Acest cuvânt sunt Eu. Tot cuvântul care iese de la Mine Eu sunt. Am venit cu el ca să adun în faţa lui toate neamurile pământului. Amin. Vor, nu vor ele, Eu pe tronul slavei Mele, stau înaintea lor cu cuvântul Meu, cu cartea venirii Mele căci scris este în cuvântul Meu cel de acum două mii de ani, şi aşa am zis atunci: «Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale, şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile, şi îi va despărţi pe unii de alţii precum desparte păstorul oile de capre, şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele, de-a stânga». Amin, amin, amin.
Mi-a fost dor de venirea Mea cea de după două mii de ani. Am aşteptat cu mare dor să vin şi să adun neamurile înaintea Mea. Am venit să-i dau omului viaţă fără de păcat dacă vrea omul. Nu-l împilez pe om ca să vrea, dar aşez pe pământ cuvântul dreptăţii, cartea judecăţii, scrisă înăuntru şi pe afară, aşa cum a văzut-o Ioan, apostolul Meu cel viu, şi a zis: «Am văzut în mâna Celui ce şade pe tron o carte scrisă înăuntru şi pe afară, pecetluită cu şapte peceţi».
Mi-a fost atât de dor să vin să Mă aşez pe tronul slavei Mele şi să adun neamurile la cuvântul Meu şi să le dau viaţă fără de păcat dacă vor. Cuvântul Meu este minune fără de asemănare, căci scris este: «înaintea Lui înţelepciunea înţelepţilor se pierde şi isteţimea celor isteţi piere», precum a proorocit proorocul care zice: «în vremea aceea cei surzi vor auzi cuvintele cărţii, şi ochii celor ce nu văd vor vedea fără umbră şi fără întuneric, iar cei smeriţi şi săraci se vor veseli de Domnul. Cei rătăciţi cu duhul vor căpăta înţelepciune, iar cei cârtitori, învăţătură». Amin.
Numai omul nebun mai zice că acest cuvânt nu este Dumnezeu. David aşa a zis: «Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu”». Dar Eu zic aşa: acest cuvânt sunt Eu, şi am venit cu el ca să adun în faţa lui neamurile pământului. Amin. Le adun şi le spun venirea Mea şi le arăt cărarea Mea pe care vin, ca s-o ştie şi să vină să-Mi aducă slavă, şi să-Mi aducă duh de credinţă şi să ia de la Mine viaţă fără de păcat şi să intre sub crucea Mea, de sub care Eu vestesc vestea venirii Mele. întâi aduc crucea, greul Meu sub care trudesc fără ajutor trudind să vin, căci sunt mici cei ce Mă ajută să vin, şi cu ei trudesc din greu. întâi aduc crucea şi chem sub ea pe cei ce vor să deschidă venirii Mele ca să pot veni tot mai mult, ca să chem tot mai mult omul, şi cu cuvântul să-l chem. Şi pe câţi vor veni să Mă ajute să vin, şi pe câţi Mă vor cerceta întru venirea Mea, Eu le voi spune apoi: «Veniţi şi fiţi binecuvântaţii Tatălui Meu, căci am fost străin şi gol şi însetat şi flămând şi apăsat, iar voi M-aţi cercetat». Iar dacă ei vor zice: «Când, Doamne?», Eu le voi răspunde: «Când i-aţi ajutat pe cei mai mici ai Mei, pe cei ce Mă ajută să vin, pe cei de sub greul crucii venirii Mele». Amin.
Venirea Mea de acum e cruce grea pentru cei ce s-au pus punte ca să vin. Evanghelia venirii Mele este cruce, este semnul Fiului Omului, după cum este scris când am zis: «Se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu slavă multă. Şi va trimite pe îngerii Săi cu sunet mare de trâmbiţă şi vor aduna pe cei aleşi ai Lui». Amin.
Cuvântul Meu este trâmbiţa şi sunetul ei, iar Eu stau pe tronul slavei Mele şi trimit cuvântul Meu de la margini la margini şi chem omul la viaţă fără de păcat, căci păcatul e moartea omului, iar Eu chem omul de la moarte la viaţă, chem omul la Mine ca să-i dau viaţa Mea, şi să fie omul. Amin.
