Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a cincea după Paşti‚ a samarinencei



O, e mare dorul Meu după tine, popor al cuvântului Meu cel de azi! Mă ţin după tine cu dorul Duhului Meu, tată, căci altfel Eu n-aş mai avea mângâiere de pe pământ, că de pe pământ este ceea ce Eu şi cu Tatăl aşteptăm în Duhul Sfânt, aşteptăm de mult, de mult, iar dorul Ne este durerea şi Ne este mângâierea.

Aştept cu dor prilej să stau cu tine la masă de cuvânt, şi aşteaptă cerul tot cuvântul Meu din mijlocul tău, de unde Eu, Domnul, vin şi izvorăsc în zilele Mele cu tine cuvântul glasului Meu de peste tine ca să iei tu şi ca să ia tot cel ce crede când aude glasul Meu cel din mijlocul tău, poporul Meu. Îi este sete omului, mereu îi este sete, dar cine să-l povăţuiască pe el de unde vine setea lui şi cu ce s-ar ostoi ea în vremea căutării lui mereu, mereu după alin, după odihnă, după mângâiere, măi poporul Meu? În toată vremea are în el omul o căutare, o neodihnă, o aşteptare, dar nimic nu-i poate fi lui îndeajuns, căci omul este sărac de Dumnezeu, sărac de viaţă, bietul de el. Se înşeală omul zi de zi cu dulceaţa cea păcătoasă a păcatului şi cu minciuna deşertăciunii care trece odată cu omul, dar el scade în putere şi nu creşte, şi îi rămâne mereu nădejdea şi aşteptarea, dorul după odihnă şi după pace, căci nemângâierea şi truda este soarta celui ce nu are pe Dumnezeu în dorul inimii lui şi în duhul lui şi în lucrarea lui.

E zi de aducere aminte a întâlnirii Mele cu femeia samarineancă la fântâna lui Israel, zi despre care ucenicii Mei au lăsat scris în Evanghelia Mea cea de atunci. O, e zi cu dar de credinţă în ea şi cu putere de pocăinţă şi cu izvor de dor după Dumnezeu apoi, că mare a fost lucrarea Mea atunci pe pământ! M-am oprit la fântâna din Sihar, oraş samarinean. Plecasem din Iudeea spre Galileea, căci aveam de vindecat pe cineva de neam mare în Cana Galileii, aveam să aşez încă un semn pentru credinţa celor din Cana, care Mi-au văzut la Ierusalim măreţia Mea venind la praznic, şi M-am dus la ei, căci în Iudeea, patria Mea, nu dădea să Mă creadă cineva, şi am spus că proorocul nu este cinstit în patria lui, şi M-au primit şi M-au crezut samarinenii şi galileenii şi M-au luat în casa lor şi Mi-au dat mângâiere, iar Eu le-am plătit lor cu iertarea păcatelor lor şi cu vindecare şi le-am dat apoi lucrarea credinţei, mărturisirea Mea peste pământ la cei mici şi la cei mari, până la cei ce stăteau pe scaune mari peste mulţimi, ca să le dea lor vestea despre Mesia, trimisul Cel de la Tatăl pe pământ în vremea aceea, aşa cum era scris în prooroci despre venirea Mea.

M-am dus din Iudeea spre Galileea din pricina zarvei fariseilor asupra Mea şi, trecând prin oraşul Sihar, am stat pentru odihnit la fântâna lui Israel, şi i-am cerut samarinencei care venise să scoată apă şi i-am zis: «Dă-Mi să beau!», căci eram ostenit, dar văzându-Mă ea iudeu după port, s-a umilit înaintea Mea, ştiind că iudeii nu se îngăduiesc cu samarinenii, şi, grăind Eu cu ea ca să vadă ea în Mine pe Dumnezeu, Mi-a zis apoi: «Doamne, Tu eşti prooroc. Ştiu că vine Mesia, Care Se cheamă Hristos, şi Acela ne va spune nouă toate!», şi i-am spus ei: «Eu sunt, Cel ce grăiesc cu tine!», şi Mi-a lăsat ea găleata cu apă şi s-a dus în cetate să le spună la toţi să vină să Mă vadă, să-L vadă pe Mesia, şi au venit, iar Eu n-am mai avut apoi răgaz să mănânc cele aduse de ucenici spre hrană, căci aveam să fac voia Tatălui, Care M-a trimis să săvârşesc lucrul Lui, şi le-am spus ucenicilor: «Iată secerişul, iar cel ce seamănă primeşte plată şi adună roade întru viaţa de veci, ca să se bucure împreună şi cel ce seamănă şi cel ce seceră», iar cei mulţi din Samaria au spus şi ei: «Noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii», şi au auzit aceasta ucenicii Mei.

