Cuvântul lui Dumnezeu din duminica izgonirii lui Adam din rai



Pace multă, pace şi putere din cer pentru cărarea coborârii Mele cuvânt pe pământ! Îmi găsesc străjerii la veghe, Îmi găsesc cărarea sub voia Mea şi Mi-i întăresc Eu, Domnul, pe cei ce-Mi sunt cărare.

Eu sunt Cel ce sunt. Chiar dacă pentru mulţi Eu nu sunt, căci sunt ei, Eu sunt Cel ce sunt, şi mai mult nu le spun lor, căci nu le-ar fi de ajuns oricâte le-aş spune, fiindcă cei ce vor să fie ei, acelora nu le ajunge nici un fel de adevăr adevărat, căci duhul doririi de sine este mare când el stăpâneşte în om.

Eu sunt Cel ce sunt. Le este de ajuns acest adevăr celor ce Mă văd şi Mă cunosc pe Mine Domn şi Dumnezeu al lor. O, să ţină de saţ sufletului şi credinţei tale în Mine şi în adevărul Meu de peste tine şi în lucrarea Mea cu tine, măi poporul Meu. Te hrănesc mereu, mereu cu mult cuvânt, ca să te am hrănit şi îngrijit mult, că scump este Mie cel ce crede în Mine fără nici o greutate pentru credinţă şi fără prea multă dovadă a atotputerniciei Mele, căci credinţa este darul Meu dat omului cel cu inima curată, la care trage Dumnezeu, şi care cu mult uşor trage ea la Mine, căci este curată, şi vede bine curăţenia omului şi vede mult şi întreg, şi ştie să aleagă.

Iată, este scris peste neamul creştinesc de pe pământ în ziua aceasta zi de lăsat de sec de mâncări grase şi gustoase şi dorite de trup. Acum şapte zile se zice că a lăsat sec omul creştin de mâncatul de carne, iar azi se zice că ar lăsa sec de mâncatul de brânză şi de ouă până la praznicul Învierii Mele, dar se zice doar, căci cine să-l înveţe pe om adevăratul post, adevărata viaţă aşezată de sfinţii şi de părinţii cei hrăniţi cu Duhul Meu, de au lăsat ei pe pământ ordine cerească şi mântuitoare şi scrisă ca să fie ea cunoscută şi iubită apoi de cei ce se mândresc că sunt creştini, că sunt botezaţi în Hristos şi îmbrăcaţi întru El? O, e greu aceasta pentru omul cel botezat cu numele Meu peste el. Este tras omul spre toate ale lumii şi este ispitit de ele la orice pas şi ceas, iar celor ce pierd darul credinţei din pricina neascultării de Dumnezeu, acelora nu le mai trebuie mult ca să-şi risipească toată statura cea creştinească şi să primească peste ea plata neascultării, plata necredinţei lor.

O, popor al cuvântului Meu, tu nu mai ai zi de lăsat de sec de carne, de brânză şi de ouă, căci tu ai ascultat de Mine şi ţi-ai călugărit hrana şi haina şi gusturile şi trupul tot şi te-ai dat Mie casă şi împărăţie. Ai însă şi tu legare pentru untdelemn în vremea acestei vremi de post. O, bucură-te şi te veseleşte din toată inima şi cugetul şi sufletul tău, şi să fii aşa în tot acest timp şi să ştii cui dai bucuria şi veselia ta, căci Mie trebuie să Mi le închini, şi să încununezi cu ele dragostea ta de Dumnezeu, alegerea ta de partea Mea, măi poporul Meu. De aceea te rog, ai grijă de cuvinte, ai grijă de purtare sfântă, ai grijă, fiule, de dragoste pentru acestea, că începe acum o vreme sfântă foarte, şi trebuie bine împletită cu pacea a toate câte tu vei lucra şi vei aduce Mie. Te îndemn să fii harnic cu sufletul, dar şi cu trupul, căci trupul le poartă pe toate şi are nevoie de răscumpărare, iar pentru această răscumpărare trebuie trudă multă, nu puţină, ci multă lucrare trebuie.