Venirea Mea se face învăţătură de viaţă. Cel ce şi-a strâns învăţătură de pe pământ e plin de sine şi nu întinde mâna să ia de la Mine. Cel ce nu are umilinţă nu poate să vadă, nu poate să se uite în taina aceasta, în cuvântul Meu care vine să adune înaintea lui neamurile pământului. Umilinţa este darul cel mai frumos din om dacă omul are acest dar care-l face frumos pe om pe pământ şi în cer. Ea îl face pe om să poată totul pentru viaţă, căci viaţa are ca temelie a ei umilinţa. Dar ce este ea? Ea este puterea cea din cer a omului frumos, darul cel mai dulce, care îndulceşte viaţa omului, pacea cea mai sfântă, căldura care încălzeşte în jur, căci ea împarte în jur liniştea cea plină de taină, cea plină de putere. Numai omul deştept o are pe ea, căci ea este chiar înţelepciunea care-l înţelepţeşte pe om, care-i dă omului viaţă din viaţă. Ea îl înalţă pe om pe culmile ştiinţei ei, şi omul se îmbogăţeşte din ea. Nici un om nu poate propăşi mai mult între cer şi pământ ca şi omul care are acest dar: umilinţa. Cel ce o are pe ea este ocrotit de orice rău, căci răul nu trage la cel ce o are pe ea, că ea este armă ocrotitoare care nu răneşte răul, dar îl ţine departe ca să nu rănească. Ea îl ţine pe om curat şi sfânt, căci darurile ei sunt din lumină şi sunt lumină din Lumină. O, nu se opreşte omul lângă această bogăţie, căci omul este plin de sine. Nu-i place omului sfinţenia, iar umilinţa este izvorul sfinţeniei. Veniţi, voi, oameni, la izvorul ei, şi veţi fi roditori apoi. Eu am venit să vă chem la Mine, şi vă pun înainte darul umilinţei, izvorul sfinţeniei, căci viaţa cea din cer are ca temelie umilinţa, puterea care-l face pe om să poată pentru viaţă. Amin.
Venirea Mea cheamă la ea pe tot omul, căci scris este: «Se vor aduna înaintea Lui toate neamurile», dar cuvântul Meu cel de atunci adaugă şi spune: «Va despărţi pe unii de alţii precum desparte păstorul oile de capre, şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele, de-a stânga». Amin. Venirea Mea îl îndeamnă pe om de-a dreapta Mea, dar întunericul din lume îi aduce omului nepăsare şi îl minte pe om că Domnul nu vine. Şi dacă nu vine Domnul, omul trebuie să stea în întuneric? Cel mai mare întuneric este păcatul, iar întunericul este din iad. Dacă nu vine Domnul cu cerul, e numai iadul pe pământ.
De ce, oare, zice omul că Domnul nu vine? Ca să aibă vreme pentru păcat? De aceea zice aşa? Durerea venirii Mele e fără de margini, căci cel ce-i zice omului că nu vine Domnul, este chiar cel ce s-a făcut slujitor în numele Meu peste oameni. El zice: „Nu ştie nimeni când vine ziua Domnului. Ea va veni ca un fur. Nu ştie nimeni decât Tatăl. Nu ştie nici Fiul”. Iată, aşa repetă omul slujitor în numele Meu, aşa zice el la om, iar omul rămâne în întuneric, căci Eu am zis: «Vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze».
O, nimeni nu mai lucrează venirea Mea. Nimeni nu mai spune de ea. Nimeni. Nu vrea nimeni să vin. Nu vrea omul să audă aşa ceva, că el iubeşte întunericul, el iubeşte păcatul.
Vreau să-l fac pe om. Nu este omul făcut de Mine, şi de aceea nu poate cu Mine. O mulţime de oameni vor cu Mine şi cu mângâierea Mea, dar nu sunt făcuţi de Mine. Eu îl mângâi pe cel făcut, pe cel făcut de Mine. Dacă nu-i făcut, nu-l mângâi; nu-l mângâi Eu, şi se mângâie el, că el nu poate dacă nu este mângâiat. Fuge omul de pocăinţă, şi mai degrabă caută mângâiere, că dacă omul este iubit sau mângâiat, poate, fie spre păcat, fie spre Dumnezeu, după cum îşi alege omul calea şi mersul. Dacă omul nu este iubit şi mângâiat şi încurajat, se supără şi pune totul jos, că zice că nu poate. El poate prin voie bună, prin ajutor, prin mângâiere, prin compătimire. Numai prin pocăinţă nu poate omul.
O, cel făcut de Mine e cel făcut din pocăinţă, şi apoi Eu îl iau şi îl cresc cu cele adevărate ale vieţii omului, cu cele care se lămuresc prin cuptor, prin foc. Aşa încerc Eu omul când lucrez la facerea lui. îl încerc până ce văd că este făcut, până când îl lămuresc pe el. Amin.
Vreau să-l fac pe om, că nu este omul făcut de Mine şi nu pot începe cu mângâierea dacă-l fac. Naşterea omului nou se face din pocăinţă şi din Duh Sfânt, prin cuvânt. Omul se naşte din păcat şi prin păcat, şi Eu vreau să-l scot pe om din păcat şi să-l nasc din Duhul Sfânt, prin pocăinţa lui, să-l nasc de sus pe om, că omul e născut de jos.
