Teme


Tainica împărăţie a Domnului cu poporul ales; învăţăturile Sale, în duhul ascultării

... O, copiii Mei, să nu uitaţi, semnul sfintei cruci este simbolul biruinţei. Crucea nu este lemn de înjosire cum spun sectanţii. Crucea este armă de temut în contra diavolului. Nu vă luaţi după sectanţi ca să batjocoriţi crucea, şi închinaţi-vă ei, căci sângele Meu a sfinţit-o. Jertfa Mea pe această cruce ţi-a adus mântuire ţie, suflete. Vedeţi, măi meseriaşii Mei, cărăuşii Mei, că sfânta cruce pe care aţi pus-o azi la locul ei v-a făcut nevăzuţi de duşmanii voştri şi ai Mei. Tot aşa vă va păzi să fiţi nevăzuţi în drumul vostru înapoi.


***

... O, fraţilor, aţi uitat calea bisericii. O, fraţilor, de ce faceţi aşa, copiii Mei? Iată, bisericile sunt goale, iar cârciumile sunt pline. Deschideţi inimile voastre! Daţi slavă lui Dumnezeu! Cântaţi, daţi slavă din toate mădularele voastre!


***

O, măi fraţilor, câtă tristeţe este în cer de aceste fapte urâte ce le faceţi! Mă înjuraţi pe Mine şi lucrurile cele sfinte. O, fraţilor, înmulţiţi faptele cele bune. La voi, fapte bune n-am găsit. Unde este chipul Meu? S-a făcut satana stăpân pe el. S-a umplut pământul de răutăţi. Iată, am vestit că vine focul, şi voi ce ziceţi, că nu?


***

... Iată ce vă spun: ieşiţi din această lume, din fărădelegile ei, adică: mândrie, beţie, curvie, minciună. Ieşiţi din Babilonul acestei lumi. O, iată, un îngeraş a aruncat o piatră în mare şi, cum se duce, aşa va fi aruncată în foc această babilonie.


***

... — Fiilor, iată ce vă întreb: credeţi voi în post, în biserică, în rugăciune, în sfinte Taine, în cruce, credeţi?

— Da, Doamne!

— Atunci, de ce nu le folosiţi? Folosiţi-le, măi copii.

Iată ce vă întreb: credeţi în cârciumă, în descântece, în vrăjitorii, în desfrâu şi în celelalte răutăţi ale lui satan? Credeţi?

— Nu, Doamne!

— Atunci, de ce le faceţi? De ce vă duceţi după ele?

Iată ce vă spun: M-am dus într-un salon de dans şi am găsit un drac dormind; nu mai avea de lucru cu nimeni, că erau toţi ai lui. Iată, M-am dus şi într-o biserică, şi de la uşă până la altar erau mulţime de draci cu toate răutăţile: cu vrăjmăşie, cu mândrie, chefuire, gânduri de desfrânare, tutun. Am găsit şi preotul fumând în altar. Dar voi, copii, nu judecaţi, că are cine să-i judece.


***

... Plânge Maica Mea pentru că te rogi cu capul descoperit. Vai de femeia care-şi retează părul! că a făcut dracul cuib în el. Pentru ce necinstiţi capul? că necinstită va fi în faţa lui Dumnezeu femeia care este cu capul descoperit. Să-şi radă părul ei, ca să-i fie ruşine dacă vrea să umble aşa.


***

Măi copii, nu vă puneţi nădejdea în doctori mai mult decât în Dumnezeu. Tot de Mine sunt lăsaţi şi doctorii, dar vindecările, de la Mine vin. Voi prea mult v-aţi pus nădejdea în doctori, iar pe Dumnezeu L-aţi uitat, L-aţi dat la o parte. Fraţilor, postul şi rugăciunea, acela e leacul, nu cum ziceţi voi că postul omoară oamenii. Postul nu a omorât pe nimeni; din contră, a vindecat. Nu vedeţi voi că şi doctorii pământeşti vă dau regim, şi voi îi ascultaţi, şi vă fac sănătoşi? Dar Doctorul ceresc, cum nu vă va vindeca şi trupeşte şi sufleteşte?


***

... Rugăciunea din miez de noapte nu o lăsa, că te va scăpa de mânia care va veni.


***

Iată, am venit a treia oară. Acum sunt în Duh, şi M-am pogorât în mai multe locuri, să vă îndemn la viaţă şi trăire curată şi sfântă, că e gata să se sfârşească totul şi vă prinde moartea aşa cum sunteţi, pe calea cea largă, cu toate răutăţile: necredinţa, vrajba, ura, mânia, mândria, desfrâul, curvia cea mai rea ca la păgâni.

O, copii, părăsiţi tutunul, că tutunul e de la dracul. Măi copii, Eu am semănat grâu şi dracul a semănat tutun. Iată, M-a întrecut, că mulţi ar da pâinea pentru tutun. Bagă de seamă, că din iad nu mai scapi dacă intri cu toate acestea ce le faci, că nu are cine te scoate.


***

Iată, Eu M-am pogorât. Deschide-ţi inima ta, să poată pătrunde cuvintele Mele, ca să pot să-ţi vorbesc. Am venit şi sunt rănit şi chinuit, că din cer şi până la pământ sunt lovit de toate faptele voastre.

Iată, împărăţia Mea e o farmacie cu de toate, cu de toate ce aveţi nevoie voi: înţelepciune, pace, credinţă, nădejde, dragoste, sănătate, putere să staţi în faţa oricărei furtuni, căci Eu vă dau numai la cererea voastră. Iată câte sunt, dar cereţi. Farmacia e încuiată, că voi nu cereţi prin rugăciune stăruitoare şi fierbinte, nu cereţi cu credinţă. O, aţi pierdut dragostea, care acoperă totul. Aţi rămas numai cu pizma şi cu răutatea.


***

Iată, măi copii, Eu M-am pogorât la voi să vă îndemn, să vă spun de unde aţi căzut, cu ce fapte aţi încuiat porţile cetăţii.

O, când Mă duc la Tatăl Meu în cer, Mă întreabă ce fac copiii de pe pământ. Eu spun „Bine“, dar plâng şi sunt tare supărat de câte faceţi voi. O, de câte ori v-am vorbit şi v-am îndemnat la tot ce e plăcut Tatălui! Voi spuneţi că sunteţi supăraţi că nu vă vorbesc, dar şi Eu, de câte ori plec supărat de la voi! Mă pogor din slavă şi plec supărat înapoi, căci găsesc necredinţă, dezbinare şi răceală şi altele, ce nu se cade să fie la creştini. Iată, dacă aveţi credinţă şi dragoste între voi, Mă mai cobor la voi.

... Iată ce credinţă este între voi: numai critici, şi vă judecaţi unii pe alţii. Satana a întins fel de fel de curse cu care să vă prindă în mrejele lui: cu minciuna, clevetirea, răutatea, mândria, lăcomia, îngâmfarea şi câte se pot spune. De unele v-aţi curăţit, dar multe mai aveţi. Curăţiţi-le pe toate. Luptaţi-vă pe viaţă şi pe moarte, că vremea e scurtă.


***

Poporul Meu, fii smerit, să nu pierzi pe Domnul, că iată cei ce se îngâmfă, cum se răzvrătesc! Smeriţi-vă mult, mult, că dracul e pe pământ, este antichrist şi are curajul până la cer să nimicească ce găseşte în cale, dar pe cei smeriţi nu poate să-i schimbe din cale.

O, măi copii, nu vă uitaţi după soare să vi se pară că ziua e mare şi că mai aveţi timp şi de pocăinţă ca să vă pregătiţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când veţi fi chemaţi. Pocăiţi-vă, măi copii, că plata voastră este aşa de mare! O, dacă le-ar vedea pe toate ochii voştri, n-aţi mai mânca, n-aţi mai bea şi aţi lupta pentru viaţă, pentru locurile cele înalte din casa Tatălui, şi la care Tatăl vă aşteaptă pe fiecare, dar să ştiţi că sunteţi puţini, puţini.


***

— Doamne, cu ce să ne hrănim în zile de post, cu ce bucate?

— Fiilor, dacă vreţi şi puteţi, iată hrana voastră: o bucăţică de pâine şi apă, la asfinţitul soarelui. Iată şi în alt fel: veţi mânca bucate fără unsoare, şi toate, pe seară, că ziua este mare; şi voinţa să fie mare.

— Doamne, cu sfânta Împărtăşanie cum să facem?

— Cereţi sfânta Împărătăşanie, să vă dea la trei săptămâni şi la două săptămâni, că mai mult nu vor să vă dea. Eu v-aş da în fiecare zi. Am strigat în biserici către slujitori.


***

La biserică şi la rugăciune se lasă holdele, grădinile, arăturile, treburile, şi veţi vedea că mult veţi agonisi. Iată, n-am dat ploaie, din pricina păcatelor lumii, şi a rămas pământul uscat. Pomii voştri nu au roade, din pricina păcatelor voastre. Maica Mea s-a rugat şi se roagă să dau ploaie, ca să nu moară vitele şi păsările, că sunt fără de păcat, dar pentru om n-ar fi să mai fie nici o picătură de apă pe pământ, şi atunci ce-ai face, omule care zici că tu eşti totul şi poţi face totul?


***

Iată, vasul Meu, când a fost închisă la un loc cu o sectantă, a întrebat-o sectanta de ce posteşte, şi vasul Meu nu a putut să răspundă. Întrebaţi vasul Meu ce vorbire a avut cu sectantele. Şi după vorbire, o sectantă a visat că trecea pe o punte peste o prăpastie mare, şi când era la jumătate, a căzut de pe punte şi a apărut un om cu haine negre şi lungi până jos şi a prins-o şi a întrebat-o: „De ce nu posteşti?“. Şi i-a mai spus că dacă postea, nu mai cădea, şi i-a spus că la cer nu se poate ajunge cu toate ale lumii. Ea a zis că posteşte o zi pe an, iar el i-a zis: „Cum a postit fariseul“. Din vorbele purtate, ea şi-a luat angajamentul că va posti şi ea ca vasul Meu.


***

... Iată care este calea Mea. Prima portiţă este să te lepezi de trupul tău, adică să nu mai curveşti, să nu mai minţi, să nu mai furi, să nu mai ucizi, să posteşti şi să te rogi. A doua portiţă, copilul Meu, este crucea pe care ţi-am dat-o Eu, crucea răstignirii. Să te uiţi la ea, să-ţi vezi chipul tău dacă este bun sau rău. A treia portiţă este potirul, care este plin; să bei, copilul Meu, să primeşti putere de la Dumnezeu, că pentru voi e dat, nu pentru cei cu inimă spurcată. Voi, tată, ascultaţi-Mă, că aţi intrat pe cele două portiţe, dar n-aţi ajuns la a treia, pe care vă spun s-o luaţi în fiecare zi.


***

Aduceţi-vă aminte de toate păcatele mari şi mici, ca să rămână diavolul de ruşine. Mărturisiţi-vă astăzi, cât mai aveţi cui, că scris este că nu va mai rămâne nici proorocie, nici preoţie, nici Scriptură. Nu te ruşina de preot ca să-i spui păcatul, căci preotul e legat la Dumnezeu să nu spună nimănui păcatul tău. Spuneţi, tată, spuneţi, că preotul e dat între Dumnezeu şi popor, şi dacă greşeşte, are grijă Dumnezeu.


***

... Vine îngerul Domnului şi priveşte cum stă creştinul la rugăciune. Fiule, când stai la rugăciune, să nu dormi, să n-ai gânduri împărţite, că se bate îngeraşul cu satana pe drum şi zice duhul rău: „Dă-mi partea mea!“. Fiule, să nu aibă duhul rău parte de rugăciunea ta, că a ajuns omul să aibă două duhuri, unul de la Mine, şi unul de la lume.


***

... Iată, vii de la serviciu şi acasă te apuci tot de lucru pământesc. Nu întrebi dacă s-au făcut rugăciunile ori dacă sunt candelele aprinse. Aţi dat rugăciunea voastră copiilor, şi nu o zic. Şi dacă o zic, o zic ca pe o poezie.


***

... Fiilor, în cele trei zile pe săptămână: lunea, miercurea şi vinerea, o mâncare pe seară, iar bolnavii să mănânce la ora doisprezece. Aceasta pentru ca să se desăvârşească lucrurile Mele. Cine nu poate, nu este obligat. Bolnavul să ţină şi el până la ora doisprezece şi mâncarea să fie fără ulei în acea zi.


***

... Nici când eram pe cruce nu eram trist cum sunt astăzi. Tată, Eu nu vă dau ţuică. Ţuica e de la diavol. Eu vă dau struguri, dar beţi cu măsură. Eu ţi-am dat pruna ca pe smochină, nu s-o fierbi şi s-o faci ţuică. Copilaşilor, fiţi cuminţi, nu prăpădiţi lucrurile Domnului. Vai de tine, prun care ai făcut pruna şi s-a făcut ţuică din tine! Duhovniceşte vorbesc. Ascultă bine şi cumpără înţelepciune dacă nu ai. Dar voi cumpăraţi numai porci, vaci, cai. Cumpăraţi şi înţelepciune. Că te închini şi lui Dumnezeu, dar te închini şi duhului rău. Posteşti, dar odată cu postul faci şi minciună. Faci milostenie, dar şi furi.


***

... Deschide inima, că vine focul din Sodoma şi Gomora. Ca mâine dimineaţă vei vedea focul cum va arde casa ta şi cum zbiară vitele toate şi fug îngrozite cu focul pe spatele lor. Uită-te bine, că acelea pe care le vezi goale şi vorbind cu băieţii, nu le vei mai vedea, că acelea au adus sfârşitul pe pământ. Fiilor, nu lăsaţi lucrurile acestea să intre în casele voastre. Nu lăsaţi să intre focul în casa voastră. Să vadă Dumnezeu semnul la fereastra voastră ca să scăpaţi. Iar dacă în casa ta vei lăsa să intre fiicele tale goale şi fiii tăi ca ai Sodomei, ai lumii, atunci nu vei avea scăpare, şi casa ta şi vaca ta şi lucrurile tale vor arde.


***

... Creştine, nu uita că tu eşti o bucată din împărăţia lui Dumnezeu.


***

... Fiilor, fiilor, moşii şi strămoşii voştri au mâncat pâine cerească şi s-au osândit. Fiilor, fiilor, feriţi-vă de păcat, că mulţi dintre voi vă trageţi din neam de oameni răi. Dacă voi păstraţi legea sfântă, scoateţi din foc până la al miilea neam.

... Fiilor, cel mai mare păcat din cele şapte păcate este păcatul pe care-l faceţi: că auziţi cuvântul lui Dumnezeu şi nu-l împliniţi.


***

... Pregăteşte-te, tată, că mult nu mai e şi te vei schimba ca să poţi să intri în împărăţia Mea. Mult nu mai e, şi zic mai înainte de vreme, că mirele şi mireasa, înainte de cununie se pregătesc. Aşa şi tu, ca să nu zici că n-ai ştiut, să nu zici că te-am luat din somn, pregăteşte-te, poporul Meu, că mulţi dintre voi vor plânge în această zi care va veni, că nici atunci nu se vor pregăti, pentru necredinţa şi patimile pe care le au.


***

Dacă ai ştii tu, tată, câtă putere are credinţa şi postul fără supărare şi rugăciunea făcută cu multă pace şi dragoste!


***

Creştine, şi în somn să visezi lucrarea lui Dumnezeu. Când ai pus capul pe pernă, să nu-l pui fără să fii cu Dumnezeu. În toată calea ta să fii cu Dumnezeu. Să nu fii pe cale fără Dumnezeu.


***

Cum a venit acel om mic, care s-a urcat în dud ca să Mă vadă pe Mine, aşa şi tu, creştine, când ai zis „Doamne, miluieşte-mă!“, sunt obligat să te ascult, dar şi tu eşti obligat să Mă urmezi. Să ştii, tată, ce se face de la tine către Mine, Mă obligă, şi ce se face de la Mine, te obligă faţă de Mine. Crezi? Creştine, când tu te-ai rugat către Mine, sunt obligat să te ascult. Când ai zis „Doamne, iartă-mă!“, sunt obligat să te iert. Dar Eu când am grăit către tine să nu mai greşeşti, eşti obligat să nu mai greşeşti.


***

Copiii Mei, faceţi sfânta cruce nu numai când faceţi rugăciunea. Cu crucea veţi birui. Faceţi cruce unde vă culcaţi, faceţi cruce pe pereţi, pe vase, pe masă, la izvoarele de apă, pe cărări, şi chemaţi blagoslovenia, că unde este crucea, diavolul se depărtează. Faceţi cruce. Nu fiţi oameni fără cruce. Crucea sfinţeşte obiectele, sfinţeşte trupurile, sfinţeşte ochii voştri. Crucea e toiagul care-l nimiceşte pe satana. Crucea aduce vindecare. Mii şi sute de sfinte cruci să faceţi la rugăciune, nu numai una sau două. Dacă nu puteţi cu mâna pe cale că vă e frică de oameni, Eu zic să nu vă fie frică de lume. Nu băgaţi lumina într-un obroc. Aveţi grijă de candele. Mirul pune-l în mâncare. Mirul aduce sănătate şi multe alte lucruri bune.


***

... Îmi pare rău că mulţi bolnavi au darul ca prin post să se facă sănătoşi, dar ei mănâncă de dulce. Sunt mulţi păcătoşi care umblă din preot în preot şi îi roagă să facă slujbe, şi preotul face, dar nu-i face sănătoşi. De ce? Pentru că nu au post. Şi pământul e plin de oameni care bolesc şi nu-i face nimeni sănătoşi.


***

... V-am făcut fii. Nu fiţi murdari pe hăinuţe, că în chip nevăzut vă vizitează Duhul Sfânt. Fiţi curaţi şi înăuntru, şi afară.

Aşa cum a avut Avraam soli cereşti şi a mâncat cu ei la masă, aşa a venit cerul la tine, şi când a venit înapoi, a venit cu lacrimile pe faţă de ce a văzut la tine. Fiule, îngrijindu-te pe tine, Mă îngrijeşti pe Mine, şi îngrijindu-te de Mine, te îngrijeşti pe tine.


***

Am văzut odată cum a venit din străinătate un puhoi de ciori pe pământ, un stol mare, şi eram cu Petru, prietenul Meu. Şi au găsit ciorile pe câmp un stârv spurcat şi s-au aşezat şi l-au mâncat. Şi Petru zice: „Vai, Doamne, aşa mâncare mănâncă ciorile acestea?“. Şi am zis: „Aşa mănâncă, Petre, căci ciorile sunt ciori“. Şi i-am povestit că aceste ciori sunt omenirea de astăzi, care mănâncă ce nu ştie, carne şi de om, şi de căţel, şi de pisică, şi de şoarece. Atunci au găsit pe câmp acel stârv, dar acum acest stârv e în magazine. Creştine, ţine ascuns aceasta, ca să nu se cunoască de lume că voi ştiţi. Şi atunci Petru a pus mâna la gură şi a plâns cu amar şi Eu am spus: „Aşa vor ajunge robii Mei“.

Am grăit de multe ori: nu mai mâncaţi lucruri care nu ştiţi de unde sunt. Mâncaţi lucruri făcute de voi.


***

... Dacă ţi-a spus cineva că te-a văzut greşit şi tu ştii că nu ai făcut, nu te mâhni, ci crede, că e solul lui Dumnezeu.


***

... O, copilaşii Mei, nu folosiţi Scriptura anapoda. Da, tată, zice Scriptura să iubeşti pe aproapele tău, dar deosebeşte-l, că acela e aproapele tău, care face voia lui Dumnezeu.


***

... Cine munceşte duhovniceşte mai mult decât pământeşte, acela trăieşte. Cine trăieşte pământeşte mai mult decât duhovniceşte, acela nu trăieşte.


***

... Zic ţie, Israele, nu sluji şi duhului, şi trupului. Trupul să fie mai mic ca duhul. Duhul să fie o împărăţie peste trup, ca să conducă trupul la calea sfântă. Vai de trupul acela în care duhul a trăit batjocorit şi hulit!


***

... Fiţi creştini desăvârşiţi, că toate secundele vieţii se scriu; nimic nu se şterge.


***

... Dacă eşti creştin, să nu te îngrijeşti cu ce te hrăneşti. Dacă eşti creştin, să nu te îngrijeşti cu ce te îmbraci şi unde călătoreşti şi ce vorbeşti, că toate vin de la Mine.


***

... Tată, uite ce spune Domnul în faţa voastră: când ştiţi că aveţi nevoie să lucraţi sau să plecaţi undeva, ora de rugăciune să fie păstrată. Această oră, de la patru până la cinci, poţi câştiga prin ea cum câştigă mireasa mobila, dar mai scumpă e rugăciunea şi ce cumperi prin ea. Ori mai înainte, ori după, fă-ţi timp de lucru, ca la ora patru să faci vecernia, să faci paraclise, să faci acatiste. Şi la ora doisprezece noaptea când sună clopotele cereşti, tu să fii prezent, în legătură cu cele cereşti. Ai auzit?


***

... Copilaşii Mei, cer îndreptare. Îndreptaţi-vă, că uite, vremea e sosită să fie cântărită. Cer îndreptare şi la viaţa duhovnicească. Nu mergeţi la bisericuţă cu rochiţa scurtă. Nu lăsaţi copiii să mănânce în bisericuţă. Nu faceţi bisericuţa cantină. Nu faceţi bisericuţa casă de odihnă. Nu faceţi bisericuţa casă de vorbit. Nu faceţi bisericuţa teatru de glumit. Când aţi intrat pe uşă, să vă fie privirea sfântă sus, la cerul sfânt, că pe uşa sfântului altar şade Împăratul, Care a venit de mult, de dimineaţă a venit cu Pruncul în braţe, ca să-L jertfească pentru mântuirea voastră.


***

... Îmbrăcaţi-vă bine în viaţă creştină, căci cine nu are haină creştină, peste puţină vreme va pieri prin ceea ce vine.


***

... Cine bea alcool, acela să nu se aştepte la bine. Cine a pus o picătură de alcool pe masa sa, nu zic în gura sa, de la acela a plecat Dumnezeu cu binecuvântarea Sa. Ai văzut pe Domnul bând alcool pe pământ? Dar nu a băut decât apă şi vin. Vin a băut ca să se împlinească ce s-a zis prin prooroci.

Cine pune alcool la pomană, la praznic sau la parastase, nu este primit de Mine.


***

... Femeia care este adevărată femeie creştină, este cheia tuturor hăinuţelor. Ea curăţă hăinuţa soţului şi a copiilor şi pe a ei prin viaţa ei trăită după voia lui Dumnezeu, şi prin smerenie şi înţelepciune ea va curăţi hăinuţele de la toţi cei din casă cu ea. Femeia creştină adevărată este cheia tuturor bunătăţilor. Femeia lumească este cheia tuturor răutăţilor care duc pe om la pieire.


***

... Fiilor, zilele de post să fie lucrate cu dragoste şi cu smerenie, nu cu cârtire şi laudă. Rugăciunea, feriţi-o de lumea de astăzi, că lumea, dacă vede pe creştin că se roagă la Dumnezeu, în loc să facă şi cel din lume aşa, prinde ură pe creştin. Lumea când îl vede pe creştin că posteşte, îl ia în batjocură şi râde, face haz de viaţa creştinului, dar voi nu vă păliţi de hazul lor.


***

... Fiilor, vă mai dau o povaţă bună. Căutaţi un preot bun, sau vedeţi, poate vrea cel de aproape, dar să ia cartea cu toate păcatele şi să nu rămână nimic nespus, că orice lucru mic te încurcă, şi satana abia aşteaptă. Şi chiar dacă nu-ţi dă preotul nevoinţă, fă-ţi singur, şi numai apoi să iei sfânta fărâmiţă. Nu lua sfânta Împărtăşanie cu sufletul încărcat de păcate, că luaţi foc care vă arde şi, în loc să vă mântuiţi, mai rău vă osândiţi.


***

... Întotdeauna să ţii seama de fărâmiţa din trupul Celui ce Şi-a întins mâinile pe cruce. Întotdeauna să nu bagi altă hrană în tine înainte de sfânta anafură, care este de la Mine. Să ai în casă întotdeauna. Nu da nimic trupului tău până nu-i dai mai întâi hrană duhovnicească. Atunci înseamnă că Îl ai pe Dumnezeu.


***

O, popor cu nume sfânt, proorocit din vremea începutului împărăţiei cea nouă a lui Iisus Hristos! Am hotărât să cobor iar spre tine prin cuvânt şi să-ţi amintesc să nu fii numai cu numele popor al lui Dumnezeu, ci să fii cu viaţă sfântă şi pregătită bine înaintea Celui ce vine. Dar nu să te pocăieşti numai pentru o vreme, nu aşa, şi să stai mereu priveghind. Nu priveghea numai un timp, ci priveghează până la capăt şi crede până la capăt şi lasă-L pe Dumnezeu să lucreze peste tine cum ştie El, cum vede El că trebuie. Să nu fii numai cu numele popor al acestei lucrări dumnezeieşti, şi să fii cu fiinţa şi cu viaţa şi cu toate îndeletnicirile, şi să fii cu credinţă şi prin credinţă, că aceasta va fi prima fericire rostită peste fiii acestui popor: ferice celui ce a fost chemat şi a crezut apoi în această lucrare a lui Iisus Hristos, Care a venit prin cuvânt ca să-Şi gătească bine calea celei de a doua arătări în mijlocul oamenilor. Ferice vouă, celor ce credeţi în această coborâre cerească pe pământ! Şi iarăşi zic: vai vouă, celor ce aţi dat de acest izvor, de acest cuvânt de mântuire, şi aţi fost necredincioşi şi ispititori şi aţi părăsit această coborâre cerească!

Poporule iubit, scoală-te spre fericire şi nu spre vaiet, că aceste două cuvinte vor conduce de-a dreapta şi de-a stânga pe fiii acestei lucrări.

O, am încă multe să-ţi spun, popor cu nume sfânt, dar le poţi tu purta de-acum? Iată, cei ce cred pe Dumnezeu Cuvântul se bucură purtând tot ce aduce cuvântul de la Dumnezeu, iar cei ce nu cred, aceia nu pot purta cele cu care Eu vin de-acum. Aceia nu pot crede, fiindcă celor ce ispitesc pe Dumnezeu Cuvântul întru lucrarea Sa, acelora nu le este dată puterea să creadă. Eu aşa am spus celui ce M-a rugat de vindecare zicându-Mi: «Doamne, dacă poţi, fă-mi bine», iar Eu i-am răspuns: «Dacă poţi crede, totul se poate împlini». Şi am auzit credinţa lui şi rugăciunea lui ca să-l ajut şi ca să-i dau putere să creadă, căci a spus: «Cred, Doamne. Ajută-mi în necredinţă, ajută-mi să cred».

Apostolii Mei credeau, şi se rugau să le măresc credinţa, dar nu stăteau nepăsători în credinţă. Se rugau spunându-Mi: «Adaugă, Doamne, credinţei noastre, adaugă credinţă». Şi tu, iubitul Meu popor, ai avut în mijlocul tău slava lui Dumnezeu, şi tot n-ai ştiut cum să crezi în ea, căci lucrarea aceasta este slava lui Dumnezeu în mijlocul tău, dar cine n-a stat mic sub ea, acela n-a înţeles pe Dumnezeu întru lucrarea Sa, întru mărirea Sa, căci acela n-a folosit sfiala cea sfântă de care avea atâta nevoie acest popor chemat, ca prin sfiala cea sfântă să fi dobândit har înaintea lui Dumnezeu.

Iată ce veste îţi dau, iubitul Meu popor, chematul Meu ucenic, primitul şi miluitul Domnului. Îţi dau veste pentru lucrarea smereniei şi a pocăinţei întru tine, tată. Îţi dau de ştire că tu n-ai avut sfială faţă de Mine şi faţă de cuvântul Meu lăsat peste tine şi faţă de măreţia Mea în mijlocul tău. Şi dacă n-ai avut, şi dacă n-a fost să se defăimeze numele Meu şi lucrarea Mea, iată, te-am ţinut aşa cum ai stat, aşa cum ai vrut să stai şi cum ai vrut tu să-L înţelegi pe Dumnezeu. Şi s-a întâmplat cu fiul acestui popor aşa cum a fost cu Saul, care era uns prin prooroc, dar care făcea ca el şi nu ca Dumnezeu, că venea să întrebe pe Dumnezeu şi după ce a plecat Samuel proorocul din mijlocul poporului Israel, dar Domnul nu S-a mai uitat spre Saul şi nu i-a dat răspuns prin nimeni şi prin nimic. Şi când el a văzut aşa, s-a dus să întrebe prin fir străin de Dumnezeu, străin de lucrarea care-l unsese pe el, şi a rostit Samuel din mormânt moartea lui Saul pentru necredinţă şi pentru mărire de sine şi pentru împotrivire, măi copii.

O, n-ai fost smerit, popor iubit, şi mereu M-ai ispitit, iar când nu-ţi mai plăcea să Mă port cu dreptate cu tine, plecai, tată, şi te duceai să întrebi pe la prooroci, ca să faci tu din ei prooroci mincinoşi împotriva Mea şi a lucrării Mele cu tine, popor miluit de cuvântul cel rupt din braţele Treimii cereşti. Şi te duceai din acest braţ şi nu stăteai cu Mine şi cu cina cuvântului Meu în mijlocul tău. Şi Eu am venit mereu şi te-am învăţat şi te-am îndemnat şi ţi-am pus mereu mâna pe ochi ca să vezi, dar tu nu cunoşteai mâna Mea cerească şi te supărai pe mâna Mea şi pe alifia Mea, pentru că tu ziceai mereu că vezi bine, poporul Meu iubit, şi nu te-ai lăsat lucrat de Mine, tată, şi iată, acum vin în calea ta ca să te îndemn spre pocăinţă şi ca să lucrez Eu pentru pocăinţa ta şi nu pentru necredinţa ta, că va fi greu şi dureros dacă vei rămâne să lucrez peste necredinţa ta, că Eu voi veni, şi vei vedea că am fost Cel ce am lucrat ca să te izbăvesc. Adu-ţi aminte de Petru, care a plâns cu amar când a ajuns să înţeleagă că Eu am fost Cel mărturisit de el Hristosul lui Dumnezeu şi că n-am fost mincinos întru lucrarea Mea între ucenicii Mei de atunci. Şi după aceea i-a părut rău pe veci lui Petru că n-a lucrat cu sfială faţă de Dumnezeu, Care venise să fie cu el. Că Eu când M-am plecat să-l spăl pe picioare, el s-a scuturat împotrivindu-se, deşi Eu îi spusesem lui prin cuvânt: «Ceea ce fac Eu acum, tu nu înţelegi, dar vei înţelege». Şi iar, din nou fără sfială, a zis apoi: «Doamne, spală-mi şi capul». Şi Eu, răbdător şi smerit, i-am spus: «Cel ce s-a spălat este curat». Eu lucram ca să-i pregătesc şi să-i împlinesc întru lucrarea Mea pe care aveau s-o ducă din loc în loc apoi, dar ei, ca nişte neînţelegători şi nesfioşi, loveau în cuvântul Meu cel rostit peste ei şi Îmi întorceau cuvântul cu alt cuvânt, că nici ei şi nici tu, poporul Meu, nici tu, ucenicul Meu cel de acum, nu înţelegi că da e da şi nu e nu, iar cel ce nu face aşa, acela cade în judecată prin această împotrivire. Aşa este scris: «Da al vostru să fie da şi nu să fie nu, ca să nu cădeţi în judecată».

Eram la cină şi vorbeam cu ucenicii Mei, ca să-i pregătesc prin cuvântul rostit peste ei şi prin împlinirea cuvântului rostit, că de aceea rosteam cuvinte, rosteam ca să se împlinească. Le-am dăruit cina ca să înţeleagă ei că în felul acesta voi rămâne cu ei în veac. Şi pe când îi învăţam, i-am spus lui Petru, care M-a mărturisit Hristosul lui Dumnezeu, i-am spus că satana vrea să-i cearnă vânturându-i ca pe grâu. I-am spus: «Petre, Eu M-am rugat ca să nu piară credinţa ta cea mărturisită şi să te întorci după patima Mea ca să întăreşti pe ucenici cu această mărturisire». Eu am fost adevărat Hristosul Domnului, dar ei n-aveau atunci cum înţelege decât cu credinţa, aşa cum a fost şi cu Avraam. Aşa i-am spus lui Petru: «M-am rugat ca să nu piară credinţa ta», dar el din nou şi-a întărit cuvântul său spunând că el este gata să meargă la moarte cu Mine şi că nu Mă va părăsi. Iată ce înseamnă cuvântul rostit, căci ei aveau ungere de la Mine şi aşa era şi la ei, da al lor trebuia să fie da. S-a grăbit Petru, şi dacă nu s-a ţinut de cuvânt, a căzut în judecată, după cum este scris: «Da, da, şi nu, nu, ca să nu cădeţi în judecată». N-a stat Petru cu sfială de vorbă cu Mine, şi atunci i-am vestit că până la cântatul cocoşilor se va lepăda de Mine. Nu era smerit acest ucenic, n-avea sfială, şi se purta cu Mine ca şi cu un om, dar Eu eram şi Dumnezeu.

O, poporul Meu iubit, tot aşa te-ai purtat şi tu cu Mine prin această lucrare, şi de aceea te-ai lepădat mereu de Mine până acum. Te-ai lepădat de Mine, tată, şi n-ai stat până la capătul cinei cu Mine. Cine a plecat înainte de terminarea cinei? Stăteam cu ucenicii întru cina cea tainică şi am frânt din pâine şi le-am pus pe masă, şi am pus şi paharul, şi am rostit lucrarea cinei, şi Iuda a luat bucăţica, şi apoi a ieşit numaidecât, şi a făcut rău dacă a plecat mai înainte de sfârşitul cinei. Iată ce înseamnă să nu stai până la sfârşit cu Dumnezeu şi cu izvorul care ţi-a spălat ochii ca să vezi. Aşa se întâmplă cu cel ce pleacă de lângă Mine, acolo ajunge cel ce pleacă, fiindcă cel ce pleacă, acela M-a şi vândut. Dar n-ai înţeles Scriptura aceasta, popor chemat de Mine la cina cuvântului Meu, că dacă înţelegeai, nu plecai şi nu Mă vindeai, şi erai acum ucenic întărit, şi ai fi plecat cu Evanghelia Mea ca să deschizi ochii oamenilor mărturisind această lucrare cerească, această cină cu care Eu stau în mijlocul tău de patruzeci de ani, popor cu nume sfânt, care ai mâncat din cer şi nu de pe pământ, ca să ai nume sfânt şi ca să fii sfânt, că nu poţi să ajungi cu sfinţii din cer dacă acum nu eşti sfânt, dar cine înţelege această adâncime de cuvânt?

Am auzit cuvântul unui preot care a spus că sfinţii nu sunt pe pământ, şi sunt numai în cer. Dar prin ce au ajuns aceia sfinţi ai cerului? Nimeni nu poate fi în ceata sfinţilor în cer dacă nu a fost sfânt pentru această plată de sfânt, căci în cer nu este ca pe pământ. Pe pământ e numai nedreptate şi slavă deşartă şi răsplată mincinoasă, dar în cer nu e ca pe pământ, iubitul Meu popor, şi acest adevăr trebuie să-l înţelegi acum, tată, că dacă ai fi ştiut să înţelegi că în cer nu este ca pe pământ, poate că te-ai fi sfiit mai mult în faţa lui Dumnezeu. Dar tu ai fost mai neaplecat decât Petru atunci, şi mult mai lungă vreme am stat Eu biruit de tine aşteptându-te să te îndupleci şi ca să înţelegi cuvântul rostit de Dumnezeu şi să stai cu sfială lângă Mine. O, Eu sunt prietenul tău, aşa cum am spus, dar sunt din cer, tată, şi Eu am spus că împărăţia Mea nu este de pe pământ, şi este din cer. O, de câte ori M-ai pus tu dregător peste pământul tău, de câte ori! Şi tu ştiai că Eu nu sunt de pe pământ, dar în zadar ştiai, că tu n-ai fost cu sfială faţă de Dumnezeu, Care este din cer. Aşa şi Petru a făcut, tot ca tine a făcut, cu toate că Mă mărturisise pe numele Meu de Fiu al lui Dumnezeu. Aşa şi tu, fiule, şi M-ai învârtit cu tine patruzeci de ani. Şi dacă acum am făcut o iesle nouă şi un cuvânt nou, lasă-Mă ca în cer în această iesle, poporule iubit, că de aici Eu te învăţ numai din cer, ca să te deprind să fii ceresc, copilul Meu. Te aşteaptă cerul, tată, şi tu nici acum nu ştii ce înseamnă cer, dar iată, Eu vin acum prin cuvânt nou şi îţi spun că nu este cer lucrarea ta, că ţie ţi-a pierit credinţa cea bună, şi nici nu te-ai rugat să-ţi ajut în necredinţă, să-ţi ajut ca să nu păţeşti ce a păţit Petru, căci câtă isteţime a dat el să dovedească, pe atâta nevrednicie şi nestatornicie a dovedit faţă de Dumnezeu.

Cerul nu este pământ, tată. Cerul este cer, şi pământul este pământ, şi este cerească unirea cerului cu pământul, nu este pământească. Dar cum să fac Eu cu tine ca să ştii bine această taină cerească? Iată, pentru această înţelepciune îţi trebuie ţie aplecare şi pocăinţă adevărată şi amănunţită, şi sfială sfântă îţi trebuie în faţa cerului, că s-a aplecat cerul până la tine, poporul Meu iubit, s-a aplecat ca să te înveţe ce este cer, şi ce este pământ, şi ce este om ceresc şi trup ceresc, că, fii atent, sunt şi trupuri cereşti, şi trupuri pământeşti. O, de când trebuia să fii tu ceresc, popor cu nume din cer, popor cu nume sfânt, că asta este lucrarea la care trebuie să ajung Eu cu tine, Israele al făgăduinţei. Am venit prin cuvânt în calea ta ca să te îndemn spre pocăinţă, şi ca să lucrez apoi lecţie cerească peste tine. Am venit să te nasc din nou, să te nasc din cer şi să nu-ţi mai întinezi apoi cămaşa cea pentru vremea aceasta, căci trebuie, tată, să-ţi dau pe tine cămaşa slavei care vine din cer pe pământul României, poporul Meu cel sfânt din mijlocul acestui pământ binecuvântat şi proorocit de Dumnezeu.

Iată, lucrez lecţie cerească peste tine, dar tu trebuie să înveţi, tată, să înveţi ca să ştii ce să faci să fii moştenitor al slavei care vine cu Mine. Un picuţ, şi vin pe nori la tine ca să vadă şi lumea că sunt cu tine, poporul Meu cel mic, întru care am binevoit Eu pentru răscumpărarea făpturii. Tatăl Meu a binevoit întru Mine, iar Eu L-am ascultat întru toate pe Tatăl, dar tu, popor iubit, puţin de tot L-ai ascultat pe Cel ce a binevoit în mijlocul tău cu lucrare cerească.

O, popor cu nume sfânt, atâta răbdare am avut cu tine! Cu atâta răbdare te-am hrănit şi te-am răbdat învăţându-te, ca să ştii lecţia împărăţiei cerurilor, tată, şi să încep cu tine împărăţia cerurilor cea văzută, împărăţia Mea întru duhul şi trupul tău, popor cu nume sfânt şi cu alegere cerească, fiindcă din nou amintesc: nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi, copii ai poporului Meu, şi v-am ales ca să vă deprind să aveţi fire dumnezeiască, aşa cum a fost firea trupului Meu.


***

Voiesc să fii un trup cu Mine, Mire şi mireasă în iubire cerească, nu firească, poporul Meu. Iubirea firească se face păcat, dar iubirea cerească se face cer nou şi pământ nou în om. Ai văzut pe David cel căzut în cursele firii, căci firea apăruse în faţa lui prin ceea ce este slab dintru început. Dacă Batşeba nu se iubea pe sine înaintea lui Dumnezeu, dacă ea ar fi fost fire dumnezeiască în trup, ea nu s-ar fi dat spre iubire de sine, spre huzur trupesc, şi atunci David regele n-ar fi văzut fire aşezată înaintea lui. Dar David a venit spre plâns duhovnicesc, şi Eu i-am şters rana făcută de fire, că se făcuse rană în inima lui păcatul, şi David a fost unsul Meu, căci s-a îngrijit de Mine întru el.

Poporul Meu, Eu aşa ţi-am spus: treci din trup în duh, fă-te din firesc duhovnicesc, că te învăţ pe tine lecţia vieţii, ca să audă omul pământesc cele despre viaţă fără de moarte. E mare lucru să aibă omul duhovnicesc statură duhovnicească. E mare lucrare această lucrare din om văzută. Mai mare iubire ca aceasta nu este de la om. Omul duhovnicesc sfinţeşte pe omul cel din faţa lui. îţi spun ţie, poporul Meu iubit, să-ţi cunoşti, tată, lucrul ce-l ai de lucrat înaintea Mea, că tu trebuie să fii omul cel duhovnicesc înaintea Mea. Te oblojesc cu iubirea cuvântului Meu, cu puterea cuvântului Meu. Te încălduresc în iubirea Mea, ca să-i ştii izvorul, fiule. îţi aduc mereu prin ea înveşnicire, încopilărire, înduhovnicire, căci Eu sunt iubirea, fiindcă omul cel coborât din cer este fără de păcat. Omul cel născut din Mine trebuie să se facă om fără de păcat înaintea Mea, om al iubirii cereşti pe pământ.


***

O, poporul Meu, grăiesc ţie, fiule, ca să audă oamenii glasul Meu şi graiul Meu cu tine pe pământ. Ce ai face tu dacă n-ai mai crede în Mine, în cuvântul Meu? Te-ai face asemenea oamenilor care nu mai ştiu ce înseamnă să fie omul cu Dumnezeu. Te-ai face asemenea cu cei ce te învaţă cum să fii, că oamenii lumii au învăţători, au preoţi, au profeţi, şi duhul lumii îi desparte de Mine, că zice Scriptura: «Prietenia cu lumea este vrăjmăşie cu Dumnezeu». Te-ai face vrăjmaş Mie dacă te-ai despărţi de cuvântul vieţii, fiule al poporului Meu. O, tu să nu te joci de-a statul cu Dumnezeu, de-a venitul şi de-a plecatul să nu te joci tu, cel care stai cu Mine prin credinţa ta, prin iubirea ta. Cel ce se joacă de-a plecatul nu se mai poate juca şi de-a venitul înapoi la Mine şi la tine, poporul Meu, iubitul Meu popor. O, greu e de cel venit şi plecat, şi va veni o vreme grea, o durere apăsătoare peste cel ce n-a ştiut să stea cu Dumnezeu, şi mai mare durere ca aceea nici n-a mai fost şi nici nu va mai fi durere, durere fără mângâiere.

O, fiule Israele, să nu te joci cu Dumnezeu, să nu-L înşeli, să nu-L minţi, să nu-L părăseşti pe Cel ce este. Pe Mine, fiule, nu Mă poţi găsi la cei străini de Mine, la cei ce nu-Mi sunt casă. Eu sunt cu cei ce-i am casă a Mea şi odihnă a Mea în ea, voia Mea în om, poporul Meu. Numai un aşa om este creştin, casă a Mea este.

Cuvântul Meu zideşte casă Mie în tine, fiule credincios din Israel. Cuvântul Meu din tine să dea socoteală la oricine îţi va cere socoteală pentru credinţa ta şi pentru înţelepciunea ta, copilul Meu Israel. Nimeni, fiule, nu are înţelepciune în afară de tine, căci M-am făcut în tine înţelepciune ca să nu Mă părăseşti şi ca să nu pieri, copile scump. Scris este în Scripturi: «Cel ce piere, din lipsă de înţelepciune piere, din lipsa lui Dumnezeu din el piere cel fără înţelepciune». Pacea Mea în tine este viaţa Mea în tine, fiule. Cel ce are pace are pe Dumnezeu, căci Eu Mă fac pace în cel ce Mă are, Mă fac credinţă în el, Mă fac iubire, Mă fac zâmbet sfânt, Mă fac lumină, Mă fac odihnă a Mea în el şi îl numesc fiu al lui Dumnezeu, căci Eu aşa am zis: «Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema».

Israele, Israele, să nu-ţi pierzi, fiule, fericirea; să nu te joci de-a statul cu Dumnezeu. Mă aprind în dorul Meu de tine, şi Duhul Meu Se mistuie după tine ca să te ţin în dragoste, poporul Meu. N-am pace în cer şi pe pământ fără tine, fiule Israele. Să nu te laşi înstrăinat, să nu te laşi în mâna celor fără Dumnezeu, căci cei cu Dumnezeu sunt cei ce-L trăiesc pe Dumnezeu. Este scris în Scripturi şi în prooroci de glasul cuvântului Meu care este azi cu tine, poporule Israel de azi. Citeşte, fiule, şi crezi luminând peste oameni. Lumină din lumină să dai, că ai, poporul Meu. Ale Mele din ale Mele să dai. O, vin mereu, Israele, vin şi nu te las să pieri, că vremea e grea, şi dacă tu ai vedea-o te-ai speria.

E vremea rea, măi Israele măi, şi e plină de profeţii ei, şi tu eşti mic. Stai de mână cu Mine, fiule, că tu eşti mic, eşti mititel în vremea oamenilor. Eu sunt mic pe pământ, că tu eşti mititel şi puţinel, dar mărirea Mea te are mare, şi tu eşti mare înaintea Mea. Tu, cel mititel, eşti mare şi eşti cuprins de mărirea Mea, de cuvântul Meu care te păstoreşte ca să fii şi să nu pieri înghiţit de vremea rea. Stai în casă, fiule, stai în tine cu Mine, nu în lume cu tine şi cu lumea. Stai, că mare este cel ce stă ca să nu cadă, iar cel ce cade, acela nu stă şi de aceea cade.

Poporul Meu, să faci bine cu Mine oamenilor; să nu faci oamenilor bine cu tine. Oamenii aşa sunt învăţaţi să facă bine, şi zic că e bine, dar tu să nu zici tot aşa, şi tu să faci bine cu Mine, fiule.


***

Am spus vouă să trăiţi pentru suflet lucrând trei părţi, iar pentru trup lucrând o parte din părţi. Dar azi vin şi vă spun că vremea Mea este aproape de voi, şi cu voi este, iar voi trebuie să trăiţi patru părţi pentru suflet, nu numai trei. Să trăiţi cu tot întregul vostru pentru omul vostru cel ceresc, pentru trupul cel ceresc, fiilor. Dar cum se poate, oare? Să nu ziceţi şi voi că sunt grele cuvintele Mele pentru voi. Fiilor, fiilor scumpi între cer şi pământ, faceţi din trupurile voastre organe ale Duhului Sfânt folositoare sufletelor voastre, căci sufletele au veşnicie şi au lucrare de răscumpărare a trupurilor lor pentru veşnicie. Amin.


***

Omul umilit este cel smerit, care-şi lucrează răbdare şi umilinţă de duh pentru iertarea păcatelor lui cele din trecut şi pentru lucrarea lui cea pentru Dumnezeu. Cel ce nu lucrează pentru Dumnezeu cu viaţa lui, cu fapta lui, cu graiul lui, cu cugetul lui cel lucrător, acela nu are cu ce să-şi lucreze mântuirea, căci mântuirea omului este lucrarea omului pentru Dumnezeu, ca să-Şi facă Domnul fii din lucrarea fiilor, căci cei fără rod nu sunt fii.


***

Numai cel ce este umilit, numai acela nu este părăsit de darul credinţei, iar omul umilit îşi lucrează răbdare şi mulţumire şi lucrare multă pentru Dumnezeu, în folosul mântuirii multora, pe care Domnul Şi-i alege de fii.


***

A fost odată pe pământ un om sfânt, şi lângă el s-au adunat mai mulţi ca să-i fie ucenici şi să-l urmeze după cum trăia el. El se uita mereu la ei, şi mereu, mereu intra în colibioarele lor şi se uita în ele ca nu cumva să aibă în ele vreun lucru netrebuincios trupului şi sufletului lor. El controla pâinea lor măsurându-le-o. Dacă pâinea le era multă, îi numea slujitorii trupului, iar dacă era fără tărâţa cea din grâu, îi numea iubitori de sine şi lumeşti. Mergea ziua şi noaptea la uşa lor şi asculta cu grijă de sufletele lor, dacă nu cumva dormeau şi nu se rugau în vreme de rugăciune, în vreme de noapte. Dacă nu-i auzea, le bătea în poartă ca să-i deştepte, ca să-i deschidă spre Dumnezeu. Cu mustrarea stătea mereu paznic peste ei şi îi îmbunătăţea pentru virtuţile cereşti, ca să aibă după el urmaşi mai sfinţi decât el, şi ca să am Eu, Domnul, cale din sfinţi zidită între început şi sfârşit. El cerceta sufletele celor credincioşi Mie bătând la uşa sufletelor lor.


***

Umilinţa este arma cea împotriva slavei deşarte. Ea duce pe om la sfinţenie. Ea este toiag pentru cel sfânt. Umilinţa este făclia care face vedere în sfinţi, iar duhul sfinţilor îi ridică pe ei deasupra trupurilor lor prin umilinţă, căci Eu în cei curaţi Îmi aflu plăcerea şi desfătarea.


***

Dar pe voi, fii ai venirii Mele, v-am învăţat mereu să vă feriţi de judecata Mea făcând voia Mea înaintea Mea. Faceţi milostenie multă, cât puteţi de multă, că milostenia este candelă cu untdelemn, candelă aprinsă. Daţi-Mă pe Mine în dar la tot omul care întinde mâna după hrană din cer. Daţi-Mă şi la cel ce se ruşinează cu Mine şi nu întinde mâna decât pe furiş. Daţi milostenie pe Dumnezeu la toţi cei care nu vor hrana cea din cer, căci Eu, Domnul, le dau pâinea cea amară a îngrijorării la cei nepăsători de suflet. îi fac pe toţi să se îngrijoreze la auzul cuvântului Meu, şi se va aprinde foc de jur împrejur şi va ameninţa pământul cu foc şi cu judecată, dar ţara Mea cu ieslea Mea în ea va fi tronul cuvântului Meu, din care curge cuvânt de foc mistuitor şi curăţitor peste om şi peste pământ.

Daţi milostenie pe Dumnezeu, fiilor vestitori ai venirii Mele. Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu întru venirea lui Hristos, Fiul Tatălui, şi Mă împart prin voi venire a Mea peste tot omul.


***

O, voi, cei ce înţelegeţi calea vieţii, nu urcaţi spre acest munte, cu poveri, cu greutăţi în spate. Veniţi liberi, fără poveri, nu urcaţi cu desagi în spate, că drumul e cu urcuş, şi omul n-a înţeles ce este libertatea şi a ieşit de sub stăpânirea lui Dumnezeu, şi este căzut rob deşertăciunii lucrurilor care l-au umplut pe om de poveri. Dar Eu stau pe muntele Sionului, muntele Meu cel sfânt, şi grăiesc peste tot omul, că vreau să-l tămăduiesc de deşertăciunea lucrurilor şi să-l aşez pe calea vieţii, cale fără poveri. Vreau să-i dau omului ziua libertăţii, ziua învierii, ziua Domnului. Amin, amin, amin.


***

Cel ce păcătuieşte împotriva umilinţei, aceluia nu-i mai trebuie alt păcat ca să piardă viaţa cea vie, care nu este altceva decât voia lui Dumnezeu în om. Umilinţa îl ajută pe om să nu se vrea mare, şi să se vrea viu, fiindcă cel mare însetează mereu şi pleacă după apă ca să-şi astâmpere arsura inimii. Tot omul a părăsit umilinţa şi tot omul L-a părăsit pe Dumnezeu căutând cu cele de pe pământ, dar iubirea pământească şi trupească se stinge mereu, şi omul caută iar, şi omul însetează iar. Îşi face omul rost de foc în inimă şi caută mereu după apă ca să-l stingă, dar Eu am zis: «Oricine bea din apa aceasta va înseta din nou şi va umbla mereu după apă».


***

Cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine şi să-şi ia crucea, ca viaţă, şi aşa să vină. Amin. Dar care cruce să şi-o ia? Să-şi ia, oare, crucea lui şi necazurile lui şi încurcăturile faptelor lui? O, nu aşa să se înţeleagă această Scriptură, ci aşa să se înţeleagă ea: să-şi ia omul crucea pe umeri aşa cum Mi-am luat-o Eu, de M-am dus cu ea pe Golgota ca să fiu răstignit. Acolo să-Mi urmeze Mie omul. Să-şi ia omul crucea răstignirii şi să se aşeze pe ea, şi aşa să-Mi urmeze; aşa, răstignit, căci cel nerăstignit este liber şi face fărădelegi cu trupul său. Să-şi lase omul crucea lui cea ruşinoasă şi să ia crucea slavei, crucea răstignirii prin care lumea este moartă pentru el, iar el, mort pentru ea, căci faptele lumii sunt viaţa iadului pe pământ, oglinda iadului în care omul se uită şi îşi vede faţa. Eu, Domnul, M-am lăsat în carte cu acest cuvânt pentru ziua aceasta a pocăinţei: să-şi ia omul crucea răstignirii, aşa cum am luat-o Eu, şi să-Mi urmeze Mie, ca să scape de cele ce au să vină peste pământ pentru curăţirea fărădelegii de pe el, căci fărădelegea şi trupurile ei se vor topi ca ceara curând, curând.


***

Fiilor, Îmi pregătesc poporul pentru veghe, şi despecetluiesc Scripturile ca să-l fac să le înţeleagă şi să le trăiască. Duhul frăţiei întru Hristos este mare minune între cei adunaţi laolaltă în numele Meu ca să-Mi facă voia întru venirea Mea. Cel ce iubeşte duhul frăţiei, acela nu are nimic al său, nici cu mintea, nici cu inima, nici cu fapta, nici cu năravul firii, şi se aşează după trebuinţa celor ce sunt cu Hristos, căci scris este: «Dragostea nu caută ale sale». Duhul frăţiei întru Hristos este dragoste nefăţarnică între cei de acelaşi nume. Duhul acestei frăţii se stinge ca un foc care nu are hrană atunci când năravurile firii trupeşti se vor înţelese în omul care pune răul la socoteală pentru el şi împotriva fratelui pe care-l apasă, fiindcă năravul firii omului îl face pe om să calce legea lui Dumnezeu pentru legea lui. Duhul frăţiei întru Hristos este veghea asupra ta şi asupra fratelui tău pentru dragostea de Dumnezeu. Aceasta înseamnă frăţia cea întru Hristos. Amin. Pe ei înşişi şi unii pe alţii se dau lui Dumnezeu în toată clipa cei ce sunt fraţi în numele Meu; unii pe alţii se iubesc precum i-am iubit Eu, iar Eu i-am iubit dându-Mă lor şi pentru ei. Aceasta înseamnă frăţia întru Hristos, iar cel ce o voieşte altfel, să se aşeze sub învăţătură şi să înveţe aşa cum îi spun Eu despre taina aceasta. Amin.

Viaţa îngerească în om, face îngeri în jurul lui, îngeri din oameni, după cum voiesc Eu să fiţi voi, poporul Meu, îngeraşi şi îngeraşe după plăcerea Mea, viaţă fără de păcat prin sfinţenia duhului, a sufletului şi a trupului. Amin. Iar cel ce lucrează acestea vine cu ele la lumină, ca să se arate că în Dumnezeu sunt săvârşite. Acestea întăresc duhul şi taina frăţiei întru Hristos, iar fără de acestea nu este bucurie sfântă, nu este, fiilor. Este scris că cei ce sunt ai lui Hristos s-au răstignit, ca să trăiesc Eu în ei, Eu cu Duhul Meu, Care stă deasupra tuturor prin răstignirea trupului. Amin.


***

Daţi drumul îngeraşilor să zboare spre cer, căci îngerii, fără de lucru ceresc sunt trişti, sunt ruşinaţi şi nu văd faţa Domnului, şi nu pot zbura bucurându-se. Lucraţi lucrarea cerului în voi cu umilinţă, ca să fiţi tari de îngeri, fiilor, şi ca să puteţi cu putere în vremea aceasta grea, şi să poată îngerii pentru voi prin lucrarea voastră pentru Dumnezeu, că iată ce vă spun: de la facerea omului şi până la voi, toţi cei care au lucrat poruncile Mele umilindu-se înaintea Mea, au fost slujiţi de suite de îngeri şi au biruit pentru Mine. Daţi loc îngerilor peste voi. Fiţi mereu curaţi înăuntru şi în afara şi în jurul vostru, ca să aveţi de jur împrejur lucrul îngerilor slujindu-vă în lucrarea voastră pentru venirea Mea. Îngerii sunt cereşti. La fel şi voi să fiţi, şi în toată vremea să fiţi, aciuându-vă lângă Mine, că e nor gros de duhuri rele, care se nasc din oameni pentru lucrarea întunericului, care se vrea stăpână peste tot, aşezându-se împotriva Mea. E vremea să nu uitaţi nici o clipită de statul Meu cu voi. E vremea să nu vă pierdeţi vremea, ci s-o răscumpăraţi pentru viaţa cea veşnică, fiindcă Eu aşa am spus: «Cel ce va da să-şi câştige viaţa sa, acela şi-o va pierde, iar cel ce şi-o va pierde pentru viaţa Mea, acela şi-o va dobândi, şi altfel nu va fi». Amin, amin zic vouă: uitaţi-vă mereu peste lucrarea voastră cu Mine, şi unul peste altul uitaţi-vă, făcându-vă rost de mult untdelemn, ca să aveţi lumină multă, că Eu vin când nimeni nu se aşteaptă să vin, vin ca furul, şi fericiţi veţi fi voi să vă găsesc gata pentru Mine în toată vremea. Amin. Îngerii întunericului suflă de peste tot în lumina Mea din om, şi vai celui ce va rămâne descoperit, adică fără pază de îngeri! Şi iată ce vă învăţ, ca să ia tot omul din mâna voastră învăţătura Mea şi să facă din ea armură tare peste el, că războiul cel nevăzut a umplut văzduhul de venin şi seceră omul de pe picioare. Iată ce vă învăţ: lucrul minţii voastre să fie înger din cer peste voi, înger neadormit, înger tare şi nebiruit de rău, că e vreme cu luptă ori pentru viaţă, ori pentru moarte.


***

Primiţi-vă unii pe alţii cu cuvântul Meu cel pregătitor de veac nou, dar iubiţi-vă unii pe alţii ca să vă primiţi. Lucraţi între voi ca între îngeri, căci viaţă îngerească v-am dat să aduceţi înaintea Mea. Să cunoască această măsură toţi cei care vor să se alipească cu voi, şi aşa să vină spre voi, şi aşa să ia de la voi, căci voi nu aveţi voie să daţi decât viaţă îngerească peste om prin învăţătura cu care Eu vă acopăr. Aşa este scris în Scripturi cuvântul Meu: «Cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acela şi învierea cea din morţi, nu mai pot să moară, căci sunt la fel cu îngerii şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii». Amin. Aceasta este pecetea cu care Eu îi însemnez pe cei ce se lasă născuţi la glasul cuvântului Meu, care vine la voi pentru naşterea din nou a lumii. Acesta este năvodul pe care Eu, Domnul, îl arunc în lume, şi când îl trag la ţărm, aleg din el tot ce este mare şi deplin, iar ce este mic arunc înapoi.

Mulţi sunt cei ce dau să se îmbete din vraja cuvântului Meu care cheamă la viaţă, dar cuvântul Meu este adevărul, care va rămâne în veac, dimpreună cu cei ce-l împlinesc. Amin. Farmecul Duhului Sfânt este deplin atunci când Eu, Domnul, pot să dobândesc în om chipul omului cel întâi zidit, omul zidit pentru veşnicie, om după chipul şi asemănarea Mea. Amin, amin zic tuturor celor ce aud pe Domnul prin acest cuvânt: oricine şi-a pus nădejdea în Domnul se curăţeşte pe sine, aşa cum Domnul curat este. Amin, amin zic celor ce Mă iubesc, căci ei acum sunt fii ai lui Dumnezeu, iar atunci când Eu Mă voi arăta, fi-vor asemenea Mie, fiindcă Mă vor vedea precum sunt. Amin.


***

Fiecare clipă de mustrare este o naştere din nou pentru cel ce voieşte să se nască din cer. O, cu greu se prinde această taină de omul cel de azi. Dar vouă, celor ce sunteţi popor al cuvântului Meu care dă viaţă, nu vă întristaţi de vremea mustrării pentru greşale. Pe voi înşivă şi unii pe alţii daţi-vă Mie în toată clipa cu viaţa voastră. Fiecare mustrare este o naştere din nou a ta, copil născut prin taina cea nouă a bisericii, taina Noului Ierusalim peste făptura ta. Omul cel vechi dă să se supere în tine, dar omul cel nou se bucură de lucrarea naşterii, căci ziua judecăţii este ziua naşterii din nou. Amin.


***

Cine se hrăneşte cu trupuri, trup este, iar cine se hrăneşte cu Dumnezeu, acela se face mare cu duhul şi cu harul, biruind lucrarea trupului. Amin. Când l-am zidit pe om din pământ, i-am spus să mănânce tot din pământ, dar el n-a ascultat, şi a voit să mănânce din cer, şi a mâncat fără de ascultare. De aceea astăzi zic: fericit este omul care mănâncă cu ascultare de Dumnezeu în vremea aceasta a venirii Mele. Amin, amin, amin.


***

Fericit este omul care mănâncă în vremea aceasta cu ascultare de Dumnezeu. Apropiaţi-vă şi voi, fii ai oamenilor, şi ascultaţi de Dumnezeu, căci am aşezat peste cei plăcuţi Mie postul cel pentru venirea Mea, mâncarea cea plăcută lui Dumnezeu pentru viaţa cea veşnică a omului, ascultarea de legile raiului. Amin. Apropiaţi-vă şi ascultaţi, căci Eu, Domnul, am aşezat pe pământ post pentru venirea Mea cea cu slavă întru slava Tatălui, că Eu pentru slava Lui vin, nu pentru slava Mea. Iubiţi şi voi ce iubesc Eu; iubiţi slava lui Dumnezeu şi lepădaţi-vă de slava voastră, că slava voastră trece ca iarba, dar slava lui Dumnezeu este în veac.


***

N-are cerul nici o bucurie decât de pe pământ. În zadar îşi închipuie omul cel fără de pricepere că în cer e bucurie. Masa bucuriei pentru cei din cer, este pe pământ, nu este în cer, şi e goală masa bucuriei cerului, şi nu pune nimeni pe ea pentru cei din cer. Bucuria celor din cer nu este mâncare şi băutură şi ca pe pământ bucurie omenească. O, nu aşa este masa bucuriei pentru cer. Ea este Duhul Domnului, lucrător şi grăitor la masă. Masa bucuriei pentru cer este dragostea de Dumnezeu, lucrătoare la masă; este naşterea cea nouă a omului care vine la masa aceasta ca să se nască din cer, şi să se hrănească apoi din masa cerului, cu bucurie şi cu virtuţi lucrătoare de bucurie pentru cei din cer. Aceasta este bucuria celor din cer. Tot cerul aşteaptă de pe pământ, de la cei din trup aşteaptă şi ca în cer aşteaptă. Cerul nu aşteaptă de pe pământ aşa cum aşteaptă cei de pe pământ din cer. Cerul aşteaptă ca în cer. Cerul aşteaptă cer de pe pământ. Cerul aşteaptă pe omul cel nou, născut din Mine şi luând chip şi asemănare din Mine. Cerul aşteaptă veac nou pe pământ, veac ceresc pe pământ pentru Mine, Domnul, şi pentru sfinţii Mei, care aşteaptă răscumpărarea trupurilor lor prin lucrul cel duhovnicesc al celor de pe pământ care sunt sfinţi cu trupul, cu sufletul şi cu duhul lor. Amin.

Veniţi, fiilor, spre masă de bucurie pentru cei din cer. Faceţi mâncare pentru sfinţi şi puneţi masă sfinţilor, căci sfinţii se hrănesc cu cuvântul lui Dumnezeu, cu cuvântul Meu, care curge din gura Mea la voi, fiilor. Când vouă vă este foame, ce faceţi? Puneţi pe masă mâncare după ce o faceţi, şi apoi mâncaţi şi vă astâmpăraţi foamea. Când sfinţilor le este foame, ce faceţi? Le puneţi şi lor masă, fiilor? Iată, Eu le-o pun, căci v-o pun vouă, ca să vă hrănesc, şi ca să vină şi ei la masa bucuriei cereşti. Puneţi-le şi voi masă şi mâncaţi cu ei ce mănâncă ei, că voi ştiţi ce mănâncă ei, ştiţi care este hrana lor şi foamea lor. Eu v-am învăţat să nu staţi fără cei din cer, că e greu pe pământ fără cer. Eu v-am îndemnat să vă hrăniţi unii pe alţii cu hrana sfinţilor, că voi sunteţi scrişi la Mine sfinţi pe pământ pentru cer. Amin.


***

Eu sunt cuvântul vieţii, şi vin cu veşnicia. Viaţa cea de veci voiesc să v-o dau. Amin.

Când a fost să Mă dau spre răstignire ca un vinovat, pentru om, Eu n-am fugit de vină, căci cel cu inima curată se smereşte, că aşa este inima lui. Cel ce are în el viaţa nu fuge de moarte, nu fuge de vină, nu fuge, iar cel fugar este fricos, iar fricosul este cel vinovat care fuge de vina lui. Cel nevinovat însă, are în el duhul păcii Mele şi nu se zbate când este învinuit, ci este blând şi smerit cu inima, şi nimic, nimic nu-i smulge din el viaţa. Mare lucrare este seninul inimii, căci faţa cea senină vine de la inimă. Seninul plăcut Domnului în om e mare lucrare, fiilor. Aduc mereu învăţătură de viaţă la voi, ca să se găsească la voi viaţă când voi veni la voi văzut de ochii tuturor. Eu sunt cuvântul vieţii, şi aşa vin la voi, iar voi trebuie să vă îmbrăcaţi cu viaţa, cu cămaşa vieţii, fiilor, precum Eu M-am îmbrăcat după înviere, căci am înviat din morţi ca să Mă arăt Fiul Tatălui Savaot, născut de la Tatăl, Cel dintâi născut din morţi. Amin.

Cel ce aude învăţătura Mea şi o primeşte apoi, acela o şi împlineşte precum i-o spun, iar cel ce o aude şi nu o împlineşte, acela nu o primeşte pe ea, şi este ca şi cei necredincioşi.

O, copii din grădina venirii Mele, mare lucrare este seninul Meu în inima omului. Tristeţea după Dumnezeu îl aduce pe om la mare dar, la mult senin ceresc şi la apropiere cu sfinţii. Frumos este copilul sfânt care se mângâie cu sfinţii, căci sfinţii se mângâie cu el, şi el este frumos şi sfânt şi senin, cu seninul cel plăcut cerului. Omul-copil este cel ce Mă iubeşte şi Mă mângâie pe Mine, Domnul, în toată clipa. Omul-copil este mângâierea cerului. Dar nu despre copii grăiesc Eu aceasta, şi despre altceva grăiesc Eu. Nu copiii Îmi plac Mie, ci omul-copil Îmi place. O, aşa vă place şi vouă, căci Eu văd în voi şi vă adaug din Mine vouă, căci omul-copil este mângâierea cerului. Cel ce-i place să fie om mare, om îngreuiat de el însuşi, acela nu poate să vă iubească pe voi, căci voi sunteţi nişte copii, şi Eu de aceea vă zic copii, mereu vă zic copii. O, fiilor, luaţi bine aminte la cuvântul spus de Mine la voi, căci aşa am spus: «Frumos este copilul sfânt care se mângâie cu sfinţii, şi sfinţii, cu el, căci omul-copil este mângâierea cerului». Amin. Măsura aceasta purtaţi-o mereu în voi şi după voi, ca să înveţe oricine vă vede pe voi, să înveţe să se facă om-copil, căci omul îngreuiat de sinele său e mare tristeţe pentru cer. Ce să-l învăţ Eu pe unul ca acesta? Eu n-am pe unde să pătrund în unul ca acesta, şi nu Mă pot apropia, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi nu Mă pot apropia de unul ca acesta, şi rămâne el însuşi, şi atât, rămâne durere pentru cer şi împotrivitor lui Dumnezeu.


***

O, de unde vine lacrima la ochi? Ea vine la ochi atunci când simţirea sufletului zace în durere multă şi nemângâiată, atunci când mângâierea durerii nu vine de pe nicăieri. Celui ce ochii nu-i plâng, acela este slab cu simţirea, slab de tot cu puterea, slab cu dorul după fericire, căci lacrima în ochi vine de la fericirea cea adevărată când ea se varsă în om din iubirea dorită şi mult aşteptată, care te umple de dor chiar când ea ţi se aşează ca plată a aşteptării tale. Lacrima se naşte din durerea iubirii. Acesta este izvorul celor ce plâng cu ochii, şi nu este adevărat omul care spune că plânge tot aşa de mult când el nu plânge cu ochii. Nu este adevărat, fiilor. Eu, Domnul, vă spun: nu este adevărat, căci durerea iubirii nu este fără de lacrimă, şi dacă nu este lacrimă, nu e durerea iubirii, şi e putere împotriva durerii iubirii, e o amestecare a unei puteri care opreşte lacrima să vină. Când iubirea doare, ea este cea care plânge, nu ochiul, dar omul este slab de tot, şi nu se aşează să ia putere pentru iubirea care doare în el, şi care aşează putere în om. Pier puteri cereşti în om din pricina omului. Greu de pătruns este cuvântul Meu, căci el este mare. O, până când va sta omul împotriva puterii cereşti în el?


***

Eu iar le spun celor pe care vi-i dau ca să-i am ai Mei: când Eu îl lucrez pe creştin, el să nu se întristeze, el să nu se teamă, el să nu se închidă şi să nu-l doară, ci să-i placă şi să aştepte şi să se bucure şi să lucreze cu Mine la facerea lui, şi să nu-Mi dea peste mână când îl lucrez, căci cei ce sunt copii se pleacă, fiindcă ei nu păcătuiesc. Cine nu se pleacă, acela păcătuieşte în el, şi de aceea nu se pleacă, pentru că păcatul aceasta face din om: neplecare face, ascundere face. Cel ce vine la Mine nu mai are cu ce să se ascundă, căci cămaşa curată este cinstea lui, şi el stă deschis şi stă frumos şi stă în haina nunţii. Haina nunţii îl face pe om să fie copilul Meu. Haina nunţii este fără de pată, iar cel ce o poartă este umilit şi este blând, şi este. Cel ce vine, cel ce ştie să vină, acela nu mai pleacă, adică nu mai păcătuieşte şi stă în haina nunţii, în haina cea albă a vieţii.

Haina albă este bună, dar puţini o iau pe ei, că ea arată orice pată dacă are pată, şi îl vădeşte pe cel pătat, căci cămaşa pătată nu-i trebuie multe pete ca să nu mai fie curată, ci e de ajuns o pată ca să nu mai fie curată. De aceea fericesc Eu pe cel ce ştie să vină când vine la Mine, că acela ştie să nu mai plece, să nu mai păcătuiască. Amin.


***

Omul nu trebuie să dea să Mă cumpere, ci trebuie să se lase de păcat, ca să Mă dau lui apoi, şi să Mă fac fericire a lui, căci necăjit este omul păcătos, fiilor. Adevărata fericire a omului este starea cea de umilinţă care vine de la sfinţenia duhului şi a sufletului şi a trupului omului. Cel ce stă cu Mine nu se crede şi nu se dă sfânt, că acela are ca pază smerenia minţii. Cel sfânt nu cade cu mintea, că el stă cu Mine, şi nu cade cel ce stă cu Mine. Cine cade, cu mintea cade, şi când cade, îşi face mintea duh rău, şi aşa cade.


***

Cel ce nu-Mi dă Mie viaţa lui ca s-o fac Eu, acela pătrunde cu greu cuvântul Meu care dă viaţă. Tainele cuvântului nu sunt la suprafaţa lui, ci sunt în adâncul cuvântului. Numai omul care ştie să sape dă de bogăţia cuvântului Meu cel tainic. Numai cel ce iubeşte viaţa Mea în el, numai acela are cu ce să pătrundă în adâncul cuvântului Meu cel plin de taina lui. Când omul se dă Mie, numai apoi începe să ştie, începe să vadă, începe să poată, începe să dea, căci sfinţii aşa lucrează şi aşa se împart făcându-Mă pe Mine izvor din ei pentru viaţa oamenilor. Amin.


***

Îl învăţ pe om să aibă viaţă. Să trăiască cu ascultare îl învăţ, adică cu ştire. Dacă omul ar fi vrut să-Mi spună când a dat să ia din pom, Eu i-aş fi spus să nu ia, i-aş fi spus din nou. Nu M-aş fi săturat să-i spun orice M-ar fi întrebat, orice Mi-ar fi adus de ştire, iar Eu l-aş fi povăţuit mereu, şi Mi-aş fi împărţit gândul cu el ca să ştie de la Mine şi să Mă iubească, şi Eu să-l iubesc.

O, nu e bună voia liberă. Iată, ea îl ascunde pe om; pentru ea se ascunde omul. De şapte mii de ani îi spun omului să nu mănânce singur, să nu-şi ia singur, să nu se ascundă, dar el şi-a pierdut mintea şi nu cunoaşte greutatea acestui păcat, pofta, care este zămislirea păcatului care se naşte apoi. Cel ce are voie liberă aşa face, iar cel ce trăieşte cu ascultare este viu, este sub ştire şi nu este singur, căci Eu am zis: «Nu este bine să fie omul singur». Dacă omul este singur, se ascunde, iar cel ce se ascunde este cel vinovat.


***

Vreau să-l fac pe om. Nu este omul făcut de Mine, şi de aceea nu poate cu Mine. O mulţime de oameni vor cu Mine şi cu mângâierea Mea, dar nu sunt făcuţi de Mine. Eu îl mângâi pe cel făcut, pe cel făcut de Mine. Dacă nu-i făcut, nu-l mângâi; nu-l mângâi Eu, şi se mângâie el, că el nu poate dacă nu este mângâiat. Fuge omul de pocăinţă, şi mai degrabă caută mângâiere, că dacă omul este iubit sau mângâiat, poate, fie spre păcat, fie spre Dumnezeu, după cum îşi alege omul calea şi mersul. Dacă omul nu este iubit şi mângâiat şi încurajat, se supără şi pune totul jos, că zice că nu poate. El poate prin voie bună, prin ajutor, prin mângâiere, prin compătimire. Numai prin pocăinţă nu poate omul.

O, cel făcut de Mine e cel făcut din pocăinţă, şi apoi Eu îl iau şi îl cresc cu cele adevărate ale vieţii omului, cu cele care se lămuresc prin cuptor, prin foc. Aşa încerc Eu omul când lucrez la facerea lui. îl încerc până ce văd că este făcut, până când îl lămuresc pe el. Amin.

Vreau să-l fac pe om, că nu este omul făcut de Mine şi nu pot începe cu mângâierea dacă-l fac. Naşterea omului nou se face din pocăinţă şi din Duh Sfânt, prin cuvânt. Omul se naşte din păcat şi prin păcat, şi Eu vreau să-l scot pe om din păcat şi să-l nasc din Duhul Sfânt, prin pocăinţa lui, să-l nasc de sus pe om, că omul e născut de jos.

O, greu mai lucrez la facerea omului, greu de tot, căci omul este învăţat cu mângâierea, cu voia bună, nu cu durerea care vine de la pocăinţă. Durerea pocăinţei este cea mai adevărată mângâiere, căci ea îl naşte pe om pentru cer. Dar omul nu poate aşa. El vrea să-l nasc din mângâiere, căci altfel îmi dă peste mână omul. Cum vrea el să-l fac, aceea nu e facere, şi stă omul nefăcut dacă nu-i place facerea cea adevărată. Sunt gata să vin să sun din trâmbiţă ultimul sunet şi să vin să îmbrac totul în viaţă, în nestricăciune, şi omul încă nu stă la făcut. Am venit cu haina nestricăciunii, ca să-l îmbrac în ea pe om, dar trebuie să-l fac pe om pentru haina aceasta. Amin.

Nimic nu-i mai uituc decât omul. Toate celelalte făcute de Mine nu Mă uită, şi nu uită să-şi dorească ziua nestricăciunii lor, şi toate aşteaptă pe omul cel făcut de Dumnezeu. Omul însă e uituc de tot; uită de azi pe mâine de Dumnezeu, uită omul să aibă grijă de ziua nestricăciunii lui. Nimic nu-i mai uituc ca omul. Uită omul să-Mi dea Mie ziua facerii lui. Uită omul de pocăinţă şi fuge de ea ca de cea mai mare tristeţe în loc să fugă spre ea ca spre ziua lui de mântuire, ca spre haina nestricăciunii lui. Un ceas, şi Eu aduc pe pământ haina nestricăciunii când totul va fi înghiţit de viaţă. Atunci omul nu va mai avea timpul înainte şi nu-i va mai folosi atunci pocăinţa decât numai pentru osânda lui cea de veci. Pocăinţa va fi osânda cea de veci a omului dacă omul n-o foloseşte pe ea mai înainte ca Eu să vin pe pământ cu haina nestricăciunii când totul va fi înghiţit de viaţă şi de veşnicie.

O, dacă ar şti omul că adevărata mângâiere a lui este pocăinţa cea de dinaintea venirii Mele cu nestricăciunea omului, ar da omul toată mângâierea din calea lui şi şi-ar alege ziua facerii lui, pocăinţa cea pentru viaţă, cea pentru mângâierea de după ea. Pocăinţa cea de după viaţă nu mai are în ea mângâiere, ci are numai durere, durere pe veci.

Aminteşte-ţi, omule, de ziua facerii tale şi vino cu ea spre Făcătorul tău. Am venit cu darul facerii omului. Vreau să-l fac pe om. Nu este omul făcut de Mine, şi de aceea nu poate cu Mine şi cu cele din cer care dau viaţă. Această mângâiere pot să-ţi dau, omule: facerea ta. Amin. Nu este prunc ca să nu-l doară trupul şi duhul când se naşte din mama lui. La fel ca şi pe mamă îl doare şi pe prunc când se naşte, că uneori nici să plângă nu mai poate, iar după ce se naşte, încetează numaidecât durerea şi începe bucuria şi pacea.

Mă doare facerea omului şi nu pot să-l fac, că el fuge de durerile facerii şi nu voieşte să se nască şi uită de ziua facerii lui şi nu vine cu ea la Mine ca să Mi-o dea, şi Eu să-l fac apoi. Durerea venirii Mele e fără margini, căci omul nu se lasă făcut pentru venirea Mea, iar «Eu vin să adun toate neamurile, şi îi voi despărţi pe unii de alţii precum despart păstorii oile de capre, şi voi pune oile de-a dreapta Mea, iar caprele, de-a stânga», precum Eu am spus acum două mii de ani despre venirea Mea.

Vreau să-l fac pe om. Vreau să-l pun de-a dreapta Mea pe cel făcut de Mine. Amin. Aminteşte-ţi, omule, de ziua facerii tale şi vino cu ea spre Făcătorul tău, ca să te pun de-a dreapta Mea în ziua facerii din nou a lumii. Un ceas, şi Eu aduc pe pământ această taină, taina nestricăciunii, facerea din nou a lumii când totul va fi înghiţit de viaţă pe veci de veci, când drepţii vor merge la viaţă veşnică, iar cei păcătoşi, la osândă veşnică. Amin.

Omule, tu pentru trupul tău te laşi de Dumnezeu. Dacă faci aşa, îţi vei pierde trupul şi ţi-l vei duce în focul cel veşnic. Dă-Mi Mie trupul tău ca să ţi-l răscumpăr din păcat şi din foc şi să ţi-l dau înapoi pe veci, şi ca să mergi apoi cu el în fericirea cea de veci. Păcatul trupului tău este focul în care-ţi zace trupul, omule. Te-a ars de tot focul acesta. Dă-Mi Mie trupul tău să-l scap de focul lui şi să-l fac iar, după tiparul cerului, şi să ţi-l dau nou, făcut din nou, şi să-l ai pe veci pentru veşnica ta viaţă, pentru mângâierea cu care Eu voi mângâia pe cei ce vor fi găsiţi după chipul şi asemănarea Mea la venirea Mea cea pentru răscumpărarea trupurilor, pentru facerea din nou a lumii ce va să fie. Amin, amin, amin.


***

Umilinţa este darul cel mai frumos din om dacă omul are acest dar care-l face frumos pe om pe pământ şi în cer. Ea îl face pe om să poată totul pentru viaţă, căci viaţa are ca temelie a ei umilinţa. Dar ce este ea? Ea este puterea cea din cer a omului frumos, darul cel mai dulce, care îndulceşte viaţa omului, pacea cea mai sfântă, căldura care încălzeşte în jur, căci ea împarte în jur liniştea cea plină de taină, cea plină de putere. Numai omul deştept o are pe ea, căci ea este chiar înţelepciunea care-l înţelepţeşte pe om, care-i dă omului viaţă din viaţă. Ea îl înalţă pe om pe culmile ştiinţei ei, şi omul se îmbogăţeşte din ea. Nici un om nu poate propăşi mai mult între cer şi pământ ca şi omul care are acest dar: umilinţa. Cel ce o are pe ea este ocrotit de orice rău, căci răul nu trage la cel ce o are pe ea, că ea este armă ocrotitoare care nu răneşte răul, dar îl ţine departe ca să nu rănească. Ea îl ţine pe om curat şi sfânt, căci darurile ei sunt din lumină şi sunt lumină din Lumină. O, nu se opreşte omul lângă această bogăţie, căci omul este plin de sine. Nu-i place omului sfinţenia, iar umilinţa este izvorul sfinţeniei.


***

Dar ce este dăruirea? Ce face ea şi ce aduce ea omului? Ea este viaţa cea plină de umilinţă şi de iubire din cer în om, căci nu iubirea face umilinţa, ci umilinţa face iubirea. Dăruirea scoate din om iubirea de sine şi aduce omului darul umilinţei, iar aceasta îl aşează pe om în iubirea cea care nu caută ale sale, ci numai pe cele ale lui Hristos ca să le dea în jur. Dăruirea aduce omului darul umilinţei, care-l face frumos pe om, care-l păzeşte pe om de tot răul din el şi din jurul lui.


***

O, poporul Meu care umbli în lumina Mea! Nu-ţi trebuie daruri cereşti ca să fii pentru Mine, ca să poţi ce-ţi cer Eu. îţi trebuie dăruire. Asta îţi trebuie, căci darul sunt Eu, după cum este scris: «făclia ei este Mielul, şi neamurile vor umbla întru lumina ei». Cel ce se dăruieşte Mie, acela luminează în jur, încălzeşte în jur şi poate totul prin Mine, că Eu sunt darul din el. Dacă nu iese acest rod din el, acela nu s-a dăruit încă. Dacă nu sunt Eu darul din om care se varsă în jurul lui, acela nu s-a dăruit şi nu a luat ca să aibă şi ca să dea şi ca să fie. Cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului sunt cei ce au ştiut să se dăruiască şi ca să Mă aibă pe Mine ca dar în jurul lor, ca lumină în jurul lor.


***

Cuvântul Meu linişteşte zbuciumul Meu din om şi îl călăuzeşte pe om la vreme de greu, dar vreau să-l fac pe om să nu mai păcătuiască în omul cel dinăuntru, şi să fie el cel ce Mă iubeşte, să fie curat cu trupul, şi cu sufletul nespurcat de cele din afară, că Eu am venit cu împărăţia cerurilor ca s-o ia omul înăuntrul său şi s-o verse în lături. Amin.

Mare înţelepciune îi trebuie omului care caută să împlinească în el împărăţia cerurilor. El nu trebuie să înceapă cu cele din afara lui, ci cu cele dinăuntrul lui, ca să poată apoi avea pe deasupra acestora pe cele de slujire a vieţii cea de toate zilele.


***

Dar ce este împărăţia cerurilor? Iată, ea este omul cel dinăuntru, omul care se lasă făcut după chipul şi asemănarea Mea ca să fie apoi, precum Eu sunt. Ea este omul care se desăvârşeşte desăvârşind fiinţa Mea în el. Ea este raiul în care Eu stau cu omul cuvântându-ne unul altuia cele veşnice, cele ce sunt. Iată împărăţia cerurilor. Ea este voia Mea cu totul în om, precum în cer aşa şi pe pământ. Ea este locul odihnei Mele, în care omul face mereu curat pentru Mine, pentru statul Meu în el, pentru sărbătoarea Mea cea veşnică cu omul.


***

Creştinul trebuie să se aşeze în mâinile Mele în toată vremea, prin rânduiala pusă între Mine şi om. Cu cele de bine şi de rău ale lui trebuie să se aşeze creştinul în mâinile Mele lucrătoare, şi cu dragoste şi cu dor să facă aceasta în toată vremea, şi să ia de la Mine binecuvântare şi dezlegare de cele neputincioase ale lui, căci altfel nu este creştin creştinul, şi altfel Eu nu-l cunosc, şi altfel Eu nu-l am fiu, şi altfel nu este al Meu. Dar nepăsarea omului e mare, şi îşi lasă omul sufletul nedat Mie în toată vremea. Iată, cel ce nu ştie să se dea Mie nu se dă. Cel ce nu vrea să se dea Mie nu se dă, şi rămâne în el, şi nu vine la Mine dacă rămâne în el. Iar Eu vin curând, şi nu voi mai găsi pe nimeni pe pământ, pentru că Eu îl iau pe om din mâna cuiva dacă-l iau. Iar dacă el nu se dă mereu ca să am cum să-l iau, el rămâne neluat, şi iată Scriptura care spune: «Unul va fi luat, şi altul va fi lăsat».


***

Masa învierii e altceva decât a învăţat omul luându-şi singur din masa Mea. Nu se face omul casa Mea. Nu se dă omul Mie casă şi masă. Nu ştie omul ce este învierea, fiilor copii. învierea este viaţă fără de moarte, este dragostea de Dumnezeu în inima omului, masa Mea cu omul, masă care nu se strânge între Mine şi om. Aceasta înseamnă învierea şi masa învierii la care am stat Eu cu apostolii Mei după ce am înviat. Eu prin învierea lor am înviat, căci ei Mă aşteptau înviaţi, Mă aşteptau cu Duhul Sfânt, pe Care-L promisesem lor. întâi i-am înviat pe ei dându-le lor Trupul şi Sângele Meu mai înainte de răstignirea Mea, şi după aceea M-am dat jertfă pentru ei, şi după aceea am înviat. Am înviat prin învierea lor. Amin.


***

Virtutea fecioriei se păzeşte prin multă dragoste de Dumnezeu în inima omului. Trăirea Mea înăuntrul omului se face o hrană, o masă mereu întinsă pentru inima din om. Dacă această masă se strânge, pentru ce se strânge? Pentru ca omul să se ocupe şi cu altele în afară de această masă. Dar cel ce voieşte să rămână pe veci întru Mine, şi Eu întru el, acela nu mai strânge masa Mea cu el, şi rămâne mereu cu Mine la masă nesfârşită şi în feciorie de neclintit, de veci, fiilor.

Dragostea de Dumnezeu în inima omului este doctoria care-l face pe om sănătos de orice neputinţă, de orice vrăjmaş din afara şi dinăuntrul omului. O, dacă ar şti omul să vină la Mine când dă să vină, ar fi mare minune venirea lui la Mine. Cel ce ştie să vină la Mine, acela ştie să se jertfească cu cele dinăuntru şi cu cele din afara lui şi ştie să se facă Mie casă. Acela nu-şi alege nici o bucurie în afară de Mine, şi se face ca Mine, spre bucuria Mea, bucurându-Mă cu ea.


***

Cuvântul Meu înviază morţii, şi fericiţi sunt cei vii cu trupul, şi care rămân întru cuvântul Meu. Cel ce rămâne întru cuvântul Meu, acela se numeşte creştin. Creştinul ia în el chipul şi asemănarea Mea pentru învierea lui, pentru viaţa lui cea de veci, care este chipul Meu în om, că Eu sunt gata să plinesc întru totul taina învierii peste om, taina Mea cu omul. Amin.

Trec prin grădină şi Mă vărs peste tine cu râul cuvântului, Ierusalime al venirii Mele. Pentru toată făptura grăiesc când grăiesc cu tine din grădină. Taina iubirii de Dumnezeu este pentru cel ce rămâne întru cuvântul Meu, întru iubirea Mea. Viaţa de creştin e dulce, numai să se îndestuleze cu ea creştinul. Nu să-şi zică omul că e creştin, ci să se şi îndestuleze cu această avere pe care nici molia, nici rugina nu o strică, ci ea rămâne pe veci averea omului creştin. Amin.

Dar cum este această bogăţie, această îndestulare? Omul care se înhărniceşte pentru această bogăţie îşi întăreşte îngerul ca să poată pentru el. Cine nu-şi întăreşte îngerul, acela este slab de înger, adică nu este ajutat de înger. Dacă îngerul care te îndeamnă mereu la viaţă şi la veghe pentru viaţă, dacă el nu biruieşte întru tine ca să te îndemne, şi apoi să faci, atunci el pleacă de la tine, şi cazi apoi sub puterea potrivnicului tău, trupul cel potrivnic sufletului. Îngerul îl îndeamnă pe creştin la cele pentru Dumnezeu, la veghe sfântă şi la rugăciune pentru ea. Dacă creştinul se lasă şi nu face aşa, atunci îngerul slăbeşte şi se depărtează, iar duhul rău, cu faptele lui, prinde loc în om şi îl slăbeşte spre partea cea fără Dumnezeu, şi apoi vine amarul, căci viaţa fără înger se face amară, se face grea, se face povară pentru suflet, se face durere pentru om.

O, viaţa de creştin e dulce. E atât de dulce, numai să se îndestuleze cu ea creştinul şi să se facă locaş îngerilor, care aduc învierea în creştinii care ţin mereu azi vestea învierii. Cine vrea să fie viu, acela nu se lasă spre moarte, căci n-o iubeşte, ci o biruieşte şi nu este cu ea. Aceasta este învierea care poate în om pentru viaţa lui cea de veci. Amin.

O, dulce este viaţa de creştin! Ea nu aduce nici durere, nici întristare, nici suspin, căci îngerul este tare şi este cu toate cele din cer în cel ce trăieşte în iubire. În creştin e dulce şi suspinul, iar durerea este mângâiere. Suspinul cel dulce şi durerea cea mângâioasă sunt îngerii cei mai veghetori ai vieţii cea de veci în om, sunt ca apa la rădăcina pomului şi ca lumina la coptul roadelor lui, şi viaţa de creştin e dulce. Orice durere, orice tristeţe aduce cu ea bucurie şi mângâiere, şi viaţa de creştin e dulce, numai să se îndestuleze cu ea creştinul.

Când îngerul cel rău şi-ar dori în creştin libertatea, atunci creştinul trebuie să se îndulcească în rugăciune şi în trezie şi în iubire şi în unire cu Mine, Domnul Cel fără de moarte, Domnul mângâierii. Eu,creştinilor le dau biruinţa ca să fie cu ei, numai să se îndestuleze ei de dulceaţa vieţii de creştin. Fiecare zi de viaţă trebuie să fie întreagă, să înceapă şi să se sfârşească prin răscumpărarea ei, căci altfel îngerul cel rău îşi agoniseşte şi el avere, şi apoi îşi cere dreptul în creştin.

Eu vouă, copii ai Ierusalimului, vă spun adesea că sunteţi copii frumoşi şi vă spun să fiţi frumoşi. Dar ce este omul frumos cu frumuseţea pe care o pun Eu pe voi şi pe chipurile voastre? Ea este iubirea de Dumnezeu, care aduce în creştin chipul Meu şi viaţa Mea şi lucrarea Mea cu care Mă înfăţişam Eu înaintea Tatălui în vremea lucrului Meu pe pământ. Eu Tatălui Mă rugam mereu pentru Mine şi pentru cei ce Mi-i dădea ca să fie cu Mine în lume. Mă rugam pentru pază, pentru veghea Tatălui asupra Mea şi a lor, şi Îi dădeam Tatălui iubire cu cuvântul, că eram dator cu ea, fiindcă Tatăl Mi-o dădea ca să am ce să-I dau, ca să am cu ce să fiu cu Tatăl.

O, prin ce poate să fie cu Mine creştinul? Prin iubirea pe care i-o dau ca să Mi-o dea, prin împărţirea ei între Mine şi om, între om şi Mine. Cine vrea să fie viu şi veşnic viu, să înveţe această taină a iubirii care se împarte, căci iubirea, aceea este: cea care se împarte, cea care miluieşte ea însăşi prin dăruire, şi toate ale ei se lucrează cu cuvântul. Amin.

E praznic de înviere în tine, Ierusalime nou, şi voiesc să împart prin tine înviere şi viaţă plină de bunătăţi peste om, căci omului îi trebuie multă mângâiere. Cel ce-Mi dă mângâiere are mângâiere, dar cel ce nu-Mi dă, aceluia îi trebuie, că nu are. Şi dacă ea nu face rod când omul o primeşte, atunci omul stă în nepăsare de suflet, şi iubirea îi va cere socoteală. O, când un om cade în vreo greşeală faţă de legile de pe pământ, vine temnicerul şi îl ia pe om pentru pedeapsă. Atunci omul şi toţi ai lui dau să plătească, dau să despăgubească vina şi să-l scape pe cel vinovat. O, cum de nu înţelege omul că pentru viaţa şi libertatea cea de veci trebuie luptat cu mult mai mult şi mereu mult? Cine nu vrea să lupte împotriva păcatului, acela să nu facă păcatul, dar cel ce-şi îngăduie să păcătuiască, acela să pună mâna şi pe armă şi să tragă cu ea în păcat, ca să-l vadă Dumnezeu că face aşa cu toată puterea, ca voievodul care dacă vine vrăjmaş în ţara lui, el se scoală şi se înarmează şi scoate pe vrăjmaş din hotarele lui.

O, duhul rău aduce în om păcat, şi apoi se lasă în om cu nepăsare, cu răceala care-l face pe om să se închidă înăuntrul său ca într-un nor de întuneric. Dar Eu străbat de două mii de ani cu vestea învierii peste toată făptura.


***

Nu vă sculaţi şi nu vă culcaţi şi nu lucraţi fără rugăciune. Jertfa cea pentru Mine a mânuţelor voastre să fie dată Mie alături cu rugăciunea cea pentru viaţă veşnică, cea pentru pază de îngeri, căci îngerii nu stau lângă voi decât dacă aveţi putere pentru ei şi pentru Mine. Fiecare mişcare a minţii şi a inimii şi a trupului să aibă înger, fiilor frumoşi.


***

O, copii ai Ierusalimului cel de sus! Voi nu trebuie să uitaţi nici o clipă că sunteţi fiii învierii şi că împreună cu îngerii trebuie să trăiţi în toată clipa. Iar ca să fiţi cu ei, trebuie să fiţi ca ei, ca îngerii, fiilor, ca fiii învierii şi nu ca oamenii de pe pământ. Cei de pe pământ sunt fiii veacului acesta, iar cei ce trăiesc ca îngerii sunt fiii veacului ce va să fie. Amin.

Fiii veacului acesta se însoară şi se mărită, aşa cum le-am spus Eu saducheilor care nu cred în înviere şi care cred în veacul acesta. Dar Eu le-am spus lor de cei vii care se învrednicesc de veacul ce va să fie, şi care nu se însoară şi nu se mărită, ci sunt toţi ca îngerii, la fel cu îngerii, şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fiii învierii. Eu v-am învăţat pe voi cum este fiul învierii, cum este fiul lui Dumnezeu. Şi dacă v-am învăţat, voi trebuie să fiţi fiii învierii, la fel cu îngerii să fiţi, şi să fiţi trupul îngerilor, că Eu vă dau îngeri mulţi pentru toate câte am Eu de lucrat pe pământ cu voi. Amin.

O, fiilor cereşti, Mă aud îngerii că vă spun să fiţi voi trupul îngerilor, şi se pregătesc îngerii spre voi ca să puteţi voi fi la fel cu îngerii, să fiţi ai lui Dumnezeu, precum îngerii sunt. Voiesc prin voi să fac îngeri mulţi şi din fiii veacului acesta, şi să-i zidesc apoi în taina veacului ce va să fie, şi să fie ei zidire nouă, seminţie fără de moarte, aşa cum sunt fiii lui Dumnezeu, căci scris este în cuvântul Meu cel de atunci: «Cei care se vor învrednici să dobândească veacul acela şi învierea cea din morţi, nici nu se însoară, nici nu se mărită, căci nici să moară nu mai pot, că sunt la fel cu îngerii, şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiii învierii».


***

Cine Mă cunoaşte pe Mine Dumnezeu adevărat, acela se uită la Mine şi se face asemenea Mie în cuvânt şi în faptă, şi aceasta este credinţa lui, şi aşa înseamnă că omul crede în Dumnezeu. Când omul ia în el viaţa cea adevărată pe care o învaţă de la Mine, aşa înseamnă că face el faptă din credinţa lui în Mine. Sunt mulţi care au din fire darul de a Mă putea face pe Mine viaţă în ei, dar nu au propovăduitor care să-i aducă la viaţa aceasta. Voiesc să aduc pe mulţi la viaţă, şi de aceea Mă pregătesc cu voi de zile de naştere pentru ei, şi apoi să Mă fac cu cuvântul creştere peste ei, că lucrul învierii suspină ca să fie lucrat şi să aducă cu el ridicarea multora, şi de la unii la alţii să se întindă ridicarea lor spre viaţa cea veşnică, spre cunoaşterea lui Dumnezeu, spre a-L cunoaşte pe Tatăl în Mine Dumnezeu adevărat. Amin.

Fiilor lucrători, pe cei pe care voieşte să Mi-i dea Tatăl prin voi, pe aceia voiesc să-i ridic şi să-i învăţ viaţa cea veşnică şi s-o ducă cu ei peste tot. Fapta credinţei în Dumnezeu trebuie să aducă în om viaţa cea veşnică, trăire cerească în om pe pământ, sfinţirea pământului. Din loc în loc peste tot pământul voiesc să am om cu trăire cerească pentru sfinţirea pământului. Amin. Cel ce zice că are simţire cerească în inimă, şi nu se face ea apoi trăire cerească în trup, acela este cel mai mare vrăjmaş al Meu şi al omului şi al lui însuşi.


***

Învăţătura de viaţă şi dragostea pentru ea este cea mai mare tămăduire, fiilor. Dau acest izvor la tot omul care se apleacă să bea de la Mine, că Eu cu dragostea cea veşnică îl înconjor pe om şi îl învăţ cu ea, şi îl chem la ea, ca să se tămăduiască de el însuşi omul şi să Mă aşeze pe Mine în el cu smerenia Mea care dă oamenilor mântuirea, căci vai celui ce are nume mai mare decât viaţa lui şi fapta ei! Cine are smerenie, acela fuge de numele lui şi Îmi dă Mie fapta lui, cu smerenie. Nu şi-o dă lui, ci Mi-o dă Mie. Amin.

De aceea vă învăţ Eu pe voi învăţătură tămăduitoare, că vreau să aibă omul de unde să ia învăţătură. Omul smerit nu se înalţă cu mintea, ci numai cu bucuria cea întru Mine sau cu suspinul cel pentru umilinţă. Un aşa om îl are mereu cu el pe îngeraş. Iar Eu aşa îl învăţ pe omul care Mă aude, şi îi spun: să ai, omule, îngeraşul cu tine, să-l faci să se ţină după tine precum umbra ta te însoţeşte în vreme de soare. Aşa să-l ştii tu pe îngeraş cu tine, şi să-l faci să fie cu tine prin smerenia minţii tale şi prin fapta ta, căci vai omului care are numele mai mare decât fapta, că acela are cu el pe diavolul, iar diavolul îi strică mintea, căci semeţia omului este diavol.

O, vino, omule, spre smerenia cea mântuitoare, că dacă tu îţi pomeneşti păcatele înaintea Mea cu izvor de lacrimi, apoi Eu mai mult nu ţi le mai pomenesc, numai să vii la Mine să te vindec prin umilinţa ta, numai să vii la Mine să te văd şi să-ţi dau doctorie pentru vindecare, pentru tămăduirea de tine, omule, căci trupul trebuie pedepsit ca pe un vrăjmaş dacă el trage spre moarte, fiindcă răul începe cu cele mici ale lui până se face mare şi îl doboară pe om sub el. Iar învăţătura de viaţă este izvor de tămăduire şi Eu îl vărs peste pământ ca să-i dau omului vindecare. Învăţătura Mea este înger care-l îndeamnă pe om la viaţă, care-l scoate pe om din sine, căci cu cât omul se ascunde în sine, cu atât se măresc relele lui, şi ele se învechesc în el, iar cele descoperite fug de la om, dar greu îi este omului lucrarea smereniei, lucrarea învierii. Cariul dacă rămâne în lemn, mănâncă mereu din el, dar dacă se dă deoparte coaja de pe lemn, se strică lucrarea cariului. O, aşa să facă şi omul, căci cel ce se închide în sine este om cu duh de mândrie, dar smerenia cea ieşită din om este izvor de tămăduiri. Amin. Valul de apă muşcă din mal, muşcă mereu din el până îl cade, dar omul păcătos care se smereşte ca să-l văd, acela opreşte bătăile cele înspre el şi le face hotar prin umilinţă, şi răul se sfârşeşte şi nu mai bate spre om.

Am lecţii de înviere pentru toată făptura şi Mă vărs cu ele în lături, numai să se aplece omul să ia din izvorul tămăduirii care curge de la Mine trecând prin grădina aceasta. O, Eu voiesc să fac curat pe pământ, dar omul nu vrea, şi nu mai este învăţător care să lumineze omul la minte. Cei ce-şi zic învăţători de ai Mei peste oameni, de la aceia se ridică fum greu spre Mine şi spre oameni, căci până nu se face foc, nu iese fum. Fuge Duhul Meu Cel Sfânt de lângă ei precum albinuţele fug de fum, precum porumbelul fuge de mizerie. Duhul Sfânt este Călăuzitorul Care-l poate purta pe om ca să-i fie omului bine, dar nu mai sunt vase purtătoare de Duh Sfânt, iar cei cu miros de fum alungă binecuvântarea de pe pământ.

Să se trezească oamenii şi să-şi caute tămăduirea, că Eu voiesc să fac curat pe pământ şi să sădesc crini şi trandafiri şi busuioc, ca să-l umplu pe om de mirosul Duhului Sfânt şi să iubească omul curăţenia şi sfinţenia, şi cerul pe pământ să-l iubească.

Să nu-şi mai facă omul nume, că numele îl va judeca. Şi să-şi facă omul viaţă, iar viaţa îl va mântui. Amin. Să nu-şi mai facă omul rang în numele Meu şi haină pe deasupra faptelor lui rele, căci vai celui ce-i este numele mai mare decât fapta! Să-şi facă omul umilinţă şi cu ea să-şi îndulcească înţelepciunea, şi să plângă omul temându-se de pedeapsa păcatelor lui, şi să vină să-l văd, şi mai mult nu-l mai pedepsesc pe el, căci precum păcatul iese din trup spurcându-l, aşa şi lacrimile, tot din trup ies şi îl curăţă pe om. Lacrimile sunt izvor de tămăduire, şi mai mult Eu nu-i mai pomenesc omului păcatele dacă vine să-l văd, dacă-i văd venirea lui la Mine. Şi apoi, aducerea-aminte a păcatelor să fie temerea pentru pedeapsă, şi atunci omul nu mai face altele şi se tămăduieşte omul, căci izvorul tămăduirii, acesta este: lacrimile care ies din om pentru spălarea vinei. Amin.


***

Numai cel ce biruieşte moartea, numai acela are adevărata bucurie, şi aceasta este taina bucuriei. O, cum să-l fac pe om să afle taina aceasta, taina după care el aleargă în toată vremea lui cea din trup? Cine nu biruie moartea în trupul său, aşa cum am făcut Eu, acela nu poate cunoaşte taina învierii, taina bucuriei, biruinţa morţii. Să audă de tine toate neamurile de pe pământ că Eu sunt în mijlocul tău cu taina bucuriei, cu biruinţa cea peste moarte, Ierusalime. Cel ce biruie moartea în trupul său, acela cunoaşte taina învierii, taina bucuriei, biruinţa cea peste moarte, taina împărăţiei cerurilor în om, iubirea dintre om şi Dumnezeu. Amin.

O, Ierusalime, te-am făcut bucurie pentru cei vii din cer şi de pe pământ, că Eu vin la tine şi Îmi pregătesc venirea cu sfinţii aşa cum Mi-am pregătit cu cei ai Mei de acum două mii de ani învierea din morţi. Sunt la masă de Paşti sfânt cu cei din cer şi cu cei de pe pământ. Cei din cer mărturisesc pe pământ învierea Mea, iar cei de pe pământ mărturisesc în cer şi pe pământ venirea Mea despre care Eu am grăit atunci. Venirea Mea este plata sfinţilor Mei, care Mă aşteaptă de şapte mii de ani, şi de două mii de ani. Pentru cei ce au strigat de atâta timp: «Până când, Doamne?», de aceea Mi-am întocmit venirea Mea. Pentru ei, o, copiii Mei de azi, pentru ei am făcut Eu din voi popor de ucenici ai Mei în zilele acestea. Pentru ei, fiilor, pentru ca să dea pământul înapoi trupurile lor înviate aşa cum din mormânt am răsărit Eu trup viu pentru învierea celor adormiţi. Amin.

Învierea naşte în om dorul după sfinţenie, iar aceasta aduce viaţa cea de veci peste om. Să ia omul în el înviere spre viaţă, că omul a luat şi a mâncat moarte, şi a murit apoi. Aşa a păţit Adam. N-a răbdat să nu ia să mănânce, şi după ce a luat şi a mâncat, a poftit păcatul şi l-a luat în el, şi a murit omul cel făcut de Dumnezeu. Mâncarea naşte pofta păcatului, şi omul nu vrea să înveţe de la Mine ce să mănânce şi cum să mănânce ca să vină spre Mine, ca să Mă cunoască omul şi să caute după Mine apoi.

