Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Vameşului şi a Fariseului



Învăţătură sfântă și scumpă las în cartea Mea cea de azi, în care Eu, Domnul, Îmi așez cuvântul venirii Mele, după ce au trecut două mii de ani de când am venit născut din mamă Fecioară pe pământ, şi am stat cu oamenii treizeci şi trei de ani, făgăduind că iarăşi voi veni slăvit, şi iată-Mă în cuvânt de slavă, cuvânt de trezire peste vii şi peste morţi, cuvânt cu care aduc de ştire iar şi iar împărăţia Mea cea fără de sfârşit, viaţa veacului ce va să fie, pe care omul nu poate să şi-o zidească dacă nu are umilinţă şi pocăinţă apoi, iar Eu strig în lung şi în lat cu glasul cuvântului Meu şi Mă dau de ştire că am venit să-l învăţ pe om din cer, nu de pe pământ, că de pe pământ omul ia numai deşertăciune, numai de la om, iar Eu spun că omul trebuie să se nască de sus, şi vin să-l nasc de sus pe om, să-l nasc din Dumnezeu, din Mine, Cel ce am putere să dăruiesc omului împărăţia cerurilor, cu care de două mii de ani Mă vestesc şi o doresc omului, căci pentru ea Eu l-am zidit pe om.

Învăţătură sfântă şi scumpă aşez în carte, iar tu, poporul Meu de la izvorul Meu de cuvânt, să Mă împarţi, şi mai ales să-ţi faci parte din ea cu multul, căci pe la tine trec mai întâi cu învăţătura vieţii ce va să fie. Eu tot aşa învăţam şi acum două mii de ani, şi tot aşa deschideam mintea celor ce se ţineau după Mine pe unde Mă purtam cu ucenicii Mei cei de atunci, şi la toţi le dădeam să înţeleagă grăirea Mea pentru salvarea lor. Îi învăţam pe toţi stăruinţa la rugăciune îndelung, căci prin rugăciunea stăruitoare omul stă lângă Dumnezeu şi se leagă de ajutorul Său peste el, căci Domnul este vistierul a toate bunătăţile, cu care omul s-ar mângâia, şi este plin de bunătate Domnul pentru cei nesprijiniţi în necaz. O, şi dacă îi îndemnam la rugăciune, care îi ţinea uniţi cu Domnul, le dădeam apoi povaţă pentru umilinţă în rugăciune şi pentru pocăinţă apoi. Îmi era milă de cei ce se credeau drepţi ca să-i poată privi de sus pe ceilalţi, şi M-am aşezat să le dau povaţă şi le-am spus o pildă plină de tâlc sfânt. Le-am spus despre un vameş şi despre un fariseu, care s-au dus să se roage în templu. Fariseul stătea drept, mulţumind lui Dumnezeu că nu este şi el ca şi ceilalţi plini de greşale sau lipsit de virtuţi, sau ca vameşul pe care îl vedea şi pe el rugându-se şi care de departe de unde sta nu cuteza măcar ochii să-i ridice spre cer, şi-şi bătea pieptul zicând: «Fii mie milostiv, Doamne, căci sunt păcătos!». Am spus apoi că mai îndreptat s-a întors vameşul cel smerit la casa sa decât fariseul care se simţea drept, şi am spus că oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte se va înălţa.

O, trebuie să fie treaz şi mult treaz orice cuvânt pe care omul îl aduce înaintea Mea când el Îmi grăieşte, că altfel el nu este unit cu Mine în vremea rugăciunii lui. Cu multă înţelepciune de Duh Sfânt au lucrat sfinţii şi părinţii ca să lase neamului creştinesc povaţă cu rânduială bine alcătuită pentru vreme de post şi de rugăciune cu post, şi au aşezat ei pentru biserica Mea vreme de trezire sfântă mai înainte de începutul vremii de post, şi au luat din Evanghelia Mea şi au pus mai întâi înaintea creştinilor pilda cea pomenită azi bisericeşte ca să-i înveţe pe toţi să se roage smerit şi cu adevărat, şi rugăciune cu durere pentru ei înşişi să aducă Domnului, că iată, rugăciunea cea pentru mulţumire a fariseului n-a avut în ea smerenie, ba, mai mult, l-a păgubit pe el din pricina lipsei de umilinţă în vreme de rugăciune, iar de aici omul poate învăţa că înaintea Domnului nu se trăieşte oricum rugăciunea şi viaţa, ci numai în duhul adevărului şi al pocăinţei, numai aşa se poate omul îndrepta ca să stea apoi înaintea Domnului cu rugăciunea şi cu viaţa sa.

