Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică



Din timp în timp cobor cuvânt din gura Mea şi îl aşez în cartea sa în sărbători, şi mult aşteaptă cei din cer sărbătorile cereşti să vină şi să se audă glasul Meu peste pământ şi să se mângâie cei din cer odată cu cei ce Mă aşteaptă să vin şi care Mă iubesc pe pământ. De pe pământ e multa lor aşteptare, că pentru cei de pe pământ trebuie ei să lucreze şi să nu stea fără lucru, aşa cum nici Dumnezeu nu stă, o, nu stă, şi lucrează Dumnezeu peste pământ, lucrează cu dor.

Sunt Domnul Iisus Hristos. De-a dreapta Mea e mama Mea Fecioara în coborârea Mea cuvânt pe masa poporului cuvântului Meu în mijlocul neamului român, unde-Mi am Eu ieslea Mea de coborâre şi de lucru mult prin cuvântul gurii Mele, ca să-l împlinesc apoi.

Suntem în sărbătoare pentru tine, mama Mea. Toţi cei din cer sunt în sărbătoarea ta, toţi merg în pas cu cei de pe pământ, cu timpul cel de pe pământ al zilelor, şi toate au însemnătatea lor ca şi pe pământ, iar pe pământ ca şi în cer. Aducem azi în sărbătoare ziua când tu ai intrat la creştere şi la ascultare pentru creştere. Erai pruncuţă, şi ai fost adusă la templu sub mâna şi sub paza celor de care trebuia să asculţi şi să creşti zi după zi frumos şi să fii apoi mama Mea. Odată cu naşterea ta pe pământ a pus Tatăl în tine iubirea cea pentru ascultare şi pentru supunere, căci trebuie iubire multă pentru acestea, şi apoi ai ascultat de cele din cer vestite peste tine, mama Mea. O, ce frumos duh, ce frumos trup, ce frumos suflet, ce frumoase toate, toate ale tale, frumoase de la duhul ascultării şi al supunerii şi al iubirii, mamă! Cine ascultă pe pământ, ascultă apoi şi din cer, ascultă şi crede şi lucrează şi sprijineşte pe Domnul, mamă. Hai, dar, să dăm frumuseţe mare sărbătorii tale la masă cu poporul care stă înaintea Mea când vin cuvânt peste pământ. Hai cu grăirea ta frumoasă şi mângâioasă, o, mama Mea. Binecuvintez cu umilinţă intrarea ta în carte cuvânt, căci Eu îţi sunt Fiu, mamă. Amin.

— Cu umilinţă mare binecuvintez şi eu lucrarea Ta şi a mea în ziua mea de praznic, Fiule al meu binecuvântat şi Domn al binecuvântării celei de sus! E sărbătoare de dulce amintire a acelei zile de atunci, când eu, micuţă cum eram, am fost adusă la templu ca să fiu aşezată sub ascultare pentru creştere sub mâna celor mai mari, care aveau orânduieli pentru cei supuşi lor, şi de care trebuia să se îngrijească ei. Am crescut pic cu pic şi m-am păzit sub duhul blândeţii în toată vremea. Am învăţat sub greul vieţii că răbdarea în toate este uşurare a sufletului şi este ca un înger în vremea grea. Am stat de mână cu acest înger şi Îi dăruiam lui Dumnezeu răbdarea mea în toate. Spun aceasta ca învăţătură pentru cei ce vor auzi cuvântul acesta, ca să înveţe oricine puterea cea bună a răbdării sfinte în toate, Fiule scump al meu. Şi Tu, şi eu am dovedit tuturora în toată vremea noastră pe pământ că am avut în toate răbdare deplină prin greu şi ne-am dat grijii Tatălui ceresc, că mult a fost de răbdat şi mult mai este, căci aşa trebuie să lucreze oricine pe pământ dacă iubeşte să fie mulţumit şi nu nemulţumit. Cel nemulţumit nu este cuminte, nu rabdă cuminte, se supără din orice, se caină, îşi îngreuiază sufletul şi nu se lasă zidit de încercările care dau să-i dea o măreţie, o folosinţă cerească apoi între pământ şi cer. Dar omul se bucură că are el minte, că ştie el, că poate el, dar dacă el nu se deprinde cu supunerea cea pentru ascultare, nu înseamnă că are minte. Cel ce nu are minte, măcar să asculte de cei puşi pentru îngrijirea lui, măcar să asculte, măcar să aibă dragoste de învăţătură pentru fapta învăţăturii apoi şi a credinţei, şi aceasta înseamnă să aibă omul minte, iar altfel nu.