O, fiilor, să nu vă văitaţi pentru trup, să nu-i căutaţi în voie, că este nevoie de mare nevoinţă cu trupul, fiindcă trupul l-a scos pe om din rai, din casa pe care i-am făcut-o Eu omului încă de la întemeierea lumii, de l-am aşezat în fericirea ei şi i-am dat să împlinească în ea legea fericirii, legea raiului, de care omul trebuia fără de cârtire să asculte, dar n-a ascultat omul, şi greu se mai plăteşte neascultarea de Dumnezeu, măi poporul Meu. Această teamă a căderii din ascultarea de Dumnezeu, să vă fie ca o trezie veşnică, o, fiilor, că iată, omul n-a stat treaz pentru ea şi şi-a pierdut-o, fiilor. O, să nu se ia omul unul după altul pentru neascultare de Dumnezeu, că iată ce s-a întâmplat în rai dacă s-au luat unul după altul pentru neascultare cei doi!

Pomenim în duminica aceasta izgonirea lui Adam din rai, aşezată ca pildă de înţelepciune sfântă peste neamul creştinesc la începutul vremii de post de cincizeci de zile în întâmpinarea praznicului Învierii Mele dintre cei morţi. O, ce pildă plină de durerea zilei aceleia când omul a căzut din rai! Cel ce nu se pune în pielea celui căzut atunci din rai, unul ca acesta nu se recunoaşte în acela şi nu se va trezi din somnul sufletului său şi va rămâne dormind în nepăsare, fugind de Dumnezeu, aşa cum a dat Adam să fugă după ce a adormit adânc faţă de neascultarea lui de Făcătorul lui.

Hai să punem masă de înţelepciune şi să stăm la ea în ziua aceasta sfântă şi să luăm putere sfântă pentru ascultare de Dumnezeu Făcătorul. Voi, cei ce-Mi sunteţi aproape popor al cuvântului Meu, pe care Eu Mă sprijin cu lucrările Mele cele de azi pe pământ, şi voi, cei ce primiţi cuvântul vieţii prin împărţire de aici ca să-l faceţi şi voi faptă peste voi, o, hai să prânzim şi să prindem putere sfântă din cer, căci Dumnezeu este în cer şi vine pe pământ cu cerul, cu toţi cei din cer, căci vai pământului şi locuitorilor de pe el dacă n-ar fi Domnul cu ei pe pământ!

O, apropiaţi-vă şi ascultaţi! După ce Dumnezeu a făcut omul după chipul şi asemănarea Sa, i-am dat lui lucrare, i-am dat să asculte de Dumnezeu şi să lucreze şi să păzească aşa raiul, care i-a fost dat de casă a sa, cu Domnul împreună în ea şi nu altfel. O, n-a voit aşa omul. S-a văzut împuternicit de Mine peste cele date lui în îngrijire şi s-a vrut stăpân deplin şi a dat să Mă gonească pe Mine afară şi să rămână el. Odată cu dorul lui de stăpânire s-a trezit acest rău în cele ale facerii prin cuvânt şi au ascultat ele de om, aşa cum duhul cel rău născut în om a intrat în şarpe şi a slujit şarpele gândului omului şi l-a slăvit pe om, şi a părăsit facerea Mea ascultarea de Mine şi a ascultat de om, şi s-a făcut în rai neascultare de Dumnezeu şi a început apoi frica cea pentru neascultare şi pentru ascundere şi lupta cea împotriva Celui de Care îi era de-acum frică omului, lupta omului împotriva Mea, ura lui asupra Mea, când el trebuia să aibă în el dragostea Mea, iar când dragostea se schimbă în ură, duhul satanei poate totul pentru desfiinţarea Mea din om. O, a văzut apoi lumea îngerilor păcatul omului asupra Mea, dorul lui de stăpânire peste toate mai mult decât Mine, şi chiar peste Mine stăpânire, şi s-a făcut satană această uneltire a omului, slujită de îngeri, şi de atunci îngerul slujitor omului şi ceata lui ademenesc omul în fel şi chip ca să-l pedepsească, fiindcă au căzut prin el aceşti îngeri, au căzut de lângă Dumnezeu şi-şi văd căderea şi se răzbună pe om, pe viaţa lui cea de veci cu Dumnezeu.