O, e mare, mare taină apoi purtarea cea plăcută Domnului a omului rugător şi unit cu Domnul prin rugăciunea sa, căci prin toate îndeletnicirile lui dintre frate şi frate el trebuie să dovedească Domnului că este adevărat în vremea rugăciunii lui cea plină de umilinţă, adevărat înaintea fraţilor şi înaintea Domnului cu purtarea şi cu rugăciunea sa.

O, poporul Meu de la izvor, ce mai este de spus în dreptul rugăciunii şi a inimii cea fără de umilinţă în rugăciune? O, iată, câtă nevoie de trezire este în toată vremea! Cine are nevoie de Domnul este numai cel stăruitor, numai cel ce se teme de dreptatea cea asupra faptelor vieţii lui, iar altfel omul Îmi dă din obişnuinţă rugăciunea sa, şi nu din nevoia de a fi el cu Mine şi lângă Mine prin rugăciune. Pilda cea aşezată de sfinţi şi pomenită azi, când începe pregătirea bisericii pentru vreme de post şi de rugăciune, această pildă îi arată omului cât de adânc trebuie el să înţeleagă cum se stă înaintea Domnului şi cum poate Domnul sta în ajutorul lui când omul Îl cheamă pe Domnul lângă el şi pentru el. Eu, Domnul, ştiu şi văd că omul are nevoie de Mine, dar dacă el nu-Mi arată stăruitor aceasta Eu vin şi îl învăţ că trebuie să-i fie treaz şi mult treaz cuvântul rugăciunii lui înaintea Mea când el Îmi grăieşte. O, iată de ce am spus Eu atunci: «Când va veni Fiul Omului va mai găsi credinţă pe pământ?». Cu durere mare am spus atunci acest cuvânt, după ce am spus pilda văduvei stăruitoare către mai-marele cetăţii ca să-i facă el dreptate împotriva asupritorului ei, căci ea a avut credinţa că va birui pentru ea prin stăruinţa ei.

O, e rece rugăciunea omului, nu e stăruitoare, nu e cu credinţă, ci e din obişnuinţă, şi nu e caldă ea între om şi Mine, şi Mă doare acest rece, Mă doare nedragostea omului, Mă doare. Mă tot amână omul de pe o zi pe alta cu vremea dragostei dintre el şi Mine. E rece de Mine omul. Dacă Eu slobozesc peste el vreo durere pentru înţelepţire, pentru ca să Mi-l apropii, el aşteaptă să-i treacă durerea şi nicidecum să-Mi treacă Mie durerea de la el şi răceala lui de Mine.

O, să se înfierbânte frate pe frate în milă pentru Domnul, căci sunt îndurerat de la răceala dintre om şi Mine. Cel ce se uită la aproapele său că nu calcă bine pe voia Mea, o, acela caută să se răcească de Mine, şi nicidecum să-l înfierbânte şi pe celălalt pentru stăruinţa cea bună, pentru ca să-şi strângă omul şi să aibă ce să-l întâmpine când Eu va fi să scriu judecata peste vii şi peste morţi şi să Mă odihnesc apoi de durerea Mea.

E vreme cu mare strâmtorare pe pământ peste tot. Voiesc să-i ocrotesc pe cei stăruitori, dar să-i am mai întâi. E plin de păcate omul, şi are de ce să se bată în piept cu stăruinţă înaintea Mea şi să-şi facă vreme pentru iertarea lui de la Domnul, iertare multă şi mare, pentru care tot omul trebuie să aibă stăruinţă şi mereu să aibă.

