Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Vameșului și a Fariseului



Intru la tine, popor al cuvântului Meu. Prin cuvântul Meu de peste tine te învăț cum poți să fii fiu al lui Dumnezeu, al Celui ce Își cunoaște fiii, căci scris este: «Cunoscut-a Domnul pe cei ce sunt ai Săi».

O, e zi de învățătură, fiule, iar tu să te bucuri că vin să-ți grăiesc și să-ți amintesc de îndeletnicirile sfinte pentru cei ce sunt ai Domnului pe pământ și să-ți aduc noi îndeletniciri, sau să-ți amintesc iar și iar de cele pe care ți le-am pus pe masă în vremea statului Meu cu cuvântul în mijlocul tău ca să înveți să fii fiu al ascultării, să-Mi fii popor, să-Mi fii casă pe pământ și să pot veni cu sfinții la tine, fiule, și să grăim cele ale Domnului cu omul și toată învățătura Sa așezată pe pământ. Așadar să ne așezăm și să împărțim duh de ascultare de Domnul, duhul și lucrarea fiilor lui Dumnezeu.

Te-am învățat, poporul Meu, cum să trăiești, și ce viață să-ți lucrezi înaintea Mea ca să te văd că asculți și că-Mi ești fiu prin ascultare în toată vremea ta cu Mine pe pământ. Îți spun acum ca să știi: Numai cel ce are dragoste de Dumnezeu Îl poartă cu sine pe Domnul peste tot cu El pentru dragostea cea cu ascultare. O, numai acela este curat cu inima și cu fapta față de Domnul, căci Domnului Îi închină viața, nu altcuiva, iar Domnul este peste tot cu cel ascultător, cu cel ce nu-i dă de scris diavolului, care-l pârăște pe creștin cu orice fel de mică neascultare, cu orice călcare de făgăduință făcută Domnului, căci pentru ascultare trebuie să te făgăduiești, și să nu te dai Domnului numai pe jumătate, că nu așa înseamnă să se nască de sus făptura cea nouă a celui ce vine spre mântuirea cea prin Hristos.

Lucrarea fiilor lui Dumnezeu este ascultarea. Cei ce nu ascultă frumos, aceia își atrag suferință, iar Eu, Domnul, intru la tine, poporul Meu, și-ți aduc iar și iar învățătură și deschid cu tine cartea de învățat, pe care ți-am dat-o până acum, și după care tu îți călăuzești viața cea cu ascultare. O, să nu te crezi că ești împlinit, că ești învățat ca să nu-ți mai trebuiască creștere și povață nouă. Cel ce a învățat, cel ce învață este cel ce așteaptă mereu pe Domnul cu povețe sfinte să bată la ușă cu ele și să intre și să le dea celor ce-I dau Lui viața lor.

A venit timpul să spun la toți cei care M-au cunoscut și Mă cunosc în acest cuvânt, și la toți cei care au mai rămas pe calea Mea, poporul cel ascultător, și iată, spun celor ce duc viață cu rugăciune creștinească, le spun lor că nu este o mai aprinsă rugăciune, mai după adevăr adusă Domnului, mai mare și mai vie ca și ascultarea de Dumnezeu, o, fiilor.

I-am învățat în toată vremea Mea cea de acum, i-am învățat pe cei ce veneau și Mă cunoșteau în acest cuvânt și le spuneam lor să se nască de sus, și să se nască sfinți i-am învățat. Le-am spus să ia de la Mine și să-și formeze viață de sfinți prin îndeletniciri sfinte, care să-i dovedească ascultători, îndeletniciri ca niște făgăduințe ținute în fața lui Dumnezeu. Dacă voiești împărăția cerurilor s-o câștigi prin această viață vremelnică, o, nu cu nepăsare pentru câștigarea ei, nu așa trebuie apoi să viețuiești, fiule, ci gata mereu să fii de intrat în ea, și ca la cătănie când ești chemat pentru paza patriei, tot așa să te scoli în fiecare zi îndatorat și să-ți faci înviorarea frate lângă frate și să vadă Domnul aceasta, că dacă te vede codaș sau leneș pentru duhul de creștin și pentru cel al frăției și al jertfei pentru mântuire, o, cu ce să câștigi viața și s-o ai apoi pe veci cu Domnul? Ca să ai pâine pe masă trebuie să semeni grâul și să ai grijă de el și să-l seceri după creștere și după coacere și să faci pâine din el apoi. Iată, toate cer mâna ta, înviorarea ta, ca toate să ți se dea apoi, iar dacă tu te desparți de jertfă, de frați în vremea aceea, o, vei fi despărțit de ei și pentru plata cea frățească a mântuirii, fiindcă Domnul este drept, și împarte după faptă, precum este scris.