O, popor al venirii Mele la tine, şi voi, cei ce Mă luaţi din acest izvor, care curge de aici spre voi ca să vă hrăniţi cu el, o, fiilor, M-a dat judecăţii, M-a dat în judecată omul în rai, a spus că Eu sunt vinovat pentru neascultarea lui, şi au dat apoi vina unul pe altul cei doi, şi pe şarpe apoi, dar vina era dată pe Cel ce i-a făcut pe ei bărbat şi femeie şi M-au dat judecăţii din unul în altul şi au rămas ei apoi unul pentru altul, dar nu şi pentru rai. O, dacă s-ar fi pocăit cu fruntea în jos de neascultarea lor, ce bine le-ar fi fost lor, ce bine şi Mie şi lor şi îngerilor căzuţi la gândul înălţat în ei deasupra puterii şi scaunului Meu de slavă peste cer şi pământ!

O, în ziua aceasta îndemn Eu, Domnul, cu părintească milă pe toţi cei care ridică duh şi cuvânt de judecată asupra lucrului Meu şi a lucrărilor Mele de pe pământ şi a celor ce le poartă pe ele în numele Meu şi le spun lor aşa: orice păcat mai poate avea scăpare spre iertare dacă omul are pocăinţă întreagă pentru el şi nu împărţită, dar păcatul cel care loveşte în Duhul Sfânt, Făcătorul a toate în toată clipa pe pământ şi în cer, e greu de iertat acest păcat, căci este scris hulă acest păcat. Îndoiala în cuvântul Meu cel de ieri şi cel de azi este hulă, nu este mai puţin decât hulă. Nu mai vorbim de cele ce se nasc din această îndoială: cârtirea, nemulţumirea, ura, duhul minciunii, vorbirea de rău, trufia, pedepsirea pentru acestea peste cei urâţi şi bârfiţi şi în fel şi chip dispreţuiţi, acestea toate sunt datul în judecată a celor ce sunt priviţi aşa. O, ce să le spun Eu, Domnul, la cei ce fac acestea peste cei ce-Mi sunt azi purtători de Dumnezeu şi de cuvântul Meu cel de azi. O, ce să le spun Eu lor, decât să-i rog să nu judece aşa cum pe Mine M-a judecat Adam în rai şi M-au dat în judecată din unul în altul cei doi? O, ce să le spun, decât că am spus acum două mii de ani că toţi cei ce judecă au şi fost judecaţi prin aceasta.

O, voi, cei ce daţi să loviţi cu dispreţ şi cu apăsare peste cei ce-Mi poartă lucrarea, după ce voi M-aţi părăsit sub greu, ascultaţi ce vă spun: Nu este voie la creştini să vorbească de rău, să învinuiască, să judece, să clevetească, să dispreţuiască, să se nemulţumească apăsând prin acestea. O, nu este voie cu Dumnezeu să facă omul credincios acestea, iar dacă le face L-a părăsit prea greu pe Dumnezeu şi toată legea dragostei şi toată frica cea pentru plata cea cuvenită acestora. M-a dat judecăţii în rai omul şi a dat să Mă gonească afară şi să rămână el şi poftele lui, însă al Meu este totul, al Domnului este pământul, al Domnului este cerul, ale Domnului sunt toate, şi El este Stăpânul, şi se judecă cu Mine cel ce se ridică la judecată cu lucrările Mele.

Mă doare de la cei ce Mă judecă pentru lucrarea venirii Mele cuvânt peste pământ, judecând ei în fel şi chip peste cei ce-Mi poartă venirea şi pe toate ale ei. O, cât dispreţ, cât duh de judecată, câtă părăsire din partea lor, câtă înjosire asupra celor cu care-Mi duc crucea Mea cea de azi! O, cei ce fac toate acestea celor prea mici ai Mei, prin care Eu merg azi din greu cuvânt peste pământ, aceia Mie Îmi fac toate, şi cu Mine se ridică ei la judecată, şi zi şi noapte plăsmuiesc nemulţumiri şi pretenţii cei ce M-au părăsit după ce au stat cu Mine pe cale, iar acestea aduc apăsare Duhului Meu Cel din cer şi Cel de pe pământ.

