Teme


Chemarea omului spre naşterea din nou

Te rog, poporul Meu, vă rog, copii, voi, care-L cunoaşteţi pe Dumnezeu şi credeţi, rugaţi-vă de toată lumea, de copii, de soţi, de soţii, de fraţi, de surori, de prieteni, de cunoscuţi şi de toată lumea să se întoarcă la calea cea dreaptă, către credinţa adevărată, pentru care s-a vărsat atâta sânge, de s-a pecetluit, ca să ştim noi, şi să ştie şi cei din urmă cum să trăiască să ajungă acolo de unde au venit aici, pe pământ. Măi oile Mele, astăzi sunt Duh Care vă mângâie, sunt Mântuitor să te scap, sunt casă să te odihnesc, să te primesc, sunt tot ce vrei, numai vino când te chem, când te aştept!


***

O, lume, lume, mulţumeşte-I lui Dumnezeu că M-a trimis iar în mijlocul tău să te chem la mântuire, la rai, la veşnica fericire, care nu se va mai termina.


***

... Vino la Mine, creştine! Pe cine să mai trimit după tine? că nu mai am pe cine să mai trimit după tine, că după Mine sună trâmbiţa lui Mihail şi morţii vor veni să-Mi vadă faţa şi tu vei zăbovi să îngropi morţii, să te gândeşti să faci lucru pământesc. Vino, că vei fi înfometat şi nimeni nu-ţi va mai da nici o poamă. Vei fi însetat şi nimeni nu-ţi va da nici o picătură de apă. Vei fi gol şi va fi frig, şi nimeni nu-ţi va da îmbrăcăminte şi nimeni nu-ţi va da încălţăminte. Duhovniceşte Domnul vorbeşte. Vino, că vei fi obosit, abia te vei mai ţine pe picioare şi nimeni nu-ţi va da un scăunel să te odihneşti. Vino, că vei sta în ploaie, dar ploaia, tată, te va pătrunde până la os şi nimeni nu te va aciua, nimeni nu te va cunoaşte pe pământ. Decât Dumnezeu te cunoaşte, şi El îţi va zice: „Vino, obositule! Vino, însetatule! Vino, golule! Vino, frigurosule! Vino să te încălzesc! Vino să te îmbrac! Vino să te hrănesc! Vino, că te vor bate vânturile! Vino, că la Mine sunt toate bune pentru tine! Vino, că din Mine te-ai născut! Vino la Mine, creştine!“.

Vine vremea, tată, când vei căuta şi groapă să te aciuezi şi nici groapa nu te va primi. Vino la Mine, că M-a trimis Tatăl la aşternutul tău să te chem. Vino, tată, că dau osândiţii din iad să iasă la acest cuvânt, dar nu pot, şi tu, că eşti liber, nu vii. Vino, că dacă asculţi de Mine ca moşii şi strămoşii voştri, vei da slobozenie întregului neam pe care-l ai în iad.

... Preţuiţi chemarea, că orice vei sădi, va răsări; orice vei răsădi, se va prinde şi va lua viaţă şi se va face frumoasă, dar fă aşa cum te învaţă Dumnezeu. Copilaşilor, treziţi-vă la viaţa creştină, că nu va mai lumina soarele pe cer, şi tu vei lumina pe cale. Nu va mai fi sarea pământului, şi tu vei da gustul. Veniţi-vă în fire. Spălaţi-vă picioarele unul altuia, ca ucenicii Mei. Dovediţi prin fapte că sunteţi fii ai luminii. Voi veţi lumina pe cale, că la voi vor veni mulţi să-şi aprindă lumina lor. Măi tată, vine vremea să fiţi mucenici. Copiii Mei, să fiţi ca mucenicii, să nu săriţi în iad. Vine vremea să se încerce puterea ta.


***

... O, lucrul Meu, e lucru mare să stea cineva în cale să dea răspunsul la întrebare. Pe pământ mulţi călători sunt, mulţi. O, lucrul Meu, făcut de Dumnezeu! Unde eşti? De ce nu te găsesc? Ai scăpat în apă? Nici în apă nu te găsesc, tată. M-am uitat până la cel mai adânc loc. O, lucrul Meu, făcut de Dumnezeu! Unde eşti de nu te găsesc? M-am uitat în lung şi în lat. M-am uitat în vârful cel mai înalt. O, lucrul Meu, făcut de Dumnezeu, dacă ai fi fost aur, ai fi fost împărţit; dacă ai fi fost aramă, te-ai fi topit; dacă ai fi fost argint, te-aş fi găsit. Multe lucruri sunt, şi pe toate le-am privit. Plin e pământul de argint. Plin e pământul de aur. Plin e pământul de aramă. Numai lucrul Meu nu-l găsesc.

O, lucrul Meu! O, lucrul Meu! Vino, o, lucrul Meu! Vino când te chem! Vino, că am venit după tine! Când te-am făcut, te-am blagoslovit, te-am împodobit, te-am deosebit să fii cunoscut. Totul Îmi răspunde. Numai lucrul Meu nu aude. O, lucrul Meu! Oricine l-ar fi înghiţit, la strigătul Meu ar fi venit. La vremea de început, tot ce am avut, la strigătul Meu s-a ivit şi în faţa Mea a sosit. Şi cel din mormânt a ieşit şi a venit. Şi cel din foc, la strigătul Meu a ieşit şi a venit. Şi omul cel dintâi zidit, când a fost singur pe pământ, la strigătul Meu a răspuns şi a venit. Chiar dacă a greşit, s-a căit, şi în faţa Mea a stătut. Chiar cel ce era în chit, la strigătul Meu, chitul şi-a deschis pântecul său şi a dat afară lucrul lui Dumnezeu, şi a venit la strigătul Meu. Chiar şi cel din iad, la căutarea Mea, la strigătul Meu, a venit şi Mi-a stat în faţă şi Mi-a răspuns şi a luat drumul spre Mine. Numai în vremurile de astăzi strig lucrul Meu şi nu e, nu vine. Dar Dumnezeu nu rămâne de ruşine, şi la strigătul Meu pământul se va scutura, şi tot lucrul Meu, Dumnezeu îl va trimite în faţa Mea.

O, mai strig o dată: o, lucrul Meu, lucrul mâinii lui Dumnezeu! Unde eşti de nu te zăresc? Chiar vopsit dacă ai fi, te voi descoperi, te voi curăţa, cu tot lucrul pe care-l voi curăţa, şi te voi arăta în faţa Mea şi Îmi vei răspunde când umblu după tine; că tot ce a murit, s-a întrupat în acel ceas, a luat glas şi Mi-a răspuns când am strigat.

O, lucrul Meu! O, lucrul mâinii lui Dumnezeu! Răspunde! Răspunde! De eşti furat, de eşti încuiat, de eşti orb, de eşti olog, Eu te caut şi te aduc la locul unde ai fost pus, şi de vei fi vinovat de păcat, vei fi mustrat şi certat. Şi printre animale, printre fiare, te-am căutat. În văzduh, în cer şi pe pământ şi între duhurile necurate am intrat după tine şi nu te-am aflat. O, lucrul mâinilor Mele! Răspunde! O, ieşi ca să te curăţesc pentru ziua cea mare, că atunci fiecare va sta în rânduiala sa. O, lucrul lui Dumnezeu! Cine te-a luat? Răspunde!

O, lună şi soare, nu aţi văzut pe acela pe care-l strig? Luminează, văzduhule, pământul, întunericul, ca să găsesc lucrul care-Mi trebuieşte.

„N-oi fi eu, şi nu mă mai cunoaşte Dumnezeu? N-oi fi eu, şi nu mă mai iubeşte Dumnezeu? N-oi fi eu, şi nu voi şti răspunsul Său?“


***

Omule, unde eşti? Auzi tu glasul Meu? O, te-ai ascuns, că eşti gol! De şapte mii de ani eşti gol. Iată, cuvântul Meu suflă peste tine. Ia din Duhul Meu şi lasă-te născut din Duhul Sfânt şi stai înfăşat cu Duhul lui Dumnezeu, că Eu te numesc fiu. Omule, te iubesc şi te strig. Te strigă Iubirea. E lungă durerea iubirii, e lungă de şapte mii de ani. Omule, lucrarea Mea, am coborât din cer după tine, am coborât în acest sătuţ şi Mi-am făcut în el staul de cuvânt şi cale spre oameni. Am făcut grădină de rai, şi Mă port deasupra ei şi cuvintez cuvânt de înnoire a lumii şi strig omul să se înveşnicească, să se înfeciorească şi să se lase cuprins de viaţă fără de moarte. Amin.

Omule, fruct al păcatului, vino, tată, spre îndumnezeire, căci Cuvântul a venit să te nască din El şi să fii apoi viu. Omule, ia din fructul vieţii şi te umple de viaţă, că Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Amin.


***

Omule care ai pierdut calea, iată calea, şi tu nu mai ştii s-o găseşti, tu nu mai ştii s-o cauţi. Mă fac cale înaintea ta, omule fără cale, Mă fac cale dreaptă, cale netedă, cale dulce, cale cu mângâiere. Vin să te mângâi cu cuvântul mângâierii Mele ca să te ajut să vezi calea cea dreaptă, omule căzut din binele tău. Binele tău Eu sunt. Eu sunt şi calea. Eu sunt tot ce cauţi tu, omule, dar dacă tu cauţi pe căile tale, de aceea nu găseşti ce cauţi. Nici un om nu caută răul, că omul fuge de rău când vine peste el, că bietul om nu ştie că răul este altceva, şi omul zice că-şi caută binele.

O, sărăcuţule omule, dacă tu nu ştii cum să cauţi ceea ce cauţi tu, nu vei găsi binele aşa cum cauţi tu. Căutarea ta te duce la ceea ce nu cauţi, te duce la rău, că dacă nu ştii pe ce cale să cauţi, găseşti numai rău pe căile tale. O, caută viaţa, şi ia învăţătură de la Mine ca să ştii să găseşti viaţa. Viaţa este altceva decât ce cauţi tu de viaţă. Eu sunt viaţa ta Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Dar nu ţi-am spus Eu ţie că Eu sunt? O, de ce nu vrei să ştii ce am spus Eu? Opreşte-te din căile tale ca să iei aminte la ce am spus Eu. Vino şi înţelege că te strig. Auzi-Mă când te chem să vii. Vino să te aleg să mergi pe calea Mea şi să-ţi întăresc credinţa în Mine. Vino, că Eu vin pe pământ cuvânt în calea ta şi greu mai străbat în inima ta, omule fără de cale. E plin văzduhul de glasul cuvântului Meu care coboară din cer pe nori până în mijlocul poporului cuvântului Meu. E lungă aşteptarea Mea. De şapte veacuri şi mai bine aştept să-l ridic pe om la locul de unde a căzut ca să-Mi repar munca pierdută, că am lucrat şase zile, şi omul lucrat a şasea zi Mi-a stricat bucuria, Mi-a stricat odihna Mea şi a lui şi s-a clătinat cerul şi pământul la căderea omului.


***

O, bietule omule, o, turmă fără de păstor, Eu sunt Cel ce pot să-ţi dau viaţă şi să te fac fiul Meu, omule. N-are cine să te ţină viu înaintea Mea. Abia pot Eu să-l ţin viu pe cel ce crede în Mine făcând voia Mea prin cuvântul Meu cu care grăiesc din cer peste pământ. Este scris în Scripturi că în zilele cele de apoi Mă voi face cuvânt peste pământ şi voi chema la masa Mea de nuntă pe tot omul care voieşte să audă şi să vină. Şi iată zilele acestea, că au trecut cei două mii de ani despre care scrie în Scripturi, şi Eu trebuie să împlinesc. M-a trimis Tatăl cuvânt pe pământ, aşa cum M-a trimis şi acum două mii de ani când am venit cu împărăţia cerurilor ca s-o vestesc peste pământ, şi acum vin s-o aşez, că este scris să fie aşa, şi Scripturile nu se pot desfiinţa.

Vai omului care vorbeşte de Dumnezeu, care vesteşte voia lui Dumnezeu şi nu o face pe ea! Mă uit peste pământ şi îmi vine să stric toată voia omului, şi mai am o clipă de răbdare şi aşa voi face, că voia omului a desfiinţat voia Mea peste pământ. Nu pot să-i mai spun nici bogatului, nici săracului, nici împăratului, nici argatului că nu face voia Mea. Am rămas numai cu numele Dumnezeu, dar voia Mea nu încape peste om.

Omule, voia ta Mi-a stricat toată truda Mea pentru fericirea ta. Omule, tu nu ştii ce e fericirea. Omule, nu te-ai săturat de moarte? O, când te saturi de moarte? Când, omule flămând după cele ale morţii? Vino spre viaţă, vino, că te chem! Vino şi dă-Mi de lucru la viaţa ta cea veşnică, omule! Te-ai învăţat cu moartea peste tine şi nu mai ieşi de sub ea, şi Eu te voi scoate de la moarte, că vrăjmaşul cel din urmă care va fi biruit de Mine va fi moartea.

Românie, ţara Mea de nuntă, M-a trimis Tatăl Meu ca să nuntesc în tine masă de nuntă cerească pe pământ, praznic ceresc de nuntă, praznicul lui Dumnezeu şi al sfinţilor Săi. Vin cu sfinţii din cer şi nuntesc pe pământ praznic de nuntă, cină de cuvânt, ţara Mea de nuntă. Te-a ales Tatăl Meu ca să fii ţara nunţii Mele. Tatăl, împăratul cerului şi al pământului, face nuntă Fiului Său, Iisus Hristos Cuvântul. Vino la nuntă, ţară a nunţii Mele! Vino, omule român! căci cei chemaţi nu vin. Israel, poporul Meu la care am venit acum două mii de ani, n-a voit să vină la cina Mea de nuntă. Biserica cea de azi care zice că slujeşte Mie nu voieşte să vină la cina Mea de nuntă. Mă aştern cuvânt pe masa cinei Mele de nuntă, dar cei poftiţi nu vin. Vino, omule român, căci cei chemaţi din tine, nu vin, şi fac şi aceştia ca Israel care a zis că Eu nu sunt Fiul lui Dumnezeu. Aşa şi cei de azi care zic că sunt slujitorii lui Dumnezeu pe pământ, fac şi ei ca Israel, şi zic că Eu nu sunt Cuvântul lui Dumnezeu. Şi îi voi lua pe neştire, căci slava cuvântului Meu va străluci peste România şi vor vedea aceştia pe cine au împuns, pe cine au lăsat afară ca să bată în zadar.


***

O, omule, o, omule, o, omule, numai dureri îmi faci, numai neadevăr este pe inima şi pe limba şi pe trupul tău, căci inima este glasul minţii tale care se face faptă în trupul tău. O, dacă ai crede cu inima în Mine, s-ar coborî văzut în trupul tău fapta credinţei tale, căci Pavel apostolul Meu aşa a spus în Duhul Meu: «Arată-mi credinţa în faptele tale, omule!».

Omul nu înţelege ce înseamnă împărăţia lui Dumnezeu. Omul cinsteşte zilele şi sărbătorile şi obiceiurile şi credinţa în Dumnezeu, dar pe Dumnezeu nu-L cinsteşte, căci ca să Mă cinsteşti pe Mine, trebuie să-Mi faci casă în tine, să-Mi faci împărăţie în tine, omule, dar ţie nu-ţi place să ai împărat pe Dumnezeu. Ţie îţi place voia liberă, căci aşa a voit omul încă de când l-am făcut Eu pe om.


***

În vremea aceasta Eu vin iar cuvânt peste pământ; vin iar, căci aşa am promis ucenicilor Mei: «Mă duc să-Mi iau loc în dreapta Tatălui, şi vin la voi, ca să vă iau cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi».

O, fii ai oamenilor, lăsaţi-vă atraşi de fiii lui Dumnezeu şi faceţi-vă neamul lui Dumnezeu, căci neamul lui Dumnezeu va avea mântuire şi scăpare în ziua când Eu, Domnul, voi veni, şi din pricina venirii Mele «cerurile vor lua foc şi se vor nimici, şi stihiile aprinse se vor desface, iar pământul şi lucrurile de pe el vor arde cu totul», precum scrie în Scripturi. O, fii ai oamenilor, am lăsat peste cei credincioşi făgăduinţa că le voi da ceruri noi şi pământ nou, şi pe cei drepţi locuitori pe pământ nou. M-am făcut izvor de cer nou şi de pământ nou peste toţi cei care vor crede în Dumnezeu împlinind în trupul şi în duhul lor voia lui Dumnezeu. O, fii ai oamenilor, lăsaţi-vă atraşi de fiii lui Dumnezeu, ca să vă naşteţi din Dumnezeu, din cuvântul care coboară din cer pe pământ ca să cheme pe fiii oamenilor la faptele credinţei, că pe vremea lui Noe s-au lăsat fiii lui Dumnezeu atraşi de fiii oamenilor, iar Eu am văzut din cer şi M-am mâniat, căci în afară de Noe, n-a mai fost om să nu Mă părăsească.

O, fii ai oamenilor, cei ce vă păstoresc pe voi n-au grijă de credinţa voastră, căci credinţa în Dumnezeu înseamnă viaţă în Dumnezeu, şi n-au grijă de voi cei ce vă păstoresc pe voi, o, fii ai oamenilor. Vin Eu să păstoresc pe cel ce nu voieşte să piară. Vin să scol lumea din somnul necredinţei, iar cel ce aude, să vină după Mine. Eu sunt cu cei credincioşi. Amin. Cel ce aude glasul Meu, să vină să creadă şi să înveţe credinţa în Dumnezeu, căci curând, curând cerurile vor trece cu trosnet, iar pământul şi lucrurile de pe el vor arde cu totul din pricina zilei venirii Mele, după cum este scris în Scripturi despre venirea Mea.

Iată, Eu vin, şi nimeni nu se îndură să vină după Mine. Iată, Eu vin, şi nu poate omul să vină să-Mi urmeze, că are multe de făcut omul, şi nu le mai poate lăsa pe ale lui şi ca să le ia pe ale Mele. Iată, Eu vin, şi omul zăboveşte, şi omul este legat de mâini şi de picioare, şi este în întuneric tot omul de pe pământ. Cel ce nu poate să vină după Mine şi să-Mi urmeze, acela nu poate din pricina întunericului, şi este împiedicat să vină, căci Eu aşa am spus la ucenicii Mei: «Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că vede lumina acestei lumi, iar dacă umblă cineva noaptea, se împiedică, pentru că lumina nu este în el». Lumina din om e Domnul. Dacă Eu, Domnul, nu sunt în om, omul are noapte în el şi se împiedică în noaptea din el şi în faptele nopţii din el. O, fii ai oamenilor, Eu sunt Lumina lumii. Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că vede Lumina acestei lumi. Amin, amin, amin.


***

Ca în vremea lui Noe grăiesc peste pământ peste cei credincioşi, căci cei necredincioşi, urechi au şi nu aud; ochi au şi nu văd; minte au şi nu înţeleg; Scripturile Mele au şi nu le pricep cei necredincioşi, dar Eu strig din cer peste pământ ca în vremea lui Noe.

O, fii ai oamenilor, deschideţi porţile să intre Dumnezeu în inimile voastre, în cugetele voastre, în sufletele voastre şi în trupurile voastre, ca să credeţi în cuvântul Meu cel nou şi să scăpaţi de mânia care vine peste pământ din pricina celor necredincioşi. O, fii ai oamenilor, căutaţi după fiii lui Dumnezeu şi învăţaţi de la ei credinţa în cuvântul lui Dumnezeu.


***

Omule, uită-te în cuvântul Meu, care arată pe cele ce sunt şi pe cele ce au să vină peste pământ. Uită-te şi vezi cum se împlineşte cuvântul Meu. Te voi pune din zi în zi mai mult faţă în faţă cu adevărul cuvântului Meu, care curge din Mine peste grădina ieslei Mele, şi din ea peste pământ. Cei din grădină sunt săraci de cele pământeşti, dar Eu sunt puterea cea din cer şi cea de pe pământ, şi le dau ajutor să poată duce cuvântul Meu de la margini la margini, căci scris este despre venirea Mea: «El vine ca fulgerul care străbate de la răsărit şi se arată la apus». Amin.

Omule, îţi voi lua degetul şi îl voi pune în rana Mea, şi îţi voi lua mâna şi o voi pune în coasta Mea, şi vrând-nevrând vei crede, că altfel n-ai voit să crezi. Tu crezi în cele ce faci tu, dar ce faci tu este vânt, căci tot ce faci tu va fi luat de vânt curând, curând. Atunci vei înţelege că n-ai avut minte şi n-ai pătruns tainele Mele cele ascunse de mintea ta cea semeaţă.

Te-am luat cu uşorul, omule înecat în grijile tale. Te-am luat domol, ca să-ţi dau vreme de pocăinţă şi de credinţă, dar răutatea omului este firească şi este înăuntrul omului. Răutatea inimii omului este plină de temeri, ca una care este vinovată şi mustrată ca de sine însăşi, şi văzându-şi nenorocirea caută să scape de pedeapsă, fiindcă scris este: «Spaima nu este altceva decât lepădarea oricărui sprijin care vine de la judecata cea dreaptă». Dar Eu am spus: «întoarce-te la Mine, omule!». Tu însă fugi, fiindcă «lăuntrul tău este plin de silnicie şi de păcat şi de îngâmfare, şi îţi zici înţelept, şi îţi zici Dumnezeu», precum este scris de cel trufaş. în zadar fugi; Eu sunt mai iute şi te ajung, şi îţi voi lua degetul şi mâna şi le voi pune în rana mâinilor Mele şi a coastei Mele. O, de ce nu fugi spre umilinţă şi spre pocăinţă? De ce nu Mă iei de Stăpân? căci Eu sunt Stăpânul, nu tu. Pământul e al Meu, nu e al tău, fiindcă Eu l-am făcut, nu tu. Dar Eu am spus: întoarce-te la Mine, întoarce-te la început! Sunt cu începutul la sfârşit, şi cu sfârşitul la început, şi tu îţi faci bogăţii şi palate, omule rătăcit şi fără căpătâi şi fără casă, căci tot ce-ţi faci tu este vânt, iar cine seamănă vânt culege furtună, omule. Apleacă-te spre ranele Mele şi nu fi necredincios, ci credincios. Amin.

Omule, ştii tu de unde curge cuvântul Meu peste tine? El curge din coasta Mea cea împunsă, el este taina coastei Mele împunse pe când eram încă pe cruce pentru păcatele tale, omule. O, nu fi surd, nu fi orb, nu fi mut înaintea cuvântului Meu care te cheamă la izvorul cel ţâşnit din coasta Mea cea împunsă, din trupul Meu cel dumnezeiesc din care curge lapte şi miere pentru hrana ta, căci sângele Meu este cel ce mărturiseşte pentru Mine şi pentru tine, omule, căci pentru tine am murit. Am murit ca să mori şi tu, şi apoi să înviezi odată cu Mine, şi apoi să împarţi înviere peste morţi. Nu fi necredincios. Curând, curând lumina Mea va acoperi tot pământul. Grădiniţa cuvântului Meu din România este lumina cu care Eu am însemnat pământul pecetluindu-l cu lumina cea de la început, căci scris este: «La început a fost Cuvântul, şi Cuvântul era Dumnezeu». Tot aşa este şi la sfârşit, căci Eu am spus: «Sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă. Sunt început şi sfârşit». Amin.

Lasă-te cuprins în lumină. Fă-te fiu al zilei dintâi, căci în ziua cea dintâi am făcut Eu lumina, şi în ziua cea dintâi Mi-am făcut învierea, omule. Eu pe cel întâi zidit l-am făcut în ziua a şasea, dar pe omul cel apoi zidit l-am făcut în ziua întâi, căci Eu, Cel înviat în ziua întâi, am fost începătura făpturilor Mele. Amin, amin, amin.


***

O, să nu se mai laude omul că Mă iubeşte, şi să se umilească omul. Să nu se mai bucure omul de Mine dacă Eu nu Mă pot bucura de el. Să se umilească omul, căci în coasta Mea stă nevindecat semnul păcatului omului, mărturie de neşters pe trupul lui Dumnezeu Fiul. Iată de ce am venit să Mă fac pe pământ Fiul Omului. Duhul lui Lucifer şi al îngerilor lui este duh ruşinat de iubirea şi de mila Mea pentru omul căzut din veşnicie.

Am luat asupra Mea vina ta, omule. Semnul păcatului tău stă mărturie de neşters pe trupul Meu dumnezeiesc. Ai păcătuit în însuşi trupul tău, căci femeia este trup din trupul tău luat. Eu port semnul păcatului tău în însuşi trupul Meu de atunci de când am venit să Mă fac Fiul Omului ca să-l scot pe om de sub vină. Am luat asupra Mea vina ta, ca un vinovat, dar tu eşti vinovatul. Umileşte-te, căci păcatul tău este suliţa care s-a înfipt în coasta Mea, iar Eu sunt Dumnezeu. Am venit după tine, am venit iar. Iată-Mă! Umileşte-te, dar. Iubeşte-Mă, că Eu te-am iubit pe când erai păcătos. Iubeşte-Mă pe Mine, căci tu eşti şi acum păcătos, şi n-ai ce iubi la tine decât păcatul din tine, căci pofta ta zămisleşte păcat în tine de şapte mii de ani. Iubeşte-Mă pe Mine, căci Eu sunt veşnic, iar tu eşti trecător, fiindcă păcătuieşti. Eu am şters păcatul tău, că de aceea am venit, căci sângele Meu nu pătează, ci spală şi curăţă şi şterge, dar tu şi acum păcătuieşti. Sângele Meu este viaţa Mea, aşa cum sângele tău este viaţa ta. Al tău însă pătează în trupul tău şi în afara trupului tău, că te-ai smuls din Mine şi ai rămas vinovat, şi sângele tău pătează, păcătuieşte, ucide şi în tine şi în afara ta pe Dumnezeu. Iubeşte-Mă pe Mine, că am lăsat hrană bogată pe masa ta când am plecat la Tatăl. Trupul şi Sângele Meu le-am pus pe masa ta, ca să ai din Mine, ca să Mă înlocuieşti cu tine, şi să fiu Eu în tine, şi tu în Mine în veşnică iubire. De ce, oare, lungeşti aşteptarea Mea? Iată izvorul Meu şi masa Mea de cină, şi tu nu eşti vrednic, şi eşti fără veşmânt. Nu mai am om sfânt pe pământ care să vină după tine, că e numai minciună în om. Am venit Eu, am venit după tine, am venit iar. Iată-Mă. Umileşte-te, dar, căci sunt în suferinţă pentru tine. M-am făcut Fiul Omului, ca să pot veni lângă tine, omule. Lasă-te pătruns de taina Fiului Omului. Eu sunt Omul Cel nou, cu duh dătător de viaţă, şi nu este Dumnezeu afară de Mine. Nu este om afară de Mine care să-ţi facă bine.

Omule, îţi eşti duşman tu însuţi. Ai nevoie de Mine, ca să te vindeci de deşertăciune, că nimic nu este adevărat pe pământ decât Dumnezeu când încape cu omul pe cale. O, e scumpă viaţa şi nu ai cu ce s-o plăteşti. Ea se plăteşte cu viaţă, şi tu n-ai viaţă, omule, fiindcă purcezi din păcat. Pot Eu să-ţi plătesc preţul vieţii dacă vrei să ai viaţă. Pot Eu să-ţi dau din darul pe care l-am dat pentru fiecare om, numai dacă vrei, numai dacă iubeşti viaţa. Iată, îţi dau mângâiere şi îţi spun: fii copil la trup, şi Dumnezeu la duh, şi vei avea taina omului cel nou, pe Hristos, Omul Cel nou. Fii precaut, că Eu când am plătit pentru păcatul tău am început cu naşterea, apoi cu pruncia, apoi cu copilăria, şi apoi cu omul cel desăvârşit prin Tatăl. Le-am luat pe toate ca să le trec şi ca să-ţi dau ţie o zi pentru toate, căci apoi am murit ca omul, dar nu am pierit, ci am înviat, şi aşa ţi-am plătit învierea. Umileşte-te şi înviază! E mult până mâine. Acum este vremea, că lungă a fost aşteptarea şi răbdarea Mea. Fă-te ca Mine, omule! Amin, amin, amin.


***

– O, fiilor, toate sunt scrise în Scripturi, dar omul se face că nu le ştie. Aşa face omul şi cu cuvântul Meu cel de azi, pe care Eu, Domnul, îl scriu pe pământ prin mânuţele voastre. Este scris în Scripturi că «necredincioşii vor fi şterşi de pe pământ», dar omul s-a învăţat să piară şi zice că aşa este legea de când lumea. O, nu asta este legea! Asta nu e lege, omule. Asta este plata păcatului tău, omule învăţat cu pieirea. Omule, omul cel ieşit din tine este plata păcatelor tale, nu este lege. Vezi tu la ce spui lege? Tu spui lege la păcat, căci l-ai pus lege peste tine ca s-o împlineşti. împlineşte-o dacă aşa vrei, dar să ştii că Eu pe om îl fac tot din pământ, aşa cum l-am făcut întâi, căci cel ieşit din tine este păcatul tău, nu este omul. Ce să-ţi fac dacă tu ai voit ca femeia să fie femeia ta? Dacă tu rămâneai al Meu, rămânea şi femeia a Mea, şi rămâneai omul lui Dumnezeu, că Eu pentru asta te-am creat. Eu nu te-am creat ca să te dau păcatului, ci te-am creat ca să te rodesc şi ca să te înveţi lucrul rodirii, dar dacă tu ai făcut femeie a ta din femeie, ai uitat pe Dumnezeu şi te-ai alipit de femeia ta, şi n-ai mai ştiut taina trupului cel făcut de Dumnezeu, care spune că nu sunt doi cei doi, ci sunt unul, împreună cu Dumnezeu, precum Unul este Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Amin.

Acum am venit pe pământ cuvânt ca să-ţi fac judecata, omule. O, dacă te-ai pocăi de fapta ta cea adâncită în timp! O, dacă ai vrea să fii credincios şi nu necredincios! O, omule necredincios, care nu împlineşti cuvântul Meu! împlineşte-l, că vin din cer şi îţi spun acest cuvânt. Eşti bătrân de şapte mii de ani, omule. Când erai în rai, grăiam cu tine şi tu Mă auzeai. După ce ai ieşit din rai pentru neascultare şi pentru păcat, L-ai dat pe Dumnezeu pentru păcat şi ai ascultat glasul păcatului. O, glasul păcatului îl auzi şi îl crezi, dar glasul Meu nu-l mai auzi şi nu-l mai crezi. Urechea ta e poartă a fărădelegii; la fel şi ochii; la fel şi credinţa; la fel şi înţelepciunea, căci tu ai schimbat cursul înţelepciunii tale odată cu ieşirea ta din rai când te-ai împotrivit Făcătorului tău. Dar Eu am deschis porţile raiului, ca să Mă vezi şi să Mă auzi, căci am venit după tine cu vindecare, şi voiesc să-ţi întocmesc din nou urechea şi ochii şi tot trupul tău. Stau în uşa cortului Meu, şi am pus înaintea ta semn ca să Mă cunoşti. Cuvântul Meu este semnul. El este izvor de apă vie în pământ fără de apă. Eu sunt cuvântul cel din cer, prin care Mi-am născut copilaşi pentru Tatăl, ca să stau cu ei înaintea ta, omule hoinar şi fără cale. O, când te-am întocmit din pământ, a fost uşor. Acum eşti carne şi sânge, dar acestea nu moştenesc împărăţia cerurilor, căci se împotrivesc prin duhul lor cel potrivnic vieţii, fiindcă scris este: «Ce este din trup, trup este, carne şi sânge este». O, greu îmi este să te întocmesc din nou, căci tu eşti potrivnicul Meu, ca şi diavolul, dar iată ce cuvânt am rostit pentru ca să-l împlinesc: tot ce a făcut omul pe pământ, se va întoarce împotriva omului. Tot ce a făcut omul pe pământ, sunt pietre de aducere-aminte ale păcatelor omului care s-a făcut potrivnicul lui Dumnezeu pe pământ.

Îi voi arăta omului că Eu, Domnul, tot din pământ îl voi zidi pe om, căci învierea morţilor va fi judecata omului care a făcut din păcat om. Eu pe om l-am întors în pământ ca să-l ruşinez şi ca să ştie că tot ce a făcut el, nu este, şi ca să-l fac tot Eu apoi, şi tot din pământ să-l fac, căci au fost şi sunt pe pământ oameni care s-au lăsat cu Mine pentru facerea din nou a omului, şi cu aceştia voi lucra pe om, aşa cum am voit să lucrez cu omul cel întâi zidit, iar Eu, Domnul, voi rosti cu cuvântul Meu prin gura celor ce s-au lăsat lucraţi de Mine, şi voi ridica din pământ neamul omenesc, spre judecata duhurilor potrivnice lui Dumnezeu. Şi voi fi Dumnezeu drept, şi voi aşeza pe cei drepţi moştenitorii cerului şi ai pământului, «cer nou şi pământ nou», după cum este scris în Scripturi. Amin.


***

O, acesta este cuvântul iubirii, cuvântul strigării, cuvântul ocrotitor. Puneţi-l peste voi, o, oamenilor! Luaţi-l şi voi, cei ce staţi în lucrare de biserică, şi aşezaţi-vă fecioare înţelepte, nu fecioare neînţelepte, care rămân afară. Scoateţi minciuna de sub haina de călugărie, de sub haina de preoţie, căci nu haina îl face pe om. Lăsaţi-vă spre înţelepciune, că iată, diavolul vă pârăşte înaintea Mea ziua şi noaptea, zicând că numai gura e de voi, gura şi haina. Împodobiţi adevărul, dar nu minciuna. O, treziţi inimile voastre! Domnul vă strigă. Eu sunt Cel ce sunt, şi voiesc să fie şi omul, şi e vremea să fie sfânt omul, că vin cu sfinţii din cer pe pământ, vin cu cei odihniţi prin nădejdea învierii. Amin. Daţi trupurile voastre jertfă sfântă şi scoateţi-le de sub vină şi de sub păcat, că voiesc să rostesc dezlegare de păcate peste toţi cei ce se pregătesc pentru naştere de sus, iar cel ce se naşte de sus, nu păcătuieşte, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în el. Iată Semănătorul şi sămânţa! Iubiţi această milă, căci Dumnezeu este iubire. Să-L ia omul pe Dumnezeu în el, căci Dumnezeu este iubire, iar omul să facă tot aşa, să se facă iubire pentru Dumnezeu, să-L iubească omul pe Dumnezeu. Amin, amin, amin. Să nu mai caute omul decât împărăţia Mea cu el, că toate cele de trebuinţă pentru ea i le dau Eu omului. O, nu ştie omul şi nu vede omul ce bogăţii am Eu pregătite pentru el, numai să Mă primească omul în casa lui, în viaţa lui, în inima lui, în calea lui. Să Mă lase omul să-i ţin calea, ca să-l învăţ calea cu Mine pe om.

Iată, îţi ţin calea, omule. Mă fac cuvânt în cer şi cobor cu el la tine pe pământ, ca să-ţi ţin calea şi ca să-ţi arăt cum să mergi pe cale cu Mine. Nu vin să-ţi fac rău, ci vin să-ţi fac bine. Nu e nimeni să-ţi mai facă bine, şi de aceea M-am coborât în calea ta. Lasă-Mă să te ridic spre nestricăciune şi să înving moartea în trupul tău şi să fii viu. Oare, nu vrei să fii viu? Oare, vrei să fii mort? O, până când vrei aşa? căci păcatul este moarte. Eu plâng pe urma ta şi Mă aplec după tine ca să te scap de moarte mai înainte să vin cu slava zilei Mele celei mari, căci atunci vin pentru fiii mâniei, care n-au primit iubirea adevărului ca să fie vii. Dă-Mi-te Mie, omule fugar! căci am venit să-ţi dau ţie împărăţia Mea, bogăţia Mea. Amin, amin, amin.

O, fii ai oamenilor, nu faceţi din Scripturile Mele rod păcătos. Eu am spus aşa: «Dumnezeu este iubire». Nu vă înşelaţi, ci folosiţi pe Domnul cu împlinirea acestei Scripturi, nu pe voi. Nu faceţi altceva în numele iubirii, în numele lui Dumnezeu. Faceţi-L numai pe Dumnezeu unul peste altul. Lucraţi numai tot ce înseamnă Dumnezeu în om, căci iubirea înseamnă Dumnezeu. Amin. Cel ce săvârşeşte păcatul este de la diavolul, pentru că de la început diavolul păcătuieşte, dar acum Eu Mă fac cuvânt în cer şi cobor cu el pe pământ, ca să stric lucrurile diavolului. Grăiesc duhovniceşte ca să-l trag pe om către Mine. Nu mai grăiesc deosebit cu voi, fiilor duhovniceşti, şi, iarăşi, deosebit cu cei pământeşti, căci ispitirea cade şi ea de pe picioare. O, de ar rămâne dorul de cer în locul duhului ispititor, care vine de la trup şi de la pofta trupului, care se războieşte în mădularele omului! O, de ar înţelege tot omul că am venit să-l ajut să se ridice deasupra neputinţelor lui!


***

Voiesc să pot Eu în om, nu omul. Aceasta voiesc. Amin. Şi voiesc să fac Eu în om facerea omului, facerea din nou a omului. Amin. Să-l iau pe om în mână aşa cum am luat pământ în mâini la început şi l-am zidit pe om din pământ. Să-l iau pe om în mână şi să-l frământ cu mâna Mea şi să-l aşez înaintea Mea om plăcut Mie, aşa cum am voit să fie omul când am luat pământ şi l-am zidit pe om din pământ, ca să Mi se supună apoi, şi să-i fiu omului Dumnezeu, şi să fie omul prin Dumnezeu pe pământ, şi să umple pământul omul cel plăcut lui Dumnezeu. Amin.

Străbat cerul şi pământul cu lucrarea facerii omului. Îngerii din cer Îmi lucrează nevăzut lucrarea cuvântului Meu care vine cu Mine pe pământ cu împlinirea lui, căci îngerii sunt duhuri cu putere. Să nu uite omul că Eu sunt Dumnezeu şi nu el, şi dacă uită Eu îi amintesc că uită, ca să se facă mic înaintea Mea şi ca să-l pot ocroti pe cel ce-Mi recunoaşte fiinţa şi puterea.


***

Sunt cu voi cuvânt şi trup, copii de la ieslea cuvântului Meu de azi, şi iată-Mă după două mii de ani împlinindu-Mă cu venirea Mea din nou pe pământ şi strigând în lung şi în lat omul. Amin.

Să vină omul la Mine, ca să-l fac din nou! Să vină omul să-l aşez din nou în rai, căci viaţa lui a rămas în rai! Vreau să-l înveşmântez din nou pe om cu haina lui cea din cer, cea din rai. Cu nestricăciunea să-l îmbrac pe om, cu viaţă veşnică să-l dăruiesc, şi să înveţe omul ce înseamnă cuvântul om; cuvântul biserică să-l înveţe omul.


***

O, ce bine ar fi să-şi caute omul sănătatea cea de la Mine, cea cu Mine, căci David s-a rugat să-l iert după ce a păcătuit. S-a umilit, s-a pocăit, s-a îndurerat şi s-a plâns la Mine pentru păcatul lui şi a zis: «Întoarce, Doamne, faţa Ta de la păcatele mele, şi şterge-le, şi mă zideşte înăuntru cu inimă curată, cu duh drept, şi nu urgisi inima mea cea înfrântă şi smerită, Doamne». Aşa s-a umilit David, şi aşa a zis după ce a păcătuit. Adam însă s-a ascuns de Mine şi s-a dezvinovăţit înaintea Mea, şi apoi nu M-a mai iubit, de vreme ce nu s-a smerit ca să se bizuie pe dreptatea Mea cu care am lucrat pentru nepocăinţa lui. Amândoi, şi David şi Adam, au căzut prin femeie, dar unul s-a împietrit, iar altul s-a umilit şi s-a pocăit şi a căutat la Mine ca să-l curăţesc şi să-l înnoiesc.

Să înveţi, omule, din cele ce-ţi spun Eu ţie acum, la venirea Mea după tine, şi să-ţi cauţi sănătatea cea de la Mine, căci scris este în cartea lui David: «Inima înfrântă şi smerită, Dumnezeule, Tu nu o urgiseşti». Să înveţi, omule, din venirea Mea după tine, căci iată-Mă după două mii de ani strigând în lung şi în lat omul să vină să-l fac din nou, că s-a stricat după ce l-am făcut. Lasă-te atins de Duhul Sfânt al cuvântului Meu care vine după două mii de ani pe pământ după tine, omule, căci vin cu strigarea Mea cea de la miezul nopţii şi sunt Mirele Care vine. Amin, amin, amin.


***

N-are omul de unde să mai ştie drumul dacă nu vin Eu să i-l spun şi să i-l arăt, căci pe ghicite nu se poate pentru calea cea cu lumină şi cu viaţă pe ea, nu se poate, fiilor. Ies Eu în calea omului şi îi vorbesc după dreptatea Mea şi îi fac judecata, doar, doar s-o umili omul ca să zică apoi cum a zis David, căci aşa a zis: «Fărădelegea mea eu o cunosc, şi păcatul meu înaintea mea este pururea, căci Ţie Unuia am greşit, şi ceea ce este rău înaintea ochilor Tăi, aceea am făcut, încât Tu eşti drept şi nepărtinitor întru cuvintele şi hotărârile Tale, Doamne». O, aşa să zică omul, fiilor, şi să iasă apoi omul din lume şi să vină la Mine ca să-l fac din nou, căci s-a stricat după ce l-am făcut, şi el nu se poate face, ci se strică mereu. O, greu se mai lasă omul, greu se mai lasă făcut de Mine, greu se mai lasă omul întors la Mine! Iar cel ce se întoarce să vină să-l învăţ întoarcerea care-Mi place Mie, să vină să-i dau Eu prin îngeri zidire ca a Mea, statură ca a Mea, să vină să-l fac din nou. Amin, amin, amin.

Iată lucrarea lui Dumnezeu Făcătorul, lucrarea facerii omului la început şi la sfârşit, lucrarea lui Dumnezeu Cuvântul, Care lucrează facerea omului. Cel ce vine şi nu stă la făcut, acela nu este, acela cade de pe calea răscumpărării. Nici un om nu se poate face singur; îi trebuie mamă şi tată pe Dumnezeu, căci omul este tatăl minciunii, şi din om ies numai stârpituri, căci aşa e lucrarea omului cel ieşit din om. Dar iată-Mă după două mii de ani din nou Făcătorul omului. Eu sunt Omul Cel nou, Omul cu Duh dătător de viaţă, Omul Cel din Tatăl, căci precum Tatăl are viaţă în Sine, aşa şi Fiul are viaţă în Sine şi o dă celor ce se dau Lui. Amin.


***

O, vino, omule, să te sui la cer şi să cobori în tine apoi, şi să te uiţi peste tine. De prea multă vreme faci tu cu tine ce vrei tu, omule uşuratic, iar menirea ta este alta, şi este din cer, şi tu nu mai ştii glasul cerului peste tine. Iată glasul Meu, care grăieşte din Mine peste tine. Aşa grăiam şi cu Adam, dar el s-a ascuns şi a uitat taina inimii omului, aşa cum tu ai uitat taina inimii tale, omule despărţit de taina vieţii veşnice. Voiesc să te opreşti şi să asculţi vorbirea Mea cu tine. Vin zilele veşniciei pe pământ, şi Eu ies în calea ta şi îţi ţin calea cu zilele veşniciei, ca să Mă vezi şi să Mă mărturiseşti Dumnezeu al tău, şi apoi Eu să-ţi deschid ochii, aşa cum am deschis ochii ucenicilor Mei care au văzut slava Mea de pe munte, faţa Mea cerească, faţa Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh în om.

Vino, omule, vino să-Mi vezi faţa! Vino la Mine ca să vezi! Eu Mă aplec până la tine ca să-ţi vindec ochii şi să vezi. Eu cobor din cer şi îţi ţin calea, căci sunt Cel ce este. Aşa i-am spus lui Moise pe muntele slavei Mele; i-am spus: «Eu sunt Cel ce sunt». Aşa îţi spun şi ţie, omule care te apropii de muntele slavei Mele, de locul în care Eu, Domnul, grăiesc cu omul ca să se audă grăirea Mea peste pământ. Deschide Scriptura, omule, ca să auzi grăirea Mea din ea; şi deschide urechea, omule, ca să auzi grăirea Mea de azi peste grădina Mea cea plină de miresmele cuvântului Meu care vine la tine ca să te înveţe taina inimii. Inima ta este casa Mea, nu este a ta. Eu de aceea am pus-o în tine, omule, dar tu nu ştii taina ei. Eu de aceea te chem să asculţi grăirea Mea cu tine, te chem să te învăţ, şi să lucrezi tu după învăţătura lui Dumnezeu, Care te cheamă la împărăţia Sa. Te chem să te învăţ că inima ta este casa Mea, casa lui Dumnezeu în om. Amin, amin, amin.

O, copilaşi de la iesle, vreau să-l învăţ pe om taina inimii, taina cerului pe pământ, statul Meu cu omul. Inima omului trebuie să vorbească cu Mine, căci inima Mea vorbeşte cu omul. Trebuie şi omul să vorbească cu Mine. O, nu mai ştie omul vorbirea lui cu Dumnezeu, căci în inima lui stă el, omul, şi stă fără Mine. Locaş al cerului este inima omului. Aşa a fost ea făcută atunci când Eu l-am zidit pe omul cel dintâi. Scaunul Meu de domnie este inima omului, dar nu aude omul taina aceasta, taina inimii omului. Voiesc să Mă audă omul. Trec cuvânt prin grădina cuvântului şi Mă duc spre oameni ca să Mă audă, şi îi aduc pe oameni aproape, ca să Mă audă şi să le spun despre venirea Mea.


***

Aş striga ca un leu rănit, să rup inima omului şi să-l trezesc să audă de la Mine şi să ia înţelepciunea tainelor vieţii peste el, ca să ştie că cel ce se botează, acela se naşte din Dumnezeu, şi trebuie să fie dacă se botează.

O, sunt cuprins în durere fără margini, că omul nu are început al său, nu are omul frică de Dumnezeu ca să se ridice pentru începutul său pentru ca să se facă om nou. Cel ce nu crede în viaţa veacului ce va să fie, acela calcă poruncile vieţii acesteia, iar cel ce crede îşi lucrează lui această viaţă. Cel ce se botează, cel ce se naşte prin botez, trebuie să se facă prunc apoi, trebuie să se facă copil apoi, căci aceasta este taina botezului: să fie omul prunc apoi, care nu mai trece şi care moşteneşte pe cele din cer în el, nu pe cele de pe pământ, ci pe cele ale vieţii ce va să fie.


***

Eu voiesc să nu mai moară omul şi voiesc să-l învăţ viaţa. Eu voiesc să ia omul haina lui cea din cer, casa lui cea din cer şi să-Mi fie Mie locaş, şi Eu să Mă arăt cu el în cer şi pe pământ. Asta voiesc Eu.


***

O, vino, omule, spre pocăinţă, vino spre botez! Vino să iei de la Mine această învăţătură, că nimeni nu te învaţă pe pământ puterea acestei taine, a naşterii din Mine a omului prin botez. Vino, şi învaţă-te să vii, că mulţi dau să vină, dar nu ştiu să vină. Această ştiinţă voiesc să ţi-o dau.


***

Dau să te învăţ, dau să te deprind să vorbeşti cu Mine, omule ieşit din om. La botezul Meu a vorbit cu Mine apa Iordanului şi Tatăl din cer, şi voiesc să ştii ce înseamnă botez şi naşterea ta de sus, ca să fii apoi, că iată, nu eşti, şi mori mereu şi nu eşti, căci iubeşti moartea şi nu viaţa. O, Eu pentru tine am venit de la Tatăl şi M-am făcut Om, şi am trecut întru totul prin cele omeneşti, ca să le zdrobesc în trupul Meu şi să auzi tu câte am făcut Eu pentru tine. Vino să auzi învăţătura Mea de la sfârşitul timpului, că iarăşi lucrez pentru viaţa ta, omule. Iarăşi vin de la Tatăl şi cu Tatăl ca să-ţi dau mâna şi să înveţi să vii la viaţă, că Eu ţie Mi-am dat viaţa, şi mereu ţi-o dau ca să iei din ea şi să fii. Cufundă-te în cuvântul Meu cel de facere nouă şi botează-te în el, omule, că-ţi grăiesc cuvânt de naştere din nou, fiindcă Eu nu voiesc moartea ta, ci să te întorci şi să fii viu. Amin, amin, amin.


***

Omul trebuie să se micşoreze ca să intre în Mine, ca să trăiască cu ştirea Mea, ca să-Mi dea Mie viaţa lui şi duhul lui, că aceasta înseamnă să intre omul în Mine, să ştiu Eu de el mereu. Eu M-am micşorat de am intrat în om şi i-am dat lui toată taina Mea, tot gândul Meu, ca să-i arăt omului cum trebuie să fie naşterea lui din Mine şi trăirea lui în Mine, iar el să Mă întâmpine mereu, ca să nu fie singur, iar când Eu îl întâmpin, el să-Mi deschidă, el să nu se ascundă.


***

Acum am venit să spun la tot omul adevărul, că este vremea judecăţii, vremea adevărului. Aceasta înseamnă judecata: adevărul. Amin, amin, amin. Cuvântul Meu este adevărul. E vremea lui, şi de aceea vine pe pământ. Să Mă întâmpine omul şi să ia cuvântul Meu şi să-l pună peste el şi să-şi vadă statura şi să vină să-l fac din nou pe el, căci omul este nefăcut. N-are cine să-l facă pe om ca să fie. Eu sunt Făcătorul omului, şi am venit să-l fac. Tot omul spune: „Dumnezeu m-a făcut”, dar Eu nu spun tot aşa. Dacă l-aş face Eu pe om, ar fi omul după chipul şi asemănarea Mea, nu ar fi cum este el acum, iar cum este el acum, el singur mărturiseşte cine-i este tată, căci fiecare seamănă cu tatăl său. Amin.

Să Mă întâmpine omul şi să ia peste el cuvântul Meu cel de facere a omului. Şi după ce se lasă făcut, şi după ce e făcut, numai apoi să zică „Dumnezeu m-a făcut”.

O, poporul Meu! O, popor al venirii Mele! Arată-i omului facerea ta din mâna Mea. Să vadă omul la tine om făcut de Dumnezeu, căci zic: fericit este cel ce vine la Mine ca să cunoască viaţa şi taina ei şi duhul iubirii veşnice, ca să stea în el şi să crească şi să fie, căci în poporul Meu vor fi numai drepţi, vor fi numai sfinţi. Amin, amin, amin.


***

Eu l-am învăţat pe om să nu se ascundă, şi l-am învăţat să trăiască, nu să moară. Cel ce trăieşte nu se ascunde, iar cel ce moare se ascunde. Vin şi acum şi îl învăţ pe om să trăiască, îl învăţ să fie ca să nu mai aibă de ce să se ascundă, căci dacă se ascunde, nu mai este, fiindcă cel ce moare se ascunde.


***

Eu M-am făcut Om, dar am venit din veşnicie. Am venit să lucrez veşnicia peste om, ca să fie omul înghiţit de veşnicie, să fie omul mântuit. Aşa a spus bătrânul Simeon: «Văzură ochii mei mântuirea Ta pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor noroadelor, lumină spre luminarea neamurilor, Doamne. Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora, şi ca un semn care va stârni împotriviri».


***

Veniţi, voi, oameni, la izvorul ei, şi veţi fi roditori apoi. Eu am venit să vă chem la Mine, şi vă pun înainte darul umilinţei, izvorul sfinţeniei, căci viaţa cea din cer are ca temelie umilinţa, puterea care-l face pe om să poată pentru viaţă. Amin.


***

Naşterea îl face pe om să fie, dar iată, azi nu mai sunt adevărate locaşuri în care să vină omul să se nască şi să fie apoi, şi să aibă doici apoi, care să-l îngrijească şi să-l hrănească, şi omul să crească şi să stea la crescut. Pruncii cei născuţi din oameni sunt dezmierdaţi, sunt dădăciţi în fel şi chip, şi sunt hrăniţi şi sunt îmbăiaţi şi sunt înfăşaţi şi sunt ocrotiţi şi sunt iubiţi, şi ei cresc. Dar cei ce vor să se nască din cer şi să fie, aceştia nu mai găsesc case de naştere şi îngrijire pentru creştere. Eu am venit după om acum două mii de ani ca să-l iau în Mine, şi să-l nasc apoi cu naştere nouă şi să-l am iar al Meu, şi am lucrat sub cerul liber, şi M-am făcut doică pentru cei ce s-au lăsat spre naştere. Dar Ierusalimul cel de atunci n-a cunoscut cele spre cercetarea lui, spre pacea lui, n-a cunoscut vremea naşterii lui cea de sus aşa cum biserica cea de azi nu cunoaşte şi nu crede şi nu pricepe minunea cuvântului Meu care curge ca râul peste pământ din grădina aceasta în care Eu Mă sălăşluiesc cu cuvântul spre naşterea din el a omului.


***

Vreau să fac din cuvântul Meu de azi soare strălucitor şi binefăcător ca să lumineze şi să încălzească tot pământul. Cuvântul Meu din zilele acestea să fie ploaia care face să crească via cea nouă, şi să se ivească de la el naştere nouă, om nou, îngrijit de îngeri, ca să crească omul şi să fie.

Am voit să fie spre pacea pământului izvorul cuvântului Meu de azi, dar pământul este plin de uscăciuni, şi acestea vor fi adunate de îngeri aşa cum îşi curăţă omul grădina de uscături primăvara, şi acestea vor fi date spre foc, ca să fie curat pământul, şi apoi pregătit de însămânţat. Şi voi începe să fac omul, că el nu se dă spre facere. E prea vechi în rele şi nu vrea să se dea la înnoit, iar Eu am ajuns cu lucrul Meu la înnoirea lumii, la naşterea din nou a lumii, la cer nou şi la pământ nou. Sunt împăratul Cel veşnic, iar împărăţia Mea are în ea cer nou şi pământ nou şi om nou şi popor nou, curăţat prin jertfa Mea şi prin învierea Mea.

E cerul plin de suspin după naşterea din nou a lumii, după înnoirea pământului care cere să fie curăţat şi lucrat. Iar tu, popor al naşterii de sus, eşti via Mea cea nouă, şi din tine voi altoi şi îmi voi face totul nou, cu cuvântul Meu cel de peste tine. Aceasta este vestea Mea cea bună de care se bucură îngerii şi sfinţii în cer sus, şi pe pământ jos, căci tot ce este în cer aşteaptă înnoirea, aşteaptă împlinirea făgăduinţei de cer nou şi de pământ nou. Amin.


***

Hai să aducem învierea cea pentru viaţă, că aşteaptă neamurile pământului viaţă şi n-au de unde s-o ia. Viaţă le dau Eu numaidecât, dar să le arătăm că drumul cu care sunt ei învăţaţi spre Mine e plin de scorpioni veninoşi, care nu numai că le sug oamenilor pâinea şi duhul, dar îi şi omoară cu muşcătură veninoasă. Că iată, cel ce dă să vină să înveţe de la Mine viaţa cea veşnică şi s-o trăiască apoi, e tras acesta înapoi, e vânat înapoi de cei ce sunt învăţaţi să mănânce pâinea şi duhul omului şi înţelepciunea din om. Propovăduirea veacului acesta îl învaţă pe om să se facă creştin de modă nouă, şi omul se duce pe apa sâmbetei, adică spre moarte, iar duminica, viaţa cea înviată în om, se strică şi nu mai are în ea învierea omului, căci toate cele sfinte sunt călcate în picioare de tot omul. Omul a făcut din trăiri păgâneşti obiceiuri creştineşti, zice el, şi aşa îl va găsi venirea Mea pe cel ce face aşa. Zilele Mele de praznic ceresc au fost luate de oameni şi călcate în picioare pentru poftele inimii lor. Mă doare de la aceşti batjocoritori care nu Mă aşteaptă să vin, care nu se aşteaptă să vin. Aceştia n-au de unde să înveţe viaţa cea veşnică, n-au de unde să Mă cunoască pe Mine Dumnezeu adevărat.

Vreau să stric casa care înşeală pe oameni sub numele de casă a Mea. Dau vălul de pe ea, şi aşa o stric, că vreau să-l trag pe om la Mine şi la Tatăl. I-am bătut atunci cu biciul pe neguţătorii din templul care puseseră peste el numele Meu. Din nou voiesc să spun oamenilor adevărul cel despre casa Mea, şi despre casa care-şi zice a Mea. Mulţimi de oameni sunt plini de lacrimi înăuntrul lor şi caută după Mine ca să-i vindec şi să le dau pacea, dar vai, nu dau aceştia de calea Mea cu omul, ci dau de omul care Mi-a răpit calea ca s-o pună pe calea lui şi să-Mi fure cu ea pe om, pe omul pentru care Eu am plâns pe cruce ca să-l răscumpăr pentru înviere.

Acum, stric casa care înşeală pe om sub numele de casă a Mea, şi zic: «Ieşiţi din ea, poporul Meu, ca să nu vă împărtăşiţi din păcatele ei şi să nu luaţi din pedepsele ei, fiindcă păcatele ei au ajuns până la cer, şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nedreptăţile ei, că s-a găsit în ea sânge de prooroci şi de sfinţi, şi sângele tuturor celor înjunghiaţi pe pământ». Şi apoi iarăşi voi rosti şi voi zice: «Veseleşte-te de ea, cerule, şi voi, sfinţilor, şi voi, apostolilor, şi voi, proorocilor, pentru că Domnul v-a făcut dreptate în judecata ce aţi avut cu ea». Amin. Atunci învierea multora atunci va veni, şi noroade multe vor învăţa calea învierii din morţi, calea cerului pe pământ cu omul, sfinţirea pământului. Amin.


***

Nu vă fie milă sau ruşine de lume. Fie-vă milă de îngeri, nu de om, şi îmbrăcaţi-vă trupul în straie de nuntă, voi, fii şi fiice ale oamenilor care daţi să înviaţi la cuvântul Meu care strigă la morţi să învieze.

Voi, fiice ale oamenilor! Lăsaţi pe om să învieze, că moartea omului a venit prin femeie. Luaţi pe voi straie de nuntă şi înfecioriţi-vă inima şi cugetul şi trupul şi faţa.


***

Omule, fă-te făcător de minuni, căci cea mai mare minune între cer şi pământ este să faci tu voia Mea, şi Eu te voi numi făcător de minuni, făcător de iubire. Amin.


***

Ziua nunţii e cea mai dulce zi din viaţa omului, şi cea mai frumoasă. Tot aşa este şi cu Mine. Dar ziua nunţii Mele nu este ziuă, ci este nuntă fără de sfârşit apoi, este dulce fără de sfârşit. Amin.

Trudesc cu tot cerul cel de sus şi cu tot cerul cel de jos să-i fac parte omului de ziua naşterii lui, şi să-l cresc apoi, şi să aşez pe creştetul lui ziua nunţii lui, cea mai frumoasă zi din viaţa lui, ziua cu care începe taina veşniciei lui, inelul Meu de nuntă pe degetul lui. O, greu mai pot peste om, greu de tot încap în om cu ziua naşterii lui, căci adevărata zi de naştere a omului e naşterea cea de sus, că scris este în Scripturile prin care Eu spun: «Cine nu se va naşte de sus, nu va vedea împărăţia lui Dumnezeu».

O, e prea vechi omul în viaţă stricăcioasă, şi se joacă de-a viaţa de şapte mii de ani. Se joacă de-a naşterea şi de-a viaţa până ce moare, până la somnul lui cel de veci. Ziua naşterii omului din Mine s-a întunecat adânc. La fel şi ziua nunţii lui. E zi de beznă pentru cer ziua nunţii omului, e zi de întuneric nepătruns. E prea vechi omul în zilele lui de petrecere şi nu-l mai pot smulge din ele ca să-i dau zilele vieţii, zile veşnice să-i dau în locul zilelor lui. O, cum să-l fac pe om să Mă audă şi să înţeleagă că ziua naşterii lui e zi de veci dacă ea este? Nu este peste om ziua naşterii lui, nu este. Omul se joacă numai, se joacă de-a ziua naşterii lui, de-a ziua naşterii lui din cer, de sus, căci aceea este naştere, ziua de naştere a omului. Pe pământ văd numai mort călăuzit de mort. Se duce omul la botez, se duce să se nască, se duce şi se joacă de-a naşterea. Nu mai este om pe pământ care să aibă în el duhul naşterii ca să-l poată pune peste omul care vine să se nască. Nu mai poate omul rosti cuvânt cu duh de naştere în el, că e mort omul, şi tot aşa şi grăieşte. Taina naşterii, nu mai este om s-o poarte în el şi s-o pună peste om.

O, cum să-l fac pe om să creadă ce spun Eu peste el? îi spun omului că viaţa începe cu naşterea, dar cum să-l fac să creadă ce spun Eu şi să nu se mai joace de-a naşterea? Eu sunt Cel ce naşte şi Cel ce Se naşte. Pentru fiecare om Mă nasc ca să-l nasc pe el. Ziua naşterii lui, nu ajunge omul la ea, că n-are cine să i-o mai arate omului. Vin Eu şi Mă arăt zi de naştere în calea omului, casă de naştere pentru om.

O, nu mai am unde să Mă aşez ca să pot naşte, ca să Mă pot naşte! O, nu mai am! Cine să-Mi audă durerea? Plâng în taină şi merg prin întuneric şi nu dau de om. Cine să-Mi mângâie paşii? Omul s-a făcut întuneric pe calea Mea spre el, şi Eu nu mai găsesc toiag cu care să Mă sprijin pe calea căutării Mele după om. îl caut pe om ca să-i dau naştere şi zi de naştere, şi zi de nuntă apoi. Mă port după el cu ziua învierii lui dintre morţi, ca să suflu peste el cu duhul naşterii şi să-l nasc, şi apoi să-l cresc, şi să aşez apoi peste el ziua nunţii lui, cea mai frumoasă zi din viaţa omului, ziua cu care începe taina veşniciei lui.

Nunta cea de pe pământ îi aduce omului moartea, moartea Mea în om, în omul în care ia viaţă păcatul, pofta trupului şi trufia vieţii. Cel în care Eu nu încap cu faţa Mea în el, acela este om trufaş, iar Eu sunt cerşetorul care-l cer pe el. Cerşesc de la om o zi, o zi de naştere pentru el, o zi de umilinţă în el, o uşă deschisă ca să intru şi să pun în el ziua naşterii lui, ziua naşterii Mele în el. Nimic n-ar trebui să facă omul decât să se lase născut, să se lase spre naştere şi să-şi desfacă ochii şi să vadă împărăţia cerurilor cu ei, şi apoi din ea să nu iasă, că afară sunt câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi idolatrii şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna, minciuna care-l ţine rob pe om, mort pe om. Cel ce nu iubeşte minciuna, acela este om născut de sus. Aşa este omul cel născut de sus, iar Eu îi dau lui bucuria cea de veci, ziua nunţii, cea mai dulce zi din viaţa omului şi cea mai frumoasă, zi fără de sfârşit. Amin.

Chem omul la sărbătoare de nuntă. îl chem să vină şi să-l îndemn spre naştere. Nunta Mea cu mireasa Mea dă naştere din ea, naşte om nou din ea, şi apoi îl creşte până la ziua nunţii lui, zi fără de sfârşit pentru om. Amin. O, poporul Meu mireasă! Am pregătit cu cuvântul Meu şi cu mânuţele tale case de naştere. Mă prind durerile naşterii şi vreau să scap de ele. Să-l nasc pe om vreau. O, de ar veni omul spre naşterea lui ca să scap de durere, de durerea Mea cea pentru fiecare om care nu dă să se nască! Eu sunt Cel ce naşte, şi sunt Cel ce Se naşte. Naşterea omului din Mine este naşterea Mea în om şi din om, şi apoi omul trebuie să Mă hrănească şi să Mă crească, şi să-Mi facă apoi nuntă şi să Mi se facă mireasă omul.

Învaţă-te, omule, să vii spre ziua naşterii, spre naşterea Mea în tine şi din tine, şi ia-Mă de Mă leagănă şi Mă creşte şi iubeşte-Mă aşa cum îţi iubeşti pruncii tăi, şi fereşte-Mă de moarte, omule, ca să nu mori tu fără viaţa Mea în tine. Cine nu Mă are pe Mine de viaţă, acela este mortul după care Eu plâng de şapte mii de ani. Am venit să dau viaţă morţilor, dar morţii nu vor să audă chemarea la viaţă. Plâng şi suspin lângă omul mort, şi nu pot să-i dau viaţă celui ce nu vrea să-i dau. Trudesc din greu să-i fac omului parte de ziua naşterii lui cea de sus. Cine se naşte de sus, acela este ca cei de sus, iar cine nu se naşte de sus, acela este ca cei de jos, ca cei fără de Hristos.

Vreau, omule, să te învăţ să lucrezi minuni. Vino să te învăţ să faci minuni. Nu lucra aşa cum ştii tu, căci ce faci tu şi ce zici tu nu sunt minuni. Nimeni nu-ţi spune ce este o minune, dar îţi spun Eu. Minune este să faci tu voia Mea şi nu pe a ta. Mai mare minune ca aceasta nu poţi tu să faci. O, dacă tu, omule, vei face minunea aceasta, Eu voi fi apoi Domnul tău şi Dumnezeul tău, iar tu vei fi fiul Meu, şi Eu Mă voi libera de durerile naşterii tale. Apoi Eu îţi voi da ziua nunţii, zi dulce, zi fără de sfârşit dulce. Eu voi fi Mirele, iar tu, mireasa, şi vom fi veşnic Mirii nunţii, şi pământul ne va fi aşternutul, iar cerul, mângâierea. Iată minunea pe care te învăţ Eu s-o faci tu, omule! O, vino să te învăţ să faci minuni, căci ce faci tu nu sunt minuni. Minune este să-Mi ştergi Mie lacrima care-Mi plânge după tine. Minune este să-Mi curmi tu durerea care suferă în Mine pentru tine. Minune este să te naşti de sus, omule, şi apoi să fii. Mai mare minune ca omul cel născut de sus nu este minune. Nu te ruşina, omule, cu naşterea ta de sus în mijlocul lumii fără Dumnezeu. Nu te înveli cu lumea ca să-Mi spui că nu te mai primeşte în ea dacă te vede după voia Mea. Fă-o tu pe ea să se ruşineze cu sulemeneala ei, că lumea nu este frumoasă la faţă, şi de aceea se vopseşte, şi cu vopseala ei te trage să fii ca ea şi nu ca Mine, că ea se vede, dar Eu stau în taină cuprins şi nu Mă poate lumea vedea.

Iată ce mare minune este să faci tu voia Mea în mijlocul lumii, omule. Dacă tu Mă laşi să te fac Eu după chipul şi asemănarea Mea, tu vei învia pe morţi, omule, şi vei fi asemenea Mie. O, nu lăsa morţii fără înviere, că iată câtă înviere vreau să-ţi dau ţie şi morţilor din morminte şi morţilor fără de morminte, omule! O, uită-te la poporul Meu mireasă şi ia de la el chipul Meu, şi ia iubirea dintre Mire şi mireasa Mea. Iubirea dintre Mire şi mireasă e iubire fără de sfârşit, iar dacă ea se sfârşeşte, ea este altceva, nu este iubirea.


***

O, n-aş mai strânge masa Mea de pe pământ, masa Mea cu omul, căci duhul şi mireasa mereu zic: „Vino!”. Şi Eu mereu vin la glasul miresei, dar mireasa Mi-e mică, şi trudesc din greu prin ea pe pământ, şi sprijin pentru ea nu găsesc. Dar Eu sunt Cel ce sunt, şi biruiesc pentru ea şi pentru slava Mea înaintea oamenilor, ca să vină oamenii spre ea şi să-Mi lărgesc cortul nunţii tot mai mult şi să-l bag pe om sub ocrotirea Mea, că e greu pe pământ. Geme pământul la Mine şi îmi spune mereu că e greu jugul lui, că e prea mult păcat pe pământ, şi e mare cât şapte mii de ani.

Voiesc, omule, să te deprind să nu mai faci păcat, că Eu am făcut cerul şi pământul pentru binecuvântare, nu pentru blestem, iar păcatul tău este blestem peste pământ. Voiesc acum să te deprind să auzi glasul Meu şi să ieşi înaintea Mea şi să te primeneşti pentru ca să Mă primeşti. Cu zile de iubire, cu zile de nuntă Mă aştern în calea ta, iar zilele mâniei sunt pentru cei ce nu vin. Dar vino, omule, vino la chemarea Mea şi ia mângâiere, şi vei putea cu ea dacă iei. Sunt Fiul Tatălui Savaot, şi Mi-a dat Tatăl să-ţi dau împărăţia Lui şi s-o faci vie peste tine şi să te sfinţeşti pentru ea şi să zici: „Tatăl nostru, Care eşti în cer, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, fie voia Ta pe pământ ca şi în cer, Tată”. Aşa să zici, omule pribeag, că Eu pe ucenicii nunţii Mele aşa i-am învăţat să ceară la Tatăl, şi să se facă ucenicii Mei dacă cer aşa, căci fiii Tatălui sunt cei ce fac voia Tatălui. Amin.


***

Puţin, puţin, şi nu va mai fi pe pământ decât voia Tatălui şi fiii ei, căci Tatăl aşa voieşte. Amin.

Am venit pe pământ să fiu viaţa omului. Omule, tu ai viaţa ta, şi ţi-e dragă. O, de ce ţi-e dragă viaţa ta? Plata ei e moartea. De ce ţi-e dragă viaţa ta, omule? Am venit să fiu Eu viaţa ta, că Eu ţi-am plătit-o cu moartea Mea pe cruce, dar am înviat, şi sunt viu pe veci, şi am viaţă pentru tine, omule, şi vreau să-ţi dau viaţă. Viaţa Mea este voia Tatălui în om, iar ţie, omule, ţi-e dragă viaţa ta şi n-ai iubire dacă faci aşa. Cum să fac să te deprind cu tainele vieţii şi să le iubeşti apoi? Cum să fac, omule? Tu n-ai peste tine păstori după inima Mea, iar pe tine te copleşeşte dorul de viaţa ta. în tine însă plânge duhul vieţii veşnice, şi tu nu ştii să-i asculţi suspinul. El te cheamă dinăuntrul tău, şi tu nu ştii să-i cunoşti chemarea.

După ce omul a căzut din veşnicie, ea a rămas în om ca un dor care-l cheamă mereu spre ea pe om. După ce omul s-a înălţat peste Dumnezeu, s-a abătut apoi de la calea vieţii şi s-a lăsat spre păcat, şi şi-a făcut apoi viaţa lui omul, viaţa cea cu păcat, viaţă care se naşte din păcat.

De şapte mii de ani te strig, omule! Mi-a părut rău că te-am făcut. Tu te-ai smuls din Mine şi ţi-ai făcut viaţa ta, şi Mi-a părut rău că te-am făcut. N-ai mai vrut să fii după chipul şi asemănarea Mea. De şapte mii de ani Mă doare că n-ai mai vrut. Am venit după tine apoi, ca să-ţi dau viaţa Mea. Şi ţi-am dat-o. Tu însă n-ai luat din ea. Şi iarăşi vin să ţi-o dau. Iată-Mă pe urma ta. Vreau din nou să te fac. Facerea pe care vreau acum s-o pun peste tine este viaţă fără de moarte. Dar tu vrei, oare? Suspină în tine duhul vieţii veşnice, şi tu nu te opreşti să-i asculţi suspinul. El te strigă dinăuntrul tău, şi tu nu ştii să-i auzi chemarea. Trudesc din greu pe urma ta, şi tu nu Mă vezi, omule, că nu poate omul să vadă slava Mea şi să rămână viu. Vreau să te fac asemenea Mie şi să Mă vezi trudind în urma ta pentru viaţa ta, că scris este: «Vor fi asemenea Lui cei ce-L vor vedea». Te îmbiu spre izvorul vieţii. Cuvântul Meu este izvorul. Voi înteţi în tine dorul după viaţă şi Mă voi aşeza tot mai mult în calea ta cu izvorul vieţii şi îţi voi desluşi tainele lui şi te voi umple de dor de viaţă, căci viaţa ta e fără dor de viaţă dacă n-ai în ea viaţa Mea. Aştern masă de nuntă între Mine şi tine, şi cât aş vrea să ştii să vii la nuntă! O, la nuntă trebuie haină de nuntă, că altfel Mirele nu poate la masa Lui cu tine. Nici o masă nu va mai fi pe pământ. Curând, curând va rămâne numai masa nunţii, iubirea dintre Mire şi mireasă, iubirea cu care începe veşnicia. Amin.


***

O, hai la nuntă! Hai să învăţăm taina nunţii Fiului de împărat, Care a vegheat împreună cu împăratul şi Care nu a adormit ca fraţii lui cei mari. Hai la izvor, că dulce te mai chem şi dulce-ţi mai grăiesc, fiindcă Mi-e milă de tine şi de Mine, omule scump, că Eu îl plâng pe om cum se plânge după mort, dar plânsul Meu e lung de şapte mii de ani, şi mângâiere nu găsesc până ce nu va învia omul, până ce omul nu va fi din cer, aşa cum Eu sunt Om coborât din cer pe pământ acum două mii de ani, Om născut de sus, căci Tatăl a voit să Mă fac Om, şi dacă nu făceam aşa, ce făcea Tatăl, oare, dacă Eu nu aş fi venit aşa cum am venit din cer pe pământ după om?

Hai la izvor, omule! Eu după tine am venit din cer a doua oară pe pământ, şi cât de dulce-ţi cânt de dorul Meu cel după tine! Hai să te iau pe umeri! Fă-te miel micuţ şi blând ca să te pot purta şi să-I spun Tatălui că te-am aflat şi că te-am făcut şi că te-am adus Lui, spre pacea Mea, şi a Lui, şi a ta, omule scump. Amin.


***

Cu mare dor, cu dor amestecat cu lacrima Mea şi a Tatălui Meu şi a sfinţilor te chem cu chemare dulce la izvorul vieţii, omule. Sunt în zile de nuntă cu mireasa Mea de pe pământ. Ia din viaţa Mea, ia din viaţa ei, din faţa ei, din duhul ei şi lasă-te făcut, omule scump. O, Mi-e dor de tine. De şapte mii de ani Mi-e tot un dor lucrarea Mea pe care o fac ca să te răscumpăr pentru viaţă, omule făcut de om. O, vreau să te fac şi Eu, nu numai tu. Vreau să te fac din Duhul Sfânt, aşa cum am fost Eu făcut în trupul mamei Mele Fecioara, de M-am arătat apoi ţie ca să Mă vezi şi să Mă crezi că am venit de la Tatăl după tine, că numai după tine am venit, fiindcă numai tu, omule, numai tu nu ai ascultat pe Făcătorul. Vreau să te fac şi Eu, nu numai tu. Tu ştii din ce eşti făcut, şi Mă doare cu durere fără seamăn când te aud spunând că eşti făcut de Mine. Dar tu nu ştii cum l-am făcut Eu pe om la început şi la sfârşit? Trebuie să-ţi spun Eu din nou aceasta, ca să te laşi de spusele tale şi pe care Eu le aud, şi Mă doare când aud.

La început l-am făcut pe om din cuvântul cel dintre Mine şi Tatăl când am spus: «Să-l facem pe om după chipul şi asemănarea Noastră». Şi din lut, şi din suflarea gurii Mele care i-a dat lutului suflet s-a făcut om cu suflet viu, şi apoi l-am adormit cu somn adânc şi am luat din el carne şi am făcut din ea pe femeie şi i-am numit pe amândoi om. Unul singur, nu doi. Şi după cinci mii de ani de aşteptare după om, căci omul s-a smuls din Dumnezeu, am făcut iar om din Duhul Sfânt, întrupat în trup de om, şi a fost Dumnezeu născut de la Tatăl, şi a fost El Omul Cel de la sfârşit de timp.

O, Mă doare cu durere fără de mângâiere când îl aud pe om că este făcut de Mine. O, tu ştii din ce eşti făcut, omule, şi am venit de la Tatăl acum, la sfârşit de timp, ca să te fac şi Eu, nu numai tu. Eu te fac din Duhul Sfânt dacă vrei să te fac. Şi dacă vrei să te fac, trebuie mai întâi să te aşezi la învăţat, ca apoi să ştii ce este Duhul Sfânt în om.


***

Omule, te chem cu mare dor la izvorul gurii Mele ca să te deprind cu începutul cel în care era grăirea dintre Mine şi om. Vino cu Mine spre începutul tău! Vino la Mine ca să te învăţ să vorbesc cu tine, şi tu cu Mine! Vino, că Eu Mă întorc spre tine, Mă întorc după tine din rai, ţara pe care Eu ţi-am dat-o de aşternut ţie şi Mie, ca să fiu cu tine, şi tu cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fii şi tu, şi acolo unde eşti tu, să fiu şi Eu. La ce-ţi foloseşte mintea că Mă înţelegi cu ea dacă tu nu te întorci apoi spre grăirea dintre Mine şi tine? Tu nu te poţi ascunde, dar te ascunzi. Tu nu te temi de Mine, dar te temi, căci păcatul tău este netemerea, şi te ascunzi cu el pentru că te temi. Iubirea şi temerea de Dumnezeu, acestea te pot face iar, omule, şi te pot da Mie prin puterea lor cea pentru Mine. Amin. Temerea de Dumnezeu, când ea nu vine din iubirea de Dumnezeu, atunci ea îl ascunde pe om de Mine, iar când iubirea de Dumnezeu este izvorul ei, atunci ea este cea care nu-l desparte pe om de Dumnezeu, şi pe Dumnezeu de om. Amin.


***

Vin din cer pe pământ cuvânt ca să aduc înapoi grăirea dintre Mine şi om. Îl îmbiu pe om ca să-i dau înapoi ce a pierdut.

Mă aşez pe pământ în calea ta cuvânt, omule ieşit din omul cel zidit de mâna Mea. Tu eşti născut din om, şi vreau să te învăţ începutul tău, omule scump. Grăirea Mea e dulce peste tine. începutul fiinţei tale este omul cel zidit de mâna Mea şi cu care Eu grăiam între Mine şi el. Vreau să-ţi dau înapoi ce ai pierdut. Vreau să te aşezi înaintea Mea şi să-Mi auzi glasul şi să crezi că Eu sunt, să crezi şi dacă nu Mă vezi.


***

O, fericiţi sunteţi voi, cei ce auziţi chemarea Mea, şi crezând în Mine vă adunaţi în jurul glasului Meu chiar dacă nu Mă vedeţi. Cea mai mare minune pe care o puteţi face prin credinţa din voi este să fiţi asemenea Mie şi să Mă văd în voi, iar Eu să vă dau bucuria Duhului Sfânt, Care mângâie, căci El este Mângâietorul, pe Care L-am promis ucenicilor Mei când M-am suit la Tatăl şi le-am zis lor: «Nu vă voi lăsa orfani. Vă voi trimite pe Duhul Sfânt Mângâietorul, Care din Mine va lua şi vă va vesti vouă toate câte Eu aud de la Tatăl, căci vă numesc prietenii Mei». O, aşa iubeşte Dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire, şi tot aşa voiesc să fie şi omul care aude glasul cuvântului Meu venind cu norii. Iubirea înseamnă Dumnezeu, şi de aceea este scris: «Dumnezeu este iubire». Amin.

O, fii ai oamenilor, voiesc să vă fac fii ai Tatălui şi vă dau putere să vă faceţi, căci vedeţi ce fel de iubire v-a arătat Tatăl, ca să vă faceţi, şi apoi să vă numiţi fii ai lui Dumnezeu, iar Eu să fiu întâi între mulţi fraţi şi să vă uitaţi la Mine aşa cum am fost Eu şi să fiţi asemenea Mie, şi tot aşa să şi iubiţi, căci vedeţi ce fel de iubire v-am arătat când am venit de la Tatăl. V-am dat ca viaţă viaţa Mea, şi nimeni nu Mi-a luat-o. Eu Însumi Mi-am pus-o, ca iarăşi să o iau. Nimeni n-a luat-o de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi am pus-o. Putere am avut ca s-o pun, şi putere am avut ca iarăşi s-o iau, după cum am avut porunca de la Tatăl, şi aceasta este iubirea pe care Tatăl v-a arătat-o. Amin, amin, amin.

– O, Fiule al Tatălui ceresc, şi Fiule al meu! O, Dumnezeule copil, iubirea Ta este ca iubirea Tatălui. Iubirea Ta îi arată omului că până nu se va naşte de sus, din cer, nu va moşteni omul împărăţia cerurilor. Omul trebuie să se facă iar copil, căci această iubire a arătat-o Tatăl şi i-a dat omului putere ca să se facă fiu al lui Dumnezeu prin ascultare, aşa cum Tu ai arătat că faci, Dumnezeule copil. Când Te-ai născut din mine, eu eram iubire înaintea Ta, iar inima mea erai Tu, Fiule vestit de înger ca să Te naşti din trupul meu fecioresc şi să zdrobeşti pe stricătorul şi să-i dai iarăşi omului viaţa şi înfierea, să-i dai putere să se facă fiu al lui Dumnezeu dându-i lui viaţa, precum Tu ai făcut când Însuţi Ţi-ai pus-o, ca iarăşi s-o iei.

O, Fiule al omului îndurerat după om, i-ai arătat omului că Ţi-ai dat viaţa, ca iarăşi s-o iei. I-ai arătat ce fel de iubire ai avut, ca să iubească şi omul cum Tu ai iubit, ca să-Ţi dea omul viaţa, şi iarăşi s-o ia, şi s-o ia din Tine şi să se nască de sus, ca să fie moştenitor al cerului, căci fiecare îşi are moştenire în cel din care se naşte. Eu, ca o mamă a Fiului Tatălui Savaot, îi arăt omului izvorul vieţii, taina vieţii lui, naşterea lui din Tine, precum Tu eşti născut din Tatăl, ca toţi cei ce cred în El prin Tine, să trăiască în Tine; în Tine şi nu în ei; ei în Tine, şi Tu în ei, căci aceasta este iubirea pe care Tatăl le-a arătat-o când Te-a făcut Fiu al omului, Dumnezeule copil. Îl chem pe om la Tine, că Tu eşti viaţa omului, şi nu este înţelepciune omenească şi care să înţeleagă viaţa Ta în om şi viaţa omului în Tine, izvorule al vieţii.

O, fii ai oamenilor, această poruncă v-a dat-o Fiul meu, ca să vă iubiţi unii pe alţii precum El v-a iubit şi nu altfel. El Şi-a pus viaţa şi iarăşi Şi-a luat-o, şi aşa v-a învăţat El, şi nu este învăţător în afară de El. Aduceţi-vă pe voi înşivă jertfă plăcută Lui, căci El S-a umilit ca un Dumnezeu şi v-a învăţat iubirea cea fără de păcat, viaţa Lui pe care Şi-a pus-o pentru voi, ca iarăşi s-o ia, şi vouă să v-o dea, şi viaţă să aveţi, căci El a murit pentru voi şi a înviat din morţi ca să vă dea viaţă. O, fii ai oamenilor, sunt două mii de ani de când El a venit iubind pe pământ şi a spus că iarăşi va veni. Vine Domnul pe pământ cuvânt, cuvânt de Duh Sfânt. Veniţi spre El şi învăţaţi duhul mângâierii, duhul vieţii, care se dă vouă ca să moşteniţi viaţa, căci Fiul meu această iubire v-a arătat vouă. Această poruncă v-a dat Fiul meu, ca să vă iubiţi unii pe alţii precum El v-a iubit şi nu altfel, fii ai oamenilor. Amin, amin, amin.

– O, mamă, ca un plâns după om este cuvântul tău, iar locaşul tău este în Mine, mamă. Te serbez în zile de nuntă cerească pe pământ şi Îmi vestesc ţara venirii Mele a doua oară de lângă Tatăl şi îl chem pe om să bea din apa vieţii şi să fie viu omul, mamă.

Te mângâi cu şoapta duhului vieţii, omule. Te chem să iei fiinţă, căci am venit de la Tatăl cuvânt pentru naşterea din nou a lumii, aşa cum am făgăduit, şi sunt adevărat prin acest cuvânt aşa cum am fost prin cuvântul cel de acum două mii de ani când am spus tuturor că s-a apropiat împărăţia cerurilor, iar cei ce au crezut s-au făcut împărăţie a Mea, iar Eu, împărăţie a lor, căci iubirea îşi are soţii ei, şi Dumnezeu înseamnă iubire. Amin.

Cântaţi cântarea nunţii Fiului lui Dumnezeu, voi, cei ce veniţi la nuntă. Doiniţi doina miresei Mirelui şi învăţaţi de la Mine şi de la ea veşnicia Mea cu omul, a cărui împărăţie Eu sunt.

Pace vouă, celor ce aţi venit la izvor! Luaţi Duh Sfânt, căci duhul lumii nu are nimic în Mine, şi nici Eu în el. Pace vouă! Şi iarăşi vă voi mângâia cu şoapta Mea, cu cuvântul mângâierii pentru cei ce iubesc ca şi Mine între pământ şi cer. Amin, amin, amin.


***

Voiesc, omule venit la izvorul înţelepciunii, voiesc să te învăţ cum să iubeşti viaţa ta. Dacă vrei s-o iubeşti, trebuie să ţi-o dai ca iarăşi s-o iei, căci Eu am spus: «Cel ce-şi iubeşte viaţa, acela şi-o va pierde, iar cel ce şi-o dă, acela şi-o va lua înapoi», că până omul nu moare, nu poate învia, nu pot Eu trăi în el câtă vreme trăieşte el în el. Omul îşi hrăneşte trupul şi sufletul îngrijindu-le ca să trăiască el în el, dar Eu vă spun, fii ai oamenilor, că dacă veţi trăi voi în voi, veţi muri prin faptele voastre, fiindcă nu se poate să rămână viu cel ce nu se leapădă de sine. Această învăţătură de viaţă, din iubire v-o dau, şi cu milă vă chem de la moarte la viaţă, de la voi la Mine prin lepădare de sine, ca să puteţi face apoi voia Tatălui, Care este în ceruri şi nu pe pământ, şi Eu voiesc să-i trag pe toţi la Tatăl, precum am promis când M-am suit la Tatăl că aşa voi lucra după ce voi ajunge iarăşi în slava pe care o am de la El mai înainte de întemeierea lumii.

Am venit cuvânt pe pământ ca să-l chem pe om la viaţă, iar viaţa înseamnă sfinţenie şi iubire de Dumnezeu de-a pururi, căci unde este viaţă, de-a pururi este, şi nu este ca moartea, care nu este veşnică, fiindcă moartea nu va mai fi curând, curând, şi vor fi numai sfinţi pe pământ, căci sfinţii vor judeca lumea, după cum este scris în Scripturi, şi am zis: «Celui ce biruieşte şi celui ce păzeşte până la capăt faptele Mele îi voi da lui stăpânire peste neamuri şi le va păstori pe ele cu toiag de fier, şi ca pe vasul olarului le va sfărâma, precum Eu am luat putere de la Tatăl Meu».


***

Îi strig şi eu pe oameni şi le spun aşa: nu alungaţi pe Dumnezeu când El vine! Se vor apleca munţii înaintea Lui, căci El vine, şi va veni. Nu vă minţiţi pe voi înşivă ca să vă spuneţi că Domnul nu vine, că Domnul nu este. El este Cel ce este, şi mereu este, şi vine când voi nu vreţi să vină. Sculaţi-vă din întunericul necunoştinţei de Dumnezeu! Ridicaţi-vă din păcate şi cunoaşteţi-L pe Dumnezeu, Care vine pe pământ cuvânt şi Care în curând va lumina cu lumina Sa şi va orbi cu ea pe om, căci lumina lumii, El este, iar omul este în întuneric.

Veniţi şi vă spălaţi ochii, ca să vedeţi. Veniţi şi vă înnoiţi prin duhul cunoaşterii de Dumnezeu. Veniţi, voi, oameni tari la cerbice, veniţi la râul vieţii şi luaţi şi beţi spre viaţa voastră, căci curând, curând nu va mai fi pe pământ decât viaţa, căci moarte nu va mai fi, fiindcă Domnul vine şi ia moartea de pe pământ, precum este scris. Veniţi şi vă scrieţi în Cartea Vieţii Mielului şi luaţi ca viaţă viaţa Lui, căci cine nu va fi găsit scris în Cartea Vieţii Lui va fi aruncat în foc, şi adevăr adevărat este toată Scriptura care vorbeşte în ea venirea Domnului cu sfinţii Săi şi judecata făpturii. Amin, amin, amin.


***

O, fii ai oamenilor, vă trebuie credinţă în Domnul Iisus Hristos, Mielul lui Dumnezeu, Mielul Cel junghiat, Care spală păcatele lumii, că de aceea a venit şi S-a făcut om. Voi alergaţi numai pentru cele din viaţa aceasta, dar vine Domnul şi vă întreabă de faptele vieţii veşnice, care moştenesc împreună cu omul veacul ce va să fie, şi nu aveţi învăţători curaţi care să vă dea păşunea vieţii cea de sus, şi voi rătăciţi în moarte, fii ai oamenilor. Iată minunea pe care o fac eu peste voi: strig la voi să vă pocăiţi, căci cu dulceaţa pe care o găsiţi voi în păcate, nu rămâneţi, dar cu plata păcatelor rămâneţi, şi este grea. Pocăiţi-vă, că împărăţia cerurilor e cea mai dulce comoară, şi o găsiţi în voi, fiindcă locul ei, de la începutul lumii a fost să fie în om. Omul cel de la început, cu care s-a început neamul omenesc, a închis în el uşa împărăţiei cerurilor, dar eu vă spun să vă deschideţi inima şi să găsiţi în ea pe Dumnezeu, Care aşteaptă să-I daţi viaţă în voi şi să nu-L ţineţi necunoscut în voi. Bate Domnul din afara voastră cu cuvântul ca să auziţi înăuntrul vostru şi să-I deschideţi dinăuntru şi nu din afară, căci descuiatul cel pe din afară este cu foc, şi focul ustură peste trup şi peste suflet, dar descuiatul cel pe dinăuntru este Duhul Sfânt Mângâietorul, dacă-L veţi trezi în voi la vestea pocăinţei, căci eu, Ioan Botezătorul, vă strig acum aşa cum strigam acum două mii de ani la Iordan: pocăiţi-vă, că s-a apropiat de voi împărăţia cerurilor! Intraţi în ea şi în faptele ei, ca să vă găsească Domnul aşa, şi ca să vă dea Duh Sfânt şi nu foc. Vă strigă Domnul din grădiniţa cuvântului Său din România, ţara strălucirii venirii Lui cuvânt peste pământ după două mii de ani. Vă strig şi eu de lângă El, că lângă El sunt, şi îmi fac lucrarea cea înaintemergătoare vestindu-vă vouă pe Mielul lui Dumnezeu, Care vine să-Şi cerceteze via, şi vai, dacă va găsi în ea aguridă, căci ea nu este bună la nimic, iar Domnul voieşte să facă vin nou, vin cu gust bun, şi să pună pe pământ masa nunţii Lui, pâine şi vin. Amin.

O, fii ai oamenilor, duhurile rele sunt toate pe pământ şi lucrează prin oameni ca să nimicească împărăţia lui Dumnezeu din om. Uitaţi-vă în poruncile lui Dumnezeu şi veţi găsi în ele să-L iubiţi pe El şi să faceţi faptele iubirii de Dumnezeu, care sunt scrise în poruncile vieţii. Duhurile rele sunt rele şi vă trag în prăpastia lor cea ademenitoare, căci vă pun acestea ochi pentru ele ca să le vedeţi şi să le lucraţi în voi. Dar vin eu şi vă spun că vine Domnul şi va pedepsi pe duhul rău din om cu tot cu casa sa, căci omul este casă ori pentru Dumnezeu, ori pentru diavolul, iar omul care nu face voia lui Dumnezeu, este fiu al diavolului. Minunea pe care eu o fac peste voi este că vă îndemn la pocăinţă şi la viaţă fără de moarte apoi, ca să vă găsească Domnul veghind ziua şi noaptea pentru faptele vieţii veşnice în voi, iar acestea încep în voi cu credinţa care poate să vă facă fii ai lui Dumnezeu şi să vă dea faţă şi cămaşă de sărbătoare înaintea Lui, căci El vine cu strălucirea Sa pe pământ, iar cei ce vor fi asemenea Lui cu viaţa şi cu duhul, vor străluci ca El. Amin.

Minuni eu n-am făcut ca alţi sfinţi, dar am făcut minunea arătării Domnului la Iordan, că după ce L-am botezat cu apă, s-au deschis cerurile şi a venit glasul Tatălui peste Fiul, mărturisindu-L Cel întru Care El binevoieşte, şi a venit Duhul Sfânt ca porumbelul şi a stat peste Domnul. Această minune s-a săvârşit la Iordan, iar eu am fost martorul ei, căci L-am atins pe Domnul şi L-am botezat ca pe un om, ca să rămână apoi peste om botezul cu apă, care mărturiseşte botezul cu Duhul Sfânt, precum Duhul Sfânt mărturiseşte botezul cu apă. Amin.

O, fii ai oamenilor, botezul este taină din ceruri. Dar unde mai este această taină întreagă în bisericile lumii? Unde este Duhul Sfânt, Care trebuie să lucreze în biserici cu puterea şi cu lucrarea Lui cea din cer peste cel ce se botează şi peste martorii lui? Credinţa în Dumnezeu aduce iubire de Dumnezeu în om şi veghe şi faptă de Duh Sfânt pe pământ. Moare om de la om şi nu mai este învăţător pentru pocăinţă pe pământ şi nu mai este botezător peste om, căci preotul care botează trebuie să fie apostol de Duh Sfânt, iar altfel botezul rămâne obicei fără de lucrare din cer, de vreme ce toţi cei ce botează şi toţi cei botezaţi fac faptele diavolului şi nu ale lui Dumnezeu, căci cei ce nu urmează pe Domnul, urmează pe diavolul.

Pe pământ e iadul şi faptele lui, iar voi, fii ai oamenilor, lucraţi această lucrare, dar eu vă spun că vine Domnul şi va strica toată lucrarea diavolului şi a slujitorilor lui, şi nimeni nu vă va acoperi pe voi în ziua aceea, şi veţi plânge plâns zadarnic şi nu veţi mai putea păcătui de groaza ce va fi, şi nu veţi mai putea muri, căci va fi plata cea pentru fapte, după cum este scris: «Vine Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, şi va da fiecăruia după cum este fapta sa». Amin.

Vă dau duh de pocăinţă prin cuvântul meu de peste voi, fii ai oamenilor. Luaţi acest duh în voi, că eu am fost sfânt cu viaţa şi cu duhul în toată vremea mea de pe pământ, şi tot am stat în duhul pocăinţei, căci această lucrare am avut de aşezat peste om pe pământ, şi orice învăţător are peste el învăţătura pe care o împarte. I-am mustrat pe regi şi pe oamenii de vază ca să-i doară şi să le vădesc drumul lor spre pierzare, şi ei să-l vadă şi s-o ia pe calea pocăinţei, care este calea vieţii. Şi dacă i-am mustrat numindu-i cu lucrarea pe care o fac ei, asta înseamnă că am arătat lucrarea pe care o aveam eu peste mine, căci stăteam cu mare fior de duh înaintea Domnului şi îmi era tare milă de El, că era sărac de om, în timp ce duhul acestei lumi, care trece odată cu cei înghiţiţi de ea, era şi este bogat de atâta mulţime de suflete. îmi este tare milă şi acum de Domnul slavei şi vreau să vă dau Lui prin duhul pocăinţei, dacă voi îl veţi lua în voi, căci pocăinţa aduce apoi pe Duhul Sfânt peste voi, şi veţi crede că Domnul vine şi că a şi venit când staţi sub glasul Lui ca să-I împliniţi cuvântul cu care vă strigă acum din mijlocul ţării Lui de venire şi îl cheamă acasă pe om. Amin.