O, ce frumos am lucrat Eu cu ucenicii şi cu uceniţele învierii Mele! Le-am dat lor toată taina cea ascunsă în veacuri, şi pe care nici îngerii din cer n-o ştiau. Le-am dat-o ca să rămână ea cu oamenii şi să creadă ei în ea, şi apoi să se aşeze în ea aşa cum s-au aşezat în ea ucenicii şi uceniţele învierii Mele. O, ce frumos am lucrat Eu cu ei şi peste ei taina veşniciei! O, ce frumos, fiilor! O, câtă bucurie îi dă omului această taină, omului care caută cu taina aceasta!

M-a desprins Tatăl de la sân şi M-a dat oamenilor, iar oamenii, prin necredinţa lor în Mine că sunt de la Tatăl, M-au dat răstignirii. Dar răstignirea Mea era chiar taina pentru care Mă trimisese Tatăl pe pământ ca să rămân cu oamenii prin taina aceasta, ca să-Mi las trupul Meu spre hrană omului. Trupul Meu cel răstignit s-a făcut hrană de înviere pentru tot omul care se apleacă spre taina învierii trupului Meu. Eu dacă am înviat cu trupul, i-am dat omului credinţa în învierea lui, dar mai întâi l-am învăţat pe om prin răstignirea Mea să aibă credinţă în răstignirea lui, care-i aduce învierea duhului şi a sufletului şi a trupului lui. Iată ce frumos am lucrat Eu această taină, şi pe care le-am dat-o de atunci şi până azi ucenicilor şi uceniţelor Mele. Cei ce M-au aflat, aceia M-au iubit, şi apoi M-au dorit fără de sfârşit, iar dorul lor de Mine a biruit în ei moartea şi le-a dăruit bucuria, biruinţa morţii din om.

O, cum să-l fac pe om să afle taina aceasta, taina după care aleargă el în toată vremea lui cea din trup, taina bucuriei care biruieşte moartea din trupul omului, şi prin ea să ia omul învierea cea de veci? Cei ce au aflat şi au iubit şi au dorit taina aceasta, iată-i, sunt vii şi sunt cerul Meu şi locul Meu de odihnă, aşa cum sunt mironosiţele răstignirii şi învierii Mele din morţi. O, cât au aşteptat ele învierea Mea! Trupul Meu cel răstignit le-a unit pe toate întru el, iar ele se strângeau lângă trupul Meu ca să-l ungă cu miresme, ca să-l mângâie între morţi. N-a fost iubire ca a lor pe pământ ca să iubească atâta trupul Meu, trupul lui Hristos, trupul cel sfânt şi curat al lui Dumnezeu. Omul iubeşte trupul omului. Ele însă au iubit trupul lui Dumnezeu, Cel de trei ori întrupat: din Tatăl, din Fecioară, şi din morţi.


***

O, poporul Meu cel mic, te-am învăţat să fii liber, fiule. Cel ce voieşte să se dea Mie şi nu este liber, acela nu se poate da Mie. Dar cel ce se liberează de sine şi de toate ale lui, acela se face fiul Meu născut din cer, moştenitor în împărăţia cerurilor, casa împărăţiei Mele şi gospodar în ea. Numai cel liber se poate da Mie, căci cu jumătatea nimeni nu se poate da, fiindcă omul trebuie să fie întreg, fie pentru Dumnezeu, fie pentru sine.


***

Acest râu de cuvânt este în mâna Mea şi Eu îl lucrez, şi Eu îl dau. Cine vrea să aibă din el, să vină să-l ia de aici, că Eu aici Mă vărs peste pământ cu cuvântul. Aici este gura Mea, şi mult am lucrat şi mult am pregătit Eu ce am aici. Cuvântul Meu e mare lucrare, şi el trebuie să stea în mâna Mea, nu în mâna omului, şi vai celui ce dă să facă el cuvântul Meu fără ca Eu să aşez! Iată, am aşezat, şi sunt cuvânt peste pământ. Cine vrea să aibă cuvântul Meu curat, să vină să-l ia, să vină să bea. Acesta este râul vieţii care curge din tronul lui Dumnezeu peste pământ. Amin. Iar tu, popor aşezat de Mine în taina şi în lucrul cuvântului Meu, să fii voia Mea şi să nu fii ostenit cu această fericire. Curând, curând, împărăţia Mea din mijlocul tău va fi iubită mult şi tot mai mult, că Eu ţi-am spus să fii frumos, poporul Meu, şi ţi-am spus să fii, ca să rămâi tu nădejdea cea pentru tot omul care-şi va pierde în curând toată agoniseala lui şi va căuta la tine ca să te aibă şi să te asculte pentru Mine şi să te pună peste el din partea Mea, poporul Meu. Dar tu să stai întru înţelepciunea Mea, căci omul îngâmfat şi cel nepocăit nu va găsi intrarea, şi va bâjbâi în gol, fiindcă Eu sunt Dumnezeul tău, Dumnezeul Cel adevărat, şi Mă dau numai celui ce învaţă, şi apoi să fie, căci fără învăţătură de la Mine şi fără fapta ei nimeni nu va putea să-şi facă intrarea în împărăţia Mea care vine pe pământ. Amin.


***

O, ce frumos te învăţ Eu pe tine, poporul Meu! O, de ar lua tot omul învăţătura Mea pe care o pun peste tine, poporul Meu! O, de s-ar înălţa omul până la voia Mea ca s-o facă aşa cum o faci tu la cererea Mea şi la cuvântul Meu, poporul Meu! Grija ta una este: să împlineşti voia Mea şi lucrul pe care ţi-l dau Eu. Unde mai este pe pământ aşa ca şi la tine? Unde mai e popor care ascultă pe Domnul, care are şi face cuvântul Domnului? Iată, aceasta înseamnă să fiu Eu cu omul şi prin om. Amin. O, ce-ar mai fi să am Eu mai multe feluri de voinţe peste pământ şi nu numai una, aşa cum este la Dumnezeu? Omul însă nu înţelege aceasta, şi ar vrea să fiu Eu la îndemâna oricui, căci omului îi place să se dea mare chiar cu Dumnezeu, şi îi place întâietatea între el şi ceilalţi ca el, şi îi place să fie mărit, şi îi place să Mă împartă el la oameni. O, poporul Meu, Eu ştiu să Mă împart. Omul însă nu ştie să Mă împartă aşa cum Mă împart Eu, căci omul când Mă împarte pe Mine, îşi face parte ca unul care împarte, şi iată, nu ştie omul să Mă împartă, nu ştie, şi nu vrea să audă că nu ştie.


***

O, fiilor, cine şi unde pe pământ se mai adună împreună fraţii la cuvântul Meu care zideşte şi hrăneşte, la glasul Meu care grăieşte din cer peste pământ? O, dacă glasul cuvântului Meu ar fi la îndemâna oricui, n-ar mai fi nimic de Mine sau de om, căci n-ar şti omul să stea mic în mâna Mea şi să ia cu scumpete din gura Mea cuvântul Meu, că omului îi place să se dea mare cu darurile şi cu Mine şi cu mărire de la Mine şi cu întâietate, fiilor. Dar glasul Meu este unul pentru toţi, şi nu-i poate fi sfâşiat veşmântul după cum e placul omului care vrea să-L împartă pe Dumnezeu.

O, poporul Meu, Eu ştiu să Mă împart, dar omul nu ştie să Mă împartă aşa cum Mă împart Eu. Când Eu eram cu Israel peste pământ prin Moise, s-au sculat fraţii lui cu mărire împotriva lui, cum că nu numai Moise, ci şi ei sunt prooroci, şi căutau să dispreţuiască rânduiala Mea care venea de la Mine prin Moise, şi a ieşit cu durere în Israel această neorânduială. Cuvântul Meu peste oameni e mare lucrare, şi el trebuie să stea în mâna Mea, nu în mâna omului, iar omul să-l împlinească şi atât. E plin pământul de vrăjitori şi de fermecători, şi aleargă oamenii la ei ca să le facă aceştia pe plac, căci duşmanul veacului acesta l-a învăţat pe om să-şi aibă placul lui. Dar la Mine, Dumnezeul Cel adevărat, nu se poate aşa, nu se poate cu placul omului, ci numai cu placul Meu care este bun şi care îl păzeşte pe om de moarte, de orice fel de moarte, căci semeţia şi voia omului şi dorul după el însuşi sunt moarte.


***

O, nu i-a plăcut omului să-L aibă pe Dumnezeu de Tată. Nu i-a plăcut omului să asculte cu ascultare din cer. Iată ce este omul pe pământ. El stă în largul inimii lui şi îşi face toate voile cât poate, şi zice apoi că Eu sunt Tatăl lui. De ce mai zice, oare? Pentru ce ar mai fi să zică aşa? Face omul fii şi fiice şi îi dă lumii, şi apoi zice că i-am dat Eu copii. Eu cui am dat copii, i-am dat ca să Mi-i dea Mie să lucrez cu ei pentru Mine, aşa cum am lucrat cu mama Mea Fecioara, aşa cum am lucrat cu Ioan, fiul lui Zaharia şi Elisabeta.

Se umple omul de cunoştinţă despre Dumnezeu şi despre toate cele din Dumnezeu, şi apoi se îngâmfă că are cunoaştere, dar ca să facă voia lui Dumnezeu, nu se aşează omul s-o facă. Ca să-L facă pe Dumnezeu Tată al lui, nu vrea omul, că omul este fiul risipitor, fiul cel rătăcit, care se cheltuie pentru el însuşi şi nu pentru tatăl. Fiul cel risipitor a plecat de la tatăl său şi s-a dus într-ale sale, iar când a ajuns în trai rău, s-a vrut argat la tatăl său, s-a vrut sub ascultarea tatălui său, şi l-a făcut iar tată.

O, poporul Meu, oare fiii oamenilor Îl vor mai face pe Dumnezeu Tată aşa cum L-aţi făcut voi? O, fiii oamenilor se duc să înveţe carte unii de la alţii şi să-şi strângă cunoştinţă, şi apoi să se îngâmfe prin ea, dar ca să înveţe să fie fiii lui Dumnezeu, nu caută fiii oamenilor. Fiii oamenilor sunt îngâmfaţi, şi de aceea nu pot ei să aleagă calea umilinţei pe care am mers Eu. Fiii oamenilor se îngâmfă, şi de aceea nu pot ei să Mă vadă pe Mine cu voi, şi pe voi cu Mine. Dar cei atinşi la inimă de glasul cuvântului Meu care este cu voi, aceia se smulg şi vin să Mă audă şi să Mă vadă slăvindu-Mă cu voi în mijlocul oamenilor, căci voi slava oamenilor n-o primiţi, că o aveţi pe a Mea cu voi, şi I-o dăm Tatălui, că-I suntem fii. Amin.

Iată ce vă spun: toţi cei care se îngâmfă azi prin cunoştinţă vor pierde înţelepciunea lor, căci înţelepciunea Mea e mare, e cerească, e veşnică, şi e alta decât cea a oamenilor înţelepţi. Toţi aceştia vor veni curând, curând spre izvorul Meu de la voi ca să-şi stâmpere arsura sufletului, fiilor, căci va veni pârjol mare peste înţelepciunea cea omenească şi va seca duhul omului, şi îşi va căuta omul duhul şi îl va găsi la Mine, şi omul îşi va lua duhul înapoi, căci toate ale Mele, şi pe care le-am dat omului, şi pe care omul nu le-a păstrat şi nu le-a folosit, acelea s-au întors întru Mine, şi omul le-a pierdut şi nu le-a mai căutat, şi s-a găsit omul în altele care nu sunt din Dumnezeu, şi omul şi-a pierdut Tatăl şi nu-L mai găseşte, căci Tatăl este ascuns în duhul umilinţei, în duhul cel plăcut lui Dumnezeu. Amin.

Când te-am născut Eu pe tine, poporul Meu micuţ de azi, te-am îngrijit apoi, şi te-am învăţat să mergi în picioare, şi să ai picioare te-am învăţat. Cine nu se naşte din Mine, cine nu învaţă de la Mine şi numai de la Mine, cine nu merge întru Mine, cine nu este întru Mine, acela este dintre fiii oamenilor şi n-are pe Dumnezeu de Tată. Cine se gândeşte că moare de foame, că suferă, că n-are ce-i trebuie dacă stă cu Mine, acela să nu vină după Mine, acela să stea întru ale sale. Dar cel ce voieşte să-i fiu Eu Tată, acela să vină să-Mi fie fiu, iar fiul lucrează cu tatăl şi pentru tatăl, nu pentru sine. Amin. Aşa vă am Eu pe voi, copii ai poporului Meu, şi se strânge lumea să se uite la voi şi nu vă mai poate judeca, fiindcă Eu vă fac frumoşi pe pământ, şi vă fac cunoscuţi prin voia Mea cerească în voi şi peste voi, şi cu slava Mea care îl slăveşte pe om înaintea Mea şi înaintea oamenilor. Şi iarăşi spun: toţi cei care se îngâmfă azi prin cunoştinţă se vor ruşina şi se vor umili curând în faţa slavei Mele care este peste voi, şi vor iubi această slavă şi o vor pune în mare cinste şi se vor închina Domnului Dumnezeului vostru şi slavei Lui cea de peste voi, căci slava lui Dumnezeu este adevărata slavă a omului slăvit. Amin. Cei ce se îngâmfă prin cunoştinţă, aceia nu pot zidi nimic pentru Dumnezeu, ci numai pentru slavă unii de la alţii. Aceia nu sunt zidari, căci numai iubirea zideşte, iubirea care se jertfeşte pentru Dumnezeu şi pentru facerea omului, facere ca a Mea. Amin.


***

O, poporul Meu, dragostea cea nevătămătoare plânge în urma omului ca s-o ia omul în el şi să-i dea fiinţă în el. Tot ce iubeşte omul este dragoste care-l vatămă pe om, şi omul n-o mai poate lepăda de la el. Dragostea care nu vatămă este dragostea Mea în om, dragostea care-i dă omului trăirea cea de veci, viaţa cea de veci, care nu întunecă vecia omului.

Trăirea cea de veci, aceasta este ce vreau Eu să-ţi dau, omule, că Eu aşa am spus: «Cel ce crede în Mine nu va muri niciodată». Amin. O, Eu n-am minţit prin acest cuvânt pe care l-am spus cu toată iubirea Mea cea pentru om. Eu n-am spus prea mult cu acest cuvânt, ci am cuprins în el tot adevărul cel despre viaţa cea de veci. Dar cine este cel ce crede în Mine ca să nu moară niciodată aşa cum n-a murit Enoh şi Ilie şi Ioan cel iubit şi alţii mulţi de după ei, care sunt cu trupul, fiind cuprinşi de cele ce nu se văd între cele ce se văd? Dragostea cea nevătămătoare îl aduce pe om la viaţă de veci şi Mă aduce pe Mine în om ca să trăiască omul în Mine şi să fie el mişcarea Mea şi casa Mea şi vecia Mea în om. Cine mai este pe pământ casa Duhului Sfânt, în care să se mistuie de dragoste căldura fiinţei Duhului Sfânt? Cel ce are pe Duhul Sfânt în el, acela are şi pe Tatăl şi pe Fiul, căci Cei trei, nedespărţiţi sunt în tot locul lor şi în toată vremea lor dacă sunt în om, căci una sunt, iar acest nume este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Amin, amin, amin. O, dacă ar bea omul din această cupă, s-ar îmbăta de Dumnezeu. Dacă oamenii şi-ar da unii altora cupa aceasta a fericirii cea de sus, ar fi beţie de Duh Sfânt peste oameni şi s-ar găsi oamenii în Mine şi s-ar aduna să bea şi să-şi caute fericirea în această beţie.

Vreau, fiilor copii, să împart dulceaţa fericirii omului, s-o împart tuturor în zilele Mele de nuntă cu voi. Vreau să bea omul din cupa fericirii care rămâne peste om, care nu se pierde ca fericirea cea care înşeală viaţa omului. Grija omului ar trebui să fiu Eu şi nu el. Dacă aş fi Eu grija inimii şi a minţii şi a lucrării omului, l-aş pune pe un aşa om pe ranele voastre, fiilor trudiţi de grijile Mele în voi. Dar omul care dă să vină se face sare pe ranele Mele din voi, şi ranele vă ustură, şi Eu vă văd, şi Eu vă ung cu alinul Meu cel prin cuvânt.

Mă împart prin voi oamenilor pe care-i chem la izvorul mângâierii care dă viaţă de veci celui ce vine să bea cu folos. Îi dau omului cunoştinţa dragostei care nu vatămă. Cei ce cu adevărat ştiu să se iubească unii pe alţii, nu sunt cei ce se iubesc între ei pentru mângâierea lor, ci sunt cei ce se iubesc unii pe alţii pentru bucuria Mea, pentru mângâierea Mea. Amin. Cei ce se iubesc unii pe alţii pentru mângâierea lor, aceia se duc spre dragoste care vatămă trupul şi sufletul şi care murdăreşte taina fiinţei Mele în om. Când dragostea cea vătămătoare se bucură în trupul şi în duhul omului, îngerii cei stricători de viaţă fac sapă din omul cel vătămat şi lărgesc cu ea adâncul în care se cufundă pic cu pic viaţa omului până ce ea se sfârşeşte de tot. Omul însă nu are cum să priceapă lucrarea cea rea care iese de la dragostea de sine care-l mângâie pe om pentru vătămarea vieţii lui. Dar Eu, Domnul, Cel plin de milă şi de îndurare, Mă ţin după om şi strig în urma lui şi îi spun cu cuvântul să se oprească şi să asculte suspinul fiinţei Duhului Sfânt, Care strigă acum, la capătul puterilor omului, chemându-l pe om la scăldătoare, la naşterea din Dumnezeu, la viaţa cea de veci. Amin.


***

O, poporul Meu, intră, fiule, sub tainele Mele, intră bine, şi stai bine sub ele ca să Mă ajuţi şi să te am de ajutor, poporul Meu, căci tainele sunt greu de pătruns, şi tu trebuie să le pătrunzi. Amin. Şi cum să le pătrunzi? Să le pătrunzi cu Mine şi nu singur, poporul Meu. Şi iată ce-ţi spun: îţi spun taina râului vieţii. El izvorăşte din Mine şi curge prin om, poporul Meu, şi apoi îşi dă omul unul altuia din el, şi trăieşte omul şi se bucură omul şi petrece omul, ca să aibă inimă bună de la care vine putere, poporul Meu, căci «omul nu trăieşte numai cu pâine, ci trăieşte cu cuvântul cel din Mine», precum este scris în Scripturi.

O, nu poate omul să bea singur din râul vieţii. Singur nu-şi face nimeni chef. Până şi omul lumesc se duce la alt om lumesc sau se duce la crâşmă atunci când îi este dor de chef şi de băut, că acolo are cu cine să se îndemne, are cu cine să se îmbete şi să-şi uite de necaz şi de viaţa cea trecătoare, căci viaţa cea trecătoare e viaţă apăsătoare. Aşa e şi cu cel ce are dor să bea din râul vieţii. Singur, în zadar bea. Singur, nu are cum să se bucure şi să-şi facă inimă bună de la care vine putere, şi caută tovarăş ca să bea, caută prieteni ca să facă cu ei chef şi să se îmbete şi să uite de necaz, şi să-şi aducă aminte de viaţa cea veşnică şi de bucuria cea de la ea. Dar celui ce nu-i place băutura, e greu de un aşa om. Pentru cel din lume e greu pământul peste el dacă nu-i place băutura şi cheful ca să uite de apăsare. Pentru cel din biserică e greu cerul peste el dacă nu-i place băutura şi cheful, dacă nu bea din râul vieţii aşa cum trebuie să se bea din el.

Râul vieţii trece din Mine în om, şi din om în om, şi aşa se bea din el. Eu, Cel ce îl izvorăsc, nu-l pot întoarce ca să beau din el decât dacă el trece din Mine în om, şi din om în om până la Mine, căci scris este: «Pahar este în mâna Domnului, plin de vin curat, plăcut mirositor, şi îl închină de la unul la altul». Amin.


***

Fiilor, fiilor, omul pe pământ îşi cumpără o grădină şi îşi face în ea fântână, şi apoi îşi găteşte ogorul pentru însămânţat. Şi după ce-l însămânţează, îl udă, că are fântână. O, fiilor, am săpat şi am zidit la voi şi cu voi fântâna pământului, şi din ea Eu ud în lung şi în lat peste pământ, şi din ea Eu scot sămânţă şi apă, odată pe amândouă, şi aşa lucrez şi aşa Mă zbat să-i dau faţă nouă pământului şi să Mă întind pe el cu veac nou, cu odihna cerului pe pământ. Scot apă din fântână şi chem omul să-i dau, şi Mă ţin după el să-i dau, şi vă am pe voi împărţitori şi biruitori peste timp şi peste pământ. Biruitor este cel ce se ridică deasupra tuturor celor ce domnesc peste pământ, căci cel ce stă sub acestea este biruit de ele. Cele de pe pământ nu sunt cele din cer, şi omul stă sub cele de pe pământ şi nu-şi mai poate face vreme pentru cele fericite care plâng în cer după om, după moştenitori care să le moştenească şi să le înmulţească peste pământ.


***

Aud oameni şcoliţi care spun: „Unde este scris în Scripturi lucrarea aceasta pe care o face Dumnezeu cu ei?”. O, dacă Scriptura ar fi o carte şi atât, ar găsi omul în ea ce este scris în ea, dar ea este taina lucrărilor Mele, şi în cuvintele ei se vede bine taina acestei lucrări pe care o fac Eu cu tine azi, poporul Meu. Omul însă nu este învăţat cu taine. El e învăţat cu lucru pipăit, cu negru pe alb dacă el n-a vrut să treacă cu Mine dincolo de el şi să înveţe tainele Mele. Cuvântul Scripturilor acoperă în el lucrarea Mea de azi, iar Eu prin izvorul acesta am vorbit omului greoi la minte şi la credinţă şi M-am spălat de necredinţa omului, căci necredinţa vine de la păcate, poporul Meu. Acum două mii de ani le-am spus celor de atunci, cărora le vorbeam cuvântul vieţii, şi le-am spus: «Cine voieşte să facă voia Mea, acela va înţelege cuvântul acesta că este de la Dumnezeu, şi Mă va vedea pe Mine în cuvântul acesta». Dar iată, necredinţa vine de la păcate şi niciodată ea n-a venit pe alt drum, căci îngâmfarea şi semeţia şi iubirea de sine şi lăcomia, toate sunt duhul slavei deşarte, păcate împotriva credinţei, şi omul nu poate propăşi din pricina lor atunci când el dă să vină după Mine.

Te hrănesc mereu, poporul Meu. Am pe fiii de la iesle, cărora le dau ca să-ţi dea de la Mine ca să crească ei şi tu, poporul Meu, ca să nu dai tu înapoi din crescut, căci omul crescut este cel ce face voia Mea. Eu trebuie să te cresc mereu, până acolo unde omul cel necredincios să Mă vadă în tine şi să zică: „Ce este acest popor?” şi iarăşi să zică: „Hai să ne suim în acest munte să învăţăm legile vieţii, legile Domnului”. Amin.

O, poporul Meu, curg de la Mine legile vieţii peste pământ, şi tu eşti albia pe care Eu vin. De aceea ies cu tine, şi omul se învaţă să ştie că eşti poporul Meu, că te vede cu Mine şi nu cu el şi nu cu lumea lui. Când lumea vine la tine să te vadă, vine că o chem Eu. Eu şi nu tu. O chem şi îi dau hrană de pe masa Mea cu tine şi o fac să se bucure cu bucurie sfântă la masa Mea cu tine, şi o chem spre viaţă, dar grijile ei o trag iarăşi spre ele, şi lumea e greu de înviat. Te-am pus în mijlocul lumii ca să-i arăt că poate şi că nu vrea să poată. Eu când am venit şi M-am făcut Om din om ca şi omul, am făcut aşa ca să-i arăt omului că poate şi că nu vrea. Acum când te-am aşezat pe tine înaintea Mea şi înaintea lumii ca să faci tu voia Mea, am făcut aşa ca să-i arăt omului că poate şi că nu vrea. Tu eşti semnul pe care l-am dat Eu lumii mai înainte de ziua cea mare a arătării Mele când Eu voi sta pe norii venirii Mele cu sfinţii, deasupra lumii, şi când tu vei fi ridicat lângă Mine pe nori ca să-Mi faci primirea, poporul Meu.

N-are nimeni cu ce să-Mi facă primirea când voi veni, şi de aceea Eu Însumi Îmi fac această pregătire. Îmi trebuie pământ sfânt şi om sfânt pe el. Îmi trebuie credinţă şi credincioşie de la om. Îmi trebuie iubire numai pentru Mine la om. Îmi trebuie casă şi masă şi haină şi hrană la om, şi toate după voia Mea, şi toate acestea să Mă aştepte să vin. Eu Însumi Îmi fac această pregătire, Eu Însumi, că omul nu ştie să Mi-o facă. Eu Însumi te-am aşezat înaintea Mea, şi Eu te gătesc, poporul Meu, şi te dau semn lumii mai înainte de ziua venirii Mele. Amin. Tu eşti semnul Fiului Omului, eşti poporul care duce prin lume viaţa Mea, crucea Mea, jugul Meu şi vestea Mea peste pământ. Să nu te temi. Nicicum să nu te temi că nu poţi, căci tot Eu pot. Tu numai să fii; tu numai să stai aşa cum te aşez Eu; tu numai să faci ce-ţi dau Eu să faci, iar Eu sunt Domnul, şi împlinesc. Amin.

O, lume şi iar lume! O, lume împodobită cu podoabele slavei tale deşarte! îţi dau să vezi. Amin. Când vezi că Eu îmi aşez un popor în mijlocul tău ca să-l vezi, când vezi că Eu Mi-l gătesc în legile Mele cele sfinte, când vezi că dragostea Mea şi dragostea lui sălăşluiesc în mijlocul lui laolaltă, când vezi petrecerea Mea cea sfântă cu el, când vezi hrana lui şi hăinuţa lui şi căsuţa lui şi toate ale lui spre asemănare cu Mine, să ştii şi să înţelegi, şi să crezi apoi, că Eu, Domnul, sunt la uşă şi vin. Amin. Acesta este semnul pe care ţi-l dau până să vin. Acesta este solul pe care-l trimit la tine ca să-ţi dea de veste că Eu vin. Amin. Eu sunt Cel Drept, şi nu te iau pe neştire cu venirea Mea. Ba încă te şi chem la masa Mea cu ucenicii Mei cei de azi şi îmi slobozesc peste tine cuvântul vieţii ca să te laşi cuprins în el. Tu însă eşti dusă de grijile vieţii tale, şi viaţa Mea n-o vrei. Un picuţ, şi vei vrea şi tu viaţa Mea, dar ea va fi atunci departe de tine. Eu încă te aştept. Un ceas te mai aştept, şi nu te mai aştept apoi. Eu sunt Omul Care vine de la Tatăl la tine, Omul Care vine din cer după om ca să-l tragă pe om la Tatăl. Dacă ar veni înger după tine, ai zice că nu pricepi adevărat. Eu sunt Omul Cel de la Tatăl întocmit în om, şi am luat chipul omului cel întâi zidit, chipul şi asemănarea lui cea dinainte de căderea lui din Dumnezeu, şi aşa am venit, şi aşa vin, şi tot ochiul Mă va vedea când vin, ca să nu fie nedumerire; şi nu va fi, că unde este Domnul, este cu totul, întru toată înţelepciunea Sa în cer şi pe pământ, şi îmi voi arăta semnul cum că Eu sunt, că-Mi voi ridica poporul cel pregătit şi voi sta cu el pe nori în văzul tău, o, lume care zăboveşti! Şi atunci vei înţelege că Eu am fost în calea ta cu lucrarea Mea şi că n-ai vrut să Mă cunoşti şi că n-ai vrut să vii şi că n-ai vrut să Mă aştepţi să vin şi să te iau la sân. Eu încă te mai aştept. Un ceas te mai aştept, şi nu te mai aştept apoi, şi voi sta pe nori şi îmi voi striga poporul să vină la Mine pe nori şi să Mă întâmpine în văzul tău, pentru adevărul Meu. Amin, amin, amin.


***

O, poporul Meu, lucrarea Mea cu tine e taină ţinută de ochii tăi. Eu însă am voit să fiu cu tine pe pământ şi să Mă slăvesc de deasupra ta cu cuvântul Meu cel pentru tine şi cel pentru tot omul care voieşte să audă de la Mine. Aceasta este slava Mea care petrece cu tine şi care te poartă în ea ca s-o poţi purta şi ca s-o poţi da. Şi iată ce te învăţ: te învăţ ca pe cel mic, să fii mare cu înţelepciunea şi să iei atât cât îţi dau Eu, că dacă dai să iei mai mult, nu poţi purta, că tu eşti mic, şi te temi dacă iei mai mult. Fii înţelept, ca să iei numai cum îţi dau Eu, şi să te mângâi cu ce-ţi dau Eu, că tu ai nevoie de mângâiere, fiule de azi. Eu te fac să auzi şi să asculţi cuvântul Meu şi să te bucuri de el, şi altceva nu fac peste tine, că Eu sunt Dumnezeu, şi tu eşti mic şi nu poţi purta mai mult. Dar dacă tu crezi tot ce fac Eu cu tine, Eu te fac cât cerul, şi Mă las purtat de tine, că Eu sunt cât cerul, fiule purtat de slava Mea cea ascunsă de ochii tăi. O, Eu nu dau să te obosesc. Eu nu vreau ca tu să oboseşti. Vreau doar să te mângâi, şi cu mângâiere să poţi, că altfel omul nu poate cu Mine, căci slava Mea e prea mare faţă de om.

O, nu pot tot aşa ca şi pe tine să-l învăţ pe omul care ia din slava vrăjmaşului Meu, diavolul. Omul care ia de la diavol nu este om făcut de Mine, şi de aceea ia, şi nu încape învăţătura Mea în acela, că acela aude de la el, nu de la Mine, şi acela e doritor de slavă, şi de aceea caută slavă. Dar omul cel pregătit de Mine, acela nu caută slavă, şi caută umilinţa dulce, şi caută să fie mic sub mâna Mea şi stă sub darul credinţei sfinte, care-l face pe om Dumnezeu prin har, şi aşa Mă sălăşluiesc Eu cu slava Mea în om şi lângă om până la venirea Mea cu slavă.

O, nu vor putea purta oamenii venirea Mea, că ea va fi cu slavă mare, şi omul nu este pregătit de Mine pentru ea. Iată, nu se lasă omul pregătit pentru venirea Mea, şi ea va fi cu slavă şi va arde ca un cuptor, căci scris este: «Iată, vine ziua care va arde ca un cuptor». Atunci Eu Îmi voi schimba faţa, căci omul Mă va vedea în slavă şi se va înspăimânta, că scris este: «Vor plânge neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului viind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă, ca să adune pe cei aleşi ai Lui din cele patru vânturi ale pământului». Amin.

O, cum să fac Eu mai înainte de venirea Mea care va arde ca un cuptor în cer şi pe pământ, cum să fac, oare, cum să fac să-l pot pregăti pe om pentru slava acelei zile? Ea vine curând, curând. Cum să-l fac pe om să înveţe să audă de la Mine aşa cum auziţi voi, aşa cum ascultaţi voi de cele ce auziţi de la Mine? Să-l schimb pe om la faţă şi la inimă înaintea Mea cum să fac? Să-l fac pe om să nu mai ia de la el sau de la om, şi să ia de la Mine cum să fac, oare? Să trăiască omul de la Mine şi de la cuvântul Meu şi de la lucrarea Mea cu omul, o, cum aş putea să las peste om această schimbare ca să Mă pot uita la faţa lui, şi el la faţa Mea aşa cum ne-am văzut unii pe alţii Eu şi ucenicii Mei în ziua în care Eu Mi-am descoperit slava în ochii lor pe munte şi când ei i-au văzut pe cei din cer în dreapta şi în stânga Mea?

Iată, vine ziua care va arde ca un cuptor şi va mistui totul, şi omul nu vrea să audă de la Mine ca să-l fac pe el pentru ziua aceea. Omul trebuie să fie asemenea Mie în ziua aceea ca să nu se topească în ea. La această lucrare a omului nou lucrez Eu cu voi, copii ai slavei Domnului. Mă slăvesc cu voi peste pământ cu zile de slavă cerească, fiilor, cu sărbători cereşti şi dulci pe pământ, ca să-l deprind pe om pic cu pic cu slava Mea, şi să-i cer apoi mai mult dacă vrea să poată, şi să-i pregătesc pic cu pic pe cei aleşi ai Mei din cele patru vânturi ale pământului, că vine ziua care va arde ca un cuptor. Vreau să-i învăţ pe ai Mei s-o poată purta, căci slava ei arde.

Vă prind în cuvinte de mângâiere ca în braţe, copii ai poporului Meu de azi. Voi, fiilor de la ieslea Mea de cuvânt, daţi mângâierea aceasta la poporul Meu cel adunat pentru pregătirea slavei zilelor Mele cu el între fiii oamenilor şi învăţaţi-vă şi voi din zi în zi mai mult cu ea, că fără această mângâiere care curge din gura Mea peste grădina aceasta pentru om nu va mai putea nici un trup curând, curând.

Să vină cei aleşi ai Mei din cele patru vânturi ale pământului, şi să vină fiii oamenilor şi să ia din acest munte al mângâierii şi să se înveţe cu slava Mea, că vine ziua care va arde ca un cuptor, şi în ea nu va putea nici un trup, curând, curând. Numai cei mângâiaţi de Mine vor putea, numai ei, căci odată cu ziua aceea, vine şi izbăvirea lor, precum este scris. Amin.

Fiii oamenilor au slava lor, şi vor fi luaţi pe neştire de slava zilei Mele şi vor fi dogoriţi de ea. Dar Eu încă îi chem ca să-i învăţ cu slava Mea care nu-i arde. Slava Mea îl mângâie pe om când ea caută cu omul. Slava pe care Eu o voiesc peste om este viaţa Mea în om. Aceasta voiesc Eu să-l învăţ pe om mai înainte de ziua slavei Mele care se va arăta pe norii cerului curând, curând. Atunci tot omul se va schimba la faţă şi îşi va pierde slava lui, şi va intra sub slava Mea vrând-nevrând şi se va topi sub ea, precum este scris pentru cei ce n-au primit cuvântul adevărului. Dar Eu încă îl chem pe om sub slava Mea care mângâie, căci Eu sunt Domnul îndurării şi îl chem pe om sub mantia Mea, sub slava Mea. Amin.


***

O, poporul Meu mireasă, hai să-l deprindem pe tot omul să ştie ce este petrecerea Mea cu tine, nunta Mea cu tine înaintea fiilor oamenilor. Aceasta este venirea Mea cea de după două mii de ani, venire dulce şi nu cu mânie venire. Am venit şi te-am chemat, şi tu M-ai auzit şi Mi-ai cunoscut glasul. Iar Eu apoi te-am cuprins şi te-am născut din acest cuvânt şi te-am împodobit cu frumuseţe din cer şi ţi-am dat nume nou şi te-am numit mireasă, poporul Meu, iar tu faci voia Mirelui. Acum întindem masa nunţii pe pământ şi vestim în patru zări să vină cei chemaţi, iar pe cei ce vin îi aşezăm la masă şi le dăm duh ceresc, duhul mângâierii le dăm. Cel ce se lasă spre mângâierea Mea, acela se pătrunde de ea şi îmi cunoaşte venirea şi vine la ea şi se hrăneşte din ea, căci Eu aici vin, aici, unde Mi-am pregătit loc, ca acolo unde sunt Eu, să fie şi ai Mei, şi cu ei să-Mi aştern pe pământ slava Mea, cuvântul Meu care cheamă omul la masa Mea.


***

Amin, amin zic vouă: să ştie toţi ce este iubirea şi ce face ea. Ea când iese din om nu iubeşte pentru sine, ci se dă, şi aceea este ea şi bucuria ei. Cel ce are pace, acela are iubirea. Eu mereu le spuneam «Pace vouă!» când eram cu ucenicii pe pământ cu trupul. Nici vouă nu vă spun altfel, căci pacea este iubirea care se odihneşte în cel ce Mă iubeşte şi în cel ce iubeşte pentru Mine şi nu pentru sine. Amin. Nu pentru voi să vă iubiţi unii pe alţii, ci pentru Mine. Amin. Nu pentru tine să-l iubeşti pe fratele tău, ci pentru el şi pentru Mine. Amin. Iar când veţi înţelege bine aceasta, atunci va fi împărăţia cerurilor în chip văzut peste pământ, iar Eu, Domnul, voi spune multora din mijlocul vostru: «Pace vouă!» le voi spune lor, iar ei vor lua din frumuseţea copilului sfânt, pe care o pun Eu mereu, mereu în voi, şi se vor face lumină din lumină, cer nou şi pământ nou pentru viaţa ce va să fie în taina veacului cel nou, taină ascunsă şi păstrată pentru fiii cei veşnici. Amin.

Toată iubirea dintre voi să treacă prin Mine, şi nu uita aceasta, poporul Meu, că aceasta este ruga Mea înaintea ta. Tot ce vă daţi unul altuia să treacă prin Mine, şi atunci veţi învăţa aceasta. Amin. Cuvântul care se face faptă, acela este cel ce învaţă şi cel ce-l creşte pe om. Amin.


***

O, poporul Meu, altarul pe care stau Eu, altarul pe care stai tu este crucea, fiule de azi. Aşa au stat şi ucenicii Mei cei de acum două mii de ani. Răul care-l pierde pe om trebuie răstignit, ca să aibă omul înviere prin răstignire, căci fără răstignire omul nu are viaţa Mea în el, ci o are pe a lui, că omul nu ştie să iubească crucea Mea.

Când l-am făcut pe om şi am pus în el duh de viaţă, l-am simţit în Mine apoi. Duhul lui era în Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt era în duhul lui, şi era Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt una cu omul, şi a fost bucuria aceasta o clipă, şi apoi omul s-a vrut în duhul lui, şi tot aşa a fost tot neamul omenesc, de atunci şi până azi.

Aş vrea să te învăţ, poporul Meu. Zi de învăţat vreau să fie ziua de sărbătoare a crucii Mele. Duhul tău, fiule, să fie în Duhul Sfânt. Aceasta vreau să te învăţ, căci taina aceasta e mare de tot, şi nu e om pe pământ s-o cunoască. Numai cel ce o trăieşte pe ea, numai acela o cunoaşte şi o are. Duhul tău să fie în Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt să fie în duhul tău, dar nu să crezi că este aşa, ci să lucrezi să fie aşa, că altfel omul cade cu zgomot şi nu este, căci scris este: «El va fi piatră de încercare şi stâncă de poticnire pentru mulţi, şi mulţi se vor poticni, vor cădea şi se vor sfărâma; vor fi prinşi în cursă şi vor fi duşi spre robie».

O, poporul Meu, în cine este Dumnezeu, se cunoaşte că este, şi în cine este omul, se cunoaşte că este, se cunoaşte după tot lucrul şi după tot cuvântul. În cine pune Dumnezeu, se cunoaşte că pune El, se cunoaşte după faptă şi după cuvânt şi după cruce, după suferinţă. Dar în cine pune omul însuşi, iarăşi se cunoaşte, şi acolo unde să mai pună şi Dumnezeu? Acolo îşi ia omul singur din cele din Dumnezeu, îşi ia după cum e placul lui, şi nu-şi ia crucea unul ca acela, ci îşi ia merite şi îşi ia slavă de-a gata, dar nu aşa este crucea Mea şi iubirea pentru ea, şi aceasta este sminteala care se bagă sub numele Meu ca să-l strice, şi aceasta aduce mânia Mea, căci Eu am zis aşa: «După cum se adună neghina şi se arde în foc, aşa va fi la sfârşitul veacului. Şi va trimite Fiul Omului pe îngerii Săi, şi aceştia vor strânge din împărăţia Lui toate smintelile şi pe cei care fac fărădelege, şi îi vor arunca pe ei în foc cu văpaie, şi acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Şi atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor». Amin.


***

Poporul Meu, Eu am stat pe cruce pentru viaţa ta în Mine, şi te-am învăţat să stai şi tu pentru viaţa Mea în tine, dar să stai frumos, poporul Meu, că pe cruce se stă frumos şi cu dulce, iar crucea trebuie să se facă dragoste în om, poporul Meu. O, cum să te învăţ Eu mai frumos şi mai dulce taina crucii? Să ştii, poporul Meu, că omul frumos nu este cel din afară, ci este cel dinăuntru. Omul cu inima urâtă nu e de nici un preţ, că acela nu iubeşte crucea. Dar cel frumos la inimă cunoaşte taina crucii, şi acela e de mare preţ. Învaţă-te să înţelegi tot cuvântul Meu şi să nu treci pe lângă el, că e păcat, poporul Meu. El te învaţă lecţia vieţii. Amin. Lecţia vieţii este crucea. Cea mai mare şcoală a vieţii este crucea. Ea îl face frumos pe om, numai să vrea omul s-o înveţe aşa cum am învăţat-o Eu când am venit de la Tatăl pe pământ. Dacă am văzut că omul nu găseşte iubirea de Dumnezeu, am venit şi M-am făcut Om şi i-am arătat omului crucea, iubirea de Dumnezeu, blândeţea şi smerenia inimii în care iubeşte Dumnezeu. Amin.

Lucrarea voastră să fie inima voastră, şi aşa să se vadă cele dinăuntru ale voastre, fiilor, precum se şi văd. Căutaţi însă înţelepciunea, şi prin ea să vă măsuraţi clipă de clipă, că Eu vă sunt Păstor. Amin, amin zic vouă: Eu vă sunt Păstor; Eu şi nu voi. În cine pun Eu se cunoaşte că pun Eu. În cine pune omul însuşi se cunoaşte că pune omul. Când Eu pun în om pe cele ale Mele, se cunoaşte că le pun Eu, dar când omul ia să-şi pună singur, se cunoaşte şi aceasta. Dar vouă Eu să vă fiu Păstor; Eu şi nu voi. Cei ce staţi în trupul poporului Meu, să vă fiu Eu Păstor. Eu şi nu voi, copii iubiţi, că v-am învăţat taina crucii. Amin.

Taina Păstorului cu crucea, această taină ar trebui s-o înveţe cei ce se vor păstori. O, de unde vor aceştia să înveţe păstoria când se vor păstori? Cine s-ar mai duce să se facă păstor dacă ar trebui să înveţe taina Păstorului cu crucea? Nu s-ar mai duce nimeni să ia păstorie şi oi de păstorit dacă ar trebui să aibă cruce.

Eu sunt Păstorul Cel cu crucea. Am venit din nou Păstor pe pământ. Glăsuiesc cu dor, şi fericit este cel ce vine să-i dau. Eu îi dau viaţă celui ce vine, şi nu-i cer nimic decât să ia ce-i dau şi să poarte dacă ia. Amin.


***

În toţi cei care iau cuvântul Meu de la ei, în toţi voiesc Eu să lucrez, dar unii se fălesc pentru ei înşişi împlinind din cuvântul Meu, şi n-are cine să-i înveţe pe aceştia duhul umilinţei, care-i poate ţine vii pe cei ce cred în coborârea Mea de aici. Omul îngâmfat în duhul lui în zadar ia cuvântul Meu de aici, că acela îl împlineşte pentru slava lui, nu pentru slava Mea. Ferice, mamă, ferice celor ce se apleacă celor din grădina Mea de aici pentru cuvântul Meu de azi, ca să-l înţeleagă şi să-l poarte cu umilinţă şi nu spre căderea lor prin duhul măririi de sine când cu zgomot urât dau ei să le pună pe ale Mele peste ei dând la o parte binecuvântarea, duhul ascultării, care-l binecuvintează pe om, duhul supunerii, care-l ridică pe om deasupra trupului său spre zidire sfântă şi bineplăcută Mie.

O, ce frumoşi sunt puii când au mamă, când au cloşcă! Ce adunaţi sunt ei sub ea! Ce hrăniţi sunt cu hrană de mamă! Aşa este şi creştinul care stă sub povăţuitor cu umilinţă şi cu bucurie.


***

Cuvintele dacă sunt mai mari decât faptele, dacă omul nu dă fiinţă cuvintelor rostite de el pentru dragostea de Dumnezeu, acela făgăduieşte şi nu face, căci temerea de Dumnezeu îi este mică, fiindcă el este mare. Dar cine este cu Domnul nu este mare, şi stă întru cuvintele Domnului. Cel mic stă zi şi noapte, şi îi petrece duhul în Domnul zi şi noapte, iar când se trezeşte zice: «M-am sculat, şi încă sunt cu Tine, Doamne, iar Tu cearcă-mă ca să cunoşti inima mea, ispiteşte-mă ca să-mi vezi cugetarea, şi dacă vezi în mine slujire rea şi cărare a mea, călăuzeşte-mă, Doamne, ca să fiu pe cărarea veşniciei». Amin. Iată cuvânt care trebuie să aibă împlinire mare, căci ea dă viaţa cuvântului. Trăirile sfinte sunt împlinirea cuvintelor rostite, iar desfătarea acestor trăiri este mărturisirea. Ea dă putere şi duh aşa cum dădea sfinţilor care ajungeau la mărturisirea lui Dumnezeu înaintea oamenilor, iar Eu, Domnul, Mă arătam celor ce ajungeau la mărturisire şi le întăream duhul şi puterea din ale Mele, şi ei puteau cu putere, şi faptele lor erau mari, mari cât cuvintele lor, şi se adunau sfinţii şi îngerii cu miile la focul trăirilor sfinte şi se hrăneau cu tainele mărturisirii, care aveau putere nu numai în cuvânt, ci şi în faptă, prin cei ce mărturiseau despre adevăr şi despre viaţă şi despre lumină la cei ce trăiau în întunericul lor.

O, popor hrănit cu puterea cuvântului Meu! Cel ce trăieşte în întuneric este cel ce tace ţinându-şi sufletul său la întuneric. Dar de ce-ţi spun Eu ţie aceasta? O, poporul Meu, sufletul trebuie ţinut la lumină, la suprafaţă. Sufletul trebuie să vorbească mereu şi să stea în taina mărturisirii, care hrăneşte trăirile sfinte ale sufletului şi la care se adună sfinţii şi îngerii, poporul Meu. Cel ce se teme de Domnul, acela este drept şi este mereu adevărat, şi din aşa trăire se face plăcut pe pământul sfânt şi în cer. Dar cel ce se teme de om, acela nu este drept, şi de aceea se teme, şi de aceea se ascunde înăuntrul lui şi îşi ţine sufletul la întuneric şi nu-l ţine deasupra. Dar Eu te învăţ pe tine să nu faci aşa, ci, din contra, să stai mereu la lumină,


***

O, poporul Meu, rugăciunea are în ea făgăduinţa omului. Când omul se roagă Mie, el se făgăduieşte Mie, căci numai acela se cheamă că se roagă primind, iar David spunea în cartea sa: «Să mă ajuţi, Doamne, să-mi împlinesc făgăduinţele mele». Cel ce se roagă este cel ce crede că dobândeşte prin cuvântul rugăciunii, şi acela primeşte, iar cel care primeşte este cel în care Dumnezeu crede. Dacă Dumnezeu crede în om, este pentru că omul crede în Dumnezeu, făcând cele plăcute Lui. Amin.

Poporul Meu, tu eşti muntele Domnului, şi aşa să fii, muntele Sionului să fii tu. Amin. Scris este: «Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului. Nu se va clătina în veac cel ce locuieşte în Ierusalim, căci munţi sunt împrejurul lui, iar Domnul, împrejurul poporului Său în veac; iar Tu, Doamne, fă bine celor buni şi celor drepţi cu inima». Amin.

O, poporul Meu, ce frumoase sunt mărturisirile acestui suflet! Cartea lui David stătea înaintea Mea ziua şi noaptea şi aşa îşi descoperea el sufletul din adâncul fiinţei sale, căci vorbirea scoate sufletul la lumină, poporul Meu. Netrăirea aduce cu ea tăcere şi durere şi tristeţi şi clătinare, dar cel ce locuieşte în Ierusalim nu se va clătina în veac, căci munţi sunt împrejurul lui, şi Domnul, împrejurul poporului Său. Amin. David trăia şi se hrănea cu Duhul Sfânt, iar cugetul lui mărturisea aceasta, căci el spunea: «Cântaţi Domnului mereu cântare, cântare nouă, căci lauda Lui este în biserica cuvioşilor Lui. Veseleşte-te, Israele, de Cel ce te-a făcut pe tine, iar voi, fii ai Sionului, bucuraţi-vă de Împăratul vostru!». Amin.

Iată, poporul Meu, ce frumos este sufletul care trăieşte mărturisind, şi Eu te-am învăţat să faci aşa, şi mereu te îndemn să asculţi de învăţătura Mea şi s-o trăieşti, poporul Meu. De când te-am zidit prin acest cuvânt, ţi-am zis mereu: „Mi-e dor de tine!“. Şi iar, şi iar îţi zic, poporul Meu: Mi-e dor de tine! Răspunde-Mi dacă înţelegi acest cuvânt, căci David spunea: «Cearcă-mi şi ispiteşte, Doamne, inima mea şi cugetarea mea, şi mă vezi».

O, poporul Meu, Eu pe cel ce-l văd îl călăuzesc aşa cum l-am călăuzit pe David, unsul Meu. Dar pe cel ce nu-l văd nu-l pot călăuzi. Cum să-l călăuzesc pe cel cu care nu vorbesc, pe cel care nu-Mi vorbeşte? Cum pot să-i ispitesc inima celui ce nu şi-o arată? Dacă şi-o arată, numai aşa i-o pot ispiti, ca să văd apoi ce bine să-i fac şi cum să-l aşez ca să stea bine. Dar dacă el nu stă cum Îmi spune sau cum îi spun, acela nu este drept, şi de aceea nu stă cum se stă. Dacă el Îmi făgăduieşte zi de zi viaţa lui şi trăirea ei, şi dacă nu stă cum Îmi făgăduieşte să stea, ce să-i fac celui lenos, celui uituc, celui neatent, celui ce nu veghează pentru viaţa lui cea veşnică întru Mine?

O, cât au vegheat sfinţii şi câtă mărturisire au putut ei da despre viaţa Mea în ei, că se supunea cerul şi pământul sub cuvântul lor, sub credinţa lor cea plină de fapte. Ei pe toate le lepădau pentru viaţa Mea în ei, pe care n-o lepădau nicicum, şi cu care făptuiau semne mari înaintea necredincioşilor pentru numele Meu cel purtat de ei, căci aşa am zis acestora: «Orice veţi face în numele Meu, aşa veţi dobândi». Amin.

Poporul Meu, să nu uiţi să te măsori cu sfinţii, fiule, că dacă uiţi să te măsori, nu vei fi ca sfinţii. Să nu uiţi ce eşti tu, că dacă uiţi, cum ai mai fi tu muntele Domnului? Toţi sfinţii se încredeau în Mine în vremea mărturisirii lor şi nu se clătinau întru Mine, căci «cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului», precum este scris. Ei aveau grijă de suflet, nu de trup, căci cine are grijă de trup nu ştie să aibă grijă de suflet, nu ştie din pricina grijii de trup, că una este să nu-ţi laşi trupul să sufere, şi alta este să-i dai trupului ceea ce nu-i trebuie, ceea ce nu-i face cinste sufletului sfânt şi nici trupului care stă înaintea lui Dumnezeu.

Te-am învăţat odată, poporul Meu, să nu ai nimic din cele ce sunt deşertăciune, din cele asemănătoare cu cele ale fiilor lumii. Iar Eu acum îţi amintesc aceasta şi te rog din nou să te uiţi pe lângă tine şi să dai din tine iubirea de tine, iubirea cea care cere pentru trup, şi s-o ai pe cea care cere pentru suflet, şi pe acestea să le ai pe lângă tine şi în locul în care stai. Dragostea şi sfiala sfântă, sfiala cea care dă atât de frumos înaintea Mea şi înaintea ta, să nu le părăseşti, să nu le pierzi pe drum, că dacă le pierzi, îţi pierzi statura cea dulce, cea sfântă, cea odihnitoare, fiule crescut de cuvântul învăţăturii sfinte care iese din gura Mea ca să te cresc şi să te am frumos, şi tot aşa să te şi păstrez. Nu este nici un om care să merite binele şi frumosul şi bunătatea şi iubirea, şi de aceea omul trebuie să le dobândească lucrându-le pe ele în părţi şi nu luându-le, căci cine dă să le ia din părţi nedând cu aceeaşi măsură, acela se dă merituos. Dar Eu am spus că nu este nici un om să merite bunătatea din jur, ci trebuie să lucreze ca să aibă la Dumnezeu şi la oameni, iar dacă nu are, nu şi-a strâns şi nu are. Nimeni nu poate strânge fără suferinţă, iar cine se teme de suferinţă nu strânge nimic, nu are nimic cel ce nu lucrează crezând şi nu oricum lucrând.

Pe vremea încercării credinţei sfinţilor chinuiţi de păgâni pentru numele Meu, a fost aruncată în foc o mamă, iar copilul ei, mic fiind, dacă a văzut pe mama lui în foc, cum plângea căutând-o a şi pornit spre ea ca să capete mângâierea ei, aşa cum caută orice copil. El, cât era de mic, nu ştia nimic de foc, iar când îşi pierduse mama, dacă a găsit-o apoi, s-a dus întins la ea, iar focul n-a fost mai tare decât dorul lui, decât dragostea după mama lui. Iar Eu i-am luat atunci pe amândoi la pieptul mângâierilor Mele încă pe când erau ei în foc cu trupul viu. Iată, iubirea este mai tare ca moartea, mai tare ca focul, iar mărturisirea îi face pe ai Mei să se scrie în Cartea Vieţii, în casa cea de sus. Amin.


***

Poporul Meu, iar şi iar Îmi sting focul şi dorul inimii după avutul Meu de pe pământ, după tine, poporul Meu. Învăţătura Mea s-o iubeşti, şi să fie ea viaţa ta, trăirea ta, dorul tău, precum Mie Mi-e dor de tine, poporul Meu, că tu eşti cuibul Meu în care trag când vin. Amin.

Cu sărbătoare de sfinţi Mă mângâi în preajma ta, şi doresc să stau tot mai mult cu tine în cuvânt, dar nu să te înveţi cu Mine, decât numai ca să faci voia Mea şi nu altcum, poporul Meu. Nici voi să nu vă învăţaţi unii cu alţii, decât numai pentru ca să faceţi tot mai frumos voia Domnului în toată umilinţa şi jertfirea, căci voi sunteţi fraţi în Domnul cereşte şi nu pământeşte şi nu omeneşte, şi să vadă cine vă ştie pe voi, să vadă cum şi în ce fel sunteţi voi fraţi. Toată bunătatea s-o aveţi între voi întru toate, ca unii ce sunteţi fiii împărăţiei cerurilor, ca unii care aveţi casă cerul, nu pământul şi atât. Suflet cald să vă îndeletniciţi să aveţi, căci când sufletul e dulce şi cald, e totul sănătos şi în cuget şi în trup, fiilor, şi în jur.

Poporul Meu, când vorbeşti, să ai frumosul umilinţei în cuvintele tale şi în glasul tău. Când umbli, să ai umblare cerească pe pământ, ca să se bucure de treacătul tău toată făptura. Când mănânci, să nu uiţi că nu e bine pe pământ, şi dă-i şi sufletului, dă-i şi îngerului, dă-I şi Domnului, ca să fii pe pământ şi în cer deodată. Sufletului dă-i cugetare sfântă, îngerului dă-i umilinţa ta, pe a cărei cărare merge el pentru tine la Dumnezeu, iar Domnului dă-I inima şi aşteptarea din ea şi părtăşia ta cu El, ca să ai mereu cu tine calea veşniciei, calea cu Domnul, poporul Meu. Când stai, să nu fii uscat, şi să rodeşti în jur ca pomul care nu stă când rodeşte. Când te dai, să nu te socoteşti cât te-ai dat, ci cât te-ai oprit ţie, că aşa şi nu altcum socotesc Eu pentru tine tot ce eşti şi ce vei fi. Când te rogi, vezi ce spui, şi aşează-te să împlineşti apoi ce spui, ce-Mi ceri, că dacă tu nu împlineşti, Eu cum şi de unde să-ţi dau dacă nu le fac cu tine pe cele ce-Mi ceri? Când auzi, să nu te pripeşti, ci să primeşti când e vorba de viaţa ta cea de sus şi cea de jos laolaltă, căci toate sunt măsurate cu măsură bună, numai să crezi ca Mine, fiule. Iar când crezi, să ştii că atunci poţi, fiindcă aceasta este taina împlinirilor Mele prin tine, poporul Meu. Şi când vorbeşti, şi când umbli, şi când mănânci, şi când stai, şi când dai, şi când te rogi, şi când crezi, să crezi că măsura credinţei este fapta ei. Amin.

Să ştii, poporul Meu, că învăţătura dă roade în cei ce o iubesc pe ea de-a pururi şi făcând-o împlinită peste ei. Numai cei înţelepţi o doresc cu dor ca pe o iubită şi stau cu ea şi îi gustă desfătările ei, căci învăţătura este mamă care-i creşte mari pe cei ce se nasc din Dumnezeu, că ea este izvor răcoritor pentru suflet şi armă vătămătoare pentru vrăjmaşii vieţii veşnice, şi omul se păzeşte viu prin ea. Amin.

Învăţătura este darul cel pentru sfinţi, căci ea este cea de sus, şi locuieşte întru sfinţenie şi o păzeşte pe ea. Ferice celui ce se păstrează sfânt prin acest dar de sus de-a pururi cu cel sfânt.

Nu e bine să înveţe pe altul omul, ci e bine să se înveţe pe sine, căci omul este frumos prin umilinţă. Amin. O, cât de dulce şi cât de frumos te învăţ, poporul Meu! Cine mai are aşa izvor, aşa mângâiere, aşa Stăpân milos, aşa Răscumpărător al sufletului şi al trupului şi al duhului omului frumos prin umilinţă? Petrec cu sfinţi în jurul tău şi îţi dau din gura Mea şi îţi dau din sânul Meu, şi tu le împarţi lor când îţi dau, căci dacă am cui să împart, atât iau şi sfinţii cu care vin întru venirea Mea. Doresc să Mă mângâi de la tine. Aşa doresc şi sfinţii, aşa doresc şi îngerii, poporul Meu. O, aşa să doreşti şi tu, că tot ce-Mi dai tu este al tău. Eu sunt cămara cea nestricăcioasă unde tu aduni tot ce-Mi dai şi tot ce-ţi cer. Să nu doreşti să te întorci de la Mine. Să nu doreşti să-ţi faci voia ta. Să nu fii nemulţumit pe cale, ci să mergi cu voia Mea şi cu toată pacea, şi din plin să mergi. Dacă Eu ţi-aş spune să urneşti o piatră şi s-o aşezi la şapte paşi de ea, tu te-ai duce aşa. O, dacă Eu ţi-aş spune să-l iubeşti pe fratele tău, şi cu umilinţă să-l iubeşti, aşa să făptuieşti şi fapta duhului, precum te-ai dus pentru fapta cea cu trupul împlinită şi urnită.

O, poporul Meu, învăţătura cea de azi te învaţă să-l iubeşti pe aproapele tău cu umilinţă. Amin. De ce, oare, te învăţ Eu aceasta? O, nu poţi altfel afla mângâierea iubirii, căci omul este frumos prin umilinţă, poporul Meu. Fă-ţi rost de îngeri întru toate: şi în cuvinte, şi în simţire, şi în mişcare, şi în purtare, şi în culcare, şi în sculare, şi pe cale, şi când mănânci, şi când te rogi, şi când auzi, şi când vezi, şi când crezi. În tot şi în toate fă-ţi rost de îngeri din cer şi de pe pământ, şi nu fugi de îngeri, că Eu vreau să fii ocrotit cum nimeni n-a mai fost, că vine vremea slavei; veni-va şi a şi venit, numai să crezi, şi aşa să lucrezi această vreme, şi apoi să te bucuri în ea. Amin. Vine la tine o vreme dulce pe care tu n-o pricepi de ajuns, dar o doreşti, iar pentru ea tu trebuie să fii ca ea, căci şi cei din morminte vor fi mulţi răpiţi de ea şi vor umbla în slava ei, precum este scris.

O, poporul Meu, iubeşte pe Domnul Dumnezeul tău cu umilinţă, căci omul este frumos prin umilinţă, şi tot aşa să-l iubeşti şi pe fratele tău; cu umilinţă, fiule, cu îngeri în iubirea ta, în toată, poporul Meu. Învăţătura Mea s-o iubeşti. Ea este darul cel pentru sfinţi şi este înger al vieţii lor, căci ea dă roade în cei ce o iubesc pe ea şi o doresc ca pe o iubită. Amin.

Te-am învăţat, poporul Meu, iar sfinţii s-au încălzit în vatra ta şi au luat mângâiere din graiul Meu de peste tine. Tu eşti muntele Domnului, şi din el iau şi vor lua învăţătură mulţime de popoare, căci proorocii au grăit zicând: «În zilele cele de pe urmă muntele templului Domnului se va înălţa peste vârfurile munţilor şi vor veni popoare zicând: să ne suim în muntele Domnului, şi Domnul ne va învăţa, şi vom merge pe cărările Sale, căci din Sion ne va învăţa Domnul, şi cuvântul lui Dumnezeu, din Ierusalim, din muntele Domnului». Amin, amin, amin.


***

Încă de la începutul Meu cu omul am lucrat prin îngeri peste om. Şi dacă omul a căzut apoi, Eu i-am dat înger aproape ca să-l pot trage de unde a căzut, ca să-l pot îngriji la bine şi la greu pe om, că greu e de om pe pământ. Dacă ar fi omul cu duhul lui în Duhul Sfânt, dacă ar vrea omul într-adevăr să vadă, i-aş arăta lui pe îngerul lui, l-aş face să vadă lupta îngeraşului şi suspinul şi jalea şi bucuria lui la rău şi la bine alături de om din partea Mea. Cea mai mare bucurie o are îngerul omului atunci când el vede faţa Mea. Atunci şi omul are bucurie şi tărie, căci îngerul îi dă. Când îngerul nu vede faţa Mea, omul e fără putere pentru Mine şi poate pentru el fără Dumnezeu, iar îngerul cel potrivnic omului îl slăbeşte pe om de partea lui, şi apoi omul se ruşinează, şi apoi nu mai caută cu Mine şi slăbeşte faţă de înger. Când omul stă împotriva răului, îngerul se bucură în faţa Mea cu omul şi ia puteri de la Mine pentru om, şi se adună îngeri cu miile lângă om şi lângă Mine, şi văd îngerii faţa Mea şi au de lucru mereu lângă om şi lângă Mine pentru om, lângă Mine şi lângă om o dată. Omul care are viaţă şi iubire şi lucrare sfântă pe pământ între oameni, acela are înger tare, înger care se bucură şi care bucură pe pământ şi în cer deodată. Dar omul care nu iubeşte viaţa şi iubirea şi lucrarea de înger, acela ia în el nepăsarea de Dumnezeu, şi de ea nu mai scapă, că nu are omul putere când îngerul nu are putere lângă el.

O, poporul Meu, stau deasupra ta cu mare şi cu cerească şi cu îngerească sărbătoare şi lucrare. Aş voi să-ţi desfac ochii şi să vezi lucrarea îngerilor, şi să vezi lucrarea ta. Aş voi să vezi statul îngerului cu tine, să vezi cât este şi cum este, să vezi cât bucuri sau cât superi sau cât ai pe îngeraş; să-l vezi cât stă lângă tine şi lângă Mine deodată; să vezi ce are sau ce nu are să-Mi dea de la tine. O, poporul Meu, credinţa ta şi inima ta pot vedea aceasta, numai să vrei, numai să nu fii nepăsător de înger, poporul Meu. Nu mai e om pe pământ ca să-i pese de înger şi să-i facă îngerului aşternut bun cu el şi lucru dulce lângă om şi lângă Mine deodată. Te-am învăţat, poporul Meu, pe tine mereu, şi tot mereu te învăţ, ca de la aşa învăţătură să ia omul care dă de ea. Te-am învăţat şi te învăţ să nu iei în tine nepăsarea de suflet şi de înger, că greu mai scapă omul de ea dacă o lasă peste el. Ea nu aduce nici o bucurie. Ea aduce numai uscăciune, căci Duhul Sfânt nu poate nimic în cel nepăsător. Ce să ia îngeraşul de la omul care stă în nepăsare, în nelucrare pentru cer? Nu ia nimic. Şi dacă nu ia, el nu vede faţa Mea, căci se ruşinează şi nu vine. Dar Eu, poporul Meu, te-am învăţat şi mai minunat în lucrul Meu cu tine. Te-am învăţat să dai putere îngerului şi ţi-am spus să ai ziua şi noaptea înger de jos şi înger de sus, şi aceasta împuterniceşte cu multul pe înger înaintea Mea, că el are şi de jos mărturisitor, şi atunci el întăreşte pe om în bine, că tot omul creştin care are lângă el om, acela se opreşte de la mult rău, şi face binele şi are sprijin pe pământ şi în cer prin om şi prin înger, şi are mărturisitor sus şi jos deodată, jos şi sus în tot timpul, şi face lucrarea cea creştinească şi are grijă pentru înger. Amin.

Dă-i îngerului lucrare, poporul Meu, şi mare putere vei avea pe pământ şi în cer prin înger. Dă-i îngerului putere, şi atunci vei fi lucrător şi binefăcător îngerului şi omului şi ţie. Amin. Eu aşa te învăţ, şi frumos te mai învăţ Eu pe tine, poporul Meu, că vreau să aibă omul de pe pământ învăţătura dintre Mine şi tine, şi să-i facă bine omului, şi să lucreze omul pentru înger. Amin. Lucrarea îngerului e mare minune şi mare taină, căci ea ţine de lucrarea omului, iar cea mai mare în taina lucrării îngerului este cuvântul omului, de la care ia îngerul pentru Dumnezeu, şi iată, de aceea este scris că omul din cuvintele sale va fi mântuit sau osândit înaintea lui Dumnezeu. Nici o faptă pe pământ sau în cer n-o săvârşeşte omul fără gând şi fără cuvânt mai întâi. Întâi omul gândeşte, întâi zice, şi apoi face, iar fapta îi urmează cuvântului.

O, poporul Meu, tu să nu uiţi că mare taină este cuvântul. Să nu rosteşti cuvânt nemăsurat, cuvânt neîmplinit. Cuvântul neîmplinit alungă pe înger, căci îngerul este din cer. Caută să înţelegi când îngerul se zbate pentru tine de lângă tine. Eu am pus lângă tine îngeri tari din cer şi de pe pământ, şi aşa să primeşti, şi aşa să faci. O, să nu rosteşti cuvânt nemăsurat, cuvânt neîmplinit, cuvânt uscat, ci, din contra, poporul Meu, să fii atent dinăuntrul tău şi din afara ta, pentru îngeri. Amin. Duhul Meu Se bucură cu multul că am pe cine să învăţ pe pământ ca să fie învăţătura Mea izvor de viaţă pentru tot omul care caută şi iubeşte viaţa. O, poporul Meu, nu numai tot binele îl văd Eu numaidecât la om, dar şi răul tot atât îl văd, numai că omul este îndrăzneţ şi nu cugetă la Cel ce vede, la Domnul, Care vede tot şi peste tot. Cain n-a mai gândit că Dumnezeu îl vede, ci, din contra, a gândit că nu-l vede, şi tot aşa a şi răspuns când Domnul l-a întrebat de fapta lui.

Omul îşi murdăreşte cugetul şi nu se mai spală apoi. Cui nu-i place să se spele nu se spală. Cui nu-i place să fie curat nu se spală, nu se îngrijeşte, nici chiar atunci când Dumnezeu caută la el aşa cum a căutat la Cain, pe care l-a îndemnat să se spele, căci era murdar şi n-avea pe înger aproape din pricină că era murdar. O, nu numai cu trupul sunt murdari oamenii. Oamenii stau cu sufletul nespălat, şi aceia în zadar îşi spală trupul, căci cu sufletul sunt murdari, sunt necurăţaţi.

O, copii străjeri pentru cuvântul Meu peste voi, aveţi grijă de acest izvor. Să curgă acest izvor, să nu-i sece cursul, că fără el muriţi şi Mă îndureraţi adânc, iar cu el trăiţi şi Mă bucuraţi pe Mine şi pe îngeri. Amin. Izvorul spală pe cel ce-l foloseşte. Tu să fii izvor care spală, poporul Meu. Tu când stai şi când umbli, să curgi peste pământ binecuvântare şi să faci curat pe pământ. Aşa să faci, poporul Meu. Amin. O, pe unde umblă omul ar trebui să rămână curat, nu murdar, că omul are mâini şi picioare, şi toată firea aşteaptă după mersul şi după mâna omului. Dar omul lasă numai murdar în urma lui, în jurul lui, şi cu sufletul şi cu trupul. Aşa calcă omul pe pământ, şi pedepseşte pământul şi firea de pe el. Dar tu, poporul Meu, să cauţi numai cu Mine şi cu povaţa Mea şi cu trezirea pe care mereu ţi-o fac, că adevăratul binefăcător al tău este cel ce te dojeneşte, cel ce te ţine de mână prin vremea ta de nepăsare dacă ai fi nepăsător pe drum. Tu să nu te plângi Mie sau omului când eşti dojenit din cer sau de pe pământ, că dacă faci aşa, Mă supăr, fiule. Tu să fii tot o trăire, tot o simţire. Tu să fii copac verde şi să rodeşti, ca să aibă îngerii faţă spre Mine pentru tine. Tu să fii atent dinăuntrul tău şi din afara ta pentru îngeri. Auzi tu ce-ţi spun? Pentru îngeri, poporul Meu. Amin, amin, amin. Aşa a învăţat şi apostolul Meu pe fiii bisericii, iar cine este al bisericii, acela lucrează învăţătura învăţătorului său. Pentru îngeri trebuie să-şi aibă femeia semnul stăpânirii, precum îl au şi îngerii. Pentru îngeri să-şi aibă femeia capul acoperit cu maramă. Pentru îngeri să-şi aibă omul trupul acoperit, că nu este omului îngăduit să-şi aibă trupul descoperit, decât fără voia lui, aşa cum păţeau sfinţii Mei pe pământ, care, pentru că nu se lepădau de Mine şi de viaţa Mea, erau batjocoriţi pe pământ de către păgâni, iar îngerii le slujeau lor, căci sfinţii sufereau pentru Mine ocara.

O, frumos te mai învăţ Eu pe tine, poporul Meu, că vreau să ia lumea învăţătura Mea, ca atunci când va fi să vin Eu să fiu îndreptăţit întru cuvântul Meu, că am zis de la început: «Nu Eu, ci cuvântul Meu cel spus din vreme, acela va judeca pe cel ce nu l-a păzit». Amin.


***

V-am învăţat frumos de tot în ziua serbării care a trecut, că am zis să ia tot omul din învăţătura Mea de peste poporul Meu, că Mi-e dor de om. Să caute omul la voi după Mine, şi Eu să-i dau bogăţia mântuirii. Pentru îngeri trebuie să fie omul curat şi să facă bine curat pe el şi lângă el, căci răul trebuie respins de om, de sufletul şi de trupul şi de duhul omului. Cel ce face curat, acela nu mai face şi murdar. Nu poate omul să facă şi curat şi murdar. Cel ce face curat le lucrează pe toate cu curăţenie şi în curăţenie şi cu ordine, căci duhul din om se cunoaşte pe dinafară prin ceea ce lucrează şi cum lucrează omul.

O, poporul Meu, te hrănesc cu duhul cel dulce al înţelepciunii cea de sus, ca să se înveţe şi omul de pe pământ cu cele de sus, căci înţelepciunea şi priceperea omenească nu sunt tot una cu cele de sus tot aşa numite. Duhul cel de sus poate face curăţenie peste duhul înţelepciunii omeneşti, căci curăţenia şi lucrul ei este un duh, şi apoi o lucrare. Nu oricine poate, nu oricine trebuie să facă curăţenie, ci acela care are acest duh cuprinzător, căci praful nu iartă nimic, dar nici cel ce are duhul curăţeniei nu iartă nici o murdărie.

Poporul Meu, lângă creştin şi pe creştin trebuie să fie mereu curat, mereu făcut curat, mereu rai lucrat şi păzit, pentru îngeri, poporul Meu. Dacă omului nu-i place să fie curat, îi place îngerului, dar omul nu vrea să ştie aşa, iar pe voi să nu vă întreacă în aceasta fiii lumii. Dacă ei fac pentru trup şi pentru slavă deşartă, voi mai vârtos să iubiţi acest duh veşnic al curăţeniei atotcuprinzătoare, că omul a nimicit totul, fiilor. Voi însă păstraţi-vă sfinţi, pe voi, şi locurile în care staţi, şi aşa să lucraţi, şi aşa să păziţi, pentru îngeri, fiilor, căci scris este: «Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, şi toate s-au făcut noi». Amin.

O, poporul Meu, una este omul gospodar, şi alta este omul gospodar cu bun gust, pe lângă al cărui lucru stau îngerii cu plăcere. Voi ştiţi povestea aceea cu fata cea harnică şi cu cea leneşă. În aceeaşi lungime de timp cea harnică a făcut tot ce a fost de făcut în jurul ei de mâna ei, iar cea leneşă nu a făcut mai nimic, ba a stricat şi mai mult, opărind pe copiii zânei pădurii când s-a dus să slujească pentru o ladă fermecată aşa cum a primit sora ei cea harnică de la zână, căci zâna era cântarul, era îngerul.

Zâni şi zâne, cântar peste oameni să ajungeţi voi, copii ai poporului Meu. Cumpăna dintre bine şi rău, aceasta vreau să fac din voi. Nu să judecaţi voi făptura cea care s-a stricat şi s-a murdărit, ci să fie ea judecată prin ceea ce sunteţi voi înaintea Mea. Amin.

Iată, pentru îngeri trebuie să fie omul curat în el şi pe el şi pe lângă el, ca să fie sfânt locul acela şi să stea îngerii pe el şi să guste cu bucurie din viaţa omului, şi să vină îngeraşul să-Mi aducă bucurie de la om.


***

O, poporul Meu, acele ceasornicului cele secunde se ţin după acul cel mare ca să-l ajungă mereu, şi îl ajung. Aşa trebuie să călătoreşti şi tu după Mine, poporul Meu, toată ziua şi toată noaptea, şi să Mă ajungi, fiule. Aşa să faci până când vine clipa aceea să fie numai ea şi atât. Aşa să faci, ca să arătăm neamului omenesc ce oră este. Să se uite lumea la Mine şi la tine şi să vadă ce oră este, poporul Meu. Amin.

O, dacă ştii de un timp anume şi de o oră de întâlnire, cu mare drag te găteşti şi te pregăteşti pentru atunci şi pentru acolo. Aşa trebuie să faci tot ce faci tu când faci, şi nu să fii greoi ca să fii prins apoi pe neştire pentru un răspuns în toate câte faci tu lui Dumnezeu şi aproapelui tău. Dacă uiţi să le faci pe cele pământeşti la vremea lor, aşa uiţi şi de cele duhovniceşti, şi te uită şi ele pe tine. Dar tu trebuie să porţi o lucrare, o grijă care să te scoale din somn, o apăsare pentru cele ce se cer făcute şi ţinute în orânduială, căci îngerii te însoţesc şi te slujesc, şi tot aşa şi sfinţii, poporul Meu.


***

O, poporul Meu, mare este taina naşterii de sus, taina omului nou, care nu mai păstrează nimic din omul lui cel vechi, căci cine este în Hristos, este făptură nouă, iar cele vechi au trecut şi nu mai sunt, şi este haină nouă, şi este duhul curăţeniei întru toate peste om şi în om, şi acest duh din om primeneşte totul în jurul lui şi lucrează pentru Mine peste oameni din omul cel nou. Amin. Muceniţa Ecaterina aşa a lucrat în jurul ei, şi a luminat în jur prin duhul curăţeniei cel de sus, şi Mi-a adus rod, fiilor, şi tot aşa voieşte şi acum să lucreze, că e vremea venirii Mele, şi vor sfinţii să primenească duhul din oameni şi să-l facă curat şi să-l facă nou, după chipul şi asemănarea Mea, poporul Meu. Amin.


***

O, poporul Meu, tu trebuie să fii gătit frumos, frumos de tot pentru ziua venirii Mele, frumos cum nu mai e nimeni pe pământ, frumos cum numai Unul este, că e ziua Mea, poporul Meu, şi la serbarea ei trebuie haină frumoasă cum numai una este, numai să nu uiţi cuvintele Mele, poporul Meu iubit. O, Eu te-am învăţat să te îmbraci frumos şi ziua şi noaptea. Te-am învăţat de cămăşuţă, fiule, şi ziua şi noaptea, pentru că tu eşti al Meu, şi stai înaintea Mea. Iar când te culci să te odihneşti, te-am învăţat să te îmbraci întru totul frumos şi pregătit în toate, iar cămăşuţa s-o ai întreagă pe trup, gata de întâmpinarea Mea, şi tot aşa să ai şi inima, şi fapta ei, şi credinţa ei. Ţi-am sortit cămăşuţă albă, care nu ascunde murdăria, ci o vădeşte şi te pune la lucrul curăţeniei ca să fii curat cu totul, poporul Meu, ca să stai la masa Mea cea cu slavă de sfinţi şi de îngeri, şi să stai tot timpul treaz la masa Mea, că Eu sunt ziua Tatălui, şi tu eşti ziua Mea, şi am semnul venirii Mele cu tine, ieslea în care Eu cobor şi îţi fac să mănânci, că am venit să te servesc la masă, poporul Meu. Ziua şi noaptea să cugeţi la tot ce Eu te-am învăţat să faci pentru venirea Mea la tine şi pentru statul Meu cu tine, poporul Meu, că Eu de la iesle te mângâi şi te cresc şi te aşez înaintea zilei Mele, numai să fii tu mare şi treaz la minte şi la inimă, că e pentru ziua Mea, poporul Meu. O, nu ştie omul de pe pământ ce este această zi de sărbătoare şi această lucrare şi locul în care Eu trăiesc cu voi, şi pentru voi cu Mine. Ar voi să se urce şi el, dar fără bilet. Nu se poate fără bilet în această corabie. Nu se poate nici pe pământ fără bilet, fără legea cea pusă de om peste om.


***

Sunt cu tine în casa ta şi cinăm mereu masă de veac nou şi de nuntă împărătească, iar Eu sunt Mirele tău, poporul Meu. Mirele este iubirea miresei, iar mireasa este iubirea Mirelui. Dar azi îţi spun o taină, taina dintre Mire şi mireasă, şi iată ce-ţi spun, popor iubit la sfârşit de timp: iubirea este un dor, nu este o bucurie. Dacă ea este o bucurie, îşi pierde mult din preţ şi din putere şi nu mai este ea când ea duce spre bucurie, căci iubirea este dor adânc, poporul Meu iubit, şi dorul acesta ţine în el viaţa ei. Amin. O, de ce Mă destăinuiesc Eu ţie cu această taină? Pentru că taina aceasta poartă în ea toată puterea venirii Mele care va să fie curând, curând, şi pe care o aşteaptă toţi cei din morminte şi mulţi de pe pământ. Toată venirea Mea aşteaptă mult de tot dorul dintre Mire şi mireasă, clipa lui cea mai adâncă, cheia care va desface slava feţei Mele în chip văzut cu voi pe pământ, naşterea cea cu răsunet mare a veacului nou, veacul ce va să fie după ce morţii se vor scula. Amin.


***

Poporul Meu, nu bucuria este hrana iubirii, ci dorul din ea este hrana ei. Aceasta este taina pe care Eu azi ţi-am desluşit-o cu atât adânc, fiule. Iubirea care Mă aşteaptă să vin poartă în ea dorul venirii Mele, şi altfel de iubire tu să nu cunoşti, poporul Meu. Strânge-te inimă cu inimă şi învaţă tot mai adânc, tot mai cu foc iubirea care Mă aşteaptă să vin. Deschide guriţa şi hrăneşte cu ea taina aceasta de la unul la altul, că tu eşti înzestrat de Dumnezeu cu dor din cer, poporul Meu.

Dragostea dintâi este mare taină. Ea se cheamă aşa pentru că omul iubeşte deosebit întâia clipă a iubirii, iar dorul este cel ce iubeşte atunci, şi el îi dă inimii putere de iubire. Dragostea dintâi este cea fără de păcat, şi aşa a iubit la început omul cel întâi zidit, şi se desfăta cu iubire între toate câte Eu le-am făcut pentru el. Dar dacă el s-a smuls apoi din Mine, s-a născut şi durerea lui, şi apoi s-a născut şi dorul, dar omul nu mai atinge cu mintea taina plânsului din el, dorul după fericirea lui, veşnica lui căutare după viaţă. Când omul a pierdut din iubire taina ei, dorul din ea, atunci el a rămas cu bucuria iubirii, şi aşa ştie el acum iubirea. Dar Eu, acum, după şapte mii de ani de dureri şi de bucurii între cer şi pământ rostesc şi spun: iubirea nu este bucurie, şi este dor. Când ea duce spre bucurie, se pierde puterea ei, căci dorul din ea este cel ce ţine în el viaţa ei. Eu aşa iubire am, şi ea este mai înainte de toţi vecii, şi cu dorul din ea am făcut tot şi toate, şi cu dorul din ea Mă nasc azi cuvânt pe pământ la ieslea Mea din acest sătuţ pe care atât îl iubesc cât la început l-am iubit când din vatra lui am luat lut cu mâna şi l-am făcut pe om. Amin.


***

O, fiilor, mult îi lipseşte omului duioşia care-l face frumos pe el însuşi. Mă uit la unul şi acelaşi om într-o clipă şi alta a lui şi Mă doare mereu când îl văd că nu încearcă mai deloc să fie cu duioşia şi cu lucrarea ei în el. Această taină a frumuseţii inimii şi a feţei omului, cum să fac Eu, fiilor, s-o pot mai mult vedea pe calea drumului Meu de la cer la pământ şi să fiu cu pace şi cu fericire întru venirea Mea la voi? O, mare este taina aceasta şi dulce este, şi tot ce este dulce pentru Mine aş vrea tot mai mult să găsesc pe calea Mea între Mine şi voi, între Mine şi om, copii ai venirii Mele de azi.


***

Mă port spre tine şi te învăţ duioşia, că vreau s-o văd pe inima ta şi pe faţa ta tot mai mult, poporul Meu. Haina de mireasă împodobeşte toată sărbătoarea nunţii; la fel şi frumuseţea miresei. Inima sfântă se poartă spre Mine prin duhul cel duios al iubirii cereşti, iar iubirea este Duhul Meu, poporul Meu. Duhul cel duios schimbă faţa omului, şi omul străluceşte atunci în frumuseţe cerească şi se face mângâiere făpturii şi lui Dumnezeu şi lui însuşi. Duhul cel semeţ însă, aspreşte faţa omului, şi omul se face greu peste toţi şi peste toate, şi omul întunecă în jur prin propriul lui duh, şi se face apăsare făpturii şi lui Dumnezeu. Dar Eu în mijlocul tău Mă slăvesc prin cuvântul înţelepciunii cea de sus şi îţi dau creştere cu duioşie, poporul Meu, şi torn din Duhul Meu peste tine ca să iei tu din chipul Meu şi să semeni cu Mine la venirea Mea, şi Eu să te chem atunci şi să-ţi zic ţie: poporul Meu. Amin. Spune-Mi tu Mie, este pe pământ vreun nume mai frumos ca numele tău pe care-l ai tu de la Mine? O, tot aşa să-ţi fie şi faţa, tot aşa să-ţi fie şi viaţa, şi înţelepciunea, şi cuvântul, şi pasul, şi haina, şi iubirea, poporul Meu.

Mângâie-Mă cu împlinirea ta şi fă să vadă toate noroadele pe Domnul Dumnezeul tău în mijlocul tău, că vreau curând, curând să Mă slăvesc peste tine cu slava pe care am avut-o la Tatăl mai înainte de întemeierea lumii, poporul Meu, când Tatăl te-a rânduit pe tine în a Sa iubire să te înfieze prin Mine după bunăvoinţa voii Sale, spre lauda măririi harului Său dăruit ţie prin Mine, Fiul Său, prin Care tu ai răscumpărare prin Sângele Meu, şi iertarea păcatelor prin bogăţia harului Meu care prisoseşte peste tine cu înţelepciune şi pricepere, făcându-ţi ţie ştiută taina voii Sale, aşa cum a fost mai înainte rânduit pentru plinirea vremurilor. Amin.


***

Fiilor, spuneţi voi la tot neamul omenesc ce grăieşte la voi gura Mea care spune aşa: Eu am înviat în ziua întâi a săptămânii şi le-am arătat ucenicilor Mei mâinile Mele şi coasta Mea când am intrat la ei prin uşile încuiate aşa cum am ieşit din mormântul cel pecetluit şi încuiat de iudei. Iar pentru mai mare adeverire a învierii Mele dintre morţi şi a venirii Mele de la Tatăl, om şi Dumnezeu pe pământ, M-am arătat iarăşi ucenicilor Mei în ziua întâi a săptămânii, în ziua a opta după înviere când Toma era cu ei de această dată, iar ei erau ascunşi şi încuiaţi de frica iudeilor. Iată ziua Domnului, ziua învierii, ziua întâi a săptămânii, ziua pe care a dat-o El creştinilor ca să fie numită ea ziua Domnului şi a Dumnezeului Cel înviat dintre morţi. Amin. Cine vrea să fie creştin, să intre în odihna zilei învierii Domnului, căci ea este ziua biruinţei. Iar cine nu vrea să fie creştin, să facă ce voieşte, căci aşa au făcut şi iudeii, şi au rămas în legea lor şi n-au luat peste ei pe Hristos cu ziua Lui de înviere. Dacă întru Mine s-a plinit toată legea şi toţi proorocii, dacă Eu aceasta am împlinit, ce i-ar mai trebui omului să înţeleagă şi ca să ia peste el ziua Mea de biruinţă ca zi a odihnei lui de toate ale lui şi de toate ale Mele? E adevărat că Eu M-am odihnit de toate ale Mele în ziua a şaptea atunci când am făcut lumea, dar lumea după aceea Mi-a dat atât de lucru pentru mântuirea ei! Iar Eu când am venit la Israel prin Moise şi i-am amintit de odihna Mea cea de la început, am zis lui să păzească odihna Mea în el, căci el se depărtase de Mine cu totul. Dar Eu am lucrat mereu, mereu peste el, şi el n-a intrat în odihna Mea, şi a rămas cu cei morţi şi cu odihna lor, cu odihna omului şi nu cu a Domnului. Atunci,Eu am venit şi i-am dat omului ziua învierii Mele dintre morţi, căci sâmbăta am fost la morţi ca să-i scol pentru ziua învierii Mele, iar duminica am venit la cei vii ca să adeveresc că Eu sunt Hristos, Fiul Tatălui, iar lumea crezând viaţă să aibă în numele Meu. Amin.

Ziua întâi este învierea Mea, iar ziua a opta este veacul cel nou, şi «fericiţi sunt cei ce se vor învrednici de veacul acesta şi de învierea cea din morţi, că aceia sunt fiii lui Dumnezeu şi sunt ca îngerii în cer, fiind fiii învierii», precum este scris. Amin.

Poporul Meu Ierusalim de azi, poporul Meu român! Eu, Domnul şi Dumnezeul tău, le spun tuturor: Hristos a înviat! şi le spun că sâmbăta este a morţilor, şi duminica este a celor vii, şi este ziua pe care am dat-o Eu, Dumnezeu Cel înviat, lui Avraam, Isaac şi Iacov atunci când am fost în mormânt, şi cu ei am înviat şi le-am dat lor de odihnă ziua Mea cea de la sfârşit de timp, ziua întâi a săptămânii, începutul învierii prin Hristos. Amin. Israel s-a învârtoşat, iar neamul creştinesc s-a sculat pentru Hristos Cel înviat şi a stat pe picioarele lui şi a crezut şi s-a botezat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, precum Eu am pus lucrarea aceasta peste apostolii Mei ca s-o ducă ei până la margini peste neamuri pe pământ. Amin. Cine se iubeşte pe sine, acela zice că ştie, dar cine Mă doreşte pe Mine ia de la Mine aşa cum Eu am lucrat şi am arătat pentru mântuirea omului.


***

Te-am învăţat să trăieşti ascultător aşa cum am fost Eu, poporul Meu. în ziua de serbare a naşterii Mele îţi închin taina cea de fiu ca s-o înveţi şi s-o iubeşti şi s-o urmezi ca şi Mine, Fiul. Ca un fiu al omului Mă aplec vouă ca să vedeţi ce este fiul, să vedeţi prin aplecarea Mea, fiilor. Eu aşa voi fi de la început şi până la sfârşit, Fiu ascultător, căci cel mai mare moştenitor este cel ce ascultă de Tatăl său, de Făcătorul său. Amin.

O, poporul Meu, de două ori l-a făcut Dumnezeu pe om. Când l-a făcut la început, l-a făcut după chipul şi asemănarea Sa, om întreg, şi n-a putut să-l aibă fiu pe om. Când l-a făcut a doua oară pe om, l-a făcut trup de copil, ca şi pe omul-copil, căci copilul are nevoie de doică, şi apoi stă sub epitropi şi sub iconomi şi este copil al tatălui său şi este moştenitor, dar stă ascultător tatălui său ca robul. Iar când i se împlineşte vremea, el cunoaşte desăvârşit ascultarea sa de tatăl său şi îl primeşte desăvârşit peste el, ca omul întreg care are peste el pe cel mai mare decât el şi prin care el lucrează şi este.


***

O, Ierusalime, o, Ierusalime nou, te numesc aşa fiindcă cel dintâi popor al Meu n-a vrut să-Mi fie fiu, ci a vrut să-Mi fie moştenitor, dar cel mai mare moştenitor este copilul. O, Ierusalime, te învăţ în zi de sărbătoare de naştere să fii copil aşa cum sunt Eu, aşa cum am ascultat Eu, aşa cum am trăit Eu, şi chiar dacă cu trupul Meu stau nevăzut în ochii tăi aşa cum stăteam şi cu omul cel zidit de mâna Mea, cuvântul Meu însă este cu tine ca şi cu el atunci în rai, şi te ţin de mânuţă ca pe un copil care ascultă, căci de mânuţă cu tata stau numai copiii care ascultă, poporul Meu.

O, mare şi minunată este taina de copil, taina cea de fiu! Proorocii Mei au ştiut această taină şi M-au purtat spre oameni supunându-se Mie, aşa cum mama Mea Fecioara s-a supus Tatălui Meu, Care M-a trimis pe pământ ca să Mă nasc prunc din ea şi să fiu Fiul Omului. Proorocii Mei au fost fii, fiindcă ei au ştiut şi ştiu taina cea de fiu. Aşa şi tu, popor mititel al Domnului, ascultă-Mă pe Mine, Domnul Dumnezeul tău, şi stai aşa, ascultător, ca să rămâi fiu, fiule.


***

Dau mereu să-l învăţ pe om ce înseamnă Dumnezeu şi ce înseamnă omul, şi nu e greu să înţeleagă omul această înţelepciune care-i dă lui Stăpân şi Făcător peste el, şi ca să fie omul, căci fără om Mă doare, Mă doare ca Dumnezeu şi nu ca omul. Nimic nu-l face pe om să se ridice mai mare ca Mine decât semeţia şi mila de sine şi părerea de sine şi iubirea de sine, iar el ar trebui să lucreze în aşa fel să Mă lase pe Mine peste el, nu să stea el în el, căci dacă stă, Mă pierde mereu, mereu Mă pierde, pentru că Eu nu pot în cel semeţ nimic, nimic din Dumnezeu, căci acela mereu, mereu Mă alungă cu statul lui în el şi cu nepăsarea lui, fiindcă omul a pierdut înţelepciunea, a pierdut frica de Dumnezeu, şi a rămas el, omul, nebiruit în el. Eu însă îi amintesc omului că ochiul Meu stă mereu pe el, şi nu este nimic pe pământ care să-l ascundă pe om de la faţa Mea, şi îl văd cum stă mare în el şi îi văd lucrarea minţii şi dorinţele cele pentru el, şi îl văd pe om cum îşi caută voia fără să mai aibă teamă de Dumnezeu, Care este împotriva voii omului, fiindcă omul ştie că pentru voia lui a lepădat voia Mea în el, iar Eu Mă uit de şapte mii de ani la voia omului, care-i stăpâneşte trupul şi duhul, şi cu care i-a scos afară din el scaunul lui Dumnezeu şi a luat în el libertatea de sine, voia duhului potrivnic lui Dumnezeu, duhul omului.

Iar acum, Mă apropii de om cu cuvântul raiului şi îi spun aşa: nu poţi, omule, să nu te vadă Dumnezeu. Nu poţi, chiar dacă tu nu crezi acest adevăr. Eu, Domnul, Ziditorul omului zidit de mâna Mea din pământ, Eu îţi grăiesc şi îţi spun că nu e clipă să treacă să nu văd viaţa ta înăuntrul tău şi în afara ta. Am venit acum două mii de ani şi te-am învăţat ce înseamnă Dumnezeu şi ce înseamnă omul. Am apărut în mijlocul ucenicilor Mei în chip văzut de ochii lor a opta zi după înviere ca să-i arăt lui Toma trupul Meu cel înviat, şi el să-l pipăie spre mărturisirea învierii Mele. Tot timpul eram cu ucenicii, şi peste tot eram tot timpul, iar când ei Mă vedeau cu ochii lor, Mă lăsam Eu văzut, ca să le dau în duhul lor pe Duhul Sfânt şi Evanghelia venirii Mele după om, şi le-am spus apoi: «Voi fi cu voi până la sfârşitul timpului». Amin. Nu a fost o vorbă şi atât. Este adevărat ce le-am spus, dar nu e om să mai creadă fără să Mă vadă, nu e om să nu mai facă voia lui şi să facă voia Mea cu duhul lui cel plin de umilinţă şi de temere de Dumnezeu, Care îl vede de-a pururi pe om şi îi plânge de milă privind la mărirea şi la pofta lui după care aleargă uitând de ochiul Meu care îl vede, şi ca să se îndrepte să facă apoi împărăţie a Mea în el.

Eu îţi grăiesc acestea, omule ascuns în tine şi în afara ta şi în om şi după om şi după toate câte tu crezi că te ascunzi de Dumnezeu. Eu însă sunt tot timpul, şi peste tot sunt. Sunt şi în urma ta, şi înaintea ta, şi lângă tine, şi în tine, şi nu poate omul să se ascundă de ochiul Meu cel ce cuprinde totul în lung şi în lat şi în toată clipa, din veac şi până peste toţi vecii. M-am dovedit Dumnezeu venit în trup pe pământ ca să Mă pot mărturisi om şi Dumnezeu, omule, şi să ştii apoi că nu te poţi ascunde dacă Eu am luat din om trup de om ca să pot să stau cu omul şi să Mă vadă, şi apoi să Mă creadă. Dacă trupul Meu dumnezeiesc, cu care am venit după om, nu a fost ţinut nici de mormântul cel cu piatră grea peste el, nici de lacătele iadului în care am intrat după om prin moartea şi învierea Mea, cum ar putea fi ţinut de trupul omului îndărătnic, care stă să creadă că nu-l vede Dumnezeu pe om? Dar omul, fără de ruşine fiind, stă lipsit de rai, stă lipsit de roade şi şi-a ales vremelnicia, iar duhul lui caută viaţa, şi omul nu mai ştie ce e viaţa lui după ce şi-a pierdut temerea de Dumnezeu.

Eu sunt Cel ce-ţi grăiesc, omule. întoarce-te în Dumnezeu, întoarce-te la Creatorul omului, ca să vezi şi ca să crezi. întoarce-te, ca să crezi glasul Meu de peste tine şi să ştii ce este fericirea omului şi frumuseţea omului, omule călăuzit de glasul Meu de la sfârşit de timp. A venit vremea să audă glasul Meu tot trupul care a fost şi care este, şi să creadă în el tot trupul. Amin. întoarce-te cu faţa, omule, şi auzi glasul Meu şi teme-te de Dumnezeu şi vino, că Eu, Domnul, am venit să te dau Tatălui de împărăţie. Eu sunt, şi fericit este cel ce crede că Eu sunt acest cuvânt, minunea cea din rai, glasul Meu de peste om. Amin, amin, amin.


***

Vin la tine, Ierusalime român, cu cea de a doua venire a Mea, iar cuvântul venirii Mele te pregăteşte pe tine, cel ce crezi, şi te îmbracă în haină de mireasă ca să Mă întâmpini ca pe Mirele Care vine în miez de noapte, şi a Cărui mireasă veghează întru întâmpinarea Sa. Amin.

Să nu te leneveşti în veghe dacă Eu, Domnul, îţi vorbesc dulce şi răbdător. Să nu te crezi că eşti vrednic pentru Mine dacă Eu te păstoresc şi te cresc în credinţă şi în împlinirea venirii Mele cuvânt în mijlocul tău. Tu să veghezi şi să priveghezi în toată clipa pentru haina ta de nuntă şi pentru întâlnirea cea mare a învierii morţilor, care va fi curând, curând, la ultimul Meu cuvânt de înviere a lor. Tu să aştepţi această înviere aşa cum şi mărturiseşti că aştepţi învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.


***

Adu-Mi jertfă, poporul Meu. Tu eşti cel învăţat de Dumnezeu şi ştii că duhul umilit este cea mai dulce şi plăcută Mie jertfă de la tine, iar cel ce nu face aşa, să nu gândească unul ca acela că va lua ceva de la Dumnezeu, căci vai celui ce gândeşte despre sine mai mult decât este! Duhul umilit nu se îndreptăţeşte pe sine în om, iar voi să ziceţi ca David, care zicea că n-a umblat după lucruri mai presus de sine, ci şi-a smerit sufletul ca un prunc înţărcat de mama lui, ca răsplată a sufletului lui.

Fiţi sfinţi cu dragostea Mea din voi, căci vai omului care poartă în el dragostea lui şi nu pe a Mea! Dragostea Mea din om nu se opreşte pentru sine şi nu se opreşte pe loc, şi ea cuprinde în ea pe toţi fiii lui Dumnezeu, că mare este taina fiilor lui Dumnezeu, poporul Meu.


***

Cine nu iubeşte pe Dumnezeu cu inima arzând, să nu se mire de ce se iubeşte pe el însuşi şi de ce nu se iubesc fraţii între ei, căci nimeni nu poate iubi pe fraţi dacă nu iubeşte pe Dumnezeu. Amin.

Te învăţ taina şi puterea dragostei, că vreau să te simt cum arzi în părtăşie cu Mine şi strâns mănunchi, poporul Meu, căci altfel de părtăşie dintre tine şi tine e lacrimă pentru Mine, e răceală de la tine la Mine, şi unde nu e dragoste, nu creşte rodul ei, şi creşte rod de deşertăciune. Dar tu eşti iubit de Dumnezeu şi eşti învăţat mult, şi dragostea Mea nu mai are astâmpăr, şi caut cu nesaţ să-ţi dau din Mine ca să te fac asemenea Mie, poporul Meu. Amin.


***

Duhul Meu pluteşte peste grădină. Duhul sfinţilor se odihneşte în slava Duhului Meu, iar cei adormiţi cu trupul au încă de poposit aici, în locul cel pregătit pentru ei în drumul lor spre învierea cea mare. Acum ei aşteaptă, ca şi toţi sfinţii din cerul cel nevăzut, să audă şoapta Mea de peste voi şi să ia mângâiere din ea. Duhul celor adormiţi este în clocot de dor şi de iubire după cuvântul Meu care curge în vremea voastră, din Mine peste pământ, că Eu am proorocit acum două mii de ani: «Vine vremea ca cei din morminte să audă glasul fiilor lui Dumnezeu şi să învieze». Amin.


***

Căutaţi, fiilor, să nu ajungeţi la cârtiri între voi când e vorba de cină pentru Dumnezeu cu omul în grădinile Mele cu voi, că lucrul e mult, şi trebuie să aveţi timpul vostru şi pentru ca să fiţi ca Marta, şi pentru ca să fiţi ca Maria. Voi nu trebuie să apăsaţi pe truda Martei când vreţi să fiţi ca Maria, şi nu trebuie să apăsaţi pe lucrul Mariei când vreţi să fiţi ca Marta. Voi trebuie să fiţi toţi şi Marta şi Maria deodată, că se poate, fiilor. Căutaţi să iubiţi ca Maria şi ca dorul din ea, şi veţi fi apoi ca Marta în jertfa voastră pentru Mine şi unul pentru altul; şi căutaţi să vegheaţi ca Marta şi ca grija ei pentru slujire cu sfinţenie şi cu hărnicie, şi veţi fi apoi ca Maria în iubirea voastră pentru Mine şi unul pentru altul, aşa încât când Maria iubeşte să nu stea, şi când Marta se jertfeşte să iubească. Amin. Iubirea şi jertfa sunt cele ce-l ţin treaz pe cel dat Domnului, iar acestea două să lucreze nedespărţite în voi şi din voi, că nu am pe alţii pentru lucrul cel cu mâna şi, iarăşi, nu am alţii pentru lucrul cel cu duhul şi cu iubirea, fiilor.


***

O, poporul Meu, îţi spun mereu să nu mergi fără călăuză, că se vede mersul fără călăuză dacă vrei aşa să mergi. Fără lumină nimic nu se face, Ierusalime, iar fără iubire şi căldura ei nu poate omul asculta de cele din cer venite peste cele de pe pământ. Fiţi umiliţi, căci viaţa voastră este ascunsă în Dumnezeu, şi voi sunteţi învăţaţi de Mine să aveţi temelia umilinţei, căci cine uită faptele lui rele, acela face altele, iar cine nu le uită, nu le mai face, şi altfel nu este pocăinţa. Păstraţi-vă întru înţelepciunea Duhului Sfânt, care vă învaţă să umblaţi în lumină şi să lucraţi sub călăuză, adică în lumină, fiilor, că pe întuneric nu se vede om cu om, şi nici Eu nu Mă uit în întuneric când omul aşa stă. Vai celui fără călăuză! Şi voi vedeţi că aşa este, şi uitaţi-vă pe pământ şi vedeţi. Voi însă nu aşa aţi învăţat pe Dumnezeu, ci, din contra, Eu v-am spus că cei ce stau în lumină, fac din ei lumina lumii, lumină din lumină, şi, iarăşi, din unul în altul până la om, lumină. Amin.

O, ce frumos este omul care are harul Duhului Sfânt în el! Aşa fel de frumuseţe iubesc Eu în om, şi om pe om se atrage între cei ce au harul Duhului Sfânt lucrător şi strălucitor din ei. Mulţumirea cea întru lucrarea Mea după harul din fire al fiecăruia, după harul jertfei fiecăruia, această mulţumire din voi ajută pe cei ce au între voi harul Duhului Sfânt, Care lucrează cu putere şi cu slavă multă pentru voi, numai să fiţi mereu primitori şi să staţi mereu luminaţi de lumina care vi le cercetează pe cele din voi şi pe cele din afara voastră, fiilor.


***

E urât omul fără cruce, fără această slavă prin care Eu M-am arătat cu slava Tatălui Meu înaintea oamenilor. E urât omul fără slavă. Cel ce este numai om şi nu are şi slava lui Dumnezeu peste el şi din el, acela este om urât, om sterp, care nu ştie decât iubirea de sine, iar Eu am spus: «Cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine şi să-şi ia crucea, şi aşa să Mă urmeze, şi aşa să-Mi semene, şi să fie după chipul şi asemănarea Mea». Amin.

O, poporul Meu, ascultă de călăuză, că fără duhul cel ceresc în mijlocul tău nu poţi să mergi cu lumină pe cale. Călăuza vede şi ştie de la Mine şi îţi arată calea, adevărul şi viaţa, aşa cum Eu, Domnul, îi arătam lui Israel calea după ce l-am scos din Egipt. El însă n-a iubit adevărul şi viaţa peste el, şi s-a iubit pe el, şi a ameţit în loc să fi intrat în Canaan la vremea rânduită. O, cine nu are cruce, să aibă măcar ascultare cu iubire şi să aibă fericire prin dragostea şi dorul lui de Mine, căci sfinţii Mei nu numai pe acestea le-au avut, ci au avut toţi cruce, iar pentru bucuria de după ea n-au ţinut seamă de ocara ei, căci ei au ştiut prin credinţa şi dorul iubirii lor să se lepede de sine şi să Mă lase pe Mine cu faţa şi cu viaţa Mea în ei, şi cu voia Mea în fiinţa şi în fapta lor. Amin.


***

O, Ierusalime, în mijlocul tău trebuie să meargă înaintea ta şi în urma ta, la orice lucru, la orice stare, cuvântul Meu, toiagul de care trebuie să te sprijini tu, şi ca să te păstorească el, poporul Meu. O, ai grijă de tine, şi ai grijă de cei care Mă dau ţie cuvânt şi trup, căci cuvântul Meu este hrana ta şi viaţa ta şi viaţa Mea din tine. Cuvântul Meu sunt Eu, Cel tainic în mijlocul tău, iar tu eşti cel ce trebuie să-Mi dai viaţă în mijlocul tău. Amin. Tu trebuie să Mă trăieşti pe Mine în tine. Tu nu trebuie să trăieşti tu în tine, fiule îmbucăturit cu viaţa cuvântului Meu.


***

îngerii au nevoie de ochi şi de gură şi de gândire şi de iubire de pe pământ spre cer, ca să poată avea ei lucrare de pe pământ şi să vină cu ea la Mine şi să vadă faţa Mea. Dar pentru aceasta trebuie ascultare de rânduiala Mea, ca să stea inima ta în mâna Mea mereu, cu toate din ea, poporul Meu. Cea mai mare grijă, aceasta ar trebui să-ţi fie, că astăzi e pus pe mare lucrare duhul cel potrivnic biruinţei Mele ca să te ia pe tine dinaintea Mea şi ca să te vadă el şi ca să te ascundă el de la faţa Mea, şi apoi Eu să trag din greu pentru paza ta de toată primejdia rea. Cel ce este cu Dumnezeu, acela trebuie să înveţe bine această orânduială şi să fie creştin apoi prin orânduiala aceasta, că prea puţini sunt dintre cei ce-şi zic creştini pe pământ şi ca să mai şi înţeleagă cum înseamnă legătura creştinului cu Dumnezeu. Eu, Domnul, am pierdut mult popor din pricină că el nu a ştiut cum este statul omului înaintea Mea. Nimeni nu poate sta prin sine înaintea Mea, dar puţini cred aceasta pe pământ, şi de aceea s-au împrăştiat mulţi căutând în fel şi chip spre Dumnezeu, dar statul omului înaintea Mea nu are de unde să-l înveţe omul decât de la Mine, şi fericit este cel ce crede cuvântul Meu din zilele acestea, căci prin el Eu îl învăţ pe om să fie, iar cel ce este, este cel ce stă înaintea Mea cu toată viaţa sa, aşa cum Eu v-am povăţuit pe voi să fiţi, şi să ştiţi cum să fiţi. Amin.

