Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică

Bucuria cerească se coboară şi se aşează prin cuvânt rostit de cer peste Sfânta Sfintelor Ierusalimului cel ceresc, cel nou, cel făgăduit de Dumnezeu prin prooroci ca să fie pe pământ, şi iată, vremea plinirii proorocilor a început să se arate în calea celor ce au priceperea şi stau aşezaţi în nădejdea celor făgăduite de cuvântul lui Dumnezeu, care a lucrat şi lucrează prin prooroci, din veac şi până în nesfârşitul veacurilor Domnului.

Slavă de la cer şi până la pământ, căci cerul sfânt se închină şi se pleacă şi cântă celei care s-a dat pe sine locaş neprihănit şi neumblat, ca să fie locaş aducător de făgăduinţă, locaş de sălăşluire şi de arătare a Celui Unul născut din Tatăl, Care Se numeşte Emanuel, pentru ca să se împlinească această lucrare în mijlocul oamenilor. Şi aşa a fost prin cea pururea Fecioară, căci prin ea a fost Dumnezeu cu noi pe pământ. Cum: cu noi pe pământ? Adică Sfânta Treime, Cea Una şi nedespărţită, S-a arătat cu oamenii pe pământ prin Fiul ei, Iisus Hristos, Care este din Tatăl şi în Tatăl şi prin Care Tatăl a fost şi este şi va fi între oameni şi în oameni, adică în făptura cea creată de Sfânta Treime prin cuvânt.

Slavă Maicii Mielului lui Dumnezeu, care este serbată de cer şi de voi, cei aşezaţi de Domnul în aşternutul Său din zilele acestea! Slavă ţie, Maică cerească! Slavă şi mărire ţie din cer şi până pe pământ, căci astăzi se serbează intrarea ta dincolo de catapeteasma care desparte, şi ai stricat despărţirea şi ai primit apoi această bunăvestire şi ai adus în mijlocul oamenilor pe împăciuitorul, Cel ce a venit de la Tatăl, şi El a stat cu oamenii şi a rămas cu oamenii în veac, căci pentru aceasta a trebuit să vină şi să Se arate între oameni, pentru ca să fie în veac cu oamenii lui Dumnezeu şi prin oamenii lui Dumnezeu să fie.

Dar iată ce este pe pământ: este ceea ce a mai fost, după cum este scris că iarăşi şi iarăşi este ceea ce a fost, căci oamenii cei fără Dumnezeu în duhul lor nu-L cunosc pe Domnul în oamenii lui Dumnezeu, şi iată, spune Domnul Iisus Hristos, Cel născut din Tatăl mai înainte de vecii cerurilor, spune că a venit vremea ca să lucreze Dumnezeu, pentru că oamenii au stricat legile Domnului pe pământ din veac, până ce a venit vremea să Mă arăt desăvârşit, Om şi Dumnezeu, ca să fiu apoi cunoscut în om şi ca să Mă cunoască oamenii în ei şi între ei. Şi după ce am lucrat vremea cea de treizeci şi trei de ani câtă vreme am lucrat ca Om şi Dumnezeu, a fost apoi să las spre urmare lucrarea în om, pentru că de aceea a fost omul făcut şi am venit la om, ca să-l îndumnezeiesc şi să lucrez această îndumnezeire din neam în neam şi să fiu cu oamenii până la sfârşitul veacurilor, iar după aceea să fie veacul cel ceresc şi sfânt, precum Dumnezeu este ceresc şi sfânt.

O, iubiţii Mei copii, am coborât la voi prin cuvânt, şi sunt prin cuvânt întru Treimea Care este Una, măi tată, măi copii ai ascultării. Fericiţi vor fi fiii ascultării, căci nu este mântuire afară de cea care vine de la lucrarea ascultării. Copilul lui Dumnezeu care are ieşiri din lucrarea ascultării, acela se numeşte fiul rătăcit, care este întors cu forţa şi ruşinat din pricina lipsei de ascultare.

Am trimis-o pe Verginica la voi cu o carte mare în braţe. Să ştie toţi cei de aici şi cei legaţi de aici că am trimis-o ca să se arate cu cartea legii ascultării. Şi dacă a venit, a deschis cartea şi a citit cuvânt din ea şi a spus: «Copile, să nu stai altfel cu statul tău, şi să ştii că în cartea aceasta scrie aşa: să fii în ascultare şi să stai sub ascultare, căci nu este mântuire afară de cea care vine prin lucrarea ascultării».

Este pe pământ o carte în care este scris cuvântul unui om înţelept care spune aşa acel cuvânt: „Omul trebuie să fie şi să făptuiască tot, în gând şi în faptă, în aşa fel încât în orice clipă cineva mai mare decât el îl vede întru tot şi peste tot, fără să se poată prilej de ascundere sau de tăinuire de gând sau de faptă, şi în felul acesta omul lucrează în faţa celui mare lucrul cel cu ascultare”. Omul cel înţelept nu se mai întreabă cum vine aceasta, iar voi nici atât nu se poate să spuneţi că nu se înţelege de voi această lucrare care se numeşte viaţă în ascultare şi sub ascultare.