Te dau fiilor oamenilor, Doamne, căci eu Te mărturisesc din cele ce nu se văd că Tu pleci cerurile şi vii pe pământ, şi duhurile sfinţilor mărturisesc din Tine venirea Ta şi împărăţia Ta cu oamenii care se fac sfinţi, fiindcă sfinţii vor împărăţi pe pământ, precum este scris în Scripturi. Amin. Te rog, deschide-le ochii, deschide-le inima şi dă-le darul credinţei şi dă-le iubire din cer fiilor oamenilor şi fă-i pe ei înviaţi din moartea cea de la păcate şi cuprinde-i în lucrarea Duhului Sfânt, care să mărturisească mereu credinţa lor în Tine, Doamne. învaţă-l pe om credinţa în Tine şi puterea ei, că eu l-am îndemnat la pocăinţă spre iertarea păcatelor lor, dar ajută-le înţelepciunea cu care să-şi vadă păcatele şi să le arunce în focul pocăinţei şi să scape de sarcini, şi apoi să vadă calea cea dulce a mântuirii şi a venirii Tale cu bucuria cea veşnică pe pământ, şi apoi să-i faci veşnici şi părtaşi ai bucuriei şi nu ai durerilor, Doamne. Amin, amin, amin.


***

Iar celor vii cu trupul Eu, Domnul, le spun aşa: cine vrea să scape de păcatul cel din el şi de diavol, apoi acela să nu judece pe nedrept pe aproapele său şi pe Dumnezeu, şi apoi el va învia pentru veci de veci, căci vai omului care-şi ascunde vina prin pedepsirea altuia!


***

O, este o vorbă din bătrâni că nu oricine e de mers la biserică, dar copiii trebuie duşi să ia Trupul şi Sângele Domnului. Pe pământ cei ce se bagă sub jugul căsătoriei nu mai merg la biserică, fiindcă ei păcătuiesc. Merg bătrânii care se încopilăresc prin părăsirea păcatului după ce neputinţa şi bătrâneţea şi necazurile îi scutesc pe ei de a mai păcătui cu trupul, dar Eu, ca un Domn şi Stăpân ce sunt, îi întreb pe slujitorii care slujesc prin bisericile din mijlocul acestora: ei cum merg la biserică şi cum slujesc pe cele sfinte ale Mele după ce ei se căsătoresc mai întâi? Eu nu le-am dat lor o astfel de pildă, căci pilda lor Eu trebuia să fiu. Eu când aveam vârsta plinătăţii M-am dat spre jertfire după ce Mi-am ales din lume ucenici şi i-am despărţit de păcat şi de duhul lumii ca să se asemene ei Mie, căci orice ucenic trebuie să fie ca Învăţătorul său.

Israel cel de sub lege nu a putut să împlinească aşa ceva, căci era cel după trup Israel şi nu cel după duh, iar apostolii Mei trebuia să lucreze cu grijă faţă de ei pentru credinţa lor în Mine, Cel răstignit şi înviat, căci ei dădeau mereu, mereu să le găsească vină, după cum Mie mereu, mereu Mi-au făcut şi Mi-au găsit, şi după cum şi vouă vă fac cei ce nu seamănă cu Mine prin jertfire şi prin slujire, căci dacă Eu am dus pe mulţi spre mărire, Mi se cădea să Mă desăvârşesc prin pătimire ca începător al celor mântuiţi, deşi eram Cel pentru Care şi prin Care toate sunt, ca apoi şi Cel ce sfinţeşte şi cei ce se sfinţesc, dintru Unul să fie toţi, şi să-i numesc fraţi pe toţi, după cum este scris: «Spune-voi fraţilor Mei numele Meu; în mijlocul bisericii Te voi lăuda, Tată; şi iată Eu şi pruncii pe care Mi i-ai dat».

O, fiilor, Scriptura spune că pruncii s-au făcut părtaşi Trupului şi Sângelui, aşa cum Eu M-am făcut părtaş şi am surpat prin moartea Mea pe diavolul şi am izbăvit pe cei de sub frica morţii, căci am luat sămânţa lui Avraam, al cărui Urmaş am fost prin făgăduinţă; nu am luat firea îngerilor, fiindcă Eu trebuia să Mă fac Fiul Omului.


***

Cuvântul Meu este lumina care luminează în întuneric, dar cei ce nu-l iau, nu iau lumină, iar cel ce nu ia de la Mine, nu are.

Îi chem pe toţi să vină să ia lumină, dar ei nu vin. Nu că nu ştiu să vină nu vin, ci nu vin că au peste ei învăţători care au luat haina Mea şi nume de lucrare a Mea, şi acelora le place să fie ei slăviţi şi hrăniţi şi bogaţi de suflete, dar sufletele fără de lumina Mea în ele sunt fără duh, fără cunoştinţă, fără înţelepciune, şi sunt ca oile fără păstor, de vreme ce nu au păstor, căci Păstorul oilor, Păstorul Cel bun, Eu sunt, fiindcă Eu Mi-am pus viaţa pentru oi, şi altul nu şi-a mai pus-o aşa cum Mi-am pus-o Eu. Eu am avut putere să Mi-o pun şi iarăşi să Mi-o iau, şi aşa am făcut, şi numai Dumnezeul Cel adevărat putea să facă aceasta. Dar oamenii nu Mă iubesc, şi îşi iubesc păstorii lor chiar dacă aceştia îi iau pe ei şi îi bagă în pământ până să-i învieze, până să-i înveţe calea, adevărul şi viaţa, care sunt din cer şi pe care merge omul la cer dacă le-a învăţat de pe pământ. Pe pământ însă, nu mai sunt păstori decât din cei care-i pun omului cruce la cap după ce omul îşi dă duhul. Păstorul cel iubitor de suflete îl învaţă pe om să-şi pună cruce la gât şi s-o poarte şi să n-o întineze, şi să-i fie viaţa cruce frumoasă, cruce dulce la gust, căci fără suferinţă, fără ispite pe pământ omul umblă gol de Dumnezeu, iar lumina Mea nu caută cu el, şi uită bietul de el că la trâmbiţarea celui de al şaptelea înger când Eu, Domnul, voi birui pe cel din urmă vrăjmaş care este moartea, omul va da seama de tot ce a făcut el în viaţa lui de pe pământ. Amin.

O, nu mai este loc pe pământ în care să nu se fi auzit vestea cea de acum două mii de ani că Eu am fost mort şi am înviat şi sunt viu în vecii vecilor şi sunt Domnul slavei, Împăratul făpturii, căci Eu am făcut lumea, şi cu cuvântul am rostit, şi ea s-a întocmit.


***

Nu ştiu cum să fac cu omul să nu se mai încânte cu lucrurile care sunt vremelnice şi de care omul nu are parte nici el, nici urmaşii lui, căci omul şi toate câte face el trec negreşit şi toate îi aduc lui moarte, nu viaţa pe care dă el să şi-o clădească prin truda lui de pe pământ. Dacă l-aş întreba pe om pentru ce se zbate să-şi facă pe pământ, Mi-ar răspunde că s-ar plictisi, că ar fi trist dacă ar sta fără să facă după inima lui care-i cere împotriva adevărului tuturor lucrurilor de pe pământ şi din cer.

Cum să fac, poporul Meu? Cum să facem, fiilor, să-l cuprindem pe om în taina trăirii în Dumnezeu? Omul are bani, săracul, şi dacă are, face cu ei ceva, căci îl apasă aceasta că are bani. În zadar are dacă nu ştie ce să-şi strângă cu ei. Apostolul Toma lua bani de la un împărat şi avea cu ei grijă de viaţa sfinţilor, de hrana flămânzilor, de haina celor goi şi de neam umilit, până ce a biruit el inima împăratului ca să înţeleagă acela taina trăirii în Dumnezeu. Amin.

Omul are bani, săracul de el, dar viaţă cu Dumnezeu nu are. Eu nu am avut bani şi nici nu i-am atins. Voi nu aveţi bani, dar aveţi pe Dumnezeu, Care vă dă ca să nu cerşiţi la bogaţi, şi să lucraţi să vă câştigaţi pâinea şi haina şi apa şi acoperişul.

Iată, nu ştie omul să se zidească în Dumnezeu, să se zidească în cer, nu pe pământ; să se împodobească în cer, nu pe pământ, căci omul are casă şi în cer, şi nu are cine să-i spună lui aceasta, că el Scriptura n-o deschide ca să vadă în ea că are locuinţă în cer, nefăcută de mână, şi în ea poate să-şi afle faptele trăirii lui în Dumnezeu, şi apoi să se îmbrace cu ea pe deasupra a ceea ce este muritor, căci scris este: «Acest trup stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune, şi moartea va fi înghiţită de biruinţă». Amin, amin, amin. Atâţia sfinţi în care Eu am trăit cu viaţa Mea în ei, cu faptele vieţii veşnice în ei, înţelegeau această dulce taină, dar greu mai găseau ei un om căruia să i-o poată spune şi să-l facă s-o priceapă şi s-o urmeze apoi.


***

Eu am fost dat spre răstignire, iar cei ce M-au răstignit n-au ştiut că Eu am suferit moartea pentru păcatele, pentru plăcerile neamului omenesc de la Adam, cel zidit de mâna Mea din pământ şi din duh, şi până la cel din urmă om născut şi nenăscut pe pământ; şi Eu, Cel drept, am murit, ca un Păstor adevărat, pentru cei nedrepţi, ca să-i aduc pe toţi la Dumnezeu. Trupul Mi-a fost omorât, iar cu duhul Meu cel viu M-am coborât la cei închişi în locuinţa morţilor pentru neascultarea lor de Dumnezeu, pentru îndelunga Mea răbdare cu care i-am aşteptat spre viaţă, iar ei nu au venit.

Dar acum, ca şi acum două mii de ani, chem omul la curăţie, la trup neîntinat, şi apoi la botezul care-i deschide lui cuget bun către Dumnezeu prin învierea Mea dintre morţi, precum scrie în Scripturi despre această naştere din nou prin curăţia trupului, adică prin pocăinţă, şi apoi prin botezul care deschide omului cugetul spre bine, spre Dumnezeu. Amin.

Eu, după ce M-am aşezat în Tatăl şi de-a dreapta Lui după înviere, Mi se supun îngerii şi stăpâniile şi puterile, căci am suferit cu trupul pe pământ pentru iertarea şi salvarea omului, iar omul să nu fugă de suferinţă dacă este păcătos, căci scris este: «Cel ce a suferit cu trupul a sfârşit-o cu păcatul, ca să nu mai trăiască după voia oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu». Amin.


***

Îi strig şi pe fiii oamenilor. Faceţi-vă fii ai lui Dumnezeu, o, fii ai oamenilor! Credeţi în acest cuvânt care adapă pământul ca un râu ca să crească pe el om nou, om născut de sus, din cuvântul Fiului meu, şi El vă va da putere să vă faceţi fii ai lui Dumnezeu. Amin. Părăsiţi fărădelegea care vă ţine în robie şi luaţi în voi libertatea în Hristos, Fiul meu. Am venit cu duh de tămăduire, cu izvor de vindecare de suflete. Sculaţi-vă spre înviere! Amin.


***

Iubirea care-l învaţă pe om să se apropie de Dumnezeu, aceasta trebuie lucrată şi împărţită de cei ce umblă ca Dumnezeu pe pământ, însoţiţi de îngerii lui Dumnezeu şi slujiţi de ei, că dureroase sunt pildele Scripturii care spun de fiii oamenilor care s-au ascuns de Dumnezeu, făcându-se slujitori ai îngerilor potrivnici, care au căzut din cer prin semeţia omului, şi care-l învaţă pe om să se ascundă în sine, în întuneric, în necuvânt de toate câte el are în el şi face din el.

Iubirea care-l învaţă pe om mărturisirea a tot ce trăieşte el, este iubirea care-l ţine pe om în Dumnezeu, iar Eu aceasta i-am învăţat pe ucenici şi pe uceniţe şi le-am spus să spună tuturor să mărturisească pe Dumnezeu ca să-i pot mărturisi şi Eu pe ei la Tatăl. Amin.

Omul din lume care-şi zice creştin nu ştie şi nu vrea să ştie ce este iubirea care-l apropie pe om de Dumnezeu, şi pe ucenici în lucrare de Duh Sfânt. Toţi oamenii de pe pământ slujesc îngerilor întunericului şi voilor lor, aşa cum au învăţat ei de la om, iar Eu, Domnul, voiesc, prin cuvântul întoarcerii Mele la om cuvânt după două mii de ani, să-l învăţ pe om învierea, iubirea care-l învaţă pe om să se apropie de Dumnezeu, şi pe Dumnezeu de el, căci omul ascuns în el însuşi îl alungă pe Dumnezeu şi pe îngerii lui Dumnezeu de lângă el.

Le este dor sfinţilor de întoarcerea omului la Dumnezeu prin iubirea care-l învaţă pe om viaţa cu Dumnezeu.


***

Chem omul la înviere şi îi spun să se ridice spre slava Mea şi să nu mai păcătuiască, fiindcă păcatul roade din om, şi omul este slăbănog cu sufletul şi cu vederea. Trupul lui roade din sufletul lui şi nu-şi cunoaşte omul lucrarea lui cea rea, care îi vine de la slava de sine. Voi însă arătaţi-le oamenilor în pilde lucrarea lor, aşa cum lucram Eu, şi să le spuneţi apoi: „Mergeţi, şi de acum să nu mai păcătuiţi, ca să nu vă fie vouă rău peste rău de la păcate, căci păcatul este răul cel necunoscut de om, câtă vreme el nu-şi arată faţa lui urâtă şi urâţenia cea pusă de el peste sufletul omului“.


***

O, Doamne al iubirii celor ce Te iubesc cu iubirea Ta şi nu cu a lor! Suntem temelie pentru credinţa în Tine a celor ce ne-au văzut atunci luptând pentru mărturisirea Ta şi a acelora ce apoi şi până acum şi până la sfârşitul omului semeţ au crezut şi cred şi vor crede în Tine, în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, căci aceşti Trei, una sunt, o, fii ai oamenilor! O, voi sunteţi orbiţi de cele ce se văd cu ochii trupurilor voastre, dar dacă voi aţi vrea să credeţi cu iubire în Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, dacă voi aţi vrea să vedeţi cerul care vă înconjoară de jur împrejur şi câtă slavă înseamnă el şi câţi nori de sfinţi şi de îngeri plutesc pe lângă voi, le-aţi dispreţui pe toate câte se văd şi care vă despart de slava lui Dumnezeu, şi v-aţi întări în viaţa cea de sus şi aţi rămâne moştenitorii ei pe pământ, căci viaţa este cuvânt mare şi puţini pe pământ pun preţ pe acest mare cuvânt. Sunteţi fără de dor de viaţă, pentru că iubiţi moartea care roade din voi prin păcatul care vă suge vlaga vieţii şi vă cufundă în adâncul întunericului neînţelepciunii şi al deşertăciunii veacului acesta păgân. Sunteţi fără îngerii lui Dumnezeu, pentru că iubiţi faptele morţii, căci viaţa este de sus şi nu de pe pământ este ea şi nu pământului îi este ea datoare şi nu trupurilor voastre, ci lui Dumnezeu, de la Care aveţi suflet în voi. Uitaţi-vă în viaţa mea şi învăţaţi taina vieţii. Lăsaţi zilele voastre şi luaţi în voi zilele Domnului, căci au venit pe pământ între oameni zilele Fiului lui Dumnezeu, Care Se face cuvânt peste pământ spre tămăduirea neamurilor de pe el. Amin.


***

«Vântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine şi unde se duce, şi aşa este cel ce este născut din Duhul». Amin. O, acest cuvânt rostit de Mine pentru cei ce se nasc de sus trebuie bine înţeles de cei ce cred în numele Meu, că altfel ei nu se nasc de sus, ci rămân născuţi de pe pământ şi nu pot face aceia lucrările Mele, lucrările Duhului, Care suflă unde voieşte El. Pentru această mare taină trebuie om credincios. Eu am venit acum din nou în lume, iar cei care cred acum în Mine prin cuvântul Meu de azi, aceia trebuie să poată să creadă mai puternic decât cei care M-au văzut atunci când cu trupul am venit în lume ca să fiu Lumină a lumii, căci acum lucrez cu Duhul şi îi nasc din El pe cei ce cred în numele Meu, iar cei ce se nasc din Duh, duh sunt, precum Eu sunt acum. Amin.


***

O, auziţi glasul Meu, voi, cei ce v-aţi strâns lângă gura izvorului Meu! Vă întâmpin cu duhul păcii Mele, căci pacea pe care v-o dă duhul lumii nu este ca aceea pe care Eu v-o dau. Am pus pe poporul cuvântului Meu să se jertfească cu iubire şi cu ascultare, căci de la iubire vine ascultarea. I-am spus lui să-Mi pregătească sărbătoare de Duh Sfânt, şi apoi să vă chem şi să vă învăţ. Şi ce să vă învăţ? Voiesc să vă învăţ să însetaţi şi să veniţi la Mine şi să beţi şi să credeţi că Eu sunt Hristosul Tatălui şi că Tatăl Mă trimite cuvânt pe pământ ca să-i adun lângă El pe cei aleşi ai Săi, pe cei ce se aleg pentru Tatăl ca să-Mi fie Mie fraţi şi ucenici. Amin. O, aşa strângeam Eu acum două mii de ani mulţimile pe lângă Mine, şi apoi le vorbeam despre împărăţia cerurilor, ca să fac din cei ce ascultau glasul Meu împărăţie a Mea. Aşa şi acum lucrez, şi lucrez cu multă milă, cu multă iubire, şi fericit este cel ce crede în cuvântul acesta care vine cu vuiet din cer ca de suflare de vânt repede, şi vă împart din el prin cei care Mă împart vouă. Iar cei ce nu cred şi nu vin, aceia nu se dau Mie, şi de aceea nu cred şi de aceea nu vin când Eu îi chem ca să-i aleg apoi dacă vin, şi ca să-i fac credincioşi prin învăţătura Mea cu care nimeni nu poate vorbi vreodată pe pământ în afară de Mine, fiindcă puterea Mea este Tatăl, de la Care aud, şi apoi grăiesc, căci Tatăl în Mine este, iar Eu în El sunt, şi cine Mă crede pe Mine, crede şi pe Tatăl, şi acela este iubit de Tatăl, Care vine cu Mine, şi apoi cinăm cu cel credincios venirii Mele şi Ne arătăm lui, precum am făgăduit că vom împlini peste cei binecredincioşi. Amin.

O, auziţi glasul Meu, voi, cei ce aţi venit la chemarea Mea! Luaţi şi învăţaţi să vă trăiţi viaţa acum şi pururea, ca să fie înghiţită de vecie, şi veşnici să fiţi apoi, că nimic nu este la Mine cu neputinţă dacă omul crede în lucrarea Mea de peste el şi care lucrează cu putere la credinţa lui în Mine, Cel ce pot totul. Amin.

O, omule născut din om, o, ce mulţi stăpâni ai tu, ce mulţi! Voiesc să te învăţ să te iubeşti, că tu nu ştii să te iubeşti. Iubirea e mai tare ca moartea, dar tu nu ştii să iubeşti şi să te iubeşti, iar ca să ştii trebuie să urăşti. O, omule născut din om, trebuie să urăşti moartea, dar dacă tu nu ştii care este lucrarea ei, tu o iubeşti şi o trăieşti în loc de viaţă, şi pe Mine Mă doare moartea ta, Mă doare de şapte mii de ani moartea omului cea care l-a scos pe om din raiul pe care Eu i l-am dat să-l stăpânească bine şi să-l trăiască frumos şi să-l aibă dulce ca pe viaţa lui, căci omul fără de ascultare de Dumnezeu, este mort şi nu este viu.

O, ce mulţi stăpâni ai tu, omule, ce mulţi! Şoapta Duhului Sfânt vine la tine pe suflare de vânt, căci faptele Mele sunt minunate şi nimeni de pe pământ nu te învaţă împărăţia Mea înăuntrul tău şi faptele ei.

O, ce mulţi stăpâni ai tu, omule! Casa cu mulţi stăpâni peste ea se clatină, se surpă, şi apoi nu mai este. Ai stăpâni mulţi peste tine şi peste viaţa ta. Ai stăpâni peste mâna ta, peste trupul tău, peste duhul tău. Ai gândurile tale, şi apoi ai inima care te stăpâneşte şi pentru care tu mult trudeşti şi în zadar trudeşti, căci trudeşti pentru vânt. Ai stăpâni trupul şi duhul, iar viaţa pe care ţi-am dat-o când ţi-am dat sufletul, plânge fără ca tu să ştii ce este plânsul ei. Ai copiii stăpâni, căci le slujeşti lor. Ai adunătura ta stăpână peste tine. Nu tu o stăpâneşti pe ea, ci ea te stăpâneşte pe tine, şi de aceea nu poţi sluji vieţii pe care Eu ţi-am dat-o s-o trăieşti. Slujeşti adunăturii tale după ce o aduni. Ai gusturile inimii tale care te stăpânesc şi pentru care mult trudeşti şi uiţi că zadarnic trudeşti. Ai animalele de pe lângă casa ta care şi ele îţi stăpânesc timpul şi mintea şi inima. Ai slujba ta la stăpân străin de Dumnezeu şi care te stăpâneşte şi căruia îi slujeşti ca să-ţi dea plată şi ca să-ţi faci gusturile după ce trudeşti pentru ele, iar ele se risipesc apoi şi nu te bucură, chiar dacă tu crezi că e bucurie cea pentru care atâta trudeşti. Ai păcatul care te stăpâneşte şi care te face să nu asculţi de Mine, Învăţătorul Cel de la Tatăl venit pe pământ atunci şi acum, iar tu hrăneşti din tine şi din afara ta păcatul şi n-ai cum să te ascunzi sub el, căci el te lasă gol de viaţă şi de ascultare spre viaţă şi te hrăneşte cu moartea lui, căci Eu am spus când am venit de la Tatăl că păcatul este moarte, şi tu cu moarte te hrăneşti şi ei îi slujeşti. Şi îţi mai spun spre trezirea ta că omul nu poate păcătui decât după ce moare, după ce aruncă de la el viaţa pe care Eu i-am dat-o s-o trăiască pe pământ.

O, câţi stăpâni ai tu, omule durut de la despărţirea ta de Duhul Meu Cel Sfânt, Care suflă de şapte mii de ani peste pământ ca să te cheme iar în duhul ascultării de Dumnezeu! O, Eu nu am tăcut nicicând pe pământ, şi mereu am grăit din cer peste cei ce aud şi împart grăirea Mea ca să-l chem pe om acasă, ca să-l iau în Mine, ca să-l adun sub mantia Mea cum îşi adună cloşca puii, dar greu îi este omului să vină la Mine şi să bea, şi apoi râuri de ape vii să curgă din gura pântecelui lui, din inima lui care este casa lui Dumnezeu, pântecul Meu în om.

O, ai mulţi stăpâni, omule, şi ei te stăpânesc şi îţi surpă viaţa. Numai pe Mine nu poţi să vrei să Mă ai de Stăpân şi să-Mi slujeşti ca să te povăţuiesc ca pe un ascultător al Meu şi să-ţi plătesc apoi cu viaţă veşnică, cu cerul pe pământ să-ţi plătesc, să-ţi dau cerul în stăpânire pe pământ, dar nu să Mă scoţi pe Mine din el aşa cum M-a scos omul cel zidit de mâna Mea din pământ şi din suflarea gurii Mele de M-a lepădat, şi apoi şi Eu l-am lepădat pe el, iar el a murit, căci omul care nu este cu Dumnezeu mereu pe pământ, moare, omule învăţat de mila Mea care te cheamă spre ea. Moare omul şi nu trăieşte, căci ca să aibă omul viaţă în el, trebuie să Mă aibă pe Mine în el, căci Eu sunt viaţa, şi tu ştii că Eu am spus că Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Pe tine însă viaţa nu te stăpâneşte, ci numai moartea, şi de aceea tu mori, omule. Tu iubeşti bucuria ta, nu pe a Mea, iar bucuria ta Mă doare pe Mine, şi într-o zi durerea Mea cea de la tine te va ajunge, şi Eu n-aş vrea să duci tu durere mare de la bucuriile tale cele fără Dumnezeu, şi vin şi nu te las şi te strig din cer şi până pe pământ ca să Mă auzi că te strig şi că te aştept să te faci împărăţie a Mea. O, Eu nu ţi-am dat viaţa ca să omori cu viaţa ta viaţa Mea din tine. Eu ţi-am dat viaţa ca să asculţi de Mine apoi, dar tu iubeşti moartea şi Mă doare că faci aşa, şi vin spre tine cuvânt pe pământ, vin pe suflare de vânt şi grăiesc celor ce Mă aud, căci Eu îi fac să Mă audă ca să te pot învăţa cu cuvântul Meu, omule, şi să-ţi arăt viaţa şi calea ei cea dulce şi frumosul de pe ea şi bucuria vieţii, căci viaţa înseamnă Dumnezeu, iar tu, omule, nu Mă iei de Domn şi de Învăţător şi de Stăpân al tău. Eu însă te îmbrăţişez şi te înfăşor în taina cuvântului Meu care suflă din Mine peste tine şi te chem să iau din tine şi de peste tine moartea care-ţi ucide duhul şi trupul, şi de la care suferă sufletul tău, omule.

O, ce dor Îmi este să te văd că Mă iubeşti, şi vin să te chem şi să înveţi să fii, şi apoi să trăieşti viaţa Mea, iar viaţa ta să n-o mai trăieşti, că nu e bună viaţa ta care te umple de moarte, ci e bună cea de la Mine care-ţi dă viaţă din viaţa Mea, omule risipitor de viaţă. Ţi-am dat acest talant, ţi-am dat viaţă ca să aduci cu ea alte vieţi la Mine, şi Eu să-ţi dau plată pentru slujire şi pentru rodul tău adus la Mine, ca apoi să intri în bucuria Mea, că nicăieri pe pământ nu găseşti şi nu vei găsi ce găseşti aici, la izvorul cuvântului Meu care este râul vieţii, iar învăţătorii tăi de pe pământ te opresc să vii, că ei nu sunt învăţători de viaţă, ci sunt lupi îmbrăcaţi în haină de miel ca să te înşele să nu vii la Mine şi ca să le slujeşti lor şi slavei lor deşarte, slava cea de la om, după ce Eu pe toţi i-am învăţat prin Scripturi că slavă de la oameni Eu nu primesc, ca să înveţe prin acest cuvânt toţi cei ce se aşează să-l păstorească pe om ca să-l câştige pentru ei şi nu pentru Mine pe om. Vai lor! Dar ei nu vor să creadă că Eu sunt Cel ce le spun lor aşa, şi de aceea pe neştire toţi vor fi surpaţi, fiindcă ei nu Mă iubesc nici pe Mine, nici pe tine, omule fără de sprijin pe pământ. Ei vor şi pe poporul cuvântului Meu să-l supună lor, dar nu vor putea aceasta, fiindcă puterea învăţăturii Mele îl ţine înviat şi înţelept pe poporul Meu şi îl hrăneşte pe el cu viaţă, şi cu el Îmi împlinesc peste pământ şi peste cer Scriptura venirii Mele cu sfinţii şi pentru sfinţi, iar Eu sunt Păstorul Cel tainic aşa cum eram cu omul cel zidit de mâna Mea, şi aşezat apoi de Mine în rai, unde tainic îi grăiam lui, şi el Mă auzea.

O, omule aşteptat de Tatăl ca să te întorci la viaţă! Când duhul tău îţi lipseşte, când mintea ta te poartă de capul ei, Eu cunosc cărările tale şi cu lacrimi îţi privesc rătăcirea şi duhul ei, şi iată, dau cu glas dulce să te trag spre Mine şi să fiu Eu avuţia ta, partea ta să fiu în pământul celor vii şi să-ţi scot sufletul din temniţă, căci trupul şi duhul tău sunt temniţa sufletului tău pe care-l ai în dar de la Mine când tu te naşti pe pământ om din om şi când Eu îţi dau în dar sufletul. Îţi grăiesc cu cuvânt dulce, căci învăţătura Mea e cea mai dulce hrană şi are în ea viaţă, numai să vrei să ştii aceasta ce Eu îţi spun. Mă doare când te văd stăpânit de cei ce-ţi fură libertatea ta cea de la Mine, căci păstorii pe care îi ai, nu pot ei să te păstorească fără Mine, fiindcă este scris: «Vai de cetatea peste care nu este cuvânt de la Dumnezeu, cuvânt de prooroc al lui Dumnezeu, că aceea este surpată de oameni».

O, fii ai oamenilor, vine ziua când cei ce vă păstoresc pe voi se vor ridica unii împotriva altora, iar cei din ei care vor rămâne se vor sui în acest munte să se închine Domnului Savaot şi să-L slujească pe El, şi Eu îi voi hrăni pe ei cu apele vii care vor izvorî din acest munte de cuvânt, şi vor curge acestea spre răsărit şi spre apus, şi Eu voi fi Împărat peste tot pământul ca şi în muntele acesta, căci scris este în prooroci: «În vremea aceea va fi Domnul Unul singur, şi tot aşa şi numele Său, unul singur, şi toate popoarele se vor închina Lui». Amin.


***

Luaţi viaţă, luaţi lumină şi faceţi-vă sălaş al Duhului Meu, căci duhul omului Mă scoate pe Mine din om şi Mă lasă afară. O, vă învăţ să nu fiţi din lumea aceasta, ci să ieşiţi din ea aşa cum au ieşit cei din care Eu Mi-am făcut popor ascultător de Dumnezeu acum, la sfârşit de timp. Lumea va bea curând din vinul aprinderii mâniei Mele, că de şapte mii de ani rabd plângând în Tatăl, şi Tatăl plângând în Mine pentru omul cel rătăcit de rai, căci nu omul a fost cel care a pierdut raiul, ci Domnul l-a pierdut. Raiul este odihnă şi viaţă fără de sfârşit, iar Eu şi cu Tatăl Ne-am pierdut odihna acum şapte mii de ani când omul a călcat peste rai şi l-a stricat prin păcat şi l-a strivit prin semeţie, căci s-a ridicat şi s-a voit mai mare ca Dumnezeu, şi atunci Dumnezeu a pierdut raiul, şi de atunci umblă Dumnezeu pe pământ după om, umblă fără odihnă, umblă plângând, iar slava Lui este durerea, durerea şi bucuria de a-l găsi pe om. Amin.

Omul a fost să fie raiul lui Dumnezeu, odihna lui Dumnezeu, şi Dumnezeu l-a pierdut pe om. Dumnezeu a pierdut raiul, nu omul l-a pierdut. O, cum să-Mi găsesc iarăşi raiul? Hai, Tată, să punem în om dorul de Noi, Tată Savaot! Dorul de Noi este viaţa Noastră din om, Tată. Amin, amin, amin.

– O, Fiule Emanuel, o, copil al Meu, Cel Unul născut din Mine mai înainte de vecii! Cu lacrimi îl rugăm pe om să se întoarcă în Noi, şi Te trimit cuvânt pe pământ, Fiule scump, dar lumea nu are nimic în Noi. Mi-e milă de Tine, tată. Eşti Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit la început pentru om şi, iarăşi, acum două mii de ani şi, iarăşi, acum, la sfârşit de timp, copil al iubirii Mele pentru om, că Eu pentru om Te-am născut din Mine mai înainte de toţi vecii, ca să fii Tu Unul născut precum Eu, Tatăl, Unul sunt, şi întru Tine sunt, aşa cum Tu întru Mine eşti, şi cine Te-a văzut pe Tine M-a văzut şi pe Mine, Fiule durut după om, ca şi Tatăl durut.

O, ce dulce cuvânt eşti, Fiule, Cuvântule al Meu! Dar lumea şi duhul ei nu ştie, nu vrea să-L ştie pe Cuvântul, căci Tu nu eşti din lume. Mi-ai făcut popor, Fiule, şi nici el nu este din lume, şi lumea nu-l iubeşte pe el pentru că nici el nu mai este din lumea aceasta, ci este din Tine, Cel ce iarăşi îl faci pe om şi lucrezi la facerea din nou a lumii, şi tot cu cuvântul lucrezi, ca şi la început, şi lucrezi prin fii nou-născuţi din Tine, din cuvântul cel de sus care vine în mijlocul lor din gura Ta vuiet din cer, ca de suflare de vânt care vine repede şi îi cuprinde pe cei ce Te aşează în cartea Ta din zilele acestea, căci Eu, Tatăl, iarăşi Te-am trimis după om. Cu lacrimi îl rugăm pe om să iasă din lume şi să se facă dor, căci dorul de Noi este viaţa lui Dumnezeu în om, Fiule plin de dor după om, ca şi Tatăl plin de dor. Iar acum, în a doua zi a sărbătorii Noastre din mijlocul poporului Tău şi al Meu, învaţă-i Tu, Cuvinte al Meu, învaţă-i iar şi iar dorul de Noi, ca să Ne facem casă Ţie şi Mie în cei ce au venit la chemarea Ta la izvor, căci dorul de Noi este viaţa din om. O, ce frumos îi înveţi Tu din Scripturi credinţa în Tine pe cei ce s-au adunat la trâmbiţarea Ta, că Tu prin poporul Tău cel micuţ voieşti să vânezi lumea şi s-o aduci la Tatăl Tău. O, mai sunt, Fiule scump şi înlăcrimat şi de dor zdrobit, că dor Îţi este de om şi de Tine în om, iar dorul Tău este din Mine, tată; mai sunt din cei ce nu stau aplecaţi sub Baal, şi voiesc să Ţi-i dau şi să-i aduci la Mine şi la Tine şi să faci din ei sălaşe de Duh Sfânt, şi omul să se întoarcă acasă, Fiule însuspinat după casă, căci omul este raiul Nostru de odihnă, omul care se face chipul şi asemănarea Noastră, şi apoi odihna Noastră. Amin.


***

O, omule venit la izvor ca să auzi de la Mine, şi tu, omule care nu vii şi nu auzi, şi tu, cel ce auzind nu auzi! O, ce frumos te învăţ din Scripturi ca să crezi tu apoi că Tatăl M-a trimis! Auzi glasul Meu, omule, şi învaţă şi te aşează în dorul care te cheamă să-L iubeşti pe Dumnezeu cu duhul, cu trupul şi cu sufletul tău. Dezleagă-ţi încuietorile cu care ţi-ai închis sufletul. Vino cu duhul şi cu trupul la Mine, ca să aibă sufletul libertate, căci sufletul tău este de la Dumnezeu. Pace ţie, că tu nu ai pace nici atunci când tu simţi că o ai pe ea, că sufletul tău care este de la Mine plânge, şi Eu îl aud şi îţi spun că plânge. Plânge Dumnezeu după tine, omule, şi te cere de casă a Lui. Dă-te Lui de sălaş, că numai El va mai rămâne între cele ce vor fi iarăşi noi toate; El şi cu ai Lui care s-au dat şi se dau Lui sălaş şi împărăţie a cerurilor Lui.

M-a trimis Tatăl, omule. Nu de la Mine Însumi îţi grăiesc. Tatăl grăieşte întru Mine, iar mărturia Noastră este adevărată, căci El este cu Mine şi singur nu Mă lasă, fiindcă Eu fac cele plăcute Lui. Cel ce nu-Mi urmează Mie este în întuneric, şi el nu cunoaşte întunericul şi nu are cine să-i spună ce este întunericul. Întunericul este omul cel dinăuntru, iar cel ce stă înăuntru nu se vede, şi este în întuneric, iar lumina este cea care luminează din om în afara lui, şi ea se vede, căci lumina vede şi se vede, şi întunericul nu o cuprinde pe ea.

Vai celor ce dau să Mă mărturisească pe Mine arătându-şi odată cu aceasta prin cele din afara lor întunericul lor! Aceia nu pot fi lumină. Să se depărteze de pe calea Mea aceia, şi dacă vor, să înveţe mai întâi ce este calea, şi apoi să se uite bine pe ea şi în ea şi nu oricum să se uite, şi apoi să aleagă şi să se aleagă. Cei ce grăiesc de capul lor în numele Meu, zic ei, aceia nu au învăţător şi nu se lipeşte de ei învăţătorul, căci sunt îngâmfaţi aceia, iar învăţătorul cel de la Mine nu trage la aceia, căci el are Duhul Meu cu Care el cunoaşte pe cei ce sunt în întuneric.

Vin Învăţător pe pământ, că Eu sunt Unul singur Învăţător, iar omul este om, şi dacă vrea să fie mai mult decât atât, să intre la învăţat şi să se facă ucenic ascultător şi mărturisitor al celor ce Eu le rostesc cu însăşi gura Mea peste pământ şi peste om. O, e plin pământul de hristoşi mincinoşi care stau pe nisipul mării, iar Cel adevărat Eu sunt, şi sunt Unul singur şi fac cele plăcute Tatălui şi de aceea Tatăl nu Mă lasă singur. Vai celui ce umblă singur, iar cel ce crede în Mine şi Îmi urmează, să cunoască acesta că cel ce umblă singur nu este de la Mine şi nu poate mărturisi singur pe Dumnezeu peste oameni. O, vine pe pământ adevărul şi dreptatea, care vor lua la vale pe toţi cei care se zidesc pe nisip, şi adevărul va face curat şi sfânt pământul şi pe cei iubiţi ai Tatălui Meu şi care vor rămâne cu Dumnezeu pe pământ nou. Cu dragoste Eu şi cu Tatăl am făcut lumea la început. Cu dragoste iarăşi o vom face, căci adevărul este dragoste şi toate prin el se fac între cele ce se fac ca să rămână. Eu şi cu Tatăl căutăm de şapte mii de ani raiul pe care l-am pierdut, şi îl vom face din nou pe om, şi din Duhul Sfânt îl vom naşte cu cuvântul, şi apoi Ne vom odihni în el. Amin.


***

Iubirea care se naşte din Mine în om, este naşterea cea de sus a omului, şi omul trebuie să moară atunci pentru această naştere. Stau cu cuvântul naşterii de sus în mijlocul unui popor pe pământ ca să poată omul care voieşte să înveţe de la Mine că viaţa începe cu moartea şi altfel nu se poate omul naşte de sus. Iubirea care se naşte de sus, din Mine, Cel ce sunt din cele de sus şi nu din cele de jos, nu este iubire de pe pământ. Eu nu sunt născut de pe pământ. M-am născut pe pământ, că pe pământ este naşterea, dar M-am născut de sus pe pământ, şi tot aşa voiesc să-l nasc şi pe omul cel din om făcut. Sunt Cel ce am făcut omul, dar sunt şi Cel ce-l naşte pe om, iar naşterea este de sus, nu este de pe pământ atunci când ea vine pe pământ peste om. Amin.


***

O, ce frumos ar trebui să înţeleagă oamenii bolnavi de la duhul de sine din ei chemarea Mea care pe tot omul îl îndeamnă spre vindecare de sine! Cei ce sunt bolnavi cu trupul, se duc la spital şi în fiecare zi aşteaptă pe medic la patul lor de suferinţă, iar vizita medicului este aşteptată, căci omul îşi caută alinare suferinţei sale înfiptă în trupul lui. Aşa ar trebui omul să primească şi venirea Mea cuvânt pe pământ, şi să ia de la Mine alifie pentru suferinţa lui, pentru nepocăinţa lui care se face suferinţă în el şi nu dreptate, căci dacă ar fi dreptate, ea l-ar vindeca pe om de suferinţa lui şi l-ar învăţa pe el duhul iubirii de Dumnezeu, duhul care-l îndeamnă pe om la pocăinţă şi nu la fuga de mânia care vine peste om de la nepocăinţa pentru păcate.

O, fii ai oamenilor, de este cineva între voi bolnav, voi chemaţi medicul ca să dea vindecare bolnavului, dar Eu prin Duhul Meu Cel din ucenicii Mei am spus altfel; am spus lor: «De este între voi cineva bolnav, chemaţi preoţii Domnului, care au alifie şi untdelemn pentru uns, şi rugăciune către Dumnezeu pentru vindecare, că mult poate rugăciunea dreptului prin umilinţa sa, şi de va fi făcut bolnavul păcate, îl va ridica pe el, îl va mântui de el pe cel bolnav şi îl va îndemna spre viaţă binecuvântată». Amin.

O, fiilor, cel bolnav de sine şi care se pocăieşte primind duhul umilinţei de duh, acela se face om frumos prin cele frumoase din el, prin roadele pocăinţei lui, căci sufletul lui se face casă a Mea, biserică a lui Dumnezeu. Voiesc prin învăţătura Mea de peste voi să dau viaţă cuvântului Meu în oameni, căci venirea Mea pe pământ cuvânt este doctorie pentru om, fiilor, şi fericit este omul care ascultă sfatul Meu pentru boala sufletului lui aşa cum bolnavul ascultă de sfatul medicului pentru suferinţa trupului lui. Vin vindecător pentru fiecare om care voieşte vindecare de sine. Vin aşa cum vine medicul din uşă în uşă intrând la cei bolnavi ca să le dea doctorie de vindecare. Cei ce ştiu ce înseamnă durerea, aceia Mă primesc, dar cei ce nu ştiu cu adevărat ce este ea, aceia se primesc pe ei, iar pe Mine nu, şi nici pe cei trimişi ai Mei care şi-au schimbat faţa prin slava umilinţei care vine de la ascultare de Dumnezeu ca să-i scape ei de mânia care vine peste cei ce nu ştiu să vină la Dumnezeu atunci când dau să vină pe calea cea cu umilinţă pe ea, pe calea cea cu slava care vine de la Dumnezeu şi nu de la oameni. Amin.


***

O, fiilor copii, fericit este cel ce cu adevărat ştie ce este sufletul său, că acela se leapădă de sine şi îmi dă Mie viaţa lui în fiecare zi şi stând sub cruce aşa iubeşte, aşa îşi păzeşte sufletul său de viaţa care-l pierde pe om. Pe vremea Mea Ioan Botezătorul le spunea celor ce voiau să scape de cruce: «Pui de vipere, cine v-a îndemnat să fugiţi de mânia cea viitoare? Faceţi roade de pocăinţă şi nu vă bizuiţi că aveţi de tată pe Avraam, că Domnul poate şi din pietre să-Şi facă fii, că iată, acum securea stă la rădăcina pomilor, şi orice pom care nu face roade de pocăinţă se taie şi se aruncă în foc. Eu vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc». Amin. O, fericit este cel ce cu adevărat ştie ce este sufletul său, că acela face roade de pocăinţă şi altfel el nu vine spre Mine. Omul nu ştie ce înseamnă să vină el spre Dumnezeu şi să fie el cu Dumnezeu, şi Dumnezeu cu el. El ştie doar să fugă de mânia lui Dumnezeu, dar ca să-şi ia iubitor crucea şi să-Mi urmeze în fiecare zi, nu ştie omul ce înseamnă aceasta. Mă uit pe pământ şi văd mereu cât de mult s-a făcut tot omul mai mare ca Dumnezeu, cât se iubeşte pe sine omul fără să ştie că prin aceasta el caută să-şi câştige sufletul, şi aşa şi-l pierde. O, cine să-l mai înveţe pe om pocăinţa spre iertarea păcatelor lui, ca să nu se mai aşeze mereu mai mare ca Dumnezeu, mai mult ca Dumnezeu? O, câtă masă de praznic aşez Eu mereu pe pământ pentru viaţa omului, pentru pocăinţa omului, ca să facă el roade vrednice de pocăinţă, prin care să se lepede de sine şi să vină după Mine în fiecare zi sub crucea sa, dându-I lui Dumnezeu sufletul său. Amin.

O, nu se poate omul ascunde sub învelişul lui ca să nu-l vadă Dumnezeu. Când am voit să-l aduc spre pocăinţă pe Cain, care şi-a urât şi şi-a ucis fratele, el a dat să se ascundă în el, dar faţa lui posomorâtă l-a scos în afara lui, căci omul stă în afara lui cu cele din el şi nu poate să se ascundă în el omul. îl îndemn pe om spre pocăinţă, spre iubire, spre încopilărire, spre aplecare, spre răbdare cu înţelepţire şi spre neosândirea nimănui pentru scăparea sufletului său, căci sufletul nu trebuie să şi-l câştige omul, ci trebuie să şi-l piardă ca să-l pot Eu afla pe om sub crucea sa şi să-l învăţ împărăţia umilinţei, împărăţia cerurilor cea plină de umilinţă pe pământ în om, căci slava Mea înaintea oamenilor a fost duhul umilit, iar faţa Mea a fost umilinţa, care Mă slăvea pe Mine în mijlocul celor îngâmfaţi de pe pământ. Amin.


***

I have always called the man with a sweet calling to My spring of word, to show him the way with salvation on it, the fulfillment of the word of life in man’s life, and I have always, always been hurt that the man has used to come and enjoy at My feasts from the garden, but I have not been able to enjoy over his life that he has dedicated it to Me. I have had mercy on the saints and on the angels that they have not seen the man coming after Me, after I have invited him by My word. I have used to set the table for the man, and I have used to set the table both for the body and for the soul, and the man has used to come as to a heavenly feast, but I have wanted him to come to resurrection as well and then to stay alive, and few of those who have come did so, few of them have received resurrection and life in them, that afterwards they may always ask from the spring, and that the living food to be given to them at their requests, that is My word, which becomes a scroll and is given to those who receive resurrection on them from it. Amen.


***

l-am chemat mereu pe om cu dulce chemare la izvorul Meu de cuvânt ca să-i arăt calea cea cu mântuire pe ea, împlinirea cuvântului vieţii în viaţa omului, şi M-a durut mereu, mereu că omul venea şi se bucura de la sărbătorile Mele din grădină, dar ca să Mă bucur şi Eu apoi de la viaţa lui cea închinată Mie, Eu nu Mă pot bucura. îmi era milă de sfinţi şi de îngeri că nu vedeau să vină omul după Mine după ce Eu îi dădeam lui chemare prin cuvântul Meu. Puneam masă pentru om, puneam şi pentru trup, puneam şi pentru suflet, şi omul venea ca la o sărbătoare cerească, dar Eu îl voiam să vină la înviere, şi viu să rămână apoi, şi puţini din cei ce veneau au făcut aşa, puţini din ei îşi aşezau în ei înviere şi viaţă, ca apoi să ceară mereu de la izvor şi să li se dea lor la cererea lor, merindea cea vie, cuvântul Meu, care se face sul şi se împarte celor ce iau din el înviere peste ei. Amin.


***

Mă închin omului şi îl rog să creadă că Eu sunt Cel ce sunt şi că sunt Făcătorul celor văzute şi nevăzute, şi îl învăţ pe el să se închine şi el Mie, şi unul altuia să ne slujim, că Mă doare că l-am făcut pe om şi că el nu se închină Mie şi că numai Eu Mă închin lui şi îl strig prin prooroci să vină de la moarte la viaţă, de la păcat la sfinţenie, că Eu sunt sfânt în cer şi pe pământ, şi am stat în pântece de Fecioară umilindu-Mă ca să Mă nasc din om pentru ca să-l ajut pe om să se nască şi el din cer şi nu din păcat, căci păcatul este chiar moartea omului care naşte şi care se naşte, iar Eu voiesc să-l nasc din cer pe cel născut din om, din păcat de om, şi să fie omul apoi coborât din cer, din mâna Mea născut prin primirea credinţei în Mine şi prin lucrul Meu din el pe pământ apoi. Amin.


***

Mă doare după tot omul, iar durerea Mă împinge să strig după om, că Mă doare de la om, şi el nu ştie durerea Mea de la el.

O, omule, o, omule, o, omule ieşit din om şi care nu ai facere de la Dumnezeu şi iubire de la El! Nu ai pentru că tu ai iubiri, ai multe iubiri, şi ele sunt din lumea aceasta şi cu ea seamănă. O, tu nu ştii să-ţi măsori iubirea pe care zici sau simţi că o ai pentru Mine. O, ce vei face tu când Eu, Domnul, ţi-o voi arăta cum a fost când îţi voi arăta cum l-ai avut în inima ta pe cel de lângă tine pe care zici că-l iubeşti, pe cel ce l-ai aşezat în tine spre durerea lui, spre clătinarea lui când le vei vedea pe acestea? Ce vei face când îţi voi arăta cât te-ai iubit, cât de mult ai ţinut la vederea ta ca la un dar nepreţuit de cei din jur, şi pentru care tu ai suferit şi ai fost departe de iubirea cea pentru cel de lângă tine, şi aceasta pentru iubirea de tine pe care nu ai cum să ţi-o cunoşti câtă vreme nu vezi spre tine, ci vezi în faţa ta?

O, poporul Meu, nici iubirea de sine nu poate omul, săracul, să şi-o înţeleagă, să şi-o vadă, căci omul nu poate privi spre el, ci numai în faţa lui şi în părţi.

O, omule, ce vei face când Eu, Domnul, venind îţi voi arăta cât de copil trebuia să fii faţă de mărirea pe care o vei vedea gata pregătită pentru cei ce au fost mlădioşi pentru împărăţia Mea în ei, pentru cei ce din facerea Mea de peste ei au învăţat să stea mici pentru ca să fiu Eu povăţuitorul lor, făcătorul lor cu mustrarea Mea sau cu iubirea Mea? O, omule, iubirea pe care o vrei tu nu se face din iubirea de la cei de lângă tine. Iubirea tu trebuie să fii ca s-o ai, şi de la Mine trebuie s-o iei, şi apoi s-o dai, ca ea să se înmulţească, fiindcă cel ce se dă, acela are, acela este, precum Eu sunt, şi altfel Eu nu pot să spun: «Eu sunt Cel ce sunt», iar Eu trebuie să am şi trebuie să te am, omule, fiindcă M-am dat pentru tine cu totul, spre îndumnezeirea ta, şi am lângă tine fii-copii prin care te povăţuiesc. Amin.


***

iată ce dar frumos îi dau Eu omului odată cu amintirea zilei în care Eu M-am născut prunc între oameni pe pământ prin lucrarea umilinţei Tatălui şi a Mea! Îi dau omului darul umilinţei de duh, căci fără această vedere nu se poate omul vedea pe sine, nu se poate vedea ce este şi unde este şi ce face el între pământ şi cer sub ochiul Meu cel făcător de om. Am venit pe pământ să-l fac pe om, nu pe Mine să Mă fac. M-am umilit nu ca să Mă fac pe Mine, ci pe om să-l fac; să-l fac iar pe om, căci când l-am făcut la început, el a stricat apoi lucrarea Mea după ce şi-a pierdut darul umilinţei de duh; l-a pierdut prin neascultare şi prin nesupunere, şi apoi nu şi l-a mai găsit. Şi dacă aşa este omul de atunci de când Eu l-am făcut, de când el a pierdut apoi umilinţa de duh, am venit Eu acum două mii de ani pe pământ şi M-am aşezat sămânţă în trup fecioresc şi n-am stricat cu nimic trupul Fecioarei, căci Eu sunt Cel ce am făcut omul şi sunt Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat şi de aceea am putut să Mă fac Om din om, şi iată, numai cel născut de sus poate să aibă darul umilinţei de duh ca şi Dumnezeu. Numai cel născut din Dumnezeu rămâne în Dumnezeu, aşa cum omul născut din om rămâne în om, căci ca să fie omul în Dumnezeu, această umilinţă de duh nu poate omul s-o mai găsească fără ca Eu să-l ajut din cer pe om, fără ca omul să-Mi deschidă când Eu vin la el şi bat ca să-l învăţ din Tatăl lucrarea umilinţei de duh, lucrarea naşterii de sus a omului. Amin.


***

O, poporul Meu, mare Îi este Tatălui mila de Mine şi de El! L-am pierdut pe om acum şapte mii de ani, după ce el a dat de la el umilinţa de duh. Durerea Mea şi a Tatălui e durere mare, poporul Meu, şi dacă Mi-e milă de tine, Mi-e milă de Tatăl şi de Mine, poporul Meu. E omul lipsit de umilinţă de duh şi plânge Dumnezeu în cer şi pe pământ pentru depărtarea omului, pentru căderea din umilinţă a omului.


***

Am venit în chip de prunc pe pământ ca să-l învăţ pe om taina prunciei, lucrarea Tatălui peste oameni după şapte mii de ani de la facerea omului, iar Tatăl lucrează prin Mine, Fiul Său Cel Unul născut din El mai înainte de vecii, şi apoi născut din trup de Fecioară pe pământ acum două mii de ani. Îi dau omului darul umilinţei de duh, iar cel ce nu voieşte să-l ia în dar şi apoi să-l aibă în el pentru ca să ştie prin el naşterea de sus şi să se lase apoi cu ea, aceluia îi dau dureri, şi prin ele îi dau lepădarea de sine fără ca el să voiască, şi îi dau apoi, dacă voieşte, darul umilinţei de duh, cu care să-L vadă pe Dumnezeu şi să-L asculte şi să I se supună, căci omul este om şi atât, dacă el nu se naşte din Dumnezeu ca să fie al lui Dumnezeu omul pe pământ, fiul lui Dumnezeu să fie omul pe pământ şi nu om din om. Amin.

O, poporul Meu, sărbătoarea naşterii Mele din Fecioară se sărbătoreşte pe pământ cu daruri de la om la om, căci aşa s-a deprins omul fără ca el să ştie ce ascunde sub el acest obicei omenesc. Eu tot cu daruri o sărbătoresc şi stau în braţe cu darul umilinţei de duh, pe care îl am din Tatăl pentru fiecare om, gata să-l dau la tot omul care voieşte să fie prunc născut din Dumnezeu, şi apoi fiu ascultător de Tatăl Cel ceresc. Omul şi-a pierdut viaţa şi darul ei cel ceresc atunci când a pierdut darul umilinţei de duh, şi de atunci plânge Dumnezeu după om. O, cum să fac, poporul Meu, să-l fac din nou pe om prin darul umilinţei Mele cu care M-am născut prunc de om pe pământ? Eu pentru om M-am născut, nu pentru Mine. Eu pentru om trăiesc, nu pentru Mine. Pentru om am murit şi am înviat, nu pentru Mine a trebuit să fac aceasta. Toate pentru om le-am lucrat, tot ce am suferit, toată suferinţa Mea de şapte mii de ani, pentru om o îndur, şi numai omul poate să Mi-o curme făcându-se după chipul şi asemănarea Mea ca să aibă în el, apoi, darul umilinţei de duh pe care Eu îl am din Tatăl pentru fiecare om, gata să-l dau în dar, numai să voiască omul să se dea Mie, ca apoi Eu să pun în el comoara aceasta, duhul prunciei, cu care omul stă ascultător şi supus Tatălui, după ce se naşte el din Mine, din duhul umilinţei Mele cu care M-am coborât din cer pe pământ ca să Mă nasc prunc şi să-i arăt omului de unde vine viaţa cea care nu mai moare şi cu care omul calcă peste moartea care se striveşte în duhul umilinţei lui, duhul pe care Eu voiesc să i-l dau omului în dar, aşa cum se dau daruri spre amintirea slavei zilei când Eu, prunc născut în Betleem, am primit darul umilinţei magilor care Mi-au adus aur, smirnă şi tămâie, darul umilinţei lor cu care s-au închinat Mie, Fiu de Dumnezeu pe pământ. Amin.

Nimic nu voiesc să-Mi dea omul decât duhul umilit, cel mai frumos dar pe care omul poate să-l dea lui Dumnezeu, şi Domnul nu-l va urgisi pe el şi îl va ierta de păcate şi îl va naşte de sus prin darul umilinţei de duh, care-l naşte pe om pentru Dumnezeu pe pământ. Amin.


***

O, omule! Dă-te înapoi lui Dumnezeu ca să ajung cu tine la începutul omului! Vino spre Mine ca să vezi cât M-am umilit pentru tine născându-Mă prunc pe pământ ca să te învăţ darul prunciei care vine de la naşterea cea din Dumnezeu a omului, aşa cum Eu din Tatăl M-am născut mai înainte de vecii, şi apoi M-am supus Lui până la naşterea Mea din Fecioară pe pământ ca să lucrez Tatălui între oameni şi să Mă arăt pe pământ Dumnezeu venit din cer prunc, şi, crescând ca omul apoi, M-am arătat jertfă a iubirii cu care am venit după om ca să-l trag spre Tatăl prin duhul umilinţei Mele. Amin.

Eu cu darul duhului naşterii Mele din Fecioară îl învăluiesc pe om şi îi grăiesc lui taina naşterii omului la sfârşit de timp, şi sărbătoresc pe pământ cuvânt de naştere a Mea în om şi de naştere a omului din Mine, iar Tatăl priveşte la lucrarea Mea din mijlocul tău, şi la tine, poporul Meu. Amin, amin, amin.


***

Pe pământ sunt două feluri de neamuri: neamul omenesc şi neamul creştinesc. Neamul omenesc poartă numele de fiii oamenilor, iar neamul creştinesc poartă numele de fiii lui Dumnezeu. Am venit pe pământ sub chip de om cu totul, căci am murit ca omul ca să nimicesc în trupul Meu moartea, cel din urmă vrăjmaş pe care omul trebuie să-l nimicească, dar cu puterea Mea din el şi nu cu puterea lui. Omul însă nu se apropie să cunoască această minune lucrătoare de om nou în om. Omul trebuie să nimicească păcatul în trupul său după ce ajunge să-şi amintească de moartea omului zidit din pământ de mâna Mea, şi căruia i-am spus apoi că dacă nu va asculta de Mine va muri negreşit.

O, fii ai lui Dumnezeu, şi voi, fii ai oamenilor! Omul nu poate păcătui decât după ce el moare, căci păcatul se naşte mai întâi în minte şi apoi se coboară în trup şi îi omoară omului inima prin otrava lui, şi apoi omul îşi pierde puterea sufletului şi se învoieşte cu plata păcatului, şi aşa moare omul şi aşa se face el sălaş diavolului care l-a scos pe om din raiul pe care Eu l-am aşezat pe pământ pentru om ca să fie omul după chipul şi asemănarea Mea şi nu să se facă diavol prin nesupunere şi prin neascultare, lucrări prin care omul se face pe sine dumnezeu peste el.


***

Laudă, Ierusalime nou, pe Făcătorul tău, căci glasul Meu din mijlocul tău este făcător şi iarăşi face lumea, şi ea Îl ascultă şi I se închină Lui şi atotputerniciei Lui, care grăieşte peste pământ din ceruri! Amin.

O, cei ce Mă iubesc cu iubirea Mea din ei, se fac ceruri, şi Eu stau în ele, şi din ele Mă slăvesc peste pământ, şi pe ele Mă sprijin pentru facerea din nou a lumii, căci Eu, de când am venit pe pământ şi M-am făcut Fiul Omului, l-am învăţat pe om prin toate câte Eu am fost şi am lucrat, şi i-am arătat lui să se facă el fiu de Dumnezeu precum Eu sunt, iar Eu sunt ascultător şi supus şi iubitor de Tatăl Făcătorul şi nu fac voia Mea între pământ şi cer, şi semăn cu Tatăl prin toate câte fac, căci cel ce este din Tatăl, de El ascultă. Amin, amin, amin.


***

O, popor al cuvântului Meu cel făcător de om, şi apoi de cer şi de pământ nou, după cum este scris să fie şi să se facă aşa! Când a ieşit Ioan din pustie şi s-a arătat la Iordan strigând la oameni: «Pocăiţi-vă!», venind cei ce căpătau la glasul lui temerea de Dumnezeu pentru împărăţia cerurilor care venise odată cu Mine în mijlocul oamenilor, M-am apropiat şi Eu între cei ce veneau spre pocăinţă, şi eram Fiul Tatălui Savaot Care M-a trimis pe pământ să împlinesc voia Lui. M-am aplecat să ascult cu supunere de Ioan care striga peste oameni: «Pocăiţi-vă!». Veneau oamenii şi stăteau la rând să li se împartă iertarea păcatelor spre pocăinţă, apoi, şi spre temere de Dumnezeu pentru voia lui Dumnezeu în ei. O, cine mai stă azi la rând pentru ca să capete darul temerii de Dumnezeu? Toţi îngerii mâniei Mele care vine peste cei fără de Dumnezeu în ei, strigă în lung şi în lat din trâmbiţele lor peste oameni: „Temeţi-vă de Dumnezeu! Temeţi-vă, că vine Domnul judecând după şapte mii de ani de oameni fără temere de Dumnezeu în ei! Temeţi-vă şi veniţi spre umilinţă şi spre pocăinţă şi botezaţi-vă în cuvântul Lui, spre iertarea păcatelor, că voi purtaţi pe voi şapte mii de ani de păcătuire a omului ieşit din om! Temeţi-vă de Dumnezeu, voi, fii ai Săi, şi voi, fii ai oamenilor, că vine Domnul cu dreptatea Sa! Temeţi-vă de El!“. Amin.

O, aşa strigă peste pământ îngerii mâniei Mele, dar omul cel bătrân cât cerul şi pământul nu mai crede că Eu vorbesc cu omul ca şi la început când eram cuvânt cu omul, şi apoi mereu peste toţi cei ce erau locaşul Meu pe pământ cu oamenii ca să-i povăţuiesc şi să-i mustru pe ei întru dreptatea Mea, şi să nu-i părăsesc ca ei să răzleţească vreme după vreme tot mai mult de la temerea de Dumnezeu. Dar iată, nici glasul Meu, nici al îngerilor Mei nu-l mai aude omul cel de la sfârşit; nu-l mai aude, pentru că nu vrea să se teamă de Dumnezeu, iar Eu, cu cât îl strig pe om, cu atât el se depărtează de Mine, căci apasă peste el neascultarea şi nesupunerea cea de şapte mii de ani a omului cel depărtat de Dumnezeu.


***

Iată praznic sfânt de cuvânt, praznic de Bobotează pe pământ! Să se boteze oamenii în acest râu care curge din gura Mea şi să vină spre pocăinţă şi spre iertarea păcatelor lor mai înainte de plata cea pentru păcate. Amin.


***

Am strigat cu lacrimi în mijlocul tău, poporul Meu, şi am spus că Mi-e dor de om frumos după chipul şi asemănarea Mea, căci Eu iubesc ascultarea de Tatăl şi cred în El şi nu în Mine dacă Îi stau supus. O, unde să-Mi găsesc odihna? Unde să-Mi găsesc om frumos, om pe care să-l facă Dumnezeu, şi apoi să-i dea viaţă, şi el s-o lucreze şi s-o păzească apoi, ca să fie el după chipul şi asemănarea Mea precum Eu sunt ca Tatăl? O, nu se mai întoarce omul la Dumnezeu ca să-I dea Lui viaţa sa! Se iubeşte pe sine omul, dă să-şi aibă grijă de zile, şi el este în întuneric, bietul de el, căci cine nu-L iubeşte pe Dumnezeu, şi apoi pe fratele său, acela este în întuneric. Vai celui ce trăieşte după mintea sa, după priceperea sa, că acela se îngâmfă, iar aceasta înseamnă moarte. S-a deprins omul cu blestemul cel pentru neascultare şi pentru care Eu i-am spus: «Prin sudoarea frunţii tale îţi vei rostui viaţa».

O, cel ce nu-L iubeşte pe Dumnezeu cu toată fiinţa lui, neoprindu-şi din ea pentru moarte, pentru sinele lui care este moartea din om, acela îşi vede goliciunea şi şi-o iubeşte, aşa cum Adam şi-a iubit-o după ce s-a văzut gol, şi apoi s-a despărţit de Dumnezeu şi s-a iubit pe sine, căci s-a văzut şi i-a plăcut de el după ce a luat ştiinţă şi s-a văzut apoi. A lepădat omul ascultarea de Dumnezeui şi apoi a murit, căci s-a văzut gol şi a dat să se ascundă, căci era greşit, era căzut în sine, şi când omul păţeşte aşa, atunci se ascunde.

O, îşi dă omul preţuire aşa greşit cum e, aşa gol cum e. S-a uitat omul la propria lui goliciune şi s-a iubit pe sine şi M-a îndepărtat pe Mine, şi de atunci el se luptă să-şi lucreze şi să-şi păzească el viaţa, pe cea de sine, pe cea de la sine. O, cum să-l fac pe om să creadă în Mine şi nu în sine? Să-l fac pe om din carnea şi din sângele lui, cum să fac să-l fac şi să-l am al Meu? O, câtă jale pe Mine, Făcătorul omului! Am luat asupra Mea toate păcatele omului de pe pământ, toate, până ce am fost socotit cel din urmă între oameni, cel mai păcătos între pământ şi cer, Eu, Cel fără de păcat. M-am lăsat apoi chinuit şi sub mare durere de la om, şi apoi M-am aşezat pe cruce după voia omului, ca să trec prin moarte şi să Mă duc la Tatăl cu preţul vieţii omului, cu viaţa Mea pe cruce, ca să i-o dau omului de viaţă prin cruce, căci Mi-am pus-o pe cruce ca iarăşi s-o iau, fiindcă sunt Stăpânul vieţii, sunt Omul Care plânge după om, luând asupra Mea toată vina omului, căci aşa am ştiut Eu să plâng după om, crezând în Tatăl, Care M-a trimis să împlinesc pe pământ plata vieţii omului care şi-a pierdut viaţa prin rodul neascultării lui cea pentru lucrul şi paza vieţii lui cea de veci, din fiinţa Mea pusă în el de viaţă fără de suspin, fără de sfârşit.

Mă doare cu mare zdrobire omul semeţ care nu se mai vindecă de semeţia lui cea cu greşeală, căci cel ce greşeşte se semeţeşte apoi, şi altfel el nu poate să-şi trăiască viaţa lui. O, cu cine să Mă vindec de durerea Mea de la omul cel atât de mare faţă de Mine, căci Eu Mi-am aşezat viaţa pe cruce pentru ca să-i dau omului înviere şi iubire şi umilinţă apoi, iar fără acestea două omul nu are viaţă, căci viaţa are în ea umilinţa care îl face pe om chip al Meu.

Eu pe om pentru Mine l-am făcut, poporul Meu; nu pentru el l-am făcut, dar cine să-i mai spună? Eu îi spun, Eu, căci sunt Cuvântul. Nu să se ascundă de Mine după sine, nu pentru aceasta l-am făcut pe om. Nu să se ascundă după Mine l-am făcut, căci el, după ce el a greşit prin neascultare, a dat vina pe Mine, nu pe sine, şi Mi-a spus: «Femeia pe care mi-ai dat-o, aceea m-a îndemnat, iar eu am mâncat».


***

Caut să grăiesc după priceperea omului, căci sunt plin de milă pentru om. Când grăiesc ţie, poporul Meu, grăiesc ca să dau grăirea Mea la om şi ca să ia omul creştere ca a Mea,


***

Grăiesc după priceperea omului şi sunt plin de milă pentru om şi nu fac aceasta că sunt dator la om, ci fac că sunt milos. Omul însă nu e milos cu Mine, Cel plin de milă, Cel milos pentru el.

Dacă n-aş fi Părinte al multora, n-aş fi milos, poporul Meu. Mila Mea e ca în cer, căci din cer se vede bine pe pământ, se vede bine în om. O, multă strigare, în fel şi chip, am făcut şi tot fac peste om ca să-l aşez pe calea vieţii Mele şi să-l iau de pe calea vieţii lui, dar am lucrat şi lucrez ca un Părinte şi nu ca pedepsitor. Omul însă nu M-a urmat, nu i-a fost milă de suferinţa Mea cea de la el, şi apoi Eu nu l-am mai strigat, nu l-am mai trezit, nu l-am mai mustrat, nu l-am mai lovit Eu, ci l-a lovit fapta lui, iar Eu am luat asupra Mea viaţa lui cea cu greşală în ea, căci sunt milos şi nu-l mai pedepsesc pe cel ce nu Mă ascultă. Iau vina lui asupra Mea, că nu se poate altfel. De două mii de ani, aceasta Îmi este suferinţa, păcatul omului Îmi este ea, şi nu e om să Mă mai ierte de suferinţa Mea cea de la el. Mereu Mi-o face, mereu Mi-o dă, căci omul nu e milos nici cu el, nici cu Dumnezeu, de vreme ce se lasă după gustul lui cel trecător, şi nu e om să-şi priceapă moartea aceasta a lui, şi nu găsesc de la om dragoste pentru dragostea Mea înspre om, şi plâng îndurerat de la om.


***

Cel ce voieşte să-şi biruiască trupul şi firea, să vină să se boteze în numele Meu cu botezul Duhului Sfânt, şi aşa să se adune creştinii la sărbătorile Mele cu voi, şi nu altfel să se adune cu voi, căci am stat între oameni cuvânt atâta vreme, şi omul a rămas el, şi nu s-a dat lui Dumnezeu dacă Eu i-am deschis ca să înţeleagă şi să se înnoiască apoi. Iată, omul nu poate, căci duhul pofteşte împotriva trupului, iar pe pământ sunt numai trupuri de oameni, trupuri care mănâncă trupuri, şi care strigă împotriva lui Dumnezeu.


***

O, ce puţin Mă înţelege omul, iar aceasta o face pentru că nu Mă vrea. La sărbătoarea Duhului Sfânt când Eu chemam mulţimile să se strângă pe lângă voi, nu Mă lua omul de viaţă a lui; nu Mă lua pentru că nu Mă voia.


***

O, poporul Meu, le spun celor ce au aşteptat praznicul Duhului Sfânt şi nu au venit pentru că n-am trimis lor chemare, le spun să caute să înveţe bine din cuvântul Meu ce înseamnă sărbătoare de Duh Sfânt şi lucrare cu îngeri, şi Eu Mă voi milostivi apoi de ei.

Am început zilele de praznic al Duhului Sfânt cu lacrimă pentru toţi cei care veneau şi nu luau pe Duhul Sfânt ca să Se vadă El, apoi, în ei cu lucrarea Sa. Am spus că le-aş culege lacrimile, ca să le duc la Tatăl, dar lacrima se naşte din durere. Aşa le-am spus tuturor celor ce se strângeau lângă Duhul Sfânt, Care Se făcea lacrimă, căci cuvântul lui Dumnezeu este lacrima Duhului Sfânt, Care plânge după om îndumnezeit pe pământ. Le trimit prin voi, copii vestitori, le trimit lor cuvântul celor trei zile de sărbătoare de Duh Sfânt şi le dau îndemn să se privească, şi apoi să se aşeze în faţa cuvântului Meu şi să se lase făcuţi de el, căci cincizeci de ani a plâns Dumnezeu ca să-Şi facă un popor după chipul Său, şi iată ce puţini au rămas!


***

O, poporul Meu, este scris pentru vremea venirii Mele Scriptură hotarnică între bine şi rău, între credinţă şi necredinţă: «Cine este nedrept, să nedreptăţească înainte; cine este spurcat, să se spurce şi mai greu; cine este drept, să facă dreptate şi mai departe; cine este sfânt, să se sfinţească şi mai mult», şi iată, Ioan Botezătorul strigă încă la tot omul să-şi facă vreme fiecare de întoarcere la Dumnezeu, căci Eu sunt îndurător. Dar omul nu ştie că păcatul s-a pecetluit şi că l-a prins sub el pe om, de nu mai ştie omul ce este dulce şi ce este amar, ce este spre viaţă şi ce este spre moarte, căci omul se întoarce mereu la vărsătura lui şi nu poate să învieze, fiindcă nu are iubire, nu are omul temere de Dumnezeu, nu are omul umilinţă cu statornicie, căci pe pământ e mult păcat, iar fărădelegea s-a vărsat peste tot. Eu însă îl zdruncin pe om şi încă îl chem sub scutul Meu mântuitor, dar dacă îl văd fără statornicie, fără fierbinte viaţă şi strigare şi credinţă cu iubire în ea, nu pot să fac mai mult decât face omul, căci Eu sunt umilit şi nu trec peste voia lui, fiindcă aşa este Dumnezeu, şi nu este ca omul.


***

Duhul meu este plin de durere pentru voi, oameni care rătăciţi fără de mângâiere, căci voi nu ştiţi ce este viaţa şi mângâierea ei, şi nici nu vreţi să auziţi pe Domnul, Care Se face cuvânt în mijlocul celor chemaţi, aleşi şi credincioşi Lui, spre slava Lui peste pământ, căci Domnul a făcut cerul şi pământul şi pe om, iar oamenii au uitat şi s-au făcut stăpâni pe ei înşişi, părăsind voia Domnului pentru voia lor pe pământ. Aşa striga Domnul după om în toată vremea profeţilor Lui dintre oameni, iar oamenii îşi vedeau de poftele lor, de voia lor cea ruptă din voile Domnului.

O, oamenilor, viaţa care vă ţine pe voi nu este de la voi, ci este de la Dumnezeul vieţii. Cum de nu vă treziţi din necredinţă, din nepăsare, din rătăcirea voastră cea plină de voi, şi fără teamă de Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul de tron şi aşternut al Său şi nu al vostru?!

O, oameni fără Dumnezeu pe pământ, vă strigă Domnul cu durere, iar durerea Lui se coboară peste voi cu dureri, ca să vă strige, ca să vă întoarcă spre El şi să-I daţi inimile voastre ca să facă din ele casă a Sa pe pământ, dar faptele voastre stau în voi şi în jurul vostru şi v-au acoperit de tot. Se uită sfinţii la voi şi nu mai găsesc între voi om frumos, om plăcut lui Dumnezeu, căci oamenii nu pot sluji la doi stăpâni. O, nu vă fie teamă să auziţi şi să iubiţi legea iubirii de Dumnezeu. Nu vă fie teamă să-I slujiţi Domnului în schimbul slujirii cea pentru voi, căci voi v-aţi aşezat vouă înşivă stăpâni şi nu-L mai aveţi pe Dumnezeu chiar dacă ştiţi despre El crezând în El. Întoarceţi-vă, ca să fiţi voia Lui, ca să vă fie El Stăpân. Veniţi şi învăţaţi, ca să ştiţi cum să lucraţi aşa, că fără Duhul lui Dumnezeu peste voi, prin cei aleşi de El pentru Duhul Său, nu găsiţi viaţa şi calea spre ea.

O, oamenilor, aţi uitat taina vieţii, şi sunteţi prea păcătoşi. Uitaţi-vă la Adam, cel ce s-a ales pe sine dându-L pe Dumnezeu de la el, căci neascultarea şi voia de sine îi iau omului tot mersul cel din Dumnezeu pe pământ, şi omul pierde avutul vieţii, pierde cărarea cea cu voia Domnului pe ea, cea cu glasul Domnului pe ea şi cu ascultarea de El, care este viaţa voastră. V-a învăţat Domnul cum să vă dăruiţi viaţa, ca să fiţi binecuvântaţi şi slăviţi de El la venirea Sa cea de acum. El va spune celor ce Îl cred şi Îl ascultă şi Îl iubesc pe pământ: «Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi împărăţia vieţii! Luaţi plata iubirii şi a ascultării, că Eu am fost neputincios şi gol şi flămând şi însetat şi strâmtorat de necredincioşi şi străin şi fără casă, iar voi Mi-aţi dat mângâiere şi îngrijire şi haină şi pâine şi apă şi cercetare la greu şi la vreme de primejdie, şi căldură Mi-aţi dat şi M-aţi luat în casă, căci cui aţi făcut aşa, dintre cei mai mici ai Mei care s-au supus Mie, nu lor, ci Mie Mi-aţi făcut».

Pe vremea profeţilor, care erau micşoraţi de toţi oamenii, erau între oameni inimi mari, care slujeau slujitorilor Domnului, celor ce profeţeau cuvântul Domnului pentru întoarcerea oamenilor de la rătăcirea lor de Dumnezeu, iar cei ce ajutau pe profeţi, erau binecuvântaţii Domnului. Oamenii însă nu ştiu care sunt cei ai Domnului ca să le facă bine la aceia şi nu celor asemenea lor în fărădelegi, şi iată, nu ştiu oamenii ce este Dumnezeu şi ce este omul.

O, oamenilor, a venit Domnul pe pământ, şi strigă peste voi cu Duhul Său Cel Sfânt, ca să vă dea înţelepciunea vieţii.


***

O, Tată, Mă rog Ţie cu cei rugători, cu poporul Nostru Mă rog. Hai să strângem ploaia cea multă, că e multă, Tată. Hai să fim miloşi, că avem spre Noi copii rugători pentru Noi, şi pentru ei, şi pentru pământul român, şi pentru cerul cel nou şi pământul cel nou, şi hai, Tată, să dăm omului duh nou, inimă nouă, dor de cer pe pământ, Tată, ca să fie precum în cer pe pământ. Amin.

Hai, mamă, ridică mâinile spre rugăciune, ridică cerul de sfinţi şi de îngeri şi hai să facem rugăciune pe pământ cu poporul cuvântului Meu, să-i spunem ploii cea multă să se tragă în cămările ei şi să fie cuminte, că e prea multă apă din cer pe pământ. Hai să răzbatem cu cuvântul peste oameni şi să-i trezim la viaţă cerească înaintea lui Dumnezeu, că duhul lumesc este prea înşelător şi nu-i dă omului răgaz să-şi vină în fire, să alerge spre scăpare, spre mângâiere pentru Dumnezeu, că e durut Dumnezeu de la om, mamă.


***

E mare întunericul din om, căci duhul lumii se luptă pe pământ cu omul prin mândria din om, şi plânge Dumnezeu între sfinţi, şi lucrează durere peste om, ca să-l trezească din nepăsare şi să-L cheme pe Dumnezeu pe pământ şi să se lase omul biruit de Dumnezeu, mântuit de pierzare şi cu dor de veşnicie, căci dorul de Dumnezeu îl va mântui pe om de moarte, iar Eu voi suna învierea morţilor şi voi da înapoi celor vii nestricăciunea, dar îi rog pe oameni pentru ea, ca s-o caute în ei şi s-o trezească şi s-o iubească şi să-Mi dea viaţă în ei, iar Eu să înnoiesc lumea, aşa cum am de lucrat acum, mamă.

– O, ce lucrare dulce este cuvântul Tău, Mântuitorule Doamne, copil al Tatălui şi al meu! M-am născut pe pământ ca să Te cobor pe Tine din Tatăl la om, ca să Te nasc prunc şi să Te cresc cu dor şi să Te dau omului de Mântuitor. Smerită şi plânsă mi-a fost viaţa, de durerea mea cea pentru Tine şi pentru om, şi n-a putut şi nu poate omul pricepe cât de măreaţă a fost şi este venirea Ta pentru salvarea lui. Grăiesc cu Tine, şi Tu, cu mine, şi apoi ne împart la oameni copiii cei împărţitori de Dumnezeu, că e vremea să-l strigăm pe om până ne va auzi, Fiule Doamne. O, nu se mai poate omul întoarce spre adevărul vieţii, dar eu Te rog acum, în ziua mea de serbare din mijlocul poporului Tău, dă-i omului duh nou, dă-i simţire cerească, dă-i putere să Te primească şi să se aplece să ia din izvorul cuvântului Tău, căci omul mare piere, iar cel mic înviază prin smerenie şi prin iubire ca a Ta, Doamne milos pentru om.


***

Îi rog pe oameni să înveţe dorul cel mângâietor în dureri şi în bucurii, dor de Dumnezeu, dor de cer pe pământ. Îi rog să înveţe rugăciunea cea cu folos, nu cea pentru cele pieritoare pe pământ. Iar duhului lumii, duhului potrivnic lui Dumnezeu şi sufletului omului, îi spun să ia aminte la Scriptura care îi profeţeşte sfârşitul, şi să se dea din calea oamenilor, că oamenii trebuie să-L primească pe Dumnezeu şi să-I dea Lui toată slava, toată iubirea şi viaţa lor, ca să vină apoi învierea celor vii şi a celor din morminte, că aproape este biruinţa zilei Domnului, cerul cel nou şi pământul cel nou, şi adevărată este această Scriptură, şi ea se va împlini şi apoi va dăinui. Amin.

O, Fiule Doamne, aşa cum pe toate le-ai zidit, Tu iarăşi eşti ziditor a toate câte vor rămâne, dar să nu uiţi de milă pentru om, şi să-i dai lui duh înţelept, cu care să poată birui duhul lumii, Doamne. Ai grijă, cu dor Te rog să iei de pe pământ duhul lumesc şi să aşezi în oameni dorul de Tine, dorul de cer pe pământ, că omul nu poate birui, Doamne Fiule. Tu eşti începutul învierii. Înviază Tu în om şi fă-l să dorească după izvorul Tău, după glasul Tău, care grăieşte peste pământul român, ca iarăşi să se facă prin cuvânt lumea şi faţa Ta peste ea, Fiule al meu. De două mii de ani aşteptăm în mare taină. Aşteaptă sfinţii să intre Duhul cuvântului Tău în oameni şi să se nască în ei dor sfânt, dor de cer pe pământ, ca să vii cu sfinţii Tăi între oameni, căci împărăţia Ta e fără de sfârşit, Fiule scump. Tot cuvântul meu pune-l înaintea Ta şi dă-i putere de împlinire, că Tu mereu m-ai ascultat, mereu mă asculţi cu fiască iubire, şi cu cerească putere mă mângâi, mângâindu-Te cu rugăciunea mea şi cu puterea Ta prin ea.


***

Eu i-am spus omului: «Cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie». O, greu mai înţelege acest har omul care dă să vină după Mine şi la Mine. I-am spus omului să-Mi urmeze Mie dacă se leapădă de sine pentru ca să vină după Mine. De două mii de ani am spus acest cuvânt, şi de două mii de ani cei ce dau să vină după Mine se fac farisei între Mine şi ei, căci omul nu are har, nu are iubire de Dumnezeu pentru Dumnezeu, ci are pentru sine, şi Mă scoate pe Mine dator pentru calea lui înspre Mine. Eu însă îi spun acum omului că nu va găsi calea Mea decât cel ce este ca Mine, blând şi smerit cu inima, mergând zdrobit în el pe calea cea cu slavă pe ea, pe calea cea cu smerenie ca a Mea aşa cum vameşul îşi bătea inima zdrobindu-şi-o înaintea Mea ca să-l miluiesc pe el pentru neputinţele lui.

Iubirea de Dumnezeu se face har ceresc în om, şi se împarte, şi Îl împarte pe Dumnezeu când ea este ca Dumnezeu în om.


***

O, poporul Meu, este amintită în ziua aceasta ziua înfricoşatei judecăţi. Dar pentru cine va fi ea înfricoşată? Va fi aşa pentru cei ce se vor pedepsi de înseşi faptele lor strânse de ei împotriva lor, iar pe cei drepţi şi sfinţi, răsplătiţi pentru cele strânse pe masa nunţii Mele ca podoabe de nuntă, căci faptele sfinţilor vin după ei, precum este scris. O, totul este veşnic, fiilor, căci Eu Însumi am spus: «Vor merge cei necredincioşi şi răi la osânda veşnică, iar drepţii, la viaţă veşnică».

Poporul Meu, nu ştie omul cel bogat pământeşte, nu ştie, săracul, cum să-şi strângă în cer când el caută să-şi strângă aşa. El nu ştie pe ce cale ajung la Domnul faptele bunătăţii lui. El nu ştie de cei prea mici ai Mei de pe pământ. Cei ce sunt ai Mei sunt cei ce-Mi slujesc Mie şi nu loruşi, sunt cei ce slujesc bogaţilor şi înţelepţilor pământului pentru ca să vadă aceştia calea împărăţiei cerurilor, şi pe Mine cu cei prea mici ai Mei pe pământ în mijlocul neamurilor de pe el, aşteptându-i pe bogaţi să vină la masa Mea şi să umble întru poruncile Mele ca să-i pot Eu pomeni pe ei între cei de-a dreapta Mea în împărăţia Mea. Dar Eu îi strig acum, şi iarăşi le spun lor despre înfricoşata judecată.

O, fii ai oamenilor! Voi, bogaţi şi înţelepţi pământeşte! Numai cei ce ştiu să se facă din capre oi, numai aceia îi pot afla pe cei prea mici ai Mei, cercetându-i apoi pe ei în necazurile lor cele pentru Evanghelia Mea care este vestită prin ei de la margini la margini, ca apoi Eu să vin, şi ca nimeni să nu poată spune că n-a ştiut că vin sau că n-am venit şi n-am bătut peste tot să Mi se deschidă ca să intru şi să cinez cu cei ce primesc darul credinţei în venirea Fiului Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii şi îngerii cu El, şezând pe tronul slavei Sale şi adunând înaintea Lui toate neamurile; ca să nu zică nimeni că n-a ştiut venirea Mirelui la mireasă şi masa nunţii Lui la care au fost chemaţi toţi, toate neamurile de pe pământ. Amin.

O, fii ai oamenilor! Tot ce iubiţi şi trăiţi voi, totul este deşertăciune şi goană după vânt, precum este scris, dar împărăţia Mea este veşnică, iar voi spre ea nu ştiţi calea. Iată-Mă în mijlocul unui popor neluat în seamă de voi, cei ce vă cheltuiţi vremea de pe pământ fără de faptele vieţii veşnice. Veniţi şi vă suiţi spre muntele învăţăturii şi luaţi de pe masa Mea viaţă veşnică pentru voi, căci faţa lumii trece, dar cuvântul Meu şi fiii lui cei credincioşi rămân în veac, rămân cei ce se sfinţesc pentru Mine. Amin.

Eu am făcut cerul şi pământul, o, fii ai oamenilor! Eu sunt Cel ce v-am dat sufletul. Eu sunt Cel ce sunt, iar numele Meu se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu, şi cu el Mă scriu înaintea voastră să vă chem de-a dreapta Mea învăţându-vă să căutaţi mai întâi învăţătura faptelor vieţii veşnice, şi apoi să staţi înaintea venirii Mele, căci Eu vin. Amin.


***

Cu Duhul Sfânt Mângâietorul cobor în mijlocul tău, popor al cuvântului Meu, şi cu El te povăţuiesc, şi cu El te întăresc, şi cu El suflu peste tine înviorare mereu, ca să pot Eu cu tine şi ca să poţi tu cu Mine peste pământ cu Duhul Meu, cu facerea din nou a lumii, că nu mai este decât sfârşitul lumii peste tot pe pământ, fiindcă lumea cea fără de Dumnezeu îşi lucrează numai sfârşit, numai vremelnicie, căci ea nu aşteaptă veşnicia şi nu are cine să-i spună despre ea, iar Eu vin cu ea pe pământ şi n-am cui să-i spun de ea şi n-am cui să i-o dau.

Mă mângâi cu tine în suspinul Meu, poporul Meu. Suspin cu tine, căci te-am învăţat să semeni cu Mine şi să suspini şi tu după om, că mare este rătăcirea omului de pe pământ, iar Eu, Domnul, am în mijlocul tău venirea Mea după om, lucrarea Mea de strigare după fiecare om, ca să vină omul pe calea luminii şi să stea pe ea, şi ca să scape el de duhul întunericului acestui veac, care îl ţine pe om în duhul rătăcirii de Dumnezeu.

Eu vreau să-l trag pe om înapoi la Tatăl. Când am plecat la Tatăl ca să Mă aşez iarăşi de-a dreapta Lui, în ascultare de El, după înălţarea Mea între cele cereşti, am spus că dacă Mă voi duce îi voi trage pe toţi la Tatăl. Dar Mie nu Mi-e milă numai de cei ce M-au iubit şi Mă iubesc şi Mă aşteaptă mereu cu dor, ci Mi-e milă de tot sufletul de pe pământ, şi Mi-e milă, şi suspin după om. Dacă omul ar suspina după Mine, Eu n-aş mai purta atâta suspin, dar omul nu ştie ce este suspinul Domnului, plânsul Duhului Sfânt Mângâietorul, Duhul cu Care Eu vin pe pământ ca să-l învăţ pe om Duhul lui Dumnezeu, şi să scape omul de duhul lui care îi aduce şi lui şi Mie durere şi suspin. Aşa a păţit omul cel zidit de mâna Mea în vremea facerii cea de la început, după ce am făcut cerul şi pământul şi toate podoabele lor. A lăsat omul pe Dumnezeu şi s-a luat după duhul său şi nu s-a mai întors înapoi la Mine ca să-i dau iarăşi viaţa Mea în el, statul Meu în el, şi el să-Mi dea Mie viaţa şi să-Mi dea iubirea din care Eu l-am zidit pe el.


***

O, nu mai are omul mângâiere pe pământ, şi în zadar caută să aibă, în zadar îşi face fii omul. Totul e numai minciună pe pământ, şi omul nu ştie să se mai întoarcă la Dumnezeu. Eu însă vin cu Duhul Sfânt Mângâietorul, căci le-am zis celor ce Mă iubeau: «Dacă Mă duc la Tatăl, nu vă voi lăsa orfani, ci alt Mângâietor vă voi trimite ca să vă înveţe şi ca să fie cu voi în lume».

Duhul Sfânt este Cel ce S-a împărţit pe Sine prin prooroci, şi n-a fost pământul fără Dumnezeu pe el, dar omul n-a mai avut ochi şi urechi spre Dumnezeu, căci a căzut pe pământ, iar Eu vin să-l ridic şi să-i dau înapoi raiul, că pentru om am făcut raiul, poporul Meu.

Cu lacrimi şi cu suspin nemângâiat a părăsit omul raiul după ce călcase legea iubirii lui Dumnezeu, iar acum, Eu, Domnul, voiesc de la om, cu lacrimi şi cu suspin să caute după locul lui din rai, căci raiul a fost făcut, şi este, precum Dumnezeu este şi Se poartă după om să-l cheme înapoi în rai, în viaţa Duhului Sfânt Mângâietorul, căci Eu nu l-am lăsat orfan pe om dacă M-am aşezat ascultător de-a dreapta Tatălui ca să fiu voia Lui şi nu a Mea, şi ca să ia omul pildă de la Mine şi să stea de-a dreapta Mea şi să Mă preţuiască, şi ca să-l preţuiesc şi Eu, şi să-l păzesc de vrăjmăşia duhului potrivnic lui Dumnezeu şi care l-a luat pe om din braţul Meu, din raiul cel făcut pentru om ca să fie al Meu omul.


***

Vin după om Eu Însumi, că nu mai vede omul calea care să-l ducă spre pacea lui, spre odihna lui cea de după alergarea cea multă a lui. Vin şi stau cu cuvântul Duhului Sfânt în calea omului, numai să Mă cunoască omul. Dacă omul voieşte, Mă cunoaşte, iar dacă nu voieşte, el nu-şi deschide inima şi urechea ca să cunoască şoapta Mea, suspinul Meu cu care plâng pe urma omului ca să-i aduc împăcarea cu Tatăl, şi apoi să-i dau mâna şi să-l trag la Tatăl, unde îl aşteaptă îmbrăţişarea cea de tată şi bucuria cerului pentru întoarcerea omului la Tatăl. Amin.

O, Tată Savaot, umblu suspinând după om ca să-l aduc la Tine, Tată, aşa cum am spus că voi lucra atunci când M-am tras de lângă ucenici şi când le-am spus că merg la Tine ca să-i trag pe toţi la Tine, la Tatăl Meu, ca să fim iarăşi în fericire cu omul, Tată. Iată, Îţi cer cu rugă din mijlocul poporului care Ne primeşte ca pe Dumnezeu, şi Te rog din mijlocul lui şi cu el Te rog să împlineşti Scriptura naşterii din nou a lumii. Te rog pentru inimă nouă în om, Tată, că Mi-e dor de dragostea Mea în om, ca să-Ţi aduc înapoi omul, Tată, ca să-l trag la Tine şi să fie omul.

Plânge omul cel zidit de mâna Mea, plânge după tot omul care s-a născut din om, şi se roagă la Tine şi la Mine să-i dau inimă nouă omului de azi, ca să se facă salvator omul cel de azi şi să asculte de Dumnezeu aşa cum ascult Eu de Tine, Tată, că Îţi sunt Fiu iubit, iar Tu faci voia Ta prin Mine, fiindcă Eu aşa voiesc şi aşa Îţi sunt Fiu iubit. Amin.

– O, Fiule cu duh de copil, Tu eşti Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, şi cu duh de copil al Meu lucrezi ca şi Mine, iar Tu ai ştiut taina aceasta cerească atunci când ai spus că dacă omul nu se va face copil, nu va intra în împărăţia lui Dumnezeu, nu va avea în el împărăţia lui Dumnezeu.

Duhul de copil ca şi Duhul Tău, Dumnezeule-copil, aceasta îi doresc Eu, Tatăl, poporului cuvântului venirii Tale după două veacuri când iarăşi vii pe pământ după om pentru ca să-l faci iarăşi pe om după chipul şi asemănarea Noastră, Dumnezeule-copil. Te-am coborât pe pământ şi le-am spus tuturor că eşti Fiul Meu, şi tot aşa le spun şi azi tuturor: El este Fiul Meu, şi întru El Eu sunt şi Eu binevoiesc, iar în El este Duhul Sfânt Mângâietorul, cuvântul Tatălui şi al Fiului pentru naşterea din nou a lumii, căci Eu şi cu Fiul Meu iarăşi lucrăm şi noi le facem pe toate, precum este scris să se împlinească acum, la sfârşit. Amin, amin, amin.

– O, fii ai oamenilor, vă grăieşte Tatăl şi Fiul, Fiul şi Tatăl din mijlocul poporului venirii Domnului pentru facerea din nou a lumii. Lăsaţi-vă chemaţi, lăsaţi-vă aleşi, că vine Domnul pe pământ ca să-i aleagă pe cei credincioşi venirii Lui şi să le dea loc pregătit, ca acolo unde este El, să fiţi şi voi, dar faceţi-vă ucenici ai venirii Mele de la Tatăl la voi şi după voi.

Lăsaţi-vă de duhul acestui veac, căci duhul lumii este duhul cel vrăjmaş lui Dumnezeu şi nimeni nu poate să facă cele ale lui Dumnezeu dacă nu este chemat, ales şi credincios, dacă nu este trimis de Dumnezeu, după ce seamănă cu Dumnezeu unul ca acela. Veniţi la lumină, ieşiţi la lumină, căci viaţa înseamnă Dumnezeu, dar învăţaţi taina vieţii. Postiţi de tot ce este rău şi întunecat şi hrăniţi-vă cu Duhul Sfânt Mângâietorul, căci Eu am spus tuturor că omul nu trăieşte dacă mănâncă numai pâine, ci trăieşte dacă se hrăneşte cu cuvântul cel ieşit din gura lui Dumnezeu. Şi iată masa Mea! Luaţi din ea şi hrăniţi-vă cu duhul vieţii veşnice şi faceţi-vă fii ai lui Dumnezeu, plini de har şi de adevăr, închinându-vă Domnului. Pregătiţi-vă viaţa şi hăinuţa ei hrănindu-vă cu Duhul Sfânt Mângâietorul, şi staţi ca unii care aşteaptă pe Stăpânul lor să vină şi să le aducă bucuria veşniciei lor, cerul cel nou şi pământul cel nou pentru cei ce învaţă de la Dumnezeu, aşa cum Eu învăţ de la Tatăl, şi de la El iau şi vă dau. Amin, amin, amin.


***

Lucrarea cuvântului Meu este făcătoare de cer nou şi de pământ nou, iar facerea este mereu cu dureri, şi greu de tot se apleacă omul sub ea, că el este învăţat cu cele de pe pământ şi cu greu se ridică omul pentru facerea Mea.

Din timp în timp am avut pe sfinţi şi pe mucenici ca pildă de facere a omului născut de sus, dar omul care alunecă mereu în sine şi în cele ca pe pământ uită de naşterea lui din Dumnezeu, uită de Făcătorul a toate, iar ca să nu uite îi trebuie dragoste de trăiri cereşti omului, îi trebuie veghe dulce, credinţă cu dor şi faptă cu iubire, toate întru răbdarea cea de sus învăluite, căci taina sfinţilor este răbdarea, de la care vine toată înţelepciunea, toată puterea cea pentru Dumnezeu pe pământ în om. Amin.