O, popor al cuvântului Fiului meu Hristos, de ce nu-L vede omul pe Domnul? Fiul meu a spus că este până la sfârşitul veacului cu ai Săi, şi după ce a spus S-a ascuns de faţa omului, ca să-L poată omul asculta pe Domnul, căci omul nu este deprins să asculte de Domnul, de vreme ce nu-i stă în fire supunerea cea pentru ascultare şi pentru creştere bună a fiinţei lui, aşa cum şi Fiul meu, Dumnezeu din Dumnezeu fiind, a stat mereu supus pentru ascultare, căci ascultarea L-a dovedit că El este Dumnezeul omului, pentru a cărui viaţă veşnică trebuia să asculte cu viaţa Sa.

O, fiilor, omul s-a deprins rău, săracul. Mai degrabă dă el să asculte de cel pe care nu-l vede de aproape şi mereu. Pe cel de departe îl primeşte mai bine, îl ascultă mai mult, aşa s-a deprins. Le-a spus Fiul meu la ucenici: «Dacă nu Mă duc la Tatăl nu pot să vă trimit pe Duhul Sfânt Mângâietorul, iar dacă Mă duc, Îl voi trimite şi vă va învăţa El toate şi din ale Mele va lua şi vă va vesti vouă». Eu vă învăţ pe voi, şi vă îndemn să semănaţi cu Fiul meu şi cu mine, că noi am ascultat, şi numai aşa înveţi să-L primeşti pe Domnul Cel nevăzut, numai prin supunere şi prin ascultare, căci cum altfel ar putea omul să-L primească pe Domnul şi să stea sub mâna Lui? Aceasta este învăţătura mea cea de azi lângă cea a Fiului meu Iisus Hristos, Care vă învaţă pe voi, cei crescuţi cu cuvântul gurii Sale, că vine Domnul pe pământ şi le dă din gura Sa celor ce vor să crească de la El, să se hrănească de la El şi să lucreze apoi ca şi El pe pământ.

O, dar nu pot, Fiule Doamne, nu pot să nu mângâi duhul şi trupul şi glia cea plină de suflet a celei alese de Tine, Fiule scump. Iubirea noastră acum este România, ţara dorului Tău de azi. Nu ostenesc s-o ocrotesc, s-o ţin sub pază, căci ea este ţara Ta de azi, iar Tu Ţi-ai făcut în ea cortul venirii Tale şi popor Ţi-ai zidit în ea, popor pentru ascultare de Tine, Doamne.

O, ţară scumpă a Fiului meu Iisus Hristos, tu treci prin durerile facerii celei noi, şi numai Domnul şi sfinţii Săi sunt cei ce mai fac ţie bine şi mângâiere. Stau deasupra ta şi întind peste tine mantia trupului meu, mantie din cer. Stau la hotarele tale şi am grijă de câini şi de lupi şi-i ţin supuşi ca să nu-ţi facă rău, numai să înveţi tu lucrarea supunerii cea pentru creşterea ta de la Domnul, că iată câtă sămânţă sloboade Domnul peste glia ta ca să ai din destul acum, în vreme grea, şi să ai binecuvântare peste tine din destul ca să nu duci lipsă în vreme grea, ca să nu te înece valurile, ţara mea de azi. Iată, îţi hărăzesc ascultare şi credinţă. Nu este credinţă decât cu ascultare, chiar dacă sunt dintre cei cărora li se pare că au credinţă când ei nu au ascultare mai întâi. O, te cuprind cu mare dor, şi tot aşa te şi ocrotesc. Îl rog pentru tine pe Fiul meu să te aducă la cunoaşterea lui Dumnezeu, că iată, cuvintează Domnul cuvântul Său pe vatra ta, şi numai tu ai acest har al alegerii cea de la sfârşit de timp, şi vrea Fiul meu să Se reverse din tine în lături şi să creadă neamurile pământului lucrarea Lui cu tine.

