Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a şasea după Paşti‚ a orbului



Bucuria Mea cea mai mare este să pot lucra pe pământ slava Mea, cuvântul Meu peste om, iar tu, popor al cuvântului Meu cel de azi, te-ai făcut bucuria Mea, că Mi-ai primit în inima ta venirea Mea cea de acum pe pământ cuvânt şi Mă sălăşluieşti în mijlocul tău şi-Mi dai odihnă, tată, căci odihna Mea este să pot lucra ceea ce Tatăl Îmi dă să lucrez.

Pace ţie, poporul Meu! Sunt Domnul Iisus Hristos, Domnul Dumnezeul tău, şi sunt Stăpânul tău, iar tu să Mă faci să simt aceasta, să văd la tine că Eu sunt Stăpânul tău şi că tu eşti ucenicul Meu, mai mic decât Mine, chiar dacă Eu sunt atât de bun, atât de aproape ţie. Nu mai găsesc om mic care să Mă lase să domnesc Eu peste el, şi de aceea nu face omul voia Mea, dar pe tine te-am învăţat să fii voia Mea, să stai micuţ în mâna Mea, ca să ai peste tine pe Dumnezeu de tată, că nu e bun de nimic omul dacă n-are în toată vremea duh umilit, purtare umilită, iubire umilită, smerenie umilită, şi nu e bun de nimic nici pentru Dumnezeu, nici pentru satana omul cel neumilit, căci Domnului Îi aduce pierderi, iar lui satana bogăţie, numai că bogăţia lui este iadul, care este focul cel veşnic, unde va arde satana şi toţi slujitorii lui.

Dar cum îşi strânge omul la satana? Prin lipsa duhului umilit face el aceasta, prin semeţie face şi prin judecată asupra semenilor săi, lucrare pentru care el trebuie să viclenească, să defaime, să se dezvinovăţească învinuind, să dispreţuiască, şi toate acestea arată în om lucrarea lui satana, lucrarea necredinţei şi a neîncrederii lui în Dumnezeu, chiar şi când el dă să spună că nu este el aşa. O, aşa făceau cu Mine fariseii din vremea Mea. Numai şi numai vină căutau să-Mi găsească în tot ceea ce Eu am lucrat atâta de slăvit în mijlocul lor ca să-Mi dovedesc dumnezeirea şi ca să creadă ei în trimisul Tatălui la ei. Ei însă se bucurau ca să fiu Eu vinovat prin tot ceea ce făceam, ca ei să fie luaţi în seamă mai-mari peste oameni, ca drepţi lui Dumnezeu.

O, toţi oamenii sunt vinovaţi în fel şi chip, şi de aceea Domnul este mereu drept întru cuvintele Sale şi nepărtinitor întru ale Sale hotărâri. Sunt însă unii care se bucură când sunt vinovaţi mai mulţi atunci când sunt şi ei vinovaţi, şi, iarăşi, este câte unul care se bucură să aibă numai el vină şi să nu mai aibă şi alţii dacă e vorba de vină, şi în unul ca acesta Îmi găsesc Eu plăcerea, în omul umilit pentru vina lui şi pentru vina altuia, dar greu se mai găseşte aşa suflet în oameni pe pământ, căci orbirea omului este mare şi nu poate orb pentru orb, şi nu poate bolnav pentru bolnav, ci poate omul umilit, prin umilinţă poate, căci acela are intrare la Dumnezeu prin umilinţa lui şi poate Domnul pentru el, şi prin el apoi pentru alţii. Iată ce taină între Dumnezeu şi om, dar cine este cel care să înţeleagă aceasta? Sunt mulţi care învinuiesc pentru vina lor, sunt prea mulţi, dar sunt atâta de puţini cei care să ia vina de peste om, să nu pună vina pe om, ci s-o ia de peste el ca să nu aibă vină omul, căci Eu aceasta am făcut, l-am eliberat pe om de vina lui, nu i-am mărit-o, şi aşa inimă aş vrea să aibă în el cel ce crede în Mine, căci dacă el nu dă să semene cu Mine în iubire şi în milă, zadarnic are el credinţă, şi iată, nu e greu să creadă omul în Dumnezeu, ci e greu să semene el cu Dumnezeu, şi iată, aşa îşi strânge el la satana şi nu la Dumnezeu.

