Cuvântul lui Dumnezeu la Srbătoarea Creştinătăţii Româneşti‚ ziua a doua

Grăirea Mea e dulce peste om, ca să-l îmbiu spre ea şi să-i dau omului înapoi ce a pierdut. Omul a pierdut grăirea cu Dumnezeu, iar Eu, Domnul Cel milos după om, vin din cer pe pământ cuvânt ca să aduc înapoi vorbirea dintre Mine şi om, taina cea din veac ascunsă pentru sfârşit de timp. Amin.

Eu, Domnul, Mă fac cuvânt peste grădina cuvântului şi cobor spre om ca să-i spun că acest cuvânt este râul vieţii, care curge din tronul lui Dumnezeu Cuvântul, aşa cum este scris în Scriptura cea pentru sfârşit de timp. Eu după ce am făcut cu cuvântul cerul şi pământul l-am făcut pe om şi vorbeam cu el, şi el vorbea cu Mine. Glasul Meu şi pasul Meu se auzeau de urechea omului cel zidit de mâna Mea. Aşa îl cunoştea omul pe Dumnezeu la început şi apoi.

Îmi scriu cartea venirii Mele şi Mă aşez cu ea în faţa omului, şi Mă aşez cu ea peste vremi ca să cer fiecăruia socoteală după cum este şi după cum a fost fapta sa. Aşa am grăit Eu cu Moise pe muntele Sinai, şi Moise a scris cuvântul Meu cel de peste el, şi tot mereu l-a scris. Aşa am grăit Eu cu proorocii, şi ei scriau cuvântul Meu. Acum, după două mii de ani de la petrecerea Mea cu omul pe pământ timp de treizeci şi trei de ani Dumnezeu venit de la Tatăl între oameni, acum vin din nou din cer pe pământ cuvânt ca să aduc înapoi grăirea dintre Mine şi om, căci omul a pierdut grăirea cu Dumnezeu. Dacă omul dă să-Mi spună că grăieşte cu Mine, iar el îmi spune pe ale lui sau pe ale Mele, nu poate să se ascundă de păcatul nevorbirii dintre Mine şi el. Mai întâi am vorbit Eu cu omul, şi apoi omul cu Mine. Mai întâi omul n-a mai grăit cu Mine, şi apoi n-am mai vorbit Eu cu el.

Să nu te întrebi, omule care vii să-Mi vezi şi să-Mi auzi glasul care umblă prin grădina cuvântului Meu din vremea aceasta ca să se aşeze tot cuvântul Meu în carte, ca în toate vremile vorbirii Mele cu omul; să nu te întrebi de ce vorbeşte Dumnezeu cu omul, şi să te întrebi de ce nu auzi tu pe Dumnezeu vorbind peste tine aşa cum a fost planul Său cel din veac întocmit cu omul. Eu când l-am făcut pe omul cel zidit de mâna Mea, l-am făcut ca să grăiesc cu el, şi el cu Mine, că de ce altceva l-aş fi făcut pe om Eu, Dumnezeu Cuvântul? L-am zidit şi am grăit cu el, şi el cu Mine până ce n-a mai vrut el să grăiască cu Mine, şi a grăit cu sine şi a făcut ca sine şi nu ca Mine. L-am zidit şi am grăit între Noi până ce el s-a ridicat mai mare ca Ziditorul său, pierzându-L prin neascultare, pierzându-L prin ascundere. Ascunderea este păcatul care l-a despărţit pe om de Mine, şi pe Mine de om, de n-a mai putut şi nu mai este grăirea dintre Mine şi om. Omul nu se poate ascunde, dar se ascunde, că i-a intrat în fire acest păcat ca să fugă de Dumnezeu, ca să se ascundă. O, unde se poate omul ascunde de faţa Mea? Sunt mereu, mereu faţă în faţă cu omul, dar el vrea să uite aceasta, şi aceasta înseamnă ascundere. Mă ascunde omul de el, şi se ascunde omul de Mine, dar acesta nu este adevărul, şi omul nu se poate ascunde de Dumnezeu. Vin din cer pe pământ cuvânt ca să aduc înapoi grăirea dintre Mine şi om. Îl îmbiu pe om ca să-i dau înapoi ce a pierdut.