Omul care nu-şi are viaţa în ascultare, acela nu este. Este, dar nu este, şi iată sabie cu două vârfuri ascuţite, care la un capăt taie cu bine, şi la celălalt capăt taie cu rău, căci omul cel care nu are Duhul lui Dumnezeu şi care nu este măcar nici sub ascultarea altui om din apropiere, un astfel de om s-a aşezat sub liberul voinţei sale însăşi şi nu are pe nimeni mai mare decât el, mai cu putere decât el, în care să se bizuie; şi un astfel de om nu este, pentru că nu are prin ce, nu are prin cine să fie cel singur. Eu nu aveam cum să fiu dacă nu era să fiu prin Tatăl, iar făptura lui Dumnezeu nu are cum să fie dacă nu este prin Cel ce a creat-o. Dar aicea, iubiţii Mei, fiţi treji şi umblaţi la această comoară de înţelepciune, căci iată, în ziua aceasta de sărbătoare am venit cu o lecţie care poartă în ea greutate de înţelepciune, un cuvânt cu greutate întru el însuşi. Treziţi-vă înţelepciunea, voi, şi cei ce vor auzi acum şi după aceea lecţia aceasta de cuvânt ceresc şi greutatea cerească a acestui cuvânt. Treziţi-vă atenţia duhului şi aşa să staţi în vremea acestei lecţii, căci această lecţie îşi ia aşternut peste locul în care Domnul cerurilor a aşezat Sfânta Sfintelor coborâtă din cele cereşti. V-am spus vouă în cel din urmă cuvânt rostit că locul acesta este pus deoparte pentru Dumnezeu, şi dacă aşa este această poruncă cerească, Eu voi vorbi cu voi şi cu cei ce vor auzi această lecţie, şi să fie lecţie vouă şi păstorilor cu care am spus că voi sta în sfat ceresc, în sfat aparte. Şi iată, treziţi-vă înţelepciunea şi înţelesul, păstori ai poporului cel chemat spre această lucrare. Luaţi această carte şi mâncaţi-o, măi tată, că dacă veţi vrea şi Mă veţi asculta, nu va mai fi nevoie să rostesc peste voi cuvânt de trezire şi de atenţie pentru cele cereşti ale voastre; pentru cele cereşti, şi iarăşi zic: pentru cele cereşti. Şi dacă am zis aşa, Eu, Cel Care din suferinţă am zis, iată, zic vouă: nu mai fiţi pământ, păstori ai poporului cel scris pe nume în sulul acestei lucrări, căci nu vorbesc despre această lecţie pentru locul acesta; nu, pentru că locul acesta şi ce este pe el este pus de Dumnezeu deoparte şi lucrez deosebit, şi lucrez peste el. Şi de ce lucrez peste el? Lucrez pentru că am loc prielnic la lucru, pentru că ceea ce este pus aici la lucru este în ascultare şi stă sub ascultare, şi aceasta este taina tainelor locului acesta. Cei răsădiţi în această grădină sunt nădejdea lui Dumnezeu, rămasă în ei de partea Domnului, Cel Care i-a aşezat pe aceştia în această grădină, şi de aceea am rostit poruncă de lege nouă şi am spus: «Să nu pătrundă cele întunecate, peste lucrarea cea dinlăuntrul acestei grădini aşezate de cer». Şi cum adică „cele întunecate”? O, voi ştiţi cuvântul care se întreabă pe sine şi spune: «Cine se va sălăşlui în muntele cel sfânt al Tău? Va locui neprihănirea şi dreptatea şi adevărul cel din inimă, şi acestea nu se vor clătina în veac». Aşa spune cuvântul, iubiţii Mei, şi cele ce se clatină am zis să nu locuiască în această grădină. Am zis pentru că Eu voiesc să locuiesc aici, măi tată. Voi vreţi să locuiesc Eu aici? Şi dacă spuneţi că vreţi, Eu nu Mă pot mulţumi cu cuvântul gurii. Voiesc mulţumire întreagă să am în această grădină în care Eu voiesc să am aşternut şi să lucrez din acest aşternut. Iată, Eu sunt Dumnezeu şi vă întreb să-Mi spuneţi: oare, fi-va să vină o zi când voi putea să fiu cu voi aici ca şi în cer? Vă întreb pe voi, pentru că Eu nu ştiu, şi iarăşi zic: nu ştiu ceea ce trebuie să ştiu de la voi, adică dinspre voi spre Mine. Eu am îndrăznit să rostesc şi să spun: «Nu mai fiţi pământ!». Am îndrăznit, pentru că Eu nu pot fi cu voi aici cu tot cu pământul vostru. Nu pot în cerul acesta aşa cum sunteţi voi învăţaţi pe pământ. Am pus deoparte acest loc ca să fie cer, să nu fie tot pământ, şi nici un suflet al acestui popor care este dincolo de porţi, nici unul dacă l-aş lua şi i-aş spune: „Hai şi intră în acest cer al Meu!”, n-ar fi nici unul care să spună cu toată iubirea, cu toată frica şi credinţa lui să spună: „Doamne, nu sunt vrednic să intru fără de haină cerească, şi zi numai cuvântul Tău şi sunt ca şi intrat, şi sunt mulţumit că ai Tu loc curat”, şi n-ar fi nici unul care să spună cuvânt bucuros faţă de curăţenia acestui loc adus de Mine din cer, cu aşezare din cer.

Cel din vremea trupului Meu care a crezut în Mine şi în sfinţenia Mea, aşa a spus: «Doamne, nu sunt vrednic să vii Tu sub acoperământul casei mele, şi îmi e de ajuns cuvântul Tău, şi voi afla mântuire şi împlinire rugii mele». Acela a spus aşa pentru că preţuia sfinţenia Mea şi nu voia să se apropie din pricina nevredniciei sale. Dar acela Mă primise în el şi a lucrat minune prin aplecarea lui şi L-a slăvit pe Domnul prin minunea credinţei lui şi i-a fost de ajuns ca să facă cer şi Ierusalim ceresc în inima lui. Eu am intrat în casa lui prin uşa inimii lui, nu prin uşa casei lui, şi iată, vă spun că poporul acestei lucrări nu are în el ce a avut acela şi nu este nici unul care să nu intre aici în aşternutul pregătit de Mine şi pentru Mine şi în care după voia Mea am aşezat slugi şi servi şi vase de trebuinţă lui Dumnezeu după a Sa voie şi nu după altă voie.

O, iubiţii Mei, nu v-am spus niciodată ceea ce vă spun acum, că Mi-a ajuns durerea până la cele mai dinăuntru ale duhului, şi iată ce spun Eu astăzi, după aproape patruzeci de ani de lucru în mijlocul acestui popor lipsit de dragoste, lipsit de milă, că n-a fost creştin să aibă milă de Mine, Domnul. Vă spun, şi pentru tot poporul spun că nici un popor al vremilor lui Israel, nici o generaţie a lui Israel, nimeni din cei ce i-am iubit şi i-am sprijinit prin vreme, n-a ispitit pe Dumnezeu aşa cum a ispitit acest popor pe Domnul prin această lucrare, prin vasele acestei lucrări. Atâtea taine, atâtea aşezări, atâta ordine trebuia să aduc peste vremea aceasta, şi în tot timpul acestei lucrări am voit să aduc ordinea care oricum va veni peste pământ şi peste biserica de pe pământ, adică peste oamenii care cred că Domnul este în ceruri. Dar n-a fost aşezare venită cu Mine prin această lucrare, n-a fost iubire prin cuvânt, n-a fost îndreptare venită din cer care să nu fie apoi vândută şi dată la moarte, şi n-am avut loc pe pământ ca să îndrept măcar peste acest popor pe cele stricate şi să curăţ pe cele murdare şi să menţin legile Mele între oameni. Şi a trebuit să lucrez peste amestecătură, şi amestecătura n-a voit să se cureţe şi să se despartă ca să dea Domnul deoparte binele care s-ar fi ales dacă ar fi voit să se aleagă. Dar nu s-a ales ca să fie grâul în dreapta şi neghina lui în stânga şi să pot lucra peste grâu, şi grâul să lucreze peste neghină şi să lucreze altoire în neghină. Se întorcea cuvântul Meu înapoi cu Mine în cer, că nu puteam să spun de biserică şi de preoţii ei, care au fost ai cezarului şi care au mânjit biserica dând-o cezarului şi dându-se pe sine cezarului cu tot cu turmă. N-am putut să-l fac pe om să fie cu Mine în taină şi să nu se schimbe după aluatul cezarului. N-am putut, că Mă vindea poporul Meu şi n-am putut. Şi de ce Mă vindea? Mă vindea pentru că omul nu L-a mai avut pe Domnul prin preoţie, pentru că nu se poate să fii preot al Domnului dacă nu eşti despărţit de păgâni, dacă nu stai cu Dumnezeu.