Strig la toţi oamenii, îi strig şi dau să-i fac să Mă audă, numai să nu facă ei ca fariseii care Mă auzeau şi Mă vedeau, dar semeţia lor era orbirea lor, şi era mare orbirea lor.

O, vedeţi unde vă pregătiţi să fiţi: la Dumnezeu sau la satana, fii ai alergării! Voi alergaţi, alergaţi mereu şi nu staţi din alergare. Unde alergaţi, tată? Alergarea voastră are un capăt şi apoi un început. V-aş arăta că e adevărat ce vă spun, dar necredinţa este mai uşor de lucrat pentru voi. O, vedeţi unde vă pregătiţi ca să fiţi: cu Dumnezeu sau cu satana. Vedeţi cu cine veţi dăinui, vedeţi unde vă strângeţi ca să aveţi: la Mine sau la satana. V-am spus acum cum poate omul să-şi strângă la satana şi încă vă mai spun, că iată, se spală omul pe dinafară şi se tot spală mereu, dar pe dinăuntru rămâne murdar şi nespălat şi se tot murdăreşte, şi murdărie peste murdărie se aşează înăuntrul lui, şi e fără de înţelepciune omul pentru cele ce nu sunt bune în el şi care îl păgubesc amar, căci omul a căzut din slavă şi a căzut în păcat, iar păcatul este murdărie şi este desfrânare.

O, omule, nu este iubire desfrânarea ta, de la care se bucură inima ta, nu este, tată, ea bună nici pentru tine, nici pentru cei din jurul tău. Când tu zici că iubeşti pe cineva cu care faci păcatul plăcerilor tale, o, nu ştii tu ce este această simţire a ta, căci atunci duhul diavolului este ceea ce se stârneşte în inima ta, în trupul tău, şi este îndrăcire acel simţământ, care-ţi mânjeşte de la satana pe cele dinăuntru ale tale, şi nicidecum nu este iubire aceasta, cum crezi tu sau cum zici tu, şi nici bucurie nu poate să fie aceasta, cu care zici că-ţi mângâi tu inima, şi satana te îndeamnă apoi mereu să cauţi în afara ta păcat proaspăt pentru tine, înşelându-ţi casa ta şi trupul tău cu necinstire, omule orb şi lipsit de povaţă din cer, căci tu ai căzut din cer prin păcat şi nu mai dai să vezi cum îţi strângi şi-ţi tot strângi tu la satana viaţa ta cea de veci. O, lasă-Mă să-ţi vindec orbirea, nu Mă alunga, nu te înveli cu necredinţa ca fariseii care nu voiau să Mă primească şi să le fac bine lor şi să vindec orbirea lor!

Vine sfârşitul necredinţei, când toată lucrarea Mea pentru om se va vedea bine şi în mare lumină se va arăta. O, nu vă bucuraţi de necredinţa voastră şi de lucrarea ei cea rea în părţi, voi, cei necredincioşi. Dacă nu puteţi să vă umiliţi înaintea Mea pentru păcatele voastre, opriţi-vă măcar de la lucrarea cea rea a necredinţei, că nimic nu câştigaţi, ba şi sufletele vi le pierdeţi, voi, cei necredincioşi. Primiţi-Mă ca să vă vindec de orbire, tată! Nu vă mai îngrijiţi de slava voastră, că ea e pieritoare! Veniţi să auziţi strigarea Mea după voi din uşa cortului Meu în mijlocul neamului român, unde Mi-am făcut adăpost ca să grăiesc peste pământ şi ca să-i trag pe toţi la Tatăl, să-i trag de la satana la Dumnezeu pe oameni! Cei vindecaţi de orbirea lor prin cuvântul Meu din zilele acestea sunt daţi afară din biserici de către fariseii făţarnici, care se dau mai mari ca Dumnezeu peste sufletele oamenilor, dar de n-ar fi acest cuvânt de la Dumnezeu, cum ar putea el să-l vindece de orbire şi de păcat pe om? Eu însă am venit în lumea aceasta spre judecată, ca să vadă cei fără de vederi, iar cei cu ochi să orbească, căci dacă ar fi orbi n-ar avea păcat, dar pentru că ei zic că văd, păcatul lor rămâne întreg.

