Cobor cu slavă de cuvânt pe pământ şi am iesle de coborâre şi-Mi aşez în ea cuvântul şi îl împart apoi şi merge vestea Mea din loc în loc şi face bucurie în inimi, că mântuire am de semănat peste oameni, fiindcă M-am coborât de lângă Tatăl Meu Savaot şi M-am născut Prunc din pântece de Fecioară ca să fiu Mântuitor, şi a fost vestită prin îngeri pe pământ naşterea Mea.
Sunt Domnul Iisus Hristos, sunt Cel vestit de îngeri în noaptea naşterii Mele pe pământ. N-a putut regele Irod să-Mi nimicească venirea, căci îngerul Meu s-a purtat după Mine peste tot şi a vestit pas cu pas ocrotirea Mea, iar ea se împlinea cu ascultare mare şi Mi-a făcut Tatăl loc prin toată strâmtorarea de pe pământ, fiindcă n-aveam Eu unde să Mă aşez cu venirea Mea cea atât de tainică şi în atâta umilinţă păstrată, că nu din lumea aceasta eram Eu, şi de aceea împărăţia Mea nu are nimic în ea, şi Mi-a purtat îngerul naşterea Mea într-o iesle lângă un popas, şi aşa s-a găsit loc pentru venirea Mea pe pământ, şi umilit M-am purtat, căci în cer este umilinţă şi frumuseţe mare prin ea şi slavă mereu şi Mi-au cântat îngerii pe pământ în auzul şi în văzul păstorilor de oi şi au vestit lor naşterea Mea, căci îngerul Meu a stat înaintea lor învăluindu-i în lumină şi le-a spus: «Nu vă înfricoşaţi de această arătare cerească şi bucuraţi-vă voi şi tot poporul, căci în Betleem, oraşul lui David, s-a născut vouă astăzi un Mântuitor, Hristos Domnul, şi Îl veţi găsi culcat în iesle pe El». Oaste mare cerească s-a arătat apoi cu îngerul Meu şi-Mi lăudau fiinţa şi naşterea ei şi cântau zicând: «Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace şi între oameni bunăvoire!», şi aşa Mi-a ocrotit îngerul Meu fiinţa şi aşa M-a vestit el, împreună cu mare oaste cerească, şi am petrecut apoi pe pământ treizeci şi trei de ani şi am aşezat înaintea oamenilor Scriptura venirii Domnului, a Celui vestit prin prooroci că va veni, şi aşa am împlinit Eu voia Tatălui Meu, căci M-a trimis Tatăl după om.
M-a luat apoi Tatăl prin vestire de înger şi M-a purtat în Egipt ca să Mă ferească de moartea cea de la Irod, care a omorât atunci pe toţi cei mici atunci, şi M-a adus Tatăl iarăşi înapoi prin vestire de înger după ce l-a lovit cu moarte pe Irod, şi M-am aşezat în oraşul Nazaret şi s-au împlinit toate câte cu umilinţă a fost să le împlinesc după datini, şi naşterea Mea s-a aşezat pe pământ cu toată rânduiala ei, iar îngerii M-au slujit.
O, mamă Fecioară, îndurerată ai fost atunci, căci Eu eram Prunc mic, şi toată grija a căzut pe voi şi toată umilinţa cea pentru venirea Mea aţi purtat-o. Mergeaţi cu Mine pribegi, voi, cei ce Mi-aţi însoţit naşterea şi prigoana ei din partea lui Irod, iar tu şi Iosif aţi suferit pribegi cu Mine în braţe, şi peste tot era strâmtorare pentru Noi.
E praznic pentru naşterea Mea în ziua aceasta, o, mama Mea Fecioară, şi e amintirea acelei nopţi măreţe şi slăvite când voi nu găseaţi loc de popas ca să Mă aşezaţi pe pământ pe Mine, Cel născut din pântecele tău fecioresc, mamă. Bucuria ta cea pentru naşterea Mea n-a avut lărgime în inimioara ta, căci umilinţa îţi creştea odată cu toată durerea cea de la neprimire pentru tine şi pentru Mine şi odată cu toată prigoana care venise din partea regelui Irod, şi Ne-am purtat spre Egipt, şi am venit iarăşi înapoi, şi am crescut în Nazaret şi M-am arătat din vreme în vreme lui Israel, căci aveam de împlinit toate proorociile cele despre Mine, o, mamă.