Voi sta în faţa durerii, voi sta Eu, şi-Mi voi ocroti aşa lucrarea Mea şi locul Meu de pe pământ şi pe poporul Meu. Voi sta să dea în Mine toţi cei ce dau cu ce apucă să dea, căci ei nu se pocăiesc, nu lasă fruntea jos pentru păcatele lor prin care Mă oropsesc şi Mă înjosesc, şi sub care Eu Mă bag ca să le port şi ca să-Mi ocrotesc mersul şi biruinţa Mea, fiindcă Eu sunt Cel ce sunt, şi sunt plin de putere mare, de care omul dezbrăcat de Dumnezeu nu se teme, aşa cum nu s-au temut cei ce au dat să dea în Mine şi în mersul Meu cel de azi ca să Mi-l oprească, dar au dat în ei şi nu în Mine.

O, nu pot să am bizuinţă pe omul cel nestatornic până la sfârşit. Nu pot pe cale cu cel şovăielnic, şi nu poate calea Mea pe ea cu cei şovăitori şi nepotriviţi pentru ea, căci Adam a fost respins de legea raiului când el a călcat peste ea cu inima din el. Am intrat în jale şi în disperare când am văzut purtarea lui din rai şi M-am dus să-l fac să vadă ce-a făcut, dar numaidecât el s-a ascuns în sine şi unul după altul, crezând că se poate. O, nu, căci Dumnezeu este lumină şi dreptate, dar dacă omul nu s-a pocăit că L-a supărat pe Dumnezeu, s-a smuls singur din braţul Meu şi a căzut pe pământ şi şi-a făcut voia în voie apoi şi a plătit mereu apoi pentru ea, şi a plâns omul şapte mii de ani pentru neascultarea lui, şi plânge omul, chiar dacă el nu-şi înţelege plânsul său.

Să se facă auzit acum glasul cel plin de plâns al omului cel zidit de mâna Mea şi care a căzut din rai după ce Eu l-am zidit pe el. Amin.

— O, Bunule şi Milosule Stăpân şi Făcător al meu, o, Doamne al meu, m-ai luat la masa Ta de azi ca să spun eu neamului omenesc acest adevăr adevărat. Plânge raiul, de şapte mii de ani şi mai bine plânge, din ziua când eu, omul, am fost înlăturat din el pentru voia mea cea fără Dumnezeu pentru ea, şi plânge omul, Doamne, plânge duhul omului, plânge de atunci şi până azi, şi numai eu, numai eu, Doamne, port şi simt puternic şi nemângâiat acest plâns al omului, căci omul este ameţit ca şi mine în rai când am gândit să Te gonesc pe Tine afară şi să rămân eu stăpân, iar Tu supusul meu. O, nemernicia mea, o, neascultarea mea la aceasta m-a tras. Acum, la sfârşit de timp, mi-ai dat mângâierea şi cuvântul Tău peste mine şi văd cu putere şi cu durere vremea aceasta lungă şi multă, peste care atât de mult a stricat neascultarea mea. O, slavă Ţie şi slavă puterilor cereşti că aţi biruit şi aţi adus salvare celor ce se pocăiesc, Doamne! O, slavă milei Tale dumnezeieşti, Doamne!

