Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfântului Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan



Praznicul nașterii Mele este încă în toi între cei slăvitori în cer, căci venirea Mea în cuvânt peste pământ a fost mult așteptată să se ivească și au așteptat-o sfinții și părinții, proorocii toți, și toate puterile cerești, și iată încă, bucuria acestui praznic sfânt mângâie cerul și pe cei ce îl locuiesc, căci Eu sunt între voi cuvânt și strâng cei din cer bucuria aceasta și se mângâie cu ea, iar în ziua sărbătorii de azi a intrării între lăudătorii Domnului a mărturisitorului Meu Ștefan, iată, iarăși stau și azi cu masă de cuvânt între voi. Acest mărturisitor M-a mărturisit cu foc în cuvânt înaintea fariseilor și cărturarilor tari la cerbice și la inimă din pricina Mea că am înviat, după ce M-au bătut în cuie pe cruce ca să nu mai pot, ca să nu mai fiu, o, dar i-am rușinat pe toți cei care au așezat înaintea oamenilor parada vânzării Mele și calea crucii și batjocurile și bătăile și scuipările și toată răutatea asupra Mea a inimilor lor împotrivitoare Fiului lui Dumnezeu, trimisul Tatălui pentru salvarea omului, o, fiilor.

Și acum, hai să așezăm în carte cuvântul sărbătorii de azi și să fiu și azi în cuvânt cu voi, căci s-a sculat țara de dragul vostru și se uită neamul român la slava Mea de peste voi, și cu care lucrez peste inimile multora și de aceea ies cu voi când și când, o, că nu-Mi mai poate răbdarea, măi fiilor, căci odată cu libertatea cea pentru iubitorii de Dumnezeu și pentru mersul lucrării Mele cuvânt peste pământ cu voi, a început și căderea în grele păcate și în mare păgânie a celor ce nu trag cu Dumnezeu și cu împărăția cerurilor pe pământ, de vreme ce gustă aceștia din păcat atât de mult, iar noi mergem cu slava cea din cer peste pământ și petrecem pe pământ ca și în cer, ca să se mărturisească lucrarea cuvântului Meu venit la voi pe pământ.

O, fiilor, ieșirea Mea cu voi împarte bucurii mari, căci bucuriile de pe pământ nu au putere, nu sunt din cer, dar noi aducem cerul pe pământ, fiilor. O, ce frumos este în cer! Voiesc să fie și pe pământ frumos ca și în cer, fiilor. În cer este veșnicia și frumosul ei. Nu este ca pe pământ întru cele cerești, și de aceea nu sunt bucurii trainice pe pământ, o, fiilor. O, nici un fel de bucurie nu mai are putere peste oameni, căci totul este vremelnic pe pământ ca și omul, dar în cer este altfel, și voiesc să punem dor de cer în inimile celor de pe pământ ca să meargă și spre cer oamenii, să-și facă ei vreme și pentru mers spre cer, și chiar să aducă cerul pe pământ, așa cum este la voi venirea Mea cu cei din cer, fiilor.

Acum, mărturisitorul Meu Ștefan are în cartea Mea intrare lângă Mine, iar Eu, Domnul, spun celor ce se aseamănă pe pământ cu cei ce Mi-au tot trimis la moarte acum două mii de ani pe mărturisitorii Mei de atunci și de apoi în fiecare vreme, și le spun și acestora că faptele ucigașe lucrate de ei și acum, în vremea lucrării Mele peste pământ prin acest cuvânt mărturisitor din mijlocul neamului român, aceste fapte rele îi cheamă la pocăință acum. Mai e puțină vreme când poate încă pocăința lor înaintea Mea, numai să-și deschidă inima și mintea ca să intre cerul în ei, să intre la ei cuvântul Meu cel blând, o, că mult le doresc iertarea și izbăvirea de sub plata faptelor rele ale lor, numai să vrea ei să deschidă iubirii din cer, căci bat cu ea la ușa lor încuiată. O, au făcut și ei ucideri și chinuiri peste cei care în vremea aceasta a lucrării cuvântului Meu șaptezeci de ani cuvântător au mărturisit iubirea cerească și au spus adevărul ca să-i trezească pe toți cei care folosesc minciuna ca să-i poată cu ea învinui pe cei care au murit mărturisitori, căci au murit bătuți de moarte ca să-și dea sufletele și au fost chinuiți în temnițe ca să nu mai iasă și să împartă pe Domnul la cei care nu-L au peste viața lor.