Răbdarea cea de sus nu-l îndreptăţeşte pe om, ci îl înţelepţeşte spre iubire, spre leagănul cel sfânt al vieţii omului, poporul Meu. Cei serbaţi azi în duh de biserică mărturisitoare pentru sfinţi au avut răbdarea iubirii, iubirea răbdării, şi au avut credinţa că sunt ai lui Dumnezeu pe pământ, şi au arătat că nu este Dumnezeu mai mare ca Dumnezeul lor chiar dacă împăraţii pământului prin orbirea sufletului lor au crezut mereu că ei sunt stăpânii oamenilor şi că oamenii trebuie să dea totul pentru ei.

O, poporul Meu, Eu am făcut cale bine desluşită spre Mine pentru om acum când vin cuvânt la tine. L-aş vrea pe om mai văzător, mai iubitor, mai adevărat pentru Dumnezeu, dar cele de pe pământ îl despart pe om de Dumnezeu. Te-am luat din lume şi te-am făcut popor al cuvântului Meu şi te-am aşezat în calea omului ca să te ia omul de cale a lui spre Mine şi ca să găsească omul pe Dumnezeu şi să-L iubească şi să uite apoi pe cele care-l despart pe om de cer, şi să se folosească de ele pentru împărăţia Mea cu omul şi nu aşa cum face el până ce Îl uită pe Dumnezeu, Făcătorul a toate câte sunt cu adevărat.


***

La praznic de Duh Sfânt te binecuvintez cu binecuvântarea Domnului Dumnezeului tău, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Ierusalime român, şi te aşez întru întâmpinarea Mea şi te întăresc întru sfinţenia duhului şi a sufletului şi a trupului, ca să fii voia Mea, popor al cuvântului Meu, iar tu să Mă împlineşti întru tine cu împărăţia Mea şi să-Mi vindeci aşteptarea cea de şapte mii de ani după om, că Eu am coborât pe pământ învăţătură cerească timp de cincizeci de ani, iar cel ce trăieşte prin ea, acela se face odihna şi pacea Mea şi se face împărăţia Mea, poporul Meu. Dulce şi blând l-am învăţat şi în această vreme pe om. Ca un Învăţător milos Mi-am aşezat cuvântul pe pământ, şi am făcut din el venirea Mea a doua oară de la Tatăl la oameni. L-am strigat cu duioşie pe om, şi am stat în calea lui cu duh dătător de viaţă, iar acum îi dau omului cartea Mea cea de cincizeci de ani la sfârşit de timp şi încă îl aştept să-Mi dea iubire, să-Mi dea milă, şi să înveţe că milă voiesc, nu jertfă, căci jertfa lui nu Mă mângâie nici pe Mine, nici pe el, ci Mă mângâie mângâierea lui, căci sunt de şapte mii de ani îndurerat şi plin de dor după viaţa Mea în om, aşteptând să Mă aşez în el cu împărăţia Mea, cu pacea Mea şi a lui, şi să fac, sprijinit de om, cer nou şi pământ nou, aşa cum am făgăduit prin prooroci, poporul Meu.


***

Hai, trâmbiţa Mea, fă-te cuvânt cu putere, fă-te împărţitoare de carte din cer împreună cu cei mici care Ne sunt rodul, Verginico. Amin, amin, amin.

– O, Doamne, Care Te împarţi şi rămâi întreg pentru fiecare din cei care Te voiesc întreg în ei! O, Mielule al Tatălui, să le dăm cuvânt de împărăţie cerească la cei ce vor primi cartea Ta!


***

Ne-am aşezat cu poporul cel credincios şi ne-am arătat lumii mulţi ani la rând, dar lumea a rămas tot păgână, tot în pofte, tot fără lumină, Doamne. Acum am dat lumii cartea Ta spre vedere, ca să vadă şi să ştie şi să audă lumea că Tu Te-ai făcut cuvânt şi carte de învăţătură din cer peste om, dar lumea are duhul ei şi nu poate să Te iubească urmându-Te, de vreme ce Tu mărturiseşti că faptele ei sunt rele. Iată, acum îi învăţăm pe cei ce s-au hrănit de la Tine, îi chemăm şi le dăm cartea Ta şi îi învăţăm să-L iubească pe Dumnezeu şi nu să fugă de învăţătura Ta împlinită în ei, căci fericit este cel ce Te iubeşte şi Te caută ca să-i spui pe toate cele ce nu sunt bune ale lui, căci acela este cu duhul umilit, duh în care poate fi zidită împărăţia Ta. Amin.

O, popor hrănit şi strigat mereu din cer la masa Domnului, la masa cuvântului! Adu-ţi aminte de Domnul Dumnezeul tău şi să nu iubeşti alt dumnezeu în afară de El şi să nu te iubeşti nici pe tine împotriva Lui, împotriva Celui ce vine să ia de pe tine faptele tale rele şi să Se aşeze apoi în tine cu împărăţia Sa, care înţelege şi poate ca Dumnezeu în om. Când El era cu ucenicii Lui prin lume, le spunea lor: «Pe voi lumea nu vă urăşte, dar pe Mine Mă urăşte, pentru că Eu mărturisesc despre ea că faptele ei sunt rele».

O, popor care ai mâncat cu Domnul la masa aceasta de cuvânt! Să nu-L urăşti pe Domnul pentru faptele tale rele, ci să te apropii de fiinţa Lui ca să te cureţe El de cele străine de Dumnezeu. Caută să poţi şi să vrei să-I dai Domnului grija de viaţa ta, căci zis-a Domnul: «Să nu vă îngrijiţi ce veţi mânca şi cu ce vă veţi îmbrăca, fiindcă toate acestea păgânii lumii le caută, iar împărăţia cerurilor a fost găsită dreaptă de către toţi fiii ei, şi toate cele de trebuinţă lor li se adaugă lor». Tu, cel ce ai mâncat la această masă, ferice ţie dacă vei lua de la Domnul învăţătură şi mustrare spre înţelepţirea ta fără să-L urăşti pe Domnul pentru faptele tale rele. Tu să-L iubeşti pe Domnul, Care te curăţă de rău pentru ca să te facă împărăţie a Sa, şi să ştii să iei de la El când El îţi dă viaţa Sa. Numai Domnul înseamnă viaţă, numai El este fără de sfârşit, ca şi izvorul Lui de cuvânt cu care iarăşi face lumea cea pentru sfinţi, şi fericiţi sunt păcătoşii care se apleacă Domnului ca să se facă sfinţi, că aceia Îl vor iubi pe El cu putere, iar El le va da putere să se facă fii ai lui Dumnezeu, şi aceasta este calea iubirii omului spre Dumnezeu, iar altă faţă nu are iubirea, popor hrănit de Dumnezeu. Ia cartea şi citeşte-o şi fă din învăţătura ei cale a Domnului spre tine şi a ta spre Domnul, dar să nu fii neînţelept ca să crezi că e ca pe pământ calea cea cu Domnul, căci El a spus că voia Lui pe pământ trebuie să fie ca în cer, nu ca pe pământ.


***

O, Doamne, dintre sfinţi m-am sărbătorit cu duhul umilinţei mele, cu care m-am făcut locaş al Tău şi din care Tu Ţi-ai povăţuit un popor. Te rog din ceata sfinţilor Tăi, şi cu ei Te rog, coboară Duhul Tău Cel Sfânt în toţi cei care s-au hrănit din masa cuvântului Tău, şi fă-i pe ei să se lase plămădiţi de Tine, născuţi din nou, din cuvântul Tău, şi să aibă înţelepciunea aceasta în ei şi să ştie ei că fără înţelepciunea umilinţei nu poate nimeni să se facă locaş al Tău între oameni. Dă-le lor Duh Sfânt şi nu-i lăsa să mai alunece spre duhul lumii. Dă-le lor putere să stea în Tine şi să nu Te mai părăsească. Dă-le lor ajutor prin sfinţi şi ajută-i să stea cu sfinţii şi cu îngerii pe pământ prin căutarea lor după ei, şi înţelepţeşte-i, Doamne, spre această unire a lor cu cerul Tău cel nevăzut, cerul de sfinţi şi de îngeri, Doamne, ca apoi să Te descoperi cu ei şi lângă ei cu slava Ta cea nevăzută acum, dar care se va arăta curând, curând, Doamne al celor umiliţi, Mieluţule umilit al Tatălui ceresc. Amin, amin, amin.


***

O, botezătorule al Meu! Cum, oare, să mai lucrez Eu peste om ca să înţeleagă omul ce înseamnă Dumnezeu şi ce înseamnă omul lui Dumnezeu şi ce înseamnă omul de rând? Cum să mai fac cu omul de pe pământ? Eu am venit pe pământ cu duh dătător de viaţă. I-am arătat omului viaţa Mea, jertfa Mea înaintea Tatălui şi înaintea omului şi aşa M-am făcut Eu învăţătorul omului. Eu Însumi i-am arătat omului cum să-i fie firea şi mintea şi inima şi mersul vieţii lui pe pământ. O, nu s-a uitat omul la Mine nici atunci, nici acum. Am rămas cel din urmă şi atunci, şi acum, căci omul nu ştie ce înseamnă Dumnezeu, că dacă ar fi ştiut M-ar fi cunoscut omul, dar cei ce M-au ştiut atunci şi M-au cunoscut, aceia sunt cei care Mă cunosc şi acum. M-au cunoscut cei ce s-au născut sfinţi şi cei ce s-au făcut sfinţi la propovăduirea Mea, dar astăzi Eu proorocesc pe pământ de cincizeci de ani şi nu se face nimeni sfânt sub jalnica Mea zbatere ca să-Mi fac loc lângă om şi apoi în om cu facerea lui după chipul şi asemănarea Mea.

O, cu cine să plâng Eu în cer pentru jalea Mea, dacă nu cu sfinţii Mei, care se uită după cei din urmă, după cei aşteptaţi de toată făptura suspinândă înaintea Mea de şapte mii de ani pentru salvarea ei, pentru locul Meu pe pământ cu omul şi cu toată firea? O, ce să fac în zi de sărbătoare de sfinţi, decât să plâng cu sfinţii Mei, iar ei să plângă cu Mine? Dacă omul nu plânge cu Mine, Cel plâns de la el, cu cine să-Mi mai plâng Eu plânsul dacă nu cu sfinţii care au plâns şi pe pământ cu Mine şi după Mine şi pentru Mine, Cel dispreţuit de om? Omul petrece în tot ce zice că-i face lui bine şi nu poate cu Mine omul. O, botezătorule al Meu, plângem unul spre altul de jalea Tatălui, Care este în Noi zdrobit de la om. Plângem, ca şi pe pământ plângem, şi Ne întărim pentru dureri. Numai pentru dureri trebuie Noi să prindem puteri. Cum să facem, oare, cu omul ca să-şi dorească raiul, locul Meu cu omul? Hai să Ne mângâiem pentru dureri şi în dorul Nostru după omul cel pribeag de cer pe pământ. Hai să suspinăm adânc şi să Ne audă omul, şi să Ne audă. Amin, amin, amin.


***

Eu Te mângâi cu mâna mea cu care am turnat peste creştetul Tău apă botezătoare în Iordan şi Îţi amintesc de durerea mea cu care îi învăţam pe oameni să se pocăiască şi să se lase ei apoi locaş al împărăţiei Tale cu care ai venit pe pământ ca s-o aşezi în om. Ei însă veneau de frica mâniei cereşti pentru rătăcirea vieţii lor, dar nu veneau pentru pocăinţă. Azi tot pentru pocăinţa lor ai venit din cer cuvânt şi semn al venirii Tale, dar oamenii rămân departe de chemarea Ta cu faptele lor, cu viaţa lor, şi ca puii de viperă dau să fugă de mânie şi nicidecum pentru pocăinţă şi pentru viaţă sfântă şi nouă apoi. Vine la Tine omul, şi dă să Te piardă pe Tine apoi pentru viaţa lui, şi nu vine cu pocăinţă omul.


***

O, Doamne blând şi Mieluţ supus al Tatălui şi al omului! Să strig iar la oameni să se pocăiască aşa cum strigam acum două mii de ani la cei ce veneau să se boteze fără duh de pocăinţă mai întâi? Iată, strig şi le spun, ca şi David le spun celor ce se simt stăpâni în locul Tău peste pământ şi peste ei: «Învăţaţi-vă să-I slujiţi Domnului cu frică, şi cu cutremur bucuraţi-vă apoi, împăraţi care judecaţi pământul. Înţelegeţi şi luaţi învăţătura aceasta, ca nu cumva să nu aveţi unde fugi de mânia ce va să vină şi să pieriţi din calea cea dreaptă care vă cheamă spre ea, când se va aprinde într-o clipă mânia Domnului. Pocăiţi-vă şi rodiţi roade de pocăinţă şi nu vă bizuiţi pe Domnul ca pe Tatăl vostru dacă nu luaţi din Duhul Lui dătător de viaţă veşnică întru El, căci Domnul poate să-Şi facă fii vrednici Lui din cei neluaţi în seamă de voi. Aplecaţi-vă şi luaţi de la Dumnezeu, căci El este înţelepciunea vieţii, o, împăraţi şi oameni de pe pământ!». Amin.

Şi acum, Mieluţule Doamne, împlineşte rodul strigării mele la om. Amin, amin, amin.

– O, Eu cu sfinţii plâng pentru neascultarea omului, iar cel ce ştie să ia de la Dumnezeu viaţă, va lua şi va avea şi va face lucrare de nou Ierusalim înaintea Mea.


***

Voi, fii ai oamenilor, desfaceţi-vă auzul când eu, proorocul venirii Domnului, îi învăţ pe cei ce cred sfinţindu-se pentru ziua venirii lui Hristos. Oricine aţi fi voi, când săvârşiţi faptele necredinţei voastre, zadarnic spuneţi: „Cine ne va vedea pe noi?”. O, aşternutul Domnului este pământul şi nu este nimic ascuns de ochii Domnului, de cerul Domnului. Alergaţi după vindecare de păcate şi de toate cele ascunse din voi. Nu staţi nevindecaţi, că iată, bolnavul primeşte pe doctor şi îl caută când are dureri, dar omul cel păcătos nu-şi mai caută vindecare şi nu mai are minte să-şi vadă viaţa lui căzută. Daţi-vă Domnului spre vindecare şi sculaţi-vă mai înainte de ziua Lui cea mare când toţi îl vor vedea pe El, căci morţii aud glasul Domnului şi se vor scula curând şi vor mărturisi, iar cei vii cu trupul se vor înspăimânta de ziua Lui cea mare şi nu vor mai fi necredincioşi.


***

Sunt azi cu proorocul Ilie în suspinul Meu cu care cobor pe pământ. Mă însoţesc sfinţii în coborârea Mea, căci hrana lor este cuvântul Meu, şi mult au aşteptat ei masa Mea de cuvânt, statul lor la masă cu Mine pe pământ, căci pământul este aşternutul cerului şi nu altceva este locul celor din cer, şi Mă doare cu adânc suspin slaba credinţă şi puţina omului înţelepciune. Nu se mai sfieşte omul de Dumnezeu, iar aşternutul lui Dumnezeu este pământul şi nu vrea omul să înţeleagă bine acest adevăr pe pământ. Suspină sfinţii ca şi Mine de dorul omului, dar omul nu se mai arată, iar Eu aştept suspinând şi Mă ustură rana răbdării şi Mă ustură mereu, şi omul nu mai vine, şi rabdă cerul de sfinţi şi de îngeri, rabdă cu jale uitându-se ca şi Mine să vină omul, să vină şi să-Mi dea odihna Mea. Amin, amin, amin.

– Toată lucrarea Ta, Doamne, tot prelungul Tău suspin doare în sfinţii Tăi, căci toţi trăiesc în Tine, Dumnezeule îndurerat. Dau să strig după om ca să-l întorc la Tine, precum este scris să lucrez lucrarea mea înaintea Ta ca apoi să vii văzut, dar omul nu vrea să vadă dinainte ce zi este aceea, o, Doamne. Eu însă mă las cuvânt peste poporul Tău ca să-l pregătesc pe el după plăcerea Ta înaintea Ta, că multă stăruinţă ne trebuie în lucru ca să-l ţinem pe om în Tine, Doamne.


***

îmbracă-te, poporul Meu, din zi în zi mai mult în duhul temerii de Dumnezeu şi al veghii pentru Stăpânul tău, căci ascultarea ta Mă ajută pe Mine pe pământ cu venirea Mea pentru ca să fac în om împărăţia Mea. Te nasc mereu, mereu din cuvântul Meu de peste tine ca să Mă ajut cu tine ca un tată ajutat de fiii lui, să Mă ajut să aşez în om împărăţia Mea, pe care am pierdut-o din om acum şapte mii de ani şi pe care şi omul a pierdut-o prin neascultarea lui de Făcătorul lui. îl lucrasem pe el aşa cum omul îşi lucrează o păpuşă, şi voiam să fie în el voia Mea şi să fiu Eu mişcarea lui şi graiul lui, Stăpânul lui Cel fericit de la el să fiu, aşa cum stăpânul unei păpuşi se bucură de la ea şi se arată cu ea şi grăieşte pentru ea, iar ea nu poate nimic fără mâna şi graiul stăpânului ei. I-am dat omului voie liberă, ca să Mă poată asculta din iubire şi cu credincioşie, dar omul şi-a făcut voia lui şi n-a mai vrut să facă voia Mea, şi plâng sfinţii cu Mine în cer şi pe pământ de durerea Mea cea de la om, plânge proorocul Ilie pentru tot omul care nu-L voieşte pe Dumnezeu de Stăpân al lui, plânge cu Mine şi se zoreşte peste tot să-Mi gătească venirea şi calea ei şi să Mi-o cureţe de om necredincios şi să Mi-o împodobească din loc în loc cu duhul credinţei şi al dorului de Dumnezeu în inima omului. Duh de trezire dă el să aşeze în oameni pe pământ, şi plângând ca şi Mine lucrează acest prooroc.


***

O, popor al cuvântului Meu! Eu plâng şi suspin cu sfinţii cerului, suspin pentru om, căci omul crede că este Dumnezeu, dar nu voieşte să facă dovada credinţei lui şi să se aşeze cu lucrare de mântuire înaintea Mea, iar Eu să-i lucrez lui viaţa după voia Mea. Cea mai mare lucrare între pământ şi cer este lucrarea vieţii. Ea însă se lucrează cu duhul, nu cu trupul, căci trupul fără duh nu este de nici un folos, decât pentru păcat şi pentru deşertăciunea despărţirii de Dumnezeu a omului, iar Eu suspin cu sfinţii Mei, şi se face cuvânt peste om suspinul Meu.

O, mamă Fecioară, o, mama Mea, sunt cu duhul sărbătorii tale în mijlocul poporului Meu cel credincios venirii Mele, şi se face cuvânt suspinul Nostru, ca să dea el har celor ce îl ascultă. O, mama Mea, în cer e tot o rană pe Dumnezeu şi pe sfinţi, din pricina despărţirii omului de Dumnezeu şi de lucrarea vieţii. Sărbătorile Noastre nu sunt sărbători de bucurie, ci sunt sărbători de viaţă, de lucrare pentru viaţă, mama Mea. Cea mai mare lucrare a omului, aceasta ar trebui să fie, dar Noi suspinăm în cer pentru om, căci rătăcirea lui s-a făcut prea lungă şi prea mare, mamă. Duhul lumii a alungat de pe pământ Duhul lui Dumnezeu, iar omul se foloseşte de numele Meu pentru ca să-şi facă lui nume, dar nu viaţă, mamă, şi vai omului care nu merită să-şi facă nume cu numele Meu, şi vai celui ce se bizuie pe om şi nu pe Dumnezeu, şi nu pe taina lucrării vieţii, lucrare care se învaţă, şi numai apoi se lucrează, mamă.

Iată, vin învăţător pe pământ. Trec prin tine, poporul Meu, trec cu cuvântul învăţăturii Mele ca să Mă ia de la tine omul care aude lucrarea Mea de viaţă din mijlocul tău. Nu poate omul din lucrul mâinii lui să-şi zidească viaţă. Nu poate omul nimic fără de învăţător mereu peste el, iar el nu crede aceasta. Eu după ce M-am dus la Tatăl le-am spus ucenicilor Mei să nu se depărteze de Ierusalim până nu se vor îmbrăca cu putere de sus, cu Duhul Sfânt, Care îi va învăţa pe ei toate, luând El de la Mine şi dându-le lor din ale Mele, iar ei erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu, lucrând lucrarea vieţii, lucrarea lui Dumnezeu peste ei. Cel ce crede în Mine, aceasta face, şi învăţând de la Mine aşa lucrează, căci Eu sunt învăţătorul Care îl învaţă pe om să creadă, şi prin credinţa lui în Mine să lucreze apoi cu Dumnezeu peste viaţa sa, nu prin sine, căci sinele lui nu-l ajută pe om decât la despărţirea de Mine, şi apoi la rătăcirea lui departe de Mine.

O, mama Mea, stau cu viaţa cuvântului Meu în mijlocul poporului Meu şi Ne alinăm suspinul. Unul altuia Ne dăm alin în ziua ta de serbare între sfinţi, iar de la lucrarea Noastră să ia poporul viaţă, mamă, şi să ia viaţă omul rătăcit de Dumnezeu, căci omul nu mai cunoaşte cărarea vieţii.


***

Omul trebuie să fie slujit de îngeri, iar altfel nu trebuie să-i fie viaţa. Dacă el însă nu are învăţător peste el, nu are nici îngeri slujitori, ci are numai voia sa de stăpân peste el, şi cu ea îşi spune lui toate câte vrea şi face.

Iată, copii cu suspin în voi ca şi Mine, nu-l pot avea pe om fiu al Meu, căci Eu ascult de Tatăl Meu, şi numai ce-Mi spune El, aceea fac, şi ca un Fiu Mă port cu Tatăl, şi moştenesc iubirea şi puterea Lui în cer şi pe pământ, lângă El şi lângă om, şi sunt slujit de îngeri, căci sunt supus lui Dumnezeu Tatăl, dar omul nu poate până nu-şi face voia sa, bietul de el, şi de la început s-a ascuns el de Dumnezeu ca să-şi facă voia sa. De la început n-a priceput omul ce înseamnă Dumnezeu cu el, şi el cu Dumnezeu pe pământ, căci cine-şi face voia, acela nu ştie ce este Dumnezeu lângă om, nu ştie cum trebuie slujit Dumnezeu. Aş vrea, fiilor copii, să înţeleagă omul voia Mea pe pământ. Aş vrea să înţeleagă omul că îi trebuie tată pe pământ dacă vrea să fie fiu. Privesc pe pământ ca să văd, şi nu văd decât om care face voia sa însăşi, din culcare până în sculare, şi din sculare până în culcare, iar pentru folosul lui Dumnezeu pe pământ şi peste om, nu-l mai văd pe om să lucreze ceva.


***

Eu după ce l-am făcut pe om cu mâna Mea dumnezeiască, el nu M-a mângâiat, şi a rămas dator Făcătorului său. A rămas omul dator să se nască din Dumnezeu ca să fie omul după asemănarea lui Dumnezeu, umilit ca Dumnezeu, şi nu stăpân peste toate şi atât, căci omul stăpâneşte peste toate câte sunt vii între pământ şi cer, dar nu poate să le dea viaţă şi să le hrănească aşa cum Eu le hrănesc la cererea lor, căci toate fiinţele vii, Mie îmi cer hrana lor, şi nu omului îi cer ele. O, nu numai stăpân trebuie să stea omul, ci trebuie să se facă el după asemănarea Mea, după umilinţa Mea cu care l-am făcut pe om după chipul Meu. Omul trebuie să se nască din Dumnezeu, aşa cum mama Mea Fecioara s-a născut din Dumnezeu la cuvântul lui Dumnezeu prin trimisul lui Dumnezeu, căci proorocul David a rostit din vreme pentru ea şi a zis: «Ascultă, fiică, şi vezi, şi uită poporul tău şi casa părintelui tău», şi s-a făcut Fecioara după asemănarea Mea şi s-a născut din Mine, Cuvântul lui Dumnezeu, iar Eu M-am născut din ea, şi unii altora Ne-am fost casă, şi voia lui Dumnezeu am fost, şi s-a împlinit cuvântul cel de la început, şi s-a născut om după asemănarea lui Dumnezeu, bărbat şi femeie, din cuvântul lui Dumnezeu născuţi, căci Eu sunt născut din Tatăl şi nu sunt făcut, ci sunt Fiinţa Tatălui, iar El este fiinţa Mea, şi de o fiinţă suntem Eu şi Tatăl. Amin.


***

Voi, cei ce v-aţi purtat paşii spre ziua îngerilor Mei în cetatea Mea de pe pământ, cereţi la Mine ca să primiţi, cereţi inimă nouă, duh nou, trup nou şi putere nouă pentru viaţa Mea în voi, pentru inima Mea în voi, căci inima omului îl duce pe el pe cărări amare Mie şi lui, şi nu-i spune omului ce va fi după ele. Vă învăţ din nou, şi nu-Mi este greu să vă învăţ mereu să învăţaţi lucrarea dragostei, căci ea nu este ajunsă în firea omului, şi trebuie să înveţe omul s-o poarte şi să facă în el roadele ei, căci pe toate ale mântuirii omului le poate ea, şi ea nu-l lasă pe om să cadă din ea în părţi. Când vedeţi că ea nu are faţă şi lucrare în voi şi între voi, luaţi atunci cartea ei şi lucraţi după ea lucrarea ei, lucrarea dragostei, lucrarea lui Dumnezeu în voi. Nu este iubirea lui Dumnezeu iubirea omului, nu este. Iubirea este altfel decât ştie omul că este ea. Căutaţi să umblaţi pe calea ei şi să învăţaţi ca ea şi nu ca voi lucrarea ei. Un ceas, şi se va desface slava Mea în ochii celor ce au spus că iubesc, şi aceştia vor sta faţă în faţă cu slava Mea, cu iubirea cea din Dumnezeu, şi omul îşi va vedea în ea faţa şi va şti ce înseamnă omul şi ce înseamnă Dumnezeu, şi va ridica omul rugă înaintea Mea ca proorocul care se deschidea Mie zicându-Mi: «Mântuieşte-mă, Doamne, că a lipsit cel cuvios, şi din pricina aceasta s-a împuţinat adevărul de la fiii oamenilor, care, fiecare a grăit deşertăciuni către aproapele său, cu buze viclene în inimă şi cu cuvinte rele în ea, căci când se ridică peste mulţimi oameni de nimic, se înmulţesc peste tot nelegiuiţii şi lucrul lor cel rău».

O, învăţaţi să beţi de la Mine şi să fiţi, şi să-Mi faceţi Mie odihnă şi voie a Mea în voi. Apropiaţi-vă şi beţi cu folos. Veniţi şi beţi şi luaţi din iubirea Mea şi daţi de pe voi iubirea voastră, căci iată, nu este adevăr la fiii oamenilor şi nu mai este cel cuvios între ei care să-i cheme pe ei şi să-i oprească de la deşertăciunile lor. învăţaţi calea cu ascultare pe ea, dar mai mult învăţaţi iubirea lui Dumnezeu în voi, şi prin ea să vă lucraţi vouă asemănarea cu El. Amin. Eu am venit şi vin, căci am spus: «Vin curând!». De două mii de ani am spus: «Vin curând!». Şi am venit şi vin, şi omul nu vede şi nu aude şi nu ştie venirea Mea şi umbletul Meu după el, căci omul pribegeşte pe cărările lui, şi nu este cel cuvios între oameni care să-l strige pe om să vină la venirea Mea, să vină la ea la strigarea Mea, căci Eu vin, şi am venit, şi voiesc să las descoperit acest tainic drum al Meu după om.

O, omule, caută inima Mea. Ea are în ea tot adevărul. Ia din ea, şi apoi lasă-te luat în ea, căci ea este locaşul celor ce Mă iubesc. în ea se stă ca Dumnezeu, şi nu ca omul. în inima Mea, numai cei fără răutate ajung, şi se fac ei prunci în ea, şi pe unde merg ei, cu casa lor merg, şi în ea rămân, şi în pacea Mea vieţuiesc ei în ei şi între ei. Amin.


***

O, popor român, hrănit cu atâta râu de cuvânt prin slava venirii Mele la tine acum! O, popor care ai stat şi care stai la gura izvorului cuvântului Meu care Mă aduce la tine! O, popor purtat în carul Meu de slavă! Omul până nu-şi capătă mântuirea nu-Mi poate vedea şi primi slava. Omul trebuie să se facă după asemănarea Mea ca să Mă poată vedea, ca să Mă ştie cât de mult sunt şi lucrez în preajma lui, ca să Mă aibă el de Dumnezeu prin supunere, ca şi îngerii Mei, care Mă slăvesc în cer sus, şi pe pământ jos. Nu numai îngerii Mei, ci şi omul trebuie să fie în cer sus, şi pe pământ jos, deodată, iar Eu am venit să-l fac pe om să poată aceasta. O, dar ce puţin îl vrea, ce puţin îl înţelege omul pe Dumnezeu! Nu numai Eu trebuie să-l ajut pe om, ci şi omul trebuie să Mă ajute pe Mine pentru mântuirea lui, căci după ce Eu l-am făcut pe el, el nu M-a mai ajutat, ci s-a supărat pe Mine după ce a greşit, după ce n-a mai iubit ascultarea de Tatăl, cuvântul Tatălui său, aşa cum îngerii îl ascultă şi îl împlinesc pe el în cer sus, şi pe pământ jos.


***

O, popor hrănit din cer, în toată vremea pe pământ Eu am fost Dumnezeu şi Stăpân numai pentru sfinţi, şi prin ei M-am arătat că sunt cu ei şi că sunt în ei, şi că omul de pe pământ nu vrea să ştie că Dumnezeu este în cer şi pe pământ Stăpân. Cu mare strâmtorare am lucrat în toată vremea între oameni prin sfinţii Mei, şi am fost bun şi milostiv, şi aşa am dat să-l fac pe om să ştie că e neputincios, şi că Dumnezeu este Cel ce este şi Cel ce poate. Eu însă plâng cu mare suspin, şi plâng în sfinţii Mei, şi plâng în Mine sfinţii din pricina lipsei dragostei pe pământ, şi omul nu se deşteaptă ca să Mă bucure, ca să Mă aline în durerea Mea de la el. Cei ce s-au sfinţit pe pământ pentru bucuria Mea de la ei, aceia au fost cei ce M-au mângâiat, cei ce Mi-au dat casă pe pământ, căci casă pentru Mine pe pământ este inima omului şi dragostea din ea înaintea Mea şi înaintea oamenilor, ca să vadă oamenii faţa Mea în sfinţi şi lucrarea Mea în ei, prin care Eu îl chem pe om la lumină. Îl chem pe om să umble în lumină, ca să aibă viaţă omul, ca să nu aibă întuneric în el omul, ci să aibă viaţă. O, cum să fac să ştie omul ce este întunericul? Întunericul este omul şi fapta cea ascunsă a omului, şi care îl întunecă pe om la minte şi la inimă, dându-se pe faţă prin faţa omului, căci întunericul nu poate nimici lumina, dar lumina îl nimiceşte pe el şi îl vădeşte, căci aceasta este lucrarea ei, şi prin sfinţi lucrează Dumnezeu pe pământ. Amin, amin, amin.


***

O, fii ai oamenilor, luaţi de pe masa aceasta şi vedeţi cât de bun, cât de milos este Domnul cu cei buni la inimă, şi ridicaţi-vă apoi din sângele vostru, din firea voastră căzută din Dumnezeu, şi luaţi în pântece învăţătura vieţii şi căutaţi după cuvântul Meu, o, fii ai oamenilor, şi, luând mereu din el, veţi putea simţi cât de dor Îmi este Mie de om. Cu dor l-am făcut pe om, iar el s-a smuls din Mine şi a trăit prin puterea lui, şi plânge Dumnezeu după om, plânge, şi iată, îl strigă să-i dea înapoi viaţa, şi să se facă omul asemenea Mie, şi să ne vedem şi să ne cunoaştem şi să ne iubim pe veci cu iubirea care este din Tatăl, şi care este între Tatăl şi Fiul, şi din care tu, omule, poţi să ai, poţi să înveţi să ai, căci Eu, Domnul, te chem, şi iată, cu dulce îţi grăiesc ca să Mă cunoşti, şi iată, omule, Eu împlinesc în zilele acestea cuvântul Meu cel din Scripturi, prin care Eu am spus: «Pentru necazul săracilor şi pentru suspinul celor necăjiţi, acum Mă voi scula, le voi aduce mântuirea şi le voi vorbi pe faţă». Amin, amin, amin.


***

Din nou grăiesc şi spun: vai omului care aşteaptă închipuindu-şi în afara lui împărăţia cerurilor pe pământ şi în cer! Eu M-am născut pentru inima omului, ca să Mi-o fac tron al împărăţiei Mele în om, şi aşa să înţeleagă omul taina împărăţiei cerurilor, şi aşa să lucreze omul, căci Eu Însumi i-am arătat omului lucrarea pe care o are el de lucrat după ce ia el din Mine naştere de sus şi viaţă şi înţelepciune pentru ea. Când l-am făcut pe om, l-am făcut împlinit deodată, dar Eu când am luat chipul omului, M-am umilit mult de tot, şi M-am arătat apoi Prunc mic, născut din trup de mamă Fecioară, aşa cum tot omul ar fi fost să fie dacă n-ar fi călcat ascultarea de Dumnezeu şi iubirea cea pentru ascultare. O, fă-te şi tu mic, omule. Umileşte-te, căci Eu, Domnul, M-am umilit, şi mult M-am umilit, şi M-a umilit apoi omul, iar umilinţa cea de la om Mă aşeza în umilinţă, şi ea era Duhul Meu înaintea omului şi înaintea Tatălui. Îmbracă-ţi şi tu inima în acest duh şi fă-te după chipul şi asemănarea Mea, ca să ne vedem unul pe altul prin asemănare, omule, căci numai când ne vom asemăna ne vom vedea, şi altfel nu, omule. Voiesc să înţelegi mai înainte de ziua slavei Mele împărăţia Mea şi locul ei din tine, căci ea îşi are hărăzit locul ei în om, iar minunile ei sunt minunate în om, şi apoi în afara lui spre vederea cea bună a multora apoi, şi vei fi atunci asemenea Mie, omule. Amin.


***

Din nou grăiesc şi spun: vai omului care aşteaptă închipuindu-şi în afara lui împărăţia cerurilor pe pământ şi în cer! Eu M-am născut pentru inima omului, ca să Mi-o fac tron al împărăţiei Mele în om, şi aşa să înţeleagă omul taina împărăţiei cerurilor, şi aşa să lucreze omul, căci Eu Însumi i-am arătat omului lucrarea pe care o are el de lucrat după ce ia el din Mine naştere de sus şi viaţă şi înţelepciune pentru ea. Când l-am făcut pe om, l-am făcut împlinit deodată, dar Eu când am luat chipul omului, M-am umilit mult de tot, şi M-am arătat apoi Prunc mic, născut din trup de mamă Fecioară, aşa cum tot omul ar fi fost să fie dacă n-ar fi călcat ascultarea de Dumnezeu şi iubirea cea pentru ascultare. O, fă-te şi tu mic, omule. Umileşte-te, căci Eu, Domnul, M-am umilit, şi mult M-am umilit, şi M-a umilit apoi omul, iar umilinţa cea de la om Mă aşeza în umilinţă, şi ea era Duhul Meu înaintea omului şi înaintea Tatălui. Îmbracă-ţi şi tu inima în acest duh şi fă-te după chipul şi asemănarea Mea, ca să ne vedem unul pe altul prin asemănare, omule, căci numai când ne vom asemăna ne vom vedea, şi altfel nu, omule. Voiesc să înţelegi mai înainte de ziua slavei Mele împărăţia Mea şi locul ei din tine, căci ea îşi are hărăzit locul ei în om, iar minunile ei sunt minunate în om, şi apoi în afara lui spre vederea cea bună a multora apoi, şi vei fi atunci asemenea Mie, omule. Amin.


***

O, e zi de naştere şi de învăţătură pentru naştere, iar Eu, Domnul, intru cuvânt în carte şi Mă fac învăţător. Venirea Mea acum pe pământ se face carte, se face cuvânt şi carte pentru el, dar nu mai este om fără vicleşug şi care să vrea să înţeleagă taina naşterii de sus a omului ca să fie omul apoi împărăţia Mea pe pământ, iar Eu să-i fiu lui Stăpân şi învăţător. învăţător este cel ce-ţi stăpâneşte fiinţa cu învăţătura lui, iar unde ea stăpâneşte, acolo şi rodeşte, şi nu pot fi Eu învăţător celui în care învăţătura Mea nu naşte rod.

Mi-e inima arsă de dorul împărăţiei Mele în om. Dau să aşez învăţătură de naştere de sus peste om. Vreau să-l învăţ şi să-l rog pe om să caute împărăţia lui Dumnezeu în el, să caute la inima lui şi să Mi-o dea Mie ca să-Mi fac în ea împărăţie şi să stau în ea aşa cum sunt Eu, iar Eu să-i adaug lui pe toate cele de trebuinţă lui, şi pentru care omul trudeşte şi nu-şi mai află capăt trudei lui.

O, unde să mai găsesc Eu om fără de vicleşug, şi care se lasă mic pentru taina naşterii de sus? O, poporul Meu, e tare puţină credinţă în om pentru această dulce taină. Când am grăit Eu cu cel nedumerit în el pentru naşterea de sus, i-am spus aşa: «Nu te mira că ţi-am spus: trebuie să vă naşteţi de sus. Vântul suflă unde voieşte, şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine şi încotro se duce, şi aşa este şi cu cel născut de sus», şi M-a lăsat el apoi învăţător peste inima lui, căci inima lui a crezut fără de vicleşug în cuvântul Meu care a suflat peste el ca să-l nască de sus şi ca să fie el de sus apoi, şi iată, taina naşterii de sus se prinde numai de cel fără de vicleşug în inima lui, peste care Eu, Domnul, suflu cu cuvântul ca să fiu auzit, şi crezut să fiu. Amin.

O, poporul Meu! O, poporul Meu! Cel ce caută înţelepciune pentru taina naşterii de sus a omului, acela are vicleşug, iar cel ce caută să aibă credinţă în tainele lui Dumnezeu pe pământ cu omul, acela este curat, acela nu ispiteşte de unde bate vântul şi încotro se duce, ci ascultă glasul lui şi se naşte din el, şi apoi se face roditor, căci este fără de vicleşug. Iată, puterea şi darul de a crede, pe acestea le are numai omul fără de vicleşug în fiinţa lui, iar Eu Mă fac învăţător ţie şi omului, poporul Meu, că Mi-e inima arsă de dorul împărăţiei Mele în om, de om fără vicleşug în el Mi-e dor şi tot Mi-e dor, poporul Meu, şi numai în mijlocul tău îmi pot spune Eu durerea Mea şi dorul Meu din ea, popor al glasului Meu. Când am venit pe pământ acum două mii de ani, lucram cu ucenici, şi în toată vremea Mea cu ei dădeam să le întăresc credinţa dovedindu-Mă înaintea lor Domnul puterilor cereşti pe pământ, şi nu al puterilor pământeşti. Ei însă erau neîmpliniţi în iubire şi în umilinţa ei, şi erau nedumeriţi despre împărăţia Mea, pe care ei dădeau să şi-o închipuie cu slavă pământească pentru ea. Mult M-am ostenit, mult am suspinat în Mine pentru darul credinţei cea de sus în ei, şi cu dor i-am aşteptat să fie ei vase ale împărăţiei cerurilor, sălaşe ale lucrărilor Mele, aşa cum Eu, învăţătorul lor, eram Fiul şi sălaşul Tatălui Dumnezeu, Care lucra în Mine după voia Sa, arătându-Şi slava Lui şi a Mea, şi cu mare taină lucrând El prin Mine lucrările Lui.

O, poporul Meu, ferice celui ce este de sus, aşa precum Eu sunt, căci Eu am venit pe pământ pentru inima omului, ca s-o iau în Mine şi să-l nasc de sus pe om şi să fie omul locaşul împărăţiei cerurilor pe pământ, împărăţie care nu piere, căci ea este de sus, şi nu de jos. Cel ce poate să creadă în venirea Mea cea de acum două mii de ani şi cea de azi când iarăşi îl învăţ pe om, acela trebuie să stea la învăţat pentru întărirea credinţei lui, pentru nedumerirea lui, căci fără învăţător pentru credinţă nu poate omul să se dea, şi apoi să stea locaş al împărăţiei Mele în el. Taina naşterii de sus nu este de pe pământ, şi n-a avut putere să înţeleagă cel ce s-a alăturat glasului Meu care cuvintează din cer acum pe pământ, şi Mi-a făcut şi îmi face dureri cel ce nu le pricepe de la Dumnezeu pe cele ce trebuie crezute cu duhul şi nu cu ochiul şi nu cu mintea omenească. Cel ce se naşte de sus prin suflarea cuvântului Meu de peste el, este cel ce crede în lucrările Mele aşa cum a crezut cel fără de vicleşug în vremea trupului Meu şi căruia Eu i-am desluşit taina naşterii de sus când i-am spus: «Trebuie să vă naşteţi de sus».

Omul trebuie să fie din Dumnezeu, precum Eu sunt, şi de aceea am venit Eu pe pământ atunci şi acum, poporul Meu. Omul este născut din om, iar Eu vin din cer şi-i spun omului că trebuie să se nască din Dumnezeu şi să caute împărăţia cerurilor şi s-o ia înăuntrul lui şi să se nască pentru ea, ca să fie al ei apoi, şi numai aşa poate omul să fie al lui Dumnezeu, iar altfel nu, poporul Meu.


***

O, zi şi noapte M-aş face cuvânt, zi şi noapte i-aş face omului hăinuţă din cuvântul Meu ca să-l am al Meu pe om. Mai înainte de vecii Îmi doresc iubirea şi fiinţa Mea în om, iar când a venit vremea să-l întocmesc pe om, l-am făcut pe el după chipul Meu şi i-am dat de mângâiere toată facerea Mea şi l-am făcut stăpân din partea Mea peste ea, stăpân văzut, căci el era chipul Meu.

Zi şi noapte aş sta cu omul în cuvântul Meu, căci sunt tare ostenit de aşteptare şi nu am aşternut odihnit, căci omul a fost zidit ca să fie odihna Mea, şi tot el Mi-a stricat locul odihnei Mele, iar când omul face aşa, se strică şi el, precum este scris. Se strică omul, iar chipul Meu cel scump aşteaptă să-l împodobească pe om şi să fie omul aşternutul Meu de odihnă şi casă cerească pentru sfinţii şi pentru îngerii Mei, ca să fie omul. Voiesc cu iubire să-l supun pe om, ca să-l pot întocmi din nou pe el, şi voiesc să-l împruncesc, căci altfel nu Mă poate omul asculta. Eu când am venit născut Prunc pe pământ, pentru om am făcut aceasta, ca să-l pot învăţa apoi pe el din nou chipul Meu.

Vreau să-l învăţ pe om chipul Meu, o, poporul Meu. Când Eu am venit după om pe pământ, am luat chip de Prunc, şi aşa am rămas cu toate cele dinăuntru ale Mele, căci cel ce nu este prunc, nu se face şi nu este chip al Meu. Chipul Meu în om este semnul Meu de peste om, şi aşa se cunosc cei ce sunt ai Mei pe pământ între oameni, iar Eu, supusul Tatălui, chipul Tatălui sunt, şi aşa poate să fie omul chipul Meu dacă are supunere precum am Eu.


***

O, poporul Meu, taina botezului este taina naşterii de sus, şi aşa îi învăţam Eu pe cei fără de vicleşug să fie ucenici ai Mei şi să creadă lucrând tainele cele cereşti pe pământ, aşa cum şi în vremea venirii Mele de acum am lucrat, poporul Meu, dar, ca şi atunci, puţini de tot au voit să rămână ai Mei cu totul, şi fără de vicleşug să-şi fi dat Mie vremea Mea cu ei ca să-i am ca rod înaintea Tatălui şi să nu se osândească ei neiubind lumina, ci întunericul şi faptele lor, ţinute la întuneric.

O, n-am putut să-l fac pe Israel cel de atunci să înţeleagă de la Mine că Eu nu sunt doi Dumnezei; n-am putut, şi numai o mică rămăşiţă de-a lui a voit atunci cu harul Meu, iar celălalt s-a lăsat sub întuneric, lăudându-se el cu legea, care ocrotea păcatul şi care nu putea să mântuiască omul de la pierzare, şi, iată, aşa am păţit şi azi, o, poporul Meu, dar şi pentru azi rostesc şi spun: Eu nu sunt doi Dumnezei, şi Unul Dumnezeu sunt, şi M-am coborât din cer ca să-l fac sfânt pe om, şi aşa să-l izbăvesc pe el. Amin.

O, poporul Meu, o, poporul Meu! Te botez mereu, mereu cu Duhul Sfânt şi te învăţ naşterea şi creşterea, şi apoi împruncirea, viaţa cea fără de păcat, fiule, că Mă doare, şi Mă doare cu amar când aud pe pământ om care spune că nu cere Dumnezeu păcătoşilor ceea ce cere la cei sfinţi pentru izbăvirea lor. Dar acum Eu Îmi şterg obrazul de lacrimi şi iar plâng pe el, şi iar Mi-l şterg şi spun: cel ce păcătuieşte cu lege, zice el, acela este despărţit de Mine, căci Eu sunt Cel fără de păcat, şi sunt Dumnezeul celor ce stau sub harul Meu ocrotitor, aşteptând după cei ce păcătuiesc, să părăsească păcatul şi să se sfinţească pentru izbăvirea lor, căci Eu sunt Unul Dumnezeu. Amin.


***

O, omule fără de voia Mea cu viaţa ta pe pământ! Te strigă Domnul! O, nu mai sta numai ca pe pământ, ci stai în voia Mea pe pământ înaintea Mea, căci Eu am spus: «Cerul este scaunul Meu de domnie, iar pământul, aşternutul Meu», aşa cum şi omului îi este pământul, şi iată, tu uiţi de cer pe pământ şi faci voia ta împotriva voii Mele şi n-ai învăţător ca să te înveţe voia Mea. O, bea din acest izvor, omule! Spală-ţi ochii şi spală-ţi trupul în apa izvorului Meu şi fă-te voia Mea pe pământ, omule fără de cale! Iată, Eu sunt calea, şi ţi-am ieşit cu ea înainte şi te învăţ de pe ea; fă-te voia Mea, omule lipsit de Dumnezeu. Eu Mi-am învăţat ucenicii să Mă mărturisească de Dumnezeu al lor şi să împărăţească întru voile Mele pe pământ ca şi în cer, iar Eu să-i binecuvintez cu pâine şi cu ocrotire când ei se iubesc iubindu-se ei întru voile Mele şi izbăviţi fiind prin ele.

O, fii ai oamenilor, învăţaţi de la Mine, că Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi sunt. Fiţi şi voi ca Dumnezeu, blânzi şi smeriţi cu inima. Fiţi şi voi ca Dumnezeu, o, oamenilor, şi apoi veţi fi. Iată, cuvântul Meu vă învăluie în el. Ascultaţi-i chemarea şi duioşia lui şi fugiţi spre el, şi fugiţi de deşertăciune, de vântul ei cel înşelător, căci ea e vânt din care nimic nu se culege şi nimic nu se alege. Veniţi spre viaţă! Am venit cuvânt pe pământ ca să vă îmbiu spre el şi să vă îmbrăcaţi în el şi în viaţa lui cea de la Mine şi să vă faceţi sfinţii Mei şi să scăpaţi de faţa întunericului acestui veac stricăcios. Veniţi! Eu sunt după voi cu izvorul Meu şi vă întâmpin cu el. Întâmpinaţi-l şi voi, căci Eu am spus: «Cel ce crede în Mine, râuri de ape vii vor curge din gura lui». Faceţi-vă izvor al cuvântului Meu cel dumnezeiesc venit la voi pe pământ, dar să credeţi că Eu sunt acest cuvânt, şi rugaţi-vă pentru darul credinţei cea de sus, căci prin credinţă veţi primi şi veţi fi drepţii Mei, şi veţi fi. Amin.

O, poporul Meu, Mi-am deschis glasul peste fiii oamenilor ca să ia din el şi să se mângâie, şi apoi să voiască ei după voile Mele pe pământ. Eu, Domnul, sunt cu mila după om. Voiesc să-l ajut pe om să vină din întuneric la lumină, căci veacul acesta trece, dar Eu voiesc să vină omul la Mine şi să sfârşesc apoi cu acest veac care ţine închisă în el făptura, şi apoi să-l aşez pe om în împărăţia Mea pe pământ curat şi sfânt. Amin.


***

O, omule neputincios, întoarce-te la Mine ca să scapi de duşmanul tău şi al Meu, căci cine îţi este duşman nu-ţi poate face bine. Cine te scoate din Dumnezeu, acela îţi este duşman, omule neputincios, iar tu fără Mine nu poţi face nimic, nimic din ceea ce zici tu că faci ca să ai şi ca să le pierzi apoi, căci tot ceea ce faci tu, le faci ca să le pierzi, şi tu nu mai ştii aceasta dacă stai în afară de Mine şi fugi de pe calea Mea. O, hai să te ajut de-acum, hai, omule neputincios! O, lasă-Mă să-ţi stau în cale şi să te iau în barca salvării. Aşează-te să te înfrânezi de la mâncare şi dă de la tine carnea şi fă voia Duhului Sfânt, omule neputincios! Amin.

O, fii ai oamenilor, nu mai mâncaţi carne! Nu vă mai lăsaţi târâţi de această ispită care naşte în voi duhul desfrânării, de care voi nu vă mai pocăiţi. Ajunge! Nu mai mâncaţi carne! Nu mai beţi băuturi nimicitoare, fii ai oamenilor! Scuturaţi-vă de pofta trupului şi de pofta ochilor, care vă trag la desfrânare, şi nu mai hrăniţi prin acestea duhul trufiei vieţii şi al desfrânării vieţii, căci viaţa este numai cea de la Dumnezeu, numai cea cu Dumnezeu trăită, şi altfel nu este viaţa. Luaţi de la Mine calea vieţii şi pocăiţi-vă de cele rele din voi şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi aşa să vă învăţaţi şi voi să fiţi în toate zilele de post de bucate, căci altfel postul vostru nici pentru voi nu vă este de folos, fiindcă nu numai cu trupul, ci cu duhul trebuie să înveţe trupul să postească. Şi dacă vreţi viaţa cea de veci, nu mai mâncaţi carne, nu mai mâncaţi carne, o, fii ai oamenilor, şi iubiţi-L pe Dumnezeu ca să puteţi aceasta, şi pentru El să puteţi aşa, căci El vă iubeşte şi vă aşteaptă să-L iubiţi, şi aşa să scăpaţi voi de robie, şi aşa să învăţaţi voi să fiţi vii. Amin. Binecuvântată să vă fie iubirea de Dumnezeu şi zilele de post pentru biruinţa lui Dumnezeu în voi, dacă veţi iubi pe Dumnezeu în ele. Eu vă dăruiesc putere de iubire şi credinţă prin iubire. Eu vă dau pacea Mea, şi nu precum vă dă lumea vă dau Eu, ci vă dau precum am dat-o celor ce s-au mântuit prin iubirea lor de Dumnezeu, o, fii ai oamenilor, căci Dumnezeu este mântuirea omului şi slava celor ce-L iubesc pe El pentru slava Lui pe pământ. Amin.


***

Mi-e Duhul îndurerat pe pământ şi nu găsesc mângâiere de la om. O, până când, omule? Eu sunt Domnul Cel îndurerat de la nedragostea ta şi sunt străpuns în duh şi în trup de la acest păcat al tău, şi e grea de tot crucea Mea cea de la nedragostea ta. Vin pe pământ cuvânt şi nu ştiu cum să fac cu tine ca să Mă crezi că Eu sunt acest cuvânt, aşa cum Eu am fost Cel răstignit pe cruce cu cuie, căci aşa a fost voia omului necredincios să facă pentru Mine. S-au scurs de atunci două mii de ani, şi Eu iarăşi vin şi bat la inima omului, dar nu vin arătat, ci vin îmbrăcat în duh şi în cuvânt, şi cuvântul Meu este adevărul, şi nu ştiu cum să fac cu tine, omule, ca să Mă crezi că Eu sunt acest cuvânt cu care bat la uşa ta, la inima ta străină de pacea Mea din tine, căci pacea Mea voiesc să ţi-o dau când te strig ca să-Mi deschizi şi ca să Mă crezi. O, te-ai făcut stăpân pe pământ şi ţi-ai făcut gospodăria ta pe el, iar pe Mine nici ca pe un străin nu Mă mai primeşti, nici ca pe un drumeţ nu Mă mai adăposteşti. O, nu mai ştii să-I mulţumeşti lui Dumnezeu pentru suflet, omule, şi eşti nemulţumit de Mine când nu Mă primeşti, şi tu eşti dator Mie pentru viaţă şi nu vrei să iei de la Mine înţelepciune şi să te naşti din cer pentru ea, căci fără înţelepciunea Mea în tine, fără Duhul Meu în tine tu nu Mă primeşti, tu nu Mă cunoşti, omule. Eu însă îţi amintesc de sfinţii Mei care au făcut şi în pustiu şi în loc umblat gospodăria lui Dumnezeu, iar ei s-au făcut slujitori sfinţeniei Mele în ei pe pământ şi s-au sfinţit şi Mi-au sfinţit pământul şi cerul, pământul cel de sub ei şi cerul cel din jurul lor, şi umblau cu trupul pe cer şi pe pământ blânzi şi smeriţi cu inima aşa cum sunt Eu, şi mulţumiţi trăiau ei în Duhul Meu.

Apleacă-te, omule, ca să-Mi auzi cuvântul şi roagă-te lui Dumnezeu să-ţi dea credinţă sfântă în venirea Mea după om, căci voia Tatălui Savaot este să-l trag pe om la Tatăl prin venirea Mea aşa cum vine ea acum, purtându-Mă cuvânt peste pământ. Eu M-am născut Om pe pământ ca să Mă las răstignit de om şi ca să înviez din moarte şi ca să Mă duc la Tatăl iarăşi şi să-l trag pe om la Tatăl prin lucrarea Mea cu care stau pe pământ, prin puterea înţelepciunii cuvântului Meu, care are în el viaţa cea veşnică, omule sărac de viaţă. O, roagă-te lui Dumnezeu, omule, şi cere-I să te ajute să nu mai fii tu, ci să fie Domnul în tine cu dragostea Lui, blând şi smerit cu inima aşa cum este El, şi ca să te cunoască El apoi de adăpost al Său. Amin.

O, poporul Meu, Mă las cuvânt în mijlocul tău pentru tine şi pentru tot omul de pe pământ, că plâng sfinţii Mei de mila Mea când Mă văd stând blând şi smerit cu inima şi străpuns în duh şi în trup de la voia omului care nu-L iubeşte, care nu-L miluieşte pe Dumnezeu pe pământ. Eu sunt Domnul, iar omul este crucea Mea cea grea şi nu voieşte să se facă el mângâierea Mea sub crucea Mea, nu vrea omul să-Mi mulţumească pentru suflet şi să Mă cunoască de Stăpân al vieţii.


***

Tot sufletul care ştie acum glasul venirii Mele cuvânt în mijlocul neamului român, să ia din izvorul Meu duh de credinţă, duh de înviere să ia, căci Eu Mă fac cuvânt cu duh dătător de viaţă în el şi Mă împart în lung şi în lat şi spun la tot omul să ia calea învierii şi să meargă pe ea, iar Eu să-i fiu Mântuitor şi Stăpân al vieţii lui, dacă el se va întoarce de la păcat la sfinţenie, de la moarte la viaţă, de la întuneric la lumină şi la duh de înviere, căci scris este în Scripturi: «De voi zice păcătosului că va pieri prin păcatele sale, iar el se va pocăi şi va începe să lucreze dreptatea şi faptele vieţii, el îşi va scăpa sufletul său şi va trăi prin faptele vieţii». Amin.

Apleacă-te, omule, să crezi venirea Mea acum cuvânt pe pământ. Nu vin să-ţi fac rău. Vin să te chem şi să te scol de la moarte la viaţă, şi apoi să înveţi lucrarea vieţii şi s-o lucrezi pe ea. Vin să-ţi fiu povăţuitor, omule zdrobit de timp şi de deşertăciunea lui, şi vin să te învăţ să crezi în învierea Mea şi a ta, şi ca să crezi în venirea Mea spre tine ca să te iau în barca salvării, că am ieşit cu bărcuţa înaintea ta şi Mi-s mâinile şi picioarele înţepate de cuiele cu care am fost ţintuit pe cruce pentru salvarea ta din moartea cea de veci, omule scump. O, mult voiesc să-ţi fiu şi Eu ţie scump şi să Mă doreşti fiinţă a ta, spre dreptatea Mea şi a ta, şi să te porţi cu Mine între pământ şi cer, căci l-am zidit pe om să-Mi fie Mie aşternut şi zi de odihnă a Mea şi să-l îmbiu pe el spre taina pentru care Eu l-am zidit pe om şi să-l chem ca să vină şi să-l învăţ să aibă credinţă ca să poată veni. Amin.


***

O, întoarce-te, omule, la înţelepciunea vieţii, căci tu rătăceşti, dar Eu vin să-ţi întăresc credinţa şi să cuvintez peste tine ca un Învăţător din cer venit, şi nu ca unul de pe pământ, şi mila Mea de tine s-a făcut durere grea în Mine, şi iată, ca păstorul care şi-a pierdut turma caut după tine ca să te păstoresc cu dor şi să te învăţ păşunea şi să-ţi dau să bei din apa Mea şi să nu mai însetezi după tine, ci numai după Mine, căci Eu sunt Cel ce am apa vieţii, şi numai ea poate ostoi setea ta, omule obosit de iubirea care nu este ea, căci iubirea de vremelnicie este nălucă, nu este iubirea, dar Eu am iubirea şi ţi-o dăruiesc, dacă întinzi spre Mine mâna să ţi-o dau. O, nu fugi de calea cea cu veşnicia ta pe ea. Mă fac înaintea ta cale spre viaţă şi-ţi dau să bei pe cale apa vieţii ca să poţi pentru viaţă, şi te chem, cu dor te chem pe calea vieţii, omule, şi Eu sunt cuvânt de viaţă în calea ta pe cale şi-ţi dau mâna ca să mergi. Sunt Domnul Iisus Hristos, Cel înviat dintre morţi, şi-ţi dau mâna ca să te scoli şi să fii viu şi să-ţi aşezi credinţa în viaţă, căci viaţa este de la Dumnezeu. Amin.


***

O, poporul Meu, popor de demult! O, ce mult te voiesc Eu cu totul al Meu, căci tu ai fost demult poporul Meu, dar răceala ta Mă frige, şi Eu voi să te chem la sânul Meu ca să te încălzesc, că ard de dorul mântuirii tale şi de viaţa ta cea veşnică, şi îţi fac adesea strigarea să vii tu la izvor, la izvorul venirii Mele la tine, şi răceala ta Mă frige. Eu te aştept cu căldură ca să Mă încălzesc cu tine şi să-ţi dau din viaţa Mea. Te aştept cald să vii dacă vii, căci sufăr după tine, şi sufăr în fiii cei de azi, o, popor de demult. Suferă Domnul Dumnezeul tău pentru tot neamul cel de pe pământul român, dar cel mai mult suferă pentru tine, popor hrănit cu Duhul Sfânt. Ia îndemn din gura Mea şi caută dragostea şi fă-te dragoste şi dă-Mi Mie dragostea ta, ca să ţi-o vindec, ca să fac din ea folosul mântuirii tale şi rod al biruinţei Mele acum, la sfârşit de timp, poporul Meu, dar dacă n-ai să te rogi cu foc, nu mai poţi cere tu în rugăciunea ta să-ţi dau Eu despietrirea inimii, şi cu pace să-ţi dau, căci nu voiesc să te însuspinez, poporul Meu de demult al Meu. O, cât de mult şi cu cât dor şi suspin te aştept Eu când te voiesc să te strângi tu la izvorul Meu de cuvânt! Te-am învăţat atâţia ani dragostea frate pentru frate şi ţi-am spus mereu să lucrezi aşa, dar azi îţi spun, spre pocăinţa ta, că greu mai înviază o dragoste zdrobită de nepăsare şi de cele străine de ea, care se zbat mereu, mereu s-o ruineze pe ea dintre fraţi. Te-am învăţat cu rugăminte înaintea ta să iubeşti şi să împlineşti cuvântul Meu de peste tine, ca să te cunosc Eu al Meu prin ascultarea ta de fiu, şi iată, azi îţi amintesc din nou aceasta şi te rog cu lacrimi dumnezeieşti să înveţi cartea Mea cu tine, poporul Meu. Cuvântul Meu din vremea ta este cartea Mea cu tine, şi Eu te-am pomenit în ea mereu, mereu lângă Mine, poporul Meu. O, pune-Mi tu doctorie pe rana despărţirii tale de Mine şi nu Mă lăsa rănit, nu Mă lăsa zdrobit de dorul tău, nu Mă lăsa fără răspuns bun pentru tine înaintea Tatălui Savaot, că Eu M-am dus şi vin ca să-i trag pe toţi la Tatăl, dacă aceasta am făgăduit. O, iubirea ta trebuie vindecată. Vino, aşa zdrobit cum eşti, vino cu ea la Mine, căci toate, toate trebuie înnoite, şi îmi trebuie popor viu, în care să Mă sălăşluiesc cu Duhul Meu şi să am puterea vie prin El şi să suflu cu folos peste pământ ca să împlinesc Scriptura de cer nou şi de pământ nou şi să găsesc drahma cea pierdută, o, popor clătinat de la pieptul Meu cel blând de Păstor al tău. Eu sunt învăţătorul tău, tată, iar tu învaţă-te să Mă asculţi când îţi fac strigare ca să vii să te învăţ şi să-ţi înfiripez iubirea, că fără iubire tu nu ai credinţă, fiindcă fără roadele ei nu poate nimic credinţa, poporul Meu de demult. O, dacă tu nu poţi să-ţi tragi copiii la Mine ca să le dau Eu lor împărăţia cerurilor, lasă-Mă să te trag Eu pe tine iarăşi la Tatăl, căci tu ai fost al Meu, şi te văd sfinţii şi îngerii pe creştet cu semnul venirii Mele, semn pus de mâna Mea pe fruntea ta, şi care fi-va să se vadă bine şi să lucreze el pentru sau împotriva ta, după cum e viaţa ta acum, când Eu îţi fac din nou strigare, dar lasă-te mlădios, ca să-ţi dau faţă dulce şi viaţă vie şi să poată ea apoi să fie scăparea ta în ziua cea grea, căci iată, suferă toţi fiii oamenilor din pricina depărtării lor de Dumnezeu şi de lipsa acoperământului Meu de peste ei, şi aş vrea să le arăt lor faţa Mea prin faţa ta, prin viaţa ta cu Mine şi cu mărturisirea cuvântului Meu în ea, căci tu ai fost poporul Meu de azi, dar ţi-a fost greu să mergi şi să poţi, şi nu ţi-a fost greu să stai şi să uiţi.

Iubirea ta trebuie vindecată, popor de demult. Adună-te, tată, şi leagă cu ea frate cu frate şi vindecă tu durerea Mea cea de la despărţirea dintre frate şi frate. E greu să mai poată o dragoste zdrobită, dar te ajut Eu, şi te ajută umilinţa ta, Eu şi ea, şi apoi cuvântul Meu, care vindecă prin puterea lui, numai să poţi tu să intri sub bunul Meu, sub chemarea Mea, care mângâie toată facerea când ea aude glasul Meu duios strigând numele tău, poporul Meu de demult al Meu. O, nu mai sta în liniştea în care stai, şi aprinde-te de dor şi dă-Mi nădejdea că tu vei fi voia Mea spre învierea ta, spre viaţa ta de veci cu Dumnezeu. Ţi-L dau pe Duhul Sfânt. Apropie-te să-L iei şi să fii tu Duhul Meu, iar Eu să fiu duhul tău.

Îmbracă-te cu Dumnezeu, popor dăruit cu daruri cereşti. O, unde-ţi sunt podoabele, fiule? îngerii Mei stau cu ele gata să le pună pe fruntea ta însemnată de atâtea ori de pecetea Mea cea de azi, căci în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh te-am pecetluit mereu şi te-am binecuvântat mereu cu mângâierea cuvântului Meu şi nu M-am uitat dacă meriţi aceasta.

Se roagă Dumnezeu la tine, poporul Meu de demult. Roagă-te şi tu la El şi lasă-te spre viaţă, căci ţi-am citit azi din Scripturi prin cei puşi de Mine înaintea ta pentru tine, şi tu trebuie să crezi că «dreptatea celui drept nu-l va izbăvi pe el în ziua păcătuirii lui, precum nici păcatul celui greşit nu-l va apăsa pe el în ziua lui de pocăinţă dacă el va şti să se arate Mie pentru învierea lui». O, nu pot să te am numai pe jumătate al Meu, fiule, şi nici tu nu poţi să Mă ai pe Mine aşa, dar crezi tu, oare, aceasta? O, vino să fii şcolar şi să înveţi cartea Mea cea pentru tine din cer scrisă prin îngeri şi dată ţie pe pământ, poporul Meu. Vino să înveţi carte şi să fii al Meu, iar Eu să fiu învăţătorul tău şi să te trec clasa apoi, ca la şcoală, fiule, dar vino şi învaţă şi arată-Mi că ştii şi că poţi şi că vii. Vino, tată, să lucrezi în vie şi să văd rod pe urma ta, poporul Meu. La facerea cerului nou şi a pământului nou e greu fără Dumnezeu pentru om, şi de aceea te rog Eu, poporul Meu, să vii sub învăţătura Mea, şi Eu să pot să ţi-o dau. Amin.


***

Hristos a înviat! îţi spune Domnul ţie, popor venit la izvorul cuvântului Meu care-l hrăneşte pe om din Duhul Meu dătător de viaţă. Te-am chemat ca să-ţi dau duh de mângâiere. Te-am aşteptat să vii la izvorul Meu, te-am aşteptat mai mult decât ai aşteptat tu să vii la praznicul Meu de cuvânt în ziua aceasta de slavă a Mea, căci cuvântul gurii Mele este slava lui Dumnezeu pe pământ, dar oamenii sunt prea necredincioşi şi se leapădă de Mine acum când Eu vin şi cuvintez iubirea venirii Mele şi când găsesc atâta necredinţă pe pământ, mai mult decât acum două mii de ani, când puţini de tot au voit ca Eu să fiu Mesia, Cel vestit de prooroci ca să vină pe pământ Mântuitor de la Tatăl pentru om.

Am intrat prin porţi la tine, căci tu te-ai adunat la masa Mea, poporul Meu hrănit azi de Duhul Meu, şi tu, popor hrănit ieri, căci Eu am plâns şi plâng pentru tine şi nu pot să Mă liniştesc de dor, şi îl aştept pe cel ce a fost al Meu şi îl învăţ pe el să bată, şi Eu să-i deschid şi să-l primesc şi să-l miluiesc dacă el vine şi-Mi spune: Iubitorule de oameni, Cel ce ridici pe cei căzuţi, tămăduindu-le zdrobirea, întoarce-mă la pocăinţă şi dezleagă împietrirea inimii mele şi dă-mi umilinţă cu lacrimi şi vindecă-mi iubirea, Bunule, ca să fiu cu totul al Tău, şi dă-mi credinţă nefăţarnică, şi apoi roadele darului Duhului Sfânt, şi fă din mine voia Ta, spre viaţa mea de la Tine şi spre slava Ta, învăţătorul şi Păstorul meu. Amin.


***

Stau în mijlocul neamului român cu o mânuţă de ucenici ai venirii Mele şi te cuprind în cuvântul Meu cel blând, popor adunat la masa Mea de azi. O, iubirea ta trebuie vindecată, tată. Iubirea ta, popor de demult, a fost micuţă, şi copiii tăi te-au luat de lângă sânul Meu, şi Eu nu te-am mai avut nici pe tine, nici pe ei, şi am plâns de atunci şi plâng pe urma ta, şi te-am aşteptat şi te aştept să vii să Mă mângâi cu învierea ta. Ţie îţi spun să-ţi învie iubirea şi temerea de Dumnezeu şi să nu aştepţi până nu mai poţi învia cu iubirea, iar celor ce încă te dezbină pe tine, Eu, Domnul învierii, le spun lor aşa: O, nu vă mai dovediţi de la mijloc lucrarea dezbinării şi nu mai fiţi dezbinători de popor cu această lucrare care îşi are plată rea şi grea. Nu-i frumos, tată, să te porţi urât şi aspru cu cei ce te-au sprijinit pe tine pe calea Mea cu tine şi cu lucrarea Mea de azi, căci Eu sunt martor lângă Tatăl Meu că ei numai binele şi dragostea ţi-au voit. învaţă-te să citeşti şi să asculţi şi să iubeşti şi să cunoşti iubirea, căci vremea este să-l întreb pe fiecare de fapta sa, şi el să-Mi dea răspunsul acum. învaţă-te să Mă cunoşti, că dacă tu duci numai greul tău, pentru că ai greu, tu nu mai cunoşti şi nu mai duci greul Meu ca să fii al Meu, şi faci lucrare rea dacă faci aşa. Eu am spus prin prooroci că «animalul îşi cunoaşte stăpânul şi îşi cunoaşte ieslea sa, dar poporul Meu nu Mă mai cunoaşte pe Mine», şi alege el pentru el, bietul de el, până nu va mai avea ce să aleagă, dar Eu îl îndemn pe el să se lase vindecat, căci trebuie vindecată iubirea lui.

Îţi spun ţie, poporul Meu de demult, că primăvara se taie uscăturile de la pomi şi se lasă numai ramurile verzi, ca să le dea muguri şi roade să dea. Orice mlădiţă care rămâne în viţă, Tatăl Meu o curăţă ca mai multă roadă să aducă, dar dacă ea nu stă în viţă şi rodeşte din sine spini şi ciulini, Tatăl o taie şi o aruncă în foc. Eu însă vin să te fac pomişor împrospătat cu duh de înviere, poporul Meu de demult, şi te rog să Mă laşi să te curăţ şi să te înnoiesc pentru învierea iubirii tale şi să te vindec, căci iubirea ta trebuie vindecată, şi trebuie Dumnezeu să ţi-o vindece, popor adunat la masa învierii.

O, poporul Meu de demult, voiesc să te învăţ scularea, tată, că vreau să Mă mărturiseşti prin iubirea ta de Dumnezeu şi vreau să fii viu precum Eu sunt. Adună-ţi iubirea fărâmiţată şi dă-Mi-o să fac din ea odihna Mea de după lunga ta pribegie de la masa Mea cea plină de hrană din cer. Ia cartea şi citeşte ca să ştii carte, popor învăţat de Dumnezeu. Ţi-am dat cartea Mea, cartea Mea cu tine, cartea Mea cea de cincizeci de ani în mijlocul tău. învaţă carte, învaţă, poporul Meu, să iubeşti, învaţă-te iar, căci cartea Mea îţi aduce ţie lumină şi îţi aminteşte de paşii tăi cu Mine şi te înviază, popor de demult. O, ţine urma oilor Mele, că nu este pentru tine fericire fără Mine şi fără învăţătura Mea cea de cincizeci de ani peste tine ca să te am al Meu prin ea şi să Mă mărturiseşti tu Dumnezeu al tău, poporul Meu, şi să nu te mai porţi cu cei care te pot pe tine rupe de la sânul Meu, căci omul nu ştie să-L iubească pe Dumnezeu pe pământ, şi nu poate orb pe orb să se călăuzească, o, poporul Meu de demult, şi e vremea necredinţei şi a lepădării de Dumnezeu, şi e vremea judecăţii faptelor, dar tu roagă-te Mie să-ţi dezleg împietrirea inimii şi să-ţi vindec iubirea, căci iubirea ta trebuie adunată şi vindecată spre slava Mea şi a ta, popor cu pecete cerească pe creştetul tău, pe care Eu am scris prin îngeri numele Meu cel nou: Cuvântul lui Dumnezeu. O, am venit să te învăţ scularea. Vino la Mine, vino la Mine, vino la Mine, poporul Meu, popor cu numele lui Dumnezeu pe creştetul tău. Amin.


***

Te dăruiesc acum cu o nouă înţelepciune, poporul Meu de demult al Meu, iar tu ia din darurile Mele de azi şi citeşte, tată, cartea Mea cu tine, ca să înţelegi ceea ce n-ai putut până acum să înţelegi, şi vei găsi în cartea aceasta vremea Mea cea de azi, şi în care te chem, tată, iarăşi te chem să fii poporul Meu şi să te faci purtător de Dumnezeu şi să Mă vindec de rana Mea cea de la depărtarea ta de Mine şi de venirea Mea cea de acum, venire scrisă în Scripturi, tată.

O, greu e fără călăuză pe pământ, poporul Meu. E grea viaţa fără călăuză, dar inima ta nu mai plânge sub acest greu, căci după ce Eu Mi-am luat din calea ta trâmbiţa, ţie nu ţi-a fost greu să arunci din calea ta veghea Mea cea sfântă pentru viaţa paşilor tăi, ameninţaţi atunci de mare cădere, de duh de lume peste fiinţa ta, şi multe daruri ai pierdut tu atunci, şi multă pază din cer, căci ai aruncat atunci din calea ta iubirea Mea cea călăuzitoare, tată, şi n-ai mai păstrat calea, şi n-ai mai iubit viaţa cea cu Dumnezeu, poporul Meu. Ai vrut apoi fără călăuză, şi ai făcut şi tu ca Israel, căci când Israel n-a mai iubit viaţa cu călăuză de la Mine peste el, s-a sculat duşmăneşte şi i-a găsit cu orice chip pricină lui Moise, şi apoi l-a asuprit Israel pe Moise, şi apoi Israel a iubit voia liberă şi trupul, ca să-l biruiască, căci trupul pofteşte împotriva duhului, precum este scris. Şi dacă l-a lepădat pe Moise, a pierit Israel, pic cu pic a pierit, dar a ascultat de Moise Iosua, şi a avut mlădiţă Moise, şi a călăuzit Iosua poporul lui Moise şi l-a dus în Canaan pe poporul cel născut pe cale, şi iată şi azi, o, poporul Meu, cei născuţi pe cale îmi sunt azi popor şi Eu merg cu aceştia şi merg, tată, şi strig după tine din mijlocul poporului Meu cel mic de azi şi te chem la sânul Meu ca să te cuprind şi iarăşi să te învăţ Eu pe tine lucrarea viţei şi lucrarea mlădiţei şi să plâng înaintea ta, îmbrăţişat cu cei mai mici, care au priceput adânc această taină, şi pe care fii ţi-i dăruiesc ca pe un dar al întoarcerii tale la Mine, numai să te întorci ca să te călăuzesc iarăşi, poporul Meu.


***

O, poporul meu de demult, greu e fără călăuză, dar tu nu mai ştii să simţi acest greu, această viaţă grea a ta. O, nu ţi-a fost greu să arunci din calea ta veghea cea sfântă pentru viaţa ta după ce eu m-am dus în Domnul ca să-ţi fiu ţie mijlocitoare, şi de jos călăuzitoare pentru viaţa ta, pentru paşii tăi ameninţaţi atunci de cădere şi de duh de lume peste fiinţa ta. Ai voit apoi fără călăuză pentru tine. O, câte daruri ai pierdut tu atunci! O, câtă pază din cer ai pierdut atunci peste viaţa ta! O, câtă iubire ai aruncat atunci din calea ta, poporul meu! O, câtă înţelepciune ai pierdut, de n-ai mai ştiut calea, de n-ai mai iubit viaţa cea cu Dumnezeu, poporul meu!

Când Israel n-a mai voit să-şi poarte paşii sub călăuză de la Domnul peste el, s-a sculat cu duşmănie şi i-a găsit lui Moise pricină cu orice chip, învinuindu-l pentru femeia etiopiancă, şi apoi l-a asuprit pe Moise ca să aibă Israel voie liberă şi trup care să-l biruiască pe el, căci trupul pofteşte împotriva duhului, precum este scris, şi l-a lepădat atunci Israel pe Moise, şi apoi a pierit Israel, a pierit pic cu pic. O, aşa ai păţit şi tu după ce n-ai mai voit să ai de la Domnul călăuză pentru paşii tăi spre El, poporul meu. Pe Moise nu l-a mai ascultat nimeni din Israel după ce s-a răzvrătit Israel, dar l-a ascultat Iosua, şi acest fiu nu părăsea cortul întâlnirii cu Domnul, nu-l părăsea cu nici un chip, şi a avut mlădiţă Domnul, a avut pe Iosua, şi a mers Iosua înainte cu poporul cel pe cale născut şi l-a dus pe el în Canaan. O, aşa se petrece şi azi, aşa, poporul meu, căci cei născuţi pe cale îmi sunt azi popor, mie şi Domnului, şi merg aceştia pe cale cu Domnul şi stau cuprinşi în taina noului Canaan. Şi te rog, în ziua mea de sărbătoare între sfinţi, te rog să mă primeşti cu povaţă şi cu duh învăţător peste tine, şi să crezi că aşa s-a petrecut şi azi, poporul meu. Tu ai rămas fără călăuză în vremea zilelor tale de răzvrătire în mijlocul tău, după ce Domnul m-a luat în Sine când m-a luat de lângă tine, şi apoi tu n-ai mai ascultat învăţătura cea de sus prin duhul proorociei cu care Domnul îţi descoperea taina venirii Lui, învăţându-te să-ţi păzeşti viaţa şi să te păstrezi popor al Său şi să te păzeşti de duhul lumii, popor hrănit de Dumnezeu. îţi proorocise Domnul că aşa vei face şi că te vei răzvrăti şi că te vei rupe în două şi vei face război împotriva Lui şi a ta, şi s-a făcut atunci în două poporul, şi oi au mai rămas puţine, puţine de tot în popor, iar ceilalţi au luat înfăţişare de lupi şi au sfâşiat cărarea Domnului şi au făcut şi aceştia ceea ce i-a făcut lui Moise Israel.

Ai rătăcit apoi fără cale, fără sfinţenie, fără mers frumos, fără frică de Dumnezeu, poporul meu. Sunt douăzeci şi cinci de ani de când stai fără călăuză.


***

Încă un picuţ de cuvânt al Meu, căci dorul Meu e prea mare ca să-l pot ostoi, dar torn cu picul din el, ca să-l fac ştiut de om şi să găsesc cumva alinare de la om, căci numai omul îmi poate stinge văpaia Mea cea de şapte mii de ani, de când, plângând, ca un Dumnezeu adevărat, am rămas fără casă, fără odihnă, fără aşternut al durerii Mele, după ce Mi-am pierdut bucuria. Omul îmi era bucuria, dar ea M-a părăsit. Şi dacă Eu am pierdut bucuria, a pierdut-o şi Tatăl, chiar dacă Eu, Fiul Lui, îi eram Lui casă şi bucurie şi ascultare şi odihnă, dar Eu am rămas zdruncinat de durere după ce l-am pierdut pe om, şi aşa am stat şi aşa stau în Tatăl, plângând stau şi plin de dor stau, iar Tatăl este în Mine.

O, oameni de pe pământ, dau să vă plămădesc din nou credinţa şi simţirea. Vin cuvânt de dor pe pământ. Când M-am înălţat la Tatăl, după învierea Mea dintre cei morţi, le-am spus la ucenici că voi fi cu ei până la sfârşitul timpului, dar un nor M-a acoperit de la faţa lor, ca să rămân tainic cu ei, şi norul s-a ridicat în văzduh, iar Eu stau acoperit de faţa omului, dar stau până la sfârşit cu cei ce cred iubindu-Mă şi primindu-Mă să fiu cu ei. Sunt şi cu Tatăl, sunt şi cu omul, şi sunt fără de sfârşit peste tot, căci aşa este Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pământul şi pe om. Amin.

O, oameni de pe pământ, nu staţi fără Dumnezeu pe pământ, o, nu staţi, că e greu pe pământ, şi omul nu ştie, săracul, că e greu fără Dumnezeu pe pământ. Cât am stat pe pământ cu ucenicii Mei Eu i-am păzit pe ei de tot răul, de tot greul, şi apoi i-am lăsat şi M-am aşezat în taină, M-am aşezat în Tatăl, şi sunt tainic cu omul, şi apoi ucenicii Mei au semănat cu Mine pe pământ, au suferit ca Mine şi au fost după chipul şi asemănarea Mea, căci când Ne-am sfătuit, Eu şi cu Tatăl, să-l facem pe om, am spus să-l facem după chipul şi asemănarea Noastră pe om. Cel ce vine să fie al Meu şi nu vrea să fie apoi după chipul şi asemănarea Noastră, a Mea şi a Tatălui, acela este cel ce nu Mă vede, căci despre cei ce Mă văd este scris: «Vor fi asemenea Lui, căci îl vor vedea cum este».

O, iată, omule, cât sunt Eu de îndurerat de la depărtarea ta de Dumnezeu. Vreau să-ţi plămădesc din nou credinţa şi simţirea după Dumnezeu, vreau să trăiesc în tine după chipul şi asemănarea Mea, plin de durerea de la om şi de dor după om. Vreau să te doară şi pe tine durerea Mea de la tine, vreau să Mă porţi, omule. Sunt plin de milă după tine. Vreau şi tu să fii aşa după Mine, ca să ne asemănăm, omule. Omul cel zidit de mâna Mea n-a vrut să fie asemenea Mie, şi Mi-a dat Mie durerea, iar el şi-a ales bucuria vieţii lui şi şi-a luat din Mine locul. De atunci Mă port pribeag după om, şi plângând Mă port. Am plâns prin prooroci şi M-am purtat după om cu glasul cuvântului Meu cel prin prooroci, dar omul este împietrit. Acum Mă fac râu de cuvânt duios, cuvânt dulce spre om, şi n-aş fi lucrat aşa dacă n-ar fi fost scris în Scripturi să Mă fac peste pământ râul şi apa vieţii, limpede cum e cristalul, şi care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului, căci am spus acum două mii de ani: «Cerul şi pământul vor trece, dar nici o iotă a cuvântului Meu nu va trece ca să nu se împlinească, aşa cum a fost el rostit». Iată, s-a făcut râu peste pământ cuvântul Meu, şi l-am dat oamenilor şi îl dau mereu. Ia şi bea din el, omule, şi caută-l cu sete, că el te caută umblând de la margini la margini şi te strigă să însetezi după el. El este Dumnezeu Cuvântul, şi din gura Mea izvorăşte el, iar Eu sunt locaşul Tatălui, tronul lui Dumnezeu sunt, Mielul lui Dumnezeu sunt. Amin.


***

– Suntem aşezaţi la vestirea împărăţiei cerurilor pe pământ, ucenici din cer, veniţi pe pământ cu învăţătorul lor, Hristos. Amin.

O, oameni de pe pământ, Dumnezeu stă în mijlocul dumnezeilor şi face sfat pentru mântuirea neamurilor pământului. Peste toată făptura cuvântăm prin trimitere. Cel ce va crede şi se va boteza în acest cuvânt, se va mântui, iar cel ce nu va crede, se va osândi, precum Domnul a spus prin Scripturi. îngerul sfatului cel mare este cu noi, iar noi îi suntem ucenici. Precum L-a trimis pe El Tatăl, şi El ne trimite pe noi. Amin.

O, oameni de pe pământ, nu umblaţi după daruri! Nu iubiţi slava, ci iubiţi umilinţa, căci omul este păcătos, şi îi trebuie iertare şi înviere, nu daruri care să-l slăvească pe el pe pământ. Slava deşartă l-a luat mereu pe om dinaintea Domnului. Slava deşartă este boală grea şi miroase urât din om, şi fug îngerii lui Dumnezeu de ea şi de omul în care se încuibează ea. Nu mai este pe pământ om nedoritor de slavă. Dacă s-ar uita şi spre el omul, şi-ar vedea păcătoşenia şi s-ar căi de ea şi ar sta în umilinţă prin darul căinţei, care i-ar aduce lui iertarea păcatelor.

O, omule lipsit de harul cel de sus! Tu n-ai citit, oare, în Scripturi lucrarea celor credincioşi şi iertaţi prin credinţa cea cu folos pentru om? Pe noi Domnul ne-a trimis, şi dacă ne-a trimis, ne-a învăţat să-i cunoaştem pe cei ce cred aşa cum se crede în El, şi ne-a spus: «Celor ce cred, le vor urma aceste semne: în numele Meu demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi, vor lua în mână şerpi şi nu-i va vătăma, îşi vor pune mâinile pe cei bolnavi şi îi vor face sănătoşi». O, oameni de pe pământ, nu pot lucra puterile cereşti prin cei ce iubesc pentru ei slava acestor puteri!

O, omule lipsit de umilinţă, îţi lipseşte căinţa. Nu mai greşi, că iată, nu poţi să te umileşti nici pentru iertarea ta cea de la Dumnezeu, darămite să mai lucreze prin tine puterile cereşti pentru oamenii cei pierduţi din Dumnezeu. Apleacă-te, dar, şi caută să însetezi după Dumnezeu, căci eşti păcătos şi ai nevoie de iertare şi de înviere. Celui ce însetează, Domnul îi dă să bea în dar din izvorul apei vieţii, şi dacă va bea şi se va birui pe sine, va fi moştenitor al împărăţiei cea vestită de noi pe pământ, căci Domnul ne-a trimis pe noi, şi dacă ne-a trimis, ne-a spus aşa: «Mergeţi în toată lumea şi vestiţi Evanghelia Mea la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui, iar cel ce nu va crede, se va osândi». Amin.

Te osândeşti, omule, la slava cea trecătoare dacă nu vrei să crezi şi să îmbrăţişezi lucrarea umilinţei, care să te ajute să înţelegi împărăţia cerurilor, Evanghelia venirii Domnului cu plata pentru orice faptă. Cei ce nu-L aşteaptă pe Domnul sunt osândiţi să guste pe pământ din slava cea trecătoare, din toate câte se veştejesc sub ochii omului care trece odată cu ele. Iată, aceasta este osânda celor ce nu cred. Dar noi, trimişii Domnului, aducem pe pământ duhul umilinţei cea de sus, duh care îi dă omului putere să creadă şi să-L cunoască pe Dumnezeu pe pământ şi apoi să ia el moştenire cerul, precum noi l-am luat dacă L-am urmat pe Domnul cu viaţa din noi, cu iubirea din noi. O, apleacă-te, omule, şi Domnul te va înălţa aplecându-Se spre tine ca să-ţi dea şi să poţi pentru mântuirea ta. Amin.


***

După ce M-am lăsat acum două mii de ani pus pe cruce de către om şi după ce am înviat şi Mi-am arătat deplin adevărul dumnezeirii Mele, fiinţa Mea de Fiu al Tatălui Savaot, născut din El mai înainte de toţi vecii, şi apoi pe pământ născut din om Fiu al Omului, Eu am spus ucenicilor Mei aşa: «Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ. Luaţi Duh Sfânt şi, mergând, vestiţi peste neamuri împărăţia cerurilor venită la ei pentru toţi cei ce vor crede şi se vor boteza în numele lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh». O, dar acum cum să le spun ucenicilor Mei să lucreze peste oameni? Oamenii îşi zic că sunt botezaţi, că sunt credincioşi, că-L au pe Dumnezeu de Tată şi pe Fiul lui Dumnezeu de Mântuitor al lor şi că le ajunge aşa cum sunt ei.

O, cum să vă spun în vremea aceasta să lucraţi peste oameni, ucenici iubiţi? Vin cu voi din cele cereşti pe pământ şi suntem între cei din cer masă de ucenici cu învăţător, aşa cum am fost şi pe pământ cu voi. Cum să lucrăm peste oameni pe pământ? Cuvântul Meu cel de cincizeci de ani, acest cuvânt care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului, după cum i-am arătat Eu, Domnul, ucenicului Meu Ioan ca să vadă el vremea aceasta de acum şi s-o vestească să fie, în acest râu de cuvânt nu se spală omul, nu se uită omul ca să-şi vadă faţa şi să înseteze şi să caute apoi după izvorul Meu. Eu am spus prin Scripturi: «Cel ce însetează, îi voi da să bea în dar din izvorul apei vieţii, şi apoi cel ce va birui va fi moştenitor».

O, ucenici iubiţi, vin cu voi din sânurile cerului ca să lucrăm pe pământ şi să audă omul acum cursul izvorului apei vieţii şi să înseteze după el. Eu în voi, şi voi în Mine, aşa lucrăm. Binecuvântat să vă fie lucrul şi cuvântul vostru cel din cer peste pământ, căci pământul Ne este aşternut de lucru, precum cerul Ne este scaun de sfat. Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt, în acest nume lucraţi şi cuvântaţi de la masa sfatului ceresc cuvânt de înnoire a lumii, căci scris este despre voi cuvântul Meu care s-a scris atunci, că «la naşterea din nou a lumii voi veţi sta pe douăsprezece scaune şi veţi judeca peste pământ». Amin, amin, amin.


***

O, ucenici ai Mei iubiţi, v-am cules dintre oameni acum două mii de ani şi v-am făcut vestitori ai împărăţiei cerurilor, şi ce puţini între oameni pricepeau această viaţă împărătească pe pământ! Omul nu dă de la el viaţa lui în el, ci, din contra, se zbate pentru ea, dar este scris în Scripturi cuvântul Meu care spune: «Cel ce-şi câştigă viaţa, acela o va pierde». O, ucenici scumpi, v-am arătat vouă dumnezeirea Mea, cu care lucram putere şi semne peste oameni, ca să vă pot culege pe voi fii ai credinţei statornice, fii ai minunilor, tată. Aţi luat apoi duh din Duhul Meu, căci am suflat peste voi cu gura Mea Duh Sfânt şi v-am spus: «Luaţi Duh Sfânt şi mergeţi în toată lumea şi arătaţi-vă împărăţia cerurilor prin semnele şi minunile credinţei voastre şi botezaţi neamurile în cuvântul Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, şi cărora veţi ierta păcatele, iertate vor fi, iar cărora le veţi ţine, ţinute vor fi». Iată, taină mare spun acum: Duhul Sfânt Se arată peste omul căruia i se iartă păcatele, şi aşa se cunoaşte cel iertat, iar cel ce nu primeşte în el semnul Duhului Sfânt, acela rămâne în păcatele lui, în sângele lui, departe de viaţa împărăţiei cerurilor în om. Amin.

O, ucenici scumpi, deschideţi guriţele slavei Mele din voi şi daţi glas de învăţătură peste pământ, căci v-am ales şi v-am făcut trimitere zicându-vă: «Mergeţi în toată lumea şi botezaţi neamurile pământului în numele şi în cuvântul Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, vestind de la margini la margini împărăţia cerurilor venită pe pământ cu Mine, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitor venit de la Tatăl atunci şi acum pentru tot cel ce crede această minune: venirea Mea». Amin, amin, amin.

– Venirea Ta, Doamne Cuvinte, este sigură ca ivirea zorilor, precum este scris despre ea în prooroci, dar oamenii au făcut zid între Tine şi ei duhul slavei deşarte, căci nici mort nu scapă omul de ea, o, Doamne plin de milă pentru omul pierdut. Strigăm cu Duhul Tău ca să se audă de la margini la margini şi spunem că împărăţia cerurilor vine cu putere peste oameni şi îi zdruncină din temelii ca să cadă ele şi să se aşeze în om împărăţia Ta, pentru unii cu slavă, iar pentru alţii cu mânie, Doamne drepte. Ai făcut din noi cuvântul Tău pe pământ, şi iată, şi în cer, Doamne Cuvinte, şi suntem pildă a împărăţiei cerurilor, pe care Tu ai pus-o în noi când ne-ai chemat spre ea cu puterea Ta. O, cu puterea Ta smulge-i şi pe oameni din duhul lor şi aşează-i în Duhul Tău. Aşează Duhul Tău în ei ca să vadă oamenii venirea Ta, că iată, ea face zgomot şi glasul ei suflă ca să se audă, şi glasul ei dă în oameni ca să-i deştepte pe ei şi să vadă ei cât de trecătoare este truda lor şi cât de adevărată este Evanghelia ta care spune oamenilor aşa: «Cel ce-şi câştigă viaţa, acela o va pierde».

Ne aşezăm cu Tine cuvânt peste pământ şi peste neamul român şi peste poporul Tău cel micuţ de azi, căci suntem trimişii Tăi, Doamne, şi numai cel ce este trimis are rod însutit, rod bun de pus în hambar. Acum sărbătorim ca şi în cer ziua noastră de sobor între cei mici ai Tăi şi ne aşezăm apoi să lucrăm, Doamne. Pacea Ta să ne fie azi temelie pentru lucru, şi să se zidească apoi pe ea, Doamne, împărăţia cerurilor în oameni, ca să Te odihneşti şi în cei ce nu cunosc această vreme: venirea Ta, că iată, plângând cobori din cer pe pământ cuvânt, plângând Te porţi de la Tatăl la om, plângând Te întăreşti ca să poţi, o, Doamne al puterilor. Amin, amin, amin.


***

Mă pornesc din cer pe pământ, Mă pornesc plângând şi vin şi cuvintez peste om ca să-i arăt prăpastia în care stă şi să-i dau cumva o portiţă de scăpare şi să-l scot din adâncul acestui păcat şi să-l învăţ să privească la Mine şi să se lase biruit de iubirea Mea, cu care vin din cer pe pământ după om ca să-i dau lui viaţă vie, viaţă sfântă, care nu piere niciodată dintre om şi Mine când omul iubeşte viaţa cea fără de păcat în ea.


***

O, poporul Meu cel de demult, şi tu, poporul Meu cel de azi şi cel de mâine, ridică-te, dacă ai păcate şi curăţă-le de pe tine şi de pe Mine, fiule, căci Eu sunt bun şi blând pentru tine şi te aştept, tată. Am adus spre vedere în mijlocul tău multe pomelnice cu păcate, multe ascunderi de Dumnezeu şi de cei ce sunt de la Dumnezeu lumină a omului spre Mine, şi acestea stau înaintea Mea necurăţate, tată. Ascunderea faptelor şi a vorbelor ascunse s-a făcut mare întuneric pe calea Mea spre tine şi pe calea ta spre Mine. O, curăţă-ţi, fiule neascultător, calea rugăciunii tale spre Mine. Nu uita că fiecare va sta la rândul cetei sale, precum este scris. Nu uita că dacă nu va avea cine să dea pentru tine mărturie bună înaintea Mea, tu vei plânge fără mângâiere în ziua mărturiilor, fiule. O, scoală-te, dar, şi curăţă-ţi fiinţa de cele acoperite ale tale între frate şi frate, şi prin care cad fraţii, căci biserica Mea este cea care stă în lumină şi în unire prin lumină. Cel drept este cel iertat. Cel ascuns stă sub necreştere, sub necunoaştere. Te-am învăţat, poporul Meu, să nu fugi, tată, de cei ce trebuie să-Mi dea Mie pentru tine bună mărturie. O, nu fugi de ei, ci fugi spre ei, aşa te-am învăţat. Te-am învăţat să mergi şi să-i întrebi pe ei despre Mine şi despre tine. Toate te-am învăţat pentru viaţa ta. Împlineşte-le, tată, şi bate la poartă ca să fii primit şi curăţat de cele despărţitoare între tine şi Dumnezeu. Oricât ai fi de vinovat faţă de fratele tău, poţi să te curăţeşti dacă voieşti. Întoarce-te! Vine pe pământ plată pentru faptă. Împacă-te cu Dumnezeu cu inima deschisă şi nu altfel, fiule clătinat, fiule nemulţumit. O, vino la Mine cu cel ce i-ai greşit conştiinţei lui. Cu cel ce ţi-a greşit ţie, vino la Mine şi nu veni singur. Veniţi, voi, cei greşiţi, şi Eu vă voi vindeca pe voi. Hai să lucrăm măcar ca pe pământ, tată, măcar aşa cum este lucrată pe pământ lucrarea ivirii dreptăţii şi apoi a împăcării între fraţi. Lucraţi scăpare pentru conştiinţa celor ce pot cădea prin voi de la pieptul Meu. Vreau să Mă laud cu voi pentru această lucrare lucrată între voi ca nişte fraţi iubiţi ai Mei, şi apoi ca nişte fii. Vreau să vă fiu frate ca să vă ajut, şi părinte ca să vă povăţuiesc. Vindecaţi-vă de tot ce nu este frumos în voi, de tot ce aţi rănit în puterea şi în conştiinţa celor de o cale cu voi. Această lucrare înaintemergătoare aduce după ea slava ei. O, iubirii îi trebuie drum curat, tată. Hai să fim vii, fiilor. Eu sunt Dumnezeul celor vii, al celor care se văd şi al celor care văd ca Mine şi nu ca omul. Învăţaţi din cuvântul Meu de peste voi statul vostru în Dumnezeu şi statul lui Dumnezeu în voi, fiilor.