Cântarea cea pentru naşterea Mea cea de atunci o cântă mulţime de oameni, de atunci şi până azi, dar durerea Mea şi a ta nu se naşte în inimi, mamă. O, cât de mic e Dumnezeu pe pământ, mamă! Aşa vrea omul, o, mamă, şi vrea ca Domnul să-i slujească lui, iar tu plângi de mila Mea, de dragostea ta de Mine, o, mama Mea, căci Eu sunt Cel neiubit de om şi Mă tângui în cer cu tine şi cu Tatăl, căci omul este rece cu Dumnezeu, o, mamă.
— O, nu plânge, nu plânge, Copil născut în Betleem în vremea regelui Irod, căci eu voiesc ca Tu să ai bucurii, că mama aşa îşi alină copilul ca să nu plângă el, ca să nu-l doară pe el. O, Îţi plânge Duhul de două mii de ani şi plângi după dragoste. O, Îţi plânge iubirea pentru care Te-ai născut şi ai venit s-o aşezi pe pământ. O, plânge aşteptarea Ta cea lungă, Fiul meu Iisus Hristos. Am plâns mereu tot într-o tăcere pentru Tine, Cel prigonit de la naşterea Ta şi până la iarăşi întoarcerea Ta în slava cea de sus lângă Tatăl Savaot. Suntem sărbătoriţi Tu şi eu, suntem în cer sărbătoriţi, şi unul altuia ne alinăm lacrima şi iubirea ei, iar aşteptarea ne dă puteri şi răbdare şi nădejdea cea proorocită în Scripturi.
O, Fiule Emanuel, Copil îndurerat şi fără adăpost pe pământ, cine, oare, mai este creştin ca să Te poată cu adevărat mărturisi cu gura şi cu fapta? Pe pământ creştinii trăiesc viaţă păgână, amestecată cu slujiri idoleşti, chiar dacă după datini sunt botezaţi în numele Tău. O, cum să facem să-i deprindem pe ei cu adevărul bucuriilor, cu lacrima cea după Tine, Fiule îndurerat de la om? Suspinul naşterii Tale din noaptea aceea este la fel de tare în mine, la fel de zdrobit, şi dau să Te ocrotesc de dureri ca şi atunci, căci sunt mamă. O, va veni vremea să nu mai plângem, căci toate se vor face noi, ca în frumuseţea cea dintâi când omul nu-L îndurera pe Dumnezeu, şi numai o clipă a fost aceasta, şi apoi omul L-a făcut mic pe Dumnezeu şi mare pe el însuşi peste toate, şi aşa se ştie el de atunci şi până azi.
Cerem milă de la om, Fiule de sus. Cerşim popas, dar locul în casa omului este strâmt de tot pentru Dumnezeu şi este plin de idoli ca şi atunci în noaptea naşterii Tale, şi nu va fi omul fericit decât atunci când Domnul va fi aşa, căci omul trebuie să fie şi la greu şi la bine după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, aşa cum Domnul este ţinut să fie, după ce omul s-a mărit cu mărirea sa înaintea cerului şi a pământului.
Păstrăm acum în amintire durerea bucuriei pe care noi am avut-o în vremea naşterii Tale pe pământ şi avem nădejdea că durerea va rodi starea cea de sus între om şi Dumnezeu, căci toate sfârşitu-s-au, şi se aşează începutul, o, Fiule scump. Amin.
— O, când a fost începutul a fost şi cuvântul, şi Dumnezeu era Cuvântul, o, mama Mea, şi Eu eram Cuvântul, şi iată, s-a aşezat iarăşi începutul, căci Eu Mă fac cuvânt între cer şi pământ şi zidesc Ierusalimul, mamă, dar Mă doare de la om şi am rane la mâini şi la picioare şi la frunte şi sunt încins peste rană, dar aşa lucrez şi aşa zidesc, căci tămăduire nu este pentru Domnul. Când omul are o suferinţă se duce fuguţa la doctor pentru vindecare, dar suferinţa Mea nu mai are leac, nu mai are doctor, căci omul ar fi să-Mi fie vindecător. O, dacă Eu M-aş gândi numai o clipă la Mine n-ar mai fi cerul şi pământul, ci s-ar clătina de tot şi s-ar sfârşi cu ele. O, mamă, dacă cei ce Mă poartă azi cuvânt peste pământ s-ar gândi la ei, n-aş mai avea Eu cale pe pământ şi nici popas şi nici popor primitor de Dumnezeu şi veghe peste el şi zidire cu el pe pământ. O, greu Mi-a fost şi acum două mii de ani să-i fac pe toţi cei aleşi Mie de Tatăl să se lepede de sine şi să-Mi dea Mie viaţa lor, trupul lor, mersul lor, graiul lor şi inima lor ca să Mă zidesc în ea pentru mântuirea multora când Eu le-am cerut lor aceasta şi le-am zis: «Eu în voi, şi voi în Mine; mergeţi în numele Meu şi mântuiţi oamenii, căci s-a apropiat de ei împărăţia cerurilor, şi vrednic va fi lucrătorul de plata sa apoi, căci semne şi minuni vă vor însoţi şi veţi vesti voi Evanghelia Mea cu voi până la toate marginile şi mulţi se vor mântui prin ea».