Iubiţii Mei, oamenii nebotezaţi nu sunt creştini, măi tată, dar n-am putut să fiu cu acest cuvânt până acum. Şi cum adică aşa ceva în vremea aceasta peste biserică? Iată, Domnul lasă peste voi cuvintele cu care mereu Se întorcea în cer, căci a fost pustiire peste biserică şi a fost lungă vremea aceasta de pustiire după ce preoţii şi arhiereii au făcut zapis cu antichrist şi s-au lăsat ca să fie dezbrăcaţi de Duhul Sfânt, iar cei de după aceea, care au lucrat zapisul, n-au mai văzut lucrarea cea goală şi trupul cel gol al bisericii. Şi dacă s-a rupt legătura cu Dumnezeu şi cu legea cea din strămoşi, această legătură ruptă căreia nu i s-a văzut ruptura şi întreruperea ei, această legătură ruptă n-a mai avut lucrare de înaintare ca să aibă Domnul biserică cu preoţi îmbrăcaţi cu Duhul Sfânt, care să lase urmaşi îmbrăcaţi cu Duhul Sfânt. Dacă preoţia lui Hristos a fost din una în alta, adică din uns în uns, şi dacă unsul unei vremi a vândut lui antichrist această haină, şi dacă antichrist prin vicleşug i-a şters ungerea, n-a mai fost apoi lucrarea aceea care să ţină legătura lanţului cea din uns în uns, şi aşa a rămas ungerea pentru preoţie numai ca o orânduială făcută de oameni, orânduială goală de darul ungerii în preoţie. Dar nu numai atâta a fost stricăciunea aceasta şi pustiirea aceasta, căci după aceea s-a ridicat lucrarea de stârpire a celor ce n-au ascultat să lepede legile strămoşeşti, adică să asculte de lepădarea de credinţă, adică să-şi vândă botezul prin zapisul făcut cu antichrist, care a reuşit să strămute legea lui Dumnezeu de la locul ei. Şi s-a făcut prigoană peste cei ce n-au lepădat ungerea Duhului Sfânt, şi au fost închişi şi omorâţi de puterea întunericului, şi puţini a avut Domnul, în ascunzişul inimii lor, care au slujit şi au putut lăsa slujirea cea din uns în uns. Şi de aceea spun Eu că nu poţi să fii preot dacă eşti nebotezat şi neîncreştinat, căci preoţii cei care au fost apoi aşezaţi de cei care dăduseră de la ei legea străbună, aceia nu au mai avut lucrarea Duhului Sfânt peste ei, şi ungerea de preot n-a mai fost pusă la Domnul, şi de aceea nici botezul cel după orânduiala datinei n-a mai fost pus botez, şi iată că preoţii cei puşi după întreruperea cea de atunci, n-au mai avut ungere, şi botezul n-a mai fost cu putere, pentru că nu este scrisă la Domnul preoţia celor fără de ungere din uns în uns, şi vreme după vreme s-a stins de tot puterea botezului, pentru că prea puţini au mai avut parte de preoţi unşi de Duhul Sfânt.

Am voit să lupt şi să rup ceaţa aceasta şi să Mă ajut cu poporul cel hrănit cu cuvântul Meu. Am aşteptat să găsesc loc să pot vorbi cu acest popor, să-i pot încredinţa taina despre stricăciunea cea din biserică, dar el nu M-a ascultat în lucrarea legilor sfinte, dară să Mă mai fi ascultat ca să îndrept cu el stricăciunea care a stricat biserica! O, este un sul în cer care este scris pe pământ din poruncă cerească. Şi ce este în acest sul? Este scris legătură împotriva celor ce au rupt ungerea cea adevărată a preoţiei, căci dacă cei ce au scris zapis cu antichrist ca să schimbe legile Domnului, dacă aceia au schimbat, am dat poruncă să se întocmească sul scris, care să lege din lucru pe cei ce au schimbat lucrul lăsat de urmaşii Mei cei unşi până la ei. Şi scris este: «Ce este legat pe pământ, este legat şi în cer», iar această legătură s-a legat pe pământ din porunca cerului, măi tată. Şi dacă e greu de crezut aceasta, uitaţi-vă la faţa bisericii şi spuneţi voi lui Dumnezeu ce a rămas din ea şi ce este în spatele acestei feţe. Şi iată lume nebotezată şi neîncreştinată de nimeni atâta vreme. Şi dacă eşti neîncreştinat, cum se poate să fii preot după legea lui Iisus Hristos?

O, aşa am dus Eu această durere lungă şi n-am putut s-o spun poporului acestei lucrări, şi nici acum nu crede acest popor, şi nici chiar voi, iubiţii Mei păstori, nu credeţi durerea Mea şi plânsul Meu şi lucrarea pe care abia am putut s-o aşez pe pământ aşa cum este ea acum, aşa cum aş fi voit de mult să fie şi să trăiască peste acest popor. Că n-am avut nici vouă cum să vă spun cum poate omul să fie preot aşa cum este scris în cartea Mea.

Nu mai este preot pe pământ, căci preotul trebuie să fie bărbat al unei singure femei în viaţa lui de om, dar cine să mai citească şi să înţeleagă acest cuvânt? De ce, oare, credeţi voi că am zis să fie preoţi dintre cei curaţi în poporul Meu? Şi de ce am zis Eu să Mă lăsaţi pe Mine să fiu mare peste acest popor? Pentru că Eu ştiu când aşez pe cineva la lucrul preoţiei şi ştiu dacă acela are mâinile curate şi după lege, şi ştiu toate mâinile, şi pe cele curate, şi pe cele cu sânge pe ele. Şi n-ar fi asta tot, dar alta e durerea, că dacă omul s-ar lăsa născut încă o dată, adică s-ar lăsa născut de sus, şi născut să fie apoi, atunci acela ar fi o făptură nouă şi n-ar mai da să moară, de vreme ce se lasă născut de sus.