O, pocăiți-vă voi, cei care ați lucrat așa păcate asupra nevinovaților pentru vina pe care ați așezat-o peste ei cu minciună lucrată cu tâlc ca să poată fi dați apoi la chinuri, la tăcere, la întunericul temnițelor și la moarte pentru Hristos!

Iată mucenicul Ștefan, care grăia de la Dumnezeu cu graiul său în mijlocul lui Israel acum două mii de ani, răspândind el venirea Mea la oameni și slava învierii Mele după ce M-au dat la moarte mai-marii templului din Ierusalim, iată-l pe acest fiu hărăzit cu înțelepciunea cea din Scripturi din care cuvânta zi și noapte, de venea spre Dumnezeu mulțime mare de ucenici și de preoți ca să creadă în Hristos, căci Ștefan mărturisea lucrând minuni și semne mari în norod, când s-au apropiat de el niște certăreți cu ceartă de vorbe ca să stea împotriva înțelepciunii lui, o, și dacă n-au putut să-i stingă elanul și adevărul cuvintelor lui, au găsit cu cale să ațâțe niște oameni ai minciunii și să-l învinuiască de hulă asupra lui Dumnezeu și a lui Moise, iar bătrânii și cărturarii au pus mâna pe el și l-au pus înaintea soborului. Eu, Domnul, am văzut aceasta și am pus numaidecât strălucire de îngeri pe fața lui Ștefan, iar când marele preot l-a întrebat asupra celor spuse despre el, el a mărturisit și a istorisit grăind despre poporul Israel, despre Dumnezeul acestui popor și despre Moise și Avraam și Isaac și Iacov și Iosif și ieșirea lor din Egipt, și Canaanul de țară a lor, și toată istoria lui Dumnezeu cu acest popor. Cei tari la cerbice însă au rămas potrivnici Duhului Sfânt Care Se mărturisea pe Sine prin Ștefan și care le-a spus lor că și ei fac ca și părinții lor care i-au ucis pe prooroci și pe sfinți și pe Hristos, iar soborul scrâșnea din dinți împotriva lui și au început cu zgomot și cu astupatul urechilor ca să nu-l audă pe Ștefan care le spunea lor că s-a deschis cerul și că-L vede pe Hristos la dreapta Tatălui, o, și l-au târât afară și l-au ucis cu pietre pe cel îngenuncheat, care striga și spunea spre cer: «Nu le ține lor în seamă, Doamne, acest păcat!», și apoi a adormit și a venit la cer mărturisitorul Meu.

Iată, cei ce Mă mărturisesc pe Mine nu au loc, nu au dreptul să stea pe pământ între oameni, o, că nu-i lasă mai-marii cei fără Dumnezeu peste ei, și de aceea spun acum peste ei:

O, căiți-vă voi, preoți și fii de preoți, care mărturisiți că sunteți fiii celor ce au ucis pe mărturisitorii lui Dumnezeu din vremea aceasta de sfârșit, căci toți cei care au rămas la altare și și-au ridicat și fiii trimițându-i să învețe carte și să se facă preoți pe mai departe, o, toți aceștia au dat mâna cu vrăjmașul antichrist, care și-a făcut împărăție în casa care poartă numele lui Dumnezeu, în biserică, și apoi a venit ordin de la antichrist să se răstoarne serbările sfinților și să nu mai fie ele la locul lor din zilele anului, o, și s-au învoit cei ce slujesc la altare și mai-marii lor, și de atunci jubilează vrăjmașul lui Dumnezeu pe loc știut sfânt, iar armele lui sunt bine ascunse ca să nu se afle ele, și nici cei care le mânuiesc, o, și văd aceasta mulțimile de preoți care cu inimi strânse se uită neputincioși la dărâmarea cărării spre Dumnezeu a creștinilor care nu știu cine cârmuiește peste ei de pe scaun știut sfânt.