O, neam român, neamul Meu cel de la sfârşit de timp, în tine Mi-am zidit acum şi Betleemul şi Nazaretul şi cuvântul cel pentru a doua Mea venire şi toată lucrarea Mea cea pentru sfârşit de timp, şi de pe vatra ta veghez şi priveghez peste tine şi peste popoare prin îngerii Mei şi pun sigiliul Meu, al numelui Meu peste actul naşterii tale prin cuvântul Meu cel de sus şi nu te vei putea ascunde dinaintea Mea şi dinaintea popoarelor cu obârşia ta cea de la Mine, că de la început şi până la sfârşit te-am aşteptat să fii tu ţara Mea cea de azi, în care să vin şi să-Mi aşez tronul judecăţii făpturii şi împărăţia şi înnoirea a toate apoi prin cuvânt, ca şi la început când la cuvântul Meu s-au zidit cerul şi pământul sub privirea lui Dumnezeu şi a îngerilor Lui.
O, neam român, n-ai înţeles de ajuns vremea cercetării tale, dar vom da mâna tot mai strâns şi vom citi de pe înălţimi cartea iubirii dintre Mine şi tine şi te vor căuta popoarele îndepărtate de Mine şi vor lua de pe vatra ta mana cea ascunsă şi vor afla taina salvării şi a mântuirii şi vor afla legea iubirii şi a iertării, căci Eu te-am iubit de la început şi până la sfârşit şi te-am aşteptat aici, la sfârşit de timp, şi am slava Mea în tine acum, şi cu iubire ca focul Mă scriu pe vatra ta şi Mă înfiinţez în cartea Mea cea de azi şi este ea tronul judecăţii făpturii şi totul se va naşte într-o clipă prin cuvântul Meu, care înnoieşte lumea. O, Mi-e dor de tine şi voiesc să crezi venirea Mea la tine, că Mi-e dor. Regii şi stăpânii te vor a lor, că au aflat taina ta cea de la Mine hărăzită ţie, dar Eu te doresc a Mea, şi dorul Meu te ţine în Mine, şi Eu veghez peste tine cu cetele îngereşti, ţara Mea cea de azi. O, e praznic de naştere în mijlocul tău, şi Eu la ieslea Mea de cuvânt grăiesc peste tine şi-ţi trimit să Mă auzi şi să nu mai trăieşti tu păgâneşte, o, ţară creştină, căci sărbătorile sfinte tu le petreci păgâneşte de tot şi n-are cine să-ţi spună că greşeşti lui Dumnezeu, iar Eu, Domnul, vin şi-ţi spun greşeala ta, şi-ţi mai spun că omul poate fi mai fericit decât îşi face el fericire pe pământ cu slujirile lui din sărbători. O, ţară scumpă a Mea, să te doară de Dumnezeu şi să-I alini Lui rana, iar El îţi va pregăti sărbători şi slavă în sărbători, că nu aşa trebuie să sărbătorească omul, ci cu slavă cerească în mijlocul lui, că fără Domnul e pustiu şi e iad pe pământ.
O, fii ai oamenilor, o, fiilor, când daţi pe cale de o măreţie, de o înălţime măreaţă, voi, cei care aveţi inimi mari şi simţitoare pentru cele măreţe la vedere pe pământ, vă înfioraţi, vă miraţi, vă bucuraţi când intraţi într-un locaş de biserică înalt şi plin de podoabele înfiinţate cu mână de meşter ca să atragă ele pe cei ce trec. O, iată-Mă pe Mine, Domnul, coborât în calea voastră cuvânt cu putere în el, plin de măreţie în cuvânt, pe cale de nori mergând spre voi şi cuvântând cu voi, iar voi nu tresăriţi ca atunci când daţi de ceva măreţ pe pământ în ochii voştri. O, iată ce înseamnă omul şi ce înseamnă Dumnezeu, căci omul se bucură, se minunează, se suie cu mintea şi cu privirea minţii şi a inimii, iar Domnul coboară, Se smereşte şi Se îndurerează că omul nu mai tresaltă să dorească întâlnirea lui cu Mine, şi n-ar tresări nici dacă M-aş arăta blând şi smerit în calea lui aşa cum sunt Eu şi numai Eu cu adevărat aşa, căci numai Dumnezeu este aşa la duh şi la înfăţişare, iar omul nu este aşa.
