta e fără de pace, umblă, tată, după pacea Mea şi împacă-te cu Mine şi te pregăteşte pentru cer, şi hai să fim bucurie unii pentru alţii, şi vindecare unii pentru alţii, şi iubire în cer şi pe pământ. Eu, măi fiilor, nu plec de la voi, că nu pot fără voi. Nici voi să nu puteţi fără Mine până la venirea cea mare.

Să ai, Israele, credinţă în lucrarea cuvântului Meu, aşa cum a fost Noe, care a scăpat prin credinţa lui, că la potop Eu am deschis izvoarele adâncului şi jgheaburile cerului, dar pe Noe, care era la mijloc, l-am păzit nevătămat. Am deschis izvoarele adâncului, măi fiilor, şi la aceasta am adăugat izvoarele cele de deasupra tăriei, şi s-au unit de jos şi de sus, şi am prins pe om la mijloc, dar pe cel credincios l-am avut în sânul cuvântului Meu, cuvânt prin care Noe şi-a întocmit barca de salvare.

Să nu mai zică omul veacului acesta că ploaia se face de pe pământ spre tăria cerului. Să nu mai asculţi la minciunile omului ştiinţei fireşti, că omul acesta nu ştie nimic, măi fiule. Eu sunt Cel ce îmbrac norii cu ploaie, şi numai dacă vreau Eu, pun ploaie în nori. Eu am spânzurat pământul pe ape, şi întăriturile lui nu se vor clătina în veac, pentru că Eu din apă am scos pământul şi tăria cerului. La început era apă şi întuneric şi adânc fără capăt, şi s-a ivit apoi lumină prin cuvânt, şi apoi s-au despărţit ape de ape, ca să se arate tăria cerului, să se arate cerul cel ce dă viaţă, cel ce poartă viaţa celor vii, cel ce ţine sufletul în viaţă, măi fiilor, sufletul în trup, măi copii. Şi după aceea, apele cele de sub cer s-au dat în părţi şi s-a înfiinţat pământul pe ape şi s-a numit uscat şi ape, pământ şi mare, măi fiilor, dar până n-au venit pe pământ apele cele de deasupra tăriei, pământul n-a odrăslit cele înfiinţate pe el prin cuvânt. Prin cuvânt erau înfiinţate, iar prin apă au luat fiinţă văzută iarba şi pomii şi tot ce este verde şi cu rod pe pământ. Iar apoi Şi-a înfrumuseţat Domnul tăria cerului cu cei doi luminători, ai zilei şi ai nopţii, care luminau şi încălzeau şi lucrau prin cuvântul lui Dumnezeu, şi apoi, din apă şi din pământ s-au născut toate vietăţile care stau în ape şi pe pământ şi pe deasupra pământului. Omul ştiinţei veacului acesta nu mai vorbeşte aşa, şi din contra, se minte om pe om, şi de aceea am spus Eu mereu vouă că şcoala de azi n-a fost bună. N-a fost, că a minţit împotriva lui Dumnezeu şi l-a învăţat pe om fără de Dumnezeu. Noe n-a învăţat de la om credinţa. El era patriarh, dar nu l-a făcut omul patriarh; credinţa lui l-a făcut slujitor al cerului, şi Eu l-am îmbrăcat cu cerul pe Noe, şi cerul l-a avut în sânul lui şi l-a purtat pe ape, şi am luat-o iar de la început cu omul, am luat-o prin Noe cel credincios.

Ploaia nu se face din ştiinţa omului de ştiinţă, şi se face la porunca Mea. Ea îşi cunoaşte hotarul încă de la facere, căci apa are legile lui Dumnezeu peste ea. Pe vremea marelui Ilie, de unde, tată, a mai fost făcută ploaia? Ea a fost făcută din rugăciunea lui Ilie, căci ea a ascultat de hotarele ei prin rugăciunea preotului Meu Ilie, şi după aceea el a slobozit-o pe pământ tot prin jertfa rugăciunii lui.

