Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Naşterii Domnului

Cuvântul naşterii din nou a lumii, acesta este cel ce te călăuzeşte pe tine spre ziua venirii Mele, poporul Meu cel din români. Sunt cu tine în casa ta şi cinăm mereu masă de veac nou şi de nuntă împărătească, iar Eu sunt Mirele tău, poporul Meu. Mirele este iubirea miresei, iar mireasa este iubirea Mirelui. Dar azi îţi spun o taină, taina dintre Mire şi mireasă, şi iată ce-ţi spun, popor iubit la sfârşit de timp: iubirea este un dor, nu este o bucurie. Dacă ea este o bucurie, îşi pierde mult din preţ şi din putere şi nu mai este ea când ea duce spre bucurie, căci iubirea este dor adânc, poporul Meu iubit, şi dorul acesta ţine în el viaţa ei. Amin. O, de ce Mă destăinuiesc Eu ţie cu această taină? Pentru că taina aceasta poartă în ea toată puterea venirii Mele care va să fie curând, curând, şi pe care o aşteaptă toţi cei din morminte şi mulţi de pe pământ. Toată venirea Mea aşteaptă mult de tot dorul dintre Mire şi mireasă, clipa lui cea mai adâncă, cheia care va desface slava feţei Mele în chip văzut cu voi pe pământ, naşterea cea cu răsunet mare a veacului nou, veacul ce va să fie după ce morţii se vor scula. Amin.

Nu e om să nu se teamă de sfârşitul lumii, de acest cuvânt care spune în el sfârşitul lumii. Dar dacă omul ar voi să citească vestea aceasta pe care Eu am spus-o acum două mii de ani, ar vedea că Eu am spus că iarăşi va să vin să-Mi aşez la loc împărăţia Mea cea stricată de om. O, ce bine ar fi să vrea omul să aştepte sfârşitul lumii şi învierea morţilor şi venirea Mea şi viaţa veacului ce va să fie! Ce bine ar fi, poporul Meu!

Iubirea dintre Mire şi mireasă este dor adânc, şi nu ştiu cum să fac să-l deprind pe tot omul cu această frumuseţe pe faţă şi pe inimă. O, cum să fac, oare? Cum să fac, poporul Meu, să aşez pe pământ iubirea care Mă aşteaptă să vin? Cum să fac, oare, această minune care nu se va lua de la om? O, ce bine ar fi să se îmbolnăvească omul de iubire şi să nu se mai vindece de ea! Eu aceasta vreau de atâta timp! Glasul Meu care vorbea cu omul în rai, şi apoi pe pământ la început de om, e glasul care grăieşte şi azi cu omul. Naşterea din nou a lumii aşteaptă după dorul omului, aşteaptă prea mult după om. Iubirea care Mă aşteaptă să vin e tot ce aşteaptă cerul de pe pământ, iar ea nu se va lua de la om, şi Eu aşa i-am spus Martei: «Maria şi-a ales partea cea bună, care nu se va lua de la ea». Amin, amin, amin. Pecetluiesc acest cuvânt şi îl ridic la inima Mea şi îl cobor până la inima omului, ca să ia omul în el această minune care nu se va lua de la el. Amin.

O, poporul Meu, te-am aşezat să-Mi pregăteşti zi de ajun pentru serbarea naşterii Mele, şi apoi te-am trimis să chemi la masa Mea cu tine pe cei din sătuţ ca să le dau daruri aşa cum Mi-au adus Mie magii. Vreau să Mă fac darul cel mai scump şi să Mă dau omului prin mânuţa ta, poporul Meu cel mic de la sfârşit de timp; darul care nu se va lua de la om, iubirea care nu se mai vindecă, fiindcă Eu aceasta vreau.

Au venit mamele şi taţii şi copilaşii, iar Noi le-am dat să mănânce aşezându-i la masa Mea şi i-am îmbiat spre iubirea cea din cer. Bucuria lor era pe chipurile lor, şi nu le pot cere mai mult, căci dorul este taină mare, şi pentru această taină trebuie jertfă, poporul Meu. Vreau însă pe unii să încerc să-i smulg din foc cu milă şi cu dulce, că omul nu simte cu nici un chip focul care arde cu pară pe pământ ca să nu mai pot Eu culege nimic pe urma lui. O, ce tainic M-am strecurat cu cuvântul Meu peste ei cuprinzându-i din părţi! Vreau, poporul Meu, să-i hrănim cu bucurii din timp în timp, şi cu mare dor să-i ajutăm să vrea ei cu dorul care nu se mai ia de la om, că aceasta este ce vreau Eu, poporul Meu. Iubirea care Mă aşteaptă să vin e tot ce aşteaptă tot cerul de pe pământ, iar ea nu se va lua de la om, şi va sta întru întâmpinarea Mea şi îmi va da putere să vin. Amin.