Iubiţii Mei păstori, v-am spus Eu vouă, demult, un dor pe care voiam să-l plinesc peste poporul Meu, şi aşa am spus: «Măi păstorilor, aş voi ca voi să duceţi viaţă de monah». Şi de ce am spus Eu aşa? Am spus ca să duceţi viaţă de felul acesta şi să prăsiţi din ea în poporul Meu. Şi dacă am spus atunci, Eu am spus acest cuvânt peste tot poporul Meu care voieşte să se lase născut de sus. Şi ce înseamnă să ducă viaţă de monah creştinul Meu? înseamnă să iasă din trup şi din lume şi din pământul său şi să-Mi urmeze Mie. Iată tâlcul vorbirii de atunci.

Măi tată, ce făceau oamenii care voiau să aibă viaţă de monah? Căci a plecat un om din familia lui, din casa lui, din pământul lui şi din trupul lui şi s-a dus din lume ca să ducă viaţă de monah. Şi au început cei din rudenii să-l caute, şi s-au dus şi l-au găsit şi l-au strigat să iasă ca să-i dea hrană adusă de ei, dar n-a ieşit monahul la ei, şi a rostit cuvânt din pământul său cel nou şi s-a auzit cuvântul său de către cei din rudenia cea după trup, şi a spus lor: „în tot drumul bătut de voi până la mine n-aţi mai găsit şi pe altul flămând? Voi aţi adus hrană pentru că aveţi de mine dragoste trupească şi firească, şi eu nu primesc din pricina aceasta”.

Iată, iubiţii Mei, câtă naştere de sus! Că nu se scrie la Dumnezeu monah cu rude trupeşti, şi se scrie monah cu rudenie cerească, şi n-am putut să fac această lucrare nici peste cei mari, nici peste cei mici ai poporului Meu. Am voit să fac din această turmă, turmă cerească, dar Avraam n-ar fi putut fi părinte al celor din făgăduinţă şi nu al celor după trup dacă n-ar fi ascultat ca să iasă din pământul său şi să meargă în pământul dat lui de Mine. Iată de ce nu poate nimeni înţelege de ce nu trebuie să vină aici creştinii, pentru că aici Şi-a împlinit Domnul dorul Său cel mistuitor, ca să vadă în vremea aceasta pe pământ viaţă şi trăire de monah după rânduiala lui Melchisedec, care a fost fără neam şi fără spiţă. Cel ce are înţelepciune, să înţeleagă cum vine aceasta peste lucrarea şi peste viaţa unui creştin monah. Lucrarea aceasta este prea mare, iubiţii Mei, este prea cerească, şi de aceea n-o puteţi trăi până ce nu vă lăsaţi născuţi de sus, după rânduiala lui Melchisedec. Şi voiesc să tâlcuiesc în faptă această lucrătură, şi de aceea am luat un om şi l-am atins de sus şi l-am adus în casa aceasta a Mea şi l-am uns preot şi arhiereu şi lupt din greu să-Mi desăvârşesc prin el înnoirea bisericii şi tragerea ei în matcă. L-am uns pentru că nu avea cine să-l mai ungă de vreme ce atâta timp a fost rupt firul unşilor. Eu l-am uns, nu l-au uns cei ce se zic pe sine că sunt cei ce ung. Eu l-am uns, iar aceia vrând-nevrând, l-au primit ca pe un uns al Meu. El lucrează lucrarea ascultării. El este în ascultarea Mea şi stă sub ascultarea Mea; stă, pentru că Eu trag din greu să-i dau putere să stea. Şi iată ce vă spun: ferice de bisericile cele ridicate după căderea stâlpului bisericii, ferice acelor biserici în care a intrat şi a slujit acest fiu uns, că acelea au primit sfinţirea cea din cer.

Vai oamenilor care se zic pe sine că sunt cu legea bisericii şi care au scris cărţi peste cărţi despre numele Meu şi al legilor Mele, căci nu sunt cărţile acelea! Acelea sunt pământ, şi în pământ se întorc, căci duhul cărţilor acelea nu este duh cu viaţă, din pricina celor fără de viaţă care le-au făcut pe ele, şi nu sunt cărţile acelea, şi stau împotriva lor aceste făptuiri. Acest fiu uns, care este numit în cer îngerul bisericii, stă prin alegerea Mea, căci Eu şi nu aceia l-au ales pe el, dar vai celor ce ştirbesc puterea lui cea de la Mine! Vai celor ce vor să umble peste lumina lucrării acestui fiu! Acest fiu este ca o sabie, şi vai celor ce se încearcă în tăişul ei, pentru că Eu sunt cuvântul acestui fiu uns cu mare ungere în această vreme de strâmtoare şi de necredinţă. El este apostolul neamurilor pământului şi numai Eu ştiu cum să lucrez peste el. Dar aici are Domnul Iisus Hristos de vorbit cu voi, păstori ai poporului acestei lucrări, căci se fac lucruri fără de rânduiala cea venită de sus, şi aceste ascunzişuri se numesc lucrări fără de ascultare, se numesc lucrări care nu sunt venite din cer spre lucrare şi se numesc lucrări lucrate din pământ, şi îmi faceţi Mie bube lucrate în ascuns şi făurite în afară de duhul ascultării. Se luptă duhul vostru cu duhul Meu şi ţineţi morţiş să biruiţi după voia duhului vostru, şi nu duce la bine această luptă lucrată din lături. Iubiţi şi îmbrăţişaţi cu bucurie această clipă de sfătuire cu Dumnezeu şi lăsaţi-vă sub ascultare de Mine, fiindcă este mai bine să ascultaţi voi de Mine decât să ascult Eu de voi. Să vină, tată, şi vremea Mea, mai întoarceţi şi celălalt capăt, că nu e bine să ascult numai Eu de voi. Vă prind necazuri dureroase din lucrarea aceasta pe care o lucraţi voi de jos în sus şi Mă ţineţi supus pe Mine sub voinţele inimii voastre. Oare, nu vă este cu crezare ceea ce vă spun Eu? Eu sunt fericit cu duhul că a venit clipa să stau cu voi în sfat, păstori ai poporului Meu.

