Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfintei cuvioasei Parascheva



În zorii dimineţii Eu, Domnul Iisus Hristos, intru în cartea Mea cea de azi şi binecuvintez pentru zi stăruitoare de rugăciune pe poporul cuvântului Meu, căci neamul român are nevoie de mijlocitor înaintea Mea acum pentru el în cer şi pe pământ şi se adună pe masa Mea rugăciuni de cerere pentru el, iar Eu veghez cu sfinţii şi cu îngerii pentru ţara Mea cea de azi, în care vin şi cuvintez cuvântul celei de-a doua Mea veniri pe pământ după om şi veghez pentru om aşa cum viaţa şi strigarea lui Mă cheamă pentru el şi pentru mulţi. Amin.

O, primesc strigarea ta, popor al cuvântului Meu, şi ne aşezăm la veghe sfântă în cer şi pe pământ, tată, căci, toate prin rugăciune se dobândesc. Sfinţii şi îngerii mijlocesc cu rugăciunile lor, şi mijloceşte mama Mea Fecioara, veghetoare mare pentru neamul român, şi mijloceşte în ziua aceasta cea din ceata cuvioaselor în cer, Parascheva, care-şi odihneşte trupul pe vatra acestui neam, primind ea spre Mine rugăciunile multora care cer la Mine prin sfinţi pentru ei vindecări şi împliniri de dorinţe pe pământ, căci toţi caută vindecare de boli şi de supărări, caută la cei din cer când pe pământ nu mai găsesc, dar nu caută ei şi vindecare de păcate, că nu sunt oameni pe pământ care să ştie şi să creadă că boala este vindecătoare de păcat, şi nu sunt nici între cei pravoslavnici care să primească cu iubire şi cu credinţă binefacerile bolilor pentru sufletele lor, şi caută toţi vindecare de boli, dar boala este doctoria cea împotriva păcatului, că mai grea boală ca păcatul nu este peste om, şi de la ea intră trupul şi duhul în suferinţă apoi, căci Dumnezeu este milos pentru mântuirea de păcat a omului pe pământ.

O, poporul Meu, binecuvintez mila ta, iubirea ta, strigarea ta, stăruinţa ta cu post şi cu rugăciune înaintea Mea pentru neamul român, din mijlocul căruia se ridică valuri mereu tulburi din pricina răutăţii inimilor celor ce le place aşa, căci cel fără temere de Dumnezeu şi de răspuns la Dumnezeu pentru faptele lui se înfoaie mereu, se pripeşte mereu, şi trebuie veghe, tată, pentru liniştirea mereu a toate câte dau să strice pacea cea binefăcătoare, pacea pe care o doresc Eu între toţi, pacea cea sfântă, că mult Mi-e dor de ea pe pământ. Dar acum să veghem, căci Tatăl este în noi şi veghează cu noi şi Se apleacă spre rugăciunea care strigă acum din cer şi din mijlocul tău pentru neamul român, pentru risipirea duhului răutăţii inimilor răzvrătite şi nemulţumite şi care nu vor pacea în mijlocul acestui neam.

O, poporul Meu, caută, tată, spre duh de smerenie mereu, mereu, şi să nu-ţi fie greu aşa, căci acest duh aduce în om duhul rugăciunii, fiule. Cel ce nu simte dorul şi iubirea pentru duh de rugăciune în el, între el şi Dumnezeu, acela din lipsa smereniei de duh nu are în el acest mărgăritar ceresc, şi se cunosc bine cei ce îl au şi cei ce nu-l au pe el în ei. Sfinţii au fost şi ei oameni ca şi voi, tată, şi M-au iubit mult ca şi voi, şi au stat pe pământ de partea Mea ca şi voi, şi oamenii de pe lângă ei nu-L vedeau pe Domnul în ei, fiindcă cel ce nu are smerenie, ci are în el mândrie, răutate şi invidie, unul ca acela nu-L vede pe Domnul în cei ce-L au pe El înăuntrul lor, şi vede anapoda din pricina vederii duhului lui bolnav, şi iată, mereu, mereu, se repetă pe pământ păcatul lui Cain, răutatea lui, păcatul de care el s-a scuturat apoi prin necredinţă înaintea Mea şi a zis: «Nu ştiu! Nu cumva sunt paznicul fratelui meu?», şi aceasta a zis după ce el şi-a ucis fratele, păcat despre care doar el ştia, dar iată, M-am ivit în faţa lui şi el a auzit şi a văzut că am ştiut ce-a făcut el, şi a zis apoi: «Fărădelegea mea e prea mare şi trebuie să mă ascund de Tine, rătăcind», şi n-a mai dat apoi să-şi ascundă păcatul, ci l-a recunoscut şi s-a întristat, mai ales că el ştia că Eu i-am ieşit din vreme înainte şi i-am dat de ştire că bate păcatul la uşa lui, îndemnându-l pe el să biruiască păcatul.

