Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului ierarh Nicolae

Mă anunţ la porţi. Sunt Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Savaot. Amin.

Mă fac cuvânt de sărbătoare a sfinţilor Mei şi intru în carte cuvânt şi pun masă cu el pe pământ, căci dacă iarăşi am venit după om, Eu nu-l părăsesc pe cel credincios, pe cel cu dor în el, şi îmi ţin făgăduinţa peste cei credincioşi pentru care am spus acum două mii de ani că voi fi cu ei până la sfârşitul timpului, şi apoi voi fi veşnic pacea lor. Amin.

Porţile Mi se deschid, şi Eu intru cu slava cuvântului Meu şi ies apoi cuvânt pe pământ. Pe pământ stăpâneşte omul, căci aşa s-a deprins omul, iar Eu am venit şi vin să-i spun omului că Dumnezeu este Făcătorul cerului şi al pământului şi că omul este nedrept cu Dumnezeu când el stăpâneşte fără Dumnezeu pe pământ în viaţa lui de om. Eu însă M-am arătat în toată vremea minunat pe pământ întru sfinţii Mei, cu voia Mea în ei M-am arătat prin ei înaintea oamenilor cei plini de slăbiciuni, şi care aleargă în toată vremea lor după alţi dumnezei, împinşi fiind ei de slăbiciunile lor, cărora ei le slujesc.

O, popor hrănit din cer, în toată vremea pe pământ Eu am fost Dumnezeu şi Stăpân numai pentru sfinţi, şi prin ei M-am arătat că sunt cu ei şi că sunt în ei, şi că omul de pe pământ nu vrea să ştie că Dumnezeu este în cer şi pe pământ Stăpân. Cu mare strâmtorare am lucrat în toată vremea între oameni prin sfinţii Mei, şi am fost bun şi milostiv, şi aşa am dat să-l fac pe om să ştie că e neputincios, şi că Dumnezeu este Cel ce este şi Cel ce poate. Eu însă plâng cu mare suspin, şi plâng în sfinţii Mei, şi plâng în Mine sfinţii din pricina lipsei dragostei pe pământ, şi omul nu se deşteaptă ca să Mă bucure, ca să Mă aline în durerea Mea de la el. Cei ce s-au sfinţit pe pământ pentru bucuria Mea de la ei, aceia au fost cei ce M-au mângâiat, cei ce Mi-au dat casă pe pământ, căci casă pentru Mine pe pământ este inima omului şi dragostea din ea înaintea Mea şi înaintea oamenilor, ca să vadă oamenii faţa Mea în sfinţi şi lucrarea Mea în ei, prin care Eu îl chem pe om la lumină. îl chem pe om să umble în lumină, ca să aibă viaţă omul, ca să nu aibă întuneric în el omul, ci să aibă viaţă. O, cum să fac să ştie omul ce este întunericul? întunericul este omul şi fapta cea ascunsă a omului, şi care îl întunecă pe om la minte şi la inimă, dându-se pe faţă prin faţa omului, căci întunericul nu poate nimici lumina, dar lumina îl nimiceşte pe el şi îl vădeşte, căci aceasta este lucrarea ei, şi prin sfinţi lucrează Dumnezeu pe pământ. Amin, amin, amin.

– Noi, sfinţii Tăi, Doamne, ne-am lăsat cale a Ta spre oameni, căci dragostea de Tine a fost faţa noastră înăuntru şi în afara noastră, Doamne. Nu noi am lucrat prin Tine, ci Tu ai lucrat prin noi, Doamne, şi aceasta înseamnă lucrare a sfinţilor Tăi, pe care Tu îi alegi dintre oameni pentru lucrările Tale. Nu ei Te aleg, ci Tu îi alegi pe ei pentru slava Ta cea plină de umilinţă în ei între oameni pe pământ.

Omul nu ştie cum poate să fie stăpân, cum poate să fie mare pe pământ, Doamne. O, numai Tu, numai Tu eşti cuprins în slava umilinţei, Doamne. Numai Tu ştii să Te arăţi mare şi să fii mare, căci dragostea umilinţei supune sub ea toată puterea dintre cer şi pământ, şi ascultă toată firea de Stăpânul ei Cel mare, şi iată, omul nu ştie să Te vadă şi să-şi cunoască măsura înaintea slavei umilinţei Tale, Doamne.

O, cât de mult ai lucrat Tu prin viaţa mea, prin umilinţa mea, Doamne. Nu eu am lucrat prin Tine, ci Tu ai lucrat prin mine, iar eu am fost supus, Stăpânul meu, şi Te-am dat oamenilor cu mila Ta din mine, cu mila Ta de ei, şi apoi Tu m-ai descoperit al Tău, casa Ta şi slava Ta în ea, şi m-ai ales peste oameni din partea Ta, şi ai lucrat prin mine şi Te-ai arătat Stăpân prin milă şi prin iubire pentru om, Doamne.