Cel ce este, este cel ce stă înaintea Mea, iar acest stat, cu greu l-ar învăţa omul, căci omul este departe de Mine şi stă prea mult în sine, de nu-l ştie nimeni, de nu-l ştiu îngerii Mei pentru ca să-l aducă pe el înaintea Mea. Cel ce stă în mâna Mea nu poate sta prin sine dacă nu se dă celui ce-l aduce înaintea Mea. Această rânduială creştinească nu poate s-o îmbrăţişeze omul ascuns în sine şi nici n-o poate învăţa, căci adevăratul creştin este cel cu totul văzut în afara sa, şi pe acela nu-l poate învinui duhul rău, duhul cel ascuns în sinele omului. Eu am pierdut mult, mult popor din pricină că nu a avut de unde să înveţe statul omului înaintea Mea.

Cel ce nu este păzit de îngerii Mei, este cel ascuns în sine. Cel ce nu se aşează înaintea Mea mai înainte de orice lucrare a sa, acela nu poate scăpa de duhul cel potrivnic mântuirii lui şi al statului lui în cele ce-i dau omului viaţă. Mă doare când îl văd pe om că nu se teme să stea ascuns în sine şi nemulţumit în sine. în loc să se teamă omul de ascunderea lui în sine, el se teme să se descopere pe sine cu toate cele din el.

O, ce să-i fac Eu celui ce nu înţelege taina vieţii lui? Mai înţelepţi sunt fiii lumii care-şi pun lor pază faţă de orice atac neaşteptat de la răufăcători, şi iată pildă de la care ar trebui să înveţe neamul omenesc care îşi zice neam creştinesc. Cel ce se păzeşte pe sine, este cel ce-şi încredinţează inima şi viaţa celor din jurul lui în toată clipa, şi apoi el se roagă de îngerul Meu să-l aducă la Mine, şi Eu să-l ştiu şi să-l păzesc pe cel ce se încredinţează Mie. Obştea creştinească nu poate ajunge la Mine dacă nu se dau Mie unii pe alţii aceştia, fiindcă nu alta este orânduiala neamului lui Dumnezeu.

Am un sfânt în cer care zicea la creştinii cu care se întâlnea, le zicea: „Bucuria mea”. Le zicea aşa pentru că avea cu cine să Mă împartă şi cui să Mă împartă, şi erau aceia bucuria lui şi a Mea, şi se făceau aceia asemenea Mie şi Mă vedeau cum sunt, Mă vedeau în el, fiindcă el era vas al Meu, iar Eu stăteam în el şi Mă vedeam.

Voi, fiilor, unii altora ar trebui să vă fiţi bucurie de Duh Sfânt şi să iubiţi pe Duhul Sfânt, fiilor. Eu asta aştept din mijlocul vostru, şi îi aştept pe cei ce Mă aduc vouă să aibă cu cine să Mă împartă şi să fiţi voi asemenea Mie, căci Eu sunt Cuvântul vieţii şi viaţa şi bucuria celor ce ştiu ce este bucuria şi viaţa ei în omul iubitor de Dumnezeu pe pământ, fiilor. Amin, amin, amin.


***

Căutaţi să aveţi lucruri puţine pe pământ, că veţi vedea curând cum vor fi mulţimi de oameni împiedicaţi de toate câte au să-şi ia salvarea cea de la Mine, că nu se vor îndura de toate câte au, şi atunci vor rămâne acelea toate, dar ei nu vor rămâne cu ele. Căutaţi să aveţi duh umilit, şi să vadă fiii veacului acesta că voi sunteţi copii şi că aveţi pe Dumnezeu în voi.

O, fiilor mici, lângă fiii veacului acesta să nu staţi fără faţa Mea în voi, să nu staţi goi de Dumnezeu, să nu staţi singuri, şi să staţi mănunchi, ca să nu vă strice faţa Mea din voi fiii veacului acesta. O, nu se poate să las Eu de la Mine când voi staţi în faţa fiilor veacului acesta. Nu se poate, fiilor, să lucrez Eu aşa prin voi în faţa fiilor lumii, care sunt ca lumea şi nu ca Mine. Dacă nu puteţi sta ca Mine şi cu Mine şi mănunchi, nu staţi faţă în faţă cu fiii veacului acesta, că Eu nu pot să am statură ştirbită, pătată, stricată şi primejduită de statura voastră întru Mine, care ar lăsa de la ea în faţa fiilor lumii. E zi de mare sărbătoare de învăţătură, căci legea sfinţeniei şi a staturii neştirbite, nepătate, neprimejduite, este ceea ce aveţi voi de împlinit pe pământ. Dau pe cât pot să vă feresc de statul cu lumea. Dau pe cât pot să vă învăţ să Mă arătaţi în voi lumii. Dau pe cât pot să vă ajut din părţi ca să vă am pe voi puşi deoparte, iar cine ia de la Mine se cunoaşte că ia, şi Eu Mă folosesc de harurile Mele din el pentru Evanghelia Mea, că aceasta trebuie să fie cel ce stă la această masă pe care o aştern Eu mereu între Mine şi voi, între Mine şi om. Amin.


***

E bine cu cei din cer, căci împărăţia cerurilor, cu dureri se păstrează, nu cu bucurii, iar cei ce o dobândesc nu mai au durerea şi întristarea şi suspinul lor, ci le au pe acestea, dar pe ale Mele în ei, şi acestea sunt viaţa lor pe pământ în schimbul vieţii deşarte pe care tot omul o trăieşte pentru el, căci cu Dumnezeu nu aşa se trăieşte, ci ca Dumnezeu. Amin.


***

Îmi fac cu mare greu coborârea, şi în mare umilinţă Mă aşez ca să pot să vin să-ţi dau hrană din cer, poporul Meu Ierusalim, şi voiesc tot mai cu ardoare să iubeşti şi tu măcar cât Mine, Domnul tău, umilinţa cea ziditoare de Dumnezeu în tine, copil micuţ de la sfârşit de timp. Şi dacă-ţi zic micuţ, îţi zic aşa că te voiesc copil înaintea Mea, ca să te vadă neamul omenesc că meriţi împărăţia cerurilor, care este a celor mici, căci Eu Mă micşorez mult de tot, şi fac aceasta ca să te învăţ cum să trăieşti, cum să iubeşti pe Dumnezeu, Care vine la tine cu viaţă în cuvântul Său, poporul Meu.


***

Taina de prooroc am spus-o şi iarăşi o spun, că prooroc sau cel ce ia plată de prooroc pentru că-l primeşte şi îl crede şi îl vesteşte pe prooroc, este cel ce pune în toată vremea spre paza şi creşterea bisericii prin trupul ei întreg pe masa ei pe cele din Dumnezeu venite, pe cele din aproapele său şi pe cele din el, iar altfel de biserică nu este biserică a lui Hristos, că nu pe cele numai pământeşti, care sunt lemne, pietre, fier, ci pe cele ce ies din firea omului în toate câte lucrează el cu mintea şi cu inima şi cu purtarea firii lui, acelea trebuie puse pe altarul bisericii ca să fie lămurite.


***

O, nu cel ce zice că nu mai poate este cel ce nu mai poate. Cel ce nu mai poate este cel ce Mă lasă pe Mine apoi să pot, şi acela are credinţă neprefăcută şi se lasă ajutat spre tot lucrul bun şi aşa poate. Eu, Domnul, aceasta am de făcut când voi nu mai puteţi, copii plăpânzi sub povara venirii Mele. O, când Eu, Domnul, nu mai trăiesc în om, nu trăiesc pentru că trăieşte el în el, şi el nu poate sluji la doi stăpâni, şi Mă leapădă pe Mine şi se ia pe sine peste el. Dar mare este îndreptarea cea din Scripturi şi pentru care îi voi cere socoteală omului aşa cum am rostit Eu cuvânt pe vremea trupului trâmbiţei Mele Verginica şi am zis: «Cel ce nu citeşte Scriptura, este cel ce nu o împlineşte, iar când va fi întrebat de ce n-a citit-o ca s-o ştie, acela nu va avea ce să răspundă decât cu neîmplinirea ei».


***

Omul se îmbată de vin şi îi este dor de vin, dar dorul de vin este şarpe în sufletul omului, fiindcă vinul este şarpe, şi voi ştiţi această taină, căci v-am spus-o. Şi acum, iarăşi îi spun omului că omul a făcut din vin, şarpe şi dă vina pe Mine când face aşa, şi zice că e binecuvântat de Mine vinul. Eu însă spun: Nu! Şi iarăşi, şi iarăşi spun: Nu! Nu! Eu ştiu ce am binecuvântat. Eu am binecuvântat paharul Meu, nu paharul omului, iar în paharul Meu este Trupul şi Sângele Meu, Care a stat pe cruce.

L-am întrebat pe omul care spune că Eu am binecuvântat vinul, şi i-am spus: «Poţi tu, omule, să faci din vin, Sângele Meu?». Şi dacă nu poţi, taci şi nu mai vorbi prostii; taci şi nu mai fă păcate vorbind despre tainele Fiului lui Dumnezeu, care nu sunt de pe pământ, ci sunt din cer aşa cum apa care s-a făcut vin pentru minunea de la nunta din Cana Galileii, era taină din cer, vin din minune şi nu cum dai tu să-ţi baţi joc de tainele cerului, căci vinul este desfrânare, aşa cum a fost la Noe când a făcut vin, de l-a făcut vinul să-l blesteme pe fiul său. Nu mai vorbi prostii să spui că vinul este sfânt când în Scripturi scrie că vinul este desfrânare. Vinul este sfânt, zici tu, iar Eu am spus că sfânt este numai Sângele Meu când Eu fac din vin sânge, iar Sângele Meu este în potir. Eu fac din vin, sânge, iar tu faci din vin, păcat, faci veselie spre moarte, nu faci suferinţă spre viaţă aşa cum fac Eu din vin Sângele Meu spre viaţă omului. Eu am binecuvântat paharul Meu, paharul suferinţei Mele, nu paharul omului, iar omul vorbeşte prostii când spune că vinul este sfânt, şi Mă doare că omul vorbeşte aşa.


***

Te hrănesc, fiule, că şi tu Mă hrăneşti cu dorul tău după împărăţia Mea din tine, numai să ţii la ea cu multă durere a Mea în tine, că fără durerea Mea tu nu poţi iubi pe Dumnezeu. Trupul prin rana lui cea grea moare, iar iubirea prin rana ei cea adâncă înviază, poporul Meu.

Eu, Domnul, tot o rană plină de dor voiesc să stau în toţi fiii Ierusalimului nou, ca să Mă puteţi avea, fiilor, dar pentru o aşa împărăţie în voi, voi nu trebuie să vă mulţumiţi cu ceea ce vedeţi şi să iubiţi aşa, căci cele ce se văd trec, ca şi omul cel fără de Dumnezeu în faptele vieţii lui, în inima şi mintea lui, dar Eu, Cel ce stau nevăzut lângă om, sunt veşnic. Omul însă nu-şi iubeşte veşnicia ca şi vremelnicia dacă veşnicia nu se vede cu ochii trupului, dacă el nu o simte cu puterea iubirii Duhului Sfânt, Care Se face iubire de viaţă veşnică în om.


***

Mă doare când îl văd pe om, ba chiar şi pe creştin, cât de mult nu înţelege că împărăţia cerurilor nu vine în chip vădit de omul cel fără vedere pentru ea, ci vine pentru cei ce o au pe ea în ei, fiindcă ea este taină şi este ascunsă înăuntrul omului. O, vă doare trupul, vă doare pieptul de greutatea ei, vă doare, pentru că ea nu este bucurie sau împărăţie cu bucurie ca pe pământ când Eu stau cu ea înăuntrul omului. Ea este putere, fiilor, ea este Dumnezeu în om, şi de aceea se numeşte ea împărăţia cerurilor, iar acum, la sfârşit, ea este durerea Mea cea mare, durerea Mea în om,


***

Poporul Meu, tu, cel ce crezi venirii Mele la tine, vreau mult să te văd suferind după Mine, să văd această frumuseţe pe chipul tău mereu, mereu, copil al împărăţiei Mele cu care Mă dau ţie când tu spui, deschizând guriţa să Mă iei înăuntrul tău din potir, spunând: «Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă». Să spui aceasta văzându-Mă, şi să Mă vezi în cel unit cu Mine odată cu tine, şi să Mă arăt ţie în cel de lângă tine unit cu Mine, şi să Mă arăţi lui în tine după ce te uneşti cu Mine zicând: «Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă». Amin.

Bucuria cea deplină a unirii tale cu durerea Mea şi a mamei Mele pentru suferinţele care se fac izvor al iubirii de Dumnezeu în om, aceasta să-ţi fie putere şi împărăţie a Mea în tine, Ierusalime nou, născut din cuvântul Meu cel de la sfârşit de timp. Iubirea îi este izvor durerii cea pentru ea, iar durerea îi este izvor iubirii cea pentru ea, şi amândouă acestea să se facă una alteia izvor în inima ta pentru Mine în tine, copil născut din venirea Mea cuvânt pe pământ. Amin.


***

O, Ierusalime, pe pământ aceasta trebuie să fie: duhul pocăinţei şi duhul proorociei. Amin. Toţi proorocii aşa au lucrat, căci fără duh de umilinţă şi de pocăinţă lucrătoare în om şi din om, nu poate să vină peste om duhul proorociei, Duhul lui Dumnezeu, Care naşte iarăşi lumea prin cuvânt, din pământ şi din ape şi din om, ca să fie cer nou şi pământ nou şi om nou pe pământ. Amin.


***

O, poporul Meu, deschid cerurile şi Îl aşez pe Duhul Sfânt cuvânt peste tine şi te fac cunoscut că eşti poporul Meu, iar tu să rodeşti întru Mine şi să-I pot spune Eu Tatălui: Tată, acesta este cel întru care Eu binevoiesc şi am binevoit şi pentru care cu rană am trudit ca să-Ţi aduc rod, Tată, şi prin răbdare să-Ţi aduc, şi prin iubire cu rană, Tată. Amin, amin, amin.


***

O, copii care-Mi sunteţi porţi, învăţaţi mereu, mereu pe poporul Meu şi pe cei ce vor să se nască din Duhul Meu Cel dătător de viaţă, învăţaţi-i ce înseamnă cei scrişi de la întemeierea lumii în Cartea Vieţii Mielului. învăţaţi-i să iubească duhul pocăinţei mereu, şi duhul proorociei, cuvântul acestei cărţi care prooroceşte sfârşitul veacurilor şi începutul văzut al împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ cu oamenii. Amin.


***

Iată, trebuie călăuză ca să nu încapă nepăsare pentru cele de sus din cer, şi pentru cele de jos de pe pământ, căci dacă zice creştinul că slujeşte cu mâna pentru mersul celor ce sunt pentru Dumnezeu, Eu, Domnul, îi spun lui că nu cu mâna se slujeşte pentru cele de sus, ci cu duhul şi cu unirea în Hristos între fraţi şi în lucrul Duhului Sfânt în vremea oricărui lucru cu mâna, iar altfel lucrul cu mâna este pentru trup dacă nu se face duh cel ce lucrează lucru cu mâna. Lenea pentru lucrul cu mâna se vede în lenea pentru lucrul cu duhul, căci dacă cel ce greşeşte se supără de la cel ce îi arată greşeala, atunci lucrul lui cu mâna este pentru trup, de vreme ce el nu se face duh din trup.

Pe pământul celor păcătoşi cel ce greşeşte se bucură pentru greşeala altuia, şi cu ea îşi acoperă greşalele lui, şi chiar dacă nu se bucură, măcar face şi el tot aşa greşale, fie din răzbunare, fie din slăbiciunea de a greşi, iar unul ca acesta uită că nu se aseamănă între ele nici faptele, nici greşalele între om şi om. Dar pe pământul celor sfinţi cei ce greşesc sunt ajutaţi spre pocăinţă de cei ce stau îngenuncheaţi pentru ca să meargă mulţi pe picioare în urma lor şi înaintea lor. Amin.


***

O, poporul Meu, să nu fii fariseu, ci să fii plăcut lui Dumnezeu şi aproapelui tău prin tot ceea ce eşti şi faci, căci cine caută să-şi placă lui însuşi, acela rămâne în faptele sale, nu în faptele Mele, iar Eu am spus prin cuvintele Mele de atunci şi de acum: «Rămâneţi în iubirea Mea». Caută viaţă cu învăţător, fiule, că asta înseamnă această Scriptură, fiindcă învăţătorul îţi pune mereu în faţă cuvintele vieţii, iar viaţa ta să însemne iubirea Mea. Amin.

O, poporul Meu, tu să nu rămâi în iubirea ta, ci să rămâi în iubirea Mea, că tu trebuie să ştii ce este rugăciunea ta şi de unde îşi are ea puterea şi ce este viaţa ta şi de unde îşi are ea iubirea. Vorbirea ta cu cei ce Mă poartă pe Mine în mijlocul tău şi spre tine trebuie să fie vorbire de Duh Sfânt, că dacă nu faci aşa, duhul rău dă să te scrie cu greşeală asupra Duhului Sfânt, Care este din Mine în cei ce te poartă pe tine spre Mine, şi pe Mine spre tine, şi din care El lucrează peste biserica ta, peste adunarea ta. Altfel biserica nu are viaţă de Duh Sfânt, ci are altceva care nu înseamnă duh de viaţă, duh de biserică. Am spus prin cei învăţători de la Mine peste tine că omul trebuie să-I zâmbească numai lui Dumnezeu, nu şi omului; că omul trebuie să-I fie bucurie numai lui Dumnezeu, şi numai atunci bucurie omului care se îndumnezeieşte din această bucurie. Amin.

Frăţia cea cu folos pentru Mine trebuie să se vadă în rugăciunea cea împlinită. Când rugăciunea rămâne neîmplinită, când fraţii uniţi în cereri nu primesc împlinirea cererilor lor, asta înseamnă că nu au fost uniţi în rugăciune. Este scris în psalmi despre cei ce stau în casa Domnului, în curţile Domnului, slugile Domnului să binecuvinteze pe Domnul, şi noaptea să ridice mâinile lor spre cele sfinte, iar Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pământul, Domnul din Sion îi va binecuvânta pe ei. Amin.

O, fiilor învăţaţi din izvorul cuvântului Meu, întinderea mâinilor spre Dumnezeu este îmbrăţişarea cu Dumnezeu a omului rugător, căci el atunci este atent la unirea Mea cu el, şi este chiar unirea, că inima se roagă, şi ea face mâinile să se ridice. Asemenea este şi cu întinderea mâinilor frate spre frate în numele Meu pentru iertare, pentru împăcare, pentru iubire din cer între frate şi frate şi pentru pacea Mea între fraţi.

O, fiilor, dacă în vremi sau în lipsuri grele numai unul lipseşte de la cererea cea spre Mine, aceea nu se împlineşte chiar măcar pentru unul care face altceva decât rugăciunea cea care cere pentru biserică. Moise când şi-a ales pentru Mine din popor pentru duhul proorociei, s-a văzut puterea duhului lui şi peste cei care nu erau acolo, căci s-a coborât duhul lui peste cei numiţi, acolo unde erau ei. O, nu la număr, nu la locul de strângere, ci la rugăciune să fiţi găsiţi una, fiilor. Când preotul Mă poartă pe Mine pe mâini, iar în el nu, aceasta este pentru Mine o mai mare durere ca aceea de pe Golgota, unde am suferit pentru depărtarea omului de Mine. Acolo însă erau atâtea inimi care Mă purtau în ele aşa cum Mă poartă un preot care este pe Golgota când Mă are pe mâini conducându-Mă cu durerea din el pe drumul crucii, plângând pentru Mine, Cel părăsit de inima omului nepăsător de Dumnezeu, Care ţine cerul şi pământul prin iubirea Lui pentru om.

O, fiilor care sunteţi puşi de Mine călăuză pentru poporul Meu, spuneţi fiilor lui Israel că una este să facă omul minuni cu Dumnezeu, şi alta e să facă duhul rău minuni prin om, căci viaţa fără Dumnezeu face din om, diavol, şi omul se face fariseu lângă Dumnezeu. Spuneţi fiilor lui Israel să nu se laude în ei că fac rugăciune, că postesc, că împlinesc legile Mele, ci să se laude lăudându-Mă Eu în ei, şi să întindă mâinile la Mine ca să Mă dau lor cu viaţa Mea în ei. Amin.

Mă uit în bisericile lumii cum preotul nu înţelege ce este el, când creştinul nu înţelege ce este el, şi cât trebuie aceştia să nu uite cu cine stă pe mâini când inima nu dovedeşte acelaşi lucru, sau pe cine ia el în trupul lui când fapta lui nu dovedeşte apoi pe Dumnezeu cu el. O, fiilor călăuzitori, Eu sunt Cel minunat întru şi între sfinţi, şi de aceea vin şi vă spun să învăţaţi poporul şi pe slugile Mele să spună când se roagă, să spună de Domnul, Cel ce este minunat întru şi între sfinţi, căci în cel ce este Domnul minunat, acela este om sfânt şi minunat. Amin.

Ierusalime, vreau să aud din mijlocul tău cuvânt întreg, ca să fii tu întreg şi sfânt şi dator, fiule. Vreau să spui tu aşa: „Mântuieşte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce eşti minunat întru şi între sfinţi, aliluia, aliluia, aliluia, miluieşte-ne”. Amin.

O, poporul Meu, nu sunt bune cele ascunse, orice ar însemna ele, ci sunt bune dacă sunt mărturisite. Cele nemărturisite aduc lene în virtuţi şi în înfocare după cer şi după împliniri din cer, iar acestea trebuie primite şi împlinite cu blândeţe şi cu umilinţă, aşa cum lucram Eu înaintea Tatălui ca Fiu iubitor şi ascultător. Amin.


***

O, poporul Meu cu care Eu grăiesc în zilele Mele de apoi, cei ce au căutat să ştie vremea sfinţilor şi trăirile lor, aceia nu pot să nu creadă în Dumnezeu şi în puterea Lui prin omul care prooroceşte şi se roagă mulţumitor şi iubeşte împlinind iubirea Mea în el. Fariseului i s-a socotit mândrie rugăciunea lui de mulţumire, iar vameşului i s-a socotit pocăinţă şi botez spre iertarea păcatelor lui. Mândria este desfrânare, căci cine nu iubeşte pe Domnul şi nu pe sine prin tot ceea ce face şi simte şi împarte, acela face desfrânare prin tot ceea ce face, aşa cum Eu v-am învăţat pe voi să-i spuneţi poporului cuvântului Meu, copii care învăţaţi de la Mine ca să daţi apoi în părţi învăţătura Mea. Mânia cea pentru sine este desfrânare în trupul omului, căci omul nu Mă are pe Mine de Dumnezeu când face aşa, şi scris este: «Orice păcat pe care îl face omul, este în afară de trup, dar cine se dedă desfrânării, păcătuieşte în însuşi trupul său».

Cel ce iubeşte mândria, acela nu este făcător de pace între el şi Dumnezeu, căci cel ce face pace, nu poate face pace mai multă ca pacea cea din faptele sale între el şi Dumnezeu, între el şi aproapele său, iar altfel de pace este iubire de sine şi nu este în folosul lui Dumnezeu. Dacă omul este adevărat în rugăciune când îmi spune să-i iert păcatele aşa cum şi el îl iartă pe cel ce-i greşeşte lui, apoi tot la fel de adevărat sunt şi Eu în ceea ce-Mi spune el prin ceea ce l-am învăţat Eu să spună în rugăciunea lui, şi aşa este cu toată rugăciunea pe care omul o aşează înaintea lui Dumnezeu.


***

O, poporul Meu cel de azi al cuvântului Meu care vorbeşte peste tine şi te creşte ca să fii pentru venirea Mea! Să stai, fiule, la făcut, căci cine nu e făcut nu mai rămâne. Tatăl este Cel ce ştie să te înveţe, că tu ai văzut pe fiul cel mare al pildei acesteia cum se nedumerea de petrecerea cea pentru întoarcerea la pocăinţă a fratelui lui cel mic, care s-a cheltuit în desfrânări. Tatăl l-a învăţat şi i-a spus că el este moştenitor peste toate ale lui, dar pentru că a înviat din morţii veacului acesta fratele lui cel mic, se cuvenea să se veselească şi nu să se întristeze tatăl, căci scris este: «Mare bucurie se face îngerilor lui Dumnezeu când un păcătos se pocăieşte». Amin. Iată, mintea se învaţă, şi apoi omul are minte din Dumnezeu, Învăţătorul omului. Cel ce vrea să ia învăţătură, acela să înveţe cu umilinţă şi să înceapă cu umilinţă, căci ea este roditoare de minte, fiindcă Domnul, celor smeriţi le dă har, le dă minte, şi nimeni nu poate avea har până nu are minte cu care să lucreze har din har, învăţătură de la Dumnezeu. Amin.


***

Iar tu, Ierusalime, să Mă iubeşti cu dulce şi să te deprinzi cu învăţătura cea tâlcuitoare, căci Eu ţie mult îţi vorbesc, şi îţi dau minte ca să ai din învăţătura Mea, iar celorlalţi, câţi sunt nepocăiţi, le grăiesc în pilde, căci aşa am cuvântat că voi lucra, şi fiecare îşi va aduna la Dumnezeu, fie spre osândire, fie spre mântuire. Dar Eu am venit ca şi acum două mii de ani, ca să mântuiesc lumea, şi numai cu voia omului să fac aceasta. Amin, amin, amin.


***

O, Ierusalime, o, popor hrănit de cuvântul lui Dumnezeu şi de duhul proorociei care s-a făcut dar mare în mijlocul tău prin puterea şi prin harul Meu! Voiesc să văd la tine lucrare de ucenic, lucrarea Sfintei Liturghii, Trupul şi Sângele Meu unit cu tine în toţi fiii tăi cei ucenici, ca să-I spun Tatălui cu dor şi cu bucurie: «Eu în ei, şi ei în Mine, ca să ştie lumea că Tu M-ai trimis la ei, Tată». Amin, amin, amin.


***

fiilor, fiilor, să Mă aveţi bogat în voi, ca să Mă puteţi da unul altuia spre zidire şi ca nici unul să nu fiţi fără lucru sfânt. Să nu vă aveţi unul pe altul în inimă mai mult decât pe Mine, ca nu cumva să vă scrie duhul rău că aveţi alt dumnezeu în afară de Mine, căruia îi slujiţi cu inima şi cu dorul din ea, că Eu oftez şi am oftat îndelung până ce să vă am, şi ca să vă am apoi fii ai Mei şi fraţi adunaţi în inima Mea din care să Mă luaţi ca să Mă aveţi în voi, căci Eu sunt un Dumnezeu gelos şi îl dau de la Mine pe cel ce nu Mă iubeşte pe calea pe care vă învăţ Eu iubirea, Eu şi nu voi. O, să nu vă fiţi vouă înşivă stăpâni, căci Dumnezeu trebuie să vă fie Tată, iar voi să-I fiţi fii. Să nu faceţi cu inima voastră ce vrea ea. Să nu luaţi în ea ceva din ce nu vă spun Eu; să nu luaţi nici din cer, nici de pe pământ în afară de cele ce vă dau Eu prin cuvânt. O, dacă M-ar iubi cei ce se vor ai Mei, dacă M-ar iubi de ajuns, aşa cum este porunca vieţii omului, Eu n-aş mai spune peste ei atâtea cuvinte, atâtea poveţe, atâtea rugi, fiilor. Inima din creştin dacă devine locaş a ceva ce nu-i dau Eu prin cuvânt, atunci ea nu este curată pentru ca să fie ea locaş al Meu, şi ea este a omului însuşi, şi atunci el nu mai este al Meu chiar dacă Eu nu-i spun aceasta, deşi atunci când îl strig, când îl mustru, de aceea o fac, pentru că nu mai este al Meu, şi dau să-l golesc de cele ce are el în inimă şi ca să-l fac iarăşi al Meu, şi ca să-l vadă duhul rău şi să nu-l mai înveţe pe om să facă omul ca el însuşi şi nu ca Mine.

O, Eu pe voi v-am învăţat să treceţi din trup în duh şi să fiţi ascultători pe pământ şi să umblaţi numai şi numai în lumină, că voi aveţi călăuză pusă de Mine peste voi ca să vedeţi precum Eu văd, şi să Mă vedeţi precum Eu vă văd, şi din zi în zi mai mult să nu mai trăiţi zilele voastre, ci să trăiţi zilele Domnului, fiilor, căci s-au scurs doisprezece ani de când am sfinţit cu cuvântul Meu cel din nori lăsat peste pământ Sfânta Sfintelor Noului Ierusalim, din care Eu Mă împart cuvânt peste pământ coborând pe firul sfintei Liturghii, iar legea jertfelnicului voi s-o ştiţi şi s-o trăiţi din zi în zi mai deplin, ascultând de glasul Meu şi de glasul călăuzei, căci vai de biserica în care nu este duh de prooroc, fiilor.


***

Ceea ce fac Eu cu voi, şi voi cu Mine întru dreptatea Mea, să nu le faceţi pentru ca să fiţi văzuţi de oameni, ci să le faceţi ca să aveţi plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. Să nu vă vestiţi cu faptele cele întru Mine aşa cum fac făţarnicii care iau slavă de la oameni şi cu atâta plată rămân. Să nu vă rugaţi de ochii oamenilor ca toţi cei care fac aşa, şi tot aşa îşi iau şi plata de la oameni. Nu uitaţi de învăţătura Mea, fiilor, căci Tatăl ştie şi vede mai înainte să-I cereţi voi Lui ceea ce vă lipseşte vouă şi Lui de pe pământ. Voi rugaţi-vă să vină împărăţia cerurilor pe pământ precum a fost la început cerul şi pământul, şi rugaţi-vă Tatălui pentru pâine, şi rugaţi-vă pentru iertarea greşalelor voastre şi ale fraţilor voştri cei iertaţi de voi, şi rugaţi-vă de pază de la Tatăl, fiilor. Postiţi cu faţa senină, căci oamenii care postesc pe pământ se arată oamenilor şi îşi iau plata prin aceasta. Voi însă să vă arătaţi Tatălui, şi El vă va răsplăti. Amin. Învăţaţi de la Mine blândeţea şi smerenia inimii, şi aşa să faceţi milă unii cu alţii, fără să vă arătaţi în stânga şi în dreapta voastră, iar Tatăl, Care vede în ascuns, vă va da vouă împătrit. Rugaţi-vă dincolo de lume, şi să fie uşă între lume şi voi, iar Tatăl, Care este în ascuns, vă va da vouă. Privegheaţi şi postiţi cu faţa senină, ca să nu vă arătaţi oamenilor că postiţi, ci Tatălui, Care este în ascuns, iar El vă va răsplăti vouă, şi veţi fi fiii Celui Preaînalt pe pământ. Postul vostru să vă fie de tot ce este rău şi urât sufletului Tatălui, şi acoperiţi-vă cu iubirea de El, şi veţi fi asemenea Lui când lucraţi aşa.

Iubiţi-vă unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu, şi altfel să nu iubiţi, că pe pământ omul îl iubeşte pe om în numele Meu şi face fapte frăţeşti în numele Meu şi uită omul să Mă iubească pe pământ ca şi în cer. Voi însă să nu daţi iubirea dintre voi pe cea care trebuie să fie între Mine şi voi, căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi lua? Iubiţi pe Dumnezeu, fiilor, şi toată iubirea voastră va fi iubirea Lui, care face bine în jurul vostru fără de trufie, căci cine nu iubeşte din Mine, iubeşte din el, şi rămâne pe pământ iubirea lui. Iubiţi în Mine, că în voi nu e ca în Mine. Staţi în Mine, că în voi nu staţi ca în Mine, şi după ce veţi face aşa, îmi veţi spune dacă sunt drepte cele ce Eu vă spun. Iubirea de fraţi să nu treacă înaintea iubirii de Dumnezeu, căci cea dintâi este atacată de la duhul cel potrivnic, care este omenesc şi nu este dumnezeiesc. Iubiţi pe Dumnezeu, şi El vă va îmbrăca întru El şi veţi fi fiii Celui Preaînalt pe pământ, şi cerul pe pământ veţi fi, că vreau să pun pe pământ raiul la vedere, fiilor, şi apoi să-l ascund pentru puţine clipe, şi vă voi acoperi pe voi aşa cum l-am acoperit pe Abimelec de nu l-a văzut nimeni sub sicomorul care-l adumbrea pe el până ce l-am ridicat spre mărturie a învierii şi a vieţii cea întru Dumnezeu. Vă voi acoperi pe voi pentru puţine clipe aşa cum M-a acoperit şi pe Mine norul din ochii ucenicilor Mei în vremea când M-am aşezat în ascuns lângă Tatăl, şi voi face aceasta ca să vă asemăn cu Mine şi cu Tatăl, Care este în ascuns, şi apoi vom da vălul la o parte şi Mă voi arăta cu toţi sfinţii cei de la început şi până la voi, şi cu toţi cei păcătoşi, în dreapta şi în stânga, şi voi avea în dreapta pe sfinţi, şi în stânga pe păcătoşi. Iar acum, prin cuvântul Meu de peste voi, Mă rog în voi pentru cei păcătoşi, ca să fie iertaţi prin mijlocirea voastră şi să-i liberez pe ei, începând de la Adam şi până acum. Amin, amin, amin.


***

Poporul Meu, cei ce gândesc la fel, nu pot aceştia decât în Duhul Sfânt să poată aşa. Poporul Meu, cei ce stau împreună sunt cei ce pot aceasta prin Duhul Sfânt, Care este Unul şi Care îi învaţă la fel pe cei ce stau împreună în obşte, căci în obşte lucrată în numele Duhului Sfânt nu trebuie stat mai mult trupeşte, mai mult cu trupul, ci mai mult duhovniceşte, mai mult cu duhul între fraţi, căci altfel ei se folosesc unii de alţii pentru cele trupeşti şi pământeşti şi nicidecum pentru cele duhovniceşti. În obşte de sfinţi, aceştia trebuie să vorbească în Duhul Sfânt şi tot aşa să-L laude pe Domnul ziua şi noaptea, cu nădejdea în Cel ce stă nevăzut.

O, poporul Meu, taina sfinţilor este Duhul Sfânt al credinţei care crede cele nădăjduite şi prin credinţă le dovedesc a fi, căci cine ar nădăjdui în cele ce nu se văd dacă nu ar avea credinţă în ele? Eu când i-am spus lui Natanael: «Iată cu adevărat israelit fără de vicleşug», el Mi-a zis: «De unde mă cunoşti?», iar Eu i-am răspuns că mai înainte de a-l chema Filip să vină să Mă vadă, l-am văzut când era sub smochin, şi atunci el a crezut şi a mărturisit că Eu sunt Fiul lui Dumnezeu, şi a fost el iubit de Duhul Sfânt.


***

Iar voi, copii ai bisericii Mele de nou Ierusalim, fiţi fii-copii, că Eu am zis că numai copilului îi este teamă singur, fără învăţător mereu, fără ocrotitor mereu, fără păzitor de cel rău mereu. Voi în ziua aceasta de pomenire a credinţei sfinte învăţaţi de la Mine că omul care nu iubeşte pe Duhul Sfânt, acela să postească de hrana cea pentru trup până ce va iubi cu putere pe cele nădăjduite prin credinţă şi, stăruind aşa şi crezând aşa, să le dovedească a fi, şi nu numai atât, ci a le şi mărturisi. Amin.

Eu vă învăţ pe voi că cel ce posteşte de mâncăruri şi nu are pe Duhul Sfânt lucrător şi mărturisitor din el, acela nu are nici o plată, precum diavolul, care nu mănâncă mâncare, nu are plată din Duhul Sfânt. Eu vă învăţ pe voi că Duhul Sfânt este al sfinţilor, iar sfinţii au duhul umilinţei, duhul înţelepciunii de sus, care este curată, paşnică, îngăduitoare, miluitoare, roditoare de roade bune, neîndoielnică şi neprefăcută, şi este ascultătoare, fiilor, iar blândeţea înţelepciunii îşi arată faptele ei şi purtarea ei, precum neorânduiala şi tot lucrul ei îşi arată faptele ei. Amin.

Statul vostru împreună să nu fie mai mult trupeşte, ci să fie mai mult duhovniceşte, ca să scăpaţi de plângeri unii împotriva altora, căci aceasta este judecată, şi iată, judecătorul stă înaintea uşilor şi vine şi vă osândeşte la Mine dacă nu iubiţi suferinţa, dacă nu iubiţi întristarea cea după Dumnezeu, dacă nu iubiţi îndelunga răbdare, ca proorocii care au lucrat şi care lucrează în numele Meu.

Îndeletniciţi-vă din inimă cu înfrânarea limbii, că foc este limba, şi aruncă în foc drumul vieţii. Cu ea faceţi-I parte numai Domnului, fiilor, şi să arătaţi aceasta. Amin.


***

Duhul pocăinţei şi duhul proorociei, aceste două duhuri v-am spus să le lucraţi, că acestea fac dragostea de Dumnezeu şi lucrarea ei peste pământ. V-am învăţat să nu lucraţi nimic din duhul vostru, fiindcă voi nu trebuie să trăiţi în numele Domnului şi numai atât, ci trebuie să trăiţi ca Dumnezeu pe pământ şi să fiţi casa Duhului Sfânt.

Eu când Mă dau vouă Mă împart, şi întreg Mă dau vouă tuturor celor ce Mă luaţi. Dar voi Mă daţi unii altora apoi, fiilor? Dacă Eu Mă dau întreg împărţindu-Mă şi nedespărţindu-Mă, voi trebuie să Mă arătaţi întreg în voi, dar luaţi aminte la citit, la îndemnat, la învăţătură şi nu nepăsători fiind de harul Meu dintre voi prin duhul proorociei, ca să fiţi tuturor vădiţi apoi, căci cei ce stăruiesc în învăţătură, vă spun Eu, Domnul, aşa cum Pavel apostolul îşi învăţa ucenicii: şi pe ei se vor mântui, şi pe cei care-i ascultă pe ei. Amin.


***

Voiesc să-ţi amintesc, Ierusalime, cel din urmă semn de dinaintea învierii morţilor, şi apoi a arătării Mele cu mii şi mii de îngeri şi de sfinţi în văzduh. Acest semn va fi răcirea dragostei, poporul Meu. Împotriva acesteia tu trebuie mult să veghezi, că e luptă pe viaţă şi pe moarte, iar tu trebuie să lupţi pentru viaţă mai mult decât luptă duhul rău pentru moarte când el îşi vede de aproape biruinţa şi moartea şi, neştiind pentru ce luptă, el va vedea atunci că moartea este rodul lui.

Eu, poporul Meu, te privesc mereu, şi îţi spun iarăşi şi iarăşi aceasta ca să nu uiţi că te privesc, şi îţi spun iarăşi aceasta ca să ştii să te faci plăcut şi din zi în zi mai plin de Dumnezeu, mai viu de viaţa Mea în tine, mai ca Dumnezeu pe pământ, poporul Meu, că pe pământ e diavolul în slujbă mare cu toţi slujitorii lui şi cu toţi cei ce zic că slujesc pe Dumnezeu sub haină de sfinţi, iar tu dacă vrei să fii ca Dumnezeu, trebuie să văd Eu aceasta, şi apoi Eu să fiu Cel Care te voi arăta că eşti şi că ai pe Dumnezeu de tată. Amin.

O, fii ai Ierusalimului, dacă voi gândiţi la fel pentru Mine şi pentru voi, aceasta va fi biruinţa Mea împotriva diavolului, care fuge de voi dacă voi nu-l veţi îngădui. Duhul Sfânt este Dumnezeu, nu este om, iar omul Duhului Sfânt este sălaş al Meu. Îndeletniciţi-vă cu căutarea după Mine, că greu a fost de Mine între cei ce erau ai Mei şi învăţaţi cu Mine, că aceia nu M-au preţuit, iar alţii s-au învăţat cu Mine şi n-au mai stat cu Mine şi ca Mine. Învăţaţi să Mă căutaţi şi să nu fiţi voi în tot ceea ce faceţi, că Eu trag din greu, şi tot mai greu trag să vă am ai Mei pe pământ după rânduiala care este întru Dumnezeu peste voi. Fiţi fiii credinţei care nădăjduieşte ascultând ca în cer, fiilor. Fiţi Ierusalim nou, căci cele vechi au trecut odată cu lucrarea Mea cu voi. Amin, amin, amin.


***

O, poporul Meu, pe cruce nu se zbate nimeni, că ea este puterea care-i dă omului pacea, nădejdea, viaţa. Pe orice alt semn de umilinţă se zbate omul, se zbate pentru el însuşi, căci aşa este omul învăţat de firea lui cea omenească. Dar pe cruce nimeni nu mai cere nimic, ci aşteaptă viaţa, învierea, fiindcă pe ea îl are omul pe Domnul cu el atunci când Domnul şi nu sinele lui este iubirea lui, iar cuvântul Meu nu trebuie răstălmăcit, ci trebuie primit şi iubit. O, poporul Meu, o, fiilor, crucea este îmbrăţişarea cu viaţa, dar învăţaţi această învăţătură.

învăţaţi Ierusalimul ce sunt Eu, Domnul, copii puşi de Mine lumină peste el ca să vadă el calea. Deschideţi-vă guriţa în mijlocul lui, şi Eu Mă voi turna în voi şi vom pluti cu cerul peste pământ, peste Ierusalim, fiilor învăţători, căci cerul pe pământ e viaţa cea de veci care se împarte prin omul credincios şi mlădios în mâna Mea, fiindcă numai cel mlădios este credinciosul cel plăcut lui Dumnezeu.


***

le spun tuturor acestora că omul greşit trebuie îndemnat la pocăinţă, nu la nădejde, căci nădejdea este a celor sfinţi, iar pocăinţa este a celor greşiţi şi a căror nădejde numai prin pocăinţă le este primită la Dumnezeu şi dată de Dumnezeu lor. Cel îndemnat la pocăinţă trebuie să ştie ce a greşit şi cât este greşeala lui şi ce-I face Domnului şi omului statul lui greşit. Acela nu se poate împăca cu sine şi cu Dumnezeu prin sine, ci numai prin alţii care să-l cureţe pe el, căci nu altfel este orânduiala între Mine şi om, iar Eu, Domnul, nu altfel am lucrat între oameni şi cu oamenii. Pocăinţa este a celor greşiţi care numai prin pocăinţă le este primită nădejdea, şi altfel nu este bine cu nădejdea la cei păcătoşi care cu ea rămân greşiţi şi nu pocăiţi. Nădejdea celor păcătoşi îi face să păcătuiască mereu, şi lor le este de folos pocăinţa, nu nădejdea mai întâi, nu nădejdea care nu poate nimic, nimic fără de pocăinţa cea de dinaintea ei, căci aşa şi nu altfel cei păcătoşi s-au făcut sfinţi, şi mulţi din ei au născut sfinţi prin pilda şi învăţătura lor care atrăgea spre ei ucenici pentru Mine şi nu pentru ei, şi aceasta îi dovedea pe ei sfinţi, oameni lepădaţi de sine, ca să Mă aibă pe Mine în ei apoi.


***

Eu am spus răspicat: «Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie», Mie şi nu loruşi, copii de sub cruce, striviţi şi biruitori sub ea şi prin ea, că nu e om biruitor între pământ şi cer decât prin cruce. Amin.

Eram împreună cu ucenicii când am chemat mulţimea şi am zis: «Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie, căci cine va voi să-şi scape sufletul, îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va avea, îl va scăpa de la pierzare, căci ce-i foloseşte omului să capete lumea toată dacă sufletul şi-l pierde, şi ce ar putea el da în schimb pentru sufletul său?».

O, copii striviţi şi biruitori sub crucea grea a venirii Mele după om! Să ştiţi şi să spuneţi tuturor prin acest cuvânt rostit că pe pământ sunt două feluri de creştini: creştini pământeşti, trupeşti, şi creştini cereşti, duhovniceşti, sub cruce. Voi, fiilor mici şi cu mers apăsător de greu pe calea voastră cu Mine, voi niciodată să nu plângeţi pentru voi sau pentru om. Voi să plângeţi pentru Mine şi cu Mine, iar fiii lumii să se plângă pe ei. Cine plânge pentru el, se răzvrăteşte şi se nemulţumeşte, iar cel ce Mă iubeşte şi Mă urmează prin lepădare de sine, nu trebuie, nu e frumos să se despartă de Dumnezeu în faţa îngerilor sau în faţa oamenilor, căci Eu nu sunt păpuşă, cum dau mulţi să se poarte cu Mine, ci sunt Cel plin de lacrimi pentru tot omul care se joacă cu Dumnezeu înaintea îngerilor şi înaintea oamenilor scuturându-se de cruce, de credinţă, de statură şi de statornicie prin orice greu, iar Eu, Domnul, Eu şi sfinţii Mei, nu am făcut şi nu facem aşa, ci îndelung răbdăm pe pământ şi în cer pentru viaţa şi salvarea omului căzut din viaţă. Amin.

Crucea este venirea Mea prin slava de pe cruce, aşa cum am lucrat şi acum două mii de ani. Crucea este semnul venirii Mele la om, iar omul fără cruce nu are în trupul lui venirea Mea. Crucea este biruinţa morţii, şi fericiţi îi numesc Eu pe cei ce se bagă sub ea şi nu mai ies de sub ea apoi, căci omul fără cruce este lumesc, este ca şi copilul care iubeşte jucăriile şi viaţa voii libere şi nu o viaţă cu lacrimi şi cu strâns de inimă ca să-l ţină acestea viu şi adevărat pe pământ şi în cer. Crucea este viaţa cea fără de păcat, fără de plăceri, fără voie de sine, căci împărăţia lui Dumnezeu în om, nu este ca cea de pe pământ în om, ci este ca cea de pe cruce, căci Eu prin cruce am fost împărat cu împărăţie care nu cade. Amin.

Sub cruce nu se trăieşte viaţă vremelnică, ci viaţă veşnică. Faptele vieţii vremelnice nu sunt fără de plăceri, fără de păcat, nu sunt pline de fiorul fricii de Dumnezeu, ci sunt omeneşti şi fără de Duhul Sfânt ocârmuitor al celor credincioşi şi sfinţi. Iar faptele vieţii veşnice sunt cele ce-l fac pe om ca Mine şi îl ţin ceresc pe pământ şi dezlipit de pământ pe om, că mulţi sfinţi păzeau să aibă numai hăinuţa de pe ei, ca să fugă de orice plăcere, pentru că iubeau viaţa şi ţineau la ea să n-o piardă, să n-o dea pe nimic de pe pământ.

O, prea mulţi zic că au lepădarea de sine, dar cine este cel ce ştie ce înseamnă aceasta?


***

O, poporul Meu, învaţă-te să preţuieşti pe cele pătrunse cu credinţa cea mlădioasă. Învaţă mereu, că mult ţi-am spus: învaţă! Învaţă cum să înveţi, că iată, pe pământ fiii veacului acesta stricăcios au furat de la Dumnezeu cum se învaţă, şi ei învaţă şi se luptă pentru o împărăţie care piere. Învaţă, poporul Meu, că Eu sunt peste tine Învăţătorul şi Domnul. Nu pot să-i fiu omului Învăţător dacă nu-i sunt şi Domnul, că nimeni dacă nu-L iubeşte pe Domnul Domn peste el, nici nu învaţă de la El. Învaţă-te cu viaţă mărturisitoare cu trupul, cu sufletul şi cu duhul tău, poporul Meu, căci aceasta se învaţă cu învăţător, şi dă tu putere duhului învăţăturii în mijlocul tău, că te aşteaptă sfinţii să le fii cunună, Ierusalime cu nume nou. Amin.

Iată ce vă dau să lucraţi, fiilor învăţători, căci învăţător este cel ce are ucenici pentru Mine, pentru mărturisirea lui Iisus Hristos. Luaţi şapte măsuri de făină şi faceţi aluat dulce şi, împărţindu-l în bucăţi o sută douăzeci, adică de trei ori numărul sfinţilor mucenici pomeniţi azi în sărbătoare bisericească şi apostolească, faceţi apoi forme de sfinţi în forma veacului ce va să fie şi care nu cade, şi coaceţi-le, şi apoi să le ungeţi cu miere şi cu seminţe peste miere, şi luaţi şi mâncaţi şi împărţiţi poporului, spre bucuria părtăşiei sfinţilor mucenici cu voi.

O, fiilor, ce frumoasă este slujirea îngerilor şi a sfinţilor! Când ei aud rostirea care spune: „Binecuvintează intrarea sfinţilor Tăi, Doamne!“, ei se întrepătrund cu toate cele văzute ale slujirii pentru Sfintele care se dau sfinţilor şi slujesc, iar preotul, pentru intrarea lor, rosteşte peste biserică: „Înţelepciune, drepţi!“, şi apoi Eu şi cu sfinţii şi cu îngerii venim şi facem masă de pomenire a tainei lui Dumnezeu pe pământ slujită.

O, ce frumoase sunt cele adevărate, cele cereşti şi cei cereşti pe pământ, iar azi, mucenicii serbaţi au primit întâietate şi au fost cinstiţi de cei din cer, de sfinţi şi de îngeri, şi au fost cinstiţi pe pământ de tine, poporul Meu. De aceea am zis să fiţi, fiilor, împărţitori de binecuvântare, de pâine dulce ca sfinţii, pâine binecuvântată, care înseamnă trupul sfinţilor mucenici care se unesc cu voi în sărbătoare cerească, fiilor.

Binecuvântată să fie jertfa ce se împarte poporului după ce veţi frământa aluat dulce şi îl veţi forma în forma veacului cel nou după numărul lui peste veacuri, şi îl veţi coace la cuptor şi îl veţi presăra cu miere şi cu seminţe şi îl veţi gusta, şi vă veţi duce să daţi această binecuvântare celor ce o vor gusta şi se vor bucura din cer pe pământ şi se va bucura şi cerul. Amin. Şi vă rog, fiilor, fiţi bucurie şi numai bucurie pentru cer pe pământ. Amin, amin, amin.


***

O, poporul Meu, vreau, fiule, să te învăţ să nu cazi sub griji. Închină-te Mie prin rugă şi prin mulţumire şi arată-Mi cererile tale. Păzeşte în minte, în inimă şi în cuget pacea Mea, şi Eu voi fi ajutorul tău, poporul Meu. Ai grijă de cuvântul Meu, să-l iubeşti, să-l aştepţi, să te pregăteşti pentru el şi pentru împlinirea lui. Ai grijă să asculţi, poporul Meu, şi să nu faci nimic, nimic cum îţi place ţie, căci aceasta este urâciune în casa Domnului, că Eu am pus peste tine călăuză ca să trăieşti înaintea Mea cu ascultare, poporul Meu. Nu iubi ce-ţi place ţie, ci iubeşte ce-I place lui Dumnezeu, şi uită-te în Scripturi şi în sfinţi plăcerea cea mai plăcută Mie: ascultarea, fiule, că de la ea vei avea înţelepciunea ei, şi aceasta te va hrăni cu dragostea de Dumnezeu şi, apoi prin credinţă vei împlini tu cu Mine Scripturile învierii morţilor, căci cei vii, cei curaţi, cei sfinţi pot săvârşi prin Mine minuni şi lucrări mai presus de învierea morţilor, poporul Meu. Amin.


***

O, fiice ale Ierusalimului, fiţi duhovniceşti din zori şi până în zori, iar taina aceasta şi împlinirea ei vine de la ascultarea de Dumnezeu şi de cuvântul Său şi de cei ce vă veghează ca să fiţi duhovniceşti pe pământ. Primiţi mereu îndemnul cel pentru duhovnicească trăire şi purtare şi ascultare şi lucrare. Uşuraţi-vă lucrul cel cu mâna prin ascultare de cei ce veghează peste voi pentru Domnul, şi apoi prin primire una pe alta, unii pe alţii. Taina creştinătăţii este umilinţa în toate şi pentru toate: la purtare, la îmbrăcăminte, la mâncare, la grija cea pentru sfinţenia a toate, în toată, toată vremea, şi la cinstire între fraţi, între surori, şi nu vă culcaţi şi nu vă sculaţi fără griji, fără griji duhovniceşti, care se răsfrâng cu armonie în toate câte lucraţi lucrul cel cu mâna. Iubiţi prevederea în toate: în simţiri, în vorbiri, în priviri, în purtare, în ascultare, în credinţă, în pace, în sfinţenie, că eu am fost în ascultare plăcută şi toate le făceam cu Domnul meu Cel iubit, cu Fiul meu, pe Care-L aşteptam şi Îl iubeam până să vină El pe pământ, şi apoi eu I-am fost cale. Amin.

Aşijderea şi voi, fii ai poporului sfânt, fiţi cumpătaţi în toate, în cuvânt şi în faptă, căci fericiţi sunt cei ce nu greşesc în cuvânt şi în faptă. Fiţi cu duh vestitor de cele cereşti, căci aveţi cărţile Duhului Sfânt care vă sunt hrană şi lucru al cugetului bun, al tainelor cereşti, al armoniei îngereşti, că mare este lucrarea acestui cuvânt, şi eu, ca mamă a Fiului Cel răstignit de iudei şi înviat de Tatăl şi de Sine, vă tămăduiesc mereu de orice neputinţă, ca să fiţi ai Fiului meu, rodul Lui cel pentru Tatăl, slava Lui înaintea sfinţilor, şi daţi loc rugăciunii şi păcii sfinte, că frumos este duhul cel rugător spre Dumnezeu în om. Amin.


***

O, dacă Eu ţin cerul şi pământul cu cuvântul şi cu legile facerii, care ascultă şi cred neîndoielnic în Mine aceste legi, dacă Eu le ţin pe acestea ca să nu se scufunde în adânc, în întuneric, aşa cum au fost mai înainte de facere, pe tine cum să nu te ţin pe braţele învăţăturii ca să te deprind prin aceasta să ştii ce înseamnă Dumnezeu şi vederea lui Dumnezeu între om şi om, şi între om şi Dumnezeu, când e vorba de cel ce are credinţă neîndoielnică?

O, poporul Meu care stai la crescut, învaţă-te să stai sub aripile Mele aşa cum este cu puii care ies din oul pe care cloşca îl ţine cald sub aripile ei, şi apoi pe pui îi ţine sub aripi ca să-i păzească de frig, de întuneric, de ploaie, de vânt, de uliu, poporul Meu. Puii nu stau fără cloşcă, dar dacă ei se fac mari şi se împrăştie singuri după cules, ei se răcesc de cloşcă, şi apoi cloşca nu-i mai primeşte şi îi ciupe şi fuge de ei, şi apoi ea îşi face alţii dacă ea pierde dragostea lor şi credinţa lor.

O, popor crescut sub aripile Fiului lui Dumnezeu, Eu sunt Puiul Tatălui, şi nu voiesc altfel să fiu, căci vreau să am Tată şi vreau să aibă Tatăl Fiu. Amin. Aşa voiesc să gândeşti şi tu, căci Scriptura spune de cei ce sunt ai lui Dumnezeu că vor fi asemenea Lui, iar asemenea Lui sunt cei ce au credinţă neîndoielnică şi roade prin ea. Amin.


***

Omul crede că nu-l aude, că nu-l vede, că nu-l ştie Dumnezeu, şi nu ştie bietul de el să se căiască şi apoi să rămână viu şi nu tot mort, căci pocăinţa care nu-l înviază pe om, aceea nu-l ajută cu nimic pe om, aceea nu e înger, ci e nălucă.

Eu îi cunosc pe ai Mei prin felul cum Mă primesc ei, căci v-am spus cu cuvântul celor ce Mă poartă spre voi, copii ai şcolii cea de sus, că numai cine este al tău te primeşte cu creşterea, cu mustrarea, cu iubirea ta pentru el, şi aşa îl cunoşti pe cel ce este al tău.

O, vai de omul fără de îngeri, că acela îşi este sieşi rob şi răufăcător, căci credinţa îndoielnică le taie îngerilor calea spre om. Credinţa neîndoielnică stă în prag cu omul, nu în casă, nu înăuntrul lui, şi omul primeşte pe tot solul care vine spre el, şi este numit un aşa om fiu al lui Avraam, căci Eu am spus prin această carte a vieţii că nimeni nu va rămâne în ea decât Avraam. Amin, amin, amin.

O, ce largă Mi-a fost calea spre Avraam, o, ce credinţă am găsit la el, fiilor! Deschideţi Scripturile acelea şi uitaţi-vă la el şi la Mine când ne-am întâlnit spre lucrarea credinţei lui. El nu avea duhul lui; el avea Duhul Meu, prin darul credinţei neîndoielnice, iar Eu încă de pe atunci M-am făcut pâine şi vin prin credinţa lui care a fost răsplătită cu Mielul lui Dumnezeu, Care spală păcatele făpturii.

Vreau, Ierusalime, să-ţi dau această povaţă de viaţă fără de moarte. Crede, fiule, ca Avraam, că Eu iau chip pentru tine, iau cuvânt pentru tine şi lucrez aşa cum am lucrat cu el, iar Eu vreau să fii ca şi Mine, făgăduitul lui prin sămânţa Mea care trebuie să se vadă încolţind zi de zi în duhul, în sufletul şi în trupul tău, popor plin de carte, că nimeni pe pământ nu are atâta carte câtă ai tu, şi pe nimeni n-am mai pregătit ca şi pe tine până în zilele tale, iar tu trebuie să fii în clocot pe pământ, şi din mâna ta să mănânce de la Mine toată suflarea dintre pământ şi cer, numai să nu te îndoieşti în credinţa pe care ţi-am dăruit-o s-o porţi în piept, şi în fapta ei apoi, ca să te găsesc viu în toată clipa, la orice strajă din zi sau din noapte, şi primeşte-L pe Dumnezeu, Care vine ca un Mire, Ierusalime. Şi cum ca un Mire? Mirele din cer este pretenţios şi împarte în două pe cei la care vine, şi îi numeşte fericiţi pe cei ce veghează spre venirea Lui în toată clipa şi, iarăşi, nevrednici pe cei ce se lenevesc. Amin.


***

Şi acum, Ierusalime, popor al cuvântului Meu, deschide guriţa şi mărturiseşte pe Domnul Dumnezeul tău, Iisus Hristos, Care este viu în vecii vecilor. Mergi cu vestea cuvântului Meu între oameni şi să te vadă neamurile pământului de la margini la margini că tu eşti turma Mea cea mică, slava Mea şi pacea cerului care se odihneşte în cuvânt pe pământ. Amin.

Hristos a înviat, popor al Fiului lui Dumnezeu! Tatăl Mă priveşte în mijlocul tău. Pace ţie! Pace sfinţilor Mei care vin cu Mine la tine ca să fac cu ei şi cu tine pe pământ cerul cel nou şi pământul cel nou; Eu şi cu poporul cuvântului Meu pe pământ între oameni. Amin, amin, amin.


***

O, Ierusalime, o, popor hrănit cu slava cuvântului Meu, nu sta fără să te hrăneşti cu ea, că iată, tot omul de pe pământ e numai trup, pentru că este născut din trup. Tu însă ai pe Născătorul Cel de la Tatăl venit pe pământ cu trupul şi cu duhul, iar tu să nu stai fără hrana Duhului Sfânt şi să nu uiţi Scriptura care spune: «Cine este născut din duh, duh este». Amin. Tu să treci din trup în duh pe pământ, ca să fii ceresc şi nu pământesc sub cer, căci cerul te creşte cu cea mai dulce hrană, la care toţi sfinţii lui tânjesc şi se strâng pe lângă tine când inima ta se hrăneşte cu ea, şi se hrănesc şi ei, căci cei cereşti sunt atât de frumoşi cât nu-i pot vedea cei de pe pământ, fiindcă cele de pe pământ sunt pământeşti, şi la cele de pe pământ se uită şi pe ele le lucrează, iar cele care se vor lăsa descoperite curând, curând, nu le ştie şi nu le doreşte omul, şi de aceea nu le poate vedea şi nu de altceva, poporul Meu.


***

Te îndemn la rugăciune cu dor şi cu dulce în ea înaintea Mea, căci omul cel fără rugăciune fierbinte şi mereu şi bineplăcută Mie este prins de diavolul, iar Eu de aceea le-am spus prin Duhul la apostoli şi la ucenici: «Ţineţi din răsputeri la dragostea dintre voi», iar aceasta nu este altceva decât lucru de Duh Sfânt între frate şi frate, între ucenic şi ucenic, căci numai aşa omul rămâne întru Mine, şi Eu întru el, iar cel ce nu învaţă în el faţa Duhului Sfânt, cine nu Mă hrăneşte pe Mine din el cu lucrare de Duh Sfânt, acela se ridică şi Mă doboară pe Mine pentru el. Dar Eu pe tine te învăţ să fii împărăţia Mea, poporul Meu, căci Eu te hrănesc cu ea mereu, iar tu să ţii din răsputeri la dragostea pe care o aşez Eu în mijlocul tău pentru ca să ai viaţă prin ea, fiule, căci vai omului care se hrăneşte numai cu pâine, şi de aceea îi dau Eu omului din masa cuvântului Meu, care s-a făcut dragostea Mea în tine, Ierusalime de azi, iar masa Mea cu tine nu a putut-o birui din mersul ei nici împăratul, nici judecătorul, nici păstorul cel lumesc, nici vânzătorul, nici neîmplinitorul şi nici vreun alt duh străin care nu are nimic în Mine, căci Eu sunt Cel Atotputernic şi pot cu toţi cei ce stau acoperiţi de mâna Mea fără să se teamă de cel ce desparte pe om de Dumnezeu, fără să se aplece omului străin de Dumnezeu.


***

Oh, My people, when you know that the Lord, the One Who made the heaven and the

earth, always call you to belong to Him and to be able to work like Him, and like all those who have been like Him on earth, you should always learn deeper and deeper the mystery of life. When I made the man, I made him into My image and after My likeness, and I wanted the man to be. However, He met another will than that of the One Who made him, and this was how he forgot about the mystery of life, and whoever forgets about it, forgets about God and he forgets that the man has to be in My image and after My likeness.

Oh, My people, the man who is born from heaven, from the mystery of life, that one is a man of the pains just as I was. The one who flees from the pain, that one flees to the pain, to the pain which comes after the joy without life in it, but blessed is the man who after he suffers after the mystery of life, loving it and living it, receives after that the crown that is not overcome of the heavenly greatnesses on earth and in heaven and it appears as the inheritance of the heavens. Amen.

I want to crown you with the spirit humility, My people, for its face in man shines in the face of the man, and it is beautiful the place, where the brothers of the humility of spirit, which makes the man beautiful, live together. From earth to heaven it is dear the man who has as the adornment of his life the spirit humility, and I am wonderful with My kingdom in him, a kingdom that is not of this world. Amen.

Oh, sons fed on the mystery of life, you all who hear of Me with you and of you with Me, to all those who come to see My things with you and you, you should tell them that My kingdom in man is not of this world, and that is why the world does not know those who are Mine, those who are Mine in the world, and that is why the world gives them a bad name, as it says, but without knowing what it does, actually it gives them a good name, a name that is not of this world.


***

O, poporul Meu, când ştii că Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pământul, te îndeamnă mereu să fii al Lui, să stai al Lui, să poţi ca El şi ca toţi cei care au fost asemenea Lui pe pământ, tu trebuie să înveţi tot mereu, tot mai adânc taina vieţii. Eu când l-am făcut pe om l-am făcut după chipul şi asemănarea Mea, şi aşa am dorit să rămână omul. El însă a dat de altă voie decât voia Celui ce l-a făcut pe el, şi aşa a uitat el de taina vieţii, iar cine uită de ea, uită de Dumnezeu, uită că omul trebuie să fie după chipul şi asemănarea Mea.

O, poporul Meu, omul care-şi are naştere din cer, din taina vieţii, acela este om al durerilor aşa cum am fost Eu. Cel ce fuge de durere, acela la durere fuge, la durerea care vine după bucuria cea fără de viaţă în ea, dar fericit este omul care după ce suferă după taina vieţii iubind-o şi trăind-o, capătă după aceasta cununa cea nebiruită a măririlor cereşti pe pământ şi în cer şi se arată moştenire a cerurilor. Amin.

Smerenia de duh, Eu cu ea voiesc să te încununez, poporul Meu, căci faţa ei în om îi străluceşte omului faţa, şi frumos este locul în care locuiesc împreună fraţii smereniei de duh care-l face frumos pe om. De pe pământ şi până în cer e scump omul care are ca podoabă a vieţii smerenia de duh, şi minunat sunt Eu cu împărăţia Mea în el, împărăţie care nu este din lumea aceasta. Amin.

O, fiilor hrăniţi cu taina vieţii, voi la toţi cei care aud de Mine cu voi şi de voi cu Mine, la toţi cei care vin să vadă lucrurile Mele cu voi şi pe voi, să le spuneţi lor că împărăţia Mea din om nu este din lumea aceasta, şi de aceea lumea nu-i cunoaşte ai Mei pe cei ce sunt în lume ai Mei, şi de aceea lumea le pune nume rău, zice ea, dar ea fără să ştie ce face le pune nume bun, nume care nu este din lumea aceasta.


***

The one who loves God, that one speaks the words of God and then he makes true the Lord in him and upon him. Take My pain in you, for the holy martyr Mina (Menas of Egypt, r.n.) left off the emptiness in the midst of which he lived and, fleeing from the world and from its spirit, and he took My pain in him, My mourning, which made him into a holy man, doer of miracles, a man who raised the dead to life, for My pain in man makes God happy, and it makes a house for God in man, and the man becomes a dwelling place for Me and then he speaks My words confessing Me before the people as a true God. Amen.

Take My pain in you and do not flee from it. It makes you sweet, it makes you salty and it will make you bitter. It will make you sweet for those who are holy and alive in heaven and on earth; it will give you salty flavor for those who do not have the taste of the eternal life and its teaching, and it will make you bitter for the devil, sons, and the devil will flee from you, because he cannot look for the man who has My pain in him, the pain which overcomes death and the hell in men. Amen.


***

Cel ce iubeşte pe Dumnezeu, acela vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, şi Îl face apoi adevărat pe Domnul în el şi peste el. Luaţi în voi durerea Mea, că sfântul mucenic Mina a părăsit deşertăciunea în mijlocul căreia trăia şi, fugind de lume şi de duhul ei, a luat în el durerea Mea, jalea Mea care a făcut din el sfânt făcător de minuni, om care înviază morţii, căci durerea Mea din om Îl face pe Dumnezeu fericit, Îi face casă lui Dumnezeu în om, şi omul se face sălaş Mie, şi apoi el vorbeşte cuvintele Mele mărturisindu-Mă oamenilor Dumnezeu adevărat. Amin.

Luaţi în voi durerea Mea şi nu fugiţi de ea. Ea vă va face dulci, ea vă va face săraţi, ea vă va face amari. Vă va face dulci pentru cei din cer şi de pe pământ sfinţi şi vii; vă va face săraţi pentru cei ce nu au gustul vieţii veşnice în ei şi învăţătura ei, şi vă va face amari pentru diavolul, fiilor, şi diavolul va fugi de voi, fiindcă el nu poate să-l caute pe omul care are în el durerea Mea, durerea care biruieşte moartea şi lumea şi iadul din om. Amin.


***

The man does not have his mind to give it to Your Spirit by Whom the man would be able to see like You, Lord, like You in everything and over everything. The man does no longer have faith, because he does not have faith anymore, for where Your love in man is, there You are also with Your face and with Your patience, with Your gentleness, Lord. The man does no longer have any guidance, and those who guide him, lead him to them and not to You. Not even the one who prays to You with tears and sacrifice, not even him has got any wisdom, because if the man does not bring his life under control for God, it is in vain that he brings his sacrifice, and this is not called sacrifice, for only to God the man can bring sacrifices, by not loving his body and by the love of his soul, which he receives from the body reconciliation sacrifice to God, when the body is for God and not for man.

Oh, Son forgotten by man, the man goes wrong so many times in one single day and he does not take care of his cleansing, if he does not love You, if he has no mercy on You, and it is in vain that he has faith in You, that You are God if he does not also love You having mercy on You with his life according to Your life lived on earth.


***

Come mother! Come with the word of your feast for the people to grow through Us, to listen and to grow up and not less, mother. Amen, amen, amen.

— Come, Savior Son, but You have to save the human’s mind and heart from the world first, and only then to grow in him to rejoice over him, but the man’s heart has to be touched, Son, for Barabbas was touched in his heart after You died in his place, and he loved only You then, and he did not love himself and this is how You found him when You took him near You in eternity.

Oh, Son with time and without time over the man and over the earth! Oh, nothing is passing away, nothing, and everything that man does is taken up in eternity, and he will have them as he will have gathered them, either by repentance and humility, so that the evil things he has done may not punish him, or by carelessness of soul and by love for temporariness on earth, and for which the man lives in himself with haughtiness in such a way that he does not care of his soul for his eternity, and as the man gathers for himself in order to have, the same way he has and works. However, I would want, and I work hard with all the pain to want it, and I work hard near the Father for You to have men on earth with a gentle and humble spirit like Yours, and then for You to do with him as with Enoch, as with Elijah, and that there may be someone to wait for You and to meet the man in the sky and in this way to spend with him always, halfway between heaven and earth, and then to fulfill everything with him, and then to appear with him on a new earth Son, Who work hard for the man.

Oh, nothing is passing away on earth, even if the man know that he passes away with this body, for whoever does not learn to know that nothing passes away and that everything is restored for the confession of everything that was and is again and will be.

Oh, how good it is for the little one, because the great one pretends that he is great, Lord of humility and of those who are humble, and You long after Your healing, after Your health in man, for the man is sick from his own self and from his soul that You gave him, and he mourns without comfort in him, for the man lives fleshly and he does not know what he does, Son Lord. Oh, how much I long to find a man with the love and its benefits in it! I remind the man of the bridegroom from the wedding in Cana of Galilee, where I called You to reveal Yourself that You are God of God, that he may follow You and only You, the bridegroom of the wedding, and he did it this way. How many bridegrooms would do like him if they saw You, if they saw Your power at work? Oh, not even Adam could do what he did, and even today he does not want to do it, painful Lord, even since You made the man and until today.

Oh, the man does not flee from anything as he flees from Your rebuke, which brings to him the death for Your life in him, but the man does not love You because he does not know You. You have always come with Your word on earth and has given bread to man to learn how to live on it, and You give him Your word, but he has got used to the bread, which he makes for himself and by which he eats his food. For fifty years You have been giving the man the spirit of resurrection and of eternal life, and he does not know what the word he speaks means, when he says that „God gives to the man, but He does not puts in his bag” He speaks well when he says so, but his mind is for earthly bread and goodies when he says this, and behold, You give to the man everything that he gives him back, but he does not take in him, for he is full of his own things and he does not know to put in his bag, when You give him so that he may be like You after that.


***

Hai, mamă! Hai cu cuvântul sărbătorii tale ca să crească prin Noi poporul, să asculte poporul şi să crească şi nu să scadă, mamă. Amin, amin, amin.

– Hai, Fiule Mântuitor, dar Tu trebuie mai întâi să mântuieşti de lume mintea şi inima omului, şi numai apoi să creşti în el ca să Te bucuri de el, dar omului îi trebuie atinsă inima, Fiule, căci Baraba, după ce Tu ai murit în locul lui, aceasta i-a atins inima, şi Te-a iubit numai pe Tine apoi, şi pe el nu s-a mai iubit, şi aşa l-ai găsit când l-ai luat lângă Tine în veşnicie.

O, Fiule cu timp şi fără timp peste om şi peste pământ! O, nimic nu este trecător, nimic, şi totul este luat de veşnicie din tot ce face omul, şi el le va purta după cum şi le va strânge, fie prin pocăinţă şi prin umilinţă ca să nu-l pedepsească cele rele ale lui, fie prin nepăsare de suflet şi prin iubire de vremelnicie pe pământ, şi pentru care omul stă cu semeţie în el însuşi ca să nu-i pese de suflet pentru veşnicia lui, şi după cum îşi adună omul să aibă, aşa are şi aşa lucrează el. Dar eu aş vrea, cu toată durerea trudesc să vreau, şi lângă Tine trudesc să ai om pe pământ cu duh blând şi smerit ca al Tău, şi apoi să faci cu el ca şi cu Enoh, ca şi cu Ilie, ca să aibă cine să Te aştepte, să Te întâlneşti cu omul în văzduh şi aşa să petreci cu el mereu între cer şi pământ la jumătate, şi apoi să împlineşti cu el totul, şi apoi să Te arăţi cu el pe pământ nou, Fiule Care trudeşti după om.

O, nimic nu este trecător pe pământ, chiar dacă omul ştie că trece cu acest trup, căci cine nu învaţă nu ştie că nimic nu este trecător şi că totul se face înapoi pentru mărturisirea a toate câte au fost şi iarăşi sunt şi vor fi.

O, ce bine e de cel mic, căci cel mare se dă că e mare, Doamne al umilinţei şi al celor umiliţi, iar Ţie îţi este dor de tămăduirea Ta, de sănătatea Ta în om, căci omul e bolnav de el însuşi, şi sufletul lui, cel de la Tine dat lui, plânge fără mângâiere în el, căci omul trăieşte trupeşte şi nu ştie ce face, Fiule Doamne. O, ce dor îmi este să găsim om cu dragostea şi cu bunurile ei în ea! îi amintesc omului de mirele de la nunta din Cana Galileii, unde eu Te-am chemat să Te arăţi că eşti Dumnezeu din Dumnezeu, ca să Te urmeze apoi numai pe Tine mirele nunţii, şi el aşa a făcut. Câţi miri ar face ca el dacă Te-ar zări, dacă Ţi-ar zări puterea Ta lucrând? O, nici Adam nu a putut să facă ce a făcut el, şi nici azi nu vrea, Doamne îndurerat de când l-ai făcut pe om şi până azi.

O, de nimic nu fuge omul ca de mustrarea care-i aduce lui moartea cea spre viaţa Ta în el, dar omul nu Te iubeşte pentru că nu Te cunoaşte. Mereu, mereu vii cuvânt pe pământ şi îi dai omului pâine ca să se înveţe să trăiască din ea, îi dai cuvântul Tău, dar el este învăţat cu pâinea pe care şi-o face el şi cu care-şi mănâncă bucatele. De cincizeci de ani îi dai omului duhul învierii şi al vieţii veşnice, şi el nu ştie ce înseamnă vorba pe care o spune el când spune că „Dumnezeu îi dă omului, dar nu-i bagă în traistă”. El spune bine când spune aşa, dar el la pâine şi la bunătăţi pământeşti se duce cu mintea când spune aşa, şi iată, Tu îi dai omului tot ce-i dă lui totul apoi, dar el nu ia în el, căci este plin de ale lui şi nu ştie să bage în traistă când Tu îi dai ca să fie el ca Tine apoi.


***

Omul nu mai are minte ca s-o dea Duhului Tău cu Care ar putea omul vedea ca Tine, Doamne, ca Tine în toate şi peste toate. Omul nu mai are credinţă, pentru că nu mai are iubire, căci unde este iubirea Ta în om, acolo eşti şi Tu cu faţa Ta, cu răbdarea Ta, cu blândeţea Ta, Doamne. Omul nu mai are călăuză, iar cei ce-l călăuzesc pe el, îl poartă spre ei şi nu spre Tine. Nici cel ce se roagă la Tine cu lacrimi şi cu jertfă, nici acela nu mai are minte, căci dacă omul nu-şi aspreşte pentru Dumnezeu viaţa, în zadar face el această jertfă, şi nu se numeşte jertfă, căci jertfă, numai lui Dumnezeu poate omul să-I aducă prin neiubirea trupului şi prin iubirea sufletului care primeşte de la trup jertfă de împăcare cu Dumnezeu când trupul este pentru Dumnezeu şi nu pentru om.

O, Fiule uitat de om, de tare multe ori greşeşte omul într-o zi şi nu se îngrijeşte de curăţirea lui dacă el nu Te iubeşte, dacă lui nu-i este milă de Tine, şi în zadar Te crede el pe Tine că Tu eşti Dumnezeu dacă nu Te şi iubeşte miluindu-Te cu viaţa lui cea după viaţa Ta trăită pe pământ.


***

O, poporul Meu, pocăinţa şi lucrarea ei cea plină de darul cel dulce şi cel frumos al umilinţei îl face pe om să se vadă şi să se simtă, să se vadă în afara lui de cei din jurul lui, şi un aşa om nu poate niciodată singur, pentru că este umilit, şi umilinţa este binefăcătoare în jur dinăuntrul omului şi lucrează ea pentru om şi peste om. Eu de aceea v-am spus şi vă spun mereu, fiilor: să nu umblaţi singuri. Nu vă ascundeţi de la faţa Mea, căci diavolul vă scrie la el aceasta, vă scrie că nu aveţi umilinţă şi că aveţi duhul trufiei, şi apoi el are grijă să vă ia din faţa Mea, iar dacă voi nu vă îngrijiţi să vă întoarceţi către Mine cu toate cele ale umblatului singuri, rămâneţi prea mult în cartea lui, iar Eu v-am învăţat mereu, mereu să vă scrieţi în cartea Mea, Cartea Mielului Cel junghiat, ca să Mă scăpaţi de înjosirea pe care Mi-o aduce diavolul pentru umblatul vostru fără înger, fără faţa Mea cu voi, fără pază, fiilor, căci omul de şapte mii de ani s-a învăţat să se ascundă de Dumnezeu şi de omul lui Dumnezeu, ca să le lucreze el pe cele ascunse în el.

O, fiilor cu călăuză peste voi, aveţi în faţa voastră cuvântul Meu şi pe cei ce Mă poartă cu el spre voi, şi cu voi spre Mine. O, nu lăsaţi pe mâine viaţa voastră cea de azi, căci voi trebuie să vă răscumpăraţi viaţa şi nu s-o amânaţi de azi pe mâine. Să audă tot omul de pe pământ că acest mâine pe care omul îl foloseşte mereu pentru ca să se tot amâne cu venirea lui la lumină şi la cruce, este iadul care nu-l lasă pe om să învieze astăzi pentru mâinele cel ceresc şi nu cel vremelnic, pentru învierea cea atât de aşteptată de toţi cei care au amânat pentru tot mereu mâine viaţa lor cea de sub cruce, viaţa cea slăvită la Dumnezeu din om.


***

O, poporul Meu, împărăţia Mea este cu cei mici, căci cei mari nu ştiu să înţeleagă ce este ea. O, poporul Meu, fericit este cel ce are peste inima lui ziua facerii lui de către Dumnezeu. Cine însă nu s-a lăsat iertat de Dumnezeu când Dumnezeu l-a chemat pe el, acela nu a cunoscut dragostea, căci mai întâi omul trebuie să simtă dragostea lui Dumnezeu, facerea lui de către Dumnezeu, şi chiar dacă apoi acela cade lovindu-se, el se poate ridica, dar numai dacă el a trăit ziua dragostei, numai dacă el are scris pe viaţa lui dragostea dintâi, facerea lui Dumnezeu când Dumnezeu cu dragoste l-a iertat după ce omul s-a arătat Lui, căci dacă omul nu se arată Domnului ca să ierte Domnul pe toate cele rele ale lui, el nu se poate lăsa apoi făcut de Dumnezeu, Care-l face pe om ca şi pe El după ce omul se arată Lui cu totul, şi numai după aceea omul poate fi iubit de Dumnezeu, căci ca să fie omul iubit, trebuie să merite să fie iubit, căci iubirea înseamnă Dumnezeu, şi omul trebuie să-L iubească pe Dumnezeu şi nu pe om, fiindcă Dumnezeu este Cel ce iartă păcatele omului ca să-l facă apoi pe om, iar facerea e lucrare mare, nu este iertare şi atât, căci precum pomul se cunoaşte după roadele pe care le face, la fel şi omul, se cunoaşte ce fel de om este după ce fel de fapte face.

O, fericit este cel ce are parte de înviere, de dragostea dintâi, de ziua facerii lui cea de la Dumnezeu făcută şi nu de însăşi dragostea lui de Dumnezeu! Una este să-i slujească omul omului cu dragostea lui de Dumnezeu, şi alta este să-i slujească omul omului cu dragostea lui Dumnezeu din el, dragoste care nu cere camătă, căci atunci omul îl slujeşte pe Domnul şi nu pe om, şi ca pentru Dumnezeu lucrează necerând înapoi, şi aşa poate vedea aproapele omului iubirea lui Dumnezeu iubind în om. Amin.


***

Eu nu am venit pe pământ să-i fiu omului duşman nespunându-i ce greşeşte aşa cum face cu el diavolul şi omul care nu-i este omului prieten bun. Eu dacă nu i-aş spune omului ce greşeşte i-aş fi duşman, dar Tatăl M-a trimis după om să împlinesc şi să desăvârşesc legea iubirii cereşti dinspre Dumnezeu spre om, iar dacă omul este primitor de Dumnezeu, acela nu mai face ca Adam, care nu M-a primit, ca Israel care nu a voit să stea în Duhul Meu, în duhul ascultării, ca fariseii şi cărturarii care mereu, mereu stăteau împotriva cuvântului Meu care umbla la inima lor ca s-o curăţească de cele omeneşti şi trupeşti, de cele ce nu dau viaţă lui Dumnezeu în om, iar Eu dacă nu i-aş spune omului greşalele i-aş fi duşman.


***

Sfinţenia este cea mai mare iubire care poate sălăşlui în trupul celui ce are în el iubirea lui Dumnezeu. Sfinţenia este poarta prin care omul intră la Dumnezeu şi Dumnezeu la om. Această iubire a fost iubirea cu care Tu ai coborât pe pământul român în anul şapte mii cinci sute de la facerea lumii, an când ai întocmit grădiniţa cuvântului Tău de azi şi chivotul de pe ea. Amin.


***

Sfinţenia este cea mai mare iubire pe care omul cel iubitor de Dumnezeu I-o poate da Domnului, căci atunci omul se dă el Domnului şi nu iubirea lui se dă. Omul în zadar îi dă Domnului dacă nu se dă el Domnului, o, Doamne! Această iubire cu care Tu ai venit acum, la sfârşit de timp, ca să pecetluieşti cu ea grădiniţa cuvântului Tău, despre ea voiesc eu să cuvintez şi cu cele despre ea să hrănesc poporul care aude glasul meu, fluieraşul care a fost al Tău pe pământ vreme de douăzeci şi cinci de ani, bunule Păstor al celor buni care ştiu să-Ţi audă glasul ca să vină după Tine apoi, şi să afle păşune, Doamne, şi să iubească gustul ei cel sfânt, şi alt gust să nu mai guste şi să nu mai caute, că dulce este sfinţenia, şi nu este o mai mare iubire în om ca şi ea înaintea Ta. Ea este cuminte, ea nu mai însetează şi nu mai înfometează pe om, pentru că ea are totul, şi ea vede pe Dumnezeu, căci este fiinţă scumpă la Tine, şi locuieşte în trup sfânt, şi îl face pe el să strălucească pentru ca ea să se mărturisească, fiindcă nici o strălucire, nici o lumină nu poate să nu se mărturisească. Nu poate lumina şi strălucirea să se facă nevăzute. Nu poate sfinţenia să nu lumineze şi să nu strălucească din locaşul ei. Cei ce au iubirea Ta în ei, aceia cu ea iubesc şi prin ea se sfinţesc, şi apoi ei strălucesc şi luminează în jur, şi nu e nimeni să se facă lumină a lumii dacă nu se face locaş al sfinţeniei Tale, Doamne al oilor Tale care Te cunosc pentru că Tu le cunoşti aşezându-Te în ele cu iubirea Ta, căci au zis Scripturile: «Cunoscut-a Domnul pe cei ce sunt ai Săi». Amin.


***

O, poporul Meu, îmbogăţeşte-ţi temerea de Dumnezeu şi ia chipul Meu în chipul tău şi ia în tine şi în firea ta ascultarea de Tatăl şi supunerea sub mâna Lui cea atotputernică, şi nu te bizui pe Mine cum fac oamenii care zic că Eu sunt bun pentru doririle lor, şi care mereu rămân datori lui Dumnezeu. Tu bizuie-te pe temerea ta de Dumnezeu, care se face în tine chip frumos, chip slăvit la faţă şi la port în trupul tău cel dat Mie prin ascultarea şi supunerea ta. Arată-te supus, aşa cum Eu M-am arătat la Iordan, ca să te mărturisească Tatăl din cer şi toată oştirea Lui, fiu al Său între fiii oamenilor de pe pământ, aşa cum M-a mărturisit pe Mine când Ioan, spălându-Mă în apa Iordanului, a auzit, dimpreună cu cei adunaţi spre botezare, pe Tatăl, Care Mi-a spus: «Tu eşti Fiul Meu Cel iubit, întru Care binevoiesc». Amin.


***

O, poporul Meu, te-am învăţat să-ţi arăţi şi tu jertfa credinţei şi a iubirii tale de Dumnezeu, şi ţi-am spus că te binecuvintez cu putere pentru vremea înfrânării de la bucate până la ziua de prăznuire a învierii Mele, căci Eu sunt Păstorul Care Şi-a pus viaţa pentru oi ca iarăşi să Şi-o ia, şi apoi să Şi-o dea oilor Sale ca să aibă viaţă în ele. Tu însă nu uita de tine, nu de altul, fiule, şi fiecare din voi să dea Domnului după măsura pe care o are, ca să primească de la Dumnezeu.

Unii din voi trebuie să postiţi pentru voi, fiilor, spre binele vostru. Alţii din voi postesc pentru Mine, spre binele Meu. Alţii din voi, iarăşi, postesc pentru dragostea de oameni, precum Eu am făcut aceasta. Alţii postesc pentru puterea celor neputincioşi cu duhul sau cu trupul, după câtă dragoste au cei care postesc aşa. Şi iată, nu se pot asemăna feluritele daruri, chiar dacă ele lucrează întru acelaşi duh şi spre acelaşi Dumnezeu, şi iată, nu toate trupurile sunt la fel, şi unii trebuie să vă jertfiţi mai mult pentru cei ce nu fac tot aşa, căci dragostea sau putinţa nu sunt la fel în toţi. Amintiţi-vă de mama copilului care avea să piardă cununa muceniciei spre mântuire şi mai puţin spre dragoste de Dumnezeu, iar mama lui l-a dus în spate până la cununa lui.

O, fiilor, unii din voi postesc frumos şi cu bucurie şi cu credinţă, fiilor. Alţii din voi postesc poftind şi aşteptând să treacă postul pentru ca să mănânce, dar înfrânarea aceasta nu e bună din datorie, ci e bună cu dor şi cu dragoste, fiilor mici. Am pe câte unii din voi care câştigă de la Mine notă mare pentru o mai mică înfrânare de la bucate, dar în acelaşi timp pentru o mai multă hrană pentru Mine de la el, pentru o viaţă mai dulce pentru Mine în el, pentru o împărăţie mai mare a Mea în el, fără ca el să caute să o măsoare pe a altuia câtă este, căci cel plin de duh de iubire şi de umilinţă plăcută Mie nu face aşa ceva ca să ia model sau nemodel de la altul, ci Mă ia pe Mine de model şi Eu sunt Cel ce măsor, după cum este aluatul fiecăruia.

O, poporul Meu, Eu numai înţelepciune presar în calea ta, ca să te poţi tu deprinde cu calea iubirii Mele, fiule, şi la Mine să priveşti, nu la fratele tău, căci nu tu, ci Eu trebuie să măsor dragostea ta de Mine şi jertfa dragostei tale. Dacă ţi-o măsoară omul, rămâi fără plată, dar dacă ţi-o măsor Eu, Eu ştiu bine să cântăresc făptura ta şi creşterea ta şi jertfa ta cea pentru ea. Pe pământ unii ajung sfinţi cu inima, şi apoi cu trupul, şi aceea este cea mai dulce jertfă înaintea Mea. Alţii ajung sfinţi cu trupul, iar inima le este puţină în umilinţă şi în jertfire, şi aceasta este o măsură mai mică, mai uşoară. Iar alţii sunt iubirea care ajunge la rana Mea şi sunt doctoria Mea prin mila din inima lor, căci fără inimă omul nu poate să fie un sfânt plăcut lui Dumnezeu, chiar dacă şi-ar pune şi pe jar trupul.

O, fiilor, nu vă faceţi singuri socoteala, şi nici celorlalţi să nu le-o faceţi. Lăsaţi-Mi Mie aceasta, căci Eu sunt Cel ce ştiu inimile şi multul sau puţinul lor cel pentru Mine, cel pentru locul Meu în om. Amin.


***

O, poporul Meu, cine, după ce este iertat de greşale, cine are grijă apoi să nu mai greşească pentru ca nu cumva să-i fie lui şi mai rău? Cine, fiilor, cine pe pământ? N-a înţeles nimeni timp de două mii de ani cuvântul Meu cel aşezat asupra celui slăbănog de treizeci şi opt de ani după ce Eu l-am vindecat pe el la scăldătoarea oilor, acolo unde toţi îşi căutau vindecarea lor, iar unul altuia nu şi-o căutau. Eu însă altfel am lucrat. Am căutat pe cel ce nu avea ajutor de pe pământ ca să ajungă până la ajutorul cel prin înger din cer.

O, poporul Meu, pe pământ omul nu se lasă ajutat de Dumnezeu, căci altceva înseamnă aceasta faţă de ceea ce ştie omul că înseamnă, că iată, cel ajutat nu ştie, apoi, să se ferească de răul în care a fost ca să nu-i fie lui, apoi, şi mai rău. Acela rămâne dator cu ascultare, şi trebuie să nu mai greşească, dar el nu ascultă aşa, şi apoi este şi mai rău şi este pedepsit şi mai rău chiar cu multele lui greşale de după aceea. Eu l-am ajutat pe cel ce nu avea cine să-l ajute de pe pământ, şi de aceea v-am învăţat Eu să aveţi milă, să faceţi voi milă cu cei ce nu are cine să-i pomenească după ce ei pleacă din trup, căci pentru cei plecaţi din trup e şi mai mare fapta ca pentru cei ce sunt încă pe pământ şi care, încă, iarăşi greşesc şi iarăşi stau nevindecaţi, de vreme ce mereu trebuie ajutaţi, şi apoi ei iarăşi greşesc. Cei plecaţi din trup nu-i mai poate ajuta oricine, ci numai Dumnezeu şi cei asemenea lui Dumnezeu.


***

nu trebuie să aibă omul pretenţie să-l ajute cineva, ci să fie ajutat numai când este ajutat, iar el să se lase ajutat atunci. O, omule, nu eşti tu acela care te crezi că eşti, ci eşti acela care te vede altul cum eşti, căci altul te vede şi nu tu, fiindcă omul nu se poate singur citi, ci numai din faţa lui îl citeşte pe el, aşa cum este şi cu o carte pe care după ce o deschide cineva, o citeşte. Cu omul însă este altfel, nu este ca şi cu o carte pe care trebuie s-o iei şi s-o deschizi ca să vezi ce este în ea, ce scrie în ea. Omul nu se poate ascunde, ci este cel din afara lui, că în afara lui se vede că se ascunde în el, căci făţărnicia omului este cea mai citită carte a felului de a fi al omului, şi el se face greu în jur, şi aceasta este semnul că el nu este adevărat.


***

O, omule, nu răni om şi apoi să fugi fără să pansezi rana, căci sângele celui ce suferă de la tine, strigă la Mine prin rana lui. Dar este o şi mai grea rană rana aceea pe care i-o faci tu pe ascuns fratelui tău. Aceea este şi mai strigătoare la cer, căci este cinstea Mea din fratele tău rănită, este rană pentru Mine aceea pe care o faci celui ce Mă iubeşte cu durere pentru durerile Mele. Dacă te doare ceva de al Meu din tine din pricina aproapelui, şi el nu ştie, aproapele tău este în întuneric, şi el nu ştie întunericul său, căci cine face o rană şi nu o leagă apoi, acela este în întuneric faţă de fratele său cel rănit de la el.

O, poporul Meu, rană contra rană e durere mare pentru Mine de la tine, iar Eu nu vreau ca tu să semeni cu cel ce a zis: «Am ucis om pentru rana mea», ci, din contra, să te scoli să legi întâi rana celui rănit, şi apoi s-o legi şi pe a ta, şi aceasta înseamnă legea Domnului cu tine, poporul Meu; o, şi cât aş vrea să ia tot omul această învăţătură cerească şi s-o aşeze om peste om apoi pe pământ! Tu eşti poporul cel învăţat de Dumnezeu, dar omul din lume nu are de unde să ia învăţătura vieţii aşa cum o ai tu de la Mine.


***

vin vindecător peste om, căci am învăţătură de viaţă, şi vă spun vouă pentru tot omul că vorbirea de rău nu vindecă, nu răcoreşte sufletul omului, şi ea trebuie depărtată de om. Cel ce nu-ţi primeşte vorbirea de rău, nu înseamnă că acela nu este prietenul tău sau că prin aceasta îţi face rău, ci înseamnă că-ţi face bine, că-ţi taie prilejul acestui păcat pe care de şapte mii de ani îl face omul asupra altui om, şi, mai greu decât atât, asupra lui Dumnezeu, poporul Meu, şi omul nu ştie cum vine aceasta.

O, mult Mă doare când îl văd pe cel ce zice că Mă iubeşte, şi el nu ştie cum să fie al Meu, cum să se dea Mie ca să fie al Meu. O, nu ştie omul să-Mi facă Mie fii, să-Mi facă Mie rod şi să Mi-l dăruiască apoi. O mulţime de părinţi îşi dau dracului copiii, căci îi zic copilului „Lua-te-ar dracu!“ atunci când copilul îi supără. Dracul însă nu i-l ia, i-l lasă tot lui, dar nu mai este al lui, ci este al celui căruia el l-a dăruit prin cuvântul cel rostit, şi apoi prin copilul cel dăruit îl are şi pe părinte, îl trage şi pe părinte, căci altfel nu poate să fie. Cu Dumnezeu însă nu este tot la fel, şi dacă-I dai Domnului copilul, nu mai este al tău, dar dacă îl mai ţii în inimă şi în grijă şi după aceea, o, nu mai e ca şi cum a fost cu diavolul, care ţi-l lasă tot ţie, ci este altfel.


***

O, aşa ştie omul să Mă iubească, poporul Meu, şi iată, vai celui ce nu ştie să fie ucenicul Meu când el zice că aceasta este!

O, nu se poate jumătate, nu se poate nici la Dumnezeu, nici la oameni. Nu se poate un om să se dea pe jumătate păcatului, chiar dacă îl auzi pe el că nu a păcătuit decât pe jumătate. O, e altfel aceasta. E de ajuns să-L părăseşti numai o clipă pe Dumnezeu, şi aceasta este trădare, dar omul nu ştie ce înseamnă vindecarea de la Dumnezeu atunci când el vine la Mine ca să fie viu apoi.


***

Tot păcatul omului este pedeapsă pentru Dumnezeu, este pedeapsa Mea, căci Eu M-am născut pentru ca să iau vina omului pe umerii Mei. O, cum de nu vrea omul să semene cu Mine sau măcar să-şi poarte cu umilinţă umilinţa cea de la greşalele lui? El Mă roagă mereu să i-o iau, iar Eu sunt milos, sunt încă milos, şi sunt însărcinat de la om, căci omul nu-şi poate duce pedeapsa pe care şi-o lucrează.


***

O, poporul Meu, te-am învăţat şi Eu, şi trâmbiţa Mea. Te vom privi cu dor, şi doresc de la tine înălţare şi naştere mereu, căci baia naşterii de sus este cuvântul Meu din mijlocul tău.


***

O, poporul Meu, e praznic de înălţare a Mea la Tatăl, şi e praznic de naştere a lui Verginica pe pământ. Ea doreşte să te păstorească, iar dorul ei este din Mine. Amin.


***

Tu, poporul meu, nu trebuie să stai ca în casă la tine, ci ca în casă la Domnul. Tu trebuie să stai ca în curţile Domnului, şi să fii un supus fericit pentru Stăpânul tău, şi nu să stai liber cu voile şi cu statul tău, ci să stai în Domnul, şi numai aşa îşi ia cerul înfăţişarea lui în tine în mijlocul locaşurilor Domnului în care tu ai fost primit ca să-I lucrezi Lui şi nu ţie, şi apoi să fii veşnic.


***

O, poporul meu, să nu spui „nu” nici lui Dumnezeu, nici fratelui tău când ţi se cere ajutorul sau inima sau voia lui Dumnezeu în curţile Domnului. Să nu stai supărat, să nu te îngâmfi aşa înaintea Domnului dacă ai venit să fii al Lui, că El a fost bun şi ţi-a deschis ca să fii voia Lui şi nu a ta în curţile Sale, că dacă eşti voia ta, te superi când ea ţi se taie, te superi pe Dumnezeu şi pe fratele tău, te superi în curţile Domnului.

Vă învăţ, fiilor, să vegheaţi frate pentru frate, frate peste frate pentru voia Domnului în voi şi pentru viaţa voastră cea de toate zilele, începând pentru veghe cu cei mai înţelepţi şi mai smeriţi şi mai dăruiţi. Vă îndemn să vegheaţi pentru statul Domnului în odihnă şi în peste tot curat şi sfânt mereu, mereu în curţile Sale cu voi. Vă învăţ să vă înălţaţi spre voile Domnului în curţile Domnului, ca să atrageţi omul spre Dumnezeu cu iubirea şi cu viaţa voastră şi cu dăruirea voastră să-l atrageţi la Dumnezeu pe om. Sfântă să vă fie viaţa şi fapta ei cea dinăuntru şi cea din afară, fapta cea dintre fraţi, fiilor. Sfiala pe care v-a cerut-o Domnul pentru curţile Sale nu este greu de purtat, în afară de cei ce ar sta ei în ei, dar sfiala aceasta este viaţa cea dulce, cea frumoasă şi cea pilduitoare de la unul la altul, de la mic la mare şi de la mare la mic, fiilor.

Frumoasă zi de înălţare te învăţ, dar şi de naştere de sus, popor al Domnului şi al meu. Te-am învăţat să răscumperi pământul şi să I-l dai Domnului, şi apoi să-l împodobeşti tu pentru El şi nu pentru tine cum face omul cu cele ale lui pe pământul lui Dumnezeu; ba şi cu văzduhul face omul ce vrea, căci omul nu are sfială înaintea Domnului. Tu însă să fii curat. Să fiţi curaţi, fiilor, dar pentru asta trebuie să ţineţi curat, iar voi mai mult să fiţi curaţi şi pe trup, şi pe hăinuţe, şi pe căsuţe, ca să-I placă Domnului de voi şi de la voi, căci El este curat. O, nu vă scutiţi cum că aveţi treabă, că nu pentru Domnul este ceea ce faceţi voi în toate zilele, ci este pentru voi, dar voi fiţi plăcuţii Lui prin ceea ce faceţi şi trăiţi şi împliniţi, căci una este să împodobească omul pământul pentru sine, şi alta este să facă aceasta pentru Dumnezeu şi pentru îngeri.

Eu sunt trâmbiţa lui Dumnezeu, fiilor, şi lucrez să vă pregătesc pentru Domnul şi nu pentru voi. Trăiţi cu sfială înaintea Lui şi unul înaintea altuia ca în casa Domnului. Precum îngerii îl slujesc pe Domnul, voi şi mai mult să-L slujiţi pe El, şi să fiţi îngerii suirii şi ai coborârii Lui, de la Tatăl la voi şi de la voi la Tatăl ducând şi aducând. Amin.


***

O, poporul Meu, mare este şi cerească este lucrarea sfatului, şi tot atât de mare lucrarea rugăciunii. Aceste două lucrări sunt lucrările sfinţilor care lucrează cu Dumnezeu pe pământ. Sfinţii care nu lucrează aceste două lucrări, sunt sfinţi pentru mântuirea lor din moarte şi sunt pildă cu viaţa lor, dar sfinţii care lucrează aceste două lucrări dumnezeieşti, sunt sfinţi pentru Dumnezeu şi nu pentru ei, şi aceştia lucrează lucrările lui Dumnezeu pe pământ şi nu lucrările lor. Sfinţii care se adună în sfat şi în duh de rugăciune, aceia surpă iscodirile minţii, luptând cu dor şi cu putere împotriva stăpânitorului acestui veac stricăcios.


***

O, poporul Meu, nu se poate nimic bun, fără de sfat bun şi ceresc între fraţi, între sfinţi, fiilor. Sfatul sfinţilor e dulce, e dătător de viaţă şi de lucrare cerească, iar rugăciunea lor, apoi, este binecuvântată de Dumnezeu şi este primită la Dumnezeu. Iubirea frăţească naşte sârguinţă în toate cele pentru cer şi cele pentru pământ, şi toate prin rugăciune se fac. De aceea, poporul Meu, nimic fără rugăciune, căci rugăciunea vă păzeşte pe voi în toată clipa. Nu uitaţi însă ce vă învăţ Eu acum. Rugăciunea sfinţilor este cea mai mare, căci ei s-au dus de pe pământ la cer, lăsând pe pământ rugăciunile lor, ca să rămână ei rugători pe pământ prin rugăciunile lor, făcute de ei înaintea Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, şi în numele acesta rugăciune. Vă învăţ să vă rugaţi prin rugăciunile sfinţilor, căci aceasta înseamnă înţelepciune şi înseamnă umilinţă şi înseamnă lucrarea sfinţilor care au plecat la cer, lăsând ca moştenire pentru cei de pe pământ rugăciunile lor către Dumnezeu, şi care au în ele tot ceea ce trebuie să fie pe pământ şi peste om, şi ele sunt cupe de aur, pline cu tămâie înaintea tronului lui Dumnezeu, cel din cer, şi acestea sunt numite rugăciunile sfinţilor. O, fiilor, tămâie multă se numesc rugăciunile lor, care sunt purtate de îngeri pe altarul din faţa tronului Domnului. Tămâia şi rugăciunile tuturor sfinţilor, acestea lucrează înaintea Domnului, şi de aceea să iubiţi moştenirea lăsată vouă de sfinţi, şi veţi fi fii ai umilinţei şi ai împărăţiei cerurilor, plătită cu sânge de sfinţi mai înainte ca voi să fiţi fiii lui Dumnezeu pe pământ. Rugaţi-vă pe pământ prin rugăciunile lor, fiilor, ca să fie ei rugători prin voi, căci ei de când au plecat la cer Mă întreabă mereu: «Doamne, până când ca să răscumperi jertfa iubirii noastre pentru Tine? O, până când, Doamne?».

O, poporul Meu, le-am dat sfinţilor bucuria venirii lor cu Mine pe pământ, căci oştile cereşti Mă însoţesc când vin. Inima voastră, fiilor, să încapă în ea pe sfinţi şi pe părinţi, şi fiţi primitori de oaspeţi din cer şi de pe pământ, că vin magi şi înţelepţi ai pământului să vă vadă şi să vă vestească pentru lucrarea Mea cu voi.


***

Voi, fiilor, să nu vă bucuraţi când mâncaţi, ci întristaţi-vă când vă este foame, căci foamea vine de la trup, şi vine când trupul este tare, iar duhul, slab. Nu zic să nu mâncaţi, dar zic să nu vă bucuraţi când mâncaţi, să nu vă bucuraţi pentru trup, căci mâncarea este pentru trup. Eu vreau să vă mântuiţi de acest neam viclean şi stricat, iar mântuirea se capătă prin lacrimi şi sudori pe ogorul Domnului, dar nu oricum aceasta.

Când trupul vă este mai mare ca duhul, să vă plângă duhul în clipa aceea, fiilor, că Eu dacă văd aşa, vă pun că iubiţi pe Domnul şi nu pe voi înşivă. Trăiţi pentru Mine şi nu pentru voi, şi nu vă luaţi după trup, căci trupul vă este duşman şi Mie şi vouă, iar la venirea Mea cu slavă veţi vedea aceasta, căci slava Mea va străluci peste trupurile voastre după cât de mult am trăit Eu în ele şi în duhurile voastre, Eu cu durerea Mea de pe pământ şi de la om.


***

O, poporul Meu, să ştii că viaţa fără încercare peste ea nu trece spre răscumpărarea ei. Pe pământ, omul, ca să ajungă mare între oameni este trecut prin multe strâmtori, prin multe uşi, şi este cântărit în fel şi chip ca să-şi câştige un rang în viaţa lui de om, iar cel ce nu este probat, acela rămâne chiar şi fără viaţă pe pământ, nu numai fără nume sau fără slavă, ca pe pământ slavă. Pentru cer, ca să câştige omul viaţă, căci din cer este viaţa, nu ştie omul cât de probată trebuie să-i fie viaţa, cât de încercată, prin cât de multe trebuie să treacă şi să răspundă bine, ca apoi să câştige viaţă pierzându-şi viaţa sa, precum Eu am spus despre viaţă pentru om. Sfinţii Celui Preaînalt au îndurat dispreţ, umilinţă, ispite mari şi mici, dureri fel de fel, ură, răbdare de sfinţi, moartea trupului, şi iată cât de multe încearcă viaţa omului până ce el ajunge să câştige viaţă! Eu n-am câştigat altfel viaţa Mea între oameni, şi apoi dintre cei morţi câştigată, căci viaţa cea de pe pământ a omului îi face sau nu cale vieţii spre om, cale învierii omului şi veşniciei lui cu Domnul.


***

O, poporul Meu, viaţa este încercată prin umilinţă, iar dacă ea nu răspunde cu iubire şi cu răbdare şi cu înţelepciune ca a Mea în urma încercării, aceea nu este viaţă bună pentru Dumnezeu în om. Dar omul este îngâmfat pentru viaţa sa, şi un aşa om trăieşte în sine şi se iubeşte pe sine prin orice face el, iar iubirea de sine are ca semn al ei în om neiubirea de fraţi, dezvinovăţirea şi nemulţumirea, şi un aşa om nu are fraţi. Iubirea însă are în ea iubire, şi aşa se cunoaşte ea când este în om, iar când omul are învinuire nu are în el iubire, ci are pentru sine iubire, iar pentru celălalt, învinuire, şi unul ca acela se zbate să-şi câştige viaţa sa, căci el nu ştie taina iubirii şi faţa ei şi lucrarea ei.