Îi aduc Fiului meu rugă pentru tine, aduc Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh glas de strigare pentru har de la Domnul peste tine, ţară română. Numai prin harul Lui poţi pentru înţelepciunea care ţi se cere s-o ai tu deosebit între toate popoarele de pe pământ. O, eşti îndurerată cu duhul, cu sufletul şi cu trupul. Te apasă încă şi te ţin sub voia lor cei ce încă se ţin cu mâinile amândouă de scaune ca să te stoarcă încă, dar duhul tău se va trezi tot mai mult, căci Domnul cuvintează peste tine şi tot El va împlini cuvântul Său şi vei putea cu Domnul, căci tu nu poţi.

O, supuneţi-vă lui Dumnezeu şi cuvântului Său, voi, cei ce încă nu vă cuminţiţi şi încă daţi să vă ţineţi de scaune peste neamul român, iar voi sunteţi greşiţi! O, nu sunteţi buni pentru cârmuire! Faceţi numai rău prin statul vostru la cârmă, dar Domnul a spus să cadă de pe scaune cei ce nu ştiu cum trebuie să stea cei ce stau. Mâna Domnului va împlini aceasta, iar ruşinea va fi mare pentru toţi cei care nu ascultă de cuvântul cel rostit.

Eu, Fiule Doamne, m-am mângâiat grăind, m-am uşurat lucrând. Binecuvântată să ne fie lucrarea cuvântului şi aşezarea lui peste neamul român. Slava Ta este multă şi mare peste acest neam, dar lucrează ea din cele ce nu se văd ca şi cum de departe lucrezi şi scrii, dar aproape eşti mereu, aproape, Doamne, aşa cum spuneau şi ucenicii Tăi acum două mii de ani: «Domnul este aproape!». Amin.

— O, aproape sunt, mereu aproape sunt, mamă, dar omul dă să asculte mai bine de cel de mai departe. Când omul are un duhovnic iscusit pentru suflet și mereu îl are aproape și la vedere, se încântă și nu mai simte mereu dulce, mereu proaspăt, mereu pentru ascultat cuvântul duhovnicului său. Dacă l-ar avea departe și i-ar scrie din când în când scrisori de învăţat ca să-l înveţe cu veghe peste el, aşa cum scriu Eu, Domnul, s-ar mai trage omul să asculte, să se teamă şi să asculte de cel ce de departe trimite veghe şi mângâiere pentru el. Noi n-am făcut ca omul, mamă. Noi am ascultat peste tot şi în toate, şi am ascultat de om, ca să înveţe omul să asculte ca şi Noi.

O, ce frumos ai stat tu sub ascultare şi sub creştere şi cu veghe peste tine, mamă! Este vreo veghe mai întreagă pentru om ca şi atunci când îl are pe veghetorul său mereu lângă el? O, nu este, numai că omul a uitat să înveţe supunerea şi ascultarea cea pentru ea şi iubirea cea pentru supunere, mamă, iar Noi am fost pildă pentru cei de pe pământ, mama Mea, dar cel ce alege să nu aibă veghe peste el, acela îşi ia dreptul să aleagă aşa.

Binecuvintez ţara română, că e îndurerată ţara Mea cea de azi şi mult popor din ea şi stau de veghe cei îndureraţi, şi Mă doare încordarea din tine, o, ţara Mea de azi. Îţi scriu carte pentru mângâiere şi pentru veghe, că nu e de dormit, nu e de aţipit, iar tu să nu amorţeşti pentru veghe, să nu aţipeşti pentru pază peste tine. O, să nu vă prindă toropeala sau descurajarea, pe voi, cei îndureraţi între fiii neamului român. Eu sunt cu mare iubire la veghe peste ţara română, căci lumina Mea peste neamurile pământului ea trebuie să fie, şi va fi. Amin.