Stau cu Măicuţa Mea şi cu voi la masă, stăm împreună şi Ne bucurăm de cele din cer şi de cele pentru cer aduse în ziua aceasta. Eu primesc pentru Măicuţa Mea cele ale iubirii voastre, iar voi primiţi pentru slava Mea cele ale iubirii Mele. Iubire pentru iubire, şi mergem înainte cu sfatul nostru împreună, iubiţii Domnului Iisus Hristos. Şi iată, sunt fericit cu duhul că am prilej plăcut să stau cu voi în sfat, păstori ai poporului Meu. Căci am venit cu această lucrare şi am învăţat pe cel ce a stat să asculte, iar cel care a putut să înveţe auzind, acela lucrează peste viaţa lui poruncile Mele fără să mai ispitească şi să obosească Duhul Domnului de jos în sus prin firul acestei lucrări. Este vorba de fiecare creştin în parte, dar dacă tu, creştine care ai fost primit cu această lucrare, dacă tu vii la poarta Domnului şi pui plocon în faţă urmarea greşalelor tale, venite de la neîmplinire şi de la călcare peste sfinţenie şi de la călcarea celor scrise în cartea Mea, atunci tu îl bagi pe Domnul în noroiul faptelor tale, ca pe o slugă pe care o pui să-ţi facă curăţenie şi să frece murdăria ta. Aşa este cel ce vine cu murdării şi cu necazuri făcute de neascultarea legii şi cere cuvânt peste necazul adus plocon la poarta Domnului. De patruzeci de ani sunt străpuns de această durere şi Mă las târât în noroiul faptelor şi al necazurilor care vin de la neîmplinirile cele sfinte. Dar în acest loc pus Mie deoparte dacă aş fi lăsat poarta deschisă la îndemâna celui ce nu s-ar fi sfiit să vină nespălat, dacă legea sfinţeniei nu era pusă la hotarele cele de aici, ar fi slăbit şi aici puterea Mea şi dreptul Meu şi aşternutul Meu, adică aşternutul Meu cel din creştin, că nu intră creştinul cu frică, şi intră cu mândrie că el poate intra.

Am copii bolnavi trupeşte şi sufleteşte dintre cei care au intrat aici şi apoi s-au atins cu cele ce nu pot intra aici, şi le-am făcut hotar de oprire, adică s-au îmbolnăvit în trup de la atingerea cu cele ce nu pot intra aici, că nu rămâne creştinul cel intrat aici, nu rămâne în cele de aici, şi pune mâna pe fărădelege şi pune mâna pe sânge, măi tată, şi pune mâna pe preţ de sânge, dar nu numai mâna, ci şi inima o pune, şi vai, aceasta este moartea cea de a doua, după prima sa înviere odată cu atingerea de locul Meu de aici. Eu sunt aici înviere şi viaţă în sfinţenie, şi cine moare după această înviere, ce să mai fac cu acela care se atinge cu moartea cea dinainte? Şi iată ce vă spun: creştinul acestei lucrări trage de Domnul să-i profeţească pace şi împăcare când nu este pace între el şi Dumnezeu. Şi dacă el trage de la Domnul cuvânt de pace acela este cuvânt tras, şi nu este după lucrarea păcii dacă nu are creştinul împăcare cu Dumnezeu prin păzirea poruncilor şi a sfinţeniei de duh şi de faptă, căci taina împlinirii iubirii cereşti este să iubeşti pe cel ce te duşmăneşte şi te loveşte, dar nu se poate întregi lucrarea aceasta dacă cel ce te loveşte nu ajunge să te iubească şi el pe tine. Iată, tată, că duşmanul tău trebuie să te iubească, şi atunci se poate numi cuvânt de pace, şi nu atunci când nu e pace. Dacă ar pricepe creştinul această înviere, abia atunci ar fi în drept să bată la poarta Domnului şi să ceară. Altfel nu se pune că i s-a dat, şi se pune că şi-a luat singur, că a îndrăznit să ia în numele Domnului şi de la Domnul.

Este o poruncă între poruncile Mele care spune: «Să nu te închini la alţi dumnezei, în afară de Mine»; este, dar nu este înţeleasă această împlinire, pentru că aici altul este tâlcul prin această lucrare, adică să nu faci din nimic şi din nimeni prilej de a te ascunde sub această lucrare cu altă lucrare care vine din afara ei, cu fapte care vin din afara ei, cu lucruri străine de duhul acestei lucrări, ca să nu fiţi învinuiţi la Domnul de slujire la alţi dumnezei, că asta încearcă duhul rău, adică să vă învinuiască după lege, şi mare greutate poartă în el cuvântul venit astăzi cu Mine.

Am pus aici, la temelia de aici, lege din cer, pentru că Eu nu pot să stau altfel între oameni, dar cei care au intrat în această grădină nu se pot deprinde ca să nu mai slujească la alţi dumnezei. O, dacă tu, creştine, ai făcut copil, şi dacă l-ai făcut şi peste lege, dacă nu Mă are pe Mine copilul tău şi neamul tău şi casa ta, şi dacă tu ai venit şi te-ai atins de baia aceasta de înviere şi iarăşi mergi şi te atingi de sânge, adică de neîmplinire, asta înseamnă că ieşi de la Mine şi te închini la altceva, şi te atingi până şi cu inima de cei morţi şi de moartea în care stau cei morţi, şi doreşti apoi să vii să te atingi cu Dumnezeu şi cu locul lui Dumnezeu.