***

O, poporul Meu, nu este cu inima curată cel ce se ascunde. Ascunderea când omul se lasă dus de gândul lui cel neştiut, zice el, îngerii întunericului văd fapta lui, şi o slujesc pe ea, şi ea îl învinuieşte pe om la Dumnezeu. Lumina omului însă îl ţine pe Domnul şi pe îngerii Lui lângă om, că omul cu inima curată se face mereu văzut şi cunoscut, căci are duh iubitor de oameni, şi un aşa duh nu stă în sine, şi un aşa om nu face nimic care să trebuiască tăinuit, ci se face lumină prin toate cele plăcute şi lucrate de el, pentru el şi pentru semenii lui. Cel ascuns în sine când Eu îl strig afară din el se supără pe Mine ca şi Adam, dar cel ce stă în lumină se bucură când îl aşez înaintea Mea, aşa cum s-a bucurat Lazăr când l-am strigat afară din mormânt, căci el a fost în duhul ascultării iubind taina luminii.


***

tu, poporul Meu, să iubeşti viaţa, să iubeşti ascultarea, ca să fii păzit de căderi şi să fii în toată clipa ucenicul Meu, ca să nu aibă vreme duhul întunericului să-ţi poarte mintea în afară de frica de Dumnezeu şi de duhul ascultării, căci prin acestea Eu te am al Meu, şi te am prin duhul râvnei cea plină de iubire pentru Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pământul, şi iată, iarăşi lucrează înnoirea lor. Amin.

Te povăţuiesc să te păstrezi frumos înaintea îngerilor luminii, căci Eu am pus lege bună în toate câte le-am făcut, poporul Meu. Fiţi fii ai zilei, fiilor, că vreau să vă deprind să vă sculaţi de dimineaţă şi să nu vă culcaţi târziu după ce înserează. E mai bine să lucraţi ziua, fiilor, ca nu cumva apoi să vă învăţaţi să lucraţi noaptea. Sculatul de dimineaţă vă aşează în întâmpinarea luminii ca să nu vină ea peste pământ când voi dormiţi, iar această lucrare vă va învăţa să staţi înaintea Mea pentru venirea Mea cu dimineaţa Mea. Dacă vă strigă cineva la poartă de dimineaţă, nu este frumos să nu fiţi voi treji cu toţii, ci e frumos să fiţi ca unul, şi aşa veţi trăi unul în altul pentru cele vii şi frăţeşti. Culcaţi-vă când se face seară bine, şi sculaţi-vă de dimineaţă la răsăritul soarelui, fiilor, ca să fiţi fiii dimineţii veşnice. Citiţi în Scripturi ce este plăcut lui Dumnezeu, şi aşa să faceţi în toată vremea, ca să nu rămână neîmplinite de voi toate cele din Scripturi cu care Eu am povăţuit pe om spre viaţă.

Mâinile voastre să facă multe cruci pe trupul vostru şi peste toate câte voi aveţi şi folosiţi, fiilor. Picioarele voastre să vă poarte trupul în lumină spre toate voile Mele cu voi, şi ale voastre cu Mine, şi să vestească mereu pacea, iar inimile să le lăsaţi în Mine şi în toţi cei ce sunt ai Mei, ca să puteţi avea duhul şi lucrarea ascultării care nu vă lasă să pieriţi de pe calea îngerilor luminii.


***

O, poporul Meu, Eu iar, ca un învăţător venit de la Tatăl, te învăţ taina de fiu al lui Dumnezeu. Un fiu al lui Dumnezeu pe pământ, este cel ce ascultă de Dumnezeu Fiul, precum Eu am ascultat pe Tatăl, Care M-a trimis să fiu lumina lumii, şi tot aşa să-i fac şi pe cei ce se deosebesc pentru Dumnezeu dintre oameni. Dar lucrarea aceasta minunată între toate lucrările de facere din nou a lumii, a toate câte au fost la început nestricate de neascultarea omului, această taină mare tu trebuie să te îndeletniceşti cu ea cu fiecare clipă mai desăvârşit, poporul Meu. Am în mijlocul tău duhul descoperirii celor ce vin de la Mine spre lucrare, şi ţi-am şoptit într-o zi că nu e bine să fie omul bun, ci e bine să fie drept omul, mai întâi înaintea Domnului, şi apoi înaintea omului. Cel ce este făcut de Dumnezeu, acela lucrează de la Dumnezeu, şi cu ştirea lui Dumnezeu înaintea tuturor celor de o potrivă cu el.

O, fiilor, voi să nu lucraţi nimic fără ştirea Mea. Voi să nu faceţi nimic rău sau bun fără să fie cunoscut de cei împreună cu voi, căci cei ce se numesc ai Mei în lume, lucrează totul peste ei şi peste alţii numai fără Dumnezeu. învaţă, poporul Meu, învaţă să fii fiu al lui Dumnezeu, şi de la El să iei ceea ce tu lucrezi, ca să-I fii ucenic. Amin. învaţă, poporul Meu, ce face lucrarea de ucenic cu învăţător, căci Eu, învăţătorul tău, de la Tatăl primesc ceea ce grăiesc şi lucrez, şi numai lucrarea lui Dumnezeu lucrez, şi nu a Mea, «pentru că Eu nu fac voia Mea, ci voia Tatălui, Care M-a trimis», precum am spus când am venit de la Tatăl Om întrupat între oameni, ca să lucrez pe pământ împărăţia lui Dumnezeu şi s-o vadă omul şi să vină spre ea şi să se nască pentru ea, precum Eu v-am luat pe voi şi v-am aşezat să învăţaţi şi iar să învăţaţi lucrarea naşterii de sus, şi să staţi în ea pe pământ ca să fiţi fiii lui Dumnezeu, şi să semănaţi cu Dumnezeu şi nu cu oamenii care nu ascultă decât numai de ei înşişi, şi aceştia nu au nimic în ei legat cu împărăţia lui Dumnezeu, care are pe pământ fii ascultători de Dumnezeu. Amin.

învăţaţi, fiilor, învăţaţi, căci Eu am între voi duhul dragostei prin duhul descoperirii lucrând de la Mine spre voi. Trăiţi clipă de clipă viaţă cu ştire, luând de la Dumnezeu tot lucrul vostru, tot duhul vostru. Altfel, vă prinde răsplata celor ce lucraţi de la voi şi nu de la Domnul. Eu numai de la Tatăl luam de lucrat şi de cuvântat, iar Duhul Meu era locaş al Său, şi nimic nu aveam decât pe Tatăl şi pe cei daţi Mie de Tatăl, şi pentru care Tatăl M-a învăţat să Mă rog ca să le dea lor, iar pentru lume şi pentru cei ce făceau ale lor şi ale lumii nu Mă rugam. Mă aşezam pildă de urmat pentru ucenicii Mei şi îi învăţam să nu se smintească întru Mine, căci Eu eram între ei, dar eram Dumnezeu, şi lucram ca Dumnezeu şi nu ca omul, şi din slavă în slavă purtam duhul înţelepciunii lor spre cele ce aveau ei să poată şi să lucreze ca nişte ucenici iubitori şi ascultători, după chipul şi asemănarea Mea.


***

O, ucenici învăţători, daţi cu totul deoparte somnul, că nu e de la Domnul somnul, ci e de la trup. învăţaţi poporul acestui sfânt şi dumnezeiesc cuvânt că somnul este de la trup, iar trupul este de la părinţi, de pe pământ, precum sufletul este de la Părintele ceresc, din cer, şi Căruia îi suntem datori mereu astăzi. învăţaţi poporul trezia cea pentru zilele acestea când vedeţi cum pe neştire vine din loc în loc ziua Domnului cea mare şi înfricoşată, şi noi trebuie să-l vestim pe omul de pe pământ, ca să nu ne ceară Domnul socoteală de viaţa omului, de întunericul de pe pământ, care este mintea omului, duhul minţii omului care a pregătit prăpăd peste om.

Iată ce dulce învăţătură vă dau, şi prin ea să se boteze mereu, mereu poporul venirii Domnului: unde nu este smerenie, nu este înviere. Domnul S-a smerit, şi apoi a înviat. Să ia aminte poporul cuvântului vieţii, să ia aminte la învăţătura mea, căci de la Domnul o am. Vă spun vouă că în cine nu este smerenie nu este înviere. Toţi cei care au auzit şi au venit şi au băut din râul învăţăturii de azi a Domnului ca să creadă apoi, şi să se aşeze în viaţă îngerească apoi, aceia au căzut de la Domnul prin mintea lor, căci au avut pretenţie că au minte, şi s-au ridicat prin mintea lor, şi tot prin mintea lor au şi căzut, căci cine se înalţă, cade, iar cine se smereşte, este înălţat. Amin.

Omul îl dă deoparte pe Domnul, îl dă prin mintea lui, căci mintea omului nu este a lui Dumnezeu, ci este a omului, şi e rar pe pământ şi prin vreme omul care are pe Dumnezeu în el, pe Duhul Sfânt în el, umilinţa de duh, sălaş al Duhului Sfânt în om.


***

Omul iubeşte mai mult întunericul decât lumina; iubeşte mai mult faptele lui rele, care se trezesc mereu în el, pentru că omul nu mai are frică de Dumnezeu, Care vede în om şi peste om. Dar pe tine, poporul Meu, te îndemn, în numele suferinţei Mele de pe cruce, să ai grijă multă şi mare să-ţi treacă prin inimă rugăciunea, că dacă ea îţi trece prin minte, mintea o ia şi o duce cum duce apa la vale tot ce găseşte în calea ei. Te îndemn cu lacrimi, să râvneşti, poporul Meu, la darurile duhovniceşti, chiar dacă nu ajungi să iubeşti darul proorociei, dar credinţei îi trebuie rod bogat de la darurile tale duhovniceşti, care să-ţi lucreze mântuirea, căci ea nu se capătă decât prin credinţă, iar credinţa este cea lucrătoare, nu cea amorţită care îl ţine pe om departe de voia lui Dumnezeu. Apostolul Pavel se lăuda în credinţă, dar el spunea aşa: «Mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în crucea lui Hristos Domnul, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu, pentru lume».

O, fiilor, cel ce fuge de calea crucii Mele, acela nu iubeşte calea cu Mine şi nu-şi lucrează mântuirea, care are ca sprijin frica de Dumnezeu, cea care îl face pe om să-L iubească pe Domnul cu iubire care caută în ea putere pentru ea, bucurie pentru ea, credinţă pentru ea, căci Eu fără credinţa ucenicilor Mei nu M-aş fi putut face iubire în cei mulţi care M-au aflat şi M-au iubit fără de linişte, căci iubirea îl face mare pe om, şi lucrător în calea aşteptării venirii Mele spre om cu darurile iubirii, cu roadele ei, cu mântuirea, care pe toate ale Mele le are în ea. Amin.


***

O mulţime de oameni sunt creştini sau se fac creştini, dar cei mai mulţi din ei fug de calea crucii, care îi ţine pe ei pe cale cu Mine, căci omul creştin nu învaţă calea spre Mine, ci dă să înveţe bucuria spre Mine. Măcar bucuria cu Mine dacă ar da omul s-o înveţe, tot L-ar putea mângâia pe Dumnezeu, tot ar avea omul creştin cale spre Mine, iar Eu i-aş da lui biruinţa pentru care Eu am căzut sub cruce, şi apoi M-am arătat biruitor prin ea, dar fără credinţa ucenicilor Mei nu s-ar fi putut aşeza pe pământ biruinţa lui Dumnezeu.

O, poporul Meu, fără propovăduire nu poate omul să ştie puterea lui Dumnezeu. Dacă omul nu ştie că Dumnezeu are viaţă veşnică şi apoi să ştie să se umilească pentru această viaţă şi să şi-o lucreze cu credinţă, nu poate omul să-L iubească pe Dumnezeu şi să înveţe apoi calea cea dulce, calea cu Dumnezeu între pământ şi cer. Cel ce crede în mântuirea cea de la Mine, dacă acela nu şi-o lucrează cu inima şi cu fapta înaintea Mea şi înaintea oamenilor, acela nu ştie şi nu lucrează lucrarea mântuirii. Mântuirea, poporul Meu, este mare lucrare. Ea trebuie să se facă în om dorire, şi apoi lucrare mare. Ea trebuie să se facă în om mare de dragoste, mare fără ţărm, căci viaţa cea mântuitoare este fără de sfârşit cu lucrarea ei pe pământ.


***

Pe pământ e greu, fiilor, e greu pentru că nu este iubire în inimi, iar omul ar trebui să fie cea mai de sus locuinţă de iubire, că altfel omul, bietul de el, e rece, e aspru, e urât, e fără nici o frumuseţe, căci iubirea are mare statură când ea îşi află casă în om. Iubirea este cuvânt şi dulce cuvânt mai întâi de orice lucrare a ei, dar ea este şi cuvânt tare când Mă apără pe Mine şi pe cei ce Mă iubesc în ei şi în afara lor cu faţa Mea, nu cu faţă omenească.

O, poporul Meu, cobor pe masa ta cuvânt ca să-ţi deschid tainele iubirii Mele în om şi să vezi faţa ei pe care ţi-o arăt prin cuvânt, fiule. Te aşez sub acoperământul cuvântului Meu ca şi mama Mea Fecioara, care este cu Mine în cuvânt pentru serbarea ei de azi între sfinţi şi între îngeri şi între puteri cereşti.

Iubirea este cuvânt dulce atunci când ea se face în om rugăciune, cuvânt de iubire şi de slavă pentru stăpânul ei. Ea este cuvânt cu tărie atunci când se face râvnă împotriva celui ce loveşte în faţa Mea de pe pământ. Ea este cuvânt de înţelepciune de viaţă atunci când are fii supuşi ei pentru slava Mea pe pământ. Iubirea este cuvânt de certare atunci când cei ce intră să stea sub numele ei lovesc în ea pentru iubirea de ei, căci scris este: «Cu cel îndărătnic Mă voi îndărătnici». Iubirea este cuvânt de nădejde şi de pace pentru fiii cei senini ai ei, pentru cei dulci lui Dumnezeu şi fiilor lui Dumnezeu, care sunt iubire precum Dumnezeu este iubire. Ea este dor şi cuvânt de dor pentru cei gingaşi ai ei, prin dor cu bună cuviinţă şi cu aleasă şi cerească purtare. Şi, iarăşi, ea spune că este scris: «Cu cel cuvios, cuvios voi fi; cu cel ales, ales voi fi».

Iubirea este floare rară, poporul Meu, şi nu se mai găseşte pe pământ. Ea nu poate vieţui prin spini şi prin mlaştini. Ea poate trăi pe loc înalt şi însorit, pe loc senin şi paşnic, pe loc fertil, verde şi rodnic pentru ea.


***

– Tu, Fiule scump al meu, eşti în mine cuvânt. Iubirea este cuvânt dulce; ea este cuvânt cu tărie; ea este cuvânt cu certare; ea este cuvânt de nădejde şi de pace, şi este cuvânt de dor, Fiule Izvorule. Ea ştie să iubească şi ştie să pedepsească; ea ştie să întărească şi ştie să dorească; ea ştie tot ce este ea peste tot ce este omul, Fiule al iubirii mele pentru Tine şi pentru omul iubit de Tine. Amin.

Poporule, poporule al acestui cuvânt de dor după om! Eu îţi dau azi o povaţă aleasă din cele mai nepătrunse puteri ale iubirii, iar tu să iei povaţa mea. Puterea iubirii este cuvântul Domnului de peste tine. Aceasta este puterea Fiului meu, căci nimeni nu poate să fie puternic decât prin iubire. Povaţa mea, iat-o, aceasta este: ia ca acoperământ al fiinţei tale cuvântul Fiului meu de câte ori îl lasă Domnul peste tine. Citeşte-l în vremea Evangheliei; ia-l ca pe Evanghelie şi citeşte-l, de la un cuvânt până la celălalt care îi urmează. Ia din el tot ce te ţine treaz pentru lucrarea lui, că dacă nu-i dai fiinţă prin citire bisericească, tu faci altceva, tu faci fire a ta, popor al acestui cuvânt care se face peste tine acoperământ ceresc. Dacă tu nu-l iei ca să citeşti mereu din el ca din Evanghelie mereu proaspăt venită de la Domnul la tine, tu nu-i poţi da fiinţă şi viaţă şi mişcare şi faptă în mijlocul tău, şi te numeşti dispreţuitor de Dumnezeu, neprimitor şi nepurtător de Dumnezeu. Citeşte la vremea Evangheliei la sfintele slujbe, citeşte spre împlinire cuvântul Domnului care vine la tine, cuvântul de viaţă. Citeşte, ca să nu uiţi chemarea Domnului şi împlinirea peste tine a cuvântului iubirii Lui.


***

Să nu se bizuie omul oricum pe împărăţia cerurilor cu el dacă el nu are învăţător. Eu i-am spus omului că împărăţia cerurilor este a pruncilor, pentru că numai pruncii ştiu să stea în ea, numai ei nu pot fără părinţi, căci dacă se fac mari, îşi leapădă părinţii, aşa cum a făcut Adam prin mintea de sine cu care a stat împotriva Făcătorului său. Vai celui ce se aduce pe sine la Dumnezeul acestei lucrări şi nu caută mereu, mereu apoi să înveţe ce înseamnă naşterea lui de sus, om născut din nou, om cu învăţător peste viaţa lui şi nu tot cu sinele lui peste el. Cel ce vine lângă Mine şi lângă cuvântul învăţăturii Mele, să nu vină pentru altceva decât pentru naşterea lui de sus şi pentru statura lui de fiu al lui Dumnezeu apoi, iar această minune dacă nu-l cuprinde pe el, dacă nu se cunoaşte peste el, acela va trebui să-Mi dea răspuns pentru viaţa lui. Cine nu are prin cine să fie, acela este stârpitură şi tot aşa şi creşte, dar cel ce vine să se nască de sus, din cuvântul Meu de viaţă dătător, acela dacă nu se naşte din nou, fiu după asemănarea Mea, va da apoi un greu şi dureros răspuns pentru el înaintea Mea, căci Eu l-am povăţuit cu taina vieţii Mele în om şi i-am dat învăţător de la Mine, ca să aibă cine să-i dea viaţă mereu, iar el mereu să ia, şi să caute să ia.


***

O, poporule, poporule, cu dor şi cu durere te învăţ să stai sub învăţătura Mea şi s-o pui peste tine cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu iubire, fiule, căci Eu, Domnul, am spus prin prooroci că neascultarea şi nesupunerea sunt păcate mai grele ca vrăjitoria şi ca închinarea la idoli şi sunt chiar rodul acestora. Te-am povăţuit, în multa Mea povaţă de viaţă fără de sfârşit peste tine şi ţi-am spus să păzeşti în tine viaţa, să păzeşti în tine învăţătura Mea ca să nu o pierzi, ca să nu te pierzi din ea. Te-am povăţuit cum să calci peste puterea diavolului, care te aşteaptă mereu pe la toate răspântiile şi pe toate căile tale, şi ţi-am spus să-ţi faci semnul sfintei cruci pe tălpile încălţămintelor, şi să-l faci cu untdelemn din candelă şi cu apă sfinţită mereu, ca să biruieşti pentru tine, pentru paza vieţii tale, şi apoi pentru venirea şi lucrarea Mea pe pământ prin rodul vieţii tale cea cu ascultare şi cu supunere faţă de cuvântul învăţăturii Mele, care te paşte şi te păzeşte ca să nu pieri dinaintea Mea, poporul Meu.


***

O, popor al învăţăturii cea de sus, care naşte fii pentru ea, şi voi, fii ai oamenilor care vă aplecaţi să luaţi din hrana aceasta! Nimic nu este mai rău, omule, decât să nu crezi, să nu poţi primi adevărul cel despre tine şi să nu te urmărească el apoi cu putere ca să te smulgi din tine apoi şi să te dai Domnului şi fraţilor Domnului, căci pentru acest adevăr, pentru el şi numai pentru el vei da tu seamă în faţa Domnului şi a mii şi milioane de îngeri şi nu în faţa omului. O, când tu nu poţi da seama în tine despre adevărul cel despre tine, oare, cum va fi atunci când vei răspunde Domnului despre tine după ce tu nu ai voit să răspundă cineva în dreptul tău înaintea Domnului, după ce tu nu ai putut să fii al Domnului mai mult decât al tău, mai mult decât cu tine, după ce tu nu ai voit să crezi şi să ştii viaţa vieţii veşnice?

Iată, omul stă ascuns în sine. Cum va putea el să dea răspuns lui Dumnezeu când va fi să facă aceasta? Dacă tu nu eşti împăcat în tine cu aproapele tău şi înaintea lui, nesocotindu-l, cum vei putea sta în inima Domnului în acelaşi timp, fiule? O, calea împărăţiei cerurilor e cale cu multă iubire pe ea, cu multă smerenie şi umilinţă, cu multă jertfă pe ea. Ea nu este o cale ca a omului. Dar cum nu aleargă omul să afle şi apoi să poată purta această împărăţie înăuntrul fiinţei sale?


***

O, fiilor, umiliţi-vă unii înaintea altora şi preţuiţi-vă dacă staţi laolaltă. Fiţi prieteni înfocaţi şi fiţi fraţi, că nu e bogăţie mai mare ca şi fraţii când îi ai. Pe un prieten adevărat, omul începe să-l preţuiască după ce nu-l mai are, şi îl doare golul lui. Preţuiţi-vă unii pe alţii, unii pentru alţii. Preţuieşte-l pentru tine pe fratele tău, nu pentru el, fiule. Dă-i mâna când ţi-o cere, şi fă-l să ţi-o dea pe a lui, şi să vă vadă Domnul mână în mână când vine la voi pentru ca să vă dea hrană, şi să vadă apoi rodul ei la voi.

Iubiţi adevărul, fiilor, şi fiţi atenţi la ceea ce a spus Domnul şi Fiul meu despre adevăr: «Cel ce lucrează adevărul, vine la lumină, ca să se arate faptele lui că în Dumnezeu sunt săvârşite». O, aceasta face frăţia între cei născuţi de sus. Voi sunteţi din cer învăţaţi, şi de aceea eu vă îndemn să nu fiţi răzbunători, ci să fiţi iubitori şi înţelepţi şi iertători şi calzi, neaşteptând mai mult de la celălalt, ci vouă fiecare cerându-vă mai mult. O, nu staţi cu voi în voi, ci daţi-vă Domnului şi unii altora, ca să vă fie uşoară inima şi dragostea inimii, şi să-I fie Domnului cald la voi. Ajutaţi-vă în facerea de bine pentru Domnul, fiilor, ca să puteţi iubi lumina, căci Domnul a spus că cei ce fac rele urăsc lumina şi nu vin la lumină. O, cine nu-şi vădeşte sufletul său, acela rămâne în rele şi nu se lasă spre vindecare, pentru că el nu vine la lumină, ci fuge de ea. Dar voi sunteţi învăţaţi de Dumnezeu şi ştiţi toate, şi pentru toate veţi da răspuns cum le-aţi împlinit, în voi mai întâi, şi apoi unii peste alţii, şi de aceea vă îndemn, împliniţi-L pe Domnul, fiilor. Eu am fost plină de grijă zi şi noapte pentru împlinirea Domnului în mine, şi de pruncă m-a luat Domnul în Sine şi mi-a dat să-L ascult şi să-L iubesc şi să-L aştept şi să-L nasc şi să-L urmez pe pământ şi în cer, căci am fost cea proorocită pentru ca să-I fiu Născătoare. Voi însă, trebuie să lucraţi şi mai mult, că nimic nu se dă de-a gata, ci trebuie să fie măsură pentru măsură, iubire pentru iubire; dar învăţaţi şi iar învăţaţi şi tot mereu să învăţaţi ce înseamnă Dumnezeu şi cum să-L iubiţi pe El. Învăţaţi unii de la alţii, învăţaţi-vă unii pe alţii, fiilor.

O, iată ce povaţă vă dau: citiţi cuvântul Domnului, că aveţi mult cuvânt, şi apoi mărturisiţi-l unul altuia întărindu-vă din el. Cereţi să vi se dea de lucru la cititul cuvântului, ca să vă învăţaţi să cunoaşteţi bine şi în toată clipa tot cuvântul Domnului, că altfel nu-l puteţi împlini, fiilor, ci îl uitaţi, şi uitaţi apoi de lucrul mântuirii voastre, care se lucrează cu duhul şi cu iubirea şi nu cu trupul, fiilor. Daţi-vă apoi spre cercetare cum citiţi şi cât înţelegeţi şi cât împliniţi, şi căutaţi să aveţi unii pentru alţii, unii peste alţii lucru sfânt înaintea Domnului, ca să nu staţi din lucrul iubirii, din lucrul frăţiei, care lucrează unul de la altul, unul pentru altul înaintea Domnului, şi să nu staţi zadarnic împreună în numele Domnului, fiilor. Înţelepciunea iubirii frăţeşti, nici unul să n-o luaţi din voi înşivă, ci din nevoile iubirii frăţeşti, ca să nu vă scrie diavolul că sunteţi iubitori de voi înşivă şi nu de fraţi, fiilor. O, fiecare din voi să-i iubiţi pe fraţi şi nu pe voi înşivă, căci cine se iubeşte pe sine, îl judecă pe fratele său şi ţine minte răul şi nu-L mai ţine pe Domnul în minte. Fiţi credincioşi, fiilor învăţaţi, că iată ce vă spun: cine ţine minte răul, ţine pe diavolul în minte. Fiţi înţelepţi, căci harul Domnului lucrează prin iubire, şi altfel el nu este în om. Luaţi în voi adeverirea cuvintelor cu har în ele când harul se dă vouă prin cuvântul preotului atunci când el rosteşte peste voi spunând: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi“, iar voi la aceste dăruiri răspundeţi cu „Amin“. Iată, fiilor, harul, dragostea, şi Duhul Sfânt Împărtăşitorul, acestea trebuie să fie lucrarea voastră, căci voi singuri le spuneţi lor: „Aşa să fie“. O, nu fiţi iscusiţi numai la lucrul cu mâna, ci fiţi iscusiţi la această mare lucrare de daruri pline de dor, că dacă nu veţi lucra aşa, nu veţi avea suflet cu pace şi cu bucuria harului în el. Harul Domnului trebuie să se facă bucurie şi viaţă în voi, şi pentru această lucrare va trebui să daţi Domnului răspuns, fiilor. Unde lipseşte lucrarea harului, lipseşte şi rodul frăţiei cereşti dintre voi. Harul are înţelepciune fără de margini, şi de la el luaţi ca să aveţi.

O, fiilor învăţaţi de Dumnezeu, cu El trebuie să semănaţi dacă El vă învaţă. Citiţi psalmii în zile de sărbătoare şi cuprindeţi-i, ca să vă umiliţi unii în faţa altora, unii pentru alţii, iar seara nu vă culcaţi oricum. O, nu aşa, fiilor, ci culcaţi-vă îmbrăţişaţi cu Domnul şi împăcaţi cu orice frate, ca să aveţi linişte în inimi, şi toţi să aveţi, şi unul de la altul să aveţi, binecuvântându-vă unul pe altul ca să aveţi duh de umilinţă, fiilor, că iată, greu plăteşte omul pentru neumilinţa lui.

O, nu pierdeţi timpul în vremea rugăciunii, ci câştigaţi-l, şi să se vadă apoi că nu l-aţi pierdut. Staţi cu Domnul în vremea rugăciunii, şi să se vadă apoi că aţi stat cu El la masă şi că vă ridicaţi împlinind ceea ce aţi spus Domnului, fiilor. Iată, e ziua mea de serbare, şi o petrec punându-vă masă de învăţătură, căci vouă vă trebuie multă împlinire a învăţăturii Domnului, că nu sunteţi oarecare pe pământ, ci sunteţi poporul cuvântului lui Dumnezeu. Cutremuraţi-vă de lucrul pe care îl aveţi de împlinit pe pământ înaintea Domnului, şi lăsaţi pe Domnul să stea în voi aşa cum este El şi nu aşa cum sunteţi voi, căci Domnul şi Fiul meu este Cel blând şi Cel smerit cu inima, fiilor. Amin.

Le-am dat glasul serbării mele peste ei, Fiule Doamne. Le-am dat aducerea-aminte a Ta în ei, căci Tu eşti Cuvântul peste ei. Dar acum, trimite Tu lângă ei multe puteri cereşti, înmulţindu-le puterile umilinţei, ca să poţi Tu locui înăuntrul lor, Doamne. O, de mila celor ce sunt zdrobiţi în porţi, eu i-am amintit azi poporului Tău să-şi întărească peste el, şi în el însuşi fiecare fiu, învăţătura Ta pe care de atâta vreme le-o dai ca să-şi înmulţească în ei harul Tău, că după ei aştepţi, Doamne, dar înmulţeşte Tu în vasul lor iubirea şi torţa ei, care este dorul, Doamne al celor smeriţi. Eu din pruncie am iubit harul Tău, şi l-am luat în mine, Fiule Doamne, şi apoi Tu ai fost Fiul meu şi al harului meu cel lucrător de la Tine, căci Tu mi l-ai dat ca să Te pot purta şi să fiu ca Tine şi nu ca omul cel fără de harul Tău. Le-am spus lor să fie cu harul Tău în ei. Le-am spus lor să Te cerceteze în ei cercetându-se pe ei pentru harul Tău, Doamne, Fiule al meu şi Învăţătorul lor. Amin, amin, amin.

– O, poporul Meu, se umple cerul şi pământul de glasul cuvântului Meu, şi îl ascultă cu dor. Fă-te mlădios la glasul Meu, fiule, şi întreabă-te cu veghe dacă se cunoaşte că peste tine este cuvântul Meu. Este scris că şi cerul şi pământul trec, dar nu cuvântul Meu. O, poporul Meu, toate cele ce faci tu, pot trece, dar să nu treacă peste tine cuvântul Meu şi să-l laşi tu neîmplinit apoi, că nu omul, ci Eu te voi întreba cât l-ai iubit, cât l-ai crezut şi cât l-ai aşezat tu peste tine dacă Eu te-am păstorit cu el ca un Păstor ceresc al tău. Întăreşte-Mi venirea Mea la tine, poporul Meu, şi nimic mai presus decât aceasta să nu preţuieşti. Harul Meu şi dragostea Tatălui şi Duhul Sfânt Împărtăşitorul, aceasta să fie lucrarea cea de peste tine, mai întâi şi mai presus de toate câte faci tu pe pământ, poporul Meu. O, multe te-am învăţat, ca să nu uiţi de Mine şi de tine, şi iar îţi spun că dacă pe acestea nu le faci, toate celelalte câte tu faci, ţi se întorc împotrivă, spre durerea ta şi a Mea.


***

Eu ţi-am spus mereu că între sfinţi e dor mare şi tot mai mare pentru cuvântul Meu de pe masa ta, iar tu să prinzi fiori cereşti când ştii cu cine stai la masa cuvântului Meu, şi să-ţi fie precum în cer pe pământ, şi să am putere de la tine prin harul Meu de peste tine, iar harul se dobândeşte în om prin credinţă neclătinată, poporul Meu. Toţi cei care sunt acum cu cerul, prin credinţa lor cea fără de clătinare au ajuns sfinţi pe pământ şi cu puterea Mea în ei, după ce Îmi dădeau Mie locaş în ei, dar prea puţin a fost numărul lor faţă de multul neam omenesc. Prea puţini M-au pus la încercare ca apoi să Mă descopăr în ei înaintea oamenilor.


***

Învaţă-Mi poporul iubirea vieţii tale şi frumuseţea ei de copil supus tuturor cu iubire şi cu răbdare, că tu ai ştiut de la Duhul Sfânt plata răbdării sfinţilor, şi voiesc, ca şi tine voiesc şi Eu, să aibă plată de la Dumnezeu poporul Meu şi să lucreze pentru ea aşa cum tu ai lucrat şi ai trăit şi ai iubit şi te-ai sfinţit pentru Duhul Sfânt, dulce mama Mea. Amin, amin, amin.

– Taina fiilor lui Dumnezeu, o, scump copilul meu, o, Doamne şi Stăpân al meu, aceasta voiesc eu să trezesc în inima fiilor poporului Tău. Le-ai dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu. Fiii lui Dumnezeu sunt născuţi din Dumnezeu şi trebuie să semene cu Dumnezeu. Tu ai spus că cine nu se va naşte de sus nu poate moşteni lucrare de fii cereşti, lucru de ucenic desăvârşit. Numai cei născuţi din Tine au lucrare şi plată de ucenic. Numai cei ce înţeleg iubirea Ta cu care Te-ai dat în braţele morţii pentru dragostea de om pentru ca să-l faci pe om asemenea Ţie, numai aceia nu stau fără cruce, Fiule al suferinţei cea pentru iubirea celor ce se nasc din durerile suferinţei Tale pentru om. Ferice celui ce crede în Tine şi care nu moare niciodată, căci sunt ca îngerii cei ce cred în Tine, copil venit pe pământ ca să nimiceşti moartea şi ca să-i arăţi omului iubirea şi taina ei care-l naşte pe om de sus, de unde este veşnicia vieţii, Fiule, copil al Tatălui şi al meu. Lacrima bucuriei, când Te văd cu Tatăl grăind între cei din cer despre mângâierea care ne vine de la coborârea noastră în mijlocul poporului Tău, mă aduce să le amintesc celor ce au numele Tău prin acest cuvânt de peste ei că Duhul Sfânt Mângâietorul aşteaptă de lângă ei să vină peste Tatăl şi peste Tine şi peste toţi cei ce au acum trupuri cereşti în cer, şi să-i mângâie pe ei, să mângâie ei cerul lui Dumnezeu, Fiule plin de dor de ucenici desăvârşiţi prin iubirea cea de sus, aşa cum eu am iubit pe pământ.

O, copii ai cuvântului Fiului meu! Stă lângă voi Duhul Sfânt Mângâietorul ca să meargă mereu, mereu la Dumnezeu de la voi cu mângâiere, ca să poată Domnul cu voi să stârpească moartea de peste om şi să aducă învierea morţilor, şi viaţa mângâierii din cer pe pământ. Moartea nu este mângâietoare, ci îl înşeală pe tot omul cu dulceţile ei mincinoase, până ce omul este cuprins de plata ei cea plină de dureri. Viaţa însă este mângâiere fără de sfârşit, iar durerea cea pentru plata mângâietoare este lucrarea ucenicilor desăvârşiţi, care ca şi mine au ca bogăţie a vieţii iubirea cea de sus, care se face mângâiere în om şi pentru om. Nu daţi din inimile voastre această bogăţie, căci Fiul meu v-a spus: «Fiţi dulci şi staţi învăluiţi în nori de îngeri ca să fiţi ocrotiţi ca sfinţii, şi fiţi copii dulci, că Eu am fost copil dulce la Tatăl şi la mama Mea, şi voia lor am făcut-o, şi cu umilinţă dulce am lucrat lucrarea de ucenic desăvârşit prin răbdarea cea de sus». Amin.

O, copii ai naşterii de sus, aşa v-a îndemnat Fiul meu Cel iubit, întru Care Tatăl a binevoit cu voia Lui. Binevoiţi şi voi întru El cu voia voastră cea dulce Lui, dar învăţaţi lucrarea de ucenic desăvârşit uitându-vă în viaţa mea. Eu am fost dulce la grai şi la faptă şi la iubire şi la purtare, iar viaţa mi-a fost jertfă a duhului meu cel umilit, cel plin de milă pentru Dumnezeu şi pentru om. O, dulce mi-a fost cuvântul şi n-am îndurerat cu gura mea, ci numai am mângâiat şi am împărţit taina cerului sfânt, iubirea cea de sus în tot jurul meu în toată clipa, ziua şi noaptea, căci plămada mea a fost plămada de ucenic desăvârşit, de iubire cu milă şi cu dor şi cu mântuire în ea. Beţi din izvorul vieţii mele şi lăsaţi-vă plămădiţi din aluatul fiinţei mele.


***

Te povăţuiesc, ca şi până acum, să fii copil, poporul Meu, şi să fii cuminte şi ascultător aşa cum sunt Eu înaintea Tatălui Meu; să fii copil cuminte şi cu Dumnezeu şi cu omul, ca să vadă omul că tu lucrezi frumos şi că nu faci ca Lucifer, care s-a vrut deasupra lui Dumnezeu, aşa cum toţi slujitorii de pe pământ care se numesc ai Mei fac lucrarea lor şi a omului, şi nu pot aceştia asculta de Dumnezeu, de Scripturile Lui şi ale sfinţilor Lui care L-au urmat pe El pe pământ întărind temelia bisericii, aşa cum Eu i-am învăţat pe ei, pe sfinţii Mei, poporul Meu, şi aşa cum te învăţ azi şi pe tine să fii fiul lui Dumnezeu, Scriptură aşteptată de sfinţi pentru răscumpărarea dreptăţii lor cu care au lucrat dreptatea Mea în fiecare timp până la tine.


***

Credinţa ta, poporul Meu, aceasta să fie: precum în cer aşa şi pe pământ, aşa cum am hărăzit Eu prin cuvântul Scripturii cea rostită pentru ucenicii Mei, căci pe pământ e numai lume peste tot, şi e ca pe pământ, fiindcă unde nu este voia Mea cu voia omului, nu este cerul pe pământ. Iată, nici un fel de credinţă nu-ţi trebuie ţie decât să crezi Scriptura aceasta pe care am sortit-o Eu la cei ce se sfinţesc pentru Dumnezeu, şi prin care am zis: «Precum în cer aşa şi pe pământ», iar tu să ai toată înţelepciunea acestei Scripturi care taie de la tine apăsarea grijilor vieţii, dând Tatălui toată grija aceasta, numai să porţi tu pe pământ grija împărăţiei cerurilor în tine şi în mijlocul tău, poporul Meu, şi să lucrezi tu cerul pe pământ în orice faci, în orice grăieşti, în orice iubeşti, căci iubirea şi viaţa ta Eu trebuie să fiu. Amin.


***

Toate păsările cerului cântă lui Dumnezeu şi se roagă pentru toată făptura şi se aşează pe pământ ca să-l binecuvinteze pe om cu binecuvântarea tainelor cereşti în care ele stau şi trăiesc. Cântă şi tu, Ierusalime, că toate păsările cântă. Cântă, fiule, şi te vei asemăna păsărilor cerului. Strânge-ţi şi tu hrana aşa cum ele îşi strâng de pe pământ şi din văzduh, şi din inimă în inimă să poţi să dai Domnului tău slavă, din crenguţă în crenguţă, din mlădiţă în mlădiţă, ca să fii ascultător în viţă şi să creşti din ea şi ca ea, poporul Meu. Împărăţia Mea din mijlocul tău nu se vede bine acum, dar se va vedea bine, şi multe păsări vor cânta în ea, şi multe turme se vor adăpa din izvoarele ei, numai tu să poţi lucra şi să trăieşti precum în cer pe pământ, popor al venirii Domnului la sfârşit de timp.


***

Iată, nepriceperea îl ia pe om mereu, mereu din calea lui spre Domnul, dar cartea aceasta, pe care acum ţi-o dă Domnul ţie, este cuvântul umilinţei Domnului spre tine timp de cincizeci de ani, şi Domnul te învaţă să fii umilit, popor al învăţăturii cereşti. Caută să înveţi din carte că nu ca pe pământ trebuie să trăieşti, şi caută să prinzi puteri cereşti pentru învăţat şi pentru împlinit cartea. Cel ce are duhul umilit lasă de la el şi ia de la Duhul lui Dumnezeu, şi Îl ia pe Domnul din tot jurul lui când el pe Domnul Îl vrea. Cel ce are duhul umilit nu aşteaptă mai mult decât merită sau mai mult decât i se cuvine, ci Îl ia pe Domnul după cum Domnul i Se dăruieşte lui, căci statura omului îşi atrage singură tot ceea ce are ea în aluatul ei. Duhul umilinţei a fost duhul care i-a învăţat pe sfinţi calea împărăţiei cerurilor în ei, căci ei înşişi se umileau pentru ea. Vă învăţ pe voi duhul umilinţei sfinţilor ca să nu-mi ceară Domnul răspuns că nu v-am învăţat calea mântuirii, calea umilinţei. E zi de serbare de sfinţi, iar calea lor şi a bucuriei lor cu Domnul a fost duhul lor cel umilit, care ştia în ei să primească totul ca de la Domnul şi nu ca de la om. Darul pe care vi-l dau dintre sfinţi pentru duhul cărţii Mielului lui Dumnezeu, este duhul umilit, cea mai sfântă jertfă pe care I-o poate omul dărui lui Dumnezeu, pe el însuşi, cu duhul cel umilit din el, aşa cum sfinţii s-au dăruit Domnului spre împărăţia Sa în ei apoi. Vederea duhului umilit este vedere sfântă şi făcătoare de om nou pentru om şi pentru cel asemenea lui. Duhul umilit din om stă în Domnul, nu în lumea aceasta, nu în cele ce pier. Umilinţa de duh îl face pe om să se dea în mâna Domnului pentru voia Domnului în el, îl face pe om să asculte de cuvântul cel din faţa lui, nu de cel dinăuntrul lui, care Îl aruncă afară pe Dumnezeu când Domnul vine să intre. O, popor al hranei cereşti, aşa este calea omului spre Dumnezeu şi calea lui Dumnezeu spre om pentru ca să se facă omul împărăţie a cerurilor pe pământ, luând de la Dumnezeu prin cei ce sunt cuvântul lui Dumnezeu. Cartea cuvântului lui Dumnezeu are în ea toate darurile care îl pot împodobi pe om cu faţa împărăţiei cerurilor, iar eu, trâmbiţa Domnului, îţi dau dintre sfinţi în ziua aceasta darul umilinţei de duh pentru ca să poţi tu prin el să te faci fiu plăcut lui Dumnezeu şi locaş de odihnă a Sa, popor al Domnului. Amin.


***

O, fiilor, cu foc şi cu dor şi cu durere vă spun şi vă amintesc să fiţi creştini şi să vă prindă răsăritul soarelui la lucrul cel pentru împărăţia Mea şi nu în aşternut, şi aşa să începeţi lucrul fiecărei zile. La mijitul zorilor voi să fiţi slujitori ai rugăciunii cea pentru voi şi pentru mântuirea făpturii, şi apoi cu rugăciune faceţi-vă lucrările de peste zi, cu rugăciune şi cu înţelepciune din Dumnezeu şi nu din voi, căci duhul ascultării peste om nu trebuie luat din voi înşivă, şi trebuie luat din faţa voastră, iar aceasta trebuie mai întâi să puteţi să faceţi, şi numai apoi veţi face aşa. Împărăţia Mea în voi nu se câştigă prin somnul trupului şi prin nepăsare de suflet, căci trupul vă e duşman vouă şi Mie dacă vi-l daţi spre odihnă.


***

O, treceţi din trup în duh. Biruiţi-vă trupul, căci trupul vă cere mereu şi prea multe, şi nu este el cel ce foloseşte vieţii ce va să fie, căci duhul este cel ce dă viaţă şi prospeţime de viaţă şi pregătire de viaţă şi bucurie a vieţii apoi. Iată, cel ce nu munceşte cu duhul munceşte cu trupul, şi apoi zice că are dreptul să se hrănească bine. O, sufletul are şi mai mari drepturi, fiilor. Să nu spuneţi şi voi că pentru Domnul faceţi multe. Să nu spuneţi aşa, ci să vă umiliţi cu înţelepciune, căci tot ce faceţi cu rugăciunea şi cu împlinirea cea duhovnicească, pentru voi faceţi, nu pentru Mine, iar Eu prin rugăciune să vă dau apoi, să Mă dau Eu vouă spre hrana vieţii veşnice, şi apoi voi sunteţi datori să nu vă lăsaţi sufletul flămând, ci să-i daţi şi lui dreptul să mănânce, şi unul altuia să faceţi milostenia pentru suflet, dându-vă de la Mine unul altuia. Ca şi trupul, şi sufletul vrea totul în dar, căci toate sunt daruri, ca şi viaţa cea din trup, căreia îi sunteţi mult datori, fiilor. O, nu mai staţi datori, nu mai rămâneţi datori. Fiţi drepţi faţă de Domnul, de la Care aveţi sufletul, precum trupul îl aveţi de la părinţi. Dar voi sunteţi datori şi prea datori duhului, fiilor. O, nu rămâneţi în urmă cu datoria aceasta. O, cum vă plătiţi voi această datorie, şi cu ce?

O, lucraţi, fiilor, lucraţi cu trupul pentru datoria duhului. Nu munciţi cu trupul numai pentru hrana trupului, căci aceasta este nedreptate faţă de Dumnezeu, Care vă dă viaţă în fiecare clipă. Veţi zice că faceţi rugăciune pentru datoria duhului, dar tot cel ce se roagă, pentru el cere, iar dacă nu se scoală ca să şi împlinească ceea ce el cere, rugăciunea lui este neroditoare, şi poate rămâne şi osânditoare dacă nu se ţine de cuvânt cel ce rosteşte pe cele ale rugăciunii.


***

Iată, iar şi iar vă învăţ înţelepciunea curăţeniei pentru Dumnezeu şi pentru îngeri şi pentru voi. Ţineţi în toată vremea în vase curate bucatele. Dacă mâncaţi şi vă rămân apoi în vas bucate puţine, nu lăsaţi vasul cu bucate puţine în el. Puneţi bucatele puţine în vas mic, potrivit cu măsura lor, şi spălaţi curat apoi vasul în care aţi avut bucatele. Nu folosiţi vas mare pentru bucate puţine, căci pentru aceasta se bagă duhul rău şi linge el de pe pereţii vasului dacă au pe ei bucate nespălate, căci duhul rău trage la murdărie nespălată de om.


***

Când omul nu are idoli înconjurându-l pe el, el poate să-şi cureţe uşor căsuţa, el poate fi mereu cu unealta de curăţire în mână, el poate face mereu curat pentru apropierea îngerilor şi pentru odihna Domnului cu omul, şi iată, omul trebuie să aibă puţine, puţine pe pământ şi mult cer pe pământ.

O, fiilor, în curţile Mele cu voi să nu trebuiască să munciţi când nu mai aveţi timp pentru curăţenie, ci trebuie mereu să aveţi curăţenie în curţi, şi să lucraţi în ele lucrul vostru în desăvârşită curăţenie, iar în faţa locuinţelor voastre să fie drumurile curate de gunoaie şi buruieni, ca să stea îngerii de pază pe lângă voi şi pe lângă locuinţele voastre cu Mine, că e vremea rea, fiilor, şi e plin văzduhul şi toate drumurile sunt pline de duhuri rele fel de fel, iar oamenii, toţi oamenii îşi toarnă unii altora pe cale lucrare de duh rău, vrăji şi farmece, din duh de invidie, căci cel ce slujeşte duhului lumii, acela este vas rău, în care toarnă duhul lumii toate stricăciunile lui, şi altă lucrare zi şi noapte lumea nu are, ci numai lucrare de duh rău are, iar Eu abia mai pot birui pentru voi ca să vă ocrotesc, şi plâng când vă văd pe drumurile lumii şi prin lume când Eu vă vreau în Mine pe voi.

O, fiilor, mai presus de orice îndeletnicire a voastră, mai presus de orice aţi avea frumos în voi, iubiţi florile şi verdeaţa şi curăţenia lor, căci raiul este locul curăţeniei şi a toată frumuseţea, ca să stea îngerii cu voi printre umbre de pomi binemirositori, căci toate acestea sunt pentru cer, nu pentru folosul trupului, ci pentru cer şi pentru duh, fiilor, iar Eu iarăşi vă spun că una este să-şi împodobească omul grădina şi căsuţa pentru el şi pentru trupul lui, şi alta este să facă aceasta pentru Domnul lui.


***

O, sunt tare, tare părăsit de om! O, sunt tare, tare pedepsit de om! Abia îşi mai aduce omul aminte de Mine, căci cine nu petrece cu Mine viaţa sa, acela face aşa pentru că nu Mă iubeşte şi îşi face numai voia sa. Cel ce îşi face voia sa, acela nu are iubire, iar cel ce face voia altuia, face aşa pentru că are duhul iubirii, duhul mângâierii, iar când el revarsă în părţi acest duh, din pricina iubirii din el lucrează el aşa, şi iată, aşa lucrare are iubirea din om, lucrare care nu poate spune nu nimănui. Omul însă nu este deprins aşa, iar Eu sunt prea părăsit de om înăuntrul său şi în afara sa. Cel ce nu Mă vrea peste el, acela Mă vrea să-i fiu doar argat, Mă vrea să-l ajut în cele ale lui, căci omul numai aceasta ştie că trebuie să facă Dumnezeu pentru el, şi iată cât de îndurerat sunt, o, popor al cuvântului Meu, şi te rog cu mare dor, împlineşte tu tot cuvântul Meu, ajută-Mă tu cu împlinirea lui de peste tine, ca să te scrie îngerii Mei între cei ce Îl iubesc pe Dumnezeu, şi ca să-Mi găsesc cu multul plăcerea în tine, şi ca să stau la masa ta cu sfinţii Mei, şi să am ce lua de pe ea când sunt cu tine.


***

O, poporul Meu, Eu te-am povăţuit să duci viaţă binecuvântată şi cu sfială sfântă pentru ea înaintea Mea şi în locaşurile Mele cu tine, iar aceasta înseamnă voia lui Dumnezeu şi pacea supunerii sfinte între tine şi Mine, învăţătorul paşilor tăi. O, nu vine omul să înveţe să ia învăţătură de la Mine, să înveţe să fie curat pentru Mine, voia Mea să înveţe să fie mereu omul. Dar Eu te am pe tine pe pământ şi mereu grăiesc cu tine, ca să dau vorbirea Mea omului şi să ştie el că Eu peste tine Mă fac voia Mea şi te voiesc în ea pentru Mine şi pentru cele ce vor rămâne, iar cel ce vrea să se dea Mie pentru voia Mea în el, acela ia de la voi acest cuvânt şi se încredinţează Mie prin el şi învaţă prin el ascultarea de Dumnezeu, care înseamnă viaţa cu Dumnezeu peste om.


***

O, popor care auzi din gura Mea cuvânt! Iată, tată, de ce am spus Eu pe calea acestui cuvânt de cincizeci de ani că la capătul vremii tot pământul şi tot omul va fi urmărit şi prins de duhul farmecelor şi al vrăjilor de la om la om, şi că Eu, Domnul, voi trudi din greu să-l ocrotesc pe cel din planul Meu. O, popor învăţat din cer! Cine-şi vrea mântuirea, acela şi-o zideşte adumbrindu-se sub crucea Mea, nemaiîndeletnicindu-se cu dreptatea de sine, cu părerea de sine, ci, din contra, căutând el asemănarea lui cu Mine mereu, mereu, minunea pe care Eu, Domnul, aştept s-o văd în om.

I-am spus mereu celui hrănit din gura Mea, să umble în lumină i-am spus. Şi de ce, oare, i-am spus aşa? Din iubire dumnezeiască i-am spus aşa, şi pentru că omul ascuns în sine se teme mereu şi dă să-şi apere mereu, mereu pe omul lui cel ascuns, ca să nu se vadă, ca să nu se descopere întunericul din el. L-am învăţat mereu pe creştin să nu vorbească doi câte doi, căci acest obicei omenesc nu-i lasă omului inima curată, ci îl trage mereu, mereu pe om la duh de uşurătate, la duh de femeie, şi aceasta este un mare rău între pământ şi cer, şi este gonire a îngerilor şi apropiere a diavolilor, care îndeamnă pe om la ascundere şi la nebărbăţie. într-o oştire dacă sunt din cei ce nu ascultă, intră în suferinţă toată oştirea, şi duhul rău îi vatămă pe toţi, dacă are cum să intre. Când Adam s-a dat spre neascultare de porunca Mea, el a pedepsit atunci pământul din care fusese luat şi întocmit, şi de atunci e în suferinţă pământul şi e sub blestem şi e sub apăsarea diavolului, şi din pricina neascultării omului ispăşeşte pământul şi geme în suferinţă toată firea de pe el.


***

O, mare este harul lui Dumnezeu în cei ce ştiu să creadă cu putere şi cu iubire în el, popor al învăţăturii cea din Dumnezeu. Pe pământ omul învaţă de la om, iar tu înveţi de la Dumnezeu şi de la sfinţii Lui care s-au făcut slava Lui pe pământ. Învaţă, dar, şi învaţă cum să înveţi. Învaţă cu sfială, căci Dumnezeu te învaţă; şi învaţă cu umilinţă şi cu mare iubire, căci cel ce nu învaţă aşa, nu ştie unul ca acela să-L arate pe Domnul în el; pe Făcătorul lui nu ştie să-L mărturisească pentru ca să creadă oamenii în Dumnezeu apoi, şi să vină Domnul să-Şi facă din oameni casă şi masă pe pământ.

O, popor cu milă bogată la masa Domnului cu tine! Cel ce învaţă este ca Domnul apoi, iar cel ce nu învaţă de la masa cuvântului Lui, acela rămâne ca omul. Aşează-te înaintea Domnului. Cei ce se fac asemenea Lui, aceia sunt cei ce se aşează înaintea Lui, şi aceasta înseamnă să se aşeze omul înaintea lui Dumnezeu. Tu nu trebuie să ai altă lucrare ziua şi noaptea, decât să stai înaintea Lui şi să semeni cu El între frate şi frate, şi apoi înaintea sfinţilor Lui, popor cu Dumnezeu la masa ta. Eu nu-ţi dau altă povaţă în ziua mea de serbare din mijlocul tău, ci ţi-L dau pe Domnul de lucrare a ta. Fă-te asemenea Lui. Vezi în învăţătura Lui cum este El, iar dacă tu crezi în El, fă din cuvântul Lui faptă peste tine, căci tu eşti din români, şi trebuie să arăţi la toate neamurile de pe pământ că eşti poporul Lui cel ales încă de când a venit El născut din Fecioară, după ce poporul Israel L-a lepădat pe El ca pe un străin, punându-L cu răufăcătorii. Apoi El m-a trimis pe mine ca pe cel întâi-chemat, şi am pus pecetea Lui peste pământul român, iar ea I-a rodit Lui popor acum, la venirea Lui cea tainică pe pământ, căci cu şoapta cuvântului vine Domnul pe pământ, şi stă acoperit în cuvânt, şi vine să înnoiască făptura, cuvântând peste ea de la masa Lui de nuntă, de pe vatra poporului român, pe care Şi-a pecetluit-o Lui atunci şi acum, ca să-Şi facă în ea casa venirii Lui, popor de ucenici, fii ascultători, fii învăţaţi de Dumnezeu. El va împlini tot cuvântul Său.


***

O, popor hrănit din cer! Când Eu grăiesc în mijlocul tău, Mă fac apoi auzit pe pământ, şi aşa Îmi lucrez Eu lucrarea venirii Mele la om şi după om. O, învaţă-te să lucrezi ca Mine şi ca sfinţii, învaţă-te cu lucrarea cea mare a umilinţei Domnului în tine, căci Eu Mă umilesc înaintea tuturor oamenilor ca să pot grăi cu ei, ca să-i pot chema pe ei, poporul Meu. O, Ierusalime, frumos este acest nume pe care Eu l-am aşezat peste tine! Tu să fii pe măsura numelui tău cel de la Mine, popor hrănit din cer, şi să fii după asemănarea Mea; pentru slava Mea să fii aşa, iar slava Mea este umilinţa Duhului Meu şi dragostea ei care se face cuvânt de salvare pentru om. Sfinţii Mei te încălzesc cu cuvântul lor cel din Mine şi te doresc să fii ca ei, poporul Meu. Învaţă-te să ştii şi să poţi şi să lucrezi tu tot ce Eu te povăţuiesc, căci mereu şi iar mereu te povăţuiesc Eu prin umilinţa Mea, cu care-ţi sunt Învăţător, poporul Meu. Amin.


***

Iar tu, popor martor al cuvântului Meu care vine cu norii, deprinde-te să ceri împlinirile Mele pe pământ, aşa cum sfinţii le cer. Învaţă să fii drept, poporul Meu. Fii drept pe pământ şi în cer, poporul Meu. Fii drept între oameni şi între sfinţi, pentru oameni şi pentru sfinţi, fii drept, poporul Meu. Tu să nu cauţi să te deprinzi cu minciuna acestui veac, tu să nu crezi că te poţi purta într-un fel cu omul şi în alt fel cu Dumnezeu, căci omul se vădeşte când este probat, şi acela este omul, căci aurul în topitoare se vădeşte şi se lămureşte. O, caută să te porţi între frate şi frate ca şi cu Dumnezeu, poporul Meu, şi aşa să ştii tu că se stă în faţa Mea, căci altfel de jertfă de la om Eu nu pot să iau, şi altfel omul nu-şi strânge ca să aibă în cer, şi mult să aibă în cer. Învaţă-te să naşti în cel din faţa ta adevărul cel sfânt din tine, dar să-l lucrezi ca să fie, poporul Meu, iar dacă nu-l ai, lasă-te lucrat pentru el, lasă-l să lucreze peste tine, fiule. Învaţă-te să împlineşti cuvântul Meu, ca să te scrii cu cei credincioşi, şi arată-ţi mereu faţa şi lasă-te la gătit pentru împărăţia Mea şi lasă-te curăţat de cele omeneşti, căci fericit este cel ce primeşte tot adevărul cel despre el, ca apoi să poată el să se lase gătit pentru faţa Mea în el, pentru împărăţia Mea în el, şi care este probată dacă este sau dacă nu este în el, căci viaţa Mea din om trebuie încercată, trebuie mereu întrebată dacă este în om, şi aşa vei fi tu unealta Mea de împlinire a Scripturilor Mele de cer nou şi de pământ nou, poporul Meu. O, nu uita, nu uita învăţătura Mea de azi: omul nu poate să se arate într-un fel cu omul şi în alt fel cu Dumnezeu. Eu, Domnul, îl citesc şi îl scriu pe om după cum se poartă el cu omul, şi aşa îl văd Eu pe el cât slujeşte pentru împărăţia Mea în el, şi aceasta este faţa pe care omul şi-o dovedeşte înaintea Mea, şi aşa îl citesc şi îl socotesc şi îl scriu Eu pe om, şi fac aceasta prin îngeri, poporul Meu. Amin, amin, amin.


***

Mă aşez cuvânt pe masa ta, şi cu sfinţii vin la tine, poporul Meu, iar tu ai de împlinit peste tine cuvântul Meu, aşa cum Eu, Domnul, îl împlinesc pe al tău când îl rosteşti înaintea Mea spre împlinirea lui. Toată împlinirea cuvântului Meu atârnă de dragostea ta cu care împlineşti tu tot cuvântul Meu de peste tine, poporul Meu, căci Mie Mi-a trebuit în toată vremea pe pământ un popor prin care Eu să împlinesc lucrările cuvântului Meu aşa cum sunt ele vestite prin Scripturi, poporul Meu. O, dacă Eu n-aş şti că omul poate împlini cuvântul Meu de peste el, nu i-aş rosti lui cuvânt de împlinit, dar omului îi trebuie credinţă şi apoi dragoste cu care să împlinească el cuvântul Meu, şi îi trebuie înţelepciunea Mea, nu înţelepciunea lui, şi îi trebuie supunere cu iubire. Acum două mii de ani le-am spus celor ce veneau la învăţat: «Învăţaţi de la Mine, că Eu sunt blând şi smerit cu inima», aşa le-am spus, iar ei numai cu înţelepciunea Mea puteau să înţeleagă rostul cel bun al cuvântului Meu de peste ei. Cel blând şi smerit cu inima are din el învăţătură curată şi sănătoasă, de vreme ce şi el este sănătos aşa, iar cei ce iau de la el învăţătură, aceia mai întâi iau în ei această sănătate şi se fac blânzi şi smeriţi cu inima mai întâi, şi numai apoi iau învăţătura şi o împlinesc pe ea, şi se fac ei sprijinul Meu pe pământ pentru lucrările Mele, pentru împlinirea a tot ce Eu am cuvântat să se lucreze şi să fie, căci lucrarea Mea este să-l întorc pe om la înţelepciunea drepţilor, şi cu ea să împlinească el zidirea Mea în el, şi a lui în Mine, viaţa Mea cea veşnică în el. Amin.


***

O, popor învăţat de Dumnezeu! Mă uit mereu cu cerul Meu de sfinţi şi de îngeri, Mă uit în tot cuvântul Meu de peste tine şi te învăţ că după orice cuvânt rostit de gura Mea peste tine, tu trebuie apoi să-l împlineşti pe el, fiule, şi să iubeşti în tine viaţa şi fapta cuvântului Meu, şi să faci aceasta cu duh de umilinţă, cu duh dătător de viaţă, aşa cum este puterea cea din cuvântul Meu, poporul Meu. O, mult s-au îndeletnicit sfinţii cu duhul umilinţei peste inima lor, şi mult au dat ei urmaşilor lor cuvântul lor cel sfânt, pilda vieţii lor cea căutătoare de mântuire pe pământ.


***

Nu pentru binele lui trebuie să aibă omul în gând să facă faptele cele bune, ci pentru binele lui Dumnezeu trebuie să lucreze omul fapta cuvântului Meu, căci cine face bine lui Dumnezeu, acela este cunoscut de Dumnezeu, şi apoi moşteneşte cu Dumnezeu, şi numai aşa ar fi să-i fie sfânt gândul omului când el dă să lucreze faptă bună înaintea Mea.


***

Fapta lucrată de om în numele Meu, şi de la care omul îşi caută mulţumire cum că a făcut-o, aceea e faptă care dă să rămână pe pământ, căci Eu, Domnul, nu aşa l-am învăţat pe om să lucreze.


***

O, nu pentru fapte îl primesc Eu pe om când el se înfăţişează Mie, ci pentru duhul umilinţei lui Mă apropii Eu de el când el vine spre Mine.

O, poporul Meu cel mic, te-aş ocroti, fiule, ca pe cel mic; mereu, mereu te-aş ocroti prin învăţătura Mea, dar grea e calea Mea spre tine, căci sunt dureri pe pământ, iar tu nu ştii bine să stai ascuns în braţul Meu ocrotitor de fii. Tu trebuie să ai ca lucrare mereu, mereu dragostea cea blândă între frate şi frate, iar duhul umilit să-ţi fie ţie pacea sufletului tău, şi aşa să stai mereu ocrotit în braţul Meu, şi în această pace a ta Eu să-Mi găsesc pacea, fiule. O, învaţă tu mereu, învaţă să fii mereu veghetor pentru tot cuvântul ieşit din gura ta, căci cu el îţi zideşti şi tu ceea ce vei avea, precum şi Eu lucrez, poporul Meu. «Cel ce grăieşte, cuvintele lui să fie ca ale lui Dumnezeu» şi, iarăşi, «Păzi-voi căile mele ca să nu păcătuiesc cu limba mea», aşa grăieşte Scriptura, iar ţie, poporul Meu, îţi trebuie mereu veghe pentru cuvântul tău rostit şi pentru cele dinăuntru ale tale, din care se naşte cuvântul tău. O, fiule, nu uita să iubeşti dragostea cea blândă a inimii, care are în ea temerea de Dumnezeu şi lucrarea ei cea plină de roade în jur, şi care are răsplată după fapte, iar tu ai mereu de învăţat duhul dragostei, calea cea mai înaltă a mersului ceresc pe pământ cu Domnul tău, căci Eu te întăresc, poporul Meu, şi cuvântul creşterii sfinte ţi-l dau, iar fapta lui cea cu duhul umilinţei lucrată îţi va da ţie har, şi înţelepciune pentru har, poporul Meu. Orice lucrezi, nu lucra fără cuvânt mai întâi, căci scris este: «La început a fost Cuvântul, şi Dumnezeu era Cuvântul, şi toate prin El s-au făcut». Amin.

O, învaţă-te să-ţi lucrezi ocrotirea, poporul Meu, şi mereu să ţi-o lucrezi, şi nu uita învăţătura Mea de peste tine, nu uita ce-ţi cer prin cuvânt, iar când Eu te privesc, să pot să văd la tine că faci faptă cuvântul Meu, că-i dai lui viaţă în tine, dar să lucrezi aceasta cu duhul umilit, cu umilinţa dragostei cereşti, poporul Meu, că vreau prin lucrarea ta cea din Mine să dau viaţă la toate pe pământ, şi să te asculte făptura, fiule. Învăţătura Mea este mereu în mijlocul tău, căci Eu nu numai din cer stau cu veghea Mea peste tine, iar tu să ştii să primeşti şi să dai, aşa cum te învaţă cuvântul Meu, şi numai ca în cer să lucrezi frate între frate, şi la orice lucrare a ta să zici peste ea: «precum în cer, aşa şi pe pământ», şi aşa vei fi tu mereu, mereu veghetor pentru cer înăuntrul tău şi în afara ta şi vei lucra viaţa, ca şi Domnul tău, viaţa şi duhul ei care se suie mai mult decât orice rugăciune, mai mult decât orice tămâie până înaintea Mea, până în inima Mea, ca să-ţi răspundă ea la dragostea ta, poporul Meu. Amin, amin, amin.


***

O, poporul Meu, nu se teme omul de pedeapsă peste viaţa lui, de judecată peste faptele lui, iar eu, Domnul, îl voi chema, sau îl voi depărta pe om când voi sta pentru întrebare înaintea lui în ziua înfricoşatei judecăţi şi când el Mă va întreba: „Când, Doamne, am făcut acestea ca să mă primeşti acum?“, sau „Când n-am făcut acestea ca să mă îndepărtezi acum că n-am făcut, că n-am lucrat mila şi iubirea cea pentru ea?“. Darul milei pentru Dumnezeu nu-l mai au oamenii, poporul Meu, căci ca să-l aibă omul, el trebuie să înveţe fapta şi lucrarea lui, şi numai apoi îl poate omul lucra înaintea Mea, iar Eu îl învăţ pe om dragostea cea desăvârşită, poporul Meu, şi care are ca lucrare mila cea plină de umilinţă şi iubirea cea pentru ea, căci iubirea îl vindecă de sine pe om, şi fără ea nu poate omul să aibă curată mila şi să-Mi dea Mie din ea, căci ea se împarte la cei ce sunt iubiţii Mei în lucrarea lor, şi aşa Îmi slujeşte ea Mie pentru faptele cele mântuitoare ale omului şi care-i lucrează lui viaţă pentru veşnicie, viaţă cu învăţătură lucrată, iar cel ce este umilit ia de la Mine învăţătură şi îndemn şi nu ia de la el, căci nu poate omul lua şi avea prin el însuşi, fiindcă nu aşa este taina lucrării vieţii. Lucrarea vieţii este taina cea învăluită în duhul umilinţei când ea se urcă spre Mine din om, iar omul îl înalţă atunci pe cel ce se face apoi luişi cale a lui spre Mine, şi iată, omul cel iubitor de Dumnezeu este acela care îl ridică pe aproapele lui spre Mine, nu spre el, iar cel ce lucrează aşa, acela împlineşte aşa cum i-am spus Eu omului să Mă urmeze, căci aşa am spus: «Cel ce voieşte să urmeze Mie, acela să se lepede de sine luându-şi crucea sa şi urmându-Mi apoi». Iată, poporul Meu, aşa este dragostea de Dumnezeu şi aşa ajunge ea la Mine când omul o lucrează pe ea peste aproapele lui ridicându-l spre Mine. Nimic nu aştept Eu de la tine decât acestea, fiule poporul Meu, şi cu duhul umilit să lucrezi tu lucrarea vieţii tale, ca să aibă ea venire la Mine prin cei ce sunt plăcuţii Mei cu viaţa lor, cu aplecarea lor înaintea Mea, iar omul vede cum te învăţ Eu pe tine şi învaţă de la Mine omul, poporul Meu, şi se întoarce omul la Dumnezeu cu umilinţă şi cu pocăinţă, căci fiul cel risipitor s-a umilit mai întâi, şi apoi a făcut pocăinţă şi a venit cu ea mărturisind-o tatălui lui, şi a lucrat pentru el pocăinţa lui, căci tatăl s-a aşezat să-l aştepte şi să-l bucure iertându-l şi nepomenindu-i de rătăcirea lui dacă s-a întors ca unul scăpat din robia cea mai grea. O, cea mai grea robie a omului este aceea când el slujeşte minţii lui şi poftelor ei, iar dacă Eu nu-l umilesc pe el cu lipsuri mari ca să-l ajut spre pocăinţă, omul nu se poate lăsa de această robie sub care stă căzut nepăsător de viaţa lui. Am voit, poporul Meu, să pun hrană pe masa ta în ziua de pomenire a fiului risipitor, şi n-am putut să fiu ţinut în porţi, căci este slăbire în porţi, şi te rog din nou, ai grijă de venirea Mea la tine şi ai grijă de statul tău în Mine, ca să lucrăm unul pentru altul, Eu pentru tine, şi tu pentru Mine, poporul Meu.


***

O, popor al praznicului Duhului Sfânt la masa Mea cu tine, şopteşte-ţi mereu porunca vieţii peste tine şi lucreaz-o şi iubeşte-L pe Dumnezeu şi pe aproapele tău, care este fiul Meu, şi aşa să-ţi lucrezi tu viaţa cea de veci şi răspunsul ei. În fiecare zi să ai ce să-Mi răspunzi, şi să am ce să-ţi răspund, fiule, şi fericit să-ţi răspund, şi să te am binecuvântatul Meu când tu cercetezi durerea Mea, neputinţa Mea, foamea şi setea Mea, pribegia Mea, sărăcia Mea şi dorul Meu după mângâierea ta, poporul Meu.

Lucrarea ta din toată clipa să fie mângâierea Mea cea de la tine, poporul Meu, şi curată să fie ea, precum Eu am lucrat între pământ şi cer când M-am arătat ca să-l învăţ pe om viaţa, căci Eu spre Tatăl l-am îmbiat pe om, şi pildă M-am făcut iubirii cu care l-am învăţat pe om iubirea cea desăvârşită şi duhul ei cel umilit, care se face cale a ei, cale înaintea Mea a fiinţei omului. Dragostea cea desăvârşită are ca izvor duhul umilit, şi calea dragostei se face el când omul ştie să se dea lui Dumnezeu, iar Eu Mă desăvârşesc în mijlocul tău cu învăţătura vieţii şi Mă împart, poporul Meu, şi îl ajut pe om să înveţe calea lui cu Dumnezeu pe ea, şi Mă mângâi în durerea Mea când pot să-l strig pe om de la el la Mine, de la moarte la viaţă, de la întuneric la lumină, privind apoi la el ca să-l văd lucrând dragostea cea desăvârşită prin duhul ei cel umilit în om, poporul Meu. Amin, amin, amin.


***

Noi, cei mărturisiţi azi între sfinţii Tăi, am fost fraţi prin iubirea cea de sus lucrată pe pământ între oameni, căci am iubit taina frăţiei şi puterea ei cea din cer peste fraţi, Doamne. O, nu este mai mare putere de împlinire a Ta, de mărturisire a Ta, ca şi puterea cea hrănită de frăţia cea plină de Tine între fraţi. Acolo unde totul însemni Tu, acolo se împlineşte cu mare putere porunca vieţii, iubirea Ta între fraţi, Doamne. Numai cei ce Te au pe Tine de viaţă a lor, numai aceia sunt fraţi cu frăţie care nu se strică, şi care este dăinuind între fraţi în cer apoi, Doamne. Noi am trecut mereu, mereu de la moarte la viaţă, căci i-am iubit pe ai Tăi, şi am lucrat mult pentru biserica Ta, Doamne, iar lupii care o pândeau pe ea se temeau de noi, şi de aceea se înrăiau în ei şi între ei ca unii care nu împlineau porunca iubirii, porunca vieţii, Doamne.

Acum, Doamne, le întărim iubirea de Tine la cei pe care i-ai făcut acum fiii Tăi pe pământ, şi le spunem lor aşa: Iubiţi porunca vieţii şi lucraţi-o mereu, trecând de la moarte la viaţă mereu, mereu prin iubirea dintre voi, o, fii ai poporului sfânt, căci Domnul stă în mijlocul vostru şi nu Se împuţinează împărţindu-Se vouă ca să aveţi în voi iubirea Lui şi să fiţi asemenea Lui între frate şi frate. Fiţi înţelepţi, fiţi tot mai înţelepţi. Fraţi sunt cei ce se iubesc ajutându-se, dăruindu-se unii altora, curăţindu-se unii pe alţii şi hrănindu-şi iubirea cea de sus în ei şi între ei în toată vremea, că mare este taina frăţiei cereşti pe pământ, iar lucrarea ei se face lumină a oamenilor şi naşte din ea mărturisitori ai lui Dumnezeu, aşa precum noi am lucrat şi am împlinit, şi apoi ne-am odihnit în roadele credinţei prin care am nădăjduit pentru dragostea cea de sus, şi întru care noi am lucrat pe pământ.


***

Curată este taina frăţiei, dar prea puţini sunt cei ce o iubesc şi o lucrează pe ea, căci cei ce nu ştiu să se lepede de sine pentru lucrul iubirii, aceia nu ajung şi nu ating taina şi puterea frăţiei cea de sus între fraţi. Cei ce se iubesc în duhul frăţiei cereşti, aceia nu-şi trag loruşi roadele dragostei frăţeşti, ci, din contra, şi le dăruiesc mereu, mereu unii altora pe pământ ca şi în cer, căci dragostea nu poate altfel lucra, fiindcă ea este cea care nu caută ale sale, şi iată ce departe sunt oamenii de adevărurile sfinte, pe care nu mai au de unde să le înveţe şi să se deprindă cu ele în lucrarea lor cea pentru viaţa lor.

O, poporul Meu, Eu te voiesc pe tine porunca Mea cea împlinită, căci viaţa este o poruncă, şi au călcat oamenii porunca vieţii şi viaţa care iubeşte cu dragostea cea care nu caută ale sale, şi care se înmulţeşte în om dăruindu-se, şi nu altfel lucrând ea.

O, poporul Meu, când pot să-ţi grăiesc, Mă alin. Alină-te şi tu cu grăirea Mea şi îmbogăţeşte-te din ea şi lucrează tu mereu taina şi puterea iubirii frăţeşti, iubirea cea de sus, căci locul unde fraţii locuiesc împreună trebuie să fie foc care arde luminând în lături şi care se dă lui Dumnezeu izvor şi prinos şi miros de bună mireasmă, spre adeverirea binecuvântării Mele peste cei ce se iubesc întru Mine şi, iubindu-se ei, se fac ei împărăţie a Mea, odihnă a Mea, rai pentru Dumnezeu, şi lumină a lumii se fac ei prin duhul păcii şi al frăţiei sfinte între ei, şi cărări se fac ei pentru cei ce se mântuiesc. Amin, amin, amin.


***

O, popor al cuvântului Meu, duh de întâmpinare să văd înăuntrul tău pentru coborârea Mea cuvânt în mijlocul tău. Apleacă-te, poporul Meu, căci aplecarea este iubire. Apleacă-te, fiule, că iată, Eu Mă aplec şi te îmbrăţişez în cuvânt, şi aşa şi tu să faci, căci unii altora ne suntem mădulare, poporul Meu. O, tu trebuie să fii înţelept foarte. Tu trebuie să înţelegi ce este statul Meu cu tine şi statul tău cu Mine, căci în cer e numai binecuvântarea şi slava ei între Mine şi sfinţii Mei, între ei şi Mine, şi trebuie şi tu pe pământ să fii ca şi în cer, poporul Meu. Apleacă-te, fiule, spre lucrarea acestei binecuvântări, apleacă-te mereu, căci te-am aşezat frate cu frate din loc în loc pentru lucrarea binecuvântării, căci este scris: «Ce este mai frumos decât numai a locui fraţii împreună! Domnul a poruncit binecuvântarea şi viaţa în veac acolo unde se unesc fraţii, şi aceasta este ca mirul ungerii sfinte şi ca roua pe înălţimile Sionului». Amin.

O, poporul Meu, voiesc să stai frate cu frate în Duhul Meu şi în lucrarea Lui cea mărturisitoare mereu, mereu, iar Eu, Domnul, să las peste tine roua binecuvântării Mele mereu, mereu, poporul Meu. Cei ce au peste ei binecuvântarea Mea, purtarea Mea de grijă, aceia au îndatorirea să Mă binecuvinteze pe pământ, aşa cum cei din cer Mă binecuvintează. Fraţii împreună nu se strâng în numele Meu decât pentru binecuvântare de la ei la Mine, şi de la Mine la ei, mădulare fiindu-ne unii altora spre slava poporului Meu pe pământ, care are în mijlocul lui mântuirea de la Dumnezeu.

O, poporul Meu, iubirea Mea din mijlocul tău îşi dă grai când fraţii Mă împart unul altuia ca rod al binecuvântării Mele. Nimic nu este fără plată pe pământ şi în cer, iar dacă Eu, Domnul, am grijă de tine cu binecuvântarea Mea, tu trebuie să fii ca mirul care curge spre binecuvântare, ca roua cea de dimineaţă pe înălţimi de Sion, căci aceasta este lucrarea şi slava celor ce împreună locuiesc în numele Meu, poporul Meu. Iată ce taină măreaţă! Din zi în zi mai mult să iubeşti tu această binecuvântare. Din zi în zi mai iubitor să înţelegi tu statul Meu cu tine şi statul tău cu Mine, căci unde sunt Eu, e numai binecuvântare şi slava ei între sfinţi şi Mine, între Mine şi sfinţi, poporul Meu.

O, e zi de întâmpinare, Ierusalime, iar Eu te învăţ cum să Mă aştepţi şi cum să Mă primeşti şi cum să Mă trăieşti, căci când am fost adus la templu după patruzeci de zile de la naşterea Mea, M-a întâmpinat bătrânul Simeon şi M-a numit mântuirea, şi M-a numit lumina neamurilor, şi slava poporului Meu M-a numit. Ca roua pe munţii cei veşnici, aşa să-Mi fii tu Mie, aşa să te faci tu Domnului tău, şi să iubeşti tu fericirea aceasta de a fi poporul Meu, căci tu Îmi eşti popor, şi am în tine cuvântul Meu, şi tot atât de mult să-l binecuvintezi şi tu pe el între frate şi frate, şi să te faci faptă a lui mereu, mereu, şi să binecuvintezi venirea Mea la tine dacă eşti împreună frate şi frate, căci nu e loc mai frumos ca acolo unde împreună fraţii se fac binecuvântare pentru binecuvântare, iubire pentru iubire şi har din har spre întâmpinarea Mea, spre slava Domnului pe pământ ca şi în cer, poporul Meu de azi.

O, cu cine am mai vorbit Eu atât de mult, atât de dulce, atât de părinteşte ca şi cu tine, Ierusalime de azi? Aşa să lucrezi şi tu între frate şi frate, poporul Meu, şi aşa să-Mi faci tu locaş şi slavă şi odihnă în tine, că Eu nu mai am mângâiere pe pământ decât în mijlocul tău, poporul Meu, iar voia Mea cu tine se face cerul Meu pe pământ, şi Eu vin la masa ta, vin cu sfinţii, şi te mărturisesc al Meu, iar lucrarea Mea cu tine Mă mărturiseşte pe Mine Dumnezeu al tău, mântuirea ta, poporul Meu. Amin.


***

O, poporul Meu, e mare nevoie de învăţătură din cer peste pământ, căci omul nu poate fi fiu al zilei dacă nu ştie ce înseamnă ziua şi ce înseamnă noaptea pentru om. Este scrisă acum înaintea omului vreme de post de bucate, şi nu ştie omul care este puterea postului, şi nu ştie, bietul de el, de ce trebuie să ţină el post de bucate. Cel ce posteşte de bucate este mai cuminte, mai harnic pentru suflet, vede mai bine, lucrează mai frumos, mai curat, se curăţă mai mult de cele rele din el, căci înfrânarea pântecelui îi micşorează omului grijile şi patimile care vin de la pofta trupului şi de la pofta ochilor, şi acestea îl duc apoi pe om la trufie şi se face omul fiu al diavolului, şi n-are cine să-l înveţe pe om că nu Mă poate avea pe Mine Dumnezeu al lui dacă el lucrează aşa. Postul de bucate trebuie să fie împletit cu lucrul cel de la Dumnezeu peste om, căci altfel omul nu poate scăpa de lucrarea diavolului când îşi opreşte doar pântecele de la îmbuibare şi nu-şi opreşte şi sufletul de la aceasta. Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi aceasta l-am învăţat Eu pe om să înveţe şi să lucreze, iar cel ce se opreşte de la pofta trupului nu i se pune lui dacă nu are lucrare din cer peste sufletul lui umilinţa şi iubirea, care-l fac pe om blând şi smerit cu inima pentru lucrarea păcii în el şi în jurul lui apoi, spre desăvârşirea lui Dumnezeu în el, şi iată, aceasta este taina postului şi puterea lui cea bună în om apoi. Amin.

Îmi amintesc cu durere fără de hotar de omul cel zidit de mâna Mea şi aşezat apoi în rai şi în ascultare de Mine în grădina aceea. O, n-a ascultat de Dumnezeu, n-a ascultat omul, ci a ascultat de sine şi de om şi de diavol. Iată, dacă omul nu-L iubeşte şi nu-L ascultă pe Dumnezeu, în zadar se opreşte el de la bucate, căci dacă el se ascunde în el cu cele ale minţii şi ale inimii lui, toate ale lui se întorc spre întuneric apoi, aşa cum Adam s-a întors spre neascultare din pricina neiubirii de Dumnezeu după ce el a fost doi din unul singur şi n-a mai fost un singur trup înaintea Mea, o singură voie, o singură iubire pentru Cel ce l-a făcut pe el.


***

O, poporul Meu, te binecuvintez pentru lucrarea Mea cu tine şi cu care să lucrezi tu peste tine puterea postului de bucate, dar nu uita: fii blând şi smerit cu inima, şi învaţă de la Mine aceasta, aşa cum Eu i-am îndemnat şi pe ucenicii Mei cei de acum două mii de ani. O, nu învăţa de la om lucrarea aceasta. Învaţ-o de la Mine, căci Eu aşa am spus: «Învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima». Te binecuvintez cu acest bun, poporul Meu, şi aşa să împleteşti tu lucrul postului de bucate, şi fiecare fiu al poporului Meu să aibă grijă mare de duhul păcii şi al neîncordării în tot lucrul cel cu mâna şi cel cu duhul, iar înfrânarea voastră de la bucate să vă fie ajutată de duhul acesta blând şi de smerenia inimii, fiilor, şi acestea să le lucraţi pentru Mine, pentru izbânda Mea cea lucrată cu lacrimi şi cu mare răbdare şi aşteptare după om ca să-i aduc Eu omului izbăvirea şi răscumpărarea pe care i-am plătit-o când M-am lăsat pe cruce pentru el. Iubirea Mea pentru om să Mi-o întoarcă omul, şi să Mă asculte el ca să-l pot Eu ocroti pe el, căci diavolul îl trage mereu pe om din Mine prin neascultarea de Mine a omului, şi iată, omul trebuie să înveţe cum să se întoarcă în Mine şi cum să stea în Mine, şi ca să nu-l mai găsească diavolul pe el în afara Mea. Amin.


***

O, poporul Meu, apleacă-te, fiule, ca să Mă aştepţi mereu în mijlocul tău cuvânt. Apleacă-te, fiule, căci aplecarea este iubire, şi iată, Eu Mă aplec şi Mă fac cuvânt peste tot pământul prin aplecarea ta sub cuvântul Meu. Apleacă-te, poporul Meu, spre lucrarea binecuvântării cea mai de sus, căci acolo unde locuiesc fraţii împreună, acolo trebuie să fie loc frumos prin unire, loc al binecuvântărilor Mele, aşa cum roua binecuvintează în dimineţi pământul, şi iată, unde este unire şi împreună lucrare de fraţi întru iubirea Mea, acolo am poruncit Eu, Domnul, binecuvântarea şi viaţa până în veac, poporul Meu. Binecuvântată să fie iubirea ta, iar vremea postului care începe acum, să te crească în iubire, să te facă cer pe pământ între frate şi frate, să te facă blând şi smerit cu inima, ca Dumnezeu, şi să te binecuvinteze pe tine pe pământ jos, şi în cer sus, căci aşa am poruncit Eu binecuvântărilor Mele să stea şi să fie şi să cuprindă în ele pe cei ce împreună locuiesc în unire în numele Meu, şi ca în cer pe pământ locuind ei înaintea Mea, primindu-Mă mereu ca să am la ei casă şi masă şi să am slava Mea între ei. Amin.


***

Am lăsat poveţe mari în carte, şi voiesc să fie ele trezitoare, tată. Vremea postului este vremea curăţeniei a toate: şi a iubirii, şi a umilinţei, şi a răbdării sfinte. Nimeni să nu întristeze pentru el însuşi pe fratele său, căci mustrarea cea plăcută Mie are lucrare pentru Mine peste om, şi nu pentru om. Să înveţe acest popor lucrarea neîntristării de la cele pământeşti între frate şi frate, căci Eu sunt Cel ce cunosc inimile, şi nimeni să nu voiască altfel şi nimeni să nu-Mi ia această lucrare a cunoaşterii inimilor.


***

Sub acelaşi acoperământ nu se aşează la rugăciune fiecare de sine, tată, căci se bucură diavolul de această lene pentru frăţie şi pentru rugăciune frăţească. Peste tot pe unde sunt strânşi în chiticele fraţi care să se dăruiască voii Mele în ei şi între ei apoi, aceia sunt rugaţi pentru împreună lucrarea lor înaintea Mea, căci scris este: «Unde este unire, acolo a poruncit Domnul până în veac binecuvântarea şi viaţa», şi iarăşi scris este: «Fericit poporul căruia Domnul este Dumnezeul lui, poporul pe care l-a ales Domnul moştenire Luişi».


***

Aşez poveţe mari în cartea Mea cu tine, popor al cuvântului Meu. Mai întâi îţi amintesc şi te învăţ să calci în tine voia ta pentru voia Mea, aşa cum este datina pentru cei sfinţi, care ştiu să se lepede de sine pentru viaţa Mea în ei. Eu la începutul poporului Meu de azi l-am învăţat pe el cu părintească iubire să nu calce în el voia lui Dumnezeu pentru voia lui, căci a rămas îndătinat de la sfinţi şi de la părinţii lor credinţa cea sfântă, şi prin ea lucrarea umilinţei de duh şi a pocăinţei, lucrarea postului şi a rugăciunii, drumul crucii şi a toate cele prin care omul se mântuieşte de sine şi se dăruieşte Mie şi trăieşte pe vecii apoi, căci cel ce trăieşte în Mine, nu moare niciodată, dar cel de la început şi cel de la mijloc popor al Meu nu a avut iubirea aceea cu care omul se îndumnezeieşte umplându-se de Dumnezeu. îi spuneam adesea să nu calce în el voia Mea pentru voia lui şi îl rugam pe el să se aşeze la rugăciune şi să păstreze vremea cuvenită pentru rugăciune, şi să nu stea atunci în curtea casei sau în grădină, ci să intre şi să se aşeze înaintea Mea, şi îl întrebam pe el dacă Mă aude ce-i spun, şi îl îndemnam să nu dea de peste el rânduiala Mea cea pentru sfinţi lăsată. Tot ce voiam să iubesc Eu în el îl învăţam pe el, iar dacă el n-a ascultat aşa mereu, a călcat apoi în el voia Mea pentru voia lui şi zadarnic l-am aşteptat Eu să fie el fiul Meu şi să nu moară el.

O, cel ce nu face rugăciune ca sfinţii, acela este prins de diavol, iar diavolul îi dă omului moarte dacă omul îl ascultă pe el, dar acum, Eu îmi învăţ mereu, mereu poporul pe care îl am, că vreau să am popor, şi vreau să fie el venirea Mea. Cel ce ştie cum să vină la Mine, este cel ce învaţă să vină, şi iată, Eu sunt învăţător peste cel credincios care ştie să fie fiul Meu. Amin.

O, poporul Meu, ca să fii poporul Meu, tu trebuie să fii credincios în tot ceea ce Eu îţi dau şi îţi cer. O, poporul Meu, crucea Mea cea grea a fost necredinţa omului, iar cel neascultător se dovedeşte necredincios. Aduc la tine poveţe mari, iar tu ai grijă să le împlineşti, fiule, căci cei ce stau sub acelaşi acoperământ trebuie să fie cu toţii una şi uniţi în tot ceea ce lucrează ei înaintea Mea cu duhul şi cu trupul.


***

Viaţa cea fără de moarte peste om este viaţa cea plină de Dumnezeu în trupul omului, este Fiinţa Mea cea blândă şi dulce, trăită de omul care nu păcătuieşte, căci cine Mă iubeşte nu mai păcătuieşte, şi se face iubire care nu moare niciodată, căci precum păcatul este moarte în om, tot aşa iubirea este viaţă în om, iar Eu, Domnul vieţii, Mă aşez în om şi trăiesc în el când el trăieşte în Mine, şi iată, taina vieţii cea fără de moarte n-o înţelege omul care dă să vină după Mine pentru viaţa lui şi nu pentru viaţa Mea în el. Cel ce nu înţelege care este taina vieţii în om, acela nu-şi lucrează viaţa, acela nu ştie că viaţa nu se capătă, ci se trăieşte, şi numai trăind-o se dobândeşte ea. Eu sunt viaţa, dar cel ce nu Mă trăieşte pe Mine în el, acela nu ştie încă să vină, nu ştie cum să vină după Mine ca să aibă viaţă veşnică apoi în el.

O, e mare taină lucrările Mele cu omul, şi fericit este cel ce se face ucenic al vieţii veşnice, iar Eu, Domnul, voiesc să las poveţe mari în cartea Mea cu poporul Meu de azi şi să-l ajut pe el spre înţelepciunea aceasta şi să vrea el să o aibă pe ea apoi, căci omul în care nu locuieşte Dumnezeu cu voile Lui, cu Duhul Lui, acela este om îngâmfat, om care strică în el trupul lui, locaşul împărăţiei Mele şi al Duhului Meu în om, căci omul care se poartă cu mintea lui ca după el şi nu ca după Duhul lui Dumnezeu în ea, acela este stăpânit de voia sa însăşi şi nu-L are pe Dumnezeu de Stăpân al vieţii lui, chiar dacă el dă să vină după Mine, alegându-şi mai întâi aceasta.

O, copii străjeri din partea Mea pentru cei ce-Mi dau Mie viaţa lor! Măcar de două mii de ani Mă doare de la omul care vine după Mine şi nu ştie ce înseamnă să vină. Eu am spus pentru cel ce voieşte să vină după Mine, am spus să se lepede de sine şi să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze aşa şi nu altfel. Nu este fără cruce cel ce vine după Mine. Cu Mine nu e ca pe pământ fericirea pentru om. Cu Mine e cu cruce, şi nu e drum mai slăvit pentru om ca şi drumul crucii, iar crucea este mai întâi lepădarea de sine, ca să poată omul purta cu Mine toate cele ce îi încearcă viaţa spre lămurirea statorniciei credinţei lui în Dumnezeu şi a iubirii lui pentru Dumnezeu. Eu nu pot cu omul până nu-i încerc iubirea şi credincioşia, dar cel ce nu ştie să se lepede de sine pentru trăirea Mea în el, acela este prins în cursa necredinţei apoi, şi nu-şi mai păstrează în el viaţa care nu moare, iubirea care îl îndumnezeieşte pe om şi prin care omul nu mai moare.


***

O, dulce şi frumoasă este învăţătura pentru cele sfinte în om şi pentru om, iar Eu, Domnul, mereu, mereu am stăruit cu ea de deasupra pentru statura cea sfântă a celui ce M-a auzit azi de lângă Tatăl cuvântând cuvântul vieţii veşnice, duhul cel proorocit demult să vină pe pământ şi să-I facă Domnului ucenici-mângâiere.

Suspinul Meu e greu, poporul Meu, şi dau să Mi-l mângâi când Mi-l spun ţie. Mai e un pic de timp, şi tu vei cânta „Hristos a înviat”, dar la tine să nu fiu pe cruce nici înainte, nici după sărbătoarea învierii Mele, ci tu să-Mi arăţi mereu, Mie şi celor ce te pot vedea, că în tine Hristos a înviat şi că este viu prin fapta şi prin Duhul Lui în tine, şi te îndemn, poporul Meu, să-Mi dai mângâiere, căci crucea Mea cea grea este necredinţa omului. Tu să te dovedeşti credincios prin petrecerea Mea în tine şi cu tine, căci cei ce nu petrec întru Mine nu sunt scrişi cu cei credincioşi. Tot omul care calcă în el voia lui Dumnezeu pentru voia sa însăşi este scris cu cei necredincioşi dacă el poate să facă şi nu face voia Mea, dacă el ştie voia Mea şi nu o face pe ea voie a sa, poporul Meu.


***

O, poporul Meu, credinţa fiilor trebuie să fie curată şi sfântă, şi statornică să fie ea ca a unor prunci care cred când văd şi când aud. O, poporul Meu, să te fereşti, tată, de duhul înţelepciunii omeneşti care îl îngâmfă pe om ca să nu-L aibă pe Domnul de Stăpân peste el. Te-am povăţuit mereu spre pruncie cu iubire în ea ca să-ţi dau ţie împărăţia Mea. Lucrează aşa cum te-am povăţuit, căci Eu, Domnul, te călăuzesc ca să te am, poporul Meu, şi ca să nu te pierd, şi ca să nu te pierzi tu dinaintea Mea dacă ai merge singur fără Mine înaintea faptei tale, înaintea paşilor tăi. Ai grijă să Mă ai Mântuitor al tău drept şi biruitor, căci Eu pentru tine nu am odihnă până nu voi vedea că dreptatea şi mântuirea ta nu va lumina şi nu va arde ca flacăra şi până ce neamurile şi regii de peste ele nu vor vedea slava Mea din tine şi cuvântul Meu împlinit peste tine pe pământ. Ai grijă, Ierusalime, de numele tău cel nou şi de numele Meu cel nou, căci Eu Mă numesc peste tine Cuvântul lui Dumnezeu, precum este scris, şi vin la tine ca un Mântuitor, ca un Mire, iar tu ai grijă să stai în taina miresei, poporul Meu. Iată, e sărbătoarea stâlpărilor, e duminica Floriilor, iar Eu, Domnul, deschid porţile tale şi intru la tine, şi binecuvântat este Cel ce vine la tine întru numele Domnului. O, mângâie-Mi suspinul, poporul Meu Ierusalim. Păstrează-te, tată, în taina şi în fapta Ierusalimului nou. Aşează-te, tată, din zi în zi mai mult în chipul şi asemănarea Mea. Uită-te mereu în Mine şi la Mine, şi caută să semeni cu Mine la cuvânt şi la faptă şi la viaţă, ca să ia totul viaţă de la tine precum ia de la Mine, şi să fii şi tu cu duh dătător de viaţă precum sunt Eu, căci una este să fie omul cu suflet viu, şi alta este să se facă el din Mine cu duh dătător de viaţă, căci viaţa când este în om, este cea care se împarte, şi numai aceea care se împarte este viaţă. Eu am venit ca viaţă să dau, şi din belşug să dau. Aşa şi tu să lucrezi frate peste frate, poporul Meu, şi apoi peste omul necunoscător de taina vieţii, de taina lui Dumnezeu, Ierusalime.


***

O, greu mai înţelege omul ce înseamnă Dumnezeu cu omul pe pământ, iar Eu, împătimit de dor după om, spun iarăşi ca şi acum două mii de ani: fericiţi cei săraci cu duhul şi în care Eu pot să-Mi fac împărăţie dulce pe pământ, şi, iarăşi, fericiţi cei ce rabdă mustrarea cea pentru facere nouă şi pentru viaţă nouă în om, iar cel ce nu o rabdă pe ea, acela fuge de ea şi nu cunoaşte calea Mea spre el şi bătaia Mea la uşa lui ca să Mă primească în el cu voia Mea. Numai cel ce ştie să stea în genunchi, numai acela iubeşte mustrarea. Numai cel ce iubeşte mustrarea, numai acela ştie să stea în genunchi. Nu cel la arătare este statul în genunchi, nu, tată, nu. Iată, omul nu simte din inimă statul în genunchi, şi numai cu trupul ştie el să stea îngenuncheat, iar învierea din îngenunchere, ridicarea din genunchi nu se mai arată ca o minune nouă mereu peste om.


***

O, poporul Meu de azi! Bucură-te cu duh de înviere în tine. Nu te bucura de venirea Mea cuvânt la tine, nu, tată, nu, ci bucură-te dacă poţi să fii al Meu după plăcerea Mea. Poporul Israel a greşit amarnic când s-a bucurat de Mine şi când s-a crezut poporul Meu, şi l-a doborât pe el mândria şi aşa a pierit Israel prin duhul semeţiei şi nu s-a făcut el pe placul lui Dumnezeu ca să nu cadă de la faţa Mea, căci faţa Mea e sfântă, ca şi cei ce stau în faţa Mea. O, nu te ascunde sub faptul că Eu vin la tine cuvânt ca să te bucuri de aceasta şi doar atât. O, nu aşa, poporul Meu. Nu te bucura că vin la tine cuvânt, că Eu nu Mă bucur de la tine decât dacă te văd că te faci tu cuvântul Meu cel împlinit, şi iată, Eu, Domnul învierii, îţi dau lecţii de înviere, poporul Meu, şi sunt Învăţătorul celor ce învaţă.

O, învaţă taina îngenuncherii, Ierusalime. E mare taină statul în genunchi şi ridicarea din îngenunchere. Învaţă moartea şi învierea ta, învaţă taina îngenuncherii, poporul Meu. Nu sta în genunchi fără să ştii că nu cu trupul este statul în genunchi. Cel ce îngenunchează este cel ce se leapădă de sine ca să fie al Meu întru toate ale lui şi apoi întru toate ale Mele în el prin supunere sfântă şi prin iubire ca a Mea, căci M-am dat pildă de iubire pentru iubirea cea din om. Cel ce se aşează cu adevărat în genunchi este cel ce ştie puterea învierii prin îngenunchere, puterea iubirii prin jertfă, căci Eu am înviat prin cruce, poporul Meu, şi nu poate omul să aibă altfel înviere, altfel decât Dumnezeu. O, nu te bucura că vin cuvânt la tine, ci bucură-te să te aşezi înaintea Mea după plăcerea Mea şi a îngerilor Mei, căci cel fără de înger nu stă înaintea Mea, nu poate veni înaintea Mea, fiindcă lucrarea Mea pentru om este prin îngeri, şi altfel nu este ea.


***

Zi după zi se înşeală omul pe sine că este al Meu, dar viaţă nu-şi lucrează, iar viaţa cea fără faptele vieţii, fără viaţa Mea în om, nu poate pe om să-l mântuiască, şi iată, nu are cine să-l înveţe pe om viaţa cea care nu trece, care nu moare şi care se înnoieşte prin puterea ei cea din faptele vieţii luată.

Este pe pământ o povestioară despre mama Mea Fecioara cum că, mergând ea de mână cu îngerul Meu Mihail, el i-a arătat ei oamenii care au plecat de pe pământ şi locurile lor de petrecere, după faptele lor dobândite în viaţă, iar între rai şi iad a văzut mama Mea mulţime de oameni atârnaţi cu capul în jos şi cu picioarele legate sus, tânguindu-se ei cu amar şi fără mângâiere pentru suspinul lor. Ea l-a întrebat pe îngerul Meu Mihail să-i spună pentru ce aceştia nu au loc nici în rai, nici în iad, iar îngerul Meu i-a spus ei că aceia au făcut fapte de milostenie peste biserici ca să scape ei din iad prin faptele acelea, dar fapte de viaţă veşnică în ei pentru fericirea lor între cei sfinţi, ei nu s-au aşezat să facă pe pământ, şi de aceea nu sunt ei în rai, dar nu sunt nici în iad, pentru că, în păcate petrecând cu trupul, au dat bisericilor ajutoare ca să-i scape Domnul de iad. O, dacă n-are cine să-l înveţe pe om viaţa lui cea de pe pământ şi viaţa lui cea din cer sau cea din iad, omul nu ştie să-şi croiască singur haina vieţii, şi îşi face rost, bietul de el, de chinuire veşnică între rai şi iad, şi nimeni nu-l învaţă pe el cum să-şi lucreze viaţa. O, nu se poate din păcate să-şi facă omul haină, şi nici să-şi cumpere nu poate, ci poate numai din sfinţenie să-şi ţeasă el haina vieţii, şi poate numai din înviere să-şi aprindă el lumina cărării lui spre Dumnezeu. Amin, amin, amin.


***

Şi acum, copii împărţitori, din zi în zi tot mai cu dor, tot mai cu credinţă aduceţi-vă aminte de toate cuvintele Mele de peste voi, ca să fiţi fiii făgăduinţelor Mele pentru cei ce cred, împlinind ei povaţa Mea şi creşterea Mea peste ei. Aveţi grijă mare pentru tot ce trebuie să fiţi voi clipă de clipă, şi se vor cunoaşte toţi cei ce sunt ai Mei, fiilor. Aveţi grijă aparte de nerănirea Mea de la voi, ca să vă dau plata cea sfântă, pregătită celor blânzi şi smeriţi cu inima, care sunt şi credincioşi şi iubitori prin acestea, dar trebuie din toată inima să trăiţi voi între voi această iubire, căci plata frăţiei e mare, fiilor, şi se vede bine de departe, din cer şi până pe pământ, şi de pe pământ până în cer, şi fericire mare este pentru cei ce au această înţelepciune în ei, înţelepciunea frăţiei care poate totul numai pentru cele de sus între fraţi pe pământ, şi apoi în cerul sfânt, şi nu altfel frăţie, căci vai celor ce se strâng împreună în numele Meu şi nu lucrează ei apoi taina celor de sus ziditoare şi lucrătoare între fraţi prin faţa Duhului Sfânt, Care mărturiseşte cu tot cuvântul sfânt şi cu fapta lui apoi, căci fapta cea fără de cuvânt pentru ea, arată prin lucrarea ei prihana omului care nu se bizuie pe Duhul Sfânt şi pe lumina Lui cea făcătoare de om.


***

O, nu pot Eu avea mai mare avere în om ca şi duhul lui cel plin de umilinţă, poporul Meu, şi prin care Eu sunt primit de om când bat din părţi la uşa lui ca să intru şi să fac curat peste viaţa lui, prin care să Mă arăt Eu apoi între oameni cu faţa Mea, cu trăirea Mea în om, aşa cum Mi-am arătat Eu lucrul Meu în femeia samarineancă, după ce ea a înviat la cuvântul Meu cel curăţitor de păcat peste om, şi apoi a împărţit înviere samarineanca, după cum a primit ea de la Mine, şi a adus pe mulţi din cetatea ei la credinţa în Mine şi la pocăinţa de păcate şi la duh umilit, duhul învierii omului când Domnul vine şi bate ca să-I deschidă omul.


***

O, nimeni să nu se creadă, nimeni să nu se facă mai mare decât Mine între pământ şi cer, ci numai cât Mine să se facă omul, şi să se facă, amin, căci scris este: «Vor fi asemenea Lui şi Îl vor vedea pe El». O, numai cel ce se face copil ca şi Mine, numai acela poate să fie ca Mine, căci copil înseamnă cel ce ascultă de Tatăl aşa cum Eu ascult, ca să Mă asemăn întru toate cu Tatăl, căci Eu de aceea am spus: «Tatăl este în Mine, şi Eu întru Tatăl sunt», şi, iarăşi, de aceea am spus: «Cel ce vede pe Fiul, vede şi pe Tatăl, căci Tatăl este în Fiul». Amin.

O, poporul Meu, Eu am mai spus un cuvânt frumos atunci când am venit pe pământ de Mi-am ales ucenici ca să-i fac credincioşi Mie aşa cum Eu Îi sunt Tatălui, şi le-am spus lor ca pe o urare a Mea peste ei, ca pe o dorinţă arzătoare a Mea le-am spus lor aşa: «Eu în voi, şi voi în Mine, ca să creadă lumea că Tatăl M-a trimis, că sunt trimisul Tatălui la om». O, ei trebuia să Mă arate apoi oamenilor venit în ei, venit pe pământ de la Tatăl la om, căci scris este în Scripturi: «Orice duh care mărturiseşte pe Iisus Hristos venit în trup, este Duhul lui Dumnezeu», iar cel ce Mă are pe Mine întru trăirea lui, acela trebuie să mărturisească prin fapte dovedite, prin viaţă ca a Mea în el, ca să vadă la el lumea că Tatăl M-a trimis la om. Amin.

O, poporul Meu, dacă cel învăţat de Mine nu este ca Mine apoi, acela nu este al lui Dumnezeu chiar dacă ştie el de la Dumnezeu după ce Dumnezeu îi spune lui toate. Eu când M-am înălţat de lângă ucenici de Mi-am ascuns de ei trupul, am spus că Mă duc să-i trag pe toţi la Tatăl, dar dacă omul aude din gura Mea cuvântul vieţii şi nu-l face pe el viaţă a Mea în trupul, în duhul şi în sufletul lui, acela nu vine şi nu se lasă atras în Tatăl după cum Eu am făgăduit că voi lucra pentru om.

O, poporul Meu, am lăsat pe Duhul Sfânt peste ucenici ca să-L dea ei pe El la cei ce erau adunaţi la Ierusalim, şi ei L-au dat, căci Duhul Sfânt este duh dătător de viaţă, poporul Meu, şi iată taină desfăcută îţi desluşesc acum şi îţi spun aşa: cel ce se face asemenea omului şi îl ajută pe om în slăbiciunile lui, mângâindu-l ca să-l ajute, acela este om cu suflet viu şi se face asemenea omului prin lucrarea sa, iar cel ce îl mustră pe om pentru slăbiciunile lui, dojenindu-l pe el şi trezindu-l la viaţă şi la faptă sfântă în el ca să-i dea lui viaţă şi să-l înveţe calea cu lumină pe ea, acela este om cu duh dătător de viaţă şi se face asemenea Mie prin lucrarea sa, şi iată, poporul Meu, prin lucrarea sa se cunoaşte omul, şi această taină voiesc Eu s-o pui tu la inimă şi să înveţi s-o cunoşti pe ea în omul care o poartă pe ea, şi să iubeşti peste tine omul cu duh dătător de viaţă ca şi Duhul Meu, căci Eu aşa am lucrat pe pământ când am venit de la Tatăl, şi tot aşa lucrez şi azi când iarăşi vin ca să-l fac pe om, şi asemenea Mie să-l fac pe el, şi nu asemenea omului, sau al omului cu suflet viu, căci scris este: «Făcutu-s-a omul cel dintâi cu suflet viu, iar cel de al doilea, cu duh dătător de viaţă». Amin.


