Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Sfintei Treimi. Nașterea Sfintei Virginia, Trâmbița lui Dumnezeu



Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, acest nume este numele lui Dumnezeu, iar biserica dreptmăritoare are scris în calendar în ziua a doua de după Rusalii numele cel împlinit în lucrare al Preasfintei Treimi, întregirea lucrului lui Dumnezeu odată cu venirea Duhului Sfânt lucrător prin biserică de două mii de ani, și iată, Duhul Sfânt întregește întreita lucrare a Preasfintei Treimi, iar în acest an s-a potrivit în ziua aceasta ziua nașterii trâmbiței Mele Verginica în anul 1923, anul în care au fost clătinate de la locul lor din calendar serbările sfinților și au fost mutate spre înainte și s-a împlinit atunci proorocia Scripturii care arată că antichrist, intrând în lucrarea bisericii lui Hristos, se va încumeta să schimbe de la locul lor serbările sfinților și vremile lor și s-au scos în anul acela două duminici nepomenite prin biserică, două săptămâni de nepomeniri ale sfinților din calendarul bisericii sfinților Mei.

Se născuse pe pământ Verginica și aveam s-o cresc pentru Mine și s-o pregătesc să fac prin ea repararea celor clătinate de lucrarea lui antichrist, și care trebuia să se ivească cu lucrarea sa dacă Duhul înaintevăzător a vestit prin Scripturi schimbarea vremurilor, lucrarea fărădelegii, gândul vrăjmaș al vrăjmașului Meu antichrist, dar acum l-am prins pe cel ce a lovit atunci în biserica neamului român și îl judec tot timpul și nu-i mai dau răgaz să-Mi culce via la pământ, căci Mi-am zidit vie nouă, vie cu vin bun, precum este scris, și-Mi cânt peste ea cântarea Mea ca să cânte ea de la Mine și să vadă omul antichrist că este prins și judecat de înseși faptele sale împotriva lui Dumnezeu Fiul, și iată vremea luptei Mielului cu fiara, cu antichrist, cu balaurul cu șapte capete și cu hristosul mincinos, iar lupta nu se sfârșește, decât după ce vrăjmașul bisericii Mele își va lua plata întreagă, focul aprins de el însuși împotriva sa, căci Eu nu vin să judec, dar vin să dau fiecăruia după faptă, precum este scris.

În ziua aceasta Mă adun cu voi în cetate și facem măsurare, fiilor, facem după șaptezeci de ani de cuvânt din cer venit pe pământ, căci în acest timp am avut mult popor. Rânduri-rânduri au trecut creștini pe la acest izvor, dar a lipsit în toată această vreme lucrarea care măsoară rodirea sau nerodirea, iar dacă această lucrare ar fi lucrat de la mijloc și de către fiecare în parte, o, ar fi fost rod mult rămas, căci s-ar fi lucrat trepte ale creșterii Mele în creștin, și ar fi înțeles creștinii pe Dumnezeu, ar fi înțeles de ce au venit spre Mine și de ce vin Eu cuvânt pe pământ și de ce dau să-Mi cresc un popor și să-l am al Meu, numai al Meu și să-l aduc la rangul de apostol al venirii Mele a doua oară de la Tatăl la oameni, o, și aș fi avut rod al celor șaptezeci de ani de lucru al lui Hristos pe pământ acum.

Mi-a fost mică trâmbița și plină de suferința Mea în ea, o, și n-a priceput poporul pe care l-am hrănit prin ea cu slava cuvântului Meu, n-a priceput și n-a înțeles ce trebuie să știe și să facă cel care se apropie de Dumnezeu venit pe pământ cuvânt. Mi-a fost greu începutul cel din anul 1955, și apoi prigoana suferită de Verginica și de cei ce-și țineau credința în piept pentru cuvântul Meu, o, și tot greu a fost mersul acestui cuvânt prin vreme, greu, fiilor, greu mereu, căci măsurarea care ar fi putut lucra pentru mersul cu Dumnezeu al creștinului a lipsit de la lucru această lucrare, această școală de învățătură a lui Dumnezeu peste poporul care venea și trecea și care nu rămânea întru iubirea Mea, o, că rău este să aibă omul iubiri care-l despart pe el de Dumnezeu și îl dau vremelniciei și nerodirii pentru viața cea veșnică apoi cu Dumnezeu, iar Eu, Domnul, am suferit pe pământ și în cer, și am suferit în Tatăl și în sfinți în tot acest timp de așteptare, o, și încă sufăr și încă aștept și încă lucrez din greu și am popor puțin, puțin de tot, și voiesc să nu-l pierd și pe el și voiesc să-l deprind cumva să folosească măsurarea și să știe creștinul cine este și cât este și dacă este și cât trebuie să fie și cum să fie în lucrarea venirii Mele cuvânt pe pământ, că iată, se apropie vremea minunilor mari și mult prea mari și încă se prăbușesc cei care nu-și măsoară pașii pe urma Mea ca să aibă grijă să nu cadă pe cale și de pe cale apoi.

Iar azi stau cu voi adunați de sărbătoare pentru trâmbița Mea și vă privesc, fiilor, și vă rog să vă adunați în Duhul Meu și să facem măsurarea și s-o învățăm tot timpul, pas cu pas s-o lucrăm, o, că nu puteți să rămâneți întru iubirea Mea și să vă învățați cu ea, voi, cei care mai sunteți pe cale cu slava cuvântului Meu pentru împlinirea lui peste viața voastră creștină, nu puteți dacă încă lipsește lucrarea măsurătoare peste ființa creștinului, fiilor.

O, măi fiilor, nelucrarea îl cade de pe cale, îl cade de la Dumnezeu pe creștin. Aplecați-vă sub mâna povățuitoare peste voi și stați față în față cu Mine, ca să vedeți, fiilor, cât sunteți sau cât nu sunteți, căci vremea este dușmană pe voi și pe Mine, la fel și firea dușmană vă este, o, și vă trebuie cunoaștere, vă trebuie pază din cer și stat întru adevăr, căci numai el, numai el vă dezleagă de legături satane și vă ține întru Mine, fiilor.

Verginica e măreață și e în sărbătoarea ei aici cu voi și are suită însoțitoare și se uită și vă măsoară și așteaptă să vă vadă măsurându-vă și întărindu-vă întru Mine, căci se apropie zile mari, fiilor.

E zi de praznic mare acum, e praznic de Rusalii trei zile, iar întreita lucrare a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh își caută după două mii de ani rodirea și împlinirea, și iarăși, după șaptezeci de ani de cuvânt ceresc pe pământ, fiilor.

Acum cu pace multă, cu unitatea duhului așezați-vă, fiilor, și învățați în ziua aceasta lucrare cerească, lucrarea măsurării mersului cu Dumnezeu al celor ce vor rămâne întru iubirea Mea, întru Dumnezeu, ca rod al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, rodul cel pentru vecii, o, fiilor. Amin, amin, amin.

09-06-2025