O, nu poate omul să-şi dosească păcatul urii, păcatul răutăţii inimii, că acest păcat se vede pe faţa lui şi-i face faţa urâtă, faţă care arată ura din om. O, cum de nu vede omul cât este el de schimbător din pricina lipsei duhului smereniei din inima lui? Iubirea dintre om şi om e fără de putere din pricina lipsei smereniei din om, o, fiilor, şi poate să se schimbe în ură această iubire şi poate să se piardă de tot după ce ea este, după ce ea se naşte, şi ea e ca gârla care vine mare deodată şi ţine până se usucă de vânturi şi de arşiţă apa care vine, dar iubirea dintre om şi Dumnezeu este izvor nesecat când ea este, şi ea nu piere ca iubirea dintre om şi om. Vai omului care nu ştie să citească în cuvântul Meu cel de ieri şi cel de azi şi să înţeleagă el cuvântul Meu şi iubirea lui cea nepieritoare! E vinovată neînţelepciunea omului, şi din lipsă de înţelepciune pier oamenii când pier, şi pier de tot, bieţii de ei.

O, fereşte-te de duhul rău, poporul Meu, căci vai de cei ce cad din iubire, vai de cei ce cad din Dumnezeu, izvorul iubirii! Vai de urechea care aude vorbiri de rău duşmănoase şi păcătoase, şi pe care diavolul le scrie ca păcat în dreptul acestei urechi, care se îmbolnăveşte de păcat! Eu l-am povăţuit pe creştin să nu-şi facă şi să nu-şi strângă acest urât păcat, dar cine nu a ascultat aşa, a murit, şi iată, neascultarea aduce moarte, aduce păcat. Vine diavolul şi îşi ia partea, vine mereu, aşa cum a venit el faţă în faţă cu îngerul Mihail de s-a tocmit pentru trupul lui Moise, şi a primit certare diavolul de la îngerul Meu. O, aşa păţeşte el certare de la îngerul Meu Mihail când învinuieşte pe slugile Mele pe care Eu Mă sprijin şi pe care Eu le mărturisesc, Eu şi nu omul, Eu, aşa cum am rostit prin proorocul Isaia şi am zis: «Iată sluga Mea pe care o sprijin!», şi aşa sprijin Eu pe cel ce Mă vesteşte pe Mine oamenilor.

O, poporul Meu, de ce, tată, cade cel ce Mă iubeşte şi cade apoi? Iată, aşa păţeşte cel ce aşteaptă pentru sine, cel ce se iubeşte pe sine stând lângă Mine şi lângă lucrările Mele pe pământ, îmbolnăvindu-se el de nemulţumire şi de cârtire apoi, păcatul cel făcut de poporul Israel şi pentru care păcat a pribegit el patruzeci de ani, învârtindu-se în loc ca orbul. O, aşa păţesc toţi cei nemulţumiţi şi cârtitori, se învârt ca orbii în loc şi nu ajung nicăieri, decât înaintea Mea ca să dea socoteală de viaţa lor, aşa cum şi Cain a dat socoteală pentru viaţa lui, căci viaţa o are de la Mine omul, şi trebuie să-Mi dea răspuns pentru ea.

O, feriţi-vă, fiilor, de cei ce iubesc şi-şi lucrează păcatul vorbirii de rău şi pocăiţi-vă şi curăţaţi-vă urechea, tată, şi spălaţi-vă cu credinţă, că multe rele vin pe pământ de la aşa păcat, căci a fost un sufleţel sfânt pe pământ care a zis vorbă înţeleaptă: «Să nu asculţi pe unul şi să judeci pe altul, nici să hotărăşti fapta cuiva înainte de Dumnezeu». Iată, omul aşa s-a deprins şi aşa judecă, cum ia de la om despre alt om, şi uită că duhul omului şi tot înăuntrul lui nu-l ştie decât omul însuşi şi Dumnezeu.