***

O, poporul Meu, Eu am grăit prea frumos în vremea Mea cu tine, dar acum două mii de ani nu am lucrat tot aşa. Am zis că tu eşti cel mai mic, cel de la sfârşit al Meu, şi de aceea am dat să fiu cu duhul cald şi blând înaintea ta şi să te aştept, iar tu ai înţeles prea puţin că ascultarea ta de Mine trebuia să fie plata Mea pentru că Eu te învăţ, şi apoi ea trebuia să fie paza ta, căci cel ce vine pe calea Mea ca să stea pe ea, are apoi datoria să ia seama în toată clipa să nu cadă de pe calea Mea. Cel ce se face creştin, o, să nu se bucure că se face creştin şi că este al lui Dumnezeu sau că Dumnezeu este Tatăl lui, ci să vegheze apoi unul ca acela ca să nu cadă de pe calea aceasta a biruinţei vieţii lui asupra morţii lui, care tot timpul îl pândeşte pe el ca să-l tragă de pe cale. Cel ce caută să se facă asemenea omului, acela nu are folos de suflet pentru aceasta, ci are pagubă, şi mereu, mereu am văzut Eu această lucrare slabă în mijlocul tău, poporul Meu, lucrare care s-a pus mereu, mereu împotriva Mea pentru viaţa Mea în creştin, căci puţin de tot se prinde de om binele cel de la mustrarea cea îndreptătoare de viaţă, iar omului îi trebuie învăţător cu duh dătător de viaţă, o, poporul Meu de demult al Meu, şi iată, tată, te chem la pieptul Meu ca iarăşi să mănânci din el şi să fii iar al Meu dacă vei veni ca să mănânci şi dacă vei mânca aşa cum vei putea să creşti şi să fii, căci prea mulţi mănâncă şi nu cresc, iar Eu prea mult le dau, şi ei nu ştiu să mănânce dacă nu ştiu ce este hrana aceasta, dacă nu pun preţ pe ea când mănâncă din ea.


***

Omul, săracul, vrea lăudat, vrea mângâiat, vrea înţeles, dar el nu le lucrează pe cele vrednice de laudă, căci omul e nedrept cu dreptatea a toate câte sunt. Numai după ce trece cu trupul omul, numai atunci stă el umilit şi faţă în faţă cu toate păcatele lui dacă el nu se umileşte înaintea tuturor oamenilor în vremea lui de pe pământ. Ba, din contra, omul cel cu slăbiciuni ale firii lui nemulţumite, din pricina mândriei din el, îşi face fără să caute prea mult, îşi face ucenici ai slăbiciunilor lui, şi cei slabi se iau după cei slabi, căci omul este slab, e slab ca şi cel după care se ia el ca să cadă în slăbiciuni, şi omul îşi întăreşte slăbiciunile, şi Eu îndur multa Mea durere de la om, tată. Eu trebuie să Mă las biruit de om ca să Mă primească omul cumva. Nu pot fi mai drept ca omul, că nu vrea, tată, omul să nu aibă el dreptate.


***

Omul se ia după omul care seamănă cu el, care vrea ca el, care zice ca el, şi nu primeşte omul mustrare peste el de la alt om pentru îndreptarea vieţii lui. Se ţine tare omul, bietul de el, dar el rămâne tot neputincios, şi numai cel neputincios se luptă să poată. Nu Mă primeşte omul, decât cu mângâiere peste el şi cu ajutor pentru el, fiilor, iar altfel nu Mă primeşte, şi dacă vin cu îndreptare spre el, el Mă goneşte, măcar cu supărarea pe el însuşi Mă goneşte, dacă nu chiar cu supărarea pe Mine cum că nu sunt bun cu el aşa cum poate el să Mă primească şi nu altfel. O, numai în faţa mâniei Mele nu poate omul să se aşeze mai mare ca Dumnezeu.

O, câtă durere pe Mine! Omul nu îndură să fie de nimeni supărat sau umilit, dar nu tot aşa Mă iubeşte el şi pe Mine, nu tot ca pe el, tată, căci pe Mine el Mă supără mereu, Mă uită mereu, Mă părăseşte mereu, Mă îngenunchează mereu, Mă pune mereu înaintea diavolului faţă în faţă cu depărtarea lui de Mine, şi Eu îndur şi iar îndur nepreţuire de la om şi lacrimi pentru părăsirea Mea de către el, şi iată, omul are mai multe drepturi ca Mine şi stă nepăsător pentru acest păcat din el, iar cel ce face aşa cu Dumnezeu, tot aşa suflet are şi pentru omul care i-ar arăta lui păcatul şi despărţirea lui de Dumnezeu. Nu zadarnic am spus Eu că nici dacă ar veni la om cineva dintre morţi, nu poate omul mai mult, şi iată, cel ce nu poate este necredincios.


***

O, nu cel ce îl cunoaşte pe Dumnezeu, nu acela este cel ce îl iubeşte pe Dumnezeu. Cel ce îl iubeşte pe Dumnezeu, este cel ce este cunoscut de Dumnezeu, şi altfel nu este iubirea de Dumnezeu în om, Doamne. Tu ne-ai cunoscut îndoiala şi ne-ai mustrat pentru necredinţa noastră, şi aşa Te-ai dovedit că eşti Cel ce ştie toate, şi apoi noi Te-am iubit, şi prin Duhul Sfânt Cunoscătorul în noi, Te-am cunoscut şi Te-am iubit, după ce Tu ne-ai arătat că ne cunoşti. O, ce frumos i-ar sta omului să Te iubească după ce Tu îi arăţi că îl cunoşti! Omul însă se supără când Tu îi spui pe pământ păcatul. «Cel ce iubeşte pe Dumnezeu, este cel cunoscut de Dumnezeu», precum este scris în Scripturile ucenicilor Tăi, dar taina aceasta este prea străină de inima şi de simţirea omului, Doamne, şi omul ar trebui să nu mai greşească dacă nu poate să se căiască, dacă nu poate să-şi omoare păcatul, căci păcatul neomorât face pui, Doamne. O, păcatul nemărturisit este cel ce face pui, şi vai celui ce nu-şi mărturiseşte cu căinţă statura sa cea nevăzută pe deasupra, şi aceluia i se scrie că are alt dumnezeu, şi nu pe Tine, Doamne. O, Ţi-a acoperit diavolul faţa cu pomelnicele păcatelor oamenilor, şi nu ştie omul să şi le şteargă de la faţa Ta, Doamne. îi plângem pe cei ce stau sub numele de creştin şi nu au peste ei semnul iertării păcatelor lor, şi dăm să-l învăţăm pe tot omul cum să meargă pe calea care se numeşte calea Domnului pe pământ. Ne aşezăm cu Tine cuvânt peste pământ şi peste neamul român şi peste poporul Tău cel mic de azi, căci suntem trimişii Tăi, şi numai cel ce este trimis de Tine are rod înaintea Ta, o, Dumnezeule adevărat.


***

Sunt Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatălui Savaot. Dacă acest cuvânt ar fi de la duhul rău, s-ar fi strâns pe lângă el lume de pe lume şi şi-ar fi făcut voia aşa cum este pe pământ, dar cuvântul Meu este foc mistuitor şi nu se apropie de el omul de peste tot, căci omul ţine la voia sa însăşi şi şi-o face mai mare ca el şi fuge omul de voia lui Dumnezeu pe pământ. Foc mistuitor este cuvântul Meu, şi lângă el stă numai cel ce se aduce pe sine lui Dumnezeu jertfă de iubire fără de prihană, fără de meteahnă, iubire sfântă ca şi a Mea, iubire din iubirea Mea în om, şi fericit este omul hărăzit de Dumnezeu să fie purtat de voia Mea pe pământ aşa cum au fost apostolii Mei, cărora Eu la vremea potrivită le-am făcut chemarea ca să fie ai Mei, şi apoi să fie ei după chipul şi asemănarea Mea înaintea Mea, prin iubire jertfitoare pentru mulţi din cei ce, aşteptându-Mă să vin, iubesc pe cele veşnice în ei şi care nu trec, precum Eu, Domnul, nu trec, căci sunt Cel ce sunt. Amin.


***

O, nu e tot una vorbirea despre răul care este şi care lucrează spre pierzarea omului, nu e aceasta tot una cu vorbirea de rău. I-am spus poporului Meu cel de demult că prea mult, prea mult a lucrat el vorbirea de rău, lucrare care l-a scos de la Dumnezeu pe el, şi n-a înţeles taina de creştin, n-a înţeles aceasta poporul Meu cel de demult al Meu, şi pe care l-am hrănit cu milă ca şi pe cel de azi popor al Meu.


***

O, popor care stai la învăţat! Duhul meu întorcător de om spre Dumnezeu îţi spune ţie aşa, spre înţelepciunea ta: creştinii care cad, nu cad din pricina altora sau din pricina lui Dumnezeu sau a lucrătorilor lui Dumnezeu; aceia cad după ce se învaţă cu Dumnezeu şi pentru că le place să găsească fiecare de făcut câte ceva pe pământ, dar nu ceea ce trebuie făcut pe pământ. Aceia cad în sine, şi apoi cad din Dumnezeu; aceia cad din iubire, şi apoi din Dumnezeu. Din cei ce au venit şi vin în acest popor al venirii Domnului la om, fiecare voieşte să aibă ceva de făcut cu mâna sau cu darurile cele din firea lor, şi nu poate să-i aibă Domnul tari pentru El, pentru voia Lui pe unii ca aceştia, căci lucrările Domnului sunt tari şi veşnice, iar omul e deprins prea mult cu vremelnicia şi cu lucrările ei, care îl trag mereu, mereu pe om din Dumnezeu, şi iată de ce n-a putut Domnul să propăşească mult cu planul Său şi cu mult popor, popor închegat prin ascultare şi prin iubire.

O, popor sfinţit de cuvântul cel mult al Domnului! Învaţă ceea ce Domnul a spus pentru cei ce-L vor urma pe El: «Cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi aşa să-Mi urmeze». Amin. Aceasta înseamnă să asculte omul şi să iubească să aibă cruce, să stea sub greul Domnului, căci altfel mintea omului este dusă de valuri; aceasta înseamnă să se nască omul din Dumnezeu şi să nu mai aibă alţi părinţi sau fraţi sau rude sau prieteni în lume, căci cei ce nu pot aşa, aceia nu pot fi ucenicii Domnului, aşa a spus Domnul, iar Domnul i-a învăţat pe ucenici să-i cunoască ei pe cei ce sunt ai Lui, şi le-a spus: «Îi veţi cunoaşte după roadele lor pe cei ce sunt ai Mei». Iată, aceasta este lucrarea ta, popor venit spre venirea Domnului. O, nu poţi sluji la doi stăpâni deodată dacă ai venit pe calea venirii Domnului. Tu crezi că poţi, tu zici că poţi, tu faci să poţi, dar asta înseamnă că nu poţi, căci pe unul din ei îl părăseşti, şi tu nu crezi că aşa faci, şi adevăr adevărat este în cuvântul Domnului care spune răspicat calea celor ce vin să fie cu Domnul. Amin.

O, Doamne, eu am trăit numai în Tine şi numai pentru Tine am lucrat, şi aspră mi-a fost şi pentru mine şi pentru om râvna mea cea pentru Tine, şi pentru aceasta nu m-a biruit omul necredincios sau puţin credincios, şi m-ai biruit numai Tu, iar eu numai pentru Tine am râvnit. O, dă-i poporului Tău, dă-i Tu din duhul meu, dă-i, Doamne. Aşa să-Ţi fie Ţie ucenic poporul Tău de azi, Doamne. Amin, amin, amin.

– O, adânc al râvnirii după Dumnezeu, o, proorocule mare! Tu M-ai avut numai pe Mine mamă şi tată şi frate şi soră şi prieten, şi de aceea ai avut tu Mie ucenici, şi toţi erau în duhul tău, şi nu cădeau din el cei ce aveau din duhul tău. Când unui creştin îi este dor de sine, atunci el doar se preface că stă cu Mine dacă stă, şi unul ca acela caută cu ochii lui în jur creştin care să-i placă cu el însuşi în el şi în jurul lui, şi unul ca acela se bucură când se clatină încă alt creştin, ca să poată şi el să se clatine; unul ca acela se bucură să aibă cu cine se asemăna când îi este dor de sine şi de clătinare apoi, căci clătinare este iubirea de sine pentru cei ce caută pe cale cu Domnul în felul lor şi nu în felul cel sfânt al căutării. Această clătinare nu este din vina altuia, ci este o fire înnăscută în om, şi de care omul n-a scăpat când a dat să-şi piardă viaţa ca să şi-o câştige apoi în Mine. Eu însă am spus din timp că sita de sortare este în mâna Mea, ca să rămân în ea cu boabele întregi de grâu, şi iată, bobul neîmplinit, bobul ştirb, bobul sec dă să-Mi strivească de la mijloc cu îngâmfarea lui grâul cel plin de Mine, dar Eu veghez şi caut cu milă după cel îndărătnic şi îl strig, doar Mă va auzi când îl strig.

O, nu e nimeni, nimeni vinovat pentru un creştin care se clatină, ci numai dorul de păcat îl face pe el să se lase spre voile lui, în zeama lui, care i se pare mai dulce decât iubirea cea statornică între fraţi şi pentru fraţi. Eu am spus: vai celor ce pentru clătinarea lor, pentru nestatura şi nestatornicia lor lovesc în părţi pe cei ce prin greu şi prin ispite se păstrează sub lucrul Meu cel călăuzitor şi călăuzit! Eu pe cei ce îi iubesc îi îndemn să stea sub călăuză, dar vai celor ce ies de sub călăuză şi încă se numesc ai Mei aşa cum sunt ei! Este scris în Scripturi: «Cunoscut-a Domnul pe cei ce sunt ai Săi», şi pe tot poporul Meu, Eu, Domnul, îl îndemn să întărească pentru el statul sub călăuză, ca să-l cunosc Eu pe el. Amin.


***

În cer şi pe pământ Eu numai cu îngerii şi cu sfinţii Mă port, iar altfel nu, şi i-am spus şi omului aceasta, de la început i-am spus că nu e bine să fie omul singur, şi apoi Eu am luat din coapsele lui şi i-am făcut tovarăş pe potrivă, ca să mărturisească unul pentru altul înaintea Mea când Eu ridic întrebare peste om, peste viaţa omului, peste ascultarea sau peste neascultarea de Mine a omului.

O, popor al cuvântului Meu, nu este bine să fie omul singur, tată, iar Eu te-am strâns în chiticele ca să asculţi de Dumnezeu şi de la Dumnezeu şi ca să-ţi pot Eu întreba viaţa, fiule, şi ca să pot Eu lucra după orânduiala Mea cea pentru om. Vin azi şi te îndemn spre sănătate, tată, sănătate de duh şi de trup, şi am sfinţi vindecători în venirea Mea la tine. Iată ce povaţă îţi dau: nu căuta să mergi cu înger slab, nu căuta pe cel ce se potriveşte cu tine, pe cel bolnav ca şi tine, ci caută după cel ce se potriveşte cu Mine, tată, şi însoţeşte-te cu el pentru creşterea ta, pentru statura ta, şi mergi cu cel treaz peste statura ta, şi fericit vei fi când tu te vei însoţi cu cel ce are în el duh dătător de viaţă, că nu-i de ajuns peste tine om cu suflet viu şi atât. Dojana este duh dătător de viaţă, şi cu cât omul este mai duhovnicesc, cu atât mai mult greşelile mici el le vede mari, şi atunci el caută după cel ce vindecă greşeala lui, şi aceasta este înţelepciunea care nu-l lasă pe om să moară, care nu-l lasă să cadă, căci căzut şi mult căzut este omul care se înalţă pe sine, poporul Meu. O, te învăţ, tată, vindecarea, căci duhul cel vindecător este raza care-ţi descoperă ţie rana cea ascunsă care-ţi mănâncă pe dinăuntru viaţa. Te învăţ vindecarea ta, fiule, căci Eu Mi-am pus viaţa pentru om, iar omul dă să şi-o câştige ori de câte ori îi este atinsă viaţa, dă omul să-şi câştige dreptatea înaintea celui ce-i întreabă viaţa ca să i-o vindece, dar nu este bine să fie omul singur, o, nu este bine aceasta, nu este bine să se ascundă omul cu viaţa sa cea nevăzută de om. O, nu i-a fost bine lui Cain că s-a ascuns cu fapta vieţii sale, ci i-a fost rău, tată. Vin la tine cu sfinţi vindecători, ca să te înveţe şi ei meşteşugul păstrării vieţii şi a sănătăţii ei, vin cu lucru sfânt peste tine, poporul Meu, căci Eu vin la tine ca să pregătesc în tine împărăţia Mea, iar aceasta cu ce se pregăteşte? Cu voia Mea în om se pregăteşte ea, poporul Meu. Amin, amin, amin.


***

O, vreau să-l fac atent pe poporul Meu să vegheze şi să stea sub veghe şi vreau să-l iau la sân şi să-l învăţ să nu cadă din credinţă, căci vremea e în ea cu lepădarea de Dumnezeu a omului, şi nu se vede această vreme ca să se poată omul feri de ea, căci e ceaţă peste ea, şi nu peste pământ e ceaţă. Pe pământ e soare, dar peste vremea aceasta a lepădării de Hristos e ceaţă, tată.

O, poporul Meu cel mult învăţat şi oblojit de Mine! Veghează, tată, mai mult acum, veghează să nu cazi în păcatul lepădării de Hristos, că a venit lepădarea de credinţă peste biserica lumii, şi ea s-a lepădat, căci n-a vegheat. Acum veghează tu, veghează cu Mine, tată, ca să nu vină pe neştire peste tine ceea ce a venit peste biserica lumii, să nu vină peste tine această ispitire şi tu să nu-i cunoşti faţa, căci ea este bine învelită ca să nu cunoşti tu minciuna ei. O, fiule, lepădarea de Hristos începe de acolo de unde tu nu primeşti îndreptarea pentru viaţă, şi aceasta începe de la păcatul nemulţumirii tale, tată, căci cel nemulţumit se compătimeşte pe sine şi apoi se încruzeşte şi apoi se întunecă şi apoi pierde darul credinţei şi se leapădă de Hristos, şi acest păcat al lepădării de Hristos vine de la început, tată, vine încă de la Adam, cel ce s-a nemulţumit în sine când Eu i-am cercetat viaţa, iar când i-am cercetat-o, când i-am întrebat-o, el a dat vina pe femeia pe care Eu o luasem din coapsele lui, şi a fost nemulţumit că Eu am umblat la neascultarea lui, şi apoi el M-a lepădat de peste el. Iată, cine-şi iubeşte viaţa sa, acela uită de salvarea sufletului său, uită de Dumnezeu, şi aşa este uitarea sufletului, aşa şi nu altfel, poporul Meu.


***

Omul vrea cale de împăcare cu Mine, dar vrea ca să tai Eu de la Mine din cele ce aştept Eu de la el, şi nu vrea să taie el din cele ce îl ţin pe el fără chipul şi asemănarea Mea peste el, peste fiinţa lui şi peste fapta lui, căci lumea e şireată şi nu-l lasă pe om să stea lângă Mine aşa cum este de stat când omul stă pe calea Mea.


***

O, tată, nu mai mânca de la animal; nu mai mânca nici animal, nici mâncare de la animal. Nu mai mâncaţi carne, fiilor! Mâncaţi de la pântecele cel sfânt, pe care Eu l-am făcut să vă dea vouă laptele lui. Mănâncă, fiule, ceea ce am zis Eu în rai să mănânce omul şi fă-te sfânt, tată, şi nu mai sta aşa cum stai tu, că vine Domnul la tine cu sfinţii, tată. învaţă-te să primeşti şi să odihneşti pe Domnul, că e pribeag şi e obosit Domnul tău, fiule scump. O, tu eşti poporul venirii Mele când vin de la Tatăl, acum, a doua oară, şi pentru aceasta sfinţeşte-te, şi sfânt să fii mereu, poporul Meu.


***

îţi spun ţie cuvânt de învăţătură de viaţă veşnică peste tine, îţi spun că urât este bărbatul care-şi rade chipul cel aşezat de Dumnezeu pe faţa omului, căci Domnul l-a făcut pe om după chipul Său cel prea frumos. în ziua aceasta de învăţătură la izvor, S-a aşezat Fiul meu cu duhul învăţăturii Sale în fiii Lui cei din porţi ca să-ţi dea din Domnul povaţă de iubire şi de viaţă a Domnului peste tine şi peste chipul tău, popor de demult. O, vino înapoi, o, nu mai sta aşa, popor al învăţăturii cereşti, nu mai sta, fiule, înaintea Domnului fără asemănarea chipului Lui pe chipul tău, căci acum dragostea ta poate să arate din tine că eşti copilul Lui, că eşti creştin, fiule. O, nu te mai împotrivi tu, cel ce ai fost învăţat şi aşteptat de Dumnezeu, căci dacă azi tu te ruşinezi între oameni cu chipul cel slăvit pe care l-a făcut Domnul pentru om, ruşinat vei sta înaintea Lui şi a îngerilor Lui la întâlnirea ta cu El faţă către faţă, şi nu ţi-ar fi durerea o zi, ci veşnică ţi-ar fi, iar ruşinea tot la fel, căci aşa soartă de veci are cel ce se ruşinează cu Dumnezeu înaintea oamenilor trecători pe pământ şi în cer, căci cine trăieşte trecător pe pământ, tot aşa va fi şi în cer.


***

O, fiule care încă nu asculţi de pasul venirii Mele la tine cu veşnicia! Scoate, tată, din casa ta şi din curtea ta tot ce Eu am zis că nu încape la Mine. Nu te supăra pe Mine că-ţi cer să fii sfânt în tine şi în jurul tău. Plânge pământul, tată, după veşnicie pe el. S-a umplut pământul de ucideri, iar Eu i-am spus la început omului să nu ucidă, şi apoi i-am spus celelalte păcate la care ajunge omul prin ucidere. Sunt şapte mii de ani de atunci, şi omul încă dă să nu înţeleagă ce i-am spus Eu lui să nu facă. Mă aplec plângând înaintea ta, poporul Meu cel de demult al Meu, căci te-am strâns la izvor ca să plâng cu tine şi să te rog să Mă asculţi. Opriţi-vă de la ucidere, fiilor! Opriţi-vă de la carne, tată! Nu mai mâncaţi carne, tată! Şi dacă nu vă veţi opri, veţi rămâne cu mâinile pline de sângele cel de la ucidere şi vă va ajunge spaima în care mor sub mâinile voastre vietăţile ucise de voi ca să le mâncaţi şi ca să vă faceţi lor mormânt, şi vă veţi umple de bolile cele de la durerile pe care Eu, Domnul, le trimit acum pe pământ peste toţi oamenii care ucid vietate cu suflet în ea pentru ca să mănânce carnea ei. O, nu mai mâncaţi carne, tată! Fiecare să mănânce de la mama lui, fiilor. Nu mai amestecaţi trupurile, nu mai faceţi acest păcat atât de mare, tată, căci de la acest păcat greu, a bătut de la începutul lumii peste om viforul duhului desfrânării şi al părăsirii de Dumnezeu apoi pentru pofta cea din om.


***

O, poporul Meu de azi, învaţă, tată, de la Mine, că Eu stau cu duhul învăţăturii Mele peste tine. Ia numai de la Mine, iar de la tine să nu iei cu nici un chip povaţă peste tine, că dacă dai să nu asculţi aceasta, ajungi în suspin, fiule, şi iată, mulţi din cei ce n-au ascultat aşa, au fost traşi din staulul Meu, iar duhul cel potrivnic îi îndeamnă să arunce în urmă în purtătorii Mei vina pentru nestatura şi apoi pentru nestatornicia lor pe calea venirii Mele pe pământ la om. O, n-ai să vezi niciodată, tată, n-ai să vezi creştin care poate ca el şi nu ca Mine, n-ai să vezi să poată el să fie creştin pe placul Meu dacă el se trage în lături prin nemulţumirea sa, căci niciodată nemulţumirea omului n-a fost purtată spre Mine de îngeri, ci a fost purtată de diavoli spre plata duhului îngâmfării omeneşti, spre lepădarea de Dumnezeu a omului care ştie de la Mine voia Mea şi, apoi, clătinându-se, se prăbuşeşte prin însăşi mintea sa, şi unul ca acela ajunge apoi în suspin. O, poporul Meu, abia poţi tu, tată, să stai în mâna Mea, în sânul Meu când Eu te ţin mereu de mânuţă în staulul Meu cel ocrotitor de fii, dară să mai stea în Mine cel care, nemulţumit fiind, găseşte cale înapoi şi se desparte de trupul Meu, de trupul bisericii Mele, tată! O, acela cade şi tot cade în gol, şi cade pentru că n-a iubit mărirea Mea peste mărirea lui, căci cel ce vine la Mine şi bate ca să-l primesc pe el, şi nu învaţă apoi scara măririi, acela îşi face el scară spre Mine, dar scara lui nu-l ţine pe ea, ci îl cade pe el, tată.

Cu lacrimi de tată duios după fii te învăţ, poporul Meu, să cauţi întru toate să-ţi fiu Stăpân, să-ţi fiu Părinte, să-ţi priveghez, tată, mintea şi inima în toate, toate ale minţii şi ale inimii tale, căci duhul cel potrivnic poate oricând prin faţa lui vicleană să te dezbrace pe tine de Dumnezeu şi să te aducă în vină, şi apoi să vină la Mine cu vina ta şi să te scrie împotrivitor lui Dumnezeu, tată, iar dacă n-ai să te laşi apoi cuprins de duhul pocăinţei, nu ştii şi nu poţi, şi ajungi în suspin, tată, şi ajungi în nepăsare, şi aceasta este plata cea grea, chiar dacă tu zici că-ţi este bine aşa, dar acest bine părut este chiar duhul rău, care a zdrobit în tine scaunul măririi Mele, locul pe care Eu stăteam când te povăţuiam cu viaţa, tată, căci viaţa nu este împlinirea ei cea cu trupul, ci este Duhul lui Dumnezeu, duhul ascultării, duhul care crede ca Dumnezeu în om. Amin.


***

O, poporul Meu de azi, să nu cauţi, tată, bucurii, căci bucuriile omului se fac spini pe fruntea Mea, se fac hotar pentru calea slavei Mele pe pământ. Voia liberă a omului Mi-a luat pământul sub stăpânire şi Mi-a pus cerul în jale, tată, căci aceasta face omul fără de cruce sfântă pe umerii lui. Dar Eu te-am chemat la Mine şi te-am ales al Meu, şi te îndemn mereu să fii credincios, tată, şi mai ales să-ţi păstrezi credincioşia şi să ţi-o hrăneşti de la Mine, ca să nu Mă părăseşti din lipsa ei, căci cei ce nu-şi statornicesc credincioşia cea pentru Mine pe calea aceasta a slavei venirii Mele, se fac aceştia durerea Mea, se fac rana Mea, şi aceştia îmi vor vedea ranele cele de la ei, căci fiecare om se întoarce vrând-nevrând la cele agonisite de el pe pământ pentru viaţa lui de veci, fie dureri de veci, fie bucurii de veci.


***

O, poporul Meu, urâtă şi goală este viaţa omului cel fără de măsură cerească pe calea vieţii lui! O, gol este omul cel ce trăieşte pe pământ prin ale sale! Cine să-i spună omului că el nu este dacă trăieşte aşa? Cel ce este, este cel ce va fi apoi pe veci cu fiinţa slăvită, aşa cum Eu sunt. Cel ce este, este cel ce învaţă să fie, şi apoi lucrează aşa. Cel ce-L iubeşte pe Dumnezeu cu viaţa lui cea plină de lumină în el, împărţind-o pe ea în jur cu multul, acela este cel ce este, iar Eu sunt Cel îndurerat de la nedragostea omului, şi tot ca Mine sunt cei ce sunt purtând faţa Mea în ei şi ajutându-Mă ei sub crucea Mea cea grea şi prea îngreuiată pe umerii Mei de la cei şapte mii de ani de când omul s-a învăţat fără Mine pe pământ, şi din pricina voii lui a păţit el aceasta, căci omul n-a mai vrut şi apoi n-a mai putut să fie purtător de Dumnezeu în viaţa lui pe pământ.


***

O, fereşte-te de ascundere de Dumnezeu şi de om, poporul Meu, căci ascunderile tale în tine, şi între om şi tine, aceasta te-ar scrie fiu al întunericului, tată, iar Eu, Domnul, am spus tuturor: «Umblaţi în lumină!».

O, poporul Meu, de vreme ce ai lumina Mea în tine, cuvântul Meu în mijlocul tău, şi care poate, umblă, tată, în lumină, în lumina lui, căci vei vedea pe mulţi că nu mai sunt, pentru că tot omul care se ascunde, moare, tată, ca şi Adam, se îmbolnăveşte şi moare faţă de lumină, faţă de mila Mea de om, aşa cum a murit Ghehazi faţă de lumina proorocului Meu, care-l călăuzea pe el pentru lumină, fiule. Când vezi pe cineva în trupul tău că are ascundere, poporul Meu, când vezi că se fereşte cu cele ale lui, că grăieşte de rău, că defăimează, că minte, că nu iubeşte, păzeşte-ţi viaţa, că mulţi prin ascunderi au pierit din braţul Meu, tată, şi nu din vina altcuiva au pierit aceia. Iată ce-ţi spun: dacă vezi pe cineva că nu mai este, acela a fost ascuns şi a căzut din locaşul lui Dumnezeu, ca şi Adam.


***

O, fiule, cel ce se ia după închipuirile lui pentru cele ce sunt şi vor fi, acela este prooroc mincinos şi acesta este duh care-l cade pe om de sub paza Mea, duh care slujeşte diavolului înăuntrul omului.


***

Caută-te, fiule, bine şi nu mai opri şi nu mai dosi, şi bisericeşte şi nu altfel să te curăţeşti, căci în biserica Mea de nou Ierusalim nu se lucrează pe ascuns curăţirea aşa cum povăţuieşte lumea şi preoţii ei pe oameni, ci se lucrează în lumină viaţa şi învăţătura şi îndreptarea vieţii, aşa cum şi ucenicii Mei cei dintâi lucrau, şi tot aşa aşezau ei lucrul Meu prin cetăţile cu creştini în ele. Aveţi încredere în Dumnezeu şi aveţi încredere unul în altul pentru curăţire plăcută Mie, fiilor, căci altfel de lucrare duce la vânzare de Dumnezeu şi de fraţi, duce la trădare, la răzbunare, duce la duşmănie ceea ce nu este cunoscut de toată biserica, şi duce la cârtire şi la bârfă, tată, şi acestea sunt uneltele diavolului, fiule. O, nu aşa este în poporul Meu cel nou, care se curăţă mereu prin lucrarea celor ce stau înaintea lor şi înaintea Mea pentru ei ca să fie ei curaţi. Tu, fiule care voieşti să te cureţi de tine, să nu lucrezi pentru sufletul tău ca în biserica din lume, că îţi spun Eu că întuneric peste om scriu Eu această lucrare pe care o lucrează cei din biserica lumii, şi preoţii lumii te vând lui Caiafa şi lui Pilat, tată, că nu pot ei stăpâni peste oameni decât dezbinându-i pe ei mai întâi. O, vindecă-te de acest lucru rău şi lucrează ca în Scriptură, poporul Meu, că ea te învaţă ca Mine şi nu ca omul care te trage spre el ca să te înveţe ascundere şi apoi trădarea fratelui tău.

Feriţi-vă de păcat, fiilor, că păcatul este duh rău. Iată ce vă învăţ: feriţi-vă să ascultaţi pe la uşi şi pe la ferestre, căci satana cel căzut din cer se foloseşte de aceste slăbiciuni omeneşti şi-l face pe om să audă ceea ce nu este, căci ceea ce este în ascuns, este lucrarea cea nevăzută a diavolului, care bagă vrajbă şi duşmănie între om şi om, şi apoi îi aduce omului năluciri, ca să vadă cu ochi de diavol omul, şi tot aşa să şi audă ceea ce nu este, fiindcă diavolii au intrat în oameni ca să-i piardă, ca să-i facă diavoli şi să nu mai poată omul să urce acolo de unde au căzut îngerii prin semeţia omului întâi zidit, care s-a vrut mai mare ca Dumnezeu între pământ şi cer, mai sus decât Cel ce l-a zidit pe el, şi de atunci satana îl duşmăneşte pe om şi-l face să-i facă voia, şi nu ştiu oamenii să înţeleagă lucrarea satanei ca să se ferească de ea. Duhul Meu Cel Sfânt, Duhul din prooroci este Acela Care ştie să-i spună omului cursa care stă deschisă să-l prindă, dar omul nu-i cunoaşte pe prooroci, aşa cum nici pe diavol nu-l cunoaşte cu lucrarea lui ascunsă, că unde nu poate duhul de prooroc, poate diavolul, şi iată, nu-l pot deprinde pe om să primească de la Mine pază peste viaţa lui, pentru ce nu este bine şi vine peste el pentru răul din el.


***

Cei ce au păcătuit Mie, neştiind aceia că Eu sunt Fiul lui Dumnezeu, din cer venit pentru om, aceia au fost iertaţi prin iubirea Mea, dar cei ce au păcătuit de atunci şi până azi aşa, după ce Eu M-am dovedit Dumnezeu adevărat prin înviere, aceia au păcătuit împotriva Duhului Sfânt, cu Care Eu am venit să lucrez înaintea omului prin semne şi minuni ale credinţei în Mine a oamenilor care Mă întâlneau pe cale, şi iată, cei ce păcătuiesc cu păcatul dispreţuirii asupra celor pe care Eu i-am făcut scară a Mea de venire cu mântuirea Mea prin cuvânt peste om, aceia sunt împotriva lui Dumnezeu Duhul Sfânt, nu împotriva lor, şi de aceea Eu am spus: vai celor ce dau să-i umilească pe ei prin lucrarea duhului rău slujit de om, îngenunchindu-i pe ei pentru voia lor, iar Eu am spus tainic, şi acum spun pe faţă că desculparea unei vinovăţii nu se face prin învinuire, prin aruncarea vinei ca să fie alţi vinovaţi, ci se face prin iubire, prin credinţă, şi apoi prin iertarea de la Dumnezeu şi nu de la om, iar această ştiinţă şi iertare lucrează prin duhul proorocesc, prin descoperirea Mea în cei purtători de Dumnezeu. Amin.


***

Nu este altă pricină, nu este sminteală în cel ce se desparte de calea sfinţeniei Domnului, decât păcatul din el, căci nici un păcat din afara lui nu-l desparte pe om de Dumnezeu, decât păcatul din însuşi trupul lui şi care spurcă mintea omului, învinuind-o apoi pe ea faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, şi apoi omul îl dispreţuieşte pe Dumnezeu şi cade în însăşi mintea lui, în însuşi sinele lui, care îl desparte pe om de Dumnezeu.


***

O, poporul Meu, să nu treacă o zi fără să citeşti Scriptura, fără să citeşti cuvântul Meu, fără să te hrăneşti cu îndemnul Meu spre viaţă, căci cel ce nu priveghează nu are minte, nu are sănătate de înţelepciune, iar lupul de suflete e hrăpăreţ şi risipitor, tată. O, te-am învăţat să înveţi carte cu călăuză, fiule, căci dacă înveţi singur nu eşti ucenic şi nu poţi să ridici ucenici de un lucru cu tine dacă lucrarea ta nu este ca a Mea, sub oblăduirea Tatălui Savaot, Care este Învăţătorul Meu. Ucenic este cel ce are peste el şi peste mintea lui învăţător, tată, iar aceluia Eu Mă descopăr şi-l călăuzesc prin cel ce este de la Mine pentru oile Mele, nu prin cel ce este învăţat sau care ia de la om ca să-l înveţe pe om, căci Eu am spus că n-am ce face cu omul cu şcoală, fiindcă acela îşi are mare sinele, sub care el cade mereu, şi nu poate călăuzi cel căzut, dar Mie Îmi trebuie om sărac cu duhul ca să pot Eu să Mă fac minunat în el şi să-l fac asemenea Mie, şi apoi lumea să-l vadă pe cel ce ia de la Mine şi nu de la el şi nu de la om viaţă peste el şi învăţătură pentru om apoi.


***

O, poporul Meu, te învăţ mereu, tată, şi dacă te învăţ, Eu trebuie să văd peste tine împlinirea cuvântului Meu, iar când te aduni în duh de biserică, cercetează frăţeşte tot ce împlineşti şi tot ce nu împlineşti din cuvântul Meu de peste tine, şi lucrează prin lumină şi prin umilinţă pentru tine, nu pentru fratele tău mai întâi, şi dacă vei lucra aşa, vei vedea în mijlocul tău rodul Meu, tată, rodul cu care am venit să te păstoresc, viaţă veşnică, fiule, căci Eu am aşezat cu mare înţelepciune păstorire pentru tine, pentru viaţa ta cu Mine şi în Mine, tată. O, mare este fapta credinţei, fiule, iar ea nu primeşte plată ca pe pământ, căci taina faptelor credinţei şi a milei îl ţine pe om în taina Mea, nu în afara Mea, iar cel ce ştie să lucreze aşa, nu iese din staul, nu moare niciodată, căci dacă Îmi slujeşte cineva, acolo unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu, aşa cum Eu am spus acum două mii de ani. Amin, amin, amin.


***

O, poporul Meu, cuvântul este taină neînţeleasă a fi aşa pe pământ, iar Eu te povăţuiesc pe tine să fii înţelept, şi credincios să fii când Eu te învăţ să ai grijă şi să foloseşti credinţa în spusele Mele, că Eu te-am învăţat pe tine să nu rosteşti oricum cuvânt cu guriţa ta, căci cuvintele se strâng toate şi îl dovedesc pe om la Dumnezeu şi pe Dumnezeu la om cu măsură mică sau mare sau deloc, şi aşa se strânge omul la Dumnezeu cu cele ce ies din gura lui şi care îl ridică sau îl coboară pe om faţă în faţă cu Mine.


***

O, nu sunt ca pe pământ împlinirile cuvântului lui Dumnezeu. Un om născut din Dumnezeu ca Avraam nu se uită pe pământ ca să vadă cuvântul cel împlinit, rostit de Dumnezeu, ci se uită în Dumnezeu şi în locaşurile Lui, căci Eu cu oamenii nu locuiesc în locaşurile lor, în cele făcute de mâna lor în vreme, ci locuiesc cu împlinirile tainelor Mele în locaşurile Mele, în timpul Meu cu omul, nu în timpul omului, căci Eu pe vremea lui Avraam eram pe pământ între oameni şi între împăraţi, şi eram prin Avraam, şi eram prin Melchisedec, şi eram mai mare decât toţi cei ce cârmuiesc peste neamuri, şi tainic Mă odihneam cu împlinirea tainelor Mele prin cei credincioşi, care erau poporul Meu pe pământ, patria Mea şi a lor în mijlocul neamurilor de pe pământ şi a împăraţilor de peste ele, căci cuvântul Meu cel împlinit este împărăţia Mea peste pământ, iar împărăţia Mea nu are nimic, nimic în lumea aceasta, ci are în patria Mea de pe pământ, patria celor ce cred ca Avraam şi văd ca Avraam şi împlinesc ca el fără ca lumea să aibă parte la cele ale lui Dumnezeu, care nu sunt din lumea aceasta, aşa cum nici Avraam nu era din lumea aceasta când el s-a sculat cu ai săi şi a biruit pe împăraţi şi armele lor şi armata lor de oameni pământeşti, de oameni care nu sunt născuţi din Dumnezeu, căci din Dumnezeu se nasc prin cuvântul lui Dumnezeu oamenii, se nasc din cuvânt şi sunt şi tainic rămân între oameni cei ce se nasc din Dumnezeu şi sunt, dar sunt de la Dumnezeu şi nu de la oameni, şi aşa stau ei pe pământ în împărăţia lui Dumnezeu şi nu în împărăţia oamenilor, care nu este de la Dumnezeu, căci Eu pe Irod l-am biruit în vremea prunciei Mele, că eram împăratul Cel de la Tatăl venit cu împărăţie care nu cade aşa cum a căzut împărăţia lui Irod, care s-a luptat cu împărăţia Mea crezând că Mi-o cade dinaintea lui, dar n-a fost aşa, căci cel ce ridică piatra primeşte înapoi piatra peste capul lui, şi altfel nu biruieşte cel ce ridică piatra. Amin.


***

O, popor cules de Domnul dintre spini şi mărăcini! Aşează-te în haina sfinţeniei, în haină albă de sfânt, de care diavolii fug şi se topesc! Să fie pe pământ ca şi în cer! Amin. Slujiţi slujba sfântă îmbrăcaţi în veşminte albe. Fiţi fraţii cei mai mici ai sfinţilor pe pământ, căci aşa este scris în Scripturi că sunt sfinţii îmbrăcaţi. Lăsaţi de deasupra voastră deschisă cărarea tainelor cereşti cele pentru slujire ca în cer pe pământ! Nu vă potriviţi feţei acestui veac, care nu are în el biserică întreagă, biserică adevărată prin toate mădularele ei! Vrea Domnul să aşeze peste tot, prin toate cetăţile pe unde-i are pe ai Lui, vrea Domnul să aşeze împărăţia cerurilor din loc în loc şi haina ei cea albă, de care diavolii fug. Fiţi binecuvântaţi hrănindu-vă cu Mielul lui Dumnezeu, Care vă sfinţeşte! Aşezaţi preoţi prin cetăţi prin harul cel purtător prin biserică! Aşezaţi diaconi şi diaconiţe, şi să aibă toate mădularele biserica lui Hristos peste tot, iar peste ea, duhul proorociei! Amin. O, Domnul este în strâmtorare între voi şi mi-a spus să mărturisesc vouă lucrarea bisericii sfinţilor Lui. Adunaţi-vă în jurul Mielului Cel junghiat! Strângeţi-vă tot mai des pentru duhul mărturisirii, pentru duhul creşterii sfinte, căci aceasta este lucrarea bisericii. Nu vă temeţi de oameni! Fiecare pasăre piere pe limba ei, iar limba şi duhul vostru să-L mărturisească pe Domnul în lucrare de biserică. Amin.


***

O, fiule, roagă-te cu lacrimi, tată, căci duhurile rele nu dorm nici ziua nici noaptea, iar dacă te rogi Mie să depărtez din calea ta duhurile rele, care dau să te poarte, tu să nu le tragi înapoi. Zi şi noapte să veghezi să nu tragi spre tine duhurile rele, ci să le laşi să plece, şi să le cerţi cu numele Meu apoi, urând lucrarea lor, căci greu de tot mai ies ele din om cu lucrarea lor după ce omul le face voia în duhul şi în trupul său, şi atunci omul trebuie să caute om curat de duh rău, ca să se roage pentru eliberarea lui de moartea aceasta, căci cel ce face lucrare rea şi se roagă Mie să-l depărtez de răul acesta, nu mai are putere rugăciunea lui, căci drac pe drac se slujeşte, şi nu se scoate drac pe drac, ci trebuie doctor pentru această minune, tată, căci Dumnezeu te învaţă să te rogi, iar diavolul te pune să făptuieşti lucrarea lui şi îţi ia teama şi îţi ia veghea apoi, şi iată, Eu sunt blând şi smerit cu inima şi te învăţ lucrarea vieţii, tată. Cel ce te învaţă şi te îndeamnă la lucrarea vieţii, acela este învăţătorul tău, este doctorul tău, şi este blând şi smerit cu inima, şi Eu te-am învăţat să iei de la Mine pildă de viaţă şi ţi-am spus că Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi de aceea sunt Eu învăţător.


***

– Acum, poporul Meu, deschide-ţi, tată, urechea şi mănâncă de la Mine înţelepciunea Mea, că Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi sunt învăţător dacă sunt aşa.


***

învaţă puterea rugăciunii sfinte, învaţă rugăciunea care se împlineşte, tată. învaţă-ţi rugăciunea să se roage, ca să primeşti prin ea. Ia aminte la rugăciunea ta, dacă se împlineşte, dacă o împlineşti după ce inima ta o aduce Mie. O, să nu faci cu ochii rugăciunea, ci s-o faci cu inima, tată, căci dacă inima ta este bună, atunci şi ochiul tău este, şi se face ochiul tău cărarea spre inimă a rugăciunii tale, rostită cu cugetul tău. Cugetă la Mine şi nu la tine, tată. învaţă calea aceasta a rugăciunii, calea ta spre Mine şi nu spre tine, fiule. E vremea rugăciunii, e vremea să te rogi cu lacrimi, şi de aceea Eu te învăţ puterea rugăciunii, puterea cea de biruinţă, tată.


***

O, poporul Meu, te învăţ harul credinţei care te ţine în Mine şi care Mă ţine pe Mine în tine, tată. Ai grijă cu credinţă, tu, cel care crezi această venire a Mea acum pe pământ cuvânt şi trup tainic, ai grijă, tată, să nu te osândească pe tine cuvântul cel rostit de tine, rostit oricum, fiule. Te povăţuiesc să fii păpuşă pentru credinţă şi pentru fapta ei, căci păpuşa face tot ce face păpuşarul cu ea, şi e mai credincioasă decât un om viu, căci face, tată, dacă este purtată de păpuşar. Dar mai mult şi mai mult ai grijă să nu te osândească pe tine cuvântul cel rostit de Mine peste tine, fiule, căci acela este cuvântul lui Dumnezeu, tată.


***

O, poporul Meu de azi, lucrează, tată, biruinţa ca Mine, că Eu am biruit lumea, şi învaţă-l pe cel ce vine să te vadă pentru că eşti al Meu şi spune-i cum să biruiască şi el lumea, că nu prin altfel de putere, ci prin duhul cel umilit în om se biruieşte lumea, şi acest duh te învaţă să stai în Dumnezeu, nu în lumea aceasta, şi te învaţă să te umileşti ca El, şi atunci lumea nu-l mai iubeşte pe omul care lucrează aşa, şi aşa iese omul din lume, nu altfel, tată. Omul cel fără Dumnezeu în el nu poate purta înfruntare, nu poate sta de bună voie sub înfrângere, şi acest duh potrivnic umilinţei se numeşte lume în om, om nelepădat de lume pentru împărăţia lui Dumnezeu în el, dar cel ce se biruieşte pe sine pentru împărăţia Mea în el, acela are duşmani casnicii lui, apropiaţii lui, pe cei ce sunt învăţaţi cu el, iar aceia îl duşmănesc pe el dacă el se face locaş al Meu între casnicii lui. Iată, tot ce este crezut învechit îl supără pe om, şi el caută totul nou peste el, chiar şi când e vorba de casnicii lui, care se ridică unii împotriva altora când e vorba de Dumnezeu în om, darămite Eu, Domnul, cum să nu grăiesc cu cuvântul ca să le fac pe toate noi, şi care aduc bucurii veşnice, nu omeneşti aşa cum caută omul prin cele proaspete prin care le aruncă pe cele de el crezute învechite chiar şi când e vorba de casnicii lui, de apropiaţii lui.


***

Cel ce nu învaţă de la Mine, acela se cunoaşte că învaţă de la el, de la mintea lui, de la ochiul lui bolnav, şi acela nu-şi lucrează în vremea trupului lui odihna cea veşnică a sufletului lui, căci aşa cum este omul pe pământ, frământat, ori blând şi smerit şi răbdător, tot aşa viaţă va avea şi în veşnicie, dar fericit este cel ce suferă pentru Mine pe calea Mea cu Mine, că acela este fiul Meu şi are în el iubirea şi nejudecata. Amin. Iubirea îl vindecă pe om de păcat, iar judecata peste semenul său îl îmbolnăveşte pe el de păcat, căci judecata este păcat, şi aşa a şi fost judecat cel ce a judecat, precum este scris. Amin.


***

Mă uit la Mine şi la vremea Mea de atunci pe pământ cu oamenii, cum eram Eu de rău privit, cât de puţină iubire era în cei de atunci ca să nu se smintească ei întru Mine! Nu puteam să lucrez cât aveam de la Tatăl lucrul peste om, căci îmi găseau vină până şi cei mai apropiaţi ucenici. Am lucrat puţin de tot din cât aveam de la Tatăl dat lucrul, căci Mă împiedicam în om, în mintea omului, în ochii omului, căci omul care nu are mintea curată şi debarasată de robia cugetelor sale, acela nu are nici ochiul curat. Iată, ochiul omului înseamnă şi mintea lui, iar mintea lui este şi ochiul lui. Nu Mă priveau cu ochi curaţi cei ce Mă priveau, şi de micuţ M-au duşmănit cei ce Mă duşmăneau atunci. Numai cei curaţi M-au văzut curat, numai aceia M-au cunoscut ce sunt şi cine sunt şi de unde vin şi ce am de lucrat, iar Eu grăiesc acum de curăţenia minţii şi a ochiului minţii, căci dacă voieşte cineva să Mă judece prin ceea ce am spus acum, va face şi acela ce a făcut Simon, pe care Eu, ca un Dumnezeu ce sunt, l-am vindecat de lepră, iar el apoi s-a îndoit întru Mine când am lăsat iubirea femeii păcătoase să Mă caute şi să-şi caute ea prin Mine izbăvirea ei prin credinţa ei cea pentru învierea ei. S-a îndoit atunci Simon cel iertat, şi apoi cel vindecat de Mine şi a spus: «Dacă Acesta ar fi prooroc, ar şti că femeia care-L cuprinde este păcătoasă». O, iată, tată, cât ţine credinţa omului! Aşa păţeşte cel ce uită păcatele lui, şi cade în judecata asupra aproapelui acela, şi apoi este judecat de aceasta, iar Eu voiesc să-l păzesc pe poporul Meu de acest greu păcat, şi voiesc prin voi să-l izbăvesc pe el de neînţelepciunea aceasta.

Peste tot, pe unde sunt fii credincioşi ai acestui cuvânt, peste tot voiesc să aşez înţelepciunea nejudecării aproapelui, căci Eu sunt Cel ce am această lucrare, Eu, şi nu omul, iar lucrarea fiilor bisericii este iubirea şi nejudecata când ei au peste ei Păstor pe Domnul şi duhul călăuzirii Mele în mijlocul lor.


***

Dar ce este necredinţa? Ea este duhul lumii, ochiul cel mărginit al duhului omului cel străin de calea lui Dumnezeu pe pământ. Ea este închisoarea în care zac fiii veacului acesta, care se hrănesc cu păcatul şi cu roadele lui, căci păcatul este hrana sufletului lor, hrană care nu-l lasă pe om să se privească pe sine şi să-şi vadă viaţa lui cea fără de rod de viaţă şi prin care omul îşi înşeală sufletul, închizându-Mi Mie intrarea ca să nu pătrund şi să-l trezesc pe om spre vedere, spre credinţă şi spre deşteptare apoi. Iată, omul îşi înşeală sufletul, iar sufletul din el este uşa prin care Eu pot să intru în om, şi omul nu ştie ce este sufletul lui, şi omul îmi închide uşa.

O, poporul Meu, nu e om pe pământ să nu creadă în Dumnezeu, să nu-L simtă pe Dumnezeu. Nu te mira de această veste ieşită din gura Mea, ci miră-te de om şi de puterea lui cea rea, cu care se înşeală pe sine ca să nu se lepede de necredinţă, de duhul lumii, cu care el se hrăneşte şi când doarme, tată.


***

O, poporul Meu, mare este taina şi lucrarea ascultării de Dumnezeu! îi spuneam mereu lui Israel să păstreze ziua odihnei Domnului ca să-i fie lui bine pe pământ, dar el n-a lucrat aşa, şi i-a fost lui numai rău, şi tot mai mult Mă părăsea Israel, iar duhul îngâmfării lui i-a fost şi îi este lui povăţuitor şi n-a slujit şi nu slujeşte Israel lui Dumnezeu.

O, atât de frumos am lucrat Eu facerea a toate şi legea cea pentru toate şi hotar între bine şi rău, între ascultare şi neascultare, şi toate către Mine aşteaptă! Când Eu cobor întunericul ca să se facă noapte, fiarele pădurii se trezesc din somn şi ies să-Mi ceară şi să primească hrană, iar la răsăritul de soare ele se adună în culcuşurile lor şi se culcă şi se odihnesc ca să facă loc omului, ca să iasă omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara, căci Eu cu înţelepciunea Mea le-am făcut pe toate şi întru lucrările Mele Mă măresc Eu. Omul însă uită de toată rânduiala firii, de toată mărirea Mea şi calcă peste cele aşezate de înţelepciunea Mea şi nu-i este lui bine când face aşa. O, omul a stricat legile Domnului şi nu mai ştie să caute binefacerile Domnului peste el prin taina şi lucrarea ascultării de Dumnezeu, după orânduiala a toate cele făcute şi aşezate de Dumnezeu.

O, poporul Meu, caută, tată, să-Mi dai fericire Mie prin ascultarea ta de toate cele de Dumnezeu aşezate şi cuvântate să fie lucrate de tine, căci voiesc să-Mi fie bine cu tine, şi apoi voiesc să-ţi fie ţie bine, poporul Meu.


***

Lucrarea ta, poporul Meu, să fie ascultarea de Dumnezeu şi de toate cele aşezate de El. «Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara», aşa este scris. Iată, taină îţi spun ţie: caută cât mai desăvârşit să înţelegi ce înseamnă timpul omului şi ce înseamnă timpul lui Dumnezeu cu omul. Eu am spus prin cuvântul acestei profeţii că e mult să lucreze omul de dimineaţă până seara şi e mult să doarmă el de seara până dimineaţa, iar dacă el lucrează şi mai mult lucrul lui şi dacă el doarme şi mai mult cu trupul lui, amestecând ziua cu noaptea şi lucrarea cu neascultarea, apoi fiarele de suflet ies şi îşi cer de la Dumnezeu partea lor, dar tu fii veghetor pentru lucrarea zilei şi pentru lucrarea nopţii şi întâmpină-Mă cu lucrarea înţelepciunii tale pentru cele aşezate de Dumnezeu între pământ şi cer şi îndeletniceşte-te cu lucrarea zilei, tată. Zi şi noapte să fii fiu al zilei, fiu al ascultării, căci Israel cel neascultător M-a pierdut prin neascultare, tată.


***

Fiilor, fiilor, iară şi iară vă spun: sculaţi-vă la mijitul zorilor şi aşezaţi-vă în aşternuturi după amurgul zilei, că e păcat să răsară pe pământ ziua când voi staţi în aşternuturi, şi e bine să răsăriţi voi în calea zilei ca nişte flori care întind trupul lor spre lumină aşteptând-o când ea se iveşte. Iar dacă vă sculaţi în zori, spălaţi-vă faţa, închinaţi-vă trupul şi duhul lui Dumnezeu şi uniţi-vă cu El prin rugăciune, şi apoi lucraţi, tată, toate câte sunt de lucrat în curţile şi în casele Mele cu voi. Fiţi desăvârşiţi în ascultare de Dumnezeu, fiţi dulci în cuvânt şi în purtare, căci îngerii doresc să stea cu voi lucrând, tată, iar dacă omul nu lucrează, nici îngerii nu lucrează. învăţaţi bine să lucraţi şi să vă odihniţi, căci fără de odihnă nu puteţi lucra şi, iarăşi, fără de lucrare nu vă puteţi odihni, iar ascultarea aceasta vă aduce vouă sănătate trupului şi duhului şi sufletului din voi, vouă şi Mie, tată. în fiecare seară strângeţi-vă în spic şi chivernisiţi-vă lucrul cel pentru a doua zi de lucrat, ca să ştiţi în zori ceea ce veţi lucra. Toate vor fi atunci cu rod: şi duhul şi sufletul şi trupul şi iubirea şi frăţia şi pacea şi învierea şi înnoirea lumii, căci de la voi răsare tot începutul cel nou, tată. Eu pentru aceea v-am făcut popor al Meu. Luaţi pe voi hăinuţă albă la masa Mea de nuntă şi nu uitaţi ce aveţi de împlinit, căci curând Eu voi rosti din nou cuvânt pentru împlinit şi vom împlini tot cuvântul Meu cel spus vouă să se împlinească. Amin.


***

O, nu e om să nu aibă în el demon, tată, iar demonul se încruntă când umbli să-l superi în om. O, e plin pământul de demoni, iar oamenii, la fel şi nu mai ştiu oamenii ce este şi ce face demonul în om, şi nu ştiu oamenii ce este şi ce face Domnul în om acolo unde El poate împărăţie în om. Demonul îl ţine pe om lângă el şi lângă ai lui, iar Domnul îl ţine pe om lângă El şi lângă ai Lui, căci întunericul e mare între demon şi Dumnezeu, între om şi Dumnezeu.


***

Iată, în acest popor al Meu dacă a venit omul şi s-a condus tot după el şi după obiceiul minţii lui, care zice că vede şi că ştie şi că poate, un aşa om n-a ştiut nici cum se vine, nici cum se stă la Dumnezeu şi cu Dumnezeu, nici cum se lucrează pentru Dumnezeu, căci lui Dumnezeu nu-I poţi lucra cu mâna, omule, nu, tată, nu, ci cu credinţa şi cu fapta credinţei, tată, căci Eu pe cei ce i-am făcut ucenici ai Mei i-am luat din lume, i-am luat dintre ai lor şi le-am dat lucrarea cea cu duhul, lucrarea vieţii veşnice, nu pe cea a vremelniciei aşa cum lucrează cei ce lucrează cu mâna pe pământ şi pentru pământ, căci toţi oamenii sunt pământ, şi pământul e greu de tot peste om.


***

Umileşte-te mereu şi vino la făcut, tată, că e vremea înnoirii a toate cele ce vor rămâne cu Mine şi cu tine, numai să te lupţi să fii al Meu, poporul Meu. Iată, dau să vină să te vadă cei ce cred în Mine şi în cuvântul Meu de azi şi în tine, şi aceştia trebuie povăţuiţi spre viaţa Mea în ei şi aceştia trebuie să înveţe taina cuvintelor Mele cu tine, şi să vină sfioşi dacă vin, şi să vină înnoiţi, tată, că dacă vin aşa cum stau ei nu le face bine o aşa venire.


***

O, poporul Meu, fapta credinţei nu e fapta ta, ci e fapta darului lui Dumnezeu, Care Se îndură de tine. Fii umilit, tată, că numai în cel umilit nu poate lucra lucrarea lui satan. Nu poate, tată, lucra satana în cel umilit şi liniştit cu dorirea. Când Eu eram drept, mâniindu-Mă pentru lucrul satanei cuibărit în om, eram plin de umilinţă, căci altfel n-aş fi scos demonii din cei cuprinşi de demoni. Eram plin de umilinţă când îl umpleam pe om de credinţă în Dumnezeu prin faptele minunate ce le săvârşeam peste cei robiţi de satana, şi iată, îţi spun un păcat al tău, măi tată: când tu azi spui omului păcătos minunea lucrării Mele cu tine, şi el crezând nu poate să se lase de lume şi de trup şi de sine, aceasta se întâmplă pentru că tu ai semeţie şi nu umilinţă când stai cu lucrarea Mea în mână ca să-l lucrezi pe cel păcătos cu ea. învaţă, tată, de la Mine lucrarea cea cu rod sfânt pentru tine şi pentru om. învaţă, poporul Meu, lucrul umilinţei, care nu se mânie din om decât împotriva lucrării demonilor din om. Adu-ţi aminte că Eu când le spuneam demonilor să iasă din cei cuprinşi de demoni vorbeau frumos demonii cu Mine şi Mă mărturiseau când vorbeau, fiindcă demonii slăbesc în faţa umilinţei din om şi se supun şi se smeresc ieşind. Amin.


***

O, poporule de azi al lui Dumnezeu pe pământ, o, fiu credincios în vremea aceasta de necredinţă! Mărturisirea ta înaintea necredincioşilor pentru Dumnezeu şi pentru slava Lui începe cu puterea lepădării de sine în tine. Ea îl învaţă pe om să moară, iar pe Dumnezeu să învieze în el, în omul mărturisitor pentru Hristos. învaţă tu aceasta, începând cu cele mai mici încercări de peste tine, care dau să-ţi întrebe fiinţa ta dacă s-a lepădat de sine, dacă Hristos este în tine, dar dacă eşti încă tu, caută să intri sub învăţătură, sub mustrare, sub toiag, căci vai celui fără de toiag peste viaţa lui, peste mintea lui, peste fapta lui, căci acela îi face rău lui Dumnezeu dacă vine la Domnul şi la lucrarea Lui cea plină azi de slava Domnului, de învăţătura Domnului în mijlocul tău. Iată-mă pe mine cât mi-am călcat peste sine şi cât L-am mărit pe Domnul prin credinţa mea! Domnul Dumnezeul tău să-ţi dea harul Său, şi prin el să înveţi mereu darul lepădării de sine la orice pas, ca apoi să-ţi dea Domnul împărăţia Sa înăuntrul tău. Aşa îţi sortesc eu azi, în ziua mea de serbare între sfinţi în cer şi pe pământ, popor al venirii Domnului iarăşi de la Tatăl la om, acum, la sfârşit de timp. Amin.


***

Iată, sărbătorim pe mucenicul Gheorghe, care n-a fugit de prigoana cea pentru credinţa lui şi pentru multa lui iubire de Dumnezeu, căci cei ce cred cu putere nu sunt biruiţi, fiindcă îi apără pe ei puterea credinţei cea făcătoare de putere şi de minuni pentru cei necredincioşi şi aşa biruiesc ei pe prigonitorii lor cei neputincioşi în credinţă.

O, mucenicule plin de curaj pentru credinţa ta! Unde, tată, să mai fie azi pe pământ putere pentru Dumnezeu în om când omul se iubeşte atât de mult pe sine? Fuge omul şi se încruntă şi se întunecă şi se răceşte pentru o dojană, pentru o mustrare, care dă să-i cureţe inima şi fapta, darămite să mai şi mărturisească unul ca acela prin umilinţă şi prin jertfă pe Dumnezeul Cel viu aşa cum tu L-ai mărturisit! O, nu mai este om să priceapă ce înseamnă dreptatea lui Dumnezeu în om pe pământ! Iubirea de sine şi părerea de sine şi dorul de sine îl nimiceşte de tot pe om, iar Eu plâng în cer între sfinţi când îi văd pe cei ce cred în Mine cum Mă părăsesc apoi, dându-se slăbiciunilor şi neputinţelor de tot soiul, care vin din om şi de pe pământ peste om, iar Eu îmi scriu cartea judecăţii faptelor omului. O, când, oare, va veni o vreme ca să înţeleagă cel credincios mărirea lepădării de sine în el aşa cum am avut-o Eu; Eu şi sfinţii Mei? Când voi găsi Eu odihnă în om, în cel ce vine după Mine ca să iubească voia Mea? Când, oare, tată? Când?


***

O, Eu am lăsat peste toată firea orânduiala Mea cea binefăcătoare împotriva a tot duşmanul firii şi al vieţii, şi firea are lege sfântă pusă de Mine şi se supune ei, căci pomul dacă este bolnav pe dinăuntru i-am hărăzit lui doctor vindecător ca să-i cerceteze viaţa şi am din păsările cerului pasăre vindecătoare de boala cea de pe dinăuntru a pomului. Ea vine şi cercetează pe deasupra pomul, şi unde vede coaja lui bolnavă dă cu cioculeţul ei şi pătrunde sub coajă pe unde este vierme şi, pătrunzând, găseşte viermele şi îl scoate din pom şi aşa îngrijeşte Dumnezeu pomii, iar alţi doctori dintre păsările cerului vin şi culeg din pom omizile stricătoare de roade şi aşa curăţă Domnul pomii de duşmani, şi tot aşa îi curăţă şi îi îngrijeşte El şi pe oamenii care stau şi care nu stau la îngrijit. O, dacă oamenii n-ar mai da pe pomi şi pe iarbă cu mulţime de doctorii făcute de oameni şi care strică firea acestora, aş trimite Eu, Domnul, pe doctorii cei de la Mine lăsaţi, aşa cum trimiteam la sfinţii cei năpădiţi de plăgi duşmane, de păduchi şi de muşte rele şi trimiteam alte vietăţi curăţitoare de răul de peste om şi îi scăpam pe sfinţi de năpaste, iar sfinţii se umileau prin rugăciune şi nu se semeţeau cu mintea, ci îmi slăveau purtarea de grijă a Mea pentru viaţa lor.


***

O, poporul Meu, a venit clipa să-ţi spun ţie, tată, un cuvânt cu putere, şi iată ce-ţi spun: voi, cei care aţi crezut şi credeţi şi veţi crede în lucrarea Mea de cuvânt, purtându-vă după Mine prin ea, prin glasul ei învăţător pentru viaţa din om, iubiţi-Mi mult aceşti copii prin care trec ca să vă hrănesc pe voi cu multul Meu cuvânt de iubire şi de înviere, şi vi se vor ierta vouă păcatele numai pentru atât, tată, căci sarcina Mea de peste ei este grea, şi ei trebuie iubiţi cu toată inima din om, şi nicidecum să-i învinuiţi pe ei vreodată pentru rătăcirea inimii din creştin, ci trebuie primiţi de creştin pentru ca să se vindece el de rătăcirea lui şi să nu cadă prin ea, că iarăşi spun: nimeni şi nimic nu-i poate face rău omului decât păcatul din el, pentru care nimeni şi nimic nu are vină în afară de el întru totul.


***

O, poporul Meu, o, popor al cuvântului Meu de azi, tot cuvântul Meu se năştea din tot ceea ce întâmpinam în faţă atunci şi apoi, din tot ceea ce era în oameni şi în ucenicii Mei atunci şi apoi. Aşa şi azi lucrez, căci Eu nu vorbesc de la Mine însumi. Omul însă nu este ca Dumnezeu în grăirea sa. Omul vorbeşte de la sine şi nu este sigur de ceea ce spune, căci el nu este cunoscător ca Dumnezeu, ci este ca omul, iar omul este neputincios. Omul care nu vorbeşte de la Dumnezeu pe pământ este om mincinos, pentru că omul este neputincios pentru el şi pentru om chiar şi când crede el că poate.


***

O, fiilor, e greu să-L iubească omul pe Dumnezeu în chip adevărat! Omul nu este adevărat în iubirea de Dumnezeu. Când omul se ascunde în el, iubirea de sine a lui se face ucidere a lui Dumnezeu în el, căci omul nu ştie ce face iubirea pentru om, şi omul nu cunoaşte taina iubirii, ci altceva ştie el în dreptul acestei taine, aşa cum altceva ştia şi samarineanca până să ies Eu în calea ei la fântână. Este scris în Scripturi: «Cel ce nu iubeşte pe Dumnezeu, să fie anatema», şi aceasta înseamnă cel ce rătăceşte în păcat, căci cel ce nu-L iubeşte pe Dumnezeu cade în lume şi face faptele lumii apoi.

Iată cuvânt din gura Mea ieşit acum: omul care îl iubeşte pe Dumnezeu şi apoi se desparte de El, acela cade în păcatele lumii, iar păcatul este cel ce pedepseşte pe unul ca acela, şi aşa înseamnă să fie anatema cel ce nu-L iubeşte pe Dumnezeu, căci păcatul este blestem peste om. Cel ce se desparte de Dumnezeu, este apoi blestemat de păcat, şi aşa cade anatemei omul care părăseşte pe Dumnezeu după ce-L iubeşte pe El.

Dar de ce, tată, se întâmplă să-L părăsească omul pe Dumnezeu după ce-L iubeşte pe El? Cum a putut samarineanca să vină dinspre păcat înspre iubire de Dumnezeu şi cum poate omul care-L iubeşte pe Dumnezeu să se despartă de El apoi şi să cadă anatemei? O, fiilor, vai omului care are ochiul vinovat, ochi bolnav, ochi rău! Acela îşi acoperă bârna din ochiul său bolnav ca să caute bârnă în ochiul fratelui său, şi aceasta vine de la suflet, nu de la trup, nu de la vederea cea cu trupul, vândută diavolului, care se foloseşte de cel ce nu se teme de Dumnezeu când face aceasta, de vreme ce întunericul a orbit ochii lui şi nu mai văd ochii lui prăpastia cea gata deschisă în toate părţile ca să-l cadă pe el. Duhul nemulţumirii din om asupra altui om este duhul lui Lucifer, tată. Lucifer a căzut din cer din pricina omului, iar ceata lui a ascultat de el, şi el a căzut cu tot cu ceata lui, iar când omul se aşează în el mai presus decât Dumnezeu, atunci el nu-L primeşte pe Dumnezeu aşa cum L-a primit samarineanca, şi atunci omul are în el duhul lui Lucifer, şi atunci omul ajunge să fie nemulţumit şi îşi caută pernuţă pe care să se aşeze cu nemulţumirea lui.


***

O, fiule învăţat de Dumnezeu! Dacă cineva spune la Dumnezeu greşeala ta făcută şi Domnul dă apoi să îndrepte starea dintre tine şi acela, starea dintre tine şi Dumnezeu, aceasta nu înseamnă că Eu, Domnul, ţin cu acela, ci înseamnă că ţin cu tine şi că dau să te curăţ şi să te fac fără de vină dacă te curăţ de ea, iar tu nu te supăra, tată. O, nu te supăra, ci primeşte cu aplecare şi cu bucurie iubirea Mea şi grija Mea de tine. Tu eşti cel ce te aşezi bine sau rău în fratele tău, şi nu altul eşti tu în el. Tu însă nu înţelegi măiestria lucrării păcii, lucrării mântuirii, fiule, când Eu lucrez apoi ca să te împac cu pacea, căci omul dacă greşeşte nu trebuie să rămână vinovat faţă de nimeni dacă voieşte să fie el fiu al iubirii Mele pentru om, dar nevina ta nu ţi-o poţi tu aşeza în om până ce omul nu te simte că altfel te aşezi tu în el apoi. O, să nu spui, tată, că-ţi fac nedreptate, să nu spui aşa când umblu la greşeala ta spusă de aproapele tău, căci Eu nu altceva vreau să fac, ci vreau să surp toată urma răului care se aşează între tine şi fratele tău, căci fraţii îşi despart sufletele dacă răul între ei ieşit nu are cine să-l judece şi să-l scoată ca să rămână iarăşi duhul frăţiei, Duhul lui Dumnezeu între fraţi.


***

Eu azi vă învăţ iarăşi minunat, tată, iar voi apropiaţi-i pe îngeri de voi, ca să vă aducă ei înaintea Mea mai mult, căci altfel nu puteţi sta înaintea Mea, tată, ci numai prin îngeri, dacă le daţi lor mult acest prilej. O, nu fiţi zgomotoşi, nu fiţi gălăgioşi, nu fiţi plini de cele duse de voi zi cu zi prin multe griji, ci fiţi sfioşi, fiţi pentru îngeri aşa, tată, şi dacă vreţi, cereţi-Mi cu sfială şi cu sfinţenie în rugăciune, cereţi-Mi să vă arăt lumea îngerilor şi lucrarea lor pentru voi, şi a voastră pentru ei şi, iarăşi, nelucrarea lor, şi a voastră pentru ei, după cum staţi voi de mult sau de puţin înaintea Mea. O, fiţi sfioşi pentru îngeri şi nu-i uitaţi pe îngeri, şi unii pentru alţii fiţi sfioşi, tată, şi aşa veţi fi şi faţă de îngeri, iar altfel nu, fiilor. Inimile voastre să stea în fiori la gândul că îngerii freamătă de-a pururi pe lângă voi, căci cel ce uită de îngeri păcătuieşte, tată, şi apoi cu greu mai primeşte să-l curăţ de greşale.


***

O, dacă Eu lucrez mai mult printr-un ucenic, şi lucrez altceva decât cu tine, lucrez aşa după măsura Mea şi după alegerea cea din vecii, iar tu să nu ridici păcat de invidie în inima ta împotriva Mea şi a fratelui tău, căci acesta este de nouă ori păcat mai mare decât orice păcat mare pe care-l poate omul săvârşi, căci prin păcatul invidiei a venit moartea pe pământ, şi iată, omul care face păcatul invidiei poartă în el moarte.


***

Voi trimite îngeri din cer şi îi va sorta pe cei ce au stat la masa aceasta, şi atunci se va vedea fiecare cum a stat, dacă a slujit lui Dumnezeu sau diavolului, căci poporul cel miluit de Mine şi-a pierdut vremea cu ascultarea pe la uşi şi ferestre şi cu urmăritul ca să spună apoi: „Iată ce-am auzit şi ce-am văzut eu!”, iar cine face acest păcat, aceluia îi împrumută diavolul vederea lui, urechea lui şi ochiul lui la cel ce ascultă dinadins şi pândeşte dinadins, căci are putere obraznică diavolul prin cei ce lucrează ca el pentru zâzanie şi pentru lucrarea ei, lucrare de la diavol în om.

O, poporul Meu, te învăţ, tată, iubirea de Dumnezeu, şi trebuie să le ştii pe cele împotriva iubirii, tată. O, cele adevărate sunt cele pe care Eu, Domnul, le arăt omului, şi nu ochiul cel rău al lui prin pânda lui după cel pe care nu-l iubeşte, căci Eu arăt prin vedenie, tată, şi aşa descopăr Eu pe cele de la Mine ca să fie descoperite şi ştiute şi apoi învederate.


***

Am lucrat mult, şi tot mult lucrez şi azi, şi tot aşa voi lucra şi pe mai departe, numai şi numai ca să-Mi ridic un popor ucenic Mie şi cu credincioşie cu inima şi cu duhul şi cu lucrarea lui. Duhul credincioşiei are plată strălucită, tată. Despre el ar trebui mult să înveţe poporul Meu. Cel ce se gândeşte la sine mai mult decât la Mine, mai mult decât la Cel Care-i aşteaptă credincioşia, acela nu atinge cu mintea lui bogăţia de har a acestei lucrări: credincioşia.


***

Omul trebuie să vină la Mine ca să uite de sine, căci aşa l-am învăţat Eu pe om acum două mii de ani. Câţi din cei ce au venit să fie cu Mine în zilele acestea, câţi din ei au uitat de sine, aşa cum Eu am spus să facă cel ce vine să fie cu Mine? O, tată, nu poate avea credincioşie cel ce se iubeşte pe sine. Cel ce nu uită de sine face stricăciune mare în mijlocul unei oştiri. Cum trebuie să înţeleagă aceasta poporul care este şi cel care vine? Cel ce vine şi nu învaţă lucrarea credincioşiei, acela caută pentru sine şi ia din sine apoi şi împarte apoi în părţi şi desparte pe om de Dumnezeu, şi pe om de om, şi aceasta face din sine şi pentru sine, împotriva duhului credincioşiei lui şi al celor din jurul lui. Iată, aceasta şi altele ca aceasta trebuie să înţeleagă cel ce este şi cel ce vine să fie poporul Meu pe pământ, căci poporul Meu trebuie să nu fie ca pe pământ, tată. Când cei ce au venit şi au stat cu această lucrare se vor întâlni cu toată lucrarea cerului şi vor vedea aceştia câtă ordine şi frumuseţe şi curat şi sfânt stă în lucrarea şi în mişcarea celor din cer, atunci judecata lor va fi grea. De aceea dau să-l învăţ mult pe poporul Meu, şi dau să-l fac să înveţe el ceea ce Eu îl învăţ, şi iată, dau să-i învăţ pe cei ce vin ca să fie şi ei poporul Meu de pe pământ, poporul acestui cuvânt, care zideşte.

Am strecurat prin voi în această zi de slavă cuvânt din Mine, copii din porţi, căci v-am spus vouă să fiţi cuvântul lui Dumnezeu peste poporul Meu şi peste cei ce vin la sărbătorile Mele cu voi, şi nu ştie poporul Meu când şi cât grăiesc Eu cu voi ca să vorbiţi voi apoi cu poporul cuvântul Meu de peste voi. Am pus pe masă taina lui Dumnezeu cu omul, taina omului cu Dumnezeu pe pământ, şi prin voi M-am strecurat cu acest cuvânt şi am spus: cei ce sunt şi cei ce vin, trebuie să uite de sine şi de oameni, căci altfel ei nu sunt şi nu vin la Dumnezeu, ci rămân, rămân într-ale lor şi într-ale oamenilor.


***

Fii înţelept, tată, că Eu te-am învăţat să stai la făcut, şi de aceea ţi-am deschis să vii, iar dacă ai venit, nu strica, ci ascultă, fiule, că nu este mai mare între cei ce învaţă ca şi cel ascultător, care face lucrul împărţit lui, împlinind, şi nu numai auzind. Duhul credincioşiei stă prea departe de mintea celui ce vine să înveţe din cuvântul lui Dumnezeu viaţa, şi de aceea viaţa Mea nu străluceşte în om ca să ia ochii celor din jur şi să-i îndrepte pe ei spre Mine, şi să-Mi întocmesc Eu aşa mult popor, mult cules, mult rod de ucenici, mulţi fii ai împărăţiei cerurilor pe pământ, mulţi, tată, mulţi.


***

O, fiu al acestui cuvânt care naşte fii! Tu singur te împodobeşti cu Dumnezeu prin lucrarea ta şi, iarăşi, tu singur scapi de Dumnezeu prin lucrarea ta. Nimeni nu te ridică şi nimeni nu te cade, nimeni decât tu, prin lucrarea pe care o faci între tine şi Dumnezeu, între tine şi aproapele tău, bună sau rea, vie sau moartă, slăvită sau plină de ruşine, şi aşa se trage fiecare la dreapta sau la stânga Mea prin lucrarea lui. Amin.


***

Mă doare adânc, căci mulţi din poporul Meu au multe de curăţat de peste ei ca să fie curaţi de relele de peste ei, ca să fie curaţi de relele din ei şi de cele puse peste ei din jurul lor, şi de aceea Eu am spus în ziua aceasta de Duh Sfânt: fericiţi cei cu inima curată în ei şi în jurul lor, că aceia nu stau în lumea aceasta, ci stau în Mine cu inima din ei, şi stau în voi cu inima lor dacă ei vă au şi ei pe voi din partea Mea. O, mereu Mi-am plâns durerea la poporul Meu, durerea Mea cea de la el, şi mereu i-am spus de păcatul vorbirii doi câte doi, de vorbirea cu furişatul, de vorbirea în răspăr, de vorbirea urâtă şi obositoare între frate şi frate, şi toate acestea prin duhul neascultării, şi iată, plâng şi acum că nu ştie să se şi cureţe poporul de cele rele din el şi de cele culese de el rele. Păcat, tată, de cei ce cred că voi nu-i ştiţi pe ei şi lucrarea lor cea rea şi pe furiş de voi lucrată, şi cu care ei se ascund apoi de voi în ei şi în om. Iată păcate necurăţate. I-aş spune Eu la fiecare tot ce are rău cules la Mine de către îngerii cei vrăjmaşi, dar Mă lasă, oare, poporul să lucrez Eu pacea aceasta peste el şi împăcarea aceasta între Mine şi el? Aş voi să-i curăţ pe toţi, pe toţi cei ce şi-au strâns rău la Mine, dar stau şi rabd, şi aştept răbdând înnoirea lor cea prin pocăinţă, ca să pot apoi să-i curăţ şi să şterg dinaintea Mea sarcina Mea cea grea de la ei, ca să Mă uşurez de durerile de la ei, şi ca să nu mai cadă fii din popor din pricina duhului nestatorniciei şi al necredincioşiei, tată, duh înrădăcinat, şi care trebuie smuls din rădăcina lui din om, că Mi-e milă de conştiinţa celor apăsaţi de ea, şi aştept o înviere a lor, aştept să calce peste ei şi să învieze din propriul lor trup şi duh, şi apoi să stea în lumină, să stea pe picioare. Amin.

O, aş învăţa fără de timp, fără de început şi fără de sfârşit pe poporul Meu, ca să am popor călăuzit, tată, căci cel ce nu este călăuzit, acela nu este poporul Meu. L-aş învăţa pe fiecare, după cum este statura şi nestatura lui, că nu vreau să poată peste poporul Meu şarpele cel de demult, care şi-a făcut atâta loc în om cu faţa lui ascunsă, cu faţa lui vrăjmaşă prin ascunderea ei.


***

Duhul Sfânt al înţelepciunii şi al înţelegerii lui să te înfăşoare pe tine în faşa lui, poporul Meu, iar tu să stai înfăşat în el ca un prunc supus sub faşa aceasta, căci cine nu este prunc aşa, acela nu ajunge să cunoască împărăţia cerurilor în el ca să fie el fiu al ei, oştean al ei. Toate darurile cuvântului Meu trebuie să ştii să le iei pe tine, poporul Meu, căci Eu cu glasul cuvântului Meu te dăruiesc cu daruri, numai tu să ştii să iei ceea ce Eu, Domnul Dumnezeul tău, îţi dăruiesc când îţi grăiesc dăruind. Amin, amin, amin.


***

Voi, cei care sunteţi veniţi la izvor, grăiesc vouă de cele de sus, nu de cele de jos. Nimeni să nu vină spre Mine cu cele de jos şi pentru cele de jos ale lui, căci Eu nu sunt din lumea aceasta şi n-am nimic în ea decât pe poporul cuvântului Meu, cel care se face voie a Mea pentru că Mă iubeşte. O, nu căutaţi să faceţi voia Mea pentru voi, căci aceasta nu înseamnă iubire pentru Mine, ci înseamnă pentru voi, ci căutaţi să faceţi voia Mea pentru Mine, şi atunci aveţi în voi iubirea cea pentru Dumnezeu, credinţa pentru cele ce nu se văd cu ochii trupului, cu ochii celui ce Mă iubeşte pentru sine şi nu pentru Mine, căci vai celui care vede pe Dumnezeu cu ochii trupului lui, căci aceia nu văd pe Dumnezeu, ci văd pe cele ce trec, şi care nu-l ţin pe om în Dumnezeu şi în credinţă şi în credincioşie apoi! O, dacă vă iubiţi pe voi, dacă vă măriţi pe voi când daţi să iubiţi pe Dumnezeu, voi nu aveţi credincioşie pentru Mine dacă lucraţi aşa. Iată ce tainic vă învăţ viaţa şi bunurile ei, căci vreau să fiţi şi voi asemenea Mie pentru tainele cele de sus, tainele Tatălui şi ale Fiului şi ale Duhului Sfânt, Care Se slăveşte slăvindu-Se şi descoperind omului lucrările lui Dumnezeu.

O, fericiţi cei săraci cu duhul, şi aceia sunt cei ce nu pun la inimă slava trecătoare, ci stau aceia în Duhul lui Dumnezeu, în lucrările lui Dumnezeu! O, fericiţi cei cu inima curată, că aceia nu stau cu ea în lumea aceasta, ci stau în Mine cu inima din ei! O, fericiţi cei ce plâng, că aceia stau în durerile Mele, nu în mângâieri trecătoare, şi acelora li se va plăti cu mângâieri! O, fericiţi sunt cei ce se aseamănă Mie, că aceia sunt cei ce văd pe Dumnezeu, sunt cei smeriţi ca Dumnezeu, şi aşa îl arată ei pe Domnul lor! O, fericiţi veţi fi dacă veţi asculta cuvântul Meu şi îl veţi împlini pe el peste voi şi veţi fi în voi împărăţie a Mea, care se vede când ea este în om şi care-L ţine în om pe Dumnezeu, Cel tainic în om, Cel acoperit, căci smerenia Mea voieşte să-l ridice pe om la chipul şi la asemănarea lui cu Mine, Cel răstignit pentru viaţa omului, şi pentru ca să aibă omul viaţă în el. Amin.


***

Iar tu, poporul Meu cel mic, să stai, tată, sub cuvântul Meu şi apoi să-l citeşti şi să-l tot citeşti mereu, căci dacă nu-l citeşti mereu, te răzvrăteşti şi faci lucrare de răzvrătitor, nu de fiu, şi apoi cuvântul scris te va judeca din cartea sa. Ascultă tu pe cei din partea Mea lucrători peste duhul tău şi fii ceresc pe pământ, tată, şi nu fi pământesc, tată, căci pământul pe care Eu te-am aşezat e muntele Meu cel sfânt acum, la sfârşit de timp, şi am înaintea ta pe cei ce-Mi stau porţi, şi care pentru numele Meu stau aşa, şi sunt loviţi, tată, de duhul răzvrătirii care trăieşte în cei ce n-au înţeles ca Dumnezeu lucrarea cuvântului Său. Ascultă tu de la Domnul Dumnezeul tău cuvântul Său în ziua aceasta, poporul Meu, şi vezi, tată, să pricepi ca Dumnezeu, căci de n-ar păzi Domnul cetatea aceasta, zadarnică ar fi păzirea ei. O, lasă-te călăuzit, poporul Meu, că mereu, mereu ţi-am spus să stai sub călăuză cu inima ta şi cu fapta ta, că iată ce-Mi fac cei ce ies cu inima lor de sub duhul călăuzirii şi al veghii cea cu ştire pentru fiecare fiu al acestui popor, căci omul neascultător se ascunde sub învelişul lui cu lucrarea cea rea a inimii lui şi îşi zice: «Nu vede, nu ştie Dumnezeu». Cel drept cu inima din el, acela nu se dezvinovăţeşte înaintea celui ce-l învinuieşte, şi acela este cel drept, şi acela este cel ce seamănă cu Mine, şi de acela să asculţi tu, poporul Meu, căci acela îmi lasă Mie scaunul judecăţii a toate şi nu se suie el pe scaunul acesta, ci stă şi îl aşteaptă pe Dumnezeu, ca pe Unul Care îl izbăveşte pe om de puţinătatea sufletului şi de vifor, precum este scris. Amin.


***

Am venit acum pe pământ cu venirea Mea, şi am venit ca să fiu stăpânul omului şi ca să nu mai fie omul stăpân peste el, căci voia omului îl alungă pe Dumnezeu de pe pământ, şi nu este împărăţia lui Dumnezeu acolo unde conduce omul, ci este împărăţia omului, iar acolo nu este stăpân Dumnezeu şi voia lui Dumnezeu, ci este omul care pentru el însuşi strică voia lui Dumnezeu. O, poporul Meu de azi, pentru tine, tată, grăiesc Eu acest cuvânt, nu pentru omul cel fără Dumnezeu pe pământ. Eu pe tine te învăţ, căci vreau să înţelegi împărăţia lui Dumnezeu şi vreau să te laşi cuprins în ea mereu, că pe pământ e numai diavolul şi numai omul, dar Eu vin să-Mi răscumpăr pământul de sub stăpânirea omului cel fără Dumnezeu pe pământ, căci nu omul a făcut pământul, ci Eu l-am făcut, iar Eu sunt Cel blând şi smerit cu inima, şi aşa sunt Eu Stăpânul cerului şi al pământului, şi nu sunt cum dă omul să fie când dă să fie el stăpân pe pământ, şi curând, curând îi voi cere omului socoteală pentru statul lui în voile lui pe pământ şi Mă voi judeca cu el pentru aşternutul Meu. Amin.


***

vai celui ce dă să vină la Mine şi apoi rămâne alipit tot de pământ, tot de starea lui de om fără Dumnezeu peste el, căci dacă omul nu este condus de Dumnezeu, acela este om fără Dumnezeu peste el. Cel ce nu înţelege măsura lui Dumnezeu peste el când vine să fie cu Mine prin acest cuvânt al Meu de azi, cuvântul venirii Mele de acum, acela după ce vine calcă peste Mine pentru el însuşi


***

Voi, cei ce aţi venit astăzi la izvor ca să învăţaţi din el şi din gura celor prin care Eu îmi scurg cuvântul cel de viaţă dătător, învăţaţi, tată, lucrarea iubirii, căci puterea iubirii va stăpâni curând, curând pământul tot şi îl va spăla şi îl va înnoi, dar trebuie să lucraţi până atunci multă milă, multă iubire de Dumnezeu, multă, tată, multă, dar plăcută Mie şi nu vouă, tată. Cel ce greşeşte din iubire, acela nu se depărtează de Mine, căci este mare la inimă, mare la har, iar bunătatea lui e fără de margini, căci are iubirea, dar feriţi-vă de păcatul judecăţii, că nu este cădere mai mare la om ca şi aceea prin păcatul judecăţii, păcat care-l pedepseşte pe om cu aceeaşi măsură. Feriţi-vă apoi de ură, de răzbunare, de răutate, de vorbire de rău, dar feriţi-vă de invidie mai mult decât de orice păcat, că acest păcat nu-l iartă, ci îl zdrobeşte pe om şi îi zdrobeşte ochii şi mintea şi îl întăreşte spre judecată. O, feriţi-vă de necredinţă, dar feriţi-vă de deznădejde în încercări. Întăriţi-vă în duhul credinţei neîndoielnice şi nu căutaţi la faţa firii lucrurilor, ci uitaţi-vă spre cele ce din credinţă se lucrează şi vin ca să fie, căci Eu nu Mă împiedic în păcatele omului pentru salvarea lui, ci în necredinţa lui Mă împiedic


***

O, poporul Meu de azi, ia, tată, cuvântul Meu în tine şi vindecă-te cu el, vindecă-te de tine şi ia-Mă pe Mine de viaţă a ta, de lucrare a ta, de putere a ta, căci puterea ta te ia şi te scoate din Dumnezeu dacă tu nu ai pe Domnul de putere a ta.


***

cel ce nu se leapădă de sine se leapădă de Mine, şi se vede că aşa face, şi aceasta nu se întâmplă în om prin puterea Mea, ci prin puterea lui, căci omul fără Dumnezeu în el nu pricepe ce înseamnă Dumnezeu în el şi ce înseamnă el în statul lui cel dinăuntrul lui. Eu sunt acest cuvânt care lucrează peste tine, dar cel ce-şi pierde credincioşia faţă de Dumnezeu, acela păţeşte aşa din pricina păcatelor lui, din pricina neputinţei lui.


***

O, îi trebuie tămăduire celui ce vine ca să fie cu Tine aici, la izvor şi lângă poporul Tău, căci dacă el nu primeşte tămăduire atunci când vine, el pleacă iar, şi pleacă prin ceea ce are în el, prin puterea cea din el. Numai cel ce ia în el puterea Ta când vine, numai acela nu pleacă, numai acela nu mai vrea altfel decât voinţa Ta, numai acela primeşte de la Tine darul cel scump al credincioşiei, care îl tămăduieşte de sine pe om ca să vadă omul ca Dumnezeu, căci cine nu-L vede pe Dumnezeu, acela nu vede ca Dumnezeu şi vede ca omul, iar omul este nevăzător de Dumnezeu, o, Doamne.


***

O, fii ai acestui popor, voiesc să vă dăruiesc tămăduire de voi înşivă, căci toate se dobândesc prin credinţă, după cum este scris. Duhul cel rău dă să vă scrie necredincioşi şi potrivnici, dar voi nu staţi fără duhul călăuzirii, fără viaţă şi lucrare binecuvântată peste voi. O, nu staţi prin voi înşivă înaintea lui Dumnezeu şi unii înaintea altora pentru cele ce sunt de lucrat, ci staţi cu duhul supunerii sfinte, şi pe care însuşi Domnul l-a arătat cum este atunci când S-a supus voii celor ce L-au supus pe El. Omul trebuie să se lupte să rămână el, şi nu lucrul cel făcut de el şi nu înţelepciunea lui, căci cunoştinţa îl îngâmfă pe om, şi aşa a păţit Adam mai înainte de căderea lui din Dumnezeu.


***

O, popor hrănit de Dumnezeu, dacă cerul ar primi putere din mijlocul tău, ar sta mult cu tine în sfat Domnul şi cu sfinţii Lui. O, ţie îţi lipseşte mult, mult duhul umilinţei, căci dacă şi unul sau doi îl au cu multul lipsă pe acest duh, toată casa lui Dumnezeu se face vinovată de lipsa duhului umilit, căci diavolului nu-i trebuie decât puţin de tot ca să se facă mare de tot acolo unde i se face loc ca să fie el.

Vă roagă Domnul să deschideţi Scripturile şi să vă faceţi singuri judecata faptelor rele, iar cei de la Domnul aşezaţi pentru voi, să vegheze aceia cum veţi lucra vindecarea voastră de orice vină vă lucraţi vouă înşivă şi unii altora apoi, căci cel vinovat dă să scape de vină, dă s-o împartă, şi nu dă să se vindece de ea prin darul milei Domnului şi prin umilinţa inimii omului. Fiţi treji îndeajuns pentru îndreptarea vieţii voastre laolaltă. Vindecaţi-vă unii pe alţii prin duhul iubirii sfinte, nu prin duhul dreptăţii faptelor, căci judecata faptelor este partea Domnului. Amin.

Pace vouă! Tămăduire vouă! Doctoria să vă fie umilinţa inimii care scapă neurgisită prin umilinţa din ea înaintea Domnului, Care vă hrăneşte pe voi cu Duhul Sfânt Cel făgăduit de El că va fi peste cei credincioşi Lui. Amin, amin, amin.


***

O, poporul Meu, să nu judeci cu judecată pe aproapele tău, ci numai pe tine, tată, căci altfel nu este mântuire, ci este judecată. Cel ce ştie această minunată lucrare, acela scapă de judecata faptelor lui rele înaintea lui Dumnezeu, iar cine lucrează altfel, acela a şi fost judecat, căci a călcat peste Dumnezeu, Care nu vrea moartea celui greşit, ci voieşte învierea lui. Amin.


***

oamenii îşi sunt duşmani unii altora prin ascundere şi îşi sunt duşmani prin mărire de sine, prin semeţie lucrătoare, căci om pe om se dărâmă pentru mărirea cea de pe pământ a omului şi nu pentru altceva face el aceasta.


***

De omul cel ascuns în sine şi în om îi este teamă şi lui Dumnezeu şi omului, şi, iarăşi, unui aşa om îi este teamă de Dumnezeu şi se ascunde, şi îi este teamă de om şi se ascunde de om, căci cel ascuns în sine şi în om insuflă duh de teamă în alt om de lângă el, şi duhul ascunderii se simte aproape atunci când el lucrează din om peste om.


***

Fă-ţi sufletul lumină din lumină, poporul Meu, aşa cum Ioan, botezătorul Meu, s-a făcut, căci Dumnezeu este lumină şi aşa S-a arătat El. Rugul aprins văzut de Moise pe muntele Sinai a fost lumina din care a grăit Dumnezeu lui Moise. Stâlpul de foc care a călăuzit pe Israel în pustie a fost lumina cea necreată a lui Dumnezeu, care se face înger de lumină înaintea omului. Slava Mea cea de pe Tabor, lumina cea de la început, care M-a strălucit când M-am schimbat la faţă înaintea ucenicilor Mei, a fost lumină ca aceea de pe muntele Sinai când Dumnezeu i-a grăit lui Moise. învierea Mea şi lumina ei, pe care le-am arătat-o ucenicilor Mei în chip de înger, şi apoi slava cu care am ieşit înaintea apostolului Pavel pe drumul Damascului, aşa s-a arătat lumina cea de la început la mulţi pe pământ, şi iată, Eu sunt lumina lumii atât cât sunt în lume, atât cât Mă ţine omul pe pământ ca să fiu lumină peste oameni, iar tu ajută-Mă să fiu, poporul Meu, ajută-Mă, fiule, şi învaţă de la Mine ce înseamnă Dumnezeu pe pământ cu oamenii, învaţă, tată, ca Ioan Botezătorul, care n-a făcut nici o minune, dar care a fost duhul proorociei, duhul mărturisirii înaintea Mea şi înaintea oamenilor şi vestindu-Mă ca să se împlinească apoi vestirea lui cea mărturisitoare.

Toate cuvintele Mele rostite în mijlocul tău, poporul Meu, aceasta înseamnă lumina Mea, lumina lui Dumnezeu. Cuvântul Meu este o rugă a Mea peste tine, cerându-te să-Mi fii mărturisitor cuvântului Meu şi vieţii lui în tine. Uită-te la fiii oamenilor, căci dinţii lor sunt arme şi săgeţi, iar limba lor sabie ascuţită, precum este scris, dar tu trebuie să fii mărturisitor pentru Mine vieţii Mele în tine pe pământ, tată, căci vin de la Tatăl la tine, nu vin din lume, şi vin şi te cresc ca să fii lumina Mea în lume aşa cum a fost Ioan, înaintemergătorul Meu, căci el a fost lumina care-Mi aşeza calea spre oameni ca să ştie oamenii că vine Fiul lui Dumnezeu la ei şi ca să-L primească ei pe El.


***

O, fii ai luminii care vă creşte ca să fiţi mărturisitorii lui Hristos! Fiţi înţelepţi pentru credinţa voastră în cuvântul lui Dumnezeu, care vă creşte azi pe voi, ca nu cumva amăgitorul să vă facă să pierdeţi darul credinţei, ca nu cumva diavolul cel de demult să vă dea spre necredinţă. Lucraţi ca să meritaţi acest dar, pe care omul trebuie să şi-l hrănească în el când Dumnezeu i-l dă, căci prin acest dar atâţi înaintaşi au biruit cu Dumnezeu şi pentru Dumnezeu. îndrăzniţi cu credinţa! Dumnezeu este cuvânt între voi mai mult decât în toate vremile de sub cer şi sunteţi hrăniţi cu lumina cuvântului Său, pe care trebuie să-l împliniţi ca nişte fii născuţi din cuvântul lui Dumnezeu, naştere care trebuie să se vadă din cer şi de pe pământ peste voi. Fiţi mari cu credinţa şi cu ascultarea, căci diavolul e neliniştit ca să vă cadă din credinţă, dar lupta voastră să fie în Hristos, Care vă face pe voi lumină din lumină pe pământ. Dacă vreţi să învăţaţi puterea credinţei, învăţaţi-o de la mine. Dacă vreţi să ştiţi puterea duhului mărturisirii, învăţaţi de la mine. Dacă vreţi să fiţi înaintemergători ai slavei lui Dumnezeu, care va cuprinde lumea în ziua cea de apoi, în ziua arătării Lui, învăţaţi de la mine, căci eu mărturiseam despre lumină. Iubiţi lumina, şi nu este grea această lucrare! Iubiţi taina luminii, căci fiii oamenilor iubesc întunericul acestui veac trecător! Iubiţi pocăinţa pentru cele ce aţi greşit şi pentru cele ce n-aţi greşit şi însuşiţi-vi-le pe toate cele spuse despre voi din lumea cea vrăjmaşă mie şi vouă! Iubiţi postul şi rugăciunea şi cereţi la Dumnezeu darurile acestea, care au lucrat din mine între oameni cu puterea lor, căci ele m-au întărit în duhul mărturisirii lui Hristos şi mi-au fost putere pentru El. Sfinţii s-au osândit pe ei înşişi înaintea Domnului cu cele ce au greşit şi cu cele ce n-au greşit, şi aşa au învăţat ei oamenii să se pocăiască. Osândiţi-vă şi voi pentru cele greşite şi pentru cele negreşite de voi şi iubiţi duhul pocăinţei, căci drepţii Domnului sunt cei ce se pocăiesc, şi care prin credinţă sunt vii, sunt cei vii. Amin. Iubiţi în voi viaţa lui Hristos, Care S-a lăsat osândit spre iertarea multora, şi aşa să fiţi voi fiii lui Dumnezeu pe pământ, căci limba cea de carne nu poate grăi mărirea fiilor lui Dumnezeu, dar limba cea de duh are în ea descoperirea lui Dumnezeu de-a pururi, duhul mărturisirii, arma celor credincioşi, care se prefac din slavă în slavă ca fii ai lui Dumnezeu pe pământ, şi pe care lumea nu-i poate birui, fiindcă biserica lui Hristos nu este biruită, căci aşa este scris. Amin.


***

O, poporul Meu, învaţă lucrarea fiilor lui Dumnezeu, învaţă, tată, de la cei ce au biruit prin credinţă şi prin iubire şi prin lumină! Naşterea ta cea de sus, aceasta să cauţi tu în toată vremea înaintea Mea. Cuvântul Meu, care te naşte, aceasta să împlineşti tu când Eu îţi aduc să lucrezi. Aşa înseamnă lucrarea naşterii de sus, iar cei ce nu înţeleg aceasta, să înveţe, căci am venit în lume să fiu lumina lumii, să luminez calea omului şi să vadă omul şi să ştie lucrarea vieţii peste el, s-o ştie tot omul care crede prin darul credinţei sfinte, să ştie ce înseamnă Dumnezeu cu omul pe pământ. Amin.


***

Omul nu-şi jertfeşte pentru om nici măcar răbdarea, nici măcar iertarea pentru cel greşit lui când acela i-ar cere lui iertare. O, dacă omul nu este umilit între el şi om, îl părăseşte pe el harul lui Dumnezeu şi se leapădă omul de Dumnezeu şi de faţa lui Dumnezeu, pe care trebuie s-o poarte peste viaţa şi peste fapta sa. O, iată de ce nu are omul în el împărăţia lui Dumnezeu, faţa Ta în el, Fiule Doamne! Omul care Te cunoaşte îşi pierde mereu harul pe care i l-ai dat să-l poarte când Te-ai făcut cunoscut lui, căci de la începutul lui i-ai arătat omului lucrarea harului, lucrare care poate prin ascultarea omului, prin iubirea Ta din el, căci iubirea omului îl desparte pe el de Dumnezeu, şi iată, omul trebuie învăţat iară şi iară, căci el a pierdut înţelepciunea, a pierdut învăţătura, şi Tu vii iarăşi pe pământ să-l înveţi pe el.


***

Iar tu, popor adunat lângă lucrarea cuvântului lui Dumnezeu, învaţă jertfa dragostei cea pentru Dumnezeu şi mereu învaţ-o, căci cel ce învaţă este cel ce lucrează mereu lucrarea lui Dumnezeu pe pământ. Caută să stai în lumină cu viaţa ta, cu inima ta, cu lucrarea ta, căci cele ascunse ale omului sunt întuneric pentru el şi pentru Dumnezeu şi pentru oameni, dar tu lucrează lucrarea luminii, căci Domnul te-a aşezat pe pământ vindecător al omului ca să-l vindeci pe om de păcat şi să-l dai pe el lui Dumnezeu împărăţie, şi ca să afle omul taina fericirii, viaţa cea fără de griji, şi fericiţi cei plini de har, care înţeleg pentru ei tainele lui Dumnezeu prin credinţa lor cea de la Dumnezeu pusă în ei şi care este darul celor chemaţi, aleşi şi credincioşi Lui, darul lui Dumnezeu în om, fiilor. Amin, amin, amin.


***

Eu, Domnul, împlinesc tainic tot ceea ce rostesc, căci nu peste fiii oamenilor aşez Eu împlinirile, ci numai peste cei ce sunt şi se fac fii ai lui Dumnezeu între oameni, şi ale acelora sunt făgăduinţele Mele toate, numai să ştie ei să le priceapă şi să le poarte în ei şi peste ei, căci împărăţia Mea cu ei nu este din lumea aceasta, ci este din cer şi este cu cerul în mijlocul celor credincioşi, iar cerul acesta este scaunul Meu de domnie, al cărui aşternut este pământul, precum este scris.


***

O, poporul Meu, întăreşte-ţi şi tu, tată, iubirea şi veghea cea pentru venirea Mea la tine cuvânt de facere, cuvânt dătător de viaţă, fiule. Ai grijă de iubire, tată, şi ocroteşte în tine viaţa ei, căci cine pierde iubirea şi darurile ei, acela pierde şi credinţa cu toate bunurile ei cele ziditoare de om. Ai grijă să ştii cum să preţuieşti iubirea şi slava ei cea de sus, tată, căci cine-şi face din iubire mângâiere a sa, acela are iubire de sine şi nu de cruce aşa cum Eu l-am învăţat pe om să-Mi urmeze dacă vine la Mine. Eu mult de tot şi tot mereu te-aş învăţa şi aş sta cu tine în cuvânt, poporul Meu, căci sfinţii îmi doresc venirea Mea la tine ca să vină şi ei la tine cuvânt, că e vremea Scripturii venirii Mele cu sfinţii, tată, numai că intrarea Mea la tine stă în puterea celor din porţi,


***

Se duc oamenii cu bulucul la moaştele sfinţilor pe pământ din loc în loc ca să ceară şi să capete de la sfinţi ajutor pentru ei, dar oamenii nu ştiu că şi sfinţii au nevoie de ajutorul de la ei pentru multa cerului lucrare peste pământ. O, nu e bine să ştie oamenii că sfinţii sunt în cer numai pentru ajutorul oamenilor, ci e bine să ştie că ei sunt şi mărturisitori şi ajutori lui Dumnezeu, căci Domnul are mult de lucrat peste pământ. E bine să ştie oamenii că trebuie să facă voia lui Dumnezeu, nu numai să ceară pentru ei ajutor din cer şi atât. E bine să aibă povăţuitori pentru mântuire oamenii şi e bine să fie drepţi cu Dumnezeu, şi pentru aceasta le trebuie povaţă, le trebuie mustrare şi apoi îndreptare oamenilor.


***

Când omul iubeşte pe om, inima lui se strânge în acela şi îl supune pe acela luişi, şi aşa se atrage om pe om, dar cine se ridică deasupra trupului său neiubindu-se pe sine, acela îl iubeşte pe Dumnezeu cu toate ale lui, şi inima lui se strânge în Mine şi Mă supune luişi pentru iubirea lui cea pentru Mine, şi aşa Mă atrage spre el cel ce Mă iubeşte, şi aşa îşi strânge el comoară în Mine, iar când îşi lasă pe pământ trupul el vine în casa lui cea de sus şi trăieşte în ea, în agoniseala lui, căci unde a fost inima lui, acolo este şi casa lui, iar sfinţii îşi fac în cer casă şi cinste şi primire, şi aşa are Domnul iubire în om pe pământ şi în cer apoi.


***

O, Bunule Păstor, să înveţe fiii poporului Tău puterea binecuvântării peste el, căci mucenicul Nestor a venit la mine să-l binecuvintez ca să aibă putere să stârpească pe cel duşman şi omorâtor de oameni, iar eu i-am spus: «Du-te, şi vei birui!», şi Te-a numit el atunci cu numele meu şi Ţi-a spus: «Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi să biruiesc!». Dau poporului Tău pildă de credinţă pe acest mărturisitor al Tău şi al meu, care pe Tine Te-a mărturisit Dumnezeu în cer, iar pe mine fiu al Tău pe pământ. Amin. Dau poporului Tău îndemn să caute să creadă în Tine cu sănătate de credinţă şi să lucreze cu binecuvântare, şi tot aşa să şi trăiască. Amin.