Mare durere mai are un slujitor al lui Dumnezeu, un profet al lui Dumnezeu între oameni, că oamenii sunt deprinşi să-L uite pe Domnul prin îndeletniciri pământeşti şi trupeşti, dar un slujitor al cerului are durere mare pentru rătăcirea oamenilor de la căile cerului. Ilie lucra cu mare putere şi cu mare milă. Ilie n-a fost crud dacă a pedepsit pe omul mincinos; El a fost plin de durere din pricina minciunii şi a luptat să stârpească minciuna şi trupul ei. Dar azi, măi fiilor, nimeni nu se mai ridică împotriva minciunii, împotriva ştiinţei mincinoase, care vine de la om, de la omul cel ce se dă drept Dumnezeu, de la omul ştiinţei acestui veac. Ilie a supus pe oameni prin puterea jertfei lui şi a rugăciunii lui şi a nestrămutatei lui credinţe în puterea lui Dumnezeu, cea pusă de Dumnezeu peste el. Când el a aruncat mantia lui peste Elisei ca să-l aşeze prooroc mai departe, Elisei s-a supus, şi a lăsat plugul în brazdă şi s-a dus ca ucenic al lui Ilie. Ba a mai şi dat foc plugului şi boilor şi s-a dus slujitor pentru Dumnezeu, căci Ilie, ce făcuse, făcut a rămas, şi a rămas Elisei lucrător cu puterea lui Ilie, care era puterea lui Dumnezeu peste cel credincios. Aşa râvnă cer Eu de la tine, măi Israele de azi, că azi Ilie te întoarce pe tine cu faţa spre început şi întoarce începutul cu faţa spre tine, că el nu vine să te lovească pe tine. El cu Baal are ce are, el cu idolul tău are ce are, nu cu tine, tată. Dar dacă tu ai trupul idol, ieşi de sub această minciună şi fii atent, că Ilie, robul Meu, are milă de tine, copilule al Meu de la sfârşitul vremii veacului omului; are milă să te întoarcă la legea lui Dumnezeu, în care nu mai încape moarte, tată. Să nu te mai găsească idol, şi să te găsească creştin slujitor lui Dumnezeu, că toate celelalte câte-ţi trebuie ţie, are grijă Tatăl să ţi le adauge.

Măi fiilor, ce am spus Eu lui Marta? Aşa i-am spus: «Marto, Marto, pentru multe te sileşti şi te îngrijeşti, dar un lucru trebuieşte. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu se va lua de la ea». Stai, Israele, o clipă opreşte-te în faţa acestei Scripturi şi vorbeşte cu Mine, iubitul Meu cel învăţat de Dumnezeu, şi spune-Mi, tată, cum vine acest cuvânt al Meu, că fii atent ce am spus; aşa am spus: «Un lucru trebuieşte, şi Maria şi l-a ales pe acela». De Maria are Domnul grijă, iar de Marta are Marta grijă. De cel ce-Mi lasă Mie dreptul acesta, am Eu grijă, iar cel ce îmi ia Mie dreptul, are el singur grijă, dar acela păţeşte ca Adam şi duce greul prin sudoarea frunţii sale. Dar tot Eu am venit apoi şi am arătat peste Israel darul Meu, că Israel patruzeci de ani n-a tors, n-a ţesut, n-a arat, n-a semănat, şi doar a mâncat din mâna Mea, şi a fost păstrată nestricăcioasă haina şi încălţămintea lui. Tot Eu am venit şi am spus că mai mult decât de crinii câmpului şi mai mult decât de păsările cerului are Tatăl Meu grijă de cel ce-şi alege partea cea bună, care nu se va lua de la el.

Măi fiilor, vă spun mărunt. Eu ştiu că ştiţi, dar iar şi iar vă spun să-Mi simţiţi dorul după cele ce Eu am rostit şi aştept să le văd înviind peste voi. Vreau, Israele, să fii credincios, tată. Vreau să nu te îndoieşti de puterea Mea şi de mila Mea şi de învăţătura Mea cea din legea Mea. Legea lumii nu are nimic cu legea Mea, dar tu fii cu legea Mea, măi poporul Meu, şi fii deştept aşa cum cere greutatea vremii de azi. Lucrează şi tu cu duhul şi cu puterea lui Ilie, slujitorul Meu care a surpat minciuna. Eu rămân pentru tine, şi te voi învăţa până în pragul slavei Mele, tată, ca să fii pregătit să întâmpini pragul peste care Eu voi trece ca să fiu cu voi descoperit, aşa cum am stat cu Moise şi cu Ilie pe Taborul cel cu nori de slavă.

Vino, tată, spre înţelepciune şi spre râvnă, şi fii iscusit în credinţă şi fii măsurat în cuvinte, ca să semeni cu Mine, măi poporul Meu. Mi-e râvna arsă după tine şi te râvnesc, măi Israele. Fă şi tu ca Mine, tată, că ţi-am dat putere peste pământ, ţi-am întins mantia aceasta, şi ce este făcut, făcut rămâne, dar fii iscusit în credinţă, măi fiule mic, că eşti cel din urmă, tată, cel mai mic, dar şi cel mai aşteptat ca să lucrezi cu iscusinţa cea pentru acum.

Te îmbrac cu cuvânt de binecuvântare şi te aştept să creşti, că Eu te fac mare numaidecât dacă vrei să fii iscusit; mare prin puterea Mea, nu prin puterea ta. Puterea omului l-a luat pe om din braţul Meu, de sub cortul Meu, dar tu stai sub mantia Mea, Israele, poporul Meu cel mic, şi să iubeşti duhul credinţei şi să asculţi numai de Mine, Israele, popor al Domnului. Amin, amin, amin.

02-08-1994