O, copii purtători de Dumnezeu, aşa este şi cu această lucrare de cuvânt purtată de Mine pe umerii voştri mici, dar n-au păstrat-o toţi cei cărora le-am dăruit-o prin voi, şi din ei s-au ridicat şi au dat spre duh de biciuire feţele voastre, aşa cum Îmi făceau Mie în Iudeea fariseii şi toţi cei ce n-au voit să creadă, luptând ei în fel şi chip să-Mi caute vină, să se smintească şi să nu creadă lucrarea Mea cea din mijlocul lor. O, aşa păţesc cei care uită că sunt păcătoşi şi că au nevoie de Dumnezeu. Femeia cea de alt neam a ştiut pe Dumnezeu şi a mărturisit zicând: «Ştim că vine Mesia, Care Se cheamă Hristos, şi Acela ne va spune nouă toate», dar cei din casa Tatălui Meu n-au voit să ştie nici după ce au văzut ei măreţia Mea cea cu putere în mijlocul lor.

O, nu-i trebuie mult omului să greşească faţă de Dumnezeu ca să nu se îmbolnăvească el de duhul semeţiei şi apoi de necredinţă şi de neiubire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. Cei plini de semeţie şi de măreţie trecătoare şi de scaune înalte în Israel, făceau aceştia tot ce puteau ca să Mă urască mulţi în Iudeea, dar femeia samarineancă, cea cu care am vorbit la fântâna lui Israel, a făcut aceasta tot ce-a putut ca să Mă iubească samarinenii, ba ea a şi murit apoi pentru dragostea Mea. Avea ea destule păcate, dar n-avea duhul semeţiei această femeie, căci păcatele o mustrau în ea însăşi, chiar dacă nu avea ea putere asupra lor ca să le stea împotrivă în însuşi trupul ei, căci sarcina păcatelor este grea, şi de aceea omul are teamă în el, dar cine să-i spună lui aceasta şi să-i dea dezrobirea? Cei ce s-au smintit întru Mine în Iudeea, aşa au voit ei să facă dacă nu s-au uitat la păcatele lor aşa cum a făcut femeia samarineancă la întâlnirea ei cu Mine, dar cine să le spună celor semeţi păcatul semeţiei lor?

O, fiilor crescuţi cu cuvântul cel din cer, cel ce se dă mai bun şi mai drept decât altul, acela este plin de semeţie şi batjocoreşte şi înjoseşte şi învinuieşte şi defaimă şi vicleneşte cu limba sa asupra aproapelui său, dar cel smerit pentru păcat ridică glas spre cer şi spune cu durere: «Adu-Ţi aminte, Doamne, de milele Tale, că din veac sunt, şi nu pomeni păcatele mele cele cu ştiinţă şi cu neştiinţă lucrate, şi pentru numele Tău mare pomeneşte-mă Tu după bunătatea Ta şi curăţă păcatul meu, că mult este. Caută spre mine, că părăsit şi sărac sunt, iar necazurile inimii mele s-au înmulţit, dar vezi smerenia mea şi mă iartă, Doamne, şi păzeşte sufletul meu, că în Tine nădăjduiesc eu!». O, aşa să fii tu înaintea Mea şi înaintea semenilor tăi, poporul Meu, căci smerenia îl înalţă pe om şi Îl milostiveşte pe Domnul spre el, aşa cum samarinencei i-am ieşit Eu în cale la fântână şi M-am descoperit ei pentru smerenia inimii ei, căci ea îşi vedea păcatele şi din greu şi le purta, dar am venit Mântuitor în calea ei şi i-am dat despovărarea, i-am dat apa milostivirii şi apoi duhul mărturisirii ca să aibă de lucru, ca să nu mai aibă vreme pentru ea, ci pentru Dumnezeu şi pentru mărturisirea Lui peste pământ, o, şi mult norod s-a sculat spre Mine prin această mărturisitoare de Hristos, şi toată casa ei s-a dat Mie jertfă de credinţă şi de iubire înaintea celor necredincioşi şi prigonitori credincioşilor Mei.

O, spune tu poporului Meu, muceniţă mare a numelui Meu, spune tu cuvânt de credinţă, cuvânt de umilinţă pentru cei ce te vor auzi prin venirea Mea cu sfinţii azi pe pământ. Amin.