Voiesc să las o carte dulce şi mângâioasă şi plină de cuvânt măreţ cârmaciului care părăseşte acum locul cârmei cea pentru paza ţării ca să se aşeze în locul lui alt străjer, de la care Mă doare pentru neapropierea lui de acest iscusit cârmaci, care a tras numai prin greu, numai prin furtuni fel de fel şi plin de durere a stat la cârmă, batjocorit şi defăimat de cei ce iubesc fărădelegea, lucrând-o pe ea împotriva cetăţii. Dau de veste durere şi ruşine peste cei ce au împrăştiat în chip neascuns batjocuri, dispreţ şi defăimare asupra celui ce a condus prin valuri corabia şi pe cei purtaţi în ea pe valuri. Acestor dispreţuitori şi defăimători, Eu, Domnul, le spun acum ceea ce este scris în Scripturi poruncă de necălcat, care spune: «Pe mai-marele poporului tău să nu-l grăieşti de rău!». Această poruncă le va cere socoteală la toţi cei care n-au ascultat şi au semănat cuvinte urâte şi duşmănoase, şi aceştia trebuie să cunoască durerea cea pentru ispăşirea de păcat, că nu se cade să tulburi veghea când ea stă trează şi veghează la cârmă cu milă şi cu iubire şi cu jertfă cetatea. Un cârmaci este cârmaci al tuturor când este la cârmă, şi este al celor buni şi al celor răi deopotrivă. El nu se poate să se tragă deoparte de cei răi, căci are lucrare de veghe şi trebuie să nu arate părtinire şi trebuie să se împartă peste tot şi să-şi arate peste tot dăruirea sa. El nu mai este al său sau al unei părţi din cetate, ci este cârmaci al tuturor la fel, şi al celor ce vor şi al celor ce nu vor sub cârmă.

O, cât de greu i-a fost prin furtuni acestui cârmaci! Cât de apăsată i-a fost vremea cârmuirii! Îi voi mulţumi Eu, Domnul, îl voi mângâia, îi voi alina Eu inimioara lui mare. Măreaţă este fiinţa lui, şi mulţi de pe pământ mai-mari peste popoare au văzut şi au privit această măreţie a Mea din el. El cunoaşte suferinţa cea pentru iubire, cea pentru dreptate, şi măreaţă îi este iubirea şi dragostea de ţară.

O, fii români, o, fiilor, ascultaţi glasul Meu. Eu, Domnul, vă spun vouă, feriţi-vă să grăiţi de rău acest străjer plin de har de sus ori pe unde va mai lucra el lucrarea veghii peste ţară, căci cel dăruit cu iubire pentru veghe nu poate aţipi, nu poate dormi, ci poate să-l doară şi să sufere veghind pentru ţară, pentru ţara Mea de azi. Mă doare că n-a avut acesta aproape de sfatul lui pe cei care merg acum în locul lui la veghe. Eu, Domnul, voi căuta să le schimb gândul lor cel rece, căci semeţia de acest fel este păcat, şi sunt aceştia la începutul lor de drum. Iată, nu este în om duhul cel frumos al umilinţei şi al iubirii. Cel ce are iubire are şi umilinţă de duh, căci aşa lucrează iubirea. Ea se apleacă, ea se mlădie, iar inima înfrântă şi smerită are măreţia ei, pe care n-o cunosc cei îngâmfaţi prin înţelegerea minţii lor.

Mă pregătesc să cuvintez cuvânt de mângâiere şi de mulţumire pentru cel ce a servit cu atâta veghe, cu atâta iubire timp de zece ani ţara Mea cea de azi, şi tot aşa de iubitor va fi el şi pe mai departe, căci aşa este şi aşa rămâne cel ce-şi iubeşte cu râvnă ţara sa.

Sfârşesc acum cuvântul sărbătorii cea pentru mama Mea Fecioara şi binecuvintez ascultarea cea pentru creştere sfântă a poporului cuvântului Meu cel de azi. O, nu uita, poporul Meu, nu uita, mereu, mereu să asculţi, iar pentru ascultare trebuie supunere, trebuie iubire, nu uita! Acestea ale tale înaintea Mea Mă ajută să merg şi să vin ca să meargă peste tot cuvântul Meu cel de pe masa ta. Desăvârşirea minţii voiesc să ţi-o împodobesc mereu, şi de aceea veghez mereu peste tine cu învăţătura Mea, iar tu să te dovedeşti Mie şi lumii cea fără de lumină de sus că tu eşti un popor învăţat şi pregătit de Dumnezeu pentru ca să luminezi pe pământ. O, pace ţie cu Mine acum! Pace Mie de la tine, şi unii pe alţii să ne ajutăm şi să ne îmbrăţişăm şi unii altora să ne plecăm!

Eu, Domnul Iisus Hristos, am grăit cu tine, o, poporul Meu, în zi de sărbătoare pentru mama Mea Fecioara, mama lui Dumnezeu-Fiul. Amin, amin, amin.