Naşterea din nou a lumii se va face prin pocăinţă şi prin iubirea care nu se va lua de la om. Numai iubirea şi dorul care o face pe ea poate aduce chipul cel frumos pe faţa omului, pocăinţa inimii, care arătându-şi faţa îi face omului faţă dulce şi frumoasă. Dacă M-ar întreba omul ce este naşterea din nou a lumii şi cum va fi ea, Eu i-aş răspunde că pocăinţa cea dulce şi dorul din inima omului, aceasta înseamnă naşterea care va să vină să înnoiască lumea. Iubirea care Mă aşteaptă să vin, aceasta aduce cu ea naşterea din nou a lumii şi pe născătorii ei, şi pe Mine, Domnul şi Mirele nunţii, în taina iubirii care Mă aşteaptă să vin, căci tot şi toate aşteaptă venirea Mea, venirea Fiului Omului. Amin.

Eu, poporul Meu, te îmbrăţişez cu sărbătoare de naştere şi te aştept mereu, mereu cu ziua care Mă va aduce desăvârşit pe pământ. Eu, fiule mic, te cuprind în dorul inimii Mele şi te ţin în el pe veci, căci iubirea e dor, nu e bucurie, fiule mic. Mă las şi Eu cuprins de dorul inimii tale, care nu se va lua de la tine, şi te va zidi pe veci în fiinţa Mea cea fără de sfârşit, căci dorul este cel ce nu se sfârşeşte şi este hrana iubirii. Amin.

Poporul Meu, nu bucuria este hrana iubirii, ci dorul din ea este hrana ei. Aceasta este taina pe care Eu azi ţi-am desluşit-o cu atât adânc, fiule. Iubirea care Mă aşteaptă să vin poartă în ea dorul venirii Mele, şi altfel de iubire tu să nu cunoşti, poporul Meu. Strânge-te inimă cu inimă şi învaţă tot mai adânc, tot mai cu foc iubirea care Mă aşteaptă să vin. Deschide guriţa şi hrăneşte cu ea taina aceasta de la unul la altul, că tu eşti înzestrat de Dumnezeu cu dor din cer, poporul Meu.

Dragostea dintâi este mare taină. Ea se cheamă aşa pentru că omul iubeşte deosebit întâia clipă a iubirii, iar dorul este cel ce iubeşte atunci, şi el îi dă inimii putere de iubire. Dragostea dintâi este cea fără de păcat, şi aşa a iubit la început omul cel întâi zidit, şi se desfăta cu iubire între toate câte Eu le-am făcut pentru el. Dar dacă el s-a smuls apoi din Mine, s-a născut şi durerea lui, şi apoi s-a născut şi dorul, dar omul nu mai atinge cu mintea taina plânsului din el, dorul după fericirea lui, veşnica lui căutare după viaţă. Când omul a pierdut din iubire taina ei, dorul din ea, atunci el a rămas cu bucuria iubirii, şi aşa ştie el acum iubirea. Dar Eu, acum, după şapte mii de ani de dureri şi de bucurii între cer şi pământ rostesc şi spun: iubirea nu este bucurie, şi este dor. Când ea duce spre bucurie, se pierde puterea ei, căci dorul din ea este cel ce ţine în el viaţa ei. Eu aşa iubire am, şi ea este mai înainte de toţi vecii, şi cu dorul din ea am făcut tot şi toate, şi cu dorul din ea Mă nasc azi cuvânt pe pământ la ieslea Mea din acest sătuţ pe care atât îl iubesc cât la început l-am iubit când din vatra lui am luat lut cu mâna şi l-am făcut pe om. Amin.

Mergi, Ierusalime; du-te, poporul Meu, cu colindă de naştere nouă, du-te pe la case mari şi mici, ca să te vadă omul şi să dorească după viaţa ta şi să facă şi el ce faci tu şi să naştem pe pământ iubirea care Mă aşteaptă să vin. Amin.

Mergi, poporul Meu, cu graiul colindelor naşterii Mele, şi să crească dorul în oameni de la faţa ta cea nouă cu care tu azi îmi faci întâmpinarea când vin.

Mergi, Ierusalime, şi te bucură cu dor şi nu cu bucurie. Mergi, şi faţa Mea să strălucească pe faţa ta, poporul Meu de la sfârşit de timp. Sărbătoarea naşterii Domnului, aceasta serbezi tu azi lângă cei din sătuţul Meu de azi. Atunci am venit în Betleem, iar acum am venit în acest sătuţ pe care omul l-a numit cu numele pământului, şi acest nume s-a născut cu mare taină prin îngerii Mei cei ce au vegheat pentru numele sătuţului Meu de azi (Glodeni, n.r.).

Iar tu, cel aşezat de Mine la iesle, ia cu tine pe poporul Meu şi te du să colinzi naşterea din nou şi să vesteşti la săteni sărbătoarea naşterii Mele prunc din Fecioară acum două mii de ani, şi cuvânt din cuvânt acum, la sfârşit de timp, acum când Eu am venit şi vin. Amin, amin, amin.

07-01-2002