O, să nu postească ai Tăi cu nemulţumire şi cu gândul la mâncare şi cu greu, ci să postească cu duhul iertării frate pentru frate, căci cine nu va ierta fratelui greşalele, nici Tatăl Dumnezeu nu va ierta greşalele lui. O, să nu uite ei să postească senini cu inima şi cu faţa şi cu pântecele, căci făţărnicia care sluţeşte feţele celor ce postesc ca să se arate că postesc, aceasta este plata lor, plată de la lauda de sine şi de la făţărnicia cu care ei se hrănesc. O, numai Tatăl este Cel ce vede şi Care răsplăteşte în ascuns celor ce se înfrânează de la bucate bune şi de la bogăţii, căci omul trebuie în cer să-şi aibă averea sa, nu pe pământ, unde este mâncată de timp şi de furi şi de molii, căci cea din cer nu se strică, fiindcă nu pătrunde în ea răul şi duşmanul, iar omul care-şi adună în cer, îşi are şi inima în cer, căci Tu l-ai învăţat pe om că unde este comoara sa, acolo va fi şi inima sa. O, eu ştiu aceasta, Doamne, căci am pierdut comoara mea în rai când mi-am luat inima din Tine şi mi-am pus-o la femeie şi nu la Tine cum Tu mi-ai zidit-o să tragă ea, şi durerea mea e lungă de şapte mii de ani şi mai bine, şi e grea durerea despărţirii de Dumnezeu, şi n-are cine să-i spună omului în afară de mine durerea despărţirii de Dumnezeu, durerea inimii omului care pentru inima sa se desparte de inima Ta, iar Tu nu-i poţi juca în strună celui ce face aşa cu Tine, căci Tu eşti Cel ce ai făcut cerul şi pământul, şi nu omul este cel ce le-a făcut. Un fir de praf este omul care dă să se lupte cu Tine, precum o slavă a Ta este omul care se luptă să fie numai al Tău în toată mulţumirea sufletului său înaintea Ta, iar eu n-am putut în rai să pot aşa, şi am plătit apoi cu lacrimi fără de mângâiere nedreptatea mea pentru Tine atunci când m-am vândut trufiei cea împotriva Ta.

Voi, cei ce daţi să luptaţi împotriva lui Dumnezeu pentru voi înşivă, o, lăsaţi armele jos, lăsaţi nemulţumirea, lăsaţi trufia cea pentru ea, cârtirea şi grăirea de rău, duhul cel cu dispreţ împărţit peste fraţi, judecata şi toate ale ei, şi luaţi în braţe şi în inimă dorul şi duhul de pocăinţă pentru păcatele voastre, şi nu uitaţi că nu vă vor fi iertate păcatele voastre dacă voi nu veţi ierta din inimă oricui vă greşeşte vouă ceva. Nu uitaţi voi însă, o, nu uitaţi că unui adevărat creştin al lui Hristos nu-i poate greşi nimeni, că nu este nimeni vinovat pentru el, ci numai el când este vină, căci vina este în om, nu este în afara omului, nu, niciodată. Vă spun această durere eu, căci eu am suferit în rai această înşelare şi am crezut că este în Dumnezeu greşeala sau că este de la unul la altul între noi, cei doi, bărbat şi femeie, dar n-a fost aşa, ci în mine a fost greşeala toată, şi a căzut ea apoi pe tot neamul omenesc, şi mă căiesc acum înaintea Domnului şi plâng cu bucuria mângâiată, că a venit Domnul pe pământ cu venirea Sa cuvânt de pregătire a neamului omenesc pentru ziua judecăţii făpturii, şi că eu, Adam, omul cel zidit de Dumnezeu, am, prin venirea Sa la poporul Său de azi în neamul român, am iertarea promisă şi îngăduinţa să grăiesc omului ieşit din mine din unul în altul că Domnul este Cel Atotputernic şi singur Stăpân în cer şi pe pământ pe vecii, iar omul este dator lui Dumnezeu cu viaţa lui, cu ascultarea şi cu iubirea cea pentru acestea, ca să se arate faţa raiului pe pământ şi ca să se odihnească apoi de aşteptare toată făptura, toată zidirea lui Dumnezeu, de la început şi până la sfârşit şi până la slava care nu va mai sfârşi, ci pe vecii va fi, iar peste ea, Domnul Împărat, El şi tot neamul Lui cel ascultător şi iertat prin pocăinţă mare şi ridicat prin puterea ei la rang de fii şi moştenitori ai raiului, grădina mea cea de la început, spre care eu privesc şi plâng, căci locul din care Domnul a făcut trupul meu din pământ este pus sub apăsare, sub durere de la cei ce, ca şi mine în rai atunci, se ascund de Dumnezeu şi nu caută cu duhul pocăinţei, ci cu duhul judecăţii şi al apăsării din părţi şi al dispreţului peste cei rămaşi, dar Domnul este Stăpânul facerii Lui, şi nădejdea este El şi toată lucrarea Lui cea de la început şi până azi pentru salvarea omului păcătos.