Mă aşez pe pământ în calea ta cuvânt, omule ieşit din omul cel zidit de mâna Mea. Tu eşti născut din om, şi vreau să te învăţ începutul tău, omule scump. Grăirea Mea e dulce peste tine. începutul fiinţei tale este omul cel zidit de mâna Mea şi cu care Eu grăiam între Mine şi el. Vreau să-ţi dau înapoi ce ai pierdut. Vreau să te aşezi înaintea Mea şi să-Mi auzi glasul şi să crezi că Eu sunt, să crezi şi dacă nu Mă vezi. Nici Adam nu Mă vedea, dar Mă auzea, şi grăia şi el cu Mine, şi apoi s-a tras în sine şi n-a mai grăit cu Mine, căci s-a ascuns, şi apoi a dat să Mă uite.

O, cum să nu Mă uite omul care nu grăieşte cu Mine, şi Eu cu el? O, cum de nu aude omul cuvântul Meu? Cerul şi pământul M-au auzit când le-am spus să iasă din ape şi să fie apoi. M-au auzit că M-au ascultat, şi cine Mă ascultă Mă aude şi voieşte să Mă audă, şi grăieşte cu Mine cel ce Mă aude. Amin. Cel ce Mă aude este cel ce nu se ascunde de grăirea Mea cu el. Cel ce Mă aude, pe acela îl fac semănător de cuvântul Meu peste pământ, căci cel ce Mă aude grăieşte cu Mine, şi mărturiseşte apoi.

Omule, te chem cu mare dor la izvorul gurii Mele ca să te deprind cu începutul cel în care era grăirea dintre Mine şi om. Vino cu Mine spre începutul tău! Vino la Mine ca să te învăţ să vorbesc cu tine, şi tu cu Mine! Vino, că Eu Mă întorc spre tine, Mă întorc după tine din rai, ţara pe care Eu ţi-am dat-o de aşternut ţie şi Mie, ca să fiu cu tine, şi tu cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fii şi tu, şi acolo unde eşti tu, să fiu şi Eu. La ce-ţi foloseşte mintea că Mă înţelegi cu ea dacă tu nu te întorci apoi spre grăirea dintre Mine şi tine? Tu nu te poţi ascunde, dar te ascunzi. Tu nu te temi de Mine, dar te temi, căci păcatul tău este netemerea, şi te ascunzi cu el pentru că te temi. Iubirea şi temerea de Dumnezeu, acestea te pot face iar, omule, şi te pot da Mie prin puterea lor cea pentru Mine. Amin. Temerea de Dumnezeu, când ea nu vine din iubirea de Dumnezeu, atunci ea îl ascunde pe om de Mine, iar când iubirea de Dumnezeu este izvorul ei, atunci ea este cea care nu-l desparte pe om de Dumnezeu, şi pe Dumnezeu de om. Amin.

În a doua zi de sărbătoare vă mângâi din nou pe voi, cei adunaţi la gura izvorului Meu de cuvânt. Luaţi din harul Meu şi îl puneţi în voi, ca să Mă puteţi iubi cu harul vostru cel din fire, şi Eu să pot lua de la voi. Stau cu oşti cereşti deasupra grădinii întâlnirii Mele cu voi. V-am chemat să grăiesc cu voi, şi voi cu Mine. Cântaţi-Mi doina nunţii Mele cu mireasa Mea cea din români luată, cu poporul Meu mireasă, popor pregătit de Mine pentru venirea Mea. Dulce-Mi este limba românească, şi am făcut din ea limba lui Dumnezeu la sfârşit de timp, că Eu grăiesc din nou peste pământ în limba poporului român, noul Meu Israel, noul Meu Ierusalim, căci Eu am scris prin profeţi în Scripturi, am scris că voi alege din nou Ierusalimul dintre neamurile pământului, fiindcă Israelul cu care am lucrat la început M-a lepădat cu totul acum două mii de ani, şi n-am ales din el decât o rămăşiţă mică de tot, care s-a mântuit prin credinţă atunci, la venirea Mea din Tatăl Cel ceresc şi din mamă Fecioară pe pământ. Cântaţi-Mi cântările nunţii, că Mă aşez în calea oamenilor cu nuntă cerească, cu zile de nuntă între Mine şi mireasa Mea cea mică, poporul cuvântului Meu, luat din români. Mai e un ceas, şi vin văzut, iar slava Mea din ziua aceea va fi pentru unii cu mângâiere, iar pentru cei mulţi, cu mânie, căci omul a pierdut grăirea cu Dumnezeu şi nu-şi mai vine în fire ca să se întoarcă la începutul lui.