Partea a doua

Intru cuvânt de mângâiere şi de putere din cer, intru în casa celui ce încă este la scaunul de strajă peste ţara Mea cea de azi, ţara română, ţara Domnului, cetate plină de lu­mină de sus, din pricina cuvântului lui Dumnezeu, care sălăşluieşte în ea de şaizeci de ani, de când Mi-am pregătit calea de coborâre ca să grăiesc cuvântul Meu pe vatra neamului român.

O, deschide-Mi tu, cel plin de duhul veghii peste cetatea cuvântului Meu, peste ţara în care Îmi am la veghe popor zidit de Mine prin cuvânt, şi care-Mi aşează în cartea sa cuvântul Meu. O, iar şi iar îţi sunt oaspete, că am datoria să-ţi mulţumesc cu aplecare ca unui mai-mare peste ţara Mea cea de azi, ţara venirii Mele cuvânt pe pământ, ţarina cea cu comoară în ea, Eu, Domnul, cuvântând în mijlocul ei cuvântul Meu cel de la sfârşit de timp, aşa cum este scris că va lucra Domnul în zilele cele de slavă a Sa venirea Sa după om şi lucrare multă pentru naşterea din nou a lumii, precum este scris.

O, îţi mulţumesc pentru trudă, pentru veghea cea cu atâta iubire de ţară. O, să înţeleagă omul cel greşit că dojana cea ieşită din gura ta pentru el a fost lucrarea ta de veghe peste ţară şi nicidecum învinuire sau judecată. Când un străjer veghează peste ţara sa el din iubire face aceasta, nu din datorie. O, ce mare îţi este iubirea pentru ţară, ce mare! Nu te-am văzut în toată vremea ta cea cu slujire peste tot pe unde ai slujit până acum, nu te-am văzut să pui mai presus binele şi liniştea ta faţă în faţă cu slujirea ta cea cu atâta dragoste de oameni şi de ţară, ci te-am văzut veghind şi suspinând cu duhul şi luptând cu înţelepciune adâncă împotriva a tot ce dădea să ameninţe cetatea de la mijloc şi din lături. Ai stat cu suspin şi cu apăsare la veghe şi n-ai căutat ale tale. O, este pe pământ o ţară mică, o cetate mică al cărei mai-mare de peste ea este cel mai sărac din ea şi dintre cei ce s-au suit să slujească pentru ţară. Când l-au întrebat pe el mai-marii lumii despre lipsa de avuţii şi de slavă pământească în care el vieţuia, el a răspuns lor: Cel ce este întâiul numit şi aşezat de strajă peste cetate, acela trebuie să stea slujind numai pentru viaţa cetăţii şi pentru binele ei, şi aşa să-şi pună el viaţa în slujba cetăţii, iar el să nu aibă nimic, să nu caute nimic pentru el însuşi, ci nu­mai pentru cei cărora el slujeşte, numai pentru avutul lor, pentru îndestularea lor, iar cel ce nu poate să iubească aşa, acela să nu se încumete să caute loc înalt pentru el peste cetate, ci să rămână în rândul celor ce-şi caută ale lor.

O, ce frumos, ce mare iubire, ce frumoasă dăruire: să nu-şi strângă nimic pentru el cel care stă aşezat pe scaunul de frunte al cetăţii! O, ce frumos, ce curat, ce limpede se vede dăruirea inimii şi iubirea unui aşa suflet dăruit celorlalţi!

O, sunt mulţi, mulţi din cei ce caută mărire pentru ei dintre cei ce ajung pe scaunele cetăţii, şi aceştia caută numai ale lor şi nu sunt curaţi. Ai dat să arăţi mereu acest păcat cu care apasă peste cetate cei ce îl săvârşesc pe el sub minciuna că ei sunt curaţi, iar pentru aceasta tu ai fost dispreţuit de ei şi defăimat în fel şi chip, căci cei ce se iubesc pe sine nu ştiu altceva să facă, iar hoţul este mereu cel ce spune mereu că el nu fură, că el este curat.