O, fii ai lui Dumnezeu-Cuvântul, fiţi mărturisitori, căci vouă vi se cere mult de tot, după cum şi vi s-a dat. Intraţi sub taina binecuvântării, căci ea vă dă putere, şi nu voi. Cel ce crede în cuvântul lui Dumnezeu, acela stă sub binecuvântare, iar cel ce nu stă sub binecuvântare, acela nu este mărturisitor. Să vă uitaţi între voi la cei ce au ieşit de sub binecuvântare, că apoi aceia n-au mai mărturisit înaintea oamenilor credinţa lor în cuvântul acesta, ci au tăcut şi s-au ruşinat cu Dumnezeu, Care păstoreşte cu toiag de fier neamurile pământului, precum este scris, mustrând blând, căci cuvântul Lui merge acum peste pământ iute ca fulgerul şi scormone cu făclia lui tot ce a făcut omul în ascuns de Dumnezeu şi scoate la lumină lucrarea omului, iar omul este mincinos. O, iubiţi pe Domnul după cum El vă învaţă să iubiţi, căci iubirea de Dumnezeu nu umblă de capul ei dacă omul o are, ci stă sub binecuvântare dacă ea este în om. Fiţi pentru Dumnezeu, şi împotriva vrăjmaşilor Lui şi ai sufletelor voastre şi fiţi tari cu duhul credinţei şi al mărturisirii, căci numai cei ce cred sunt cei ce mărturisesc. Fiţi treji pe de-a-ntregul, căci se vor ridica cei din morminte şi vor mărturisi această venire a Domnului la voi cuvânt de înviere a morţilor şi a celor vii. Fiţi îngeri ai duhului mărturisirii pe pământ, căci cetele cele de foc ale îngerilor lui Dumnezeu vor mărturisi toată lucrarea Domnului cu voi, toată păstorirea pe care aţi primit-o de la Păstorul Cel bun peste sufletele voastre. Amin. Şi iată, mucenicul Nestor vă mărturiseşte vouă şi vă spune aşa:

– Iubiţi cu iubire curată în sufletele voastre, şi veţi afla har de la Domnul peste iubirea din voi şi veţi afla apoi peste voi darul credinţei sfinte, credinţă de foc, care se face înger de foc în inima cea încălzită de ea din partea Domnului. Cu duh iubitor de oameni să fiţi dăruiţi de la Dumnezeul darurilor cereşti, căci acest duh vă zideşte iubirea, iar iubirea vă va întâlni cu Dumnezeu şi cu sfinţii Lui pe pământ, aşa cum eu m-am întâlnit cu Dimitrie, în care L-am văzut pe Domnul şi de la care am cerut putere să biruiesc pe vrăjmaşul sufletelor oamenilor. Credinţa să vă fie înger de foc, căci altfel nu biruiţi pe cei ce se războiesc cu Dumnezeu în vremea aceasta în care tot omul se leapădă de Dumnezeu pentru alţi dumnezei. Cereţi binecuvântare peste credinţa voastră, şi aşa vă va da Domnul de lucru pentru El. Nu cereţi lucru, ci binecuvântare peste viaţa voastră cu Dumnezeu, căci din viaţă vine lucrul cel bun, şi nu mai înainte. Aşa mărturisesc eu în ziua aceasta puterea credinţei mărturisitoare în cel ce se uneşte cu Dumnezeu pe pământ înaintea oamenilor peste care el se face mărturisitor. Amin, amin, amin.


***

O, fii ai poporului Meu, iubiţi, tată, această lucrare de cuvânt al Meu de peste voi şi mergeţi spre cer după cuvântul Meu, fiilor. Fiţi, tată, iertători şi binevoitori, căci tâlharului din dreapta crucii Mele, pe care am fost osândit la răstignire între doi tâlhari, pe acela Eu l-am iubit şi l-am miluit cu iertarea şi cu raiul credincioşilor Mei, căci cel ce este de partea Mea are la Mine toată trecerea, tată. Iată ce cuvânt îţi spun Eu acum, poporul Meu, căci vremea se tot strică, şi vine tot mai văzută lepădarea de Dumnezeu a omului prin tot ceea ce iubeşte el împotriva poruncii care-i spune lui să nu aibă alţi dumnezei în afară de Mine ca să-şi închine lor viaţa. îţi spun, poporul Meu, că tot cel ce ţine de partea Mea şi cu această lucrare de cuvânt şi cu toată aşezarea ei, mărturisindu-Mă şi nu tăgăduindu-Mă când vine prilejul mărturisirii, unul ca acela are trecere la Mine, că e mare putere din cer în inima care poartă în ea credinţa în cuvântul venirii Mele azi, cuvântul de înviere din păcat a omului.

O, fiţi iertători şi nu fiţi judecători, fiilor. Lăsaţi-Mi Mie toată judecata lucrurilor şi a faptelor, căci voi nu ştiţi inima omului, nu ştiţi nici simţirea lui şi nici lucrarea lui şi nici taina vieţii lui, ci Eu le ştiu pe acestea. Eu sunt Cel ce încerc inima şi rărunchii omului, precum este scris. Voi doar fiţi credincioşi, tată, şi fiţi de partea Mea ca nişte fii mici, nu ca nişte fii mari, căci dacă vă simţiţi mari vă apucaţi şi lucraţi cu asprime şi cu judecată peste ceilalţi fraţi ai Mei. Fiţi mari cu duhul cel bun, şi nu cu nemulţumirea, căci nemulţumirea vă face să judecaţi pe fraţi. Puneţi-vă în gând că şi cei ce vă călăuzesc de la Mine sunt nemulţumiţi de voi pentru multe ale voastre neplăcute Mie, şi ei nu vi le mai spun pe toate, fiindcă vă este greu să primiţi şi să nu vă supăraţi. O, mai degrabă luaţi pildă de la tâlharul din dreapta crucii răstignirii Mele, care a ţinut de partea Mea, faţă de celălalt tâlhar, care a apăsat pe Duhul Meu cu necredinţă şi cu răzvrătire de cuvânt. O, fiilor, ţineţi dreptatea în partea celor ce vă călăuzesc spre Mine, tată, nu ţineţi de partea voastră dreptatea, că dacă faceţi aceasta rămâneţi fără călăuză, fiilor, că Eu nu de altceva vă învăţ aceasta, căci vai celor ce umblă în întuneric, iar Eu am spus: «Atât cât sunt în lume, lumină a lumii sunt», dar voi să ştiţi că nu umblaţi în lumină decât atunci când aveţi călăuză peste voi, tată. O, fiţi ascultători, căci Eu v-am spus în ziua aceasta taină mare. învăţaţi să mergeţi lin spre cer, şi învăţaţi taina sufletului feciorelnic, fiilor. Amin, amin, amin.


***

În zi de sărbătoare de mucenici Eu, Domnul, iată, le spun fiilor poporului Meu: căutaţi binecuvântarea, căutaţi să fiţi binecuvântaţi, voi, cei ce aţi crezut şi credeţi în lucrarea cuvântului Meu şi în aşezarea ei înaintea voastră! Căutaţi să credeţi cu sănătate de credinţă, tată, căci un adevărat creştin este cel binecuvântat. Poporul acesta n-a priceput cum vine peste el binecuvântarea cea de la Mine, dar să se uite el în Scripturi şi să-i vadă pe cei binecuvântaţi şi pe cei ce binecuvintează, şi să se uite la Avraam, la Isaac şi la Iacov, şi să se uite la Moise şi la Iosua, şi să se uite la Ilie şi la Elisei, şi să se uite la David şi la Solomon, şi să se uite la Hristos şi la ucenicii Lui cei împuterniciţi de El pentru binecuvântare peste fii şi peste ucenici.

Să intre sub mâna celor ce binecuvintează, să intre fiecare fiu credincios aşezării Mele, şi fiecare să ştie să stea la rândul cetei sale, căci fiecare creştin îşi are timpul lui şi rădăcina lui. Amin.

O, fii credincioşi ai poporului Meu, căutaţi să intraţi sub mâna păstorilor cei puşi de Mine peste voi pentru binecuvântare şi nu-i dispreţuiţi, fiindcă Eu sunt Cel ce i-am aşezat pe ei păstori, căci vai oilor fără păstor, fără mână care binecuvintează pe creştet pe fiii lui Dumnezeu! Oi sunt cei ce ascultă şi se lasă la păscut sub toiag de păstor, iar altfel de oi nu sunt oi, ci sunt capre, şi caprele ţopăie şi împung şi se caţără ca să rupă copaci şi ramuri de copaci, căci nu se mulţumesc cu iarbă, iar oile plâng şi grăiesc şi mângâie şi încălzesc şi rabdă şi nu se răzvrătesc, ci stau sub mâna păstorilor lor. Intraţi sub binecuvântare sub mâna păstorilor, căci dacă nu sunteţi găsiţi aşa nu veţi fi ocrotiţi de rău şi de minciuna cea de pe pământ şi de faţa ei cea zgomotoasă, care se atinge cu semnele ei peste toţi cei ce nu au pe creştetul lor pecetea Dumnezeului Celui viu şi numele Lui cel nou, Cuvântul lui Dumnezeu. Amin.


***

Îngerii sunt fără de trup şi Mă înconjoară şi-Mi sunt veşmânt, şi de aceea nu Mă poate vedea omul, dar Eu sunt cu trupul şi Mă port din loc în loc cu omul, iar îngerii Mă acoperă. Îţi spun, poporul Meu, despre cele ce nu se văd şi sunt, tată. Fii credincios, dar, căci cei necredincioşi nu ştiu să-L aibă pe Domnul Stăpân al lor, nu ştiu să se ferească de cădere din Dumnezeu. Te-am chemat, tată, la izvor, ca să-ţi împrospătez înţelegerea cea de sus pentru cele de sus, şi apoi credinţa, şi apoi fapta vieţii tale, fiule, căci îngerii slujitori de la Mine până la tine lucrează de la Mine pentru tine, tată, iar tu să nu fii păgân cu inima, ci să-L iubeşti cu ea pe Domnul, fiindcă Domnul este, fiule. Taina inimii feciorelnice aş vrea s-o pricepi, tată, şi să nu iubeşti tu alţi dumnezei afară de Mine, căci omul de rând nu poate pricepe la câţi dumnezei se poate închina omul. Tu însă eşti mult învăţat de Dumnezeu şi-ţi voi cere răspuns pentru toate câte ţi-am dat ca să le ştii, şi-ţi voi pune notă pentru cât ai învăţat, tată.


***

Coboară Domnul pe pământ cuvânt, însoţit de oştirile cereşti cele fără de trupuri, că e sărbătoarea îngerilor Lui. Amin. Eu, Domnul, Mă vestesc la porţi în cer sus şi pe pământ jos. Deschid cerul când Mă vestesc cu coborârea Mea, şi Mă vestesc în cer îngerilor când cobor, căci am slujitori îngerii, şi, iarăşi, Mă vestesc pe pământ celor ce-Mi stau porţi aşezate de Mine pentru venirea Mea cuvânt, căci îi am slujitori. Amin. în apropierea Mea am serafimii, cei cu câte şase aripi, iubitorii de Dumnezeu, şi sunt în chipul focului, căci scris este: «îmbrăcămintea slavei Lui este ca focul». O, voi, cei ce v-aţi adunat la izvorul Meu de cuvânt pentru sărbătoarea îngerilor, rugaţi-vă la serafimi să vă aprindă, să vă încălzească şi să vă îndumnezeiască iubirea. Amin. Am apoi înaintea Mea heruvimii, cei cu ochi mulţi, din care se revarsă înţelegerea şi înţelepciunea pentru ochii sufleteşti ca să le dea vederea cunoştinţei de Dumnezeu şi a tainelor celor de sus. O, rugaţi-vă la heruvimi să vă lumineze sufletele cu duhul cunoaşterii cea de sus. Amin. Purtătorii de Dumnezeu, adică scaunele, sunt aşa numiţi pentru că Eu Mă odihnesc pe ele după cum este scris: «Şezut-ai pe scaun, Dumnezeule, Cel ce faci dreptatea». O, voi, cei ce stăpâniţi peste oameni şi împărăţiţi, rugaţi-vă purtătorilor de Dumnezeu, scaunelor, care-L odihnesc pe Domnul, să vă dea vouă duhul dreptei judecăţi. Amin. Domniile, puterile şi stăpâniile, vin la rând în slava Mea cerească, şi acestea domnesc peste îngerii cei mai de jos, care dau oamenilor puterea stăpânirii şi a înţeleptei iconomii peste cele încredinţate lor cete ale oamenilor, şi apoi puterile care ajută oamenii în toate lucrările lor, dându-le mărire de suflet în ispite şi în supuneri, iar stăpâniile au putere peste duhurile diavoleşti, ocrotind ele pe oameni şi ajutându-i pentru împărăţia cerurilor, care se câştigă cu biruinţa asupra patimilor şi a gândurilor vrăjmaşe lor. Stau apoi pe rând începătoriile, arhanghelii şi îngerii. începătoriile rânduiesc îngerii cei mai de jos pentru slujiri poruncite de Dumnezeu peste neamuri şi ţinuturi, ridicându-i pe cei destoinici între oameni pe trepte de cinste şi povăţuindu-i spre cinstirea de Dumnezeu şi spre necăutarea câştigului lor. Arhanghelii sunt cei ce vestesc tainele lui Dumnezeu, proorociile şi voia Domnului, ca să se înmulţească în oameni credinţa şi înţelegerea, iar îngerii, cei ce sunt aproape de oameni, ocrotesc oamenii şi-i păzesc de căderi şi-i ridică atunci când cad, şi iată, aşa este slujirea îngerilor, luând unii de la alţii slujire. Amin.


***

O, popor călăuzit de Dumnezeu-Cuvântul, fă-te cuvânt de slavă şi de rugăciune şi de iubire de Dumnezeu, căci aşa ţi-a fost chemarea când Domnul a chemat la El pe om prin acest înnoit cuvânt. Porunca iubirii de Dumnezeu să n-o călcaţi, fiilor. învăţaţi-o mereu pe ea de la cei ce vă dau vouă pe Dumnezeu. Feriţi-vă de păcat, căci păcatul este om! Feriţi-vă de voi înşivă! învăţaţi cum să împliniţi această rugă a mea spre voi: feriţi-vă pe voi de voi înşivă, că nu poate nimeni să-i facă omului rău, decât el însuşi. Staţi în Dumnezeu! El este Cel ce vede, Cel ce ştie şi Cel ce poate. O, ce bine este omului să nu uite că este om, şi atunci Dumnezeu îşi va face casă în el şi va ieşi spre oameni şi îşi va face lucrarea Sa, şi aşa va fi Domnul cu oamenii, precum este scris în Scripturi. Amin, amin, amin.


***

O, popor al Fiului meu, Mângâietorul tău! Fereşte-te, fiule, de păcat. De iubire de sine fereşte-te. De părere de sine, de vedere de sine fereşte-te, căci aşa păcate nasc păcate grele şi cade omul sub ele şi nu ştie de ele, căci păcatul îşi ascunde faţa lui cea de deasupra când intră în mintea omului şi apoi în inima lui, înnegrindu-o pe ea. O, nu poate omul să-şi ascundă păcatele, căci ele ies prin pielea omului şi îl fac urât pe om. Iubirea de sine îl duce pe om la păcatul invidiei, şi de la acest păcat se naşte moartea în om cu toate păcatele ei. Fereşte-te, fiule, de invidie şi de păcatele ei, căci ea aduce în om păcatul vorbirii de rău, ura, gelozia, învinuirea, dezvinovăţirea, pâra, pânda, părerea de sine, vederea de sine, minciuna, şi apoi teama de la acestea şi apoi necredinţa, îndoiala şi necredinţa. Este scris în Scripturi: «Dacă ochiul tău este bun, tot trupul tău este bun». O, caută şi priveşte ca Dumnezeu, fiule, căci Dumnezeu este bun. O, caută să-I laşi lui Dumnezeu dreptul pe care îl are peste om, şi vei fi copilul Lui dacă vei lucra aşa. învaţă, învaţă neîncetat, învaţă să-L iubeşti pe Dumnezeu cu toată fiinţa ta, ca să stea Domnul în tine cu toată slava Sa şi să Se arate cu ea în tot jurul Său ca să faci bine în jur. O, nu te teme! Dacă eşti cu Domnul în tine nu te teme de nimic, iar dacă te temi, vezi, căci numai cel vinovat se teme, şi cel neumilit se teme, şi se teme din pricina lipsei lui Dumnezeu din el. O, ferice de inima umilită, căci inima umilită îl ţine pe Domnul în om, şi Domnul îi dă lui mângâiere. Amin.

O, popor al Fiului meu! Iubeşte, fiule, rugăciunea şi fiorul ei cel sfânt, căci acesta poartă în el împlinirea rugăciunii tale. Cere izbăvirea ta, dar cere mai întâi pentru aproapele tău. O, roagă-te pentru neamul român, că e în grea cumpănă acest neam. Ridică-te mare în rugăciune spre Tatăl, spre Fiul şi spre Duhul Sfânt, ca să ajuţi tu acest neam cu rugăciunea ta spre Dumnezeu, căci în bisericile lumii nu mai este viaţă, nu mai este rugăciune, ci este numai carte de rugăciune, şi este numai omul, iar Dumnezeu nu mai poate nimic acolo unde omul stă ca să poată el. O, nu mai este pe pământ rugăciune plăcută lui Dumnezeu. Tot omul cere numai pentru el, iar pentru Dumnezeu nu mai cere nimeni pe pământ, şi de aceea nu mai este credinţă pe pământ, şi de aceea vine Domnul pe pământ cuvânt.

O, popor al Fiului meu Cuvântul, te-aş învăţa mult, dar pe toate ţi le-a spus ţie Fiul meu în toată vremea Lui cu tine, El şi sfinţii Lui. Deschide înaintea ta cartea învăţăturii şi împlineşte în tine învăţătura învăţătorului tău, ca să-I spui Lui prin aceasta că-L iubeşti pe El. Cu frică de Dumnezeu împlineşte tu cuvântul Lui, şi împlineşte-l cu credinţă şi cu dragoste, căci aşa se apropie de Dumnezeu cei ce-L iubesc pe El, iar cel ce se apropie altfel, acela nu-L iubeşte pe El. Tot ce înseamnă Dumnezeu, aceea să luaţi şi să aveţi, iar tot ce înseamnă om, aceea să nu iubiţi, fiilor, căci scris este: «Vor fi asemenea Lui cei ce-L iubesc pe El». Amin.


***

Nu este mângâiere decât Eu. între om şi om nu poate fi duhul mângâierii decât dacă sunt Eu între unul şi celălalt mângâierea, iar cel ce înţelege aceasta, acela nu Mă văduveşte de iubirea lui cea pentru Mine, ci şi-o creşte în el pentru mângâierea Mea, şi această taină numai sfinţii ştiu a o lucra şi a o purta. Omul nu este cel ce-l învaţă pe om taina lui Dumnezeu dinăuntrul omului, căci duhul omului îl învaţă pe om să se iubească pe sine, să-şi caute luişi, nu să caute pentru Dumnezeu, căci e mare taina mângâierii, şi numai cel ce se leapădă de sine poate să-L aibă în el pe Dumnezeu şi să se dea Lui casă şi să se facă el cerul cel deschis al lui Dumnezeu spre oameni ca să-L vadă oamenii pe Dumnezeu pe pământ şi iubirea Lui, taina lui Dumnezeu cu omul, duhul mângâierii între pământ şi cer. Amin.


***

– O, poporul Meu, sfinţii grăiesc pe pământ cu oamenii, şi mare este viaţa cuvântului lor, căci au luat în ei lumină din lumină şi au luat din Mine şi au în cer şi se dau oamenilor, tată. Fii credincios, poporul Meu, căci sfinţii sunt vii, tată, precum Moise şi Ilie s-au arătat vii pe muntele slavei Mele. Fii credincios cu adevărat, căci Eu sunt Dumnezeul celor vii, şi sfinţii sunt vii, tată, iar tu să crezi în mărturisirea lor cea din cer. Ai văzut cum vorbea în rai şarpele cu femeia, şi este scrisă în Scripturi vorbirea aceasta. Ai văzut cum vorbeam Eu în rai cu omul, şi este scrisă în Scripturi vorbirea Mea cu el. Ai văzut cum vorbeam Eu cu servii Mei prin vreme, şi este scrisă în Scripturi vorbirea Mea cu ei. Vezi, tată, şi acum, căci Eu vorbesc cu tine, fiindcă pot să fac aceasta, şi vorbesc sfinţii cu tine, tată, căci ei trăiesc în Mine, după cum este scris. Te învăţ să crezi, fiule. Fii credincios, tată, şi să audă vorbirea Mea cu tine tot omul de pe pământ şi să-l ajutăm pe om să creadă în statul Meu cu tine, în statul Meu cu omul în sfat pe pământ, fiule. Hai, tată, să aşezăm în om credinţa că Eu sunt Cel ce vine, că Eu sunt Cel ce sunt! Hai, poporul Meu, să semănăm peste neamul oamenilor credinţa că este Dumnezeu cu ei, că tot ce este pe pământ vorbeşte cu Dumnezeu şi că omul a căzut de tot şi s-a lepădat de tot de Făcătorul a toate.


***

O, poporul Meu, fugi, tată, de căderea din har şi întăreşte-te în credinţă, şi cere la Mine să fac mare în tine harul acesta, căci prin harul Meu tu stai lângă izvor dacă stai. Stai, tată, lângă lucrarea venirii Mele iarăşi de la Tatăl la om, căci prin statul tău cu Mine şi prin venirea celor ce vin spre harul credinţei în venirea Mea, se împlineşte Evanghelia Mea prin care am spus acum două mii de ani şi aşa am spus: «Cine nu lasă pentru Mine mamă şi tată, fraţi şi surori, soţie şi copii, averi şi ranguri, ba şi pe sine însuşi, unul ca acela nu poate fi ucenicul Meu», unul ca acela iubeşte toate acestea şi stă împotriva Mea cu ele, stă împotriva Evangheliei lui Hristos, care s-a vestit şi se vesteşte de la margini la margini, învăţându-l mereu pe tot omul să se lepede de sine şi să vină după Mine şi să se facă locaş al împărăţiei Mele, după ce Eu trezesc în el straja sufletului lui, credinţa, care se descoperă în om, descoperindu-L pe Domnul de Stăpân şi de viaţă a omului.


***

Vin sfinţii oaspeţi în mijlocul tău, Ierusalime. Îmbracă-te frumos pe dinăuntru şi pe dinafară, tată, căci duhul umilit este armura cea mai tare care-i păzeşte pe ai Mei. Nimic şi nimeni nu-i poate urgisi pe cei cu duh umilit în ei. Orice furtuni s-ar vrea nimicitoare peste cei cu duhul umilit, ele amuţesc odată cu suflarea lor, căci duhul umilit îl ţine pe om în Dumnezeu. Amin.


***

O, poporul Meu, mult ar trebui să-L iubească omul pe Dumnezeu! Deschide, tată, guriţa şi laudă pe Dumnezeul tău, Ierusalime nou, căci Domnul trebuie slăvit de om, şi din gură în gură trebuie să fie purtat şi vestit. Vestea împărăţiei cerurilor e cea mai măreaţă veste între pământ şi cer, dar omul uită de Mântuitorul său Iisus Hristos şi nu-I poartă pe buze măritul Său nume din om în om. Omul şi-a îndreptat ochii şi inima spre pământ şi nu mai are dor de Dumnezeu nici în vremea necazurilor, căci şi atunci caută tot spre pământ, caută om după om în vreme de necaz, şi Domnul este dat uitării, iar puterea şi izbăvirea cea de la Dumnezeu nu mai este cerută de om. S-a dezvăţat omul să-L amintească pe Dumnezeu în toate ale lui, iar Eu, Domnul, nu se putea să nu vin acum, la sfârşit de timp, şi să strig după om, vestindu-i lui mai mult decât acum două mii de ani că s-a apropiat împărăţia cerurilor şi că omul trebuie să iasă întru întâmpinarea ei vrând-nevrând, fie pentru bucurie, fie pentru tânguire, precum este scris despre venirea Mea iarăşi pe pământ după om.


***

Credinţa în Domnul şi în cuvântul Său de azi îl face fericit pe cel ce vine la Domnul, îl face fericit şi frumos, îl face fiu iubitor de Dumnezeu în casa lui Dumnezeu, căci cel frumos este cel mulţumit, iar aceasta îl face ceresc pe cel ce vine aşa. O, frumoşi sunt cei cereşti! Fericit este cel ce ştie să citească cereşte şi să înţeleagă apoi! Fericit este cel ce ştie să vadă, adică să citească cereşte, căci omul citeşte cu ochiul când face aceasta, iar înţelepciunea aceasta în om se face duh iubitor de oameni, şi ea îl citeşte cereşte pe om, şi apoi înţelege cereşte în om, şi tot aşa şi vede, iar dacă tu înţelegi grăirea mea cu tine, fericit eşti, popor adunat în căminul meu pentru sărbătoarea mea între sfinţi cu tine pe pământ.


***

O, cunoaşte-mă prin credinţă, fiule, şi fă-te ucenic, că nu e tot una cu a veni în trupul acestui popor şi cu a fi ucenic apoi. Ucenic înseamnă lucrător pentru cele cereşti pe pământ, pentru planul Domnului cu oamenii şi pentru oameni, şi unul ca acela este trecut prin multe, prin greu după greu, prin încercări fel de fel, care-i probează lui credinţa şi credincioşia, şi apoi se lasă acela vestitor al celor ce sunt de la Dumnezeu să fie, căci fără propovăduire nu vin şi nu se fac cele ce vin ca să fie precum sunt scrise în Scripturi să vină şi să se facă apoi.

O, aveţi grijă unii de alţii, fiilor, pentru sfinţenie, pentru lucrare sfântă, pentru iubire sfântă, pentru credinţă sfântă prin acestea. Primiţi învăţătura şi n-o daţi de peste voi! înţelepţiţi-vă pentru primirea învăţăturii, căci vai celor ce nu au peste ei învăţători şi veghetori pentru cele dinăuntrul lor şi din afara lor! îmbrăcaţi-vă frumos pe dinăuntru şi pe dinafară, fiilor, căci cele dinăuntru dacă sunt frumoase strălucesc în afară şi nu se ascund şi nu se pot tăinui înăuntru. Umilinţa de duh este frumuseţea celor credincioşi şi este jertfa cea mai frumoasă pe care I-o puteţi Domnului închina. în tot ceea ce lucraţi frumos, ba chiar şi în cele ce voi greşiţi, fiilor, umilinţa de duh este săpunul care vă spală vouă faţa înaintea Domnului, şi Domnul nu vă va urgisi pe voi dacă veţi fi aşa. O, feriţi-vă de păcat! Feriţi-vă de răutate şi feriţi-vă de judecată, căci Domnul este Stăpânul, şi este Milostivul, şi El poate să certe sau să ierte; El, şi nu voi. O, nu vă apăsaţi unii de la alţii! Fiţi cu grijă fiecare pentru pacea celuilalt, şi aceasta să vă fie iubirea. Cei ce sunteţi frumoşi la înţelepciune şi la umilinţă şi la lucrare şi la purtare, nu staţi fără îndreptar şi fără îndreptare peste voi. E primejdioasă orice clipă amânată când nu staţi bine cu Dumnezeu prin greşeli. Voi, cei ce ascultaţi, şi, iarăşi, mai vârtos voi, cei ce nu ascultaţi bine de Dumnezeu, deschideţi când Domnul încearcă la uşa voastră, şi arătaţi-I Lui tot ce îl zdrobeşte pe El în voi. E păcat să-L îndureraţi pe Domnul şi să-L lăsaţi îndurerat apoi. O, e păcat să faceţi ca voi! Vă grăiesc cu grai iubitor, căci omul nu vrea să primească altfel învierea Domnului în el. Domnul S-a purtat blând cu ucenicii de când i-a cules şi până ce a înviat pentru ei şi pentru cei ce vor crede în El prin propovăduirea lor.

O, atât de mult iubeşte şi fericeşte Domnul în cer şi pe pământ pe cel ce rabdă mustrarea, înţelepţindu-se din ea în clipa aceea, fiilor! Nu poate însă omul să intre sub minunea aceasta făcătoare de om. Omul se supără pe Dumnezeu, se supără de şapte mii de ani şi îl învaţă pe Domnul să Se poarte frumos cu el, iar Domnul este Cel umilit, fiindcă omul nu poate să fie aşa. Vă îndemn spre duioşie când vă grăiesc aşa grăire. Iau din Domnul simţirea Lui când iau ca să vă povăţuiesc şi ca să vă dau să ştiţi pe cele dinăuntru ale Domnului, pe cele de la om puse în El, căci omul aşa îl vrea pe Dumnezeu, şi altfel nu-L vrea omul cu el pe Dumnezeu.

O, popor învăţat din cer, învaţă-te să te închini lui Dumnezeu, fiule. A te închina lui Dumnezeu înseamnă a nu Se închina El ţie. A te închina Lui înseamnă a face voia Lui, înseamnă a te apleca voii Lui, iar a nu înţelege şi a nu asculta aşa cum îţi spune El, aşa cum îţi cere El, aşa cum în cer este, înseamnă a nu te închina Lui. O, închină-te pe tine însuţi Domnului, că nu e bine să te închini ţie însuţi şi nu e bine să-l faci pe fratele tău să se închine ţie, ba chiar şi pe Domnul; o, nu e bine aşa, fiule. Văd această deşertăciune din loc în loc prin poporul meu cel învăţat din cer şi îl învăţ pe tot fiul cel puţin aplecat, îl învăţ să se vindece de păcatul acesta şi să se închine numai lui Dumnezeu şi să nu caute luişi închinare, ci să caute cu duhul dragostei, care pe toate le poate, iar Dumnezeul dragostei va fi cu voi dacă aşa veţi lucra, fiilor. învăţătura mea de peste voi în ziua aceasta este să vă deprindeţi să fiţi fericiţi, iar ca să credeţi ce vă învăţ eu şi să vedeţi că este aşa, deschideţi la legea fericirilor, deschideţi Scripturile, şi, iarăşi, faceţi-vă încă o carte mică lângă cea a poruncilor lui Dumnezeu şi ţineţi-o şi pe aceea în faţă la închinarea voastră înaintea lui Dumnezeu şi să vă aplecaţi Lui împlinind poruncile Lui şi fericiţi fiind când sunteţi întrebaţi de ele prin pilda fericirilor care vin să încerce pe cei ce cred lui Dumnezeu. Ridicaţi-vă unul din voi în ziua aceasta şi daţi citire în ziua mea de serbare cărţii poruncilor lui Dumnezeu şi apoi cărţii fericirilor, fiilor, iar Domnul va coborî Duhul Său în porţi cu multul şi vă va desluşi vouă şi vă va învăţa pe voi împlinirea cea mare. Amin.


***

Roagă-te şi învaţă să stai la facerea ta cea de la Mine, şi apoi tu fericit să-Mi spui aşa: „Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit, Doamne. O, înţelepţeşte-mă ca să învăţ poruncile Tale, iar cei ce se tem de Tine mă vor vedea şi se vor bucura, căci eu mi-am pus nădejdea în cuvântul Tău. Fie îndrumarea Ta mângâierea mea, după făgăduinţa Ta, iar milele Tale să se reverse peste mine ca să fiu viu, căci legea Ta este desfătarea mea”. Amin.

O, aşa să te ajute Dumnezeu, fiule poporul Meu. Amin. O, Eu te ajut, tată, numai tu să fii şi să-Mi spui şi să-Mi ceri, iar Eu îţi voi da şi iar îţi voi da ţie facerea ta din mâna Mea, tată, dacă-Mi vei cere tu aşa, poporul Meu. Amin, amin, amin.


***

O, fericirea care trebuie să stea în om este mângâierea Duhului Sfânt, Care Se sălăşluieşte în om prin plânsul cel plin de pocăinţă, cel plin de vindecare pentru răul din om, şi apoi cel plin de recunoştinţă pentru binele care vine să se aşeze în om prin glasul îngerului cel binefăcător, căci pocăinţa este înger mângâietor în cel în care ea se sălăşluieşte.


***

Nici un om nu poate avea pocăinţă în el dacă nu are umilinţă de duh, Doamne. Ea este îngerul care face să stea în om duhul pocăinţei. Omul care îşi face dreptate e vai de el, săracul. Acela nu are înger bun, şi are numai duhul nemulţumirii şi plânge după linişte mereu unul ca acela, dar cel ce stă în pocăinţă o are pe ea ca dreptate a sa, şi acela este fericit şi este fiu al păcii şi este locaş al Domnului, căci Domnul stă în loc cu pace, şi altfel el nu poate locui în om.


***

O, Doamne, poporul Tău trebuie să-Ţi fie recunoscător pentru purtarea Ta de grijă în care îl înfăşori pe el ca să facă el voia Ta şi să nu aibă griji pământeşti, ci numai duhovniceşte să stea el înaintea Ta pentru toată făptura, pentru lucrarea Ta peste om, Doamne, şi să stea cu recunoştinţă înaintea Ta pentru grija Ta de el.


***

O, faceţi şi voi bine Domnului, fii ai poporului cel binecuvântat azi de cuvântul Său. Mereu, mereu cuvântul Domnului vine între voi cu binecuvântare şi vine în taină ca o avere prin care să îngrijiţi locul Domnului în voi, casa Domnului, şi pe voi în ea şi în El. V-a chemat Domnul spre El ca să vă vindece ranele cele de la păcate, iar voi trebuie să fiţi recunoscători şi cuminţi. Taina dreptăţii lui Dumnezeu este taină mare, fiilor. O, lăsaţi această cumpănă în mâna Domnului, iar voi păstraţi-vă toţi în duhul pocăinţei, fiindcă legea Domnului şi a dreptăţii Lui este bună numai în mâna Lui, căci când ea cade în mâna omului greşeşte omul că o ia pe ea din mâna lui Dumnezeu, dar acum voi să nu-l daţi înapoi pe cel ce vine de la Domnul ca să vă îndrepteze viaţa voastră cea strâmbă, căci Domnul lucrează prin trimişii Săi, aşa cum a lucrat şi acum două mii de ani de trimitea înaintea Lui doi câte doi, şi câte trei, patru ucenici ca să netezească spre om calea împărăţiei cerurilor, calea Domnului spre om apoi. Nu uitaţi învăţătura pe care trebuie s-o trageţi din pilda amintită vouă de Domnul, din care trebuie să înţelegeţi mult. Când cel dis-de-dimineaţă tocmit la lucrul viei a cârtit împotriva stăpânului casei că a dat aceeaşi plată celor ce au venit la lucrul viei în al unsprezecelea ceas, numai un ceas, ceas mai cu folos la lucru pentru că era ultimul ceas de lucru, stăpânul i-a spus celui cârtitor şi doritor de câştig: «Au nu se cade să fac ce voiesc cu ale mele? Sau ochiul tău este rău pentru că eu sunt bun?». O, se făcuse rău ochiul lui din pricina bunătăţii stăpânului, care a împărţit la fel plata vierilor.

Duhul invidiei, iată cum se naşte acest duh. O, căutaţi, fiilor, să trageţi multă şi adâncă învăţătură din pilda amintită vouă de Domnul în ziua mea de serbare. Când cumpăna dreptăţii este luată de om din mâna Domnului, atunci omul face rău şi se umple de rău apoi. Dreptatea este bună numai în mâna Domnului, căci când este luată de mâna omului, se face omul stăpân pe ea, şi nu mai ştie el că dreptatea lucrează altfel decât ştie omul să facă dreptate. Domnul Se îndură de cine voieşte. La fel face şi omul, numai că omul uită că şi el face tot aşa, că şi el alege ce şi cum să facă, căci omul este stăpân pe sine mai mult decât trebuie să fie Domnul Stăpân al său.

O, fiilor, nu uitaţi că omul cel fericit este omul mulţumit, şi tot acela este şi fiul păcii, iar în cel plin de pace poate sta Domnul şi Se poate împărţi la cei săraci de El, numai să nu se nască între om şi om duhul invidiei, ochiul cel rău în om pentru bunătatea Domnului, Care Se împarte tuturor celor ce iau de la El cu firească nevinovăţie. Amin.


***

O, poporul Meu, o, fiule, tu să nu stai împotriva celui ce dă să cureţe răul din tine, că acela îţi este prieten, nu duşman, tată. O, nu-l distruge pe acela care vrea bine vieţii tale. învaţă înţelepciunea pocăinţei, fiule, căci glasul pocăinţei caută în fel şi chip spre om ca să-l facă să cunoască limba ei, strigarea ei după om. Pocăinţa vine în om din afara omului. Ea stă faţă în faţă cu omul şi apoi intră în om dacă omul o cunoaşte pe ea de înger ajutător, de facere de bine pentru om. O, tată, trebuie făcut omul, fiule, dar iată jale mare pe Mine, căci dacă-i spun omului ce nu-i frumos la el acum sau mai târziu peste viaţa lui, el se îndârjeşte împotriva Mea şi împotriva celui care-l învaţă pe el spre pocăinţă, spre îndreptare şi spre vindecare de boală, şi uneori Eu dau să lucrez peste om mai înainte să vină boala în el, căci Eu, ca un Dumnezeu atoatevăzător, văd înapoi şi văd înainte şi îl povăţuiesc pe om împotriva duşmanilor care pândesc viaţa lui, şi îl povăţuiesc pe el numai dacă Mă primeşte, tată, iar dacă nu Mă primeşte el se încruntă şi Mă dă din calea lui.

O, fiule, nu e tot una învăţătura şi învinuirea, nu, tată, nu. Ferice ţie dacă Mă vei înţelege şi dacă Mă vei primi ca pe un învăţător de bine şi nu ca pe un învinuitor al tău când aş da să umblu la fiinţa ta pentru viaţa ta, măi tată! Lucrarea Mea şi a sfinţilor Mei e minunată, numai să înţeleagă omul mâna ei cea făcătoare de om, cea ziditoare pentru om, fiule. O, îţi grăiesc acoperit ca să nu te superi, tată, dar te povăţuiesc să crezi că nu este pentru suflet mângâiere mai mare ca şi plânsul cel plin de pocăinţă, cel plin de vindecare pentru răul din om, căci cel mai mare duşman al omului este răul din om, care se face deprindere rea în el, şi apoi greu mai scapă omul de meteahna cea cu deprindere în el, şi prin care el se trufeşte înaintea omului care ar da să-l ajute pe el spre căile cunoştinţei şi ale curăţirii lui de răul cel din el.

O, poporul Meu, mare este Dumnezeu întru sfinţii Lui, tată! Pocăinţa trebuie să vină din afara omului spre înăuntrul lui, căci dacă ea lucrează dinăuntrul lui, ea nu se arată în afara lui spre curăţirea lui prin om de Dumnezeu aşezat pentru curăţirea omului.


***

O, aş voi să-l învăţ pe om să plângă cu bucurie, nu cu durere pentru durerile lui. L-aş dori sfânt pe om şi l-aş dori cu bucuria pocăinţei pentru cele rele ale lui, dar pentru aceasta trebuie să ajungă la pocăinţă omul. O, cum să-l fac pe om să ajungă la pocăinţă? Numai prin suferinţă pot să-l fac, dar nu tot omul înţelege glasul suferinţei cea pentru curăţirea de păcat, căci omul se încruntă şi se răvăşeşte când suferinţa bate la uşa lui ca să-i facă lui bine. Suferinţa este făcătoare de bine pentru om şi este aducătoare de pocăinţă pentru cel ce înţelege limba ei, grăirea ei cu omul, lucrarea ei de înger peste om.

O, poporul Meu, adevărata pocăinţă îi aduce omului bucuria plânsului, tată. Nu este pentru suflet bucurie mai mare ca şi plânsul cel plin de pocăinţă, cel plin de vindecare pentru răul din om. Cel mai mare duşman al omului este răul din el şi vai omului care dă vina pe alt om pentru răul din el, pentru duşmanul din el!

O, trebuie să povăţuim poporul, măi fiilor îngrijitori ai Mei! Ca nişte copii ascultători de Dumnezeu ridicaţi-vă mereu spre învăţătură peste popor, copii priveghetori. Să înveţe poporul să primească fără de cârtiri povaţa cea pentru mântuirea sa, căci Eu ştiu ce fel de bine trebuie să fac fiecăruia pentru mântuirea sa. Să primească azi, ca să nu plângă mâine, să primească poporul povaţă pe potriva fiecăruia, tată. Să înţeleagă tot fiul cel pus la îndreptare că Eu voiesc să-i fie bine lui, ca Unul Care văd în om şi în urma şi înaintea lui. Să se poarte credincios cu Mine tot fiul poporului Meu şi să Mă lase să-l lucrez pe el, căci omul trebuie făcut ca să fie apoi. Amin.

O, fiule poporul Meu! Când citeşti cuvântul Meu ia-l şi pune-l peste tine, tată! Nu-l citi cu bucurie şi cu mângâiere şi cu dor şi atât, ci să-l citeşti şi cu pocăinţă, tată. Pune-l peste tine ca pe un făcător din cer pentru tine, şi să nu spui că se potriveşte el fratelui tău cel greşit, şi nu şi ţie. O, pune-l peste tine, tată, ca să-ţi aducă el ţie bucuria pocăinţei, fiule. Cuvântul Meu cel pentru fratele tău greşit să nu te facă pe tine judecător peste fratele tău, căci omul când cade îi spun Eu de ce cade. El cade după ce îl judecă pentru greşale pe fratele său, tată. Mereu am spus tuturor: «Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi de acelaşi fel de greşale apoi şi voi».


***

O, poporul Meu, puţini de tot sunt cei aleşi, puţini dintre cei chemaţi, şi aşa cei din urmă vor fi întâi, iar cei dintâi pe urmă, căci omul nu este ca Dumnezeu fiindcă nu are dragoste, şi nici dreptate nu ştie să aibă cel ce nu are dragoste, căci cu Dumnezeu nu se lucrează pentru plată mai mare, ci se lucrează pentru dragoste şi pentru ascultare, tată, fiindcă supunerea nu mai ridică pricini şi nu se mai socoteşte, ci se supune şi nu se mai îngrijeşte, şi aşa poate omul să fie întâi înaintea Mea, iar în alt fel pierde omul, fiindcă legea lui Dumnezeu e bună numai în mâna Mea, iar când ea cade pe mâna omului se face omul stăpân pe ea şi nu ştie el că dreptatea lucrează altfel decât ştie el să facă dreptate, căci Eu am spus acum două mii de ani: «N-am venit să stric legea sau proorocii, ci să împlinesc am venit, căci cine va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, acela foarte mic se va chema întru împărăţia cerurilor, iar cel ce va face şi va învăţa, acela mare se va chema întru împărăţia cerurilor, căci de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra să gustaţi întru împărăţia cerurilor, căci dacă s-a zis: să nu ucizi, Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va fi vrednic de osândă».

Îţi amintesc acestea, poporul Meu, ca să înveţi tu de la Mine taina dreptăţii, fiule, şi mai ales taina bucuriei lucrului Meu de către cel ce-Mi lucrează Mie. Vin şi-ţi desluşesc cuvântul Evangheliei Mele, că n-are pe pământ cine să-ţi deschidă mintea ca să înţelegi tu pildele ieşite din gura Mea, fiule. O, lucrul Meu trebuie lucrat cu iubire şi cu sfială, şi trebuie lăsată în mâna Mea cumpăna dreptăţii, căci Eu Mă îndur de cine voiesc, tată, şi tot ca Mine să vrei şi tu dacă alegi să fii cu lucrul Meu pe pământ. Voiesc ca tu să fii priceput pentru tainele Mele cu omul, şi pe care le-am ascuns în pilde ca să le pot păstra şi să lucrez cu ele pentru om. Omul însă trebuie să priceapă lucrul şi dreptul stăpânului său şi să stea cu mulţumire în mâna celui ce-l tocmeşte pe el ca să-i dea de lucru, căci cel fără de lucru se duce la târg şi stă degeaba acolo, tată, iar dacă Eu îl iau şi îl tocmesc pe el la lucru, învoindu-Mă cu el dis-de-dimineaţă pentru plată, el trebuie să nu se tocmească cu Mine apoi pentru cei tocmiţi spre târziul zilei, şi care primesc plată ca şi el, căci Eu sunt Stăpânul Care face ce voieşte El cu ale Sale şi Care Se uită la inima omului încercând-o pe ea şi dreptatea din ea, căci dreptatea omului nu este ca a Mea, ci este ca a omului, iar omul este fariseu pentru taina dreptăţii.

În zi de sărbătoare de sfinţi Mi-e Duhul fericit că pot să grăiesc cu tine, poporul Meu, şi că pot să-ţi amintesc şi să te învăţ adâncul tainelor Mele cu omul, tată. Ţi-am spus adesea, ţi-am spus să duci viaţă binecuvântată înaintea Mea, iar azi îţi spun, pe lângă aceasta, să-Mi laşi Mie dreptatea lucrurilor, măi tată, iar tu să fii mulţumit pentru tot ceea ce Eu lucrez, căci dacă faci cum a făcut cel ce a fost tocmit dis-de-dimineaţă pentru cel ce a fost tocmit în ceasul al unsprezecelea la lucrul viei Mele pentru că stătea la târg fără de lucru şi nimeni nu-l tocmise toată ziua, atunci tu nu stai mulţumit înaintea Mea şi te ridici să-Mi arăţi că nu lucrez drept.


***

O, nu te da Domnului cu toate ale tale, că Mi-e tare greu sub aşa povară, ci te dă Mie spre binecuvântare cu toate ale Mele, tată. O, lucrează-Mi Mie, şi cu acestea dă-te Mie, tată, şi vei fi îndoit binecuvântat, o dată că lucrezi Mie, şi, iarăşi, încă o dată pentru că te dai Mie spre binecuvântare pentru tot lucrul tău, pentru toată mişcarea ta, pentru toată purtarea ta înaintea Mea.

Cel cu adevărat poporul Meu şi copilul Meu este acela care nu mai trăieşte şi nu mai lucrează pentru sine, ci numai pentru Mine şi în Mine, nemaiavând el de dus pe cele ale lui. Cel binecuvântat este cel ce învaţă să trăiască aşa pentru tot ceea ce lucrează el. O, mulţi, mulţi de tot s-au făcut ai Mei din pricina aplecării lor pentru binecuvântare, căci aceştia au priceput ce înseamnă să se dea lui Dumnezeu omul şi să nu-şi mai rămână sieşi, dar altfel de oameni când dau să se dea ai Mei şi nu ştiu cum vine aceasta, aceia nu se dau Mie pentru Mine, ci se dau pentru ei, şi dacă aşa fac ei, Eu nu am cum să le dau lor lucrul Meu de făcut, fiindcă lucrul Meu trebuie dus cu mare iubire, cu mare sfială, cu mare umilinţă, poporul Meu, şi mare statornicie îi trebuie celui ce vine să intre sub lucrul Meu şi sub binecuvântarea Mea mereu pentru lucrul Meu.


***

Omul este din lut, şi tot aşa este şi iubirea lui. O, dacă s-ar lăsa făcut de mâna Mea omul, numai aşa ar avea el parte de credinţă sfântă în lucrările lui Dumnezeu, şi iată, şi cei luminaţi odată prin darul credinţei în lucrările lui Dumnezeu, şi aceia se încearcă cu necredinţa, dar nu e necredinţă, ci e altceva. Când omul alunecă spre rele după ce umblă pe cale cu Mine, el dă atunci să se acopere cum că nu ar fi Dumnezeu pe cale cu el, şi cu aceasta îşi acoperă el alunecarea lui, şi mai este şi netemerea de Dumnezeu, căci Eu, Domnul, celui alunecos de pe cale îi iau darurile Mele şi-l las în banii lui.


***

O, ce frumos L-a mărturisit credinţa mea pe Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt! O, ce frumos e Domnul în sfinţi pe pământ, unde dragostea Lui rabdă îndelung, plină de bunătate! Ea nu ştie de pizmă, de lăudăroşenie, de trufie, căci ea nu caută ale sale, şi de aceea ea nu se mânie şi nu socoteşte răul, ci cu mare cuviinţă se bucură de adevăr, iar de nedreptate nu, şi ea toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte şi le rabdă, şi de aceea nu piere ea. Amin. Eu spre ea vă conduc prin sămânţa mea semănată peste voi. Amin.

O, faceţi, fiilor, încă o cărticică mică şi scoateţi pe ea lucrarea dragostei, măi fiilor. Omul este lut, ca şi cele lucrate de el, dar cartea dragostei dacă el o lucrează se face palat al ei, palat al lui Dumnezeu se face omul pe pământ dacă nu-i piere dragostea. O, desfaceţi-vă unii altora încordările de suflet şi lucraţi totul ca pentru Domnul şi ca pentru voi apoi, şi veţi fi roadele dragostei, iar Domnul va străluci pe pământ tot mai aprins cu împărăţia Sa în voi şi între voi. Pace vouă! Lumea serbează cum ştie ea lumeşte Crăciunul, cel căzut de la locul lui între sărbători, dar voi serbaţi sărbătoarea mea de ridicare de pe pământ la cer. O, puneţi-mă mijlocitor între voi şi Dumnezeu, căci sfinţii sunt cuminţi, şi numai dacă sunt ceruţi în ajutor ei fac pe cele de la Domnul pentru cei care se bizuie pe Domnul şi pe sfinţii Lui în toate câte ei iubind săvârşesc în Domnul, fiilor. Amin.


***

O, măi fiilor învăţaţi mereu de Dumnezeu, ştiţi voi, tată, cum este cel care se sileşte spre lucrarea harului Meu în om cu mare râvnă şi cu mare credinţă? Acela are mare putere de iubire şi de slujire cu iubire pentru lucrul lui Dumnezeu cu omul, aşa cum proorocul Daniel a avut. El chiar şi când a fost supus slujirii împărăţiei omului peste om, el tot plin de harul Meu a lucrat, şi s-a văzut că aşa lucra. Dar dacă unul ca acela, ajungând la vreme de încercare înaintea necredincioşilor, se clatină şi se îndoieşte de adevărul dumnezeiesc al harului lucrător în om, sau dacă se ţine cu mâna de ceva de pe pământ, de slava lui omenească sau de strânsura lui, acela păţeşte o cădere din har mai mare ca aceea din care s-a sculat să vină să fie ucenic poruncilor vieţii, care Mă ţin pe Mine Stăpân în om, şi păţeşte el cum a păţit ucenicul care din teamă şi din laşitate n-a răbdat până la sfârşit şi a ieşit de sub cununa cea de la Mine pregătită, şi care plutea apoi pe deasupra creştetului lui, şi care era cunună pentru credinţă şi pentru harurile ei lucrătoare în om, cununa mântuirii omului şi a slavei harului Domnului pe creştetul lui. O aşa se întâmplă cu cel ce stă cu Mine vreme multă, vreme frumoasă, şi apoi, pierzând statornicia şi curăţia inimii şi împlinirea cea bună şi întreagă a vieţii Mele în om, se duce apoi spre îndoială, spre necredinţă şi spre căderea lui din har, iar cununa harului cea pentru el lucrată de Mine nu mai stă să se aşeze pe creştetul lui, şi se pregăteşte ea spre cel care umple locul lăsat gol de către cel ce nu şi-a păstrat statornicia paşilor lui pe calea pe care a mers până atunci.


***

Iar tu, poporul Meu, să citeşti, tată, Scripturile, ca Daniel să le citeşti, şi să-Mi aminteşti din ele de făgăduinţele Mele şi să cauţi în ele împlinirile cele de la Mine, şi să te rogi la Mine ca proorocul Daniel, căci el se ruga cu foc în inimioară pentru împlinirile Mele peste pământ. Citeşte, tată, vremurile cele de demult, citeşte în Scripturi, poporul Meu, şi vezi că în ele au scris proorocii vremea Mea cu tine şi Scripturile cele de apoi, şi te fă potrivit pentru lucrare de ucenic, tată, căci lumea se duce tot mai cu avânt spre răsplătirile ei, dar tu să mergi tot mai cu dor spre întâmpinarea Mea, căci şi Eu merg spre întâmpinarea ta şi spre întâmpinarea celor credincioşi până la sfârşit merg, şi vom aşeza masa cea pentru prooroci şi pentru sfinţi şi le vom împărţi lor moştenire, tată, moştenirea spre care ei au trudit, şi cununa trudei lor, poporul Meu. Amin, amin, amin.


***

O, poporul Meu, împărăţia lui Dumnezeu nu este din lumea aceasta, şi zadarnic o aşteaptă omul să vină, căci ea vine, dar omul nu ştie nimic, nimic despre ea, iar când Eu îi spun lui că ea vine, şi el nu vede venirea ei aşa cum Eu îi spun lui, atunci el se scoală şi Mă face mincinos şi Mă defaimă cu mintea lui, aşa cum M-au defăimat cei ce au râs de Mine acum două mii de ani, de M-au numit smintitor. Mi-a spus atunci poporul iudeu că am demon, şi tot aşa îmi spune şi azi. Mi-a spus că petrec cu păcat şi cu păcătoşii pe pământ, şi tot aşa îmi spune şi azi. Era scris de Mine în Scripturile cele de demult că voi veni prin mamă Fecioară născut pe pământ şi că voi fi împăratul făpturii, însoţit de împărăţia Mea, iar poporul iudeu s-a speriat şi M-a strivit ca să nu mai fiu, şi a scos de minciună tot ce am vestit Eu în vremea Mea cu el pe pământ, dar Eu am fost şi sunt împăratul făpturii, şi sunt cu împărăţia Mea în cei credincioşi, iar cei credincioşi Mie nu sunt din lumea aceasta, precum şi cei necredincioşi Mie nu sunt din împărăţia Mea.

O, nu sunt mincinos, omule, prin ceea ce Eu am spus şi spun pe pământ, dar eşti tu neputincios cu mintea, şi mai neputincios cu inima şi cu credinţa ca să ştii tu ce înseamnă Dumnezeu pe pământ cu omul. Cel ce nu se naşte de sus, acela este de jos, şi nu ştie unul ca acela să vadă şi să înţeleagă. Nu înseamnă că Eu dacă nu M-am aşezat văzut să cârmuiesc pe pământ cu toiag de fier noroadele, nu înseamnă aceasta că Scripturile au minţit. Am cârmuit noroadele şi până să vin născut pe pământ, şi am făcut aceasta şi după ce am înviat din moartea pe care Mi-a dat-o poporul Israel, şi nu sunt mincinos, ci omul este mincinos, pentru că este necredincios, pentru că nu-L iubeşte pe Dumnezeu. Cel necredincios este aşa pentru că nu-L iubeşte pe Dumnezeu, căci Dumnezeu nu-i poate da omului aşa cum ştie omul să primească şi să aibă. Eu caut să Mă dau Eu omului, nu să-i dau lui altceva să aibă. Eu pe Mine voiesc să Mă aibă omul, şi nimic altceva să nu aibă el, dar iată, Eu nu sunt din lumea aceasta, iar omul iubeşte ca pe pământ, îi iubeşte pe ai lui, nu pe Mine.


***

O, poporul Meu, să fii, tată, ostaş curat la credinţă şi să veghezi cu Mine, fiule. E sărbătoare de naştere, iar Eu te-am învăţat ca să veghezi, şi am întins mâna spre cei ce Mă defaimă şi azi, căutând şi spre ţara Mea de azi ca să semene şi în ea la vedere sămânţa dezbinării între fraţi, sămânţa necredinţei în Iisus Hristos, dar tu rămâi în duhul naşterii de sus, rămâi pe stâncă, fiule, rămâi de strajă, tată, căci nimic, nimic n-au de câştigat pe pământ şi în cer cei ce se apleacă spre hulă asupra Fiului Tatălui Savaot, şi iată, acum, duhul desfrânării îi va arăta pe fiii lui, şi toţi cei ce îl iubesc pe el, toţi cei ce iubesc minciuna se vor apleca spre hulă asupra curăţiei Mele şi a mamei Mele Fecioara, şi va fi ca în vremea lui Moise, când tot aşa au primit şi aceia prin păcatul cel iubit de ei şi au pierit prin acest păcat.


***

Vă dăm din noi, copii din porţi. Luaţi putere în inimioare şi umblaţi iarăşi o clipă la inima celor îngrijiţi de noi şi de voi şi spuneţi-le din partea celor din cer că e mare păcat păcatul nerecunoştinţei pentru binefacerile lui Dumnezeu peste om, şi e şi mai mare păcat să se călăuzească omul după simţirea lui, după cuvântul lui pus peste el şi peste cei de lângă el câtă vreme cuvântul Domnului însoţeşte acest popor. Sunt mamă dulce şi învăţ cu dulce poporul să se ferească de păcat, căci cel mai dulce învăţător este cel ce umblă la fiinţa omului ca să i-o arate lui, şi apoi să-i arate cum trebuie să fie fiinţa lui şi lucrarea ei. Aveţi, fiilor mici, aveţi înţelepciune mare pusă de Tatăl, de Fiul şi de Duhul Sfânt în voi pentru poporul care s-a apropiat şi care încă se apropie să fie în trupul bisericii de nou Ierusalim pe pământ. O, nu slăbiţi să împărţiţi darul Domnului pus în voi pentru poporul cel nou, pentru biruinţa lui Hristos,


***

O, iată ce face iubirea, poporul Meu. Iubirea ajunge la Dumnezeu şi mijloceşte pentru cei ce ucid cu răutate, iar Eu ascult strigătul mărturisitorilor Mei, al căror aluat este iubirea. O, roagă-te şi tu cu aceeaşi iubire, roagă-te pentru cei ce te urăsc şi stai tare în credinţă, căci credinţa ta va lucra minuni fără de seamăn şi va mărturisi pe Dumnezeu şi te va ridica pe culmile biruinţei sfinte, căci Eu sunt Mântuitorul tău, poporul Meu, sunt şi nu te las, şi sunt de-a dreapta Tatălui şi sunt Mijlocitor la El pentru cel din urmă al Meu popor. Amin, amin, amin.


***

Tu, popor învăţat de Dumnezeu de sus şi de jos, nu uita povaţa mea de sus pentru inimă dulce, dulce, fiule. Inima dulce este inimă cerească, iar cea pământească nu este aşa, ci este ca omul. Nu uita că omul nemulţumit şi cârtitor prin nemulţumire are duh de stăpân. Apleacă-te cu mulţumire, cu umilinţă, cu pocăinţă, cu inimă dulce, ca să ai duh de fiu. înseninaţi-vă faţa voi, cei încruntaţi la inimă! Nu vă jucaţi de-a statul cu Dumnezeu voi, cei nemulţumiţi! Lăsaţi-vă moi, ca să puteţi fi plămădiţi voi, cei care n-aţi intrat la făcut după ce aţi venit spre Domnul! Primul pas al celui ce crede venind apoi spre Domnul, este lepădarea de sine şi iubirea pentru cruce. Cereţi învăţătură şi intraţi sub fapta ei apoi! Eu am fost aspru cu diavolul, dar şi cu omul, căci diavolul se naşte din om. Fiţi ascultători prin credinţa în cei ce vă călăuzesc şi prin dragostea de ei, ca să-i puteţi asculta pentru mântuirea voastră. Veţi fi asemenea Lui dacă veţi asculta de ei, urmându-i spre El pe cei ce vă călăuzesc. Binecuvântare arhierească vă dau. Luaţi ceea ce vă dau! Amin.


***

iată, îl învăţ pe poporul Tău de azi să-şi descopere, spre slăbirea duşmanului lui, care nu se vede, să-şi descopere toate cele ascunse în el fiecare, căci cele ascunse sunt cele rele, sunt cele ale duhului rău, care se ascunde, dar care miroase urât, stricând aerul, stricând pacea, stricând adevărul şi pe om. O, nu se poate ascunde cel rău, cel potrivnic, căci Edom a fost descoperit rău încă de când a ieşit din pântecele mamei lui, căci a ieşit roşu peste tot, şi tot aşa se înroşesc şi cei ce fac răul împotriva celor mici la suflet, celor slabi cu puterea. Omul care se ascunde cu răul făcut împotriva celor slabi şi mici la suflet, acela nu se poate ascunde mult, căci unde nu este pocăinţă şi umilinţă, acolo este îngâmfare, iar îngâmfarea învârtoşează purtarea omului şi îl dă de gol pe cel ascuns în el cu rău asupra aproapelui său.


***

Omul se face luişi idol şi de aceea greşeşte el aşa de mult împotriva aproapelui său, bietul de el. Iubirea de sine, părerea de sine, de la care pleacă atâtea păcate din om în părţi, aceasta înseamnă slujire la idoli, fiilor. Mergeam prin cetăţile pe unde aveam creştini, mergeam cu cei purtători ai cuvântului Meu peste poporul care a cunoscut lucrarea Mea şi pe trâmbiţa Mea, şi îi spuneam lui aşa: «Poporul Meu, Israele, poporul Meu, nu te mai închina la idoli, nu mai fă aşa ceva, tată». O, iată de ce le spuneam aşa! Spuneam aşa că nu voiam să piară în lume acest popor, căci lumea este închinătoare la toţi idolii ei şi n-am voit, poporule hrănit, n-am voit să semeni tu cu lumea, tată, şi-ţi spuneam că bobul sec de Dumnezeu va trece prin sită, şi tu trebuia să fii veghetor apoi la cele ce ţi-a spus cuvântul Meu să faci.


***

Când răul din om se împacă cu răul din alt om, atunci este pace. Când binele din om se împacă cu răul din el sau din alt om, iarăşi este pace, dar când binele se ceartă cu răul, fie în om, fie prin el în afara lui, atunci nu mai este pace, şi este luptă între bine şi rău, şi aceasta este pacea pe care trebuie s-o iubiţi. O, şi mulţi vor să facă bine şi dreptate, dar nu oricine poate face aceasta când vrea să facă, fiindcă trebuie să semene cu Dumnezeu omul şi să fie drept şi blând şi smerit cu inima, şi nicidecum drept în el însuşi prin faptele pe care le arată şi nedrept cu cel căruia voieşte să-i facă bine, căci pentru aceasta trebuie inimă curată, iar inima curată este în cel ce vede pe Dumnezeu, precum este scris. Amin.


***

O, poporul Meu, cel ce seamănă cu Mine prin supunere şi prin ascultare, acela are numele Meu pe fruntea sa. O, fiule, dacă te porţi cu duh umilit înaintea mai-marilor tăi, tot la fel să te porţi şi cu cei de sub tine, şi cu cei mai mici ca tine. Ai grijă să nu faci păcate, tată! O, nu-i frumos să-l faci de râs pe fratele tău cu gând să-ţi faci ţie cinste. Ai fi neumilit prin aceasta, pentru că şi tu faci rău vieţii tale, şi iată, ai fi nedrept. O, să nu faci aşa păcate, fiule povăţuit din cer!


***

O, nemulţumirea celor nemulţumiţi îi face să nu mai creadă în coborârea Mea, iar cel mai fericit este cel ce ascultă, tată. Duhul cârtirii şi al nemulţumirii, acesta este un drept luat pe nedrept, şi este atac la drepturile celorlalţi şi este duh de stăpân. O, e bună inima mulţumită şi hrănită cu cele de sus, căci cele de jos golesc de Dumnezeu inima omului. Vă rog, tată, rugaţi-Mă ca David, în toată clipa rugaţi-Mă şi-Mi spuneţi: «De cele ascunse ale mele curăţeşte-mă, Doamne, şi de nu mă vor stăpâni mă voi izbăvi de păcat mare».


***

O, poporul Meu, o, să nu mori, tată, cu moartea cea de-a doua, căci ea este necredinţa şi este partea celor necredincioşi. Stai cu cuvântul Meu cel de azi şi nu te uita înapoi, ci numai la glasul Meu să iei aminte, căci Eu sunt Cel ce văd şi ştiu să te călăuzesc prin cele ce au să vină să strâmtoreze pe oameni. E vreme cu răscruce, iar cei ce nu Mă au cuvânt peste ei nu vor cunoaşte vremea, şi vor rătăci şi se vor sfărâma ca fii ai neascultării.


***

O, în fiecare om Mă doare duhul şi trupul şi nu pot să-i stârnesc omului duh de credincioşie în el pentru Mine, căci cel smuls din Dumnezeu şi căzut pe pământ nu mai este ca atunci când era cu cerul înconjurat pe pământ. O, nu mai poate omul să stea întru Mine, căci păcatul despărţirii de Dumnezeu a omului s-a tot înmulţit şapte mii de ani din om în om, şi odată cu el s-a stârnit în om nevoia de fericire, căci omul şi-a pierdut fericirea şi n-o mai găseşte, iar dacă mai crede când şi când că o are în mână, o, nu e ea, căci fericirea omului avea să fie Dumnezeu, precum fericirea Mea avea să fie omul.


***

Vine peste oameni păcatul lepădării de credinţă, şi trebuie să fie întărit în Domnul acest popor, şi trebuie să se înveţe el din zi în zi mai mult cu sărăcia şi cu puţinul din toate, căci omul din lume îşi va vinde sufletul pentru o felie de pâine, pe care va fi s-o aibă sau nu, după ce va fi mărturisirea lui pentru Dumnezeu sau împotriva lui Dumnezeu. O, a căutat Domnul să-Şi strângă poporul bucheţele, căci vremea se tot grăbea să vină. O, pentru trup se teme omul, dar pentru duh ba. Fiţi, dar, înţelepţi şi întăriţi duhul şi credinţa poporului sfinţit, căci cei adăpostiţi de vreme rea sunt îngrijiţi de Domnul. Amin.


***

O, poporul Meu, priveghează, tată, priveghează cu Mine, căci este nevoie de biruinţă, fiule! Dă-i sufletului tău pe Duhul Sfânt Mângâietorul ca să fii sârguitor în zilele acestea, căci tu trebuie să ridici rugăciune la Dumnezeu pentru toţi cei strâmtoraţi pe pământ. O, adu-ţi aminte de neputinţa ucenicilor Mei, pe care i-am rugat să vegheze împreună cu Mine când Eu M-am rugat Tatălui în grădina Ghetsimani, iar ei n-au putut să stea treji, căci erau osteniţi de tristeţe. Mă trăgeam de lângă ei şi Mă rugam cu lacrimi Tatălui, şi apoi veneam spre ei să-i trezesc, căci dormeau, şi le spuneam: «N-aţi putut un ceas să privegheaţi cu Mine! Privegheaţi, dar, şi rugaţi-vă ca să nu intraţi în ispită, căci duhul este osârduitor, dar trupul, neputincios».

O, roagă-te, poporul Meu, pentru tine şi pentru toţi cei strâmtoraţi pe pământ, căci şi Eu Mă rog Tatălui pentru mângâierea celor strâmtoraţi de la toate ticăloşiile care se săvârşesc în mijlocul lor. îngerii Mei merg cu Mine şi îi însemnează pe cei strâmtoraţi, căci scris este să fie aşa şi să Mi-i ocrotesc pe cei ce sunt ai Mei,


***

Noi, cei trei arhierei sărbătoriţi azi, în sobor de sfinţi, lăsăm peste tine binecuvântare întreită, popor cu nume nou de nou Ierusalim pe pământ între oameni. Lăsăm peste tine pecetea Dumnezeului Celui viu, şi în chip tainic te însemnăm cu ea în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh Mângâietorul, căci suntem aleşi de Domnul să binecuvântăm şi să veghem peste lucrarea Sa de azi şi peste slujitorii ei şi peste tot poporul ei cel credincios. Fiţi fii ai rugăciunii sfinte şi tari, căci prin rugăciune cu har peste ea veţi fi biruitori cu Mielul Tatălui, Domnul Iisus Hristos. Cereţi destrămarea lucrării celor ascunse ale lui satana şi cereţi Domnului ocrotire poporului Său cel credincios de peste tot şi învăţaţi poporul să se însemneze mult cu semnul sfintei cruci cu cele trei degete strâns împreunate în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh Mângâietorul, şi tot aşa să însemneze căsuţele şi toate lucrurile lor şi toate lucrările lor, iar lucrările lor să fie lucrările Domnului. Amin. Cu cât duhul satanicesc îşi arde tot mai mult mirodeniile lui ca să-i încânte pe cei de pe pământ spre el, cu atât mai mult poporul Domnului să ardă candelele cu untdelemn, cu bileţel scris în ele cu numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, spre mărirea lui Dumnezeu pentru biruinţă, iar biserica Domnului să se întărească şi să strige la Dumnezeu pentru biruinţa Mielului şi a celor răscumpăraţi de El. Amin. Cu post şi cu rugăciune să stea poporul sfinţit înaintea Domnului, şi fericit este cel ce se sfinţeşte din acest cuvânt, cu care păstoreşte azi Domnul Iisus Hristos pe pământ. Amin.


***

O, poporul Meu, cât de mult înseamnă la Dumnezeu şi la oameni un om credincios, călăuzit de Duhul lui Dumnezeu! O, fiule, ce măreaţă este taina credinţei! Adevăr adevărat am spus Eu, că cel ce nu se leapădă de sine nu poate să vină după Mine, nu poate să aibă credinţă şi credincioşie. O, ce mare taină a vieţii este să se dăruiască lui Dumnezeu omul! Atunci Duhul Sfânt îl călăuzeşte El pe acesta, şi Domnul îşi face lucrarea Sa cu cel credincios pentru cei ce vor crede apoi în lucrările cele adevărate ale lui Dumnezeu. Aşa am lucrat Eu, Domnul, şi în zilele tale, poporul Meu de azi, şi am avut, tată, inimi cu credinţă în ele şi M-am mărit prin ele pe pământ pentru cei credincioşi, dar am spus încă de acum două mii de ani, şi aşa am spus: «Când va veni Fiul Omului, când iarăşi va veni, va mai găsi credinţă pe pământ?».

Voiesc să te deprind cu duioşenia, poporul Meu, căci acest dar e mare frumuseţe cerească în inima omului credincios. Ea este căldura credinţei sfinte şi apoi flacăra ei. Pe ea aş vrea s-o semăn în oamenii care dau să se ridice spre slava lucrării Mele de azi cu tine, poporul Meu. Am dat la mulţi darul şi duhul duioşeniei după Mine şi după tine, poporul Meu, şi aceia se strâng cu duioşenie pe lângă izvorul Meu de cuvânt în sărbători şi îşi dau hrană credinţei lor şi vieţii lor cea cu credinţă. O, roagă-te să capeţi această frumuseţe, tu şi toţi cei ce vor căuta să înţeleagă ce înseamnă Dumnezeu pe pământ în oameni şi cu oamenii, o, poporul Meu. Amin.

În această zi de duminică te învăţ, Israele al neamului român, te învăţ încă duhul duioşeniei, şi te învăţ şi faţa lui cea duşmană pe el, căci voiesc să te cresc cu lucrarea Duhului Sfânt, fiule. Îţi amintesc pilda spusă de Mine despre fiul risipitor şi despre fratele lui, care a rămas statornic lângă tatăl cel cu doi fii.


***

Omul trebuie să-L facă pe Dumnezeu să iasă în calea lui şi să-l primească atunci când vine, atunci când el cade de la pieptul Lui şi apoi iarăşi vine aplecându-se cu inima spre Tatăl. Dar iată, mare învăţătură să ia omul care aude de la Mine, căci păcatul invidiei se judecă din om cu Dumnezeu, şi este păcat să facă aşa omul. S-a supărat pe tatăl său feciorul lui cel mare când tatăl l-a primit la sine pe fiul cel pribeag de părinţi şi i-a dat înapoi cinstea de fiu. Tatăl însă a dat să-l înveţe şi să-l liniştească şi i-a spus: «O, fiule, tu pururea eşti cu mine, şi toate ale mele sunt ale tale. Se cuvenea însă să ne bucurăm că fratele tău a înviat şi s-a aflat, căci era mort şi era pierdut».

O, nu e bună invidia, căci ea strică lucrarea milei şi a duioşeniei şi dă în lături puterea pocăinţei de la cel ce se hrăneşte cu acest ucigător păcat. Eu sunt Cel ce judec pe om, şi nu trebuie să facă aceasta omul.

O, voi, cei ce sunteţi fii iubitori de Dumnezeu pe pământ, nu trebuie să faceţi voi socoteala de felul cum lucrez Eu, căci această socoteală o fac Eu. O, feriţi-vă de căderi din Dumnezeu, voi, fii iubitori de Dumnezeu! Eu stăteam la masă cu vameşii şi cu păcătoşii, iar cei ce cârteau asupra Mea că fac acestea erau dintre farisei şi erau dintre cărturari, erau dintre cei ce nu aveau duioşenie şi milă aşa cum aveam Eu de tot omul zdrobit de slăbiciuni ca să-i dau mila Mea şi să-l fac să se scoale şi să se facă fiu al lui Dumnezeu. Cel ce nu se bucură de un păcătos care se scoală să se întoarcă la pocăinţă, acela să vină să înveţe ce înseamnă să se facă omul ucenic al lui Hristos, Care a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoşi, iar pe cei drepţi să-i înveţe pocăinţa.

Eu, Domnul, sunt plin de milă şi de duioşenie pentru omul umilit prin viaţa lui căzută şi întind mâna după el, şi te îndemn, poporul Meu, să fii şi tu mântuitor ca şi Mine, fiule, căci Eu despre aceste fapte te voi întreba când voi veni să văd ce lucrare a lucrat omul pe pământ. Cei ce sunt poporul Meu şi cei ce se nasc de acum ca să fie ei apoi, toţi să înveţe de la Mine că păcatul invidiei are roadele lui, şi după roadele lor se vor cunoaşte cei ce fac acest păcat, căci aceia au duhul nemulţumirii, al cârtirii, al iubirii de sine, al dreptăţii de sine, al defăimării aproapelui, al gâlcevii, şi au duhul semeţiei, de la care se naşte minciuna.

Te învăţ, poporul Meu, să fii ca Mine, blând şi smerit cu inima, milos şi duios cu cei ce se pocăiesc, şi să fii plin de răbdare şi de credinţă ca dreptul Simeon, care nu s-a îndoit că Acela pe Care L-a primit în braţe prunc ca să-L mărturisească n-ar fi fost Mesia, Mântuitorul oamenilor. Iată, aşa se crede în Dumnezeu, ca dreptul Simeon. Amin.

O, să fie drept la suflet omul, şi aşa va avea el călăuză pe Duhul Sfânt Mângâietorul, Care are milă şi duioşenie prin lucrarea Sa de peste om. Inima înfrântă şi smerită este calea lui Dumnezeu spre om; ea nu cade de pe cale, căci Domnul o sprijineşte pe ea. Eu pentru aceasta am venit pe pământ, poporul Meu. Am venit pentru cei blânzi şi smeriţi cu inima, pentru cei miloşi şi duioşi cu duhul, pentru cei cu inimă de tată şi de mamă pentru făptura cea căzută şi neajutorată pe pământ, căci omul este căzut pe pământ între tâlhari de suflet. Cu duh milos şi duios îmi aşez mereu pe pământ cuvântul învierii omului, căci izvorul Meu de cuvânt este râul vieţii, şi îi dau omului să bea din el dacă el voieşte să ia. Eu pentru aceasta M-am făcut cuvânt peste pământ, poporul Meu, şi aceasta voiesc să lucrez Eu cu tine înaintea noroadelor. Păstrează-te, tată, în duh de credinţă ca să poţi crede de la Dumnezeu, şi apoi păstrează-te fără de păcat, căci păcatul invidiei pe Dumnezeu şi pe cei asemenea Lui la milă şi la duioşenie, acest păcat i-a căzut pe mulţi din bărcuţa Mea cea cu fii duioşi în ea.

Duioşia să vă fie cerească, fiilor. Ea să fie cerească prin voi, iar voi să fiţi cereşti prin ea. Prin ea să credeţi şi să cunoaşteţi lucrările cele tainice ale lui Dumnezeu, căci aşa se crede, fiilor. Prin ea să iubiţi pe oameni pentru ei, nu pentru voi, şi prin ea să iertaţi pentru voi, fiilor, căci cel ce iartă pe cel greşit lui, acela pentru el îşi face bine. Amin.


***

O, e plin pământul de om fără de credinţă şi fără de statornicie cu viaţa cea de sus pentru om pe pământ! O, e plin pământul de păcate, e plin peste tot! în lume şi pe toate căile ei sunt morţii Sodomei şi ai Gomorei cu grămada, şi ai Mei trebuie să stea întru Mine ca să nu cadă din viaţă în vremea de acum cu ascunsul ei întuneric de se cutremură sfinţii îngeri prin ea, căci ei îmi slujesc Mie în cer şi în văzduh şi pe pământ şi slujesc venirii Mele. O, nu mai poate omul credincios să rămână nemuşcat la inimă în mijlocul deşertăciunii de pe pământ, şi tot răul care muşcă din om are lucrare ascunsă ca să nu se întoarcă omul de la ea şi să vină spre scăpare, iară şi iară spre scăpare şi să-şi vadă păcatele, căci asta înseamnă să scape omul de întuneric şi să vadă apoi, căci cel ce se apropie cu adevărat de Dumnezeu între oameni este cel ce îşi vede păcatele cât mai mult şi cât mai adânc în fiinţa lui, o, şi ce slab este omul pentru această lucrare a învierii lui cea de la Dumnezeu! Inima omului este împărţită în multe bucăţele, nu numai în două, căci când omul stă aşa, este tras mereu din sânul lui Dumnezeu, Care dă mereu să-l ia pe om în Sine, dar omul este mic de tot la virtute chiar şi când ştie ce este lucrarea ei, căci omul iubeşte orice mai mult decât pe Dumnezeu, ca şi Adam în rai, şi îi este milă mai mult de om decât de Dumnezeu.

Eu, Domnul, grăiesc pe pământ în zilele acestea şi îi dau omului cuvântul vieţii şi al învierii dintre morţi, iar cel care îl aude şi îl crede, dar nu ia din el mereu ca să se uite bine ce este scris în el, acela cade din Dumnezeu, cade în sine acela, cade în nepăsare şi apoi dispreţuieşte învăţătura cea din gura Mea, găsindu-i pricină învăţăturii Mele, şi apoi neascultarea îl face pe om liber de Dumnezeu şi apoi omul nu mai are de înger tare pe îngerul cel alb şi îl are pe cel negru de povăţuitor, iar faţa oamenilor de pe pământ adevereşte aceasta, ca şi mintea lor, ca şi lucrarea lor şi a îngerilor cei aleşi de ei ca să-i poarte pe ei.

O, îmi vine să Mă mânii pentru durerile Mele de la cei ce cunosc acest cuvânt şi îl leapădă pe el pentru mintea lor cea omenească, dar dragostea îmi spune că ea rabdă îndelung şi nu se mânie, ci se apleacă suferind îndelung.

O, poporul Meu, sunt plin de durere, tată, şi durerea Mea coboară la tine ca s-o port cu tine, ca să fii tu ucenicul Meu în dureri, ca să fii ca învăţătorul tău, tată. Duhul cel potrivnic Mie, care lucrează prin îngerii negri, îmi însăgetează mereu faţa şi slava, căci aceştia se răzvrătesc pe Mine de atunci, de când cu om cu tot şi-au pierdut slava şi lumina odată cu neascultarea omului, şi de atunci omul are pentru el un înger alb şi unul negru, şi puţini, puţini de tot sunt cei călăuziţi de îngerul cel alb al lor, fiindcă nedragostea de Dumnezeu a omului îi slăbeşte mereu lui aşteptarea şi răbdarea şi credinţa apoi, aşa cum a păţit bietul Adam când a căzut prin trufie şi a căzut din rai şi a intrat în timp şi a ieşit din veşnicie, şi de atunci timpul omului Mi-a dat durerea şi Mi-a sfârşit odihna şi bucuria cea pentru facerea omului din pământ şi din suflet viu prin suflarea Mea de peste el. Omul trăieşte pe pământ prin suflarea Mea de peste el, iar dacă n-ar avea suflare de la Mine n-ar mai trăi omul pe pământ, dar iată, nerecunoştinţa omului Mă ţine departe de om, Mă ţine căzut în om.

Dar ce înseamnă îngerul cel alb în viaţa omului? O, cel ce este călăuzit de îngerul cel alb al său, acela trăieşte numai în iubire de Dumnezeu şi în ascultare peste viaţa lui cu Mine, iar seninul este pe faţa şi pe inima lui şi nu-l doboară pe el nici un rău de pe pământ şi din om, şi face bine în jur prin lucrarea îngerului alb, care îl slujeşte pe cel blând şi smerit cu inima, care prin dragostea cea din Mine rabdă îndelung şi nu judecă şi nu se mânie, ci se apleacă şi trăieşte prin aplecare, căci aceasta este viaţa cea vie în om, slujită de înger alb.

A fost odată un ucenic frumos de tot şi întru toate frumos, iar pe limba lui şedea de-a pururi un cuvânt frumos foarte, şi acest cuvânt spunea: „Binecuvintează, părinte!”, şi aşa avea el binecuvântate toate pornirile, toate gândurile, toate clipele, toate lucrările, iar povăţuitorul lui era mijlocitorul lui la Mine, şi era senin şi frumos foarte acest ucenic şi nu cunoştea întristarea, căci trăia mereu cu ascultare, iar ascultarea înseamnă raiul, precum raiul înseamnă ascultarea. O, ce viaţă dulce, ce suflet păzit de diavoli, ce văzduh binecuvântat era în jurul lor pentru cuvântul cel rostit al binecuvântării, văzduh plin de sfinţii îngeri! Iată, aceasta n-a putut să facă Adam, şi era în rai Adam, nu pe pământ, şi s-a ascuns în sine în rai fiind, şi îngerul negru îl slujea pe el, căci trufia lui i-a căzut în întunericul lui pe îngerii care-l slujeau pe el, pe cea dintâi ceată a îngerilor lui Dumnezeu, iar când Eu, Domnul, l-am tras afară din el pe Adam ca să-l pun faţă în faţă cu el însuşi şi cu fapta neascultării lui de Mine, care a născut întuneric pentru îngerii slujitori lui, M-a pedepsit Adam cu despărţirea lui de Mine în loc să-şi pedepsească ascunderea lui de Mine, căci el s-a despărţit de Mine şi nu Eu de el atunci când aceasta s-a întâmplat, iar îngerul cel negru l-a condus mereu apoi pe el, pe când cel alb, cel sfânt, a fost biruit de el şi de diavol.


***

O, nu fugi, nu fugi de suferinţă, poporul Meu! Cei ce fug cad şi nu-şi agonisesc decât suferinţă pentru vecii. O, stai, tată, în braţul Meu durut şi nu-Mi da peste braţ ca să Mă loveşti depărtându-Mă de tine! O, nu te pot ocroti decât în Mine şi în mijlocul lucrării Mele, fiule. Căieşte-te de tot ce ai împotriva Mea şi muşcă-ţi limba duhului şi a trupului când primeşti îndemn de la îngerul cel negru să te răzvrăteşti şi să te clatini de pe calea Mea cea de azi, fiule! îngerul cel negru hrăneşte cugetul omului când omul se desparte de Mine, dar Eu Mă port cu înţelepciunea cea de sus după om şi îi arăt prin ea pe îngerul cel alb, pe care să-l asculte şi să-l urmeze şi să nu-l lase pe el biruit de îngerul cel negru al vieţii omului. O, dacă omul ar vedea lucrarea îngerilor care îl călăuzesc pe el, atunci ar avea înţelepciunea toată şi ar lupta prin ea, dar cel ce crede ce îi spun Eu, acela este cel ce vede. Amin.


***

Nu pot, tată, să stau mult astăzi cu tine în sfat, dar atât cât pot, te îndemn spre credinţă fără vicleşug în ea, fiule. Duhul tău să fie curat, ca să pot Eu în tine cu Duhul Sfânt Mângâietorul, tată, şi să te port de mânuţă, căci pe cel ce-Mi dă peste mână nu pot să-l port de mânuţă, şi se poartă singur unul ca acela, şi adânc Mă doare de la cel fără de statornicie, care-şi încearcă mintea, şi pe care mintea îl încearcă. Să fii curat cu duhul şi cu credinţa, poporul Meu! Să fii copil când răutatea te încearcă. Mereu te-am dorit copil faţă de răutate şi mereu te-am dorit tare în credinţă şi în Duhul Meu, şi mereu, mereu te doresc aşa şi dă-Mi mângâierea aceasta, poporul Meu, că sunt nemângâiat,


***

O, bine este să fie vegheată credinţa omului, căci ca să fie omul, el trebuie să fie prin cineva, nu prin sine, şi trebuie să nu fie sterp, căci vai celui fără de iubire, că acela este sterp cu duhul şi cu viaţa! Cel ce iubeşte iartă şi nu oboseşte iertând, iar cel ce iartă este cu putere, şi numai cei slabi nu iartă, şi numai aceia sunt slabi, şi numai aceia fug de sub cruce zicându-şi că e rău şi greu sub cruce, şi unii ca aceia dau putere diavolului, căci sunt slabi în credinţă pe drumul crucii cel plin de ispite, cel plin de cununi de la durerile de pe el.

Eu, Domnul Iisus Hristos, Cel mărturisit acum două mii de ani de ucenicii Mei cei fără de vicleşug în ei până la sfârşit, vă îndemn pe voi, fii ai credinţei în Hristos, învăţaţi puterea credinţei şi nu staţi pe cale fără să învăţaţi cum se stă pe calea Mea cu omul! Nu vă bizuiţi pe voi înşivă, ci bizuiţi-vă pe cei ce ştiu de la Mine calea cea cu biruinţă pe ea. Fiţi iertători, fiţi blânzi şi smeriţi cu inima ca să puteţi ierta de şaptezeci de ori câte şapte celor ce vă greşesc vouă, căci cel ce nu iartă piere de pe cale, piere prin însăşi judecata minţii lui. Pe calea credinţei se merge iubind şi iertând şi răbdând şi nădăjduind fără de capăt în făgăduinţele lui Dumnezeu, pe care omul trebuie să le ajute să vină pe pământ, iar cea mai mare faptă a omului pe calea credinţei este minunea de a se face pe el însuşi omul său cel nou după chipul şi asemănarea Mea, locaş al Duhului Sfânt Mângâietorul, iar dacă alta este ţinta omului care merge pe calea credinţei, el va găsi primejdii peste credinţa sa. Feriţi-vă de vicleşug în credinţă! Fiţi curaţi cu inima şi cu credinţa! Nu vă faceţi judecători, ca să nu cădeţi din credinţă, ca să nu vă ducă judecata la judecată! Ochiul fiecărui om vede în semenul său după inima pe care o are, după ceea ce are el în inimă, şi numai ochiul Meu vede ceea ce este omul, iar cel ce zice că vede, acela este semeţ, iar cel ce se smereşte, acela este cel ce se vede pe sine prin smerenia lui, şi aşa trebuie povăţuită în om viaţa credinţei, iar dacă omul nu are învăţător pentru credinţă, iată de ce cade omul în vremea lepădării de credinţă, care şi-a deschis larg porţile ei acum ca să-i ferece sub ele pe cei slabi, pe cei nestatornici şi pe cei ce nu iubesc pe Dumnezeu în ei.


***

O, cere la Mine învăţătură, poporul Meu, să Mă uit la tine şi să te văd cum ceri şi cum doreşti să ai şi să fii! Hrăneşte-te mult cu iubirea, căci ea păzeşte omul de căderi, ea, şi credinţa cea fără de vicleşug şi care-l ţine pe om ca să nu cadă, şi ca să nu fie omul aruncat pe pământ din pricina necredinţei. Credinţa să nu vă adoarmă, fiilor. Ea să vă ţină legaţi de Mine, căci ea este cea care poate pentru voi şi pentru Mine prin voi. Ea să vă fie ancora de salvare în vreme de încercare, fiilor. Amin.


***

Vin la voi cu sărbătoarea crucii, fiilor, căci părinţii cei sfinţi ai credinţei au aşezat în vremea postului cel pentru pregătirea sufletelor înaintea serbării învierii Mele, au aşezat crucea cea odihnitoare de osteneli, crucea prin care omul trece ca să fie cu Mine apoi, şi nimeni, nimeni nu poate să guste odihna lui cea de la Mine decât dacă-l văd că are cruce şi că şi-o lasă jos când vine spre odihna ostenelilor lui, aşa cum sfinţii cei patruzeci, sărbătoriţi azi, au trecut şi au venit spre odihna lor cu Mine, căci M-au iubit cu credinţă aceşti fii. Vin la voi cuvânt de mângâiere ca să vă dau puteri, tată, şi fericiţi sunteţi voi dacă luaţi din cuvântul Meu puteri sfinte, credinţă şi iubire duhovnicească între voi, nădejde şi statornicie pe cale cu Mine şi lepădare de sine prin cruce, căci crucea îl ajută pe om să nu cadă şi să nu iasă de sub ea, iar lipsa crucii îl cade pe om în sine şi pierde omul răbdarea şi pierde omul calea lui cu Mine, căci crucea pentru cel credincios întru Mine nu şi-o face singur omul, ci i-o dau Eu, după cum socotesc Eu că-i trebuie fiecărui om nevoinţa cea pentru mântuire şi puterea care spală păcatele omului, căci fiecare om păcătos are trebuinţă de ispăşire de păcat şi de curăţire prin cruce, aşa cum sfinţii cei patruzeci din Sevasta s-au izbăvit de păcate prin crucea credinţei lor şi au venit apoi în braţul Meu mântuitor de fii. Este scris că cine pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelia Mea, acela se va mântui, iar cel ce se va ruşina cu Mine şi cu cuvintele Mele în mijlocul neamului păcătos şi preacurvar, şi Eu Mă voi ruşina cu el când voi veni întru mărirea Tatălui Meu cu sfinţii îngeri. Oricât ar fi omul de greşit înaintea Mea, dacă el pierde sufletul său pentru mărturisirea cuvântului Meu neruşinându-se cu Mine în mijlocul oamenilor, aceluia Eu îi dau scăparea, mai ales dacă-Mi aduce şi rod suflete care se scoală spre credinţă şi spre voia Mea apoi, spre viaţă sub cruce, spre duh de ascultare cu iubire, căci cel ce nu ascultă cu iubire, acela îşi pierde ascultarea, îşi pierde crucea şi rămâne fără toiag, rămâne fără povaţa Mea peste el.

O, Mă doare că nu ştie omul ce este crucea ca să poată iubi pentru el viaţa cea de sub cruce. O, mult şi greu Mă doare de cei ce ies de sub crucea Mea! O, cum să fac cu cei ce ies de la Mine şi nu mărturisesc cuvântul Meu, care cheamă omul de la moarte la viaţă? O, poporul Meu, iubeşte, tată, cu putere viaţa cea de sub cruce şi nu te teme de cruce, căci vai celui ce nu are de purtat dureri! Nimic nu albeşte viaţa şi duhul omului ca şi durerea cea de sub cruce şi care rabdă cu iubire pentru răspândirea peste oameni a Evangheliei Mele, căci Eu pentru aceasta am venit pe pământ, şi tot pentru aceasta trebuie să trăiască şi cel credincios Mie între oameni.

O, poporul Meu, sfinţeşte-ţi duhul şi limba şi iubirea mărturisindu-Mă pe Mine, iar Eu îţi voi plăti, tată. O, fiule, pune la lucru credinţa ta în Mine şi roagă-te Mie pentru ea ca să nu ţi-o strivească satana, tată, căci nimeni nu pleacă de la Mine decât după ce satana îi striveşte credinţa, măi tată. Credinţa ta te mântuieşte, n-o pierde pe ea din inima ta, că ţi-am dat bogăţie mare, ţi-am dat cuvântul Meu cel sfânt ca să trăieşti după el pe pământ, iar ca să faci aceasta tu trebuie să crezi în cuvântul Meu cel de ieri şi cel de azi, poporul Meu. O, curăţeşte-te de necredinţă, fiule, şi cere la Mine doctorie, căci singur nu ai cum să te ajuţi. O, nu căuta să cazi în dureri ca să crezi şi ca să vrei ca Mine! Credinţa ta trebuie dovedită înaintea Mea, tată. Să vadă îngerii şi sfinţii puterea credinţei tale, şi prin ea să te ştie ei al Meu, tată. Iată, afară e mare, mare întuneric, şi nu este lumină pe calea Mea spre om, căci omul care stă peste oameni nu are de la Mine, şi este orb cel ce nu-L are pe Dumnezeu. O, îndumnezeieşte-te, poporul Meu, căci toate, toate s-au clătinat pe pământ, iar clătinare ca aceasta n-a fost de când sunt veacurile, tată, dar tu ţine-te de Mine, ţine-te peste tine cu cuvântul Meu cel îngrijitor de fii, căci duhul rău îşi ascunde faţa, iar tu trebuie să întăreşti peste tine Duhul Meu, fiule de azi. O, să nu ieşi de sub cruce, poporul Meu. Peste tot se clatină pământul cu tot cu omul de pe el, dar cel ce stă pe cruce nu se clatină, ci se izbăveşte prin ea, căci crucea înseamnă izbăvire, fiule. Ai pildă cutremurătoare pe cel ce a ieşit de sub cruce între cei patruzeci care au pătimit pentru numele Meu în iezerul din Sevasta şi care şi-a pierdut izbăvirea sufletului său. îţi întăresc credinţa şi statornicia, poporul Meu, numai să nu uiţi cuvântul cel rostit de Mine ţie, tată. Cel ce nu citeşte cu iubire cuvântul Meu, cel ce nu-l caută cu dor, acela cade, tată. O, e mare taină să ştii să citeşti cuvântul Meu, tată. între cei doi tâlhari de pe cruce în vremea răstignirii Mele pe cruce, unul din ei a ştiut să se bizuie pe Mine, iar altul nu, bietul de el, şi dacă el n-a înţeles ziua aceea şi cuvântul ei, a pierdut biruinţa, tată.

Te învăţ, poporul Meu, iubirea cea de sub cruce şi înţelepciunea ei şi răbdarea ei. O, nu-ţi alege crucea, nu ţi-o alege tu. E mai bine să ţi-o aleg Eu, tată. Fiecare om are nevoie de doctor. E mai bine să aleagă pentru tine cel ce vede, cel ce ştie de sus, şi iată, trufia nu-l lasă pe om să-L lase pe Domnul să cârmuiască viaţa lui, şi se conduce singur omul chiar şi pentru credinţă, dar credinţa este cea care aduce roadă, şi altfel ea nu are plată, căci roadele ei sunt plata ei pe pământ şi în cer apoi, iar tu să deschizi cartea cuvântului Meu şi să iei din ea doctorie pentru tine, poporul Meu, căci nu este boală fără leac, numai să iei din carte vindecare, tată. Amin.


***

Am învăţat pe om să ierte ca să-l iert şi ca să-i primesc rugăciunea când el stă înaintea Mea, dar cel ce se răzbună pe fratele său care l-ar fi nedreptăţit pe el, acela nu mai ajunge la Mine cu rugăciunea lui cea pentru iertarea greşalelor lui, căci în vremea rugăciunii lui inima lui are în ea răzbunare. Nu vrea omul să ştie că nu se poate ruga Mie întristat sufleteşte între frate şi frate şi că în zadar aleargă după Mine aşa. Rugăciunea tulburată este păcat, nu este rugăciune, şi de aceea nu trebuie să-i placă omului ca el, ci ca Dumnezeu în lucrările pe care le face, şi aşa el va avea mulţumire şi netulburare în rugăciunea lui spre Mine. O, ce s-ar întâmpla cu toată facerea Mea cea pentru om dacă Eu aş gândi la Mine aşa cum omul gândeşte la sine când îşi lucrează nemulţumiri?

O, poporul Meu, cel ce vine la Mine ca să fie cu Mine, acela trebuie să înveţe din cuvântul Meu, tată, şi trebuie să se vindece de răzbunare, tată. Cel ce vine la Mine şi nu se lasă vindecat de acest păcat, acela zadarnic vine, căci nu vine dacă vine aşa, fiindcă acest păcat e păcat întunecat, şi nu cunoaşte iubirea cel ce are în el această meteahnă. O, de unde se naşte în om ura? De la lipsa iubirii Mele în om se naşte ura, iar ura naşte hula în inima omului. O, fereşte-te de păcat, poporul Meu, căci păcatul îl urăşte pe Dumnezeu în om. în toţi anii de când am coborât cuvântul Meu pe vatra acestui neam şi Mi-am hrănit un popor în mijlocul lui, am căutat să-l învăţ mult pe el, mult şi mereu, şi l-am povăţuit să Mă asculte, căci ascultarea se naşte din iubire de Dumnezeu. Când Eu l-am făcut pe el ca să fie al Meu, am văzut mereu la el că nu voia cu Mine decât dacă-i dădeam mereu iubire lui, iar când dădeam să îndrept greşeala lui el se răzbuna pe Mine şi pe fratele său. O, greu mai e între Mine şi om ca să-l învăţ pe el ascultarea cu iubire, cu lepădare de sine, căci asta înseamnă ascultarea! O, nimeni nu poate asculta de Dumnezeu sau de omul lui Dumnezeu dacă nu are lepădare de sine. Cel fără lepădare de sine face păcatul urii asupra fratelui său, poporul Meu. Cel ce se iubeşte pe sine face păcatul urii, tată. Cel ce se iubeşte pe sine, acela urăşte pe semenul său, tată.


***

mânia aduce ura, iar ura face în om păcatul hulei apoi, şi unul pe altul se întreţin în om aceste păcate, şi iată, toate păcatele se iartă omului, dar hula care aduce ură nu se mai iartă, nu se mai spală omul de ea, căci ura macină omul mai tare decât orice boală şi nu-şi înţelege omul boala aceasta.

O, fii ai poporului Meu cel de azi şi cel ce ieri, feriţi-vă de ură, tată, ca să nu vină peste voi păcatul hulei, tată! «Iubiţi-vă unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu!», aceasta a fost învăţătura Mea cea pentru ucenici. Aşa pot cei credincioşi să fie ai Mei, iar altfel nu. Amin.


***

O, nu este puternic cel care îi stăpâneşte pe ceilalţi, ci este puternic cel care îşi stăpâneşte firea. E sterp cu viaţa cel ce nu iubeşte pe cei din jurul lui, şi nu este viaţă în om viaţa care nu trăieşte prin iubirea Mea în om şi pentru om. Cel ce-şi alege singur viaţa Eu nu Mă pot apropia de acela ca să fac din el unealtă Mie, mică sau mare în lucrul Meu cel de la Tatăl dat Mie cu oamenii, dar pot în cel ce se lasă chemat la Mine ca să-l pun la lucrul Meu, tată.

O, Mi-am dat curaj plânsului durerii Mele de la om, poporul Meu, căci în mijlocul tău Eu pot să plâng şi să suspin şi să fiu adevărat. Şi cum adevărat? Adică să-Mi arăt faţa inimii Mele, zdrobirea Mea, pe care omul nu Mi-o iubeşte, căci dacă Mi-ar iubi-o n-ar căuta să-i fac Eu lui numai bine când el nu face bine. Omul vrea ca Eu să-i fiu lui numai binefăcător şi să-i dau după inima lui, căci altfel Mă numeşte nedrept. Nu-i pasă lui de durerea Mea. Lui îi pasă de el, şi are nevoie de binele lui cel de la Mine, de parcă Eu sunt datornicul lui. O, nu vrea omul să cunoască altfel faţa lui Dumnezeu, fiinţa lui Dumnezeu, o, nu vrea, poporul Meu, dar Eu în mijlocul tău îmi dau vălul în lături şi Mă aşez înaintea ta aşa cum sunt Eu, plin de suferinţe, plin de rane de la om, sărac de iubire de la om şi părăsit pe pământ.


***

O, poporul Meu, îţi spun, tată, ca să ştii, că fiii lui Dumnezeu pe pământ sunt numai cei ce vin pe calea Mea cea plină de suspin şi rămân pe ea cu Mine până la sfârşit, răbdând cu Mine şi ca Mine până la sfârşit, tată, şi rămânând cu Mine în toate încercările, în toate ispitele, în toate furtunile, ajutându-Mă cu firea Mea cea blândă în ei, căci blândeţea Mea din om pune la pământ orice putere potrivnică, orice furtună şi orice ispită, tată. Eu cu blândeţea Mea i-am poruncit furtunii să tacă şi valurilor să se cuminţească, şi acestea M-au ascultat, căci eram Cel blând. Eu cu umilinţa Mea i-am iertat pe cei ce Mi-au dăruit crucea ca unui blestemat. Eu cu blândeţe fără de seamăn i-am îmbrăţişat şi i-am mângâiat şi i-am sărutat pe tâlhari şi pe vameşi, pe desfrânaţi şi pe hoţi, pe ucigaşi şi pe neputincioşi cu tot felul de neputinţe ca să le dau putere să se facă fii ai lui Dumnezeu apoi, căci aşa iubire Mi-a spus Tatăl să arăt că am, că din El o am şi o arăt c-o am, căci n-am venit să judec, ci să iert am venit, şi am venit să-i dau omului mereu, mereu putere să se facă şi să fie al lui Dumnezeu pe pământ, căci a fi omul, înseamnă a fi al lui Dumnezeu pe pământ şi nu al lui însuşi. Amin.


***

Blând este cel ce iubeşte şi iartă fără de judecată, adică fără de capăt, iar smerit este cel ce se apleacă şi se împarte fără de poticnire şi fără de părtinire pentru cei ce se fac fii ai lui Dumnezeu pe pământ, şi se împarte fără de plată de pe pământ, Fiule dumnezeieşte smerit şi nu omeneşte, căci omul care se smereşte face aceasta ca omul şi nu ca Dumnezeu, în Care se ascunde taina smereniei inimii. Amin.

O, popor al cuvântului Fiului meu, omul care doreşte după Dumnezeu, iubind aşa, acela este frumos foarte şi este cu viaţă vie în el. Eu aceasta împărţeam în jurul meu, şi iubind pe Dumnezeu împărţeam. Cel ce nu împarte iubind pe Domnul, şi pe semeni la fel, acela împarte altceva, şi tot aşa şi agoniseşte. Cel ce împarte ca Dumnezeu, acela primeşte suferinţă pe pământ şi se hrăneşte cu lacrimi pentru calea lui cu Dumnezeu, iar lacrimile sunt iubire în cei ce plâng cu Dumnezeu. Aşa se făcea în mine lacrimă iubirea înaintea Domnului pentru tot omul zdrobit şi căzut, şi ceream Domnului ridicare pentru toţi, căci voiam să-l aibă Dumnezeu pe om.


***

Omul crede în Mine pentru el, nu pentru Mine, căci cel ce crede în Mine, acela este acolo unde sunt Eu şi este slujitorul Meu. O, fiilor, credeţi în Mine pentru Mine, tată, căci altfel nu-Mi puteţi fi slujitori! Cel ce Mă iubeşte pentru el însuşi, acela se cunoaşte, şi nu stă şi nu este acolo unde sunt Eu, slujindu-Mi, căci Mă iubeşte pentru sine, dar cel ce Mă iubeşte pentru Mine, acela ia din Mine şi poate pentru Mine, şi aşa te voiesc Eu pe tine, poporul Meu, şi aşa să te voieşti şi tu, tată, ca să nu te smulgă satana din braţul Meu, din cortul Meu, de pe calea Mea, tată. Iată, cuvintele Mele cu tine, pentru tine şi pentru tot omul apoi, toate, toate vor sta la judecată cu omul, căci Eu mereu, mereu ţi-am grăit la timp, şi te rog, poporul Meu, iubeşte lepădarea de sine pentru Mine, tată, căci ea este crucea care te păstrează Mie mulţumit, şi fereşte-te de nemulţumiri, căci ele te scoală mare ca să cad Eu sub tine şi să nu mai ai pe Domnul lumina ta, măi tată. O, stai mulţumit înaintea Mea, în slujba Mea, căci crucea Mea pentru salvarea ta a fost şi este grea, poporul Meu. O, nu te lepăda de crucea Mea, căci Eu ţi-am spus cum să vii după Mine, şi ţi-am spus să iubeşti pe fratele tău dacă vrei să iubeşti crucea. Uită-te la Mine cum am primit Eu de la Israel osanale şi apoi cruce, fiule, şi le-am purtat pe acestea iubind, nerăzbunându-Mă, căci iubirea este lucrare frumoasă, tată, şi ea este ceea ce nu-L desparte pe om de Dumnezeu, ea se face viaţă a omului slujitor Mie, şi apoi hrana vieţii lui. Este scris: «Cel ce nu iubeşte pe Dumnezeu, să fie anatema», iar aceasta înseamnă să fie despărţit de cei ce sunt ai Mei prin iubirea Mea în ei şi între ei. O, veghează pentru iubire, poporul Meu, căci satana este duşmanul care nu mai are pace şi care lucrează să-i lovească pe cei ce sunt ai Mei prin iubirea lor de Dumnezeu şi caută să-i cadă din credinţă, tată.


***

Eu, Domnul, sunt tot o iubire pentru voi şi vă îngrijesc ca pe o grădină cu flori, fiilor. Daţi-Mi putere să stau învăţător peste voi mereu, mereu şi mult, fiilor, iar când vă învăţ de sus şi de jos, luaţi Duh Sfânt, căci cu Duhul Sfânt vă învăţ să lucraţi, iar lumii îi dau învăţătura Mea cea pentru voi să ia şi ea, şi să se desăvârşească în iubire pentru Dumnezeu toţi cei ce iau din izvorul Meu de la voi. Amin.


***

în zilele acelea ale petrecerii Mele cu trupul şi cu duhul, şi apoi a învierii Mele celei biruitoare împotriva celor plini de sine, care M-au dat crucii şi morţii, stăpânitorul acestei lumi a fost judecat prin însăşi fapta sa asupra Mea, căci omul n-a crezut în Cel ce Tatăl L-a trimis din cer pe pământ pentru salvarea omului din rătăcirea de Dumnezeu, din drumul lui cel rătăcit şi rătăcitor de om, şi de atunci judecat este omul care se naşte pe pământ şi nu calcă pe urmele Mele aşa cum le-am lăsat Eu pe pământ mai înainte ca să Mă aşez iarăşi în Tatăl ca Mântuitor al celor ce cred în Mine prin trăirea lor după voia Mea şi ca Judecător al celor ce hulesc calea Mea, cea lăsată de Mine omului credincios, acum două mii de ani arătând-o pe ea. Cel ce-şi strâmbă mintea şi vederea, cel ce-şi stâlceşte duhul şi voirea, cel ce-şi calcă pe cuvânt şi pe faptă după ce se scrie pe pământ fiu al Meu şi urmaş împlinitor învăţăturii Mele şi venirii Mele iarăşi de la Tatăl la om, acela păţeşte aşa din pricina semeţiei duhului lui, care-i strâmbă şi apoi îi şterge credinţa în cele ce sunt de la Dumnezeu între oameni pe pământ.