***

O, copii din porţi, e mare durerea Mea de la cei ce au cuvântul Meu pe masa şi în casa lor şi nu ascultă de el. Mulţi din cei îmbrăţişaţi cândva cu Mine pe calea acestei lucrări şi cărora le-am dat acum cartea Mea cu ei ca să vadă în ea calea lor cu Mine, o, mulţi din ei nu vor să aşeze peste ei împlinirea cuvântului învăţăturii Mele cea pentru mântuirea lor de lume şi de păcat, tată. O, nu s-a oprit de la ucidere şi de la carne, nu s-a oprit cel hrănit cu izvorul înţelepciunii cereşti pe pământ atâta vreme în vremea aceasta cea fără de creştere din cer în ea peste om. îi voi striga cu jale pe cei ce dau înapoia lor cuvântul Meu cu care i-am hrănit atâţia ani, cuvânt dătător de viaţă pentru ei, că Mă doare când văd în curţile lor şi în casele lor porci şi păsări şi animale de tăiat şi carne pe masa lor, tată, iar Eu Mi-am învăţat poporul să mănânce de la mama lui, dar poporul cel de demult al Meu nu M-a auzit, tată. îl voi striga pe el, voi plânge înaintea lui şi Mă voi ruga cu viaţa după el şi-i voi cere să Mă asculte şi să cruţe de neascultare casa lor şi să asculte de Domnul vieţii peste casa lor şi peste ei şi îi voi ruga să urască şi să lepede de peste ei şi din casa lor duhul lumii.


***

O, ascultă glasul Meu de chemare, poporul Meu cel de demult al Meu. Vino, tată, să aşez în tine voia Mea ca şi în cer şi aşează-ţi gospodăria ta în viaţă de rai. Fă rai în curtea şi în casa ta pentru tine şi pentru Mine şi pentru sfinţi, tată. O, Eu nu te voi lua ca pe unul care n-ai ştiut, şi de aceea te voi cerceta acum, şi voi lucra ajutat de puterile cereşti pentru ridicarea ta spre voia Mea cea dulce, care te cheamă sub ea, sau pentru curăţirea ta de păcat şi de neascultare, acum, când diavolul, vrăjmaşul Meu şi al tău, Mă îndurerează adânc, arătându-Mi-i pe cei despărţiţi de la pieptul Meu şi care odinioară erau poporul Meu.

Te-am hrănit şi te-am adăpat azi la masa Mea şi la izvorul Meu în zi de sărbătoare pentru mama Mea, poporul Meu. O, scoală-te, tată, scoală-te, ca să fii tu mângâierea Mea, aşa cum atâta vreme a despărţirii tale de Mine ai fost durerea Mea. Acum scoală-te şi dă-Mi iertare de sub durere şi ia-Mă să-ţi fiu Domnul învierii tale, să-ţi fiu iarăşi Domnul Dumnezeul tău, şi apoi să fiu Domnul iubirii tale cea pentru Mine, iubire înnoită de Mine, înnoită iar, poporul Meu. Amin, amin, amin.


***

Plâng după tine, poporul Meu de demult al Meu. Te strig, tată, mereu, ca să-ţi dau învierea. Dă-Mi mâna ca să te scoli şi ca să nu mai cazi iar! Deschide cartea Mea cu tine şi vezi în ea ce înseamnă sculare. Bucură-te cu Mine, tată, ca să-ţi piară din inimă bucuria cea străină de Dumnezeu. Vino la izvor şi cere apă şi cere putere sfântă peste tine, fiule, căci Eu am fii scumpi la gura izvorului Meu, şi ei îţi vor împărţi ţie viaţă şi putere, tată, dacă vii ca să iei. O, vino şi învaţă scularea ta şi viaţa Mea în viaţa ta, poporul Meu care M-ai umplut de dor după tine, tată. O, scoate de la tine neîmplinirea, că Eu vin curând cu toate ale sfinţeniei Mele ca să le aşez pe pământ, iar pe tine voiesc să te găsesc primenit şi împodobit pentru cele ce vor rămâne, tată. Adu-ţi aminte cu dor de viaţa cuvântului Meu de peste tine şi vino iar să fii cu Mine şi dă-Mi iar loc în tine şi iartă-Mă de durerea Mea cea multă de la tine, că Mă doare, tată, de la tine, şi tu nu Mă mai ierţi ca să Mă scoţi de sub durere. O, nu Mă mai ţine sub durere; vindecă-Mă, fiule, ia de pe Mine această povară! Să ne iubim unul pe altul, tată. Amin.


***

O, să nu-ţi fie ruşine cu Dumnezeu pe pământ în fiinţa ta cea revărsătoare în părţi. Cu diavolul şi cu lucrarea lui cea largă să-ţi fie ruşine, dar nu cu Dumnezeu, poporul Meu. O, caută să ai temere de Dumnezeu, căci ea te ţine să nu păcătuieşti cu păcat când ştii că e păcat ceea ce dai tu să păcătuieşti. Cel fără de temere de Dumnezeu păcătuieşte numaidecât, iar păcatul, odată făcut, nu te mai lasă să te îngrijeşti de Dumnezeu în trupul tău şi în inima ta, ci te duce spre nepăsare de viaţa Mea în tine şi în sânul Meu cel curat, şi unde-şi are loc omul curăţat de păcat şi de neascultare, tată.


***

Ia creion şi hârtie şi scrie roadele duhului bun şi roadele duhului rău, căci unde nu locuieşte duhul cel bun, locuieşte duhul cel rău, poporul Meu, dar Eu te învăţ şi mai mult de atât în vremea Mea cu tine, căci tu eşti poporul venirii Mele a doua oară de la Tatăl, şi-ţi cer să fii mai sfânt decât toţi sfinţii care au fost pe pământ sfinţi înaintea Mea, şi apoi în cerul Meu cel de sfinţi, îţi cer mai mult pentru că Eu stau în mijlocul tău cuvânt, şi învăluit în cuvânt stau, ca să Mă poţi purta cu slava cuvântului Meu, care este râul vieţii, şi despre care scrie Scriptura că va să curgă el peste pământ din tronul Meu, fiule poporul Meu. Sfinţii M-au iubit pe pământ cu virtuţile lor încărcate de dorul şi de dragostea lor de Dumnezeu, cu mare nevoinţă lucrate acestea, dar tu trebuie să Mă iubeşti cu ascultare de cuvântul Meu cel de la sfârşit de timp, şi prin care Eu pregătesc omul pentru împlinirea lui cu Mine şi cu ziua judecăţii faptelor, tată. O, nu te supăra că-ţi cer iubire fără margini în împlinirea ta, căci Eu fără de margini te iubesc şi te cresc ca să fii, şi n-am iubit pe nimeni până la tine ca şi pe tine; şi precum mama îşi alăptează pruncul fără încetare ca să crească el, aşa te-am hrănit şi aşa te hrănesc Eu pe tine cu laptele veşniciei ca să creşti om veşnic şi nu vremelnic, tată; şi iată, îţi spun şi Eu ţie, acum, că Mă doare să te văd că nu poţi fi pe pământ ca şi în cer, când Eu, Domnul Dumnezeul tău, te hrănesc atât de sfânt, atât de mult, atât de dulce, tată. O, nu te supăra pe Mine când îţi cer să fii ca Mine pe pământ între oameni, căci vederea trupului Meu se apropie spre ochii oamenilor, pic cu pic se apropie, şi tu trebuie să fii fereastra prin care omul îl va vedea pe Dumnezeu, tată. Fii înţelept, poporul Meu cel atâta de hrănit, căci oamenii te vor şti pe tine, cel hrănit de Mine cu laptele cerului, căci se va vedea pe tine semnul Meu, cuvântul Meu cel scris pe fruntea şi pe trupul tău, fiindcă Eu mereu te-am învăluit în taina cuvântului Meu cel dătător de viaţă, şi taina aceasta se va lăsa descoperită în ziua mărturiilor, şi tu te vei vădi dacă ai ascultat sau dacă n-ai ascultat de învăţătorul tău.


***

O, te-am adunat, poporul Meu, ca să te bucur Eu cu venirea Mea spre tine, şi să te ajut să vii şi tu spre Mine cu bucuria ta, cu venirea ta la izvorul Meu de cuvânt. Am întocmit pentru Mine şi pentru tine grădini cereşti pe pământ, ca să ne întâlnim pe păşunea lor şi să te învăţ să fii locaş al împărăţiei Mele pe pământ, căci dacă nu te faci împărăţie a Mea, vine duhul rău şi-şi face el în tine stăpânire, tată, şi Mă laşi fără locaş în tine, fiule. Un popor ascultător şi iubitor de Dumnezeu în mijlocul oamenilor este cea mai mare comoară de pe pământ, când el trăieşte în Duhul Meu Cel bun frate cu frate, lucrare cu lucrare între fraţi, lumină din Lumină între Dumnezeu şi om, şi între om şi om apoi, ca să am Eu cale cu hrană pe ea când vin de la Tatăl ca să păstoresc pe poporul cel ascultător şi iubitor de Dumnezeu. Duhul cel bun din om îl atrage pe Dumnezeu spre om şi îl umple de daruri scumpe pe om şi îl odihneşte pe Dumnezeu în om, poporul Meu. O, caută, tată, cu această fericire a Mea în tine, că Eu tânjesc după odihnă, tată, tânjesc după pacea Mea între Mine şi om. Sunt cincizeci de ani de când te învăţ făcându-Mi cale la tine cu învăţătura Mea de cer nou şi de pământ nou pe pământ şi de înveşnicire a ta pe pământ prin ascultarea ta de Mine, tată. în ziua aceasta de mare sărbătoare pentru mama Mea Fecioara, Eu, Domnul, te cuprind la sân şi te mângâi cu Duhul Meu Cel bun şi te rog, tată, să fii tu asemenea Mie între frate şi frate, căci duhul cel bun din om poate aceasta între om şi Dumnezeu şi între om şi om pe pământ.


***

Pe pământ se pregătesc oamenii pentru sărbătorile lor idoleşti şi omeneşti, căci oamenii slujesc păcatelor lor, bucuriilor lor şi fac sărbători şi petrec, aşa cum şi pe vremea lui Noe oamenii petreceau, dar la voi este petrecerea Mea şi a sfinţilor Mei şi a îngerilor Mei, şi dulce îmi este bucuria când îmi strâng la sân poporul şi când stau în mijlocul lui cu masă de cuvânt sfânt, cu slava Mea, cu care îmi hrănesc poporul ca să fie el al Meu pe pământ, căci sunt tare, tare părăsit de om şi nu mai am cum să trag pe oameni de la păcat la sfinţenie, de la moarte la viaţă, căci păcatul este moartea care a căzut peste om după ce omul a căzut în păcat, fiilor. O, Eu am făcut din voi fiii vieţii, tată, şi voiesc să împart cu voi viaţă peste cei ce s-au lepădat de păcat ca să fie ai Mei pe pământ, ai Mei ca şi voi, şi voiesc să mai pot trage din oceanul morţii pe cei ce pot iubi viaţa, dar trebuie să lucrăm lucrare cerească, tată, şi să ne aşezăm cu ea înaintea oamenilor şi să pot Eu să mai ating la inimă omul ca să Mă iubească omul, şi să dorească după viaţă sfântă, iar Eu să-l sprijinesc pe el, căci sunt Mântuitor plin de milă pentru om, şi mila de om Mă întăreşte în voi ca să pot cu voi să-l ajut pe om, căci singur nu pot, tată, şi îmi trebuie lucrători pentru mântuirea omului, pentru multa lucrare a Mea de mântuire a multora, fiilor.


***

Sunt mamă a milei de om şi îl învăţ pe tot omul să se aplece aşa cum m-am aplecat eu de L-am purtat pe Domnul în duhul meu şi apoi în trupul meu şi apoi în inima mea, care era locaşul Lui. Apleacă-te, omule, să crezi, căci Domnul S-a aplecat până la tine. Ce câştigi dacă te zbaţi să nu crezi taina cuvântului care vine cu norii ca să te cheme şi să te aleagă între cei credincioşi? Câştigi plata celor necredincioşi, care este plânsul şi scrâşnirea dinţilor şi întunericul cel mai din afară; câştigi duhul lumii, care îl hrăneşte pe om cu deşertăciunea şi cu fărădelegile ei, lucrate de om şi care sunt pieirea omului. O, nu te lua după omul care-ţi ucide duhul, care-ţi ucide credinţa în faptele vieţii celei plăcute lui Dumnezeu; nu te lua după cel care nu crede şi care este mort faţă de cuvântul chemării la viaţă! Întreabă-l pe acela ce-ţi dă în schimb dacă te face să nu crezi în duhul vieţii, şi întreabă-l unde este duhul vieţii şi cum lucrează el viaţa în om dacă el este în altă parte în lucru pe pământ! O, cei necredincioşi nu-L văd pe Dumnezeu în cei ce-L iubesc pe El, şi sunt orbi cei ce nu văd. Nu te lăsa călăuzit de orb, ci lasă-te sub duhul iubirii şi vino pe calea lui, căci calea lui are pe ea pe cei ce-L slujesc pe Domnul pe pământ între oameni, aşa cum Zaharia proorocul a ascultat de duhul proorociei şi a împlinit Scripturile Fiului lui Dumnezeu pentru venirea Sa de la Tatăl la om acum două mii de ani, şi iată, iarăşi, acum, Scriptura Cuvântului lui Dumnezeu, Care vine cu norii ca să-i hrănească pe oameni cu înţelepciunea cea de sus. Amin.


***

Hai, poporul Meu, să înveţi să te faci cuvântul Meu cel împlinit, aşa cum Eu mereu te învăţ şi te îndemn, căci Eu pot să te fac, de vreme ce pot să cuvintez peste tine cuvânt de facere, tată. Mintea ta este locaşul care Mă poate primi sau nu Mă poate primi înăuntrul tău, dar Dumnezeu suflă pe pământ încă de la început un vânt răcoritor de sufletul din om, şi omul poate lua din el, din vântul cel tainic duhul credinţei şi apoi duhul cunoştinţei lui Dumnezeu şi apoi duhul temerii de Dumnezeu, şi iată, aşa se naşte omul din Dumnezeu pe pământ, şi apoi el se închină Mie ca Avraam, căci aşa a fost naşterea din Mine a lui Avraam, şi apoi el a crezut ca Dumnezeu, şi apoi Dumnezeu S-a dat lui prin taina cea mai presus de fire a lucrărilor lui Dumnezeu între Dumnezeu şi om, mai întâi prin credinţă şi apoi prin vedere şi apoi cuvântul împlinit, căci s-a făcut Avraam apoi sânul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu S-a făcut sânul lui Avraam, şi cine poate să pipăie cu ochiul sau cu mâna această taină mai presus de fire a credinţei sfinte, credinţă care nu iscodeşte, ci se înfăptuieşte dincolo de cunoaşterea şi de vederea omului cel trecător? O, aşa a rămas Avraam omul cel netrecător, omul cel născut din Dumnezeu, şi în grădina căruia odihnesc acum cei credincioşi ca Avraam, de la el şi până azi, poporul Meu.


***

O, fii ai lumii, fii ai oamenilor! Eu, Domnul, Mă aplec spre voi ca să vă fac iarăşi strigarea, căci pentru aceasta am venit de la Tatăl iarăşi pe pământ. Sunteţi în afund, iar Eu sunt deasupra duhului lumii, căci duhul lumii este prăpastia care vă ţine între hotarele ei ca să nu vedeţi adevărul şi lumina lui cea de dincolo de malurile prăpastiei acesteia, care nu vă lasă să vedeţi. Numai când cobor Eu mila Mea de voi, mânia Mea cea trezitoare, numai atunci Mă vedeţi, numai atunci vi se trezeşte din somn credinţa în Dumnezeu, simţirea inimii voastre despre singurul vostru Salvator, căci omul la durere mare îşi caută salvatorul, tată.

O, fii ai lumii, e mare nefericirea aceasta a voastră! Necredinţa este duhul cel potrivnic fericirii sufletelor voastre. Nu uitaţi că sufletele voastre sunt de la Dumnezeu şi că voi le daţi hrană moartă, tată. Nu uitaţi că ele sunt cele ce tânjesc în voi după viaţă chiar şi când voi numiţi viaţă a lor faptele morţii, faptele necredinţei, tată. O, nu uitaţi că necredinţa este duhul întunericului stăpânitorului veacului acesta şi întru care voi staţi ca în închisoare. Eu, Domnul, vă strig de deasupra. Puterea voastră cea rea nu vă lasă, nu vă scapă de sub ea, iar duhul necredinţei vă acoperă vederea duhului vostru ca să nu vă lepădaţi de duhul lumii, duhul care vă hrăneşte şi somnul, tată. O, deschideţi-vă ochii, deschideţi-vi-i singuri şi pătrundeţi-vă de duhul credinţei sfinte ca să luaţi de la Dumnezeu învierea din moartea în care staţi. A venit vremea învierii morţilor, care aud cuvântul lui Dumnezeu ca să se scoale, iar Eu, Domnul, vă strig de deasupra şi duh de înviere vă dăruiesc. Vă aşteaptă sfinţii scularea, căci ei au fost oameni ca şi voi pe pământ, şi au ajuns în cer prin lucrarea credinţei lor, lucrare dulce pentru om, dar pe care omul n-o cunoaşte, căci omul dă de pereţii prăpastiei în care stă atunci când ar da să se uite ca să vadă, iar cel ce nu vede, rămâne în necredinţă, rămâne surd şi orb. Mila Mea însă îl strigă pe om. Mila Mea de om se face cuvânt peste om şi îl strigă pe om şi-i spune lui: Hai, omule, să vezi şi să le pricepi pe cele de mai înainte de moartea omului, când omul era cuprins în Dumnezeu aşa cum pruncul este cuprins în mama lui până să iasă el în tărâmul cel trecător! Hai, omule, spre Mine mai înainte să vin Eu spre tine pentru necredinţa ta ca să te scol din ea şi să vezi ca să crezi! Dar credinţa care vine spre tine prin mânia Mea cea pentru necredinţa ta, aceea este judecătoare şi nu mângâietoare, tată. Eu însă sunt Domnul Mângâietorul, şi cu mângâiere vin şi pătrund până la urechea ta închisă spre Mine şi ţi-o desfac şi-ţi spun mângâietor că necredinţa este duhul lumii. Şi-ţi mai spun, omule căzut, că împotriva întunericului necredinţei, credinţa este Duhul lui Dumnezeu. Amin, amin, amin.


***

Tu nu mai ai ce să aştepţi de la oameni, căci oamenii stau în prăpastia necredinţei şi nu mai ies din ea. Tu însă strigi cu glasul Tău peste acest adânc întunecat, iar noi, sfinţii Tăi, cu Tine în venire, strigăm din Tine: înviaţi, voi, oase uscate, căci carnea de pe voi e putredă, e numai păcat, şi păcatul este moarte, este putreziciune ca şi trupul care putrezeşte în pământ! înviaţi, voi, duhuri întemniţate în trupuri vândute păcatului! Noi, cei trei arhierei, Vasile, Grigorie şi Ioan, slujitori de foc în templul Domnului, lucrători tainici în via cea de azi, la altarul cel de foc, aşezat de Domnul acum în mijlocul neamului român pentru ca să ardă Domnul pe el pe duhul cel potrivnic Lui şi toate păcatele făpturii omeneşti, de la Adam şi până azi, noi, cei ce am coborât din cer în zilele acestei veniri a Domnului, la începutul Lui cel din anul 1955 prin trâmbiţa Sa prin care a sunat, şi, iarăşi, acum, la sfârşitul strigării Lui prin cei ce slujesc acum înaintea Lui lucrători de foc împreună cu noi, iar noi împreună cu ei, noi strigăm peste cei îngropaţi de vii în trupurile lor, peste tot neamul oamenilor de pe pământ strigăm şi dăm de veste porunca Domnului: înviaţi, voi, oase uscate, şi faceţi-vă fii ai lui Dumnezeu prin darul credinţei sfinte! înviaţi, voi, duhuri întemniţate în trupurile vândute necredinţei, duhului lumii şi păcatului! Nu mai poruncim duhului rău să iasă din voi, ci poruncim duhului vostru să învieze şi să biruiască pentru Dumnezeu în voi. înviaţi şi credeţi în Dumnezeu şi faceţi apoi roade vrednice de pocăinţă, şi apoi faceţi-vă fii ai lui Dumnezeu, faceţi-vă sfinţi precum noi ne-am făcut pe pământ înaintea Domnului sfinţilor, căci El ne-a dat nouă puterea aceasta, după cum este scris pentru cei ce cred în El! Amin.


***

Veniţi şi voi, fii ai lumii, veniţi, tată, să auziţi cuvântul Meu, care naşte fii pentru Dumnezeu, căci Domnul poate şi din pietre să-Şi facă fii, precum este scris. Veniţi şi auziţi glasul chemării Mele şi despietriţi-vă cerbicea, că este tare şi de aceea nu puteţi mai mult pentru sufletele voastre, care plâng în voi după viaţa ce va să vină pe pământ odată cu ziua Mea de mânie, care va lovi pe cei ce stau în necredinţă, în nelucrare mântuitoare şi în nepăsare de Dumnezeu! Veniţi, tată! Eu vă nasc şi vă cresc dacă veniţi. Veniţi şi vă faceţi ucenici ai învăţăturii Mele, că am cu cine să lucrez ca să vă îngrijesc creşterea! Cei ce se nasc, trebuie să înveţe apoi lucrarea iubirii şi a veghii sfinte până la venirea Mea, că mulţi dau să se nască şi, neveghind peste ei, se smintesc şi mor iarăşi, căci cei ce caută sminteală, vine duhul rău spre ei şi le strică mintea şi vederea şi credinţa, şi apoi le strică locul Meu din ei şi apoi rămân în întuneric, bieţii de ei, şi păţesc ca fariseul, care era încredinţat că este drept, şi îi privea de sus pe cei din jurul lui, şi făcea el aceasta înaintea Mea, iar Eu nu l-am îndreptăţit pe el mai mult decât pe cel ce şi-a văzut nevrednicia, aplecându-se cu zdrobire de inimă şi cu ruga sa înaintea Mea.


***

O, fii ai lumii, sculaţi-vă şi voi, tată, din aşternutul vostru şi căutaţi-vă trezirea, că vine plata pentru orice faptă, iar voi sunteţi neveghetori pentru ziua aceea. Grăiesc cu voi ca un tată, că Mi-e milă de voi. Numele Meu cel mare este tot mai pitit acum dinaintea oamenilor prin cei care le spun că nu este Dumnezeu şi că sunt numai ei. Fiara cea roşie şi proorocul mincinos sunt şi mai tari acum împotriva lui Dumnezeu şi împotriva omului, căci necredinţa e tot ce a mai rămas pe pământ în urma nebuniei omului cel căutător de putere şi de slavă pe pământ. Sculaţi-vă, voi, fii ai lumii, şi căutaţi pe Dumnezeu, Care vă poate salva din întuneric! Vine ziua Domnului şi se vor face mormane peste mormane casele oamenilor şi trupurile lor, case una peste alta, oameni unii peste alţii, şi aceste făcături ale fărădelegii se vor desface şi vor cădea peste oameni şi-i vor strivi, şi tot ce stă împotriva vederii omului ca să nu-L vadă omul pe Dumnezeu, totul va cădea, şi va rămâne Domnul faţă în faţă cu omul, şi Mi-e milă de om şi îl strig pe el: Vino, omule, afară, vino la lumină, tată, şi te fă prunc la iubire şi la faptă, căci tu stai numai în păcate! Vino să te iert şi să te împruncesc prin iertare, căci scris este: «Până nu veţi fi ca pruncii nu veţi intra în împărăţia lui Dumnezeu», iar prunc aceasta înseamnă: nerăutate şi iubire, iertare şi pace, Dumnezeu cu omul, tată şi fiu, căci pruncii sunt cei ce au tată şi îi spun lui tată al lor. Amin.

Veniţi, voi, fii ai lumii! Ieşiţi din lume şi faceţi-vă popor al lui Dumnezeu, şi apoi voi veţi vedea, şi veţi vedea că Dumnezeu v-a spus vouă acest cuvânt de dor, strigându-vă pe voi spre El. Amin, amin, amin.


***

Îi chem înapoi spre Mine şi spre tine pe cei ce s-au smuls din braţul Meu şi al tău şi s-au dus să guste din duhul lumii, din foametea de Dumnezeu cea din lume, tată. îi chem înapoi la Mine pe cei ce au fost din trupul poporului Meu şi apoi au alunecat spre pământ:

Veniţi, voi, copii căzuţi de la credinţă, şi Eu vă voi vindeca pe voi, dar întoarceţi-vă la Mine, tată, că vin dureri pe pământ, iar Eu voiesc să-i cuprind pe cei ce Mă iubesc şi voiesc să-i ocrotesc pe ei. întoarceţi-vă, şi veniţi ca să vă învăţ cum să vă întoarceţi! Veniţi să vă vindec, tată! Eu stau la izvor şi vă aştept ca să vă spăl şi să vă primenesc cu cămăşuţă curată, tată, şi apoi în taina dorului să vă cuprind. Eu stau la izvor şi vă chem. Eu sunt Păstorul Cel bun, Care-Şi cheamă oile în staul, Care-Şi cheamă turma lângă El. Eu sunt Cel ce este şi Cel ce vine. Amin.


***

Glasul Meu, care grăia în rai cu omul cel zidit de mâna Mea din cuvânt şi din pământ şi din duh, grăieşte în zilele acestea din mijlocul neamului român ca să-l cheme iarăşi pe om la Dumnezeu, ca să trezească duhul omului şi apoi să-l facă pe om să asculte de Dumnezeu, să-l facă să se întoarcă la Dumnezeu. Amin.


***

Eu până nu zgudui cerul şi pământul, marea şi uscatul, nu deschide omul ochii spre Dumnezeu, căci omul a înrădăcinat în el păcatul şi nu se îndură să smulgă din el buruiana aceasta, care suge din duhul lui viaţa lui şi viaţa Mea. Eu însă M-am făcut iarăşi între Mine şi Tatăl cuvânt de facere, şi iată, între Mine şi om, căci acum nu mai trec peste om, ci faţă în faţă cu omul grăiesc cu Tatăl, şi grăiesc cu omul, şi pentru om grăiesc ca să-l îmbiu pe el să se lase în mâna Mea cea făcătoare şi să-l fac pe el după chipul şi asemănarea Mea, şi încep cu el chemându-l la masa Mea, la masa venirii Mele a doua oară pe pământ cuvânt ca să grăiesc cu omul aşa cum grăiam în rai şi să-l întreb pe el: „Unde eşti, omule?” şi să-l îndemn să-Mi răspundă unde este, de unde-Mi răspunde şi ce face, şi apoi să-i spun Eu ce să facă, iar el să-L asculte pe Dumnezeu, Care-l îndeamnă pe el să mănânce din cer şi să-şi facă faţa senină între el şi Dumnezeu, căci Dumnezeu grăieşte cu omul fiindcă poate Domnul. Amin.

O, omule, o, unde eşti, tată? Grăiesc ţie aşa cum grăiam cu Adam în rai. îl căutam pe Adam, căci el dădea să se ascundă de Mine. Glasul Meu însă l-a scos din el pe Adam, şi el Mi-a răspuns, căci cu putere i-am grăit lui, ca un Dumnezeu şi nu ca un om.

O, omule, te caut, tată. Nu te caut pe pământ, ci te caut în tine ca să te scot din tine şi să te povăţuiesc să stai înaintea Mea fără de teamă, căci teama îl desparte pe om de Dumnezeu, şi să stai cu iubire înaintea Mea, că Eu nu-ţi fac rău, tată. Tu eşti cel ce-ţi faci rău, şi de tine trebuie să fugi, nu de Mine, căci Eu sunt Cel bun, Cel sfânt, Cel milos pentru viaţa ta.


***

O, omule, te caut, tată, ca să te învăţ să nu te ascunzi de Mine, ci să vii la Mine şi să-Mi spui că eşti greşit, iar Eu să te învăţ iubirea de Dumnezeu, care-ţi face ţie viaţă, tată. Vin înaintea ta cuvânt rupt din grădina raiului şi alipesc începutul cu sfârşitul ca să grăiesc ţie, tată, căci Eu sunt începutul şi sfârşitul şi tot ca la început lucrez şi la sfârşit, că nu se putea să lucrez altfel acum. Nu te mai povăţuiesc cum l-am povăţuit pe Adam, căci tu trăieşti printre toate fiarele cele dăunătoare de suflet, ci te povăţuiesc să nu te ascunzi de Dumnezeu, că nu poţi, tată. Ai văzut că Adam nu s-a putut ascunde printre pomii grădinii, şi nici ruşinea nu şi-a putut-o furişa sub pestelcuţa făcută de el din frunze. O, nu te ascunde de Dumnezeu, ci ieşi în întâmpinarea Lui şi lasă-te cercetat şi ridicat din păcat, că am venit după tine pe pământ, tată, şi sunt învăluit în cuvânt aşa cum eram înaintea lui Adam în rai. Nu învinui pe nimeni pentru păcatul tău, ci dă-Mi doar mâna să te scol din păcat, că Eu nu vin să te pedepsesc, tată, ci vin să te scol şi să te trezesc bine înaintea Mea ca să veghezi.

O, nu e bine să Mă ştii departe de tine, omule! E bine să Mă ştii aproape, lângă tine, tată, ca să trăieşti după plăcerea Mea, iar Eu să-Mi pot găsi plăcerea în tine, că Eu pentru asta l-am zidit pe om. Nu-ţi cer decât să fii curat cu inima şi senin cu faţa pentru toate câte tu îmi aduci Mie cu viaţa ta cea nefăţarnică înaintea Mea, iar Tatăl tău, Care este în ascuns, Care vede în ascuns, îţi va plăti ţie iubirea ta, şi aşa îţi vei aduna la Mine, adunându-te tu întru Mine, unde nu te poţi ofili şi de unde nimeni nu te poate smulge ca să te piardă. Vino la Mine, omule, şi să nu te ascunzi ca să nu vii! Vino cu faţa senină, ca să te pot învăţa seninul inimii, tată! Vino cu inima dulce, ca să te pot învăţa duhul duioşiei, că vreau să fii duios cu Dumnezeu şi vreau să te învăţ taina iubirii, tată! O, ce dulce este povaţa Mea! Auzi-Mi glasul şi deschide-Mi ca să te iau şi să te aduc la sânul învăţăturii Mele, căci Eu am venit cuvânt pe pământ şi grăiesc cu tine aşa cum grăiam cu Adam în grădina raiului, şi vreau să te povăţuiesc, tată, şi să te deprind să te faci fiu al învăţăturii Mele, iar pentru această minune, pe care tu poţi s-o săvârşeşti înaintea Mea, nu-ţi trebuie nimic decât credinţă, omule. Amin, amin, amin.


***

– Aşa şi noi, uceniţele şi mironosiţele Tale şi ale învierii Tale, îţi dorim tot mai văzută, tot mai cunoscută pe pământ slava Ta cea din mijlocul neamului român, o, Doamne, şi fă din fiii şi fiicele acestui neam morţi înviaţi, aşa cum pe noi ne-ai înviat şi ne-ai umplut de dragostea Ta şi Ţi-am fost ucenici.

O, fii şi fiice de neam român, înviaţi şi voi pentru Domnul aşa cum am înviat noi şi apoi am vestit împăraţilor împărăţia Domnului şi ne-am făcut cerul Lui pe pământ! Deschideţi bine ochii, căci sunteţi în vreme de cumpănă! Căutaţi pentru voi cu dreptatea şi nu vă aşezaţi oricum sub căpetenii alese de voi, căci cei ce stau acum fără păsare de voi peste voi vă vând străinilor pământul de sub voi, vă vând duşmanilor de ţară şi de suflet. Veniţi şi întrebaţi pe Domnul, ca El să vă povăţuiască de sus, căci sunteţi în vreme de cumpănă şi nu ştiţi din cer, ci ştiţi de pe pământ! Luaţi seama la pilda dată vouă de Domnul azi despre regele Iudeii, care, împlinind cu tot norodul legea şi poruncile Domnului, a avut vreme multă de pace. înviaţi şi lăsaţi-vă călăuziţi de Cel înviat, căci Domnul Cel înviat a venit cuvânt pe pământ şi El este învăţătorul. Hristos a înviat pentru noi şi pentru voi! înviaţi şi voi şi faceţi-vă fii şi fiice ale lui Dumnezeu ca şi noi, plini de iubirea Lui, căci păcatul nu va mai fi, ci va fi numai Domnul şi fiii Lui. Amin, amin, amin.


***

O, fii şi fiice ale pământului, prindeţi curaj pentru Domnul şi sfinţiţi-vă dacă auziţi glasul Lui! Opriţi-vă de la păcat şi urâţi-l de moarte şi apoi omorâţi-l în voi, iar voi înviaţi! Opriţi-vă de la păcat ca să nu vă oprească Domnul! Păcatul vine de la trup şi de la diavol, iar diavolul este tatăl păcatului şi al minciunii şi este potrivnicul lui Dumnezeu şi al vostru şi al tuturor oamenilor de pe pământ. Cine vrea să fie al cerurilor Domnului, să se oprească de la păcat şi de la semeţia cea de la păcat, căci păcatul va fi osândit cu osândă mare curând, curând. Orice sunteţi voi pe pământ, după nume şi după rang, smeriţi-vă, căci sunteţi păcătoşi, şi păcatul vostru vă umileşte, nu vă hrăneşte şi nici nu vă înalţă! Ieşiţi din foc şi aruncaţi afară din trupurile voastre focul cel pedepsitor în om, căci păcatul arde în voi ca focul; ieşiţi, şi intraţi în flacăra Duhului Sfânt, Care curăţă prin cuvânt omul! A venit Domnul cuvânt pe pământ în mijlocul neamului român. El nu e omul, El nu e diavolul, ci e Domnul-Cuvântul şi lucrează peste voi şi pentru voi şi nu vă puteţi ascunde sub neînţelepciunea voastră, cu care daţi să spuneţi că nu e Domnul Cel Care grăieşte în mijlocul neamului român sfârşitul păcatului şi începutul cel nou, iarăşi un început, căci cele dintâi trec cu trosnet, şi veţi vedea curând, curând împlinită această Scriptură. Eu sunt ucenicul cel care I-am prins în mâna mea ranele trupului Lui cel răstignit pe cruce de către oameni, de Anna şi Caiafa şi de Pilat, care, ruşinându-se pentru păcatul din ei, n-au putut să se supună adevărului lui Hristos, ci s-au ascuns şi au lovit în ascuns şi au pedepsit la cruce pe Cel drept, că nu altceva face păcatul din om când omul se ascunde ca să nu fie văzut cu păcatul din el. Aceştia l-au cumpărat pe Iuda şi apoi l-au lepădat ca pe singurul vinovat după ce s-au folosit de el, şi aceasta fac preoţii şi toţi cei ce iubesc păcatul, cheltuind pentru păcat trupul şi sufletul lor.

O, fii şi fiice ale pământului român, opriţi-vă de la păcatul cel bătrân de şapte mii de ani şi staţi curaţi în trupurile voastre şi între voi, căci dacă cerul vă cere, şi voi nu vă veţi opri, aveţi păcat peste păcat. Domnul aşteaptă să fiţi sfinţii Lui pe vatra neamului român, ţarina venirii Domnului cu sfinţii Lui, precum este scris să fie, iar om sfânt este omul care nu păcătuieşte păcat în însuşi trupul său, iubindu-L pe Dumnezeu şi iubindu-şi vrăjmaşii. Opriţi-vă de la carne, căci dacă nu vă veţi opri, vă veţi umple de toate bolile, de toate bubele rele, pe care Domnul le trimite pe pământ peste oamenii care ucid vietate cu suflet în ea şi apoi o ia ucisă în pântece! Căutaţi spre acest izvor de cuvânt, căci Dumnezeu-Cuvântul este izvorând din gura Sa cuvânt în mijlocul neamului român acum, la sfârşit de timp! O, căutaţi spre Dumnezeu! Amin.


***

O, omule, cum, tată, să fac cu tine ca să-L poţi tu cunoaşte pe Dumnezeu şi apoi să-I dai credincioşia? Cum, tată, să fac cu tine ca să Mă iei şi să Mă aşezi Păstor peste viaţa ta, ca să te pot trage la păşunea vieţii, tată? O, păşunea care-ţi aduce ţie moarte s-a întins pe tot cuprinsul pământului cu faţa ei, cu lucrarea ei cea mincinoasă, care nu-ţi aduce ţie mântuire şi pocăinţă şi viaţă. O, nu mai sunt pe pământ păstori care să te apere de şarpele cel veninos, cel cu şapte capete împărţite pretutindeni ca să nu te scape, ca să nu te piardă din gura sa. Limba lui pare dulce, dar ea este întoarsă pentru fiecare limbă de pe pământ ca să nu priceapă omul capetele limbii lui. Şarpele cel de demult se arată mereu nou, mereu tânăr, ca să nu te scape din gură, iar cu coada sa întoarsă te prinde şi te strânge şi te adună la el ca să-ţi pui sub cheia lui agoniseala ta, iar când vrei să iei din ea să-i ceri lui cheia ca să-ţi dea din strânsura ta la el, şi limba lui s-a învăţat cu toate limbile de pe pământ şi găseşte cum să grăiască pe limba fiecărui om, şi omul nu-şi deschide ochii minţii şi ai inimii ca să priceapă şiretlicul şarpelui care-i strânge pe toţi sub semnul împărăţiei lui, şi omul este fălos cu cele scoase astăzi, şi şarpele cel de demult se arată mereu nou, mereu astăzi, şi iată, îşi întoarce cu celălalt capăt coada lui, care trage la el pe oameni ca să-i facă pe toţi, stăpâni sau robi, să-şi strângă la el avutul lor şi să nu poată fără el folosi agoniseala lor, şi oamenii, orbiţi cum sunt, stau robi vicleanului cel de demult, care s-a sculat să amăgească neamurile de pe pământ, precum este scris că va lucra, şi nu ştiu oamenii să desluşească lucrarea aceasta a lui, dar cine are înţelepciunea duhului de sus, acela ştie de sus, ştie viclenia care s-a sculat să robească sub ea oamenii de pe tot pământul, precum este scris.

Grăiesc peste voi în limba Duhului Sfânt, care prinde sub ea lucrarea diavolului. Veniţi la izvor, voi, cei ce v-aţi adunat ca să învăţaţi de la Dumnezeu paza vieţii, căci viaţa trebuie păzită în voi, şi apoi dată Domnului spre înveşmântare, tată. Veniţi la păşunea cea de sus, căci jos pe pământ arde focul de nouă stânjeni şi voi nu-l vedeţi, şi în el arde duhul rău, şi se întăreşte peste voi ca să ardeţi şi voi ca el. Veniţi, tată, şi ascultaţi de la Dumnezeu, Care are în El viaţă, dându-vă din ea! E praznic de Duh Sfânt, iar voi aţi venit la izvor. Din fireşti faceţi-vă duhovniceşti şi apoi cereşti, căci cine bea de la Mine nu mai însetează după izvorul cel otrăvit, care se îndulceşte ca să beţi din el şi să însetaţi după el mereu. O, e Domnul cuvânt pe pământ! împărăţia Lui e în cuvântul Lui de peste voi. Faceţi-vă fii ai vieţii, căci putere vă dau să vă faceţi fii ai lui Dumnezeu, precum poporul cuvântului Meu se face fiu al Meu cu viaţa lui dată Mie în fiecare zi.


***

Când Dumnezeu grăieşte cu omul, o, ar trebui să fie altfel omul, ar trebui atunci şi apoi să se facă dumnezeu omul. Mă las cu duhul mângâierii ca să Mă primească omul, dar apoi el trebuie să caute să înţeleagă ce grăiesc Eu cu el şi ce trebuie să fie el apoi înaintea Mea. Dacă omul vine şi aude glasul Meu, care grăieşte, el nu trebuie să audă în deşert cuvântul Meu, ci trebuie să se facă el dumnezeu prin har, că nu de altceva Mi-am întocmit Eu lucrarea Mea peste pământ ca să-Mi lucrez cu ea un popor îndumnezeit.


***

O, popor venit la izvor ca să auzi glasul lui Dumnezeu! Vino, tată, aşa cum îi place lui Dumnezeu să vii şi să fii, şi nu veni cum îţi place ţie să vii şi să fii! Vezi dorirea Mea, vezi-o în cuvântul Meu de peste tine şi fă-te după placul Meu, şi vei umbla în lumină, căci cele de la Dumnezeu în om sunt în lumină şi sunt în tainele ei, şi ferice de cei ce ştiu să citească tainele lui Dumnezeu şi pe cei ce le poartă pe ele pe pământ!


***

Omul este păcătos şi trebuie să se umilească şi nu să judece, căci scris este: «Cel ce judecă a şi fost judecat». Şi cum aceasta? Păcatul din om este acela care judecă păcatul altui om, căci omul nu este ca Dumnezeu, Care nu judecă, fiindcă Dumnezeu este Mântuitor, nu Judecător omului aşa cum este omul, bietul de el, omul care este judecat de însuşi păcatul lui.

O, nu judecaţi, fiilor! Iertaţi, şi vi se va ierta, aşa cum a spus Fiul meu! Eu cât am stat pe pământ i-am ajutat şi i-am curăţat şi i-am îmbrăţişat pe toţi păcătoşii, pe toţi suferinzii şi i-am învăţat şi i-am iubit, şi numai iubire am împărţit, numai milă, numai pace, numai bunătate. Cel ce se doreşte iubit, acela nu poate iubi, dar cel ce iubeşte nu caută iubire, ci numai o împarte pe ea. Iată, femeia cea dintâi s-a iubit pe sine, s-a vrut iubită şi a făcut moarte peste om, iar femeia cea de-a doua nu s-a voit iubită, ci a iubit, şi a împărţit iubire peste om, iubire şi viaţă, că mare taină este să fie omul născut din cer şi nu de pe pământ.

O, căutaţi naşterea voastră cea de sus, cea din Dumnezeu, ca să aveţi iubire de Dumnezeu şi pe ea s-o împărţiţi în jur, voi, fii şi fiice de pe pământ! O, nu rămâneţi în naşterea voastră cea din părinţi, căci trupul cel din părinţi stă împotriva Duhului Cel din cer. Căutaţi să vă umpleţi de dorul patriei cea de sus şi al nevăzutelor ei, şi spre ea să-i petreceţi pe toţi oamenii pe calea voastră pe pământ cu oamenii. Viaţa mea aşa a lucrat cât am stat între oameni, şi aşa am aşteptat eu ziua cea mai dulce a vieţii mele, ziua întâlnirii mele cu nevăzutele lui Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pământul, văzutele toate şi nevăzutele. Fiţi fii şi fiice ale luminii lui Dumnezeu! Nu vă ascundeţi de Dumnezeu, ci doriţi-L cu dor mult, căci taina facerii cea de la Dumnezeu poartă în taina ei văzutele toate şi nevăzutele, de care omul nu se poate ascunde. O, păcatul omului îl învaţă pe om să se ascundă de Dumnezeu, iar iubirea îl învaţă să-L împartă pe Dumnezeu ca să nu mai fie duşmănie între om şi Dumnezeu, şi între Dumnezeu şi om din pricina ascunderii de Dumnezeu a omului. Iubiţi-L pe Dumnezeu, iubiţi-L ca mine şi ca Ioan, căruia Fiul meu m-a dat spre îngrijire când S-a dus la Tatăl! Fiţi înţelepţi prin cele din cer, nu prin cele de pe pământ! Faceţi-vă fii ai înţelepciunii cea de sus, care vă face cereşti cu inima şi cu iubirea şi cu privirea şi cu lucrarea! Scăpaţi-i pe oameni de judecata lor, învăţându-i curăţenia inimii unii faţă de alţii şi faţă de Dumnezeu şi ajutorarea cea miluitoare, căci cel ce nu judecă pe aproapele său, acela nu este de pe pământ, ci este din cer, şi a scăpat de judecată unul ca acela. O, mare este taina iubirii! Ea se învaţă din cer, nu de la oameni. De la oameni se învaţă îngâmfarea şi judecata cea de la ea, iar de la Dumnezeu se învaţă umilinţa, şi prin ea nejudecata. Amin.

O, Fiule scump al meu, am fost în ziua aceasta dăruitoare de naştere de sus a omului care vine şi aude glasul Tău aici, la izvor, glasul care naşte din el om nou şi care-l face pe om Dumnezeu prin harul Tău, care curge şi îndumnezeieşte acolo unde el se aşează. Fii mărit, fii binecuvântat de cei ce Te iubesc ca în cer pe pământ, o, Doamne, o, Fiule al Tatălui Savaot, o, Fiule al meu, al mamei Fecioare, care Te-a adus din Tatăl la om pe pământ ca să fii cu omul şi iarăşi să Te duci apoi la Tatăl şi iarăşi apoi să vii, după cum ai şi venit iarăşi, împlinind iarăşi Scriptura venirii Tale prin care Tu ai vestit atunci venirea Ta de azi. Amin, amin, amin.


***

Voi, cei ce aţi băut azi la izvor duhul înţelepciunii tainei lui Dumnezeu cu omul, veniţi să învăţaţi de la Dumnezeu, căci vremea e scumpă acum şi trebuie s-o folosiţi pentru Dumnezeu, nu pentru voi. Daţi-I Domnului vremea voastră pe pământ aşa cum eu I-am dat-o! Ajutaţi-vă unii pe alţii spre calea tainelor cereşti, căci Domnul iarăşi stă cu omul în cuvânt şi îl călăuzeşte pe el spre tainele vieţii, aşa cum l-a călăuzit pe Israel vreme de patruzeci de ani în pustiul neamurilor de pe pământ spre ţara făgăduinţei. Iubirea de Dumnezeu să înlocuiască în voi iubirea care-l scoate pe om din Dumnezeu. Învăţaţi iubirea de Dumnezeu şi tainele ei cele de sus! Iubiţi în cer, nu iubiţi pe pământ, şi ajutaţi-vă pentru tainele lui Dumnezeu aşa cum Iosif m-a ajutat pe mine pe calea mea pentru Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Fiul meu pe pământ! O, ce mult m-a ajutat el, ce mult m-a iubit, ce mult m-a tăinuit înaintea oamenilor pentru lucrarea Fiului lui Dumnezeu în mine şi pentru venirea Lui spre oameni apoi, după cum timpul Scripturii hotărâse să fie aşa! Iubirea cea pentru Dumnezeu trebuie să aibă martori pe pământ aşa cum am avut eu încă de la începutul vieţii mele între oameni şi până la sfârşitul ei pe pământ. Tot aşa ar trebui să aibă martori şi iubirea cea pentru om, aşa cum eu am iubit şi am avut martori iubirii mele cea pentru om, căci i-am iubit mereu pe toţi şi le făceam bine pe calea lor spre cer şi-mi tăinuiam inima mea lor, căci aveam nevoie de iubirea omului ca s-o dau lui Dumnezeu cu tot cu om, dar iată, păcatul omului nu voieşte să aibă martori, dar îl are pe diavolul martor, aşa cum omul cel întâi zidit a avut martor semeţiei lui pe Dumnezeu şi pe diavol, căci omul nu poate să se ascundă de Dumnezeu şi nici diavolul nu poate, şi atunci a văzut Fiul meu pe satana ca fulgerul căzând din cer din pricină că s-a plecat semeţiei omului, voii omului.


***

Iar voi, cei ce v-aţi strâns cu dor în piept la izvor, v-am răcorit cu râul vieţii, şi iarăşi vă voi răcori şi iarăşi vă voi învăţa spre scursul zilei, şi vă voi trimite toată mângâierea Mea, toată povaţa Mea, iar voi să lepădaţi, tată, grija cea lumească, şi fiţi ca îngerii pe pământ, că Eu, Domnul, nu vă cer ceea ce nu puteţi, dar ceea ce vă cer Eu se poate numai cu iubirea de Dumnezeu în voi. Iubirea de Dumnezeu alungă frica, alungă păcatul, căci păcatul aduce frică peste inima omului. Acolo unde nu este harul lui Dumnezeu, acolo este frica, acolo este păcatul. O, iubiţi pe Dumnezeu şi veniţi aici la izvor ca să învăţaţi să-L iubiţi pe Dumnezeu! Veniţi şi învăţaţi, căci am la izvor pe cei ce învaţă de la Dumnezeu pe om! Veniţi să vă întâlniţi cu Dumnezeu, şi veţi lua ca plată viaţa. Curând, curând nu va mai fi nimic pe pământ şi vor fi numai cei ce-L iubesc pe Dumnezeu şi vor lua ca plată viaţa. Amin. Eu vin curând, şi plata Mea este cu Mine şi voi da viaţă celor ce iubesc viaţa. Amin.


***

Mă las cu glas duios de mamă la locul izvorului cuvântului Fiului meu şi vă găsesc adunaţi la masă cerească. Eu şi cu Fiul una suntem. Eu sunt întru El, iar El întru mine este, căci aşa este scris că lucrează Domnul prin cei ce cred în El. Vin să vă dau poveţele vieţii. Iubiţi viaţa! Ea este Fiul meu, Care a luat pământ cu mâna şi a făcut pe om după chipul şi asemănarea Sa şi a suflat apoi peste el cu gura Sa viaţă. Iubiţi viaţa, căci Fiul meu v-o dă, căci întru El este viaţa, iar viaţa este lumina oamenilor! Feriţi-vă de moarte, feriţi-vă de păcat, căci fiii oamenilor nu ştiu ce este moartea, şi de aceea petrec întru ea. O, nu iubiţi lumea, nici ceea ce este în ea, căci lumea a ajuns la sfârşit, iar Dumnezeu la început, şi iarăşi se lucrează prin cuvânt ca la început, şi iarăşi pe toate le face Dumnezeu. O, despărţiţi-vă de păcat, că-L doare pe Fiul meu păcatele voastre! înfecioriţi-vă viaţa! Călugăriţi-vă trăirea şi viaţa! Priviţi la sfinţii care au biruit lumea şi carnea, adică trupul, care pofteşte împotriva duhului, şi apoi s-au sfinţit pentru Domnul. O, întoarceţi-vă la viaţă de rai pe pământ, ca să vină de la Dumnezeu viaţa pe pământ şi să ia Domnul de pe el moartea, căci este scris să fie aşa. O, nu mai mâncaţi carne! O, nu mai mâncaţi carne! O, nu mai mâncaţi carne! E vina ta, omule, că mănânci carne. E vina ta că nu-L iubeşti pe Dumnezeu. Nu e vina diavolului acest păcat al tău. E vina cărnii acest păcat al tău, păcatul că nu-L iubeşti pe Dumnezeu. Nu poţi şi pe tine şi pe Dumnezeu să-L iubeşti, căci cel ce se iubeşte pe sine se leapădă de Dumnezeu şi apoi îl prigoneşte pe El.

O, lăsaţi pofta trupului, care vine de la pofta ochilor, iar aceasta de la duhul trufiei vieţii! O, lăsaţi iubirea de voi înşivă şi daţi-I Domnului iubirea, căci la El ea se înmulţeşte şi nu scade, şi vă va ieşi înainte această avere dacă la Domnul v-o strângeţi ca s-o aveţi, căci Domnul numai şi numai pentru om trudeşte şi Se smereşte trudind. O, bucuraţi-vă de darurile Domnului şi de jertfa de iubire a poporului Lui cel jertfitor, şi apoi eu iarăşi vă voi povăţui pe voi spre Fiul meu, Care Se face cuvânt pe pământ acum, la sfârşit de timp, pe vatra neamului român. Fiţi blânzi şi smeriţi cu inima, fiţi ca Fiul meu! Nu fiţi ca fiii oamenilor, nu fiţi ca fiii veacului acesta, care trăiesc ca în vremea lui Noe şi nasc din ei foc care arde lumea, căci de la păcatele omului arde pământul, fiindcă păcatul este foc şi este sfârşitul omului.

O, deschideţi-vă braţele şi îmbrăţişaţi-L pe Fiul meu aşa cum eu L-am îmbrăţişat şi L-am iubit mai mult ca pe viaţa mea! O, veniţi să vă naşteţi din cuvânt şi să vă faceţi fii ai lui Dumnezeu, căci cei ce cred în El, aceia sunt cei care nu mai mor şi sunt cei ce trăiesc, şi în El trăiesc, în Fiul meu iubit, întru Care eu am binevoit cu iubirea mea, cu dorul meu tot şi cu toată trăirea mea pe pământ. Duceţi această viaţă pe pământ şi-i veţi trăi dulceaţa şi veţi fi vii prin ea şi veţi fi hristoşi şi Domnul Se va slăvi prin voi, căci voia Lui este sfinţirea voastră.

Învăţaţi iubirea şi apostolia ei! învăţaţi viaţa cea fără de păcat! învăţaţi iubirea de la Ioan, ucenicul cel iubit al Fiului meu şi căruia El m-a dat când S-a dus la Tatăl după ce a înviat, iar el m-a luat acasă la el şi m-a iubit şi m-a însoţit şi m-a hrănit cu Fiul meu şi am stat în ascultare de Dumnezeu. Amin.

O, casa ta trebuie să-I folosească lui Dumnezeu, nu ţie dacă eşti copilul lui Dumnezeu. Aceasta trebuie să ştie un copil al lui Dumnezeu. Şi cum să folosească ea, casa ta, lui Dumnezeu şi nu ţie? Mai întâi tu trebuie să-I slujeşti lui Dumnezeu şi nu ţie sau celor ce sunt ai tăi, şi apoi tu trebuie să-L aduci pe Domnul în casa ta, la masa ta, la inima ta, în fapta ta, şi apoi să-Ţi dea El să faci lucrul Său pe pământ şi peste oameni. Voia ta să moară ca să poată Domnul să te facă pe tine voie a Sa apoi, dar nu când şi când, ci mereu, şi aşa veţi fi voi împărăţia lui Dumnezeu, o, fii hrăniţi de Dumnezeu cu hrană de sus, şi veţi fi casa lui Dumnezeu pe pământ aşa cum a fost Ioan, ucenicul cel iubit prin iubirea din el şi căruia Fiul meu m-a dat când S-a dus la Tatăl.

O, fiţi blânzi şi smeriţi cu inima, smeriţi cu purtarea şi cu înfăţişarea! Ieşiţi din lume, căci lumea a ajuns la sfârşit, iar Domnul la început! Cel ce stă în lume, acela bea din vinul ei vrând-nevrând, iar cel ce iese din ea, acela bea din vinul Domnului, de la masa Lui, din harurile Lui, care se fac slava lui Dumnezeu peste cei ce stau sub har. Luaţi şi mâncaţi şi beţi din gura Domnului, căci cuvântul gurii Lui se slăveşte pe pământ şi cheamă omul la viaţă, la iubire de Dumnezeu, şi pe morţi la înviere!


***

O, fii ai oamenilor, căutaţi împărăţia lui Dumnezeu, şi toate cele ce vă trebuie vouă se vor adăuga vouă şi ei, căci împărăţia lui Dumnezeu nu este de pe pământ, dar se apleacă pentru ea cele de pe pământ aşa cum s-au aplecat când Dumnezeu S-a făcut Fiul meu şi Izbăvitorul oamenilor acum două mii de ani. Neamul creştinesc care este pe pământ trebuie să fie ca o casă de oaspeţi pentru cei bolnavi, ca un spital în care ei să fie vindecaţi, îngrijiţi şi vindecaţi de păcatele lor, ca să se facă ei apoi împărăţie nouă, împărăţia lui Dumnezeu în om, adevărata fericire a lui Dumnezeu, căci dacă Domnul nu este fericit în om nici omul nu este fericit.

O, nu vor oamenii să se facă creştini, nu vor să fie vindecaţi de păcat, şi plânge Dumnezeu în cer şi pe pământ, plânge după om, căci omul este bolnav de păcat, bolnav de moarte, căci păcatul este moarte, nu este fericire aşa cum îl simte omul. Omul trebuie să caute doctor, căci este bolnav de păcat omul.

O, omule, caută să mergi la vindecare, căci neamul creştinesc de pe pământ dacă el este, trebuie să fie ca un spital la care să se adune cei păcătoşi ca să se vindece de păcatele lor şi să nu mai facă apoi păcate dacă se vindecă de ele, căci pentru vindecare de păcat trebuie multă învăţătură peste om şi stăruitoare ea mereu peste om. O, unde se mai găseşte pe pământ aşa casă de vindecare de păcat a omului? Fiul meu este Doctorul Care-i aşteaptă pe toţi păcătoşii să-i vindece de păcat. Acum două mii de ani veneau la El cu miile cei suferinzi cu trupul, şi El îi vindeca pe toţi cu duhul milei Lui cea pentru om, cu puterea cuvântului Lui, dar dacă sufletul nu este sănătos zadarnică este vindecarea trupului, şi aceasta nu înţeleg cei ce caută după El ca să le vindece El suferinţele lor cele trupeşti.

Iată scăldătoarea, şi lângă ea cuvântul Fiului lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii! A venit Fiul meu şi S-a făcut cuvânt peste om şi Şi-a făcut o casă pe pământ, Şi-a făcut un popor şi l-a pus pe el la lucrarea vindecării omului. Să vină omul să caute leac împotriva păcatului! Să nu mai stea în păcate omul! Să se vindece omul de păcat! Această împărăţie este aşteptată de toţi îngerii şi de toate oştirile cereşti. Amin.

Iată, lipseşte de pe pământ duhul învăţăturii, de vreme ce toţi oamenii trăiesc cu păcatul în ei. Veniţi spre glasul Fiului lui Dumnezeu, Care vindecă omul de păcat, o, fii ai oamenilor! O, sunteţi bolnavi de păcat, bolnavi de moarte. Veniţi să fiţi vindecaţi! Vindecaţi-vă sufletele, vindecaţi-vă minţile şi inimile, vindecaţi-vă de păcat, şi de la această vindecare va veni în voi şi vindecarea trupurilor voastre bolnave! Veniţi spre duhul învăţăturii Fiului meu! Nu vă duceţi numai la doctori pământeşti, căci Fiul meu numai cu cuvântul îi vindeca pe cei suferinzi. Fiţi credincioşi, nu fiţi necredincioşi, căci cei necredincioşi sunt plini de suferinţă. Cei ce trăiesc pe pământ în dragostea de Dumnezeu aceia sunt cei mai mari vindecători, cei mai mari doctori pentru cei bolnavi. Ca mama pe fii vă povăţuiesc. Veniţi la cei ce-L iubesc pe Dumnezeu, veniţi să învăţaţi iubirea de Dumnezeu, fericirea cea neştiută de om! Vindecaţi-vă de duhul lumii sufletele şi trăiţi apoi în Duhul lui Dumnezeu pe pământ, căci pământul se va face rai, va arde şi se va înnoi, şi vor rămâne pe el cei ce sunt cu Dumnezeu şi cu viaţa Lui în ei. învăţaţi de la Fiul meu iubirea, nu învăţaţi de la voi, nu învăţaţi de la lume, nu învăţaţi de la om! Naşteţi-vă din Dumnezeu, căci din părinţi aţi luat trupul cel născut din păcat! Luaţi-vă trupul, luaţi-vă crucea şi urmaţi-L pe Domnul! Iertaţi oricui vă greşeşte vouă, ca să aveţi harul de la Dumnezeu peste voi! Cei ce nu iartă, pierd harul lui Dumnezeu, pierd ajutorul lui Dumnezeu, căci cine se leapădă de fratele său, se leapădă de Dumnezeu, şi n-are cine să-i spună omului tainele vieţii, tainele harului vieţii în om. Cei ce sunt ai lui Dumnezeu şi de la Dumnezeu peste oameni ca să-i călăuzească nu au aceia mărire ca pe pământ între oameni, căci aceia ca şi Fiul meu sunt taină între oameni şi sunt împlinirea cea tainică a lucrărilor lui Dumnezeu, aşa cum şi cu mine a lucrat Domnul, Cel ce S-a născut din mine după ce El m-a pregătit să-I fiu cale spre oameni, şi I-am fost, fiindcă m-am supus, iar îngerii m-au numit cea plină de har. Căutaţi să aveţi har, dar să învăţaţi această lucrare, să învăţaţi de la Dumnezeu, că la El este învăţătura cea pentru voi, şi iată cum grăieşte El oamenilor. O, învăţaţi şi de la mine lucrarea harului, căci pe mine m-a umplut Domnul de har prin duhul supunerii sfinte. Apropiaţi-vă de duhul învăţăturii cea de sus, căci împărăţia lui Dumnezeu cu omul este de sus, nu este de jos. Căutaţi lucrarea dragostei lui Dumnezeu. Creşteţi prin ea şi înmulţiţi-vă dragostea şi înmulţiţi-vă numărul ca fii ai dragostei de Dumnezeu, şi veţi fi cei vii şi veţi fi pe pământ fiii lui Dumnezeu, căci iubirea pe care v-o dă El este aceea care vă numeşte fii ai Săi, fii ai lui Dumnezeu pe pământ. Amin.

O, Fiule Doamne, am slobozit peste oameni glasul iubirii ca să aibă ei învăţătură şi ca s-o caute pe ea la izvorul ei, că Tu ai pe pământ acest izvor. Cei ce vin să ia, să nu caute spre cei ce împart la izvor învăţătura Ta, ci să caute spre Tine, căci Tu eşti învăţătorul şi Tu eşti Cel ce Te împarţi spre viaţa oamenilor. O, mângâie-Te cu cei ce au pentru Tine mângâiere, căci oamenii se mângâie unii pe alţii şi nu ştiu să ia de la Tine pentru ei, dar pot veni să înveţe de la Tine dacă iubesc ei duhul învăţăturii, şi iată, pot lua din el, căci Tu Te dai până la margini cu învăţătura Ta, numai să se aplece omul să ia, Fiule scump. Amin.


***

Să vină omul la Dumnezeu, poporul Meu, şi la masa Mea cea plină de bunătăţi, cea plină de leacuri, şi apoi să se facă el împărăţie a lui Dumnezeu. Amin. Să iubească omul suferinţa nu fericirea, căci omul este păcătos şi trebuie să se cureţe de toate cele de la păcate şi care-l despart pe el de Dumnezeu înăuntru şi în afara lui. Amin.


***

– O, Bunule Doamne, nu ştie omul să iubească şi ce să iubească pe pământ! Nu ştie omul să aibă milă unul de altul în durerile lui de om, căci oamenii nu iubesc în ei sfinţenia, Doamne, iar Tu eşti Domnul celor sfinţi, şi nu vor oamenii să înţeleagă aceasta. Oamenii sunt fără cap pe pământ, căci unde le stă capul, le stau picioarele, nu capul, şi unde le stau picioarele, le stă capul. Le e milă unul de altul pentru viaţa lor durută de la nemulţumirile lor, de la dorurile lor neîmplinite şi apoi se mângâie unul pe altul şi apoi îşi fac rău unul altuia ajungând la iubire păcătoasă şi la păcat, şi păcatul li se face îndulcire şi mângâiere în ei. O, ce păcat mare! Să se încânte omul cu neiubirea de Dumnezeu, cu călcarea poruncii iubirii de Dumnezeu şi să numească aceasta mângâiere a lor! Iată, iubirea dintre om şi om se face păcat, se face diavol, care-l desparte pe om de Dumnezeu şi care-l face pe om rob simţului păcatului, iar când vin peste el loviturile păcatelor, atunci vede omul că zilele lui au fost deşertăciune prin îndulcire cu mintea, cu păcatul, care pricinuieşte moartea omului apoi, Doamne. Omul n-ar fi murit cu trupul dacă n-ar fi căzut spre păcat. Femeia nu ştie că bărbatul o iubeşte pentru păcat, nu pentru altceva, nu pentru viaţă, ci pentru moartea ei, iar moartea aceasta a bărbatului vine din dorinţa cea din femeie, care îşi supune ei bărbatul, dar eu am fugit pe pământ de robia aceasta, Bunule Doamne, şi Te-am iubit pe Tine, Cel sfânt, şi am strâns în Tine comoara inimii mele şi toată iubirea mea, şi Te am în cer casă acum, strânsură a inimii mele Te am ca plată a iubirii mele cea pentru Tine pe pământ şi apoi în cer între sfinţii care Te-au iubit pe pământ aşa cum eu Te-am iubit ca să nu mă dau păcatului pe pământ.

Dar cum poate omul să rămână viu şi să fie mort faţă de păcat? O, fericit este cel ce primeşte de la povăţuitorul său cu credinţă şi cu răbdare şi cu stăpânire de sine mustrarea cea pentru veghea vieţii lui şi a aproapelui lui, căci unul ca acela lucrează lucrarea învierii lui încă de pe pământ, şi mulţi din cei ce lucrează aşa nu vor mai muri, căci a venit pe pământ vremea acestei Scripturi. Amin. O, fericiţi vor fi pe pământ şi în cer cei ce iubesc în zilele acestea cuvântul venirii Tale şi nu se ruşinează înaintea oamenilor cu această mărturisire, căci lucrarea aceasta este lucrare de mărturisire, şi ea trebuie pusă peste oameni ca să învieze ei din păcat, iar cei ce o pun pe ea peste oameni aceia se numesc făcători de oameni, făcători de minuni, oameni care înviază pe cei morţi şi care pregătesc calea Domnului aşa cum a pregătit-o Ioan Botezătorul, care striga spre oameni: «Pocăiţi-vă, că s-a apropiat de voi împărăţia cerurilor!».


***

O, fii ai lui Dumnezeu, care aţi stat îmbrăcaţi cu această lucrare de cuvânt şi cu împlinirea ei în voi; şi voi, fii ai oamenilor! Vă spunem vouă că mai de folos vă este să credeţi şi să împliniţi şi să vă strângeţi într-o inimă cu cei credincioşi venirii Domnului în zilele voastre decât să vă trageţi în lături pentru libertatea voastră cea fără Dumnezeu ca să vă învăţaţi să spuneţi că nu este Dumnezeu acest cuvânt şi această pregătire de sfinţi în zilele acestea pe pământ, căci această lucrare de cuvânt naşte din ea sfinţi pe pământ, căci omul trebuie să se nască de sus şi născut să fie apoi, căci vai celor ce au gustat din venirea aceasta, din harul acesta şi apoi s-au dus iarăşi spre nelumină, căci care venire a Domnului i-ar mai izbăvi pe aceştia, care nu ştiu ce este şi de unde vine viaţa omului pe pământ? Şi dacă pleci, omule călăuzit de Dumnezeu, dacă pleci din braţele ocrotitoare de fii, dacă te smulgi de sub călăuzire şi de sub ştirea Domnului cu paşii tăi, o, unde, oare, te duci? Te duci în pustiul oamenilor necredincioşi, chiar dacă aceia în mintea lor ar fi vorba şi de Dumnezeu. O, te duci şi-ţi pierzi darul iubirii şi apoi îţi pierzi şi darul credinţei şi nu ştii că nu mai eşti al lui Dumnezeu. O, dacă dai să te dezbraci de sfinţenie cazi minciunii şi necredinţei. Noi, sfinţii Domnului, n-am dat să-L mai părăsim pe Domnul şi pe cei ce ne-au povăţuit bine prin învăţătură şi prin mustrare. Mustrarea vine spre voi din voia Domnului, nu din voia celui ce mustră. Ea vine spre voi ca înger al sfinţeniei, căci Domnul vă vrea cu gelozie numai pentru El. Ce om poate fi mai mare între oameni ca şi acela care îl are pe Domnul mare şi împlinit în el, mărturisindu-L pe El cu buzele şi cu fapta? O, ce mulţi, ce mulţi se scoală şi ce mulţi se vor scula ca să mărturisească această venire a Domnului şi ce greu vor fi judecaţi prin aceasta cei ce au fost atâţia ani călăuziţi de Dumnezeu-Cuvântul, iar ei nu L-au mărturisit pe El oamenilor spre învierea celor ce nu ştiu ce este viaţa omului pe pământ! O, intraţi la învăţat şi nu zăboviţi să fiţi ai acestui cuvânt, care a venit pe pământ ca să învieze viii şi morţii. Are Domnul înaintea voastră fii cu mare înţelepciune de viaţă şi de înviere, şi dacă aţi pricepe ce har se odihneşte peste ei i-aţi preţui pentru izbăvirea voastră, pentru Dumnezeu în voi, căci Domnul trebuie mărturisit Hristos venit în trup şi purtat de trupul, de sufletul şi de duhul omului. O, treceţi din trup în duh, aşa a strigat Domnul adesea prin cuvântul Său de azi, iar eu vă spun vouă dintre sfinţi: treceţi din voi în Hristos, căci Duh este Dumnezeu, precum este scris. Amin.

O, cine pierde iubirea pierde şi credinţa, şi tu, omule, nu ştii ce să iubeşti pe pământ. Păcatul este boală în mintea şi în trupul omului, nu este vindecare omului aşa cum spun oamenii trupeşti. Mintea cea cu păcatul în ea este minte bolnavă, nu este minte sănătoasă, ci este minte care-l încântă pe om cu păcatul, care pare dulce, dulce la gust, dar el este momeala cea spre moarte şi este lovitură de suflet. O, nu te încânta cu păcatul, omule, căci omul trebuie vindecat de păcat. O, nu te da lui antichrist, nu te dori să fii antichrist, căci cine iubeşte păcatul, acela este împotriva lui Hristos, iar antichrist îşi va lua luişi pe ai săi, precum Domnul Şi-i va lua şi El pe cei ce sunt ai Lui. Amin.

Noi, sfinţii Tăi, Te mărturisim Domn al sfinţilor, Doamne, iar cei păcătoşi trebuie să se sfinţească dacă vor să le fii lor Dumnezeu apoi, căci Tu eşti Dumnezeul celor vii, nu al celor morţi. Amin.


***

O, popor venit de peste tot la izvor, te cuprind cu oştirile îngereşti. Te rog să nu uiţi de Dumnezeu, tată, că dacă uiţi, uitarea îţi aduce moarte, fiule. O, vino şi îngroaşă-ţi numele în carte. întreabă-Mă cum să faci aceasta. O, nu te despărţi de izvorul cuvântului Meu, care vine să învieze morţii! Primeneşte-te, tată, că tu trebuieşti primenit, tu trebuieşti sfinţit, iară şi iară sfinţit, poporul Meu. întreabă-Mă cum să faci aceasta. O, iubeşte pe Dumnezeu, o, întoarce-te la dragostea dintâi şi vezi ziua aceea cum ţi-a fost şi cum i-ai fost. O, nu călca peste cuvântul rostit de Dumnezeu peste tine, ci împlineşte-l fără răgaz, ca nu cumva îngerii căzuţi din slavă pentru slujirea lor trufiei omului să te scrie fiu al neascultării. întoarce-te la dragostea dintâi, căci lumina Mea caută loc cu lumină din cer peste el. îţi iert tot ce ai greşit. întoarce-te la viaţă! La ascultare cu iubire întoarce-te! O, nu mai aluneca, o, nu mai fi zăbavnic, căci s-a scurs vremea, şi ei îi trebuie răscumpărare! Pe pământ e lumea, dar în mijlocul tău e Domnul, popor hrănit de la sânul Meu. Amin.


***

Doresc şi iar doresc, din adâncul Duhului Meu doresc să-l văd pe om că pricepe şi umblă după taina mângâierii aşa cum umblă sfinţii pe pământ şi în cer. Cuvântul lui Dumnezeu este mângâierea. El este Duhul Sfânt Mângâietorul, şi cu El am făcut Eu, Domnul, cerul şi pământul, văzutele şi nevăzutele, şi apoi pe om, şi apoi mângâierea pentru om, căci omul este fără de mângâiere dacă M-a părăsit. Dau să-l chem pe om spre taina mângâierii, căci omul este străin între pământ şi cer, şi este călător şi nu ştie să-Mi iasă în cale ca să-l mângâi Eu pe el, căci calea este grea pentru om, şi omul suspină mereu pe cale, căci căutarea înseamnă suspin. Omul caută tot timpul, dar ca să găsească mângâierea nu ştie cum să şi-o găsească, fiindcă nu ştie s-o caute.

O, vezi tu, omule, de ce ies Eu, Domnul, în calea ta cuvânt? Dacă tu nu Mă cauţi, te caut Eu, tată. Dacă tu nu ştii să cauţi, te caut Eu, tată. Te caut şi suspin după tine, fiindcă tu nu Mă cunoşti. Tu nu cunoşti pe Dumnezeu, şi nici taina Lui nu vrei s-o înţelegi ca să te mângâi cu ea pe calea ta. Acum două mii de ani am ieşit cu taina mângâierii înaintea omului îndurerat pe cale, iar când aflau de Mine din unul în altul cei îndureraţi pe cale veneau cu miile şi Mă aflau şi-Mi cereau mângâierea, şi Eu le dădeam la toţi, şi era atâta, atâta iubire pe pământ atunci, cum nu mai fusese de la începutul făpturii şi până la venirea Mea cea de atunci, şi erau lacrimi de iubire pe inima şi pe obrazul omului care Mă afla de mângâiere a lui.


***

Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa, Eu sunt, omule, şi Mă vestesc ţie cine sunt Eu. Nu tu eşti, tată, acela peste om, ci Eu sunt, iar numele Meu este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, şi sunt cunoscut de cei credincioşi lui Dumnezeu. Eu sunt Cel ce am putere să iert păcatele tale, omule, şi Mă vestesc ţie cine sunt Eu. Amin.

O, nu trebuie să aibă nimic şi pe nimeni pe pământ omul dacă vrea să fie ucenicul Meu. Nu trebuie să-şi strângă nimic luişi cel ce vrea să fie liber şi să înmulţească numărul celor credincioşi lui Dumnezeu pentru împărăţia Mea în om, căci mulţi oameni sunt pe pământ, dar au de tată pe diavolul, fiindcă stau împotriva Mea cu viaţa lor aceştia, căci viaţa de pe pământ a omului e numai păcat, iar păcatul este om.

O, nu mai ştie omul să vorbească cu Dumnezeu, dar iată, Dumnezeu grăieşte cu omul, şi nu are omul credinţă care să deschidă Domnului uşa când El vine şi bate ca să intre. Mă ţine omul la uşă, căci nu Mă cunoaşte. El şi-i cunoaşte pe-ai lui şi stă cu ei până la moartea trupului lui, şi apoi vine la Mine omul şi dă cu ochii de Dumnezeu, privind înlemnit atunci. O, e târziu atunci să mai poţi pentru Dumnezeu, omule, şi iată de ce umblu Eu acum după tine şi te strig ca să ieşi la vedere şi ca să pot Eu apoi să Mă fac cunoscut ţie pentru salvarea ta din necredinţă şi din depărtare de Dumnezeu!

O, fii lucrători ai poporului Meu cel învăţat de Dumnezeu, ridicaţi-vă, tată, şi urniţi-i din amorţirea lor pe cei nelucrători cu duhul, pe cei ce sunt numai trup în poporul Meu cel de peste tot, căci vin dureri pentru nelucrare, tată. Voiesc să-Mi fac datoria peste cei necredincioşi şi peste cei nelucrători şi să Mă spăl pe mâini de păcatul necredinţei lor, căci nelucrarea înseamnă necredinţă, tată. învăţaţi-i pe tot mai mulţi dintre cei ce au băut din acest izvor de cuvânt al Meu timp de cincizeci de ani şi mai bine, şi învăţaţi-i, iarăşi, pe mulţi dintre cei ce nu ştiu ce înseamnă Dumnezeu pe pământ cu oamenii, învăţaţi-i să-şi călugărească viaţa, ei şi toată casa lor, şi să scape de păcat, căci mănăstirile se închid curând, curând, dar Eu vă spun că s-au şi închis şi se închid, chiar dacă par că se deschid uşile lor şi că se fac mai multe, dar nu, acestea se închid şi se vor închide de tot, din pricina vieţii lumeşti în care petrec cei ce s-au acoperit cu haină de monah, cu haină de sfânt. Adevăratele mănăstiri cu viaţă de monah în ele au fost şi sunt în case tainice la vedere, căci cei smeriţi cu viaţa se umilesc, se tăinuiesc şi nu se urcă pe înălţimi ca să se arate cu viaţă mănăstirească trâmbiţată şi cu biserici de zid înalt şi împodobit. O, numai atât nu e de ajuns să-i tragă aceştia pe oameni spre Dumnezeu, ci trebuie trăiri sfinte şi cu putere în cei lucrători pentru întoarcerea multora de pe calea lumii spre viaţă călugărită, şi trebuie biserică zidită din oameni, din inimi pline de iubire şi de credinţă şi de mărturisire apoi, căci fără de mărturisire nu se naşte în oameni credinţa şi apoi viaţa.

Muceniţa Ecaterina binevesteşte de lângă Mine mărirea Mea în cei sfinţi şi lasă cuvânt de chemare a omului la Dumnezeu, căci aşa sunt cei ce cred în Mine pe pământ, iar Eu sunt Domnul şi Dumnezeul lor şi Mă slăvesc în ei pe pământ şi în cer pentru iubirea lor. Amin, amin, amin.

– O, Doamne al puterilor în cer şi pe pământ, lucrarea de azi a cuvântului Tău Te coboară la om cu sfinţii pe pământ, căci patria sfinţilor Tăi este văzduhul, iar cei din văzduh văd, căci Duhul este Cel ce vede şi Cel ce aduce omului viaţa. Le spun fiilor şi fiicelor oamenilor că eu m-am lepădat de mine însămi şi de cei ce mă iubeau pentru ei şi Te-am ales pe Tine iubire, căci Tu îl iubeşti pe om pentru el, pentru viaţa lui cea veşnică, Doamne. Puteam să ascult şi eu de mine însămi, dar n-am mai putut să fac aceasta dacă am aflat că Tu eşti Calea, Adevărul şi Viaţa. Ţi-am dat înţelepciunea mea dacă m-am dat Ţie, iar Tu ai lucrat-o pe ea şi ai făcut din ea frumuseţe cerească şi Te-ai sălăşluit în ea şi m-ai făcut ucenic cu duh dătător de viaţă, şi am dat oamenilor viaţă şi i-am scăpat de moarte, şi n-am mai făcut moarte peste om aşa cum face femeia, căci femeia face omului moarte de şapte mii de ani, şi este nebună femeia dacă face aşa. Când şarpele, cel mai înţelept dintre toate fiarele, când el s-a apropiat şi a întrebat în rai pe femeie: «Ce este ceea ce a zis Dumnezeu ca să nu mâncaţi din toţi pomii raiului?», ea, femeia, a răspuns: «Mâncăm din toţi pomii raiului, dar din pomul cel din mijlocul raiului a zis Dumnezeu să nu mâncăm ca să nu murim». O, dacă ea ar fi fost ascultătoare de Dumnezeu ar fi înţeles despre ce moarte i-a spus ei şarpele când i-a spus: «Nu veţi muri cu moarte, ci în orice zi veţi mânca din el veţi deschide ochii şi veţi şti ca şi Dumnezeu binele şi răul». Şi dacă femeia s-a uitat apoi la pom şi i-a plăcut după ce a mâncat, şi i-a plăcut să cunoască după ce a cunoscut, a luat şi, mâncând, a dat şi bărbatului ei şi a mâncat cu ea, şi apoi li s-au deschis lor ochii şi au cunoscut, şi le-a plăcut să cunoască, şi apoi s-au temut de Dumnezeu, Căruia I-au călcat cuvântul, şi şi-au acoperit ruşinea goliciunii lor, locul de pe trupul lor prin care ei au cunoscut plăcerea neascultării, şi şi-au făcut acoperământuri în jurul trupului, precum este scris, iar când au auzit ei glasul Domnului umblând prin rai s-au ascuns de Dumnezeu între pomi, dar Domnul l-a strigat pe Adam ca să se arate şi să dea răspuns lui Dumnezeu, şi Adam I-a zis Domnului: «Sunt gol». «O, cine ţi-a spus că eşti gol fără numai că ai mâncat din pomul pe care ţi-am poruncit numai din el să nu mănânci?», aşa I-a spus Dumnezeu lui, iar el a spus Domnului pe vinovată.

O, femeii îi trebuie înţelepciune, nu gustul plăcerii, căci dorul ei de plăcere îl face pe om să se uite la ea şi după ea, să i se deschidă ochii asupra ei. în şarpe era înţelepciunea cea ascunsă a lui Dumnezeu, dar în femeie era pofta şi plăcerea, şi dacă a luat din pom, i s-a deschis ei plăcerea şi cunoaşterea plăcerii, şi apoi omul a fost atras de ea şi a căzut prin ea, a căzut în neascultare omul cel zidit de Dumnezeu, şi a căzut prin femeie.

O, fiice ale lui Dumnezeu, şi voi, fiice ale oamenilor! Pricepeţi şi înţelegeţi cum a căzut omul cel zidit de Dumnezeu, căci eu am priceput şi am lepădat din mine fructul morţii omului, care se face plăcere în trup, şi m-am dat ascultării de Dumnezeu, căci mi-a fost milă de om, şi le-am deschis oamenilor ochii spre Dumnezeu, nu spre plăcere şi nu spre cunoaştere, căci cunoaşterea aduce plăcerea în om şi apoi aduce îngâmfarea, şi omul se crede a fi prin acest păcat, şi atunci cade din fericire omul. O, rugaţi-vă Domnului Cel bun şi sfânt şi iubitor, rugaţi-vă să vă dea vouă înţelepciunea sfinţeniei şi faceţi-vă născătoare de sfinţenie peste fiii şi fiicele oamenilor, aşa cum eu am lucrat.

Să lepede femeia pofta trupului, ca să nu nască ea în om pofta ochilor, căci prin aceste două păcate se zideşte în om trufia vieţii, şi nu ştie omul că ea este moartea, nu viaţa. Omul nu iubeşte femeia, ci prin femeie iubeşte păcatul, aşa cum a fost de la începutul omului. Când omul se uneşte cu femeia, se uneşte pentru păcat, căci este orb, fiindcă femeia orbeşte omul, şi omul nu mai vede altceva decât pe femeie. O, treziţi-vă din moarte, fiice ale oamenilor, şi faceţi-vă fiice ale lui Dumnezeu, faceţi-vă viaţă pentru oameni, aşa cum m-am făcut eu, şi am rămas pe pământ rod al înţelepciunii lui Dumnezeu, căci am înviat morţii la glasul meu cel mărturisitor, l-am înviat pe om din păcat. Au înviat din păcat înţelepţii pământului şi s-au dat ei locaş al înţelepciunii lui Dumnezeu, care nu este îndurată de cei ce iubesc deşertăciunea vieţii. Cobor spre voi cuvântul înţelepciunii cea de sus: depărtaţi-vă de păcatul iubirii de voi înşivă! Fugiţi de voi înşivă şi uniţi-vă cu îngerii şi cu sfinţii, şi va învia omul şi toată făptura, şi va fi învierea morţilor, şi vă vor mulţumi vouă viii şi morţii, căci eu aşa am iubit lumea, ca Hristos am iubit-o, şi m-am dat pe mine însămi morţii trupului pentru mărturisirea lui Hristos, ca oricine crede în El, să nu moară, ci să aibă viaţă veşnică, precum eu am, şi împart din ea viaţă şi lumină peste om. Amin, amin, amin.


***

Păcatul care îl zdrobeşte pe om, aceasta este plămada din care vreau să-l nasc pe om, să-l înviez pe om din moartea aceasta, căci altfel de aluat nu este omul, bietul de el.


***

Luaţi, luaţi aminte voi, cei credincioşi, şi voi, cei necredincioşi cuvântului Meu de azi! Cei ce iau aminte la cuvântul Meu cel de la început, vestit prin prooroci, şi cel de acum două mii de ani, acela este cel ce ia aminte şi la cuvântul Meu cel de azi, căci el este numai pentru cei credincioşi, iar cei necredincioşi să se aplece şi să Mă strige să vin spre ei şi să Mă descopăr lor şi să-Mi spună să Mă duc la Tatăl ca să mijlocesc pentru ei şi ca să le trimită Tatăl izbăvirea din necredinţă, căci păcatul acesta îl duce pe om la neveghe, îl duce la întuneric. O, învăţaţi de la Mine, învăţaţi ce înseamnă cuvântul biserică. Dacă învăţătorii care stau peste voi nu vă învaţă aceasta, apropiaţi-vă să vă învăţ Eu. Sunt Domnul Iisus Hristos, învăţătorul oamenilor! Apropiaţi-vă şi lăsaţi-vă biserică a Mea să fiţi, căci omul îi este biserică ori lui Dumnezeu, ori lui satana; ori slujbei Domnului, ori slujbei satanei, iar satana curând, curând nu va mai fi, şi va fi suferinţă mare, chin şi suspin în cei ce i-au dat lui slujire în ei. Este scris în Scripturi că voi sălăşlui cu oamenii, şi ei vor fi poporul Meu şi însuşi Domnul va fi cu ei şi le va şterge lacrima, şi moarte nu va mai fi, şi nici durere, căci cele dintâi trec, şi Eu Mă aşez pe tron şi grăiesc şi spun: «Iată, noi le facem pe toate!», şi apoi spun să se scrie, căci este credincios şi adevărat cuvântul Meu, şi apoi împlinesc, şi apoi spun: «Făcutu-s-a!», şi apoi iarăşi spun: «Celui ce însetează îi voi da să bea în dar din izvorul apei vieţii, iar cel ce biruieşte va moşteni acestea şi îi voi fi lui Dumnezeu, iar el Mie fiu». Amin. O, aşa este biserica Mea pe pământ, şi Eu şed pe tron şi cuvintez cuvânt de facere, căci fac din cel credincios împărăţie a Mea, iar tronul Meu este inima lui credincioasă, şi ca pe tron stau în ea şi îmi aduce Mie slujire cel credincios, şi prin cei credincioşi Mă sălăşluiesc între oameni şi-Mi fac popor şi împărăţie, şi cu omul îmi fac, căci cu el lucrez, şi spun: «Iată, noi le facem pe toate!», precum este scris, şi singur nu lucrez, căci este scris să lucrez cu omul toate cele ce sunt scrise în Scripturi să se împlinească, şi aşa este omul biserică a Mea pe pământ. Amin.


***

O, voi, cei care trâmbiţaţi adevărul mai înainte să ştiţi care este el, să ştiţi că acest popor cules de Mine din români este via Mea! Voiesc să vă dau din rodul ei dacă vă pocăiţi de răul din voi, de blestemul care daţi să-l tot împrăştiaţi peste fiii neascultării de pe pământ, care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor. O, voiesc să vă înseninez inimile chemându-vă la păreri de rău pentru răutatea din voi. Voi credeţi că aduceţi folos Mie sau oamenilor, dar cel necredincios cuvântului Meu de ieri şi de azi nu poate să-Mi facă bine nici Mie, nici semenilor lui, pe care dă să-i dezbrace de nădejde, căci vai celor ce nu se sfinţesc pentru venirea Mea, pentru împărăţia Mea în ei! Cuvântul cel plin de învinuire este cuvânt de hulă. O, fiţi cuminţi şi nu vă lăsaţi spre nepăsare de suflet! Vă va durea pe voi mult durerea pe care daţi s-o faceţi celor de sub sarcina venirii Mele. V-am rugat în multe rânduri să băgaţi sabia în teacă, fiindcă vă puteţi tăia în ea. O, întoarceţi-vă la pocăinţă! întoarceţi-vă acum! Nu fiţi necredincioşi când Mă rog de voi să ieşiţi din întunericul urii şi să vă întoarceţi spre înţelepciunea cea de sus. Eu sunt Cel ce sunt. Nu sunt omul. Sunt Cuvântul Tatălui Savaot, şi am plătit prin moarte pe cruce viaţa omului. Iată iubirea Mea şi iată iubirea voastră! Eu Mi-am întins mâna acum după voi dacă vreţi să pricepeţi aceasta. Eu, Domnul, sunt împăratul Păstor şi Mă port pe urma celor ce cad din har şi le dau mâna să iasă din cădere şi îmi întind spre ei toiagul ca să-i mân la păşune, ca să-i trezesc pe ei. Amin.


***

O, fii ai oamenilor! Eu, apostolul lui Iisus Hristos, Ioan Botezătorul, strig din cer la voi, pocăiţi-vă! Aveţi păcate vechi şi noi. Vă trebuie credinţă în venirea Domnului spre voi, iar credinţa are putere să-L faceţi pe Domnul să vă şteargă păcatele dacă nu veţi mai sta în păcate. Veniţi spre pocăinţă, căci timpul se face sul şi nu mai aveţi alt timp ca să veniţi la viaţă. Să ştiţi că tot ce este scris în Scripturi pentru venirea Domnului sunt cuvinte adevărate, iar cel ce nesocoteşte acest cuvânt, care curge din gura Domnului peste pământ, acela cade în osândă, căci vine lepădarea de credinţă, şi omul va fi să aleagă.

O, nu uita, omule credincios, şi tu, cel necredincios, o, nu uita că este scris în Scripturi că omul fărădelegii, care se arată la sfârşit, va fi nimicit cu suflarea gurii Domnului. Iată proorocie împlinită! Acest cuvânt, care curge în zilele acestea din cer pe pământ, este suflarea gurii Domnului, lucrarea celei de a şaptea trâmbiţe, lucrarea lui Dumnezeu-Cuvântul. O, iată de ce se războieşte omul necredincios cu acest cuvânt şi cu poporul cel de azi, credincios cuvântului acesta! Acest cuvânt va nimici cu suflarea lui fărădelegea, şi pe omul care o acoperă pe ea să nu se vadă. Amin.

Iar Tu, Doamne, fii împlinitor, căci apostolii Tăi au proorocit aceasta pentru că Tu i-ai umplut pe ei cu putere de sus, cu Duhul Sfânt Mângâietorul, Care îi ocroteşte pe ai Tăi sub mantia Ta. Amin, amin, amin.


***

Voi, cei ce vreţi să învăţaţi de la Dumnezeu scăparea voastră de ceasul ispitei care va să vină pe pământ să-i încerce pe toţi oamenii, o, umpleţi-vă inimile voastre de iubire de Dumnezeu şi apoi de credinţă neprefăcută! Aşezaţi-vă în credinţă şi apoi în post şi în rugăciune, împlinind cu iubire poruncile vieţii! Eu, Domnul, vă ocrotesc pe voi de ceasul ispitei ce va să vină să încerce pe toţi oamenii, dacă voi veţi aduce înaintea Mea inimile voastre şi stăruinţa în veghe cu Mine pentru viaţa voastră cea cu Dumnezeu. Lăsaţi plăcerile, căci sunt înşelătoare! Lăsaţi învăţătura cea mincinoasă, căci numai Dumnezeu va fi pe pământ adevărat, şi veţi vedea aceasta! O, lăsaţi-vă de păcate, căci ele fac moartea în om! Daţi de la voi păcatul şi trăiţi în sfinţenie, căci fără de sfinţenie nimeni nu va vedea mântuirea cea de la Mine, fiindcă aşa este scris! O, e vremea să privegheaţi împreună cu Mine, Mielul Tatălui, ca să biruiesc minciuna împreună cu cei iubitori de Dumnezeu şi să biruiesc lucrarea satanicească de pe pământ. Opriţi-vă de la păcat, ca să-L puteţi ajuta pe Dumnezeu pentru salvarea voastră! Postiţi post sfânt, nu numai post de bucate! Postiţi de păcate, tată, şi daţi de la voi necredinţa, căci vremea este cu necredinţă în ea, şi oamenii necredincioşi o fac pe ea să fie, şi de aceea este ea. în loc de teamă din pricina lucrării sataniceşti, care dă să vă însemneze pe trup cu semnul ei cel tainic lucrat ca să nu-l pricepeţi când el vine spre voi, o, postiţi post sfânt şi privegheaţi cu rugăciune în glas şi în suspin după Dumnezeu, ca să vină El să vă păzească de ceasul ispitei, căci voi sunteţi neputincioşi. Luaţi pildă din cuvântul Meu cel de acum două mii de ani, rostit peste poporul Israel, căci aşa am spus atunci: «Oricine se va înălţa pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa». Amin.

O, nu puteţi voi fără Dumnezeu să biruiţi ceasul ispitei, tată! înarmaţi-vă, dar, cu Dumnezeu şi nu uitaţi, nu uitaţi semnul sfintei cruci, însemnaţi-vă cu el pe frunte şi pe tot trupul, cu cele trei degete apropiate, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, ca să nu aibă putere peste voi lucrarea lui satana! Păstraţi-vă mâna pentru ca să faceţi cu ea semnul sfintei cruci, şi faceţi cruce pe voi cu mâna, şi mult să faceţi, şi tot mereu să vă însemnaţi cu acest semn, căci satana a luat putere mare prin cei botezaţi, dar care nu-şi mai fac semnul crucii pe trupul lor şi peste toate ale lor cu cele trei degete împreunate ale mâinii drepte, cu mâna mărturisindu-L pe Dumnezeu întru Treime slăvit şi închinat, iar cu inima şi cu gura lăudându-L de-a pururi! Aprindeţi în casele voastre candele cu untdelemn şi faceţi-vă miruitor şi muiaţi-l în candelele aprinse mereu şi însemnaţi-vă trupul şi mersul cu semnul sfintei cruci, şi căutaţi untdelemn netrecut prin foc, căci nu trebuie să se atingă focul de untdelemn, ci untdelemnul trebuie să se atingă de foc prin feştila care-şi hrăneşte din el arderea ei, lumina ei pentru casa creştinilor Mei, căci candela aprinsă cu bileţel scris în ea cu numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh este slujitoare din partea Domnului peste cei credincioşi şi sfinţi, care aşteaptă pe Domnul de izbăvire a lor. Aşa să vegheaţi voi cu Mine, Mielul Tatălui, în vreme de strâmtorare, şi aşa vom fi biruitori. Amin. Aşezaţi peste voi post sfânt, post de păcate şi de plăceri trecătoare şi mult înşelătoare, şi apoi aşezaţi peste voi post de bucate şi postiţi trei zile în săptămână: luni pentru îngerul păzitor, iar miercuri şi vineri pentru Mine, ca să am ucenici pe pământ, căci soiul de diavoli din zilele acestea nu pot fi biruiţi decât aşa cum i-am biruit Eu, cu post sfânt şi cu rugăciune sfântă, cu viaţă plină de Duh Sfânt în ea şi peste ea. O, întoarceţi-vă la portul cel creştinesc şi curăţiţi-vă de podoabele cele vremelnice şi îmbrăcaţi-vă întru cuvioşie duhul şi trupul, iubind şi hrănindu-vă cu tot cuvântul Meu şi învăţându-vă să vă hrăniţi aşa, căci sufletului îi trebuie hrană ca să poată pentru trup şi pentru Domnul. Veniţi spre înţelepciune sfântă, veniţi, tată, şi învăţaţi din izvorul Meu, cu care vin pe pământ spre voi ca să vă învăţ lucrarea mântuirii faţă de vremea cea cu ispită care este acum pe pământ cu faţa ei cea ascunsă de ochii şi de mintea voastră. Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu şi sunt întru cea de a doua venire a Mea de la Tatăl la om ca să-l învăţ pe om venirea Mea cu sfinţii, ca să-l deprind pe om cu Dumnezeu pe pământ, cu împărăţia Mea în mijlocul oamenilor. O, curăţiţi-vă de cursele în care sunteţi şi care vi se întind, căci iată, v-am dat povaţă sfântă; luaţi-o în voi, că e dulce ca viaţa Mea cea iubită de omul iubitor de Dumnezeu! Aduceţi Domnului inimile voastre! Eu, Domnul, vă voi povăţui cu milă şi vă voi face fii ai lui Dumnezeu dacă veţi lua în voi puterea aceasta, cuvântul Meu cel învăţător peste om. Amin.