Aduceţi Domnului slavă. Cântaţi-I Domnului cântare nouă. Lăudaţi numele Lui în horă, în timpane şi în psaltire cântaţi-I Lui. Lăudaţi pe El în glas de trâmbiţă şi în alăută. Lăudaţi-L pe Domnul în strune şi în organe, în chimvale bine răsunătoare, lăudaţi-L în chimvale de strigare, ca să audă toată suflarea şi să laude pe Domnul! Amin.

Eu v-am chemat, şi voi aţi venit. Vă dau ca plată cuvântul Meu, şi vă pun masă de nuntă şi vă dau iertarea păcatelor dacă voi vă veţi lăsa de ele, şi ele de voi. Iar dacă nu le veţi lăsa, vă voi ruga cum voi şti Eu, şi voi lua apoi răul din voi, căci ce este cu neputinţă la om, este la Mine cu putinţă, că iată-Mă după două mii de ani de la venirea Mea trup şi cuvânt pe pământ, ca să aşez la locul ei grăirea dintre Mine şi om, taina cea întru început ascunsă pentru sfârşit de timp. Amin.

O, poporul Meu mireasă, dă-i omului cuvântul Meu cel de peste tine când Eu grăiesc cu el din grădina cuvântului Meu. Dă-i omului strigarea Mea după el. Dă-i, fiule, omului, dă-i ce ţi-am dat şi ţie când te-am luat din lume şi te-am făcut poporul Meu cel de la venirea Mea.

O, fii ai oamenilor, am pe acest petecuţ de pământ ieslea cuvântului Meu. Acest sătuţ este Betleemul Meu de azi, că Mi-am făcut iesle în el şi Mă nasc cuvânt în iesle şi Mă fac de hrană la toţi cei care dau să vină spre început, spre taina Mea cea din rai când Eu grăiam cu omul, şi omul cu Mine. Să nu credeţi că dacă-Mi faceţi rugăciuni pentru voi şi pentru neamul vostru, veţi face întoarcerea spre taina vorbirii dintre Mine şi om. Mai întâi am grăit Eu cu omul, şi apoi omul cu Mine. Nu înseamnă vorbire cu Dumnezeu când omul grăieşte Domnului şi când Domnul nu grăieşte şi El omului. Grăirea Mea din vremea aceasta peste om este grai dulce, ca să-l îmbiu spre Mine şi să-i dau înapoi ce a pierdut, căci omul a pierdut vorbirea dintre el şi Dumnezeu. Fericiţi veţi fi voi, cei chemaţi la nunta Mielului, dacă nu veţi uita glasul Lui care v-a chemat şi vă cheamă la nuntă, dacă nu vă veţi ascunde. Omul nu se poate ascunde, dar se ascunde, că i-a intrat în fire acest păcat ca să fugă de Dumnezeu pentru păcatul cu care el se ascunde. O, unde să se ascundă omul? El vrea să uite că Eu sunt şi Eu văd, şi aceasta înseamnă ascundere, şi e păcat aceasta ce face omul. Eu însă am venit pe pământ cuvânt şi îi ies omului în cale şi îl chem spre începutul lui.

Vino, omule, să bei din râul vieţii! Vino şi îţi spală faţa şi trupul şi duhul! Vino, că Eu vin şi îţi ţin calea ca să te fac din nou şi să te dau Tatălui şi să-I arăt Lui munca Mea, truda Mea cea de şapte mii de ani căutând după om.

O, fiilor unşi cu ungerea Mea cea nouă la sfârşit de timp! Stropiţi cu apa cea lucrată de Mine prin voi pe toţi cei veniţi la izvor, ca să le rămână semn pe ei că au venit şi că au băut. Eu, Domnul, şi cu slugi îngereşti, le voi ţine urma ca să-i ajut sau ca să-i mustru amintindu-le de glasul Meu care cheamă omul la viaţă. Am pus la porţi legile grădinii întâlnirii Mele cu omul, şi fericit este omul care le va pune peste el în toată vremea lui cea de până la venirea Mea.