***

Hristos a înviat, Ierusalime cu nume nou! Te învăţ în ziua aceasta paza ta de toată primejdia rea, tată. O, ia-ţi străjeri sfinţii şi îngerii pentru toate porţile tale, pentru toate simţurile şi simţirile tale. Ia-ţi sfinţi tămăduitori în casa ta, înăuntrul tău, tată. Ia-ţi sfinţi vestitori de cele din cer pe pământ, ia-ţi, tată, sfinţi şi îngeri veghetori împotriva duhului lumii, care sparge toate intrările şi ieşirile şi intră şi iese din oameni cu multa lui stricăciune asupra omului. Ia-ţi înăuntrul tău sfinţi ajutători credinţei tale în venirea Mea, puterii tale pentru lucrarea Mea de azi, umilinţei tale înaintea Mea şi înaintea bisericii Mele şi înaintea oamenilor care te privesc pentru că eşti poporul Meu. Ia-ţi, tată, făcători cereşti peste tine pentru toată trăirea ta, pentru toată mişcarea minţii şi a inimii şi a trupului tău, pentru tot cuvântul ieşit din gura ta, şi toate acestea să fie numai una, şi să nu ai două mădulare de acelaşi fel înăuntru sau în afara ta. O, ce bine-ţi stă când ai peste tine făcător şi povăţuitor şi veghetor pentru fiinţa ta înaintea Mea! O, ce rău îţi stă când nu eşti primitor de oaspeţi, fiule, căci tu nu ştii atunci pe care sfânt sau pe care înger alungi de la uşa ta! Când citeşti istoria sfinţilor, ştiinţa şi lucrarea lor, fă-te apoi vas purtător de sfinţii lui Dumnezeu, tată, ca să ai în cer şi pe pământ ajutor de la ei, căci dacă tu n-ai în cer, n-ai nici pe pământ, şi eşti sărac pe pământ.


***

O, poporul Meu, când frate pe frate se salută cu salutul învierii Mele şi nu simte în inimă duiosul duh al acestei urări, Eu, Domnul, îi îndemn pe cei credincioşi să aibă grijă de dulcele credinţei lor, tată. Te învăţ, poporul Meu, să fii duios, fiule, căci fără duh duios după Dumnezeu, duios pentru Mine între frate şi frate, nu e dulce frăţia cea întru Mine dintre fraţi. Asprimea duhului nu-l poate ţine pe om în duhul duioşeniei, şi îl ţine departe de cer, departe de Dumnezeu pe pământ, şi omului îi trebuie duioşenie ca să-i pot fi Eu lui Dumnezeu, iar el Mie fiu.


***

O, fiilor, numai cei cu duhul duios sunt cei ce cred lucrărilor Mele între oameni. Păstraţi-vă în duhul duioşeniei, tată, păstraţi-vă în credinţă, fiilor, şi păstraţi-vă credinţa, căci ea trebuie păstrată cu mare putere şi lucrare pentru puterea ei, pentru ca să rămână ea în voi şi cu voi. O, cum veţi face aceasta? Iată cum. Căutaţi, tată, să nu vă îndoiţi întru adevărul venirii Mele la voi cuvânt, şi de la voi peste pământ. Orice ar trece peste voi, prin orice aţi trece voi, orice v-ar încerca pe voi, nu căutaţi să vă faceţi rost de îndoială sau de sminteală, tată, ci păstraţi-vă în duhul cel duios, fiilor. Ce face duhul cel duios în voi? O, el iubeşte, el iartă, el mângâie, el poate pentru Mine şi pentru fraţi, el este statornic prin toate ispitele, el are blândeţea în firea lui, el este duh din Duhul Meu, căci iartă şi se jertfeşte fără să ostenească şi vede ca Dumnezeu, Căruia toate îi sunt cu putinţă şi nu cu neputinţă. O, fiilor, ce este cu neputinţă vouă este cu putinţă la Mine, tată. Nu uitaţi acest dulce cuvânt al Meu şi fiţi ca Dumnezeu, tată, cu putinţă vouă să fiţi duioşi unul pentru altul pentru iertare şi pentru iubire şi pentru mângâiere, căci Eu mângâierea şi îmbrăţişarea le-am dat ucenicilor Mei cei întristaţi şi descumpăniţi pentru ispita care i-a încercat pe ei în credinţa lor în vremea pătimirii Mele pentru salvarea omului. O, aşa să aşteptaţi voi izbăvirea când sunteţi îndureraţi şi încercaţi de dureri. Ca ucenicii Mei să staţi strânşi mănunchi într-un singur duh şi să aşteptaţi mila şi îmbrăţişarea Mea cu voi. Fiţi duioşi şi miloşi, căci când Eu Mă mâniam pentru necredinţa celor învârtoşaţi, spunându-le aspru pedeapsa necredinţei lor, dădeam prin aceasta să-i trezesc din rătăcirea lor şi să ia ei bine seama ca să nu fie pedepsiţi de înseşi faptele lor, de însuşi duhul lor învârtoşat, iar Duhul Meu duios Mă umplea de milă pentru ei. O, fericiţi sunt cei ce văd şi apoi cred, dar fericiţi şi mult mai fericiţi sunt cei credincioşi, cei duioşi, căci duhul cel duios este cel ce poate totul prin credinţa cea din om, fiilor. Amin.


***

O, fiule învăţat de Dumnezeu, să ia omul de pe pământ povaţa Mea de peste tine şi să dorească după învăţătura Mea, după apa Mea! Le-am spus într-o zi celor prin care-Mi fac venirea Mea în cuvânt, le-am spus despre smerenie şi despre mândrie, ca să se ştie ce fac acestea în om. O, fiule, învaţă de la Mine, că Eu sunt blând şi smerit cu inima fiindcă sunt Dumnezeu, şi aşa voiesc să fie şi omul, ca Mine voiesc să fie şi el, şi apoi să Mă bucur de el, de cel ce seamănă cu Mine, căci omul nu se bucură de propăşirea altui om, şi acela este un om bolnav dacă face aşa. O, fiule, o, tată, să nu-ţi faci loc peste nimeni, dar să-ţi faci loc în toţi! Aceasta este ceea ce-ţi face ţie bine şi la toţi cei din jurul tău. Aceasta este smerenia care-l face frumos şi scump pe om. Dacă omul nu are smerenie, atunci el are mândrie, şi aceasta este ceea ce stă împotriva smereniei, iar dacă el nu are mândrie, atunci are smerenie, şi aceasta este ceea ce stă împotriva mândriei, şi aşa trebuie să ştii tu, omule, că Domnul vine la tine şi-ţi spune ţie ca să ştii aşa.


***

O, tată, e de mers cu crucea în mână, nu la gât, şi să prinzi de ea busuioc şi să-l înmoi mereu în aghiazmă şi să dai mereu pe tine şi în jurul tău şi pe cale şi de jur împrejur, şi fum de tămâie să porţi cu tine, şi pe loc, şi pe cale, şi duh de rugăciune ca flacăra să rosteşti pentru spulberarea duhurilor rele, care izbesc în lucrarea Mea şi în cei credincioşi Mie în poporul Meu. Nu numai o dată în zi să stropeşti cu apă curăţitoare şi sfinţitoare şi cu tămâie plină de rugăciunea ta, căci iată, neascultarea celor ce n-au ascultat aşa cum am spus Eu să asculte cel miluit de Mine, aceasta aduce peste lucrarea Mea şi peste locurile Mele cu poporul Meu ispite şi durere şi mânjire şi putere duhului rău, care nu poate iubi lucrarea Mea şi pe poporul Meu.


***

O, fiilor, ferească-vă Domnul de păcatul judecăţii de frate şi de Dumnezeu! Iubirea de sine face aceasta în om chiar şi asupra lui Dumnezeu, darămite asupra fratelui său, şi pe care-l iubeşte numai pentru iubirea de sine şi numai pentru ea!


***

O, ţie numai să-ţi fie sete, fiule, şi Eu îţi şi pregătesc să bei, tată, şi vin şi după tine dacă te văd însetat şi dacă văd că se strâmtorează locul Meu cel pentru întâlnirea Mea cu tine, şi pe care Eu am dat şi dau să-l fac tot mai frumos, tot mai cald, tot mai bogat în iubire şi în primire de oaspeţi din cer şi de pe pământ, căci pentru aceasta am pregătit Eu cu poporul Meu în zilele acestea locuri binecuvântate pentru Mine pe pământ şi pentru cei credincioşi ai Mei, care nu iubesc să umble în întuneric, ci caută lumină să ia, Duh Sfânt să ia, iar în zilele grele care vin, omul va chema numele Domnului şi se va mântui, aşa cum Duhul lui Dumnezeu a proorocit şi a făgăduit prin prooroci. Amin.

O, cum va fi aceasta ce s-a spus prin prooroci? O, poporul Meu, şi voi, cei veniţi ca să beţi cu sete din izvorul Meu, trebuie să aibă omul pocăinţă, şi apoi să-L cheme pe Domnul să-i ierte păcatele ca să se mântuiască de ele şi ca să scape de mânia cea pentru păcate, să scape sub numele Domnului, şi apoi să facă roade de pocăinţă mereu, mereu, căci cine nu stă mereu în pocăinţă, acela este om trufaş, şi aşa se şi arată în jurul său, om drept, care nu are nevoie de pocăinţă, şi iată de ce este scris că păcatul întăreşte pocăinţa şi apoi harul cel de după ea, dar cel ce se dă drept îşi înmulţeşte trufia şi îşi face ucenici de acelaşi fel, căci cine se aseamănă se adună, şi iată, e de vegheat pentru calea credinţei, pentru calea pocăinţei înăuntrul tău, şi trebuie mereu hrană multă pentru suflet şi pentru vederea lui cea din cer.


***

O, fiule, te învaţă sfinţii sfinţenia, te învaţă mereu. De câte ori grăiesc cu tine sfinţii te învaţă să fii al Meu, plăcutul Meu să fii. O, cu Mine trebuie să stea bine omul, nu cu omul în care Eu sălăşluiesc pe pământ pentru om, şi aceasta tu trebuie să înveţi tot mai bine, tot mai mult, poporul Meu, căci se înşeală cu multul cel care, nestând bine înaintea Mea, caută să se pună bine cu cel ce Mă serveşte pe Mine între Mine şi om, pe Mine, şi nu pe om, şi acela poate numai de la Mine spre om, şi nu şi de la om spre Mine, căci omul îşi caută la Mine ale sale, nu ale Mele când ar bate să-i deschid. Iată, şi sfinţii Mei aduc ţie de la Mine ca să-ţi dea, căci tu trebuie să ai de la Dumnezeu pe pământ, numai să ştii să porţi, numai să ştii să înmulţeşti şi să dai, tată, ca să ai plată pentru lucrarea ta cu Dumnezeu şi ca să nu-ţi pierzi plata cea pentru statul tău cu Domnul.


***

În toate locurile Mele cu poporul Meu trebuie să fie frumos, curat şi sfânt, iar fiecare lucru de care ne servim să-şi aibă bine locul şi lucrul său, căci pe pământ cu tine trebuie să fie ca în cer, nu ca în lume, poporul Meu, şi trebuie să fiu Eu cu tine întru toate, tată, şi să-ţi îngrijesc paşii şi tot mersul tău cu Mine pe pământ. Toate trebuiesc lucrate cu duh gospodăresc, cu duh frumos, şi tot aşa să fie şi folosite apoi. La fel ca şi cele duhovniceşti ale sufletului, tot aşa trebuie să fie şi cele de trebuinţă trupului şi slujirii Mele cu voi. Tot lucrul trebuie să-şi aibă rostul şi locul lui, iar Eu mereu Mi-am învăţat poporul pentru lucrul curăţeniei, care sfinţeşte locul şi omul şi care Mă odihneşte pe Mine în tot lucrul şi locul Meu cu omul. Mi-am ales în acest sătuţ locul noii Mele împărăţii pe pământ, căci cu cei ce zic că-Mi sunt slujitori şi casă Mie nu Mi-am găsit odihna, căci împărăţesc ei şi lumea în toate locurile în care ei se aşează ca slujitori pentru Dumnezeu înaintea oamenilor. Aici însă cârmuieşte cuvântul Meu peste fii şi binecuvântarea Mea prin cuvântul gurii Mele pentru toate lucrările Mele cu ei, şi au îngerii în slujire cei ce ascultă după cuvântul Meu de peste ei.


***

O, vom merge înainte cu împlinirile cuvântului Meu adus de la Tatăl şi vom face aşezări sfinte în poporul Meu, şi Eu îmi voi găsi odihna în mijlocul lui. Trebuie multă lucrare duhovnicească. Ea alină ranele care slăbesc mersul Meu şi al vostru, fiilor. O, trebuie cântare de slavă şi de rugăciune şi la lucru şi la stat, şi trebuie vorbire duhovnicească în vremea lucrului cu mâna, căci aşa se adună îngerii şi sfinţii pentru hrana lor şi pentru ca să lucreze cu voi lucrul ce-l avem de adus spre vedere, lucrul cel de la Mine cu voi, fiilor. O, lucraţi numai sub binecuvântare, tată! Rostiţi cuvântul binecuvântării Mele peste tot ce lucraţi şi sunteţi voi, căci pe fruntea română, pe sceptrul ei stă scris: „Nimic fără Dumnezeu”, şi aşa să fie în poporul Meu, şi cu binecuvântare să fie împlinit orice lucru mic sau mare, căci am aşezat fii din partea Mea pentru cele ce au nevoie de binecuvântare ale poporului Meu.

O, spălaţi-vă pe mâini mereu, spălaţi-vă de lume, tată, căci amestecul cu trupul lumii face sfinţenia să plângă, fiilor! Feriţi-vă de duhul lumii când mergeţi prin lume, şi nu vă lăsaţi atacaţi, şi să nu iubiţi şi să nu doriţi pe cele făcute de lume pentru ea. Fiţi înţelepţi când Eu, Domnul, vă spun să fiţi sfinţii Mei! Fiţi plini de inimă duhovnicească şi de zarvă sfântă ca îngerii din cer. Aveţi guriţele cu care să-L slăviţi şi să-L mărturisiţi pe Dumnezeu unii altora, şi aveţi inimă cu care să-L purtaţi pe El şi să-L împărţiţi, şi aveţi trup cu care să-L slujiţi pe El în toate lucrările Lui cu voi. Pe toate ale voastre şi pe voi înşivă să vă daţi pentru mereu slava Mea între voi, fiilor, căci îngerii şi sfinţii vor să aibă cu voi cerul lor. Aşa să voiţi, tată, şi voi. Amin.


***

Îţi dau să ai în grijă clipă de clipă împlinirea a tot cuvântul Meu de peste tine în mijlocul tău, poporul Meu, şi iată, după două mii de ani de la rostirea cu gura Mea peste ucenicii Mei de atunci, pe care îi învăţam îndeosebi, îţi amintesc iarăşi ţie azi cuvântul Meu de atunci ca să ai grijă pentru tine de împlinirea lui, căci le-am spus atunci la ucenici: «Nu vă temeţi de cei ce vă ucid trupul, şi după aceea n-au ce să vă mai facă, ci temeţi-vă de cei ce vă ucid duhul». O, poporul Meu, să te fereşti cu totul de cei ce dau să-ţi ucidă ţie duhul pe care-l ai în dar de la Mine. Fereşte-te, tată, de cei ce dau să-ţi ucidă credinţa ta în lucrarea Mea, fereşte-te măcar ca de cei ce ţi-ar putea ucide trupul! Dar tu trebuie să-ţi fereşti credinţa, fiule, căci cel ce va crede până la sfârşit, va fi multora mântuitor, va fi cununa răbdării Mele pentru om şi va fi fericit şi îl voi slăvi pe el în slava Mea şi va fi şi el iubirea, precum Eu sunt iubirea Tatălui Meu înaintea Sa. Amin. Ascultă tu cu mare veghe acest cuvânt al Meu din Mine aşezat peste tine: păzeşte-te de cel ce dă să-ţi ucidă credinţa, şi păzeşte mai mult decât pe tine credinţa ta în venirea Mea şi iubirea ta pentru cei ce Mă poartă ca să fiu cu tine pe pământ şi să te călăuzesc, căci unde nu este iubire nu este ascultare, nu este răbdare sfântă, nu este pace, nu este nici sfinţenie fără de ascultare pentru ea. Te ţin în braţul Meu când te învăţ aşa, şi aşa înseamnă când Eu te învăţ, căci ca să stai în braţul Meu înseamnă să asculţi, fiule. Amin.


***

în ziua aceasta de sărbătoare Mă aşez peste tine cu darul cel sfânt al pocăinţei, poporul Meu. Cel purtător de acest dar, care naşte daruri sfinte în om, daruri duhovniceşti, se face unul ca acela apoi lumină în jur şi nu o mai părăseşte pe ea, şi nici ea pe el, nu părăseşte duhul pocăinţei din el, şi se face cu el binefăcător sufletelor oamenilor, şi este curat cu inima prin duhul pocăinţei şi are în el împărăţia lui Dumnezeu, şi cu ea se apropie de oameni ca s-o sufle pe ea peste ei. Aceasta este lucrarea pe care voiesc s-o ai tu de trăire a ta, fiule al poporului Meu, iar lucrarea pocăinţei te învaţă ascultarea, fiule. Eu sunt cuvânt în mijlocul tău, iar duhul pocăinţei te învaţă să stai în ascultare de cuvântul Meu de peste tine şi în lumină să stai, fiule, şi aşa te am Eu pe tine popor pe pământ, iar cine te urăşte pe tine, acela nu vede şi nu simte ca Mine, ci vede ca omul, iar omul este plin de sine şi este trufaş, şi tot aşa bolnav şi vede. Eu însă te preţuiesc, tată, pentru că tu ai ales să fii cu Mine şi să stai cu Mine sub durerile Mele de la om şi să Mă ajuţi pe calea Mea spre om, şi eşti de preţ în ochii Mei, căci Eu sunt curat şi tot aşa şi văd. O, te învăţ pocăinţa şi duhul ei şi curăţenia ta mereu prin ea, căci cel ce stă în pocăinţă este ocrotit de căderi şi de ispite, căci stă în Dumnezeu.


***

Pe pământ sunt numai despărţiri între oameni, iar despărţirile dor adânc în ei, chiar şi când ei dau să le înlocuiască cu altceva, cu alte stări şi lucrări, dar Eu, Domnul, rămân mereu prietenul celui ce Mă ştie veşnic şi neschimbător, rămân cu el în toate durerile lui şi nu-l părăsesc pe cel ce rămâne cu Mine când el şi-i pierde pe cei iubiţi ai săi, când despărţirile brăzdează viaţa lui, încercându-l pe el în iubire şi în credinţă şi în umilinţă, căci dacă umilinţă este în el, poate omul pe mai departe şi poate frumos, şi poate cu Mine cel umilit, poate cu Domnul, şi altfel el nu poate pe pământ atunci când poate. Aşa vă învăţ Eu pe voi să puteţi când sunteţi îndureraţi voi, fii ai poporului Meu, căci Eu, Domnul, vă rămân vouă întreg în toate câte voi pierdeţi, şi sunt veşnic şi neschimbător cu cei ce cred în fiinţa Mea dumnezeiască prin care toate se fac şi sunt. Eu sunt Cel ce nu-l părăsesc pe cel părăsit şi stau lângă el şi îl mângâi în dureri de suflet şi de trup şi îl fac să poată şi îl ţin în Duhul Meu Cel mângâios, prin Care omul se mângâie, chiar dacă el nu ştie îndeajuns taina izvorului mângâierii, de unde vine ea şi izvorul ei, căci Eu sunt Cel tainic ca să-l pot ajuta pe om în tot suspinul lui cel cunoscut lui şi cel necunoscut între cei din jurul lui.


***

O, cine este cel ce caută cu adevărat pocăinţa între cei ce caută pe Dumnezeu prin tot necazul lui pe pământ? Caută oamenii la Mine izbăvire din necazurile lor cele de la păcatele lor, dar n-are cine să-i înveţe spre pocăinţă pe oameni. Se teme omul de pocăinţă, dar de semeţie nu se teme. De trufie, de duşmănie, de invidie, de grăire de rău, de judecată peste semenii lui nu se teme omul, nu se teme cel ce nu are pocăinţă învederată, care să se aşeze peste inima şi peste faţa lui apoi, şi care să se răsfrângă în toată fapta şi lucrarea lui între semenii lui. Nimic nu-i face mai bine omului decât pocăinţa, şi iată, taină mare îţi spun, poporul Meu. Cel ce nu are în firea lui pocăinţa şi lucrarea ei mereu, acela este un om zbuciumat mereu şi fără de pace, iar acestea se văd pe faţa fiinţei lui şi în toată lucrarea lui, dar cel ce are duhul pocăinţei în fiinţa lui, acela insuflă în jurul lui pacea duhului lui, pacea cea binefăcătoare, mângâierea cea din Dumnezeu pentru el şi pentru semenii lui, răbdarea cea sfântă, care îndulceşte inima omului şi lucrarea ei în jur, şi un aşa om are în el Duhul lui Dumnezeu, lucrarea cea bună spre folosul semenilor lui, şi odată cu aceasta are şi plata cea bună.


***

O, feriţi-vă de gâlcevi între voi, căci pricini sunt în toată vremea lucrului sau a statului, dar să rămână mici ele, iar voi să fiţi mari şi să le supuneţi. Şi iarăşi, feriţi-vă de vorbiri doi câte doi, de simţiri doi câte doi, căci voi sunteţi biserică, fiilor, nu sunteţi de sine, iar biserica are multe mădulare. Feriţi-vă de statul în sine, de părerea de sine, de simţirea de sine, de lucrarea de sine, căci voi sunteţi trupul cel întreg al Domnului şi Domnul trebuie să fie, nu voi, şi aşa să fiţi voi. Amin.

O, feriţi-vă de trecut, fiilor, căci voi sunteţi omul cel nou. Chip şi asemănare lui Hristos să fiţi voi! Amin. Iar când auziţi aceasta de la noi, feriţi-vă de nepăsare pentru cele ce auziţi de la noi. Să vă pese de tot ce vine din cer peste voi şi pentru voi ca să le împliniţi şi ca să le trăiţi şi ca să le luaţi în fire, fiilor. O, iubiţi cu iubire mare slujirile care vin din cer peste voi ca să le aduceţi Domnului, şi nu uitaţi, o, nu uitaţi că iubirea este cea care nu cere răsplată. Ei nu-i trebuie răsplată, şi dacă-i trebuie, nu este ea, ci este duşmanul ei, ascuns sub faţa străină de faţa iubirii. O, feriţi-vă de duh îndărătnic, fiilor, şi veţi fi cei blânzi, cei răbdători, făcându-vă bine duhului unul altuia, şi iubirii făcându-i bine, căci ea este locaşul Domnului în voi şi între voi. Fiţi sfinţi prin toate câte noi v-am învăţat în ziua noastră cu voi. Noi am fost Domnului ucenici pentru că am lăsat pentru El tot ce am avut pe pământ, şi nu sunt ucenicii Lui cei ce nu au ce lăsa ca să se dea Lui casă şi lucru şi vestire. Noi am lăsat totul şi am urmat apoi Mielului lui Dumnezeu oriunde El umbla, căci am iubit mult şi ni s-a iertat mult, şi ne-am lăsat pe noi şi L-am ales pe Domnul. Amin.


***

O, poporul Meu, eşti de mare preţ la Dumnezeu. Credinţa ta în lucrarea cuvântului Meu este putere mare în tine, putere de la Dumnezeu, fiule mic, căci Eu am spus că a acelor mici este împărăţia lui Dumnezeu. O, să te păzeşti pe tine însuţi să fii mare, să poţi tu, să faci tu, să vrei tu. O, nu aşa sunt fiii lui Dumnezeu pe pământ, tată. Ei sunt cei mici, în care poate Dumnezeu după ce ei primesc de la El putere să se facă fii ai lui Dumnezeu pe pământ prin iubirea Lui pentru ei, şi apoi prin iubirea lor pentru Dumnezeu. O, fiule născut din cuvântul Meu de azi, ai grijă, tată, să-L iubeşti pe Dumnezeu şi să nu iubeşti altfel dacă eşti în staulul Meu de nou Ierusalim. Nimic altceva, nimic altfel să nu iubeşti, căci numai Eu, numai Eu sunt netrecător, fiule, numai Eu sunt Cel ce-ţi dau viaţă ca să ai, numai Eu sunt totul în om, şi rămâne veşnic cel ce Mă are pe Mine în el întreg, şi unul ca acela nu cade din lucrul Meu şi din staulul bisericii Mele de azi, biserică prin care Eu îi învăţ pe cei născuţi prin ea, prin lucrarea ei cea întru Mine, şi îi învăţ apoi prin ei pe toţi cei ce aud glasul Meu prin biserica Mea de nou Ierusalim pe pământul român, pământ ales de la facerea lumii să fie aşternutul Meu acum, la sfârşit de timp, când Eu iarăşi vin de la Tatăl după om pe nori de cuvânt, căci slava Mea de azi este cuvântul, şi prin el Mă slăvesc. Amin.


***

E zi de bucurie, poporul Meu, dar e şi de durere, tată. Bucuria şi durerea Mea şi a ta merg amândouă şi lucrează biruinţă pentru Mine şi pentru tine, dar ai grijă să păstrezi ce ai de la Mine, ai grijă de credinţa ta în venirea Mea, fiule, căci cine se îndoieşte măcar un pic, acela cade, tată, şi doboară cu el un neam întreg. Am spus nu demult celor ce-Mi stau porţi ca să vin şi să te îngrijesc cu cuvântul Meu pe tine, poporul Meu, şi le-am spus lor că omul ambiţios, omul încăpăţânat prin firea lui de om nimic n-ar avea de pierdut dacă ar iubi ascultarea şi supunerea pentru salvarea lui, nimic n-ar pierde el, decât ambiţia, iar aceasta este diavolul. O, acest diavol are feţe multe şi cârlige multe şi ascunse, zice el, dar este un diavol care se prinde singur în însăşi cursa lui, căci omul ambiţios nu este om deştept, iar prostia îl dă de gol, căci acest diavol poate numai pe tărâmurile lui să strice, numai în omul stăpânit de el.

O, poporul Meu, iubeşte, tată, umilinţa cea dinăuntrul inimii tale, care lucrează în jur pace şi linişte şi iubire cerească, fiule. Te-am povăţuit mereu, mereu să stai în duhul pocăinţei, căci acest duh nu se ridică niciodată în om să pedepsească şi să judece pe fratele său, ci, din contra, se roagă pentru el şi pentru semenii lui un astfel de om, şi acesta seamănă cu Mine, căci Eu îi ocrotesc pe ai Mei şi nu-i judec, ci numai pe cei necredincioşi îi las spre judecată, căci necredinţa este însăşi judecata lor înaintea Mea, a Celui Credincios şi Adevărat, precum este scris că sunt Eu, Cel ce şed pe cal alb şi Mă numesc Credincios şi Adevărat şi judec şi Mă războiesc cu dreptate, şi numele Meu se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu. Amin.


***

O, popor de la izvor, îţi întăresc, tată, puterile trupului, puterile sufletului şi iubirea, şi pe Mine în tine, şi îngeri şi sfinţi cu tine la lucrul zidirii celei noi, care se arată acum tot mai întreg, din zi în zi tot mai mult, şi vom sfârşi curând şi vom pune ordine mare în curţile Mele cu tine. Voiesc cu dor mult, tot mai desăvârşit voiesc îndumnezeirea ta, şi de la tine a multora, fiule. Eu de aceea am venit acum pe pământ cu atâta lucrare, şi voiesc să semene omul cu Mine tot mai mult, de şapte mii de ani doresc aceasta. Omul seamănă cu omul, şi voiesc ca tu să semeni cu Mine, fiule poporul Meu. Voiesc cu dor mare îndumnezeirea ta, şi locaşul Meu cel plin de slavă te doresc pe tine, şi toate prin credinţa ta se împlinesc aşa. Amin.

O, fiilor, fiţi plini de pace şi de toată liniştea cea sfântă la locul şi la lucrul vostru împreună pentru sfârşitul zidirii celei noi în curţile Mele cu voi! Fiţi, tată, harnici, căci Eu vă dau putere să fiţi aşa! Intraţi sub greu pentru orice lucru sfânt de lucrat, căci jugul Meu este uşor, şi este odihnă pentru cei ce intră sub el când Eu îi pun pe ei la lucrul Meu. Avem de lucrat frumos şi cu iubire pentru toate ale Mele cu voi, căci toate trebuie să aibă în aluatul lor, în facerea lor duhul păcii, duhul iubirii, duhul înţelepciunii şi al înţelegerii şi duhul iubirii dintre voi, iubire pentru Mine, nu pentru voi, fiilor. Iubirea dintre cei ce sunt ai Mei este iubire pentru Mine, nu pentru ei, şi aceasta trebuie bine să înveţe şi să ştie apoi toţi cei ce sunt ai Mei şi toţi cei ce vor fi să fie ai Mei. Amin.

Mă las cu pacea Mea peste tine, poporul Meu. Nu uita că te-am aşezat să înveţi Scripturile, tată. Toţi laolaltă, toţi odată să citiţi şi să învăţaţi un singur fel de înţeles al Scripturilor, căci Eu voiesc ca voi să gândiţi la fel, tată, şi aceasta înseamnă fraţii împreună, şi nu altceva înseamnă împreună fraţi. Citirea Scripturilor şi a tot cuvântul Meu de peste voi în zilele acestea, aceasta vă ţine în Mine şi nu în lumea aceasta, fiilor. Amin.


***

Iată, Eu sunt lumina, şi omul este întunericul, şi se luptă lumina cu întunericul, şi aceasta este între cuvântul Meu şi între om, între Mine şi om. Suspină proorocii Mei, suspină cu Mine între cei din cer şi se uită pe pământ cu suspin în ei pentru întunericul din om, şi dintre om şi om, pentru trufia care şi-a făcut scaun de odihnă în om, căci omul care zice rău despre om, acela este el, şi nu altul este răul acela. Se dă omul mai mare unul peste altul, dă să nu se măsoare nimeni cu el, şi să-şi doboare pe orice potrivnic al său, fie prin avuţii, fie prin câştig, fie prin mărire, fie prin dreptate sau nemulţumire pentru dreptate, şi pe pământ e numai şi numai război între om şi om, între om şi rivalul său, căci aşa este în mintea omului, care este adevăratul vrăjmaş al lui însuşi, şi nu omul pe care el voieşte să-l înlăture pentru statul lui însuşi mai mare decât alt om.

O, fiilor, luaţi, tată, învăţătură adâncă din cele ce Eu aşez astăzi din Mine pe masă, din Mine şi din suspinul Meu şi al sfinţilor Mei. Am lăsat învăţătură pe pământ că după roadele lui se cunoaşte omul, ca şi pomul, tată. Cei ce nasc pentru împărăţia cerurilor fii, aceia sunt cei ce fac roade bune, roade pentru cer, iar cel ce doboară omul ca să fie el mai mult decât altul, acela este om slab, om neroditor, om care striveşte rodul care ar mai putea fi rod, om care cruţă ce este rău, şi striveşte ce este bun, şi iată, cei ce cruţă pe cei răi fac rău celor buni şi sunt trădătorii celor buni. O, tată, feriţi-vă, aşa este lăsată învăţătura Mea, feriţi-vă de cel ce năzuieşte să pedepsească! Şi cum adică să vă feriţi? Adică să nu aveţi încredere în unul ca acela, în cel ce are mare năzuinţă de a pedepsi. Acela loveşte în însăşi viaţa lui, a paşilor lui, iar voi înţelepţiţi-vă din orice puteţi să învăţaţi binele din rău, căci din răul pe care şi-l face singur, din acela se înţelepţeşte omul, şi nu din altceva. Omul care nu se biruieşte pe sine este om slab înaintea sa însuşi, şi nu poate fi puternic unul ca acela, şi îşi este sieşi duşman, dar cel ce iartă totul, iar lui nu-şi iartă nimic, acela este cel mai mare între oameni şi pentru oameni, şi aşa este mare omul, şi altfel nu este mare omul, iar aceluia i se iartă totul, căci aşa este la Dumnezeu, şi aşa trebuie să înveţe omul pe Dumnezeu, şi nu cum este el învăţat să înveţe despre Dumnezeu.


***

O, poporul Meu de azi, o, tată, te învăţ taina milei, ca să nu greşeşti lui Dumnezeu prin acest simţământ. Nu de necazurile sau de suferinţele omului să-ţi fie ţie milă, nu, tată, nu, că nu-l duce la bine aceasta pe om, ci să-ţi fie milă de lipsa lui Dumnezeu din om, şi pentru care vine peste el o mulţime de rele, căci singur şi le cheamă, fiindcă unde nu este Domnul în om şi cu omul după cum cere faţa Domnului, acolo este plată de la ispititorul, iar ispititorul Îi cere Domnului voie asupra omului, căci faptele omului sunt împărţite şi multe sunt pe placul diavolului, şi duhul diavolului este folosit de om din pricina lipsei de Dumnezeu din el. Te învăţ lucrarea milei, fiule. O, mila dăunătoare omului şi aproapelui său nimiceşte tot ce ar mai rămâne pentru Dumnezeu în om, căci omul se apleacă spre om şi Îmi dă Mie peste mână când Eu îi dau omului îndreptare sau ispăşire prin suferinţă ca să nu-l las pe el cu totul plată satanei, care-i dă de lucru omului cel fără de lucru sfânt. O, când tu îl ajuţi pe cel căruia Eu îi trimit mustrare spre trezire, ce faci tu, omule? Eşti mai bun ca Mine, tată? Îi faci tu mai bine aceluia? Ba din contra, îl faci să se simtă nedreptăţit şi nu-l laşi în mâna Mea cea făcătoare când el greşeşte. Eu dau să-l scap pe om de păcatul trufiei şi fac aceasta prin tot ce Eu îi trimit, căci trufia când este în om ea are capul ascuns ca să nu-i ştie omul faţa, dar Eu ştiu că toată căderea omului vine de la trufie şi de la nepocăinţă, iar cel ce nu se poate umili împotriva trufiei, Eu, Domnul, dau să-l ajut aplecându-l spre suferinţă, spre neputinţă şi spre ispăşire, şi tu ce faci dacă te apleci să-l dădăceşti, să-l compătimeşti şi să-l înţelegi în rătăcirea lui? Crezi, oare, că ajunge fapta ta la Mine când tu Îmi dai peste mână, când Eu lucrez pentru scăparea omului şi pentru ocrotirea lui de moartea cea veşnică? O, când omul nu se umileşte împotriva trufiei lui tu îi dai ajutor să nu se umilească şi să se creadă meritos pentru aplecarea ta lui. O, ce nebunie, ce nebunie din amândouă părţile şi ce păcat aceasta unul împotriva altuia! O, ce nebunie când omul nu vrea să ştie ce înseamnă Dumnezeu şi lucrarea Lui cea bună pentru om şi ce înseamnă omul! Iată, nu este înţelepciune pe pământ aşa cum era în Ioan Botezătorul. Se încrede omul în sine că este înţelept, că face bine omului, că mângâie pe aproapele său, că are dreptate împotriva altui om sau că e neîndreptăţit, ca unul care stă bine întru toate înaintea Mea. El însă nu ştie, săracul, că Mie Îmi place de cel umilit aşa cum am fost Eu, de cel dispreţuit, de cel răbdător şi iertător prin iubire aşa cum am fost Eu, şi care nu poate pedepsi sau duşmăni pe cel duşman pe el. O, Mie Îmi place de cel care dă să-l trezească pe om spre pocăinţă, spre umilinţă, spre aplecare, şi toate acestea spre salvarea omului, aşa cum Ioan Botezătorul lucra pentru om. O, Mie Îmi place de cel ce lucrează ca Mine cu omul din pricina lipsei lui Dumnezeu din om. Cel lipsit de Dumnezeu în el însuşi nu trebuie miluit, ci trebuie trezit spre aplecare şi spre curăţirea de el însuşi, căci vai de cel ce are prieteni care ţin cu el când el nu stă bine cu Dumnezeu! Vai de cel ce este păsuit pentru neorânduiala lui, căci unul ca acela moare, şi este mort cel ce atrage luişi îndreptăţire din părţi şi omoară viaţa celor ce îi trage la un gând cu el! O, Eu n-am făcut aşa şi nu aşa l-am învăţat pe om prin ceea ce am făcut pentru om, şi de aceea am spus adesea: „citeşte, poporul Meu, Evanghelia Mea cea de acum două mii de ani ca să vezi ce a făcut Domnul şi ce faci tu, ca să vezi ce înseamnă Domnul şi ce înseamnă fariseu înaintea Lui“.


***

minunile sunt numai pentru oamenii necredincioşi şi care tot caută ca să poată să creadă, iar proorociile sunt pentru cei credincioşi, care ştiu ce înseamnă Dumnezeu pe pământ şi ce înseamnă omul, iar aceştia rămân în credinţă şi în taina împărăţiei lui Dumnezeu în ei până la sfârşit cu răbdare pentru mântuirea lor cea de la Mine, şi cu unii ca aceştia pot Eu să împlinesc pe pământ lucrarea Mea şi toate făgăduinţele cele din Scripturi pentru veacul ce va să fie. Amin.


***

Împlinirea întru Mine a celor credincioşi acum trebuie să fie cu mult mai multă şi mai întreagă faţă de cei ce au crezut acum două mii de ani după ce Eu M-am arătat lor Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Dumnezeu dovedit, fiilor. Acum însă a ajuns sfârşitul veacurilor, şi trebuie să nu caute la Mine pentru sine omul, ci pentru Mine şi pentru multa Mea venire cu mântuirea şi cu judecata, pentru cei ce se pocăiesc şi pentru cei ce nu se pocăiesc la glasul Meu, care strigă omul să se întoarcă acasă şi să ia din duhul raiului, şi aşa să trăiască el pe pământ apoi şi să stea înaintea venirii Mele, căci iată cum vin! Vin cuvânt pe pământ şi curăţ cu el omul şi îl spăl pe dinăuntru şi pe dinafară aşa cum spală gospodina vasul de care se foloseşte în gospodăria sa şi îi dă strălucire şi apoi îl pune pe masă şi aşează în el bunătăţi la sărbători. Amin.


***

Fiţi cu inimi pline de înţelepciune de sus pentru felul cum Îl împărţiţi pe Fiul meu. Ajutaţi prin statura voastră cea dinăuntru şi cea din afară să creadă omul prin acestea în Domnul Dumnezeul vostru, să poată să creadă prin voi. Daţi oamenilor daruri ca la nuntă şi spuneţi cum spune omul la nuntă pentru miri când le dă darul mirilor; daţi oamenilor daruri sfinte, credinţă şi iubire, şi spuneţi aşa: „de la noi puţin, iar de la Domnul mult“, ca să vă vadă omul umilinţa, şi mult va lucra peste om umilinţa cea din voi, lucrare de folos pentru frumuseţea omului cea de sus din cer. Sfiala cea sfântă în voi are în lucrarea ei curajul sfinţeniei, prin care biruieşte lumea cel ce iubeşte pe Dumnezeu cu credinţă ziditoare în el. Aveţi grijă de iubirea din voi, numai Domnului s-o daţi, numai Lui, iar omul să aibă de la voi din roadele ei. Aceasta este lucrarea iubirii de Dumnezeu în om. Numai dorul de Dumnezeu să locuiască în voi mereu, şi el să vă fie sarea vieţii, plăcerea vieţii în voi. Rugăciunea să vă fie lină ca apa susurândă şi cristalină de izvor blând în cursul lui, căci zbuciumul în rugăciune îl dovedeşte pe om nemulţumit şi nesătul, şi este semeţie nemulţumirea, şi omul nu cunoaşte faţa acestui păcat. Caldă mi-a fost rugăciunea şi lină mi-a fost în toate durerile vieţii, căci viaţa mea a fost numai Dumnezeu şi durerea Lui în mine, şi dulce I-am purtat durerea şi nu cu zbucium I-am purtat-o, căci smerenia mea pentru Domnul a fost fără de seamăn între oameni şi n-am voit să vreau şi să pot mai mult sau mai puţin ca Domnul meu pe calea vieţii mele, fiindcă eu de la El şi pentru El am venit pe pământ, şi tot omul poate să-şi dea viaţa Domnului ca să fie ca a mea apoi, de folos înaintea Lui, numai să aibă omul milă de Domnul aşa cum am avut eu, aşa cum eu am lucrat-o pe ea înaintea Sa. Iubiţi învăţătura Fiului meu, că iată izvorul Său, care prin izvorârea lui curge şi cheamă omul în barca de salvare! Izvorul plânge, şi aceasta înseamnă izvorârea sa şi plânge şi cântă curgând prin susurul său lin şi învaţă pe toţi dreptatea a toate.

Aveţi grijă de toate clipele vieţii voastre şi lucraţi dreptatea a toate. În zori, când vă sculaţi din aşternut fiţi ca şi treji. Aveţi grijă cum vă ridicaţi, căci ziua bună trebuie de dimineaţă s-o porniţi. Sculaţi-vă cu cuviincioşie şi ridicaţi-vă frumos din aşternut, ca şi cum aţi da Domnului primele voastre mişcări şi gânduri. Ridicaţi-vă din pat cu dreapta trupului, nu vă ridicaţi cu spatele, ci cu faţa, ca să vă fie faţa dreptar al zilei apoi, iar când vă îmbrăcaţi, luaţi întâi mânecuţa cea dreaptă a cămăşuţei, şi apoi pe cea stângă, şi apoi cu amândouă mâinile puneţi pe voi cămăşuţa, căci mare taină este ceea ce vă învăţ eu, şi nimeni nu ştie să înveţe ca mine de la Domnul pe om. Când vă încălţaţi luaţi întâi ciorăpaşul cel drept şi săndăluţa cea dreaptă, ca să vă meargă bine şi cu Domnul să fiţi toată vremea zilei. Tot aşa să lucraţi şi când vă pregătiţi de odihnă pentru trup, şi ca înaintea Domnului să le lucraţi pe toate pentru binele vostru de la El. Când daţi să grăiţi unii cu alţii începeţi cu cuvânt drept, ca să grăiţi drept în toată ziua apoi şi pace să lucraţi între voi prin vorbirea dintre voi. O, urâţi minciuna, căci ea nimiceşte viaţa omului şi nimiceşte frăţia cea sfântă dintre fraţii cei iubitori de Hristos, şi ea este lucrarea diavolului în om, şi din om spre om, şi ca săgeata se înfige ea când ea trece prin om ca să se înfigă în alt om. Luaţi adevărul a toate de lucrare a voastră, luaţi din dreapta, nu luaţi din stânga, luaţi din loc cunoscut de Dumnezeu, nu luaţi din loc neştiut de voi, că Domnul nu lucrează cu necunoscutul pentru voi, căci omul necunoscut de om e cursă pentru om. Cel cunoscut e luminat în afara sa şi se vede bine lumina cea dinăuntrul său, precum se vede şi minciuna din cel ce o are pe ea ca lucrare a sa din firea lui cea rea. O, fericiţi veţi fi voi dacă nu vă veţi sminti întru Domnul, Cel ce locuieşte în cei ce Îl poartă pe El spre om. Fiţi mari cu dreapta şi cu adevărul din voi şi începeţi cu dreapta toate ale voastre lucrări şi mişcări. Fiţi fii ai Celui drept prin chipul şi asemănarea voastră cu ale Sale toate, şi El vă va face pe voi cale a multora spre izvorul Său, care plânge prin cursul său şi cheamă cu duioşia sa la salvare pe om. Amin.


***

Grăiesc vouă cuvânt de dor, căci dorul din voi se face dor pe pământ şi în cer. Vă aştept cu răbdare şi cu dor să vă faceţi asemenea mie înaintea Fiului meu, Care vine să-Şi facă mireasă şi să o împodobească slăvit. Daţi putere dorului în voi, căci dorul este puterea care caută în om după Domnul, caută căutând şi dorind cu dor, şi Fiul meu Iisus Hristos trăieşte în om şi este viu şi Se naşte în om dor, dor şi iar dor, şi aceasta este partea care nu se va lua de la voi, şi fericiţi sunt şi vor fi cei care-şi aleg partea cea bună, partea care nu se va lua de la ei, dorul de Dumnezeu şi căutarea după El cu lacrimi şi cu dor, ca Maria, sora Martei, fiica cea care s-a ales pentru partea cea bună şi care nu s-a mai luat de la ea, căci de cine dorul se leagă, acela nu mai poate altfel trăi, şi este mereu viu, şi în trezie şi în somn mereu viu este.

O, inimioare pline de sângele iubirii de Dumnezeu, dorul din voi vă va învăţa toate, şi din Domnul va lua şi vă va vesti vouă, căci izvorul Lui curge şi se deschide tot mai mult, şi stăvilarele lui cad şi curge râul vieţii şi face limpezi inima şi mintea omului credincios şi îl face pe el fiu al Tatălui ceresc, precum Fiul meu Iisus Hristos este, şi este Cel dintâi între mulţi fraţi, precum este scris despre El. Vă binecuvintează Domnul credinţa şi iubirea, pe care voi să le lăsaţi în mâna Lui, ca El să le aşeze în voi mereu zidire nouă, aşa cum vremea de acum cere, iar temelia acestora este dorul, care-I face casă în voi Fiului meu Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. Pe aripi de înger v-am purtat spre izvor pentru ziua mea de serbare, şi tot aşa şi spre ale voastre înapoi, până ce ale Domnului vor fi toate ale voastre, toate câte vă alină sau vă însărcinează pe voi.


***

O, poporul Meu, adu-Mi, tată, aminte de făgăduinţele Mele pentru cer nou şi pentru pământ nou şi ţine-ţi gândul în ele, tată, ca să se facă ele, căci ele trebuie să se arate cu multul din loc în loc peste pământ, după cum scrie în Scripturi!


***

Hai, mama Mea, să-i hrănim cu dor pe cei abia atraşi de farmecul cuvântului Meu peste oameni în zilele acestea de venire a Mea iarăşi de la Tatăl la om! Hai, mamă, să le dăm vlagă şi să-i învăţăm pe ei veghea şi iubirea de Dumnezeu, căci pentru iubire trebuie mereu veghe, mamă, că altfel ea se stinge ca focul care nu mai are lemne pentru ca să ardă el, mamă. O, binecuvântată eşti de Mine, Fiul tău în cuvântul tău de azi pentru ţara Mea de venire şi pentru cei ce aud glasul Meu de la izvor şi vin spre el din depărtări ca să înveţe să se facă şi ei fii ai lui Dumnezeu şi moştenitori ai credinţei sfinte, care este puterea cea pentru Dumnezeu în om, o, mamă. Amin, amin, amin.


***

Te povăţuiesc, poporul Meu, să iubeşti duhul de biserică, tată, şi să-l urmezi pentru viaţa ta şi a Mea prin biserică, fiule. Biserica are sobor, şi fără sobor ea nu este biserică. Ea trebuie să lucreze după hotărâri întemeiate peste orice stare sau pricină, şi toate se judecă de către soborul ei cel din apostoli zidit în mijlocul ei. Biserica este cea care are cap şi trup, şi nu se poate cap fără trup sau trup fără cap. Biserica este cea slujită de cei ce o păstoresc şi o îngrijesc pe ea, iar ea trebuie să lucreze în Duhul lui Dumnezeu, în duhul iubirii cea de sus şi al ascultării pentru cele de sus, aşa cum a fost ea aşezată de Mine şi de urmaşii Mei, de ucenicii Mei cei de la început, cei pe care Eu i-am trimis după învierea Mea să vestească împărăţia cerurilor şi să aşeze biserica Mea din loc în loc, din cetate în cetate pe pământ şi să fie ea apoi turma Mea, rodul Meu, rodul propovăduirii apostolilor cei de la Mine născători de turmă sfântă pe pământ. Amin.


***

O, popor al Domnului, deschide-ţi voinţa şi apoi înţelepciunea ca să auzi şi să împlineşti şi să poţi să împlineşti. Voi, fii şi fiice, trebuie să staţi cu cartea deschisă pentru orice stare, căci cartea Domnului cu voi e cartea înţelepciunii cea pentru voi, şi e cartea judecăţii pentru cei necredincioşi acestui cuvânt. Luaţi din carte, luaţi cu cei ce ştiu să ia din ea pentru fiecare stare, pentru fiecare rană, pentru fiecare boală şi primiţi-i pe ei, căci bolile sufletului sunt rele înăuntru şi în afara celui bolnav şi pot dăuna în jur pe semeni, căci scris este că puţin aluat dospeşte toată frământătura.

O, să se vindece fiii şi fiicele acestei lucrări de duhul de femeie, care este duh uşuratic, duh iubitor de sine în om, duh al nemulţumirii, duh al răzvrătirii şi duh al închipuirii, iar închipuirea este boală cu chin în cel ce o are pe ea şi nu umblă după vindecarea ei. O, duhul închipuirii dă să lovească în porţi din mulţi din cei ce îl păstrează pe el în ei ca hrană a minţii lor. El dă să tot învinuiască şi să slăbească porţile Domnului şi pe străjerii poporului sfinţit, căci cei ce n-au auzit pe Domnul, Care adesea a vestit că toate se sparg în porţi, aceia dacă nu iau să citească în carte sau să-i primească cu deschidere pe cei ce pot să le arate lor de la Domnul, rămân ei tulburători de la mijloc, rămân cu duhul închipuirii lor, şi iată, trebuie să fie şi aceasta ca să iasă la lumină cei încercaţi prin multe ispite, şi apoi biruitori cu Evanghelia Domnului peste pământ.

O, greu se mai zideşte în om împărăţia lui Dumnezeu! Nu ştie omul să primească pe ziditorii lui şi să le deschidă lor! O, nu mai e vremea să nu ştiţi, fii şi fiice ale lui Dumnezeu-Cuvântul! Cei ce sunteţi nemulţumiţi şi răvăşiţi între cei ce sunt poporul Domnului, fiţi credincioşi ca să vedeţi că puţin aluat dospeşte toată frământătura, şi nu va lăsa Domnul aluatul cel stricat ca să-l strice pe cel bun, căci Domnul este Mielul Cel biruitor, nu Cel biruit este El. Fiţi ascultători, fiţi primitori de sfat şi de trezire pentru lucrarea facerii voastre, căci cu greu se zideşte în voi împărăţia cerurilor, dar primiţi-i pe ziditori ca să vă lucreze ei, după cum Domnul a orânduit să fie şi să se lucreze în poporul Său. O, lucrarea de fiu este ascultarea, iar cine nu poate să fie fiu ascultător, nu poate să fie moştenitor al tatălui său. Vă vom învăţa ce este ascultarea şi cum lucrează ea. Aşezaţi-vă! Vă vom învăţa pe voi în ziua aceasta. Amin, amin, amin.


***

Le spun la toţi oamenii de pe pământ să biruiască lumea: pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii, căci acestea sunt duhul morţii, duhul care a prins putere în văzduh prin măiestria cea bolnavă a omului, căci omul îşi zideşte moarte prin tot ceea ce s-a deprins el să facă, şi cu care numai păreri de rău îşi pregăteşte lui, târzii păreri de rău şi tot mai târzii.

Post sfânt, rugăciune sfântă, statură cuviincioasă, părăsirea plăcerilor, ascultarea de poruncile vieţii şi multă, multă iubire şi credinţă şi multă credincioşie lângă Mine, aşa să împlineşti tu, popor credincios, şi strânge-te, tată, lângă Mine, ca să te bucuri şi ca să Mă bucuri, că nu sunt între cer şi pământ ceasuri şi locuri mai măreţe ca atunci şi ca acolo unde Eu cu tine ne întâlnim şi ne scriem pe pământ cu popasul cerului, Eu şi cu voi întru întâlnire cerească în zilele acestea.


***

O, mare este sănătatea cea pentru Mine în om, căci fără ea nu este sănătos omul, chiar dacă trupul îi poate. Adevărata comoară a sănătăţii omului este atunci când trupul lui poate pentru Dumnezeu şi ca Dumnezeu pe pământ între oameni, căci sănătatea şi trăirea Mea în om aduc Mie rod suflete scoase din foc şi aduse la înviere. Eu sunt Cel ce am înviat dintre morţi ca să învie şi omul aşa cum Eu am înviat, căci pentru om am înviat, şi sunt începătura învierii, şi fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de învierea cea dintâi, şi peste care nu mai poate moartea, precum este scris.


***

O, nu vă bucuraţi, nu vă odihniţi, nu vă liniştiţi atâta timp cât staţi în mijlocul lumii cu paşii voştri, căci lumea înoată în păcat şi lasă urma lui peste tot pe unde ea stăpâneşte şi creşte cu veninul ei ucigător de om. Purtaţi cu voi Duhul Meu şi apă sfinţită de la izvorul Meu de cuvânt şi faceţi-vă pârtie cu ea printre morţi, căci nu e boală mai grea pentru om ca şi duhul lumii, duh care cheamă pe pământ ziua mâniei Mele, zi de durere peste bucuriile cele fără de Dumnezeu ale oamenilor de pe pământ.

O, îmbrăcaţi-vă în duhul blândeţii, că de mare ajutor este el pentru statul Meu în om, pentru căldura lui cea plină de taină sfântă, taină de la care se naşte în om înţelepciunea cea de sus, toiagul de sprijin pe calea lui cu Mine, căci Eu locuiesc în înţelepciunea Mea cea din om, şi pe care el o dobândeşte de sus prin duhul blândeţii, duh care poate totul în om, Duhul Meu.


***

Aveţi grijă cu cei ce vin să se alipească tainei Domnului cu voi. Învăţaţi-i pe fiecare că este o taină pe pământ cel ce are în el împărăţia lui Dumnezeu. Învăţaţi-i că aurul amestecat în noroi nu mai are nume, nu mai are preţ. Învăţaţi-i pe ei să se păstreze taină, să se păstreze în Dumnezeu cel ce iubeşte să fie cu Domnul pe pământ, şi daţi-le putere să creadă aceasta, că iată, eu le dau. Îngerul Rafael a fost o taină în călătoria lui cu cel credincios, iar această lucrare trebuie ştiută că este între pământ şi cer cu cei credincioşi, chiar dacă vrea, chiar dacă nu vrea omul, căci tainele lui Dumnezeu pe pământ sunt îngeri cu trup şi fără trup, iar îngerii sunt taine şi slujesc trupurilor celor credincioşi şi duhurilor lor locuitoare în trupuri.

O, nu uitaţi vorbirile sfinte şi pline de taină între voi, căci îngerii tainelor cereşti vă slujesc vouă atunci, şi nu uitaţi să iubiţi lucrarea bisericii cea cu sobor, şi numai aşa să lucraţi, numai cu îngerii, şi nimic, nimic să nu aveţi care să nu poată fi mărturisit din voi bisericeşte, iar faptele întunericului să le pedepsiţi cu tot cu întunericul lor, ca pe lucrarea diavolului care nu iubeşte lumina, ascunzându-se de ea.

Fiţi cerul Domnului pe pământ, unde nimic nu este decât lumină. Învăţaţi această nouă împărăţie, împărăţia luminii, căci cei ce nu iubesc să fie aşa, aceia vor plânge din pricina întunericului lor, căci cele ascunse sunt rele pentru aceasta, iar cele în lumină ţinute sunt ale celor curaţi, curaţi în ei şi între ei unii pentru alţii, iar făţărnicia îi dovedeşte pe cei ce o lucrează pe ea. Aşa îmi învăţ eu poporul în ziua mea de serbare, iar ca să lucreze el lucrarea luminii, să ştie fiecare că ea se face cuvânt, şi numai aşa lumina este lumină. Cuvântul tău este lumina ta, fiule, iar dacă ea nu este cuvânt, nu este lumină. Cuvântul cel despre tine mereu în gura ta, despre lumina aceasta grăiesc eu ţie, despre lumina ta, iar lumina Domnului este cea care îi învederează pe toţi şi pe toate câte sunt şi se fac.

O, cuvântul meu este cu durere în el, căci eu văd din cer şi îl îndemn pe fiecare fiu să se facă cuvântul său pentru taina inimii curate între frate şi frate, pentru duhul credincioşiei dintre voi, fii ai cuvântului sfânt. O, Domnul Se face cuvântul Său, şi aşa Se arată El vouă. Faceţi şi voi ca El şi ca lucrarea Sa, fiţi asemenea Lui cu lucrarea voastră, căci Domnul este Cel Care grăieşte cuvântul Său, şi de aceea este, şi Se arată că este şi ce este El. Cel ce cuvintează, acela este, iar cel ce nu cuvintează este ascuns în însuşi trupul lui. O, feriţi-vă de cele ce dau să se ascundă în voi şi între voi şi voi şi vegheaţi pentru lumina a toate şi pentru toată lucrarea ei, căci aşa sunt pe pământ cei ce sunt fiii lui Dumnezeu şi în toată lumina stau ei. Amin.

O, staţi descoperiţi cu cele din voi, căci cei ce au haină peste haină vor fi vădiţi şi nu vor putea să se învelească. Aşa să-i învăţaţi voi pe cei ce vin să se înfăţişeze Domnului cu mersul lor pe calea aceasta a mea cu voi. Aveţi grijă, fiilor, să nu aibă ei haină peste haină, ci să aleagă ei lumina, şi ea să le fie hăinuţa pe calea lor cu Domnul pe pământ. Îi povăţuiesc să înveţe lucrarea oilor cu păstor, căci oile fără toiag peste ele cad în calea lupilor, şi altă soartă nu au, iar lupii au haină peste haină şi nu se dau să fie cunoscuţi.


***

Ai grijă de tine ca şi de Mine, şi aceasta este o vorbă mare, tată, e prea mare pentru cel neascultător, dar pentru cel ascultător e lucrătoare, fiule. O, ai grijă de Mine şi numai aşa te vei îngriji de tine, fiindcă atunci am Eu de tine grijă, tată. Cel ce are grijă de Mine face aceasta ca să semene cu Mine, şi aşa se îngrijeşte el de sine, semănând cu Mine aşa, şi nu altfel. O, ai grijă să nu-Mi scoţi ochii că-Mi lucrezi sau că lucrezi fratelui tău. Nu ai dreptate, tată. O, şi Eu lucrez ţie mai mult ca tu Mie. La fel şi fratele tău lucrează pentru tine, şi unii pentru alţii lucrăm, şi aşa este la Mine măsura, şi nu este cum dai tu să măsori. Măsurătoarea ta e părtinitoare de partea ta, iar Eu nu tot aşa Mă dăruiesc. Nu cer plată pentru ce dau, pentru ce fac, ci numai loc de odihnă cer de la om.

Eu cu toată iubirea aduc spre voi pe cele trebuincioase, şi lucrez prin taina Evangheliei Mele de peste voi. Voi însă ar fi să aveţi ca şi cum n-aţi avea, ca să puteţi fi dornici de mila Mea, de căldura Mea, spre mângâierea voastră. Taina mângâierii este a celor ce iubesc. Numai a acelora este ea, şi Duhul Sfânt este aluatul ei. El este Mângâietorul, iar cine nu doreşte de El, acela este stârpitură între pământ şi cer.


***

Nu ieşiţi şi nu intraţi în curţile Mele cu voi fără să vă stropiţi cu apă sfinţită prin cuvânt, căci duhul rău stă la pândă la toate răspântiile, pe toate căile şi cărăruţele să vă păteze cu turnările lui şi să vă dezbrace de veşmântul ascultării cea pentru paza voastră, venită de la rostirea cuvântului Meu de peste voi. Am pus în poarta care străjuieşte grădiniţa cuvântului Meu, am pus în ea putere de destrămare a toată lucrarea diavolului, pusă de omul vrăjmaş şi pizmaş în calea voastră, asupra voastră ca să vă murdărească cu cele ale lui apoi şi să vă cadă din braţul Meu. Mergeţi pe calea cea arătată de Mine vouă, fiilor, şi pe care Eu am aşezat cuvânt de ocrotire a voastră. Am pus duh în poarta care străjuieşte grădiniţa Mea de cuvânt şi v-am orânduit drum vegheat. Vedeţi din Scripturi pilda celui ce n-a ţinut calea pe care Eu i-am spus să meargă neabătându-se de pe ea, şi a fost mâncat de fiare cel ce n-a ascultat, cel ce a călcat peste cuvântul ascultării.

Lucraţi după cuvântul Meu, fiilor! Lucraţi lucrare de fiu, tată! Iubiţi curăţenia în toată vremea şi peste tot, iar în această taină intră lucrarea ascultării, căci oaspeţi cereşti dau să se odihnească pe lângă voi. O, nu este lege împotriva curăţeniei. Fiţi curaţi, şi în curăţenie să vă trăiţi viaţa! Nu staţi fără cei din cer mereu cu voi. Cei din cer sunt curaţi şi stau în curăţenie şi în duhul ei! Daţi voie Duhului Meu să Se sălăşluiască între voi cu înţelepciunea Sa, care vine dacă vreţi s-o aveţi între voi, şi după ea să lucraţi! Ea când vede duh de om nu se mai apropie, nu are cale să vină. Când omul dă să orânduiască el peste ale Mele Mă dă deoparte pe Mine atunci. Voiesc totul să fie al Meu cu tot cu voi, şi nu al vostru, fiilor, căci diavolul se teme de Dumnezeu, iar la om îndrăzneşte, tată. Am rostit demult un cuvânt prin care am spus aşa în cartea Mea cu poporul Meu: «Fiule, dacă vei spune în lucrarea Mea cu tine că „asta e camera mea sau lucrul meu“, vei greşi, şi unde-ţi va sta capul îţi vor sta picioarele». O, aşa, aşa Mă dă omul pe Mine de peste el şi Mă pune la picioarele lui pentru cele ale lui numite de el, şi judecă omul după mersul lui pentru cele ale lui. Nu aşa trebuie să facă omul cu Mine, tată, căci el Îmi este dator cu multul pentru viaţa lui: pentru soare, pentru lumină, pentru căldură, pentru iubire, pentru facerea Mea cea pentru el, şi pe toate acestea i le dau în dar, cerându-i doar duh umilit înaintea Mea, între Mine şi el. El însă se simte bine stăpân, dar omul nu poate să fie stăpân, căci Stăpân este numai Cel ce veşnic este. Amin.


***

Te povăţuiesc să-ţi deschizi guriţa şi să faci cu ea lucrarea vieţii tale, căci Eu am zidit mădularele omului şi le-am dat la fiecare lucrare, iar gurii i-am dat lucrarea cuvântului şi i-am dat să grăiască. O, nu e să nu grăiască gura, ci e să grăiască ea, după lucrarea de facere pe care i-am dat-o. Nu uita că tu ai venit la Mine să-Mi fii fiu, nu să-Mi fii argat, căci Eu am argaţi îngerii slavei Mele, şi ai şi tu tot aşa din partea Mea, numai să vrei să-Mi fii fiu, tată, dacă ai venit să fii al Meu. Fiul stă la masă cu Tatăl, dar argaţii nu, iar tu trebuie să stai cu Mine la masă de cuvânt şi să ne iubim la masă, nu să ne răcim unii de alţii, fiule tăcut la masa nunţii Mele cu tine. O, nu tăcea, tată, la masa cea frăţească a nunţii Fiului de Împărat, căci Eu am scris pe pământ lucrarea cea de la masa Mea de nuntă, iar cel care tăcea la masă a pierdut, a pierdut locul de la masă, ba a fost şi grabnic pedepsit.


***

Fiilor, fiilor, judecata Mea nu este nedreaptă. Eu judec fapta omului între Mine şi el, nu între el şi fratele lui. Ţineţi minte această lucrare, căci cerul altfel nu lucrează între Dumnezeu şi om. Pentru cele dintre om şi om are datoria fiecare din cei doi să lucreze dreptatea sau pocăinţa pentru faptă, iar dacă nu le lucrează cei doi pe acestea, mai apoi vin peste ei cele bune sau cele rele lucrate de ei, şi aceasta este dreptatea care se aşează la locul ei chiar prin înseşi faptele dintre oameni, prin însuşi cântarul cel drept, care lucrează în taină dreptatea a toate.


***

Trupurile celor înviaţi sunt străvezii şi scapă de sub învelişul de carne şi se văd lucrându-şi lucrarea. Omul are două trupuri: unul înăuntru şi unul în afara lui. Iată, aşa este omul cel ascuns în însuşi trupul lui, în cele dinăuntru ale trupului lui, în carnea lui, aşezată pe oasele lui. Când se umblă la un trup pus în pământ după ani de zile, acesta nu mai este carne şi sânge, ci numai oasele lui, numai cele dinăuntru, iar carnea şi sângele se fac pământ, şi numai oasele îl mai mărturisesc, numai cele rămase din om, iar celelalte au mers la judecată.


***

O, poporul Meu, îţi amintesc, tată, să nu uiţi lucrarea vorbirilor sfinte în mijlocul tău, căci Eu aşa Îmi fac loc cu tine şi cu sfinţii şi cu harul Meu cel lucrător pentru tine şi prin tine în mijlocul tău, şi pe pământ apoi cu tine în lucrare pentru mulţi, căci vorbirile sfinte sunt pline de taină sfântă şi slujesc lor îngerii tainelor cereşti şi se încălzesc sfinţii lângă căldura ta cea pentru Dumnezeu între frate şi frate, căci Eu arunc mereu focul Meu în tine ca să ne încălzim la el, Eu şi cu tine, că nu e bine să fie rece pentru Dumnezeu în mijlocul tău, poporul Meu. Focul Meu cu tine ţine de cald şi de mângâiere mulţimilor de suflete, şi iau foc unii de la alţii cei ce iau acest foc de Duh Sfânt de pe masa Mea cu tine, şi îşi aprind iubirea şi veghea cei ce se hrănesc cu iubirea Mea cea din mijlocul tău pentru om.


***

O, trebuie ascultare de Dumnezeu, poporul Meu! Rău e să se poarte om cu om cu neascultare între unul şi altul, căci aceasta se răsfrânge apoi şi între om şi Dumnezeu, căci se suie la cer toate, toate ale omului, fiindcă sunt îngeri buni şi răi, şi aceştia lucrează deplin lucrarea lor, ascultând fiecare de stăpânul lor. Lucrez cu cerul lucrare cu sobor ceresc în mijlocul tău şi te îndemn să te îndeletniceşti să lucrezi şi tu pentru orice lucrare sau pricină tot aşa cum lucrez Eu, căci Eu vin cu aşezare cerească de sobor lucrător ca să îţi dau pildă de lucru, poporul Meu.


***

O, deschideţi-vă larg, larg duhurile şi inimile, iar auzul să vă fie ager acum, voi, cei adunaţi la masa Mea în ziua aceasta, căci Eu, Domnul, Mă aşez cuvânt de pomenire a mersului Meu dinspre cer spre pământ mai bine de cincizeci de ani, însoţit de un popor credincios în mijlocul neamului român. O, cu mare durere spun că e cutremurător de dureros la cer credinţa cea din om care apoi se stinge ea în cel care o poartă! Am petrecut cu multă durere şi numai în umilinţă pe toată calea aceasta cu un popor care nu Mi-a fost statornic până la sfârşit. Drumul a fost cu trepte, că altfel nu ajungeam până azi cu calea cuvântului Meu cel de azi peste pământ. Am cerut puţin, şi am tot adăugat pic cu pic apoi la viaţa cea sfântă, pe care voiam Eu s-o aşez în cei ce veneau să-Mi fie popor credincios şi împlinitor sfinţeniei Mele în om. Am grăit ca un tată blând peste cei ce aveau să crească pic cu pic, dar, îngăduitor cum M-am purtat, puţin de tot l-a ajutat îngăduinţa Mea pe cel ce venea să-Mi fie popor, alături cu mersul crucii Mele de azi, şi apoi să Mă bizui Eu pe el cu tot mai multa Mea cale pe pământ, căci calea Mea din cer pe pământ creştea, creştea odată cu multul Meu cuvânt, izvorât din gura Mea.


***

O, poporul Meu, dau mereu să te nasc din cuvântul Meu cel mereu proaspăt şi să te învăţ taina celor credincioşi, căci darul şi duhul credinţei celei lucrătoare se aşează în cei blânzi şi smeriţi cu inima, iar dacă vrei să-i ştii pe cei ce sunt aşa, aceia sunt cei ce au credinţă pentru lucrările Mele pe pământ, pentru puterea Mea, care se arată prin credinţă şi prin duhul pocăinţei, tată, aşa cum s-a arătat la cei trei tineri credinţă lucrătoare, căci în cuptorul cel de foc fiind aruncaţi pentru credinţa lor, ei cu inimi zdrobite şi cu suflete smerite cereau să le fie de Domnul primite ruga lor şi ziceau: «O, Doamne, ai dat hotărâri drepte pentru tot ceea ce ai făcut cu noi. Păcătuit-am, dar nu ne lipsi de îndurarea Ta, căci nu mai e profet acum, nici ardere de tot, nici jertfă, nici prinos, nici loc unde să aducem înaintea Ta pârgă şi să aflăm har, ci numai cu inima înfrântă şi cu duh umiliţi să fim primiţi. O, nu ne ruşina, ci poartă-Te cu noi după îndurările Tale, ca să se ruşineze cei ce ne împilează, şi să ajungă de ocară cu toată puterea lor cei ce ne pedepsesc pe noi, ca să cunoască ei că Tu eşti singurul Dumnezeu şi eşti Cel preaslăvit în tot pământul!», şi o, minune, căci slujitorii împăratului nu curmară cu încălzirea cuptorului, şi vâlvătaia s-a ridicat de patruzeci şi nouă de coţi, încât când a izbucnit afară i-a mistuit pe caldeii care erau împrejurul cuptorului, căci în cuptor îngerul Domnului a suflat vânt răcoritor, iar focul nu s-a mai atins de ei, şi atunci ei au cântat cântare de laudă, preaslăvind pe Dumnezeu în cuptor, şi iată, aşa este biruinţa celor credincioşi. O, erau blînzi şi smeriţi cu inima aceşti fii, şi aveau în ei credinţă pentru lucrările lui Dumnezeu pe pământ, şi aceasta este taina credinţei celor credincioşi, poporul Meu. Cei ce ajung în necredinţă nu au duhul blând şi smerit, nu au loc în ei pentru Dumnezeu şi pentru credinţă în lucrările lui Dumnezeu, nu are loc în ei duhul pocăinţei, duhul duioşiei, dar în mijlocul tău Eu voiesc să Mă bucur de darurile pentru cei credincioşi şi să te învăţ mereu tainele lui Dumnezeu, poporul Meu, iar cei credincioşi dăinuiesc, tată, şi nu este minciună dăinuirea pe vecii a celor credincioşi, şi îţi voi grăi ţie desluşit aceasta, căci Eu sunt în mijlocul tău învăţător ţie, tată, numai tu să te sileşti să ştii apoi cele ce Eu te învăţ pentru naşterea ta cea de sus, pentru ca să fii tu din Dumnezeu pe pământ şi prin credinţă să lucrezi, şi să iei lucrul tău de la Dumnezeu când El vine spre tine să-l lucrezi înaintea Lui.


***

Iată cum am dat Eu să prăznuiesc în tine praznicul naşterii Mele, poporul Meu. Te-am învăţat, tată, iar şi iar te-am învăţat taina credinţei, patul ei de odihnă şi lucrarea ei apoi. Eu prin credinţa celor credincioşi am croit calea venirii Mele trup pe pământ, născut din mama Fecioară între fiii oamenilor. Taina naşterii este credinţă în naştere. Taina facerii a toate este credinţă în cele ce au să vină şi să fie apoi, şi aşa se împlinesc ele pe pământ şi rămân ele tainele lui Dumnezeu şi sunt învăluite în taină, aşa cum a fost şi taina naşterii Mele, pe care puţini de tot au purtat-o atunci pe pământ în inimile şi în lucrarea lor cea pentru naşterea Mea.


***

Omul se simte neîndreptăţit de Dumnezeu, căci el îşi trage merite. O, nu e nedrept Dumnezeu cu omul, căci omul este păcătos şi nu are nici blândeţe, nici umilinţă, nici pocăinţă. Omul zice că Dumnezeu este iubire, şi bine zice, dar să mai zică şi altfel, şi să zică despre iubire că ea nu are nimic legat cu păcatul, căci între Dumnezeu şi om stă perete despărţitor păcatul şi rătăcirea omului de pe calea Mea. O, nu este Domnul nedrept cu omul, ci omul este nedrept cu Dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire din iubire, iar omul este din păcat.

Să se nască din Dumnezeu omul şi să fie apoi blând şi smerit cu inima, ca să primească de la Mine darul credinţei şi duhul înţelepciunii de sus pentru lucrările Mele cu el, aşa cum mama Mea Fecioară a primit prin înger lucrările lui Dumnezeu peste ea,


***

O, numai copiii, numai ei rămân în duhul naşterii, căci ei sunt mici şi sunt cei ajutaţi şi sunt cei ce nu cunosc răul şi semeţia lui cea din vârful lui. O, e atât de semeţ omul, că nici nu-şi poate zări cu ochii minţii lui semeţia lui, şi iată, îi trebuie doctor omului ca să-i spună boala şi să-i dea doctorii de vedere, căci boala necăutată se întinde pe tot omul, pe trupul, pe duhul şi pe sufletul lui şi greu se mai poate apoi scoate ţâţâna ei din om ca să poată omul să-şi înnoiască viaţa.


***

pentru om am grăit şi înainte de facerea lui, şi după ce l-am zidit, şi cu Tatăl am grăit Eu grăirea Mea şi a Lui, şi este una grăirea Mea şi a Lui, căci Eu şi cu Tatăl Una suntem. Amin. O, nu tot aşa este între om şi om grăirea ca să fie una cei ce grăiesc unii cu alţii, şi aceasta este durerea cea de şapte mii de ani între pământ şi cer, durere între om şi Dumnezeu, şi între om şi om, căci semeţia şi-a zidit casă întărită în om după ce omul s-a încumetat să nu asculte de Dumnezeu, şi de atunci se loveşte om pe om, se supără om pe om, se încearcă om peste om pentru întâietate şi se desparte om de om pentru nemulţumirea dinspre unul spre altul, şi de aceea omul nu dăinuieşte, şi de aceea este trecător omul şi este necredincios tainelor vieţii, căci aşa trăisc pe pământ cei necredincioşi, şi apoi ei trec.


***

Mă aşez învăţător ţie, poporul Meu, şi apoi îţi dau cuvântul învăţăturii şi putere ca să-l împlineşti pe el, spre pacea ta, fiule, spre pacea dintre fraţi şi spre mângâierea Mea cea de la tine, căci când fiii ascultă se naşte bucuria cea din ascultare răsărită, căci ea este rodul ascultării. Ascultă tu ca un copil învăţătura Mea din ziua aceasta, şi să vă purtaţi între voi aşa cum trebuie să se poarte copiii înaintea părinţilor lor, spre rod de bucurie apoi, măi fiilor, căci voi nu trebuie să vă faceţi învăţători unii peste alţii decât prin ascultare, şi, văzându-se ea între fraţi, să ia fraţii unul de la altul puterea ascultării, şi cu răbdare să se poarte fiecare înaintea fratelui său. Amin.

Iată cum vă învăţ Eu în ziua aceasta! Vă învăţ să fiţi cu duhul smerit unul faţă de altul, iar acest duh să vă ajute pe voi să vă vedeţi şi să vă spuneţi singuri greşalele, că Eu v-am spus vouă că omul greşeşte mult într-o zi şi trebuie să-şi cureţe ziua spre sfârşitul ei apoi, ca să fie curat în ea înaintea Mea şi să fie omul curăţat. O, nu cumva să credeţi că nu greşiţi cu nimic într-o zi ca să staţi nepăsători pentru câştigarea zilei. Voi trebuie să vegheaţi, tată, peste purtarea voastră spre sfârşitul zilei şi să vă întrebaţi dacă nu cumva v-aţi făcut grei sau nepăsători pentru duhul frăţiei sau v-aţi mărit cu ceva înaintea celor de o lucrare cu voi. Este scris în Scripturi să vă spuneţi greşalele dintre voi spre vindecare de ele, fiilor, şi unii altora să vi le arătaţi spre creştere curată şi neîngreuiată de greşale.

O, nu este bine, fiule, să te înveţi să-i spui fratelui tău că a greşit dacă nu ai numire de învăţător şi de veghetor peste fraţi. Te scrie diavolul cu duh de judecată dacă faci aşa, dacă nu eşti numit să faci aceasta. O, să nu vă deprindeţi să lucraţi aşa între voi şi voi, măi fiilor. Să ia de la voi învăţătură tot poporul Meu cel ascultător de peste tot, căci sunt şi mulţi neascultători, iar Eu nu le pot da şi celor ce nu ascultă, şi aşa trebuie să facă şi cei ce învaţă pe fraţi din partea Mea.

O, fiilor, mărturisiţi-vă greşalele dintre voi unii altora, căci trebuie să vă vindecaţi de ele, tată. Să nu vadă fratele tău că tu rămâi nepăsător de greşeala pe care el o vede la tine, ca nu cumva să-ţi spună el greşeala sau ca nu cumva să-l slăbeşti spre greşeală şi pe el, căci omul este slab, tată, şi are obiceiul cel slab să se ia după om, după cel ce greşeşte, şi nu e bine aceasta, şi e bine să ia de la învăţător, că numai învăţătorul are de la Mine să înveţe pe fraţi sau să judece pricinile dintre ei, cu orânduială de la Mine pusă. O, nu trebuie să-i spui fratelui greşeala lui şi să-i dai sfat pentru ea, ci trebuie să cauţi greşeala ta şi s-o spui lui, iar el ţi-o va spune pe-a lui apoi, şi aşa vine vindecarea de la unul la altul, căci din părerea de rău pentru greşeală vine în tine îndemnul ca s-o apeşi pe ea pentru eliberarea ta de sub ea, şi aşa să luaţi unul de la altul îndemn pentru vindecare de greşale, fiilor. O, nu trebuie împlinită de formă învăţătura aceasta a Mea de peste voi, şi nici cu făţărnicie, ci trebuie din smerenia inimii, tată, şi trebuie să se îndeletnicească bine inima cu lucrarea aceasta a vindecării de greşale, şi nimic nu trebuie lăsat pe mâine, fiilor, căci fiecare zi are neputinţele ei, fiindcă e vechi omul în neputinţe, dar Eu stau la mijloc între voi şi vă dau mereu duh de viaţă, şi numai pentru aceasta Mi-am făcut Eu coborârea la voi, şi nepregătiţi mereu de Mine nu puteţi sta înaintea Mea, fiilor, căci diavolul este învăţat să vă învinuiască înaintea Mea, iar Eu trebuie să-i arăt lui ocrotirea pe care v-o fac, şi despre care vă învăţ, ca să vadă el şi să slăbească cu pâra lui mereu adusă înaintea Mea pentru cei credincioşi ai Mei, şi care nu-şi scutură vina, ci şi-o vindecă pe ea, unii altora mărturisindu-şi greşalele dintre ei, căci taina frăţiei este mare şi trebuie curată să fie ea între fraţi. Vă veţi mira, poate, pentru aceasta ce vă învăţ Eu astăzi, dar Eu voiesc să vă scap de osândă, tată, căci dacă vă faceţi unii peste alţii învăţători pentru greşalele dintre voi, să ştiţi că vă învăţaţi să nu mai cântăriţi greşalele voastre mai mult decât pe ale fraţilor voştri, şi nu este drept să lucraţi aşa, tată, nu este, fiilor, căci Unul este Cel Drept. Voiesc să fac mult bine peste tot pe unde sunt strânşi în chiticele creştini pentru slava Mea de azi, pentru bucuria Mea înaintea Tatălui, dar să asculte cei ce stau uniţi pentru duhul învăţăturii şi a frăţiei apoi, căci frăţia are lucrarea vindecării greşalelor unul de la altul prin mărturisirea lor, medicamentul celor ce iubesc să fie sănătoşi şi curaţi de greşale. Ochiul care se uită la greşeala fratelui său, acela este ochi strâmb, ochi care nu vede drept, căci se uită în lături, şi aceasta vine de la diavolul. O, nu zideşte frăţia această lucrare, ci duh de judecată naşte ea între fraţi, iar cei ce judecă aşa cad în judecată, cad în însăşi sabia lor.


***

O, cum să fie omul dornic după Dumnezeu dacă el ucide animalele şi se face un trup cu ele apoi, mâncându-le? Iată, cine se uneşte cu un trup, este un trup cu trupul cu care se uneşte, şi cine mănâncă animale se face un trup cu ele în însuşi trupul său, dar Eu vin şi îl învăţ pe om să nu mai mănânce animale şi să nu mai mănânce oameni, căci omul care mănâncă de pe piaţă nu ştie ce mănâncă. Eu însă ştiu, şi de aceea îi spun ce-i spun şi îl chem pe om să audă ce-i spun şi să creadă apoi şi să asculte de Dumnezeu, că Eu vin din Tatăl cuvânt pe pământ ca să-l învăţ pe om voia Mea în el, spre viaţa lui, fiindcă omul prin toate moare.


***

Mărturisiţi-vă unii altora greşalele dintre voi, şi diavolul va fugi de voi, că lui nu-i place vindecarea de greşale. O, nu vă faceţi învăţători, că nu oricine trebuie să înveţe pe om, fiilor, ci numai cei puşi la această lucrare. Fiţi copii, aşa cum am fost Eu, de am ascultat de părinţi aşa cum Îmi spuneau ei sau Mă purtau, căci copiii nu trebuie nici ei să asculte de oricine, ci numai de părinţii care-i cresc pe ei, că dacă altfel fac, ei se rup de părinţi şi umblă pe furiş de ei cu gândurile şi cu faptele şi cu pasul lor, iar ascunderea este de la diavol, care-l îndeamnă pe om să se ascundă după ce calcă el orânduiala de peste el, paza lui de tot răul din jur şi de diavol. Amin.


***

oamenii sunt cu multe blesteme peste ei, şi nu e cine să-i ajute, că nu mai au preoţii putere de iubire, putere de credinţă şi de curăţie şi de post şi de rugăciune şi de umilinţă înaintea durerilor de pe pământ. O, nu ştiu oamenii câte blesteme stau peste ei şi nu înţeleg din întâmplări, căci ei îşi atrag blesteme prin faptele lor, prin cuvintele lor. Rostirea de cuvinte de blestem şi nedezlegate apoi, aceasta este legătură pusă peste mulţi şi nedezlegată, şi oamenii suferă greu de la înseşi cuvintele lor, şi nu mai sunt salvatori pe pământ pentru ei,


***

Fiţi treji pentru vindecarea greşalelor, căci cine spune că nu greşeşte acela se osândeşte să stea sub greşeală, fiindcă omul greşeşte prin multe şi mereu, şi tot mereu trebuie el să se vindece pe sine învinuindu-şi greşalele şi păzindu-se cu mare grijă ca nu cumva să pomenească fratelui său greşeala, că nu oricine trebuie să fie învăţător şi povăţuitor şi judecător faptelor omului, fiindcă cel ce judecă trebuie să vindece prin lucrarea lui, că multe blesteme stau peste oameni, şi nu e diavolul vinovatul, ci e omul care se dă diavolului prin înseşi cuvintele şi faptele lui. Amin.


***

Să te aşezi să înveţi învăţătura Mea de peste tine, poporul Meu, că am lăsat în ziua aceasta învăţătură nouă peste tine şi lucrare nouă ţie, tată. O, ai grijă să nu ţii nevindecate greşalele tale! Cere-Mi credinţă şi umilinţă, cere-Mi minte şi vedere sfântă ca să-ţi poţi înţelege şi privi greşalele şi ca să-ţi lucrezi îndreptare, tată, căci greşalele nevindecate te ţin rob, te ţin sub blestemul lor.


***

O, mulţumiţi Domnului cu lacrimi mii pentru darul credinţei în venirea Mea cuvânt pe pământ aici şi acum, în cetatea cuvântului Meu, căci dacă Eu, Domnul, nu v-aş fi dăruit acest dar, cine vi l-ar fi dat? Vegheaţi cu veghe sfântă şi păziţi cu grijă mare acest dar şi păziţi-vă de cei ce ar da să vi-l răpună, căci credinţa voastră în acest cuvânt are mulţi, mulţi duşmani, şi nu uitaţi vestea Mea cea de acum două mii de ani când Eu am spus că duşmanii omului sunt casnicii lui, şi de acolo începe, de aproape de voi începe numărul duşmanilor credinţei voastre, iar duhul cel potrivnic Mie şi omului credincios Mie ştie ce să atace în om, şi atacă credinţa între Mine şi om, unirea Mea cu omul, legătura cea tainică între Mine şi el, duhul iubirii, care leagă pe om de Dumnezeu cu putere de nedespărţit. O, acolo unde se iveşte despărţirea, acolo au pătruns duşmanii, şi de aceea Eu vă povăţuiesc să vegheaţi acest dar, credinţa în venirea Mea cuvânt pe pământ pentru dragostea dintre Mine şi om, pentru nedespărţirea lui de Mine şi pentru plata cea de după ea, la capătul nădejdii, care se înfăptuieşte prin credinţă. Amin.


***

O, n-a fost timp de examen când aţi bătut să-Mi fiţi fii, şi iubirea Mea v-a deschis. Vegheaţi, dar, să nu vi se şubrezească iubirea! Vegheaţi pentru darul credinţei, fiilor! Fiţi mai tari decât cei care nu vă înţeleg! Fiţi tari cu credinţa, căci pentru ea vă pune notă şi Dumnezeu şi satana. Ea este lucrarea la care aţi fost chemaţi, şi prin ea veţi avea pe Domnul şi veţi rămâne cu El şi pentru El întru toate câte vă încearcă pe voi în iubire. Amin.

Vă învăţ încă în ziua aceasta pe voi, cei adunaţi la izvor, vă învăţ cum să credeţi în Mine şi în venirea Mea de azi cuvânt pe pământ la voi şi pentru voi, cei credincioşi. Luaţi pildă de la cei credincioşi şi de la cei necredincioşi şi priviţi la ei cum le-a fost rodul, bun sau rău, veşnic sau trecător. Adam, omul cel zidit de mâna Mea din pământ şi din suflet viu, Mi-a părăsit învăţătura, M-a părăsit, şi M-a duşmănit apoi, dar Avraam M-a cunoscut prin credinţă, căci am ieşit în calea lui prin Melchisedec cu pâine şi cu vin şi i-am dat darul credinţei şi multă binecuvântare pentru acest dar i-am dat prin tainicul Meu preot, care şi-a jertfit tot neamul său şi pământul neamului său pentru credinţa lui în Mine, pentru ca să fie el al Meu apoi, şi a fost.


***

Când Eu îi aleg pe-ai Mei pentru Mine, Eu am de răbdat mult, căci omul e înconjurat de-ai lui şi de oameni fel de fel, iar până rămân Eu cu bobul cel curat în mână e multă lucrarea vânturatului plevei, e mult de suferit şi de răbdat, şi suferă Domnul pe pământ de la omul necredincios şi trufaş până ce-Şi alege pe-ai Săi dintre aceştia, şi am spus cuvânt mare acum două mii de ani pentru cei credincioşi, şi aşa am spus: «Cine nu lasă pentru numele Meu părinţi şi fraţi, soţie şi copii, rude şi prieteni, averi şi ranguri şi pe sine însuşi apoi ca să poată să fie al Meu cu totul, unul ca acela nu poate pentru Mine, nu poate să-Mi fie ucenic şi credincios fără de întoarcere». Eu însă îl ajut pe cel cu inima curată şi rabd şi sufăr cu durere aşteptând până ce biruiesc piedici fel de fel din calea celui ce vine venind la Mine, vine cu dor, şi dorul îi este înger curăţitor de cale pe calea lui cu Mine.

O, cum să vă învăţ mai dulce pentru darul credinţei? Veţi auzi că nu e bună calea aceasta şi credinţa pentru ea, dar veţi auzi de la duşmanii voştri, nu de la prieteni, tată, şi nimeni nu-ţi poate fi prieten când îţi răpune puterea, darul credinţei, şi acela te duşmăneşte şi îţi este duşman apoi. O, mulţumiţi Tatălui Meu pentru darul credinţei, fiilor, şi fiţi ca Avraam, care nu s-a îndoit când i s-a încercat credincioşia, ci a stat pe picioarele lui. Amin.


***

V-am iubit cu iubire fără seamăn în zi de praznic de Bobotează. V-am învăţat pe voi cel mai mare dar: darul credinţei sfinte în venirea Mea de azi cuvânt pe pământ. Nu sunteţi datori cu nimic pentru ce vă dau. Sunt Eu dator să vă învăţ şi putere să vă dau să credeţi, căci Tatăl M-a trimis să împlinesc aceasta şi să-i chem şi să-i adun întru credinţă tare pe cei ce sunt şi vor fi. Nu uitaţi că duhul lumii este potrivnic vouă pentru învăţătura Mea cea de sus pentru voi. Acest duh ţine omul la întuneric şi îl umple de dor pentru cele ce trec şi îi face cu ochiul spre ele, căci este duh amăgitor.


***

Voi, cei care veniţi până la acest munte de har ca să luaţi de la Dumnezeu pentru voi, nu puneţi întrebări mărunte ca să ispitiţi acest loc acoperit de taină sau pe cei veghetori pentru Mine aici, ci fiţi cu duhul umilit, tată, că ispitirea cea pentru credinţă nu vă înmulţeşte credinţa, nu v-o limpezeşte, ci vă este lovită de duhul cel rău al ispitirii, căci scris este: «Cine se va lovi în piatra Hristos, se va zdrobi în ea», iar ceea ce daţi să căpătaţi prin ispitire nu vă este vouă de folos, ci vă este pagubă, dar vă este de folos credinţa cea prin dar, nu prin căutare pentru ca să credeţi, căci cine ispiteşte nu găseşte ce caută, fiindcă Domnul stă împotriva celor ispititori şi îi întoarce pe ei cu mâinile goale întru ale lor. O, dacă veniţi până aici, căutaţi să ştiţi despre Mine, tată, nu despre veghetorii muntelui Meu de taină şi despre viaţa şi faptele lor, ci luaţi de la ei pe Dumnezeu-Cuvântul, Care Se face sul de carte şi vi Se dă vouă spre luminare pentru cele de sus peste voi, şi aşa este bine să vă purtaţi faţă de această taină atât de bine acoperită de Mine pentru cei ce cred, căci proorocia este pentru cei ce cred, numai pentru ei, şi este o prăpastie mare între cei ce cred şi cei ce nu cred, iar cei necredincioşi cad în ea, şi apoi îşi văd rodul necredinţei lor, văd ceea ce trebuia să creadă.


***

O, voi, cei ce sunteţi de peste tot poporul Meu cel ascultător de legea sfinţeniei, şi voi, cei ce auziţi cuvântul Meu de pe masa poporului Meu, vă chem la veghe sfântă, vă chem, tată, la mare veghe şi vă învăţ să ţineţi moartea departe de voi. Aveţi grijă să nu fie părinţii vinovaţi pentru copii sau copiii vinovaţi pentru părinţi. Măcar de acum încolo fiţi cu mare grijă pentru această veghe, că mulţi părinţi cad prin copii, şi mulţi copii cad prin părinţi, cad în stricăciune de minte şi în nepăsare pentru veghe sfântă, căci viaţa trebuie vegheată ca să nu se strice, şi ogorul trebuie plivit de buruieni ca să nu se înece toată semănătura în buruieni. Fiţi tari cu firea, fiţi cu Hristos în voi, că moartea se găteşte cu podoabe şi se face frumoasă la chip ca să n-o mai poată omul uita sau părăsi, şi îl farmecă pe om spre ea, şi aşa moare omul cu moartea în braţe, căci femeia care se crede băgată în seamă ia foc şi arde, şi apoi se face moarte pentru cel ce cade în farmecul ei diavolesc şi se face diavol pentru om, şi nu văd pe pământ decât aşa durere peste tot, şi omul este fără de putere, fără de Domnul în el pentru ca să fie ocrotit de căderi.


***

O, poporul Meu, învaţă, tată, de la Mine să asculţi toată învăţătura Mea, dar învaţă-te să fii şi probat pentru ea, tată! Vreau să văd la tine această înţelepciune, care-ţi păstrează viaţa, tată, căci omul neprobat cade în sine, cade în nelucrare şi dispreţuieşte pe Dumnezeu şi pe semeni prin acest păcat. O, nimic, nimic n-ar fi să dorească omul decât cele ce vin peste el, şi la a căror cârmă este Dumnezeu, după cum vede El că trebuie să lucreze pentru om spre mântuirea lui, spre smerenia lui, căci smerenia este har, şi ar fi să ajungă ea omului, căci harul Meu nu se poate desăvârşi în om pe alte căi.


***

Sunt Domnul Iisus Hristos şi intru pe porţi la tine, poporul Meu, şi te învăţ, tată, mereu, mereu, că vreau ca tu să trăieşti şi să nu te ofileşti ca floarea care nu are apă, ca fiul care nu caută învăţătura Tatălui său mereu. Acolo unde sunt fraţii împreună lucrând, acolo trebuie să fie multă învăţătură mereu peste ei, şi această învăţătură înseamnă binecuvântare mare şi viaţă cu putere peste fraţi, din pricina învăţăturii, dar numai dacă fraţii cei împreună stătători ascultă de glasul fiecărei clipe care vine spre ei cu învăţătura sa.

O, poporul Meu, trebuie măreţie de suflet pentru această măreaţă lucrare între fraţi, şi trebuie să fie deştept cel ce stă la învăţat, căci altfel el nu înţelege din cele ce vin spre el ca să-i frământe fiinţa spre facerea sa. O, fiule, trebuie să fii rege ca David ca să poţi să înveţi mereu şi ca să fii mereu prin toate câte vin să te înveţe şi să te zidească. Cel puţin la minte şi la umilinţă este cel plin de el, şi unul ca acela este nemulţumit şi pretenţios, chiar dacă merite nu are, căci omul, din firea lui cea nesănătoasă, se crede meritos, şi de la această semeţie vine în el nemulţumirea şi căderea din harul care dă să-l crească pe el bun pentru Dumnezeu, deştept cu înţelepciunea sa cea pentru viaţă supusă frământării, ca să poată ea să crească şi să fie în om apoi. Mintea cea plină de supunere şi de rugăciune în David îl aducea pe el înaintea Mea şi Îmi spunea David: «O, Doamne, să nu-mi laşi inima mea spre cuvinte cu vicleşug în ele ca să-mi dezvinovăţesc păcatele mele când Cel drept şi dreptatea mă va certa cu milă şi mă va mustra, că nu vreau ca să ungă capul meu untdelemnul păcătoşilor, căci Tu eşti Cel ce cunoşti pe cele nelucrate ale mele, şi în cartea Ta toate se vor scrie, zi de zi se vor săvârşi şi se vor scrie, şi nici una din ele nu va fi nescrisă».


***

O, fiilor, nu staţi cu voi în gând, că e prăpastie mare aceasta ce vă spun! Vi se pot întâmpla numai rele dacă nu M-aţi asculta aşa. O, staţi cu Mine în gând, şi staţi cu umilinţă pentru voi, iar Mie daţi-Mi loc măreţ umilinţa voastră, tată! Puneţi la încercare aceasta ce vă spun! Când staţi cu voi în gând căutaţi să priviţi la aceasta şi la relele care vi se întâmplă peste sufletele şi peste duhurile voastre, încercate atunci în fel şi chip de satana prin nemulţumire în voi, prin răzvrătire de la aceasta, prin neumilinţa cea prin răzvrătire între frate şi frate, şi toate din duhul semeţiei, care stă împotriva umilinţei de duh în om. Când staţi cu Mine în gând căutaţi să priviţi peste duhurile voastre cât de bine vă face statul Meu în gândul vostru, câtă veghe, câtă pace, câtă armonie în voi şi între voi, şi de la care se naşte dorul, fiilor, dorul de Dumnezeu, care Mă ţine pe Mine în voi! O, numai dorul de Dumnezeu Îl ţine viu pe Domnul în voi, iar altfel nu este Domnul în voi cu faţa Sa, cu fapta Sa, cu gândul Său în voi ca să nu cădeţi voi de la faţa Lui şi din casa Lui apoi, fiilor, căci cel ce cade, cade în gândurile sale mai întâi, şi apoi cade din Dumnezeu. Mereu, mereu vă îndemn, staţi cu Mine în gând prin dor şi prin vorbiri şi prin cântări, căci dorul de Mine vă dă vouă trăiri sfinte între voi, tată, şi iar vă amintesc pe regele David, prin care Duhul Meu îndemna pe Israel şi spunea: «Lăudaţi, slugi, pe Domnul! Cei ce staţi în casa Domnului, în curţile Domnului, lăudaţi-L pe Domnul, cântaţi numele Lui, binecuvântaţi-L, voi, cei ce vă temeţi de El, că binecuvântat şi bun este Domnul din Sion, Cel ce locuieşte în Ierusalim, iar voi mărturisiţi-vă Lui, că El este bun, şi în veac este mila Lui!». Amin.


***

Inimi care s-au arătat iubitoare de Dumnezeu, mărturisind cu gura lor iubirea lui Dumnezeu şi cuvântul venirii Mele adevărat pentru ei, dovedind multora pe Dumnezeu-Cuvântul din zilele acestea, o, cum s-a făcut şi cum se face că aceiaşi creştini sunt acum împotriva Aceluiaşi Dumnezeu, Care nu tace, ci grăieşte mereu, mereu? Aceştia pe câţi au dat să-i aducă la cuvântul Meu, pe tot atâţia i-au şi descumpănit apoi şi le-au luat puterea să calce pe urmele Mele, că nici aceştia n-au stat, şi nici pe cei aduşi nu i-au lăsat să fie pentru Mine şi cu Mine în ei, ba, din contra, s-au dus aceia la mai mari rele ca relele cele de dinainte ale lor. O, aceştia toţi au iubit şi au căutat mai mult slava lor cu Mine, şi apoi au căutat slava de la oameni mai mult decât slava de la Dumnezeu şi s-au dus să şi-o caute pe cea dorită de ei, dar harul Meu l-au pierdut aceştia, că nu este alta soarta celor ce Mă părăsesc şi se duc să se cheltuie după voia lor ca fiul care-l părăseşte pe tatăl său pentru voia sa. Aceştia s-au simţit nedreptăţiţi, şi apoi şi-au dat dreptate singuri, dar Eu nu le dau, căci cei ce-şi dau singuri dreptate nu este al lor dreptul acesta, ci al Meu este, iar ei iau locul Meu când îşi fac aceasta. O, cei ce nu sunt pregătiţi pentru Mine când vin la Mine şi nu se lasă apoi spre pregătire de la Mine întru toate mereu, aceia nu iau calea Mea sub picioare, şi aceasta din pricina semeţiei lor de a se simţi ei pe picioarele lor, şi nu este în ei inimă curată pentru Mine dacă fac aşa, şi se dovedeşte că este aşa, căci ei ajung să Mă părăsească apoi, alungând de la ei temerea de căderea lor de lângă Mine.


***

Toţi câţi vin să Mă vadă numai şi să privească lucrul Meu cu omul, tot atâţia Mă şi părăsesc şi se duc într-ale lor iarăşi, dar Eu rămân şi nu Mă duc, rămân şi îi mângâi mereu pe cei ce rămân şi îi fac veşnici, căci cei mari cad prin mărirea lor, iar cei mici rămân prin neputinţa lor de a putea singuri, fără Dumnezeu, şi aşa rămân Eu cu cei ce rămân; rămân şi nu Mă duc de lângă cei ce rămân, căci cei ce rămân n-au venit la Mine să Mă vadă şi să vadă cum împlinesc Eu toate, ci au venit să rămână şi să fie, iar cei ce rămân sunt cei ce nu stau cu ei în gând, şi stau cu Mine în gândul lor şi rămân ei în gândul Meu şi îşi stăpânesc fiinţa ca să Mi-o dea Mie şi să nu le fie smulsă din Mine partea lor, ci cu Mine să aibă ei partea pe pământ şi în cer, şi au ei de ajutor dorul de Dumnezeu. Amin.


***

O, poporul Meu, învaţă, tată, cu mare iubire cuvântul Meu de peste tine prin viaţa ta cu Mine, căci slava deşartă pândeşte până la cele mai mici înţelesuri pe cei care vin să fie ai Mei pe pământ. Învăţătura cea despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr, Eu, Domnul, am lăsat-o pentru învăţătură peste fii, tată. Semeţia şi nemilostivirea faţă în faţă cu umilinţa şi cu suferinţa cea pentru ea, această învăţătură îl ajută pe om să vadă unde duc cele două căi, căci Lazăr a ajuns în sânul lui Avraam, iar bogatul s-a dus în iad. Nu numai pentru că era bogat s-a dus în iad bogatul, ci s-a dus pentru că a trăit bine pe pământ şi în slavă omenească purtat şi slăvit, slavă de la care el stătea semeţ. Lazăr însă era nedreptăţit pentru suferinţa sa pe pământ, şi a ajuns acesta în odihna drepţilor apoi, după multa lui răbdare în suferinţă, iar între cei drepţi şi între cei nedrepţi s-a adâncit mereu prăpastie de o parte şi de alta, căci nu se potrivesc cele două stări şi se resping una pe alta, şi vai celor ce nu se trezesc sau nu sunt treziţi până să ajungă la acest cântar al dreptăţii a toate, aşa cum Zaheu a fost trezit faţă în faţă cu măreţia lui Dumnezeu şi căruia Domnul i-a trimis umilinţă de duh, spre mântuirea lui din păcat, şi a zis apoi Zaheu: «Dau jumătate din averea agonisită pe nedrept, iar celui nedreptăţit de mine îi întorc împătrit, numai să mă ierţi şi să mă primeşti, Doamne, spre mântuirea mea».

O, e plin de păcate omul, şi nu ştie să şi le cureţe de pe el. Lipsa umilinţei de duh e pedeapsă apăsătoare peste cel lipsit de Dumnezeu în gândul său. Vai de cel ce stă cu el însuşi în gândul său! Eu însă vin cu multă învăţătură, vin cu măreţia Mea faţă în faţă cu omul ca să-l fac pe om să vadă calea dacă voieşte să fie cu Mine pe calea sa. Multă şi adâncă învăţătură am căutat să las peste oameni, dar semeţia lor, care le acoperă mintea şi timpul, se face pedeapsă pentru cei lipsiţi de învăţătura Mea. Aleargă omul, aleargă până ce nu va mai avea după ce să alerge şi pentru ce să alerge, şi apoi se va vedea gol şi va vedea prăpastia pe care şi-a săpat-o între el şi Mine, căci cel ce nu ascultă de prooroci, de trimişii Mei spre oameni, de calea Mea spre om pentru salvarea lui, acela ia plată cu cei necredincioşi, cu cei nepăsători, că a avut pe Domnul aşteptând în urma lui şi nu s-a oprit pentru lepădare de sine şi pentru viaţă cu umilinţă şi cu pocăinţă ca a lui Zaheu înaintea Mea, şi apoi cu slujire pentru slava Mea înaintea neamurilor de pe pământ, ca să-l despovărez Eu pe el, pentru lucrul lui cu Mine, căci împovărat este omul de păcate şi de datorii pentru păcate înaintea Mea!


***

O, poporul Meu, vai celui ce-şi dă mintea pe ape! Vai celui ce-şi pierde mintea, tată! O, vai celui ce se crede mare, crezându-Mă pe Mine neputincios fără de el! Această semeţie întrece pe cea pe care o are omul din firea lui cea căzută prin păcat. O, ferească-i Domnul pe cei ce cunosc această lucrare de facere a omului şi se încearcă apoi cu aşa semeţie, cu aşa necugetat păcat, pe care satana îl săvârşeşte în om, ajutat fiind de omul însuşi! Lipsa de învăţătura Mea şi de adâncimea ei cea neînvăţată de om, aceasta duce la păcat greu pe cel ce se îngâmfă cu el însuşi înaintea Mea.


***

O, e de învăţat la Dumnezeu înţelepciunea vieţii, fiilor! Pas cu pas şi la orice pas şi în orice clipă e de învăţat, tată. Omul care cade azi din Dumnezeu şi care dă de lucru lui satana prin semeţia cea peste Dumnezeu, unul ca acesta este mai încăpăţânat ca Adam, care i-a făcut satanei intrare în el prin semeţia lui, căci semeţia lui i-a făcut satane pe cei care i-au slujit lui atunci, pe îngerii care au slujit semeţiei lui Adam, iar tu, omule, care slujeşti semeţiei cea peste Dumnezeu a omului, tu unde crezi că te cade aceasta dacă faci aşa?

O, învaţă, poporul Meu, din toate câte au trecut peste oameni, strivindu-le capul, şi din toate câte oamenii au făcut pentru răul care s-a născut pe pământ, şi stai treaz şi cu mare veghe la hotarul dintre bine şi rău, dintre tine şi Mine, ca să fie odihnă Mie în tine şi să nu Mă dai afară, că fără Mine nu poţi nimic, tată, ci poţi prin satana apoi tot ce mai poţi. E război între Mine şi satana pentru viaţa ta, pentru salvarea ta. E război între satana şi tine, tată, dar ia de la Mine învăţătură mereu, că tu nu-l vezi pe satana cum dă să te prindă, şi un pic de neveghe în gândul şi în fapta ta Îmi strică Mie odihna în tine, fiule, şi îţi îngenunchează pe Stăpânul mântuirii tale în tine, tată. O, ai grijă de veghe, poporul Meu, că războiul e nevăzut, şi lucrează prin gând satana.

Nu fiţi nemulţumiţi, fiilor! Nu fiţi cârtitori, nu murmuraţi, tată, căci sunt semeţie acestea! Nu ziceţi „nu“, că e semeţie aceasta, şi aşa Îi zici şi lui Dumnezeu apoi, că te duce satana să faci şi cu Mine apoi acest păcat. O, fă-Mă una cu fratele tău, fiule, şi fă-l pe fratele tău una cu Mine ca să înveţi să nu spui „nu“ fratelui tău, tată, că apoi Îmi vei spune şi Mie tot aşa, şi când nu gândeşti, când nu te aştepţi vine acest păcat la uşa celor ce nu veghează ca pentru Dumnezeu la porţile sufletului lor şi ale faptelor lor între fraţi când se aude bătutul în uşă.

O, te-am luat în braţul Meu, fiule, şi aşa te-am învăţat adânc în ziua aceasta. Învăţătura Mea de azi a fost mare peste tine, numai tu să ştii să înţelegi multa Mea iubire, prin care mereu te cuprind, şi cu ea te învăţ, şi cu ea te port de mânuţă ca să mergi şi ca să nu stai din mersul tău, din mersul tău cu Mine şi lângă Mine mereu, mereu, o, poporul Meu. Amin, amin, amin.