Voi, cei care aveți ochi și vedeți cu ei, și aveți inimă și minte ca să pricepeți cu ele lucrarea lui antichrist domnind peste pământ și în biserică, o, nu vă îngrijorați, fiilor. Era scris să se împlinească așa, căci necredința celor ce au ocupat scaune cu nume sfânt, o, e mare această lucrare de necredință, despre care Eu am spus acum două mii de ani când am spus: «Când va veni Fiul Omului va mai găsi credință pe pământ?». Iată, n-am mai găsit credință, e încuiată ușa pentru Mine, pentru venirea Mea ca să-i salvez și pe cei potrivnici venirii Mele.

O, nu se putea să nu vin. Precum este scris că vine antichrist și slujitorii lui potrivnici lui Dumnezeu, tot așa este scris în Scripturi și venirea Mea pentru cei ce Mă așteaptă să-i scot de sub lespede și să le dau lor plata răbdării sfinte. Este scris că vine antichrist, iar dacă a venit, vin și Eu. Iar voi, preoți întristați și fără de cuvânt pentru rătăcirea din biserica de azi, o, salvați-vă, căutați o cale de salvare! Cereți Mie să trimit la voi oștiri de îngeri salvatori ca să vă scap de satana, care se luptă împotriva lui Hristos, nu împotriva voastră. Faceți orice pe pământ, dar nu mai stați sub lucrarea minciunii cu față de adevăr, căci minciuna va pedepsi cu multul în zilele ce vin pe cei care s-au ascuns sub haină sfântă, dar și pe cei care stau supuși lucrării lui antichrist cu față de sfânt.

Se deschid și stau deschise cerurile și vine Domnul cu alai din cer, o, și e mare, mare războiul cel împotriva lui Hristos, dar acest război mare se ridică asupra lui antichrist, căci Mielul lui Dumnezeu vine cu biruința Tatălui și are în glas cuvânt cu putere și spune așa vrăjmașilor Lui:

O, aplecați-vă și predați armele și duceți-vă unde vă este locul pregătit de voi cu vârf și îndesat, căci Eu sunt Dumnezeu, iar voi sunteți vrăjmașii Mei și aveți soarta cea pentru vrăjmași, auziți?

Toate popoarele care au de cârmuire peste suflete credința creștin ortodoxă, o, ridicați-vă spre veghe mare împotriva lui antichrist descoperit de Dumnezeu prin cuvântul Său peste pământ! Toate țările ortodoxe care au rămas nejefuite de credința cea din strămoși, și mai ales poporul rus, să vegheze toți și toate la căpătâiul credinței cea din strămoși, că iată încă oamenii lui antichrist dărâmă sărbătorile sfinților pe unde mai poate, pe unde mai erau lăsate la locul lor din calendar. Cei ce se lasă dărâmați de pe stânca lăsată de sfinți pentru turma lui Hristos, aceia merită această cădere din credință, dar sunt popoare care au fost brâncite cu forța minciunii să-și strâmbe mersul și credincioșia față de Dumnezeu și de sfinți, o, și aceasta s-a petrecut și cu România Mea, țara întoarcerii Mele cuvânt pe pământ după două mii de ani de la învierea și înălțarea Mea la locul Meu de lângă Tatăl.

Poporul rus e popor mult. O, să se întărească veghea cea sfântă peste acest meleag rămas nezdruncinat asupra zilelor sfinte din calendar. Dacă sfinții întreabă în cer: «Până când, Doamne?», iată, în ultima sută de ani de pe pământ e mai cu durere această întrebare a celor din cer, căci toți creștinii care au luat drumul greșit din pricina lui antichrist care a schimbat vremile cerului pe pământ, toți stau încă în nepăsare și-și lucrează lucrul lor în zile sfinte pentru sfinții din cer, care, iată, nu mai sunt serbați ca în cer de către creștini.