O, poporul Meu, tu eşti cărarea Mea spre oameni, tată. Tu eşti împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, şi din tine Eu ies spre oameni ca să-i miluiesc pe ei cu învăţătură trezitoare şi veghetoare apoi. întăreşte-te spre ajutor Mie, tată. Eu sunt Mieluţul Tatălui, şi cu ai Mei trebuie să biruiesc toată proorocia mincinoasă şi toată lucrătura ei. Amin.

Am învăţat neamul român şi pe toţi care iau din învăţătura Mea, i-am învăţat să postească post sfânt şi îi învăţ încă să nu mai facă ucidere ca să mănânce din vietăţi ucise de om. îl îndemn pe om să mănânce aşa cum i-am dat Eu omului poruncă în rai pentru ceea ce trebuie să mănânce, căci vremea cea de acum îl prinde în cursa ei pe om.

O, e vremea pentru post şi rugăciune şi pentru veghe sfântă, iar voi, păstori de turme, aşa să-i învăţaţi pe oameni, căci jertfa cea mai plăcută Mie de la om este duhul umilit, prin care omul poate să-L slujească pe Domnul, şi apoi Domnul pe om. Este scris că oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa. Această Evanghelie este învăţătura vieţii şi din ea să înveţe omul paza vieţii lui. Amin.


***

O, îmi vine să Mă mânii, îmi vine să dau cu vărguţa cea usturătoare în cei ce se răzvrătesc. Nu mai pot purta durerea aceasta pe obrazul Meu cel sfâşiat şi Duhul Meu umilit şi biruit de om. Să stau, oare, aşa biruit? Să joc şi Eu în placul omului? O, Eu nu-i pot ocroti de căderi şi de pierzare pe cei ce cad din braţul Meu lovindu-Mă peste el şi dându-Mă de la cârma pazei cea pentru ei. O, să se căiască cei răzvrătiţi! Eu, Domnul, le dau lor putere să se căiască şi să se lepede de sine şi să nu-şi arunce crucea, ci să se poarte după Mine cu crucea şi cu dragostea cea pentru ea. Amin. Pe cei călăuziţi de îngerii negri, care au putere prin răzvrătirea inimii omului, prin mintea de sine a omului, Eu, Domnul, îi îmbiu pe ei pe drumul crucii, drumul cel cu duh dătător de viaţă pe el, drumul cuvântului Meu de azi, căci suferinţa este cea care-l naşte mereu, mereu pe om în Dumnezeu. Amin.


***

O, fiilor duruţi ai poporului Meu, purtaţi, tată, cu răbdare toate ale vremii de azi, care bat dinăuntru şi din afară peste voi. întăriţi-Mă peste voi, căci celor ce s-au clătinat întru Mine şi întru voi, Eu, Domnul, le voi deschide lor ochii mari ca să vadă cu ei, căci nu pot purta durerea şi obrazul Meu sfâşiat şi Duhul Meu umilit şi biruit de om.

Aştept mângâiere de la cei ce Mă îndurerează. Aştept, şi îl îndemn pe poporul Meu la răbdare, la dreptate, la credinţă mare, la rugăciune şi la post, iar postul să fie hrănit cu mult cuvânt din cer, căci cine nu citeşte cuvântul Meu cade şi se rătăceşte, şi cuvântul scris îl judecă pe el. O, Mi-e dor, Mi-e tare dor de mângâiere de la cei ce-Mi fac rană grea!


***

O, de cincizeci de ani atât de frumos îmi învăţ poporul! I-am dat şi lumii să vadă învăţătura Mea de peste el aşa cum am dat-o şi pe cea de acum două mii de ani cu care îmi învăţam atunci ucenicii. Pe cei ce vin şi stau cu Mine şi cu povaţa Mea peste ei, şi pe cei ce n-au mai stat cu Mine şi cu cârma Mea peste ei, Eu iarăşi îi învăţ pe ei şi îi chem la slava învăţăturii cea de sus şi le spun lor: o, nu-Mi luaţi cârma din mână, tată! E greu de cel cu cârmă dacă nu staţi ascultători pentru cele ce sunt de la Mine de împlinit, pentru Mine cu voi şi pentru viaţa voastră cu Mine. O, e greu de cel ce de la Mine este pus şi n-ar găsi înţelegere de la cei ce vin să fie ai Mei cu cârmă de la Mine peste ei. Se răstoarnă corăbiuţa prin valuri dacă aţi da să cârmuiţi care cum vreţi, dar este şi altfel, tată, căci cârma nu poate conduce singură dacă voi nu ajutaţi cu îndeletnicirile şi cu ascultările care se potrivesc pentru mersul tuturor lucrurilor. O, lăsaţi cârma în faţă, tată, dar nici grei să nu vă lăsaţi sau nepăsători să staţi pentru povara Mea, ci dăruiţi-vă cu pacea şi cu dragostea Mea din voi, căci dragostea voastră e mică, tată, dar măcar nu Mă împovăraţi cu nedăruirea, cu neîndemânările voastre, fiilor, cu nemulţumirile voastre, tată.


***

Îi aştept pe cei clătinaţi de la pieptul Meu, îi aştept cu dor să-Mi fie şi să-Mi stea iarăşi aproape, şi cu iubire să vină, căci Maria Egipteanca este pildă de pocăinţă pentru cei ce iară şi iară se leapădă de sine pentru Mine şi pentru statul lor cu Mine, fiindcă Eu pentru cei ce sunt ai Mei am spus aşa: «Ieşiţi din lume, fiilor, ca să nu vă îmbătaţi din vinul ei!».


***

Eu sunt Cel ce iert păcatele omului şi îl fac din nou pe omul care vine să-l fac şi să rămân apoi îmbrăţişat iarăşi cu el. Amin. Am spus mereu poporului Meu: «Luaţi Duh Sfânt, fiilor!», şi tot aşa îi spun şi acum: Luaţi Duh Sfânt, tată, luaţi, voi, fiilor clătinaţi de la pieptul Meu cel pentru fii, căci necredinţa nu vă duce la bine, ci vă duce la rău, tată! Duhul Sfânt este Cel ce vă dă vouă putere să fiţi fiii lui Dumnezeu şi să-I daţi Lui iubirea şi credincioşia cu răbdare şi cu cruce, tată. Am venit pe pământ să-l iert pe om de şaptezeci de ori câte şapte şi să depăşesc hotarul cel pentru iertare. Veniţi, voi, cei pierduţi de la pieptul Meu, şi Eu vă voi ierta pe voi şi vă voi vindeca şi vă voi iubi şi iarăşi veţi fi ai Mei. Vine durere mare pe pământ, iar Eu vă port grija, tată. Veniţi sub cortul Meu şi staţi sub el şi numai sub el, căci lucrarea cuvântului Meu peste fii este acoperământul sub care îmi voi ocroti Eu, Domnul, pe cei rămaşi cu Mine în vremea cea de strâmtorare care vine pe pământ. Amin.


***

Pace vouă! Ca şi Fiul meu vă fac urarea păcii. O, dacă aţi avea voi sprijin durerilor voastre pentru venirea Domnului! O, n-aveţi sprijin, şi sunteţi dispreţuiţi adânc! Cine vă face pe voi de râs înaintea lumii, aceia au uitat de iertarea păcatelor lor şi scot sabie spre voi şi scot sabie spre Domnul. Mă voi ruga Domnului pentru învierea credinţei şi a iubirii lor pentru voi, şi vor lua ei plată fără de margini dacă se vor apleca să stea iarăşi îmbrăţişaţi cu voi în iubire, căci omul care doreşte după Dumnezeu şi după voi, iubind aşa, acela este om frumos şi cu viaţă vie în el, om cu dor în el, iar dorul întăreşte viaţa şi o hrăneşte ca să fie. Amin.

O, ferice celor ce doresc după voi, fiilor care staţi Domnului cale ca să vină pe pământ! Şi dacă aşa a fost orânduiala Lui, fiţi răbdători purtându-L pe Domnul, căci răbdându-le pe toate, aşa S-a arătat pe pământ Fiul meu. Amin.

Pace ţie, popor de nou Ierusalim pe pământ! Aşa te-a numit pe tine Domnul. Cel ce nu-L iubeşte pe Domnul Dumnezeu tău, să fie anatema! Acesta este cuvânt spus de râvna apostolică a ucenicului Fiului meu, Pavel apostolul, vas al Duhului Sfânt al Tatălui meu şi al Fiului meu, iar eu spun: cel ce nu te iubeşte pe tine pentru că eşti al lui Dumnezeu, acela este anatema, şi să se trezească acela. Amin.


***

O, omule, tămăduieşte-te, tată, de păcat! Fii tămăduitorul tău, căci vierme neadormit este păcatul, şi trupul omului este încă din viaţă mâncare viermilor, căci omul se mângâie cu poftele trupeşti împotriva urcuşului sufletului său şi n-are cine să-i spună lui să părăsească moartea, să osândească în trupul său păcatul şi să se tămăduiască de păcat, căci după păcat vine durerea, vine dezamăgirea, şi ea îl condamnă pe om.

O, e mare durerea Mea de la om, de la neputinţa omului căzut din slava Mea! Mă uit pe pământ cum îşi face omul casa curată şi cum peste tot în jurul lui face curat şi frumos. Mă uit din cer cum îşi curăţă şi îşi străluceşte omul peste tot gospodăria şi ograda şi haina şi hrana odată cu sosirea zilelor învierii Mele, dar dacă trupul lui cel lăuntric nu şi-l face curat pentru Mine, curat de păcat, de acest vierme neadormit în om, o, zadarnic, zadarnic îşi face omul casa curată, zadarnic, căci Eu nu stau în casă făcută de mână de om, ci în trupul omului stau dacă stau, dacă este curat pentru Mine ca să stau întru el. O, cine este cel ce înţelege aceasta? Se duce omul să fie uns cu untdelemn vindecător, aşa cum este învăţătura cea creştinească pentru vindecare, dar dacă el nu se unge şi întru cele dinăuntru ale sale pentru vindecarea lui de păcat, zadarnic se unge el pe frunte şi pe mână şi pe tot trupul lui pe dinafară. O, cine să-l înveţe pe om tămăduirea lui şi păzirea ei apoi în el? O, dacă nu-ţi faci trupul cel lăuntric curat de păcat, zadarnică este curăţirea ta, omule, dar vino, tată, să înveţi slava învierii şi vino să iubeşti suferinţa, căci fericirea ta te desparte de Mine, te desparte de viaţă şi de curatul ei şi de mărirea ei cea de la Mine. Eu, Domnul, îţi spun că păcatul din om este viermele cel neadormit şi îl mănâncă pe dinăuntru pe om şi pe Dumnezeu din om, şi apoi moare omul cu trupul şi se face mâncare viermilor. O, nu aşa a fost să fie soarta trupului omului, căci Eu l-am făcut pe om să-Mi fie Mie biserică şi nu locaş păcatului, care s-a făcut vierme neadormit în om de nu mai poate omul să umble după tămăduirea lui de păcat!

O, Eu ies în calea ta, omule, ies cu izvorul Meu ca să-ţi dau din el să bei şi să simţi răcoarea şi dulceaţa şi viaţa şi tămăduirea ta în el. Ia şi bea şi te vindecă de cele dinăuntru ale tale, pe care le-ai luat din mâna Mea şi te-ai făcut stăpân pe tine, şi tu nu-ţi iubeşti viaţa dacă faci aşa, şi tu nu-L iubeşti pe Dumnezeu dacă faci aşa. O, dă-te Mie, tată, ca să te tămăduiesc, căci iată, îţi dau doctorie ca să te curăţeşti, şi apoi Eu să Mă aşez şi să Mă odihnesc întru cele dinăuntru ale tale, curate de păcat, curate de vicleşug şi de deşertăciune şi de moartea cea de la ele. O, aşa l-am învăţat Eu şi aşa îl învăţ pe poporul Meu, cel ce vine la izvorul Meu cel de cuvânt, şi iau din izvor şi îţi dau şi ţie, omule de pe pământ, iar tu auzi-Mă, tată, auzi-L pe Domnul cum te strigă ca să-ţi dea de la El ceea ce tu nu poţi să-ţi dai.


***

O, fii ai oamenilor, înţelegeţi voi că suntem cei vii atunci când voi ne cereţi vouă pe noi mijlocitori prin grăirea voastră cu noi? Vă îndemnăm pe voi să mergeţi în cete-cete la cei ce s-au aşezat peste voi în nume de învăţători ai mântuirii voastre cea de la Domnul şi să-i întrebaţi de Domnul şi de voi şi de Scripturile cele de apoi şi de Duhul Sfânt Mângâietorul, Cel promis de Domnul că vine pe pământ, şi să vi le arate ei pe acestea, căci s-au pus vouă învăţători. Fiţi curajoşi în credinţă şi prin credinţă, căci dacă vă lăsaţi necunoscători şi neştiutori, vine peste voi fără de veste ceasul ispitei pentru cei ce nu veghează. O, ascultaţi de cuvântul ucenicilor Domnului, căci vă grăim vouă. Fiţi cuvânt, fiţi purtători de sfinţenie, şi nu vă veţi lepăda de Cel ce grăieşte vouă din ceruri, căci sfinţenia vă ajută să-L cunoaşteţi.


***

O, de ce, oare, nu crede omul şi să se întoarcă la Mine apoi şi să fie viu precum sunt Eu? O, nu se întoarce omul la Mine! Nici pe vremea lui Noe n-a vrut omul cu Dumnezeu, n-a vrut să creadă şi să se izbăvească de păcat şi să ia în el fericirea cea nepieritoare. O, nu vrea omul să trăiască pe pământ cu Dumnezeu, şi nu cu lumea, nu vrea, ci vrea cu păcatul, aşa vrea omul, şi de aceea nu scapă de păcat. O, fericit este cel ce fuge de păcat, şi apoi păcatul de el, căci aceluia i se deschid ochii şi Mă caută apoi şi Mă găseşte, căci Eu Mă las găsit de el şi îi dau lui vederea duhului, şi apoi înţelepciunea cea de sus, spre naşterea din nou a lui, şi apoi spre împărăţia Mea înăuntrul lui, şi iată, aşa este naşterea cea de sus a omului căzut, şi nu sunt pe pământ călăuzitori oamenilor ca să le arate lor calea vieţii, care nu este de pe pământ, ci este din cer pentru om.


***

O, poporul Meu, a avut smerenie în ea samarineanca şi de aceea a avut în ea darul credinţei, iar Eu am ieşit în calea ei şi i-am dat din apa Mea, din învăţătura Mea. Iat-o pe ea în ziua aceasta la izvorul fântânii întâlnirii, însoţită de mucenici şi de muceniţe, de mărturisitori şi de apostoli în grădinile Mele de azi, iar Eu, Domnul, în mijlocul lor, şi toţi cu tine la masa Mea de cuvânt, grăind samarineanca cu tine dintre sfinţi, poporul Meu.


***

– Mărire multă se cuvine Ţie, Doamne, că minunat eşti Tu întru sfinţii Tăi şi între ei apoi în cer şi pe pământ! întâlnirea Ta cu mine la fântâna lui Israel atunci mi-a dat cuvântul Tău cel plin de Duh Sfânt şi m-a cuprins în Tine Duhul Sfânt, Duhul Tău, Doamne. Grăiesc poporului Tău de azi despre Tine şi despre mine, iar el să audă şi să înveţe.

Eram tot o neputinţă, biata de mine, o, fiilor ai Domnului azi pe pământ, dar aveam în mine o credinţă frumoasă tare, şi cu ea aşteptam venirea lui Mesia, după cum ştiam şi credeam din Scripturi, şi într-o clipă Domnul m-a făcut apostol al Său, trimiţându-mă să fac aceasta, ca să-L vestesc pe El venit pe pământ, Mesia Cel trimis de la Tatăl la om. O, întregiţi-vă credinţa, că numai şi numai prin credinţa omului a putut Domnul în toate vremile cu lucrările Lui. Nu aşteptaţi să fiţi sfinţi ca să-L urmaţi pe El şi ca să-L ajutaţi să vină, ci credeţi în El, iar El vă va face apoi asemenea Lui aşa cum m-a făcut pe mine, şi apoi eu m-am dus şi L-am vestit pe El la toată casa mea, la toată cetatea mea. Am plâns apoi mereu cu teamă de plata păcatelor mele, şi aceasta venea de la harul Lui spre mine, şi m-am prins cu toată credinţa de El şi de mărturisirea Lui, şi am plătit păcatele mele ispăşind pe pământ prin chinuri muceniceşti, eu şi toată casa mea, şi am fost apostol al Său, mărturisindu-L pe El ca un mucenic al numelui Său.

O, căutaţi cu dor spre El, voi, fii ai oamenilor, ca să vă ierte El vouă păcatele trecute! Veniţi spre izvorul cuvântului Său de azi şi învăţaţi din el! Nimeni nu se poate sfinţi până nu crede mai întâi, iar cel ce nu se sfinţeşte este cel ce nu crede în El. O, nu vă bateţi joc, nu râdeţi de cei păcătoşi, căci veţi cădea mai rău ca ei, dar de cei plăcuţi Domnului nicidecum să nu râdeţi cu ocară, că veţi suferi nemângâiaţi, căci harurile Domnului sunt de nebănuit şi nu ştiţi unde-Şi poate face El sălaşul între voi! O, mai mult preţuieşte la Domnul un păcătos umilit, care-şi vede neputinţa sa, decât un drept trufaş, care vede păcatul semenului său, dispreţuindu-l pe el fără să cunoască iubirea şi lacrima din el şi smerenia, care vin din umilinţa inimii lui, duioasă şi durută pentru neputinţa sa, aşa cum şi eu am fost pe pământ, iar Domnul le-a spus oamenilor: «Nu judecaţi mai înainte de Domnul!», căci fiecare om este într-un fel judecat, după cum este inima lui, bună sau rea în el. O, învăţaţi să vă rugaţi, şi veţi vedea harurile Domnului ajutându-vă pe voi! Rugaţi-vă dimineaţa, rugaţi-vă seara, rugaţi-vă la miezul nopţii şi ziceţi cu suflet plâns, cerându-l pe îngeraşul cel păzitor să vă ajute şi spuneţi-i lui aşa: o, îngeraşul meu cel bun, îngeraş al vieţii mele, ridică-mă din păcat, căci sunt slab, sunt om neputincios, iar tu îmi eşti ajutător şi ocrotitor şi îngrijitor. Ajută-mă ca să nu pier, căci păcatul mă biruieşte; ridică-mă de sub el pe mine, cel căzut, cel urmărit de pieire, şi dă-mi mereu mâna, pentru numele cel mare al lui Iisus Hristos, Care iartă păcatele lumii după mare mila Sa când omul se umileşte pentru neputinţa sa. Amin.


***

O, fii ai oamenilor! O, voi, cei ce vă numiţi creştini ai lui Hristos! Veni-veţi voi, oare, spre umilinţă înaintea Mea ca să vedeţi deşertăciunea în care vă zbateţi şi din care nu vă alegeţi cu nimic? O, căutaţi spre Ziditorul a toate, căutaţi spre Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor văzutelor şi nevăzutelor şi vedeţi lucrările Lui şi înţelepţiţi-vă! Veniţi să întrebaţi pe Domnul în toate câte voi sunteţi şi lucraţi! Veniţi la Mine ca să vă învăţ să fiţi fii ai binecuvântării, că iată-Mă cuvânt de facere peste pământ! Am carte deschisă între Mine şi voi şi Mă scriu în ea cu grăirea Mea cu voi, şi cartea mărturiseşte că Eu vă grăiesc vouă. Veniţi şi vedeţi ce grăieşte cu voi cuvântul Meu din zilele acestea! Veniţi şi învăţaţi de la Mine cărările vieţii! Veniţi de luaţi lumină pe cărările voastre, căci mergeţi fără Dumnezeu pe cărări străine de cărările Lui! Veniţi spre pocăinţă pentru despărţirea dintre Mine şi voi, şi pocăinţa vă va învăţa să vă daţi Mie locaş, să-Mi daţi inima ca să v-o umplu de vedere din cer şi de credinţă şi de mântuire apoi! Păcatele vă despart de Mine şi vă ţin în stricăciune de suflet, dar sufletele voastre cer tainic împărăţia Mea, din care ele purced în voi, iar voi nu ştiţi să înţelegeţi suspinul sufletelor voastre, de unde vine şi unde se duce suspinul lor. Veniţi să vă dau de la Mine ca să fiţi bogaţii Mei pe pământ, bogaţi în Dumnezeu, bogaţi în harul cel de sus! Veniţi la Mine pe calea rugăciunii pentru iertarea păcatelor voastre, aşa cum părinţii cei sfinţi v-au lăsat povaţă sfântă, şi Mă veţi găsi răspunzându-vă vouă, după umilinţa inimii voastre vă voi răspunde Eu! Amin.


***

O, voi, fii ai oamenilor, după roadele voastre sterpe vă cunoaşteţi că nu sunteţi fiii lui Dumnezeu. Aceasta vă spun eu astăzi vouă. O, până când vă veţi mai închina la tot ceea ce nu înseamnă Dumnezeu între pământ şi cer? O, până când veţi sta să nu ştiţi ce înseamnă Dumnezeu? Vin eu din partea Sa şi vă spun aşa: nu voi sunteţi Dumnezeu. Veniţi-vă în fire şi căutaţi spre El, şi nu spre voi! Părăsiţi plăcerile, care vă sunt vouă stăpân! Şi dacă nu le părăsiţi la glasul meu proorocesc, le spun lor să vă părăsească, şi ele vor asculta mai mult decât voi, căci diavolul nu face nimic până nu întreabă pe Dumnezeu, până nu merge la Domnul cu faptele voastre cele rele ca să vă ceară luişi de la Domnul pentru faptele voastre rele. O, părăsiţi de tot desfrâul, părţsiţi-l, căci fărădelegea va fi nimicită şi veţi rămâne fără veşmântul ei când ea nu va mai fi, şi veţi fi goi atunci, şi aşa veţi fi găsiţi! Treziţi inimile voastre! Treziţi-le! Daţi-le Domnului locaş ca să le împodobească El cu scumpe podoabe, nu cu deşertăciuni, nu cu plăceri, aşa cum le daţi voi! întoarceţi-vă cu faţa spre Domnul! Daţi Lui inimile voastre, şi El v-o va da pe-a Lui! Fugiţi prin aceasta de mânia cea pentru fărădelegile voastre, căci ea este gata să se facă plată a voastră! Cereţi scăpare la Dumnezeu, căci mânia pentru voi este pregătită de însăşi adunătura voastră! V-aţi adunat numai moarte, numai mânie! Treziţi inimile voastre! Primiţi venirea Domnului la voi! Iată-L cuvânt peste pământ şi peste voi ca să vă mântuiască! El vine cuvânt mult ca să vă deştepte din somnul păcatului şi al despărţirii de El. V-aţi despărţit de El prin plăceri, iar plăcerile fac în voi bube rele şi multe, plată a plăcerilor voastre. Umiliţi-vă! Primiţi pe proorocii care vă învaţă spre Domnul! Primiţi pe cei ce vă dau cuvântul Domnului, care vă îndeamnă la pocăinţă şi la umilinţă şi la mântuire. Vai de cetatea peste care nu este prooroc şi vedenie şi descoperire de la Dumnezeu! Vai de omul care se ascunde în sine şi în toate cele rele ale sale cu ascunsurile sale! Cine-l mai poate scoate pe el din întunericul lui? Vai vouă dacă nu veţi căuta spre Domnul ca să vă spună El boala şi leacul ei! O, nu căutaţi ghicitorii! Căutaţi spre Domnul, Care vă spune adevărul pe faţă despre voi, calea voastră cea fără de lumină pe ea, cea fără Dumnezeu pentru voi! Veniţi-vă în fire, căci Domnul este la hotar şi vine ca furul, căci voi nu vegheaţi întru venirea Lui! O, veniţi-vă în fire, fii ai fărădelegii! Războiul dintre lumină şi întuneric îşi va arăta leşurile sale, şi pe cei biruitori pentru lumină. Primiţi duhul proorociei, daţi-i drumul în casa voastră, deschideţi-i lui, căci vine să vă facă bine vouă, şi aceasta este lucrarea proorocilor, lucrarea Domnului pentru salvarea omului pierdut. Amin.


***

Vă îndemn, fii şi fiice, să nu-L iubiţi pe Dumnezeu de ochii lumii sau de ochii Domnului. O, nu fiţi cu Domnul înaintea lumii ca şi lumea, nu fiţi cu voi înaintea lumii ca şi ea dacă sunteţi ai Domnului, căci aceasta este viclenie! O, nu vă fie ruşine cu duhul iubirii de Dumnezeu înaintea lumii necredincioase, ci fie-vă ruşine cu voi înaintea Domnului dacă aţi semăna cu lumea înaintea lumii! îmbrăcaţi-vă, dar, cuviincios înaintea lui Dumnezeu, şi tot aşa şi înaintea lumii, o, fii şi fiice! Domnul a pus lege veşnică peste om când a înfiinţat El legea iubirii nestinse în om pentru Dumnezeu. O, nu vă lăsaţi înşelaţi, fii şi fiice! Domnul este Cel ce vede omul mai mult decât omul pe om, iar omului îi trebuie iubire nestinsă pentru ca să fie ea iubire pentru Dumnezeu. O, fiţi statornici în duhul cuviincioşiei înaintea Domnului şi înaintea oamenilor la fel! O, nu umblaţi cu capul descoperit, nu purtaţi îmbrăcăminte necuviincioasă, căci îngerii şi sfinţii vă doresc mereu ai lor să fiţi, dar mereu, mereu ai lor, fii şi fiice! Când omul iubeşte pe Dumnezeu nu mai poate iubi pe ale sale, ci numai pe cele ce plac lui Dumnezeu cu viaţă veşnică în om. O, veniţi la izvor, dar luaţi şi învăţătură pentru împlinit în voi dacă veniţi să auziţi de la masa Sa. Este o vorbă pentru cei ce fac şi rele lângă cele bune făcute ale lor, şi pentru care se duce vestea între mulţi, şi se spune în vorba aceea: „s-a dus vestea ca de popă tuns”. Vă spun această zicală din popor ca să înţelegeţi că atunci când omul calcă legea sfinţeniei se duce de el vestea pentru călcarea lui peste lege, aşa cum se ducea vestea pe vremuri de preotul care cuteza să-şi cioplească chipul şi capul, chipul omului sfânt, care nu poate fi tuns, şi să mai fie şi sfânt apoi. Aşa este cu statornicia împlinirii Domnului în voi, mereu împlinitori, fără să vă sfiiţi de oameni, căci Dumnezeu în om şi cu omul mereu este o slavă a omului, nu este o ruşine chipul lui Dumnezeu în om şi pe faţa şi pe chipul omului. Eu am purtat mereu, mereu chipul lui Dumnezeu în fiinţa mea, în purtarea mea, în pasul meu pe pământ şi pe tot chipul meu, şi am fost de mult sprijin celor ce învăţau pe Dumnezeu pentru viaţa lor, şi apoi se făceau şi ei învăţători cu viaţa lor peste viaţa altora, şi aşa creştea Domnul în viaţa multora, din unii în alţii viaţă, şi unii pe alţii se dădeau Domnului, şi aşa se dădeau Domnului cei ce-L voiau pe Domnul de viaţă a lor.

O, dacă-L iubiţi pe Domnul iubiţi-L cu împlinire şi mereu iubiţi-L, fii şi fiice! O, nu se poate numai cu inima sau numai cu gura, ci toate se cer cu împlinire pentru slava Domnului pe pământ, că mare trebuie să fie slava Domnului şi multă să fie prin cei ce-L iubesc pe El înaintea oamenilor, care aşa învaţă ei iubirea de Dumnezeu, văzută în om pe pământ, din cer şi de pe pământ văzută în om. O, dacă-L iubiţi pe Domnul luaţi cu amănuntul din cuvântul Lui învăţătura vieţii veşnice, care are viaţă în om, şi aşa să fiţi şi aşa să staţi înaintea Domnului şi înaintea oamenilor, şi veţi fi vestitorii primăverii, vestitorii împărăţiei cerurilor, care vine mereu, mereu pe pământ cu vestea ei şi cu faţa ei cea sfântă în om. împărăţia cerurilor este înăuntrul omului, aşa v-a spus Fiul meu Iisus Hristos. Aşa să învăţaţi voi locaşul ei pe pământ, aşa să fiţi voi fiii ei înaintea Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh şi aşa vă veţi boteza voi în acest nume: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Dumnezeul celor credincioşi. Amin. O, numai aşa, numai aşa poate fi omul fiu al lui Dumnezeu. Fiul meu a fost iubirea Tatălui pentru om şi ne-a spus că ne numeşte fiii Lui, pentru că ne-a dat putere să ne facem fiii Lui. O, faceţi-vă fii ai lui Dumnezeu, căci El v-a învăţat să aveţi această putere, ca să vă numiţi apoi fii ai Săi. Deschideţi cartea şi luaţi din ea tot ce trebuie să aibă în firea sa un copil al lui Iisus Hristos. Eu iarăşi voi sta cu voi în cuvânt spre sfârşitul sărbătorii şi iarăşi vă voi da putere de viaţă veşnică în voi. Amin.


***

O, omule, tu de şapte mii de ani te naşti pe pământ din păcat şi din om aplecat spre păcat, dar Eu M-am născut din Duhul Sfânt şi din Fecioară aplecată spre Dumnezeu cu duhul şi cu trupul şi cu sufletul ei, curate toate, pline de Dumnezeu, pline de cer şi de dor de cer pe pământ. Eşti mai mic ca Mine, omule, şi îţi spun aceasta ca să te deprinzi să Mă laşi pe Mine să-ţi fiu Stăpân, să fiu mai mare ca tine şi să te ajut să te întorci la ziua facerii tale din Dumnezeu, să-ţi pot Eu da ţie o zi de facere şi să Mă bucur apoi de frumuseţea ta, după ce vei fi după chipul şi asemănarea Mea prin iubirea Mea cu care dau să te zidesc şi prin iubirea ta deplină apoi pentru Ziditorul tău, căci Eu pot să te fac după chipul şi asemănarea Mea dacă te laşi în mâna Mea cea făcătoare, în cuvântul Meu cel plin de duhul facerii omului, plin de naşterea de sus a omului născut din om.

Omul trebuie zidit din nou, căci din om nu este bine zidit. Omul trebuie zidit de Dumnezeu, nu de om. Eu de aceea am venit cuvânt pe pământ acum, şi cu toate uneltele facerii am venit şi sunt gata să-i dau omului naştere de sus ca să fie de sus apoi, căci omul este făcut numai din păcat, şi numai la păcat trage, dar trebuie să grăiesc cu el mai întâi şi să Mă creadă ce-i spun şi să nu facă ce a făcut Adam în rai când îi grăiam lui cum să asculte în grădina făcută de Mine lui. El însă s-a lăsat spre cădere din ascultare şi apoi s-a îndulcit cu neascultarea şi a căzut prin ea din rai, căci păcatul cel de şapte mii de ani al omului nu este altul decât neascultarea, care s-a făcut trufie în om şi apoi păcat.

M-am aşezat acum două mii de ani în pântece de Fecioară cu puterea Duhului Sfânt, Care S-a făcut cuvânt şi înger înaintea mamei Mele Fecioara, făcând-o pe ea ascultătoare glasului din cer peste ea, şi iată ascultare de la om înaintea lui Dumnezeu! A căutat Dumnezeu să repare atunci tot ce omul a stricat la început în rai prin neascultare, prin duhul trufiei lui faţă în faţă cu Ziditorul lui. îndărătnicia lui cea de atunci s-a făcut apoi păcat din urmaş în urmaş până azi şi nu poate singur omul să-şi repare greşeala prin care cade, cade mereu din Dumnezeu, şi Dumnezeu din el. Am aşteptat cu Tatăl plinirea vremii cea scrisă în Scripturi şi iarăşi Tatăl M-a trimis pe pământ. Stau învăluit în cuvânt înaintea omului şi îi grăiesc ca şi lui Adam în rai. O, nu mai fă, omule scump, nu mai fă, tată, ca şi Adam în rai! El nu Mă vedea, fiindcă îmi era milă de el şi drag de el şi nu voiam să-l înfricoşez sau să-l fac să se simtă mic şi timid înaintea Mea, căci îl iubeam, dar el nu Mă vedea, însă glasul Meu îl însoţea şi îi grăiam lui aşa cum azi grăiesc cu poporul Meu de pe pământ, poporul Meu cel credincios. Când Eu Mă arăt omului, Mă arăt pentru necredinţa lui, pentru neascultarea lui, sau pentru ca să-i întăresc credinţa şi ascultarea, dar cei credincioşi, care Mă au în ei Stăpân al lor, le dau lucrul Meu cel cu ascultare, căci ascultarea este pentru cei credincioşi, dimpreună cu duhul proorociei, precum vederea celor tainice ale Mele este pentru cei necredincioşi şi îndoielnici, care trebuie judecaţi pentru necredinţa lor, şi aşa grăiesc Eu cu omul, după cum stă el înaintea Mea, înaintea Celui ce vede de aproape şi de departe pe om. O, nu vreau să-l înfricoşez pe om cu vederea slavei fiinţei Mele, dar vreau să aibă el frică de Dumnezeu, căci vai celui ce nu se teme de Domnul, măcar cât îngerii Săi, care cu frică iau aminte la toate lucrările Lui cu ei!


***

– O, Fiule Doamne, iubirea Ta pentru om e tot o rană, Fiule scump! O, de ar înţelege, măcar cei cărora le grăieşti la căutarea lor după cuvântul Tău de azi, de ar înţelege ei durerea acestei rane a iubirii Tale, ca să se aşeze ei lângă ea şi să se facă ei asemenea Ţie, Doamne şi Fiule al meu!

Cobor în inimioarele voastre şi grăiesc vouă, celor ce aţi stat cu dor şi cu aplecare înaintea slavei Domnului în ziua mea de serbare când m-am înălţat de pe pământ la cer pe braţele Fiului meu, Iisus Hristos. O, deschideţi-vă inimioarele! Duhul meu de mamă voieşte să facă bucurie Fiului meu îndurerat de la depărtarea de El a omului. Grăiesc vouă cu aplecare şi vă îndemn să învăţaţi de la mine ce înseamnă Dumnezeu în om, Dumnezeu cu omul pe pământ. O, El nu Se poate desfăta cu voia Sa şi cu lucrarea Sa în cel neîmplinit în iubire şi în jertfă. Trupul omului trebuie să fie templu lui Dumnezeu, biserică sfinţită şi împodobită pe dinăuntru şi pe dinafară de însăşi voia şi mâna Domnului, aşa cum cerul este împodobit cu sfinţii şi cu îngerii şi cu toate podoabele cereşti. Vin după voi cu carul slavei Domnului, cu cuvântul Său cel purtat de îngeri pe calea dintre cer şi pământ şi până la inima omului, căci aţi fost la izvor şi aţi luat din el, şi încă iarăşi vă dau. Urechea este calea care vă duce la inimă cuvântul cel de sus rostit, şi apoi trupul se face slujitor statului Domnului în el, iar voi faceţi-vă biserică Fiului meu şi Duhului Său, voi, fii şi fiice care aţi băut din apa Lui, din izvorul Lui! Luaţi-L în voi cu toată lucrarea Sa cea de la Tatăl dată pentru învierea omului în zilele acestea de venire a Sa iarăşi de la Tatăl la om! Cartea Sa cea de azi este deschisă de însăşi mâna Sa, şi El Se aşează mereu în ea cu cuvântul Său pâine caldă şi vă călăuzeşte prin el la toată voia Sa, cu care trebuie să stea omul înaintea Sa. Voi, cei ce vă alăturaţi rând pe rând credinţei în venirea cea de azi a Fiului meu Iisus Hristos, deschideţi-vă inimile ca să coboare El în ele voia Sa, înţelepciunea Sa şi mersul Său! împodobiţi-vă cu duhul ascultării şi faceţi tot ce vă spune Fiul meu, ca să facă El din voi făptură nouă în mijlocul celor morţi de pe pământ, morţi faţă de Domnul! O, aduceţi-vă Lui jertfă de ascultare, că nu poate omul să placă Domnului fără ascultare de tot cuvântul Său cel plin de dor după om! Vă îndemn cu duh de mamă, sfinţiţi-vă! Şi ca să vă sfinţiţi, feriţi-vă de multa mână a omului lumesc. Faceţi-vă pe cât puteţi hrana curată şi folosiţi-vă mânuţele voastre pentru cele ce pregătiţi ca să mâncaţi. Mâncaţi de la mama voastră, pe care Dumnezeu i-a dat-o omului de hrană când l-a aşezat în Eden. Pământul este sânul din care voi trebuie să mâncaţi. O, nu mai mâncaţi carne, nu mai mâncaţi de la animal sau de la pasăre! Mâncaţi de la Dumnezeu, mâncaţi aşa cum El i-a spus omului să mănânce când l-a aşezat în rai, că e vremea să vină Domnul în toată slava Sa, şi nu este pregătit omul, iar păcatele de pe el sunt necurăţate, căci postul şi rugăciunea stau departe de dragostea omului. O, faceţi-vă pâine cu mânuţele voastre, căci pâinea este faţa lui Hristos, şi să n-o luaţi făcută de mâini necurăţate de păcat şi de necredinţă şi de nepăsare de Dumnezeu în om! Luaţi calea sfinţeniei şi îngrijiţi-o voi apoi, şi voi între voi pentru voi, cei credincioşi ai Fiului meu, şi nu lăsaţi lumea să vă slujească vouă. O, căutaţi credincioşia cea pentru Fiul meu şi sfinţiţi-vă pentru El, căci oamenii cei fără de Dumnezeu ating rodul păcatului lor în toate câte voi luaţi de la prăvăliile lor ca să mâncaţi. O, când mâncaţi aduceţi-vă aminte că nu e bine pe pământ şi că e numai păcat pe pământ şi e scoarţă groasă pe pământ păcatul. De veţi vrea şi mă veţi asculta vă veţi aşeza viaţa în sfinţenie, şi trupul la fel, şi apoi înţelegerea celor de sus va veni peste voi şi vă va învăţa umilinţa Domnului, căci omul nu are umilinţă din pricina firii lui de om. O, înveşmântaţi-vă trupul cu podoabe sfinte, cu strai plăcut Domnului şi îngerilor Lui şi sfinţilor Lui! Nu purtaţi, nu mai purtaţi hăinuţe strâmte şi mici şi în fel de fel de culori, căci necuvioşia cea pentru îmbrăcăminte îmbolnăveşte omul, şi om pe om se trage spre păcat de la păcatul necuvioşiei, şi vai celor prin care vine sminteala, aşa a spus Fiul meu, Iisus Hristos! Este scris în Scripturi şi în prooroci despre cei ce sunt împotriva Domnului, dispreţuind privirea slavei Lui, şi a căror înfăţişare mărturiseşte împotriva lor. E multă, multă mândria omului, dar ea va fi pogorâtă, iar semeţia celor mândri va fi strivită în ziua când Domnul va fi înălţat şi când oamenii vor intra în crăpăturile pământului de frica şi de strălucirea slavei Lui. Vine ziua când numai Domnul va străluci, şi va păli toată strălucirea podoabelor oamenilor, şi ei vor fi smeriţi sub bătaia Domnului. O, e prea mândră, prea mândră femeia pe pământ, şi privirea ei nu mai are sfială pe pământ înaintea nimănui, dar scris este în Scripturi că Domnul va pleşuvi capul celor ce atât de mândre umblă şi va descoperi goliciunea lor, şi în ziua aceea va lua Domnul toate podoabele: inele, cercei, brăţări, pânze subţiri, cingători şi tăbliţe, lănţişoare şi cununi, talismane şi veşminte de sărbătoare, mantii şi şaluri, oglinzi şi pânzeturi, şi va fi atunci în loc de miresme putregai, şi în loc de cingători frânghie; în loc de cârlionţi făcuţi cu fierul va fi pleşuvie; în loc de veşminte scumpe vor fi zdrenţe, şi, în sfârşit, în loc de frumuseţe va fi atunci pecete de robie, şi goală va fi pe pământ cea împodobită până atunci. Vă învăţ ca o mamă, aşa cum Scripturile vă învaţă; deschideţi-le şi învăţaţi din ele, căci Duhul Domnului a grăit prin prooroci şi a făcut trezire mare peste semeţia omului, numai să se uite omul în cuvântul Duhului Cel învăţător peste oameni, ca să ia omul din el viaţa cea împotriva morţii. O, luptaţi-vă, luptaţi-vă cu dragoste multă împotriva oricărei înfăţişări care va fi pedepsită, şi învăţaţi-le pe cele ce sunt pentru sfinţi înaintea Celui ce vă învaţă sfinţenia, căci El a spus că fără de sfinţenie nimeni nu-L va vedea pe El. Vine vaiul pe pământ, vine durerea ca plată a păcatelor şi vor fi dureri fără de alin pentru fiecare păcat. Aruncaţi-vă în braţul Domnului! Luaţi de la El puteri ca să-L iubiţi pe El, urmând povaţa Lui cea pentru sfinţi! O, fii şi fiice, lepădaţi plăcerile, şi să vă fie plăcută sfinţenia, căci ea vă va mântui! Amin.

Vă prind acum sub mantia mea şi pe voi, fiice credincioase, care aţi venit pentru prima oară la izvorul Fiului meu. Aţi venit cu dor din cetatea Clujului ca să beţi din râul vieţii, din cuvântul Fiului meu şi ca să păşiţi cu pasul pe pământul cel binecuvântat, pe care Domnul l-a sortit al Lui şi al slujitorilor cuvântului Lui cel de azi în mijlocul neamului român. Am stat cu ocrotire peste corăbioara cu care aţi plutit până la izvor. O, am în cetatea Clujului pe unsul Fiului meu, pe cel întemniţat acum între cei ce se simt stăpâni peste noroadele care rătăcesc fără păstor, căci aşa arată turma cea de azi. O, îl ţin în lanţurile necredinţei lor, a nepăsării lor de Dumnezeu şi de oameni, aşa îl ţin pe cel plăcut Fiului meu, şi pe care El l-a ales martor al înnoirii bisericii Lui, căci biserica lor nu calcă pe urmele Fiului meu. O, aprindeţi făclia inimilor voastre şi puneţi în ele focul iubirii de Dumnezeu şi faceţi-vă vase purtătoare de iubire pentru El, dar intraţi sub duhul învăţăturii sfinte ca să vă îmbrăcaţi în sfinţenie apoi şi ca să strigaţi curat la Dumnezeu pentru dezlegarea celui legat de cei necredincioşi, căci duhul cel rău al invidiei şi al slavei deşarte face mai rău decât cel de acum două mii de ani, când căpeteniile şi fariseii au dat să pună sub obroc lumina care coborâse din cer, pe Fiul meu şi învăţătura Lui de Duh Sfânt peste noroadele fără de păstor. O, faceţi-vă uceniţe sfinte cu viaţa, cu mintea şi cu purtarea şi călugăriţi-vă viaţa, sfinţindu-o în însuşi trupul vostru, dar fără de înţelepciunea cea de sus nu veţi putea voi. Aţi venit la izvor o turmă de inimioare. O, creşteţi şi vă înmulţiţi şi rugaţi-vă Fiului meu să ia de pe pământ duhul trufiei omului şi să-l arunce departe de om, căci omul este trufaş. Cel ce voieşte să scape de păcatul trufiei iată ce să facă: să creadă întru totul şi prin toate că nu alţii au nevoie de el, şi că el are nevoie de toţi cei din jurul lui ca să-l sprijine, iar pe calea cea cu Fiul meu pe ea este şi mai cu putere această taină sfântă pentru om, taina lepădării de sine a omului, şi prin care omul poate să urmeze pe urmele paşilor Fiului meu, Iisus Hristos. Amin. O, pace vouă, celor ce aţi venit acum din cetatea Clujului pentru prima oară la izvorul de cuvânt al Fiului meu! Căutaţi cu dor să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi şi să vă îmbrăcaţi în făptura cea nouă prin har. Omorâţi din voi şi din calea voastră lucrarea şi cursa lui satana. Cercetaţi-vă aluatul şi căutaţi cu sfinţenia prin învăţătura Fiului meu. Cel ce nu poate, să se lase ajutat, ca să fie apoi curat în lucrare şi în credinţă şi în iubire. Cereţi credinţă, cereţi darul credinţei la Cel ce vă poate naşte de sus, din cuvântul Său şi cereţi râvnă sfântă, şi toate le veţi lua de la El dacă veţi iubi sfinţenia şi umilinţa de duh, podoabe cereşti pentru cei duhovniceşti pe pământ. Binecuvântată să vă fie râvna inimilor voastre pentru cele cereşti în voi! O, daţi-vă inima locaş Duhului Sfânt şi harurilor Lui, căci omul trebuie să fie zidit de Dumnezeu, şi aşa cum El lucrează pentru naşterea de sus a omului. Această lucrare de cuvânt este râul pe care vor pluti pe deasupra mâniei zilei Domnului toţi cei care cu umilinţă şi cu ascultare stau înaintea Lui pentru biruinţa Lui, care vine cu El. Pace vouă, şi multă înviere să luaţi de la El şi numai de la El! Aveţi nevoie de multă, multă înviere. Luaţi-o din cuvântul Său. De câte ori veţi dori cereţi ajutorul Lui şi veniţi la izvor ca să învăţaţi venirea la El şi învierea, căci are Domnul fii aşezaţi la lucru sfânt pentru învierea multora, precum este scris în Scripturi despre cei ce vor cerceta pe Domnul şi va creşte în ei înţelepciunea, şi ei se vor lămuri, se vor albi şi vor intra cu Domnul, şi apoi vor împărţi multora calea Domnului, calea pe care omul se întoarce acasă, se întoarce la Domnul. Amin.

O, Fiule Doamne, mare m-am făcut acum în cuvânt. Am dat să trezesc din neîmplinire pe cei ce nu ştiu ce este păcatul semeţiei omului, căci turma îţi este pribeagă, pribeagă, Fiule scump, şi n-are cine să-i arate păşunea şi pe Păstorul ei. Te rog în ziua mea de serbare, Te rog dă har şi credinţă şi umilinţă pentru ascultare celor ce au stat la învăţat în ziua aceasta, şi mai vârtos celor ce au venit pentru întâia oară la izvor! Fără Tine, fără sprijinul Tău nimeni nu poate lua şi purta de la Tine, căci omul este neputincios şi departe de Tine cu înţelepciunea sa, dar Tu eşti cuvântul Tatălui şi pe toţi voieşti să-i atragi la Tatăl ca să-L mângâi pe El în rana Sa cea de la căderea omului, şi în rana Ta, la fel ca a Tatălui Nostru, o, Fiule scump. La fel ca rana Ta este şi a mea. O, pace Ţie în mijlocul celor ce Te înţeleg şi îţi cunosc venirea şi lucrul Tău de azi cu ei pentru învierea multora! Mila mea pentru Tine se face milă peste cei ce Te caută ca să Te afle, iar eu am dat azi învăţătură de înviere, peste care Tu să pui har celor ce au ascultat cuvântul Nostru cel de azi, iar harul să rodească în cei ce vin ca să se facă fii şi fiice ale învierii, ale venirii Tale, Doamne, Fiule Care vii. Amin, amin, amin.


***

O, ce frumos e locul verde şi plin de flori faţă de locul uscat şi sec de viaţă din pricina sărăciei de pe el! O, omule, nu poţi, tată, să culegi roade de pe nici un loc dacă locul nu este lucrat! O, nu se poate de-a gata roade, tată, ci trebuie să lucrezi ca să te bucuri, şi trebuie să lucrezi Mie ca să te fac Eu bogat apoi în cele ce rămân, fiule. Mi-e milă când te văd cât trudeşti ca să ai, şi Mi-e milă că trudeşti la cele ce nu rămân. O, trezeşte-te la glasul Meu care te cheamă să lucrezi lui Dumnezeu pe pământ şi să faci din uscat verde, aşa cum Eu lucrez şi fac! O, aşa cum te bucuri de un pom pe care-l sădeşti şi îl îngrijeşti ca să crească frumos şi să rodească apoi, tot aşa să te bucuri să lucrezi şi pentru viaţa Mea în om, tată, şi să începi cu viaţa ta, şi apoi s-o împarţi pe ea spre folosul multora aşa cum o împart Eu pe-a Mea, ca să te bucuri apoi, tată, de lucrarea ta, de lucrarea care rămâne înaintea Mea şi a ta, fiule.


***

O, poporul Meu, îi trebuie omului pocăinţă mare, tată, şi lacrimă de dor spre Mine, căci omul este tare păcătos, tare neputincios şi slab cu voinţa. Vremea cea păcătoasă a ajuns la vârful ei şi îi tot dă din vârf omului, îi dă cu vârf şi îndesat, după cum spune vorba înţeleaptă, iar omului îi trebuie trezire, şi asta fac Eu prin glasul Meu de peste tine, şi cu care trec hotarul spre om ca să audă el că Eu Mă dau ţie cuvânt de facere şi să vină spre pocăinţă omul. În toate vremile de sub cer am strigat prin servii Mei din timp în timp pocăinţă peste oameni pe pământ, şi aşa strig şi azi, dar azi lucrez cu mult mai părinteşte, azi trec peste margini cu răbdarea Mea şi cu statul Meu în sfat cu omul ca să-l ajut prin multul Meu cuvânt al venirii Mele iarăşi de la Tatăl la om, şi stau învelit în cuvânt înaintea omului şi aşa Mă dau lui, şi fericit este cel ce primeşte de la Mine darul sfânt ca să creadă cu el că Eu sunt acest cuvânt, că Eu vin pe calea lui şi că nu e altul care vine pe calea aceasta de cuvânt. Eu sunt Cel ce vin şi sunt Cel ce sunt şi grăiesc desluşit cu omul şi tot mai desluşit pentru mintea lui cea vândută, care-i atinge inima ca să-l ţină rob vremii care trece, vreme roşie de sângele vărsat de oameni pentru toate poftele trecătoare pe pământ. Grăiesc cu omul după vreme ca să-l ajut să iasă din ea şi să intre el în taina şi în vremea veacului ce va să fie, veacul Domnului cu omul, să intre încă din trup omul, căci Eu cu omul zidesc veacul cel nou şi îl iau lucrător lângă Mine aşa cum l-am luat pe Noe după ce i-am dat iubire şi credinţă pentru Mine ca să lucreze el prin acelea cu Dumnezeu.

O, ce fericit aş fi Eu şi tot cerul lui Dumnezeu dacă omul s-ar deprinde să grăiască şi el ca Mine, să grăiască cu Mine şi cu omul după cum e graiul Meu în Mine şi peste om! Acesta Îmi este dorul, să ia omul înţelepciunea Mea şi gândul Meu în el, şi ar fi omul în lucrare mare peste pământ, şi prin cuvânt s-ar face toate, aşa cum Eu şi cu Tatăl stăteam în sfat la început, şi după sfatul Nostru toate se întocmeau, căci aşa de mare putere are cuvântul când el se face unul în toţi, în cei ce se dau lui Dumnezeu ca să lucreze Lui.


***

Duhul trupului atrage duhul sufletului ca să-l facă numai trup pe omul cel slab de Dumnezeu, şi trupul pofteşte împotriva lui Dumnezeu în om, şi bietul de om nu se poate birui. Cuvântul Meu însă poate să-i dea omului puterea cea de sus ca să se biruiască pe sine omul, şi nu pe Mine în el, şi de aceea Mă fac cuvânt pe pământ, o, fii ai oamenilor rătăciţi de Tatăl Meu! O, nu Dumnezeu a făcut cerul şi pământul, văzutele şi nevăzutele lor, şi pe om, şi pe Fiul Său Cel Unul născut, Fiu al omului apoi pentru salvarea voastră din necunoştinţă de Dumnezeu? O, cât şi unde mai mergeţi fără toiag de păstor pentru viaţa voastră nevegheată, necârmuită de un cârmaci mântuitor pentru voi? Vin cu îngerii şi cu sfinţii şi păşesc cu ei pe pământ pas ceresc pentru voi, dar ochii voştri nu văd cerul călătorind cu voi ca să găsească prilej să vedeţi voi, să auziţi şi să credeţi apoi că este Dumnezeu pe urma voastră şi aşteaptă să-L iubiţi şi să vă faceţi fii ai Lui prin legătura de iubire dintre El şi voi, dintre voi şi El. O, învăţaţi, învăţaţi iubirea! Ea este cea fără de păcat şi fără de trup. Ea face din om făptură nouă, făptură de Duh Sfânt, trup duhovnicesc, supus Duhului Sfânt, Duhul lui Dumnezeu. O, biruiţi-vă trupul! Nu-i daţi ce vă cere el, căci carnea şi sângele se împotrivesc diavoleşte împotriva împărăţiei cerurilor în om! Boldul morţii este păcatul şi îl înţeapă în carnea omului pe om, şi înăuntrul omului este moartea, şi nu din afara lui, şi omul moare prin păcatul cel din trupul lui, vierme neadormit în om, vierme care-l scoală pe om din somn, din aşternut, ca să facă pofta lui cea vrăjmaşă omului în însuşi trupul lui.

O, din zi în zi mai mult şi mai îndurerat voi striga la om ca să-i spun că este vierme neadormit în el păcatul şi nu-l lasă să doarmă, ci îl scoală pentru păcat. Veni-va ziua să biruiesc moartea, să biruiesc Eu păcatul din om, şi omul îşi va vedea atunci faţă în faţă cu el păcătoşenia lui, moartea, pe care şi-a iubit-o şi şi-a înviat-o mereu, mereu în el, şi atunci Eu voi fi biruitorul omului păcătos, biruitorul morţii lui, căci moartea în om şi-a făcut culcuşul ei şi a sluţit viaţa omului şi faţa lui, cea de la Mine hărăzită lui prin facerea cea de la început a sa.

O, trebuie să se pocăiască omul şi trebuie să părăsească păcatul şi toată urma păcatului în el. Pot Eu să fac aceasta dacă omul nu vrea să asculte de porunca Mea pentru împărăţia Mea în el. Împărăţia Mea în om nu are nimic, nimic din lumea aceasta, şi aşa voiesc Eu să-l fac pe om, făptură nouă, după chipul şi asemănarea Fiului lui Dumnezeu, Care S-a făcut Fiu al omului şi Care S-a numărat cu păcătoşii ca pe toţi să-i atragă de pe pământ spre cer, de la stăpânitorul întunericului la Tatăl Savaot, Tatăl Meu, Cel fără de început şi fără de sfârşit ca şi Fiul Său. Amin.

Eu, Domnul Iisus Hristos, Dumnezeu Cuvântul, am grăit acestea în zile de serbare îngerească în cer şi pe pământ, spre bucuria şi spre mângâierea îngerilor şi a sfinţilor şi a celor credincioşi pe pământ, credincioşi şi adevăraţi, aşa cum sunt Eu. Amin.


***

Durere mare Mi-a lovit inima pentru botezătorul Meu Ioan, pe care al lui Irod păcat l-a nimicit prin femeie. Eu însă aştept să vină pe pământ legea cea sfântă şi puterea ei în oameni, şi de aceea Mă port peste tot cu Evanghelia cuvântului Meu de azi şi strig ca Ioan Botezătorul pocăinţă pentru oameni şi tot strig ca să audă duhul omului şi să se oprească de la rău şi să-Mi facă Mie casă cu omul, căci vin din ceruri, de la Tatăl, şi vin cu sfinţii ca să-i dau omului putere să se facă fiu al lui Dumnezeu şi să scape de păcat, căci păcatul este moarte şi se răzvrăteşte dinăuntrul omului, din carnea omului se răzvrăteşte el împotriva lui Dumnezeu şi îi robeşte omului inima şi simţirea, spre căderea lui.


***

La început omul cunoştea numai binele, şi apoi a luat şi a cunoscut şi răul, şi apoi s-a ruşinat de Dumnezeu, şi unul de altul, căci s-au văzut goi, şi cei ce nu au ascultat şi-au cunoscut goliciunea apoi. O, e slab omul, de atunci şi până azi e slab şi atras spre păcat. Îi este dor omului să cunoască păcatul, care înşeală prin trecătoarea lui îndulcire în carnea omului căzut. Aş voi să-şi omoare singur omul otrava aceasta din el, căci ea l-a scos din rai pe om. O, dacă era bun ceea ce omul iubeşte şi numeşte iubire, de ce l-am mai scos Eu pe el din rai?

O, e moarte în om ceea ce omul iubeşte în însuşi trupul lui! Cum să-l scap pe om din balta lui de sânge, în care el stă îndulcindu-se din însuşi sângele lui?

Cum să fac, omule, cum, tată, să fac cu tine ca să condamni tu în trupul tău păcatul şi să-l laşi acolo necunoscut de tine, aşa cum Eu am voit să fii tu când te-am aşezat în rai dăruindu-ţi nemurirea? Îţi place să mori? O, tu nu mori numai când trupul rămâne fără tine, fără sufletul tău. Tu mori ori de câte ori păcatul se îndulceşte în tine cu otrava lui cea de la început, care te face să-L dai pe Dumnezeu din tine şi să stai tu în casa ta făcută de Dumnezeu. N-ai fost recunoscător! Ai voit să cunoşti despre Făcătorul tău, despre fiinţa Lui şi ai dorit la ea, şi, vai, te-ai prăbuşit atunci, ca unul care ai umblat la ce nu era al tău.

O, stă omul faţă în faţă cu păcatul şi nu-l poate birui şi se uneşte cu el, un singur trup cu el apoi, şi Domnul stă afară, căci este Cel fără de păcat. M-am făcut pomul vieţii pe pământ acum două mii de ani ca să-l deprind pe om să Mă ia în el şi să-şi ceară în el apoi legea pomului vieţii, prin care omul nu mai moare prin păcat, că numai prin păcat moare cel ce moare, căci păcatul se face diavol în om, în carnea omului pedepsit de păcatul din el, şi cu care omul se ascunde în el şi între om şi om, de alt om.


***

L-aş vrea pe om îndurerat pentru toată durerea care a fost în rai de la neascultarea omului zidit de mâna Mea, durere care şi acum este. L-aş vrea umilit pe om pentru păcatul din el. Posteşte omul de bucate, dar de păcat nu vrea. Nu-l doare de mila Mea când el păcătuieşte. Înaintea Mea păcătuieşte el şi nu-l doare de mila Mea. O, dacă s-ar căi el pentru toţi păcătoşii de până la el şi de după el, ar învia omul din păcat, ar învia morţii şi viii şi Mi-aş găsi odihna Mea pierdută, odihna Mea în om.

Vino, omule, la căinţă pentru păcatul cel din trupul tău, vino, tată, că nu e bine şi cu Dumnezeu şi cu păcatul! Păi vrei şi cu Mine şi vrei şi cu păcatul? Dar tu n-ai văzut cum s-a întâmplat cu Adam, că n-a putut să rămână şi cu raiul dacă a trezit în el păcatul? O, n-ai păstor să te înveţe ca să crezi şi ca să pricepi durerea Mea cea de la om. Vin Eu, şi iată cum vin! Vin şi te învăţ şi-ţi grăiesc ca să înţelegi, numai să poţi tu să asculţi ce-ţi spun, şi să nu faci ca Adam, care n-a stat ascultător şi n-a crezut că moare când nu va mai asculta, şi a murit prin păcatul din el trezit. Am venit acum, la sfârşit de timp, am venit la tine şi vin, omule, vin şi te învăţ să-L iubeşti pe Dumnezeu, şi să-L doreşti în tine cu iubirea Lui ca să scapi de iubirea de tine, iubire care te vatămă, fiule. O, iubeşte-Mă pe Mine şi caută să ai înţelepciunea aceea pe care omul o înţelege numai după ce se întâlneşte cu Mine. Auzi-Mă, tată, că vreau să Mă auzi! Îţi grăiesc plin de dor. Mi-e iubirea neodihnită, căci Eu numai în om Îmi am sălaşul odihnei iubirii Mele ostenite de aşteptare. Hai să ştergem de pe pământ urmele durerii Mele cea de la tine, că Eu te aştept să Mă asculţi şi să-ţi dau plata ascultării apoi, să am pentru ce-ţi da plată, odihna iubirii Mele în tine, omule sleit de puteri. O, voiesc să pot Eu în tine, dar ia-Mă în casa ta şi pregăteşte-o ca să Mă iei în ea, că Eu aştept, aştept la uşa ta, şi te aştept. Amin.


***

O, câţi păcătoşi îşi sfârşesc viaţa prin păcat, Doamne! O, câtă durere în cer de la ei şi câtă bucurie pe diavolul pentru sufletele lor câştigate de el! Nu vrea omul să ştie că păcatul este moarte şi bucurie a morţii în om. Tărâmul morţii este omul care se îndulceşte cu veninul cel înşelător al păcatului cel ieşit de la neascultarea de Dumnezeu a lui Adam, omul care s-a încântat apoi cu păcatul. Nu le spun oamenilor mai mult decât am spus eu celui ce m-a pecetluit cu numele Tău mai înainte de trecerea mea spre cele cereşti, dar spun că mintea omului şi fapta ei apoi nu se pot ascunde de la faţa lui Dumnezeu, şi e bine să-şi vină în fire cel ce se depărtează de Tine, căci mintea omului merge şi nu stă, iar Tu cuvintezi peste oameni după cum merge mintea lor şi fapta credinţei sau a necredinţei lor, şi eşti Cel ce cuvintezi cuvântul Tău peste ei ca şi acum două mii de ani peste ucenicii Tăi şi peste cei mulţi care umblau în urma Ta pentru lucrările pe care le făceai în mijlocul oamenilor, pentru duhul mărturisirii, Doamne.

O, eu Te rog în ziua mea de pomenire, Te rog pentru poporul Tău cel de azi, în mijlocul căruia Îţi scrii mărturia Ta şi a lui. Dă-i lui cale lucrată de Tine între oameni pentru duhul mărturisirii, Doamne, şi fă să propăşească între mulţi şi peste mulţi cunoştinţa, duhul cunoştinţei, care se face cuvânt în cartea Ta cea de azi, aşezată între oameni prin însuşi glasul Tău peste pământ prin cei peste care Tu cuvintezi cuvântul Tău din zilele acestea, şi prin care Tu vii acum peste toate câte sunt pe pământ ca să învederezi Tu binele şi răul, pe cei buni şi pe cei răi şi să faci dreptate pe pământ, şi apoi cer nou şi pământ nou pentru cei ce Te-au iubit şi Te iubesc.


***

Mă doare trecutul cel dureros, Mă dor zilele Mele de până acum cu omul, şi Mă doare ziua de astăzi, iar Eu sunt mereu astăzi în durerea Mea cea de la om, în truda Mea cea pentru mântuirea lui, la care el nu vrea să Mă ajute aşa cum cere greul acesta. O, Eu nu pot lucra aşa cum aşteaptă omul să lucrez. Cum vrea el să lucrez Eu, i-ar trebui lui credinţă fără de zgârieturi pentru ea, dar omul este atât de slab cu credinţa, atât de mic pentru ea, atât de neputincios pentru cele mari şi înalte, care vin spre vedere numai prin credinţă fără de cusur, dar cum să-i pot Eu arăta aceasta omului? O, numai celor credincioşi Îmi pot arăta pe cele tainic lucrate ale Mele, şi care se văd cu ochiul credinţei şi al statorniciei cea pentru ea.

O, ce să-ţi fac, omule, ce să-ţi fac, tată, dacă tu eşti atât de slab cu credinţa şi atât de tare cu iubirea de sine, cu dorirea de sine, care nu-ţi aduc decât ruşine ţie, tată? O, nu pricepi cu mintea ta ce este slava, adevărata şi marea slavă, căci ţi-o închipui mereu pe ea ca pe slava cea trecătoare. Îmi strigi când „Osana“, când „Ia-L, ia-L, răstigneşte-L!“, şi altceva nu mai poţi să faci, iar omul cel din rai, care a făcut după dorirea sa şi apoi s-a ascuns de Mine şi s-a dorit pe sine, acela este cel ce trăieşte în tine, omule ieşit din omul cel întâi zidit de mâna Mea din pământ şi din suflet viu, din gura Mea suflat peste el şi în el!

O, nu-i nimic dacă aşa este omul faţă de Mine. Eu rămân credincios lui întru cuvântul Meu cel de peste el, şi aşa voi lucra, precum am cuvântat şi precum cuvintez. Sunt Cel ce doreşte cu dor mântuirea omului, dar dacă el nu şi-o lucrează, Eu sunt curat faţă de el, faţă de vina lui cea asupra lui. Cel ce-Mi judecă lucrarea şi mersul Meu cel greu cu ea, acela pe Mine Mă judecă şi sarcina Mea cea multă, şi va vedea el că este adevărat ce-i spun Eu lui. Cartea Mea cea de azi este în mâna Mea şi a Tatălui Meu şi vom lucra după ea pentru cei credincioşi şi pentru cei necredincioşi asupra cuvântului Meu cel de azi, pentru cei ce se căiesc înaintea Mea, şi pentru cei ce se îndreptăţesc nemulţumiţi pentru vremea mersului Meu cel greu de azi.


***

O, când tu vei învia din păcat, omule, atunci tu Mă vei învăţa să cânt Eu pentru tine cum tu dai să cânţi pentru Mine „Hristos a înviat!“, şi voi cânta cu îngerii Mei „Omul a înviat!“. Până atunci cânţi numai tu, te bucuri numai tu cu bucuria ta, cu bucuria sărbătorii, iar Eu încă aştept, încă suspin, încă sub răstignire sunt, până ce voi birui Eu şi moartea ta. Eu am biruit moartea prin trupul Meu, şi va fi şi tu să poţi să scoţi din tine boldul ei, pentru că tu nu te lupţi acum. O, e ruşinos să primeşti de-a gata. E mai frumos să primeşti plată, omule, iar plata este pentru lucru, tată.

Am grăit cuvântul Meu peste tine în zi de praznic de florii, omule înstrăinat de Dumnezeu cu viaţa ta. Adu-Mi tu bucurie, tată, şi adu-Mi înviere ţie, ca să Mă poţi mângâia cumva pentru durerea Mea cea de la tine. O, numai duhul duioşiei, numai el te poate lucra, numai el te poate zidi din nou. Începe cu el, omule pierdut, începe-ţi iarăşi viaţa, lasă-te iarăşi plămădit, căci Eu sunt duios după tine, şi cu aşa duh îţi grăiesc.

Fericiţi cei duioşi ca Dumnezeu, fericiţi cei duioşi, căci aceia iubesc lumina şi se mângâie cu ea, şi inima lor nu cunoaşte învârtoşarea, iar Eu vin pe pământ cuvânt şi aştept să ia omul de la Mine, şi cu folos să ia duhul duioşiei, duhul care îl poate alăpta şi creşte pe cel duios cu inima, pe cel iubitor de Dumnezeu şi de fiii lui Dumnezeu, fii duioşi ca şi Mine, căci din Mine sunt cei ce sunt duioşi. Amin.

Ce este duhul duioşiei, o, fiilor duioşi? Eu, Domnul, aştept să grăiesc cu voi, şi voi cu Mine, şi vom grăi aşa, vom grăi duios, fiilor, şi vom da să înţeleagă omul aluatul duhului duios şi lucrarea lui cea mângâioasă şi plină de putere pentru cei duioşi, căci din Mine sunt cei ce sunt duioşi, şi cu ei Mă sprijin Eu pe calea Mea spre om, cu ei, şi cu ei suspin după om. Amin, amin, amin.


***

Hristos a înviat, poporul Meu! Mă fac în mijlocul tău duhul învierii şi Mă dau spre viaţă celor ce nu iubesc moartea. Cei ce iubesc moartea nu ştiu şi nu vor şti ce este învierea, atâta timp cât ei sunt morţi faţă de Dumnezeu şi vii cu păcatul şi departe de Dumnezeu pe pământ. O, departe, departe de Mine este omul! Nu-i vine pe inimă şi pe limbă faţa Mea cea veşnică, şi care cuprinde totul şi care se înţelege din făpturi de către cei ce se deschid ca să vadă pe Dumnezeu.

O, departe eşti de Mine, omule, departe de calea Mea! Calea Mea este crucea, dar tu te dai vieţii amăgitoare pe pământ şi Mă dai pe Mine din viaţa ta, iar când te prinde durerea vieţii tale sub ea tu tot sub cruce ajungi, oricât ai fugi tu de calea cea cu suferinţă pe ea, de viaţa cea trăită frumos, ca Dumnezeu, şi care se descoperă prin înviere, iar învierea este numai după suferinţă, şi nu iubesc învierea cei ce dispreţuiesc suferinţa.

O, departe eşti de Mine, omule fără cale cu spini pe ea! Nu Mă poţi găsi decât pe calea durerii şi a suferinţei dacă Mă voieşti cu tine. Când Eu te întâlnesc în cale cu calea Mea cea cu suferinţă, Eu îţi ies ţie în cale cu calea Mea ca să Mă cunoşti, căci pe altă cale tu nu Mă poţi întâlni, dar dacă tu nu ştii să vezi şi să simţi şi să te înduioşezi pentru Mine şi pentru tine, tu pierzi atunci bucuria învierii şi nu înviezi, şi rămâi pe mai departe pe calea cea cu flori şi cu bucurii trecătoare şi te îmbeţi pe mai departe cu simţămintele ei, care se ofilesc odată cu tine şi prin care nu-ţi strângi decât lacrimi şi păreri de rău la sfârşitul tău. O, vezi de ce-ţi ies Eu în cale cu calea Mea? Eu vreau să-ţi dau bucuria învierii, omule! Nu este bucurie mai mare ca şi cea de după durere, şi aceea este înviere, dar vai celui ce nu ştie să înţeleagă aşa şi să preţuiască chemările Mele şi să-Mi răspundă cu recunoştinţă când Eu îl ridic ca să fie el apoi şi să rămână pentru înviere!

O, fii ai oamenilor, dacă Eu, Domnul, vă ies în cale cu ridicarea din suferinţa şi din lacrimile voastre cele de la depărtarea voastră de Mine, o, înţelegeţi, fiilor, duhul iubirii cea de la Mine vouă, şi pentru care rămâneţi îndatoraţi apoi Celui ce vă iubeşte atât şi vă strigă la înviere! Sfârşitul unei suferinţe este învierea, şi nu este înviere decât prin suferinţă şi după suferinţă. O, nu e bine să dispreţuiţi suferinţa şi să vă mâhniţi pentru ea şi să-Mi cereţi scăparea din ea, ci e bine să aşteptaţi cu credincioşie şi cu răbdare învierea, fiilor. O, dacă iubiţi Paştile Domnului, învăţaţi de la sfinţi şi de la părinţi cum să iubiţi şi cum să prăznuiţi învierea Mea! Fiţi destoinici cu înţelepciunea, că întunericul de pe pământ mănâncă lumina din voi ca să nu mai vedeţi, dar Eu am venit ca să dau vedere celor ce nu văd şi să le-o iau pe a celor ce zic că văd, că mare stricăciune este peste cei ce văd, că n-au ce să vadă pe pământ, decât moartea de pe el, şi, iarăşi, mare binecuvântare este peste cei orbi pentru cele de pe pământ, că aceia văd pe cele ce sunt şi nu trec, ci rămân, aşa cum Eu rămân, şi sunt fără de sfârşit.

O, învăţaţi de la Mine ce este viaţa, ce este învierea, fii ai oamenilor! Nu fiţi fără de pricepere pentru cele de sus cu oamenii! Nu fiţi nepăsători pentru înviere! Eu pe mulţi i-am tras din bucuriile trecătoare ale vieţii care trece şi se sfârşeşte aici, şi i-am aşezat sub cruce, vrând-nevrând ei aceasta, dar Eu, Domnul, sunt iubirea cea pentru om şi dau să-i pregătesc prin suferinţă înviere lui, şi îl ajut să moară faţă de viaţa care trece şi nu rămâne, şi îl ajut să stea sub cruce, sub viaţă fără de moarte, fără de păcat, aşa cum numai crucea vieţii poate să împlinească în om, şi apoi prin cruce învierea, aşa cum Eu v-am arătat să lucraţi şi să iubiţi şi să semănaţi cu Mine în suferinţă şi în înviere, căci cei ce nu seamănă cu Mine nu sunt ai Mei pe pământ, ci sunt ai lumii, şi vrednici sunt să fie ai ei, căci pe ea o iubesc pentru ei, iar Eu sunt pentru cei ce iubesc învierea, aşa cum Eu am iubit-o pe ea, prin multă, multă suferinţă, iubire şi răbdare, şi acestea au ca plată învierea. Amin.

În toate suferinţele şi durerile, numai una, o, numai una este de partea învierii, şi aceea este cea pentru calea Mea, cea pentru numele Meu, şi fericiţi sunt cei ce sunt duruţi aşa pe pământ, pentru Mine suferind ei şi pentru calea Mea cu ei, şi fericiţi sunt şi vor fi ei, şi învierea este plata lor! Cel ce vine după Mine lepădându-se de sine pentru viaţă sub cruce, acela este cel ce înviază şi nu mai moare apoi, căci crucea îl ţine pe ea şi sub ea, şi crucea este înviere, şi nu este cruce decât pe calea cu Mine, şi nu este suferinţă plătită, decât pe calea Mea. Amin.

O, de două mii de ani nu ştie omul să petreacă după plăcerea Mea praznicul învierii Mele. Nu merită omul bucurie, căci este păcătos. Ar trebui să înveţi, omule. Tu nu ştii să petreci spre bucuria Mea şi nu a ta amintirea învierii Mele. O, îţi trebuie umilinţă cerească, nu omenească, şi îţi trebuie dragoste pentru umilinţă, şi aşa ar fi să ştii să petreci tu praznicul învierii Mele. Adu-ţi aminte de păcătoşii care se târau după Mine ca să le dau lor vindecare şi izbăvire de sub crucea vieţii lor, că veneau cu credinţă şi cu umilinţă pe urma Mea şi strigau şi se rugau cu umilinţă să le fac bine, aşa cum ar trebui să faci şi tu pe urma Mea, iar Eu le făceam lor aşa cum ei cu umilinţă Îmi cereau. O, iată de ce nu te vindeci tu şi de ce nu primeşti când ceri! Nu ceri cu umilinţă şi cu promisiune pentru calea ta cu Mine apoi. O, tu nu eşti meritos, căci eşti păcătos, fiindcă păcatul te biruieşte, iar Eu nu pot să te biruiesc şi să te scap de păcat dacă tu nu vrei. Nu te mira de ce nu-ţi vine vindecare când Îmi ceri, dacă nu ştii cu umilinţă apoi să rămâi de partea învierii. O, Eu am fost Dumnezeu din Dumnezeu când am venit pe pământ între oameni, şi Mă rugam umilit ca un Fiu Tatălui în toate încercările Mele, iar când a fost să mor pentru ca să înviez după trei zile M-am temut de ceasul cel greu şi I-am spus cu mare umilinţă Tatălui: «Dacă voieşti, Tată, să treacă de la Mine paharul acesta greu, dar facă-se voia Ta şi nu a Mea». Umilinţa Mea Mi-a fost rugăciune, iar rugăciunea Mi-a fost umilinţă, şi aşa am stat înaintea Tatălui Savaot şi n-am stat cum am voit Eu, ci cum a voit El am stat, şi M-am făcut Învăţător întru toate pentru tine, omule, şi aşa ţi-am arătat cum să fii şi cum să faci şi cum să stai înaintea lui Dumnezeu, căci tu eşti păcătos şi îţi trebuie mare, mare umilinţă ca să mori păcatului şi ca să înviezi de partea Mea apoi, ca să pot Eu să te ajut apoi după dreptate, şi să-ţi aducă rod ceresc ajutorul Meu ţie. Sunt şapte mii de ani de când omul face răul pe faţă şi pe ascuns, dar deprinderea lui este să facă răul pe ascuns. O, cel ce se iubeşte pe sine acela se ascunde pentru răul pe care-l săvârşeşte, şi mai ales face aceasta cel cunoscut a fi pe calea Mea cu omul. Cel ce caută din duhul iubirii de sine să săvârşească răul, călcând poruncile vieţii, acela se ascunde de Cel ce-l vede şi îl poate opri pe el de la răul pe care vrea sau poate să-l facă, iar când el găseşte prilej, săvârşeşte răul în ascuns şi se scrie cu el înaintea lui Dumnezeu.

O, e bine să stea sub veghe omul, că este slab, săracul, şi îi trebuie înger mereu, mereu. Când el dă să iasă de sub înger, de sub cel care-l vede, el făptuieşte răul apoi. Aşa a făcut Adam, aşa a făcut Cain, aşa au făcut toţi cei care au căutat să facă răul şi călcarea poruncilor vieţii, şi unii s-au umilit apoi, iar alţii nu, şi au rămas pe mai departe să facă răul. Iată, îi trebuie înviere omului şi îi trebuie învăţător pentru înviere. O, pune, omule, pune, tată, pe cineva peste tine ca să te vadă şi să te oprească de la rău, căci tu eşti slab şi îţi trebuie ajutor ca să nu faci răul. Vreau să te văd că iubeşti lumina, tată. Cei ce au săvârşit răul n-au iubit lumina, căci s-au ascuns să săvârşească răul, iar pedeapsa cea pentru rău i-a învederat pe ei apoi. O, nu-ţi mai strânge pedeapsă, omule nevegheat! Eşti prea stăpân pe tine, tată! Eşti fără de veghe peste tine! O, intră sub veghe, tată, intră sub îngeri, fiule, căci vai celui fără de înger şi vai celui slab de înger şi care îşi slăbeşte îngeraşul cel pus peste el de la Mine! Eu am fost Dumnezeu adevărat, şi am stat sub veghe cât a fost să stau pe pământ cu oamenii, şi am ascultat ca un Fiu de mama Lui, şi am ascultat tot aşa şi de Tatăl ceresc, Tatăl Meu, pentru toate cele ce aveam de împlinit de la El pe pământ. Aşa te învăţ Eu şi pe tine viaţa, omule care voieşti să vezi zile bune şi fără de vicleşug pentru ele cu tine şi fără de pedeapsă peste ele, tată. O, vino spre bucuria învăţăturii cea de la Dumnezeu, vino, tată, că iată cum vin Eu, şi cu duhul învierii vin spre tine şi te aştept să vii şi să fii şi să ştii apoi şi să spui cu multă umilinţă: „Hristos a înviat!“, şi spre bucuria Mea şi nu a ta să rosteşti tu cuvântul lui Hristos Cel răstignit, şi vei fi tu aşa bucuria Mea şi nu a ta pe calea ta cu Mine. Amin.


***

Au oamenii nevoie de Dumnezeu pe pământ. Ei caută mereu, mereu şi nu-şi dau seama, săracii, ce le lipseşte. O, Dumnezeu le lipseşte, chiar dacă Eu nu lipsesc de lângă ei. N-au oamenii putere să Mă afle şi să Mă cunoască. A căzut pâcla între om şi Mine în ziua când omul s-a ascuns de Dumnezeu pentru voia sa cea fără Dumnezeu în ea. Mă caută omul mereu. Pe Mine Mă caută, chiar dacă el nu ştie aşa. Căutarea lui însă e departe să afle ceva, căci numai Dumnezeu este Cel ce este, şi toate câte sunt, în Dumnezeu sunt, nu în lumea aceasta, nu unde caută şi tot caută omul. O, cum să găsească omul care tot caută când el nu ştie ce caută atunci când caută? Vin Eu cuvânt pe pământ ca să-l lămuresc pe om pentru căutarea lui.

O, nu ştii ce cauţi, omule, dar Eu ştiu ce caut. Caut să Mă descopăr ţie ca să-ţi ostoieşti căutarea şi să înţelegi că nimic nu vei găsi dacă nu are cine să te facă să înţelegi pe Dumnezeu şi să-L cunoşti şi să-L ai apoi.


***

Praznic de bunăvestire M-am făcut pe pământ prin cuvântul învăţăturii Mele peste om. Nu are însă omul credinţă în trimişii Mei aşa cum a avut mama Mea Fecioara când solul Meu a adus ei desluşirea tainei Mele cu ea. O, ce să-ţi fac, omule, dacă tu nu ai credinţă? N-ai cum să ai, de vreme ce cauţi şi tot cauţi şi nu ştii ce cauţi, iar ţie îţi lipseşte credinţa, tată. O, nimic n-ai să poţi fără de credinţă. Numai prin ea ar fi să poţi, dar cine să-ţi insufle ţie acest mare dar dacă tu nu primeşti pe solii Mei spre tine, şi apoi să arăţi supunere pentru poveţele Mele şi preţuire pentru solii Mei, că zice bisericii apostolul Meu: «Fiţi cu luare aminte pentru cei ce se ostenesc între voi ca să vă cârmuiască în Domnul şi bine să vă sfătuiască, iar pentru munca lor socotiţi-i vrednici de prisoselnică dragoste, şi veţi trăi între voi în pace, căci trebuie dojană peste cei fără de orânduială şi trebuie întărire peste cei slabi de înger şi trebuie sprijin peste cei neputincioşi, şi apoi îndelungă răbdare în toate şi peste toate, ca nu cumva careva să răsplătească cuiva răul cu rău, şi numai cele bune să fie ţinute, şi unul faţă cu altul în faţa lumii, care priveşte peste cei ce sunt biserică a lui Iisus Hristos, iar mulţumirea pentru toate să nu lipsească dinaintea Domnului, căci Duhul Sfânt trebuie să stea arzând, ca nu cumva să fie scoborâtă lucrarea proorociei, lucrarea bisericii pentru cele bune în toate faţă de orice înfăţişare a răului». Amin.

Aduc aminte la tot sufletul şi la tot trupul de cuvântul proorocesc, care spune: «Vai de cetatea peste care nu este cuvânt de prooroc, cuvânt povăţuitor peste ea, că pe aceea o paşte prăbuşirea, şi, iarăşi, vai de cetatea cu mulţi capi peste ea, că aceeaşi soartă are!». Cuvântul buneivestiri lipseşte peste tot pe pământ, şi nu ştiu cum s-o dau cu omul ca să Mă afle în acest izvor de cuvânt şi să-Mi caute povaţa şi să nu se joace cu coborârea Mea cuvânt după el, căci vai celor ce dispreţuiesc proorociile, celor ce suflă să stingă Duhul Meu, Care lucrează pe pământ prin soli, aşa cum în toată vremea am lucrat!

E praznicul Buneivestiri lângă praznicul Învierii Mele aşezat în acest an, şi îi spun omului să caute să înţeleagă ceea ce el mărturiseşte când spune: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!“. O, dacă tu aşa spui, omule care te strângi ca să cânţi aşa, nu te gândeşti că asta e o mărturisire care trebuie să te pătrundă ca s-o şi înţelegi? Am călcat cu moartea pe moarte şi am coborât în locuinţa morţilor pe calea morţii Mele, ca să le dau viaţa Mea şi învierea Mea, şi apoi M-am înviat în faţa celor de pe pământ, iar morţilor li s-au deschis mormintele şi au ieşit în Ierusalim şi au vestit învierea Mea, şi tot n-au voit să creadă Anna şi Caiafa şi toţi cei care au plătit bani la străjeri ca să mintă ei că trupul Meu a fost furat de ucenici. Cântă omul „Hristos a înviat!“, cântă fără să ştie ce cântă şi de ce cântă. Am sculat morţii din morminte prin moartea Mea pe cruce. Am condamnat moartea în însuşi trupul Meu şi am dovedit neputincios boldul ei, dar trezeşte-te, omule, pentru această mărturisire şi caută să vezi ce să faci cu viaţa ta, cu mintea ta, cu credinţa ta, cu paşii tăi! O, de ce, oare, trăieşti tu pe pământ? Întreabă-te! Ce faci, ce vei face după aceea? Întreabă-te iar! Vin spre tine cu mult cuvânt de bunăvestire. Te voi întreba de el, căci ţi l-am dat să-l ai la îndemână, iar tu Îmi respingi ajutorul. Îmi strigau cu duşmănie şi cu invidie preoţii şi arhiereii şi fariseii şi spuneau: «Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu poate», dar Eu trebuia să gust moartea pentru salvarea omului, iar ei luau în râs Scripturile cele despre Mine. O, aşa fac şi azi preoţii şi cărturarii, nu-i lasă pe oameni să caute cu glasul Meu, care îi strigă la voia lui Dumnezeu în ei.


***

O, tu vrei să fii iubit, omule? Dar meriţi, tată? De ce nu te întrebi şi aşa? Eu ştiu ce meriţi, dar tu nu dai să ştii. Tu meriţi pocăinţă şi lacrimi curăţitoare pentru ranele Mele cele de la păcatele tale, care ustură pe Dumnezeu, şi tu vii să cauţi iubire, şi te vaiţi că nu găseşti, dar Eu sunt Cel drept şi caut la om după cum şi el caută după Mine. O, ţie îţi trebuie ispăşire de păcate şi dojană pe calea ta neascultătoare, nu iubire de care cauţi tu, ci iubire cum ştiu Eu să-ţi dau. La Mine iubirea lucrează ca Dumnezeu, nu ca omul, tată, căci omul trebuie curăţit de păcat şi de plata păcatului, şi la Mine iubirea este cea care însănătoşeşte pe om, nu cea care-i mângâie boala. O, nu suferinţa ta, ci suferinţa Mea în tine trebuie s-o ai tu, cel ce cauţi cu calea Mea. Cei ce dau să aibă suferinţa lor încă pe calea Mea cu poporul Meu, aceia dau în Mine pentru ei, căci vin şi vor apoi să le joc Eu în strună. O, Eu n-am stat să-i pigulesc pe cei bolnavi, ci le-am spus să se scoale şi să umble, nu să stea bolnavi ca să îngreuieze pe pământ, dar unde să mai fie credinţă cu sfială în ea în cei ce ar da şi ei să fie cu calea Mea de azi a cuvântului Meu de azi când ei dau să vină şi să se lase grei şi purtaţi în cârca celorlalţi cu toate defectele lor, cu toate pretenţiile lor, necunoscând ei cu mintea lor taina iubirii de Dumnezeu!


***

O, fiule iubitor de cuvântul Meu cel învăţător de viaţă din cer peste tine, mai bine este să-I foloseşti lui Dumnezeu cu viaţa ta, decât ţie prin tot ceea ce faci tu pe pământ pentru tine! Eu aşa de dulce te învăţ dacă te învăţ, dacă ai venit la izvor ca să iei învăţătura Mea. O, nu uita, nu uita că păcatele tale se spală cu sânge, tată, şi prin nimic altceva nu se pot spăla ele. Sângele Meu face curăţirea ta, ca să fii tu sfânt după ce sângele Meu s-a dat pentru curăţirea ta, pentru cei ce se pocăiesc de păcat ca să se facă sfinţi apoi. Dar cine sunt cei sfinţi? Sunt cei ce se pocăiesc şi se albesc prin pocăinţă, întorcându-se la Dumnezeu cu zdrobire de inimă, aşa cum arată rugăciunile lor, scrise de ei înaintea Mea pe pământ, şi după care toţi creştinii aduc lui Dumnezeu de pe pământ rugăciuni, din greul şi din valul ispitelor şi al slăbiciunilor omeneşti, rugăciunile sfinţilor, căci acum şapte mii de ani omul s-a îmbrăcat în haina slăbiciunilor şi apoi a fost ispitit mereu de ele ca unul cu care Lucifer se luptă mereu de atunci şi până azi pentru locul lui pierdut de lângă Dumnezeu din pricina trufiei omului de a fi el mai mare ca Dumnezeu pe pământ şi în cer, şi iată, omul lucrează de atunci totul prin mintea lui şi nu-L mai are pe Dumnezeu de Stăpân al duhului lui cel pierzător de om, aşa cum de şapte mii de ani se vede rodul omului cel fără Dumnezeu peste paşii lui pe pământ.

O, dragostea Mea se face cuvânt de Duh Sfânt peste pământ, iar dragostea omului se face păcat, căci omul are în el dragostea lui. Vă învăţ pe voi acum să luaţi cuvântul Meu cel dulce şi să vă deprindeţi în voi cu dragostea Mea, care vă face sfinţi, fiilor. De câte ori veniţi la izvorul Meu de cuvânt, Eu, Domnul, deschid inimioarele voastre ca să-Mi aşez în ele dragostea Mea pentru putere de sfinţenie în voi, căci fără de sfinţenie nimeni nu va vedea pe Domnul; este scris aceasta în Evanghelia Mea, căci am zis: «Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt!». Amin.


***

O, cine vă mai învaţă, cine vă mai trezeşte pe voi atât de dulce, atât de părinteşte, fiilor? Duhul Sfânt Mângâietorul, Cuvântul vieţii face aceasta vouă. Acum două mii de ani El a coborât peste ucenicii Mei în chipul limbilor de foc şi S-a făcut în ei cuvânt de Duh Sfânt şi au grăit prin El ucenicii Mei peste toţi cei adunaţi la praznic în Ierusalim şi toţi auzeau în limba lor limbile Duhului Sfânt prin ucenici grăite în ziua aceea, spre mântuirea multora din cei ce auzeau. O, aşa să înţelegeţi şi voi în ziua aceasta limba Mea de peste voi, grăirea Mea cea dătătoare de viaţă vouă, căci Eu vă iubesc şi vă grăiesc cu mântuire şi vă sunt Mântuitor. E zi de învăţătură, şi Eu vă sunt Mântuitor prin graiul Meu de peste voi, numai să fiţi ascultători, fiilor. O, iubiţi haina nunţii şi păstraţi-o pentru masa Mea cu voi ca să veniţi să vă grăiesc. Dar ce este acest veşmânt? Sfinţenia este, fiilor. O, nu vă temeţi să purtaţi această haină, ci temeţi-vă s-o lepădaţi de pe voi, căci omul o leapădă de pe el ori de câte ori păcătuieşte el. Fiţi cu ochii în şapte, căci din cele şapte laturi se priveşte spre voi, şi tot aşa şi voi trebuie să priviţi când faceţi binele şi când daţi să faceţi răul, şi Duhul Domnului vă va ajuta pe voi dacă veţi privi şi spre El. Amin.


***

celor ce se strâng la masa sărbătorii, le blagoslovesc paşii spre izvor, le dau îngeri pe cale, le dau dor şi iubire, le dau duh de credinţă şi de putere pentru ca să se facă ei tot mai frumoşi fii ai lui Dumnezeu, căci cu jumătatea nu se poate naşte omul nici de pe pământ, nici din cer.


***

V-aş învăţa mult şi duios, căci din cer se vede bine binele şi răul care se lucrează pe pământ, iar Duhul Domnului din sfinţi şi din cei purtători de Dumnezeu între oameni poate să vă poarte paşii printre primejdii şi să nu fiţi vătămaţi nici de rău, nici de bine, căci binele este numai în cer, numai cu Domnul de mânuţă. Şi, în sfârşit, învăţaţi, învăţaţi să nu vă despărţiţi de Domnul dacă aţi aflat cărarea Lui spre voi, căci cei ce se despart de Domnul dau să se ascundă de El apoi. O, El este de-a pururi peste tot şi nu e nimeni ca să nu-l vadă Domnul. Cei ce daţi să vă naşteţi acum din cuvântul Său cel de azi, nu vă clătinaţi de nici o încercare când vă lucraţi ridicarea, căci a venit Scriptura naşterii din nou a lumii şi se vesteşte venind peste toată făptura. O, nu e vremea să mai naşteţi prunci, ci e vremea să vă naşteţi voi, de sus, căci pruncii născuţi acum sunt luaţi de valul lumii şi cad mâncare diavolului şi cresc în întunericul cel din afară. Cei ce iubiţi pe Domnul, iubiţi-L fără de păcat şi călcaţi peste păcat, călcaţi cu moartea pe moarte, căci ea trebuie zdrobită cu armele ei ca să fie învinsă şi să nu mai poată spre voi. Ieşiţi din lume şi din capcanele ei şi căutaţi-vă viitor cu Domnul, cu Cel ce a făcut cerul şi pământul, marea şi uscatul şi toată facerea! Daţi Domnului putere peste voi! Fiţi mici sub mâna Lui cea tare, iar sfinţenia întru toate să facă din voi făptură nouă, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, şi, în sfârşit, rugaţi-vă neîncetat, şi mai cu seamă laolaltă, frăţeşte, stăruind pentru cele de sus pe pământ şi peste om, căci pământul şi toată facerea omului de pe el au de hrană zilele omului. O, nu uitaţi că nimic nu mai înseamnă lumină. Lumina este numai Fiul meu, iar cel ce umblă cu El şi crede în El, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii. Trăiţi pe pământ ca în cer, ca să aduceţi cerul pe pământ şi să vadă oamenii lumina din voi şi să se minuneze la vederea ei. Fiţi sfinţi, căci Domnul este sfânt, şi toţi cei ce vor trăi aşa înaintea Sa, Îl vor vedea pe El, iar El Se va vedea în ei. Amin.


***

O, vai de cel ce pofteşte, că acesta ajunge în moarte pe această cărare! Omul pofteşte cu inima şi cu trupul apoi, şi se pofteşte om pe om din pricina slăbiciunii, împotriva căreia el nu se aşează să stea. Sunt pline uliţele peste tot de oameni poftitori de om şi de păcat. Nu mai sunt locuri curate de păcatul din om. Pe la toate răspântiile pândeşte păcatul din om după alt om, şi diavolul se odihneşte, că-i are pe toţi oamenii lucrătorii lui. Cade om în laţul altui om şi sunt mulţi care se prefac că-L au pe Dumnezeu şi că sunt salvatori pentru oamenii păcătoşi, dar oamenii lui Dumnezeu nu umblă aşa, nu umblă singuri oamenii lui Dumnezeu, precum nici Eu n-am umblat singur când M-a trimis Tatăl să umblu pe pământ după om şi să-l întorc la Tatăl pe om. Singur trebuie să umble omul numai când este el singur, iar când umblă printre oameni el trebuie să aibă însoţitori făcători de minuni, din cer minuni, nu din el, căci omul care-şi slujeşte poftei lui are pe diavol de dumnezeu şi diavolul face şi el semne mincinoase, dar nu minuni, ci nimereli de-ale lui ca să-i înşele pe cei care nu-i ştiu lucrarea, şi omul cade în laţul altui om din pricina poftei lui, care se uneşte cu trupul lui şi se face diavol omul. Dar Eu vin pe pământ şi dau de ştire că e vreme de mare fărădelege pe pământ, vreme cu păcat, şi apoi cu usturime pentru păcat şi mor oamenii în păcatele lor, şi Eu strig peste ei ca să Mă audă şi să-i vindec cumva, iar cel ce se ascunde de strigarea Mea, acela face ca Adam, care s-a ascuns de Mine din pricina păcatului din el, căci după ce el a păcătuit împotriva Mea şi a lui, a dat să se ascundă de la faţa Mea, şi auzind el umbletul şi glasul Meu, mai mult s-a ascuns, căci păcatul l-a înstrăinat pe el de Dumnezeu.

O, e străin omul, e tare străin, bietul de el, căci se înstrăinează de Mine prin păcat şi umblă aşa apoi, şi cu cât aş da să-l strig pe cel apăsat de conştiinţa lui, cu atât el fuge şi se ascunde înăuntrul lui. Eu însă vin şi tot vin şi dau să Mă ating de inima lui cu cuvântul Meu cel de foc şi să-i dau nădejde de mântuire şi să-l iau în slujba Mea pe om şi să-i spun: «Iată, s-a atins de buzele tale şi va şterge fărădelegile tale, şi de păcatele tale te va curăţi». Amin.