O, iubitul Meu păstor, ce cauţi tu, măi tată, în lume? O, cum să mai am Eu oi cu păstor? Şi ce să mai facă oile dacă păstorul caută prin lume? Mă uit la tine că vrei cu două turme, că eşti şi cu turma lui Hristos, dar stai şi în lucrarea lui Caiafa, şi Eu aşa am spus: «Ieşi din lume, poporul Meu!». Măcar acum ieşi, că acum poţi, iubitul Meu popor, iubitul Meu păstor. Ieşi, tată, că nu voiesc să te găsesc în lume şi în lucrarea ei. Ieşi din lume şi nu mai mânca şi tu cu Anna şi Caiafa, că aceia sunt răstignitorii Mei, de atunci şi până acum. Eu te-am deosebit prin această lucrare din cer. Ieşi, tată, măcar acum ieşi, şi fii cuminte cu Dumnezeu şi cu legile sfinţeniei. O, am intrat şi Eu în templu, dar n-am stat lipit cu Caiafa. Am intrat ca să împlinesc cele scrise, dar Eu nu M-am băgat în sinedriul acelora. Ce cauţi tu printre cei din lume? Şi de ce amesteci moarte peste viaţa pe care o iei de la Mine şi după rânduială curată? Niciodată nu-şi va schimba Caiafa haina, căci Caiafa iată ce face: se duce şi dă în pretoriu pe creştin, şi uitaţi-vă că Pilat şi cu Irod se au iarăşi bine ca şi atunci. Fii înţelept şi vezi ce dai în dreapta şi ce dai în stânga, căci în dreapta trebuie să ai această lucrare şi pe unşii ei, şi trebuie să înţelegi această deosebire. Iată, copiii tăi nu sunt cu Mine. Crezi tu că este aşa? Cei ce sunt băgaţi în monahie nu pot fi monahi în felul acesta, şi nu vrei, tată, să Mă asculţi ca să nu mai lucrezi cu ei din lături şi să faci cu ei planuri fără de Mine. Nu ei sunt Dumnezeul tău. Eu sunt Dumnezeul tău, şi pe Mine se cade să Mă iubeşti din tot cugetul şi inima şi virtutea şi fapta ta. Fiţi credincioşi, că nu aşa înseamnă să fii monah. Sfântul Serafim al Sarovului era de neam înstărit şi distins în vremea aceea, şi dacă a plecat din dragostea lui la monahism, acela a lepădat mărire şi neam şi cetate şi rudenie, că nu se numeşte că eşti monah dacă stai tot în lume, dacă stai tot în rudenii. Ce vă spuneam Eu înainte? Vă spuneam că nu mai am nădejde decât în monahie pentru că ea este curată şi nu este lume. Aşa este, iubiţii Mei, şi de aceea am zis: «Aş voi să duceţi viaţă de monah, ca să am acest fel de viaţă în faţa Mea şi să aibă Domnul nădejde şi lucrare». Dacă monahismul cel dinainte era aşa de sfânt, aşa de rupt de lume şi de rudenie, de la voi se cerea şi mai mult, şi iată, n-am nădejde rămasă. Am pus aici această ordine, iar cei de aici au lăsat trupul şi lumea şi rudeniile şi voia şi-au lăsat-o, ca să am nădejde rămasă. O, e mare lucru să mai aibă Domnul aşa ceva în vremea aceasta atât de întunecată, şi uitaţi-vă în toate laturile şi înţelegeţi, ca să vedeţi cerul şi pământul în amurg şi în amorţire. Dar uitaţi-vă din întuneric şi vedeţi această fereastră de lumină care stă în mijlocul întunericului şi care nu este iubită de stăpânii pământului, căci lucrul acestei grădini este această fereastră, şi Eu aşa am zis să lucrez din mijlocul acestui popor: o spărtură în zidul întunericului şi să pătrundă lumina prin această fereastră. Şi iată lumina acestei lucrări care curge din cer ca să hrănească pământul cu lumină! Dar oamenii nu mai sunt obişnuiţi cu lumina, şi lumina le iese în cale şi ei nu pot s-o primească, fiindcă lungă a fost vremea întunericului, căci nu mai este viaţă de monah în acest pustiu străin de lumină. Am deschis din cer această fereastră şi se vede lumină prin ea şi oamenii se supără. Se supără oamenii care sunt stăpâni peste întuneric, se supără pe această lumină, că nu mai sunt obişnuiţi să vadă şi să întindă mâinile spre lumină. Se supără, şi au deschis război împotriva luminii şi a arătării ei în mijlocul oamenilor, dar lumina aceasta le iese în cale, şi fereastra ei se lărgeşte peste întuneric, căci nu poate întunericul să biruiască lumina atunci când ea se arată din culmile ei cereşti; şi dacă dă să citească cineva în ea, nu voieşte nimeni să se plece şi să înţeleagă, fiindcă aşa este scris: «Auzind nu vor auzi şi văzând nu vor vedea». Dar vor vedea, fiindcă vremea este să vadă orbii şi să vorbească cei muţi şi să meargă cei ologi, căci vai oilor fără păstor!

Iubiţii Mei, dacă credinţa nu este lucrătoare, zadarnică este o astfel de credinţă şi nu este credinţă. Şi iată ce voi face: voi coborî o lege forţată, o lege sfântă, din care va ieşi ea însăşi. Am spus nu demult că iau de jur împrejur popoarele din jurul României şi voi slobozi foc şi durere peste ele spre înţelepţire. Am spus că Măicuţa Mea stă veghetoare peste România, căci România este grădina strălucirilor care vin peste ea. Am spus că voi lucra şi peste România apoi, şi deosebit voi lucra. Voi coborî o lege sfântă din care va ieşi ea însăşi. Şi ce voi coborî? Voi coborî plăgi şi urgie peste trupul făpturii Mele din România şi o voi curăţi până la os, şi iată, iubiţii Mei, suferinţa în trup va fi legea cea sfântă care va sfinţi cortul Meu cel ales în creştin. Daţi de veste peste poporul Meu, şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai mult, iar cine stă prihănit, acela va primi legea suferinţei, care va arăta în trup semnele Domnului Iisus Hristos şi nimeni nu se va mai semeţi în dreptul acestei lucrări.

Iubiţi postul, cu trupul şi cu inima. Ieşiţi din lume şi scoateţi lumea din voi. Intraţi şi trageţi uşa după voi şi lucraţi privegheri şi slăviţi pe Cel ce Se slăveşte prin semnele care vin cu El. Daţi drumul celor robiţi de voi, şi iarăşi zic: folosiţi-vă de prilejul de a ieşi din robie. Cinstiţi serbările cerului în voi şi între voi şi nu mai răspundeţi la apelul cezarului în zilele Domnului. Sfinţiţi-vă din creştet până în tălpi, şi iarăşi zic, fiţi sfinţi, căci vremea este să începem judecata de la casa Domnului.

Nu mai fiţi pământ, copii ai slavei care vine cu Mine. Fiţi cer, şi cer să rămâneţi, dar şi cerul să fie nou, iubiţii Mei. Cercetaţi-vă simţirile şi simţurile şi nu ieşiţi din cămara Mea şi din viaţa Mea, că nici Eu nu voi ieşi din viaţa voastră dacă vă veţi asemăna Mie. Lăsaţi-Mă să lucrez Eu peste voi, după a Mea voie, că nu mai aveţi vreme să lucraţi după voia voastră spre Mine.

Cine este sfânt, să se sfinţească încă, fiindcă nu este armă care să poată lucra împotriva acestei legi. Iar cine este prihănit şi împărţit şi amestecat, acela să primească legea sfinţeniei care vine de la suferinţa cea lămuritoare şi lucrătoare de curăţenie. Eu sunt cu cei credincioşi, şi lucrătoare este credinţa din ei. Eu sunt, şi planul Meu este cu Mine. Amin. Şi voi da fiecăruia agoniseala sa.