Fiilor, fiilor, e zi de tras învățăminte sfinte. Se pune pe masă bisericește învățătura Evangheliei Mele, pilda vameșului și a fariseului, din care fiul creștin trebuie să învețe pocăința și pregătirea sufletului și a trupului pentru vremea postului mare, căruia îi urmează ziua bucuriei, praznicul Învierii Mele, ziua biruinței după suferința Mea de pe cruce.

O, fiilor, pocăința îl sfințește pe om, și pe cel păcătos, și pe cel drept, iar mândria pentru cele bune ale lui îl umple de păcat și pe cel drept, și pe cel păcătos. Adevărații drepți și sfinți au fost și sunt numai cei ce nu știu că sunt așa, ci, din contra, se știu nevrednici și își plâng nevrednicia de oameni păcătoși și-și cer iertare la Domnul pentru păcatele știute și neștiute, iar aluatul lor este umilința. Cei ce nu au umilință, aceia să se rușineze ca vameșul, și nicidecum să se semețească și să se înalțe înaintea Mea ca drepți, ca mai sus decât cei păcătoși, căci Eu am spus: «Feriți-vă de aluatul fariseilor», aceasta am spus, și numai cei deștepți cu mintea și umiliți prin firea inimii, numai aceia nu se cred mai sus decât cei păcătoși și lacomi, și iată, trebuie să aibă omul minte ca să poată avea umilință.

În ziua aceasta de pomenire pentru pocăință vă aduc aminte de îndeletnicirile sfinte cu care am povățuit Eu, Domnul, un popor în vremea aceasta, fiilor. Cel ce voiește să se numească și să fie numărat între fiii acestui popor, acela să nu calce peste cele cu care Eu i-am învățat pe ei. De toate, de toate să aveți grijă să le împliniți, dar trebuie să le știți pe dinafară ca să le împliniți, ca să nu le uitați, ca să nu le călcați, fiilor. Vai de cei ce uită mereu și calcă peste cele ce cu sfințenie trebuie lucrate și ținute, căci aceia își strâng suferință și singuri își fac rost de dureri, de vreme ce știu, și nu ascultă de Domnul!

Voi, cei ce încă nu v-ați deprins cu îndeletniciri sfinte lăsate de Mine pe masa acestui popor, iată, încă vă îndemn să căutați să le aflați și să fiți împlinitori apoi. Această ascultare vă va dovedi pe voi fii ai cuvântului Meu din zilele acestea, plin de povețe sfinte pentru cei ce se dau Domnului cu viața lor trăită în ascultarea cea pentru fii. Scoateți din cartea Mea cu voi toate legile sfinte, toate ale sfințeniei fiilor poporului Meu, iar cei ce nu lucrați după dreptar, o, nu vă credeți ai Mei, ci umiliți-vă adânc în voi și puneți hotărâre, că iată, aveți înaintea Mea neascultare și neumilință pentru neascultare, duh de fariseu, care se crede drept.

Voi veni de acum cu povețe și cu aducere-aminte a cuvântului Meu cel de peste șaizeci de ani de povețe sfinte și vă voi învăța iar și iar datoria cea de fii în fiecare zi din săptămână, în fiecare zi de sărbătoare, și în fiecare zi de duminică, ziua Mea, fiilor, și vom învăța iar și iar cum trebuie să fiți, cum să lucrați dimineața, în vremea zilei apoi, seara, și apoi la miezul nopții, și pe toate ni le vom aminti și vom înnoi rânduiala cea pentru sfinți, că Eu am venit cu acest cuvânt pe pământ ca să-Mi ridic un popor de sfinți, să am ceată de sfinți și pe pământ, că vin cu sfinții din cer când vin cuvânt la voi pe pământ, și vin să-Mi înnoiesc și să-Mi înviorez pe cei ce sunt ai Mei cu viața lor, și vin să vadă satana cu voi pe Dumnezeul celor sfinți pe pământ.

Iubire pentru sfințenie, aceasta vă hărăzesc vouă, fiilor. Luați de la izvor cuvântul Meu cel de strajă pentru sfințenia voastră, iar pentru împlinirea lui dați din cale toate piedicile, toate, fiilor, toate și mereu, căci îndreptățirile aduse neascultării depline sunt cele care vă învinuiesc pe voi, iar diavolul își strânge rod, când și Eu aștept să strâng, și tot aștept, fiilor.

Pic cu pic facem pregătirea pentru vremea postului mare, pic cu pic strângem puteri și iubire, toate pentru viața voastră cu Domnul. O, pace vouă prin duhul învățăturii cea pentru sfinți, fiilor!

O, să nu vă săturați de povețele Mele, măi fiilor. Eu nu ostenesc aducându-le vouă, iar voi dați-le împlinire și odihniți-vă așa, că nu este nici o odihnă ca și voia Mea cu voi mereu, așa cum fiii lui Dumnezeu cer voia Tatălui lor zi de zi peste ei, zi de zi cu ei pe pământ, ca și în cer pe pământ, o, fiilor. Amin, amin, amin.

28-01-2018