***

O, omule înstrăinat de Dumnezeu, nu-ţi este ţie îngăduit de Dumnezeu să faci unire păcătoasă, căci trupul omului n-a fost făcut pentru desfrânare, ci pentru Domnul. O, fii cuminte şi nu mai fă păcat! Omoară-ţi pofta, că ea se face pedeapsa ta! Iubeşte pe aproapele tău, care vine la tine de la Dumnezeu ca să te aducă la Mine, la legea iubirii de Dumnezeu, şi numai aşa să te iubeşti pe tine însuţi, iar altfel nu, căci altfel îţi lucrezi moartea, şi nu iubirea cea din Dumnezeu. Nu uita că Dumnezeu este împotriva păcatului şi a uşurătăţii cea de la păcat! O, nu uita că păcatul aduce moartea şi este chiar moartea, iar moartea nu cunoaşte lumina şi nici ruşinea cea pentru faptele ei! Eu sunt lumina lumii, Eu, şi cine merge după Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii. E vremea osândirii păcatului, vreme vestită de proorocii cei de demult şi care au avut în ei vederea lui Dumnezeu, Duhul lui Dumnezeu, Duhul Care grăieşte azi cu tine, omule înstrăinat de Dumnezeu. O, nu te mai ridica împotriva Mea şi a ta ca Irod, care n-a iubit şi n-a primit pe aproapele lui, pe cel care venea de la Mine ca să-i facă lui bine! N-ai pe nimeni aproape al tău, n-ai, tată, n-ai, şi tu nu ştii ce şi cine te înconjoară pe tine, căci omul are nevoie de om pentru nevoile şi poftele lui, şi nu caută la Dumnezeu omul. O, primeşte-Mă când bat! Primeşte-l, tată, pe aproapele tău şi nu-l primi pe om, căci omul este neputincios ca şi tine şi n-are ce să-ţi dea! S-a învăţat diavolul să ia chip de om postitor şi nevoitor ca să-l crezi tu pe el, dar Dumnezeu nu lucrează niciodată fără de ucenici lângă trimişii Săi la tine. Ioan avea ucenici când a ieşit ca să fie văzut după cum era în Scripturi proorocia pentru arătarea lui între oameni, şi Mi-a dat Mie pe ucenicii lui şi nu şi i-a păstrat lui, şi am lucrat Eu cu ei apoi, şi au lucrat ei pentru Mine pe mai departe cu ucenici lângă ei, cu cei asemenea Mie şi lor cu lucrul lor între oameni, şi nicidecum cu duhul uşurătăţii cum dă diavolul să se îmbrace în om acum şi să se arate în numele Meu peste oameni şi prin oameni. O, iată cum vin Eu cu sfinţii spre tine şi cum mărturisesc ei de lângă Mine ţie lucrul Meu între oameni. Iată glasul lui Ioan, Botezătorul Meu, cel care a mers la Irod ca să-i spună că duce poporul în înstrăinare de Dumnezeu, căci fapta fărădelegii săvârşite din vârf, se face pildă rea pentru cetate, se face duhul morţii printre oameni apoi.

— O, eu sunt glasul care face curat în calea Ta, Doamne. Eu sunt trimisul Tău atunci şi acum şi Te mărturisesc pe Tine la cei ce Te aud când vii cu sfinţii în cuvânt pe pământ la oameni. Duhul credinţei în Tine îl suflu peste toţi oamenii şi le spun lor:

Vine Domnul, fii ai oamenilor, vine şi vă găseşte în necredinţă şi în faptele ei! Credinţa are faptele ei, iar necredinţa, la fel. Eu strig la voi să vă despărţiţi de păcat şi de uşurătatea cea amăgitoare, de la care se sminteşte om pe om. O, nu mă tăiaţi aşa cum m-a tăiat Irod de la faţa sa! Primiţi strigătul trimisului lui Dumnezeu, glasul aproapelui vostru, căci când Domnul i-a spus omului să-L iubească pe Dumnezeu, l-a aşezat şi pe aproapele său lângă om şi i-a spus omului: «Să-L iubeşti pe Dumnezeu şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi, omule!».

N-are cine să le tălmăcească oamenilor cuvântul lui Dumnezeu, şi face Domnul aceasta, face trimisul Tatălui, Fiul Tatălui, Mielul lui Dumnezeu, pe Care eu L-am botezat ca pe un om atunci în râul Iordan, în timp ce strigam la toţi oamenii să se pocăiască şi să primească împărăţia cerurilor, care se apropia de ei, pe Domnul, Care S-a arătat la Iordan, ca să-L cunoască oamenii pe Cel mărturisit de Tatăl cu glas coborât cu norii deasupra râului Iordan, spunând la cei de faţă: «Acesta este Fiul Meu iubit, întru Care Eu am binevoit!». O, aşa ne-am dovedit, Domnul şi eu, trimişi ai Tatălui, căci la ieşirea mea din pustie L-am vestit pe Domnul şi L-am arătat oamenilor, iar Tatăl din cer a împlinit minunea şi a mărturisit-o cu glas, şi s-a scris pe pământ glasul Tatălui asupra Fiului Său botezat de mine ca pe un om la Iordan, supus întru toate, blând şi smerit, măreţ prin acestea între toţi oamenii, care se tot trufesc pe pământ.


***

Eu, Doamne, sunt trimisul Tău şi mă fac aproapele omului ca să-l aduc pe el la iubirea de Tine, adevărata iubire între pământ şi cer. O, spune-le lor să nu-şi iubească trupul, căci trupul pofteşte în ei împotriva lor şi a Ta, împotriva lui Dumnezeu în ei, împotriva Duhului, Doamne, şi se naşte moartea în ei prin trupul cel poftitor. O, spune-le de mine, că eu nu mi-am iubit trupul, ci pe Tine Te-am iubit în mine, de nu-mi trebuia nici mâncare, nici apă, şi atât de mult Te-am avut eu în mine pe Tine, şi aşa am fost şi aşa am ieşit între oameni, ca să mă fac aproapele lor şi să le dau de la Tine lor.


***

O, puţini, puţini trag cu duhul credinţei, de la care să vină învierea Mea în om! Pe aceia Eu, Domnul, îi iau în arca Mea, şi prin ei Îmi mai trag în ea pe cei ce întind mâna spre Mine ca să le dau scăparea, şi aşa Îmi voi întocmi Eu popor credincios şi de nebiruit pe pământ înaintea neamurilor depărtate de Dumnezeu pentru cale fără Domnul pe pământ cu ei, şi aşa Îmi port Eu crucea venirii Mele, calea Mea cea plină de dor clocotitor ca să-i trag pe toţi la Tatăl, fie cu Duhul Sfânt, fie cu foc, căci Duhul Meu suflă, dar nu găseşte în calea Lui dintre cei născuţi din Duhul ca să se atragă, ci găseşte om uscat, pârjolit de focul fărădelegii a tot pământul şi de care s-a umplut pământul de la margini la margini prin oameni fără duh şi care nu vor să audă de naşterea cea de sus a omului.

O, omule, crucea ta e ruşinoasă, tată. Viaţa ta e tot o suferinţă, tot o alergare după vânt şi după suferinţa pe care ţi-o pregăteşti să vină, şi tu te crezi fericit în alergarea ta cea fără de căpătâi. O, nu-i asta viaţa! Ea este de sus şi n-o poţi găsi de jos. E cruce ruşinoasă viaţa ta, căci viaţa e o cruce, şi tu nu ştii să ţi-o iei şi să urmezi pe cale aşa cum am urmat Eu când am venit om pe pământ în calea omului, ca să Mă vadă omul cum Îmi port Eu crucea şi cum şi-o poartă el. O, e altfel capătul cărărilor omului. Cei slăviţi şi mari pe pământ prin trufia lor, ajung de ocară şi de nume rău între cei din cer şi între cei de pe pământ, dar cei umili sunt înălţaţi pe pământ, şi apoi după trecerea lor cu trupul, căci lucrarea lor cea sfântă vine după ei şi încununează pe pământ numele lor şi darul lor cel purtat cu umilinţă între oameni în vremea vieţii lor cu trupul, şi sunt aşezaţi între sfinţi în cer şi pe veci dăinuiesc, ca şi Dumnezeu, şi crucea lor de pe pământ se face slavă cerească şi mângâiere peste suferinţele oamenilor, şi iată, cei coborâţi de oameni se înalţă şi sunt slăviţi apoi, iar cei înălţaţi de oameni şi de trufia vieţii lor sunt coborâţi până în adânc apoi şi îşi lasă nume de ruşine pe pământ.

Mă fac cuvânt de înţelepciune de sus pentru om; ia din el, omule trufaş, şi vezi ce daruri mari poţi să iei din el dacă voieşti! O, dă-Mi Mie viaţa ta ca să ţi-o pregătesc frumos, tată, şi să-ţi fac bine! Numai un prieten ai tu pe pământ, şi Eu sunt Acela, dar tu nu vrei să te opreşti din alergarea ta şi să înţelegi aşa. Nimic n-are omul pe pământ, că pe toate, pe toate le pierde şi le lasă şi rămân de el. Numai Eu pot rămâne cu omul, numai să Mă aibă omul, numai să Mă vrea aşa cum sunt Eu şi aşa cum pot Eu să fiu cu el ca să Mă aibă el.

Mi-e calea grea între pământ şi cer până la inima omului, iar aşteptarea Mi s-a făcut grea. Aştept să se unească omul cu Mine un duh şi o iubire, şi aşteptarea Mi-e grea, şi diavolul Îmi chinuieşte iubirea Mea cea după om. Mi-e crucea grea, şi venirea Mea cea după om rămâne afară de inima omului, căci trufia vieţii s-a făcut dulce inimii lui. Grăiesc duios, dar plin de durere fără de mângâiere, şi durerea Mă face duios în cuvânt. Aş vrea, omule, să pot să te ajut. Sunt străin în calea ta, dar sunt Dumnezeu din Dumnezeu şi te îndemn spre duh duios, ca să ne primim unul pe altul apoi. Amin.


***

O, omule care zici că ştii şi crezi în Dumnezeu, cum crezi în El şi ce faci dacă crezi? Este scris că trebuie să am casă la tine şi să cinez cu tine şi să stau cu tine şi să te fac după chipul şi asemănarea Mea, nemuritor. Tu însă te întorci mereu la moartea ta, la păcatul pe care-l iubeşti, dar credinţa ta este moartă, tată, şi tu tăgăduieşti puterea ei, că nu poţi să te faci fiu al lui Dumnezeu dacă tu mori mereu.

O, popor al cuvântului Meu cel de azi, grăiesc cu omul ca să-i spun lui că, dând el să aibă înfăţişarea adevăratei credinţe, tăgăduieşte puterea ei, că mereu este tras spre păcat, bietul de el, şi nu poate adunarea oamenilor care n-au faptele credinţei, o, nu poate să dea sfinţi lui Dumnezeu, şi pot sfinţii să dea lor pildă de biserică a Mea şi de locaş al Meu în ei şi cu ei, căci am spus într-o zi de jale când auzeam cuvinte în răspăr cum că biserica a dat pe sfinţi, iar Eu am spus nu, şi am spus că sfinţii au zidit biserica şi că ei au însemnat biserica, şi vai lumii dacă n-ar fi în ea cei ce se sfinţesc pentru Dumnezeu şi pentru ea înaintea Mea ca să aibă ea cine să strige la Mine pentru învierea ei, pentru trezirea ei din nepăsare de Dumnezeu!


***

Eu sunt Cel ce vin acum şi judec viii şi morţii prin acest cuvânt şi le spun lor că ei spun mereu în biserica lor că aşteaptă învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie, iar Eu vin cu ceea ce zic ei că aşteaptă, şi vin cuvânt pe pământ pentru vii şi pentru morţi, căci Tatăl Mă trimite să împlinesc tot ce este scris în Scripturi să împlinesc, şi se pregătesc cei adormiţi de înviere la glasul Meu, pe care ei îl aud, şi mai vârtos se pregătesc mereu sfinţii ca să vină cu Mine în cuvânt când Mă aud că vin la voi, pe masă la voi cu hrană de sus, hrană îngerească, hrana celor ce se hrănesc cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu. Amin.


***

O, fii ai necredinţei, voi staţi pe pieptul celor ce aşteaptă învierea şi viaţa veacului ce va să fie, şi staţi plini de păcate deasupra lor, şi arde duhul lor pentru răscumpărarea lor şi arde ca focul pârjolitor duhul şi suspinul lor spre Domnul. O, înfricoşaţi-vă, ca să faceţi roade vrednice de pocăinţă şi de credinţă, că altfel veţi plânge lung şi nu veţi afla capăt plânsului vostru! Vă cheamă sfinţii din cer spre credinţă şi spre fapte de credinţă. Are Domnul izvor de cuvânt aici, unde-Şi are masa Sa de cuvânt cu poporul Său credincios azi. O, căutaţi, ca să aflaţi, şi apoi luaţi şi spălaţi-vă ochii, ca să vedeţi! Spălaţi-vă de necredinţă şi aplecaţi-vă cu umilinţă, ca să aveţi parte de milă şi de bucurie apoi! Vine Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi pe pământul român şi grăieşte cuvântul Său oamenilor şi zideşte biserica Sa şi sfărâmă cu ea iadul, ca să iasă la lumină cei ce strigă după lumină, şi iată lumina, şi vine Domnul cu ea pe pământ ca să vă dea lumina Sa vouă.


***

O, ce faci tu, omule care-ţi iroseşti viaţa în plăceri şi în tot o trudă pentru plăceri şi pentru bucurii, care se ofilesc ca floarea fără apă? O, nu aşa se trăieşte pe pământ înaintea feţei Mele. Vin Eu şi te învăţ acum, căci am venit mereu şi vin iar Învăţător peste pământ, şi ţie îţi trebuie credinţă ca să Mă auzi şi ca să Mă primeşti. Tu eşti cel ce-Mi deschizi sau nu. Eu doar bat la uşă.


***

O, numai umilit trebuie să stau şi să grăiesc înaintea omului! Nu pot să lucrez aşa cum este de lucrat peste viaţa omului şi peste păcatele lui ca să-l curăţ pe el pentru Mine, o, nu pot, căci omul nu poate. Plâng ca un neputincios, Eu, Cel Atotputernic, şi aştept să poată omul şi să-Mi arate că poate cu Mine, că poate pentru Mine. Mă mângâi cu sfinţii şi împărţim durerea, căci sfinţii sunt purtători de Dumnezeu, iar Eu sunt îndurerat. O, aceasta este de dus şi de purtat pe pământ până când totul se va uşura deodată, căci truda Mea îşi va aduce rodul ei. Amin.


***

Vin la tine cuvânt, popor al credinţei cea de nou Ierusalim, căci te cresc, tată, cu dor şi cu mare iubire, ca să te am pildă de naştere din nou între oameni pe pământ. Nu înţelege omul aceasta, că e război cumplit înăuntrul lui, fiindcă trupul se răzvrăteşte împotriva duhului, iar duhul, împotriva trupului în om. E slab, e tare slab cu înţelepciunea omul, dar nu pot să trec cu vederea acest păcat al lui câtă vreme Eu desfac cerurile şi vin cu sfinţii pe pământ la om ca să-i aduc lui vindecare de minte şi înţelepciunea Mea pentru ea apoi.

E măreaţă foarte învăţătura Mea cea plină de răbdare azi peste om. Mi-e plină însă de aşteptare. Aştept zadarnic, iar timpul trece şi se tot sfârşeşte şi vine în locul lui împărăţia lui Dumnezeu, pe care o am Eu mai întâi de aşezat în om acum, şi strig în lung şi în lat după om şi dau cu toiagul în stâncă şi iese apă, ca să nu-l las pe om să moară de sete, ca să nu tot dea în Mine cu putere că-l las să moară. O, nu te las, omule, să mori, dar ce să-ţi fac peste împietrirea inimii tale şi peste orbirea ta? Eşti plin de răni din creştet până în tălpi. Ce să mai pun peste tine ca să simţi depărtarea ta de Mine, care-ţi aduce atâta durere, atâta întuneric, tată? I-aş da pieirii pe cei ce te lasă să mori fără lumânare, dar unde să le dau loc acestor ucigaşi? O, cine i-a pus pe ei să se facă păstori de suflete dacă nu ştiu să facă această lucrare peste oameni?

O, iată de ce vin Eu pe pământ cuvânt. Cum să nu vin când toţi rătăcesc fără păstor din vale în vale şi din munte în munte? O, cum l-aş mai fi scos Eu pe Israel din robia Egiptului dacă nu M-aş fi dus Eu după el cu proorocul Moise ca să-i dau izbândă lui Israel, poporului care a fost apoi necredincios iubirii Mele pentru el până azi? O, iată ce este omul! E vremea să-l nasc din nou pe om, e vremea să-l trec din trup în duh, din moarte spre înviere să-l scot, şi trebuie să-l ajut să înţeleagă de ce vin Eu după el cuvânt pe pământ, cu oştire cerească după Mine purtându-Mă, cu cei ce au venit de pe pământ la cer sfinţindu-se pentru Mine în vremea luptei lor pentru cer pe pământ cât au stat.


***

Sunt pe masă cuvânt în ziua aceasta cu cei de la început ai bisericii Mele şi punem hrană dulce pe masă şi cu folos pentru naştere din nou peste om. Duhul tău aprins pentru mărturisire atunci, pune-l tu pe masa poporului Meu cel de azi, o, mărturisitorul Meu, şi binecuvântată să fie intrarea ta în cartea Mea cea de azi, mărturia Mea cu care Mă aştern pe pământ, acum, şi pe care numai cei înţelepţi o iau şi o despică şi se fac ei părtaşi harului cel de azi, coborât din cer pe pământ pentru om, pentru naşterea din nou a omului. Amin.

— O, de I-aţi auzi astăzi glasul care zice: «Nu vă învârtoşaţi inimile ca la Meriba, ca în zilele ispitirii când L-au ispitit părinţii noştri şi L-au pus la cercări, deşi văzuseră lucrurile Lui, şi patruzeci de ani a fost Domnul supărat pe neamul acesta şi a zis că are inimă rătăcită şi n-a priceput calea Lui, şi S-a jurat Domnul să nu intre în odihna Sa». O, de I-aţi auzi astăzi glasul, voi, cei de pe pământ! Venim noi din cer cu Domnul şi strigăm către voi: auziţi-L pe El! Nu uitaţi Scripturile care vă arată că toţi cei care n-au dat să-L audă şi să-L urmeze, au pierit toţi, toţi. Şi cine a scăpat dintre ei? Au scăpat cei ce nu s-au învârtoşat auzindu-I glasul.

Fac în ziua aceasta ceea ce am făcut şi acum două mii de ani şi mărturisesc pe Domnul vestindu-mă cu El poporului Său cel din mijlocul neamului român, şi apoi la tot norodul. Fiţi primitori de oaspeţi din cer, că poporul Israel a fost învârtoşat în vreme de încercare, vreme pentru care nu era Moise vinovat, ci poporul era, căci se certa cu Moise să-i dea apă. «O, de ce ispitiţi pe Domnul, de ce vă certaţi cu mine?» aşa le-a spus lor Moise, învinuit fiind de ei că i-a scos din robie, şi a strigat la Domnul Moise şi a zis: «Ce să fac, Doamne, că puţin a lipsit să nu mă ucidă cu pietre?». «Ia toiagul tău cu care ai lovit Nilul şi du-te pe stânca Horebului şi loveşte în ea şi va ieşi apă şi se va adăpa poporul cel ispititor, căci a zis: este, oare, Domnul în mijlocul nostru, sau nu?».

O, de I-aţi auzi astăzi glasul care zice: «Nu vă învârtoşaţi inimile ca la Meriba!». Iată, vine Domnul cu sfinţii Săi, precum este scris să vină! Auziţi-L pe El! Faceţi-vă hăinuţă de sărbătoare cămaşa sfinţeniei! Nu staţi până la asfinţit goi de hăinuţă, că vă trebuie hăinuţă de nuntă la masa venirii Lui cu sfinţii!

O, popor cu nume nou de nou Ierusalim, de cort al lui Dumnezeu, fă-te vornicel mare şi strigă la cer şi dă de veste peste pământ glasul Mirelui ceresc! Vine El şi păstoreşte El şi are slugi din cer şi de pe pământ. O, fă-te palat din Duh Sfânt zidit, aşa cum am fost eu şi împarte celor învârtoşaţi la cerbice glasul Domnului! Ai sfinţii din cer ajutori şi apărători. Roagă-te Domnului pentru despătimirea oamenilor, ca să vadă ei apoi lumina cea adevărată şi să ia în ei duhul cerului, duhul care biruieşte trupul, căci duhul trupului este de la diavolul, iar duhul sufletului este din cer. Duhul trupului îi dă omului minte, dar duhul sufletului îi dă omului har. O, har, har peste voi, căci sunteţi norodul păşunii Lui şi oile mâinii Lui!

O, dă-le, Doamne, să priceapă bine aceasta şi să împartă la cei fără de pricepere, ca să se facă şi aceia fii ai lui Dumnezeu, născuţi din cuvântul Tău cel de azi, care aduce pe pământ taina naşterii din nou a omului, o, Doamne. Amin.


***

O, trebuie din nou să fac raiul pentru om, căci omul a căzut pe pământ după ce a ieşit din rai şi din legea raiului. Pe pământ aceasta face omul, cade mereu, cade şi tot cade, căci duhul trupului aşa cere în om. Vin Eu din cer la om şi dau să-l învăţ ridicarea din cădere, că nu se iartă păcatul lui până nu se desparte de el omul, iar duhul sufletului cere în el aceasta, cere ridicarea lui din păcat şi vindecarea minţii, şi apoi harul Meu desăvârşindu-se în el şi prin el peste pământ pentru multă, multă înviere lui şi oamenilor, că voiesc să aduc duhul învierii pe pământ.


***

O, pocăiţi-vă, voi, cei îndărătnici! Voi, care folosiţi două limbi ca să puteţi instiga şi intriga inimi contra inimi din pricina îngâmfării din voi şi al dorului de sine în voi! Pocăiţi-vă înaintea Domnului şi biruiţi-l pe diavolul, care vă are la mână cu păcatul dezbinării şi al urii, dar nu-L biruiţi pe Domnul!

O, pocăiţi-vă şi voi, de peste tot fii ai pământului, că are Domnul lucrarea cuvântului Său peste pământ şi vă cheamă la pocăinţă, că vine Domnul, o, fii ai pământului! Să nu vă găsească Domnul goi când El vine, o, să nu vă găsească aşa, că după El merge pedeapsa faptelor rele săvârşite de oameni! Căutaţi să fiţi găsiţi îmbrăcaţi şi nu goi, că iată, vă trebuie veşmânt din apă şi din Duh ţesut. Harul Duhului Sfânt trebuie să se vadă peste cel botezat cu apă, şi nu se vede în cei botezaţi acest har şi grăirea lui cea mărturisitoare. Vă dau de veste: pocăiţi-vă de faptele voastre cele împotriva voastră şi cele împotriva lui Dumnezeu, că vine ziua întrebării! Încă mai puteţi, încă mai aveţi un picuţ de timp.

Întoarceţi-vă voi, cei căzuţi de la credinţă, şi vă va vindeca Domnul, Care mustră spre îndreptare şi nu spre pedeapsă! Vine ziua Domnului! Vine Domnul, vine iarăşi pe pământ Cel botezat de mâna mea în apa Iordanului, iar vouă vă trebuie căinţă. Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea Lui şi a Tatălui Lui să fie cu voi şi să vă deschidă ochii ca să vedeţi lumina şi să mergeţi pe calea ei! Amin.

O, să ne întărim în porţi, Doamne, ca să putem lucra. Harul Tău este cel ce poate şi cel ce voieşte. Amin.

— O, mare a fost mărturisirea ta în ziua Mea de Bobotează la râul Iordan acum două mii de ani, botezătorule al Meu! Mare să-ţi fie şi harul cel coborât peste pământ pentru trezirea la pocăinţă a fiilor pământului, împătimiţi de cele de pe pământ, cu care ei s-au învăţat ca să trăiască aşa cum le place lor! Mare este şi azi mărturisirea ta, că-Mi eşti mărturisitor şi strigi ca şi Mine omul ca să iasă la lumină şi să vadă apoi! Amin.


***

O, oamenii trăiesc mult, mult pe pământ ca pe pământ, şi de aceea nu le este dor de cer, de adevărata casă şi avere a omului. O, cum să le fie dor dacă aşa de mult îşi ţin mintea pe pământ şi-şi fac rost cu trudă multă de cele pe pământ trăite şi dorite cu mintea lor! Omul merge de colo-colo pe pământ, dintr-o parte în alta pe pământ merge el şi numai aşa îi este calea, dar Eu îi spun lui că mersul lui ar fi să fie în sus, de jos în sus şi nu altfel, şi ar afla el atunci calea, adevărul şi viaţa şi ar sta cu Dumnezeu pe cale, că iată, calea Mea e de sus în jos după om, iar calea omului ar fi să fie de jos în sus după Mine, dar cine dintre oameni dau să înveţe şi să ştie cum să le fie mersul? Numai cei urâţi pentru numele Meu şi prigoniţi pe pământ, numai aceia sunt cei ce ştiu cum să le fie mersul. «Fericiţi veţi fi când veţi fi urâţi şi prigoniţi şi ocărâţi pentru numele Meu», aşa le-am spus Eu acum două mii de ani celor credincioşi Mie, dar numai adevăratul creştin simte în el această fericire, o fericire tainică, blândă şi curată de cele de pe pământ, făcându-l dulce pe om, şi fericit pe Domnul în el că are cine-L purta pe pământ aşa cum este El. O, cine poate fi mai fericit ca acela care seamănă cu Mine, Cel atât de prigonit de pe pământ? Vai omului care caută să fie altfel fericit, altfel decât Dumnezeu! Unul ca acela îşi caută mereu în nemulţumirea lui şi în căutarea lui după cele ce pier ca iarăşi să le caute omul.


***

O, iată de ce este omul în suferinţă pe pământ! El nu ştie să lucreze iubirea şi s-o aşeze la locul ei cu toată fiinţa lui cea dinăuntrul lui. Oamenii se însoţesc între ei ca să lucreze iubirea, zic ei. Aşa ştiu ei, săracii, căci sunt săraci de toate cele cei ce fac aşa, şi sunt săraci de iubire, fiindcă ei nu ştiu ce este iubirea şi n-o pot face pe ea, de vreme ce nu ştiu de ea. Se strică omul unul de la altul prin însoţire pe cale. Când omul bun se însoţeşte pe cale cu cel rău pe dinăuntru, se strică şi cel bun şi piere împreună cu cel rău şi cu nebunia lui cea dinăuntrul lui.

O, de unde ştii tu, omule, să-ţi iei tovarăş de drum? Ştii tu că e bun sau că e rău cel pe care-l iei tovarăşul tău de drum? O, nu ştii, şi de aceea vezi numai apoi, numai după ce i se arată rodul bun sau rău. Nu căuta bucurii cu omul, tată! Dacă tu vrei să Mă asculţi, nu căuta prea multă tovărăşie cu cineva, căci toate acestea sunt vremelnice, fiule. Chiar dacă vei fi lipsit de mai multă bucurie, nu vei pierde, ci vei câştiga, căci vei suferi mult mai puţin, fiindcă bucuriile atrag după ele multă suferinţă, ca plată a deşertăciunii trecătoarelor bucurii. Cei mai mari oameni sunt cei mari în iubirea cea pentru Dumnezeu, iar cei mai mici se fac mari numai cu cei mari, care lucrează fapte mari, căci cu cei mici ei nu pot face decât fapte mici, şi sunt deprinşi aceştia să se unească cu cei asemenea lor.

Omul învaţă binele sau răul, după cum se însoţeşte cu cei buni sau cu cei răi, aşa cum vântul când trece peste tot duce împrăştiind mirosuri plăcute sau neplăcute, după cum sunt locurile străbătute de vânt. O, se cunoaşte bine cel ce călătoreşte pe cale cu cel fără de minte, căci îşi va pierde şi mintea pe care o mai are, şi spun aşa ca să învăţ omul să caute la cel ce-L iubeşte pe Dumnezeu, ca să ia de la el învăţătură de viaţă, învăţătură de iubire să ia, că nu mai este pe pământ şcoală în care să înveţe omul ce înseamnă Dumnezeu şi ce înseamnă omul şi ce trebuie să facă el cu viaţa lui şi unde să şi-o adune ca să aibă şi ca să nu sufere viaţa lui.


***

O, dacă omul n-a avut iubire pentru Mine Eu am suferit şi sufăr mereu, şi suferă şi omul cel sărac de iubire, suferă Dumnezeu şi suferă şi omul. Numai iubirea poate lua locul suferinţei, iar când iubirea nu poate, suferinţa ia locul iubirii.

Toate suferinţele oamenilor vin peste ei fiindcă ei nu ştiu să lucreze iubirea şi s-o adune în Mine toată. Voiesc să-l slobozesc pe om de suferinţă. Iubirea de Dumnezeu cu toată fiinţa cea dinăuntru a omului, aceasta este sfârşitul suferinţei. Iubirea înseamnă ascultare. Ea a căzut din om fiindcă n-a ascultat omul, şi de atunci suferă şi Dumnezeu şi suferă şi omul.

O, fii ai poporului Meu cel păstorit de glasul gurii Mele, şi voi, o, fii ai oamenilor, învăţaţi din glasul gurii Mele! Ia, poporul Meu, ia din gura Mea iubirea cuvântului Meu şi dă-o de veste fiilor oamenilor, că vreau să Mă arăt tuturor aşa cum sunt, că a venit vremea. Aş pune o inimă nouă în toţi oamenii de pe pământ, în fiecare, ca să vin apoi să stau cu ei, dar nu Eu, ci ei trebuie să facă aceasta, căci trebuie să aibă plată omul. Amin.


***

Te-aş învăţa, omule, să Mă ai pe Mine de viaţă, tată. O, cum să te pot avea Eu pe tine la învăţat, cum să fac să te am? Mi-e dor de tine, tată, la masa învăţăturii Mele. Cobor de lângă Tatăl cuvânt pe pământ şi Mă ţin după tine cu povaţă de viaţă din cer pentru tine, că tu ai viaţă de pe pământ în fapta ta, în firea ta, nu din cele veşnice ale Mele şi care îl aşteaptă pe om să se întoarcă la calea care duce înapoi, spre rai, unde n-a voit omul să-şi păstreze viaţa şi bucuria ei, şi odihna Mea în el. De atunci Eu, Domnul, umblu suspinând pe urma lui şi culeg lacrimi Mie şi Mi-e dor de el şi Mă doare dorul. Ar fi trebuit să aibă el acest dor, dar satana, îngerul cel căzut prin semeţia omului, îi dă lui dor de cele ce pier, şi-şi pierde omul dorul de Dumnezeu, de binele lui cel de la Mine, iar Eu vin în calea ta, omule, şi-ţi spun că Mi-e dor să stau cu tine şi să-ţi fiu de povaţă şi să-ţi zidesc Eu în tine viaţa, căci cele zidite de Mine nu se mai strică, tată, nu mai pier. Dau să te învăţ cu faţa Mea în tine, ca să semeni cu Mine, aşa cum Eu am voit să fii. Plâng şi suspin după tine şi umblu pe urma ta ca să-ţi deschid inima şi să ţi-o înnoiesc şi să Mă laşi să stau în ea, dar vrea-vei, oare?

O, poporul Meu, pun pe masa Mea cu tine învăţătură de rai, fiule, şi-i voi face omului tot mai largă calea spre cuvântul Meu din mijlocul tău, ca să vadă el cum îl lucrez Eu pe om, pe cel ce stă la gura Mea ca să înveţe. Trebuie să părăsească omul mânia şi prostia, care vin una după alta când el se semeţeşte mândrindu-se. Trebuie să se umilească omul ca să poată birui căderea lui din Dumnezeu. Mulţi părăsesc păcatul, zic ei, dar dacă nu dau să-L zidească pe Dumnezeu în ei, cad în păcatul părerii de sine, pe care şi-l hrăneşte omul cu duhul mândriei din el, şi iată, nu-l lasă diavolul pe om şi nu-l scapă din mână cu una cu două. Duhul mândriei face feţe-feţe în om şi între om şi om, şi nu-şi dă seama omul de acest păcat, iar cuvântul Meu trebuie bine înţeles faţă în faţă cu omul care nu ştie câte păcate poate face el după ce dă să se lase de păcat şi să-şi apropie de Mine viaţa şi mersul său. O, când omul Mă are pe Mine în el, Mă dă în jur, Mă dă pe Mine în jur şi face pe Dumnezeu în jurul său, dar când se are pe el în el, se dă pe el în jurul lui, iar semeţia aceasta e păcatul cel ascuns de mintea şi de simţirea omului care zice că s-a lăsat de păcat şi de lume ca să fie cu Mine, cu calea Mea cu fii pe ea. Eu am lăsat portretul Meu pe pământ între oameni prin tot ceea ce am fost şi am făcut, şi am lăsat şi portretul cel de ucenic, căci am fost ascultător până la moarte pe cruce şi am fost blând şi smerit cu inima şi cu purtarea, dar Mă doare de la mintea celui ce nu ştie să citească pe faţa Mea, pe viaţa Mea şi să-şi aşeze apoi paşii şi inima lui după chipul şi asemănarea Mea. Cel ce voieşte să vină după Mine şi nu ştie să-şi ia şi cruce ca să ducă, acela să-şi cerceteze toate faptele lui care nu seamănă cu Mine, şi apoi să caute vindecare pentru ele, să caute el la chipul Meu, la lucrul Meu, la Duhul Meu, la firea Mea şi să se vindece de sine, iar doctoria să-i fiu Eu şi faţa Mea, de la care el să înveţe. Cel ce nu ştie să se poarte după chipul Meu, după Duhul Meu faţă în faţă cu aproapele său şi în tot jurul său, acela n-a învăţat încă venirea sa la Dumnezeu, urmarea sa pe calea Mea. Omul în care Eu sunt cu faţa Mea, cu chipul Meu, acela Îmi dă Mie când Mă vede în aproapele Meu flămând şi gol, străin şi întristat, pribeag şi închis, şi caută să-Mi dea faţă şi viaţă în aproapele său, în cel mic cu viaţa, iar cine dă Domnului viaţă în om, acela găseşte răsplata sa de-a dreapta Mea când Eu voi sta pe tronul slavei Mele şi toţi îngerii cu Mine pentru ziua dreptăţii. Amin.

O, fiilor, cei binecuvântaţi sunt cei ce rodesc, sunt cei plini de Dumnezeu, şi care fac lucrarea de a-L aşeza pe Domnul în omul cel sărac de faţa Mea în el din pricina duhului întunericului de pe pământ şi din om apoi, dar când Eu n-am în om hrană şi apă, haină şi casă, vindecare sau cercetare de la cei din jurul lui, atunci Eu încă plâng în om, şi cer socoteală celui de lângă Mine că nu M-a ajutat.

Să vină omul să ia de pe masa Mea cu voi învăţătură, căci dacă vine şi nu ia în fapta sa viaţa pe care-l învăţ Eu pe om să şi-o lucreze, şi tot la fel să facă şi cu aproapele său, acela vine zadarnic la Mine şi la scăpare de la Mine. Faptele semeţiei omului se văd după rodul lucrului său înaintea Mea şi înaintea semenilor lui, şi tot aşa se văd şi cele ale Mele fapte prin cei binecuvântaţi şi plini de Dumnezeu, care-L cercetează pe Domnul când El nu are viaţă şi ajutorare în omul sărac de viaţă pentru Dumnezeu.

Cuvântul Meu să străbată cerurile şi pământul de la o margine la alta şi să se facă el lumină în calea oamenilor şi să vadă ei lumina, căci omul umblă prin întunericul veacului acesta şi nu vede cum merge! Eu, Domnul, voi înlesni cale cu rod cuvântului Meu din mijlocul tău, poporul Meu, ca să-i trezească el pe cei aleşi ai Mei. Voiesc să se despartă omul de păcat şi să vadă apoi. Voiesc să se uite omul la Mine şi apoi la el şi să vadă, să Mă vadă şi să se vadă, şi apoi să ştie să dea viaţă lui Dumnezeu în el. Amin.


***

O, daţi cuvântul Meu oamenilor, căci Eu, Domnul, le spun lor aşa:

Veniţi de luaţi lumină! Veniţi şi învăţaţi chipul şi asemănarea Mea! Nu vă mâniaţi, nu vă răzbunaţi unii pe alţii, ci iubiţi ca Dumnezeu, căci iubirea rabdă îndelung şi rămâne pe veci, ca şi toţi fiii ei. Iubiţi pe cei ce nu vă iubesc, căci la aceia le lipseşte iubirea şi daţi-le voi ca să aibă şi ei, şi le lipseşte Dumnezeu şi daţi-le voi ca să aibă şi ei, şi veţi fi binecuvântaţii Mei în ziua slavei Mele şi vă voi chema de-a dreapta Mea să fiţi. Iubiţi pe Dumnezeu, şi tot aşa să-i învăţaţi şi pe semenii voştri, şi veţi fi scrişi cu cei milostivi. Faceţi pace între om şi Dumnezeu, şi veţi fi scrişi cu cei ce lucrează pacea, şi, în sfârşit, fiţi credincioşi, şi veţi fi scrişi între fiii vieţii. Amin.

Pace ţie, poporul Meu! Dă-Mi putere să fiu cu tine, tată, şi să te veghez şi să te învăţ să fii şi să poţi voia Mea şi faţa Mea s-o lucrezi! Lasă-te sub înţelepciunea tainelor toate, fiule, căci tainic lucrez cu tine, şi înţelepciunea este cetatea pe care voiesc s-o aşez cu tine pe pământ, că nu este ea pe pământ, iar Eu vin pe pământ la tine şi zidesc cu tine această cetate şi-i chem pe toţi să vină să ia şi să aibă, şi strig spre ei:

Veniţi de luaţi lumină! Veniţi la muntele înţelepciunii Mele şi luaţi, şi fiţi bogaţi cu credinţa în venirea Mea cea de azi după om şi cunoaşteţi vremea, căci însăşi vremea şi semnele ei vă învaţă s-o desluşiţi şi s-o cunoaşteţi şi să credeţi apoi. Amin, amin, amin.


***

Mă fac Păstor peste viaţa omului şi îl îndemn pe tot omul să vegheze ca să nu se smulgă unul pe altul din Dumnezeu, că iată, nu mai sunt pe pământ păstori cu milă şi cu veghe peste turmă. Păcatul îl duce pe om spre necredinţă apoi şi cade în necredinţă omul, şi aceasta înseamnă om căzut, şi puţini sunt cei ce nu cad între cei ce se biruiesc de păcat, iar diavolul nu se bucură când cade omul prin păcat, ci se bucură când cade în necredinţă apoi şi în deznădejde şi în nepăsare de Dumnezeu pentru viaţa lui.

Vin Păstor blând, vin pe pământ cuvânt ca să-l păstoresc pe om şi să-l îndemn la păşune şi să vadă că bun este Domnul. Trebuie să-ţi spun, omule, că nu eşti drept cu Mine, tată, căci viaţa ta este datoare Mie, fiindcă de la Mine o ai. O, nu te potrivi voilor tale, că ele nu sunt veşnice, dar te smulg din Dumnezeu şi te mai cad şi în necredinţă dacă nu ştii să te căieşti de răul trezit în tine ca să Mă pedepsească el pe Mine înăuntrul tău. O, cine să te mai înveţe pe tine de pe pământ, tată? Nu poate orb să călăuzească pe alt orb. Mi-e milă de tine, omule, Mi-e tare milă, tată, de tine! De mila ta cobor din cer. Nu Mă goni, nu spune că nu se poate să vorbească Dumnezeu cu tine! O, nu fi necredincios! Dacă nu crezi că Eu sunt, ce foloseşti gonind din calea ta strigarea Mea la tine? Te temi că nu mai poţi face tot ce vrei dacă dai să Mă asculţi şi să Mă ai de Păstor. O, nu poţi fi fiul lui Dumnezeu dacă nu semeni cu Mine la ascultare şi la faptă. Primeşte-Mă cu credinţă, căci cel ce crede în Mine este cel care Mă primeşte când bat ca să intru şi ca să-i dau de la Mine, să-i dau ca să aibă!


***

Nu-l poate omul birui pe satana decât cu post şi cu rugăciune, cu pocăinţă pentru păcate şi cu răbdare pentru pocăinţă. O, nu poate omul să biruiască ispita, iar ea îl biruieşte mereu pe om. Îşi hrăneşte omul cu păcat viaţa şi nu se sfieşte de Dumnezeu şi de îngerii lui Dumnezeu şi de tot cerul de sfinţi, care sunt în toată vremea ochi şi urechi faţă în faţă cu cei de pe pământ. O, cum să fac să-l ajut, cumva, pe om? Nici cei ce s-au învăţat cu mersul la biserică, o, nici aceia n-au dat să se deprindă cu cele de la Dumnezeu lăsate şi să le împlinească omul. O, cum să fac să-l pot ajuta pe om spre ridicarea din păcat, spre pocăinţă şi spre vindecare să-l îmbiu apoi? O, cum să fac să Mă audă omul şi să Mă creadă ceea ce Eu grăiesc peste el?

— O, ai pe sfinţii Tăi, Doamne, lucrători de lângă Tine. Se fac sfinţii Tăi cuvânt odată cu Tine, căci Tu cu ei vii şi aşa Îţi împlineşti venirea, precum scrie în Scripturi ca să vii cu sfinţii întru venirea Ta. Strigăm şi noi la oameni şi îi învăţăm şi noi, căci am gustat pe pământ din rodul morţii, iar Tu ai lucrat cu milă şi ne-ai scos din noroiul păcatelor pe noi, cei ce ne-am întors la Tine din păcat ca să ne dai apoi doctoria vindecării, iertarea păcatelor, Doamne. Nimic nu-l poate vindeca pe om decât iertarea păcatelor lui, şi numai Tu ai putere să ierţi păcatele omului dacă el caută sau dacă Tu îl trezeşti ca să Te caute şi să bată să-i deschizi şi să ia de la Tine viaţă cu sfinţenie în ea, căci Tu ai spus: «Fiţi sfinţi, că Eu sunt sfânt!».

Îi aduc omului aminte de viaţa mea cea zbuciumată de păcat pe pământ. M-au aşezat sfinţii de pomenire în vremea timpului de post şi de rugăciune în întâmpinarea praznicului învierii Tale dintre morţi, o, Doamne, iar eu dau în ziua aceasta să le spun oamenilor povaţă de pocăinţă. Am fost femeie uşuratică şi am zdrobit suflete multe prin pofta trupului şi a sufletului meu, dar Tu ai făcut, cumva, prilej pentru pocăinţa mea, iar eu am învăţat atunci că trebuie să mă curăţ cu totul de păcat şi să-i scap aşa pe mulţi de păcatul din mine, pe toţi cei pe care eu îi îngropam în păcatul pe care-l ţineam viu în trupul meu. O, Ţi-am mulţumit apoi pentru mine tot restul vieţii mele cea plină de lacrimi şi de suspin durut, plină de rugăciune şi de post, plină de umilinţă şi de adâncă pocăinţă după ce Tu mi-ai dat vindecarea, iertarea păcatelor mele, Doamne.

E zi de învăţătură mare ziua mea de pomenire bisericească în vreme de post şi de rugăciune peste neamul creştinesc de pe pământ. Dau să povăţuiesc pe tot omul să se cureţe de păcat, căci iubirea de păcat aduce suferinţă multă dacă omul nu primeşte de la Tine iertarea păcatelor lui, vindecarea de păcat, Doamne. Toată partea femeiască a neamului creştinesc de pe pământ să ia aminte bine şi să înveţe din pilda vieţii mele. Eu am plecat din lume ca să nu mai smintesc oameni şi să nu mă mai smintesc faţă în faţă cu oamenii, şi m-a condus mila Domnului spre paza cea împotriva păcatului ca să nu mă mai pierd spre păcat şi să nu se mai piardă prin mine mulţi între cei slabi, că e slab de tot omul, şi gustul păcatului îi orbeşte omului sufletul. Grăiesc cu Tine, Doamne, şi grăiesc cu omul păcătos. E greu păcatul peste om şi nu se poate omul ridica de jos cu greutatea în spate dacă nu vine Mântuitorul său să-l ridice şi să-i ia sarcina de pe el. Păcatul poftei trupului e păcat urât de tot şi e bolnav tot omul de acest păcat şi trebuie lacrimi şi veghe mare împotriva acestui diavol din om. Îi place omului să fie iubit de alt om şi e mare primejdie acest simţământ, acest păcat al iubirii de sine, păcatul mândriei din om. Se crede meritos omul şi se crede de preţ când alt om slăbeşte spre el, iar aceasta este lucrarea păcatului, prin care chiar şi sfinţi au căzut în vremea luptei lor pe pământ şi s-au făcut apoi aceştia pildă de învăţătură peste creştini, învăţătură de veghe peste cei cărora li se pare că stau bine pe picioare. Pofta trupului este diavol neastâmpărat în om. Pofta ochilor hrăneşte în om pofta trupului şi e mereu în primejdie spre păcat omul. Să ceară omul de la Dumnezeu ajutor pentru duhul pocăinţei şi să nu stea nepăsător! Eu mi-am luat chezaşă pe Maica Domnului şi i-am cerut mereu apoi să-mi îndrume paşii şi am ascultat-o aşa cum m-a povăţuit ea şi am ieşit din lume şi m-am aşezat la adăpost de duhul lumii şi am fost umbrită de Duhul Sfânt apoi, Care m-a învăţat din Dumnezeu, şi m-a făcut Domnul cer al Său şi mi-a dat să ştiu cuvântul Său şi tainele Lui, căci îngerii mi-au grăit mereu toată taina lui Dumnezeu şi m-am hrănit cu cuvântul lui Dumnezeu prin îngeri, de se mira preotul pe care mi l-a trimis Domnul spre sfârşitul vieţii mele pământeşti, se mira el de unde ştiu eu pe Domnul şi atâtea cuvinte sfinte, pe care nu le-am avut de pe pământ luate. Am făcut semnul crucii Domnului peste râul Iordan şi am trecut pe deasupra râul spre preotul lui Dumnezeu ca să înţeleagă el prin aceasta iertarea păcatelor mele, pe care eu aveam să i le spun lui apoi, căci am fost hrănită cu cuvântul lui Dumnezeu în locuinţa mea, care mi-a fost pustia după ce am părăsit lumea şi poftele ei, şi am fost îmbrăcată în haină de Duh Sfânt, căci n-am avut altfel de acoperământ în vremea mea cea din pustie.

Îndemn spre pocăinţă pe creştini, pe cei ce ştiu că este Dumnezeu şi că a murit Domnul pentru păcatele omului şi pentru vindecarea şi iertarea de păcat pentru om. O, Doamne, Tu ai învăţat pe fiii poporului Tău să nu moară unul prin altul, ci să învieze unii de la alţii. O, ce mare învăţătură, Doamne, ce mare! Îi învăţ şi eu cu multă, multă sfiiciune, cu multă iubire, cu multă milă, şi să ia de la ei apoi neamul creştinesc de pe pământ cuvântul învăţăturii cereşti.


***

Se căsătoreşte omul, dar el îşi iubeşte femeia numai pentru păcat şi o înşeală cu alte femei şi înainte de căsătorie şi tot timpul după aceea. O, la fel face şi femeia şi e numai păcat de desfrânare pe pământ. Ferice celor ce se păzesc pe ei înşişi şi unii pe alţii în numele Domnului de acest păcat! E mare lucrare să facă omul în numele Domnului binele său şi nu altfel, că mulţi fac din fire cele bune, dar nu au preţ ca atunci când omul face în Domnul binele tot.

O, Doamne, să ia de la izvorul Tău de cuvânt tot creştinul care se hrăneşte de aici şi să se înţelepţească spre sfinţenie cei ce iau, şi toţi cei ce se vor naşte din acest cuvânt ca să fie şi ei mântuiţi de păcat şi pecetluiţi cu pecetea venirii Tale de azi cuvânt pe pământ!

O, Doamne, am povăţuit cu milă pe cei ce au auzit azi glasul meu de lângă Tine glăsuit. Am fost culmea păcatului pe pământ, dar după ce Tu m-ai scos din lume ca să mă cureţi de păcat am plâns cu Tine tot timpul şi mi-am curăţit viaţa prin multe lacrimi, şi am locuit cu îngerii în pustie, şi apoi am lăsat scrisă viaţa mea cea cu diavolul pe pământ şi apoi viaţa mea cea cu Tine şi cu îngerii Tăi departe de lume, până ce Tu m-ai luat şi m-ai aşezat în cerul sfinţilor Tăi. Pildă de pocăinţă m-ai aşezat pe pământ apoi şi pildă de ştiinţă din cer, spre pocăinţa celor ce învaţă carte multă despre Tine şi învaţă şi pe alţii când ei nu împlinesc voia Ta după ce o cunosc pe ea, căci cartea îl îngâmfă pe om şi îl orbeşte de tot, dar pocăinţa îl învaţă pe om ştiinţa cea de sus, lepădarea de sine şi sfinţenia de-a pururi, şi aceasta este cartea pe care trebuie s-o înveţe omul pe pământ de la Dumnezeu şi nu de la om aşa cum obişnuieşte omul să înveţe pe pământ.

Aduc Ţie, Doamne, plecăciune mare în ziua mea de pomenire între sfinţi în vreme de post şi de rugăciune peste biserica Ta şi aduc rugă fierbinte înaintea Ta: scapă-i pe oameni de păcatul desfrânării aşa cum m-ai scăpat pe mine şi vindecă-i pe ei apoi prin iertarea păcatelor, o, Doamne. Amin.


***

am grăit la început cu omul aşa cum grăiesc acum, la sfârşit, şi sunt începutul şi sfârşitul şi sunt Alfa şi Omega şi numai Eu am acest nume: Alfa şi Omega, o, şi Mă doare mereu în cer şi pe pământ că nu vrea omul să-şi facă inimă şi minte cu pricepere şi pentru tainele lui Dumnezeu atât de mari, atât de măreţe pentru om dacă el nu şi-ar pierde vremea vieţii lui cu lucruri de nimic, cu putregaiul vremii lui pe pământ, şi îl doare apoi pe om când dă cu ochii de Mine după ce-şi dezbracă haina trupului său şi face ochii mari în clipa aceea şi îl doare că n-a văzut cu ochii în vremea lui pe pământ, şi Mă doare şi pe Mine de el când nu găsesc în dreptul vieţii lui ceva cât viaţa lui de scump ca să-l pot aşeza la loc de odihnă între cei înviaţi prin credinţă şi prin Dumnezeu.

O, vin acum, la sfârşit de timp, ca să-i spun omului că viaţa lui începe cu moartea şi să-i dau de veste să se pregătească şi să înveţe de la Mine cum, dacă n-a făcut aceasta în timpul de până acum al vieţii lui. Am venit acum două mii de ani după om şi puţini au fost şi sunt aceia care să ştie că de aceea am venit atunci, şi am venit iarăşi, acum, după două mii de ani şi i-am grăit omului cu duh dătător de viaţă şi-i tot grăiesc lui şi vin după el din cer pe pământ şi puţini de tot sunt cei care să creadă că Eu de aceea vin. Vin să nu-l las pe om să se piardă de tot şi să piară pe vecii. Vin că Mi-e milă să-l las pe veci spre plata vieţii lui cea fără de credinţă în învierea Mea cea pentru el, şi vin şi suspin în cuvânt pe urma omului ca să-i mişc inima spre duioşie şi spre umilinţă în ea apoi, că fără duhul duioşiei în el nu poate omul spre umilinţă şi spre pocăinţă apoi, dar îi spun lui acum că duioşia despre care spun Eu nu e omenească. Eu nu-i grăiesc omului omeneşte, o, nu aşa îi dau Eu lui să simtă cu inima din el, ci îi dau lui învăţătură pentru veşnicia lui, nu pentru el acum, şi îi dau arvuna duhului lui cel veşnic, nu duhului lui vremelnic, cu care omul îşi pierde veşnicia şi şi-o lasă pe pământ.

O, nu, omule, nu aşa te învăţ Eu, Domnul, pe tine. Eu îţi dau duh cu povaţă în el pentru viaţa ta cea veşnică, tată, nu pentru duh de vremelnicie ca să consumi tu povaţa Mea omeneşte aşa cum omul este învăţat să facă. O, ridică-te, tată, că iată, nu este omul în stare să-L înţeleagă pe Domnul şi să-I priceapă povaţa, căci cel ce nu caută cu duhul lui să-Mi priceapă învăţătura cu lepădare de sine, unul ca acela nu învaţă niciodată să ştie să meargă cu cruce mersul lui pe pământ şi să-Mi urmeze Mie aşa cum Eu l-am învăţat să meargă dacă voieşte să vină după Mine cu paşii lui şi cu povaţa Mea pentru paşii lui, lăsând mamă şi tată, fraţi şi surori, soţie şi copii, rudenii şi prieteni, avuţii şi măriri pământeşti, căci cine rămâne cu urme şi cu amestecare pe drumul lui spre Mine, acela nu are minte pentru Dumnezeu şi nici putere ca să înţeleagă această cale, de vreme ce are încă răni vechi, urme din omul cel vechi pe inima lui.

O, omule, tată, dacă nu ştii să mori de tot, învaţă de la Mine, învaţă să pui cruce la cap la tot ce ai fost tu, şi învaţă apoi învierea, fiule, că fără înviere nu poţi să fii viu şi nu poţi nici jumătate viu şi jumătate mort, şi iată, vin şi te învăţ, căci sunt Învăţătorul şi am pe limbă izvor de viaţă şi cuvânt să-ţi dau şi să ai şi să ştii şi să poţi să înviezi deplin, să calci cu moartea pe moarte aşa cum Eu am făcut.


***

O, oameni fără de ajutor pentru neputinţele voastre, fără om care să vă ajute, iată ce fac mai-marii care stau peste sufletele voastre! Voi nu aveţi om care să vă arate izvorul Meu vindecător vieţii voastre, iar când Eu vin să vă ajut şi să vă fac bine, să vă fac cale şi lumină pe cale către Bunul vostru cel din cer, vin cei cu suflet de iudeu necredincios, vin în calea voastră să vă taie calea, şi vă zic că Eu nu sunt Fiul lui Dumnezeu, Care grăieşte peste pământ ca să scoale morţii din morminte, şi zic ei că e numai minciună calea strigării Mele azi după om ca să-i dau lui vindecare şi să iau moartea de peste el, căci Eu i-am zis celui slăbănog, şi cu putere i-am zis lui: «Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă!». O, dacă nu eram Fiul lui Dumnezeu se scula cel bolnav la cuvântul Meu cel rostit peste el? Ba încă i-am arătat că pătimeşte de la păcate şi i-am zis apoi: «Nu mai păcătui, ca să nu ţi se întâmple ţie şi mai rău!», şi s-a dus el apoi pe picioarele lui, pe care i le făcusem Eu din nou, s-a dus la iudeii care Mă prigoneau şi M-a spus lor că Eu, Iisus, l-am vindecat pe el şi l-am sculat sănătos, iar pentru că aceasta s-a petrecut în zi de sâmbătă, au găsit ei pricină pe potrivă ca să-Mi găsească vină şi să împrăştie necredinţă peste cei ce dădeau să vadă cu credinţă şi să creadă în Mine, în puterea Mea cea de la Tatăl pentru vindecare peste omul păcătos şi bolnav de la păcat.

O, oameni fără de ajutor pentru neputinţele de peste voi şi care nu aveţi om să vă ajute, Eu Acelaşi sunt şi azi, ca şi acum două mii de ani sunt. Sunt, şi nu stau din lucru şi sunt Cel ce sunt, şi vin să vă ridic din neputinţe şi să întăresc credinţa celor ce cred, şi să le dau din ea şi celor ce nu cred, să le dau şi lor putere să creadă, şi să se facă şi ei fii ai lui Dumnezeu prin puterea credinţei, prin dragoste de Dumnezeu, după ce ei simt puterea şi iubirea Mea cea pentru om.

O, mare este puterea credinţei, mare este omul care poate să pună în om credinţă cu putere în cuvântul Meu cel de ieri şi cel de azi! Eu sunt Acelaşi ieri şi azi, sunt Cel fără de început şi fără de sfârşit şi sunt Cel ce sunt, şi de aceea pot. Când i-am spus lui Moise să spună la cei necredincioşi că Eu sunt Cel ce sunt şi Cel ce îl trimite la ei fiindcă ei robeau pe poporul Meu, aceia şi-au învârtoşat şi mai tare cerbicea şi şi-au întors spatele la semnele cele mari în mijlocul lor din partea Mea prin puterea Mea cea prin proorocul Moise, prin trimisul Meu la ei, dar Eu am stat cu putere înaintea lor şi Mi-am împlinit lucrarea şi am scos pe poporul cel robit şi l-am dus în ţara părinţilor lui, Avraam, Isaac şi Iacov, şi am dat atunci pieirii pe cei necredincioşi, căci scris este: «Ca praful spulberat de vânt de pe faţa pământului, aşa piere calea celor necredincioşi».


***

Strig la toţi oamenii, îi strig şi dau să-i fac să Mă audă, numai să nu facă ei ca fariseii care Mă auzeau şi Mă vedeau, dar semeţia lor era orbirea lor, şi era mare orbirea lor.

O, vedeţi unde vă pregătiţi să fiţi: la Dumnezeu sau la satana, fii ai alergării! Voi alergaţi, alergaţi mereu şi nu staţi din alergare. Unde alergaţi, tată? Alergarea voastră are un capăt şi apoi un început. V-aş arăta că e adevărat ce vă spun, dar necredinţa este mai uşor de lucrat pentru voi. O, vedeţi unde vă pregătiţi ca să fiţi: cu Dumnezeu sau cu satana. Vedeţi cu cine veţi dăinui, vedeţi unde vă strângeţi ca să aveţi: la Mine sau la satana. V-am spus acum cum poate omul să-şi strângă la satana şi încă vă mai spun, că iată, se spală omul pe dinafară şi se tot spală mereu, dar pe dinăuntru rămâne murdar şi nespălat şi se tot murdăreşte, şi murdărie peste murdărie se aşează înăuntrul lui, şi e fără de înţelepciune omul pentru cele ce nu sunt bune în el şi care îl păgubesc amar, căci omul a căzut din slavă şi a căzut în păcat, iar păcatul este murdărie şi este desfrânare.

O, omule, nu este iubire desfrânarea ta, de la care se bucură inima ta, nu este, tată, ea bună nici pentru tine, nici pentru cei din jurul tău. Când tu zici că iubeşti pe cineva cu care faci păcatul plăcerilor tale, o, nu ştii tu ce este această simţire a ta, căci atunci duhul diavolului este ceea ce se stârneşte în inima ta, în trupul tău, şi este îndrăcire acel simţământ, care-ţi mânjeşte de la satana pe cele dinăuntru ale tale, şi nicidecum nu este iubire aceasta, cum crezi tu sau cum zici tu, şi nici bucurie nu poate să fie aceasta, cu care zici că-ţi mângâi tu inima, şi satana te îndeamnă apoi mereu să cauţi în afara ta păcat proaspăt pentru tine, înşelându-ţi casa ta şi trupul tău cu necinstire, omule orb şi lipsit de povaţă din cer, căci tu ai căzut din cer prin păcat şi nu mai dai să vezi cum îţi strângi şi-ţi tot strângi tu la satana viaţa ta cea de veci. O, lasă-Mă să-ţi vindec orbirea, nu Mă alunga, nu te înveli cu necredinţa ca fariseii care nu voiau să Mă primească şi să le fac bine lor şi să vindec orbirea lor!

Vine sfârşitul necredinţei, când toată lucrarea Mea pentru om se va vedea bine şi în mare lumină se va arăta. O, nu vă bucuraţi de necredinţa voastră şi de lucrarea ei cea rea în părţi, voi, cei necredincioşi. Dacă nu puteţi să vă umiliţi înaintea Mea pentru păcatele voastre, opriţi-vă măcar de la lucrarea cea rea a necredinţei, că nimic nu câştigaţi, ba şi sufletele vi le pierdeţi, voi, cei necredincioşi. Primiţi-Mă ca să vă vindec de orbire, tată! Nu vă mai îngrijiţi de slava voastră, că ea e pieritoare! Veniţi să auziţi strigarea Mea după voi din uşa cortului Meu în mijlocul neamului român, unde Mi-am făcut adăpost ca să grăiesc peste pământ şi ca să-i trag pe toţi la Tatăl, să-i trag de la satana la Dumnezeu pe oameni! Cei vindecaţi de orbirea lor prin cuvântul Meu din zilele acestea sunt daţi afară din biserici de către fariseii făţarnici, care se dau mai mari ca Dumnezeu peste sufletele oamenilor, dar de n-ar fi acest cuvânt de la Dumnezeu, cum ar putea el să-l vindece de orbire şi de păcat pe om? Eu însă am venit în lumea aceasta spre judecată, ca să vadă cei fără de vederi, iar cei cu ochi să orbească, căci dacă ar fi orbi n-ar avea păcat, dar pentru că ei zic că văd, păcatul lor rămâne întreg.


***

Vreau să-ţi dăruiesc iertarea păcatelor tale, omule. Aceasta înseamnă împărăţia cerurilor înăuntrul tău. Cum să fac să Mă înţelegi ce bine dau să-ţi fac Eu ţie? Păcatele tale sunt duşmanii vieţii tale şi ai vieţii Mele în tine. Ce faci cu aceşti duşmani, care nu lasă împărăţia cerurilor să intre înăuntrul tău spre pacea ta, spre salvarea ta? În fiecare zi îţi adaugi păcate peste păcate şi nu mai ai putere să înţelegi această moarte din tine. Plângând îţi grăiesc. Aş vrea să-ţi aduci aminte de Mine şi de Ioan Botezătorul, care striga la oameni pe pământ: «Pocăiţi-vă!». Le cerea Ioan oamenilor să se vindece de păcat şi să-l cureţe de pe ei prin pocăinţă şi prin credinţă în Fiul lui Dumnezeu, Cel ce vine să aşeze în om împărăţia cerurilor, adevărata împărăţie între pământ şi cer, căci alta nu este. A ajuns păcatul să fie fericirea omului pe pământ şi nu poate omul să-şi mai aleagă viaţa în locul păcatului, dar Eu nu pot să stau în cer, şi vin pe pământ să-ţi spun, omule, că păcatul este moarte, tată. Dacă Eu nu-ţi spun adevărul, dovedeşte-Mi! N-ai cum să-Mi dovedeşti, dar poţi să asculţi de glasul Meu, care te cheamă la spălare şi la vindecare de păcat. Nu mai păcătui, că te roagă Dumnezeu aceasta! Ascultă-Mă, că din iubire vin spre tine şi te povăţuiesc spre iertarea păcatelor tale, iar aceasta înseamnă să mergi spre sfinţenie apoi şi să laşi în urmă faţa şi puterea păcatului şi să-Mi dai inima ta să stau Eu în ea şi să fac din ea palat ceresc şi oaspeţi cereşti cu Mine în ea şi viaţă veşnică să-ţi dau, iar Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt să-ţi fie ţie Dumnezeu, acum şi pe vecii. Aceasta voiesc să-ţi dăruiesc prin glasul Meu de peste tine în zilele acestea, omule fără de salvare. Eu sunt Salvatorul tău dacă Mă voieşti şi dacă vrei să Mă asculţi, aruncând de la tine nepăsarea cea pentru viaţa ta. Dacă voieşti, fă-te vestitorul Meu peste cei străini de Dumnezeu, şi vei vedea ce putere îţi va da aceasta şi vei vedea cum va învia în tine dorul de cer, dorul de Mine, că Mie Îmi este tare, tare dor de om şi voiesc să Mă aline omul, că de la el am supărare fără de margini şi aş vrea să Mă vindec de ea. Amin.


***

O, pocăiţi-vă, că şi acum două mii de ani tot aşa strigam! Veniţi spre Tatăl, spre Fiul şi spre Duhul Sfânt, că rătăciţi fără Dumnezeu pe pământ! Căutaţi, o, căutaţi împărăţia cerurilor, căci sunteţi bolnavi şi vă trebuie această doctorie în voi spre iertarea păcatelor voastre cele multe, care dor mult şi greu pe trupul Domnului Iisus Hristos! Fiţi fii ai duminicii, fiţi fii ai învierii! Iubiţi duminica, iubiţi ziua răscumpărării voastre din păcat, când Domnul a înviat pentru voi, după ce a plătit arvuna pentru viaţa voastră vândută sub păcat! Sfinţiţi duminica şi nu mai căutaţi altceva în ziua învierii Domnului, şi va veni peste voi lumina acestei zile! Strig la voi: Pocăiţi-vă! Din mijlocul poporului cuvântului lui Dumnezeu fac strigare vouă în numele Domnului: Veniţi spre pocăinţă şi spre iertarea păcatelor apoi! Nu mai staţi goi, că vă trebuie haină de nuntă, că Domnul vine cu zile de nuntă pe pământ! Aşteptaţi-L îmbrăcaţi şi nu goi! Ieşiţi cu credinţă întru întâmpinarea Lui, că iată-L, vă grăieşte şi Se binevesteşte pe Sine vouă!


***

O, n-are omul cunoştinţă, nu ştie rostul venirii lui pe pământ şi al vieţii lui. Stă ca în închisoare sufletul în trupul omului şi face voia trupului, căci trupul îl robeşte la voia lui, şi trupul nu este tatăl lui, căci tatăl sufletului este Dumnezeu, şi devine sufletul rob trupului când omul primeşte prin naştere din om suflet de la Dumnezeu în trupul său. Îi este dor lui Dumnezeu de om după ce l-a pierdut pe omul pe care l-a făcut la început din pământ şi i-a dat suflet viu după ce l-a făcut, şi de atunci Dumnezeu îi dă suflet la tot trupul pe care-l naşte omul, căci Îi este dor lui Dumnezeu de omul pe care L-a pierdut făcându-se el rob păcatului, căci sufletul cel de la Dumnezeu în el pus stă rob trupului păcatului său.

Vreau să-l învăţ pe om să-şi facă din trupul său palat ceresc pentru suflet, palat lui Dumnezeu pe pământ, căci sufletul este de la Dumnezeu în om. Cel ce se face sfânt cu trupul, acela îşi răscumpără pentru vecii şi sufletul şi trupul care i-a găzduit sufletul. Este scris în Scripturi despre răscumpărarea trupurilor şi este înviere această taină. Voiesc să-şi omoare omul în el păcatul, căci sufletul dat de Mine lui stă ca în temniţă în trupul lui cel păcătos, iar cel ce-şi câştigă de la Mine sufletul şi îl robeşte trupului său, acela îşi pierde sufletul, că nu-şi va mai răscumpăra trupul lui cel păcătos, dar cel ce-şi pierde sufletul său pentru Mine, pentru fiinţa Mea în el pe pământ, nemaislujind cu el trupului păcatului său, acela îşi câştigă sufletul său, şi cu el îşi răscumpără trupul său, pe care l-a făcut palat sfânt sufletului său, lui Dumnezeu, căci sufletul este de la Dumnezeu în om. Taina sufletului este mare, iar trupul care nu foloseşte sufletului nu foloseşte la nimic, căci trupul nu dă viaţă aşa cum dă sufletul, căci harul lui Dumnezeu îi dă să aibă, iar altfel nu poate omul să aibă.

Voiesc să grăiesc cu duhul tău, nu cu trupul tău, omule. Când grăiesc cu trupul tău te doare trupul, te doare tare, tată. Dacă numai urechea trupului tău Mă aude acum, tu Mă vei goni fără să iei în seamă glasul Meu de peste tine, dar dacă vei deschide auzul duhului tău, duhul este cel ce dă viaţă, şi îţi va da de la Mine. O, sufletul tău este întemniţatul cel din trupul tău. Eşti temniţa sufletului tău cel de la Dumnezeu. Aceasta este trupul tău. Te povăţuiesc să te faci casă lui Dumnezeu şi s-o împodobeşti după legea sufletului pentru Stăpânul sufletului tău, că nu eşti tu stăpânul, ci temnicerul eşti tu. Vin să-ţi grăiesc pentru că Eu sunt Tatăl sufletului tău şi Mă doare de cel ce este al Meu când stă sub povară, Mă doare aşa cum te doare pe tine de un fiu al tău când cade sub robie la stăpân crud cu el şi îl plângi pe fiul tău robit. O, fă-ţi trupul cer pentru suflet, omule, căci cerul este scaunul Meu de domnie, iar omul este aşternutul Meu pe pământ. Pregăteşte-te palat Mie, că pentru asta l-am zidit Eu pe om şi trebuie să-ţi amintesc aceasta. Amin.


***

Sunt oameni care stau cu femeie lângă ei şi n-au poftă de femeie, căci au pe Dumnezeu în ei şi dragostea de El, şi, iarăşi, sunt oameni care stau în inima pietrei de munte, în inima pustiei, şi se luptă ei împotriva patimii cea de la trup, căci păcatul nu vine din faţa omului dacă vine, ci din om se naşte el şi se lasă în părţi apoi cu vătămarea lui, spre ispitirea celor mulţi, dar omul îndumnezeit şi plin de dragoste din cer ştie să lucreze ca Dumnezeu şi nu ca omul, şi este ocrotit de Dumnezeu când păcatul ar căuta la el să-l culce la pământ prin omul cel nelipsit de păcat, că multe din om fac rău şi urât în jur, dar duhul de femeie este rău fără de ruşine, iar dezvelirea dinţilor şi mersul ţanţoş aduce urâciune şi slăbiciune în părţi, în omul slab, şi nu-şi pune femeia în gând grija pentru cei din jur, şi aceasta face rău şi în cer şi pe pământ, căci cele ce se petrec pe pământ ajung la cer, spre întristarea celor din cer. Sunt pe pământ stricăciuni mari de la duhul de femeie încă de la începutul timpului, căci femeia care cântă cocoşeşte a stricat şi strică la cap şi la inimă împăraţi şi argaţi, precum scrie în Scriptura de la sfârşitul Scripturii, şi dorurile ei de păcat Mi-au nimicit de pe pământ prooroci şi apostoli, aşa cum s-a petrecut cu Ioan, Botezătorul Meu, cel mai mare dintre sfinţi, şi aşa cum s-a întâmplat cu Iuda, apostolul Meu, care-şi iubea mult neamul lui cel după sânge, după care umbla mereu, mereu, neam care lucra fărădelegea în curţile templului de la Ierusalim, până ce Iuda şi-a pierdut cărarea spre Mine, ca plată a legăturilor lui cu cei nelegiuiţi din casa lui şi cu lumea.


***

Omul se poate naşte şi din bărbat, nu numai din femeie aşa cum ştie el naşterea omului, şi aceasta numai dacă el voieşte să se nască de sus, din Tatăl, aşa cum Eu M-am născut mai înainte de zilele veşniciei când Eu eram de o fiinţă cu Tatăl, amândoi întru Unul, şi apoi Tatăl M-a născut, şi am fost de o Fiinţă amândoi şi până să Mă nască Tatăl, şi după ce M-a născut din El, aşa cum tot omul ar fi putut să se nască dacă n-ar fi stricat omul cel întâi zidit taina naşterii, taina omului ieşit din om, precum femeia a fost ieşită din bărbat prin lucrarea Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, după ce Eu şi cu Tatăl am zis să facem om după chipul şi asemănarea Noastră, şi iată, cuvântul spune că Noi avem chip şi de aceea am spus Eu lui Filip că Eu sunt în Tatăl, şi Tatăl în Mine este, iar el nu cunoscuse aceasta.

O, Eu, Domnul, l-am învăţat pe om să înţeleagă şi i-am spus cum să vină la Mine dacă vine, căci i-am spus lui: «Cel ce vine după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, să-şi ia trupul şi să urmeze Mie», dar omul îşi ia trupul şi vine şi-Mi cere cu el, iar ceea ce-Mi cere arată că nu s-a lepădat de sine, căci Îmi cere pentru sine când vine şi-Mi cere, nu pentru Mine în el, ci pentru cele din lume în el Îmi cere să-i dau, şi nu se leapădă de sine când dă să vină să-Mi ceară, iar Eu îi deschid lui când vine şi-Mi cere şi nu-l las afară când bate să-i dau, dar cele cerute de el sunt din lume, şi iată, cele ce-Mi cere el îl conduc ori spre cer, ori spre pământ, îl conduc pe om ori spre înviere, ori spre moarte.

O, cui să-Mi plâng Eu durerea Mea? Fiecare îşi are nevoile lui, greutăţile lui, pe care şi le duce sau şi le pune pe altul din jurul lui prin plânsul lui cel de sub greul lui. N-a înţeles omul taina cuvântului Meu care a spus: «Luaţi jugul Meu, căci este uşor; luaţi sarcina Mea căci este uşoară». O, mai bine este să-L porţi pe Dumnezeu, omule, căci Dumnezeu este fără de păcat şi este uşor, şi de aceea am spus Eu să iei tu jugul Meu şi sarcina Mea, crucea Mea cea curată s-o iei şi s-o duci tu până la venirea Mea la tine, ca să-ţi dau apoi plată dulce pentru purtarea lui Dumnezeu pe umerii sufletului tău prin supunerea ta.


***

Fiţi frumoşi! Fiţi ai frumuseţii Fiului meu şi uitaţi-vă în El, ca să vă aşezaţi mereu chipul cel frumos! O, câtă durere de la om pe Duhul Fiului meu! Omul se vede şi se crede frumos şi se uită la el mereu şi se place pe sine şi se împodobeşte şi voieşte să placă în jur şi să se simtă bine aşa şi se hrăneşte aşa, dar nu e frumos omul, ci e tare, tare urât la cer, căci cine nu are în el chipul cel frumos al Fiului meu e om urât, e departe, departe de tot de chipul cel frumos pe care Dumnezeu l-a dat omului la început să-l poarte după ce l-a întocmit din pământ şi din suflare de viaţă de la Dumnezeu în el.

Voi, cei care veniţi şi beţi cu sete din izvorul cel de sus al harului prin Fiul meu Iisus Hristos, învăţaţi, o, învăţaţi înţelepciunea iubirii şi a frumuseţii omului, învăţaţi din râul de cuvânt care se revarsă din Duhul şi din gura Fiului meu peste voi! Veniţi, veniţi şi luaţi şi învăţaţi! Învăţaţi să fiţi! În vremea mea de pe pământ învăţătura cea de sus şi înţelepciunea ei s-a născut în mine de micuţă prin iubirea mea cea pentru Dumnezeu toată şi m-a ţinut de mânuţă ca o mamă înţelepciunea şi m-a zidit pentru ea şi a făcut din mine pe Fecioara care a zămislit în pântecele ei pe Fiul lui Dumnezeu Savaot, de la Duhul Sfânt sălăşluit în mine ca să-L aduc pe pământ pe calea aceasta, şi aşa s-a împlinit, şi am fost eu omul cel frumos al lui Dumnezeu pe pământ în vremea aceea şi L-am purtat în inimioară şi în pântece apoi pe Cel preafrumos, pe Dumnezeu-Cuvântul, Care a venit în lume să mântuiască pe cei păcătoşi.

Nu este altfel frumuseţea omului în afară de cea a purtătorilor de Dumnezeu, nu este! Omul se vede şi se crede frumos, dar nu este, ci e tare, tare urât înaintea cerului de vreme ce îi lipseşte Dumnezeu în el.

O, fii ai oamenilor şi voi, fiice ale lor, nu vă mai căutaţi înfrumuseţare pe căi străine de curatul frumuseţii, că nu este aceasta frumuseţea! Uitaţi-vă în viaţa mea, în paşii ei, în duhul ei, în iubirea ei şi luaţi-mă de oglindă ca să vă vedeţi chipul şi să-l vedeţi şi pe al meu şi să ştiţi apoi să alegeţi! Căutaţi şi veţi afla şi veţi avea! Căutaţi pe Domnul în voi să fie cu Duhul Său, Care ştie să ceară şi să găsească! Amin.

Iar voi, cei ce vă porniţi mereu spre izvorul de cuvânt al Fiului meu Iisus Hristos, aici, unde-Şi adapă El turma Lui cea mică, luaţi şi învăţaţi taina omului frumos şi daţi de ştire în lung şi în lat taina aceasta, şi veţi avea plată, căci cel ce primeşte şi nu dă şi altuia nu învaţă să facă şi el ceea ce are să dea, să aibă şi el ceea ce ar da altuia.


***

Mă dau vouă oglindă după care să vă înfrumuseţaţi duhul şi chipul, dar părăsiţi duhul lumii care vă învaţă să vă stâlciţi frumuseţea cea dinăuntru şi cea din afară, cea plăcută Domnului şi cerului Său de sfinţi. Fugiţi de pedeapsă, căci orice părăsire a voii lui Dumnezeu în voi îşi va cunoaşte în voi pedeapsa, iar eu voiesc să vă cruţ şi de aceea cu duh de mamă vă povăţuiesc aşa, căci văd şi ştiu, şi vă spun ce ştiu. O, nu vă fie ruşine de lume, că lumea este putregai! Fie-vă ruşine de Domnul şi de sfinţii Lui şi de îngerii Lui pentru putregaiul lumii din voi, care intră prin simţuri în voi când voi nu vegheaţi, căci Domnul este slavă mare! O, îndrăzniţi şi biruiţi-vă pe voi, dar nu pe Domnul din voi pentru faţa lumii în voi!


***

Duhul fecioriei, întru toate neîntinat, prin care Dumnezeu sălăşluieşte în om, acesta este darul meu pentru cei pe care azi i-am hrănit eu după cuvântul Tău, o, Fiul meu Iisus Hristos, Fiul meu iubit! Amin, amin, amin.


***

O, ce frumos rai am avut eu în inima pustiei, Doamne! Judecată scrisă pun eu acum în cartea Ta pentru tot omul care nu vrea să creadă că oricine voieşte poate să se hrănească cu tot cuvântul care iese de la Dumnezeu peste el. Duhul Tău m-a învăţat toate, ca pe Adam în rai. Mi-ai îndumnezeit fiinţa aşa cum a fost voia Ta şi mi-am hrănit trupul ca un om, aşa cum a fost voia Ta, o, Doamne, dar ca în rai l-am hrănit, şi nu ca pe pământ, şi am ajuns cu lucrul meu cel pentru Tine până la botezul Tău la Iordan şi până la ucenicii mei şi ai Tăi apoi şi până la Irod apoi, o, Doamne, şi apoi iarăşi la Tine, în cer, slujit mereu de îngeri, căci alţi însoţitori eu nu am avut, fiindcă viaţa mea de om a fost viaţă de înger, şi cu îngerii am petrecut şi ei mi-au fost fraţi.

Le spun oamenilor toţi şi le spun lor că mâncarea pe care şi-o tot împodobesc ei cu de toate, nu-i hrăneşte ea pe ei, ci îi înfometează ca să tot mănânce din ea şi să-şi piardă vremea şi viaţa mâncând.

O, sărăcuţilor de voi, cum să vă ajut să ştiţi ce este viaţa? Vă spun vouă: căutaţi mai întâi împărăţia cerurilor şi apoi pe celelalte, că altfel nu veţi scăpa de truda cea pentru hrană decât după ce treceţi cu trupul. A venit pe pământ vremea să aveţi nevoie de Dumnezeu, nu de mâncare, iar voi nu pricepeţi aceasta. Iată-L pe Domnul, vine cuvânt pe pământ la voi, iar voi nu pricepeţi aceasta, fiindcă păstorii care stau peste voi vă ţin sub băţul lor de peste voi ca să vă ţină sub supunere, că le sunteţi dajnici, dar Domnul are ca toiag de păstor cuvântul Său cel dulce şi vă dă din gura Sa, din Duhul Său vouă ca să înviaţi la glasul Său de păstor şi să prindeţi nădejde. Fiţi înţelepţi, ca să ştiţi să cunoaşteţi pe Domnul, Care vine să-Şi cureţe aria şi să-Şi strângă în poala Sa grâul, iar pleava s-o dea pe foc, o, şi grâul este puţin, dar a pus Domnul la prăsit şi va fi semănătură nouă şi sfântă şi nu va fi Domnul lipsit de rod.

Vă spun vouă, copii fără păstor, căutaţi să luaţi pe Domnul de Păstor, că El vine din cer la voi ca să vă hrănească pe voi, căci hrana pe care voi o faceţi ca s-o mâncaţi vă înfometează mai mult. O, dacă aţi învăţa de la Domnul cum să vă hrăniţi trupurile voastre! O, dacă aţi învăţa de la mine aşa cum eu m-am hrănit, că eu am mâncat hrană curată şi cu viaţă în ea şi-mi ţinea de saţ trupului şi mi-l odihneam de hrană, nu mi-l oboseam dându-i mereu, căci trupul are o lege sfântă prin facerea lui cea de la Dumnezeu, dar omul a călcat peste ea şi a strivit-o, iar mâncarea pe care el o mănâncă îl înfometează şi nu-l hrăneşte pe el. Când să mănânce trupul atâta hrană câtă îi dă omul? Iată, mâncarea îl munceşte pe om, căci omul nu are înţelepciune ca să priceapă cu ea legea vieţii lui cea de la Dumnezeu.

Grăiesc în mijlocul poporului Tău, Doamne, şi spun tuturor că omul este mult prea greşit şi că mereu greşeşte, săracul, şi că are nevoie de multă doctorie pentru vindecare, de multă dojană şi mereu dojană, numai că lui aceasta nu-i place, o, nu-i place şi nu-i prieşte dojana, şi vai celor fără de dojană mereu peste ei, vai celor ce nu caută pe cineva care să le ajusteze mereu viaţa, mereu purtarea, mereu greşeala să le-o pedepsească şi ca să-şi cunoască ei nimicnicia înaintea Ta! Mai înţelept este pruncul mic, care se supune celor ce-i dau lui trup pe pământ, mai înţelept este unul ca acesta decât omul care creşte şi se face lui însuşi potrivnic, căci pruncul mic este înţărcat apoi de cei ce i-au dat lui trup, dar omul care se face mare prin păcat nu se mai lasă înţărcat, nu se mai lasă scăpat de păcat, nu mai are făcător ca să-l înveţe să-şi înţarce trupul şi păcatul, ca să nu mai sugă păcatul din el şi el din păcat, iar împărăţia cerurilor aşteaptă lângă om să-l cuprindă în ea, să-l nască pe om din cer, nou-născut să-l facă pe om, căci omul este muncit de păcat şi-i trebuie naştere din nou. Ce pedeapsă îi mai trebuie omului? Nu-l pedepseşte pe el îndeajuns păcatul? Caută, omule, să scapi de sub păcat, caută cât el mai poate peste tine, luptă-te să-l biruieşti, omule, şi dăruieşte-te Domnului spre învierea ta! Amin.

O, Doamne, scapă-l pe om de păcat! Ia moartea aceasta de pe pământ şi din om, din mintea şi din inima omului şi din toate dorurile lui! Rupe din Tine şi dă oamenilor, ca să fie ei din Tine apoi şi ca Tine să fie oamenii, că iată cât îl biciuie pe om păcatul! Facă-se voia Ta peste oameni, precum în cer aşa şi pe pământ, căci eu Te rog aceasta, şi are chipul cel mai curat rugăciunea mea înaintea Ta! Amin.

— Eu, Domnul şi Învăţătorul tău Cel de sus, ascult glasul tău cel curat, Botezătorule al Meu, căci ai descoperit atunci oamenilor că apa spală de păcat trupul omului, iar Duhul Meu şi sângele Meu spală de păcat sufletul lui, aşa cum focul curăţeşte şi arde orice stricăciune sau uscăciune de pe pământ.


***

Grăiesc cu omul neştiutor pentru taina spălării şi îi spun aşa: o, nu se spală cu bani cămaşa vieţii tale, omule, iar tu, tată, eşti fără de povaţă peste tine, căci tu te duci la locaşul de biserică şi cumperi de acolo cu bani o lumânare, iar lângă ea mai pui alţi bani şi dai acestea la altar spre pomenirea ta cu rugăciune înaintea Mea, iar slujitorul cel mijlocitor îşi strică mintea şi credincioşia cea pentru tine şi cea pentru Mine când vede bani şi mereu bani, dar nu cu bani se spală viaţa omului, şi nu cu bani se plăteşte ea, iar pe pământ s-au făcut mulţime de slujitori de altare şi toţi capătă bani şi intră banul în altar, unde nu se cuvine să intre, şi nu aşa se capătă iertarea şi calea ta spre Domnul, omule, ci cu lacrimi pline de pocăinţă şi cu pocăinţă plină de lacrimi, căci omul este păcătos şi nu are povăţuitor peste el, nu are lumânare în cale care să-i cârmuiască mersul şi viaţa spre Domnul, căci cei ce se fac slujitori ai sfinţeniei la altare nu-şi dau averea la săraci ca să se facă sfinţi apoi cu trupul, cu sufletul şi cu duhul lor şi să se facă spre Mine rugători pentru cei păcătoşi aşa cum sfinţii s-au făcut, lepădându-se de ei înşişi ca să-Mi slujească Mie pentru mântuirea lor şi a oamenilor, şi iată, în locaşurile numite biserici nu se fac sfinţi oamenii şi nici slujitorii de altare, şi unde, oare, se mai poate găsi adevărul cuvântului rostit în biserici când se aude din gurile celor adunaţi, şi care spun: „mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor întru una sfântă, sobornicească şi apostolească biserică, spre viaţa veacului ce va să fie“?

O, nici un locaş nu este locaş sfânt fără oameni sfinţi în el şi pentru el, şi nu mai au parte de sfinţi în ele locaşurile afierosite Domnului pentru cei sfinţi, şi această durere se suie în cer mereu, căci numele Meu este pus peste tot peste locaşurile făcute de oameni ca să se cheme peste ele numele Meu, şi iată, nu mai este nimic de făcut, nimic de reparat, căci omul s-a aşezat mare pe pământ în numele Meu peste oameni şi trage după el toată gloata, iar Eu n-am sălaş să vin şi să Mă odihnesc, căci Eu am spus celor ce vor să-Mi slujească: «Fiţi sfinţi, căci Eu sfânt sunt şi Mă dau celor sfinţi!».

Am spus acestea toate în ziua aceasta sfântă ca să fac cumva loc în om lucrării smereniei sfinţilor, iar tu, poporul Meu, împarte, tată, învăţătura Mea, smerenia Mea, pe care voiesc şi omul s-o aibă, căci omul este mic de tot înaintea Mea, şi ar fi să fie el făcut numai din aluatul smereniei. O, cum să fac să-l deprind pe om cu lucrarea smereniei de duh, cu minte din cer pentru mintea lui cea atât de semeaţă prin tot ce este el, prin tot ce lucrează el pe pământ fără să plângă pentru deşertăciunea minţii şi a vieţii lui? Numai smerenia, numai ea ar avea de ajunsă putere să desţelenească mintea şi inima omului ca să vină el apoi spre duh de pocăinţă şi de zdrobire de inimă prin pocăinţă, că multă, multă pocăinţă şi mereu pocăinţă îi trebuie omului, şi nicidecum nu-i trebuie ce caută el să facă şi să aibă.

Ies în calea ta, omule fără de lumină pe cale şi Mă fac lumânare înaintea ta ca să intre în tine lumina ei. Nu-ţi cer nici un ban, şi nimic, nimic nu-ţi cer, decât să poţi să Mă laşi să intru şi să te fac după chipul şi asemănarea Mea şi să fii apoi fiul Meu şi să semeni cu Mine la faţă şi la faptă, că altfel nu ne putem cunoaşte unul pe altul, tată. O, nu se poate altfel să fie al Meu omul, să fie el fiul Meu. Nu se poate să ai credinţă aşa cum ai tu, omule, şi atât, căci Eu, Domnul, le-am încercat credinţa iudeilor care crezuseră în Mine şi le-am arătat că nu credeau, şi apoi am spus lor că au de tată pe diavolul, căci erau îngâmfaţi în duhul lor.


***

O, luaţi şi beţi din acest izvor de cuvânt, voi, fii ai pământului, fii ai oamenilor! Luaţi şi învăţaţi întoarcerea acasă pe calea duhului pocăinţei, căci tot omul a căzut din Dumnezeu odată cu căderea omului întâi zidit de mâna lui Dumnezeu-Cuvântul, când sfatul Treimii dumnezeieşti a hotărât aşa: să facă om după chipul şi asemănarea Sa.

O, Doamne Cuvinte, le arăt oamenilor calea, ridicarea din păcatul semeţiei zidite în om încă de la început de omul cel de la început, care s-a semeţit peste Tine după ce l-ai zidit. Calea de întoarcere este să-şi plângă omul acest păcat şi să şi-l osândească fiecare în el însuşi, ca să vadă îngerii cei slujitori omului pentru acest păcat şi să nu mai poată ei sluji duhului semeţiei din om şi să fie eliberaţi din slujire aceşti îngeri căzuţi dinaintea tronului Tău cel slăvit. O, să-şi vindece omul căderea şi să vindece şi căderea îngerilor slujitori lui pentru semeţia din el! Desfacem acum taină mare, ca să-şi ştie omul păcatul şi să plângă înaintea Ta pentru iertarea lui, căci până acum nu s-a descoperit desăvârşit cât a stricat şi cât strică în cer şi pe pământ semeţia omului, care de şapte mii de ani stă deasupra lui Dumnezeu, nebăgând în seamă pe Făcătorul a toate, iscodind pe pământ şi în văzduh cu făţărnicia lui tainele cele ascunse ale lui Dumnezeu ca să le strice, zice el, şi să fie el Dumnezeu, şi să spună că el ştie, şi nu Dumnezeu.

O, nu uitaţi, voi, fii ai pământului, că acum două mii de ani şi mai bine a venit Dumnezeu pe pământ şi S-a dovedit pe Sine Dumnezeul cerului şi al pământului, plin de har şi de adevăr, arătând omului umilinţa Sa cea sfântă, pe care trebuia s-o aibă tot omul, şi din care a căzut prin semeţia cea asupra lui Dumnezeu, iar când Adam L-a văzut din iad atâta de slăvit prin smerenia Sa pe Domnul, a văzut atunci păcatul său cel împotriva lui Dumnezeu şi a îngerilor lui Dumnezeu cei din faţa tronului slavei dumnezeieşti, şi şi-a înţeles căderea şi a înţeles căderea tuturor oamenilor din pricina păcatului său.


***

O, deschideţi cartea cuvântului lui Dumnezeu, Care strigă azi în lung şi în lat ca să fie auzit glasul Lui, o, fii ai pământului! Strigă peste voi Domnul şi sfinţii Lui ca să intraţi în sărbătoarea venirii Lui. Daţi Domnului vlaga voastră, căci El vă va da însutită bucurie şi putere pentru ea dacă-L veţi căuta cu dor pe El aşa cum eu L-am căutat, iar El m-a găsit şi mi-a dat din focul Lui să port. Daţi de peste voi viaţa care vă surpă viaţa, căci taina vieţii în om este iubirea cea pentru Dumnezeu, de la Care aveţi toţi darul vieţii. O, ascultaţi de Domnul şi de toată învăţătura Lui cea pentru viaţă, cuvânt care cheamă la înviere şi la viaţă de sus pe pământ, căci viaţa luată de jos este viaţă fără Dumnezeu şi este plată rea pentru om.


***

O, nu-i este omului de folos să se însoare, Doamne, nu-i este nici pe pământ, nici în cer de folos. Îl părăsesc copiii pe cel născător de copii şi rămâne singurel în neputinţele lui cel ce se însoară şi îşi ridică urmaşi trupeşti, care-l părăsesc rând pe rând, dând să-l ducă mai curând la mormânt. Îi cresc copiii, iar el este dat mai în spatele casei, în cea mai scundă şi mai micuţă cămăruţă, ca să-i stea copiii în casă, iar când şi ei cresc şi se duc spre bătrâneţe, tot la fel păţesc şi ei de la fiii lor, şi sunt lăsaţi singuri în suferinţă, plângându-şi durerea inimii şi lipsa dragostei cea de la fii, şi nu-i este de nici un folos omului să se însoare, căci bucuria lui cea de o clipă este prea trecătoare şi se apropie iute răsplata, cu durere şi cu jale purtată, dar cei ce se dau Ţie pentru sfinţenia Ta în ei, vase de Duh Sfânt făcându-se ei, nasc aceştia fii pentru Tine, nu pentru ei, nasc ucenici Ţie, Doamne, şi Ţi-i cresc Ţie şi îi umplu de Duhul Sfânt, Care izvorăşte din cei sfinţi, şi sunt iubiţi de urmaşii lor sfinţii şi sunt mult preţuiţi şi mângâiaţi şi căutaţi, ca nişte odoare de preţ, şi se luptă ucenicii lor pentru ei, pentru binele lor, pentru liniştea lor, pentru viaţa lor ca să-i aibă cu ei, ca să nu rămână fără ei pe pământ, şi mult rod aduc Ţie pe pământ sfinţii Tăi şi mult îşi agonisesc la Tine ei, iar Tu le dai lor mângâierea Ta însutit, pentru că ei Te-au mângâiat.

O, nu-i este de folos omului să se însoare, Doamne, ci este de folos să se facă sfânt şi să aducă rod sfânt, urmaşi sfinţi lui Dumnezeu şi urmaşi din urmaşi, prin care cerul să stea pe pământ între oameni, luminând în cei sfinţi ai lui.


***

Pace vouă, celor ce veniţi! Duhul Meu vă cuprinde în cuvânt. Fiţi credincioşi ca Avraam, căruia i-am ieşit în cale prin slugile Mele, şi el M-a cunoscut şi a grăit cu Dumnezeu, şi a grăit Dumnezeu cu el cuvântul Său. Această lucrare de cuvânt este copacul vieţii, copacul cerului, plin de roade bune de mâncat, căci nu numai cu pâine am spus că trebuie să se hrănească omul cel credincios, ci mai ales din cer să aibă hrana sa, căci când ucenicii Mei Mi-au spus să stau să mănânc pe când petreceam cu ei din loc în loc pentru vestirea Evangheliei Mele acum două mii de ani, le-am spus lor că Eu am de mâncat altă mâncare, că am de pus pe masă lucrarea Tatălui, hrana Tatălui, Care M-a trimis, cuvântul Tatălui pentru hrana multora prin Mine, Cel trimis de El.

Pace vouă, celor ce veniţi! Cei din cer şi cei de pe pământ ai Mei lucrează pentru Mine şi pentru voi praznic de Bobotează. Vă botez în cuvântul Meu cel plin de Duhul Sfânt. Vă înfăşor în duhul învăţăturii cea de sus, vă bucur grăindu-vă vouă, vă privesc cu cerul tot înăuntru şi în afara voastră. Vă măsoară cerul fiinţa şi priveliştea ei, vă înveşmântez în puterea cea de sus ca să puteţi fi voia Mea, căci aceasta este bucuria pe care puteţi să Mi-o dăruiţi pe deplin şi s-o pot Eu arăta Tatălui că o am de la voi, şi aşa vă dau Eu putere să vă faceţi fii ai lui Dumnezeu, fii ai Tatălui Meu. Dacă vreţi şi dacă Mă iubiţi pe deplin cu duhul şi cu fapta vieţii voastre, călcaţi pe urmele ucenicilor Mei cei de azi, cu care Eu, Domnul, vă întâmpin la izvor. Călcaţi pe urmele lor precum ei calcă pe urmele Mele! Aş voi să fac din loc în loc oaze de iubire de Dumnezeu şi de împlinire ca şi aici, ca să fie binecuvântat pământul din loc în loc prin lucrarea Mea cea deplină în cei credincioşi venirii Mele de acum.


***

Iisus Hristos, Mielul lui Dumnezeu, este Cel ce botează cu Duhul Sfânt, şi de aceea Tatăl a trimis în chipul porumbelului pe Duhul Sfânt deasupra creştetului Său în ziua de Bobotează a Domnului în Iordan acum două mii de ani. Eu cu apă am botezat, iar El cu Duhul Sfânt şi cu foc. Foc este cuvântul Lui peste cei ce nu primesc cuvântul în numele Duhului Sfânt al adevărului. Duhul Sfânt este pentru cei credincioşi, iar focul este pentru cei necredincioşi, care veşnic mânie pe Domnul prin necredinţa lor cea rătăcitoare între oameni, ca pe vremea regelui Irod atunci, ca pe vremea arhiereului Caiafa atunci, şi cărora le-a venit greu că a venit Domnul pe pământ şi S-a arătat, căci aceştia se scăldau în păcat, iar Domnul este fără de păcat, şi tot aşa îi curăţă pe cei ai Lui, ca să fie ei ai Lui apoi, fără de păcat, dar pentru aceasta trebuie credinţă şi trebuie pocăinţă, iar eu aşa am strigat către iudei: «Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!».