Mare, Doamne, mare este durerea Ta în Tine şi în noi, şi multă îţi este lacrima Ta, Doamne, căci omul stăpâneşte pe pământ, şi s-a împuţinat adevărul de la fiii oamenilor, şi nu mai este cel cuvios, cel sfânt, Doamne. Dar pentru durerea celor umiliţi, săraci şi necăjiţi, scoală-Te tot mai mult, o, Doamne; scoală-Te şi adu-le lor mântuirea, aşa cum şi lucrezi, căci Tu ai făgăduit prin Duhul şi ai zis, Doamne: «Eu le voi aduce mântuirea şi le voi vorbi pe faţă». Amin, amin, amin.

– Venirea Mea este cu sfinţii, şi este ca să aduc mântuirea şi să grăiesc pe faţă şi să Mă audă omul, căci Eu am putere prin umilinţă, şi prin ea vin, şi aşa îl strig pe om la Mine. Dar inima Mea aşteaptă şi plânge după om, şi voiesc să-l văd pe om cu sufletul plin de dor, şi aşa să Mă strige omul să vin, şi aşa să vin când vin. E vremea venirii Mele, a venit vremea aceasta, şi omul nu poate ieşi de sub stăpânirea omului. Dar Eu, Domnul, sunt Stăpân prin umilinţă, şi vin cu sfinţii şi grăiesc cu ei, şi ei grăiesc cu Mine înaintea neamului omenesc, ca să împlinim prin cuvântul grăit toată împlinirea lui. Amin.

Arhiereul Meu Nicolae a fost tot o milă pentru omul necăjit, căci Eu eram prin el, şi l-am îmbiat pe om spre lumină, spre viaţă l-am chemat prin el pe om, căci aceasta este lucrarea sfinţilor Mei, poporul Meu cel hrănit din cer. O, poporul Meu, ce frumos, ce sfânt au lucrat sfinţii pe pământ! Ce mare umilinţă lucrau! Cei sfinţi sunt cei ce au umilinţa şi lucrarea ei peste oameni, căci vai celor ce nu lucrează pentru plata lor!

O, popor hrănit din cer! Când Eu grăiesc în mijlocul tău, Mă fac apoi auzit pe pământ, şi aşa îmi lucrez Eu lucrarea venirii Mele la om şi după om. O, învaţă-te să lucrezi ca Mine şi ca sfinţii, învaţă-te cu lucrarea cea mare a umilinţei Domnului în tine, căci Eu Mă umilesc înaintea tuturor oamenilor ca să pot grăi cu ei, ca să-i pot chema pe ei, poporul Meu. O, Ierusalime, frumos este acest nume pe care Eu l-am aşezat peste tine! Tu să fii pe măsura numelui tău cel de la Mine, popor hrănit din cer, şi să fii după asemănarea Mea; pentru slava Mea să fii aşa, iar slava Mea este umilinţa Duhului Meu şi dragostea ei care se face cuvânt de salvare pentru om. Sfinţii Mei te încălzesc cu cuvântul lor cel din Mine şi te doresc să fii ca ei, poporul Meu. învaţă-te să ştii şi să poţi şi să lucrezi tu tot ce Eu te povăţuiesc, căci mereu şi iar mereu te povăţuiesc Eu prin umilinţa Mea, cu care-ţi sunt învăţător, poporul Meu. Amin.

O, fii ai oamenilor, luaţi de pe masa aceasta şi vedeţi cât de bun, cât de milos este Domnul cu cei buni la inimă, şi ridicaţi-vă apoi din sângele vostru, din firea voastră căzută din Dumnezeu, şi luaţi în pântece învăţătura vieţii şi căutaţi după cuvântul Meu, o, fii ai oamenilor, şi, luând mereu din el, veţi putea simţi cât de dor îmi este Mie de om. Cu dor l-am făcut pe om, iar el s-a smuls din Mine şi a trăit prin puterea lui, şi plânge Dumnezeu după om, plânge, şi iată, îl strigă să-i dea înapoi viaţa, şi să se facă omul asemenea Mie, şi să ne vedem şi să ne cunoaştem şi să ne iubim pe veci cu iubirea care este din Tatăl, şi care este între Tatăl şi Fiul, şi din care tu, omule, poţi să ai, poţi să înveţi să ai, căci Eu, Domnul, te chem, şi iată, cu dulce îţi grăiesc ca să Mă cunoşti, şi iată, omule, Eu împlinesc în zilele acestea cuvântul Meu cel din Scripturi, prin care Eu am spus: «Pentru necazul săracilor şi pentru suspinul celor necăjiţi, acum Mă voi scula, le voi aduce mântuirea şi le voi vorbi pe faţă». Amin, amin, amin.

19-12-2006