Eu, Domnul, îţi mulţumesc pentru răbdarea şi pentru iubirea cea cu răbdare, că prea greu ţi-a fost la locul de veghe, şi mult te-au ajutat la veghe duhul răbdării şi al iubirii cea pentru ţară, duhul inimii curate şi al nădejdii, duhul umilinţei inimii şi multe alte daruri care ţi-au călăuzit lucrarea în toată vremea cea atât de grea, când lupi cu colţi de fier au tot dat să te îmbrâncească şi să cazi de la locul veghii ca să se suie ei şi să facă ei voia lor de pe acest loc de strajă pentru ţară. Eu însă n-am voit nicicum să-ţi fie doborât statul tău la cârmă, de vreme ce mâna Mea cerească te-a ridicat ca să veghezi în vreme rea, când haitele de lupi au dat să sfâşie tot, să jupoaie tot, să-l lege pe cel mare şi să spargă cetatea şi s-o supună pentru ei. O, nu! Eu am în mână schiţă cerească pentru pământul şi neamul român şi este mereu numai de vegheat şi de lucrat pentru veghe, şi voiesc să te păstrez de strajă, căci tu veghezi ţara oriunde te-ai afla, şi-ţi văd iubirea şi arsura ta de suflet pentru ţară, pentru ţara Mea de azi. O, să nu părăseşti lucrarea veghii! Îmbracă-te întru putere de sus, încinge-te cu lucrare de har şi stai de veghe şi lu­crează bine, căci împotriva celor hrăpăreţi este încă de luptat, şi trebuie luată din mâna lor arma, că nu ştiu ei să mânuie dreptatea, şi trebuie aceştia supuşi de ea, iar pentru aceasta Eu, Domnul, voi veghea şi voi împlini.

Acum primește-Mi povața: cuvânt dulce, glas dulce, povaţă miloasă, sfat înţelept şi învăţătură de înţelepciune să aşezi peste mulţi care vor da să caute şi să urmeze dreptatea cea pentru ţară şi măreţia inimii curate pentru lucrul cel frăţesc, căci vai celor lacomi care nu se pot vindeca! Temerea de Dumnezeu s-o aşezi în multe suflete, căci fără ea omul săvârşeşte numaidecât răul, iar prin ea iubire de cei din cer şi de neam să aibă cei ce o îmbrăţişează pe ea. Nimeni să nu-şi facă rău unul altuia, nimeni să nu calce poruncile vieţii, şi toţi să tragă cu umilinţa de duh, cu virtutea lepădării de sine, că acestea se cer celui ce voieşte să-şi dăruiască celor din jur viaţa lui, dragostea lui.

Îi vor prinde dureri pe cei ce te-au dispreţuit şi n-au avut ochi să vadă şi urechi să audă, ci au avut răutate în inimă şi n-au căutat spre bârna din ochii lor ca să nu mai caute pai în ochii celorlalţi. Iată, duhul dezbinării a fost lucrat cu multul prin aceştia, iar tu n-ai avut ajutor să lucrezi din plin binele pentru neam, şi l-ai lucrat din greu, căci toţi cei aproape cu lucrul lor au lucrat cu necinste şi au trădat duhul dreptăţii a toate, iar tu ai suferit răbdând şi lucrând şi veghind.

Eu, Domnul Iisus Hristos, îţi mulţumesc acum şi aduc Tatălui rugă pentru tine, iar tu să împarţi la toţi o inimă nouă, o nouă dragoste de ţară, dar învaţă-i ce este această lucrare care cuprinde în ea jertfa multora, ca şi a Mea pentru om ca să-i fie bine omului. O, şi învaţă-i bărbăţia pe cei ce vor învăţa de la tine iubirea. Iubirea să crească în toţi, şi prin ea să fie drepţi şi curaţi, blânzi şi smeriţi, măreţi prin acestea, căci iubirea îl vindecă pe om de tot răul, de tot păcatul, de toată fărădelegea. Eu aşa te rog să-i ocroteşti pe mulţi de răul cel din lume. Eu aşa te voiesc pe mai departe lucrător înţelept şi treaz veghetor pentru ţara Mea şi a ta şi a celor ce o iubesc pe ea cu dor.

Îţi pun pe umeri duhul iubirii şi al răbdării sfinte şi al înţelepciunii lucrurilor, că te fac împărţitor celor ce vor preţui să fie drepţi şi frumoşi şi măreţi pe pământ.

Acum pace ţie, şi-ţi voi ţine urma şi cu tine voi fi şi te voi purta şi te voi călăuzi! Eu sunt Cel ce sunt, şi am grăit duhului tău cuvântul Meu cel pentru tine. Amin, amin, amin.

04-12-2014