Mi-e greu să vă spun mereu să fiţi cu Mine, păstori ai poporului Meu. Fiţi cu Mine, ca să fie şi poporul cu Mine şi nu fără Mine. Cum adică fără Mine? Adică fără păstor. O, poporul acesta este ca oile fără păstor, că face creştinul ce vrea, de parcă n-ar şti ce are de împlinit. Dacă i se întâmplă ceva prin dreapta socoteală a Domnului, trece peste păstor, trece şi vine şi pune plata păcatului plocon în faţa lui Dumnezeu, de parcă n-ar şti Domnul ce trimite peste cel fără de ascultare. Aceasta este ispitire, păstori ai poporului Meu. E ca şi cum ai merge la Domnul după ce te-ai băgat prin spini, şi te duci şi îi spui: „Doamne, mi s-a rupt haina, mi s-a agăţat în spini şi s-a rupt”. O, pune mâna, creştine, şi ţi-o coase tu. Nu-L pune pe Domnul, că nu El ţi-a rupt-o. Chiar şi dacă ţi-ar rupe-o El, coase-o tu, tată, coase-o tu şi nu El, că Eu sunt mai sus decât tine, şi trebuie ca Eu să rămân deasupra şi nu sub tine să Mă aşezi. Un aşa fel de ispitire aduce o răsplată grea şi aduce o ruşine grea peste tine, creştine. Să-şi coasă creştinul haina cea ruptă, că Domnul nu i-a dat-o ruptă, şi i-a dat-o nouă, şi când se rupe să şi-o coasă creştinul, să şi-o coasă cu căinţă, cu post, cu rugăciune, cu smerenie şi cu pace, dar nu cu zbucium şi nu cu răsunet, ci să nu ştie mâna stângă ce face cea dreaptă, şi aşa se cheamă că eşti ostaş care lupţi, aşa se numeşte că lupţi şi că iei răsplată luptând. Tu, măi tată, faci o greşeală, şi Domnul spune să n-o mai faci încă o dată. Şi ca să te facă să nu mai faci, aşează cuvânt peste tine ca să fie cuvântul împotriva greşealei care se zbate să lucreze iar dinlăuntrul tău, şi tu te superi şi începi să te plângi şi să Mă dai în vileag pe Mine, Domnul, şi să dai în vileag rânduiala Mea. Şi ce crezi că faci cu asta? O, e greu acest păcat, măi tată, şi iată cum staţi voi faţă de Mine. Oare, aşa vă fac Eu vouă? Oare, Mă mai ţineţi voi de Dumnezeu?

O, cel care zici că e copilul tău a plecat dintr-un loc într-altul după a sa voie, a plecat să dea de bine şi să-şi facă un rost mai bun şi mai liber şi mai de stăpân (preotul Natanail, n.r.). O, Eu n-am luat parte la această faptă şi nu-l va duce la bine această alergare de colo-colo, şi de aceea spun Eu că nu mai este pe pământul Meu viaţă de monah. Dacă ţi-aş spune apucăturile rele ale acestui fiu al tău, te-ai supăra pe Mine, măi tată. Dacă el ar fi monah cu adevărat şi dacă tu ai fi voit să fii monah după adevăr, atunci el n-ar mai fi fost fiul tău, şi tu n-ai mai fi fost tatăl lui, şi s-ar fi numit că sunteţi fraţi ai Domnului Iisus Hristos. Aşa să se fi înţeles această viaţă, şi atunci se putea vorbi că este monah acest fiu al tău. Şi dacă ar fi fost monah, s-ar fi arătat prin viaţă, prin lepădare de trup şi de rudenie, şi nu s-ar fi arătat prin haină, că haina de monah, purtată pe dinafară, aceea stă împotriva celui ce nu stă monah înăuntrul său. El s-a dus acolo ca să facă necazuri lucrării lui Dumnezeu, şi să ştii că face. Dacă ar fi voit să stea acolo unde a fost mai înainte, acolo ar fi putut lucra câte ceva pentru lucrarea Mea şi nu pentru lucrarea sa, căci unde este el acum, lucrează pentru lucrarea sa şi face rău cu ea lucrării Mele. Sunt taine, tată, cele ce vă dau Eu vouă spre ştire; sunt taine pecetluite între Mine şi voi, păstori ai poporului Meu, şi ce bine faci tu dacă le iei şi le spui copiilor tăi cei monahi? Ei sunt monahi pentru tine, dar nu şi pentru Mine, căci ca să fii monah pentru Domnul, v-am spus cum vine această sfinţenie lucrată de monahul Domnului. Monahul trebuie să fie fără neam şi fără spiţă, şi de aceea v-am spus Eu că nu mai este viaţă de monah.

Dacă voieşti să Mă asculţi, iubeşte această viaţă, tată, şi nu mai căuta să pleci pe drumuri, că duhul de pe drum e duh lumesc şi te atinge în inimă şi te încântă dacă-l vezi, căci dacă ieşi pe drum, îl vezi. De ce ţineţi voi morţiş să lucraţi pe furiş de Mine? Nu, tată, nu mai slujiţi Mie în felul acesta, că Eu nu scriu slujire Mie un lucru care este de la voi. Voi ştiţi ce aveţi de lucrat, căci vai oilor fără păstor! Păstoriţi oile Mele cu cele ce aveţi de la Mine şi nu daţi altfel de mâncare oilor Mele. Şi dacă nu sunt împlinite cu viaţa, acelea sunt oi mici şi firave, şi nu le daţi acelora mâncare tare, că se ridică din greşeală, din greşeala păstorilor, se ridică şi dau să-şi sfâşie păstorii. Vedeţi voi ce înseamnă ordinea la lucru şi chibzuinţa cea din cer? Oile care nu sunt împlinitoare sau care nu pot împlini din pricina strâmtorării, acelea sunt oi neîmplinite, şi nu daţi tainele Mele pe jos, că ele le iau şi le pasc, şi tainele acestea tari omoară oile cele firave, că aşa a pierit poporul acesta şi nu mai are Domnul turmă vestită prin puterea ei şi prin mulţimea ei.