O, omule rece, adu-ţi, omule, adu-ţi mereu aminte de durerea Mea cea de la păcatele tale şi fii stăruitor spre Mine pentru iertarea ta, că dacă nu te doare pentru Mine, Cel durut de la tine, nu va avea putere pentru tine rugăciunea ta rece. O, rugăciunea ta cea adevărată, cea vie, e singurul tău apărător. Ea este nedespărţirea, nedeslipirea ta de Mine, de Domnul tău în toată clipa. Eu de aceea am spus ucenicilor Mei: «Rugaţi-vă neîncetat, rugaţi-vă, ca nu cumva, neîmplinind aceasta, să cădeţi în ispite, să daţi putere şi timp diavolului împotriva voastră». El are momeli multe şi vă trece pe dinainte cu ele şi vă pierdeţi frica de Dumnezeu dacă staţi cu clipe fără Domnul.

Învăţătură sfântă şi scumpă am aşezat în cartea Mea cea de azi ca să fie ea împărţită, şi mai ales să-ţi faci tu parte din ea cu multul şi mereu, o, poporul Meu de la izvor, că pe la tine trec mai întâi cu învăţătura Mea cea plină de viaţă şi de veghe peste cei ce o iau pe ea în lucrare apoi.

Staţi cu cartea deschisă, fiilor, şi luaţi din ea mereu, căci Eu sunt plin de poveţe în ea pentru voi şi pentru cei care iau din ea când voi Mă împărţiţi. O, învăţaţi duhul rugăciunii fierbinţi, măi fiilor, că avem de lucrat veghe multă peste tot şi biruinţă asupra celor vrăjmaşi şi necredincioşi, dar voi să vă arătaţi credinţa şi pe Dumnezeul vostru, pe Care stăruitor să-L chemaţi mereu, că este nevoie să lucreze Domnul pe pământ în vremea aceasta când omul dă să şteargă urmele Mele de peste tot ca să nu se mai vadă calea cea cu salvare pentru omul rătăcit cu calea lui cu tot.

Fierbinte vă rog, fiţi asemenea Mie, fiilor. Fiţi fierbinţi la duh şi la rugăciune stăruitoare şi lăsaţi-vă cuprinşi de duhul rugăciunii. Rugaţi-vă neîncetat, ca neîncetat Eu să fiu cu voi, cu pacea şi cu dragostea Mea între voi. Fiţi sfinţi şi fiţi uniţi şi strâns uniţi, ca nu cumva să vă smulgă diavolul din buchetul Meu, pentru care Eu am pus mijlocitori din cer. Căutaţi să fiţi asemenea Mie, şi între voi apoi asemenea. Cu sănătate de duh să măsuraţi totul, iar pentru aceasta vă trebuie pe Domnul Învăţătorul, pe Cel plin de veghe pentru voi. O, căutaţi cu mare stăruinţă să fiţi văzuţi în toată vremea cu toate ale voastre pe pământ şi în cer, căci duhul rău îl îndeamnă mereu pe om să nu asculte întocmai, şi să se ascundă apoi îl îndeamnă, o, şi nu dă omul să se mai dezbare de această primejdie, căreia el nu-i vede lucrarea cea păguboasă mult, mult, fiilor.

Umilinţă de duh şi rugăciune, şi din acestea să iasă pocăinţă multă şi mereu şi rugăciune mereu, o, fiilor, căci cel ce nu se roagă neîncetat nu are pocăinţă, o, nu are, iar omului îi trebuie pocăinţă.

Luaţi, fiilor, şi mângâiaţi-vă cu învăţătura Mea! Fiţi primii care să rodiţi prin ea. Eu, Domnul, aştept, aştept să biruiesc, să biruiesc cu voi, o, fiilor. Amin, amin, amin.

01-02-2015