Naşterea Mea în om este cea mai mare minune, de care atât de mult s-ar bucura omul, mai mult decât păstorii de pe deal care au avut în faţa colibei lor în noaptea naşterii Mele oaspeţi cereşti, din cer cântându-le lor slavă şi cântare cerească şi vestindu-i pe ei de naşterea Mântuitorului lumii şi văzându-Mă ei apoi în iesle născut la Betleem.
Cu greu Îmi fac lucrarea Mea cea de la Tatăl dată s-o săvârşesc, cu greu, ca şi acum două mii de ani când am venit şi am crescut şi Mi-am cules ucenici şi am mers cu ei din loc în loc presărând semne şi minuni ca să-i atrag la Tatăl pe oameni, o, şi grea Mi-a fost povara neiubirii de la om. Chiar şi ucenicii Mă îndurerau când Eu atâta îi iubeam şi atâta îi învăţam să-Mi stea aproape, să-L poarte pe Domnul pe pământ, iar ei erau reci, şi dintre ei M-au îndurerat şi am răbdat de la ei, căci unul M-a trădat şi M-a vândut spre moarte, altul s-a lepădat de Mine, altul s-a îndoit întru învierea Mea, şi Eu le spusesem lor că întristat este de moarte sufletul Meu, dar ei nu ştiau de ce, nu ştiau că de la ei eram întristat, căci când aveau de vegheat pentru Mine ei s-au culcat să doarmă, iar Eu le-am spus: «Dormiţi de acum, căci stăpânitorul lumii vine şi Mă ia de lângă voi!». I-am trimis la culcare, căci M-am întristat de lipsa lor de putere şi de priveghere pentru Mine, şi durerea Mi-a fost mare, şi mare Îmi este şi acum când dau să iau naştere în om şi nu poate omul aceasta. Când văd omul cât veghează de mult pentru bucuriile lui idoleşti şi nu-l apucă somnul, Mă doare, şi dau să-l înduplec şi să-i dau lui alte bucurii, adevărate bucurii.
Voi face cu Tatăl privelişte cerească pe pământ şi-i voi arăta omului fericirea şi pe cei drepţi pentru ea, ca să se tânguiască toţi oamenii că n-au voit să ştie şi să caute fericirea şi locaşurile ei, de unde n-ar mai pleca nimeni dacă ar fi trimis pe pământ aşa cum Eu am fost trimis ca să duc pe umerii Mei chin şi suspin şi să întăresc prin suferinţa Mea locaşul celor fericiţi şi moştenitori fericirii pe care şi-au dorit-o în vremea aşteptării lor după ea, căci numai cei ce sunt fericiţi pe pământ cu frumuseţe din cer, numai aceia învaţă şi ajung apoi acolo unde ei privesc cu dor, şi fără de sfârşit este acolo fericirea. Amin.
Vin pe pământ cuvânt şi-l chem pe om spre fericire şi spre adevărul ei. Poposesc aici, la locul coborârii Mele, şi stau cu slavă de cuvânt înaintea celor ce vin cu colindele naşterii în ziua aceasta, iar bucuria Mea o doresc Eu lor. Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pace pe pământ, şi între oameni, bunăvoire! Cântarea îngerilor naşterii Mele o cânt şi Eu, Domnul, Cel născut în iesle pe paie acum două mii de ani, Cel slăvit de îngeri şi de toate puterile cereşti în noaptea naşterii, neavând Eu loc în casa de popas, ci afară pe paie, încălzit la pieptul Fecioarei mamă şi vegheat de Iosif cel blând şi de îngeri în faţa furiei regelui Irod, care căuta viaţa Mea.
Cuvântul Meu este trimisul Meu şi este cel ce trimite celor însetaţi de cer cuvântul Meu, mângâierea Mea lor în zi de praznic sfânt, praznicul naşterii Mele pe pământ. Amin, amin, amin.
07-01-2013