O, vino, Doamne, vino cu sfinţii şi Te sălăşluieşte în toţi oamenii şi curăţeşte-i pe ei de toată întinarea şi mântuieşte-i, Doamne, pe ei pe toţi apoi! Amin.

— O, aceasta voiesc Eu, Domnul, şi am ascultat cu duioşie cuvântul celui zidit de mâna Mea din pământ. O, aceasta să voiţi şi voi, toţi cei care auziţi glasul Meu şi vă hrăniţi din gura Mea, dacă veţi putea să Mă lăsaţi să vă fiu Stăpân. Amin.

Binecuvântare aşez Eu, Domnul, peste cei ce încep vremea postului de bucate după puterea iubirii şi a credinţei lor, dar să ia toţi aminte că dacă nu vor fi blânzi şi smeriţi cu inima şi cu tot cuvântul gurii apoi, nu vor posti după adevăr, căci din prisosul inimii grăieşte gura, şi nu altfel, şi aşa se vede ce are ea, ce comoară este în ea şi unde are ea strânsura sa.

Binecuvântare aşez peste tine, poporul Meu de la izvor, şi peste cei din cetăţile hrănite cu Duhul Meu de aici.

Binecuvintez aparte pe cei ce suferă cu Mine loviturile date Duhului Meu şi duhului lor, că e greu şi dureros de purtat defăimarea acum de la cei ce odinioară mergeau pe cale crezând şi mulţumind aşa pentru iertarea Mea de peste ei.

Binecuvintez mereu coborârea cuvântului Meu şi locul Meu de coborâre, în care aceştia se lovesc, ca şi mulţi alţii care nu ştiu ce înseamnă acest nou aşezământ, aşezat de cuvântul Meu pe pământ.

O, fiţi mulţumitori, fiilor primitori de Dumnezeu. Fiţi rugători Tatălui, Care vă dăruieşte pe Fiul şi pe Duhul Sfânt. Cereţi Lui în numele Meu ocrotirea toată şi ajutorarea în toate, şi fiţi cuminţi, o, fiţi cuminţi, căci cu furtunile grăiesc Eu, nu voi, fiindcă în Mine, nu în voi lovesc ele când ies să bată. Eu, Domnul, întotdeauna Mi-am ocrotit poporul şi lucrarea şi am stat în faţa a toată încercarea, şi aşa voi sta până la sfârşit. Să nu se plângă nimeni înaintea Mea. Cine este omul ca să se plângă? Omul trebuie să se pocăiască mereu, nu să se nemulţumească înaintea Mea. Eu sunt Domnul şi trag din greu cu voi la carul venirii Mele pe pământ cuvânt ca să înnoiesc lumea şi toată facerea. Cei necredincioşi gândesc şi socotesc ca oamenii, căci ei nu iubesc ca Dumnezeu şi iubesc ca oamenii şi de aceea n-au pace.

Voi, puteri cereşti şi toate oştirile de sus, ocrotiţi lucrarea Mea şi venirea Mea şi pe poporul cuvântului Meu şi pacea coborârii Mele. Aceasta poruncesc Eu, Domnul, vouă. Amin.

Ia aminte, cerule, când Domnul grăieşte! Ascultă, pământule, cuvântul gurii Mele! Cei ce se răzvrătesc înaintea Mea din pricina păcatelor lor nu sunt copiii Mei, aşa este scris.

Iar Eu, Domnul, voi paşte pe poporul Meu şi nu se vor clătina în veac cei ce locuiesc în Ierusalim şi-Mi sunt ei munte de Sion, muntele Meu cel sfânt, în care Eu şi cu ei ne avem locuinţa, ne avem sălaşul. Amin, amin, amin.

17-03-2013