— Le spun, o, le spun tuturora, le spun, Doamne, că Tu eşti Mântuitorul sufletului meu şi al casei mele şi al cetăţii mele, peste care eu Te-am mărturisit în ziua când Te-am întâlnit la fântâna lui Israel. Îi îndemn să se roage cu dor şi cu durere pentru iertarea păcatelor lor, pentru smerenia lor înaintea Ta, şi să spună toţi ca împăratul David: «Inimă curată zideşte întru mine, Doamne, şi duh neşovăielnic înnoieşte întru cele dinăuntru ale mele, că Ţie Unuia am greşit, şi ceea ce este rău înaintea ochilor Tăi, aceea am făcut, dar fiindcă iubeşti adevărul înăuntrul omului, fă-mă întru ascuns să cunosc înţelepciunea şi stropeşte-mă cu isop, şi mă voi curăţi, şi dă-mi prilej de bucurie ca să se bucure oasele mele, pe care Tu le-ai zdrobit, şi ascunde faţa Ta de către păcatele mele şi şterge-le, Doamne, şi dă-mi bucuria mântuirii Tale şi deschide gura mea ca să vestească lauda Ta, căci Ţie nu-Ţi plac jertfele, ci duhul umilit şi inima înfrântă şi smerită, Doamne, şi apoi învăţa-vor de la mine căile Tale cei ce lucrează fărădelegea, şi cei mult păcătoşi se vor întoarce la Tine de la păcatele lor».

O, n-am alt cuvânt să spun în ziua mea de pomenire cu Tine la fântâna lui Israel, Mântuitorul meu. Îi îndemn pe toţi la credinţă neşovăielnică, dar credinţa este cea care nu cade niciodată, ca şi dragostea, Doamne.

O, iubiţi din răsputeri lucrarea smereniei înăuntru şi în afara voastră, fii trudiţi pentru Domnul Mântuitorul în zilele acestea, când El vine şi stă cu voi şi Se dă celor ce vin spre credinţă la glasul Lui din mijlocul vostru! Vine Mesia şi vă învaţă toate, aşa cum a spus El că vine! Se uită sfinţii la voi şi văd împlinirea acestei Scripturi a Domnului cu voi, dar ce puţină credinţă este pe pământ, ce mari sunt burţile şi fălcile celor ce stau pe scaune de biserică peste gloate nemângâiate şi nehrănite! Vine Mesia şi vă învaţă toate! Daţi tuturora ceea ce aveţi de la El, căci Duhul nu este cu măsură! Vine Mesia, vestiţi-L şi fiţi vestitori, căci secerişul este mult, iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţa veşnică, ca să se bucure împreună şi cel ce seamănă şi cel ce seceră, căci în aceasta se adevereşte cuvântul că unul este semănătorul şi altul secerătorul, iar secerişul este mult şi holdele s-au copt. Vine Mesia! O, vino, Doamne, şi dă-le celor ce Te-au dorit şi celor ce Te doresc, dă-le lor plata duhului mărturisirii numelui Tău! Vine Mesia! Iată cât vii de mult şi de mare, o, Doamne! Să se trezească cei ce nu stau întru întâmpinarea Ta, o, Doamne! Vine Mesia! Ieşiţi la fântână, căci El este lângă ea şi vă aşteaptă să Se împartă vouă şi să ierte Domnul păcatele voastre! Amin.

— O, vin şi iar vin, şi vin cu sfinţii Mei şi cu mărturisitorii Mei, care s-au pus pe altar cu iubirea lor cea pentru Mine. Vine Mesia! Şi iată-Mă cât vin! Cei de pe pământ s-au făcut iudei cu iubirea şi cu credinţa şi n-au vreme pentru lucrarea Mea cea de la Tatăl, cu care vin pe pământ mereu ca s-o săvârşesc, şi te-am născut din ea pe tine, popor al naşterii de sus, acum, când Eu vin pe pământ ca să plinesc înaintea Tatălui Scriptura naşterii din nou a lumii, şi grăiesc cu tine acestea toate ale Mele, căci vin la tine şi te învăţ toate, o, poporul Meu, aşa cum Eu, Domnul, acum două mii de ani am lăsat scris că voi veni şi că voi fi Învăţătorul şi toate îi voi învăţa pe cei ce în duh şi în adevăr Mă vor cunoaşte şi-Mi vor deschide ca să le dau lor, ca să cinez cu ei. Amin.

O, popor de la izvor, ai oaspeţi cereşti la fântână. Ai în mijlocul tău fântâna al cărei înger dat de Mine este samarineanca cea pomenită azi în cer şi pe pământ pentru întâlnirea Mea cu ea la fântâna lui Israel. Poposeşte sărbătoare cerească în grădinile Mele cu tine, fiule. O, deschide ochii şi vezi, tată, că iar şi iar te chem, cu multă cuminţenie să pui spre rodire măreaţă ochiul credinţei, ochiul care trece hotarul şi are vederea nevăzutelor lui Dumnezeu, care aşteaptă la hotar, aşteaptă pe poporul credincios, care să deschidă slavei Domnului şi să Se vadă Domnul, aşa cum pe muntele Tabor M-am arătat Eu ucenicilor Mei cu slava Mea cea de la Tatăl. Amin.

O, fiilor, hrăniţi-vă cu duhul sfinţilor şi cu credinţa lor şi cu căldura lor cea pentru Mine, că mult iubesc ei părtăşia lor cu voi şi a voastră cu ei! O, fiţi vrednici de dragostea Mea şi a lor, fiilor! Amin, amin, amin.

22-05-2011