O, cu câtă veghe te ocrotesc, poporul Meu, şi câtă veghe te învăţ să ai, fiule! În toată vremea faţa cea mincinoasă a lui satana stă pe lângă om ca să-l înşele şi ca să-l doboare apoi de partea lui, iar omului îi trebuie veghe din cer şi îi trebuie credinţă mare, prin care să primească de la Dumnezeu. Veghem în ziua aceasta, căci duhul cel rău, încuibat în cei trufaşi, se zvârcoleşte în ei şi face feţe-feţe în cei ce dau să sufle cu răutate iarăşi sus, la locul de veghe a neamului român, iar Eu, Domnul, întăresc acum veghea Mea şi a sfinţilor Mei pentru cei ce veghează la cârma acestui neam. Sfinţii Mei şi îngerii Mei ne sunt însoţitori peste tot şi păzesc toată lucrarea Mea şi duhul cel bun al acestui neam, iar dintre sfinţii cei cuvioşi strigă la Dumnezeu Parascheva cea cuvioasă, care s-a ales pentru Domnul pe pământ şi care-şi odihneşte trupul pe vatra neamului român, aşa cum voia Mea a voit pentru acest neam, şi am mijlocitori tari înaintea Mea pentru el. Amin.

— O, primeşte, Doamne, înaintea Ta strigarea mea pentru acest neam! Mântuieşte-l pe el de cei trufaşi în mijlocul lui, dar mai întâi şterge păcatele lui, că toţi străbunii lui cei sfinţi Te roagă pentru el! O, nu-L vede omul pe Dumnezeu în cei credincioşi cu putere, căci păcatul mândriei şi al urii şi al duşmăniei nu-l lasă pe el să-L vadă pe Domnul în cei binecredincioşi, şi vede el ce vrea diavolul să vadă, şi sunt orbi cei mândri şi sunt bolnavi de ură şi de duşmănie şi de întunericul din ei, care nu-i lasă să vadă. Ceata sfinţilor Tăi sunt tot o rugăciune înaintea Ta pentru cei de pe pământ, care nu ştiu şi nu văd decât aşa cum vrea diavolul să ştie şi să vadă ei, căci omul se ascunde ca să nu vadă pe Dumnezeu, iar cei ce fac acest păcat sunt orbi de tot, sunt orbi cei ce nu văd pe Domnul pe pământ cu ei, căci satana aşa voieşte cu ei. O, câte împliniri, câte proorocii ale sfinţilor s-au împlinit pe vatra neamului român aşa cum au fost ele aşezate prin cuvânt proorocesc, dar cine are ochi ca să vadă şi minte ca să înţeleagă? O, spune, Doamne, la oameni, spune-le Tu la cei ce dau să ghicească sau să priceapă împlinirea proorocilor celor ce au vestit vremea de slavă mare pe pământul român, slava Ta cu el, că mulţi dau să potrivească înţelesurile cum sunt şi se poticnesc ca orbii în plină zi, căci numai Tu cunoşti tainele şi împlinirea lor cu acest neam pentru cele proorocite de sfinţi pentru el. Eu stau cu toţi sfinţii Tăi ocrotitoare pentru pământul şi neamul român, dar omul nu ştie ce să ceară la Tine când cere prin noi. El cere vindecare de boala trupului lui, care este doctorie pentru suflet şi pentru păcatul lui, şi nu ştie să ceară omul la Tine prin sfinţii Tăi, Doamne. Cel ce se iubeşte pe sine nu ştie să ceară decât pentru el, şi chiar dacă primeşte cel care cere, el primeşte vremelnic, Doamne, şi se foloseşte şi se bucură că a primit, dar tot zdrobit rămâne de la păcatele lui nevindecate, netămăduite, Doamne. O, de ar cere omul să vină cerul pe pământ, să vină Domnul cu sfinţii Săi! O, de ar cere omul să vii, Doamne, aşa cum este scris în Scripturi că vei veni! Numai poporul cuvântului Tău cel de azi Te mai cere aşa şi Te slujeşte el întru venirea Ta, şi nu-L văd oamenii pe Dumnezeu cu el, căci sunt orbi oamenii, şi răutatea le acoperă văzul şi nu pot vedea. E slabă de tot credinţa în Tine a oamenilor, şi nici cei pravoslavnici nu ştiu cum să folosească darul credinţei, căci când ar fi să Te primească ei prin acest cuvânt sfânt, care pregăteşte slava Ta, care vine, dau din colţ în colţ şi ei, bieţii de ei, căci au păstori fără milă şi îi opresc pe ei şi le spun să nu creadă că vii să-i pregăteşti, şi iată, credinţa omului în Tine e păzită de cei ce ascund cheile împărăţiei cerurilor ca să nu vadă omul lumina Ta cea de pe cale şi, Doamne, Te doare, şi ne doare şi pe noi, căci omul nu înţelege lucrarea noastră cea tainică pentru el, şi o vede numai în clipa când trebuie să se înfăţişeze el înaintea Ta ca să dea răspuns pentru viaţa lui.