***

Omul nu are iubire, căci are în el patima, iar iubirea nu este amestecată cu trupul omului. Vin cuvânt pe pământ acum, la sfârşit de timp, vin ca şi la început şi grăiesc cu omul ca la început, şi lucrez tainic, şi nu se suie la mintea omului cum lucrez Eu lucrarea Mea cea de azi, iar omul îndoielnic şi neascultător ca şi Adam ispiteşte cu mintea sa lucrarea Mea şi cade ca Adam, care a gândit să ispitească fiinţa Mea şi să fie el în locul Meu dumnezeu peste toate. O, mulţi au căzut ca şi Adam dintre cei care au ispitit lucrarea Mea cea de azi, căci necredinţa este fără de ruşine când ea îşi face casă în om, când omul dă să umble ca Adam la înţelesurile cele tainice şi bine acoperite ale lucrărilor Mele în mijlocul oamenilor. Nu-l ajut pe om să priceapă cum lucrez Eu pentru el şi pentru toate câte am de împlinit, dar îl ajut să creadă atingându-i inima, ajutându-i iubirea, iar cei ce cred tainelor Mele sunt numai cei ce iubesc cu iubirea Mea în ei, nu cu a lor, căci iubirea cea din om se face păcat în el şi pentru el şi pentru om, fiindcă omul se iubeşte pe sine prin iubirea pe care o are în el.


***

Viaţa cea mântuitoare şi duhul mărturisirii, aceasta este lucrarea celor ce aleg pe Dumnezeu şi a celor aleşi de El vase de trebuinţă Lui pe pământ între oameni. Atâtea şiruri de împăraţi păgâni cu viaţa şi cu credinţa s-au luptat prin vremi împotriva sfinţilor Mei şi nu i-au biruit pe ei, căci au râvnit până la jertfă sfinţii Mei, şi aşa au biruit ei în vremea lor împăraţi, şi apoi în vremea de după ei, căci ei au lucrat apoi spre adeverirea lui Dumnezeu, şi au lucrat din cer. Pe vremea împăratului păgân, care a uns cu sângele jertfelor idoleşti şi a spurcat bucatele de pe piaţă ca să spurce pe creştinii postitori pe calea lor cu Mine, s-a coborât sfânt din cer la cârmuitorul bisericii creştine şi i-a învăţat pe creştini să mănânce colivă şi să nu se atingă de cele spurcate de pe piaţă, şi aşa au ascultat creştinii Mei de cel venit din cer la ei pentru păstrarea curăţeniei lor şi a pazei lor cea de la Dumnezeu. O, aşa Îmi învăţ Eu azi pe poporul cuvântului Meu, pe cel credincios, şi el Mă ascultă ca să mănânce curat, căci cei ce nu au hrana curată, pe care Eu s-o pot blagoslovi, aceia fac rău oamenilor şi nu mai au putere bună oamenii, ci li se taie ea, căci diavolul a pândit şi pândeşte mereu îndemnându-i pe cei necredincioşi să pună o mulţime de rele şi de duhuri rele ale lor peste cele de hrană oamenilor, duhuri împotriva lui Dumnezeu şi a celor credincioşi Lui.


***

O, Mă doare pentru tot omul care nu are povăţuitor sfânt peste el pentru viaţa lui! Cei sfinţi nu încap lângă cei ce stau sub nume de dumnezei peste oameni. Eu însă Mă îndur de cine voiesc Eu, şi le spun la cei ce Mă iubesc, le spun să trăiască smerit înaintea Mea şi înaintea oamenilor, ca pildă de împărăţie a cerurilor în ei între oameni, şi le spun lor să se scoale în zori şi să Mă ia de cârmă a lor peste zi, şi apoi să se aşeze seara înaintea Mea şi să-Mi spună ei: Doamne, mă aşez acum înaintea Ta cu viaţa mea de azi. Curăţă-mă de tot ce am greşit în ziua aceasta şi binecuvintează puterea mea cea bună ca să pot pentru Tine, iar Tu pentru mine, şi mă numără cu cei mântuiţi, Mântuitorul meu! Amin.


***

O, nu este izbăvire de rău mai mare ca aceea prin cuvânt rostit în numele Domnului pentru stârpirea răului şi pentru sporirea binelui cel de la Domnul pentru cei credincioşi şi sfinţi. Diavolul pândeşte clipă de clipă să vă găsească vină şi neascultare de Domnul, ca să vă tragă sub arcanul său, dar sfinţii Domnului veghează şi ei. Vegheaţi, vegheaţi şi voi la fel! Creşte pe pământ teama în oameni, dar în voi să crească credinţa şi nădejdea în biruinţa lui Hristos, pe care strigaţi-o să vină, să vină, căci noi, sfinţii Lui, stăm pentru voi la hotarul dintre bine şi rău, şi staţi în braţul Domnului şi nu ieşiţi, că afară e pedeapsă pentru cei necredincioşi! Rugaţi-vă Domnului, rugaţi-vă cu rugăciunile sfinţilor, care au în ele mult, mult duh de pocăinţă! Rugăciunile lor sunt cupele milei cea pentru voi, cei credincioşi. Fiţi vii prin rugăciune şi îndeletniciţi-vă să fiţi rugăciune pe pământ, vie ca focul care arde şi care curăţă în calea sa înainte şi înapoi, în dreapta şi în stânga, în sus şi în jos, dar fiţi cu ţinere de minte şi fiţi dulci pentru cele vii şi lucrătoare, spre care sunteţi îndemnaţi de Domnul şi de sfinţi, fiilor! Amin.


***

– Eu, Domnul, îndulcesc iubirea sfinţilor şi Mă îndulcesc în ea, în iubirea cea pentru tine, poporul Meu de azi. O, lasă-te, tată, lut moale, ca să te poată modela Făcătorul tău, căci lutul moale stă la lucrat şi nu-l doare! Învaţă-te să nu te doară! Stai moale ca să nu te doară, ci să te bucuri de facerea ta de la cei ce au lucrarea facerii tale cea de la Mine, că pe pământ sunt numai vrăjitori şi vrăjitoare, şi se duc singuri oamenii la aceştia ca să-i facă şi să le facă lor viaţă, şi cred oamenii în vrăjitori şi în vrăjitoare şi le caută sprijinul, dar toate acestea au pentru om un capăt dureros apoi.


***

O, poporul Meu cel de aproape, să iei de alifie ţie cuvântul Meu de peste tine şi să-l iei de viaţă a ta, fiule. Căutaţi să gândiţi curat, măi fiilor, chiar şi când ar fi o vină la mijloc, căci gândirea cea bună apropie pe Dumnezeu, pe când gândirea cea rea apropie pe diavol, fiilor, iar când este o vină, căutaţi cu înţelepciunea cea mare să vindecaţi vina acolo unde este ea în om, şi nicidecum să apăsaţi, căci Unul este Judecătorul, iar voi toţi sunteţi fraţi, iar înţelepciunea cea mare stă la locul ei, acolo unde o pune Dumnezeu pentru voi ca să luaţi din ea pentru descurcarea a toate câte se ivesc, şi mare trebuie să vă fie pentru aceasta credinţa şi iubirea şi înţelepciunea, ca să văd Eu că pricepeţi aşa cum voiesc Eu peste toate cele de la voi şi cu voi, căci voi sunteţi aproape Mie, şi sunteţi împărţitorii Mei apoi. Rugăciunile sfinţilor vă ajută să ştiţi să vă rugaţi în orice împrejurare, şi vă ajută să vă căiţi pentru voi, şi unii pentru alţii, şi vă ajută la umilinţă, fiilor. Şi dacă ei se regăseau în cele ce ei mărturiseau ca păcate ale lor înaintea Mea, voi mai mult să vă regăsiţi, şi cu inimă îndurerată să staţi înaintea Mea pentru curăţenia din voi, a voastră şi a tuturor oamenilor de pe pământ, şi aşa să spuneţi: Pentru noi şi pentru tot neamul omenesc ne umilim noi, Doamne, înaintea Ta, ca să fii iertător nouă şi lor, ca un Mântuitor venit de la Tatăl pe pământ pentru om. Amin.


***

O, bucuria umilinţei e mare, Doamne, şi nu ştiu cei mulţi care este adevărata bucurie roditoare prin ea, şi de aceea se bucură trecător cei mulţi, şi se pierde pe pământ bucuria lor, dar bucuria umilinţei e veşnică, Doamne, şi o are omul pe ea pentru cer şi în cer, ca plată a iubirii lui de Dumnezeu pe pământ.

O, iubiţi cu putere bucuria umilinţei, voi, fii ai cuvântului lui Dumnezeu acum pe pământ pe vatra neamului român! Vă privesc cu uimire, fiilor. Mă aplec şi vă fericesc pentru mila şi harul Domnului de peste voi, cei de azi ai Săi pe pământ, popor de ucenici cu învăţătură din cer între ei, biserică a cărei cap este Domnul, Cel plin de slava cuvântului Său între voi, duhul mărturiei, duhul proorociei pe masa bisericii lui Hristos pe pământ.

O, cum să vă iubească pe voi slujitorii din biserici când ei nu iubesc nici pe Dumnezeu? Eu ştiu această durere a Domnului de la cei de pe pământ care-şi zic slujitori de biserică. Dacă ei nu se nevoiesc în chip sfânt, răstignindu-şi trupul pentru Hristos, pentru biserică, aşa cum sunt adevăraţii păstori de turmă, după chipul şi asemănarea lui Hristos, ei nu sunt altceva decât cei ce defaimă pe creştinii cei tari, prigonindu-i şi neîmbrăţişându-i pe ei pentru viaţa lor cea tare în credinţă şi în umilinţă şi în jertfire, aşa cum cere Domnul fiilor bisericii Sale cea cu mădulare, lucrare pentru care preoţii şi arhiereii s-au împotrivit şi se împotrivesc din unii în alţii, şi aceasta o fac pentru statul lor cel mare, pentru rangul lor slăvit pentru ei, şi nu pentru Domnul, Cel ce S-a umilit pentru turma Sa, ca un Mântuitor al ei.


***

vine vremea şi a şi venit ca adevăraţii Mei închinători să se închine în duh şi în adevăr, nu în temple înalte şi împodobite pentru ochiul omului, pentru ademenirea omului.

Pace ţie, poporul Meu! Putere pentru post, şi rugăciune vie prin puterea iubirii, o, poporul Meu! O, roagă-te cu rugăciunile sfinţilor, fiule! Ei s-au umilit mult prin rugăciunea lor pentru curăţirea lor de tot răul din ei şi din afara lor, şi ei spuneau pe nume răului, care dădea să-i cuprindă dinăuntrul lor şi din afara lor, şi se dădeau Mie prin rugăciunile lor cele pline de pocăinţă şi de umilinţă, şi apoi prin învăţătura lor lăsată peste biserică.

Har, har peste tine, poporul Meu! Stai cu ochii în carte, tată! Învaţă cartea Mea, cartea Mielului lui Dumnezeu Care spală păcatele oamenilor! Şcolarul învaţă mereu. Să fii mereu la învăţat, fiule. Să fii mereu, mereu şcolar, tată, căci cine nu stă şcolar nu mai învaţă, ci se duce şi stă cu lumea.

O, stai cu duhul şi cu trupul în cartea Mea, şi aşa să-ţi câştigi tu sufletul tău, aşa, poporul Meu, aşa să te păstrezi al Meu, şi din al Meu să iei şi să ai, tu, cel ce dai. Să dai şi să ai, căci în dar ai luat, şi în dar să dai, aşa cum am luat Eu de la Tatăl Meu şi am dat şi dau. Aşa să dai şi tu, să dai şi să ai; să ai tu, cel ce dai, căci cel ce are este cel ce dă, o, poporul Meu. Amin, amin, amin.


***

Numai duhul duioşiei cunoaşte taina plânsului cel plăcut lui Dumnezeu şi celor buni la inimă ca şi Dumnezeu, iar altfel de duh în om nu ştie ce este plânsul cel bun, cel cu folos, cel care-şi află odihna în Dumnezeu, şi pe Dumnezeu în el.


***

O, Mi-e aşa de dor de mângâiere, şi sunt atât de lipsit de ea! Omul crede că Eu sunt bogat şi nu-Mi dă, şi aşteaptă să-i dau numai Eu lui. Mie însă Mi-e tare dor de odihnă şi de mângâiere, şi Mi-e dor în voi, copii nemângâiaţi, şi vă e dor şi vouă şi suntem un munte de dor, şi dorul face minuni, tată, că el îl ţine pe om în el şi îl păzeşte de rău şi îl păzeşte de înstrăinare şi de nepăsare, şi crucea e calea celor cu cruce, şi e povară dulce greul ei, şi Eu îl plâng cu amar pe cel străin de cruce, pe cel fugar de sub greu, şi vai celui lipsit de cruce, celui liber de durere pe pământ, că unde se duce acela? O, acela nu mai vine după Mine decât dacă îl bagă plata vieţii lui mânându-l din spate acolo unde el nu voieşte să meargă şi unde el nu mai are voia sa.


***

O, fiilor, blândeţea este lucrarea cea duioasă a firii lui Dumnezeu în om, şi care-l face pe om să se roage Mie pentru cei ce-l urăsc pe el, zicându-Mi pentru ei: Tată, ei nu ştiu ce fac, şi iartă-i pe ei, pe cei ce suferă pentru ura din ei!

O, fiilor, blândeţea nu alege pe cel căruia i se împarte, şi ea nu poate sta la un loc cu ura din om, că nu s-ar mai putea împărţi. Cu cei iubitori de sine ea nu stă, şi seacă în cei ce-şi schimbă crezul, căci vai celor săraci de Duhul Meu, fiilor! Eu iubesc crucea pentru ca să stârnesc în oameni duhul duioşiei, limbă dulce în om înăuntrul său şi în afara sa, grăire cu suspin ceresc în ea dinăuntrul omului purtător acestui duh, şi nimeni fără de cruce nu poate cu acest duh, după care suspină Domnul ca să-l vadă pe om că-l vrea purtat de el, ca să-l vadă duios pe om.

O, poporul Meu, dacă îngerii şi sfinţii şi Domnul se uită la tine mereu, mereu, să nu vadă ei ceva neplăcut lor în fiinţa ta, în fapta ta, în purtarea ta, în firea ta ceva care să nu însemne împlinirea poruncilor vieţii, tată. Duhul duios după Dumnezeu te poate ajuta să fii împlinitor frumos pentru vederea celor ce te privesc din cer mereu, căci crucea ta se face dulce ţie când ştii că Domnul te priveşte pentru asemănarea ta cu El, pentru cruce purtată, fiule.

O, mare este iconomia tainei crucii purtate cu iubire! Mulţi suferă pentru păcatele făcute ca să se cureţe ele prin suferinţa care-l spală pe om de păcate, şi, iarăşi, alţii mulţi suferă pentru răbdare şi întru răbdare, şi răbdarea se face iubire şi poate în suferinţă pentru mulţi din cei ce nu suferă sau nu pot să sufere fără de lepădare, şi iarăşi spun: mare este iconomia tainei crucii purtate cu răbdare şi cu iubire. Amin.


***

Am grăit vouă de duhul duioşiei, fiilor. Au trebuinţă de el toţi cei care vin după Mine cu lepădare de sine luându-şi crucea şi urmându-Mă apoi şi nemailăsându-se minţiţi de cei ce nu au duhul duioşiei, căci vai celor ce se lasă minţiţi şi câştigaţi aşa înapoi pe drumul cel rău, de pe care au plecat odinioară ca să ia pentru ei drumul Meu, drumul cel cu pietre, care îl trezeşte pe om ca să nu adoarmă pe cale şi care nu-l minte pe om, căci dacă ar vrea să-l mintă şi-ar ascunde pietrele, dar nu, că e drum cu trezie pe el drumul Meu, şi fericiţi sunt cei ce nu se lasă minţiţi spre a părăsi ei apoi calea Mea, că astăzi minciuna nu mai e cât cea de acum două mii de ani, care i-a fost plătită omului ca s-o împartă, cum că Eu n-aş fi înviat, ci M-ar fi furat ucenicii din mormânt. Minciuna cea de astăzi este mare fără de margini, fără de ruşine, şi e plină de ură şi de necredinţa cea de la ură, ca să cadă din cer omul, dacă s-ar putea şi aşa, şi numai cei ce au în ei duhul duioşiei, numai aceia mai scapă de minciuna care strigă pe uliţe numindu-se înţelepciune şi voindu-se crezută aşa, dar ea este trufia omului, duh care îl îndeamnă la necredinţă pe om. O, şi dacă necredinţa i-ar da ceva mai bun omului, atunci l-aş mai înţelege pe cel ce rătăceşte, săracul, dar ea îi dă numai nesiguranţă, numai temeri, numai lovituri neaşteptate şi numai ruşine apoi îi dă omului, căci a dispreţuit el credinţa şi pe cei ce cred până la sfârşit lui Dumnezeu.

O, poporul Meu, crucea ta să ţi-o întăreşti cu credinţa, fiule. Viaţa ta să ţi-o îndulceşti cu duhul duioşiei mereu, ca să ai inimă caldă şi curată pentru cele din ea. Iubirea ta de Dumnezeu să-ţi fie crucea, şi ea îţi va fi uşoară prin aluatul ei, că Eu am spus că jugul Meu este uşor. Amin.

Am grăit mângâios, că e sărbătoare pentru cruce şi v-am dat putere de iubire pentru ea. Faceţi-le loc lângă voi îngerilor şi sfinţilor şi încălziţi-vă cu ei şi lângă ei, şi încălziţi-i pe ei lângă voi şi staţi sub cruce, fiilor! De câte ori greşiţi, curăţiţi-vă de vină, că aceasta este lucrarea sfinţilor, tată, iar cei sfinţi au trecere la Dumnezeu cu rugăciunile lor pentru ei şi pentru mulţi prin ele. Lucrarea păcătoşilor este necurăţirea de vină, şi rugăciunea lor nu are cale când ea dă să ceară la Dumnezeu, căci cei ce nu iubesc pe Dumnezeu nu-L au de ajutor în vreme de greu, pentru că ei nu se curăţesc de vină, fiindcă nu urăsc rătăcirea lor, ci o au pe ea de cale a lor.


***

O, peste tot pe urma Mea erau fariseii şi cărturarii cu teamă în ei ca nu cumva să Mă placă mulţimile şi să Mă urmeze, dar cu Mine se petrecea tot ceea ce era scris să se împlinească prin Mine pe pământ atunci, şi eram Împăratul făpturii, şi aşa este un împărat de la Dumnezeu peste pământ, şi nu este pământeşte acesta sau omeneşte peste oameni, şi este de la Dumnezeu aşezat, iar Dumnezeu este Cel tainic prin lucrările Sale, şi nu este ca omul, şi odată cu ale oamenilor le lucrează pe ale Lui şi le are lucrându-le, şi tot ceea ce are Dumnezeu făcut, este veşnic, ca şi Mine veşnic, căci Eu sunt Împăratul Sionului, aşa cum proorocii M-au vestit să fiu, şi sunt ceea ce ei Mă numesc că sunt şi Mă numesc să fiu, şi toate, toate se petrec aşa cum este scris să fie ele lucrate, şi tainic Eu le lucrez, căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu ca omul le lucrez pe ale Mele cu oamenii şi pentru oameni, ci ca în cer pe pământ, iar oamenii Mă părăsesc după ce Mă urmează pentru tainele Mele între oameni, căci ei vor să vadă împlinirile Mele ca pe pământ, ca ale lor, cu slavă ca a lor, dar nu, căci slava Mea este mare fiindcă este tainică, şi tot ce este tainic este mare, şi tot ce este mare este tainic, poporul Meu, căci omul nu le poate merita şi nu le poate purta. O, numai celui ce nu-I este drag de Dumnezeu, numai acela nu poate să creadă în tainele Mele între oameni, şi chiar dacă acela crede până la o vreme, el se ofileşte şi se usucă apoi, căci nu rămâne în viţă cel ce aduce roadă din sine pentru el însuşi. O, tată, greu de tot, greu Îl mai crede şi Îl înţelege omul pe Dumnezeu! Eu numai pentru mântuirea omului le-am lucrat pe toate cele întru Mine împlinite, căci trebuia să Mă adeveresc mai întâi că sunt Cel vestit prin prooroci, Fiul lui Dumnezeu, dar pentru că slava şi împlinirile Mele nu sunt ca ale oamenilor, omul Mă părăseşte dacă vede că Eu nu Mă aşez pe pământ aşa cum nădăjduieşte el ca un om. Când omul dă să Mă urmeze el trebuie să se gândească mai întâi la iertarea păcatelor lui ca să nu se mai întoarcă la ele, şi la mântuirea lui din moartea cea de la păcat, şi apoi la slava cea văzută a lui Dumnezeu cu el între oameni. El însă se învârte, săracul, în jurul lui când dă să vină după Mine sau să Mă servească pe Mine la tainicele Mele împliniri între oameni şi pentru oameni, şi de două mii de ani vine omul după Mine şi apoi Mă părăseşte pentru sine, căci cine nu porneşte după Mine aşa cum i-am spus Eu, cu lepădare de sine, unul ca acela părăseşte apoi calea Mea pentru el însuşi, căci se învârte în jurul lui toată mintea lui, şi iată, nu Mă urmează omul până la cruce, şi chiar dacă până acolo ar merge el, măcar acolo, şi tot Mă părăseşte, căci este iubitor de sine omul, iar cel iubitor de sine este fricos şi nu merge până la capăt pe calea Mea cea cu spini, cale slăvită prin jertfa cea de pe ea.


***

O, adevăraţii Mei mărturisitori şi închinători nu sunt cei ce se bucură, ci sunt cei umiliţi şi mult lucrători peste cei ce pot să se facă fii ai lui Dumnezeu prin propovăduirea celor credincioşi Mie şi prin duhul mărturiei lor peste mulţi, şi aşa sunt cei ce se bucură întru Mine, aşa, trudind mult, ostenind mult, căci Eu le-am spus lor: «Pacea Mea o dau vouă, nu precum vă dă lumea vă dau Eu», şi mare este acest cuvânt pentru cei ce Mă iubesc mărturisindu-mă multora pentru bucuria Mea! O, numai duhul duioşiei, numai el poate să-l facă pe om mărturisitor al Meu, şi iarăşi voi grăi cu duh de înviere şi voi da multora din Duhul Meu, din duioşia Mea cea pentru om.


***

Cu frică şi cu cutremur trebuie să stea omul lângă Dumnezeu, că altfel diavolul, potrivnicul Meu, îl trage pe om de lângă Mine, aşa cum l-a tras pe Adam, omul cel zidit de mâna Mea, cel care nu şi-a păstrat credinţa şi credincioşia faţă de Făcătorul său, Dumnezeu.


***

O, fiilor care staţi din partea Mea înaintea oamenilor cu glasul cuvântului Meu, căutaţi, tată, să mărunţiţi bine înţelesurile cele de pe calea Mea cu voi pentru cei ce se apropie să vadă sau să aleagă această cale, ca să nu păţim şi de la alţii aşa cum am păţit de la cei ce au venit să se alăture şi au dat apoi cu piatra în Mine şi în voi atât de urât, fiilor. O, trebuie sănătate de iubire în cei ce vor să se nască de sus, din nou prin acest cuvânt, căci iubirea de Dumnezeu este alta decât aceea pe care o aşteaptă cei ce se apropie ca să fie şi ei cu lucrarea Mea, cu drumul Meu cel cu spini pe el, cu cruce, fiilor, căci vai celor ce vin şi nu dau să semene cu Mine, sub cruce pe calea Mea cu omul.


***

O, fiilor binevestitori din partea Mea, învăţaţi cereşte, tată, cum trebuie să staţi înaintea celor ce vin ca să vadă această lucrare a Mea cu voi! Nu le daţi inima din voi, ci păziţi-o numai pentru Mine, tată, iar lor daţi-le povaţă pentru credinţă mai întâi, şi apoi să stea ei pe picioarele lor înaintea Mea dacă vor să poată pentru viaţa lor cu Mine.


***

Voi, cei care iubiţi să fiţi fii plăcuţi prin credinţă şi prin jertfă curată, nu fiţi fără de veghe pentru ispite! Feriţi-vă urechea dinspre cei ce clevetesc dispreţuind prin aceasta pe cei clevetiţi de ei. Fiţi curaţi în iubire şi în credincioşie, că e lucrul diavolului clevetirea şi căinarea, şi acestea cad pe cei ce le primesc pe ele de la cei nemulţumiţi. O, e vremea să veghez Eu şi să vă spun cum să lucraţi, iar cel ce ascultă de Mine numai pe jumătate, de unul ca acesta feriţi-vă viaţa, fiilor, căci Eu stau la cârmă şi veghez.


***

O, ar trebui să n-aibă omul pe nimeni pe pământ, decât pe Dumnezeu, şi aşa i-am întărit Eu pe ucenicii Mei când i-am luat dintre ai lor şi dintre ale lor şi i-am strămutat pentru ca să fie ei ai Mei apoi şi i-am statornicit întru Mine. La toţi cei ce vin după Mine le trebuie strămutare, le trebuie patrie nouă, naştere nouă, şi apoi păstrată pentru Mine în cel ce crede în Mine, şi iată, rostesc acum spre tămăduirea credinţei cea puţină a celor ce dau să Mă urmeze, şi le spun ceea ce am spus acum două mii de ani: «Cel ce nu lasă pentru Mine mamă şi tată, fraţi şi surori, soţii şi copii, rude şi prieteni, ranguri şi averi pentru ca să nu aibă nimic decât pe Dumnezeu, acela nu poate fi ucenicul Meu». O, aşa îl tămăduiesc Eu pe om de toate cele ce nu rămân veşnic atunci când el vine după Mine sau când Eu îl strămut pe el pentru împărăţia Mea cu el, iar cel ce nu face aşa când vine după Mine, acela Îl tăgăduieşte apoi pe Dumnezeu, din pricina legăturii lui cu pământul din care n-a ştiut să iasă pentru naşterea lui cea nouă, cea statornică apoi. Eu i-am făcut naştere nouă lui Avraam, şi Mi-a făcut şi el Mie în el şi am rămas unul pentru altul, unul în altul pentru împărăţia Mea, şi am făcut în el pământul făgăduinţei şi M-am odihnit întru Avraam şi întru credinţa lui cea fără de cusur. O, aşa l-am tămăduit Eu pe Avraam de obârşia lui cea de pe pământ şi i-am dat lui ţară după orânduiala Mea, căci s-a dat Mie ucenic desăvârşit şi am ridicat din el spiţa neamului lui Dumnezeu pe pământ între oameni, şi numai aceia sunt fiii lui Avraam şi fiii lui Dumnezeu, numai cei din făgăduinţă fii, numai cei ce se făgăduiesc Mie şi care se cunosc a fi prin faptele credinţei, prin propăşirea lui Dumnezeu cu ei pe pământ. Amin.

Sunt cu mama Mea Fecioară la masă de cuvânt cu tine, poporul Meu de la izvor, şi avem oaspeţi veniţi la izvor, căci ei cred cuvântul Meu cel de azi. O, mereu, mereu vin şi întăresc credinţa celui ce are credinţă în cuvântul Meu, căci păsările de pradă stau la pândă mereu să ciugule pe cele de la Mine semănate în inima omului. O, tată, dacă Eu n-aş sta cu vasele pline de sămânţă pe masa ta tu n-ai mai fi poporul Meu pe pământ, şi ai fi al lumii, căci lumea şi-ar deschide pântecele şi te-ar înghiţi, fiule, şi ţi-ar da din duhul ei, din netemerea ei de Dumnezeu mai întâi, şi apoi ţi-ar da din otrava pierzării de suflet, tată, dar şi dacă stai lângă Mine cu viaţa ta, o, trebuie mult, mult hrănită viaţa ta cea de la Mine, şi iată, îţi dau în ziua aceasta învăţătură tămăduitoare şi mult învăţătoare pentru statornicia ta cu Dumnezeu, căci Eu văd duşmanii de suflet şi de credinţă cum pândesc viaţa poporului Meu.

Eu îţi însănătoşesc mai cu seamă credinţa şi roadele ei, că fără ea te duce apa de lângă Mine şi pieri, poporul Meu. Te-am povăţuit să cauţi şi să iubeşti lucrarea duhului cea întru frăţească părtăşie, tată, şi să te păstrezi al Meu în chiticele adunat, ca să te pot creşte Eu, fiule, iar pentru părtăşie frăţească trebuie dorul de Dumnezeu în fraţi şi între fraţi. Fraţii trebuie să stea întru împreună lucrare numai şi numai pentru dorul de Dumnezeu întru părtăşie frăţească şi mărturisitoare dinspre unul spre altul, căci pe Mine nu Mă încălzeşte şi nu Mă păstrează cu ei statul laolaltă al fraţilor dacă ei nu M-ar da de la unul la altul prin iubirea mărturisirii, prin cuvântul credinţei şi al dragostei de Dumnezeu, prin petrecerea cu sfinţii şi cu îngerii, căci altfel diavolul aduce dezbinare între fraţi şi orice altceva în afara Duhului lui Hristos peste fraţii laolaltă, şi se tot împuţinează rodul Meu între ei apoi.

O, luaţi seama bine, voi, cei ce staţi mănunchi înaintea Mea din loc în loc pentru împărăţia Mea cu voi! Hrăniţi-vă între voi cu darurile şi cu roadele credinţei în numele iubirii de Dumnezeu, ca nu cumva să se schimbe binele în rău, iubirea în ură, şi apoi credinţa în necredinţă, că e vreme cu ispite asupra fiilor lui Dumnezeu şi asupra credinţei ziditoare de Dumnezeu în om, fiilor. Fiţi, dar, tari, cu toţii întru darurile şi roadele credinţei sfinte şi nu fiţi slabi sau fără de veghe mereu pentru cele din cer între fraţi în toată vremea, ca nu cumva să semănaţi cu oamenii şi nu cu îngerii, fiilor, căci numai puţin aluat dospeşte toată frământătura. Mă dau prin voi oamenilor cei fără de Dumnezeu pe pământ, iar învăţătura Mea dă să-l vindece pe om de păcatul din el, ca să pot sta Eu cu el cu slava sfinţeniei, cu petrecerea îngerilor şi a sfinţilor cei plini de dor pentru părtăşia lor cu oamenii pe pământ. Lucrarea duhovnicească din om, aceea îl dovedeşte pe el fiu al lui Dumnezeu, iar lipsa ei din gândirea şi din simţirea şi din grăirea şi din lucrarea lui îl dovedeşte lipsit de Dumnezeu chiar şi pe cel credincios, dar dorul de Dumnezeu este izvor de tămăduiri în om, şi între om şi om apoi, şi numai el poate păstra în om duhul mărturisirii, Duhul lui Dumnezeu lucrător în om şi între om şi om, şi el alungă neputinţa din om şi aduce desfătarea cerească înăuntrul lui, şi e luminos şi mult luminos omul cu mult dor de Dumnezeu în el.

O, fiilor, chiar şi pentru binele şi frumosul pe care-l lucraţi vă trebuie vouă povăţuitor şi mărturisitor înaintea Mea pentru voi, dară pentru răul care dă să vă prindă după lucrarea lui cea rea cu care ispiteşte pe fiii lui Dumnezeu! Iară şi iară vă îndemn pe voi să împliniţi povaţa Mea: curăţiţi-vă urechea, fiilor! Fiţi cu urechea curată, tată, şi apoi păziţi-o aşa! Fiţi deschişi unii spre alţii cu toate cele din voi şi dintre voi, ca să nu vă prindă teamă pentru cele ascunse în voi, fiilor, căci teama vă învaţă ascunderea, tată. Învăţaţi-vă unii pe alţii să cunoaşteţi lucrarea diavolului când ea se strecoară între voi ca să vă despoaie şi să strice între voi lucrarea iubirii, lucrarea veghii sfinte, care vă uneşte într-o lucrare pe toţi, tată. Defăimările unul de la altul aduc dezbinare şi loviri în iubirea dintre fraţi, tată. Mergeţi unii spre alţii numai pentru Duhul lui Hristos între voi şi în voi, căci unde este Duhul Meu este iubire, este iertare, este bună înţelegere şi căldură în inimi unii pentru alţii în numele Meu, şi este cerul îngerilor şi al sfinţilor cu voi, tată, în petrecere cerească, fiilor, în zile de lucru şi în zile de sărbători şi în toată vremea Mea cu voi pe pământ. Împărţiţi-Mă pe Mine unul altuia cu lucrare fără de semeţie, şi diavolul va fugi de la voi şi nu se va apropia. Amin.

O, fiilor, trebuie să înţelegeţi şi să cunoaşteţi numaidecât şi în toată vremea lucrarea şi uneltirile diavolului când acestea dau să se ivească şi să vă oprească lângă ele şi ca să vă dispreţuiţi apoi unii pe alţii spre bucuria diavolului, ci, din contra, în iubire unii altora daţi-vă cinste şi întâietate pentru taina iubirii dinspre unii spre alţii întru toată sfinţenia firii şi a iubirii, şi veţi trăi în pace şi în lucrare îngerească între voi. O, nu citiţi numai o dată cuvântul Meu, ci mereu, mereu, ca să-l puteţi lucra peste voi mereu, mereu, fiilor. Fugiţi de mânie şi de aţâţarea spre mânie, căci mânia îl ţine sub apăsarea ei pe om până ce îl face să facă voia diavolului, dar dragostea nu face aşa. Ea îl curăţă de rău pe om, ea îl trezeşte, ea intră şi umblă la inimă şi face frumos şi curat în ea, dar trebuie povăţuitor care are unealtă de tămăduire în mână pentru răutatea din om şi pentru vindecare apoi.

O, urât este omul mânios, urât este omul iscoditor, iar cel ce împarte dezbinare este om fără de minte, este unealtă a diavolului, şi nu poate fi tămăduitor cel ce nu aduce pe Dumnezeu în om. O, aveţi grijă de iubirea din voi, ca să-Mi puteţi fi ucenici, şi nu răufăcători apoi, fiilor. Iuda a fost dintre ucenicii Mei, dar le-a lucrat şi pe ale lui, şi cu care el trebuia să se ascundă, căci nu iubirea dintre ucenici, ci invidia l-a hrănit pe el şi dorul de merite, şi acestea mănâncă în om duhul umilinţei, Duhul lui Dumnezeu, şi apoi s-a ascuns Iuda cu toată lucrarea lui cea fără de povăţuitor peste ea, iar cel ce s-a ascuns aşa, iată, M-a dat vânzării, pe bani. O, banul se înfăţişează folositor pentru om, dar încet, încet poate să-i ia omului mintea, poate să-l despartă pe om de dragostea de Dumnezeu, de frica de Dumnezeu, de curăţenia lui faţă de Dumnezeu, şi apoi se ascunde omul pentru vina din el. O, nimeni nu dă pe Mine bani ca să Mă aibă, căci cu bani poate numai să Mă vândă omul, dar crede el, oare, ce-i spun Eu?

V-am învăţat, fiilor, să nu umblaţi cu bani, o, şi ce frumos v-am învăţat! Nu M-au ascultat cei strânşi mănunchi pentru trăirea Mea cu ei. Eu pe cel ce are iconomat peste biserica Mea îl îmbrac cu o lucrare aparte, cu o putere aparte, cu o armură aparte ca să-l ocrotesc pe el, şi aleg pentru aceasta om sănătos la iubire de Dumnezeu, statornic în lepădarea de sine cea întreagă şi curat cu inima şi cu fapta, iubind el lumina întru toate, temându-se de Dumnezeu întru toată lucrarea sa cea pentru biserica Mea. V-am învăţat să vă spălaţi pe mâini de bani, şi apoi să vă spălaţi cereşte, tată, adică şi la minte şi la inimă şi pe mâini apoi, căci banul este o unealtă a diavolului şi se descarcă cu înţepătura lui în inima omului, fiilor, şi îl face vinovat pe om. Vă învăţ şi acum. Dacă nu aveţi de la Mine cuvânt pentru tot ce lucraţi voi pentru voi şi pentru Mine, voi nu veţi putea rămâne în lucrarea ascultării, fiilor, iar neascultarea îl smulge pe om din împărăţia Mea. Învăţătura Mea a căutat să vă aducă numai binele vostru, numai binele Meu cu voi, tată, şi fericit este cel ce nu dă de peste el învăţătura Mea, şi fericit sunt Eu de la unul ca acela. Amin.


***

O, e bine să n-aibă omul pe nimeni pe pământ, decât pe Dumnezeu, căci dacă are cui să-i facă nazuri, le face, fiilor. O, fiţi treji cu trezie deplină, ca nu cumva să vă faceţi parte cu cei ce fac păcatul despărţirii de Dumnezeu al lor sau al celor de un gând cu ei, neştiind ei ce fac când săvârşesc fapta aceasta. O, căutaţi să nu fie vinovaţi unii pentru alţii fraţi pentru fraţi, părinţi pentru copii sau copii pentru părinţi, şi vai celor fără de certare peste ei ca unii fără de legitimitate şi care-şi urmează mintea lor!


***

Nu vrea omul să fie purtător de Dumnezeu. Au voit aceasta proorocii Mei, sfinţii Mei, aleşii Mei, născuţi pentru aceasta prin orânduiala Mea cea tăinuită în vecii. A voit aceasta mânzul asinei şi a fost el purtător de Dumnezeu şi M-a purtat ca să intru în Ierusalim cu biruinţă, şi apoi ca un Biruitor să curăţ de deşertăciune casa de rugăciune a poporului Israel, căci el făcuse din ea pentru el peşteră de tâlhari. Ar fi să fie omul purtător de Dumnezeu asinul cu două picioare, dar nu vrea omul să fie măgăruş ca să ducă sarcinile Stăpânului său Dumnezeu sau să-L poarte pe Stăpânul său pe spatele său aşa cum mânzul cel mic M-a purtat pe Mine şi a împlinit el această Scriptură despre Mine şi despre el, rostită în vremea proorocilor cei mari ai vestirii lui Mesia, Fiul Domnului. O, omul mai degrabă îl face asin purtător de sarcinile lui pe Domnul, şi dă din picioare înaintea celui ce nu ar da să-l poarte. Iată, mai înţelept pentru supunere este animalul, mai iubit se face un asin care duce sarcinile stăpânului său şi care nu-l părăseşte pe stăpânul său, care-l mai pune şi la jug, şi sub greu, şi aşa îşi dovedeşte el credincioşia şi nu-şi deschide gura ca să-şi înjosească stăpânul, ci îl ascultă, iar când stăpânul îi cere chiar şi sub bici mai mult decât dă el slujire, el se opinteşte atunci şi se jertfeşte şi mai mult, şi nici aşa nu-şi părăseşte stăpânul şi nu-l ceartă şi nu se supără pe el, ci îl ascultă şi stă în slujirea lui cu credincioşie, căci semeţia este departe de el şi de firea lui cea supusă pentru stăpânul său.


***

O, nu este iubire curată în oameni, nu este! Nici măcar iubirea de Dumnezeu nu este curată în om. Tot omul are iubire de sine când Îl iubeşte pe Dumnezeu, şi se vatămă om pe om de la duhul semeţiei, duh care tainic îl ţine pe om sub vraja lui, iar lipsa de iubirea cea de sus e mare în om, căci iubirea înseamnă Dumnezeu, nu altceva înseamnă acest cuvânt, şi numai omul îndumnezeit de Duhul lui Dumnezeu are în el iubirea cea de sus pentru cei din jurul lui, pentru cei de pe pământ.

O, de s-ar pocăi omul de toate câte nu înseamnă Dumnezeu în el, ar primi el atunci iubirea cea de sus, căreia îi trebuie loc curat, inimă curată în om. Ce face inima curată în om? Ea nu osândeşte pe nimeni, ea se smereşte pentru ea însăşi şi pentru cei din jur, stând supusă lui Dumnezeu, Judecătorul a toate câte sunt şi vor fi. Ea dă viaţă, căci Dumnezeu Se sălăşluieşte pe Sine în ea pentru smerenia ei, cu Duhul Lui Cel dătător de viaţă, duhul iubirii cea de sus.


***

Voi, cei ce iubiţi cu iubirea cea de sus pe Dumnezeu şi pe fraţi, nu fiţi împărţiţi cu iubirea, nu fiţi împărţiţi cu inima! Iubirea este taina lui Dumnezeu, şi ea se stinge în voi când sunteţi împărţiţi pentru iubirea din voi. Învăţaţi, învăţaţi să rămâneţi în iubirea Lui! Cereţi sfat pentru această măreaţă stare în voi, căci diavolul vă pândeşte să vă învinuiască pe voi ca pe cei nestatornici şi neveghetori pentru statornicia inimii curate în voi. Suntem între cei din cer popor al sfinţilor Domnului, iar sfinţii văd înăuntrul din voi şi lucrarea voastră cea nevăzută a minţii şi a inimii, şi pentru care trebuie să vă lucraţi mărturie frumoasă şi sfântă înaintea Domnului şi a sfinţilor Săi, iar pentru aceasta trebuie să vă îndeletniciţi numai şi numai în Domnul să staţi, numai şi numai purtarea Lui s-o săvârşiţi întru voi, iar duh de judecată nici să se pomenească la voi, căci noi, sfinţii Lui, vă învăţăm pe voi binele cel din cer vouă, spre dobândirea harului vostru în Hristos. Amin.

Iar Tu, Doamne biruitor prin cruce şi prin înviere, pune îngeri gurii lor, inimii lor, minţii lor, faptei lor, ca să-i păstrezi ai Tăi până la venirea Ta cea mare pentru noi şi pentru ei, că ei sunt martorii noştri împotriva celor ce atât de josnic dau în Tine şi în noi prin duhul minciunii, duhul diavolului, care judecă prin mintea omului semeţ, dar noi, mironosiţele învierii Tale, le spunem lor cuvântul Tău cel de acum două mii de ani şi le spunem aşa, spre salvarea sau spre ocara lor: «Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi, căci omul prin cuvintele sale se va mântui sau se va osândi». Amin, amin, amin.


***

Şi acum, zic ţie, poporul Meu de la izvor, şi tuturor celor adunaţi la sărbătoare: înteţiţi peste tot cu multă împlinire păstrarea în mare sfinţenie şi lucrare cerească a zilei întâi a săptămânii, ziua Mea de odihnă, cea de după învierea Mea, şi veţi fi cei nebiruiţi pe pământ! Ziua întâi a săptămânii este cea mai lungă zi între cele şapte şi începe de la asfinţitul soarelui de sâmbătă şi până la răsăritul de luni, iar în acest timp numai şi numai ale Mele să le săvârşiţi, şi nimic dintr-ale voastre, ca să fiţi voi cei binecuvântaţi şi mult roditori de Dumnezeu pe pământ. Învăţaţi cu mare veghe această ascultare, şi veţi vedea mari împliniri, şi tot ce vei cere tu, poporul Meu, pentru împlinirea Mea prin tine pe pământ, aşa cum Eu îţi dau să lucrezi, Eu voi împlini aşa. Amin.


***

O, ia aminte, ia aminte, poporul Meu, la legea Mea, la legea Mea de peste tine, la legea Mea cu tine pentru zilele acestea, fiule, că e mare puterea cea prin împlinirea ei, mare, tată, mare, iar Eu te ţin de mânuţă prin cuvântul Meu de peste tine şi-ţi dau mereu în faţă făclia, căci vremea este grea, fiule! O, ia aminte la tot cuvântul Meu rostit peste tine şi uită-te în el, şi să nu treci pe lângă el, şi să nu treacă el pe lângă tine fără ca tu să-l iei şi să-l pui peste tine împlinit, că e de vegheat pentru împlinirea lui, fiindcă neîmplinirea lui ţi-o ia satana şi te scrie cu ea necredincios şi te scrie că nu stai în ascultare, tată! O, deschide cuvântului Meu şi ţine-l în faţă şi vezi-l tu pe el, vezi ce-ţi cere, şi apoi ai grijă să-l împlineşti! Învaţă-te să ştii să te întrebi şi apoi să-ţi răspunzi al cui eşti tu, unde stai şi de ce stai şi cum slujeşti faţă de Cel ce te are scris în casa Sa, în lucrarea Sa, căci Eu ţi-am hărăzit ţie loc binecuvântat când ţi-am deschis ca să intri la Mine şi ca să fii casnicul Meu. O, deschide, tată, cartea, şi uită-te bine în ea cum te-am povăţuit Eu să lucrezi cu ale Mele şi pentru ele cu tine şi cum să fii tu înaintea Mea ca să fii cel ocrotit şi ca să Mă ocroteşti, că Eu mereu ţi-am spus că valurile sunt mari.


***

Dau povaţă întărită prin cuvântul cel scris şi le spun celor ce M-au iubit cu inima şi cu credinţa şi au venit lângă Mine şi lângă voi pentru crucea Mea cea de azi, şi îi povăţuiesc pe ei să ia aminte la legea Mea şi la stăruinţa cea pentru împlinirea ei şi să-şi pună ei nădejdea în Mine, şi în nimeni altceva sau altcineva pe pământ, iar Eu să văd aceasta. Nimeni dintre ei nu Mă poate ajuta nici pe Mine, nici pe cei dintre care s-au ales ca să fie ei ai Mei apoi, nu pot decât de lângă Mine să fie ei de folos. O, dacă dintr-o casă se alege unul pentru Mine, ar trebui să fie mândră înaintea Mea casa aceea şi să ajute cu tot ce poate şi să nu ştirbească cu nimic statul întru Mine al celui de lângă Mine, ca să le fie bine de la Mine la toţi cei din casa aceea pe pământ şi în cer. O, cine l-ar fi putut ajuta dintre rude sau dintre cunoscuţi pe slăbănogul cel pomenit azi aşa cum Eu l-am ajutat? O, nimeni, nimeni n-ar fi putut aşa să-l ajute.

O, luaţi aminte voi, cei din casa fiecărui fiu care s-a apropiat cu izvorul Meu cel de viaţă izvorâtor! Păstraţi bine arvuna aceasta pentru voi înaintea Mea şi căutaţi să-i creşteţi puterea, tată, că aveţi de salvat neamul vostru tot, şi pe voi, cei ce încă trudiţi pentru voi. Bucuraţi-vă că aveţi mijlocitor la Dumnezeu pentru voi şi fiţi înţelepţi ca să-i întăriţi drumul şi nicidecum să-i fie îngreuiat, şi aşa veţi avea de la Mine ajutorul cel pentru voi, căci Eu sunt Cel ce pot, nu omul, fiilor. Aceasta este povaţa Mea pentru cei bogaţi de mila Mea, care au măcar unul din seminţia lor ucenic înaintea Mea. Amin.


***

duhul smereniei este mare şi poate Dumnezeu prin el în omul care are acest mărgăritar sufletesc, care se naşte în om de la Dumnezeu, şi iată-i fericiţi pe cei săraci cu duhul, aşa cum Eu i-am numit pe ei mai înainte de oricare alţii care lucrează după plăcerea Mea pe pământ!


***

O, să nu daţi înapoi dacă aţi pornit pe drumul slavei crucii, adevărata taină a vieţii omului, căci omul cel fără de cruce nu-L iubeşte pe Dumnezeu, pe Păstorul Cel cu crucea, pe Cel ce alungă demonii din oameni ca să facă apoi din ei împărăţia Sa, arzând în ei cu slava ei, cu slava crucii. Amin.

O, ce este crucea, fiilor care aţi venit să luaţi de la Mine cuvântul învăţăturii de sus? Ea este moartea omului vechi, omul care s-a stricat prin păcat. Ea este suferinţa şi învierea prin suferinţă, căci numai cei de sub suferinţă caută după Dumnezeu şi-L află pe El, pe Păstorul Cel cu crucea, pe Cel ce a călcat cu moartea pe moarte şi a dat oamenilor învierea prin învierea Sa. O, nu veţi găsi iubire de cuvânt atât de dulce cum este ea în cuvântul Meu de peste voi, cuvânt din cer, nu de pe pământ grăit. O, să nu daţi înapoi de pe calea cea cu înviere pe ea, căci calea cea cu cruce omoară păcatele din om, şi nu mai este mort omul prin păcat, căci nu este peste om moarte în afară de păcat, iar când omul are cruce îşi pironeşte pe ea păcatul din el şi înviază, şi se face purtător de Dumnezeu cel ce gustă din suferinţa crucii, şi se fac fraţi ai Mei cei ce iubesc pentru ei crucea. Eu vă învăţ dulce tot ceea ce vă învăţ, căci suferinţa îl face dulce la Mine pe om, iar păcatul îl face amar, îl face suferinţă a Mea pe om, căci pentru păcatul omului Eu am suferit amarul crucii, dar el Mi-a fost dulce din pricina iubirii Mele pentru om, iubire care Mă făcea să uit batjocura şi durerea crucii, căci cu acestea am plătit Eu viaţa omului cel căzut prin păcat.

Când omul se îndulceşte cu păcatul, Eu Mă îndulcesc cu durerea cea de la păcatele lui, căci păcatul omului este durerea Mea. O, îndurerat sunt Eu de la un pom înverzit şi apoi înflorit şi apoi înrodit, dar care are în ramurile lui ramuri uscate! O, îndurerat sunt Eu, Domnul, de la un om plin de roadele mântuirii, dar care are printre acestea şi rod de păcat! Pomii se curăţesc primăvara şi li se dau creştere frumoasă şi sănătoasă şi sunt lucraţi de cei ce îi au în îngrijire. O, aşa ar fi să înveţe şi omul să stea la curăţat, căci omul este păcătos şi îi trebuie creştere frumoasă, numai să iubească el crucea, care-l curăţă pe el de tot ce strică viaţa lui şi mântuirea lui cea de fiecare zi.


***

O, fiilor adunaţi la învăţătura Mea, fiţi cu ochii mari deschişi, şi nu zic vouă să fiţi cu ochii în patru, cum zice zicala aceasta născută de omul cel grijuliu pentru ceea ce face el bine sau rău, ci zic vouă: fiţi cu ochii în şapte, fiilor, şi învăţaţi de la Dumnezeu aşa. Dar cum este acest cuvânt? O, tată, când omul face o faptă bună sau rea, el se uită în jurul lui în cele patru părţi când lucrează tăinuit ceea ce el lucrează, dar Eu vă spun vouă, nu numai cu ochii în cele patru părţi să fiţi, nu numai în stânga şi în dreapta, în faţă şi în spate, ci fiţi cu ochii şi în sus, la Dumnezeu, fiţi cu ei şi în jos, spre cei de dedesubt şi fiţi, tată, şi cu ochii în voi, înăuntrul vostru, fiilor, căci vremea cea cu păcat, lungă de şapte mii de ani cu judecată în ea asupra omului supus păcatului, vă învaţă pe voi să fiţi cu ochii în şapte când voi lucraţi binele sau răul, căci omul cel întâi zidit a uitat să facă aşa, şi iată ce a păţit apoi omul, de atunci şi până azi din om în om!


***

O, e zi de praznic de Duh Sfânt, iar Eu vă îmbrăţişez în cuvânt şi vă învăluiesc în el ca să fiţi îmbrăcaţi în Hristos şi mereu, mereu să vă botezaţi în numele Meu viaţa cea de fiecare zi, căci fiecare zi are binecuvântarea ei şi are şi duşmanii ei, care vă face să greşiţi, fiilor. Cu ce puteţi să greşiţi? O, cu multe stă la pândă vrăjmaşul sufletului vostru, tată. El vă îndeamnă să greşiţi cu cuvântul, cu inima, cu nemulţumirea, cu neumilinţa, cu încordarea sufletului, cu clevetirea, cu judecata asupra fraţilor voştri şi chiar cu trufia, care îmbracă haină peste haină ca să n-o cunoaşteţi a fi ea. Cu ce să scăpaţi voi de acestea care stau la pândă dinăuntrul vostru mai mult decât din afara voastră? O, fiilor, învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima. Aşa am spus Eu, Domnul, acum două mii de ani celor ce auzeau din gura Mea învăţătura Mea şi tot înăuntrul Meu. Aşa vă învăţ şi pe voi: nu vă semeţiţi, tată, ci umiliţi-vă înaintea oricărui semen, şi aceasta pentru voi, nu pentru el, şi fiţi pretenţioşi la statura voastră şi nu cereţi celuilalt pentru ea ceea ce voi trebuie să lucraţi şi să aveţi, că mai bine vă este să învăţaţi aşa cum vă învăţ Eu să faceţi, decât să aveţi de învăţat din greşale, o, fiilor. Când omul învaţă din greşale, el are greşale, dar când învaţă din cuvânt, el are înviere, tată, şi aşa să vă lucraţi învierea, ca să nu mai treceţi prin moarte, fiilor, ca să nu mai treceţi prin păcat sau păcatul prin voi, şi apoi să vă pedepsească el spre înţelepţirea voastră. O, dacă veţi lucra aşa Eu vă voi scrie pe voi cu mucenicii care şi-au vărsat sângele pentru Mine şi pentru mântuirea lor prin mărturisirea lor, iar Eu pe voi vă voi scrie vitejii Mei, că v-aţi înfrânat trupul şi pornirile poftei trupului şi ale păcatului, limba şi săgeţile ei veninoase, inima şi îmboldirile ei ucigătoare, mintea şi pornirile ei cele spre judecata semenilor, şi veţi fi biruitori prin cruce, prin înfrânare de la toate acestea care nu seamănă cu Dumnezeu în voi.

O, când veniţi la izvorul învăţăturii Mele, măsuraţi-vă prin el statura şi nestatura, fiilor. Luaţi din el creştere pentru cele bune din voi şi scădere pentru cele rele din voi, care se războiesc în voi împotriva voastră, fiilor. Masa praznicului Duhului Sfânt găsiţi aici, la izvorul Meu de cuvânt. Sunt Eu, venit pe pământ, învăluit în cuvânt, iar voi, ca pe Împăratul tuturor să Mă primiţi, ca pe Cel nevăzut din pricina cetelor îngereşti, care Mă înconjoară între Mine şi voi, o, fiilor, o, fiilor care veniţi la izvorul Meu de cuvânt. Amin.


***

O, aş fi voit să le povăţuiesc pe toate chiticelele de fii-creştini de peste tot şi care vin adesea la izvor ca să ia din bucuria sărbătorilor Mele cu cei credincioşi, şi aş fi voit să le spun tuturor taina păcii, taina împăcării dintre Dumnezeu şi ei, dintre ei şi ei, iubirea frăţească între ei, şi la care Eu, Domnul, să privesc şi să Mă mângâi de peste tot de la cei credincioşi şi de la cei binecredincioşi pentru cuvântul cel de azi venit pe pământ.


***

Toţi cei ce se apleacă să creadă venirii de azi a cuvântului de sus, din cer peste pământ, noi, martorii lui Dumnezeu-Cuvântul, Care a murit şi a înviat pentru ca să credem că El este cu noi, pe toţi îi îndemnăm să se tămăduiască de duhul cârtirii şi al deşartelor vorbiri, căci acestea duc la păcatul clevetirii, fiindcă şi cel mai tainic cuvânt atrage pedeapsă, ca şi minciuna, care omoară sufletul celui ce se hrăneşte din rodul ei, căci viclenia omului Îl ţine departe pe Domnul, iar ispitirea atrage prin ea mustrare peste cei bolnavi cu mintea, care n-au înţelepciunea de mamă, fiindcă ea se depărtează de cei nepricepuţi pentru ea; şi chiar dacă înţelepciunea are de piatră iubirea, ea loveşte în cei defăimători, fiindcă Duhul Sfânt al Domnului scoate deasupra pe toate cele ascunse şi străpunge inimile toate şi cuvintele toate, fiindcă El cuprinde lumea, şi pe toate ale ei le cunoaşte până la cea mai slabă şoaptă, şi nu se pot ascunde cei nedrepţi şi nu poate fi nimic uitat, căci toate punerile la cale, bune sau rele, vor fi descoperite, iar cei ce-şi grăbesc moartea prin cele rele ale lor, sunt atraşi apoi spre ea.


***

Bucuria mărturisirii se face dor şi iar dor în noi, cei din cer, şi grăim vouă în Duhul Sfânt şi am spus vouă lucrarea Lui, povaţa Lui, lumina Lui, Care pătrunde fără greş în cele mai tainice ascunzişuri ale inimii şi Căruia nu-I scapă nici şoapta cea mai stins şoptită. Gura este organul cel făcut de Dumnezeu şi trebuie s-o îngrijim împotriva vicleşugului, duh folosit de om cu mare uşurinţă, până când el va fi nimicit de pe pământ, duh care încurcă pe cele dinăuntrul inimii omului şi îl face pe om rob vicleşugului, care stă împotriva Duhului Sfânt, Povăţuitorul Cel de la Dumnezeu pentru om.

O, au stat cu noi şi cu voi cei de dedesubt, căci au fost chemaţi şi li s-a făcut pomenirea de vară, şi ce frumoasă a fost ziua aceasta şi ce mângâietoare pentru cei adunaţi din cer, de pe pământ şi de dedesubt! O, fiţi salvatorii celor îndureraţi! Fiţi voi aşa cum ar fi trebuit să fie ei, cei ce acum sunt îndureraţi pentru vremea lor cea neumbrită de Duhul Sfânt, Povăţuitorul oamenilor!

O, fiţi credincioşi, nu necredincioşi! Toţi cei care nu pot mai mult din pricina piedicilor pe care ei înşişi şi le-au zidit până acum în cale, să-şi folosească inima locaş al tainei de nou Ierusalim şi să-şi rabde încă robia, până ce dragostea din inima lor, mare din zi în zi mai mult, le va da lor izbăvirea şi apoi le va pune în faţă cărarea întreagă, viaţă cu putere în ea prin împlinirea ei cea întreagă. Amin.

O, feriţi-vă de vicleşug, că acest duh vă duce sub nemulţumiri, de la care se naşte răzvrătire între frate şi frate! Nu fiţi pretenţioşi, ca să nu vă despartă această meteahnă! Fiţi mulţumiţi şi mulţumitori! Aţi fost povăţuiţi azi de pe pământ să nu staţi fără veghe peste voi, iar veghea înseamnă ocrotire. Limbile Duhului Sfânt s-au revărsat peste voi de jos şi de sus, numai să le urmaţi povaţa. Iubiţi să fiţi mici şi ocrotiţi, căci cei ce caută întâietate nu-şi mai sfârşesc căutarea, şi aşa vor fi găsiţi în ziua cercetării. Şi, în sfârşit, duhul îndrăgostirii de Dumnezeu să ia foc în voi ca şi în noi, ca şi în Domnul nostru şi al vostru, Care aruncă mereu, mereu peste pământ focul dragostei Lui, şi iată, cuvântul Lui pentru îndrăgostirea de Dumnezeu a celor ce vin şi aud şi văd şi cred în El apoi. Aceasta este ceea ce Duhul Sfânt vă îndeamnă pe voi prin noi, ucenicii cei de acum două mii de ani, mărturisitori ai Domnului şi Mântuitorului nostru, şi care şi azi L-am mărturisit pe El Mântuitor. Amin.


***

Iată taină de înţelepciune: nu pot auzi cei ce nu au urechi de auzit sau cei ce şi le înfundă sau şi le vând altor şoapte, altor duhuri. Nu toţi ascultă de la Dumnezeu, şi mulţi ascultă de la oameni şi de la diavol, chiar şi între cei ce au venit să se facă fii ai acestui popor prin cuvântul Meu, care grăieşte. O, creştine greoi la înţelepciune, dacă n-ai pe Dumnezeu în tine, văzut în ceea ce faci tu întru El, sau El întru tine, să ştii, tată, că se lipesc muştele de tine, că trag muştele la tine, sau că te faci muscă plină de gunoi pentru semenul tău şi că poţi să-l omori cu lipsa de Dumnezeu din tine. Musca numai din gunoi culege, numai din ceea ce intră în stricăciune, şi apoi vine şi se aşează pe locuri curate fără să se ruşineze, şi e purtătoare de boală musca, şi iată, aşa se omoară om pe om, nu cu puşca, ci cu cuvântul unul împotriva altuia, şi se defaimă cu cuvintele rostite unii peste alţii oamenii, unii contra altora, unii despre alţii, iar dezbinarea este diavol, este muscă purtătoare de boală prin ceea ce strânge şi împarte ea din locuri murdare, din gunoi.

Te învăţ, poporul Meu, veghea, tată, şi înţelepciunea ei, căci cel ce Îl are pe Dumnezeu în el, Îl dă pe Dumnezeu, iar cel ce se are pe sine şi pe om în el, se dă pe sine omului şi strică omul la minte, şi apoi caută să iasă de sub vină şi s-o lase pe altul, că asta face omul care nu-L are pe Dumnezeu în el, şi ca diavolul face ceea ce face.

O, e primejdios să-şi pună omul sarcina sa pe alt om şi e mare laşitate această meteahnă. Feriţi-vă să vă căinaţi, voi, cei care veniţi să învăţaţi viaţa! Nu vă apăsaţi cu sarcinile unii pe alţii, că aceasta nu este frăţie, ci este moarte, tată, căci omul este neputincios şi este lipsit de Dumnezeu şi are omul nevoie de Dumnezeu, chiar dacă el nu-şi înţelege simţămintele şi căutarea şi nerăcoarea. Omul îşi ia singur drepturi, dar el n-are dreptul să fie nemulţumit nici spre Dumnezeu, nici spre om, şi că oricâte vin peste el, bune sau rele, toate sunt facerea lui cea de la Dumnezeu, facerea Mea de bine pentru mântuirea lui, pentru ţinerea lui în frâu, pentru ca să nu apuce el pe căi străine de duhul mântuirii şi al umilinţei, care-l fac pe om să semene cu Dumnezeu, să ia chipul şi asemănarea Mea, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi pe toate le-am luat ca de la Tatăl cât am fost pe pământ.

O, nimic nu-i foloseşte omului nemulţumirea, ci numai spre moarte îl duce ea şi spre îngâmfare, şi nu spre umilinţă. Numai şi numai de învăţat are omul cel care are urechi de auzit ceea ce Duhul grăieşte. Te învăţ, poporul Meu, să nu te temi de omul trufaş, dar să te fereşti de el şi de lucrarea lui cea lipsită de toată pacea.


***

Păzeşte, tată, cuvântul Meu! Citeşte-l mereu, mereu, pune-l la masă cu tine ca să-l iei în tine de viaţă şi de faţă, tată! Nu uita: cuvântul Meu este ceea ce ai tu de lucrat mai întâi, şi toate ale Mele cu tine vor spori şi se vor lucra, dar să fii harnic, tată, şi să nu stai. Nici cu duhul, nici cu sufletul, nici cu trupul să nu stai, ci pune treimea ta mereu într-o singură lucrare şi stai descoperit prin ea aşa cum stă Dumnezeu, şi aşa să lucrezi şi aşa să mărturiseşti, şi vei fi martorul Meu, iar Eu martorul tău, şi cine are urechi de auzit, să audă cu ele şi să înţeleagă pe Dumnezeu, şi Domnul va putea prin tine, şi va putea Domnul cu orice piatră, poporul Meu. Amin.

O, fiţi veghetori ca Dumnezeu, fiilor! Amin, amin, amin.


***

O, e tare, tare nestatornic omul în credinţă, iar acest rău vine de la iubirea de sine, de la grija de sine a omului, căci omul nu iubeşte jertfa cea plăcută lui Dumnezeu, duhul cel umilit, inima cea smerită, şi cade omul când nu se aşteaptă dacă nu dă el iubirea toată pentru Dumnezeu, numai pentru El, ca apoi Eu să Mă îngrijesc de el şi de statul lui cu Dumnezeu până la sfârşit. Le-am spus ucenicilor Mei acum două mii de ani când s-a apropiat de ei încercarea credinţei lor, şi le-am spus: «În noaptea aceasta toţi vă veţi sminti întru Mine». O, de ce, oare, a trebuit să le spun Eu lor aşa? Am spus atunci aşa, ca să fie judecaţi toţi cei care aşteaptă ca pe pământ împărăţia Mea cu ei.

O, poporul Meu, dacă trebuie să te fereşti de ceva mai mult care te-ar pierde din Dumnezeu, fereşte-te, tată, de duhul semeţiei, de duhul iubirii de sine, care te poate clătina la orice adiere de vânt, care te poate împrăştia de lângă Dumnezeu. O, feriţi-vă, fiilor, unul pe altul de acest duh rău şi ajutaţi-vă împotriva lui, căci omul este tare, tare semeţ, şi e semeţ şi cu trupul şi cu mintea şi cu rangul şi cu firea şi cu arătarea, şi se semeţesc oamenii unul împotriva celuilalt, unul de la altul, ba chiar şi împotriva lui Dumnezeu şi a îngerilor Lui, care îl văd semeţ pe om prin ceea ce este el, şi se poate bine citi semeţia omului de către cei ce au de la Mine ştire s-o vadă pe ea în om şi să-l ajute cumva, sau să tacă în faţa celui ce nu-şi poate înţelege semeţia ca să şi-o lase spre vindecare apoi.

O, poporul Meu, le-am spus celor ce-ţi dau de la Mine cuvântul Meu, că mic şi umilit să fii, înseamnă să crezi cum spune altul pentru tine sau despre tine cum eşti, şi nu cum spui tu sau ştii sau vezi, şi atunci eşti ceea ce vrea Dumnezeu, Care vine spre tine cum ştie El. Le spun celor necrescuţi, celor încă semeţi prin mintea şi prin duhul lor, le spun despre cei ce Îmi stau porţi între Mine şi poporul Meu ca să vin cuvânt la popor, şi le spun despre ei la toţi care vin spre lucrarea Mea ca să fie cu ea, că Eu, Domnul, nu greşesc prin ei, dar ei greşesc prin voi, o, fiilor necrescuţi, iar voi sunteţi greşiţi, şi iată câtă depărtare între Mine şi voi! Iar între Mine şi voi îi am pe ei, fiilor, ca să puteţi voi fi aproape sau departe de Mine cu cele din voi sau de la voi. O, Eu, Domnul, îi zdrobesc pe ei pentru voi ca să vă ajut pe voi prin ei, dar voi faceţi altfel cu ei. Voi îi zdrobiţi pentru ca să-Mi faceţi Mie rău între Mine şi voi, şi iată câtă depărtare între Mine şi voi, între faptele Mele şi faptele voastre, tată! O, ce trist sunt Eu, o, ce trişti sunt ei, şi cât de puţin sunteţi voi trişti! O, cât de mult ţineţi voi la voi şi cât de puţin la Mine şi la ei, faţă de câte fac ei pentru Mine şi pentru voi! Eu ştiu să-i preţuiesc, dar voi nu ştiţi, fiilor, căci cine se iubeşte pe sine, nu ajunge să ştie iubirea şi puterea ei, căci iubirea Eu sunt, şi voi nu Mă aveţi, pentru că vă aveţi pe voi iubire în voi. Grăiesc cu cei neîmpliniţi în iubire şi care-Mi aduc încă suspin şi cărora le spun iar: o, nu umblaţi singuri şi nevegheaţi pentru mers, pentru gând, pentru grai, pentru faptă, fiilor! Cel de un gând cu tine nu te poate veghea, fiule încă nevegheat, ci te poate ajuta să cazi prin cele dintre tine şi el, care sunt sau care nu sunt, iar tu trebuie să crezi ce-ţi spun, că Mă doare de la tine dacă nu crezi şi dacă nu asculţi.


***

O, popor al lui Dumnezeu-Cuvântul, Care te-a născut din cuvântul Lui ca să fii! O, fiilor, căutaţi mai întâi împărăţia cerurilor în voi şi între voi mereu şi tot mereu, ca ea să vă adauge vouă pe cele de trebuinţă vouă şi Domnului cu voi! Această durere v-a rugat mereu Domnul s-o alinaţi în El de la cei ce nu iubesc împărăţia Lui în ei, şi să luaţi din ea să purtaţi, şi la fel să purtaţi, ca să fiţi fraţi, fiilor, în toate fraţi, în toate, căci altfel voi nu sunteţi drepţi unii cu alţii şi nu sunteţi fraţi întru toate. Adevăraţii fraţi între ei sunt cei ce se fac fraţi în durere, împărţind din ea unii altora, căci cei ce se fac fraţi în bucurii, nu rămân fraţi aceia, fiindcă bucuria e ca părerea şi se duce de la ei şi se despart fraţii apoi, căci bucuria îi desparte pe ei şi cad ei sub greşalele ei, iar durerea este o legătură tainică şi care uneşte sub ea pe cei ce iubesc ca Dumnezeu pe pământ şi pentru Dumnezeu iubire între ei, căci Dumnezeu este îndurerat în cer şi pe pământ, fiilor. Vă îndemn spre această frăţie plină de viaţă din cer între voi, fiilor, căci altfel de frăţie vă desparte, măi fiilor, şi voi vedeţi aceasta din cele ce se întâmplă spre despărţirea dintre fraţi.


***

Feriţi-vă de semeţie, o, fiilor, căci semeţia îl face nemulţumit pe om faţă de cei din jurul lui şi îl scoate apoi dintre fraţi, şi rar de tot să vezi pe unul care cade prin el însuşi şi să nu dea vina pe cine poate s-o dea, şi nu numai şi numai pe sine pentru orbirea lui. Eu vă binecuvintez din Domnul pentru duhul iubirii de fraţi şi al nejudecăţii şi pentru dor sfânt în voi pentru împărăţia Domnului în voi şi între voi zi şi noapte, zi şi noapte, fiilor şi fiicelor din Ierusalim! Vorbirile deşarte dintre voi pedepsiţi-le la nefiinţă mereu, mereu, fiilor, şi fiţi fiii vorbirilor cereşti, măi fiilor, căci scris este: «Cel ce grăieşte, cuvintele lui să fie ca ale lui Dumnezeu». Amin.


***

Pace ţie, poporul Meu! Citeşte mult, mult cuvântul Meu, până ce el se face om, făcându-te pe tine din partea Mea, şi ia-l pe buze între frate şi frate, tată, şi toţi să asculte de Mine şi să împlinească aşa şi să zidească aşa prin cuvântul Meu, ca să piardă puterea lupul cel pierzător de fii ai lui Dumnezeu şi să ia putere Duhul Sfânt, Făcătorul Cel de la Dumnezeu între cer şi pământ, Duhul lui Dumnezeu peste cei ce iubesc pe Dumnezeu în cuvânt şi în faptă, Duhul Sfânt Mângâietorul şi Mijlocitorul, o, fiilor. Amin, amin, amin.


***

Când nu ai dragoste şi dovedeşti că nu ai, poţi să-ţi dai trupul spre ardere, şi inima la fel, şi poţi să faci orice ispravă care să te încânte că eşti cu Dumnezeu, dar nimic nu eşti când dovedeşti Domnului şi omului că nu ai dragoste, căci dragostea nu este ea oricum când omul o lucrează pe ea cu toată faţa ei cea în Scripturi zugrăvită.

O, poporul Meu, omul trebuie să iubească dojana şi s-o aştepte pe ea, ca să poată el să fie fiul lui Dumnezeu, căci vai celor fără de dojană peste ei, că aceia nu sunt fii şi nu au intrat la facerea de fiu! O, nu are dragoste cel ce nu iubeşte dojana, nu are. Poate să spună el cât vrea că are, dar nu are dragoste unul ca acela, nu s-a dat lui Dumnezeu, căci cine se dă lui Dumnezeu şi cine stă lângă El apoi, acela stă lângă facerea lui cea de la Dumnezeu, şi aceasta trebuie să înţeleagă cel ce voieşte să se facă fiu al lui Dumnezeu prin cuvântul Meu cel de azi peste un popor. Orice părinte îşi învaţă copilul şi îl deprinde să asculte, iar când nu învaţă şi nu ascultă, îl dojeneşte, îl supune sub ascultare şi se luptă aşa pentru binele copilului său.

O, îi trebuie dragoste celui ce vine să se facă fiu al lui Dumnezeu, stând el lângă lucrarea facerii cea de la Mine. Celor ce Mă află în acest cuvânt şi cred în Mine, Eu le dau putere să se facă fii ai lui Dumnezeu, iar puterea aceasta înseamnă ascultare, sfinţenie pentru ascultare, dojană pentru greşeală şi toată lucrarea facerii omului în toată vremea lui cu Mine. Mai mare iubire ca aceasta nu este pe cale cu Domnul pentru cel ce vine să se nască din Dumnezeu, căci Eu am fost ascultător Tatălui întru toate, până la suferinţa cea deplină a unui fiu supus, care nu-şi deschide gura sa înaintea celor ce sunt trimise pentru el până la biruinţa cea mare, până la înviere, şi aşa am fost şi sunt Eu pildă de fiu al ascultării pentru cei ce vin spre Mine să se facă fii ai lui Dumnezeu. Amin.

O, poporul Meu, te învăţ să fii credincios lucrării facerii, tată, lucrare prin care trec fiii lui Dumnezeu, şi ea prin ei când vor să rămână fii, căci oala nu-i dă olarului peste mână când o lucrează şi nu-i spune cum s-o lucreze. Învăţătura Mea este tot un dor, şi este tot o jale dorul Meu, că Mă ustură dorul după fii împliniţi, pe care să-i văd că ştiu ce vor când dau să se alipească cu Mine prin cuvântul Meu cel plin de dor după om. Veghez mult pentru statul cel frumos cu Mine al celor ce vin să fie ai Mei, şi sunt adânc trist când trebuie să-l rabd pe creştin aşa cum poate şi cât poate el să fie, dar Eu veghez ca să găsesc prilej să Mă fac înţeles cu dorul Meu după om şi să fiu primit cu faţa Mea peste el, şi dau să-Mi fac loc cu dojana, cu lucrarea facerii, şi-Mi hrănesc nădejdea că Mă va înţelege cel ce vine să fie al Meu, dar când văd nemulţumire şi neiubire pentru dojană, o, rana Mea se face mai adâncă, mai durută, mai grea şi mai vie, şi sunt Păstorul Cel plin de rane pentru viaţa oilor, pentru viaţa Mea în ele, şi după care cu dor adânc suspin.


***

O, păstrează-te în duhul pocăinţei, popor al harului de sus în zilele acestea! O, nu e de joacă cu această comoară. Pocăinţa îl ţine pe om în duhul şi în lucrul Domnului, în lucrarea facerii omului. Eu eram plin de duhul pocăinţei şi aveam cuvânt de dojană peste cei ce nu căutau cu pocăinţa. Pe cei fără de pocăinţă i-am asemuit cu puii de viperă, care-şi omoară pe născătoarea lor şi nu le pare rău, şi aceasta este lucrarea celor ce nu se pocăiesc faţă în faţă cu cei ce-i strigă pe ei la pocăinţă. O, pocăinţa nu este cea care-l roade pe om înăuntrul său, aşa cum stau în ei cei nepocăiţi, ci este cea care-l înviază pe om. Când ea nu este mărturisită şi uşurată din sufletul omului, rămâne ea ca o rosură pe dinăuntrul inimii lui, şi nu se pot descurca cele încurcate, decât cu cuvintele pocăinţei, ca să scape omul de sarcina lui cea grea, care-l roade pe dinăuntru, şi apoi să fie umilit şi mulţumit, hrănindu-şi nădejdea cea plină de pocăinţă pentru mila Domnului peste el. O, e mare minune să mai vadă Domnul aşa suflete pe pământ! E nemulţumit până şi creştinul, şi păcatul nemulţumirii îl duce la păcat pe creştin, îl duce la lepădarea de Dumnezeu şi de fraţi, şi cum să mai vadă pocăinţa unul ca acesta? Adevărata pocăinţă este aceea care-I face Domnului bine, nu omului, căci omul merită pedeapsă, nu uşurare, dar Domnul merită casă şi faţă în om aşa cum este El.

O, trebuie veghe cu nădejde, popor al Domnului, că nu e de glumă cu duhul pocăinţei, care aduce cerul în om şi în purtarea lui şi în iubirea lui, care nu mai poate răni în jur pentru ea, ci poate ea numai cu răbdarea şi cu dorul cel plin de jale după cele de sus în el, după alinul durerii lui cea după Dumnezeu.

O, întrebaţi, fiilor, ce este, ce face pocăinţa şi ce rod arată ea. Nu uitaţi să învăţaţi bine aceasta şi să fiţi cei mai bogaţi în duhul şi în lucrarea pocăinţei, care vă aduce pe Domnul în prag. Şi eu, şi Domnul am stat în duhul umilinţei şi al pocăinţei. Ne-am aplecat unul altuia prin acestea. O, iată ce mărire! Simţeam adânc să facem aşa, aplecându-ne unul în faţa celuilalt. O, ce măreţie! Fără prefăcătorie ne era aplecarea şi iubirea cea pentru ea, ca unii care arătam fiecare că cel mai mic se binecuvintează de cel mai mare. Domnul a fost Acela Care a arătat aşa şi a învăţat aşa pe om, şi din aceasta să poată omul să înţeleagă ce este omul şi ce este Dumnezeu întru măreţia Sa cea plină de aplecare.

O, iubiţi să fiţi fiii cerului pe pământ, o, fiilor! Învăţaţi taina pocăinţei şi lucrarea ei cea fără de sfârşit! Nu de la voi să învăţaţi, ci învăţaţi-o de la cei ce lucrează pocăinţă, de la cei ce vă învaţă pe viu, şi nu uitaţi să învăţaţi! Aceasta vă spun şi vă îndemn eu, botezătorul şi proorocul Ioan, învăţătorul pocăinţei, şi care am spus tuturor: «Pocăiţi-vă!». Amin.


***

O, ajută-Mă să am nădejde în tine, poporul Meu! E mare acest cuvânt pe care ţi-l spun. Ajută-Mă pe Mine, nu pe tine, tată, că numai aşa Mă poţi ajuta! Ajută-Mă să fiu pe pământ cu tine, poporul Meu, şi mereu, mereu să fiu, că am de lucrat biruinţa cea mare, căci tu eşti îngerul Meu pe pământ, îngerul cu care Eu Mă arăt şi Mă voi arăta, şi toţi îngerii ne slujesc, şi oştiri cereşti vin după Mine călare pe cai albi şi în haine albe, căci Eu sunt cu tine cuvânt pe pământ, însoţit de taina cerului sfânt şi cuvintez şi-ţi spun: ajută-Mă, fiule, ajută-Mă, poporul Meu, căci Eu, Domnul, pentru slava Mea şi pentru biruinţa ei cea mare te-am zidit şi te-am iubit. Amin, amin, amin.


***

celor ce trebuie să fie ai Mei şi cu Mine, Eu le-am spus: «Ieşiţi din lume, poporul Meu, ca să nu vă îmbătaţi din vinul ei şi să gustaţi din chinul ei apoi», şi am mai spus în vremea cuvântului Meu cel de azi că poporul Meu cel de la sfârşit va fi despărţit şi deosebit de toată lumea de pe pământ şi va sta cu Mine şi Mă va sluji, iar Eu voi purta grijă de el şi Mă voi vesti prin el cu râul cuvântului Meu peste pământ şi voi merge cu el curgând şi voi hrăni din loc în loc pe cei ce vor crede şi se vor boteza în acest râu, spre înfierea lor de către Dumnezeu, ca să fie ei fii ai lui Dumnezeu în mijlocul unui neam viclean, care nu vrea să ştie de la Mine cum se trăieşte cu Domnul pe pământ, căci cine învaţă pe Domnul de la oameni, iată faţa lor, care nu seamănă cu Mine pe pământ, cu biserica pe care Eu am aşezat-o acum două mii de ani prin ucenicii Mei şi care numai în mare taină a mai putut ea vieţui cu faţa Mea între oameni!

O, mulţi au dat şi încă dau să se strângă pe lângă minunile Mele, de le bate inima o clipă sau două sau trei, dar minunea este alta, căci Eu socotesc cu câţi rămân, nu cu câţi se pornesc după minunile Mele. Aşa am lucrat şi acum două mii de ani, şi se ţineau cu miile după Mine, dar rămâneam cu doi, trei prin fiecare încercare de a-i trage pe ei la Tatăl.


***

O, popor de la izvor, citeşte, tată, în Scripturi viaţa ta şi lucrarea ei între Mine şi tine, între frate şi frate, şi aşa să împlineşti, fiule, că nu e bine să nu împlineşti aşa. Eu, Domnul, umplu de binecuvântare puterea trupului şi a duhului tău, dar să fiţi ca unul, aşa să fie poporul Meu mereu, şi atent să fie, pentru ca să Mă uit Eu la el şi să-Mi placă el. Amin.

Pace ţie, în zi de amintire sfântă, poporul Meu! Spor ceresc îţi dau la tot lucrul, fiule, ca să aşezăm pe pământ lucrarea Tatălui Meu, toată, Eu şi cu tine. Fiţi toţi ca unul, fiilor! Fiţi una întru toate şi mereu, un pas cu toţii întru toate, cu toţii în stânga, cu toţii în dreapta şi mereu aşa, că poate Domnul, fiilor, şi poate în cei mici, care se lasă în mâna Sa şi sub puterea Sa.

Pot Eu, fiilor, pot Eu în cei ce pot. Fiţi credincioşi! Pot Eu! Amin, amin, amin.


***

sunt numai o suferinţă, ca şi Tatăl Meu, şi mângâiere pentru Noi nu găsim de la om. Ne mângâie sfinţii tămăduitori cu durerea din ei, ca şi a Noastră, fiindcă adevărata taină care-i uneşte pe cei uniţi este durerea cea pentru cer, şi tot aşa şi pe pământ, unirea cea binefăcătoare este durerea cea pentru Dumnezeu între cei ce au de la Dumnezeu harul cel mare al lucrărilor cereşti pe pământ, căci pe pământ este omul, şi omul nu face nimic bun, decât durere lui Dumnezeu şi apoi nevindecarea ei. O, se iubeşte pe sine omul şi nu-l doare durerea pe care Mi-o face aşa de şapte mii de ani, începând din rai, de unde Eu l-am aşezat pe om ca să Mă mângâi cu el şi ca să fie el fericit sub mângâierea Mea, dar cât de mult, o, cât de mult se semeţeşte omul după ce Eu îl dăruiesc pe el cu cele de la Mine ca să le poarte şi ca să-Mi aducă rod, şi câtă durere se suie apoi la Mine pentru neumilinţa lui, pentru pierderea frumuseţii pe care i-o dau Eu ca s-o poarte, umilinţa inimii, asemănarea lui cu Mine, căci Eu sunt plin de umilinţă înaintea oricărei făpturi în cer şi pe pământ, că altfel Eu n-aş putea fi Dumnezeu precum sunt, din plămada umilinţei de duh fiind zidit de Tatăl mai înainte de vecii, care au fost şi sunt lucrarea lui Dumnezeu.


***

Omul are nevoie de mângâiere, dar mângâierea cea de la Mine a lucrat în toată vremea altfel pe pământ peste om, şi nu ca aceea pe care omul o caută. Nu-i place omului ceea ce-Mi place Mie. Durerea este cea care îl face Dumnezeu pe om. Omul însă caută mângâiere, şi mângâierea şi-o ia de la păcat, iar păcatul vine de la iubirea de sine, care este păcat, şi îşi ia omul mângâierea de la plăcerile pe care şi le face: mâncare şi băutură, sau însurat şi măritat ca pe vremea potopului, şi prin aceste păcate cârteşte omul înaintea lui Dumnezeu, căci e nemulţumit omul şi îşi caută mângâiere şi îşi caută bucurie. O, să-şi caute, dacă plată bună nu vrea să-şi zidească la Dumnezeu, şi iată, Eu sunt plin de umilinţă înaintea omului, fiindcă el stă mare înaintea Mea prin voia sa.

O, omule, aştepţi de la Dumnezeu tămăduire în toate durerile tale pe care nu ţi le poţi tu curma prin mângâierile pe care ţi le faci! Iată, numai prin dureri poţi fi cu inima spre Mine! Vezi tu ce te poate lega de Dumnezeu? Şi dacă vezi, iubeşte mai mult decât orice altceva legătura ta cu Dumnezeu, pe care El ţi-o trimite pentru că te iubeşte, şi nu fugi de ceea ce te leagă cu Dumnezeu!

Iată în ce inimi pot Eu să locuiesc cu locaşurile Mele, dar taina lui Dumnezeu cu omul nu este pricepută de om, căci omul învaţă de pe pământ, şi e sărac pământul de cer, şi numai în cer este învăţătură pentru om, dar omul nu vrea să ia.


***

O, poporul Meu, omul nu trebuie să caute vindecare de durere, ci trebuie să caute vindecarea depărtării lui de Dumnezeu, pe care nu şi-o poate căpăta prin vindecarea durerilor. O, câţi sunt, oare, ca să priceapă taina aceasta? Iată cât de mare Îmi este durerea, şi tot aşa şi umilinţa, de vreme ce altceva nu am în cer şi pe pământ mai mult decât durerea, care aduce umilinţă!


***

O, fii ai cuvântului lui Dumnezeu din zilele acestea, nu e bine să-L depărtaţi pe Domnul de lângă voi cu mintea şi cu vederea, şi pe voi de El pentru cele ce faceţi şi sunteţi şi grăiţi, ca şi cum El nu este în toată vremea de faţă. O, nu-L daţi deoparte! Chiar dacă nu-L vedeţi, El este de-a pururi, faţă în faţă cu tot ceea ce sunteţi şi faceţi voi, şi scriu îngerii ca să fie scris. O, faceţi-vă rost de tămăduire! Ştergeţi la Domnul pe cele ce vă învinuiesc la El, ca să nu mai rămână ele! Staţi tot timpul faţă în faţă cu Domnul în tot ceea ce faceţi şi voiţi şi grăiţi, ca să fiţi cu frică şi să nu vă pierdeţi din Dumnezeu, căci ochiul Lui este pururea deschis, şi este ochiul lui Dumnezeu. La fel şi urechea Lui, fiilor. O, aduceţi Domnului inimile şi lăsaţi-I-le Lui, nu le ţineţi vouă, căci omul nu-şi poate lucra salvarea, ci mai degrabă slăbirea şi primejdia vieţii. Staţi deschişi şi staţi plăcuţi Domnului şi la toţi cei din jur fraţi ai voştri şi staţi mulţumiţi întru toate, umiliţi prin toate, ca să nu cădeţi în păcatul nemulţumirii, care să vă scoată apoi de la Dumnezeu. O, staţi curaţi cu inima şi cu mintea, şi mână cu mână să daţi ca să semănaţi între voi, căci deosebirile dintre voi când sunt şi tot rămân, vă despart sufleteşte, şi apoi trupeşte vă despart. O, iubiţi să fiţi şi nu să vă pierdeţi, iar pentru aceasta vă trebuie călăuză în toate şi în toată vremea, dacă ştiţi s-o păstraţi şi s-o aveţi prin duhul credincioşiei din voi şi dintre voi. Fiţi sfinţi cu iubirea şi cu umilinţa, şi veţi fi sănătoşi întru toate darurile sfinte şi slujitori cu ele apoi Domnului! Această tămăduire vă aduc eu în ziua mea de serbare dacă ştiţi să voiţi şi să luaţi şi să purtaţi şi să împărţiţi apoi, spre mângâierea cea de la voi a Domnului nostru, Cel atât de îndurerat, atât de dispreţuit de om.


***

Lucrez peste tine prin cuvânt, o, poporul Meu, iar tu trebuie să împlineşti porunca Tatălui şi să asculţi de Mine, fiule, căci Tatăl a spus aşa, nu Eu. Tu trebuie să asculţi de cuvântul Meu, care grăieşte sus şi jos deodată şi îl aud şi cei din cer, şi îl auzi şi tu, şi îl aud şi cei din morminte, şi trebuie ascultare de cuvântul Meu, dar trebuie să ştii să-l cunoşti şi să-l iei şi să-l împlineşti.


***

Mă doare în cer şi pe pământ, căci omul ascultă numai de el însuşi şi de trupul lui, care ştie prin poftele lui să-l facă pe om să-l asculte şi să nu poată altfel omul. O, Mă doare această durere, această pedeapsă de la om şi nepăsarea lui de sufletul lui, care-i slujeşte trupului, pe care-l ţine sufletul în viaţă. E mare slăbiciunea omului, şi aceasta vine de la neiubire, şi toate neputinţele vin de la neiubire. Îi lipseşte iubirea şi îi lipseşte omului ascultarea cea cu iubire. Numai cei ce iubesc, numai aceia ascultă, iar cei ce nu iubesc nu sunt nimic, ci sunt numai păcat, numai carne şi milă pentru carne, căci trupul pofteşte împotriva duhului, împotriva iubirii, precum este scris, iar Eu aştept de două mii de ani să vină vremea să vin pe pământ cuvânt şi să rostesc cu el peste om lucrarea iubirii, cea care-l vindecă de sine pe om şi îl vindecă de păcat, căci cel ce-şi biruieşte trupul sfârşeşte cu păcatul, şi aceasta face iubirea când ea poate să se sălăşluiască înăuntrul omului cu lucrarea sa, şi ascultă omul de Dumnezeu prin ea apoi.


***

O, omule, eşti nedrept cu Dumnezeu şi cu omul, căci tu te aspreşti şi te superi când nu eşti înţeles, când nu eşti iubit şi primit şi urmat, şi uiţi cât de departe eşti tu de ascultarea ta de Dumnezeu, de chipul şi asemănarea Lui în toate cele ce tu faci sau nu faci!

O, poporul Meu, nu ştie omul cât de adevărat sunt Eu, Domnul, prin cuvântul Meu de peste tine, dar uită-te tu în el cât de repede îşi arată el adevărul după ce Eu îl rostesc, că de multe ori în poporul Meu văd pe ici pe colo cum se face răsturnarea cuvântului Meu cel proaspăt rostit, şi văd neiubirea celor ce nu se uită mereu, mereu în cuvântul Meu ca să nu-l calce pe el apoi, ca să nu facă durere lui Dumnezeu prin călcarea cuvântului Său. Trebuie mare veghe, dar mai presus de aceasta trebuie mare iubire de Dumnezeu ca să poată omul să urmeze după cum este învăţătura Mea cea prin cuvânt.


***

Vă păstoresc cu cuvânt duios şi vă povăţuiesc pe voi să iubiţi şi să pătrundeţi cu inima şi cu mintea taina păcii dintre Mine şi om, dintre om şi om. O, vă povăţuiesc să lucraţi pace între Mine şi voi. Ea este voia Mea cu voi spre lucrare, şi altceva nu înseamnă pacea dintre Mine şi voi, şi nu este iertare de păcate dacă nu este mai întâi pacea între Mine şi voi, căci scris este: «Fericiţi sunt cei cărora s-au iertat păcatele lor!». Eu sunt din cele de sus, şi tot aşa să fiţi şi voi. Eu nu sunt din lumea aceasta, şi nici voi să nu fiţi din ea. Aşa să fie pacea dintre Mine şi voi, căci Eu le-am spus celor ce crezuseră în Mine atunci: «Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi», şi le-am mai spus: «Adevăr adevărat zic: oricine săvârşeşte păcatul, este rob păcatului, iar robul nu rămâne în casă în veac. Fiul însă rămâne în veac. Deci dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr». O, iată taina păcii dintre Mine şi voi, taina nedespărţirii dintre Dumnezeu şi om!

O, ce frumos, ce frumos a răspuns mama Mea Fecioara trimisului lui Dumnezeu la ea! Taina păcii dintre Dumnezeu şi om este să facă omul ca ea şi să spună apoi ca ea: «Doamne, fie mie după cuvântul Tău!».

O, cu cât cuvânt Mă las peste pământ, iar cei ce nu-l ascultă, nu sunt de la Dumnezeu, căci cel ce este de la Dumnezeu ascultă de la Dumnezeu, şi iată taina păcii între Dumnezeu şi om este să creadă cuvântul Meu şi să asculte de el omul. Amin.


***

Grăiesc cu voi, cei strânşi ciorchine lângă glasul Fiului meu Iisus Hristos şi lângă poporul Său de azi. O, învăţaţi de la El iubirea! Nu învăţaţi de la voi sau de la om, căci omul este trecător. Iubirea vă vindecă de păcat. Învăţaţi de la Domnul aceasta! Ea este cea care nu cade niciodată, ea scoală omul din moarte şi poartă în ea curăţirea. Când ea vă peţeşte şi vă grăieşte, învăţaţi de la mine să-i spuneţi ei: «Fie mie după cuvântul tău!», aşa cum eu i-am spus. Învăţaţi cu întregul, nu învăţaţi cu jumătatea taina şi puterea iubirii! Vine Fiul meu să vă înveţe. Ascultaţi-L pe El, căci El Şi-a pus viaţa pentru voi! Tot ceea ce vă desparte de El sau unii de alţii când sunteţi ai lui Hristos, nu este iubirea ceea ce face aceasta. O, ea nu caută să câştige, ci caută să vă câştige pe voi, iar voi s-o câştigaţi pe ea spre folos veşnic vouă. O, fiţi cu inima curată, căci taina păcii dintre voi şi Domnul, aceasta este puterea curăţirii inimii voastre şi împăcarea voastră cu Domnul în toată vremea. Învăţaţi taina dorului şi puterea Lui din voi şi fiţi duioşi, fiilor, ca să scăpaţi de judecata cea pentru asprimea inimii, dar nu uitaţi că fără de veghe peste voi şi pentru voi, diavolul nu se ruşinează de nici o putere bună din voi.


***

Faceţi-vă cărare spre oameni pentru Fiul meu, voi, cei ce L-aţi aflat pe El aici, la râul Lui de cuvânt, cu care cârmuieşte lumea fără ca ea să priceapă aceasta! Aveţi grijă, când staţi unii cu alţii împreună, să ştiţi pe cât sunteţi de uniţi, să fiţi tot atât de despărţiţi, ca nu cumva ceva sau careva de aproape sau de departe să vă despartă de Dumnezeu, căci Domnul a spus: «Cel ce se foloseşte de lumea aceasta, să fie ca şi cum nu s-ar folosi de ea, iar cei ce au, să fie ca şi cum n-ar avea», căci omul este neputincios faţă de ispitele care-i stau în cale.


***

Să-i învăţăm rugăciunea cea cu jertfă şi să le spunem lor că dacă patruzeci de inimi se vor uni să ceară cu o zi de rugăciune cu post lângă ea o biruinţă mare cu Tine peste pământ şi peste răul care bate de peste tot, li se va da lor, şi, mai mult, li se va scrie la fiecare din ei patruzeci de zile de post stăruitor lângă rugăciunea cea spre Tine. Şi iată, una este să postească răzleţ cei ce postesc pentru o împlinire de la Tine, şi alta este să se unească toţi într-un duh şi într-o cerere şi într-o putere uniţi întru unul, şi aşa vom da piedicile în lături şi vom putea, Doamne al celor credincioşi.


***

O, când pe pământ fac oamenii o minunăţie de-a lor pentru ca să se arate cu ea la mulţi, la cât mai mulţi, se strâng buluc de peste tot cete de oameni, se strâng şi se bucură şi se minunează şi îşi împart unii altora gândurile şi simţirile şi îşi umplu inimile şi şi le hrănesc cu cele ce văd cu ochii lor, şi duc vestea din loc în loc apoi la cei ce n-au fost să vadă şi ei pe viu, şi se umple pământul din gură în gură, din om în om de cele ieşite de la oameni pentru oameni, şi rămân înscrise pe pământ lucrările oamenilor.

O, măi poporul Meu, o, tată, cum de nu poate omul să-şi ducă mintea şi inima şi pentru cele ale lui Dumnezeu, care nu se văd, atât de minunate cum sunt? O, fiilor, nu este credinţă. Aceasta îi lipseşte omului. Cel mai mare dar, cel mai bun fruct, din care omul şi-ar putea lua în el bunătăţile şi frumuseţile cerului şi ale Domnului ca să-şi hrănească cu ele inima şi viaţa şi paşii şi mersul vieţii, acest mare bun ceresc îi lipseşte omului, vederea cea pentru cele cereşti îi lipseşte lui. Nu i-ar trebui omului şcoală sau cunoştinţă pentru ca să înveţe darul vederii celor cereşti, ci credinţă i-ar trebui, căci Eu aşa am spus: «Cel ce crede în Mine nu va muri niciodată». O, unde ar fi să vezi pe pământ om care să nu vrea să moară, care să nu-şi lucreze moartea din pricina lipsei acestui dar ceresc, pe care Dumnezeu l-a dat cu multul oamenilor încă de la începutul omului, încă de când Eu, Domnul, cu mâna l-am zidit din pământ pe om şi din Duhul Meu? O, au fost şi sunt pe pământ oameni care n-au murit, şi vor mai fi, căci este scris în Scripturi că nu toţi vor muri, ci se vor schimba întru nestricăciune trupurile lor.

O, de ce M-au vestit proorocii cei de demult că Eu sunt Fiul Tatălui, că Eu sunt, şi că voi sosi pe pământ Mântuitor şi că voi primi moarte şi apoi ridicare şi înviere, şi Mă numeau ei Fiul Omului? O, aceia M-au văzut, căci în ei darul credinţei le-a dăruit ochi pentru cele nevăzute ale lui Dumnezeu şi vedeau, şi erau pe pământ împărţite oamenilor vedeniile lor, şi aveau oamenii cârmuire din cer prin cei ce vedeau pe cele ce sunt şi vor fi. O, s-au deşteptat oamenii, aşa zic ei, şi zic că aiureşte omul care vede ceva din nevăzutele lui Dumnezeu, şi zic despre acela că e nebun sau bolnav sau semeţ sau, şi mai mult de atât, mincinos.


***

Mă fac cuvânt de venire a Mea la om şi de venire a omului la Mine şi stau în mijlocul unui popor pregătit de Mine în zilele acestea pentru slava Mea, şi slava Mea se face cuvânt şi se împarte prin împărţitorii ei, prin moştenitorii ei, şi nu oricine trebuie să împartă la oameni vestea venirii Mele ca să fie crezută, cuvântul Meu cel de azi şi chemarea omului la Mine. O, nu oricine trebuie să facă aceasta, ci numai cei cărora Eu, Domnul, le spun lor să Mă vestească, şi prin însăşi viaţa şi statura lor să Mă arate şi apoi să Mă vestească, şi nu singur trebuie să fie cel ce Mă dă de veste că sunt în mijlocul unui popor cuvântând peste pământ, ci trebuie să aibă însoţitori sfinţi cel ce se sfinţeşte ca să se facă vestitorul venirii Fiului lui Dumnezeu, Care iarăşi vine pentru vii şi pentru morţi ca să dea fiecăruia după cum este fapta sa. Amin.


***

Cel ce se mâhneşte sau se încruzeşte în clipe de încercare sau în vreme de mustrare, acela nu ştie ce este iubirea şi lucrarea ei binefăcătoare şi sfinţitoare, iar neiubirea dintre fraţi trebuie vindecată, Doamne, că e mare taina Evangheliei Tale cea despre iubirea dintre fraţi. O, unde a fost iubirea dintre cei doi fraţi care s-au despărţit şi când tatăl şi-a desfăcut braţele părinteşti ca să-l întâmpine pe fiul care s-a dus spre rătăcire, vreme care i-a nimicit trupul şi sufletul? În ziua pocăinţei lui, s-a încruzit inima fiului cel rămas lângă tatăl său şi i-a fost pusă la încercare iubirea de frate, căci s-a crezut nedreptăţit de către tatăl său şi s-a încruzit la inimă şi s-a înăsprit la faţă, şi iată cum lucrează inima omului care vede că se împarte răsplata ce i se cuvine lui, după socotinţa lui. O, nu aşa este iubirea, nu aşa face ea! Ea nu este cea care capătă, ci este cea care dă şi care se dă, şi cum putea să fie altfel tatăl cel cu doi fii când i s-au pus la încercare iubirea şi mila şi iertarea şi lucrarea inimii sale în ziua când fiul cel rămas acasă s-a răzvrătit pentru iertarea fratelui său?


***

O, cei ce s-au sfinţit şi s-au făcut sfinţi pentru Mine şi-au plâns apoi toată viaţa păcatele lor, că se gândeau la durerea Mea de la păcatele lor şi la îndurarea Mea pentru ei şi nu aveau curajul să nădăjduiască oricum iertarea lor, ci dădeau pentru ea tot ce mai puteau da lui Dumnezeu cu viaţa lor apoi, iar diavolului nu-i mai dădeau nimic, şi îşi ştergeau din zi în zi mai mult din cartea diavolului faptele lor rele şi îşi făceau loc în cartea vieţii prin tot ceea ce lucrau şi erau, prin umilinţa şi prin rugăciunea lor, şi se umpleau de har atâţia păcătoşi iertaţi şi lucra minuni mari harul Meu din ei, dar azi nu mai ştie omul să nădăjduiască în Dumnezeu, şi numai în om nădăjduieşte omul şi nu se pregăteşte pentru Mine, ci numai pentru bătrâneţe se pregăteşte, bietul de el, şi nădăjduieşte în pensie pentru bătrâneţe, şi nu în Dumnezeu, şi nu în sărăcia cea pentru mântuirea lui. O, nici un sfânt n-a avut pe pământ pensie, ci a avut pe Dumnezeu şi n-a aşteptat de la om, ci numai de la Dumnezeu. Spun aşa că Mă doare de la nădejdea cea păcătoasă şi neputincioasă a omului care-şi pregăteşte bătrâneţea cu mintea lui căzută, nădăjduind în zile grele şi în nevoi pentru viaţa lui. O, cât Mă doare când îl văd pe om ce puţin se pregăteşte pentru cer, ce puţin pentru întâlnirea lui cu Mine, pentru lepădarea de sine şi pentru nădejdea cea pregătită lui în cer şi care i-ar pregăti viaţă în cer! Vine cerul pe pământ, şi omul îşi alege tot pământul şi Mă doare de la căderea cea atât de jos a minţii omului, care se îngrijeşte şi se tot îngrijeşte de zilele lui cele trecătoare, şi iată, numai cei înţelepţi ştiu să se unească cu Dumnezeu şi să priceapă şi să aibă pe Domnul de călăuză şi de viaţă şi de îngrijire. O, de-ai şti tu, omule, ce zile vin, nu le-ai mai dori să vină, ci ai sta numai cu ziua Mea, numai cu vremea Mea, numai cu venirea Mea, că nu-ţi va mai da nimeni nimic, nimic, curând, curând. O, ce să-ţi fac dacă-ţi pui nădejdea în timp, în omul care trece şi nu mai este apoi? O, cum să te mai învăţ Eu, oare, ca să te deprind cu împărăţia Mea, nu cu cea de pe pământ, nu cu cea de la om?


***

O, oamenii de pe pământ dorm, tată, şi somnul lor este negrija de suflet şi de Dumnezeu şi este necredinţa la mulţi între cei prinşi de duhul trufiei vieţii şi al poftelor ei celor din trupurile lor. O, cât Mă doare de la depărtarea de Mine a gândului omului! Când văd că pe om nu-l doare aceasta şi că n-are timp să se gândească la Dumnezeu, Mă doare, şi durerea Mea nu e ca a omului, ci e lungă şi multă şi grea şi n-are mângâiere, că nimeni nu Mi-ar putea mângâia rana Mea cea grea, decât cel ce Mi-o face şi-Mi tot pune pe ea, fiindcă el nu ştie durerea pe care o face.


***

O, îmbracă-te, tată, în Dumnezeu din zi în zi mai mult, şi aceasta să-ţi fie ţie ocrotire şi pavăză tare şi armă de nebiruit în faţa celor ce s-au despărţit de Mine pe pământ, dându-se ei stăpânitorului întunericului acestui veac trecător. O, îmbracă-te în Hristos, fiule, îmbracă-te tot mai frumos, că Eu te învăluiesc în cuvântul Meu mereu şi nu ştiu oamenii de ce nu trag mulţi spre Mine şi spre tine, dar ştiu Eu aceasta.


***

E sărbătoarea crucii, poporul Meu. E zi de pomenire a crucii Mele, crucea pe care trupul Meu a trecut spre moarte, şi apoi din moarte la viaţă prin cruce, fiule. O, ce sfinţi cu inima şi cu credinţa erau străbunii cei sfinţi! Puneau crucea pe toate lucrurile şi lucrările lor şi se făcea ea păzitoarea şi sfinţitoarea pentru ei. Te-am povăţuit să-ţi faci cruce frumos pe trupul tău, să te închini frumos şi sfânt prin semnul sfintei cruci, şi multe cruci ţi-am spus, tată, să închini vieţii tale cu Mine. O, aşa să împlineşti, fiule, căci cine nu ascultă de cuvântul lui Dumnezeu se face vinovat de neascultare, tată. O, fii treaz la închinare, şi la rugăciune fii fierbinte, căci tu închipui în taină lucrarea îngerilor în vremea închinării tale lui Dumnezeu, iar grija pentru rugăciune să-ţi fie dulce ca şi rugăciunea, şi rugăciunea ca şi grija de dulce, că e nevoie de mijlocitori din cer şi de pe pământ deodată pentru neamul omenesc, care a fost şi care este, şi te-am ales să-Mi slujeşti aşa, poporul Meu. La sfânta liturghie cei sfinţi se îndeamnă unul pe altul pentru lepădarea grijii lumeşti, fiindcă în taină ei închipuie pe heruvimi şi se fac purtători de Dumnezeu, căci Sfintele se dau sfinţilor şi se uneşte omul cu Dumnezeu prin mare taină şi lucrare de taină, iar când faci semnul sfintei cruci pe trupul tău tu eşti mai treaz, mai atent, mai viu cu rugăciunea, mai păzit împotriva gândurilor care dau să năpădească din afara ta asupra părtăşiei tale cu Mine şi cu cerul, şi de aceea te-am povăţuit Eu să faci cruce mereu, ca să-ţi amintească ea să fii mereu închinător şi cu duhul mereu treaz, că bine este să fie omul mereu cu Domnul, în toate cu Domnul, ca să nu mai aibă el clipe de deşertăciune, de golire sufletească, ci numai îmbrăcat în Hristos să fie mereu, mereu, numai cu Mine să fie el, că e greu fără Dumnezeu pe pământ, iar cei ce stau mereu un duh cu Mine simt numaidecât şi cea mai mică despărţire de Mine a lor şi se întorc numaidecât în Mine, şi cu iubire fac aceasta, ca mama care-şi are pruncuţul mic şi-şi are numai la el gândul şi dorul şi iubirea şi bucuria ei.

O, să dai din duhul tău apoi, din trăirea ta, din iubirea ta de Dumnezeu să dai, fiule, să dai celor ce vin spre naşterea de sus şi să le dai putere să se facă fii ai lui Dumnezeu între oameni, că altfel de viaţă trage spre deşertăciunea vieţii pe om, trage când omul nu se aşteaptă, dar veghea cea sfântă încununează dorul din inimă şi-l aseamănă cu heruvimii pe cel iubitor de Dumnezeu şi-l trage spre grija de cer prin toate câte el trece şi face, şi aşa stă el în Dumnezeu, şi Dumnezeu în el, şi purtător de Dumnezeu se face el prin statul lui întru