Voi, cei care aţi venit la izvor! Voi, cei care aţi intrat la masa Mea de nuntă în grădina întâlnirii! Să se ţină după voi legile sfinte ale grădinilor Mele de pe pământ. Eu vă învăţ, căci sunt Învăţătorul. Eu vă învăţ, nu vă mustru dacă nu ascultaţi, căci fiecare îşi va lua plata sa. Fi-va să vin văzut curând, curând, şi vreau să-l găsesc pe om după voia Mea când voi veni, căci atunci va fi Scriptura aceea care spune: «Cine este sfânt, să se sfinţească încă, şi cine este spurcat, să se spurce şi mai mult, şi fiecare va fi judecat de cele în care va fi găsit, că Eu n-am venit să judec lumea, ci ca s-o mântuiesc am venit». Amin.

Acum, iarăşi, pace vouă! Pace vouă, celor ce aţi venit la izvor! Iar dacă sunteţi necredincioşi, pacea Mea să se întoarcă în Mine. Vă slobozesc paşii înspre agoniselile voastre, dar nu uitaţi că tot ce poate omul avea cu adevărat, Eu sunt. Amin.

Vă binecuvintez pe voi, copii ai poporului Meu, că aţi trudit atât de mult pentru nunta Mielului. Fiecare nuntă are nevoie de pregătire, darămite nunta Mea cu voi! Vă întăresc pe voi. întăriţi-vă şi voi prin sfinţenia Mea din voi, că ea este odihna Mea din om. Pace vouă, fiilor trudiţi! Amin.

Le spun şi celor ce au venit la izvor: Pace vouă dacă vă veţi sfinţi pentru Mine! Vă aduc mulţumiri vouă, celor ce Mi-aţi cântat cântările nunţii, şi vă rog pe voi, învăţaţi-vă cu nunta Mirelului ceresc, că nu poate omul să slujească şi la Dumnezeu, şi la satana. O, nu vă îngrijiţi ce veţi mânca şi cu ce vă veţi îmbrăca. Banul câştigat pentru fiinţă, banul luat din slujiri idoleşti vă ţine robi sub el, căci trupul vă cere, dar trupul este făcut de Dumnezeu pentru ca să fie locaş al Duhului Sfânt. Nu uitaţi aceasta ce v-am spus, şi ieşiţi din ale lumii şi purtaţi-vă prin ea cu cele sfinte din voi şi daţi lumii ce este al lui Dumnezeu, şi voi fi Eu ajutorul vostru acum, şi apoi pe vecii. Amin.

Vreau să-i trag în barca salvării pe mulţi din cei chemaţi, o, popor al cuvântului Meu! Un ceas mai trudim după om, şi apoi îl voi scăpa pe om de păcat, şi pe păcat de om, şi mulţi vor fi curăţiţi şi albiţi, după cum este scris. Îi slobozim acum spre casele lor, iar voi fiţi mereu, mereu casa Mea, hanul Meu unde Eu poposesc adesea cu omul ca să-i dau să bea din vinul nunţii Mele, iar Eu vă voi răsplăti pe voi, cei sfinţi ai Mei. Ferice vouă că trudiţi pentru Mine şi nu pentru voi. O, de ar vrea şi omul să facă aşa pe pământ ca să-l găsesc aşa la venirea Mea!

Pace ţie, grădiniţă cu miresme cereşti deasupra ta! Sfinţii şi îngerii poposesc peste tine. Duhul sărbătorii Mele de nuntă te învăluie în strai nou de serbare, o, grădiniţă a întâlnirii Mele cu omul! Duhul Sfânt pluteşte în văzduhul tău, iar tu eşti aşternut al nunţii Mielului ceresc. Cerul şi pământul se îmbrăţişează în tine sub slava cuvântului Meu care umblă pe plaiul tău în zile de nuntă, cer nou şi pământ nou pe pământul tău.

Grăirea Mea e dulce, e dulce peste om, ca să-l îmbiu cu ea şi să-i dau omului înapoi ce a pierdut, să-i dau lui grăirea dintre Dumnezeu şi om, taina cea în vecii ascunsă pentru la sfârşit de timp aici şi acum. Amin, amin, amin.

25-08-2002