Nu arătaţi la nimeni tainele cele încuiate între Mine şi voi, şi între cei ce sunt între Mine şi voi, că facem rău lui Dumnezeu şi facem rău celui ce se luptă cu fariseii şi cu cărturarii bisericii acestei vremi. Lăsaţi-Mă pe Mine să lucrez peste el, că nu mai voiesc să se strice legătura Mea cu el şi credinţa lui în cele ce am Eu în această grădină. Voi l-aţi mai despărţit o dată de Mine şi de cei pe care-i am Eu în faţa Mea. Nu mai lucra prin fiii tăi, măi păstorule, că nu fiii tăi sunt legătura ta cu cel uns de Mine, ci fiii Mei sunt legătura Mea cu el. Legătura care vine din alte fire, aceea nu este legătură. Daţi de la voi acest obicei, că iată ce aud: aud că nu e de la Domnul această lucrare de cuvânt ceresc. Aşa spune fiul tău care a venit să-şi facă oi din oile Mele. S-a supărat fiul tău, dar Eu nu puteam să dau la tăiere oaia Mea. Fiul tău nu împlineşte poruncile Mele şi nu împlineşte smerenia şi n-a voit să stea acolo unde a fost ca să-i fi dat câte ceva de lucru şi să fi lucrat ce i-aş fi dat. El este în lume şi este cu lumea, dar voiesc să crezi ce-ţi spun. O, şi Eu sunt în lume, dar lumea nu are putere asupra Mea, pentru că Eu nu iubesc lumea, pentru că Eu nu sunt din lume dacă sunt în lume. Sunt în ea, dar nu sunt din ea, ci sunt de la Tatăl, şi la El Mă uit, şi cu El petrec în pustiul lumii; şi hăinuţa Mea e săracă şi smerită, şi Eu n-am ciucuri la haină şi n-am haine cu fir şi cu pietre scumpe şi n-am cruce scumpă, căci crucea Mea e grea şi plină de sânge şi o duc în spate din greu şi plâng prin lume. O, plângeţi cu Mine, că nimeni nu mai plânge lângă Mine şi cu Mine. Toţi creştinii plâng cu copiii şi după copii, plâng cu rudeniile de pe pământ, plâng şi se tem de necazuri şi vin şi plâng să le iau necazurile şi să le duc Eu, şi nimeni nu mai are milă de Mine. Sunt plin de sarcină grea şi cad sub ea şi nu voiţi să ştiţi cum vine asta în lucrarea Mea.

O, de ce nu vreţi voi s-o ajutaţi şi pe sora lui Verginica, măi păstorilor? Iată, iar vă spun: ajutaţi-o şi pe ea să fie cu Mine. Vă spun mereu, şi nu voiesc să stea împotriva voastră acest cuvânt mereu spus. Păstoriţi oile, măi tată. învăţaţi-le să nu mai întindă mâna. învăţaţi-le să lucreze şi cum să lucreze. Voi vreţi să pierdem toate oile? S-a umplut masa cea din cer cu cuvinte de ispitire de la creştini. în loc să slăvească pe Dumnezeu creştinul de câte ori are de suferit, el vine la vasul Meu şi bate şi îi zice ce a păţit, dar Eu sunt mai înainte de păţania lui. Creştinii vor să meargă cu ispitirea. Opriţi păcatul ispitirii de Dumnezeu, care se urcă de la acest popor! Moise a pus căpetenii peste o mie, peste o sută, peste cincizeci, peste zece, şi aşa a lucrat Dumnezeu în poporul Său. Dar cum se mai numeşte ce se întâmplă în vremea aceasta? Cel ce a stat lângă Verginica, stă, şi voieşte să stea şi lângă surioara ei. Dar ce a făcut acest popor? Ştiţi voi ce a făcut? Că dă deoparte pe acest străjer ca să poată lua, ca să poată fura de la Domnul. Dar să aibă oile păstor, măi tată, şi puneţi şi voi peste o sută şi peste cincizeci şi peste zece, că dacă nu este orânduială, atunci se numeşte babilon această îmbulzeală fără de orânduială, fără de aşezare. Puneţi străjeri pe ziduri, şi să se ţină seamă de aşezările cele puse, că iată ce încurcătură de limbi ajunge la uşa lui Dumnezeu! Vorbesc cu voi din cer, şi vă rog să nu vă mai îndoiţi de lucrarea Mea, că dacă nu v-aţi îndoi întru ea, Eu M-aş vedea din lucrul vostru, din duhul vostru, din iubirea voastră, din moartea şi din viaţa voastră. Puneţi-Mă la încercare, ca să vedeţi că Eu sunt, dar nu vă mai îndoiţi întru cele ce sunt cu Mine în această grădină. Şi dacă nu Mă veţi pune la încercare, atunci ce să fac? Să vă pun Eu, ca să vă fac credincioşi? Eu vă mai spun o dată cuvântul Meu: Eu sunt, şi sunt adevărat în această grădină. Sunt în luptă grea cu întunericul şi cu necredinţa din vremea voastră. Abia mai pot în cei prin care lupt să-Mi ridic slava Mea pe culmi şi pe înălţimi. Şi dacă mai sunt atacat şi de îndoiala de la voi, voi vreţi să cad sub cruce? Eu voiesc să biruiesc împotriva Golgotei şi să nu mai fie Golgotă în faţa lucrării şi desăvârşirii lucrării Mele, că nu sunt eroi cei ce biruiesc pentru neam fără de Mine, ci sunt eroi şi ostaşi biruitori cei ce biruiesc pentru Mine şi pentru poporul cerului sfânt, şi care slujeşte cerului sfânt. Eu voiesc să biruiesc, dar să voiţi şi voi, şi să Mă ajutaţi sub crucea vremii de azi.

Eu din iubire am stat cu voi în sfatul zilei de azi, şi ferice vouă dacă Mă primiţi. Ferice celui ce iubeşte lucrul acestei grădini şi îşi spală veşmintele lui, şi prin porţi să intre cu Mine.

Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh simte odihnă după acest sfat. Să fie odihnă peste Duhul lui Dumnezeu Care lucrează din această grădină. Duhul este duh, iar trupul este trup. Să biruiască duhul împotriva trupului întru mădularele voastre, păstori ai poporului Meu. Eu las pacea şi Duhul Meu peste voi, iar voi fiţi locaş prielnic şi primitor de Dumnezeu. Fiţi ascultători Mie, precum Eu am fost Tatălui Meu. Eu sunt mai înainte de voi. Fiţi ascultători Celui mai mare decât voi. Rugaţi-vă Tatălui cerurilor, aşa cum Mă rugam Eu, dar ziceţi ca şi Mine: «Nu voia mea, ci a Ta să se facă, Tată al cerurilor, al fiilor cerurilor». Amin.

Pace vouă de la Domnul! Pace Domnului, de la voi! O, pace am lucrat între Mine şi voi prin izvorul acestui sfat ceresc. Amin, amin, amin.

04-12-1992