L-am vindecat pe cel din naştere orb şi a văzut pe Dumnezeu ochii lui şi i-am zis lui apoi: «Crezi tu în Fiul Omului?», iar el Mi-a răspuns: «Cine este Acela, Doamne, ca să cred în El?», şi Eu i-am zis atunci: «Iată, L-ai şi văzut, căci este Cel ce grăieşte cu tine!», iar el s-a închinat şi Mi-a zis: «Cred, Doamne!». O, cum oare să-i vindec şi pe cei orbiţi de slava lor, de care ei se îngrijesc atât de mult şi nu-L mai văd şi nu-L mai aud pe Dumnezeu, Care să-i vindece pe ei şi să-L vadă grăind cu ei şi să zică şi ei ca orbul cel din naştere, vindecat de Mine: «Cred, Doamne!»?

O, cum de nu vă treziţi din minciună şi din orbire, voi, cei ce vă îngrijiţi atât de mult de slava voastră de nu puteţi să vedeţi şi să auziţi cum glasul Meu strigă la voi din mijlocul celor mici, care nu se îngrijesc de slava lor, ci numai de cea de la Dumnezeu pe pământ! O, până când veţi sta voi surzi şi orbi? De ce, tată, să rămâneţi voi bolnavi şi nevindecaţi mai înainte de plata păcatelor voastre? Iată cum îşi strânge omul la satana! Nu poate orb pentru orb şi nici bolnav pentru bolnav, ci poate omul umilit, prin umilinţă poate, căci acela are intrare la Dumnezeu prin umilinţa lui şi poate Domnul pentru el şi prin el pentru mulţi apoi. Am venit în lume să fiu lumină, căci Eu sunt lumina lumii câtă vreme sunt în lume. Să se bucure toţi şi nu să se ascundă de lumină sau s-o ascundă pe ea sub obroc! Eu am spus: «Umblaţi în lumină!», şi iată, Eu, Cel ce grăiesc cu voi în zilele acestea, Eu sunt Cel ce am spus: «Umblaţi în lumină!». Întunericul se depărtează de Mine, iar satana se teme când aude glasul Meu peste pământ, care încurcă planurile lui, urzeala lui, care s-a coborât peste oameni, iar Eu, Domnul, ung cu mare milă ochii şi urechile omului, şi aşa vin Eu să-i fac bine celui ce-Mi deschide ca să-i dau. Amin.

O, popor de la izvor, aşează-te, tată, cu hărnicie şi cu jertfă plăcută Mie şi iarăşi să-Mi pregăteşti masă şi popas, că Mă fac cuvânt aici, la izvor, pentru mulţi iar şi iar, fiule, însoţit în cuvânt de Tatăl şi de Duhul Sfânt cu sărbătoare de Rusalii în grădinile Mele de azi cu tine, unde Eu Mă întâlnesc cu cei ce Mă caută aici ca să le dau lor, căci cei ce Mă iubesc sunt cei iubiţi ai Mei, pe care Eu mereu, mereu trebuie să-i învăţ iubirea care-Mi place Mie, care poate sta alături de Mine, şi de aceea trebuie să-i învăţ pe cei ce vin la izvor, căci nu oricum trebuie să fie iubirea în cei ce dau să urmeze Mie cu iubirea lor, cu viaţa lor cea ajustată după viaţa Mea, căci viaţa Mea am venit să-i dau omului, şi să iau de la el viaţa lui ca să încap Eu în el cu viaţa Mea, cu slava Mea, care este în cei ce se dau Mie ca să fac Eu din ei fii după chipul şi asemănarea Mea, chipul Celui ceresc, chipul lui Dumnezeu în om şi slava Mea în el. Amin.

Pace ţie, Ierusalime, poporul Meu de azi şi atât de dorit de cei din cer! Fă-i loc cerului cu tine, tată, în toată vremea, că am făcut la tine pe pământ patria celor din cer, al căror Împărat sunt Eu, Iisus Hristos, Cel ce dau vedere celor ce Mă văd, ca să mărturisească ei venirea Mea şi adevărul ei şi slava ei, slava cuvântului Meu cel de azi în mijlocul tău, o, poporul Meu. Amin, amin, amin.

29-05-2011