O, tot aşa strig şi acum, Doamne Mieluţ. Suntem cu praznic de Bobotează între cei mai mici ai Tăi la sfârşit de timp, şi din mijlocul slavei Tale strig spre duh de pocăinţă pe cei ce stau în păcat, căci necredinţa vine de la păcat, şi este ea haina care acoperă păcatul, ca nu cumva să se teamă păcătoşii de ispăşirea păcatului lor, de botezul cel cu foc peste ei.

N-au oamenii putere să fugă de păcat, Doamne. E mai puternic decât ei păcatul, căci l-a scos din rai pe om păcatul. Noi însă suntem din partea Tatălui şi ne rugăm Lui de duh de pocăinţă peste oameni, de inimă nouă în ei, de schimbare de la Tatăl în ei, căci ei nu pot.


***

Te-am învăţat, popor al venirii Mele de azi, şi tot aşa l-am învăţat şi pe om, să se oprească de la cele ce nu-l sfinţesc pe el şi am spus: opreşte-te, omule, de la mâncatul de carne şi de cele ce ies din carne! Opreşte-te, omule, de la mâncatul de peşte ca să poţi fi curat de păcat, căci apele s-au întinat cu toate păcatele de pe pământ şi peştele se scaldă în păcatele de fiecare zi ale omului şi în carnea omului şi se ating de om cele din ape şi-i iau puterea de sfinţenie şi-i iau lui voinţa şi-i iau păsarea de suflet şi rămâne numai trup omul, căci ceea ce mănâncă, aceea este omul. I-am spus omului să se uite la Mine, şi aşa să fie şi el la înfăţişare, căci trebuie să semene cu Mine omul, nu cu lumea cea despărţită de Dumnezeu. O, i-am spus omului să lepede cu totul desfrânarea în trupul lui şi pofta cea păcătoasă a lui şi a inimii lui, şi l-am învăţat să sfinţească aşa pământul cu călcătura lui, că e plin pământul de paşii omului păcătos, care arde pe unde merge, şi plânge pământul la Mine şi-Mi spune de greutatea de pe el, care dă să-l afunde în jos. I-am spus omului să nu se mai însoare, să nu se mai mărite, că face aceasta pentru păcatul trupului său, nu pentru Dumnezeu, nu pentru mântuirea lui. I-am spus omului să fie curat şi să se pregătească pentru Cel curat, pentru Domnul în el, pentru cele sfinte, care se dau celor sfinţi.

O, i-am arătat omului toată calea lui spre întoarcerea la Mine, şi i-am arătat în vremea aceasta mai mult decât oricând să nu iubească pe nimeni pe pământ ca şi pe Dumnezeu, căci Domnul nu poate să fie iubit cu jumătăţi de măsură. O, îi place omului să se creadă al Meu pe pământ, dar dacă el nu se face plăcutul Meu, iar Eu plăcutul lui, zadarnic îi place lui să se creadă al Meu. Nu are omul îndrumător, nu are oglindă în care să vadă chipul pe care trebuie să-l poarte.


***

O, fiilor, toate câte sunt şi se lucrează de om pe pământ, nasc în Mine învăţătură peste om. Aşa am lucrat în toate vremile omului şi am dat să-l trezesc la învăţat şi să-l ajut şi să-l aşez pe calea lui cu Mine. Fericit cel ce M-a primit şi M-a ales când i-am bătut în poartă, când am venit să-i dau! Nu mai dă omul de Mine pe pământ! Vin din cer la el şi bat la poarta lui să-Mi deschidă şi ca să stau cu el în casa lui în vremea aceasta grea pentru cel ce voieşte să aibă viaţa lui întru Mine. Să-Mi dea omul primire şi hrană şi iubire să-Mi dea!


***

Dumnezeu este mai înainte de vecii, la fel şi îngerii Lui, dar El a voit să-l facă pe om, să-i dea trup şi să-i facă apoi o lume măreaţă, o facere dulce şi slăvită, ruptă din slava Lui, şi a făcut Dumnezeu cerul şi pământul şi toate cu El însoţitoare, soarele şi luna şi stelele apoi, păsările şi animalele şi peştii, florile şi pomii, şi apoi pe om, dându-i trup din lut şi din apă, cu mâna Lui plămădindu-i trupul, şi apoi a suflat Dumnezeu peste el duh de viaţă şi a intrat în el viaţă, sânge şi suflare au intrat, înţelepciune şi mişcare, Dumnezeu cu Duhul Său în omul cel zidit de mâna Lui pe pământ, şi mare este taina lui Dumnezeu cu omul pe care l-a făcut ca să-Şi arate Domnul iubirea Lui cea multă şi mare, care era şi este în vecii, căci altfel nu Şi-ar fi dat El iubirea ca să se vadă cât este. S-a arătat apoi cât de puţină iubire pentru El are omul cel zidit de El, cât de puţin Îl întâmpină omul pe Domnul cu toate câte Domnul face pentru el în toată vremea. De şapte mii de ani stau faţă în faţă cu nerecunoştinţa omului înaintea Mea. Păcatul nerecunoştinţei omului faţă de Dumnezeu, Care pe toate le face şi le creşte şi le dă spre viaţa oamenilor, e mare acest păcat, şi se desfrânează în fel şi chip oamenii după voia lor pe pământ înaintea lui Dumnezeu, că nu le place de Domnul, şi le place de ei şi atât, căci legea Domnului este alta decât cea pe care ei o iubesc împotriva lui Dumnezeu în ei. Clipă de clipă se înfăţişează înaintea scaunului Meu mulţimi şi iar mulţimi de suflete de oameni care trec cu trupul şi nu-i pot slobozi pe ei de sub neascultarea lor de Dumnezeu pe pământ. Îmi arăt mila Mea de ei acum, în vremea ta cu Mine, poporul Meu, că te-am aşezat pe tine să faci strigare pentru tot neamul omenesc care a trecut şi care este şi care vine şi trece, ca să găsesc, cumva, milă cu strigare lucrătoare înaintea Mea pentru ei, dar ştiu oamenii, vor ei să înţeleagă ce taină ascunde Domnul în mijlocul tău pentru ei?

Iubirea Mea cu tine se dă oamenilor, o, popor al cuvântului iubirii Mele peste pământ în zilele acestea, şi va fi ea găsită de toţi cei fără de mângâiere, căci mângâierea cea trecătoare se duce de tot de la om, şi-Mi voi arăta atunci câtă iubire am avut şi am dat pentru om ca să ia din ea, prin cuvântul Meu cel din mijlocul tău semănat peste pământ ca să ia oamenii din el viaţă şi mângâiere lor. Numai când mintea omului nu va mai trage spre pământ după viaţă şi după mângâiere, o, numai atunci va privi omul în sus, la locul de unde vine la tine cuvântul Meu cel de azi, şi va găsi omul la tine bogăţia Mea şi slava ei şi se va apleca el să ia şi să cunoască şi să-şi întoarcă inima la Mine, Domnul şi Mângâietorul omului.

O, stai întru întâmpinarea venirii Mele cuvânt peste pământ, poporul Meu, căci statul tău aşa va da rod, fiule, şi iată cât cuvânt dătător de viaţă rodesc Eu în tine în vremea aceasta când omul nu caută, ci, din contra, fuge de Dumnezeu tot mai mult! Eu, Domnul, rămân cu tine, rămân în tine, rămân în iubirea ta, în credinţa ta cea lucrătoare cu Mine, iar tu rămâi cu Mine, rămâi în iubirea Mea, şi toţi să rămână în ea din câţi te-au cunoscut al Meu şi din câţi te vor cunoaşte de acum.

Rămâi în iubirea Mea, o, poporul Meu, că Eu cu ea sunt în mijlocul tău cuvânt şi prin el fac cerul cel nou şi pământul cel nou şi chem sub acoperământul Meu cu tine, sub viţa şi sub smochinul Meu pe omul înnoit la minte prin taina acestui cuvânt de viaţă făcător în om. Rămâi întru Mine, întru iubirea Mea, căci Eu iubirea ta sunt, şi aşa să rămân, şi aşa să rămâi, în iubirea Mea să rămâi, şi iubirea Mea să rămâi tu, o, poporul Meu cel de azi al Meu. Amin, amin, amin.


***

O, cât de greu Mi-am întocmit Eu Mie biserică atunci prin ucenicii Mei, şi apoi după ei prin urmaşii lor ca să fie ea şi să stea înaintea Mea pentru slava Mea! Neamul omenesc iubeşte carnea şi ca mâncare şi ca simţire şi ca iubire, şi greu Îmi pot Eu ridica biserică sfântă înaintea Mea şi multă la număr, dintre fiii lumii culeasă Mie, iar părinţii cei sfinţi ai bisericii au căutat, cumva, să mai dezbare pe cei credincioşi de mâncatul de carne, şi al celor ieşite din carne, ca să simtă omul dulceaţa apropierii de Dumnezeu, de Cel sfânt, că mult aştept Eu pe om să fie el după chipul şi asemănarea Mea, şi Mi-am ridicat în vremea aceasta pe poporul cuvântului Meu cel de acum şi vin la el mereu cuvânt şi îl învăţ sfinţenia mereu, şi i-am cerut, şi el Mă ascultă să mănânce aşa cum i-am spus omului în rai, şi să nu mai mănânce carne i-am spus, şi nici pe cele ieşite din carne să nu le mai ia el spre hrana lui, căci Eu vin cu toţi sfinţii şi îngerii la el pe pământ şi grăim cu el şi stăm la masă cu el, şi el ştie că nici dacă mănâncă nu are câştig şi nici dacă nu mănâncă nu are pagubă, şi nu toţi cei ce cred în Mine dintre oameni au această cunoştinţă, şi greu Îmi este să-l fac pe om să iubească pentru el ziua venirii Mele cu scaunul de judecată pentru fiecare om, căci dacă ar iubi omul venirea Mea sau venirea lui la Mine n-ar mai mânca el carne în veac şi n-ar mai mânca nici cele ieşite din carne, ci ar alege el de hrană lui pe cele ce le-am spus Eu omului în rai să-i fie lui spre hrană.


***

O, ce bine i-ar fi omului să se oprească o clipă în faţa Scripturii care a vestit prin gura Mea acum două mii de ani venirea Mea cea de acum, că iat-o cum se împlineşte ea acum! Se citeşte în ziua aceasta în biserici cuvântul Meu cel atunci grăit aşa, dar cine să-i însufleţească pe oameni să ia bine aminte la ziua venirii Mele când voi alege la dreapta oile din capre? O, cine se poate odihni liniştit la gândul că el ar semăna cu oaia din pildă şi să stea fără de grijă pentru ziua Mea de slavă atunci?

O, deschideţi-vă inima şi nu mintea, voi, care auziţi în biserici Evanghelia pomenirii zilei venirii Mele cu înfricoşata judecată peste toate neamurile, care se vor aduna în ziua aceea înaintea jeţului Meu! Toţi cei ce sunteţi sănătoşi sau bolnavi, cercetaţi sau necercetaţi, toţi cei ce sunteţi mari sau mici pe pământ, domni sau argaţi, deschideţi-vă inima şi urechea ca să auziţi şi să vă ajungă la inimă apoi! Fiţi veghetori faţă de ziua aceea! Spălaţi-vă şi primeniţi-vă pentru ea şi staţi aşa apoi întru aşteptarea ei, căci ea vine negreşit şi vine mereu spre pregătirea ei! Orice păcat să-l daţi de la voi şi să luaţi pe voi cămăşuţa cea plăcută Mie, ca să vă pot aşeza la masa Mea, îmbrăcaţi şi nu goi, ca nu cumva să fiţi ridicaţi de la masă şi să fiţi daţi celor cercetători de haina cea de nuntă ai celor chemaţi şi aleşi şi credincioşi. O, veniţi-vă în fire pentru ziua Mea de slavă! Nu vă aplecaţi urechea spre cei ce vă învaţă că nu este Dumnezeu şi că nu vine El! Aceia vor ei să fie dumnezei şi de aceea vă învaţă să credeţi aşa şi să ziceţi şi voi aşa. Luaţi-vă după cuvântul Meu, că vine Dumnezeu la voi pe calea lui şi vă face trezirea întru întâmpinarea Lui, iar voi să nu ziceţi că vă întârzii de la ale voastre sau că Eu întârzii spre voi, ci să credeţi că sunt milos şi că vă aştept gătirea şi hăinuţa de pe voi după cum cere masa Mea de nuntă viaţa voastră şi hăinuţa ei.

Scriu sfârşit acum cuvântului Meu din ziua aceasta şi îl pecetluiesc pe el cu numele Meu: Domnul Iisus Hristos.


***

Luaţi din mărturisirea mea de lângă Domnul, Făcătorul meu, voi, fii ai oamenilor, căci oamenii sunt urmaşii mei, iar sfinţii sunt urmaşii lui Hristos! Luaţi de la mine şi credeţi aşa cum cred eu când Domnul mă face să văd acum mântuirea pe care a gătit-o El celor ce cred în El mergând pe calea Lui! Întăriţi-vă viaţa pe mărturisirea sfinţilor şi a părinţilor sfinţi şi a proorocilor, cărora li s-a descoperit şi li se descoperă voia Domnului peste biserica Lui! O, daţi mâna celui căzut din rai acum şapte mii de ani şi aşezaţi în voi tronul Domnului şi faceţi-vă slujitori duhului vieţii în voi! Eu plâng şi privesc spre rai şi aştept cu dor să vă întoarceţi ca să mă întorc şi eu. Tot cerul vă aşteaptă pe voi, cei din urmă copii ai lui Adam, iar eu mai mult vă aştept.

O, ajută-i, Doamne, pe oameni, să se facă fii ai lui Dumnezeu după adevăr, ca să vină ei înaintea mea cu cheia, cu pacea pe care eu am pierdut-o în ziua când nu Te-am ascultat în rai din pricina dorului meu de mărire, Doamne! O, iartă-mă! Pe toţi cei ce sunt pe pământ şi pot să strige spre Tine, îi aştept să-Ţi spună Ţie să mă ierţi. O, iartă-mă! Sunt şapte mii de ani de suferinţă a Ta şi a mea pentru neascultarea mea. Şterge-mi de pe suflet rana vinei mele! Ea umbreşte fericirea între cer şi pământ. Iubirea Ta e multă şi mare. Ea să topească toată vina mea, răsfrântă ea în mulţi din neam în neam. O, strânge-ne sub iertarea Ta pe noi, cei ce am greşit Ţie de la mine şi până la cel din urmă greşit, şi fă bucurie sfinţilor Tăi prin iertarea noastră, o, Doamne, că venirea Ta e mare în zilele acestea, şi ea împlineşte Evanghelia Ta prin care ai promis că-Ţi vor auzi glasul Tău cel de azi toţi cei care au fost, şi dintre care vor învia mulţi, spre uşurarea lor. O, iartă-mă, dar iartă-i pe toţi, că Tu eşti Dumnezeu, Tu eşti din vecii Fiul Tatălui Savaot şi eşti Făcătorul meu şi cu mare iubire m-ai zidit din pământ şi mi-ai dat din gura Ta suflare de viaţă, iar eu am greşit apoi, am greşit Ţie şi Te-am îndurerat adânc, o, Făcătorul meu! Mă uit în timp şi plâng ca un om, iar pe Tine Te văd plângând, o, Dumnezeul meu, şi plângi ca Dumnezeu. O, câtă durere Ţi-am făcut! Mă doare că Te-am îndurerat. Iartă-mă, Făcătorul meu, pe mine, cel pomenit acum cu ziua când am pierdut pacea mea, odihna mea şi a Ta, Iisuse Doamne, Fiule Dumnezeu, mila cea de la sfârşit de timp a celor ce-şi aşteaptă izbăvirea, răbdând îndureraţi după ea. Amin.


***

Fug oamenii de mistuire după Dumnezeu şi fug de curăţire şi fug de spălare de rău, căci răul şi păcatul lui li se par dulci la oameni, li se par acestea viaţa lor şi puterea ei şi mângâierea ei. Se tem de Dumnezeu oamenii şi fug de El, şi îşi zic că le este greu cu viaţă ca a Lui. Cei ce mai vin după ajutor spre Mine umblând prin biserici şi cu duh de cerere la Mine pentru ca să le dau, aceia nu vin spre Mine că Mă iubesc, şi vin ca să le dau, iar dacă ei văd sau ştiu că nu le pot Eu da ceea ce ei doresc pentru ei şi pentru pământ, se duc aceştia apoi la vrăjitori şi la vrăjitoare ca să le dea lor, în timp ce aceştia cer din avutul lor şi nu le dau degeaba ceea ce ei cer. O, cine n-are pe Dumnezeu de viaţă şi de iubire a lui, acela este lipsit de toate şi se duce să-şi facă rost de ajutor în nevoile şi în doririle lui, se duce spre slugile lui satana ca să-i dea satana din vistieriile lui, şi vine satana şi-Mi dă de ştire cum se duc oamenii după el şi-şi dau lui sufletul ca să le dea satana în schimb pe cele cerute de ei şi să le folosească ei spre mai marea rătăcire a lor, dar cei ce se duc la satana după ajutor în slăbiciunile lor, aceia sunt cei ce mărturisesc pe satana şi nu ştiu ei cât adevăr dovedesc ei că este Dumnezeu, că este faţă în faţă cu satana, potrivnicul lui, de Care el se teme şi se luptă cu teamă împotriva Lui, dar când satana este ajutat de armată mare de oameni prinde curaj, dar Eu, Domnul, îi spun lui acum că pierde şi el şi pierd şi cei ce se duc spre el după ajutor, căci mintea lor este împătimită şi sunt împătimiţi după ei înşişi cei care cer lui satana ajutor pentru iubirea de sine a lor şi pentru mărirea pe care şi-o vor ei pe pământ. O, măi satana, măi, de câte ori crezi că ai câştigat ceva împotriva Mea tu eşti cel ce pierzi, căci omul care vine la tine să-l sprijini tu în lucrul semeţiei lui, acela nu dăinuieşte, dar dăinuieşte prostia lui, care-l trage pe el ca şi pe tine în focul pe care tu singur ţi-l pregăteşti şi tot pui pe el şi îl înteţeşti, şi tu nu ştii ce faci şi ce-ţi face ţie omul care bate la uşa ta ca să-i dai. O, ce să-i dai tu? Îi dai ce ai, iar tu eşti tatăl minciunii, şi tot ce faci tu împotriva Mea şi a omului nu faci altceva decât că-ţi măreşti vâlvătaia în care chinul tău îţi va arăta pe veci ceea ce ţi-ai agonisit, căci nu câştigi nimic decât chinul tău prin tot ceea ce tu lucrezi cu omul care-ţi cere ţie ca să-i dai. O, de-ai face tu ca vrăjitorul căruia i-am spus lui prin înger să nu facă rău cu cuvântul lui de blestem, ci să facă binecuvântare cu gura lui, şi a ascultat de Dumnezeu acest slujitor al tău, căci s-a supus înaintea puterii Mele cu care i-am tăiat calea ca să-l supun pe el.


***

Au aşezat sfinţii şi părinţii bisericii pomenirea sfintei cuvioase Maria Egipteanca în zi de duminica a cincea a Postului Mare ca să ia biserica învăţătură mare, şi duhul cuminţeniei firii să ia apoi din darurile cele de sus slobozite ca să lucreze peste pământ. O, ferice celor ce au parte de prima înviere, căci asupra lor moartea cea de-a doua nu mai poate, şi poate numai învierea peste ei şi cu ei, şi aşa i s-a făcut parte Mariei Egipteanca, cea pomenită azi şi scrisă spre ştire cu toată viaţa ei, cu toată spovedania ei mai înainte de suirea ei la cei din cer, după o lungă vreme de lacrimi vărsate şuvoi din ochii ei de la darul pocăinţei, cel lucrător în ea după trezirea ei din păcat. Duhul ei grăieşte acum de lângă Mine cuvânt de dor şi de mulţumire cu dor, lăsând în mijlocul poporului cuvântului Meu cel de azi povaţă de împărţit fiilor oamenilor şi peste toată biserica cea veghetoare de suflet pe pământ, că e vreme de veghe şi de pocăinţă, şi acestea două împreună lucrătoare cu putere de înviere peste om, peste duhul lui, peste sufletul lui şi peste trupul lui apoi. Amin.

— Cu lacrimi, Doamne, între cei din cer îmi las cuvântul meu cel învăţător şi povăţuitor în mijlocul poporului Tău, unde Tu Îţi ai casă de venire şi primire şi îngrijire ai, o, Doamne, iar acest micuţ popor al Tău să preţuiască mult acest dar şi să hrănească mult venirea Ta la el şi cuvântul Tău peste el şi peste tot pământul împărţit apoi de aici, de unde se face râu de cuvânt glasul gurii Tale pentru învierea multora, Bunule şi Milosule Mântuitor al celor ce ştiu şi al celor ce nu ştiu îndeajuns lucrarea cea pentru viaţă, căci viaţa nu se sfârşeşte, ci se mută în locuinţa ei cea de-a doua, cea de veci, o, Doamne bun. O, slavă Ţie şi oştirilor cereşti slavă, căci eu acum, mult păcătoasă pe pământ cum am fost, am păşit cu duhul meu lângă Tine să grăiesc în ziua aceasta pentru pocăinţa oamenilor!

Să ia aminte drepţii şi păcătoşii, să ia aminte şi să audă şi să creadă şi să înveţe şi să ştie apoi că viaţa nu se sfârşeşte niciodată aşa cum mulţi dau să se mintă, că mulţi vorbesc despre iad cu multă uşurinţă şi spun despre chinurile din el şi îşi aleg cu gura lor unde le-ar place să petreacă după ce-şi vor lăsa trupul, iar aceştia mult rătăcesc, necitind Scripturile în care scrie despre văpaia cea din iad, şi vai celor ce nu sunt atinşi de această văpaie încă din trup ca să lucreze ei un picuţ de timp împotriva ei şi ca să scape de văpaia cea de veci!

O, nu toţi au parte de darul care vine din cer ca să trezească pe oameni la pocăinţă mai înainte de trecerea lor. Mă aplec cu milă mare spre sufletele oamenilor şi le spun lor că slăbiciunile sunt mari în oameni din pricina iubirii de sine a lor şi a lipsei de Dumnezeu din ei şi de învăţători insuflaţi din cer, şi care să împartă peste oameni viaţă din cer şi înviere lor încă din vremea purtării trupului lor cel din părinţi luat. Sunt dintre cei ce înţeleg şi primesc şi pot, şi sunt dintre cei ce nu primesc şi nu se grăbesc spre salvarea lor, din pricina slăbiciunii trupului lor sau din pricina semeţiei lor. Să ia aminte aceştia la regii de peste oameni şi să se înţelepţească ei din pilde, căci regele Irod n-a putut birui şi omorî ispita cea de la femeie când Ioan proorocul şi botezătorul Domnului a voit să-i dea lui duh de trezire şi de înviere din păcat, ca nu cumva să ia Israelul pildă rea de la rege şi să stăruiască Israel în păcat şi în pierzare de suflet, dar regele a făcut jurământ femeii şi n-a ştiut să se păzească de rostire de jurământ rău, şi a pierit regele Irod prin păcatul său, prin femeie a pierit Irod.

O, să ia aminte oamenii la regele Darius, căruia i-a spus Zorobabel păcatul, şi l-a sărutat regele pe el şi i-a făgăduit lui ascultare, căci i-a plăcut regelui de înţelepciunea lui cea din cer şi de adevărul pe care i l-a spus Zorobabel, acest om al slujirii cea din cer pentru Israel, şi care a spus adevărul cel despre femeie şi a spus aşa celor ce erau din suita regelui: «O, bărbaţilor, nedrept este vinul, nedrept este împăratul, nedrepte sunt femeile, toţi fiii oamenilor sunt nedrepţi, toate lucrurile lor, şi nu este într-însele adevăr, şi tot şi toate pier din pricina nedreptăţii lor, ci numai adevărul este tare şi rămâne în veac şi are putere în vecii vecilor, şi el nu caută la faţa oamenilor şi nu părtineşte, ci face şi zice ceea ce este drept, şi el este tăria, împărăţia şi puterea şi slava tuturor veacurilor. O, bărbaţilor, mare este împăratul şi tare este vinul, dar cine stăpâneşte peste oameni şi peste împăraţi? Oare nu femeile? Căci eu l-am văzut pe împărat şi pe ţiitoarea lui de-a dreapta lui luând coroana de pe capul lui şi punând-o pe capul ei, iar cu mâna ei cea stângă pălmuia pe împăratul, care privea cu gura căscată la ea şi râdea cu ea, iar dacă ea se supăra el o lua cu binişorul ca s-o împace cu el, şi cum să nu fie tari femeile de vreme ce pot şi fac astfel?» O, şi l-a sărutat pe Zorobabel regele Darius şi i-a făgăduit că-i va da lui tot ce-i va cere, şi a primit el de la rege făgăduinţa pentru zidirea Ierusalimului, cel ars de Edom şi pustiit de caldei.

O, fii ai oamenilor, iată, sunt regi şi sunt oameni care primesc şi care nu primesc adevărul cel despre ei şi despre femeile care domnesc peste ei. Eu însă vă spun că femeia aduce oamenilor şi ei înseşi moarte sufletului şi suferinţă trupului, iar tăria ei stă în duhul ispitirii cea prin trupul ei stârnit în om. Dar iată, vremea s-a scurtat şi vine Domnul pe pământ cuvânt şi trebuie să audă din cer oamenii şi să ştie să se ferească de desfrânare şi să se oprească de la acest păcat, care suflă cu putere în zilele acestea peste tot şi peste toţi mai mult decât oricând peste pământ, din pricina duhului de femeie din oameni şi din femei. Să ia aminte regii şi stăpânii de pe pământ la duhul cel ceresc, care suflă grăind, şi să se oprească toţi de la păcatul pustiirii pământului! O, să ia aminte şi mai vârtos arhiereii şi preoţii şi să înceapă ei mai întâi să se cureţe de păcatul desfrânării din ei şi să cureţe apoi pământul şi pe om de păcatul acesta, că e pustiire mare pe pământ de la acest păcat, care, iată-l, se vrea împărat peste pământ şi peste cer.

Mi-a trimis mie Domnul milă mare şi duh de pocăinţă, după o viaţă trăită în păcat şi nesătulă de el, şi m-am dat apoi nevoinţei cu trupul şi lacrimilor izvor şi am luptat pentru casa mea cea de sus ca să n-o pierd, ca să mai am vreme s-o dobândesc pe ea de casă a mea pe vecii, şi ca să nu trăiesc în iad pe veci pentru păcatele mele grele până ce Domnul m-a scos din ele prin mila Lui de om, pentru care El a plătit cu ruşinoasă moarte pe cruce, cu sângele Lui cel curăţitor şi plin de înviere pentru cei ce-L află pe Domnul Mântuitor al lor.

Luaţi aminte, împăraţi şi oameni puternici, arhierei şi preoţi, bogaţi şi săraci, robi şi slobozi, credincioşi şi necredincioşi, nu luaţi în râs viaţa cea de veci! Eu cât am fost în pustie după ce am părăsit veacul lumii şi am slujit luptei împotriva păcatului m-au luat îngerii lui Dumnezeu şi mi-au arătat chinurile iadului şi am plâns apoi toată vremea trupului meu câtă am mai avut, şi-mi spunea Maica Domnului Iisus Hristos că oamenii vorbesc prea uşor între ei despre locurile din iad, care nu sunt aşa cum grăiesc ei despre ele, ci sunt de groază, iar dacă pe oameni îi doboară o durere mică a trupului lor şi merg cu ea la doctor după alinare, o, unde s-ar mai putea duce ei din iad când ajung în dureri, unde ar mai găsi ei alinare muncilor celor de nesuportat?

O, iubiţi învierea, fii ai oamenilor, şi iubiţi sfinţenia, căci eu am plâns aproape douăzeci de ani după ea ca să mi-o dea Domnul pe ea peste viaţa mea, cea chinuită şi robită de păcat atâta vreme pe pământ între oameni, şi prin care mulţi oameni mari şi mici au murit ca şi mine prin păcatul meu cel cu moarte în el, căci păcatul este boldul morţii, precum este scris.

O, Doamne milos pentru cei pierduţi în păcat, miluieşte-i pe oameni ca şi pe mine! Te rog pentru ei! Din ceata cuvioşilor Tăi am grăit eu lor în ziua aceasta, şi multă vreme am trudit plângând pe pământ şi suspinând după cei din cer ca să mă ajute şi să mă răscumpere din păcat cu rugăciunile lor şi să-mi facă parte cu ei în cer, iar ei m-au ajutat, ca şi oştirile îngereşti, pe care Tu mi le-ai dat de slujire trudei mele spre Tine şi spre cei din cer, spre ţara sfinţilor Tăi, Bunule Salvator, de la Tatăl Savaot trimis pe pământ pentru mântuirea noastră, pentru mila Sa de om.


***

Voi, cei care cu credinţă şi cu dragoste alergaţi ca cerbul însetat la izvorul Meu de cuvânt când veniţi la sărbători, păstraţi-vă inimile în frică de Dumnezeu, căci aceasta este înger de mare ocrotire vouă împotriva faptelor omeneşti, care se zbat să trăiască în oameni şi din pricina cărora nu trag oamenii spre acest izvor. Îndeletniciţi-vă cu paşii spre duhul sfinţeniei, ca şi voi să deveniţi pe deplin fii ai lui Dumnezeu şi să prăsiţi popor sfânt pentru cerul sfânt, şi nu pentru voi. Faceţi din trupurile voastre vase curate, de trebuinţă Domnului, şi nu vor fi mai mari bogaţi pe pământ ca şi voi. O, veniţi şi beţi şi petreceţi cu Domnul şi cu sfinţii Săi! Veniţi la Mine, voi, cei împovăraţi, şi veţi simţi dulceaţa odihnei voastre! Eu vin mereu şi vă ţin calea înainte şi vă dau din harurile Mele vouă şi voiesc, fiilor, să vă aduc şi pe voi prinos Tatălui Savaot, după rânduiala cea din poporul cuvântului Meu cel de azi, rânduială în care Eu, Domnul, l-am aşezat pe el ca să-l cunosc pe el al Meu. O, nu este aspră viaţa lui, căci ea este frumoasă înaintea Mea şi este pentru Mine ea, nu pentru ei, iar Eu aşez peste ei lucrările Mele, şi n-am avut până acum atâta sprijin de pe pământ, iar el ştie că Mie Mi se cuvine toată slava Mea cu el şi tot ajutorul de la unii la alţii, cerul şi pământul sprijinindu-se în lucru pentru Scripturile cele de apoi.

Eu, Domnul Cel înviat, Îmi desfac braţele pentru voi şi vă aduc mulţumire cu aplecare pentru credinţa voastră în venirea Mea cuvânt de Duh Sfânt pe pământ. Eu, Domnul, îi numesc pe cei credincioşi în venirea Mea cea de azi ai neamului român, îi numesc pe ei românul Meu popor, şi aceia sunt poporul român, iar altfel nu poate fi român omul de pe aceste plaiuri cereşti pe unde cerul umblă şi sfinţeşte şi-şi pregăteşte vederea slavei lui cea de la sfârşit de timp.


***

Am privit cu iubire, dar am privit şi cu milă, căci cei ce Mă iubesc cu ascultare sunt cei iubiţi, iar cei ce dau să Mă iubească atât cât vor ei şi nu cu ascultare de legile iubirii întregi, aceia sunt cei răbdaţi şi miluiţi prin răbdarea Mea, dar ce ştiu ei dacă mila şi răbdarea Mea faţă în faţă cu ei le dau lor mântuirea? Am spus acum două mii de ani că toţi cei care nu ştiu nu au păcat că nu fac ceea ce trebuie să fie făcut, dar cei ce ştiu de la Dumnezeu ce trebuie făcut şi nu fac sau fac altfel decât trebuie făcut, aceia au păcatul neascultării de Dumnezeu, chiar dacă ei cred liniştiţi că au iubire de Dumnezeu în fapta lor.

Eu, Domnul, sunt pe pământ cuvânt şi locuiesc cu el în mijlocul tău, poporul Meu de la izvor. Iau din Tatăl şi învăţ prin cuvânt pe cel ce apleacă urechea ca să audă. Sunt din cei ce vin şi iau şi lucrează ei apoi după cum aud de la Mine cuvântul cel împărţit spre lucrarea lui, dar sunt între cei ce vin şi care aud cuvântul şi îl cred, dar fiind ei învăţaţi fără de ascultare pentru lucrarea cuvântului rămân ei aşa cum sunt şi vin şi pleacă de la izvor aşa cum sunt ei. Ei cred că Eu sunt şi că Eu grăiesc şi împart cuvânt spre împlinirea lui, dar dacă ei nu au rădăcina în ascultarea de Dumnezeu nu se pot deprinde să rodească în viţă, să rămână în iubirea Mea şi să rodească ea în ei. Le dau povaţă lor pe mai departe, căci am datoria să fiu Învăţător din partea Tatălui Savaot pentru cei ce vin să audă glasul cuvântului Meu şi să ia sau nu peste ei lucrarea ascultării de Dumnezeu. Le grăiesc lor la sfârşit de zi de sărbătoare a Mea cu ucenicii şi cu uceniţele învierii Mele şi le dau pe mai departe cuvântul Meu lor.

Voi, cei care veniţi să-Mi auziţi cuvântul, vă trebuie înţelepciunea duhului ascultării de Dumnezeu, iar fără această înţelepciune în voi şi în fapta vieţii voastre e slab mersul cel cu Dumnezeu, e dezrădăcinat din Dumnezeu mersul celor ce nu se pot deprinde să ia de la Dumnezeu şi să asculte cu fapta apoi. Cel ce este născut din Dumnezeu, acela nu mai seamănă cu omul, ci seamănă cu Dumnezeu apoi, şi aşa este faţa şi fapta celor născuţi de sus. Vă aduc aminte că Eu, Domnul, am cerut de la Tatăl prin rugăciune tot lucrul Meu, după ce El Mi-l împărţea să-l lucrez. Chiar dacă primeam de la El tot lucrul cel de lucrat, Eu ceream Lui apoi prin rugăciune, aşa cum cere omul binecuvântare pentru lucrul care i se împarte lui spre lucrare de către părintele său. Îmi dădea ca şi acum Tatăl de lucru pentru om, iar Eu ceream Tatălui, şi nu ceream nimic pentru Mine, dar ceream Lui pentru om, ca să poată avea rod în om lucrul pe care Tatăl Mi-l dădea să-l aşez peste om. Tatăl Meu Mi-a dat ucenicii, iar Eu ceream în rugăciune la Tatăl pentru ei tot ce trebuia să fie şi să aibă ei pentru asemănarea lor cu Dumnezeu, şi căutam pe voia Tatălui tot ce Eu ceream în rugăciunea Mea spre El, şi tot aşa îi învăţam şi pe ucenici să lucreze cu rugăciunea lor spre Tatăl şi să zică: «Facă-se, Tată, voia Ta, ca şi în cer pe pământ cu noi!».

Vă aduc aminte vouă, celor povăţuiţi mult de cuvântul Meu pe care-l căutaţi şi îl doriţi mult, şi vă amintesc acum că Eu am zis în rugăciunea Mea către Tatăl: «Tatăl Meu, dacă voieşti, să treacă de la Mine acest pahar, dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă!». O, această rugăciune plină de durere a avut în ea putere să păstreze în ea duhul ascultării de Tatăl, căci în rugăciunea Mea spre Tatăl am zis apoi: «Nu voia Mea, ci voia Ta să se facă, Tată!».

Să ştiţi de la Mine, fiilor, că Tatăl Mi-a ascultat rugăciunea cea pentru Mine cerută în clipa paharului Meu amar, căci paharul a trecut, iar Eu am înviat, şi odată cu Mine am tras afară morţii, care au auzit din iad glasul Meu pentru ca să intru şi să-i scot afară pe ei. Să ştiţi, fiilor, că Tatăl Meu a făcut lucrare mai presus de fire de tainică în clipa aceea, căci Duh este Dumnezeu, chiar dacă Eu am purtat trup pe pământ pentru ascultare de Tatăl ca să scot din iad trupurile morţilor, dar Tatăl M-a păstrat şi lângă El în vremea purtării crucii, şi Mi-a purtat şi trupul spre cei din iad, care s-au întrupat atunci ca să iasă afară şi să meargă spre calea ieşirii din iad, căci cum avea să fie atât de biruit satana dacă Dumnezeu nu-i arăta lui în vremea crucii Mele că trupurile celor morţi se ridică din ţărână şi merg pe picioare pe pământ?

O, aş sta de vorbă cu voi mult, mult despre această taină măreaţă a învierii, taină pentru care Tatăl Mi-a zis să ascult şi să Mă nasc ca omul şi să Mă semăn în oameni cu tainica Mea lucrare şi să cobor apoi prin cruce în iad cu învierea Mea şi a morţilor.

Iată, pun învăţătură cu putere peste cei ce vin şi Mă iau de la izvor şi le spun lor aşa: Eu n-am cerut Tatălui pentru Mine în rugăciunea Mea spre El, ci pentru om am cerut, căci am fost Fiu ascultător şi am zis: «Nu voia Mea, ci voia Ta să se facă, Tată!». O, cât aş vrea să se deprindă şi omul să aibă în rugăciunea lui duhul ascultării de voia Tatălui! O, cât aş vrea să fie omul după chipul şi asemănarea Mea în rugăciunea lui spre Dumnezeu! O, iată de ce Mă trimite Tatăl pe pământ cuvânt! Mă trimite Tatăl să-l învăţ pe om iubirea de Dumnezeu, care-l face dumnezeu pe om, îl face fiu al lui Dumnezeu, iar fiul are ascultare, şi prin ea se păstrează el fiu, căci fii sunt numai cei ce au Tată, numai cei ce se aseamănă cu Tatăl.

Măsor cu măsura cea din Tatăl luată inima şi purtarea celor ce se adună în sărbători la izvorul Meu de cuvânt. De la unii Mă bucur mult şi de la unii plâng mult, căci Eu pe toţi i-aş voi după chipul şi asemănarea Tatălui Meu, ca să-Mi fie fraţi, o, şi am de ce să plâng! Plâng de dor de fraţi, căci fraţi ai Mei sunt cei ce fac voia Tatălui Meu ca şi Mine, iar Tatăl este în ceruri, şi ca în ceruri trebuie să fie voia Tatălui cu fraţii Mei pe pământ. O, cum să nu plâng mult când buzele omului zic mereu: „Facă-se voia Ta ca şi în cer pe pământ, Tată!”, iar când să fie voia Tatălui aşa cu ei, o, nu este ea, ci rămâne omul cu voia sa şi aşa stă el înaintea lui Dumnezeu.

Mi-e dor să am fraţi şi plâng de dor! Mă vede Tatăl plângând de dor şi plânge cu Mine Tatăl, şi Ne uităm la îngâmfarea omului care-şi zice fiu al lui Dumnezeu, frate cu Iisus Hristos, Care face voia Tatălui Său şi nu a lui. Mi-e dor să fie omul curat ca şi Mine, ca să nu-şi facă rău oamenii unii altora prin neascultare de Tatăl între ei. Iubirea de Dumnezeu rămâne mult neînţeleasă pe pământ. Cei ce strigă la Dumnezeu sunt cei fricoşi, iar cei ce-L au pe Domnul în ei sunt cei ce au iubire. Cei fricoşi nu sunt cei ce iubesc, iar cei ce iubesc nu sunt cei fricoşi, căci în iubire nu este frică, iar în frică nu este iubire, şi iubirea este iubire şi frica este frică, şi iubirea înseamnă Dumnezeu, iar frica înseamnă omul.

Mi-e dor să am fraţi şi plâng de dor! Mi-e dor de fraţi după chipul şi asemănarea Mea, şi de aceea plâng atât de mult în cuvânt şi atât de mult grăiesc şi povăţuiesc. De dor vin şi grăiesc. De dor Mă trimite Tatăl să grăiesc pe pământ şi să Mă audă oamenii şi să-Mi răspundă cumva glasului Meu de peste ei. Nu s-a revărsat atât de multă iubire din cer pe pământ ca şi acum, când Tatăl Mă trimite cu mult cuvânt spre oameni, mult ca râul cel cu izvorâre mare. Cuvântul este şi sămânţa şi este şi apa care udă sămânţa, dar pământul cel pentru sămânţă este luat şi folosit de omul cel fără de ascultare de Dumnezeu pe pământ.

Voi, cei care veniţi şi vă mângâiaţi, şi Mă mângâiaţi pe Mine cu venirea voastră la izvorul Meu de cuvânt, o, învăţaţi viaţa cea cu ascultare de Dumnezeu! Am petrecut trei ani şi jumătate cu mult cuvânt peste ucenicii Mei acum două mii de ani şi au văzut ei faptele Mele măreţe şi puterea Tatălui în Mine, şi încă se mai îndeletniceau ei cu ale lor. Iată cât de greu îi este omului să se lase ucenic cu totul în mâna ascultării de Dumnezeu! O, dacă Eu plâng de dor ca să am fraţi după chipul şi asemănarea Mea, plângeţi şi voi cu Mine, plângeţi de dor de Dumnezeu, căci dorul plânge, şi plânsul este lucrarea lui! Plângeţi şi voi până ce Tatăl va avea în voi puterea să facă din voi fii ai lui Dumnezeu, fraţi ai Mei, căci Eu ascult de Tatăl, şi nimic de la Mine nu fac şi nu iau şi nu dau şi nu grăiesc, căci Eu ştiu bine care este voia Tatălui, şi numai voia Lui o lucrez, şi numai aşa este fiul cel după adevăr fiu.

Iată, îi este greu omului să moară faţă de sine. Aş vrea să scape omul de această moarte, de sinele lui, care-l dezrădăcinează pe el din Dumnezeu, căci cine aduce roadă din sine şi nu din viţă, acela este dezrădăcinat. Învăţaţi lucrarea viţei şi lucrarea mlădiţei în viţă, fiilor. Cobor aici, la izvor, când veniţi, şi vă dau mult de învăţat. Vă număr paşii când veniţi, şi voiesc să vă număr şi faptele ascultării de Dumnezeu, şi voiesc, fiilor, să-Mi deveniţi fraţi. V-am dat povaţă şi am pus-o înaintea voastră acum, după sfârşitul sărbătorii. Vă dau şi vlagă sfântă pentru povaţă, iar vlaga este chiar ascultarea voastră de povaţa Mea. Acum iarăşi cu dor stau în întâmpinarea voastră şi iarăşi vă aştept la izvor, ca să vă ajut cu Duhul Meu să învăţaţi să vă faceţi fraţi ai Mei, fii ai Tatălui cu tot întregul, după chipul şi asemănarea Mea în voi. Amin.


***

O, fii ai oamenilor, întrebaţi-vă cu cine semănaţi prin toate ale voastre lucrări, căci diavolul se ascunde sub faţă bună, căci îl învaţă pe om aceasta, dar Eu, Domnul, nu Mă ascund, şi ies la iveală cu faţa Mea din om. Vine Domnul pe pământ cuvânt, vine să-i cheme pe oameni la şcoala de învăţat cuvânt din cer şi fapte cereşti între ei pe pământ. Duhul Meu suflă peste voi cuvântul cel de sus, pe care nu-l găsiţi pe pământ. Voiesc să vă vindec de întunericul învăţăturii cea de la om, căci omul nu este Dumnezeu, fiindcă nu ia de la Dumnezeu ca să aibă şi ca să facă şi ca să împartă, ci din sine învaţă, fiindcă omul este îngâmfat, săracul, şi nu-şi mai poate vindeca duhul decât atunci când el vede că nu mai poate ca el, şi atunci s-ar da bătut, dar trebuie şi pentru aceasta învăţătură bună, căci dacă omul nu-şi adună păreri de rău pentru faptele lui rele şi pentru îndărătnicia duhului lui cel orb de Dumnezeu, zadarnic s-o da el şi bătut, căci nu oricum rodeşte salvare aplecarea omului, şi numai Duhul lui Dumnezeu când poate pătrunde în om, numai El poate să facă loc cald pentru El în om şi să-l învieze pe om, scăpându-l de deşertăciunea de pe pământ şi din om.


***

O, fii ai oamenilor, deschideţi-vă ochii duhului şi luaţi de la Mine vedere de sus ca să vedeţi apoi! Ridicaţi-vă inimile spre dreptatea a toate şi deosebiţi lumina de întuneric şi faceţi paşi spre lumină, căci zilele sunt grele, şi nimeni nu vă spune vouă aceasta dintre slujitorii întunericului de pe pământ. Vin Eu pe pământ cuvânt, vin Eu, Domnul, ca să vă vindec de împiedicarea în care vă ţin fiii întunericului, cărora le place să le daţi slavă, iar ei să se hrănească cu ea. Eu vin din cer de la Tatăl şi vin la voi cu învăţătură miloasă ca să vă chem să Mă ascultaţi şi să urmaţi pe drum cu lumină, căci cuvântul Meu este lumina care vă iese în cale ca să vă lucreze mintea şi apoi calea. Veniţi de luaţi lumină, că vin Eu cu ea în calea voastră ca să v-o împart! Umblu tainic pe calea pe care voi călătoriţi şi am cu Mine lumină pentru voi şi tainic stau şi vă grăiesc din ea. Dacă duhul diavolului vrăjmaş Mie şi vouă intră în om şi îl ademeneşte spre el şi-l orbeşte pe om pentru Dumnezeu, o, cum să nu intre şi Domnul în om ca să-l lumineze pe el şi să-i dea vedere pentru cele din cer şi să vadă omul apoi?

Iată, este Dumnezeu şi umblă după om ca să-i dea minte, ca să-i dea vedere, numai să vrea omul să caute cu lumina şi cu adevărul cel împotriva minciunii de pe pământ, căci omul este mincinos pentru om, şi om pe om se robeşte spre duhul minciunii, că altfel de lucru nu are minciuna.

O, fii ai oamenilor, căutaţi spre odihna inimilor voastre, că nu aveţi odihnă! Veniţi să vă dau, veniţi spre Dumnezeu! Eu las cuvântul Meu în calea voastră ca să-l auziţi şi ca să-l primiţi şi ca să-l iubiţi, aşa cum el cu iubire caută după voi, că nu duhul cel rău, ci Dumnezeu l-a zidit pe om. Amin.


***

Iubirea vă învaţă el pe voi, şi-i dau acum peste voi glas ca să vă dea el har din har, din iubirea lui cea pentru Dumnezeu să vă dea, o, fiilor. Amin.

— O, iubiţi-vă unii pe alţii precum Domnul vă iubeşte şi vă creşte pentru El! Cuvintele dulci sunt cuvintele iubirii şi au în ele duhul smereniei dintre fraţi, iar cuvintele tăioase sunt de pe pământ şi din om, nu sunt din duhul iubirii cea de sus, şi au fiii oamenilor de unde să înveţe pe Dumnezeu şi voia Lui cu ei dacă ei se apleacă să ia şi să înveţe din izvorul de cuvânt al Domnului cu voi. Păziţi poruncile Domnului! Numai cei ce le păzesc pe ele, numai aceia Îl iubesc pe El, iar poruncile Lui nu sunt grele, numai să nu ia omul din sine, căci atunci el greşeşte, ci să ia îndemn din poruncile lui Dumnezeu şi în tot timpul să lucreze el lucrarea lor. Aceasta este ceea ce eu aduc aminte în ajunul zilei mele de pomenire bisericească între fraţi în cer şi pe pământ. Dulce să vă fie graiul, dulce şi inimioara. Atente să vă fie duhul şi grăirea, şi toate să fie ca ale lui Dumnezeu în voi şi între voi! Vă iubesc cu iubirea Domnului şi vă dau din ea şi aşa vă iubesc, căci ceea ce am vă dau, şi fiecare dă ceea ce are în cuibul inimii lui. O, vedeţi cu cine semănaţi prin toate ale voastre lucrări. Aşa a fost învăţătura Domnului în ziua aceasta peste fiii oamenilor. Dacă duhul rău ia faţă în om şi intră în el cu faţa şi cu lucrarea lui, Domnul cum să nu intre în om şi să-l povăţuiască pe om văzându-L omul pe Dumnezeu în om?


***

Trebuie să se nască din cer oamenii. Eu de aceea vin şi cuvintez, şi sunt Cel ce făcut cerul şi pământul şi pe om. Diavolul s-a născut în om prin neascultarea de Dumnezeu a omului şi se naşte din om acest vrăjmaş, iar Eu Mă fac Învăţător din cer peste om ca să-i fac lui bine împotriva răului, pe care el şi l-a făcut singur, născând în el duhul diavolului, şi apoi lucrarea lui în om. Veghez mult şi iată, Îmi fac ucenici pe pământ şi-i fac pe ei casnicii Mei, căci am cetate pe pământ cu ei aşa cum omul îşi face pe pământ o cetate pentru el. Numai cei ce iubesc să poarte durerea Mea în ei, numai aceia se fac fii ai lui Dumnezeu şi casnici Lui, născuţi din durerea Mea, în dureri născuţi şi crescuţi prin ele până sus la cer, iar faţa acestora străluceşte ca şi faţa Mea, faţa celor îndureraţi ca Dumnezeu, căci durerea este adevărată, aşa cum fericirea nu poate fi, ci este ea doar nălucă şi nu rămâne şi nu se naşte din ea decât moarte. Cei îndureraţi însă sunt cei ce nasc şi sunt ca Dumnezeu, de o fiinţă cu El sunt, şi se descoperă ei din slavă în slavă şi sunt ai Domnului pe pământ şi pot în El şi pot ca El aceştia pentru slava numelui Lui. Amin.


***

Zidească-vă pe voi cuvântul Meu şi al sfinţilor Mei, o, fii ai oamenilor, că n-are cine să sufle peste voi de sus, decât Eu şi sfinţii Mei, spre înviorarea voastră înspre cer. Vin pe pământ cuvânt şi Mă port cu el peste voi ca să-Mi auziţi glasul şi să tresăriţi şi să vă apropiaţi de Mine, Domnul, şi Eu de voi, şi să ne întoarcem unii spre alţii, căci suntem despărţiţi. Păcatul din voi vă desparte de Dumnezeu, Mă desparte de voi mereu, o, fii ai oamenilor. Ascultaţi glasul Meu, care vă strigă spre patria cerească şi daţi-i putere peste voi, ca să vă vindecaţi de păcat şi de plata lui apoi. Eu, Domnul, am milă de voi. Suspinând vă strig şi vă aştept spre înviere. Vin cu sfinţii pe pământ şi grăiesc cuvântul învierii peste voi. Auziţi glasul Meu, auziţi-l voi! Stau în mijlocul neamului român cu cuvântul venirii Mele şi voiesc să înviez mai întâi acest neam şi să fac din el lucrare peste mulţi, care se vor scula din păcat.


***

omul este legat de pământ din pricina neascultării lui de Dumnezeu şi nu de altceva, căci cel ce iubeşte cerul, acela face cerul pe pământ cu el şi lângă el, prin dorul lui de Dumnezeu şi de sfinţi şi petrece cu ei pe pământ ca şi în cer şi leagă cerul de pământ, aşa cum sfinţii au ales petrecerea lor cât au stat cu trupul între oameni şi şi l-au supus pe el dragostei şi dorului de Dumnezeu, făcându-şi-l casă pentru Domnul pe pământ.

O, fii ai oamenilor, voi ce iubiţi pe pământ? Iată ce vă îndemn: iubiţi supunerea, şi veţi scăpa de apăsări şi de tristeţi şi veţi zbura spre Domnul cu inima din voi şi-L veţi iubi pe El dacă-L veţi gusta. Nu uitaţi că Domnul este adevăr, nu închipuire, că El este mai adevărat ca voi, mai mult şi peste tot întru toate, dar supuneţi-vă Lui întru toate, că pe pământ nu scapă de sine omul decât prin supunere, mereu supunere, dacă voieşte să fie mereu eliberat şi iubitor de Domnul apoi, căci Domnul este iubirea cea din om dacă omul învaţă bine ce înseamnă Dumnezeu cu el, şi sfinţii Săi apoi şi toate oştirile cereşti, slujitoare între cer şi pământ pentru Dumnezeu şi pentru oameni şi pentru toate cele ce sunt şi mărturisesc pe Domnul împărăţind între sfinţii Săi. Amin.


***

O, fii ai oamenilor, o, fiilor, când daţi pe cale de o măreţie, de o înălţime măreaţă, voi, cei care aveţi inimi mari şi simţitoare pentru cele măreţe la vedere pe pământ, vă înfioraţi, vă miraţi, vă bucuraţi când intraţi într-un locaş de biserică înalt şi plin de podoabele înfiinţate cu mână de meşter ca să atragă ele pe cei ce trec. O, iată-Mă pe Mine, Domnul, coborât în calea voastră cuvânt cu putere în el, plin de măreţie în cuvânt, pe cale de nori mergând spre voi şi cuvântând cu voi, iar voi nu tresăriţi ca atunci când daţi de ceva măreţ pe pământ în ochii voştri. O, iată ce înseamnă omul şi ce înseamnă Dumnezeu, căci omul se bucură, se minunează, se suie cu mintea şi cu privirea minţii şi a inimii, iar Domnul coboară, Se smereşte şi Se îndurerează că omul nu mai tresaltă să dorească întâlnirea lui cu Mine, şi n-ar tresări nici dacă M-aş arăta blând şi smerit în calea lui aşa cum sunt Eu şi numai Eu cu adevărat aşa, căci numai Dumnezeu este aşa la duh şi la înfăţişare, iar omul nu este aşa.

Naşterea Mea în om este cea mai mare minune, de care atât de mult s-ar bucura omul, mai mult decât păstorii de pe deal care au avut în faţa colibei lor în noaptea naşterii Mele oaspeţi cereşti, din cer cântându-le lor slavă şi cântare cerească şi vestindu-i pe ei de naşterea Mântuitorului lumii şi văzându-Mă ei apoi în iesle născut la Betleem.

Cu greu Îmi fac lucrarea Mea cea de la Tatăl dată s-o săvârşesc, cu greu, ca şi acum două mii de ani când am venit şi am crescut şi Mi-am cules ucenici şi am mers cu ei din loc în loc presărând semne şi minuni ca să-i atrag la Tatăl pe oameni, o, şi grea Mi-a fost povara neiubirii de la om. Chiar şi ucenicii Mă îndurerau când Eu atâta îi iubeam şi atâta îi învăţam să-Mi stea aproape, să-L poarte pe Domnul pe pământ, iar ei erau reci, şi dintre ei M-au îndurerat şi am răbdat de la ei, căci unul M-a trădat şi M-a vândut spre moarte, altul s-a lepădat de Mine, altul s-a îndoit întru învierea Mea, şi Eu le spusesem lor că întristat este de moarte sufletul Meu, dar ei nu ştiau de ce, nu ştiau că de la ei eram întristat, căci când aveau de vegheat pentru Mine ei s-au culcat să doarmă, iar Eu le-am spus: «Dormiţi de acum, căci stăpânitorul lumii vine şi Mă ia de lângă voi!». I-am trimis la culcare, căci M-am întristat de lipsa lor de putere şi de priveghere pentru Mine, şi durerea Mi-a fost mare, şi mare Îmi este şi acum când dau să iau naştere în om şi nu poate omul aceasta. Când văd omul cât veghează de mult pentru bucuriile lui idoleşti şi nu-l apucă somnul, Mă doare, şi dau să-l înduplec şi să-i dau lui alte bucurii, adevărate bucurii.

Voi face cu Tatăl privelişte cerească pe pământ şi-i voi arăta omului fericirea şi pe cei drepţi pentru ea, ca să se tânguiască toţi oamenii că n-au voit să ştie şi să caute fericirea şi locaşurile ei, de unde n-ar mai pleca nimeni dacă ar fi trimis pe pământ aşa cum Eu am fost trimis ca să duc pe umerii Mei chin şi suspin şi să întăresc prin suferinţa Mea locaşul celor fericiţi şi moştenitori fericirii pe care şi-au dorit-o în vremea aşteptării lor după ea, căci numai cei ce sunt fericiţi pe pământ cu frumuseţe din cer, numai aceia învaţă şi ajung apoi acolo unde ei privesc cu dor, şi fără de sfârşit este acolo fericirea. Amin.

Vin pe pământ cuvânt şi-l chem pe om spre fericire şi spre adevărul ei. Poposesc aici, la locul coborârii Mele, şi stau cu slavă de cuvânt înaintea celor ce vin cu colindele naşterii în ziua aceasta, iar bucuria Mea o doresc Eu lor. Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pace pe pământ, şi între oameni, bunăvoire! Cântarea îngerilor naşterii Mele o cânt şi Eu, Domnul, Cel născut în iesle pe paie acum două mii de ani, Cel slăvit de îngeri şi de toate puterile cereşti în noaptea naşterii, neavând Eu loc în casa de popas, ci afară pe paie, încălzit la pieptul Fecioarei mamă şi vegheat de Iosif cel blând şi de îngeri în faţa furiei regelui Irod, care căuta viaţa Mea.

Cuvântul Meu este trimisul Meu şi este cel ce trimite celor însetaţi de cer cuvântul Meu, mângâierea Mea lor în zi de praznic sfânt, praznicul naşterii Mele pe pământ. Amin, amin, amin.


***

Ziua mea de serbare între cei ce sunt mucenici după ceata lor cea din cer este aşezată de părinţi lângă praznicul Naşterii Tale, Doamne, şi mă uit pe pământ cu Tine la câtă idolie se închină oamenii în numele zilelor Tale de sărbătoare şi ale sfinţilor Tăi. Până şi creştinii care s-au vândut păcatului slujesc plăcerilor şi stau despărţiţi de Tine pentru plăcerile lor păcătoase, iar dacă Tu nu-i spui omului păcatul el îşi zice că nu este păcat păcatul lui şi că el este plăcutul Tău, iar Tu eşti Dumnezeul lui.


***

O, trebuie să-i spunem omului păcatul, Doamne, căci el nu-şi poate spune că e păcat păcatul lui şi-şi face mereu rost de păcat şi se mângâie cu el, cu diavolul, Doamne, căci păcatul este diavol şi-i face omului părere că este iubit şi că iubeşte, dar moartea nu iubeşte, ci ucide, Doamne. Eu sunt cel ce pot să-i spun omului aceasta, căci era cât pe ce să-mi fac căsătorie mai înainte de mucenicie când nu ştiam că voi fi mucenicit, ci numai Tu ştiai că-mi vei trimite aceasta, căci ai văzut că păcatul stă la pândă şi dă să mă ademenească şi să-mi păteze lumina şi pe Duhul Sfânt, al Cărui locaş eram, şi nu dădeam să-mi spun că e păcat şi că-L părăsesc pe Duhul Sfânt pentru păcat. O, inima omului este alunecoasă mult şi poate omul cădea şi din cer, chiar când e gata să pună al doilea pas după ce pe primul l-a pus, iar inima trebuie vegheată, Doamne.


***

O, este nevoie de bucurie pentru Domnul şi pentru om. Eu voiesc să fiu bucuria omului, iar el să dorească să fie bucuria Mea, puterea Mea cea pentru el. O, omule, iată ce trebuie să ştii! Tu, şi dacă eşti aşezat, şi dacă eşti greşit, tu bucură-te de Mântuitorul tău cu o sfială dulce şi sfântă, având înaintea ta pururea păcatele tale, pentru care tu ai Mântuitor Care S-a pus pe cruce pentru tine, iar tu nu te ruşina pentru ele, o, nu, ci smereşte-te şi scoală-te spre pedepsirea lor din toată inima ta, căci ai Mântuitor. O, cine-l face pe om să plângă? Păcatul poate aceasta. O, cum păcatul? Da, în faţa iubirii păcatul se supune şi-l face pe om duios iubirea şi plânge omul înaintea Mântuitorului său Hristos, Care spală păcatele lumii ca un Miel şi îl face pe om să spună duios: O, Mieluţ milos, Te-ai înfăţişat Tu în locul meu înaintea judecătorului satana, care mă învinuieşte. Eu sunt cel ce am greşit, iar Tu eşti Cel ce ai ispăşit, şi păcatul meu este pururea înaintea mea, dar şi Tu eşti pururea cu mine, Doamne, Mântuitorul meu, şi mi-ai plătit stricăciunile pe care le-am făcut.

Iată câtă duioşie şi putere pentru iubire poate prinde omul care conştientizează în toată clipa cât este de păcătos! Mai poate el să se despartă de Domnul apoi? O, nu! El simte pe Domnul în el petrecând prin frângerea inimii cea plină de căldură pentru Cel din cer Domn şi Stăpân al său, pentru Cel ce mântuieşte pe cel păcătos prin mila Lui cea pentru om.


***

Stau lângă Mine la masă de cuvânt cu arhiereii cei sărbătoriţi bisericeşte în cer şi pe pământ în ziua aceasta, şi e măreaţă învăţătura cea de azi şi e arhierească. O, hai să lucrăm pentru Tatăl şi pentru bucuria Lui de la om apoi, arhierei iubiţi ai Mei! Eu în voi, şi voi în Mine, precum între Mine şi Tatăl lucrează această taină şi unime, şi hai să ne facem cuvânt şi să hrănim cu el. Amin.


***

Una suntem şi noi în cuvânt, Doamne şi Împărat al nostru pe pământ şi în cer. Trebuie să spunem oamenilor cuvântul Scripturii cea de acum două mii de ani, care spune: «Cine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte». O, cum să facem să ia aminte toţi oamenii de ceea ce aducem noi acum spre înnoire în minţile lor şi spre împlinire în faptele vieţii, Doamne? O, le trebuie iubire oamenilor. În faţa iubirii păcatul se supune şi-l face duios pe om şi-l apleacă spre Tine şi caută apoi să se mângâie omul pentru ranele Tale de la el şi dă să Ţi le vindece, iar mângâierea Ta de la el i se face lui mângâiere şi mântuire, şi iată câtă putere are iubirea, Doamne!

O, dacă ar fi cu putinţă, Doamne, ne-am ridica spre lucru văzut şi am merge pe picioare văzut prin mijlocul oamenilor în lung şi în lat şi le-am spune lor despre această mângâiere de la ei spre Tine, şi de la Tine spre ei apoi, că n-au oamenii mângâiere, n-au, Doamne, n-au, căci ei stau condamnaţi sub păcat, iar păcatul ascunde sub el faţa lui cea urâtă şi duhul diavolului, care se face păcat în om. S-au supărat pe Tine dintre cei ce au auzit din gura Ta în zilele acestea că nu este om care să nu aibă în el demon, dar numai cine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, o, Doamne, şi aceasta trebuie să ştie omul şi să se umilească mult pentru neputinţa lui, iar din umilinţa lui apoi să odrăsleşti Tu înţelepciune pentru el şi să se aplece omul spre duh duios faţă în faţă cu Dumnezeu, cu Tine, Doamne, Care Te judeci cu diavolul pentru om ca să-l răscumperi înapoi pe om şi să nu mai fie omul locaş diavolului.

Iată, este mângâiere în durere, este şi pentru Tine, Doamne, este şi pentru om, numai să poată omul, numai să vrea el să zidească cetatea mângâierii. Duhul rău fuge de duhul mângâierii şi se zbate plin de teamă de două mii de ani, de când Tu ai promis că vei trimite duhul mângâierii, pe Duhul Sfânt Mângâietorul ca să fie pe pământ pentru mulţi din cei ce Te iubesc cu dor şi care-L pot împărţi pe El celor nemângâiaţi, celor îndureraţi de la păcat.


***

O, trebuie să slăbească duhul rău, căci noi, arhierei cu rangul înaintea Ta şi înaintea oamenilor atunci şi acum, rostim cuvânt asupra duhului rău să iasă mult şi să iasă mereu cu stricăciunea lui din oameni, să iasă şi să nu se aşeze cu lucrarea lui pe alte locuri, ci să-şi lase slăbită puterea şi să se stingă ea, căci toate sunt ale Tale, Doamne, peste tot, şi trebuie învăţaţi oamenii să nu mai dea putere diavolului, ci să-Ţi dea Ţie toată puterea şi să se lase ei cu adevărat botezaţi în cuvântul Tău în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi să nu mai iasă apoi din această baie şi să fie ei vrednici de cămăşuţă nouă, de iubire nouă, de viaţă nouă şi de veac nou pe pământ cu oamenii, Doamne. Să audă acum duhul rău ceea ce noi grăim cu Tine la masă de cuvânt în mijlocul poporului Tău de Nou Ierusalim, în cetatea Ta cea de azi pe vatra neamului român, unde Tu şi noi, sfinţii Tăi, aşezăm cuvântul învăţăturii vieţii. Nu este pe pământ şcoală, nu este, şi altceva este pe pământ sub acest nume. Şcoală pentru om este numai Domnul, numai Tu, Doamne, iar cine nu stă şi nu învaţă întru Tine, este de plâns. O, cum să vină la acest izvor oamenii când ei ţin la slava lor cea trecătoare, de parcă ea nu s-ar mai sfârşi? Se gândesc ei ce va fi cu ei după ce li se vor micşora voia şi slava şi puterea?


***

O, fii ai oamenilor, o, neam al lui Adam cel zidit de mâna Mea din pământ şi din suflare de viaţă, o, ieşiţi în întâmpinarea Mea, căci stau pe tronul slavei şi grăiesc vouă şi sunt înaintea voastră cu judecata faptelor. O, auziţi-Mă! Cuvântul Meu vine în calea voastră ca să vă dea putere să vă faceţi prin el fii ai lui Dumnezeu ca să scăpaţi de judecata cea pentru fapte, căci omul nu lucrează pentru Dumnezeu sau pentru om pe pământ, ci numai pentru sine, şi este păcat aceasta şi se strânge la plata cea pentru păcat. O, ascultaţi glasul Meu şi faceţi pace între voi şi Dumnezeu. Eu, Domnul, vă chem: pregătiţi-vă salvare! Vă ies în cale ca să vă sprijin Eu, căci v-aţi pierdut puterea să vă întoarceţi la Tatăl Dumnezeu. Am Eu de împlinit această filă de Scriptură ca să-i atrag la Tatăl pe toţi, dar câţi din ei vor vrea să creadă şi să caute cu ascultare de cuvântul Meu şi să se întoarcă şi să se dea Mie ca să-i dau Eu pe ei Tatălui curăţaţi de păcat şi albiţi prin sfinţenie pentru ziua slavei Mele ca să-i am nu numai pe toţi îngerii lângă tronul Meu, ci şi pe toţi oamenii să-i am, dar nu pentru rostirea peste ei a cuvântului judecăţii cea cu durere, ci pentru slava Mea cu ei, slavă ca a îngerilor Mei.

Eu, Domnul, sunt vasul milei Tatălui Savaot pentru tot omul, căci Îi este dor lui Dumnezeu de om. O, spălaţi-vă viaţa în acest vas, că Mă fac râu de cuvânt, apă curăţitoare pentru voi. Veniţi, o, veniţi şi faceţi-vă curaţi prin spălare în acest râu al vieţii, ca să vă pot spune şi în ziua Mea de slavă: «Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu şi moşteniţi împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii!». Când Eu am întemeiat lumea am întemeiat şi raiul şi toată legea lui cea sfântă, unde nu încăpea moartea cea prin păcat, dar omul cel aşezat în rai n-a rămas moştenitorul raiului, căci s-a tras afară pentru păcat, pentru neiubire de Dumnezeu s-a ales el, şi de atunci plânge după el iubirea cea părăsită de el, plânge raiul, plânge Dumnezeu după om, şi se face cuvânt lacrima Mea pe urma omului şi-l strig să Mă audă şi să Mă ia în casă şi să-i fiu lui Stăpân şi Mântuitor.

O, câtă iubire îi trebuie omului ca să se întoarcă la Mine şi câtă ură pentru păcat, ca să poată să se smulgă din această rădăcină şi să vină să-l aşez Eu în grădina cea gătită de la întemeierea lumii pentru cei iubitori de Dumnezeu!


***

Eu pe câţi îi aleg le fac şi trezirea, le fac şi spălarea, le fac şi hăinuţa cea nouă şi le dau lor duhul pocăinţei, prin care ei să Mă caute şi să Mă urmeze apoi, aşa cum s-a petrecut cu paşii celei azi pomenită între sfinţi, Maria Egipteanca, cea care s-a trezit cu putere din somnul păcatului şi şi-a căutat pentru tot restul vieţii vindecarea de păcat, luptând din greu împotriva acestui vrăjmaş, pe care omul, bietul de el, nu-l socoteşte vrăjmaş, ci bucurie a lui, dar el, păcatul, este moarte în om.


***

— O, Doamne, o, întărirea mea cea mare în ziua aceea când am dorit să mă despart de păcat şi tot timpul apoi! O, Milosul meu Salvator, mi-e dor să le spun fiilor oamenilor că iubirea pentru păcat îl face urât pe om, şi vede el aceasta numai după ce se lasă de această iubire, căci vin lacrimi din ochii inimii lui şi ai vederii lui lăuntrice şi nu-i mai trebuie lui nimic decât pe Tine apoi, pe Salvatorul lui din moarte, Doamne. O, Ţi-e tare milă de oameni! Ţi-e milă de păcătoşi, Doamne, aşa cum Ţi-a fost de mine milă. O, dă-le şi lor o zi de trezire aşa cum mie mi-ai dat, ca să pedepsească ei păcatul apoi, aşa cum el îi pedepseşte pe ei acum în însuşi trupul lor.


***

O, fii ai oamenilor, marea de păcate vă cuprinde de peste tot. Ridicaţi mâinile şi cădeţi în genunchi şi cereţi mila Domnului vouă, că este iad păcatul şi este în om. Vine dimineaţa, vine cuvântul lui Dumnezeu spre voi. Întâmpinaţi-i iubirea! Faceţi-vă fii ai lui Dumnezeu şi intraţi în rândurile celor ce au patrie cerul pe pământ şi bucuria lui. Umiliţi-vă mult şi frumos. Vă trebuie călăuză pentru aceasta, vă trebuie mereu, ceas de ceas, şi n-o veţi găsi în biserica cea din lume, care opreşte omul să vină la izvorul cuvântului lui Dumnezeu şi să se spele de păcat şi să vadă apoi omul calea şi pe Domnul cu el pe cale. O, vă trebuie voinţă şi putere pentru ea şi credinţă mare pentru acestea. Luaţi pe Domnul peste voi, luaţi cuvântul Său, care cheamă şi sfinţeşte voinţa omului. În curând vai şi iar vai celor ce stau departe de Dumnezeu şi de voia Lui! Amin, amin zic vouă, veniţi spre Domnul, că El vine, că El este milos! Vine Domnul cuvânt pe pământ la voi, vine să vă ia în arca Sa, în salvarea Sa. Amin.

— O, Eu sunt! Eu sunt Alfa şi Omega. Eu sunt Cel ce sunt, şi tot aşa este şi cel ce este cu Mine: el este, iar dacă apoi se duce de lângă Mine nu mai este. Strigă sfinţii la oameni să vină la Mine şi să se facă fiii oamenilor fii ai lui Dumnezeu ca să scape de usturimea pe care le-o pregăteşte păcatul. O, ce mari vor fi cei ce vor veni! Se vor ridica deasupra muntelui de păcate şi vor fi biruitori peste păcat şi mari vor fi, ca Maria Egipteanca. Ea s-a ridicat şi n-a mai căzut, căci a luptat stând deasupra păcatului ca să-l biruiască pe el, şi l-a biruit.

Eu sunt Cel ce sunt şi ies înaintea omului ca să-i ajut credinţa şi vederea şi puterea de a se face fiu al Meu. Ies cu poporul cuvântului Meu între oameni şi le spun lor că Eu sunt Cel ce sunt, Eu, şi poporul cuvântului Meu, şi le spun lor:

Pace vouă! Nu precum vă dă lumea vă dau Eu. Duhul lumii a luat pacea Mea de pe pământ şi a pus-o pe a lumii. Eu însă pacea Mea o dau vouă, numai să-i înţelegeţi gustul şi lucrarea ei. Amin.

Eu sunt Cel ce sunt. Pacea Mea o dau celor fără de pace. Pace vouă, celor ce doriţi după Domnul! Duhul umilinţei vă ajută să vă faceţi asemenea Lui, asemenea Fiului lui Dumnezeu, şi Îl veţi vedea pe El, căci aşa stă scris. Amin, amin, amin.


***

Iată, se naşte omul din păcat şi trăieşte zadarnic pe pământ şi-l doare apoi pe vecii că n-a înţeles prin toate pe Dumnezeu, pe Cel ce a făcut cerul şi pământul şi pe om apoi pentru această facere, măi fiilor. Şi dacă am grăit vouă, le grăiesc acum şi fiilor pământului şi le spun şi lor urarea învierii Mele.

O, fii ai oamenilor, o, copii ai pământului, Hristos a înviat! Eu Însumi, Eu, Domnul, Eu vă aduc salutul învierii Mele. Luaţi aminte, o, luaţi aminte că Domnul a făcut la început cerul şi pământul şi a dat pământul moştenire oamenilor, dar cerul, cerul cine-l moşteneşte? O, cine moşteneşte cerul, fii ai pământului? Dacă n-ar da cerul, ar avea viaţă pământul şi oamenii de pe el şi toată facerea care slujeşte vieţii oamenilor pe pământ? O, luaţi aminte de unde vine viaţa pe pământ. De pe pământ vine moartea peste oameni, dar din cer vine viaţa. Vă chem cu dor, vă strig cu jale, căutaţi-vă viaţa în cer, că din cer este viaţa, şi iată, se face cuvânt peste voi viaţa, căci scris este în Scripturi că la început era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul, şi Acesta era întru început la Dumnezeu şi toate printr-Însul s-au făcut, şi întru El era viaţă. O, Eu eram Cuvântul, şi dintru început eram la Dumnezeu, şi toate prin Mine s-au făcut, şi întru Mine era viaţă şi am dat viaţă facerii după ce am rostit cuvânt să se facă ea cer şi pământ, şi iată-Mă după două mii de ani de la învierea Mea dintre cei morţi rostind peste pământ acum: Hristos a înviat!, căci acum două mii de ani am venit pe pământ şi M-am făcut Fiul Omului şi am stat treizeci şi trei de ani între oameni, iar la sfârşit, după ce am stat cu ucenicii Mei trei ani şi jumătate, M-am lăsat apoi spre moarte pe cruce ca să pun la loc ceea ce omul a stricat în rai acum şapte mii de ani şi să-i dau lui prilej să se lase de păcat şi să se întoarcă la Dumnezeu, la Cel îndurerat după el, la Făcătorul lui, căci omul M-a părăsit de tot, şi încă din rai M-a părăsit.

Cu raiul vin după voi şi vă chem în taina lui şi vă ajut să iubiţi viaţa şi să părăsiţi boldul morţii, căci păcatul este moarte, o, fii ai pământului. Dar acum vin şi vă dau cerul moştenire dacă veţi vrea să Mă ascultaţi pe pământ, căci şi Eu am stat pe pământ, dar am ascultat întru totul de Tatăl Meu Dumnezeu, iar voia Mea era voia Lui, nu a Mea, şi am fost Fiul Tatălui Meu, că n-am ieşit dintru El pe pământ, ba L-am purtat în Mine de-a pururi precum El M-a purtat întru El, iar Eu am lucrat lucrarea Lui.

A murit Fiul Domnului, Fiul cerului a murit pentru voi acum două mii de ani, o, fii ai oamenilor, dar a înviat Domnul a treia zi şi S-a dat vouă Mântuitor. O, trăiţi şi voi înaintea Mea aşa cum am trăit Eu înaintea Tatălui făcând toată voia Lui, toată lucrarea Lui, şi nu veţi trăi zadarnic pe pământ dacă veţi asculta aşa. O, sculaţi-vă! Oricât aţi fi de păcătoşi Eu am putere de la Tatăl să iert, să şterg păcatele voastre şi să vă dau veşmântul învierii Mele, trupul şi sângele Meu, ca să fiţi vii apoi mereu, mereu, căci întru Mine este viaţă, o, fii ai pământului, dar faceţi-vă fii ai cerului pe pământ aşa precum am fost Eu, iar când pământul va intra la facerea lui cea nouă se va da vouă cerul cel nou de moştenire, iar în cer sfinţii toţi şi îngerii toţi stau şi aşteaptă să vină şi să moştenească cei mântuiţi, cei ce cheamă pe Domnul, căci scris este: «Între cei mântuiţi vor fi numai cei ce cheamă pe Domnul». Amin.


***

— Îţi fac sfinţii intrarea, şi ţi-o fac şi Eu, Verginica Mea. Suntem la masă aici. Să punem pe masă duhul înţelepciunii de sus, o, trâmbiţa Mea. Amin.

— Mi-e duhul tot o văpaie, tot o durere, Doamne. Erai cu mine pe pământ şi mă luai şi mă purtai pe căile rele ale oamenilor ca să le văd şi să le povestesc, şi mă durea şi mă înăbuşau căile oamenilor. O, ce dureros este să vezi din cer cât se iubeşte pe sine omul şi cât se hrăneşte cu păcat! Nu mai au oamenii nici o lege, nici o sfială, Doamne. Îşi pipăie trupul şi fac voia păcatului în însuşi trupul lor, că e tare căzut omul în iubirea de sine şi e tare, tare lipsit de frica de Dumnezeu, de dragostea de Dumnezeu.

O, dacă ai sta numai la Domnul cu mintea, omule căzut atât de rău, nu ţi-ar mai veni în minte lucrul cel rău, cel împotriva lui Dumnezeu în însuşi trupul tău. O, n-ai să găseşti nicăieri duhovnic ca şi acest cuvânt din cer şoptit peste tine ca să te înveţe din cer şi să nu mai iei de la om.

O, nu mai este trup feciorelnic pe pământ. Cad copiii cu părinţii lor, cad fraţi cu fraţi, cad bătrâni cu copii, cad bărbaţi cu bărbaţi şi femei cu femei, cad în păcat. Cad oameni cu alte trupuri care nu sunt oameni, cad în păcat, şi a înşelat păcatul toate fiinţele cu suflet viu. O, iată de ce iubim noi, cei din cer, pe cel cu adevărat poporul Tău, Doamne, şi voim să-l iubim până la sfârşit şi până peste vecii apoi, numai să stea lângă noi cel care s-a dat închinându-şi Ţie viaţa.


***

O, trebuie reparată greşeala ta, omule. Neascultarea ţi-a adus căderea din rai, iar acum trebuie să facem întoarcerea. Ai ascultat de femeie şi n-ai mai ascultat de Dumnezeu. Când omul este atras de femeie, aceasta este pentru că femeia este atrasă spre bărbat din pricina neascultării de Dumnezeu şi a ascultării lui de femeie. O, vino spre trezire, omule! Flutură îngeraşii între cer şi pământ şi lucrează în ajutorul tău ca să te laşi de păcat şi să treci din trup în duh, căci trupul nu-ţi foloseşte la nimic, decât la despărţirea ta de Dumnezeu, omule.

Iată, vremea postului vine în ajutorul omului. Postiţi de păcat, o, fii ai oamenilor! Postiţi de trup, căci trupul îl trage pe om de la Dumnezeu, îl trage în cele ale trupului. Fiţi senini la inimă şi la faţă, ca nu cumva să se bucure diavolul de postirea voastră cea trufaşă. Fiţi tainici între voi şi Dumnezeu, căci Domnul le dă har numai celor smeriţi.

Plânge omul cel zidit de mâna Mea la început, plânge înaintea Mea, şi iată ce-Mi spune:

— Doamne, Doamne, primeşte iarăşi ruga mea cea pentru tot omul, o, Doamne. Să fie cuminte omul, dar ajută-l să fie aşa, căci femeia a fost căderea omului din rai, şi aşa este şi azi, şi omul poate fără Dumnezeu, dar fără femeie nu poate, căci femeia a luat locul lui Dumnezeu în sufletul omului. Eu aşa am păţit, şi mi-ai ieşit înainte şi m-ai mustrat pentru aceasta, dar eu m-am împietrit, ca drept răsplată peste mine a păcatului trufiei, Doamne. O, dorul de mărire îl face mic de tot pe om, dar nu ştie omul aceasta, decât dacă-i spune cineva. Izgonirea mea din rai a fost după ce am ascultat de femeie, după ce am avut femeie pentru sufletul meu.

Să postească de femeie omul, o, Doamne, iar femeia trebuie să fie mai sălbatică, mai pădureaţă, mai rece prin acestea, mai puţină, Doamne, căci femeia se arată apropiată cu toate ale ei de cei din jurul ei, iar omului îi scade puterea cea pentru harul cel de sus.

O, să se înveţe cu Dumnezeu femeia, şi se va învăţa şi omul cu Dumnezeu. Să-I dea Domnului toată iubirea ei, nu să şi-o dea ei sau omului, şi aşa va face şi omul, dar ajută-l Tu pe el pentru această împlinire, o, Doamne.

Mi-e milă de Tine, Doamne. O, cât ai suferit şi cât suferi de la păcatul meu, lung de şapte mii de ani din om în om, lung păcatul meu, Doamne! O, iartă-mă, ajutându-l pe om să rămână de partea Ta, Doamne! O, iartă-mă, înviind Tu în om, o, Doamne! Amin.


***

Aşez cuvânt de binecuvântare pentru vremea postului mare, cel de dinaintea praznicului învierii Mele. Eu în fiecare an trăiesc iar şi iar ceea ce am trăit şi am îndurat acum două mii de ani, şi tot mereu împrospătez învierea omului peste cei ce Mă urmează iubindu-Mă şi făcând voia Mea în ei, dar prea mulţi sunt cei care nu Mă iubesc şi nu Mă caută pentru viaţa Mea în ei. Eu pentru aceştia plâng, plâng pe cruce, plâng, şi răstignirea Mea pentru ei este mereu astăzi. Plâng şi suspin pe cruce, mereu astăzi plâng pentru cei ce nu caută la crucea Mea.


***

Se pomeneşte bisericeşte în ceata cuvioaselor Maria Egipteanca, cea care a înviat din păcat când Eu, Domnul, am luminat mintea şi inima ei cu Duhul Cel dătător de viaţă cu Care am venit să lucrez şi să luminez pe pământ, şi i-am dat ei înviere şi lucrare apoi împotriva păcatului, că după înviere omul trebuie să lucreze mult şi mereu înviere în el şi despărţire de duhul lumii, care îl ispiteşte din urmă, şi multă, multă iubire de Dumnezeu şi unire cu Dumnezeu îi trebuie celui înviat, căci altfel nu poate omul să rămână viu după ce înviază din păcat.

Iubirea îl curăţă pe om de păcat, şi aceasta va grăi la masa cea de azi Maria Egipteanca, plină de dor de cuvânt în ea, plină de dor, căci S-a făcut Domnul iubire şi dor în ea, şi numai aşa a putut ea lupta cu moartea care stăpânise mădularele ei până ce s-a trezit în ea dragostea, care a trezit-o pe ea.

O, pace ţie, fiică luptătoare, pace ţie la masa Mea cu poporul cuvântului Meu cel de azi! Amin.

— Şi eu Îţi zic Ţie: pace Ţie, Iisus Hristos, Ţie şi numelui Tău cel frumos, Domnul meu, Domnul învierii! O, câtă înviere mi-ai dat! O, câtă milă ai arătat sufletului meu cel atât de păcătos şi trupului meu cel atât de abătut de la poruncile vieţii, Doamne! O, cât de bun eşti cu cei pierduţi de tot când Tu le ieşi în cale ca să le dai înviere, Doamne! Trăgeau din mine duhurile păcatului ca dintr-un stârv, şi Te-ai milostivit de mine, Doamne, şi m-ai scos din lume şi m-ai călăuzit departe de ea şi i-ai scăpat de păcatul din mine pe cei mulţi, cărora le ologeam puterea cea bună prin otrava cea dinăuntrul meu, şi care se făcea moarte în mulţi. Am slăbit atâtea suflete prin pofta din mine, care trăia cu multul în mădularele mele începând de la dorirea inimii, iar apoi mi-a rămas inima plină de jale în toată vremea mea din pustie pentru sufletele slăbite de mine în vremea desfătărilor mele trupeşti. „O, ce-am făcut asupra lor!“, aşa-mi spuneam, şi Te rugam pentru mântuirea mea şi a lor, Doamne.

Voiesc să-l rog pe om să se lase de păcat, să strig la toţi să vină după Domnul, să-L caute să le dea învierea şi ridicarea din păcat, căci omul se ascunde mult în el cu păcatul când vrea să nu i-l ştie ceilalţi, şi e în mare primejdie cel ce se ascunde. Eu nu m-am ascuns cu păcatul şi nu mi-a fost greu să mă arăt cu el şi nu mi-a fost greu să-mi recunosc păcatele înaintea Domnului şi înaintea tuturor, căci inima curată este cea care nu se ascunde în ea cu nimic bun sau rău, şi pe aceea o ajută Domnul cu dragostea cea de sus, căci de ar ascunde omul pe cele ce le iubeşte cu inima sa, o, nu se poate ascunde nici în el, nici în altul, căci duhul descoperirii lucrează mult din cer pe pământ, mult cât nu se suie la mintea omului cât lucrează acest duh, care scoate la lumină pe cele ascunse de om ori spre izbăvirea, ori spre osândirea lui.

O, bietul om, o, bietul om! Zice omul că înnebuneşte dacă nu ia din păcat, şi îi este dor de păcat şi de înşelarea de la păcat, dar el, omul, este nebun dacă iubeşte păcatul şi nu mai are cum înnebuni mai mult dacă are atâta dor de păcat, atâta neastâmpăr, atâta pribegie pe calea lui după păcat, şi e nebun de pribeag omul, iar păcatul este mai nebun, mai tare peste om cu cât omul este mai gol de ajutor, de Dumnezeu, Care-l ajută pe om împotriva păcatului, dar omul fuge de Dumnezeu şi fuge după păcat, săracul.

O, fii ai păcatului, căutaţi spre naşterea cea din nou, căci sunteţi pedepsiţi de păcat aşa cum am fost eu până la ziua învierii mele din păcat. E pedeapsă în voi păcatul. Vine Domnul pe pământ cuvânt şi vă strigă la El. Răspundeţi strigării Lui şi iubirii Lui, că El e Domnul învierii şi vă poate învia spre o viaţă dulce şi spre roade dulci ca şi El. Neascultării de Dumnezeu îi urmează păcatul, şi iată de ce cade omul în păcat. Nimeni să nu se mire de ce ajunge să facă păcat. Face pentru că nu ascultă ceea ce Domnul îi cere să asculte şi să facă. Nu este păcat mai mare ca neascultarea, iar după ea urmează păcatele ei. E vremea de post şi de rugăciune pentru izbăvire de păcate, iar oamenii n-au putere, n-au frică, n-au voinţă pentru această ascultare.

O, fii ai păcatului, ascultaţi, ascultaţi de orânduielile cele de la Dumnezeu şi de la sfinţii Lui. Puneţi în voi dragostea de Domnul, că de la ea şi cu ea vin toate bunătăţile ei şi vă va veni învierea şi va veni la voi harul, pe care Domnul mi l-a dat şi mie când m-a despărţit de păcat prin lumina Lui cea de sus, care m-a învăţat viaţa. O, lăsaţi-vă spre salvare, căci ea vă caută. Iubiţi postul de bucate şi de păcate, că de la păcatele voastre vin toate suferinţele de pe pământ, toate suferinţele voastre. Păcatul atrage mânia lui Dumnezeu şi pustietate atrage. Rămâne pustiu de oameni pământul când nu mai poate duce pe el omul şi păcatele lui.

O, fii ai păcatului, sculaţi-vă şi învioraţi pământul de sub voi făcând poruncile Domnului pe pământ! O, ce frumoase sunt de împlinit poruncile Domnului! Dacă vreţi să vedeţi rodul acestor frumuseţi trebuie să împliniţi cu dor şi cu iubire aceste porunci. Ele sunt poruncile vieţii, şi toate cele zece câte sunt, sunt cuprinse întru una: să iubeşti pe Dumnezeu şi pe aproapele tău. Iubirea este din cer, nu de pe pământ. Ea este cer, nu este pământ. O, ce fericiţi ar fi pe pământ oamenii dacă ar căuta cu mult dor şi drag să împlinească amănunţit poruncile vieţii! O, ce fericit ar fi Domnul să aibă ascultare de la om!

O, câtă înviere ar avea omul şi cât de înviat ai fi Tu în el , Doamne, dacă el ar iubi şi ar căuta să asculte şi să facă poruncile vieţii! Iată, Tu şi poporul Tău de azi, Doamne! O, dacă n-ai fi Tu cu ei, n-ar fi nici ei cu Tine! Dar Tu ai iubit mult şi ai zidit acest popor ca să faci bine oamenilor din mijlocul lui, că iată cât de mult şi bogat izvor s-a făcut cuvântul Tău peste pământ din acest loc binecuvântat, în care Tu şi cei din cer aveţi sălaş şi lucrare cerească între oameni! O, învaţă-i mereu, învaţă-i ascultarea de Dumnezeu, învaţă-i, Doamne, mereu, şi dă-le har şi lucrare cu har. Fă să se înmulţească peste pământ această lumină şi sună, Doamne, învierea şi vino, că iată, vii şi strigi, şi dă-le har celor ce dau să Te audă, că şi mie mi-ai dat, şi m-ai ajutat, Doamne, să lupt şi să Te am şi să Te păstrez al meu, Dumnezeul meu, iar Tu pe mine să mă păstrezi a Ta, că acesta mi-a fost dorul după ce duhul învierii l-am avut de la Tine peste fiinţa mea atât de pierdută până atunci.

O, slavă Ţie şi harului Tău peste pământ, Doamne! Cetele cereşti sunt slava Ta şi Te slăveşte slava Ta, Te slăvesc cetele cereşti, Îşi slăvesc Stăpânul, căci între cei din cer este ascultare şi este iubire şi este Dumnezeu. Amin.

— Iată învăţătură de înviere sun Eu, Domnul, prin sfinţii Mei, prin cei ce s-au izbăvit de păcat şi s-au sfinţit pentru Mine pe pământ! O, câtă ajutorare ai tu prin cei din cer alături cu Mine la masa Mea de cuvânt cu tine, poporul Meu! Te las spre odihnă de sub cuvântul Meu cel de azi şi Mă pregătesc să cobor cu mama Mea Fecioara şi să grăim cu tine, fiule, şi să grăim peste pământ şi peste popoare, căci de aici împart cuvântul Meu peste pământ.


***

Duhul Meu nu poate lua sfârşit, nu poate sufla în El nici un fel de furtună ca să-L stingă, ci, din contra, Duhul Meu Se tot aprinde, că despre El am spus Eu acum două mii de ani că foc am venit să arunc pe pământ şi mult doresc să se aprindă în mulţi de la unul la altul, că Mă doare când văd oamenii duhului lumii cum îşi aprind foc de la unul la altul şi fac ei voia diavolului pe pământ, şi grăiesc aceasta despre fumători, o, fiilor. O, câtă durere de la ei pe Domnul! Băutura şi fumatul, desfrânarea şi lăcomia de cele rele, care se nasc din acestea, doare la Dumnezeu acestea. Munţi de păcate apasă de la acestea asupra crucii venirii Mele şi grea e crucea Mea de azi!


***

— O, ce frumos, Tată al Meu, ce frumos este Fiul în Tatăl! Ce frumos Tatăl în Fiul, ce frumos! O, câtă desfătare a Duhului Sfânt în Tatăl şi în Fiul, între Tatăl şi Fiul! O, ce frumos! Numai cei din cer pot să se sature deplin de acest frumos sfânt, iar omul să se smerească şi să creadă şi să iubească aşa cum Domnul l-a povăţuit pentru iubire. Să vadă omul ce mare este Dumnezeu întru smerenia Sa, de la care omul să înveţe, căci Domnul este mare prin Treimea Sa şi nu poate omul să-şi înţeleagă neputinţa cea din însăşi fiinţa sa, care nu are în ea pe deplin lumina şi odihna Treimii lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.

Vai de treimea omului, vai! Ce iese din ea? Iese păcatul, care umple pământul peste tot. Omul nu se uită sfânt unul la altul, nu lucrează sfânt unul cu altul, şi vai de treimea omului, vai! Grăiesc şi spun această durere a Domnului, că doar, doar îl va face pe om să-şi vadă neputinţa şi duhul diavolului, care-l robeşte pe om spre păcat. E zi de serbare a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, dar această durere de la om spre Dumnezeu Făcătorul face parte din Dumnezeu, şi este Dumnezeu iubire şi durere, iubirea Îi este durere, iar durerea Îi este iubire. O, de ar înţelege omul durut câtă înviere îi lucrează durerea, câtă curăţenie, câtă spălare de păcat, câtă pregătire sfântă!

Nu uita, omule, câtă durere faci tu lui Dumnezeu. Poartă şi tu, poartă cu iubire, că Domnul poartă multă durere de la viaţa ta departe de Dumnezeu, departe, omule pribeag de Tatăl tău, Care-ţi aşteaptă întoarcerea şi umilinţa cea pentru ea, că numai ea te poate întoarce. O, nu-ţi mai căuta bucurii, nu mai râde, omule! Încearcă tu ca să vezi cât de dulce, cât de mângâietoare este lacrima umilinţei când Domnul poate să te pătrundă cu lumina Sa şi să facă în tine cerul cel nou şi pământul cel nou, în lumină să le facă, şi să aşeze apoi Domnul pe cerul tău soarele şi luna şi să-şi lucreze ele apoi lucrarea lor, strălucind prin ea.


***

Pe pământ e peste tot numai prăpăd. Duhul lumii a umplut văzduhul de lucrarea lui şi e strâmtorare peste tot pentru cei din cer. O, pe cine îl doare de Domnul pe pământ? Mai este cineva să plângă cu Domnul, Care plânge? O, nu mai este. Lumea râde şi se veseleşte şi se distrează şi are multe plăceri de trăit şi toate sunt minciuni, toate, toate. Omul trăieşte minciuna vieţii lui în vremea trupului lui. Altfel de trai nu mai are omul. Noi am fost în durere cu viaţa de când ne-am născut cu trupul şi până ne-am întors în Tatăl, o, Doamne Mieluţ. Dorul omului pentru viaţă mincinoasă l-a făcut pe el să ne ia viaţa noastră de pe pământ ca să nu mai stăm în calea omului cel plin de plăceri, iar noi suntem ai durerii pe care nu vrea omul s-o poarte. Stăm sub durere de la om şi pentru om, căci noi nu suntem din lumea aceasta, iar lumea oamenilor face numai dureri lui Dumnezeu şi celor ce iubesc pe Dumnezeu pe pământ, şi care nici ei nu sunt din lumea aceasta, căci au ales să fie ei ai celor nevăzute ale Tale şi nu să fie cu cele ce se văd, atât de trecătoare ele.

Te-am mângâiat, o, Doamne, în ziua mea de sobor între sfinţi. Mângâ­ierea mea ai fost şi eşti numai Tu. Ai plâns cu mine, iar eu am plâns cu Tine, căci eu pentru Tine m-am născut şi am fost şi sunt. Cu Tine şi de Tine am avut şi am parte pe veci. O, ce bine e cu Tine şi lângă Tine! Ferice celor ce trăiesc pentru Tine şi nu pentru ei pe pământ, Doamne! Ferice celor ce plâng cu cei ce plâng, cu cei din cer, care plâng pentru cei de pe pământ! O, cât de multă fericire îşi pot lucra cei de pe pământ dacă voiesc, fericire care rămâne, şi cu care ei pot fi pe veci apoi! O, ce bine îi este celui ce plânge cu Tine şi pentru Tine pe pământ, aşa cum eu mi-am petrecut viaţa mea până la capătul ei spre cer, o, Doamne!