Dar acum scoate, Doamne, din cleşte neamul român şi dă-i lui mântuirea Ta! O, nu aştepta să poată el, că e vreme de întuneric, Doamne, şi e vopsit antichrist, ca să fie crezut bun. Fă Tu biruinţă, fă cu mâna Ta, că mare neputinţă s-a aşternut peste acest neam! Duh rătăcitor de suflet bântuie peste el. O, arată-Ţi slava Ta şi biruieşte întunericul şi lasă-Te Tu biruitor cu cuvântul vieţii peste el, că are duşmani cu faţa ascunsă în mijlocul lui, o, Doamne! O, mama Ta Fecioara plânge la căpătâiul lui, dimpreună cu noi, sfinţii Tăi, şi veghea noastră e mare. O, adu slava Ta peste acest neam, adu în mijlocul lui strălucirea Ta, care să ia faţa popoarelor toate şi să-Ţi urmeze Ţie apoi popoarele, dar stinge puterea celor răzvrătiţi şi risipeşte-o pe ea ca să nu mai fie! Eu sunt în cer în ceata sfinţilor români şi fericiţi sunt în cer sfinţii români şi toţi străbunii lui. O, pentru rugăciunile noastre, miluieşte acum şi miluieşte mereu neamul român şi, Doamne, dă-i lui învierea şi credinţă dă-i lui! Amin.

— O, credinţa este învierea, sfinţi ai Mei rugători pentru acest neam. Eu până la capătul biruinţei voi lucra şi voi tot lucra, şi vă am pe voi lucrători din cer, iar de pe pământ am pe poporul cuvântului Meu, cu care lucrez în zilele acestea, că nu pot să lucrez decât cu cei credincioşi, şi numai prin credinţa lor pot să împlinesc. Amin.

Acum, poporul Meu, Eu îţi mulţumesc, tată, că M-ai ascultat şi ai stat înaintea Mea cu zile de post şi de strigare pentru neamul român, că Eu ţi-am spus că trebuie sprijinit acest neam, şi iată, ai văzut cum se scoală răutate din mijlocul lui şi că Eu văd şi dau de ştire pentru veghe, tată. Am cuvântat iarăşi cuvânt cu înţelepciune şi cu învăţătură în el pentru duhul tău, pentru viaţa ta cu Mine şi între frate şi frate pentru Mine, iar tu să înveţi şi să împlineşti, tată, şi să ai grijă mare, că şi Eu am, ca să fiţi voi toţi într-un gând, într-o simţire, într-o iubire, într-o voire şi într-o putere când Eu cer de la voi unire cu cei din cer în rugăciune şi în veghe pentru planul Meu cel ceresc cu acest neam, şi prin el cu tot pământul, până când neamurile Mă vor vedea bine cu taina Mea cea lucrătoare acum şi cu mersul spre desăvârşirea şi spre descoperirea ei, ca să se umple pământul de înţelepciunea lui Dumnezeu cu oamenii pe pământ, căci aşa este scris şi aşa fi-va să fie, şi voi da de ştire curând, curând împlinirea proorociilor sfinţilor Mei care au vestit slava Mea cea de azi peste neamul român, venirea Mea în mijlocul lui cu naşterea cuvântului Meu pe vatra lui, şi cu care Eu curând, curând neamurile toate le voi păstori şi le voi îmbia spre păşunea Mea, spre cuvântul Meu, care luminează lumea. Amin.

Pace ţie, poporul Meu! Binecuvintez şi scriu în cer jertfa ta de iubire şi de milă, căci postul şi rugăciunea alungă şi demonii cei mai aprigi, şi tot planul lor cel întunecat îl surpă, că puternic este duhul credinţei înaintea Mea, şi prin acest duh slăvit se cunosc fiii lui Dumnezeu între fiii oamenilor pe pământ, şi se cunosc lucrările Mele prin ei şi cu ei, o, poporul Meu. Amin, amin, amin.

27-10-2010