O, iar și iar spun: dacă n-aș fi avut acest popor mititel în mijlocul neamului român, și așezat la lucru după datina cea lăsată de sfinți și de părinți, ar fi fost și mai mare stricăciunea și căderea din har și războiul asupra credinței și încercarea răsturnării lui Dumnezeu, Care nu poate fi răsturnat, o, dar ce să le fac celor atât de mulți și fără de minte, căci au uitat aceștia că nici acum două mii de ani n-au putut vrăjmașii să Mă piardă, să Mă țină sub lespede?

Se ajunge la capăt cu războiul asupra credinței sfinte și a creștinilor plăcuți lui Dumnezeu. Iată, vin Eu, vine Domnul, vine cu zecile de mii de sfinți, și nimeni nu bănuiește și nu cunoaște arma Sa.

— O, Doamne, o, Doamne biruitor, Te mărturisesc dintre sfinți și-Ți mulțumesc cu lacrimi calde că ai avut milă mare în ziua mea de serbare între cei din cer și ai arătat adevărul cel atât de așteptat să vină din cer peste pământ, după ce vrăjmașii Tăi și ai creștinilor sfinți au tras perdeaua întunericului stăpânitorului satana peste popoarele de pe pământ și le-au acoperit aproape de tot.

O, Doamne, satana și-a făcut țară mare și s-a întins cu ea și se dă cârmuitor până și peste casa și turma Ta. O, iată țara întunericului gros, de unde se împarte întunericul ei peste țări, căci lucrarea lui antichrist are nevoie de scaun mare și înalt ca să stăpânească peste țări, dar acum să se ridice sus popoarele credinței strămoșești și să se scuture de jugul lui satana, și vor fi ajutate de Dumnezeu, Care vine cu sfinții ca să răstoarne domnia lui antichrist și să ducă efa aceasta la locul ei, precum este scris, și s-o verse peste cei ce au turnat în ea până a dat peste margini din ea.

O, iar și iar slavă Ție pentru darul gurii Tale peste creștinătatea cea dreptcredincioasă pe pământ, numai să audă turma Ta creștină glasul Tău, o, Doamne!

Cei ce sunteți după datina străveche creștini, ridicați-vă spre rugăciune cu post și cu veghe sfântă, căci Domnul îl culcă acum pe satana și îl trimite la locul pe care și l-a agonisit măcar în ultimile două mii de ani, de când tot taie calea celor ce Îl iubesc pe Hristos ca să-și facă el loc și să-I stea potrivnic Domnului.

Toți cei din cer suntem cu Domnul în lupta cea pentru credință. O, fiți și voi cu noi! Toți cei care sunteți creștini pe pământ, fiți cu noi în luptă pentru Domnul ca să-l biruim pe satana, că biruința vine, căci vine Domnul, o, frați iubiți, frați de credință cu frații voștri cei din cer! Amin.

— Eu, Domnul, am cu Mine cerul și vin cu cei din cer, vin și tot vin, și vrăjmașul Mă aude și Mă vede și se înfricoșează dacă a venit împlinirea acestei Scripturi: venirea Mea cu sfinții, căci vin să-l biruiesc pe satana și să-i strivesc împărăția și să-Mi așez împărăția Mea, precum este scris.

O, fiilor primitori de Dumnezeu, toată paza cerească este cu voi tot mai mult, și se împarte ea peste toți cei tari cu credința în venirea Mea de azi cuvânt peste pământ, iar slava venirii Mele umple văzduhul, fiilor. Așadar, voi să stați întru întâmpinarea Mea, căci cuvântul Meu stă armă în războiul asupra vrăjmașului satana, care-și pierde locul și lupta.

Vă întăresc pentru Mine și pentru purtarea Mea cuvânt peste pământ, fiilor. Vă îmbrac în armură sfântă și vă binecuvintez pentru biruința Mea, care vine.

Și pace vouă, o, fiilor, pace de la Dumnezeu peste voi, și prin voi peste pământ! Amin, amin, amin.

09-01-2024