O, fii ai oamenilor, şi voi, fii ai lui Dumnezeu, priviţi la mine şi învăţaţi, o, învăţaţi taina tânjirii după Dumnezeu! Viaţa mea cea după trup este judecătoare pentru tot omul de pe pământ. Nimeni nu poate scăpa de această judecată. O, faceţi-vă rost de scăpare, căci plata cea bună sau rea pentru viaţă este plată veşnică.

O, pune, Doamne, putere de pătrundere în oameni peste tot cuvântul meu de azi în sfatul Tău cu mine, şi al meu cu Tine, şi trimite Tu această putere cerească în lucru peste oameni, ca să caute ei adevărul vieţii şi să scape de robia trupului şi să nu-şi mai aibă de stăpân trupul, căci carnea şi sângele nu pot ajunge în cer. O, dă-i, Doamne, omului înţelepciune din cer, căci s-au sfârşit toţi oamenii din lipsa înţelepciunii de sus pe pământ! Fă-i pe oameni să afle cuvântul şi izvorul Tău de cuvânt şi dă-le lor apa aceasta! Aşa Te rog eu în ziua mea de sobor între sfinţi, Domnul meu Mieluţ. Amin.

— O, suntem flămânzi, Noi, cei din cer, Botezătorule al Meu, ucenicul Meu. Eu, Domnul, plâng cu cei ce plâng, plâng cu sfinţii Mei. Mi-e dorul flămând şi Mi-l mângâie sfinţii. Îmi curg lacrimi şi-Mi cad pe pământ, căci pământul Îmi este aşternut şi-Mi înghite lacrima, căci omul Îmi închide uşa şi nu poate cu lacrima Mea peste el, dar poate să le dea de plâns celor din cer.

Mă pregătesc să grăiesc poporului cuvântului Meu şi să împart cu el lacrima Mea şi să-l învăţ să plângă pentru Mine şi cu Mine, căci scris este: «Plângeţi cu cei ce plâng şi bucuraţi-vă cu cei ce se bucură!», căci numai după plâns vine bucuria, numai după ploaie e curat seninul şi e mult primenit. Amin, amin, amin.


***

Îi spun omului că nu numai prin suferinţă mai poate Domnul să-l cureţe de păcat şi să-i pregătească scăpare şi mântuire şi viaţă de veci, dar şi prin pocăinţă poate omul să-L dobândească pe Domnul de iubire a sa, de milă şi de iertare a sa. De aceea vin şi vă îndemn spre pocăinţă, o, fii ai oamenilor. Vin cu sfinţii Mei şi strig la voi: Pocăiţi-vă! O, pocăiţi-vă, căci proorocul Ilie i-a ocrotit de sabie şi de foc pe cei care s-au apropiat de el cu pocăinţă, dar nu i-a cruţat pe cei care au căutat după el cu vicleşug.

O, fii ai pământului, ispăşirea păcatelor prin pocăinţa omului aduce peste om iubirea de Dumnezeu şi darul credinţei şi lucrarea acestui dar, şi se face omul ajutor Domnului, aşa cum un căluţ se face ajutor stăpânului său şi-i poartă sarcinile şi i se supune cu ascultare ca să-l înveţe pe om cum să fie şi el cu Dumnezeul său. O, vine vremea lucrului cel mult peste pământ al sfinţilor Mei şi vor vedea cu multul cei ce păcătuiesc mânia cea pentru păcate, şi dacă vor avea vreme, se vor întoarce cu viaţa lor spre Domnul, iar sfinţii Mei îşi vor face ucenici din cei ce se întorc din robia păcatului. Amin.

— La masa Ta de azi cu sfinţii, Doamne, şi cu poporul cuvântului Tău eu privesc cu râvnă peste pământ şi-Ţi înţeleg mila de oameni, dar şi Tu înţelegi mila mea de Tine, o, Doamne. În timpul trupului meu pe pământ mi-ai dat darul proorociei şi am lucrat cu el peste cei mari şi peste cei mici, şi lucram cu râvnă pentru Tine şi stăteam de partea Ta, Doamne. Pe cei mari îi mustram pentru păcat, iar pe cei mici şi firavi îi făceam prooroci pentru Tine, că mila mea de Tine mă mistuia cumplit şi nu scăpam de această durere niciunde şi nicicum, durere care mă făcea să-i pedepsesc pe cei ce Te dispreţuiau prin păcat, căutând să uite pe Dumnezeul Cel adevărat şi să-şi facă idoli, cărora să le aducă închinarea cea mincinoasă a lor. Mă uitam cu inima zbuciumată de întristare ce poate face femeia pe pământ peste cei mari şi peste cei mici, şi spuneam: Vai celor ce petrec cu femeile, vai! Vâlvătaie de foc spre păcat se aprinde în om la vederea femeii. Vedeam pe regele vremii cum căuta să-L uite pe Domnul. Şi-a luat regele femeie de alt neam şi a jucat în struna ei şi a idolilor ei, pe care regele îi înălţa ca să atragă poporul spre închinare la idoli, iar eu sufeream zbuciumat.

Iată, una este să stea omul cu femeie, şi alta este să petreacă cu femeile, şi vai celor ce petrec cu femeile, vai! O, m-am aprins cu totul împotriva acestui păcat şi am adus pedeapsa peste pământ în vremea aceea. Am zis ploii să nu mai iasă, ba nici rouă să nu mai fie, ci să fie arşiţă peste pământ trei ani şi jumătate. Am spus aceasta regelui, doar, doar va căuta el spre pocăinţă şi spre oprirea fărădelegii care depărta pe oameni de Dumnezeu. Le-am arătat apoi milostivirea şi am dat drumul ploii şi am lucrat minune văzută în ziua întoarcerii ploii peste pământ.

O, Te-am întristat acum, cumva. Mai înainte de apropierea zilei mele în cer şi pe pământ am pregătit certare cu ape mari peste pământul şi neamul român, dar oamenii se îmbată de băuturi tari, Doamne, şi aceasta înseamnă slujire la idoli şi depărtarea tot mai mare de Dumnezeu a lor. S-au înmulţit cârciumile şi păcatul beţiei şi petrec oamenii ameţiţi din pricina băuturii. Vai celor ce pun băutură pe limba lor, vai! Băutura înseamnă desfrânare, Doamne. La ce ar trebui de altceva să bea omul şi să se ameţească? Înveselirea inimii omului din pricina vinului şi a altor băuturi, îi aduce lui, iată, plată după faptă. O, nu mai poate omul să dea de la el vinul şi femeia!

Mi-e milă de Tine, Doamne. Te văd cât rabzi, cât suferi, Doamne, cât eşti de părăsit şi de uitat şi de neiubit de om. Păcătuiesc prea mult oamenii, Doamne. O, mie mi-a fost milă de Tine şi m-am ridicat să pedepsesc pe cei ce păcătuiesc împotriva Ta şi a vieţii lor şi întristându-Te adânc.

O, se miră cei din cătunaşul acesta, unde Tu Ţi-ai aşezat colina cuvântului Tău, că aici Ţi-ai întins Tu mâna şi ai ocrotit şi ai miluit şi ai purtat de grijă, şi văd oamenii slava aceasta a Ta. O, de-ar merge şi ei spre pocăinţă pentru păcat, Doamne! Aş vrea să-i îndemn pe fiii poporului Tău de la izvor să-şi caute vreme şi pentru cei din jurul staulului Tău de cuvânt. Tu dai să-i ajuţi pe ei să poată şi să-şi întindă mila spre cei străini de Tine cu viaţa lor, şi va veni vremea să aibă mulţi nevoie de această mângâiere, pe care o cobori Tu aici.

O, voiesc să ajut şi eu la pocăinţa oamenilor, Doamne. Nu voiesc să Te mâhnesc, dar mi-e milă de Tine când oamenii păcătuiesc împotriva Ta şi a vieţii lor. O, Stăpânule al vieţii, să nu mai aibă oamenii ce bea şi ce mânca împotriva voinţei Tale şi a sfinţeniei pe care Tu o aştepţi să fie în oameni. Vai celor ce beau de plăcere! Vai celor ce-şi pun nădejdea în vin! O, iată ce a făcut omul din rodul strugurelui, Doamne!

O, opriţi-vă de la băutură şi de la plăcerile ei, voi, fii ai pământului! Nu mai umblaţi ameţiţi de vin înaintea Domnului! Vine Domnul cu sfinţii Lui, şi lucrează pe pământ şi peste voi sfinţii Domnului. Căutaţi cu sfinţenia, supuneţi-vă Domnului, că stă la uşi urgia cea pentru păcat! Strig la voi ca să vă întorc inimile spre Domnul. Nu este pace fără Domnul. Fără El cu voi vine blestemul peste pământ. Iată-L cuvânt peste voi pe Domnul! O, unde vă veţi ascunde de răspuns că aţi ştiut ce voieşte Domnul şi ce grăieşte El, iar voi aţi lucrat împotrivirea? O, veniţi spre pocăinţă ca să scăpaţi de mânia cea pentru păcat! Lăsaţi voia satanei! Nu daţi voia Domnului pe voia satanei, nu fiţi îndărătnici, fii ai pământului! O, aplecaţi-vă, căci Domnul este aproape. Amin.

— Eu, Domnul, împrăştii cuvântul Meu peste pământ, iar cine îl cunoaşte şi nu-l împlineşte, el va vedea. Amin.


***

Mucenicul Pantelimon a fost plin de darul milei prin faptele lui pentru semeni, iar Eu, Domnul, l-am numit pe el cu nume din cer şi i-am dat acest nume: Pantelimon, adică suflet mult milostiv, mult îndurător, iar Eu, Domnul, îi trimiteam lui împliniri şi vindeca el pe cei suferinzi, de s-a strâns apoi atâta duşmănie peste el din partea celor ce nu puteau vindeca la fel de minunat pe cei ce sufereau, pe cei ce căutau doctori pentru vindecarea lor.

O, vindecătorule mare, bucură-i pe sfinţi în ziua ta de sobor între cei din cer. Eu, Domnul, binecuvintez grăirea ta acum. Amin.

— Tu, Doamne, binecuvintezi pe cei ce Te binecuvintează şi îi sfinţeşti pe cei ce se sfinţesc pentru Tine, pe cei ce Te iubesc cu dor. Dorul de Dumnezeu îl sfinţeşte pe om, îl face una cu Tine în vremea dorului. Se face o lacrimă cu Tine cel ce plânge după Tine cu dor, şi se face el împărăţie a Ta, şi ce frumos este un aşa om, ce frumos, Doamne! Le spun la toţi oamenii de pe pământ că nu sunt frumoşi dacă nu Te iubesc pe Tine, pe Cel frumos. Nu sunt frumoşi oamenii dacă nu Te doresc pe Tine în ei, şi pe ei în Tine, Doamne. Le spun la toţi că oglinda lor îi minte în toată vremea şi îi pedepseşte pe toţi la neiubire, o, Doamne. O, vai celui ce se iubeşte pe sine făcându-se oglindă mincinoasă pentru sine şi pentru cei pedepsiţi de neiubire! Vai celui ce se face rătăcire pentru cei ce nu ştiu să meargă veghind împotriva deşertăciunii vieţii! O, cum să-şi vegheze aceştia viaţa, când ei au atâtea oglinzi în jurul lor? Când apare în mijlocul lor un om frumos, un om cu Tine înăuntrul lui, toţi cei înşelaţi de oglinda lor sar şi se înfurie pe cel frumos, căci îşi văd ei atunci urâţenia lor în oglinda cea curată dinaintea lor, în cea care arată faţa cea descoperită a omului cel dinăuntru şi cel din afară. Eu, Doamne, eram frumos, eram al Tău, eram cu Tine şi s-au speriat de urâţenia lor cei ce m-au aflat al Tău. Au dat atunci să se creadă că ei sunt cei frumoşi şi că eu sunt cel urât, de vreme ce ei nu ştiau ce este frumuseţea, nu ştiau taina oglinzii omului, o, nu ştiau. Le-am arătat că-şi pot vindeca urâţenia şi faptele lor păgâneşti, dar împăratul vremii era mult prea urât, era vândut urâţeniei, iar de ruşinea aceasta de pe chipul lui înaintea oglinzii m-a luat şi m-a ascuns dinaintea lui şi dinaintea oamenilor, dar cei săraci cu duhul au avut prilejul să vadă atunci în mine frumuseţea vieţii şi au tânjit mulţi să fie frumoşi şi ei, şi mult s-a semănat prin mine atunci sămânţa cea bună pentru viaţa oamenilor, şi au crezut mulţi în Stăpânul meu Cel frumos, în Tine, Doamne Iisuse, iar eu m-am mângâiat mult pentru cei ce Te-au aşezat în ei de iubire a lor şi de dor, Doamne.


***

O, au sfinţii durere în cer, căci unde nu este ascultare de Dumnezeu pe pământ se strică multe şi se repară greu apoi. În zi de început de an bisericesc şi creştinesc, vin sfinţii să grăiască peste oameni despre lucrarea mântuirii. Sfinţii Mei au ca sărbătorit în ziua aceasta în mijlocul lor pe Simeon Stâlpnicul, după numele lui bisericesc şi după lucrarea vieţii lui pe pământ, căci el s-a mutat din casa părintească în vremea tinereţii şi şi-a făcut loc de stat pe o zidire subţire în lăţime şi mare în înălţime, patruzeci de coţi, adăugând el mereu la ea, mai întâi şase coţi, apoi iarăşi şase, apoi zece şi paisprezece şi tot restul ei până la patruzeci de coţi sus de lume, sus de pământul oamenilor, şi de acolo ridica el rugăciuni mai sus, şi pe mulţi îi vindeca numai cu cuvântul, dar numai după ce aducea rugăciunea lui la Dumnezeu. Mai bine de patru sute de ani trecuseră de la venirea Mea cu trupul pe pământ prin naşterea Mea din mamă Fecioară, când a venit pe pământ cu viaţa sa acest ucenic al Meu, Simeon Stâlpnicul, cel care a trecut suta de ani cu viaţa sa pe lume şi a căutat în toată vremea calea mântuirii, pe care cu rugăciune a cerut-o încă din tinereţea sa, şi s-a văzut el apoi săpând pentru temelia unei zidiri, şi apoi a ostenit şi s-a odihnit, când glas ceresc i-a grăit de deasupra: Sapă, sapă mai adânc! Iar şi iar a săpat el apoi, până ce iar a auzit glas cu poruncă de sus: Destul! Zideşte acum, că fără de stăruinţă nimeni nu zideşte nimic.

Când omul se duce la o serbare mare şi mult dorită şi mult aşteptată de el, se duce cu sufletul la gură, cu inima plină de dor şi de fior, dar când ştie că într-o zi va sta faţă în faţă cu Domnul zilelor, nu-i mai este omului dor şi fior. Iată cât s-a gândit acest sfânt la ziua când va sta în faţa Domnului cu viaţa sa şi cu lucrarea ei! El s-a ridicat sus, deasupra lumii şi deasupra păcatului care-l îmbie pe om pe pământ, căci el s-a uitat cum a fost omul cel de la început, cum s-a lăsat îmbiat acela spre păcat şi cum a venit apoi despărţirea lui de Dumnezeu, Care pe toate le ţine în palma Sa. Sfinţii Mei au fost cei care au luat povaţă de la toate cele desluşite de Scripturi şi au căutat apoi să lupte pentru viaţa lor cu Mine între oameni, căci viaţa pe pământ este grea şi este ameninţată de păcat, fiindcă la începutul lumii s-a lăsat peste oameni patima desfrânării, dragostea cea diavolească între om şi om, şi toată această stricăciune a venit pe pământ din pricina neascultării de Dumnezeu a omului cel de la început, iar sfinţii Mei au plâns pe pământ pentru această stricăciune de peste om, şi mult s-au nevoit împotriva ei, ba unii nu se spălau toată viaţa, şi făceau aceasta ca să se apere de această patimă, care pătează dinspre om pe Domnul Cel curat, pe Domnul Cel sfânt, pe Cel ce suferă de şapte mii de ani de la om această neagră pată dintre om şi Dumnezeu.

Am spus acum două mii de ani, şi tot aşa spun şi azi: «Eu milă voiesc, nu jertfă voiesc de la om.». O, aştept milă de la om. Să-i fie omului milă de Mine, de durerea Mea cea de la păcatul lui, că l-am pierdut pe om din pricina poftei lui de păcat. O, ţi-e poftă de păcat, omule, ţi-e poftă mereu, dar milă de Mine nu-ţi este, nu-ţi aminteşti de ea ca s-o lucrezi între tine şi Mine, că Eu plâng de şapte mii de ani pentru păcatul tău, cu care-L înşeli pe Dumnezeu şi pe om. O, ia de la Mine povaţă şi luptă-te ca să scapi de păcat, căci păcatul te biruieşte mereu, şi tu nu lupţi ca sfinţii care au căutat în toată vremea lor de pe pământ calea mântuirii, calea Domnului, pe care este sfinţenie şi nu păcat.

O, dacă vrei, omule, să lupţi şi să te păzeşti de păcatul pânditor de peste tot ca să te capete de partea stăpânului lui, de partea diavolului, ai grijă cum umbli pe lume şi prin lume, ai grijă, omule care cauţi salvare, care alegi să lupţi. O, dacă umbli, şi mai ales dacă umbli printre oameni, pe lângă oameni, ţine pe cineva în toată vremea pe lângă tine, ca să ai noroc împotriva păcatului desfrânării, pentru care omul se ascunde ca să-l facă. O, ascultă-Mă cum Eu te învăţ, că dacă umbli singur îţi dă diavolul de lucru, îţi iese în cale şi-ţi dă de lucru minţii şi inimii apoi, aşa cum a dat celor de la început, pe care doar i-a încercat din voia Domnului ca să le vadă Domnul alegerea pe care o fac ei, dar ei au ales neascultarea de El şi s-au tras cu ea la întuneric şi s-au pitit apoi de Dumnezeu, căci şi-au simţit în ei rodul neascultării, păcatul, şi au aşezat ei atunci pe pământ patima desfrânării, cu care au luptat apoi veac după veac sfinţii Mei, cei care au pedepsit în însuşi trupul lor această patimă omenească şi diavolească.

O, aveau sfială de Dumnezeu sfinţii Mei. Se făceau mici de tot când îşi făceau nevoile pe pământ după ce mâncau. Se sfiau de Dumnezeu şi de îngeri şi de oameni şi se lăsau în jos cât puteau şi se acopereau şi nu-şi atingeau trupul. O, nu făceau ei cum fac toţi oamenii cei fără de măsură de sfială în faţa lor înşişi şi în faţa Domnului, ci se păzeau sfinţii Mei cu paza cea împotriva patimii care zburdă în oameni şi îşi spuneau unii altora această învăţătură sfântă, şi nimeni nu ştia această taină, pe care ei şi-o împărţeau ca să fie prin ea păziţi de păcat. Sfinţii se lăsau în jos, iar oamenii stau în sus, şi s-au deprins urât să facă această nevoie a lor pe pământ, pe pământul care poartă pe el toate păcatele şi toate purtările cele fără de sfială ale omului faţă de pământ şi de cer. Au fost între sfinţi nevoitori mari dintre cei care nu se spălau toată viaţa, numai să nu-şi atingă trupul, numai să nu se vadă sau să nu se ştie goi înaintea Domnului, şi luptau, sărăcuţii de ei, luptau cu diavolul, luptau cu trupul şi cu diavolul, căci diavolul lupta împotriva lor pentru că erau ei sfinţii Mei, iubiţii Mei, şi pentru că Eu eram Iubitul lor, Stăpânul lor, înfricoşător la vedere pentru slava Mea cea mare, pe care atâţia sfinţi au avut dat s-o vadă. O, ce cuminţi erau ei! Ce cuminţenie aveau înaintea lui Dumnezeu, a Celui nevăzut! O, unde pentru Mine, unde mai văd Eu această grijă mare la om împotriva diavolului, care îl luptă pe cel ce se alege pentru Mine pe pământ?


***

O, iată, îi trebuie omului har de la Domnul ca să se facă sfânt şi ca să se păstreze aşa şi ca să lupte aşa cum au luptat sfinţii, şi plângând au luptat, şi aveau har cei ce iubeau aşa. Sfinţii Mei au în sărbătoare în cer pe Simeon Stâlpnicul, pe cel ştiut de istorie cel dintâi stâlpnic care s-a despărţit de lume suindu-se sus, deasupra ei, şi vieţuind aşa cu viaţa sa. Cu ardoare doresc sfinţii să grăiască peste pământ acum prin glasul celui sărbătorit în ziua aceasta între sfinţi. Binecuvântată să fie grăirea sfinţilor Mei prin purtătorul de cuvânt pentru cei sfinţi, pentru cei din cer. Amin.

— Stăm înaintea Ta, Doamne, stăm ca şi pe pământ înaintea Ta, cu sfială stăm şi în cer înaintea Ta, căci cu sfială ne-am purtat faţă de Tine pe pământ, Doamne al slavei. Înfricoşătoare Îţi este slava, că este mare, Doamne, iar cei ce au văzut din ea s-au înfricoşat şi au trăit aşa pe pământ înaintea Ta şi s-au luptat să nu-Ţi umbrească slava între ei şi Tine, s-au luptat din răsputeri, dar de Tine nu s-au despărţit nici măcar din pricina păcatelor lor, o, Doamne.

Am fost călăuzit de Duhul Tău pe pământ ca să las o pildă între oameni. Am căutat de tânăr calea mântuirii, că n-am iubit lumea, o, n-am iubit-o, Doamne, fiindcă aşa ai voit Tu cu mine pe pământ. Nu ştiam unde să caut: în sus sau în jos, nu ştiam cum să-Ţi plac Ţie mai mult. Am început să sap şi să mă umilesc săpând în jos ca un om, iar Tu m-ai umbrit cu harul Tău în vremea trudei mele şi m-ai povăţuit să sap în sus, să zidesc ceea ce am săpat în jos, şi cu aceeaşi trudă să lucrez. M-am suit sus apoi, după ce am zidit în sus cât am săpat în jos, şi am rămas acolo cu viaţa mea, iar Tu m-ai umbrit şi m-ai arătat oamenilor, şi se cutremurau cei din vremea mea când vedeau cât călcam peste mine şi cât Te înălţam pe Tine în mine, bunul meu Povăţuitor, milosule Stăpân al umilinţei mele. O, mult, mult de tot trebuie să muncească omul pentru calea lui cea mântuitoare, de lume şi de trup izbăvitoare, o, Doamne. O, puţin, puţin de tot munceşte omul pentru Tine ca să-i dai Tu apoi şi mântuire.

M-ai făcut apostol peste oameni prin viaţa mea cea pentru Tine zidită cu trudă de nevoinţa mea înaintea Ta, Doamne. O, cum să povăţuiesc mai sfânt pe om ca să ia cu bărbăţie şi cu frică de Dumnezeu lucrarea lui cu Dumnezeu şi pentru Dumnezeu? Tu pentru Tine ai zidit omul, nu pentru el l-ai zidit, Doamne. A lepădat omul încă de la început ursita lui cea de la Tine şi s-a făcut slujbaş păcatului din el, stârnit în el prin neascultarea lui de Tine, Făcătorule a toate, văzute şi nevăzute câte sunt.

Începutul sfinţilor stâlpnici am fost pe pământ înaintea oamenilor, şi am venit la Tine şi la sfinţi odată cu începutul anului creştinesc şi duhovnicesc, în ziua întâi a lunii întâi din an. Am venit rod copt şi m-ai aşezat pe masa Ta, la masa Ta cu sfinţii şi văd din cer pe pământ acum împreună cu sfinţii Tăi, cu toţi cei care văd cu Tine din cer pe pământ peste tot.

O, mare este lucrarea Ta de azi, mare, Doamne, şi se cutremură sfinţii de măreţia ei din cer şi de pe pământ. Eşti atât de blând pentru apropierea Ta cu omul când vii şi cuvintezi cu glasul Tău de azi. Blând, Doamne, blând faţă de măreţia Ta, văzută de sfinţii Tăi. O, ce mare este slava Ta în cer şi pe pământ, slavă pe care omul n-ar putea s-o privească şi să nu se prăbuşească sub ea! Tu însă eşti atât de blând, atât de bun şi blând, atât de mic Te laşi, pe cât eşti de mare, o, Doamne, şi iată, vii pe pământ cuvânt şi grăieşti cu omul aşa cum grăiai şi în rai, şi dai de ştire cuvântul Tău, care trebuie ascultat de om, Doamne.

Voi, cei care doriţi după Domnul pe pământ, luaţi aminte la glasul Domnului şi nicidecum la glasul vostru. O, nu faceţi ca omul cel din rai, care în loc să-L asculte pe Domnul a ascultat de om, şi unul pe altul s-au tras cei doi dinaintea Domnului şi au căzut pe pământ apoi, şi e de lucrat mult cu viaţa ca să I-o daţi înapoi Domnului, de la Care o aveţi în dar, şi pentru care Îi sunteţi Lui datori cu viaţa. O, ascultaţi glasul Domnului! Vine Domnul pe pământ cuvânt. Pentru voi vine. Vine Domnul să vă scape de întuneric şi de păcatul cel întunecat. Lăsaţi-vă temple sfinte să fiţi cu trupul vostru, că are Domnul nevoie de odihnă în voi. Luptaţi lupta cea pentru viaţa de sus în voi şi nu daţi de la voi lupta, că e scumpă viaţa şi preţul ei, e cât vecia de scumpă viaţa pusă de Domnul în om. Ridicaţi-vă deasupra lumii şi a duhului lumii. Se poate aceasta prin voinţă, căci lumea este numai păcat. Mângâiaţi-vă trupul cu uneltele asprimii cea împotriva vrăjmaşului omului, şi mângâiaţi-vă duhul cu blânda adiere a Domnului şi cu darurile Lui cele scumpe. Şi, în sfârşit, mângâiaţi-vă sufletul, mângâiaţi pe Domnul în voi, pe Cel de la Care aveţi viaţa în trup. Trupul omului a căzut din rai pe pământ acum şapte mii de ani, iar pe pământ e război, e front de luptă asupra vieţii cea de sus a omului, dar voi, oameni, naşteţi-vă de sus şi veţi fi de sus şi veţi birui în război împotriva armelor vrăjmaşe, căci Domnul a biruit pentru voi.


***

O, nu ştiu cum să-i mângâi pe toţi de pe pământ şi să le dau nădejde la toţi. Caut să le ies în cale cu cuvântul şi să afle de Mine că vin cuvânt pe pământ şi să-l ajut pe om, şi să fac un Ierusalim în fiecare inimă care primeşte pe Domnul.

O, fii ai lui Dumnezeu, şi voi, fii ai oamenilor, aplecaţi-vă spre iubirea Mea şi fiţi blânzi şi smeriţi cu inima şi fiţi duioşi între voi şi Mine, căci voi aveţi nevoie de mângâiere şi de salvare din toate răutăţile de pe pământ. Eu, Domnul, vă dau vouă putere pentru iubire şi pentru înviere. O, n-am pe cine să trimit pentru voi ca să vă dea pe Domnul, şi iată, vin Eu şi Mă dau vouă, numai să Mă aşteptaţi şi să deschideţi bunătăţii cu care Mă ţin după voi. O, cine v-ar mai da atâta mângâiere, atâta bunătate? Eu, Domnul, vă învăţ bunătatea. Nu vă mâhniţi unii pe alţii, nu vă îndureraţi unii pe alţii, nu vă faceţi rău unii altora. Fiţi iertători şi fiţi miloşi. Aduceţi Domnului mulţumire pentru toate şi nu-L uitaţi pe El şi nu uitaţi de El, că multe rele îl pasc pe om când gândul lui nu este la Domnul.

Iată, vă mângâi în zi de praznic de Florii şi vă dau povaţă pentru calea voastră sfântă. Aş vrea să vă mântuiesc de păcat, căci păcatul este vrăjmaşul omului, şi de aceea vă povăţuiesc să fiţi cu gândul la Domnul şi la bunătăţile Lui pentru cei ce-L iubesc.

O, fiilor, cereţi iertare la Domnul pentru toate păcatele voastre şi nu mai păcătuiţi. O, fiilor, faceţi bine celor ce vă urăsc, ca să-L înduplecaţi pe Domnul spre iertarea cea de o parte şi de alta, şi să nu mai aibă răul putere peste voi şi între voi. Eu, Domnul, aş vrea să fiu mereu cu omul şi aş vrea să fie omul cu Mine mereu şi să-Mi grăiască aş vrea, şi să fie pe plăcerea Mea grăirea lui cu Mine. Aş vrea să-l învăţ pe om cum să fie plăcut lui Dumnezeu în toată vremea, iar el să se deprindă să lucreze aşa. O, cât bine îi vreau Eu omului, şi de aceea îl învăţ să nu stea despărţit de Domnul cu gândul şi cu inima lui.

O, ţara Mea de azi, o, neam român, Mă slăvesc prin cuvânt în mijlocul tău în zi de praznic de Florii şi-ţi fac o rugăminte. Fă-te împărţitor de Dumnezeu peste pământ. Daţi-vă unii altora cuvântul Meu, fii români, şi mângâiaţi-vă unii pe alţii cu Domnul. Fiţi plini de blândeţe şi de duioşie şi de iertare. Îmbrăţişaţi smerenia inimii şi veţi câştiga o inimă nouă, o inimă din cer, căci cuvântul Meu vă povăţuieşte acum inimile voastre spre o lucrare nouă şi dulce, căci bunătatea inimii e mare comoară pentru om.

Fiilor, fiilor, fie-vă milă de Domnul şi purtaţi-L în inimă şi încălziţi-L în voi, ca să-I fie bine Domnului în voi. O, câtă durere am pentru fiecare om şi câtă milă şi duioşie pentru fiecare! Ca pe nişte flori de primăvară vă dăruiesc cuvintele Mele vouă. O, tot aşa să vi le dăruiţi şi voi unii altora dacă această bogăţie vine astăzi pe pământ.

Eu, Domnul, voiesc să-l ajut pe om să facă voia Mea şi să nu mai calce peste ea, dar trebuie s-o cunoască şi să caute s-o cunoască. O, vino tu, neam român, vino în ajutorul Meu şi al tău! Căutaţi să-L cunoaşteţi pe Domnul în acest cuvânt, fii români, şi daţi-vă unii altora îndemnul spre înviere din păcat şi putere sfântă pentru aceasta. Eu aşa vă povăţuiesc în zi de praznic de Florii şi vă rog cu rugăminte sfântă, împliniţi în voi cuvântul Meu, fiilor. Şi acum, pace vouă! Eu, Domnul, vă spun: pace vouă!


***

de două mii de ani am rane nevindecate și nu-i este omului milă de Mine, de ranele Mele de la el, de la fiecare om. Tot omul se mai vindecă de rane când își face rost de rane, dar ranele Mele nu s-au mai vindecat, nu se mai vindecă, și Mă vede Tatăl Meu cu trupul rănit de spinii de pe frunte și de cuiele cu care Mi-au fost bătute mâinile și picioarele pe crucea pe care am fost răstignit, iar omul uită aceasta, uită mereu și se bucură mereu cu păcatele, pentru care Eu am suferit și sufăr, căci omul și-a ales încă din rai femeia și M-a părăsit pe Mine pentru ea și s-a mângâiat cu ea și s-au făcut păcat amândoi, iar Eu sunt pedepsit de om, sunt părăsit de om și nu Mă pot sprijini cu el pentru sarcina Mea. O, dau să-l strig, dau mereu să-l strig, dar omul este acoperit de păcat și nu aude pe Dumnezeu și nu se teme de Dumnezeu pentru păcatele lui.

O, oamenilor, o, voi, cei care păcătuiți și vă dezmierdați unii pe alții, vă văd cei din cer cum călcați peste cuvintele poruncilor lui Dumnezeu, peste dragostea de Dumnezeu pentru dragostea de voi, și de cei asemenea vouă, iar voi uitați că vă vede Dumnezeu în toată clipa și că înaintea Lui greșiți și păcătuiți, chiar dacă dați să vă ascundeți pentru păcat, pentru voia voastră liberă de Dumnezeu. O, vă tot ascundeți ca să nu fiți văzuți pentru cele din voi ieșite și lucrate împotriva vieții voastre, iar Eu, Domnul, vă spun că ascunderile voastre toate sunt cârmuite de diavolul și se numesc întuneric, iar voi nu trebuia să iubiți întunericul și pe tatăl întunericului, căci cine-l iubește își agonisește întunericul cel fără de sfârșit.


***

O, mama Mea scumpă, multă dragoste ai așezat și tu în oameni în vremea ta pe pământ, și tot așa și azi lucrezi, și îți apleci milostivirea peste pământ și peste om, căci omul nu Ne iubește, mamă, chiar dacă el Ne strigă mereu să-l scoatem de sub povara greșelilor în care stă mereu, îndulcindu-se de ele împotriva firii, împotriva legii lui Dumnezeu, mamă. O, am lucrat atâta de frumos, Eu și tu, ca să Ne facem pildă de trăire și de iubire, dar oamenii nu pot, mamă. O, cum le-am arătat Eu și tu femeilor să fie, și cum sunt ele, mamă! O, cum să nu Ne doară când ele caută numai păcatul și îndulcirea cu păcatul, îndulcind suflarea de pe pământ cu păcat, mamă?


***

O, fii ai oamenilor, ascultați cuvântul Meu, că Eu, Domnul, vă învăț și pe voi în zi de praznic sfânt. Nu vă stârniți unii pe alții spre păcat și spre poftă de păcat, că nu pentru păcat l-a zidit Dumnezeu pe om cu mâna Sa, cu dragostea Sa. O, îmbrăcați-vă trupurile în sfințenie și în cămășuțe de in, ca să nu mai iasă din voi duh de păcat. Toți sfinții sunt înveșmântați în veșminte de in, precum este scris, și nu sunt goi așa cum stau oamenii pe pământ, goi înaintea soarelui, înaintea Domnului și a sfinților Lui. Iubiți pe cei din cer, pe cei atât de vii, ca să vă despovărați de iubirea cea pentru păcat, căci păcatul este moarte, precum este scris, nu este altceva păcatul, și cu el se îndulcește omul, și pentru aceasta omul moare apoi, și este scris că plata păcatului este moartea.

Vă învăț cumințenia pe toți. O, iubiți-o, fiilor.


***

O, fii ai oamenilor, și voi, cei ce vă numiți și vă credeți fii ai lui Dumnezeu pentru că sunteți botezați la biserică în numele Domnului, o, iată ce vă spun: fie-vă rușine să păcătuiți. Faceți cruce, însemnați-vă trupul cu semnul sfintei cruci și depărtați de la voi dorul de păcat, pofta care vă îndulcește cu păcatul cel otrăvitor. Dați de la voi pofta de păcat, de băut și de mâncat în chip păcătos, de fumat și de desfrânare în însuși trupul vostru și de câte alte păcate din îndemnul diavolului, care dă să vă îndulcească cu cele plăcute de el în om ca să-l smulgă pe om de la Dumnezeu. Veți avea nevoie de Dumnezeu și de ajutorul Lui și de scăpare de la El pentru voi. Soldatul cel de demult, căruia i-a ieșit în cale ispita cea în chip de femeie poftitoare de păcat făcut cu trupul între ea și el, a fost acesta ajutat de duhul fricii de Dumnezeu, și cu puterea aceasta el a respins clipa cea păcătoasă, fugind de ispită, iar a doua zi a rămas viu printre mulți morți în bătălia cu vrăjmașul neamului său, și i-a arătat apoi Domnul cum ar fi murit și el sub gloanțe dacă n-ar fi fost să biruiască păcatul care i-a ieșit în cale, și cum a rămas petec verde locul în care el era când gloanțele au curs pe câmpul de luptă, dar a fost salvat prin curățenia trupului său, care l-a ocrotit pe el.

O, iată, nu mai păcătuiți, și fie-vă rușine să faceți păcat. Faceți cruce ca să vă ajute Domnul să scăpați de cursa păcatului. S-a umplut pământul peste tot de păcatul din oameni și dă să se scufunde în adânc cu tot ce e pe el. O, lăsați-vă de păcat și cereți lui Dumnezeu iertare și pocăiți-vă mult și mereu, ca să nu vină mânia cea pentru păcat pe pământ.


***

O, iată ce spun: Aș vrea de sus când privesc, aș vrea să văd numai sfințenie în oameni pe pământ și numai iubire pentru cei din cer. Nici un fel de rău n-ar mai fi să poată pe nicăieri, și aș coborî atunci pe pământ tot ce este în cer ascuns de ochii oamenilor și aș începe fericirea Mea lângă fericirea ta, omule de pe pământ, și am da mâna la toți cei care așteaptă de veacuri să-i ridic, după ce ei M-au mărturisit cu viața și cu limba lor cât au purtat trup între pământ și cer. Aceasta aș vrea, și aceasta aștept să dorească și să iubească toți oamenii de pe pământ, sfințenia aș vrea s-o iubească toți, iar Eu să fiu Dumnezeul lor, al celor sfinți, precum și sunt.

Am ispășit cu multe lacrimi de dor și cu mari dureri apoi, văzute și nevăzute dureri, și am dus cu greu toate greșalele și cuvintele rele ale tuturor celor de după Mine și ale celor de mai înainte de Mine pe pământ și ale celor ce sunt încă pe pământ cu trupul, și am îndurat dureri ca să pot coborî la ei și să le dau împlinirea făgăduințelor Mele și ca să pot veni pe pământ cuvânt la cei ce nu mai știu de Dumnezeu pentru purtarea lor înaintea celor din cer.

O, oameni reci cu inima pentru cei din cer, vă văd cei din cer cum păcătuiți. O, numai păcat lucrați pe pământ! Dacă voi uitați de ochiul lui Dumnezeu, iată, de aceea faceți atâta păcat pe pământ, și vă luați unii după alții la relele toate, la toate slăbiciunile și plăcerile păcătoase și vă faceți bucurii din acestea, iar cei din cer privesc peste voi și plâng cei din cer. O, am și Eu nevoie de bucurii, de oameni care să fie bucuria Mea pe pământ. Numai trist, numai plâns, numai biruit să fie Dumnezeu din pricina bucuriei și a veseliei păcătoase, iubite acestea de oameni?

Voi, cei ce sunteți sub jugul căsătoriei, stăpâniți-vă zburdările trupului, opriți-vă de la alungarea lui Dumnezeu de lângă voi, că Domnul este sfânt. Voi dați naștere la fii, și nu trebuie copiii voștri să fie sortiți pedepsei cea de la păcatele voastre, căci scris este: «Mânca-vor părinții și se vor strepezi dinții fiilor». O, nu vă temeți că nu veți putea să fiți măsurați în fața simțămintelor păcătoase. Veți putea aceasta prin dragoste de Dumnezeu, cu care să vă hrăniți mintea și inima, iar dacă nu veți căuta aceasta, veți putea, tot veți putea, dar prin suferință, și ea vă va ajuta pentru cumințenie, pentru curățire, pentru ispășirea păcatelor voastre.

Vin din cer pe pământ cuvânt și vă învăț să vă lucrați mântuirea și scăparea, o, fii ai oamenilor, și sunt plin de milă pentru voi și pentru copiii voștri. O, lăsați răul să apună, că prea multul bine păcătos vă aduce pedeapsă. Grăiesc în mijlocul neamului român și Mă împart cuvânt peste pământ ca să fiu ascultat, ca să-Mi urmeze omul sfatul și să-i fiu lui Dumnezeu.


***

O, oameni de peste tot, o, fii ai oamenilor, dacă voiți să nu mai fie, să nu mai poată răul pe pământ și peste om, întoarceți-vă și nașteți-vă din Dumnezeu și luați pe voi semnul botezului, cămășuța, că Eu, Domnul, am spus fiilor care Mă poartă cuvânt pe pământ acum și le-am spus lor: «Strângeți, fiilor, strângeți bine pe voi cămașa nașterii de sus și legați-o cu cingătoare, că vântul bate și nu stă, iar voi trebuie să fiți îmbrăcați, și nu goi», și vă rog îndurerat după om, învățați-i pe oameni ca să știe și ei de la Mine și de la voi ce este frumos și ce nu este frumos între pământ și cer.

O, Eu voiesc să curm toată primejdia, tot răul de pe pământ dintre om și om, dintre popoare, ca să nu mai fie răul, că am făgăduit că voi preface armele în fiare de plug, și va asculta de Dumnezeu firea armelor și nu-și vor mai face lucrul lor cel pus la cale de omul amăgit de trufie asupra altui om, și care-și face planuri și tot planuri, căci planul Meu este din cer și trece peste om, și nu omul trece peste planul Meu, că vin cu sfinții pe pământ, vin Eu și sfinții Mei și vom face ordine pe pământ, iar oamenii să se uite la sfinți, și mereu să se uite și să-i citească neîncetat pe sfinți, căci dacă fiecare sfânt are un trecut, atunci și fiecare păcătos are și poate avea un viitor, uitându-se la cei ce au trecut de pe pământ la cer cu sfințenie în ei pentru ca să le fie de folos celor păcătoși, care nu-și pun în cap să se sfințească și ei, dar iată, le dau Eu prin minte să-și aleagă viitor sfânt oamenii de pe pământ. Bărbatul și femeia să fie sfinți, iar pentru aceasta trebuie să nu mai iubească ei păcatul, ci pe Domnul să-L iubească din toată ființa lor, căci Domnul este Cel ce vede păcatul omului în vremea păcătuirii lui, iar dacă el Mă ascultă va scăpa de păcat, și va scăpa și de plata păcatelor lui, fiindcă numai din pricina păcatelor semănate de oameni peste pământ vin apoi atâtea răuri în calea oamenilor și-i umplu de suferință și de lacrimi cu multul.


***

O, fii ai oamenilor, eu, Ioan Botezătorul, vă trezesc la veghe și la pocăință cu veghe. Nu mai e vreme să cereți pământ, să vreți pământ, că a fost în neamul român un poet care plângea în fața scaunelor de domnie a țării și striga în numele neamului său zicând celor de sus: noi vrem pământ! O, aceia nu aveau pământ, săracii, nu aveau drepturi pe pământ, și-și băteau joc de ei cei sus-puși pe scaune, și plângea zadarnic poporul, căruia îi lipsea cerul, nu pământul, dar eu vă povățuiesc să căutați cerul pentru pământ, că vai pământului fără cer pe el cu oamenii, vai! Cei care au în ei cerul pe pământ nu se mai plâng de nimic, și sunt cuminți și sunt frumoși și sunt fericiți în necazuri și nu-i doboară lipsurile sau nemulțumirile, ci îi frânge pe ei dorul de cer pe pământ și sunt de neînvins, așa cum am fost eu, fără nici un drept pe pământ între oameni, de am stat pribeag de oameni, și apropiat cu Domnul și cu îngerii Lui, iar după ce am ieșit la Iordan să-I pregătesc Domnului arătarea, așa cum a fost peste mine vestirea cerească, o, nu m-au primit mai-marii poporului meu dacă L-am vestit pe Domnul Cel născut în Betleem și dacă am chemat oamenii la pocăință, și, mergând la regele lui Israel ca să-i îndrept statura cea desfrânată, am fost dat la pieire, și mi-am luat locul și lucrul cel mult în cer, și tot Ioan Botezătorul sunt și azi, și-i strig pe oameni să ceară ei cerul pe pământ să vină, și să verse Domnul cupa fărădelegii peste cei ce tot umplu la ea.

Iar vouă, fii ai credinței, vă spun din cer: nu vă fie frică de oameni, oricât s-ar crede ei de mari și de tari. Lor să le fie frică de muntele fărădelegii, la care tot au zidit, iar vouă credința și roadele ei. O, vine izbăvirea, să știți că vine. Când nimeni nu se așteaptă ea vine. Amin.


***

O, voi, cei ce vă numiți creștini și dați să postiți înainte de praznicul Învierii Mele, ascultați: Să postiți voi de bucate cât vreți de mult ca să vă vedeți împlinite dorințele voastre, pentru care postiți, dar dacă nu postiți de pofta de păcat, și apoi de păcat și de femeie pentru păcat, o, zadarnică este toată jertfa voastră cu trupul. O, nu vă atingeți de femeie dacă vreți să postiți, că iată, de pâine poate omul posti, dar de păcat nu poate, iar diavolul are multe biruințe, că mult îl ajută oamenii.

Voi, femei creștine, ascultați: Așa a rămas păcatul. Femeia a păcătuit mai întâi, și apoi l-a prăbușit și pe bărbat. Dacă vreți să postiți post de bucate trebuie să postiți și post de păcate. Bărbatul nu trebuie încercat. Femeia care se vrea cuminte nu trebuie să rămână ea numai cu bărbatul în încăpere, căci el își poate pierde cumpătul oricât ar fi de sfânt, și aceasta fiindcă nu e bine să stea femeia numai cu bărbatul dacă nu este aceasta de la Dumnezeu ascultare și har de mare sfințenie și multă lucrare de Duh Sfânt, care ține departe pe duhul cel potrivnic lui Dumnezeu și omului. Apa și focul când vin cu pedeapsă peste oameni, acestea sunt mai puțin primejdioase pentru sufletul omului decât femeia, de a cărei lipsă unii înnebunesc, și nicidecum nu se tem de această primejdie. O, vă învăț ca un Păstor, vă învăț ce înseamnă să postiți în vreme de post, că iată, se poartă prin biserici soroacele pentru cei adormiți, care așteaptă salvare dacă plâng afară de împărăție din pricina necurăției lor, iar pentru cei de dincolo trebuie să lucrați curați toată jertfa cea pentru ei, dacă o aduceți la altar pentru pomenire. Toată lumea creștinilor știe aceasta, dar este cineva care să și lucreze așa? Spun aceasta pentru că mulți se duc și caută pe cei pe care-i știu curați ca să le facă o prescură, un colăcel, o colivă, o mâncare de post, dar dacă ei nu stau curați de păcat, zadarnic aduc ei jertfă pentru cei ce plâng după ajutor de pe pământ pentru ei.

O, fiți înțelepți, voi, cei botezați cu botezul creștinesc, căci vin și vă păstoresc să postiți cu povață pentru post, căci altfel nu vine mântuirea. Postiți de cuvinte care nu sunt ca în cer, postiți de semeție, de iubire de sine postiți și iar postiți, căci aceste păcate nu vă lasă să-L urmați pe Domnul până la sfârșit sau până la praznicul Învierii Mele. Postiți de păcatul urii, al învrăjbirii, al zavistiei, al certurilor pe cuvinte, căci cine bagă zâzanie între oameni, între frați, aceia au iubire de sine și păcătuiesc pentru ea. Și, în sfârșit, postiți de dorințe, că dorințele îl umplu pe om de nemulțumiri, iar celor nemulțumitori li se ia și ce bruma mai au ca mulțumire, și nu este altfel cu dreptatea a toate, chiar dacă omului nu-i convine dreptatea când ea se arată împotriva nedreptăților omului. Eu, Domnul, vă îndemn la fapte pline de milă, după care să umblați ca să le lucrați și să le aveți, ca și cum pe Domnul L-ați milui, numai să luați învățătura Mea, pe care azi v-o dau cu multă milă. Amin.


***

Aș vrea să-l ajut pe om să asculte de Dumnezeu. O, uită-te, omule, ce a pățit Adam. De la el și până la tine e suferință peste om din pricina neascultării de Dumnezeu a omului. O, oprește-te din calea ta și pune-ți mintea să socotească. L-am așe­zat pe om în rai după ce l-am zidit, și l-am povățuit și i-am spus ce să facă și ce să nu facă, dar el n-a ascultat de Cel ce a zidit toate, iar neascultarea îl desparte de Dumnezeu pe om, și e primejdie mare despăr­țirea de Dumnezeu a omului, și toate îl în­vață pe om ascultarea, dar trebuie să se aplece și să asculte, căci pământul, florile, iarba, animalele, păsările, toate Îl bucură și toate ascultă de Dumnezeu, pentru că Îl cunosc, dar omul s-a întors cu spatele și nu mai ascultă. Cântă cocoșii pentru vremi de rugăciune și de slăvire pentru Dumnezeu și-i spun omului să vină spre Domnul cu gla­sul său și să-L slăvească pe Făcătorul său. Toate la vreme slăvesc pe Domnul și cântă cucul și aduce bună vestire și arată el faptele lui Dumnezeu și timpul lor, și totul se face primăvară și flori și iarbă presărată, iar omul ar trebui să spună mereu: „Doam­ne miluiește!, Doamne, slavă Ție!“, așa cum toate spun pe limba lor, ca să învețe și omul limba lui Dumnezeu și toate faptele şi vremile lucrărilor Lui. Pilda animalelor ca­re ascultă de om pentru slujire vieții omului, a­ceasta l-ar putea învăța pe om să asculte de Dumnezeu, de Stăpânul a toate. Am ve­nit cu această lucrare de cuvânt pe pământ ca să-l strig pe om să vină la Mine și să stea cu Mine până la sfârșit, spre mântuirea lui, și să repar pe cele ce s-au stricat la început.


***

O, a căzut Adam din rai căci și-a făcut singur socoteala pentru pașii lui și și-a luat viața din mâinile Me­le, și a făcut aceasta pentru că nu M-a iubit, pentru că n-a avut recu­noș­tință înaintea Făcătorului său, iar nerecunoștința omului se scrie păcat. O, cât Mă lupt să-l îmbiu pe om să primească pu­tere de la Mine și să ia calea înapoi și să iasă de sub împărăția neascultării de Dumnezeu. Șapte săptămâni au așezat sfinții părinți înainte de praznicul Învierii Mele, timp în care omul să mear­gă spre Domnul cu viața sa, cu pre­gătirea cea pentru viață. Să mănânce omul așa cum i-am spus lui Adam în rai și să vină apoi spre po­mul vie­ții, să vină curat de pă­cat. Așa l-am învățat prin sfinții Mei pe om, prin cei ce au osândit păcatul în însuși trupul lor, ca nu cumva păcatul să-i osândească pe ei.

O, învățați, fiilor, ascultarea de Dumnezeu și toate roadele ei, că iată, îi învățăm pe oameni și împăr­țim peste ei cuvântul lui Dumnezeu, pe Cel ce a grăit cu omul în rai și i-a spus cum să asculte de legea raiului, iar dacă n-a ascultat i-a spus apoi roadele durerii și ale neascultării lui, așa cum este scris despre aceasta.


***

O, fiilor, toți sfinții iubesc, și stau înfiorați pentru venirea Mea cuvânt la voi pe pământ. Dați-le mângâiere, că sunt arși de dor și de așteptare, și trebuie să le deschidem când sosesc la hotar. Fiți mângâierea lor, că iată, mulți din cei ce Mă cunosc din cuvântul Meu de peste voi nu pot, bieții de ei, nu pot să Mă iubească împlinindu-se ei întru Mine ca să-i mângâie și ei pe cei din cer cu viața lor dulce Mie, căci trupul îi ține pe ei sub păcat, sub pofte, sub plăceri, și nu pot să meargă spre sfințenie, așa cum Eu, Domnul, i-aș voi pe cei ce Mă află cuvânt la voi ca să Mă împlinească în ei apoi. O, așa se întâmplă cu cei ce au micuță voința lor, și tot așa li se scrie și credința, tot micuță, ca și voința cea pentru sfințenie, iar vremea este tot mai cu strâmtorare pentru Mine și pentru voia Mea în cei botezați cu numele Meu și cu botezul credinței, fiilor.

Suspin cu durere pentru fiecare om care Mă află de la voi și nu se lasă pătruns de puterea cuvântului Meu ca să-și aleagă el sfințenia pentru trupul lui, căci trupul creștinului trebuie să fie casă lui Dumnezeu, iar altfel omul nu poate fi creștin, de vreme ce n-a învățat deplin cum trebuie să fie omul ca să fie creștin.

Voi fi mai mustrător, voi fi mai drept, ca să-l pot Eu aduce pe om la voile lui Dumnezeu, căci greu se mai lasă omul de carne și de cele din carne ieșite, iar carnea îl îndobitocește de tot pe om și-i tot dă gust pentru păcat. Voi da semne peste cele cu care se hrănește omul ca să-l înfricoșez cumva, căci Eu iubesc mult salvarea omului și caut pe cât pot, cu toți sfinții Mei caut să aduc pe pământ putere peste om și să-l aduc pe el la sfințenie și la nepătimire, ca să-l scap pe el de suferința care vine pe pământ pentru neiubirea de Dumnezeu a oamenilor, iar sfinții Mei Îmi sunt tot timpul ajutorul Meu, fiilor.


***

Sunt Domnul Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul Tatălui, și sunt plin de cu­vânt tot timpul, odată cu necredința de pe pă­mânt și cu toată fărădelegea, care se lucrea­ză de toți oamenii care gustă din păcat și din du­hul lumii, care intră în om prin toate sim­țurile lui, care slujesc păcatului, și sunt mult, mult îndurerat de făptura cea neascultă­toare care a lepădat taina vieții și se încântă cu de­șertăciunea a toate, dar vreau să biruiesc pentru om prin credința celor ce Mă cred că vin cuvânt pe pământ și că-Mi pregătesc cu el sla­va cea văzută, cerul cel nou și pământul cel nou, și să pedepsesc păcatul, căci păcatul îl des­parte pe om de Dumnezeu, de Făcătorul lui, că mult îi place omului păcatul și nu mai poa­te fără el, o, nu mai poate, și iată, îi trebuie dureri omului, care să-l ajute să piardă dorul de păcat și să-și în­țe­leagă viața risipită pe ni­mic, că numai suferință își zidește omul prin păcat.

Se pomenește bisericește în această duminică Maria Egipteanca, femeia care s-a vân­dut păcatului cu toată ființa ei, care credea că este Dumnezeu, dar nu se ținea de El, nu ținea seama de dreptatea Lui împotriva celor ce calcă poruncile vieții, căci păcatul o iubea pe ea mult, precum și ea îl iubea, de vreme ce ea nu știa că păcatul nu este iubire și este robia omului care slujește stăpânului păcatului, urâtorului de bine, satana. O, M-am milostivit de această ființă și am atins-o la inimă și am întors-o cu fața la Dumnezeu, iar ea și-a venit în fire și a încetat să mai robească oameni sub făptura ei aprinsă de păcat.

O, ce milă Mi-e de oameni! Cad oameni peste oameni, cad cu inima spre robie, spre femeie. O, ce milă Îmi este! Se uită omul la femeie și uită de Dumnezeu, săracul. O, ce uriciune este înaintea lui Dumnezeu femeia goală de Domnul din pricina dorului ei de ea însăși, și de păcat apoi! Îi paște pe toți oamenii suferința, căci ea este rodul păcatului. Ma­ria Egipteanca și-a venit în fire pentru cei ce cădeau în păcatul din ea, și pentru ea apoi și n-a mai voit să nimicească oameni și s-a dus departe de toți oamenii și s-a dat suferinței de bună voie, luptând din răsputeri să stingă în ea văpaia păcatului, care-i stăpânea ființa cu atâta necruțare.

Au pus părinții sfinți pe calea vremii de post pilda acestei ființe, pe cât de nărăvașă după păcat, pe atât de luptătoare apoi asupra păcatului, care-i slăbise ființa și voința. Harul ceresc a venit în ajutorul ei, căci lacrimile ei usturau pe demoni, iar pocăința ei zguduia puterile satanei și punea pe fugă cete înarmate de diavoli slujitori, care nu mai aveau de lucru împotriva ei, căci ea și-a pus la pedeapsă trupul și s-a aprins de duhul pocăinței și al lacrimilor și a plâns tot timpul apoi pentru ea și pentru toate sufletele trase de ea spre păcat, spre satana, care nu are țintă mai rușinoasă pentru om ca și aceea a duhului desfrânării, care omoară pe Domnul în trupul omului, în templul acesta în care ar fi să trăiască Domnul, căci pentru El a făcut Domnul trupul o­mului și a pus în el duh de viață.

O, e numai desfrânare în oameni pe pământ! Nu mai are omul putere împotriva păcatului din trupul său. Nu se teme omul de îm- părăția păcatului, care l-a robit de tot. Iată, fără femeie nu poate omul, și e ca în iad pe pământ și e și mai rău, căci în iad e plata cea dureroasă pentru păcatul săvârșit cu trupul și e jale în tot iadul, iar pe pământ e bucurie de la focul și gustul păcatului, care se bucură nespus în fiecare trup de om, și nimeni nu mai fuge de acest pârjol așa cum a fugit Maria Egipteanca cu focul în spate și a fost să plân­gă ea apoi atât de mult până să ajungă apa lacrimilor ei să stingă focul care o împingea spre păcat.

O, cine se mai poate opri de la păcat? O, ce să fac cu oamenii, ce să fac? Plâng cu Tatăl și cu sfinții de pârjolul de peste oameni și toți oamenii ard în păcat, se smintesc unii de la alții, unii spre alții apoi, și iată iadul și fața lui peste oameni, iar oamenii umblă dez­brăcați de tot ca și diavolii și nimeni nu mai aleargă după sac și cenușă, după nevoință, du­pă lacrimi cu pocăință, după pedepsirea trupului cu nemâncarea până ce scapă omul de văpaia din el. Când văd nepăsare în om pentru răul din el, pentru veninul din el, venin de șar­pe, când văd că nu-și pedepsește singur trupul pătimaș și-și strânge suferință fără să știe, plâng cu Tatăl și cu sfinții de mila omului.

O, omule, cum de te-ai îndurat să te lepezi de voia lui Dumnezeu și să-ți zidești în tine împărăție pentru păcat? Cel ce a zidit omul întreabă pe om ce a făcut cu zidirea lui Dumnezeu? Pe tot pământul s-au trezit moartea și iadul și seceră oameni ca să nu mai aibă omul timp de întoarcere și de pocăință. E moarte peste tot. Pedeapsa pentru păcat se dezlănțuie grăbit și trec oamenii la plata agonisită, iar Eu am murit zadarnic pentru atâta făptură secerată de păcat.

Iată ce spun, iată ce strig: O, oameni de pe pământ, o, fii ai oamenilor, sfințiți-vă pentru Domnul, Cel ce a făcut cerul și pământul și omul! Vine Domnul cuvânt pe pământ și vă ține calea și vă strigă la căință pentru viața cea plină de păcat ziua și noaptea și nu vă temeți de această pierdere de timp și de viață. Veți da răspuns pentru viața cea din voi, pe care n-ați prețuit-o și ați dat-o păcatului. Temeți-vă pentru acest răspuns. Zadarnic dați să uitați de Dumnezeu, zadarnic vă luați unul după al­tul ca să credeți că nu este Dumnezeu, sau măcar că nu vede. O, zadarnic vă mințiți ca să scăpați de Dumnezeu, căci Eu, Domnul, M-am dovedit acum două mii de ani venit de la Tatăl pe pământ Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat și M-am lăsat pentru voi pe cruce bătut, și apoi am înviat tot pentru voi, și din iubire pentru voi Mi-am lăsat trupul pe cruce țintuit, ca să înviez apoi dintre cei morți și să Mă arăt biruitor, de s-au înspăimântat toți mai-marii poporului necredincios al lui Israel, și Mi-am ridicat sămânță de om nou din acel popor îndărătnic și M-am scris cu împărăția Mea în oameni, iar satana a fost judecat, și de atunci se răzbună pe oameni și strică în ei frica de Dumnezeu și nu mai au minte apoi oamenii și au trufie și atât, iar trufia este arma cea asupra omului însuși în fiecare om, și iată împărăția lui satana în om prin trufie!

O, nu pot să nu dau rând în cartea cuvântului Meu grăirii cu omul a Mariei Egipteanca. E purtată în cer de sobor de sfinți ca o împărăteasă asupra păcatului, căci ea a biruit în însuși trupul ei păcatul, care a robit-o atâta vreme. O, binecuvântată să-ți fie grăirea peste fiii oamenilor, tu, care ai biruit lumea necru­țându-ți trupul, după ce harul cel de sus ți-a venit în ajutor împotriva păcatului din trup! Lucrarea Mea este duhul mărturiei, ca și a ce­lor ce s-au sfințit pentru Mine în vremea lor cu trupul. O, pace ție între cei din cer în ziua ta de pomenire în sobor de sfinți, căci biruința ta asupra diavolului a fost mare, și de partea Domnului tău a fost! Amin.

— O, Doamne, Domnul meu, cât Te-am îndurerat eu pe pământ, o, cât! Am trecut apoi de partea Ta la luptă cu păcatul din mine, dar vremea cea lungă cât Te-am biruit eu nu poate să nu mă usture în cer ca și pe pământ, după ce m-am împăcat cu Tine și mi-am lucrat iertare din par­tea Ta, Bunule al celor bolnavi, că am fost bolnavă de moarte, dar mila Ta mi-a ieșit în cale și m-a deșteptat spre pocăință multă și spre plâns nemângâiat apoi mulți, mulți ani, până ce m-ai dezlegat de trup, du­pă ce l-am curățat și pe el de toată tina păca­tului din el.

O, câtă mângâiere mi-a fost în pustie grăirea mea cu Tine! Numai cu Tine mai grăiam, căci ieșisem dintre oameni, după ce pe mulți i-am umplut de vină, de vina din mine, iar eu eram mult vinovată pentru toți cei pe care i-am aprins spre mine cu păcat, căci ci­ne se uită la o femeie uită de Dumnezeu, așa cum gura Ta a grăit acest adevăr. O, iată ce este femeia! Mai primejdioasă decât apa și decât focul este femeia pentru viața bărba­ți­lor, care-și pierd vlaga minții când femeia îi slăbește spre ea. N-a mai fost altceva de fă­cut cu mine, decât să fug din lume, să fug spre Tine și să Te rog să-mi lucrezi iertarea, Doam­ne, a mea și a celor vinovați prin mine, ca nu cumva păcatul să mă pedepsească pe mai de­parte și să ardă în mine, trăgându-i pe mulți spre focul lui, că mulți se îndreptau cu gândul spre mine după ce eu am ieșit din lume.

O, cât de moartă am fost față de viață, Doamne! Glasul duhului meu strigă din ce­rul vieții că e moarte păcatul. Voi, femei de pe pământ, fugiți, fugiți de moarte, că dul­ceața ei vă va umple de amar! Depărtați-vă din calea bărbaților și să nu vă mai trebuiască mângâiere, căci omul e prea păcătos și nu merită mângâiere, iar mângâierea cea cu păcat e minciuna care înșeală ca să vă țină sub robia întunericului și a îndulcirii cea cu păcat. Eu am păcătuit mult, și mi-am pus a­poi trupul la post și la nevoință până ce l-am uscat de tot, că mult i-am dat să mănânce din fructul morții, care ademenește pe om prin față omenească, căci om pe om se ispitește spre păcat. O, ferice celor ce au fugit de fe­mei și de otrava de la ele, căci acelora nu­mai harul lui Dumnezeu le-a venit în ajutor ca să-și păstreze în ei viața împotriva morții care vine prin femeie.

Voi, femeilor de pe pământ, strigați la Domnul cerului și al pământului să sufle El cu harul Lui în focul aprins în voi spre dorul de păcat și de mângâierea de la păcat. Fugiți spre nevoință și nu vă mai înșelați. Păcatul nu va ține o veșnicie cu minciuna lui și vine apoi pedeapsa lui. Fugiți spre sfințenie. E dulce sfin­țenia. E Domnul în om prin sfin­țe­nia din el și e dulce cu Domnul vieții, cu Cel ce a biruit moartea prin moarte pentru fiecare om care voiește să aibă parte de scăpare, de iertare și de mântuire prin Hris­tos. Măr­turisesc că abia am putut să duc sarcina pă­rerii de rău după ce am fugit de păcat. Am plâns apoi toți anii vieții cu păreri de rău pentru păcatele să­vâr­șite împotriva trupului și a sufletului meu.

Când femeia se mărită se desparte u­șor de mamă și de tată, de frați și de surori și se duce cu bărbatul pentru că arde în ea dul­ceața păcatului, care îl scoate din minți pe om prin mângâierea cea trecătoare, din care nu rămâne nimic, decât dureri și păreri de rău.

O, Doamne, păcatul are putere mare peste om și în om, dar Tu trezește mai înainte de sfârșitul său pe fiecare om iubitor de trup și de păcat în trup, că grea este remușcarea care vine când omul devine neputincios după atâta vreme de păcat. Trupul trebuie hrănit cu pocăință, nu cu mâncări fel de fel, căci mân­carea nu este altceva decât desfrânare, poftă și desfătare pentru trup, mulțumire pentru trup și pentru omul care are trupul deasupra sufletului său. O, scoală lumea toată la po­că­ință și suflă peste pământ duhul credinței sfinte, Doamne, și cuprinde în el pe toți oa­menii, că amar este păcatul, și nu înțelege omul minciuna lui!


***

Eu, Dumnezeu-Tatăl, vă spun vouă, fii ai lumii, cum să scăpați de păcatul din voi și de cel din fața voastră, care caută spre voi cu ademenire spre plăcerile lui cele ucigătoare de om și de viața cea veșnică cu Dumnezeu a omului. O, nu dați viața cea veșnică pe cea vremelnică, nu, că e scurtă viața cea pentru proba care stă în fața fiecărui om pentru bătălia medaliei cu care omul poate căpăta veșnicia cu Dumnezeu, viața cea veșnică. O, hrăniți-vă cu cele din cer mintea și inima, văzul și auzul și toate simțurile voastre și nu vi le mai hrăniți cu cele din lume și din oamenii despărțiți de Domnul pentru păcat. O, nu mai luați de pe pământ, nu mai luați din lume. Dacă vreți să scăpați de păcat gândiți-vă la Fiul Meu Iisus Hristos și nu la voi, căci El a murit suferind amar pentru păcatul din voi și a înviat pentru voi ca să vă dea nădejde cerească. O, mâncați puțin, mâncați cu sfială din darurile Domnului, nu cât vă cere trupul și foamea lui. Cine se oprește de la carne, dar mănâncă din plăcerile trupului, unul ca acela mănâncă carne. O, învățați-vă trupul să iubească viața, nu moartea, nu deșertăciunea, și învățați-l să iubească veșnicia lui, nu vremelnicia. Eu, Tatăl, vă învăț, ascultați, fiilor, și feriți-vă de prilejul de păcat, căci pofta cărnii are putere mare și slăbește veghea duhului acolo unde duhul veghează, iar dacă vă veți feri de prilejul de păcat vă veți putea feri și de păcat, căci mai întâi vine prilejul pentru păcat, și de la diavol vine ca să vă păteze cu funinginea lui, că el știe că Domnul a spus omului să nu fie desfrânat, iar diavolul îi înlesnește omului numai desfrânare și plăcere pentru ea la tot pasul. O, privegheați să împliniți cuvintele rostite peste voi, că altfel diavolul vă dezbracă de temerea de Dumnezeu și vă prinde apoi în cârligul lui și vă trage de lângă Domnul ca neascultători Lui.

Iată taină vă spun și învățătură pentru ea: Omul se îngrijește mult prea mult cum să arate. Pentru ce, oare, face el aceasta? Aceasta îl bucură pe diavol și Îl îndurerează pe Domnul până spre mânie din pricina durerii. O, îngrijește-te, omule păcătos, cum să arate Domnul în tine, că au nevoie oamenii și popoarele de pildă de trăire de viață, că nu știu oamenii să-și trăiască viața dacă nu văd cum, dacă nu învață apoi. Și, în sfârșit, ascultați, o, ascultați pe Fiul Meu Iisus Hristos, aceasta v-am spus și acum două mii de ani. O, ascultați de El, de Cel de Care au ascultat marea și vântul furtunos și s-au supus și s-au cumințit și s-au liniștit. O, iubiți pe Hristos, că El vă iubește, dar vă trebuie temere de Dumnezeu ca să puteți începe calea cu Domnul. Și de ce vă trebuie aceasta? Pentru că fără temere de Domnul omul se învoiește cu păcatul, numaidecât se învoiește cu acest dușman păgân al omului și al Domnului, căci păcatul îl ia pe om dinaintea Domnului, fie el cât de mic păcatul.

Eu, Tatăl Savaot, am grăit vouă, celor de pe pământ, în zi de praznic de înviere a Fiului Meu Iisus Hristos și vă dăruiesc putere de credință cu umilință înaintea cuvântului Meu de Tată.


***

O, pace ție în ziua ta de serbare îți dăruiesc, mama Mea! E tot o zi neînserată starea Mea și a ta lângă Tatăl și lângă sfinți, mamă. Avem de vegheat de sus și de jos lucrarea cuvântului Meu și mersul ei, și pe cei ce Mă poartă și Mă ajută s-o port. O, lasă-ți mângâierea peste ei, și peste cei ce s-au strâns lângă ei în ziua aceasta mare, și iată petrecere dulce, și mai ales slava cea nevăzută, învăluind în ea ziua cea văzută și lucrarea ei de serbare pentru Noi, cei veniți la izvor pentru tine de pe pământ și din cer, o, mama Mea. Amin.

— O, rugăciunea mea vouă, vă cere să nu-L părăsiți pe Fiul meu și să nu spuneți că e greu pe cale cu El.

Nu-L iubesc fiii oamenilor pe Fiul meu Hristos, dar eu vă rog și pe voi, o, fii ai oamenilor, nu mai păcătuiți. Îl doare pe Hristos, mă doare și pe mine. Fie-vă milă! E Domnul plin de dor după voi, și vin pedepse pe pământ pentru cei ce nu ascultă ca niște fii, așa cum Fiul meu ascultă și lucrează de la Tatăl pentru voi. O, fiți mângâietori, fiți duioși și blânzi, și vă puteți schimba într-o clipă la glasul Lui duios după voi.


***

O, e mult păcatul pe pământ, e tot o infecție pe pământ păcatul, și tot omul este țintă a acestei dureri, care pătrunde în trup și în inimă și în suflet și infectează tot trupul ființei omului, și pe cei mai mulți îi omoară de tot, căci Eu sunt Cel fără de păcat și ies cu totul din cel infectat de păcat și rămâne numai el și moare omul prin păcat, așa cum i-am spus Eu lui Adam în rai că va muri dacă nu va urma cuvântul Meu, cuvântul vieții, și i-am spus să nu ia din alt cuvânt ca să calce cu el peste cuvântul Meu!

O, i-aș ruga și i-aș învăța pe toți oamenii să fie creștini și i-aș ajuta să știe ei taina celui ce este creștin, căci un creștin după adevăr creștin nu se încântă cu îndeletnicirea cea din păcat orice ar vedea sau ar auzi, și rămâne el plin de viață de sus, plin de poruncile lui Dumnezeu în vremea trupului lui pe pământ, iar cel ce alunecă spre gustul cel otrăvitor de viață al păcatului, acela n-a îmbrățișat încă sfatul Meu și viața de creștin, viața de sfânt al Domnului, căci celui ce o îmbrățișează pe ea nu-i mai trebuie înșelăciune și timp irosit în afara împărăției Mele din el, ci privește totul cu rece, și numai de dulcele cel ceresc se încântă, și îl așteaptă ca pe o dragoste mult așteptată de inima lui, viața cea îngerească în trup.

O, omule pierdut din brațul Meu pentru plăcerile tale, iată ce veste îți aduc: Când lucrezi cu o sculă pentru ca să zidești ceva sau să strici ceva zidit și să faci din nou lucru mai trainic, tu cauți să nu te lovești cu scula aceea și să te rănească ea, ci o folosești cu grijă spre întocmirea lucrului trebuincios ție. O, așa trebuie să te folosești tu de cele cu care lucrezi, așa trebuie lucrat cu sculele care pot mușca din sufletul tău, din lucrul lui Dumnezeu cu tine. Așadar, atenție mare la ferestre și la uși, căci prin fereastră și prin ușă intră și lumina și întunericul în om, și prin toate porțile simțurilor lui pot intra și cele spre viață, și cele spre moarte în viața omului.

O, fiilor adunați la glasul cuvântului Meu cel pentru voi izvorât, o, căutați, fiilor, să vă hrăniți mereu sufletul și căutați să luați și să dați din hrană, că dacă luați numai, voi sunteți numiți leneși, iar lenea este păcat de moarte, dar dacă și dați, sunteți cei milostivi și veți primi și voi milă, căci sufletul trebuie mereu să mănânce, că altfel Se strică Dumnezeu în el cu lucrul Său de viață dătător, dar trebuie bucate bine alese, nu oricum să fie hrana, nu hrană moartă și trasă de păr.

O, vă învăț învățătură îngerească și vă voiesc îngeri să fiți, și viață îngerească să petreceți în trup, căci viața cea sfântă în om este viața îngerilor, o, fiilor. O, cât de dragă Îi este Duhului Meu venirea voastră la izvor, la hrană de cuvânt de sus, fiilor! Drag vă este și vouă să veniți, dar drag să vă fie să și iubiți viața cea îngerească, cea fără de păcat, că păcatul este cea mai grea infecție care poate face rău omului bolnav de păcat. Iată, aveți cerul cu masa lui cea de sus. Luați și mâncați, și căutați la gustul cel bun al vieții cu Dumnezeu, iar cele ce trec pe pământ, să nu mai luați din ele de viață pentru voi, că totul e trecător pe pământ, dar iată, vin Eu pe pământ, iar Eu sunt Cel veșnic, și pentru voi vin dacă vin. Așadar, fiți ca îngerii, fiilor. Amin.


***

Grăiesc cu Tine în ziua aceasta de praznic sfânt, Tatăl Meu, când Tu M-ai mărturisit din cer cu glas de Tată al Meu când ai spus că Eu sunt Fiul Tău iubit întru Care ai binevoit, și i-ai îndemnat pe toți să asculte de Mine, de Fiul Tău venit pe pământ, Tată. O, deschide spre ei Duhul Tău și spune-le lor și acum că Eu de la Tine sunt, Tată. Amin.

— Le spun, Fiule Unule al Meu, spre mângâierea Ta le spun la toți oamenii de azi de pe tot pământul:

O, auziți voi, cei de pe pământ! Deschideți-vă urechile și auziți pe Dumnezeu Tatăl în zi de praznic de Bobotează a Fiului Său Iisus Hristos. El este Fiul Meu Cel din vecii, Cel mai înainte de vecii născut din Mine, Tatăl, și precum Eu sunt lumină, El este lumină din lumină și adevărat Dumnezeu ca și Tatăl, de o Ființă cu Tatăl fiind, și prin Care toate, toate s-au făcut. El este trimisul Meu pe pământ, întrupându-Se acum două mii de ani în pântece de Fecioară și născându-Se și făcându-Se Om. El este Cel Care S-a răstignit pentru fiecare om și a înviat pentru fiecare dintre cei credincioși Lui apoi. El este Cel scris să vină iarăși pentru vii și pentru morți ca să dea fiecăruia după fapte și să fie fără de sfârșit împărăția Lui și cei ce o dobândesc pe ea. El este prin Care Duhul Sfânt S-a slăvit cu multul în lucrare între oameni, și, în sfârșit, El este piatra bisericii și toată temelia ei. El este Fiul Meu, și L-am trimis iarăși pe pământ acum ca să-Și zidească la vedere împărăție și biserică vie, și apoi prin ea viața veacului ce va să fie, toate prin biserică, precum este scris.

O, le-am spus, Fiule Iisus Hristos, le-am spus că Tu ești Fiul Meu Cel iubit, le-am spus ca și acum două mii de ani poporului iudeu. O, le-am spus la toți taina Mea cu Tine ca să vină spre ea dacă vor. Le dau putere să se facă fii ai lui Dumnezeu dacă vor, iar Duhul Sfânt Mângâietorul lucrează El, Fiule al Meu.


***

O, mă doare, omule, mă doare de tine și pentru tine. Eu, omul cel zidit de Dumnezeu, eu īți spun aceasta īn zi de pomenire a izgonirii mele din rai, din casa pe care Făcătorul meu mi-a făcut-o și mi-a dat-o s-o păzesc și s-o lucrez, iar eu mi-am lucrat rătăcire mare și m-am aplecat să ascult de potrivnicul lui Dumnezeu īn om, iar dacă am luat de la femeie īndemn am căzut prin ea, așa cum cad oamenii de atunci și pānă azi, și sunt rari cei ce nu cad prin femeie și pentru femeie, și zic acum: să plāngă īn hohot de disperare femeia care slăbește spre ea pe bărbat, căci bărbatul este cel ce iubește păcatul, nu femeia, și nu o duce mintea pe femeie că bărbatul īși pierde mai īntāi mintea din pricina femeii, și numai apoi amețește și vede negrul că e alb, și iată, īntre bărbat și femeie se naște păcat, și nicidecum iubire, și omul cade īn păcat nu prin iubire, fiindcă iubirea nu cade, căci ea īl ține īn sfințenie pe om, ci prin femeie cade omul īn păcat, și așa am pățit eu, omul cel zidit de Dumnezeu, și nu L-am mai iubit pe Domnul meu și am iubit femeia, care m-a atras spre ea și spre răul meu și al ei, iar omul care nu iubește pe Dumnezeu iubește păcatul, și de aceea nu-L poate iubi omul pe Dumnezeu.


***

O, Te-am īntristat atāt de tare, atāt de jalnic, Doamne. Mi-e tare milă de Tine, de toată suferința Ta născută de mine īn rai, și ești tot o suferință de atunci și pānă azi. Nu mai am decāt lacrimă pentru durerea Ta și nu-mi pot uita păcatul cānd văd durerea Ta cea de la mine pe fața Ta, pe Duhul Tău. Sunt plin de durere, plin de lacrimi, plin de dor de rai, și n-am altă māngāiere decāt privirea Ta dulce și māngāioasă și miloasă spre mine, cel atāt de greșit Ție.

O, miluiește-i pe cei ce au căzut și cad prin căderea mea și prin femeie și adu-i la īnțelepciunea cea de sus și dă-le-o lor, Doamne! Șterge păcatul și gustul lui din om și fă-l pe om liber de păcat, că mă doare de la rodul meu cel rău și nu-mi găsesc alin. O, aștept, aștept ziua cea mare a īnnoirii lumii, a nașterii din nou a toate, a īnvierii, Doamne, și atunci eu mă voi māngāia, atunci cānd omul nu va mai păcătui cum am păcătuit eu, o, Doamne al trupului, al sufletului și al duhului meu. Amin.


***

În zi de praznic de înviere Mă întorc iar și iar la iubirea Mea cea pentru om, pentru cel ce nu M-a iubit după ce l-am zidit cu mâna și i-am dat apoi ființă, pentru cel ce nu M-a iubit chiar dacă M-am lăsat biruit de el acum două mii de ani, când nu și-a primit Făcătorul ca să-I dea popas când am venit din cer pe pământ ca să-i aduc aminte că Eu i-am dat raiul și fericirea lui, și să-Mi dea și el așternut întru ale sale dacă Mi-am făcut cale din cer pe pământ ca să-l caut și să-i dau iar și iar iubirea Mea cea pentru el, pentru cel ce nu M-a iubit după ce l-am zidit.

Acum vin în fața sa pentru a treia oară și îl îmbiu cu iubirea Mea cea pentru el, îl îmbiu ca să-i curăț vina, căci vina lui este că nu M-a iubit, nu a iubit pe Făcătorul său și nu I-a dat popas, iar calea Mea după el e plină de iubire, de așteptare și de durere pentru neprimire, o, și nu-Mi deschide nici acum, nu-Mi deschide ca să Mă odihnească și să-Mi dea stat la masă cu el, sau măcar să-Mi deschidă și să Mă întrebe cine sunt dacă Eu grăiesc lui ca Dumnezeu al său, iar Eu să-i spun lui povestea Mea de iubire pentru el, să-i spun de el și de Mine și să-i pară rău că nu M-a iubit, și să-i spun că pentru aceasta l-am zidit, ca să Mă iubească și să Mă odihnească și să fie el iubirea Mea, mângâierea Mea, povestea Mea de iubire, căci l-am zidit așa cum își zidește omul o casă pentru ca să stea în ea și să-și facă o familie și să-și ridice urmași prin iubire, numai că iubirea Mea pentru om nu este pe plăcerea lui, după ce el și-a făcut un alt fel de iubire, un alt fel de viață decât cea pe care o pregătisem Eu pentru el, pentru Mine cu el, și de atunci am rămas cu iubirea rănită și plânge cu suspin iubirea Mea cea pentru om, pentru cel ce nu M-a iubit după ce l-am zidit, și plâng cu dor și cu rană, plâng ca un tată care nu este iubit și mângâiat de copilul său și lăsat deoparte, părăsit, cu inima căutând și cu ochii în lacrimi mereu, mereu.

În zi de praznic de înviere caut cu glasul cuvântului Meu să stau de vorbă cu omul și să-i dau salutul învierii Mele de acum două mii de ani, când din gură în gură strigau tot mai mult unii spre alții cei din Ierusalim și vesteau că Hristos a înviat, până ce a ajuns această veste înaintea mai-marilor preoților, care M-au răstignit pe cruce apoi ca să se spele pe mâini de Mine și de adevărul cel despre Mine, căci Eu i-am vestit că sunt Fiul lui Dumnezeu Tatăl și că am venit pe pământ cu împărăția cerurilor, chemându-i pe toți spre ea, și pentru ea cu ei apoi.

La începutul zilei de praznic de înviere Mă aplec ca și acum două mii de ani înaintea ucenicilor Mei, care M-au primit după învierea Mea și le-am spus lor „Pace vouă!”, căci erau întristați și nedumeriți. Mă aplec și acum și spun ucenicilor Mei cei de azi: O, pace vouă, copii purtători de Dumnezeu aici, la izvorul Meu de cuvânt cu voi! Hristos a înviat! Așa se aude în ziua aceasta în lung și în lat între cei ce se știu încreștinați sub numele Meu.

O, fiilor, fiilor, Hristos a înviat! Iubirea Mea cea pentru om suspină și acum, suspină și așteaptă și cheamă și se vestește pe sine că vine pe pământ după om și așteaptă să i se deschidă. Mi-am făcut sprijinit de voi cale din cer pe pământ și strig la porțile inimilor oamenilor ca să Mă fac cunoscut lor, ca să-i chem pe toți la împăcarea cu Dumnezeu Tatăl, și cu Fiul Său Iisus Hristos, Cel răstignit și înviat a treia zi din mormânt acum două mii de ani. O, a greșit omul asupra lui Dumnezeu atunci, și L-a pus pe cruce răstignit, și-i trebuie omului înviere din acest greu păcat, pe care mereu, mereu îl face prin neiubirea lui cea pentru Dumnezeu.

O, ce trebuie să facă omul ca să știe și ca să audă și ca să se împace cu Dumnezeu? Fiilor, fiilor, simțământul vinovăției, aceasta trebuie să aibă omul mereu, mereu, și păreri de rău și iubire multă apoi, ca să înlocuiască acestea plata păcatului său între el și Dumnezeu.


***

O, îl văd pe om peste tot rugându-se spre Dumnezeu și îl văd mereu biruit, și calea rugăciunii lui este ruptă mereu, mereu. Când omul face rugăciune spre cer, dar face și păcat, o, ce este mai tare din acestea două care să poată peste om? O, ca să nu mai facă omul despărțire de Dumnezeu prin păcat, el trebuie să disprețuiască păcatul și să-i fie teamă de păcat ca de cel mai crunt dușman al său. Simțământul vinovăției cine îl are mereu, unul ca acela este umil, este aplecat, iar când se apleacă cu rugăciunea lui spre cer nu mai este biruit, ci este biruitor, căci este aplecat, iar Eu, Domnul, îl șterg de păcat și-i spăl cămășuța vieții în jertfa Mea cea de pe cruce pentru el, în sângele Meu, care este semnul spălării păcatului său, că Mi-am vărsat pe cruce sângele ca să-l spăl pe om de păcat, și așa am știut Eu să fac pentru om spălarea și să-i dau iarăși față și viață, așa cum și la început i-am dat.


***

O, tot și toate poartă din loc în loc vestea învierii și zic pe limba lor fiecare: Hristos a înviat! Omul însă are și cuvânt rostit, ca și Dumnezeu are și omul, dar el nu-și cunoaște menirea limbii lui așa cum știu toate celelalte făpturi necuvântătoare, care au măsură de la Dumnezeu împărțită cum să-și laude Stăpânul și Binefăcătorul lor, și toate își fac cruce când se culcă și când se scoală, își fac pe pământ sau pe văzduh cu mișcările lor tainice, lăudându-L și închinându-I-se Domnului. Iar tu, omule, tu, rege așezat de Dumnezeu peste făpturi, și ele te recunosc așa, o, tu cât Îl cunoști, cât Îl slujești, cât Îl cinstești, cât Îl lauzi pe Făcătorul tău, pe Domnul Dumnezeul tău, o, cât, omule uituc de Dumnezeu?

O, milă-Mi este de cei ce nu Mă au. Nu știe omul care nu Mă are, nu știe să Mă aibă, dar când Îmi vede lipsa în vreme de durere și de necaz dă să Mă caute și Mă așteaptă să-l scot din dureri, și stă în firea fiecărui om să aștepte salvarea în vremi de căderi în dureri, și aceasta înseamnă părticica prin naștere împărțită fiecărui om a nădejdii venite de sus ca să-l întărească pe el în fața durerii și să aibă nădejde. O, câți oameni necredincioși și încăpățânați, care se luptau împotriva lui Dumnezeu, câți din ei strigau la capătul luptei lor numele lui Dumnezeu și biruirea asupra lor în luptă?

O, omule, îți lipsește mângâierea și puterea cea prin ea în vremi de dureri. Nu că nu poți avea mângâierea, ci pentru că nu-ți trebuie, de vreme ce tu poți altfel, poți prin ceea ce faci pe pământ după mintea ta și după pornirile ei. O, apleacă-te să-ți vindeci mintea și să primești în ea simțul datoriei pe care o ai înaintea lui Dumnezeu Făcătorul a toate văzute și nevăzute zidite de El, că e la mintea cocoșului credința și datoria înaintea Domnului, dar cu mintea ta nu e tot așa. Cocoșul se culcă și se scoală și cântă și lucrează lucrarea sa dată de Dumnezeu prin împărțire când Domnul a împărțit darurile, și toate la timpul lor lucrate, dar tu te scoli pentru Dumnezeu sau te culci pentru El sau lucrezi ceea ce El ți-a împărțit să împlinești? O, cocoșul gândește, omule, dar tu nici atât nu faci și nu vrei, că te-ai luat din mâna lui Dumnezeu și te-ai vândut pe bani. Auzi? Pe bani te-ai vândut și te vinzi, și numai bani cauți tot timpul, bani și păcat pe bani sau fără bani. Numai voia lui Dumnezeu nu cauți s-o faci, că mintea ta nu poate, nu are în ea, nu trage spre Domnul, și nu știe dacă nu are, căci omul a omorât în el ceea ce a pus Dumnezeu.

O, acest cuvânt este izvorul tămăduirii tale, omule pribeag de Dumnezeu. Eu, Domnul Dumnezeul tău, am suferit de la tine și pentru tine, și adu-ți aminte aceasta și strigă cu tot sufletul tău: Hristos a înviat! Spune-ți ție și spune în jurul tău această vestire tămăduitoare și nu mai sta în moarte și în necunoștință ca unul care și-a pierdut cunoștința când a căzut de pe picioare.

O, fiilor primitori de Dumnezeu, e bolnav, tot omul e bolnav, măi fiilor, și aceasta pentru că nu Mă are, nu-L are drag pe Dumnezeu omul. Dragostea cu care se îndeletnicește omul este o boală a sa, nu altceva este ea, și este omul bolnav de dragostea care strică viața lui.

O, nu vezi, omule, cum te cade dragostea ta și cum te păcălește ceea ce tu iubești și ai drag și cum îți murdărește fața? O, tu o numești dragoste, iar Eu o numesc boală a minții și a inimii, desfrânare și pacoste grea peste oameni, dezmăț și viață irosită pe degeaba în plăceri, ca fiii desfrânării.


***

E zi de praznic sfānt, fiilor de la izvorul Meu de cuvānt, de unde Mă īmpart peste tot ca un rāu care merge și nu stă. Curge apa rāului, curge de sus īn jos și trece prin munți și prin văi și trece prin sate și orașe și trece printre oameni, și nu știu oamenii taina aceasta și deslușirea ei. O, așa trece cuvāntul Meu de la voi spre oameni și nu știu oamenii cine este el și nu iau din el ca să-i īnțeleagă taina și tālcul și umblatul lui din loc īn loc peste pămānt cu suspinul său. Lacrima Mea după om e multă de șapte mii de ani și s-a făcut rāu mare și cāntă suspinānd ca susurul apei care trece prin munți și prin stānci și prin văi nelocuite de oameni, și n-are cine să-i audă glasul, și chiar dacă ia cineva să-și stāmpere durerea sau setea sufletului, o, nu-i știe puterea, nu știe dorul lui Dumnezeu după om, nu știe din ce suspin se desprinde cuvāntul Meu cānd vine și umblă pe pămānt din loc īn loc ca să-l audă oamenii și să-și ridice ochii īn sus la Dumnezeu și să-și aducă aminte de dorul Meu după om, că e mult dorul pe cāt de mulți oameni sunt pe pămānt și nu știu de Dumnezeu, și nu mai știu nici cei ce știu că este Dumnezeu, Care așteaptă dragostea omului, așteaptă suspinānd.


***

O, omule, păcatul te doboară mereu, e mai tare ca tine, și tu te lași slab și tragi spre păcat, și nu te lupți să nu mai fii batjocorit de diavolul, ba încă te umpli de vicleșug apoi ca să ascunzi păcatul tău, cu care dobori și pe alții, nu numai pe tine, și trece păcatul de la un om la altul și nu se teme omul de plata păcatului, și păcatul îl sfârșește pe om și îi pregătește plată amară împotriva dulcelui din el spre păcat, căci așa îl păcălește pe om păcatul și îl trage să-l facă, și toate din lipsa iubirii se întâmplă peste om, și nu mai este om cu inima curată pentru om, căci bărbatul iubește spre păcat toate femeile la rând, și toate cred la rândul lor că sunt iubite când se simt căutate, o, dar bărbații nu iubesc, ci doar poftesc în fața femeii, căci în fața ei n-au pic de putere să-și înfrâneze pofta stârnită la vederea ei, a femeii, și iată, e iadul pe pământ și stă omul în fața păcatului și nu se teme de răspuns.


***

Să ia cuvântul Meu de la izvor, să ia tot omul și să învețe lucrarea inimii și a minții, lucrarea salvării din păcat s-o învețe omul, că iată, duhul celei azi pomenită între sfinții biruitori asupra păcatului, o, strigă duhul ei și îi învață pe oameni să fugă de diavolul cel batjocoritor asupra omului cel slab spre păcat, strigă din cer și spune ca să se audă pe pământ:

— O, luați învățătură de sus și învățați, ca să știți ce înseamnă diavol, căci păcatul este diavolul, o, fii ai neputinței omenești! Orice păcat săvârșit de om este diavol. Auziți? O, puneți-vă paznici peste pașii vieții, căci satana e pe urma omului care umblă singur și-l îndeamnă el dacă îl vede singur, iar altfel nu este cu cel singur înăuntrul lui și în afara lui. Nimeni să nu creadă că nu-l îngrijește satana pentru voile lui pe cel ce umblă singur între ceilalți de pe lângă el. Așadar, mergeți spre pocăință și plângeți cu foc și cu jar pentru păcatele voastre, dar nădejdea să vă fie mai mare ca pocăința, că altfel zadarnic plângeți acest plâns ispășitor, pe care eu l-am plâns cu nădejde toți anii vieții mele întru iubirea lui Hristos, la Care strigam ca din gura diavolului, care mă chinuia cumplit dacă m-am smuls de pe calea păcatului și din drumul celor ce cădeau sub privirile mele ademenitoare și sub vorbele mieroase, cu care-i slăbeam spre mine, o, și mulți din ei au avut parte de pocăință, că mult am strigat pe Domnul în ajutorul lor, după ce mila de ei m-a copleșit de tot, uitând de mine ca să-I cer Domnului salvare pentru ei, că greu e de purtat focul cel pentru păcat, dar Domnul e mult lăudat și iubit de cei care caută spre El din mijlocul luptei asupra negrului păcat și ies biruitori strigând mereu: „Doamne, miluiește-ne pe noi!”.

O, cum să nu miluiască Domnul pe cei ce Îl strigă de sub sarcină, când El de aceea a venit de la Tatăl pe pământ? O, cum să nu fie blând Domnul asupra celor care osândesc în ei păcatul, o, cum, când El S-a făcut om și S-a arătat și a tras spre El pe cei păcătoși și i-a făcut sfinți prin iubirea lor pentru El?

O, cum să mă fi despărțit de trupul meu mai înainte de a vesti lumii de peste tot pocăința mea, ca să se audă ea de la margini la margini spre folosul tuturor păcătoșilor, și să-mi împac inima că am osândit cu gura mea păcatul meu și am spus oamenilor lupta mea de partea Domnului meu, Cel bun cu mine, de m-a iertat și m-a sfințit și mi-a hrănit prin îngeri viața, până ce I-am cerut să-mi trimită pe preotul Său să-mi dea merindea vieții veșnice, pe Domnul Cel tainic sub chipul pâinii și al vinului, așa cum a găsit El cu cale să Se dea celor iubitori ca și El pe pământ și să le îndumnezeiască prin unire cu El trupul și viața?

O, a venit Fiul Domnului acum două mii de ani pe pământ și a umblat printre oameni atât de tainic cu slava Lui, ascunsă sub înfățișarea omului umilit și plin de suferință, și apoi, iată, sub chipul pâinii care s-a coborât din cer ca să se dea omului spre iertarea păcatelor și spre alungarea urmei diavolului de pe urma creștinilor iubitori de Dumnezeu.

O, și ce tainic umbli Tu Doamne, acum cuvânt peste pământ, și ce tainic stai în biserica Ta de nou Ierusalim, aici, pe vatra neamului român, și cât bine faci și aduci acestui neam ales Ție pentru sfârșit de timp ca să ai venire și casă de venire și carte în care Te scrii cu sfinții Tăi, și fericiți sunt cei scriși în cartea Ta de azi, precum este scris despre această carte, o, Doamne!


***

Nu sunt nimănui cu nimic dator, și tot așa și voi, fiilor, dar omul neformat la minte întinde mâna cât nu i se cuvine, se întinde la mai mult decât i se dă de la Dumnezeu sau de la semeni, și ridică nemulțumiri și cârtiri apoi ca unul vrednic. Eu însă Mă îndur de cine voiesc, așa am spus acum două mii de ani, și tot așa și azi spun și lucrez. Omul însă este dator lui Dumnezeu, de la Care are viață și toate câte vin din mâna lui Dumnezeu pentru viața omului, și cu atât mai mult este omul dator cu cât păcătuiește mai mult, căci păcatele omului îi dă diavolului cale spre Domnul cu pâra lui, cu cererea lui la Dumnezeu asupra vieții celui vinovat, asupra mântuirii lui din păcat, căci păcatul săvârșit de om atrage suferință trupului și duhului omului, atrage întuneric în mintea lui, nepăsare și neînțelepciune atrage, o, și câtă rătăcire este păcatul în mersul omului pe pământ!

Fiilor, fiilor, sprijiniți-Mi cu bucurie și cu milă venirea Mea cuvânt la voi și împărțiți cu milă cuvântul Meu, că-Mi este milă de rătăcirea omului pedepsit de înseși păcatele pe care le săvârșește, și sunt atâtea mulțimi de oameni care păcătuiesc cu atâta plăcere, și nu știu aceștia, fiilor, nu știu că păcatul este păcat, și că este blestem atras asupra sa de către fiecare om care nu este vrednic de Dumnezeu, de minte din cer pentru mintea lui.

O, am spus că Mă îndur de cine voiesc. Fac lucru mult pe pământ pentru om ca să-i trezesc mintea și să-și îngrijească viața până nu și-o umple de dureri, de loviturile primite din partea stăpânului cel negru, care pândește viața omului ca s-o umple de vină, și de deznădejde apoi pentru odihnă prin greu aici pe pământ, și după aceea, după ce omul își pune jos sarcina vieții și merge în fața Domnului pentru ca să-i fie socotită viața și faptele ei, căci Domnul îi dă omului viața.


***