Sunt și azi deasupra învăluit în nor și cuvântând și așezându-Mi cuvântul în cartea sa, căci am în suita Mea de azi un împărat cu soborul lui din cer, și de aceea ne așezăm la masă împreună în cetatea cuvântului Meu peste care Îmi vestesc venirea când vin.
Să intrăm și să lucrăm în zi de sărbătoare de sfinți, și deschideți Domnului, fiilor străjeri, ca să vorbim la masa întâlnirii cerului cu pământul aici, și vorbim acum despre povestea unui împărat păgân ca toți împărații de pe pământ din toate timpurile cu viața lor păgână în tot felul, și acest împărat păgân pe pământ a avut chemarea Mea, căci M-am descoperit lui ca să-l încreștinez după legea lăsată de Mine apostolilor martori în vremea anilor Mei de pe pământ. Și dacă M-am descoperit lui, i-am dat darul credinței și s-a făcut creștin după lege și ucenic lui Hristos și Mi-am făcut prin el cale spre oameni și cale a oamenilor spre Dumnezeu și i-am dat de lucru după planul cel ceresc întocmit de veacuri, și care coboară pe pământ între oameni în vremi hărăzite de Dumnezeu, așa cum v-am dat și vouă, celor de azi purtători de Dumnezeu, ca să lucrez cu voi cu cuvântul ca niciodată prin vremuri așa de mult, așa de minunat, și cu atâta vestire peste pământ în lung și în lat, fiilor primitori ai lui Hristos.
O, ce mare este Dumnezeu, ce mare și ce mult lucrător și ce tainic Își păstrează între cer și pământ mersul și lucrarea prin cei cărora se dau Lui și Se dă lor!
M-am descoperit împăratului Constantin prin mersul Meu cu el la război cu vrăjmașii lui ca să le dăm înfrângere cerească, nu pământească, și apoi a rămas în el căutarea după Mine și M-a vestit peste tot pământul cu lucrul Meu lângă el cu mult mai mult decât până atunci când a biruit cu Mine pe vrăjmași, o, și lucram pe limba cu care erau învățate popoarele să știe și să trăiască pe pământ și Mi-am așezat pe pământ vestea împărăției Mele cu oamenii care trag spre ea, spre Împăratul cerului pe pământ, și a rămas atunci față în față împărăția cerurilor cu oamenii, și împărăția împăraților cu cei care aveau ca viață vremelnicia, și cu care în lung și în lat sunt deprinși s-o trăiască în vremea lor de pe pământ.
M-a vestit împăratul Constantin așa cum a simțit dragostea lui să Mă vestească și așa cum mergea lumea atunci, o, și a rămas căutarea după Dumnezeu în obiceiul oamenilor, dar cunoașterea cea din cer despre Domnul, despre tainele Lui, a rămas fără de răspuns spre cer de atunci, așa încât până azi toți oamenii care caută după Dumnezeu pământește nu pot mai mult, bieții de ei, dar s-au ridicat dintre oameni mulți care s-au sfințit după poruncile vieții și au avut ei mai mult izvor din cer și au lăsat pe pământ tainele lui Dumnezeu deslușite mai mult pentru cei aleși de Domnul să le poarte și să le lase pe pământ ca să fie găsite de cei de după ei, o, și așa s-au găsit apoi descoperirile cerești venite din cer spre știre, căci împăratul Constantin s-a arătat și a mărturisit din cer pe pământ părerea de rău că n-a căutat mai mult după Domnul pentru el în viața lui cea de după arătarea Mea când i-am vestit cerește și tainic cu multul fără să Mă arăt lui aievea, și i-am dat lucrare ca s-o lucreze, căci semnele Mele au avut graiul Meu cu ele, iar el le-a deslușit și s-a îmbogățit cu credința, iar după ce a ajuns între cetele de sfinți a mărturisit pe pământ prin descoperire că-i pare rău că n-a pătruns mai mult drumul spre cer, căci el s-a uitat la cei din cer și a văzut treptele slavei sfinților în cer, și iată ce minunat lucrează Dumnezeu când lucrează cu oamenii între oameni!
O, fiilor, e mare primejdie să nu lucreze omul ceea ce-i dă Dumnezeu să lucreze pe pământ. Vai de cel ce-și ia singur de capul lui pierzându-și capul! Pilda cea plină de învățătură a lui Adam, această pildă vorbește singură cât de primejdios este să n-ai, creștine, lucru de la Dumnezeu dat să-l lucrezi. I-am spus lui Adam să vegheze, să lucreze i-am spus. I-am spus să nu stea fără de lucru de la Dumnezeu dat, căci pe cel fără de lucru îl ia satana la lucrul cel pentru el, pentru întunericul lui, o, și l-a tras satana pe Adam de sub veghea cea pentru lucrul omului în rai, și apoi a venit șarpele și i-a grăit și l-a strigat prin femeie și l-a învățat să nu asculte, și apoi să se ascundă în întuneric, să fugă de lumină, de lumina care arată faptele potrivnice duhului ascultării de Dumnezeu.
Când vine duhul în control, omul se ascunde și tace fără de cuvânt, sau dacă nu tace caută să scape de vină, așa cum a căutat Adam când și-a stricat și și-a risipit statul lui lângă Dumnezeu, și apoi statul în rai, unde ar fi fost să rămână veșnic ca și Dumnezeu dacă ar fi vegheat să asculte și să lucreze și să nu stea fără de lucru în rai, căci iată, Eu, Domnul, lucrez mereu, lucrez și nu stau, căci fără de lucru de la Dumnezeu dat piere omul odată cu truda lui departe de Dumnezeu lucrată.
O, fiilor, o, popor al cuvântului Meu, am grăit astăzi cu voi ca să învățați de la Dumnezeu cum puteți să rămâneți cu Domnul și cum puteți să-L pierdeți și să vină șarpele și să vă arate calea fără de veghe peste voi ca s-o lucrați voi.
O, fiilor, trebuie veghe fără de întrerupere, trebuie în toate și mereu. Adunați-vă întru unul și luați cuvântul Meu și adânciți-vă în taina lui cu care am venit și l-am așezat în carte spre învățătură pentru voi și pentru toți cei care Mă iau de la voi spre viața lor cu Dumnezeu, sau spre neascultarea lor de Dumnezeu.
Și acum zoriți cu bucurie, fiilor, zoriți cu voie bună și cu dragostea care se mărturisește pe sine și fiți lucrători cu Dumnezeu și bucurați-vă de orice fărâmă de lucrare a voastră cu Mine, căci ascultând și trudind cu bucurie și cu multă voie bună veți lucra cântând și lucrând, o, și așa trebuie să fie statul și fața și lucrarea fiilor lui Dumnezeu din zilele Mele cu voi.
Și acum împărtășiți-Mi duhul ascultării voastre și porniți ca frații care sunt una și gătiți fața și duhul praznicului Rusaliilor, ca să înălțăm la Tatăl lucrul acelei zile sfinte, Domnul cu voi pe pământ lucrând și tot lucrând, ca fii ai Împăratului ceresc cu voi pe pământ, o, fiilor. Amin, amin, amin.
03-06-2025