O, greu mai lucrez la facerea omului, greu de tot, căci omul este învăţat cu mângâierea, cu voia bună, nu cu durerea care vine de la pocăinţă. Durerea pocăinţei este cea mai adevărată mângâiere, căci ea îl naşte pe om pentru cer. Dar omul nu poate aşa. El vrea să-l nasc din mângâiere, căci altfel îmi dă peste mână omul. Cum vrea el să-l fac, aceea nu e facere, şi stă omul nefăcut dacă nu-i place facerea cea adevărată. Sunt gata să vin să sun din trâmbiţă ultimul sunet şi să vin să îmbrac totul în viaţă, în nestricăciune, şi omul încă nu stă la făcut. Am venit cu haina nestricăciunii, ca să-l îmbrac în ea pe om, dar trebuie să-l fac pe om pentru haina aceasta. Amin.
Nimic nu-i mai uituc decât omul. Toate celelalte făcute de Mine nu Mă uită, şi nu uită să-şi dorească ziua nestricăciunii lor, şi toate aşteaptă pe omul cel făcut de Dumnezeu. Omul însă e uituc de tot; uită de azi pe mâine de Dumnezeu, uită omul să aibă grijă de ziua nestricăciunii lui. Nimic nu-i mai uituc ca omul. Uită omul să-Mi dea Mie ziua facerii lui. Uită omul de pocăinţă şi fuge de ea ca de cea mai mare tristeţe în loc să fugă spre ea ca spre ziua lui de mântuire, ca spre haina nestricăciunii lui. Un ceas, şi Eu aduc pe pământ haina nestricăciunii când totul va fi înghiţit de viaţă. Atunci omul nu va mai avea timpul înainte şi nu-i va mai folosi atunci pocăinţa decât numai pentru osânda lui cea de veci. Pocăinţa va fi osânda cea de veci a omului dacă omul n-o foloseşte pe ea mai înainte ca Eu să vin pe pământ cu haina nestricăciunii când totul va fi înghiţit de viaţă şi de veşnicie.
O, dacă ar şti omul că adevărata mângâiere a lui este pocăinţa cea de dinaintea venirii Mele cu nestricăciunea omului, ar da omul toată mângâierea din calea lui şi şi-ar alege ziua facerii lui, pocăinţa cea pentru viaţă, cea pentru mângâierea de după ea. Pocăinţa cea de după viaţă nu mai are în ea mângâiere, ci are numai durere, durere pe veci.
Aminteşte-ţi, omule, de ziua facerii tale şi vino cu ea spre Făcătorul tău. Am venit cu darul facerii omului. Vreau să-l fac pe om. Nu este omul făcut de Mine, şi de aceea nu poate cu Mine şi cu cele din cer care dau viaţă. Această mângâiere pot să-ţi dau, omule: facerea ta. Amin. Nu este prunc ca să nu-l doară trupul şi duhul când se naşte din mama lui. La fel ca şi pe mamă îl doare şi pe prunc când se naşte, că uneori nici să plângă nu mai poate, iar după ce se naşte, încetează numaidecât durerea şi începe bucuria şi pacea.
Mă doare facerea omului şi nu pot să-l fac, că el fuge de durerile facerii şi nu voieşte să se nască şi uită de ziua facerii lui şi nu vine cu ea la Mine ca să Mi-o dea, şi Eu să-l fac apoi. Durerea venirii Mele e fără margini, căci omul nu se lasă făcut pentru venirea Mea, iar «Eu vin să adun toate neamurile, şi îi voi despărţi pe unii de alţii precum despart păstorii oile de capre, şi voi pune oile de-a dreapta Mea, iar caprele, de-a stânga», precum Eu am spus acum două mii de ani despre venirea Mea.
Vreau să-l fac pe om. Vreau să-l pun de-a dreapta Mea pe cel făcut de Mine. Amin. Aminteşte-ţi, omule, de ziua facerii tale şi vino cu ea spre Făcătorul tău, ca să te pun de-a dreapta Mea în ziua facerii din nou a lumii. Un ceas, şi Eu aduc pe pământ această taină, taina nestricăciunii, facerea din nou a lumii când totul va fi înghiţit de viaţă pe veci de veci, când drepţii vor merge la viaţă veşnică, iar cei păcătoşi, la osândă veşnică. Amin.
Omule, tu pentru trupul tău te laşi de Dumnezeu. Dacă faci aşa, îţi vei pierde trupul şi ţi-l vei duce în focul cel veşnic. Dă-Mi Mie trupul tău ca să ţi-l răscumpăr din păcat şi din foc şi să ţi-l dau înapoi pe veci, şi ca să mergi apoi cu el în fericirea cea de veci. Păcatul trupului tău este focul în care-ţi zace trupul, omule. Te-a ars de tot focul acesta. Dă-Mi Mie trupul tău să-l scap de focul lui şi să-l fac iar, după tiparul cerului, şi să ţi-l dau nou, făcut din nou, şi să-l ai pe veci pentru veşnica ta viaţă, pentru mângâierea cu care Eu voi mângâia pe cei ce vor fi găsiţi după chipul şi asemănarea Mea la venirea Mea cea pentru răscumpărarea trupurilor, pentru facerea din nou a lumii ce va să fie. Amin, amin, amin.
18-02-2001
